Treceți la conținutul principal

La Liceul Alexandru cel Bun cu predare în limba română din Tighina imnul de stat a fost intonat de elevi şi profesori



Miliția transnistreană a cerut să nu se intoneze imnul R. Moldova și să nu se arboreze tricolorul.

Viceministrul educației de la Chișinău, Liliana Nicolăescu-Onofrei, a fost împiedicat de autoritățile transnistrene să ajungă la o școală cu predarea în limba română de la Râbnița pentru a lua parte la careul de sfârșit de an școlar. În ultima zi de școală, mici incidente au avut loc la alte două instituții. Miliția transnistreană le-a somat să renunțe la intonarea imnului Republicii Moldova și la arborarea tricolorului. Liceul Alexandru cel Bun de la Tighina care s-a opus, a rămas fără curent electric, scrie europalibera.org.
La Liceul Alexandru cel Bun cu predare în limba română din Tighina/ Bender imnul de stat nu s-a auzit în difuzoare, aşa cum a fost planificat, însă a fost intonat de elevi şi profesori.
Şi asta pentru că instituţia de învățământ a rămas fără curent electric imediat ce a început careul festiv. Deşi nu a fost arborat, drapelul de stat nu a lipsit de la festivitate, iar absolvenţii purtau pe umeri panglici tricolore. Directoarea liceului Maria Roibu se arată convinsă că electricitatea a fost întreruptă intenţionat de autorităţile separatiste, care au avertizat-o, în ajun, să nu fie intonat imnul Republicii Moldova şi nici tricolorul - arborat. Directoarea a fost obligată să semneze şi o declaraţie în acest sens, însă a refuzat:

„Ieri, seara a fost la mine la birou un colaborator de la organele de securitate din Transnistria ţi mi-a spus că există o lege în Transnistria care interzice intonarea imnului şi arborarea drapelului unui stat străin. Insista să semnez în scris că cunosc acest lucru. fireşte că nu am făcut acest lucru. am spus că suntem instituţia Republicii Moldova.”
Maria Roibu spune că festivitatea, care era păzită de un număr mare de poliţişti moldoveni, s-a desfăşurat în prezenţa a zeci de miliţieni transnistreni şi securişti îmbrăcaţi în civil:

„La sfârşitul careului a apărut aşa zisul viceministrul de interne de la Tiraspol, domnul Nicolaev, care era însoţit de câţiva civili de la securitate. Au început a mă interoga de ce am admis să se intoneze imnul. A intervenit comisarul de poliţie, l-a convins să plece. Apoi au mai venit de la securitate. De fapt, nu ştiu ce ne-aşteaptă.”

Maria Roibu spune că habar nu are la ce urmări să se aştepte. Cel mai sumbru scenariu ar fi, spune ea, refuzul de a le oferi în continuare edificiul şcolii pe care îl arendează de la administraţia separatistă.
Şi la gimnaziul din satul Corjova festivitatea de încheiere a anului şcolar s-a desfăşurat în prezenţa miliţienilor transnistreni, însă fără incidente. Directorul gimnaziului Constantin Sucitu spune că, la fel ca în anii trecuţi, câţiva miliţieni şi securişti transnistreni l-au obligat, cu o zi înainte, să semneze o declaraţie că la festivitate nu va fi difuzat imnul de stat şi nici drapelul arborat.

„Am semnat acea declaraţie şi le-am lămurit că nu merg la conflict. Dar le-am zis că imnul îl vom intona cu corul şcolii şi fiecare copilaş o să aibă tricolor. Aşa am şi pornit careul nostru solemn. Ploaia ne-a încurcat puţin şi am mers în sala sportivă şi am petrecut careul aşa cum trebuie. Neplăceri nu am avut. Doar că miliţienii şi securiştii au intrat pe teritoriul gimnaziului, dar nu ne-au încurcat fiindcă eu nu am mers la confruntare cu dânşii.”

Şi la Liceul Evrica din Râbniţa, care funcţionează în clădirea unei grădiniţe, a fost intonat imnul de stat, chiar dacă şi aici administraţia şcolii a fost ameninţată. Directoarea liceului Eugenia Halus:
„Tot drumul în jurul grădiniţei era plin cu maşini ale miliţiei şi securităţii. Dimineaţa am fost întâlniţi de organele securităţii locale. au fost ameninţări să nu intonăm imnul, dar până la urmă imnul a fost intonat.”
Eugenia Halus spune că festivitatea s-a desfăşurat fără incidente. Aici au fost prezenţi şefului biroului pentru reintegrare şi un membru al Comisiei unificate de control. Urma să ajungă şi viceministra educaţiei Liliana Nicolăescu-Onofrei, care nu a fost însă lăsată să treacă de transnistrenii de la aşa numitul punct de control de la intrarea în oraşul Râbniţa.

„Nu mi s-a permis trecerea la aşa numitul punct de control, fără a se aduce argumente pentru aceasta. Se cunoaşte că există o listă. Partea transnistreană foloseşte această listă cu toţi membrii guvernului şi nu avem permisiunea să trecem. Eu dacă aş dori să îmi vizitez rudele, de exemplu, pur şi simplu, ca persoană fizică nu pot trece.”

Incidentele nu au ocolit nici Liceul Lucian Blaga din Tiraspol, care se confruntă în ultima vreme cu mari presiuni din partea administraţiei separatiste. Câţiva miliţieni au încercat să intre în liceu, însă nu au fost lăsaţi de administraţia şcolii. Drapelul de stat nu a fost arborat, însă imnul a fost intonat chiar la începutul festivităţii de încheiere a anului şcolar. În celelalte patru şcoli cu predare în limba română din stânga Nistrului incidente similare nu au fost semnalate.
Etichete ,  , 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE