sâmbătă, 14 mai 2016

Drept civil. Daune morale din delicte de presă. Aplicarea dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 Cod civil coroborat cu art. 8 şi art. 10 din cedo Decizie 637/R din 27.10.2015

Documentar Libertatea opiniei și delictele de presă
Drept civil. Daune morale din delicte de presă. Aplicarea dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 Cod civil coroborat cu art. 8 şi art. 10 din cedo
Decizie 637/R din 27.10.2015

Modul de aplicare a art. 10 din CEDO impune luarea în considerare a criteriilor referitoare la limitele dreptului la liberă exprimare în raport cu dreptul la respectarea vieţii private. În asigurarea echilibrului dintre libertatea de exprimare şi dreptul la protecţia reputaţiei unei persoane, ca parte a dreptului la respectarea vieţii private protejat de art. 8 din Convenţie, trebuie avut în vedere întregul conţinut al noţiunii de „viaţă privată” şi care acoperă integritatea fizică şi psihică a unei persoane. Pentru a fi aplicabil art. 8 din Convenţie sub acest aspect, un atac împotriva reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului ei la respectul vieţii private.

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantul B.F. împotriva pârâtului F.C. pentru acordarea daunelor morale faţă de publicarea articolului referitor la adăpostul de câini din S. Instanţa de apel a admis apelul şi acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 5000 euro daune morale.

Modul de aplicare a art. 10 din CEDO impune luarea în considerare a criteriilor referitoare la limitele dreptului la liberă exprimare în raport cu dreptul la respectarea vieţii private. În sensul jurisprudenţei CEDO se au în vedere mai multe elemente legate de calitatea specifică pe care o avea autorul discursului (reprezentant al unei asociaţii de protecţie a animalelor), tipul discursului (vizând domeniul social), persoana lezată (funcţionar public), posibilitatea de a folosi alte exprimări, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul şi impactul acestuia (mediul online), publicul, ingerinţa într-un act şi proporţionalitatea ingerinţei cu scopul legitim, veridicitatea informaţiilor, consecinţele publicării şi gravitatea sancţiunii impuse.

Fără a proceda la o reinterpretare şi analizare a probelor, întrucât prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu permit, se reţine că în asigurarea echilibrului dintre libertatea de exprimare şi dreptul la protecţia reputaţiei unei persoane, ca parte a dreptului la respectarea vieţii private protejat de art. 8 din Convenţie, trebuie avut în vedere întregul conţinut al noţiunii de „viaţă privată” şi care acoperă integritatea fizică şi psihică a unei persoane. Este dificil a aprecia asupra limitelor protecţiei reputaţiei unei persoane în condiţiile în care un discurs public poate fi considerat insultător în special de persoana expusă, fiind o chestiune subiectivă ce ţine de impactul generat de publicaţie cât şi de normele de conduită dintr-o societate. Pentru a fi aplicabil art. 8 din Convenţie sub acest aspect, un atac împotriva reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului ei la respectul vieţii private. (cauza A. c. Norvegiei, nr. 28070/06, hotărârea din 9 aprilie 2009, paragraf 64). De asemenea, reţinem că potrivit art. 10 din Convenţie libertatea de exprimare presupune libertatea de opinie şi libertatea de a primi şi comunica informaţii ori idei, fără a exista limite impuse de autorităţile publice, restrângerile fiind admisibile doar în măsura în care, printre altele, este necesară protecţia reputaţiei sau a altor drepturi ale persoanei vizate. (paragraful 2 art.10 Convenţie)

Instanţa de apel nu a contestat libertatea de exprimare şi dreptul la informare al publicului, nici interesul public al discursului, calitatea reclamantului de funcţionar public sau activitatea extra-jurnalistică a pârâtului, deşi acesta a redactat, analizat şi prezentat evenimentele exprimându-şi într-o manieră personală poziţia de principiu a publicaţiei respective. De asemenea, instanţa de apel nu a contestat legitimitatea scopului urmărit de pârât prin publicarea articolului, însă a apreciat că mijloacele folosite au depăşit limitele dreptului la libera exprimare. Asupra aspectelor legate de dreptul de petiţionare şi a probei verităţii în apel s-a constatat că nu s-au invocat motive concrete de critică în apel, astfel că nici în prezentul recurs nu se mai pot analiza aceste împrejurări, nefiind formulate motive de recurs de către reclamant.

Uzând de marja de apreciere recunoscută instanţelor de judecată, reţinem că în speţă trebuie să se pună în balanţă dreptul la liberă exprimare ce include dreptul de a informa publicul, cu dreptul la protecţia reputaţiei unei persoane şi dreptul la imagine, prin luarea în considerare a interesului pentru problemele de interes general, dar şi a circumstanţelor concrete în care a fost publicat articolul şi a urmărilor generate de aceste fapte pentru persoana respectivă.

Instanţa de apel a reţinut natura ilicită a faptei întrucât expresiile din discursul public au avut caracter insultător, jignitor, denigrator şi au instigat la acte de violenţă împotriva reclamantului. În jurisprudenţa CEDO se admite că în materia dreptului la liberă exprimare sunt admisibile expresii care ofensează, lovesc, şochează, deranjează sau neliniştesc (cauza Thoma c. Luxemburg, cauza Brasilier c. Frantei; Handyside c. Regatului Unit; Lingens c. Austriei; Jersild c. Danemarcei; Piermont c. Frantei) cât şi cele care cuprind exagerări şi chiar provocări (cauza Bergens Tidende c. Norvegia), iar instanţelor interne nu le revine sarcina de a se substitui presei în alegerea modului de relatare pe care trebuie să îl adopte într-un anumit caz.

S-a mai reţinut şi faptul că discutarea informaţiilor de interes public se bucură de o protecţie sporită în cazul în care subiectele au o bază factuală, iar afirmaţiile sunt făcute cu bună credinţă, astfel că ingerinţa trebuie să corespundă unor nevoi sociale. Expresiile reţinute de instanţa de apel ca insultătoare sunt formulările „hingheroid”, „parazit bătrân şi lacom” „spectaculoasa şarlatanie a hingheroidului-şef”, care „a omorât, a înfometat şi a chinuit peste 3000 de animale”, „i-au plăcut întotdeauna coţcăriile multiple”, „mârlănie” şi „potlogărie”, personalitatea acestuia fiind „îmbătrânită în ticăloşii”. S-a mai stabilit cu caracter instigator expresia „să îi gonească pe hingheri cu şuturi în spate”, în acelaşi context în care reclamantul era numit în repetate rânduri „hingher”.

Prin raportare la întregul discurs public şi la impactul produs asupra reclamantului, se constată că expresiile incriminate reprezintă opinii, respectiv judecăţi de valoare cu privire la realităţile faptice reţinute prin proba verităţii şi care nu au fost contestate de reclamant, astfel că aceste formulări sunt protejate de dreptul la opinie pentru că fac referiri la subiectul de interes public, acela de a supune atenţiei redeschiderea adăpostului de câini de la S. şi activitatea SPGA desfăşurată în anii anteriori. De asemenea, formulările vizează exclusiv activitatea desfăşurată de reclamant în timpul serviciului şi nu aspecte referitoare la viaţa privată, de familie, ori la afecţiuni fizice. Susţinerile intimatului reclamant cu privire la publicarea pozei de familie nu au legătură cu articolul publicat de recurentul pârât, poza respectivă fiind postată pe un alt site, nu pe cel al asociaţiei reprezentate de pârât.

Explicaţiile oferite de recurentul pârât în legătură cu aceste expresii s-au corelat cu unele aspecte invocate la proba verităţii, respectiv că la adăpostul de câini de la S. a fost adus un număr mare de câini şi din alte localităţi, că au fost angajaţi unii membrii ai familiei reclamantului, că au existat suspiciuni legate de modul de gestionare a fondurilor primite de serviciul respectiv şi de condiţiile de euthanasiere a unui număr mare de câini potrivit situaţiei de la dosar, respectiv în anul 2008, un număr de 7174 de câini din 7353 capturaţi şi în anul 2009, un număr de 1268 de câini din 1714 capturaţi. Indiferent dacă discursul public a reprezentat imputări de fapte sau judecăţi de valoare se constată că în cauză el avea un temei faptic. Investigaţia efectuată de pârât la adăpostul de câini, demersurile realizate la organele judiciare şi la cele administrative au fost de natură să îl convingă de veridicitatea acestor fapte, motiv pentru care se poate reţine că scopul articolului publicat a fost acela de a readuce în atenţia cititorilor faptele respective şi de a sancţiona prin critică aspectele surprinse.

În jurisprudenţa europeană s-a reţinut că atunci când este vorba despre alegaţii cu privire la comportamentul unui terţ, poate fi uneori dificil să se distingă între imputarea unor fapte şi judecăţi de valoare întrucât chiar şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este totalmente lipsită de bază factuală (cauza Jerusalem c. Austriei; Cumpăna şi Mazăre c. României). În cauza Brasilier c. Frantei, Curtea a considerat ca există o bază factuală care să justifice o judecată de valoare în situaţia în care existau cercetări penale împotriva unei persoane, chiar dacă acestea nu s-au concretizat într-o condamnare penala. Este şi cazul în speţă întrucât împotriva reclamantului au fost formulate numeroase plângeri penale cu privire la activitatea desfăşurată la adăpostul de câini de la S. potrivit situaţiei de la dosar, plângeri care până în prezent nu au atras condamnarea reclamantului. Nu lipsite de relevanţă sunt şi plângerile penale formulate de reclamant împotriva recurentului pârât pentru denunţare calomnioasă potrivit situaţiei de la dosar şi care nu au dus la condamnarea acestuia.

Curtea europeană a mai reţinut că o distorsionare a realităţii, operată cu rea-credinţă, poate uneori să depăşească limitele criticii acceptabile pentru că o afirmaţie veridică poate fi dublată de remarci suplimentare, de judecăţi de valoare, de supoziţii, ori de insinuări susceptibile să creeze o imagine eronată în ochii publicului (cauza Vides Aizsardzbas Klubs c. Letoniei). În prezenta cauză se constată că articolul incriminat face referire la activitatea serviciului de gestionare a animalelor, fără a distorsiona fundamental realitatea şi fără a crea o imagine eronată în ochii cititorilor. Faptul că reacţiile şi comentariile altor persoane au depăşit limitele toleranţei nu sunt de natură a antrena răspunderea pârâtului decât în măsura în care prin articolul publicat acesta a instigat la violenţă pentru că doar în această situaţie autorităţile naţionale se bucură de o marjă de apreciere mai largă în examinarea necesităţii unei ingerinţe în exerciţiul libertăţii de exprimare (cauza Ceylan c. Turciei).

Instanţa de apel a reţinut cu caracter instigator expresia „să îi gonească pe hingheri cu şuturi în spate”, această formulare vizându-l şi pe reclamant întrucât şi el a fost catalogat drept hingher de către pârât şi nu cum greşit apreciază recurentul că expresia se referă doar la angajaţii serviciului SPGA. În mod corect s-a arătat de instanţa de apel că articolul publicat de recurentul pârât a suscitat un interes ridicat din partea cititorilor, fiind postate un număr mare de comentarii în secţiunea dedicată a web site-ului, printre care şi comentarii defăimătoare şi ameninţătoare la adresa reclamantului. În privinţa contextului comentariilor, reţinem că articolul în legătură cu care acestea au fost postate a avut un conţinut mai echilibrat, însă nu rezultă în ce măsură deţinătorul web site-ului putea să anticipeze interesul public ridicat, reacţiile negative pe care articolul le putea suscita sau riscul ca prin comentariile negative să fie depăşite graniţele criticii acceptabile, atingându-se nivelul insultei gratuite şi al discursului urii. În speţă nu s-a discutat calitatea deţinătorului web site-ului de furnizor de conţinut sau de intermediar al informaţiei întrucât nu s-a invocat răspunderea acestuia (asociaţia reprezentată de pârât nefiind parte în cauză), astfel că nici în recurs nu poate fi analizat acest aspect cu atât mai mult cu cât nu constituie motive de recurs nici pretenţiile reclamantului legate de îndepărtarea articolelor şi a imaginilor postate pe site.

În consecinţă, în aprecierea limitelor criticii admisibile se va lua în considerare gradul de expunere inevitabilă a reclamantului în calitatea sa de funcţionar public, impactul articolului asupra persoanei reclamantului cât şi interesul liberei discutări a chestiunilor sociale invocate de pârât. Faţă de aceste limite, se constată că limbajul şi modul cum au fost exprimate aceste informaţii în articolul publicat, nu au adus o atingere suficient de gravă prestigiului sau imaginii

reclamantului, pentru a putea califica afirmaţiile incriminate drept un delict civil, respectiv o faptă ilicită din perspectiva art. 10 CEDO, chiar dacă pârâtul a făcut afirmaţii pe care reclamantul le consideră denigratoare, iar sub acest aspect criticile recurentului pârât urmează a fi admise.

Prin urmare, reţinând greşita aplicare a art. 998-998 Cod civil prin raportare la art. 8 şi art. 10 din CEDO cu privire la caracterul ilicit al faptei, nu se mai impune analizarea celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale referitoare la prejudiciu, legătură de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţie, astfel că se va admite recursul cu consecinţa respingerii apelului şi menţinerii hotărârii instanţei de fond.
Domenii speta



© 2016 - Jurisprudenta.com - Cautare - Termeni si conditii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu