Treceți la conținutul principal

Emanuel CIOCU, Ce mai e românesc în bucătăria românească

De meditat și mai ales de mâncat curat.
Emanuel CIOCU | Mîncarea

Ce mai e românesc în bucătăria românească

[...] în special imperiile s-au înfruptat din plin de complexitatea şi diversitatea teritoriilor cucerite.
Astfel, cum ar fi putut scăpa teritoriile româneşti, înconjurate de trei imperii puternice (Austro-Ungar/Habsburgic, Rus şi Otoman), de influenţa lor, inclusiv în domeniul culinar?! Nu e nici o ruşine în asta. Dimpotrivă! Pentru că diversitatea şi complexitatea sînt marea avere a Europei. Şi a noastră! De exemplu, într-o carte de bucate austriacă am descoperit cu surpriză, în partea introductivă care etala influenţele, pe lîngă gulaşul unguresc, clătitele româneşti! Atunci de ce ne-am jena noi, în ciuda evidenţei, inclusiv lingvistice, de faptul că în cultura culinară românească ne bucurăm de o atare diversitate datorată coexistenţei istorice, mai mult sau mai puţin plăcute? Faptul că gulaşul, cozonacul, zacusca, ghiveciul, pilaful şi altele au origini şi nume de import nu le face mai puţin româneşti. Pentru că, personal, consider tradiţional românesc tot ceea ce se găteşte de minim trei generaţii, astfel încît să devină reţetă „de familie“. Aşa cum sînt chiar şi „noutăţile“ precum ciorba de burtă şi micii (mîncăruri care au mers dinspre oraş spre sat, şi nu invers) şi cum o să fie, peste alţi douăzeci şi cinci de ani, şi şaorma, în adaptarea românească.
Paradoxal însă, această diversitate şi complexitate culinară se reflectă destul de prost în meniurile restaurantelor tradiţionale româneşti, de unde răzbate o undă nesănătoasă, un exces de calorii şi de colesterol şi o lipsă de alţi nutrienţi esenţiali. Un meniu clasic de restaurant tradiţional românesc se compune, de cele mai multe ori, dintr-o ciorbă de burtă (supă de oase şi burtă, dreasă cu smîntînă şi ou, cu un minim istoric de legume!), fasole cu ciolan (proteină vegetală şi animală) şi papanaşi prăjiţi cu smîntînă şi dulceaţă. Astfel, problema nu e faptul că ciorba de burtă este de origine turcească, fasolea cu ciolan (utilizarea rasolului întreg) reprezintă o influenţă germanică iar papanaşii sînt de inspiraţie rusească, ci modul în care le-am selectat şi asociat.
Însă, marea şi tăcuta dramă nu este a reţetelor româneşti, ci a ingredientelor. De abia aici se pune cu adevărat întrebarea: ce mai e românesc în farfuria noastră?! Şi, în privinţa ingredientelor, avem două probleme: cea a ingredientelor necultivate şi cea a ingredientelor existente, neexploatate.
Satele izolate de zăpezi, în ultimele ierni, au scos la iveală o realitate şocantă pentru mine. Nu faptul că oamenii pot rămîne închişi în case de zăpezi, ci faptul că oamenii aceia, ţărani, aşteptau, de la autorităţi, apă şi mîncare. Cum adică, la începutul iernii, cînd cămara ar trebui să fie plină, înconjurat de zăpadă proaspătă (de apă, într-o altă formă de agregare), te poţi plînge de foame şi de sete?! Şi asta e un nivel micro, celular, dar ţara este formată dintr-o multitudine de astfel de realităţi. Citiţi cu atenţie originea produselor pe care le cumpăraţi pentru că, în paralel cu un marketing axat pe tradiţional şi local, supermarketurile importă (din raţiuni de preţ) majoritatea legumelor şi a fructelor. Şi, mai nou, chiar şi a cărnii!
În fiecare iarnă, dependenţa noastră, vocalizată şi politizată, faţă de gazul rusesc ne face să privim cu teamă spre nord. Dar ce se va întîmpla dacă mîine e o secetă sau altă calamitate naturală şi importurile de produse alimentare se sistează?!
Făceţi-vă o listă de cumpărături pentru un meniu şi, cînd cumpăraţi, verificaţi cîte produse mai sînt româneşti. O să aveţi o surpriză neplăcută. Să vedeţi că plăcinta cu mere are făină ungurescă, drojdie turcească şi mere poloneze, că fasolea cu ciolan este făcută cu porc albanez şi fasole chiliană, că zacusca este din ardei bulgăreşti, vinete turceşti şi ceapă grecească sau că gemul e făcut din fructe importate şi zahăr procesat din trestie de zahăr (ştiţi că nu producem trestie de zahăr, nu?). Problema identitară nu este că mezelurile de Pleşcoi sînt, de fapt, create de localnici „sîrbi“, ci de faptul că în curînd o să fie făcute din ingrediente de import. Iar la nivelul Uniunii Europene, asta contează. Într-o perioadă a globalizării, în care Internetul îţi furnizează reţeta de cheese cake New York şi destir-fry Sichuan, ceea ce contează este ingredientul.
Noua tendinţă la nivel mondial, dar în special european, este ancorarea în realitatea imediată, în ingredientele locale, proaspete, în exploatarea soiurilor şi a raselor locale, şi nu în dispute privind paternitatea reţetelor din secolul al XIX-lea. Există şi la noi eforturi în acest sens. Oameni care au intuit corect şi fac eforturi pentru asta. Dar prea puţini încă.
Pe de altă parte, avem ingrediente excepţionale, dar pe care nu le regăsim în meniurile noastre. Sosirea prinţului Charles în România a fost determinată de lucrarea de doctorat a unui britanic care a identificat, pe un singur metru pătrat de fîneaţă din Transilvania, o densitate de 105 specii de plante şi insecte. O densitate şi o diversitate aproape inexistente în Europa. Ciupercile sălbatice de mare calitate, trufele, fructele de pădure sînt doar cîteva dintre ingredientele naturale insuficient exploatate. Anual, sute de tone de hribi, culese din pădurile noastre, sînt exportate în Italia, de unde, uneori, paradoxal, le importăm sub denumirea de funghi porcini. În cîte restaurante româneşti se folosesc hribi? În cîte reţete româneşti le folosim? Aţi mîncat vreodată hribi pane sau supă de hribi?!
Cu asta aş vrea să ne putem lăuda şi noi. Nu cu paternitatea unei reţete oarecare. Ci cu ingrediente locale de excepţie, pe care le putem obţine, cu siguranţă, cu un minim de efort. Şi cu reţete extraordinare realizate din ingredientele pe care deja le avem. Asta-i pohta ce-am pohtit!

Emanuel Ciocu este editor cevabun.ro.
Sursa

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE