Treceți la conținutul principal

„ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI A FOST ÎNTOTDEAUNA PRINCIPIALĂ ÎN PROBLEMA LIMBII ROMÂNE” 2009
Efim Josanu în dialog cu acad. Gheorghe Duca, preşedinte al AŞM

- Domnule academician Gheorghe Duca, după dialogul nostru la rubrica „Omul dimineţii” de la Radio „Vocea Basarabiei”, realizat la 29 august 2009, au urmat o serie de reacţii – unele bune, altele mai puţin, câteva chiar „neprietenoase”, ca să nu le numesc altfel. V-au supărat, v-au indispus, v-au marcat?
- Fulgerele cad întotdeauna pe vârfurile înalte. Când ai o funcţie cu responsabilităţi mari, e normal să te aştepţi şi la vorbe mânioase. Încă nu a existat un conducător care să fie pe placul tuturor. Suntem în democraţie, nu?! După ce ne-am văzut ieşiţi din captivitatea interdicţiilor de tot felul, când toată lumea trebuia să defileze strict în coloană şi numai în tactul dat de tamburul-major, opiniile în contradictoriu sunt chiar indicate, fiind acceptate ca elemente ale dialogului civilizat. Polemica, afirma un înţelept, este unul dintre principalele semne de sănătate ale unei culturi. Accept critica oricât de amară. Detest, însă, injuria, bădărănismul doct şi atacul la persoană. Nu putem vorbi de moralitate câtă vreme se operează cu formule din epoca barbară...
- O spuneţi şi Dumneavoastră delicat... Totuşi, bănuiesc, deşi trataţi lucrurile cu reticenţele pe care le impun inteligenţa şi corectitudinea omului cult, parcă s-ar resimţi un fel de supărare sau puţin disconfort din partea Dumneavoastră... Am resimţit aceasta în replica din „Timpul”, când susţineţi că uneori „nu ştiinţa preocupă”, ci interesele de grup...”. Ce aţi avut în vedere?

- Am spus-o şi o repet - adevăratul scop al acestor „manevre strategice” este distrugerea AŞM, prin înlăturarea mea, disponibilizarea masivă a cercetătorilor şi acapararea patrimoniului, în special, a sutelor de hectare de teren şi parcuri, proprietate publică, gestionată de AŞM, pe care am întors-o statului prin judecăţi sfâşietoare. Savanţii şi oamenii politici oneşti, cu dragoste faţă de acest popor, care i-a ales, trebuie să înţeleagă că se unelteşte chiar împotriva lor. Ştiut lucru că, la rele, unii se adună şi se aseamănă, indiferent de culoarea politică. Avem de-a face, de fapt, cu o conjuraţie pusă la cale de oameni cu interese, s-ar părea, diferite, dar uniţi pentru a şi le atinge. Nu e nimic nou în istorie. „Vechii” urmăresc destabilizarea situaţiei din R. Moldova, discreditarea intelectualităţii pe care o împing la o confruntare şi o ciomăgeală publică, pentru a crea astfel un fundal favorabil revenirii la putere. „Noii”, slavă Domnului, încă reprezentând cazuri izolate, o fac din invidie, răzbunare, sete de parvenire şi căpătuire, din dorinţa patologică de a ne arăta nouă, savanţilor, cine e stăpân în casă şi cine dictează regulile de joc, fără ca să-şi dea seama că sunt manipulaţi de prima categorie şi se vor alege cu nimic. Acestor persoane cu interese nesănătoase le reamintesc faptul că încă nimeni în istorie nu a câştigat războiul contra intelectualităţii, nici măcar Lenin şi Stalin cu toată ura lor bolnavă faţă de oamenii cărturari.
- Recunosc, am şi eu deja dezamăgirile mele, or, noi toţi am aşteptat zorii libertăţii, fiecare aducându-şi obolul cum a putut, rezistând cum a putut, inclusiv savanţii de la AŞM, care, deşi a fost o cetate mereu asediată, cu presiuni enorme, nu a cedat ca voce colectivă. Să fie oare astăzi AŞM problema nr. 1 a R. Moldova?
 - În aceasta şi constă marele paradox. Respectiva întrebare mi-au pus-o şi savanţii de la Academia Română, cu care mereu am ţinut legătura în aceşti ani, dar şi cei de la Directoratul Comisiei Europene pentru Cercetare, care urmăresc cu îngrijorare ceea ce se întâmplă aici şi nu numai în mediul academic. Şocaţi de „specificul moldovenesc” – să moară capra vecinului, şi după noi, potopul, sunt şi partenerii noştri din SUA, care au finanţat masiv proiecte în R. Moldova în beneficiul întregii populaţii, precum ar fi ecologia şi sănătatea publică a cetăţenilor moldoveni. Am avut discuţii şi cu mai mulţi ambasadori acreditaţi la Chişinău, care de asemenea nu pot concepe ceea ce se întâmplă. Credeţi-mă, nu ştiu ce să le răspund, tot eu încerc să-i apăr că poate nu ştiu că poate nu înţeleg nişte lucruri. Dar, dintr-o parte, lucrurile se văd mai bine, încă nu s-a preluat efectiv puterea, economia statului este pe butuci, sărăcia şi frigul dau buzna în casele oamenilor, pandemia de gripă face deja ravagii prin vecinătatea noastră, iar unele persoane mânate de interese personale vor să distrugă AŞM, asta e problema lor nr.1, ţara arde, iar baba se piaptănă. Eu i-aş întreba aici, dar cu cine veţi depăşi nevoile enumerate mai sus, dacă nu prin colaborare cu savanţii?! Sau întâi distrugem, tăiem creanga de sub picioare, ne facem hatârul, şi apoi ne gândim ce facem mai departe... E cam absurdă situaţia şi în scurt timp, pentru neseriozitatea noastră, am putea fi părăsiţi de toţi partenerii externi, pe care mizăm în procesul de aderare la UE. Gândiţi-vă şi Dvs. cui convine această situaţie de dezastru din R. Moldova!
- Admitem ipoteza „lucrului în subterană”. Dar ce dovezi aveţi că se caută „nod în papură” AŞM?
- Spun lucruri în cunoştinţă de cauză. Prima iniţiativă legislativă, concepută ca o lovitură de graţie împotriva AŞM, a şi fost depusă. Se cere Parlamentului nici mai mult nici mai puţin decât modificarea Codului de ştiinţă şi inovare, prin excluderea a două prevederi: art. 82 alin. (2) lit. a) – Preşedintele AŞM este membru al Guvernului din oficiu şi art. 74 lit. e) – AŞM determină politica în sfera pregătirii cadrelor ştiinţifice şi ştiinţific-didactice prin organizarea unui sistem eficient de studii prin masterat, doctorat şi postdoctorat, în baza hotărârii Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică. Adică, pentru a înlătura un om, în cazul dat pe mine, şi pentru a distruge actualul sistem de administrare a cercetării, se recurge la modificarea legii, o metodă tipic bolşevică. Are comunitatea ştiinţifică o voce în Guvern şi aceea trebuie redusă la tăcere. Dar de ce nu se gândesc la următorii preşedinţi ai AŞM?! Nu există nicio logică în această iniţiativă legislativă, or, dacă se doreşte doar înlăturarea mea, atunci aceasta se poate face de o manieră mai „democratică”, prin organizarea unei adunări extraordinare a membrilor Asambleei, la care să mi se dea vot de neîncredere. De ce nu au recurs la această metodă cât de cât onestă? Pentru că sunt conştienţi de faptul că savanţii de la AŞM nu sunt elevi de liceu şi nu pot fi manipulaţi cum doreşte cineva, ei sunt trestii gânditoare, ei nu au fost şi nu vor fi anexa puterii politice. Colegii mei cunosc lucrurile din interior, situaţia şi perspectivele reale, am fost împreună la bine şi la greu. Mie nu-mi este frică de o asemenea adunare. În cazul în care decide Asambleea, plec cu capul sus şi cu inima împăcată, pentru că am făcut tot ce mi-a stat în putere ca să menţin şi să ajut comunitatea ştiinţifică, în timpuri deloc uşoare. Aşa ar fi cinstit şi omeneşte. Eu nu mă ţin de acest post, care este de fapt în detrimentul muncii mele de cercetător, nu am încetat niciodată să ţin cursuri la USM, oricând sunt aşteptat să ţin prelegeri în SUA, Italia, România, Ungaria, Cehia, Rusia, unde am mai predat, în definitiv, chiar dacă nu aş pleca peste hotare, pot să-m întreţin familia cu drepturile de autor ce-mi revin de la cele mai prestigioase universităţi ale lumii.
- Puteţi să ne explicaţi mai clar ce înseamnă această iniţiativă legislativă?
- E o iniţiativă care urmăreşte scopul însărăcirii şi degradării populaţiei din R. Moldova. Chestiunea cu excluderea mea din componenţa Guvernului îi priveşte, las decizia la discreţia colegilor. Adevărul e că aflarea mea acolo nu e un beneficiu personal pentru mine, ci o responsabilitate în plus. De la deputaţii noştri eu aş fi aşteptat o iniţiativă mai nobilă, precum ar fi revenirea pe nava guvernamentală a Primarului General al municipiului Chişinău, nu aruncarea în larg a preşedintelui AŞM. Revenirea edilului capitalei printre membrii Guvernului ar fi fost şi un act de dreptate istorică, dar asta este iarăşi problema lor. Note să le pună electoratul. Chestiunea a doua este de fapt prioritară pentru unii deputaţi. Se doreşte finanţarea directă a universităţilor de Ministerul Educaţiei. Altfel spus, se revine la sistemul sovietic, care a demonstrat deja că este total ineficient, e drumul pierzaniei, când banii publici pentru universităţi trec prin birocraţia ministerială şi se repartizează după bunul plac al cuiva, după modelul – ştiinţa pe ultimul plan. Fapt pe care nu-l admite actualul sistem de gestionare a banului public din cadrul AŞM, conform căruia fondurile se alocă exclusiv în bază de concurs, prin Legea Bugetului, şi se transferă de la Ministerul Finanţelor direct la instituţiile de cercetare câştigătoare, fără concursul birocraţilor pe post de intermediari. Primul punct ţintit este, deci, centralizarea banilor publici destinaţi cercetării. Cel de-al doilea punct ţintit este şi mai interesant. Toată lumea se mira că în R. Moldova „doctorii în ştiinţe”, apăreau pe bandă rulantă. Odată cu adoptarea Codului de ştiinţe şi inovare, când s-a creat o comunitate ştiinţifică unică, reprezentată atât de rectori, cât şi de institutele AŞM, această afacere profitabilă a unor universităţi fără tradiţii a fost curmată. Gradele ştiinţifice nu se mai vând la kilogram, iar masteratul, doctoratul, postdoctoratul au devenit mult mai riguroase. Iată care-i adevărata problemă, este una iarăşi legată de bani, de afaceri, în detrimentul viitorilor cercetători şi al statului nostru. AŞM a ridicat exigenţele la nivelul celor din UE, a crescut calitatea cercetării. R. Moldova, ca ţară mică şi săracă, nu are nevoie de mulţi cercetători, ci de buni cercetători, în caz contrar, tinerii noştri nu vor putea concura cu colegii lor din alte ţări şi nu se vor putea descurca într-o societate bazată pe cunoaştere, devenită o prioritate a UE şi SUA. Noi, savanţii, tragem aceste semnale de alarmă de mai multă vreme, dar nimeni parcă nu ne aude. Ieşirea R. Moldova din coma economico-socială în care se află este posibilă numai cu ajutorul profesioniştilor, al intelectualilor, care trebuie crescuţi, şcoliţi cu răbdare. Anume din aceste raţiuni au apărut Liceul Academic şi Universitatea Academică, dar iată că, de bine ce ne-am pornit pe calea reformelor occidentale, având şi primele rezultate, cineva doreşte ca iarăşi şi iarăşi să distrugă, să ţină acest popor în întuneric şi rătăcire.
- Reiese că riscăm să devenim o ”fabrică de diplome” universitare şi de grade ştiinţifice eliberate „la kilogram”, fără valoare în Occident sau, cum spune zicala din sat, să ne meargă vestea de „popă tuns” în toată lumea...
- Exact. Şi nu numai în Occident, dar şi în Orient, unde savanţii noştri simt necesitatea de a face schimb de experienţă. Avem deja semnale de îngrijorare de la unele state membre ale UE, unde au fost descoperite în lanţ aşa-numite diplome made in Moldova, obţinute de oameni care n-au fost nici măcar ca turişti pe la noi. E foarte periculos ceea ce se întâmplă. Şi doar nu este complicat ca organele competente să identifice unde se fabrică aceste diplome. Din cauza unor asemenea situaţii ruşinoase, diplomele de studii superioare din R. Moldova sau gradele ştiinţifice acordate aici riscă să nu aibă nicio valoare peste hotare. Ceea ce înseamnă că distrugem viitorul tinerilor noştri talentaţi şi, deci, viitorul acestei ţări. Dacă nu vom lua măsurile ce se impun, ne putem trezi într-o bună zi ca respectivul subiect, dezonorant pentru noi, să fie discutat în şedinţele parlamentelor europene. Şi atunci, ne va fi practic imposibil să demonstrăm că merităm să fim în UE. Noi, când am iniţiat această reformă a AŞM, ne-am gândit nu doar la prezent, ci şi la viitorul nostru, de aceea i-am şi avut în calitate de consultanţi (în 2004 şi, respectiv, 2005) pe doi savanţi, experţi de la Fundaţia Naţională de Ştiinţe din SUA, care au prezentat la întoarcere în SUA un raport favorabil, schimbările de la AŞM fiind catalogate ca un început de edificare a unui nou sistem de gestionare a ştiinţei.
Sigur că nimic nu e perfect, mai avem multe lucruri de făcut, iar schimbările structurale, care şi-au demonstrat ineficienţa, trebuie regândite, dar totul se face cu oamenii, prin discuţii, propuneri concrete şi nu prin defăimare. Cât priveşte Acordul de asociere a ştiinţei autohtone la cea comunitară – Programul Cadru 7, ţin să precizez că suntem singurul stat din spaţiul CSI care am obţinut o asemenea performanţă. Dacă lucrurile ar fi stat atât de prost, precum încearcă să le prezinte criticii AŞM, atunci ne mai accepta cineva la negocieri cu UE?! Acest Acord, care presupune accesul savanţilor noştri la un fond de circa 70 mlrd. de euro, încă nu e semnat, noul Guvern al R. Moldova urmând să-i dea putere juridică. Problema e că, în cazul unor modificări în sistemul actual de activitate al AŞM, acordul negociat de noi timp de aproape doi ani nu va mai fi valabil, iar eventualele negocieri, dacă presupunem că UE ne va mai accepta ca parteneri responsabili, vor trebui luate de la capăt. Cui foloseşte un asemenea eşec grandios?! Asta este întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună fiecare deputat, atunci când va fi rugat să voteze modificarea Codului de ştiinţă şi inovare. Am menţionat aceste detalii pentru ca savanţii, cercetătorii din R. Moldova să cunoască starea de lucruri şi să ştie de la cine să ceară socoteală. Cert e că, din cauza crizei economice globale, ne aşteaptă vremuri foarte grele, cu o finanţare mult mai mică pentru ştiinţă, ceea ce presupune şi disponibilizări. În aceste condiţii, accesul savanţilor moldoveni la fondurile UE reprezintă un colac de salvare şi nu doar pentru cercetările lor, ci şi pentru economia republicii. În cazul în care se va da curs respectivei iniţiative legislative, cei care au iniţiat acest atac la adresa AŞM îşi vor da seama, în numai câteva luni, ce consecinţe grave au provocat, inclusiv cât de greu îi va fi noului Guvern să negocieze un nou Acord politic cu UE, dar răul va fi deja făcut...
- Când va apărea acest interviu, Dvs. veţi fi în Ungaria, pentru a participa la lucrările Forumului Ştiinţific Mondial. Pe când acei de acasă vă bat, străinii vă invită să le împărtăşiţi experienţa R. Moldova în reformarea sistemului de cercetare. În asemenea situaţii se spune că e de râs şi de plâns...
 - (râde) Cam aşa reiese, nimic de mirare, au mai păţit-o şi alţii înaintea mea. Sunt invitat la această reuniune mondială a oamenilor de ştiinţă de către Academia de Ştiinţe din Ungaria şi de Federaţia Academiilor Europene (ALLEA). Evenimentul are loc sub patronajul Preşedintelui Ungariei, al Directorului General al UNESCO, al Preşedintelui Comisiei Europene şi al Preşedintelui Consiliului Ştiinţific Internaţional. Se vor întruni peste 1000 de savanţi şi politicieni din întreaga lume. Scopul declarat al Forumului este de a oferi o viziune strategică a viitorului ştiinţei în societatea globală a secolului XXI. Cu această ocazie voi prezenta o comunicare cu titlul Dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiilor în contextul crizei economice şi financiare mondiale. De asemenea, în invitaţie am fost solicitat să prezint modelul de integrare a ştiinţei şi educaţiei în ţara noastră, în baza Clusterului educaţional al AŞM. Am programate mai multe întrevederi de lucru cu omologii mei de peste hotare, dar şi cu oficiali din cadrul Directoratului Comisiei Europene pentru Cercetare, în contextul perspectivei de aderare a noastră la Programul Cadru 7. Bineînţeles că voi profita de aceste întrevederi pentru a le vorbi despre situaţia din R. Moldova, inclusiv la capitolul ştiinţă şi cercetare.
- Vă dorim mult succes. Acum, vă propun să trecem de la actualitate la trecutul care vi se reproşează. E fapt demonstrat: interferenţa cu politicul nu întotdeauna are un impact fericit asupra omului de cultură şi ştiinţă. Nu credeţi că toate au început din momentul în care i-aţi ridicat mingea la fileu lui Vladimir Voronin?
- Înţeleg că nu faceţi aluzie la pasiunea mea mai veche pentru sport, ci la participarea mea, în calitate de contracandidat, la alegerile preşedintelui R. Moldova din anul 2005. Vă spun cu mâna pe inimă, nu am avut niciun scop meschin. Nu m-am gândit la interesele mele personale. Dacă eram un egoist, plin de importanţa propriei persoane, tocmai că nu aş fi candidat, dar m-am gândit la soarta savanţilor lăsaţi tot timpul într-un con de umbră, deseori marginalizaţi şi cam tot timpul preocupaţi de grijile născute de sărăcie. Dacă vreţi, a fost un sacrificiu pe cont propriu de dragul unei idei nobile, poate naive, dar sincere. Încurajat de colegii mei de la AŞM, am decis să folosim această oportunitate, această tribună, ca vocea noastră, a savanţilor, să fie auzită, să demonstrăm astfel că în R. Moldova există e elită intelectuală, care are o poziţie civică, nu stă înfumurată undeva într-un foişor sau în laborator şi-şi caută de propriile visuri, ci îi pasă cu adevărat de soarta acestui popor necăjit, asuprit de toţi şi de toate. Am folosit această tribună pentru a-l îndemna pe contracandidatul meu, Vladimir Voronin, să lase problemele de ordin identitar pe seama Academiei, iar politicienii să înceteze a mai lupta contra intelectualităţii ţării, drum care nu aduce nicăieri. Pierzi dacă nu o susţii, fapt care s-a adeverit. Dacă vă aduceţi aminte, l-am determinat atunci, în acea şedinţă, pe domnul Voronin să declare oficial că statul va susţine cultura şi ştiinţa, o va subvenţiona măcar cu 1% din PIB. În perioada imediat următoare, preşedintele Voronin s-a ţinut parţial de cuvânt, fără să ne ceară vreo concesie în schimb. Că lucrurile au evoluat ulterior altfel, decât ne-am fi dorit, nu a mai depins de mine. Noi n-am vrut să cedăm la capitolul valori naţionale, iar el n-a vrut să lase din ambiţiile sale ideologice, în felul acesta drumurile noastre s-au încrucişat tot mai răruţ. De altfel, am publicat acest discurs ţinut în Parlament în ultima mea carte.
Dacă acesta a fost un compromis – fie! dar unul care a adus beneficii nu mie personal, ci întregii comunităţi ştiinţifice, un compromis în favoarea a peste 3000 de angajaţi şi colaboratori.
- Chiar aţi recunoscut că aţi făcut compromisuri, dar „rezonabile”...
Tocmai că rezonabile, care să nu aducă atingere valorilor naţionale, am făcut compromisuri de rutină. Dar cine nu le face. Regretaţii savanţi şi administratori Nicolae Testemiţeanu, Sergiu Rădăuţanu, le-au făcut şi ei, dar le-au făcut cu scopul de a nu pierde tot. Ca săştigi marea bătălie, trebuie să te împaci şi cu lupte pierdute. Eşti nevoit. Mi se va reproşa, şi mie, că am făcut o perioadă echilibristică, evitând să spun lucrurilor pe nume, dar situaţia era cu adevărat stupidă, or puteam fi acuzat ca înalt funcţionar că nu respect constituţia, unde e scris negru pe alb că limba de stat se numeşte „moldovenească”. Că-i spuneam „limba mamei, limbă strămoşească, limba noastră”, pentru a evita absurditatea inutilă a unor conflicte cu puterea, nu cred că e cel mai mare păcat.
De altfel, vreau să vă mărturisesc că odată am plecat la şeful statului împreună cu cineva, încercând să-l convingem că problema denumirii limbii e inventată artificial şi că e momentul să punem punct discuţiilor sterile, că se poate sprijini pe concluzia savanţilor Academiei. Voronin a avut o reacţie binevoitoare şi era pregătit pentru aceasta, dar peste câteva zile altcineva l-a determinat să revină pe poziţii ireconciliabile. Că lucrurile au mers şi aici altfel decât ne-am fi dorit, iarăşi nu a depins de mine.
Sau să luăm un alt aspect. După logica legionară, radicalistă a unora, poezia regretatului poet Grigore Vieru nu mai contează, nu mai are nicio valoare, pentru că, vor spune hulitorii lui, serata de creaţie la 70 de ani a poetului a fost organizată cu concursul liderului partidului comuniştilor, Vladimir Voronin. Vă daţi seama la ce absurdităţi şi blasfemii se poate ajunge! Păi, bravo preşedintelui Voronin că a dat bani pentru o serată care a bucurat inimile întregului popor şi nu i-a cheltuit undeva pe la vreo recepţie oficială! După aceeaşi logică trebuie s-o hulim şi pe Maria Cebotari pentru că a cântat fiind aplaudată de Hitler...
- Să mai elucidăm un caz discutat în contradictoriu, pe seama căruia s-a făcut mare tam-tam mediatic. Academia decide la începutul acestui an să acorde reputatului regizor, actor şi om de cultură Ion Ungureanu titlul Doctor Honoris Causa. Lăudabilă intenţie, dar în ziua anunţată solemnităţilor de conferire nu se găsesc însemnele. Era o situaţie jenantă sau, mai degrabă, parodică, ca să nu intrăm în dramaturgia absurdului. Presupun, partidului aflat atunci la putere nu i-a surâs deloc fericita idee şi a trebuit să luaţi o pauză sau e vorba tot de un compromis? Pentru că atunci când s-au găsit şi mantia, şi toca, Ungureanu le-a refuzat...
- Dvs., ziariştii, sunteţi desigur oameni cu imaginaţie bogată. N-o spun cu supărare, dar uneori vă place să exageraţi şi, dacă s-ar putea, efectele trebuie neapărat să conţină elemente de suspans, de aşteptare a deznodămintelor cu efect dramatic. Există eroi răi şi eroi buni, nu? Iar lucrurile, câteodată, se dovedesc a fi simple de tot. Sunt om viu şi aşa s-a întâmplat că în preziua ceremoniei am fost la înmormântarea unei rude apropiate, iar seara târziu am avut de suportat consecinţele unei hipertensiuni arteriale şi medicii m-au internat de urgenţă la spital. Cu toate acestea, ceremonia de a doua zi nu a fost anulată, iar însemnele „nu se pierduseră”, urmând să fie înmânate de vicepreşedintele Academiei, domnul academician Teodor Furdui, căruia i-am dat indicaţia de rigoare. Acad. Teodor Furdui, care a moderat manifestarea culturală, a considerat însă că ar fi mai nimerit ca aceste însemne să i le înmâneze totuşi preşedintele AŞM la o altă dată convenită cu maestrul Ion Ungureanu. Aşa s-a şi întâmplat. De altfel, maestrul Ion Ungureanu a ştiut de spitalizarea mea. Până la urmă, tot răul a fost cu binele lui, or, marele nostru regizor a avut parte de două ceremonii frumoase, ultima fiind fixată, în mod intenţionat, la o dată foarte semnificativă - 31 august 2009-, zi în care s-au împlinit exact 20 de ani de la adoptarea legislaţiei lingvistice, iar dânsul a avut o ocazie rară să vorbească la acea festivitate comună cu USM despre starea Limbii Române din R. Moldova. Că a refuzat să ia însemnele, lăsându-le pentru muzeu, nu văd nimic dezonorant pentru Academie. A făcut-o dintr-o convingere ce se cuvine a fi respectată: „Sunt om de teatru şi nu le pot primi ca un personaj. E un simbol. Şi eu nu mă joc cu simbolurile...” În schimb a acceptat onorat Diploma. Când am ieşit din spital şi am citit ce a scris presa, m-am crucit. Păi cum puteam eu să am interdicţii de la cineva sau frică să-i înmânez maestrului Ion Ungureanu însemnele DHC, dacă însăşi iniţiativa de a i se acorda acest titlu a fost a mea, susţinută de colegi?! De ce nu mi-a fost „frică” să-i înmânez titlul de Doctor Honoris Causa poetului Grigore Vieru, cu doi ani înainte, tot de Ziua Limbii Române? Gest pentru care am fost făcut cu ou şi cu oţet în presa oficioasă, timp de vreo săptămână, fiind acuzat de încălcarea gravă a Constituţiei şi de trădare. Toate s-au trecut însă, iar în istorie va rămâne esenţialul – Testamentul lui Grigore Vieru „Limba Română, oastea noastră naţională”. Restul nu mai contează. Rog toţi colegii Dvs. ziarişti să se documenteze înainte de a scrie despre un eveniment.
- Chiar nu aţi avut în aceşti ani presiuni din partea partidului comunist de la guvernare? Mi se pare că, totuşi, în ultimii doi ani aţi nimerit în dizgraţia lui Voronin?
Dacă am să spun că nu, nu voi fi sincer şi nici n-o să mă credeţi. Niciodată, însă, ca indicaţii directe. Cum credeţi Dvs., manifestările organizate în cinstea maeştrilor Grigore Vieru, Mihai Volontir, Ion Ungureanu, personalităţi marcante ale culturii noastre, dar oponenţi deschişi ai ideologiei comuniste, erau privite cu ochi blânzi şi salutari?! Pe mine însă nu mă interesa ideologia, ci valoarea umană, contribuţia acestor mari personalităţi la cultura neamului nostru. Evident, mi se sugerau alte opţiuni, însă, fiind uniţi, am urmat cu colegii mei neabătut linia şi scopul propus, în pofida circumstanţelor deloc favorabile. Că am nimerit, cum ziceţi, în dizgraţie, nu s-a întâmplat numai cu mine. Nici Marian Lupu nu a fost mai agreat... Vă spun sincer, eu am resimţit mai direct această dizgraţie imediat după ce, la 21 februarie 2008, am fost reales în funcţia de preşedinte al AŞM cu 158 de voturi pro şi doar unul împotrivă. Nu pot să-mi explic de ce, dar nici n-am căutat răspunsuri, mi-am căutat liniştit de treburile Academiei. Au urmat rând pe rând mai multe acţiuni defavorabile AŞM, între care şi faptul că pentru anul 2009 am fost singura instituţie finanţată doar la capacitatea de 35% din bugetul alocat anul trecut. La AŞM am avut anul acesta trei controale, ale CCCEC, Departamentul de Control şi Revizie şi Curtea de Conturi, aşa că îndemnul public al „românului comercial” de a trimite peste noi controale a fost unul întârziat.
- Bănuim că şi ideea de a sugera Academiei Române să vă retragă titlul de Membru de Onoare al Academiei Române nu este un act de „curtoazie” din partea oponenţilor... Ce se urmăreşte de fapt?
- Nimic nou sub soare. Amintiţi-vă că acelaşi lucru se cerea anul trecut Academiei Române în privinţa poetului Nicolae Dabija, care a devenit Membru de Onoare al Academiei Române cu mult înaintea mea. Pentru mine asemenea lucruri sunt clare, trăit-am şi eu în ţara sovietelor. Eu înţeleg că un colaborator al AŞM îmi poate reproşa unele lucruri în calitatea mea de manager al AŞM, aici, dacă o face civilizat, accept să fiu criticat, nu e nicio problemă, dar să pună la îndoială calitatea şi valoarea mea de savant, pentru care mi s-a acordat prestigiosul titlu de Membru de Onoare al Academiei Române, asta chiar că e întruparea relei-credinţe.
- Limba, limba scrisă, limba vorbită şi cea literară, precum se ştie, reprezintă elementul definitoriu al identităţii unui popor. Trebuie să fim conştienţi de faptul că, dacă permitem erodarea acestui pilon pe care se ţin toate celelalte valori tradiţionale, pierdem totul. Cu regret - adevărată absurditate - în R. Moldova limba continuă să fie folosită în calitate de armă politică şi este folosită foarte şi foarte urât. De ce oamenii de ştiinţă n-au reacţionat elegant, însă, în acelaşi timp, dur în apărarea limbii române?
- Nu sunt de acord cu Dvs. Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) a fost întotdeauna principială în problema limbii române şi, în ciuda tuturor presiunilor, şi-a menţinut neclintit poziţia. Savanţii nu sunt luptători de baricade, ei sunt specialişti care cercetează şi îşi apără principiul ştiinţific. Arma noastră este forţa argumentului bazat pe teoria şi experienţa cunoaşterii. În anul 1994, atunci când glotonimul limbă moldovenească a fost introdus în Constituţie, Prezidiul Academiei de Ştiinţe a adoptat o hotărâre în care a dedus clar: „Art. 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând a fi formulat în felul următor: limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română”. Prin urmare, denumirea corectă a limbii noastre este limba română şi în această chestiune, extrem de sensibilă, AŞM nu a lăsat loc de interpretare sau de târg. Acest adevăr este susţinut şi de comunitatea ştiinţifică internaţională, de specialiştii în domeniul limbilor romanice, inclusiv de savanţii ruşi.
Aşa că întrebarea Dvs. a greşit adresa. Nu vă supăraţi, dar răspunsul e tot în capul clasei politice din R. Moldova, care nu ţine cont de părerea savanţilor şi provoacă astfel de probleme în lanţ. Nu aţi observat? De îndată ce apar nemulţumiri sociale, mânia maselor trebuie redirecţionată spre tărâmurile sensibile, care fac să fie uitate pentru moment suferinţele de ordin economic. Fapt lamentabil, însă (din nou intrăm pe nesuferitul făgaş al politicii) problema denumirii limbii nu este singura noastră problemă de logică deocheată.
- Revenons a nos moutons, precum zic francezii.
- Revin. Deci, în multe cazuri ni s-a imputat nejustificat cum că poziţia noastră a fost şovăitoare. Repet: AŞM nu şi-a schimbat niciodată opinia în problema limbii române, în ciuda tuturor presiunilor politice, cu atât mai mult în perioada guvernării comuniste. Noi am rămas pe aceeaşi poziţie şi poate politicienii de azi, odată cu venirea la putere a AIE, ne vor auzi, în sfârşit. Şi nu e vorba doar de mandatul meu, or, înaintea mea, aceeaşi poziţie principială a avut-o preşedintele AŞM Andrei Andrieş. Începând cu 31 august 1991, Senatul USM a organizat an de an şedinţe festive consacrate limbii române. În anul 2004, după ce am fost ales preşedinte al AŞM, am venit cu iniţiativa de a organiza în fiecare an, la 31 august, şedinţe festive ale Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM dedicate Zilei Limbii Române. Până în anul 2004, la AŞM nu era sărbătorită Ziua Limbii Române. Îmi pare rău că se vorbeşte despre savanţi precum că ar fi lipsiţi de verticalitate. Nu e corect, intelectualitatea noastră are pur şi simplu educaţie, are ruşine, precum se spune la noi în sat. Învăţaţii îşi demonstrează convingerile prin cercetări, dovezi, prin competenţă. Locul lor nu este pe baricade, afirmam ceva mai sus, ci în laboratoare. Am câştigat nu cu pumnii, nu prin violenţe, ci cu arma argumentului ştiinţific. Nu sunt lingvist, dar dacă colegii de la AŞM cred în mine ca specialist în domeniul chimiei fizice, chimiei ecologice, atunci cred în ei ca în specialişti în domeniul lingvisticii. Două adevăruri nu există. În concluzie, domnule Efim Josanu, mingea este în terenul politicienilor.
- În virtutea profesiei de savant, dar şi a funcţiei pe care o aveţi, ţineţi prelegeri, participaţi la simpozioane internaţionale. În ce limbă vorbiţi?
- În funcţie de tematică, componenţa celor care participă la întrunire şi locul desfăşurării manifestării. Dacă mediul lingvistic e preponderent italian, englez, francez sau rus, atunci vorbesc în aceste limbi. Sigur că cel mai uşor îmi este aici şi în România, unde vorbesc în limba maternă şi unde studenţii sunt foarte ingenioşi, îndrăzneţi. E tare plăcut să vezi cum creşte o nouă generaţie de tineri bravi, lipsiţi de complexe, mă rog, ca măcar ei să aibă altă soartă şi s-o ducă mai bine.
- Ce aşteptaţi de la noua formulă politică - AIE, lăsăm toate aspectele încă indecise, pentru că lupta politică are subterane şi atâtea momente care te fac uneori să disperi, dar, oricum, vine o nouă generaţie de politicieni, în care s-a investit. Vreau să spun că aceste 53 de mandate fac mult mai mult decât toate mandatele de până acum. Aceste 53 de mandate sunt rezultatul alegătorului conştient. Nu este pur şi simplu cineva care şi-a dat votul şi s-a terminat. În anul 1990 societatea a semnat în alb cecul pentru democraţi. Poporul a spus atunci: noi am ieşit în stradă, am cucerit puterea, v-o dăm, lua-ţi-o, faceţi ce vreţi cu ea, avem încredere... Dar democraţii n-au ştiut s-o menţină. Astăzi este o altă situaţie. Fiecare din sutele de mii de votanţi ai AIE stă cu ochii pe mandatari...
- Aştept ca AIE să facă tot posibilul ca să reîntoarcă încrederea oamenilor în justiţie şi adevăr. Să consolideze societatea, oamenii, să nu-i împartă şi să nu o împartă după criterii de credinţă şi fidelitate partinice. E primul şi cel mai important obiectiv, celelalte sunt derivate. Raportul de forţe este ideal - există o majoritate moderată şi o opoziţie puternică, echilibrul politic şi alternanţa la putere sunt asigurate. Să se pună pe lucru şi să reziste toţi cei patru ani. Savanţii şi-au spus deja părerea, prin apelul pe care l-au făcut public, privind necesitatea deblocării procedurii de alegere a preşedintelui R. Moldova. Noi astăzi avem nevoie ca instituţiile de stat să fie solide, funcţionale. Suntem într-o situaţie precară – economic, politic, social. Dacă nu vom fi înţelepţi şi concilianţi, riscăm să cădem cu toţii în prăpastia instabilităţii, a confruntărilor sociale, iar din această dramă naţională nimeni nu va avea de câştigat...
- Candidatul AIE la funcţia de preşedinte al ţării, Marian Lupu, vă inspiră încredere?
- Da. Îl cunosc bine şi-l apreciez mult. În acest moment istoric de răscruce, este cea mai potrivită persoană pentru această funcţie. Este un om politic modern, de tip occidental, bine instruit, inteligent, bun orator, cunoscător de limbi străine, diplomat, cumpătat, tânăr, înalt şi chipeş. În plus, va fi primul şef de stat moldovean cu nume de familie pur naţional, care ne aminteşte de domnitorul nostru, făuritor de legi dure, dar drepte, Vasile Lupu. Sper să fie ales cu o unanimitate de voturi şi să ne reprezinte cu demnitate statul. Dumnezeu să-l ajute!
- Aveţi regrete?
- (Pauză) Nu ştiu dacă e regret, poate mai degrabă o durere sufletească. Întotdeauna m-am grăbit să fac bine oamenilor, chiar şi celor care mi-au răspuns cu rău, ceea ce în secolul nostru nu mai este o virtute, ci, dimpotrivă, un defect, un motiv de a te călca în picioare. Poate că avea dreptate Lev Tolstoi atunci când spunea că pe noi ne trădează şi ne mint cei pe care îi iubim cel mai mult...
Pentru conformitate: Efim Josanu




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE