miercuri, 20 aprilie 2016

Neobişnuita poveste a lui Leon Dănăilă, neurochirurgul care a vrut să-şi vândă casa pentru o carte. „Sunt cel mai sărac medic din lume. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş face tot ce am făcut până acum. Aş rămâne în România”

În aproape 55 de ani de carieră în neurochirurgie, a operat pe creier zeci de mii de bolnavi. La 82 de ani, Leon Dănăilă operează şi acum la fel ca în tinereţe. În fiecare dimineaţă la ora 6 îl găseşti la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar Arseni. Are programul foarte bine stabilit pentru operaţii şi pentru consultaţii. Ştie dinainte ce anume va face pentru ca bolnavul lui să iasă cu bine din operaţie. Situaţia era cu totul alta în urmă cu aproape 55 de ani, când majoritatea bolnavilor rămâneau cu o paralizie, iar peste 50% dintre ei mureau, pentru că medicii scoteau tumorile cu degetul. A vrut să schimbe situaţia, însă s-a lovit de opoziţia profesorului Arseni, care nu credea în tehnica lui pe care o învăţase în SUA. Ulterior i-a convins pe cei de la partid că tehnica lui este cea corectă. A refuzat însă postul de ministru al Sănătăţii care i s-a oferit înainte de 1989.
Cu toate că e cunoscut în toată lumea, Leon Dănăilă e un om modest. Când ajungi în clinica de neurochirurgie observi că pe uşă există un anunţ că toate consultaţiile sunt gratuite. Dacă astăzi ar lua-o de la capăt şi ar fi pus să aleagă ce să facă ar alege tot neurochirugia. "Aş face tot ce am făcut până acum. M-aş duce în străinătate să văd cum se operează, ce tehnici utilizează", mărturiseşte el în cadrul unui interviu acordat gândul.
La 82 de ani, Leon Dănăilă se declară cel mai sărac medic din lume, iar pentru a tipări o carte a vrut să-şi vândă casa.
CITIŢI MAI JOS INTERVIUL ACORDAT DE LEON DĂNĂILĂ:
Domnule profesor Leon Dănăilă, sunteţi unul dintre cei mai recunoscuţi neurochirurgi de la nivel mondial, cu 40.000 de operaţii. Cum găsiţi medicina şi neurochirugia din România?
Leon Dănăilă: Sigur că s-au schimbat multe, tehnica operatorie pe care eu am văzut-o atunci, când am venit în 1961, era foarte brutală, se scotea cu degetul tumora din creier, sângera foarte mult, majoritatea bolnavilor rămâneau cu o paralizie, iar mulţi dintre ei, peste 50 %,, mureau. Aşa era tehnica la vremea respectivă. Pe mine m-a impresionat această mortalitate crescută şi deficitele motorii pe care le lăsa operatorul după intervenţia chirurgicală, fiindcă trebuie să iei in consideraţie nu numai că actul operator este important, este important următorul lucru: calitatea vieţii bolnavului să rămână foarte bună după operaţie.
Eu citisem în nişte reviste din străinătate - atunci veneau mai mult reviste ruseşti, erau şi câteva din Apus la bibliotecă - că mortalitatea operatorie la ei este de 3-4-5% şi atunci m-a frapat acest lucru, fiindcă viaţa omului este foarte scumpă şi noi medicii avem datoria să-i salvăm, nu să-i omorâm prin actul operator.
Datorită acestui fapt am făcut rost de o bursă. Am vrut să plec şi eu în străinătate să văd cum se operează acolo. În ani 1980-1981 am obţinut o bursă Fulbright în America, la New York. Acolo am văzut că se operează printr-o altă tehnică, nu prin cea pe care o ştiam eu. Se opera cu microscopul operator, care luminează câmpul operator foarte bine, măresc formaţiunile nervoase, şi în special vasele de sânge pe care le poţi evidenţia şi coagula foarte bine fără a introduce degetul sau a utiliza acte brutale. Creierul este cea mai complexă substanţă din univers prin faptul că o celulă cerebrală, care are câţiva microni, are până la 20.000 de conexiuni. Şi fiecare celulă este legată de altele, totul este legat prin totul.
În această tehnică microchirurgicală se descoperă vasele de sânge, se pot mări ca dimensiuni, se pot evidenţia şi astfel poţi să faci o operaţie în care individul respectiv să rămână cu deficite motorii minime, iar mortalitatea să scadă de la 50-60% până la cifre de 4-5%.
Şi astăzi, cum găsiţi  neorochirugia?
După ce m-am întors de la New York am introdus şi eu tehnica microchirurgicală şi am reuşit să scad această mortalitate, am reuşit ca bolnavii după operaţie să rămână cu deficite motorii cât mai mici. Calitatea vieţii bolnavului să fie foarte bună, el să poate lucra apoi. Această tehnică pe care eu am introdus-o a creat unele dificultăţi în domeniul neurochirurgiei. Eu lucram în clădirea cu 10 etaje, la profesorul Arseni.
Mulţi dintre pacienţii profesorului Arseni îl rugau să mă ia şi pe mine în operaţie, ceea ce l-a enervat foarte mult. Mai ales că el avea şi o retinopatie diabetică şi nici vederea nu era bună. Eu îl opream uneori: ”Domn profesor, aici e carotida, aici e nervul optic, îmi era frică să nu-l lezeze, să nu facă deficite foarte mari". Uneori se enerva şi zicea ”du-te dracului, dacă tu eşti deştept, rămâni tu şi operează”. Şi atunci el pleca, rămâneam eu şi reuşeam să micşorez această mortalitate.
Faptul că eu reuşeam să-i operez pe bolnavi foarte bine nu i-a convenit şi a spus că el îmi creează o altă secţie (unde sunt acum) şi mă face şef. Pe de altă parte, spunea la personal că o să opereze el acolo când o să zboare bivolul deasupra clădirii. Când am venit în noua secţie totul era deplorabil, cu ciment crăpat, frunici, gândaci.
Am făcut dezinfecţie, masă de operaţie nu aveam. Numai că peste drum de noi era fabrica de instrumentar medical. Am vorbit acolo şi am reuşit să-mi dotez această secţie cu aparatură şi instrumentar obişnuit. Atunci am făcut un demers la Ministerul Sănătăţii şi la direcţia spitalului că nu pot să operez în această secţie fiindcă nu am grup de sânge, nu am instrumentar suficient. M-au chemat la minister şi mi-au zis: "Nu putem să te ajutăm, n-avem ce să facem fiindcă el are puteri atât de mari". Era în legătură şi cu Ceauşescu pe care îl consultase.
Atunci eu am rămas aici, şi după 3 ani de zile toţi bolnavii, şi de prin Comitetul Central, şi de prin alte părţi,  veneau la mine fiindcă aveam rezultate foarte bune şi îi operam eu. Nu se mai duceau la el. Lucrul ăsta le-a enervat şi a făcut o adresă la direcţia sanitară, la Ministerul Sănătăţii, şi a scris ce am scris eu prima dată: că nu se poate opera acolo. Voia să mă aducă înapoi şi mă desfiinţa ca şef de secţie. Atunci m-am dus la minister şi mi-au zis că nu mă mută, ştia toată lumea de acum care era situaţia.
Aţi văzut recent declaraţiile unui parlamentar care spunea că el nu poate fi comparat cu un medic, cu un profesor. Care este condiţia medicului astăzi în societatea românească?
Este la fel. Totdeauna a fost aşa. Salariile au fost tot timpul mici. Exact când am terminat eu, salariile erau la fel. Eu aveam 700 de lei pe lună, dădeam 500 lei la gazdă şi 200 mă costa masa. N-aveam.. mi se rupseseră ciorapii. Am scris acasă să-mi trimită nişte bani. Ai meu au rămas stupefiaţi : „Păi, cum? Tu ai ajuns medic şi ceri bani de la noi?” Asta era situaţia. Şi acum e la fel. Rezidenţii au salarii foarte mici. Eu cred că nu parlamentarii sunt vinovaţi, cred că ţara noastră este destul de săracă, bugetul este foarte mic. Şi dacă dă salarii mai mari la medici, trebuie să dea şi la ceilalţi. Se creează nişte disfuncţionalităţi. Noi n-avem o bază majoră pentru a produce un buget al ţării foarte mare, care să fie împărţit la toate ministerele în  mod egal. N-avem industrie. Baza pentru a produce ceva bani este industria.
Dacă aţi fi ministrul Sănătăţii care ar fi primele trei măsuri pe care le-aţi lua?
Mi s-a propus pe vremea lui Ceauşescu să fiu ministrul Sănătăţii, dar eu am refuzat. Am zis că dacă nu ai bani să îmbunătăţeşti sistemul sanitar degeaba mă duc eu acolo. Că te judecă toată lumea. Ministrul nu vine cu sacul cu bani. El depinde de bugetul care i se dă. Dacă aş fi acum tot n-aş avea posibilitate să fac ceva. S-au perindat la noi cei mai mulţi miniştri şi n-au putut rezolva dotările, salariile medicilor care sunt foarte mici.
V-aţi gândit vreodată să plecaţi din România?
Eu când am avut bursă în America mi-am dat seama cum e situaţia în străinătate. M-am întâlnit cu mulţi medici plecaţi ilegal, care mi-au zis că le-au dat posturile cele mai proaste- de radiologi, de ginecologi. Acolo participam la operaţie, era un profesor de la care am învăţat foarte mult. Într-o zi mi-a zis să nu intru în sala de operaţie. Dar eu m-am dus să văd ce se întâmplă. Când colo opera un medic căruia îi tremura mâna. De aia mi-a spus profesorul să nu intru în sala de operaţie. Dar medicul ăsta era de-al lor. Că dacă era din străinătate sau unul fugit din Est îl dădea afară imediat. M-a frapat acest fapt cât de apraxic era în actul operator. Aşa că medici proşti sunt în toată lumea, sunt şi la noi. Sunt şi medici foarte buni, sunt şi mediocri.
Nu m-a tentat să plec că ştiam care e situaţia. Eu am fost în toate ţările, şi peste tot era la fel, îţi dădeau posturi proaste. Aveam şi eu tendinţă să ajung profesor, în Academie. Acolo în niciun caz nu puteai nici să visezi la aşa ceva. Drept să vă spun titlurile contează destul de mult, eu am pus preţ pe ele. Am făcut abstracţie de latura materială, ca drept dovadă eu nu sunt un om  bogat, cred că sunt cel mai sărac medic din lume. Am scris pe uşă: toate consultaţiile se dau gratuit. Vin la mine cine vrei şi cine nu vrei.
Vin şi oameni politici?
Vin, dar mai puţini. Ei se duc în străinătate de obicei. Ei au bani. Cum e şi Ponta, care s-a dus în Turcia. Parcă noi n-avem ortopezi buni?! Aşa fac şi ceilalţi.
Cum a fost văzută operaţia premierului Victor Ponta în interiorul sistemului medical?
Ei ştiu cum e situaţia medicală din România şi n-au încredere. În toate ţările din Apus, la doi ani schimbă şi miscroscoape şi aparatură. La noi, eu lucrez cu un microscop de 20 de ani. Am făcut nişte programe de cercetare şi aşa am putut obţine nişte bani. În perioada mea de glorie, când mă duceam cu un program de cercetare, nimeni nu îmi zicea nimic şi îmi dădea bani.
Acum s-a schimbat. Vedeţi ce bogaţi sunt unii. A mai apărut şi sistemul particular. Au căutat să mă coopteze şi mine, dar nu m-am dus. Au aparatură medicală bună, dar dacă un bolnav merge bine ei îl ţin 2-3 zile. Aşa că de multe ori bolnavii operaţi la spitalele de neuchirugie particulare au venit la noi, unde nu plătesc nimic.
Fiecare guvern face reformele în sistemul de stat dar situaţia rămâne cam la fel.
Am văzut la televizor că se vor ieftini medicamentele cu 20%. Eu sunt foarte sceptic în privinţa asta. Eu cred că n-o să mai importe medicamente atât de scumpe şi o să facă la noi nişte surogate care conţin substanţa activă la jumătate, că n-au de unde să suplimenteze. Am aflat mai demult că unele medicamente sunt făcute pentru România, cu substanţă activă mai puţină, nu au nicio acţiune. Dacă nu bagi medicamente din asta de calitate.... mulţi umblă după medicamente din astea din import pentru toate bolile.
Care se soluţia atunci pentru sistemul medical din România? Medicamente nu avem, medicii ne pleacă, politicienii se duc şi se operează în străinătate.
Nu-i nicio soluţie. Dacă banii sunt puţini nu e nicio soluţie.
Ce sfat i-aţi da unui tânăr care ar vrea să facă medicină astăzi?
Eu l-aş sfătui să meargă în străinătate şi să vadă cum e acolo şi să se întoarcă în ţară, dacă are tendinţă să devină profesor sau academician. Dar unii nu doresc, doresc să facă avere sau se bazează şi pe ceva operaţii plătite cu plicurile, şi ei sunt mulţumiţi.
Eu aşa i-am sfătuit să meargă în străinătate, devii un medic foarte bun. Ce bucurie mai mare, cel puţin pentru mine, atunci când faci un bolnav bine? De exemplu, anul trecut a venit o pacientă din Tanzania cu o operaţie foarte grea, a mers destul de bine. Acum a mai venit una tot din Tanzania. Şi am întrebat-o de ce nu merge la Cape Town, la Paris, la Bruxelles. Mi-a zis că acolo costă foarte mult, aici costă nici o mie de euro, pe când acolo costă 40-50.000 de euro.
Aveţi mulţi pacienţi care vin din străinătate?
Am operat destul de mulţi. Acum astea două negrese au venit. Dar mă sună de peste tot.
Ce calităţi trebuie să aibă un chirurg?
Trebuie să fii inovativ, să ai talent, să ai simţ estetic, să ai milă faţă de bolnav, să ai chemare pentru aşa ceva. Eu am făcut şi Facultatea de Psihologie, pentru că studiind creierul voiam să ştiu mai mult despre psihologie, memorie, atenţie. Şi atunci am făcut un chestionar pentru cei care vor să urmeze chirurgia. Din studiul ăsta rezulta că trebuie să aibă talent, să aibă manualitate.
Spuneaţi că aţi făcut şi psihologia ca să înţelegeţi mai bine creierul. Sunt studii care spun că nu cunoaştem decât 10% din creier. Dumneavostră cât la sută aţi înţeles?
Am făcut şi eu nişte cercetări în privinţa asta. Nu am făcut psihologie aşa degeaba. În 2013, un amercian neurochirurg a scris o carte de neurochirurgie şi mi-a cerut şi mie să scriu despre conştiinţă. Am scris capitolul respectiv. Lumea îmi cere să scriu fără să mă cunoască. Eu am descoperit o nouă celulă (n.r. celulă descoperită împreună cu dr. biolog Viorel Păiş). Şi atunci am pornit de la ideea că în creier nu există vase limfatice, dar trebuie să existe altceva. Încă nu au apărut reacţii la descoperirea mea, nu există nici reacţii pozitive, nici negative, dar există sigur. Celula respectivă este o celulă care apără creierul să nu intre hematiile, înconjură vasele de sânge care la fel trebuie protejate. E o celulă care n-a fost băgată în seamă, eu am observat-o la microscop.
Aţi fost la minister să le spuneţi că aţi descoperit celula asta şi că vreţi să mai faceţi cercetări?
Nu-ţi dă nimeni, nu-i interesează.
Domnule profesor, acum câteva luni a apărut o ştire că nu aveaţi suficiente fonduri pentru a tipări o carte de specialitate. Ce s-a întâmplat până la urmă?
După ce a apărut la televizor toată tevatura respectivă, m-a sunat directorul Editurii Medicale a Academiei să îmi spună că îmi va fi tipărită cartea gratuit. Am predat manuscrisul, o să apară carte anul viitor.
Dacă ar fi să o luaţi de la capăt acum în 2015 ce aţi alege să faceţi?
Aş face tot ce am făcut până acum. M-aş duce în străinătate să văd cum se operează, ce tehnici utilizează. Eu când am fost în străinătate la congrese, cu burse, stăteam în sala de operaţie să văd cum se operează în fiecare ţară, nu m-am dus la congres să ascult ce spune unul sau altul. Pe mine m-a intersat tehnica operatorie.
Ca neurochirurg care a fost cea mai dificilă situaţie?
Eu când am avut operaţii foarte grele de abia aşteptam să vin să le fac. Eu am citit biografia unui mare chirurg român Setlaceck, s-a pensionat la 60 de ani şi n-a mai vrut să opereze. Am citit în biografia lui că atunci când avea o operaţie foarte grea se ruga la Dumnezeu să se dărâme un bloc, să se accidenteze maşina....Eu, dimpotrivă, atunci când am o operaţie grea ştiu dinainte tehnica pe care trebuie să o aplic şi ce trebuie să fac.
Erată: Dintr-o regretabilă eroare, numele profesorului Constantin Arseni a apărut Bagdasar Arseni. Ne cerem scuze şi facem cuvenita rectificare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu