Pe cine reprezintă ambasadorii americani în România?

Aflăm că «Ambasadorul SUA a participat la serviciul divin de Şabat de la Cluj»
dintr-o notă semnată de Andrea Ghita (29-4-2012) în publicația de nișă numită ACUM.TV. Foarte bine.Nu evreitatea acestuia tulbură ci promovarea ostentativă a acesteia în locul «americanității» și neutralității diplomatice.

Este un prilej binevenit ca să formulăm o nedumerire care ne stă pe limbă demult. De ce sunt trimiși în România atât de sistematic, ca ambasadori, cetățeni americani cu origini evreiești? Administrația americană știe oare care este etnia locuitorilor majoritari ai României? 
Va trebui să adresăm finalmente administrației americane următoarea mirare înduioșată: se crede acolo cumva că România este locuită de câteva grupe de etnici (minoritari) activi, unguri, țigani, ucrainieni, dintre care cei mai dinamici și reprezentativi ar fi evreii? În acest caz s-ar explica obstinația cu care se ocupă ambasadorii americani de istoria evreilor din România. Sau este vorba de o reprezentare tulburată de prejudecăți, de propagandă, de interese implicite?  
Ar fi normal să fie cultivate prioritar relațiile de prietenie prin evrei dacă România ar fi confundată cu Israelul. Să existe vreo explicație politică privitoare la sensul misiunii acestor evrei americani în România? 
Cred că ar fi momentul să cerem o explicație fermă a obstinației întru acestă orientare abuzivă, aluzivă, adezivă. 
Dar ar fi poate pertinent să solicităm trimiterea unor ambasadori americani de origine română în România, ceea ce ar fi nu doar un gest simbolic pozitiv, de reunoașterea unor relații și prezențe, ci și un răspuns normal la o solicitare normală, dacă se va constata că anglo-saxonii au devenit atât de rari în Statele Unite încât nu se mai găsesc de prăsilă diplomatică. 
În cazul că penuria de anglo-saxoni ar fi extremă, poate se va hotărî administrația Statelor Unite să promoveze prietenia cu România pe altă cale, alegând poteca relațiilor cu alți minoritari, tot atât de reprezentativi, deși mai numeroși, selectând pentru România un ambasador de origine țigănească. De ce nu?  Comunitarismul minoritarilor este la modă. Tot se prevede în anumite cercuri formarea unui stat național pentru această etnie atipică pe la frontierele de nord ale României. Ar fi o politică de proiecție. 
Trimiterea succesivă a unor ambasadori americani care țin să se știe că sunt de origine evreiască, deși nimeni nu-i obligă să se definească ca atare, este mai degrabă o gafă diplomatică pentru o țară care se lauda altădată cu creuzetul americanizării și care își exportă tehnicile globalizante pe unde poate. Așa cum se practică acum, orientarea este mai degrabă greșită și păguboasă pentru supraviețuirea modelului american.

Dan Culcer

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, cu sotia sa Elisabeth, la iesirea din sinagoga din Cluj

În zilele de 26 – 28 aprilie Mark H. Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, a făcut o vizită de mai multe zile în judeţul Cluj, având pe agendă mai multe evenimente.
Joi, 26 aprilie, a luat parte la recepţia clădirilor a trei grădiniţe din Câmpia Turzii, a căror renovare a fost finanţată cu 300.000 de dolari de Comandamentul Forţelor Armate Americane staţionate în Europa şi de Biroul de Cooperare Militară al Ambasadei Statelor Unite. Cu acest prilej ambasadorul Gitenstein a arătat că Statele Unite se bazează foarte mult pe alianţa cu România, precizând că ” baza aeriană de la Câmpia Turzii, este cea mai importantă bază din regiune pe care o avem în NATO”.
[ ...]
Vineri 27, aprilie, Mark Gitensein a susţinut în faţa studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării de la Universitatea Babeş-Bolyai conferinţa “Reform of the judiciary and fighting corruption” (Reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei),  “Activismul şi puterea reţelelor de socializare sunt instrumentele de care se pot folosi  tinerii pentru a lupta împotriva corupţiei” a exemplificat, printre altele ambasadorul american, mijloacele prin care societatea civilă poate stăvili corupţia.»
«Sâmbătă, 28 aprilie, Mark Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, purtând kipa pe cap şi şalul de rugăciune pe umeri, a fost alături de evreii clujeni, la serviciul divin de Şabat, din Templul Memorial al Deportaţilor. L-am văzut vizibil emoţionat atunci când, invitat la citirea Torei, a dat mâna cu bătrânii venerabili, supravieţuitori ai Holocaustului. La încheierea ceremoniei a discutat cu cei prezenţi, interesându-se de istoria comunităţii şi, mai ales, de situaţia ei actuală.
L-am întrebat de ce a ţinut să celebreze Şabatul în mijlocul evreilor clujeni. “Am dorit ca măcar prin atât să-mi afirm evreitatea şi legătura cu evreimea din România, din care au făcut parte şi strămoşii mei”, a răspuns ambasadorul.
A doua întrebare pe care i-am adresat-o – în scurta noastră discuţie – a vizat motivul sprijinului său, exprimat public de mai multe ori, pentru afirmarea politică a comunităţii rome. “Susţin această cauză întrucât cred că lipsa emancipării politice a romilor  este una dintre cauzele care frânează progresul mai rapid al României” a arătat ambasadorul Gitenstein care a reiterat comparaţia cu situaţia istorică similară a populaţiei afro-americane din SUA.
Cea de a treia întrebare şi ultima s-a referit la opinia sa privind declaraţiile antisemite şi ignoranţa privind Holocaustul din România, care se fac auzite în spaţiul public din ţara noastră. Mark Gitenstein a spus că aceste incidente sunt regretabile, dar în acelaşi timp şi-a exprimat convingerea că ele sunt semnalate şi contracarate eficient de Institutul pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel”, din Bucureşti. [ ...] »

Mihai BURCEA (Miliţia spirituală) Despre putinizarea României

Ţară, ţară, vrem ostaşi!

Despre putinizarea României

Autor: Mihai BURCEA – Miliţia spirituală 

După preluarea puterii de către comunişti (6 martie 1945), întregul aparat de stat a fost „infestat“ cu membri ai aliaţilor PCR (Frontul Plugarilor, PNŢ-Anton Alexandrescu etc.), ai simpatizanţilor şi membrilor PCR, iar începînd cu anul 1948, instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii publice au fost militarizate (Securitatea – 1948, Miliţia – 1949, Penitenciarele – 1951).

După 1989, Statul român a avut ca obiectiv prioritar în domeniul politicii externe integrarea în structurile nord-atlantice şi europene. Pentru atingerea acestui deziderat, regimurile care s-au succedat la putere au demarat cu greu un proces de demilitarizare a instituţiilor care au moştenit structurile de forţă ale Statului. Pînă în 2002 s-a reuşit demilitarizarea Arhivelor, Poliţiei şi a Penitenciarelor (personalul acestor instituţii a primit grade profesionale în locul celor militare, revenind, astfel, la tradiţia interbelică) şi abrogarea Legii nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat în RSR şi înlocuirea ei cu un act normativ elaborat în concordanţă cu standardele NATO (Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, dublată de HG nr. 585/2002). Astfel, factorii decizionali din NATO au fost convinşi şi de această dată de eforturile făcute de România pe linia aderării la această alianţă politico-militară.

 

O altă condiţie de aderare la instituţiile amintite mai sus a fost cea de scoatere a ofiţerilor şi generalilor (activi sau în rezervă) din conducerea principalelor ministere, servicii speciale şi agenţii guvernamentale. În ultimii trei ani asistăm însă la o reinstalare a militarilor (în rezervă de această dată) şi a civililor din fruntea serviciilor secrete (vezi cazul Ungureanu) în funcţii-cheie din organigrama Statului român. Pe de altă parte, instituţiile care au atribuţii în domeniul siguranţei naţionale caută să-şi asocieze figuri publice cu important capital de imagine din medii diverse (cultură, sport, învăţămînt etc.), pentru a le folosi ca interfeţe de comunicare pentru mediile în care aceste instituţii pătrund/pe­netrează mai greu. În cooperare cu aceşti „pivoţi“, spiritul de corp dintre organele de informaţii şi civilii partizani lor, instalaţi în înalte demnităţi publice, este de nezdruncinat în lupta cu orice contestatar/protestatar al actualului regim.

 

Pentru a ne susţine afirmaţiile vom da cîteva exemple elocvente în ceea ce priveşte ploaia de stele care a revenit pe cerul politic al României după 2008. Mulţi dintre cei din lista prezentată mai jos au primit stele şi trese pe epoleţi odată cu înscrierea în UNPR sau cu dezertarea din USL, aceste avansări făcîn­du-se, cum altfel, în „interes naţional“ (este interesant cum orice şoricărie capătă azi forma acestui interes naţional):

– Generalul de armată magistrat (r) Gabriel Oprea – ministru al Apărării;

– Colonelul magistrat (r) Cristian Diaconescu – ministru al Afacerilor Externe (vezi biografia fostului sublocotenent de Securitate în rezervă, actualmente colonel în arma justiţie militară, Cristian Diaconescu, publicată de Miliţia Spirituală în colaborare cu Evenimentul zilei la 15 februarie 2008: http://www.evz.ro/detalii/stiri/cristian-diaconescu-judecator-pe-ulita-792074.html);

– Colonelul (r) Sorin-Serioja Chivu – senator independent;

– Maiorul (r) Ovidius Mărcuţianu – senator independent;

– Locotenent-colonelul (r) dr. Tudor Ciuhodaru – deputat UNPR (vezi Petrică Toma, „Şantajul din armată“, accesibil la http://www.qmaga­zine.ro/intern/intern-politic/antajul-din-armat/ (14 februarie 2012);

– Locotenent-colonelul (r) Liviu Cîmpanu – senator independent;

– Maiorul (r) Ion Tabugan – deputat independent;

– Locotenent-colonelul (r) Neculai Rebenciuc – deputat PDL;

– Locotenent-colonelul (r) Eugen Nicolicea – deputat UNPR;

– General-maior (r) Anghel Iordănescu – senator UNPR;

– General-maiorul (r) Neculai Onţanu – primar al sectorului 2 (a primit prima stea de general în timpul campaniei electorale din 2009!);

– Florentin Pandele – primar UNPR al oraşului Voluntari (ofiţer superior în rezervă de marină comercială; nu cunoaştem gradul militar!);

 

– Senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, alias „Miky Şpagă“, fost secretar general al Consiliului de Miniştri (1987-1990) perioadă în care a funcţionat şi ca ofiţer de securitate acoperit (deconspirat de către CNSAS în 2006; nu cunoaştem poziţia sa militară în prezent).

 

Aceşti ofiţeri şi generali făcuţi la apelul de seară nu scapă nici o ocazie de a se afişa în public în uniformele lor încărcate de decoraţii căpătate în „lupta“ cu duşmanii politici ai Patriei. (1.) În absenţa unor merite profesionale solide care să conducă implicit la o acreditare în domeniul lor de activitate, intrarea pe uşa din dos a ierarhiei militare a reprezentat pentru mulţi debuşeul perfect. Astfel, prestigiul care ar fi trebuit să rezulte dintr-un profesionalism recunoscut în breasla de activitate a fiecăruia a fost înlocuit cu un prestigiu fabricat doar pentru satisfacerea orgoliului personal.

 

Dacă înainte de decembrie 1989 stelele de general se acordau foarte greu, după schimbarea de regim, România a „beneficiat“ de o inflaţie de generali, în timp ce funcţiile pentru aceste grade militare se restrîngeau de la an la an. Punctul culminant a fost atins în timpul regimului Băsescu, atunci cînd actualul ministru al Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a primit a patra stea de general (r) la arma justiţie militară fără a profesa nici măcar o zi ca magistrat sau procuror militar. Să subliniem că nici măcar Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceauşescu nu au acordat mai mult de o stea unui general din această armă de elită a Forţelor Armate.

 

Interesant este faptul ca părinţii unora dintre cei mai importanţi oameni de stat ai României contemporane provin tot din cadrul Forţelor Armate. Mediul semicazon în care au crescut liderii noştri postdecembrişti poate constitui una din cauzele pentru care serviciile speciale româneşti au beneficiat după 1989 de un statut privilegiat în societate (bineînţeles, dosarele de cadre/profe­sionale ale ofiţerilor şi generalilor pe care îi vom enumera mai jos sînt inaccesibile cercetătorilor de rînd, ele fiind, probabil, clasificate la capitolul „siguranţă naţională“):

 

– Colonelul Dumitru Ioan Băsescu (1925-2002) – trecut în rezervă în anii ’70 (tatăl preşedintelui Traian Băsescu). Maiorul Dumitru Băsescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Militar“, clasa a III-a, pentru 15 ani vechime în serviciul Forţelor Armate în 1964. Cinci ani mai tîrziu, locotenent-colonelului Băsescu I. Dumitru i s-a conferit Ordinul „Meritul Militar“, clasa a II-a, pentru 20 ani vechime în serviciul Forţelor Armate. Cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, locotenent-colonelului Dumitru I. Băsescu i s-a conferit Medalia „A 50-a Aniversare a Partidului Comunist Român“ pentru „merite în activitatea de partid şi opera de construire a socialismului“.(2.)

Menţionăm aici şi avansarea în grad a lui Gheorghe Andruşca (tatăl Mariei Băsescu), care în timpul mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu a fost trecut din corpul subofiţerilor în rezervă în cel al ofiţerilor superiori în rezervă, avînd gradul de locotenent-colonel de jandarmi în rezervă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Andruşca a avut gradul de plutonier de jandarmi, ajungînd cu unitatea sa pînă la Odessa;

– Generalul de divizie (r) Ioan C. Geoană (1928-2009), locţiitor (12 nov. 1960) şi şef al Direcţiei Apărării Antiaeriene Locale din MAI (1 oct. 1963 – ?). După trecerea Apărării Civile de la MAI la MFA/MApN (anii ’60), Ioan Geoană a rămas în funcţia de şef al acestei arme pînă în 1989; a fost trecut în rezervă în anii ’90; în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, general-locotenentul Ioan Geoană a avut în subordine toate bunkerele şi adăposturile antiaeriene de pe suprafaţa României (Ioan Geoană a fost tatăl fostului preşedinte al Senatului Mircea Geoană);

 

– General-maiorul de securitate Mircea I. Oprescu (1923-2010), fost şef de Direcţie şi şef colectiv extern în Direcţia Informaţii Externe – UM 0920 Bucureşti (1972-1978). A fost trecut în rezervă la data 30 noiembrie 1978, prin Decretul Prezidenţial nr. 325 (tatăl actualului primar al Capitalei, Sorin M. Oprescu);

 

– Colonelul (r) Marin Gr. Năstase (1917-1995, tatăl lui Adrian Năstase);

– General-maiorul (r) Valter Roman, pe numele adevărat Ernst Neunländer (1913-1983), fost maior interbrigadist în funcţia de comandant de regiment (1937-1939) şi general-maior în cadrul Statului Major al Ministerului Forţelor Armate (1949-1950); (tatăl primului premier postdecembrist, Petre Roman).

– Ofiţerul Marin Oprea (nu cunoaştem gradul militar), decedat în 1971 în timpul unei misiuni ordonate (tatăl generalului de armată în rezervă Gabriel Oprea).

– Generalul în rezervă Dan Drăgoi (mîna dreaptă a fostului general-colonel Victor Atha­nasie Stănculescu, actualmente retrogradat la gradul militar de soldat) este tatăl actualului ministru al Finanţelor, Bogdan Drăgoi.

Toate aceste date ne conduc la concluzia că, după 1989, structurile de forţă ale Statului nu numai că nu şi-au diminuat influenţa în sferele înalte ale puterii, ci şi-au întărit-o de la an la an. (3.)

Faptul că în fiecare an bugetele serviciilor speciale cresc cu sume halucinante în timp ce zeci de spitale sînt închise sau că personalul care populează aceste structuri aproape ca s-a dublat faţă de cel existent la nivelul anilor ’80 este un argument de netăgăduit în privinţa rolului pe care „securiştii de tip nou“ îl joacă la cîrma României (în 1989, în cadrul Securităţii erau cuprinşi circa 20.000 de militari şi angajaţi civili – inclusiv personalul şi militarii în termen din Comandamentul Trupelor de Securitate; în zilele noastre, potrivit analiştilor militari, în SIE, SRI, SPP, STS, DGIA, DGA etc. lucrează peste 20.000 de oameni, deşi populaţia României a scăzut cu cîteva milioane).

Ranforsarea exacerbată a efectivelor serviciilor speciale şi a structurilor din domeniul siguranţei naţionale a fost sesizată foarte bine şi de protestatarii din Piaţa Universităţii care au sintetizat această stare de fapt sub lozinca „Ai luat bani de la copii (Traian Băsescu – n.n.)/Şi i-ai dat la S.R.I.!“.

__________________

1. Articolul nr. 27 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare stipulează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un ofiţer rezervist pentru a purta uniformă: „la trecerea în rezervă sau direct în retragere, ofiţerilor care au cel puţin 20 de ani de serviciu militar şi s-au distins prin activitatea desfăşurată, precum şi celor care au adus patriei servicii deosebite, chiar dacă nu au o vechime de 20 de ani de serviciu militar, li se poate acorda dreptul de a purta uniforma militară. Criteriile de acordare şi de retragere a acestui drept, precum şi situaţiile în care ofiţerii prevăzuţi la alin. 1 pot purta uniforma militară se stabilesc prin regulamente militare“. Monitorul Oficial, partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995.

2. Decretul nr. 629 din 10 octombrie 1964 pentru conferirea Ordinului „Meritul Militar” unor ofiţeri şi subofiţeri din Forţele Armate ale RPR; Decretul nr. 861 din 26 decembrie 1969; Decretul nr. 137 din 20 aprilie 1971.

3. Pentru a exemplifica gradul de penetrare a structurilor militare în organigrama civilă a administraţiei de stat, menţionăm aici şi cazul doamnei Mireille Rădoi, fost ofiţer superior SRI în rezervă (şefă de promoţie la Academia Naţională de Informaţii în a doua jumătate a anilor ’90) şi consilier local PDL la sectorul 4, care în noiembrie 2010 a fost numită în funcţia de director general al BCU „Carol I“ din Bucureşti în urma unui simulacru de concurs organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. De la acea dată, acest înalt for de cultură a devenit locul favorit al dezbaterilor Fundaţiei Creştin-Democrate (un fel de Secţie de agitaţie şi propagandă a PDL), dar şi locul în care foşti sau actuali salariaţi ai serviciilor speciale româneşti îşi lansează cărţi sau vernisează expoziţii (amintim aici vernisajul expoziţiei de pictură a directorului general adjunct al SIE, general-locotenentul Vasile Sarcă, care a avut loc în 2011 la Galeria Galateca a BCU).

__________________

Mihai Burcea este istoric, vicepreşe­dinte al organizaţiei Miliţia Spirituală. Mi­liţia Spirituală este o organizaţie nonguvernamentală şi neafiliată politic. Misiunea organizaţiei este de a mobiliza conştiinţa civică activă şi spiritul solidarităţii cetăţenilor, plecînd de la următoarele valori: libertatea de conştiintă, militantismul şi determinarea pentru consolidarea spiritului civic, solidaritatea, demnitatea persoanei umane, curajul de a asuma o opinie si de a o susţine prin acţiuni concrete. „Miliţia“ este un cuvînt de sorginte latină care desemnează un „corp de cetăţeni dispuşi să apere patria în condiţii de pericol“ (acest înţeles al termenului este însă absent din dicţionarul actual, unde este redat doar sensul de organizaţie parami­litară şi de fost organ represiv al regimului comunist). Adjectivarea „spirituală“, deşi din altă zonă semantică, vine să întărească profilul nonviolent al organizaţiei. Miliţia Spirituală repre­zintă un proiect civil fundamental nonviolent, croit pe realitatea socio-politică autohtonă, adaptat prin acţiunile sale la specificul activismului civic românesc. Miliţia Spirituală face parte din Platforma pentru Bucureşti (o uniune informală alcătuită din peste 50 de asociaţii ce militează pentru democrație participativă în toate deciziile cu privire la București) şi colaborează cu 20 de ONG-uri din România.

CNSAS la răscruce. Eliberăm trecutul din prezent! Raport despre starea CNSAS

Apel: „CNSAS la răscruce. Eliberăm trecutul din prezent!“
Publicam in format pdf „Raport despre starea CNSAS“
Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Semnatarii acestui apel solicită Parlamentului României modificarea legii de organizare şi funcţionare a CNSAS, iar noii conduceri a instituţiei, o schimbare de viziune în acord cu legea, cu standardele europene şi cu solicitările publice.
În martie 2012, expiră mandatele membrilor Colegiului CNSAS. După 13 ani de de la înfiinţare, activitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţie fundamentală a democraţiei româneşti, merită o dezbatere de detaliu. La acest moment de bilanţ, istorici şi cercetători au redactat un Raport despre starea CNSAS (îl puteţi citi intregral în format pdf).
Concluziile Raportului reprezintă un punct de plecare pentru schimbarea CNSAS. Deşi deţine a treia arhivă (2 milioane de dosare) ca mărime din Europa Centrală şi de Est preluată de la fosta poliţie politică, rezultatele CNSAS sînt modeste în raport cu alte instituţii similare europene. Cu toate că s-au făcut paşi importanţi în ultimii ani, Colegiul CNSAS a demonstrat grave carenţe administrative. CNSAS este subfinanţat (bugetul din 2011 s-a redus cu 35% faţă de 2008) şi are personal insuficient (de 10 ori mai puţin decît instituţiile similare), dar Colegiul nu a luat nici o măsură. În plus, existenţa Colegiului este astăzi lipsită de sens atîta vreme cît hotărîrile privind colaborarea/necolaborarea cu Securitatea sînt decise de către instanţa de judecată. Colegiul CNSAS are probleme în a asigura transparenţa, aşa cum arată relaţia cu cetăţenii. Funcţionarea de ansamblu a instituţiei este greoaie, de la înregistrarea solicitărilor la aprobarea şi primirea copiilor după documente, în ciuda unor cîştiguri certe realizate în ultimii ani. Condiţiile de lucru pentru personalul CNSAS au devenit tot mai precare. Mai mult, cu toate că avea această obligaţie legală, CNSAS nu a identificat nici o crimă şi nici un abuz al Securităţii care să merite atenţia Parchetului în cei 24 de km de arhivă, în 13 ani de funcţionare.
Avînd în vedere problemele cu care se confruntă instituţia este absolut necesară modificarea legii şi schimbarea la vîrful CNSAS. Cerem, printre altele, ca dosarele liderilor cultelor religioase să intre în categoria celor care sunt verificate din oficiu de către CNSAS.
Cea mai importantă piedică în funcţionarea instituţiei o reprezintă  organismul de conducere, Colegiul, format din 11 demnitari. Colegiul şi-a dovedit inutilitatea şi incapacitatea administrativă, dublate de costuri mari de funcţionare, lipsă de eficienţă şi imixtiunea politicului. Colegiul trebuie desfiinţat şi înlocuit cu un director general ales prin concurs.
Suplimentarea fondurilor instituţiei şi a personalului reprezintă o prioritate. Personalul trebuie să fie la dimensiunile şi standardele profesionale din instituţiile similare europene. CNSAS trebuie să procedeze la identificarea abuzurilor grave (în special omoruri) comise de fosta Securitate şi la transmiterea de urgenţă a datelor către organele de cercetare penală prin intermediul sesizărilor, aşa cum prevede legea. Principiul transparenţei trebuie aplicat în numeroase direcţii ale activităţii CNSAS.

Iniţiatori:
Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală; Ștefan Bosomitu – istoric; Mihail Bumbeș - istoric; Mihai Burcea – istoric; Luciana Jinga – istoric; Andrei Muraru – istoric; Dumitru Lăcătușu – istoric.

Susţinători:
Asociația Pro Democrația
Grupul de Investigații Politice
Centrul pentru politici durabile – Ecopolis
Centrul de resurse pentru participare publică

Dorin Tudoran – scriitor
Armin Heinen – istoric
Cristian Pîrvulescu – politolog
Liviu Antonesei – scriitor
Liviu Mihaiu – jurnalist
Ovidiu Şimonca – jurnalist
Florea Ioncioaia – istoric
Florin Soare – cercetător
Cristina Roman – istoric
Valerian Stan – jurist
Liviu Brătescu – istoric
Ovidiu Buruiană – istoric
Cristina Diac – istoric
Florin Manole – cercetător
Ruxandra Ivan – politolog
Clara Mareş – istoric
Bogdan-Alexandru Jitea - istoric
Marius Stan – politolog
Charlotte Ludmer – istoric
Alexandru-Murad Mironov - istoric
Lista rămîne deschisă.

Cei care doresc să susţină acest demers, o pot face trimiţînd un mesaj la adresa: militiaspirituala@gmail.com

CNSAS la răscruce.
Eliberăm trecutul din prezent!
Raport despre starea CNSAS
Sursa

CNSAS trebuie să devină o instituţie performantă şi independentă de politic.
~ Ce este, ce face şi ce a realizat CNSAS până acum
Stafia trecutului recent a bântuit intens societatea românească ultimele două decenii. Înfiinţat În condiţii foarte dificile, În 1999, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a fost de la bun Început un compromis Între partidele politice. până atunci, numeroase scandaluri (vezi incinerarea dosarelor la Berevoieşti, În 1990) au scos la iveală pe de o parte existenţa unui număr uriaş de documente ocultate, iar pe de altă parte, manipularea prin publicarea trunchiată şi interesată a informaţiilor din dosare cu scopul anihilării adversarilor politici/publici. Asigurarea accesului la propriul dosar Întocmit de fosta poliţie politică a fost cel mai important câştig al Înfiinţării CNSAS, Însă verificarea colaborării cu Securitatea a persoanelor care ocupă demnităţi publice s-a dovedit de departe cea mai controversată misiune.
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este o instituţie aflată În subordinea Parlamentului, finanţată integral de la bugetul de stat. Consiliul este condus de un Colegiu format din 11 membri, propuşi pentru un mandat de 6 ani de către partidele politice parlamentare, Preşedinte şi Primul-ministru şi investiţi În funcţie prin votul Parlamentului.
Notă: A nu se confunda instituţia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cu Colegiul CNSAS, organism de conducere format din 11 membri.
CNSAS şi-a Început concret activitatea În anul 2000, iar existenţa sa a fost marcată de scandaluri, dar şi de măsuri care au modificat cadrul legislativ de funcţionare." Astăzi, CNSAS Îndeplineşte
1 CNSAS a fost Înfiinţat În baza Legii nr. 187/07.12.1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. După 6 ani, cadrul legal a fost modificat prin OUG nr. 16/22.02.2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie
următoarele funcţii de bază: verifică persoane care deţin funcţii sau demnităţi publice, acordă acces cetăţenilor la propriul dosar de Securitate, deconspiră informatori sau ofiţeri ai Securităţii la cererea persoanelor care şi-au consultat dosarul, acordă acces cercetătorilor la documentele din arhiva Securităţii şi utilizează arhiva fostei poliţii politice În scopuri ştiinţifice.
Potrivit legii, una dintre atribuţiile majore ale CNSAS este verificarea legăturilor persoanelor care ocupă funcţii publice cu fosta Securitate. Cu toate acestea, legea nu prevede sancţiuni pentru persoanele care au colaborat cu Securitatea sau care au fost lucrători ai fostei poliţii politice. Aşadar, o persoană publică identificată ca fost colabor/agent al Securităţii - şi care a ascuns acest lucru În declaraţia pe propria răspundere - nu este automat demis din funcţie. Doar În măsura În care se constată falsitatea declaraţiei, autorii pot răspunde penal. Spre deosebire de legile pe baza cărora funcţionează instituţiile similare din Ungaria sau Polonia, legea românească este cea mai puţin restrictivă din acest punct de vedere.
Acest atribut al CNSAS - verificarea persoanelor care ocupă funcţii publice, revoluţionari sau persoane aflate În conducerea ONGurilor - a prins consistenţă abia Începând cu 2005. până atunci, Serviciul Român de Informaţii a blocat sistematic accesul CNSAS la dosare. Odată cu transferul masiv de dosare (2005-2007), CNSAS a putut verifica persoanele publice şi oferi acces la propriul dosar celor interesaţi. Astăzi, În arhiva CNSAS există aproximativ 2 milioane de dosare, care Însumează 24 km liniari de arhivă.
În 2008, legea de funcţionare a CNSAS a suferit mai multe modificări ca urmare a atacării ei cu succes la Curtea Constituţională (eliminarea sintagmei "Securitatea ca poliţie politică", prezenţa membrilor Colegiului a devenit obligatorie În cazul deciziilor, hotărâriie privind colaborarea/necolaborarea trebuie confirmate/infirmate de către instanţa de judecată etc.). Totodată, deşi iniţial legea a permis verificarea prelaţilor, acest lucru a fost eliminat. Dacă În Polonia şi Ungaria cei care decid asupra colaborării/necolaborării cu fosta poliţie politică sunt judecători, În cazul românesc a fost menţinut un colegiu format În majoritate din reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, deşi decizia finală aparţine instanţei judecătoreşti. Astfel, potrivit art. 11 din OUG nr. 24/2008 ,,(1) Acţiunea În constatarea calităţii de lucrător al Securităţii politică. Curtea Constituţională a României a declarat, În 2008, Legea nr. 187/1999 ca fiind Împotriva legii fundamentale. Astăzi, CNsAs funcţionează În baza OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008. Regulamentului de organizare şi funcţionare a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern la finalul anului 2008.

sau de colaborator al acesteia se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, fiind scutită de taxă de timbru. (2) Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs, În condiţiile legii. (3) La dosarul cauzei se depun copii certificate de pe documentele aflate În arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, documentele originale putând fi consultate la arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii." Aşadar, procedura este una greoaie care necesită un timp Îndelungat şi un mare consum de resurse. Cu titlu de exemplu: În 2008, CNSAS a transmis instanţei 292 de dosare; până În 2009, Curtea a confirmat 53 de decizii, a infirmat 11, 12 au devenit nule (persoanele au decedat Între timp), iar 213 nu fuseseră Încă soluţionate.
În raport cu alte instituţii similare din Europa Centrală şi de Est, rezultatele CNSAS sunt modeste. În graficul de mai jos, redăm situaţia deconspirărilor În intervalul 2000-2011. Subliniem că CNSAS deţine a treia arhivă (24 km liniari) ca mărime din Europa Centrală şi de Est preluată de la fosta poliţie politică. În Germania, de exemplu, În primii 10 ani de funcţionare, "Oficiul Gauck", instituţia similară CNSAS, a verificat 1,7 milioane de persoane, descoperind 950.000 de agenţi şi colaboratori ai STASI.
Există categorii de funcţionari ai Statului român În rândul cărora CNSAS a identificat un număr redus de colaboratori/lucrători ai Securităţii În raport cu dimensiunea aparatului birocratic respectiv. De exemplu, În rândul personalului diplomatic, CNSAS a identificat doar 11 colaboratori/lucrători ai Securităţii dintre care 2 decizii au fost infirmate de instanţă, 4 confirmate, iar În 5 cazuri procesul este În curs. Prin comparaţie, În ţara vecină, Bulgaria, comisia pentru cercetarea arhivelor fostei poliţii politice comuniste a dezvăluit că aproape jumătate dintre ambasadori au colaborat cu Securitatea bulgară.
până acum, CNSAS a primit de la SRI/SIE 1418 dosare de cadre ale foştilor ofiţeri de Securitate indiferent de grad. Atragem atenţia să această cifră este reprezentativă pentru deschiderea arătată de serviciile secrete În relaţia cu CNSAS. Deşi conducerea CNSAS consideră că după predarea masivă de dosare din 2005-2006, "nu s-au mai Înregistrat « disfuncţionalităţi În problema predării/primirii dosarelor»", numărul de dosare de cadre dovedeşte contrariul. Amintim aici că În intervalul 1948-1989, anii de funcţionare ai Securităţii, numărul ofiţerilor a variat Între 3500 şi 23.000.

Colaboratori şi lucrători ai Securităţii deconspiraţi de CNSAS


O altă funcţie majoră a CNSAS este accesul la propriul dosar Întocmit de fosta poliţie politică. În această direcţie, CNSAS a făcut paşi importanţi şi a oferit acces la dosare unui mare număr de cetăţeni. Începând cu 2006, Între 2000 şi 3500 de cereri pentru acces la propriul dosar au fost Înregistrate la CNSAS. Atât cercetătorii, cât şi petenţii au solicitat şi au primit din partea CNSAS peste 700.000 de copii după documentele Securităţii În 2011, un număr dublu faţă de 2008. Cu toate acestea, numeroşi petenţi au semnalat durata lungă a procesului de consultare a propriului dosar, dificultatea deconspirării colaboratorilor/agenţilor identificaţi În documente, absenţa filelor din dosare ş.a, În acest ultim caz, CNSAS nu are practic niciun control asupra dosarelor primite de la SRI/SIE sau aflate În continuare În posesia celor două servicii secrete.
Studierea arhivei fostei poliţii politice reprezintă o altă funcţie a CNSAS, fie că este vorba despre cercetătorii proprii, fie despre cercetători externi acreditaţi (1200 de cercetători acreditaţi până În prezent). În 2011, aprox. 200 de persoane, un număr mare În comparaţie cu anii anteriori, au cerut să fie acreditate ca cercetători la CNSAS. Din 250 de angajaţi ai CNSAS, media ultimilor ani, există doar 20 de cercetători specializaţi În departamentul de cercetare. Prin accesul sutelor de cercetători, studierea arhivei CNSAS a adus date valoroase despre activităţile Securităţii, prin publicarea a numeroase articole ştiinţifice sau a volumelor de documente. De asemenea, publicarea propriilor dosare ori a informaţiilor din acestea de către petenţi a creat premizele cunoaşterii În detaliu a acţiunilor poliţiei politice comuniste. În timp, s-au Înregistrat totuşi numeroase Întârzieri
 
Între data de transmitere a cererilor şi aprobarea acestora, existând numeroase tergiversări şi În cazul solicitării de fotocopii.
~ Probleme de funcţionare
Colegiul CNsAs a demonstrat grave carenţe administrative.
CNsAs este subfinantat si are personal insuficient, dar Colegiul nu a luat nicio măsură
Conducerea executivă şi administrativă a CNSAS este asigurată, conform legii, de către Colegiul CNSAS. Deşi există 11 demnitari, iar instituţia beneficiază de vizibilitate sporită În spaţiul public, Colegiul CNSAS şi-a dovedit ineficienţa managerială. Cu toate că bugetul instituţiei a scăzut constant În ultimii ani (bugetul din 2011 s-a redus cu circa 35% faţă de 2008, ajungând la aprox. 2,5 milioane euro), conducerea CNSAS nu a făcut niciun demers concret. Numărul angajaţilor a scăzut de la 254 (În 2008) la 234 (În 2011). Doar 20 de persoane (aprox. 10%) din personalul CNSAS lucrează În departamentul de cercetare al instituţiei. În comparaţie cu alte organisme similare din statele europene, personalul CNSAS este foarte redus. Însuşi reprezentanţii CNSAS admiteau În 2009 că, deşi instituţia deţine a treia arhivă ca mărime preluată de la fostele servicii secrete comuniste, personalul CNSAS este de zece ori mai mic decât al altor instituţii similare din Europa. Mai mult, odată cu adoptarea Legii 221/2009, prin care se pot acorda despăgubiri materiale pentru prejudiciile morale suferite prin condamnare sau prin măsuri administrative inclusiv urmaşilor, CNSAS a fost asaltat cu peste 11.000 de cereri (din care au fost soluţionate 9.164). Cu toate acestea, Colegiul CNSAS nu a solcitat Parlamentului niciodată În ultimii 4 ani mărirea fondurilor ori creşterea schemei de personal.
Colegiul CNSAs nu a identificat niciun securist criminal
Potrivit legii, CNSAS avea obligaţia să transmită Ministerului Public sesizări penale În cazurile când identifică situaţii În care organele represive ale fostului regim au săvârşit crime sau abuzuri qrave.? Cu
2 Art. 17, alin. 2 din Legea nr. 187 din 7 decembrie 1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste; art. 14, lit. g din OUG nr. 24/5.03.2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii; art. 5, lit. toate că avea această obligaţie legală, CNSAS nu a identificat nicio crimă şi niciun abuz al Securităţii care să merite atenţia Parchetului În cei 24 de km de arhivă, În 13 ani de funcţionare.
Colegiul CNsAs ne costă o avere
11 demnitari fac parte din Colegiul CNSAS pentru a decide ceea ce de fapt decide instanţa de judecată, conform OUG 24 din 2008. 11 salarii care Însumează pe an aproximativ 800.000 RON. La această sumă se adaugă costurile a 3 locuinţe de serviciu, 11 autoturisme cu şofer şi deplasări. Deşi am solicitat CNSAS informaţii detaliate cu privire la costurile funcţionării Colegiului, răspunsul a fost evaziv.
Din 2008 până astăzi membrii Colegiului au fotocopiat aprox. 80.000 de file din dosarele Securităţii. De la CNSAS am primit un răspuns neclar la Întrebarea cine a suportat costurile acestor copii. Prin comparaţie, În Întreg anul 2007, toţi cercetătorii acreditaţi de către CNSAS (aprox. 200 de cereri) au primit, În baza solicitărilor, mai puţine copii decât au primit membrii Colegiului În intervalul 2008-2012. Tot prin comparaţie, Întreaga Comisie Tismăneanu a avut acces pentru redactarea raportului final la un număr mai mic de copii pentru cei peste 30 de membri şi experţi.
Deficiente la capitolul transparentă
În ciuda faptului că În ultimii ani s-au făcut eforturi În acest sens prin dezvoltarea website-ului şi posta rea a numeroase informaţii, CNSAS are totuşi probleme În a asigura transparenţa. De exemplu, există numeroase inventare arhivistice care nu sunt publice, deşi anumiţi cercetători externi au acces la acestea pe baza relaţiilor personale cu conducerea instituţiei. De asemenea, nu există un inventar al dosarelor de problemă, al dosarelor de obiectiv, precum şi al dosarelor provenite de la direcţiile judeţene ale fostei poliţii politice. Studii, periodice sau materiale diverse Întocmite de fosta Securitate - care sunt necunoscute cercetătorilor de rând - aşteaptă să fie inventariate.
Prezenţa membrilor Colegiului la şedinţe, dar şi cheltuielile suportate de instituţie cu funcţionarea Colegiului reprezintă de asemenea probleme care par ascunse cu străşnicie de către CNSAS.
h din Hotărârea Colegiului CNsAs nr. 2/18.12.2008 privind adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al CNSAs.

Disfunctionalităti administrative
Funcţionarea de ansamblu a instituţiei este greoaie, de la Înregistrarea solicitărilor la aprobarea şi primirea copiilor după documente, În ciuda unor câştiguri certe realizate În ultimii ani.
În 2007, CNSAS a avut la dispoziţie 10 milioane de dolari pentru a achiziţiona un nou sediu. Totuşi, nici până astăzi noul imobil nu dispune de o sală de studiu adecvată. 25 de locuri sunt rezervate celor 1200 de cercetători acreditaţi şi unui număr şi mai mare de petenţl: În 2011 s-au Înregistrat aprox. 2800 de prezente la sala de studiu. Condiţiile de lucru pentru personalul CNSAS au devenit tot mai precare, o recunoaştea chiar şi conducerea instituţiei În 2011. Numeroase probleme Întâmpinate de cercetători se regăsesc Într-un memoriu depus la CNSAS pe 9 februarie 2011. Documentul semnala că acreditările, primirea documentelor, precum şi programarea la sala de studiu a CNSAS se fac În mod constant cu depăşirea nejustificată a termenelor legale. De la acea dată, conducerea CNSAS a solutionat favorabil doar o parte a solicitărilor şi nu pentru toţi cercetătorii, ci doar pentru semnatari sau pentru cei care au un suport instituţional solid.
Abuz institutional
De-a lungul timpului, Colegiul CNSAS a săvârşit abuzuri care au fost parţial cunoscute opiniei publice. De exemplu, cercetătorii externi sunt obligaţi să prezinte CNSAS documente suplimentare pentru acreditare, deşi legea nu prevede acest lucru. Nici OUG din 2008, nici Regulamentul CNSAS nu face nicio precizare de acest fel, existând doar obligaţia menţionării caracterului cercetării şi a formei de valorificare. Subliniem foarte clar că solicitarea de copii după diplome, recomandări etc. reprezintă o supralegiferare şi o Încălcare a legii. Practic, s-a ajuns În situaţia În care acest drept să le fie rezervat doar celor care prezintă astfel de documente justificative. Acesta este un caz grav de discriminare Între cetăţenii interesaţi de studierea trecutului recent.
În ultimii ani, cercetătorii s-au confruntat şi cu o altă problemă. CNSAS limitează copiile după documente la 50% din conţinutul dosarului, Încălcând astfel legea şi dreptul la informare.
De-a lungul anilor, CNSAS şi-a asumat inclusiv o funcţie de cenzură În cazul temelor de cercetare propuse de cercetători. Instituţia s-a erijat În autoritate ştiinţifică - fapt Împotriva legii şi În ciuda faptului că nu toţi membrii Colegiului au pregătire academică necesară.
Timpul de aprobare a cererii, timpul de eliberare a fotocopiilor este uneori diferit În funcţie de statutul cercetătorului sau de relaţiile cu membrii Colegiului CNSAS. Au existat cazuri În care fotocopiile au fost aşteptate un an sau chiar mai mult, În timp ce alteori acestea au fost eliberate În câteva zile. Uneori, au fost sesizate cazuri când membrii Colegiului au acordat În mod discreţionar acces la dosare unor personalităţi publice, Încălcând regulamentul şi procedurile uzuale, În dispreţul legii şi al celorlalţi petenţi/ cercetători.
~ Ce soluţii propunem
CNSAS este o instituţie fundamentală pentru democraţia românească. Accesul cetăţenilor la propriul dosar Întocmit de fosta Securitate, verificarea persoanelor care ocupă funcţii publice În legătură cu posibila colaborare cu poliţia politică şi cunoaşterea trecutului recent reprezintă condiţii obligatorii pentru asumarea unei jumătăţi de veac de totalitarism comunist. Funcţionarea În parametrii normali a CNSAS defineşte inclusiv relaţia noastră cu trecutul problematic. De aceea, subliniem foarte clar că acest material nu pune la Îndoială utilitatea acestei instituţii, ci performanţa administrativă a conducerii şi propune soluţii pentru ameliorarea acestei situaţii, precum şi a cadrului legislativ. In ciuda faptului că pentru majoritatea românilor accesul la dosarele Securităţii nu prezintă interes, aşa cum arată ultimele sondaje de opinie, existenţa CNSAS nu poate fi pusă la Îndoială. Funcţia acestei instituţii este vitală pentru elucidarea trecutului recent şi implicit pentru progresul democraţiei româneşti. Însă CNSAS trebuie să devină o voce a trecutului, nu o fantomă care ascunde trecutul. Astfel, Parlamentul României trebuie să modifice legea de organizare şi funcţionare a CNSAS, iar noua conducere a instituţiei să producă o schimbare de viziune În acord cu legea şi cu solicitările publice.
Desfiinţarea Colegiului şi Înlocuirea cu un manager desemnat prin concurs public
În România, Colegiul CNSAS este dependent de puterea politică. În condiţiile În care partidele politice parlamentare, dar şi ceilalţi doi decidenţi (Preşedintele şi Primul-ministru) condiţionează alegerea membrilor Consiliului de relaţii privilegiate cu clasa politică, numirea şi activitatea membrilor Colegiului nu poate sta decât sub semnul suspiciunilor şi al imixtiunilor. În plus, există mărturii conform cărora, uneori, deciziile se discută În funcţie de interesele partidelor politice şi se tranzacţionează În raport cu negocierile purtate Între membrii Colegiului.
Membrii Colegiului CNSAS nu sunt În majoritate specialişti În cercetarea istorică. Actualul Colegiu arăta astfel, aşa cum a fost investit În urmă cu 6 ani: doi economişti, un jurist, un muzicolog, un scriitor, patru istorici, un teolog, un fost deţinut politic. Din 2008 până astăzi doi membri ai Colegiului au decedat, dar Colegiul a funcţionat fără probleme În 9 oameni.
Colegiul şi-a dovedit inutilitatea şi incapacitatea administrativă, dublate de costuri mari de funcţionare, lipsă de eficienţă şi imixtiunea politicului. Administrarea unei instituţii de 250 de angajaţi trebuie să treacă În sarcina unui bun manager. Nu se justifică existenţa a 11 demnitari care nu mai iau decizii În sensul legii din 1999. Aşa cum arată În acest moment, Colegiul nu este nici un consiliu de garanţie morală, nici un organ administrativ, nici un board academic şi nici măcar o instanţă care decide În privinţa colaborării cu Securitatea. Colegiul trebuie desfiinţat şi Înlocuit cu un director general, ajutat de doi adjuncţi, aleşi prin concurs pe un mandat de 3/5 ani, cu posibilitatea reÎnnoirii mandatului o singură dată. Directorul general al CNSAS trebuie să fie un specialist În istorie recentă, bun cunăscător al administraţiei şi să fie acreditat academic. EI şi adjuncţii săi nu trebuie să interfereze cu politicul decât În chestiunile administrative. Politicul nu are ce căuta Într-o instituţie care interoghează trecutul!
Constituirea unui consiliu ştiinţific consultativ din care să facă parte 9 sau 11 membri, neremuneraţi, este de asemenea dezirabilă.
o Eficientizarea activităţii instituţiei
Suplimentarea fondurilor instituţiei şi a personalului reprezintă o prioritate. Personalul trebuie să fie la dimensiunile din instituţiile similare CNSAS.
Pentru ca CNSAS să fie eficient, trebuie În primul rând să Înceteze orice formă de discriminare În raport cu cercetătorii şi petenţii şi să respecte termene rezonabile În rezolvarea solicitărilor (acces la propriul dosar, deconspirarea la cerere, acreditări, eliberarea de copii etc.). Durata de executare a copiilor trebuie să se reducă la 30 de zile, un termen rezonabil În raport cu costurile suportate de cercetători/petenţi şi cu interesele acestora.
De Îndată, CNSAS trebuie să procedeze la identificarea abuzurilor grave (crime, dispariţii) comise de fosta Securitate şi la transmiterea de urgenţă a datelor către organele de cercetare penală prin intermediul sesizărilor, aşa cum prevede legea.
Condiţiile de acces pentru cercetători trebuie urgent să sufere o transformare pozitivă: termenele de aşteptare trebuie reduse, trebuie căutate soluţii pentru mărirea capacităţii sălii de studiu, a mijloacelor de multiplicare etc.
Accesul rezidenţilor din teritoriu presupune cheltuieli mari, care sunt o piedică atât În a avea acces la propriul dosar, cât şi În cercetarea ştiinţifică. Conducerea instituţiei trebuie să găsească soluţii legale pentru a ameliora acest neajuns.
Dosarele Întocmite de Direcţia Poliţiei de Siguranţă au fost preluate de către Securitate, iar acestea se află acum În custodia CNSAS. Din punct de vedere istoric, dar şi din punct de vedere al accesului facil la informaţie, dosarele Siguranţei trebuie să treacă În custodia Arhivelor Naţionale.
Potrivit legii, "Din CNSAS nu pot face lucrătorii Securităţii sau colaboratorii acesteia, astfel cum sunt definiţi prin Ordonanta de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008". Solicităm completarea acestui alineat prin adăugarea următorului paragraf: "precum şi foşti activişti salarizati ai Partidului Comunist, foşti membri ai comitetelor orăşenesti. municipale şi judeţene ale PCR, foşti membri ai CC al PCR/UCT şi foşti secretari de partid din organizaţii de partid constituite la nivelul Întreprinderilor, uzinelor, institutelor, instanţelor, procuraturilor, unităţilor militare" ş.a.rn.d.
La 22 de ani de la prăbuşirea regimului comunist, dosarele liderilor cultelor religioase trebuie să intre În categoria celor care sunt verificate din oficiu de către CNSAS.
o Transparenţă În activitatea CNsAs
Principiul transparenţei trebuie aplicat În numeroase direcţii ale activităţii CNSAS: procedura de anonimizare a copiilor solicitate după dosare, programările la sala de studiu a cercetătorilor/petenţilor prin postarea lor În avans pe site-ul instituţiei, prezenţa nominală a cercetătorilor la sala de studiu etc. În interesul cetăţeanului, toate inventarele trebuie să devină publice imediat, fie că vorbim despre dosare de obiectiv, dosarele venite de la direcţiile judeţene ale SRI, dosarele de problemă etc. De asemenea, baza de date cu persoanele pe numele cărora există dosare Întocmite de fosta Securitate trebuie să fie accesibilă cu respectarea legii. Regulile de funcţionare a comisiilor mixte CNSAS-SRI/SIE, procesele-verbale ale acestor Întâlniri interinstituţionale, protocoalele dintre CNSAS şi alte
organisme care deţin arhive ale aparatului represiv trebuie să devină disponibile spre libera consultare.
Este necesar să oprim tranzacţionarea cu informaţii din dosare care circulă În presă şi În mediile politice Înainte ca documentele să ajungă la instanţa de judecată, iar cei vinovaţi să suporte rigorile legii (În 13 ani doar 2 angajaţi ai CNSAS au fost destituiţi, deşi numeroase informaţii au ajuns În spaţiul public; uneori, chiar membrii Colegiului au furnizat astfel de informaţii, fără să plătească administrativ sau penal).
12

dr. Șerban Milcoveanu. SECRETELE BASARABIEI

dr. Șerban Milcoveanu SECRETELE BASARABIEI
Publicat in Textele altora pe 17.03.2012

Interviu cu dr. Șerban Milcoveanu
- D-le doctor, în legătură cu istoria Basarabiei totuși se cunosc prea puține amănunte, și considerăm că este important să ne relatați ce cunoașteți în legătură cu aceasta. Dvs. ați fost în relație directă și îndelungată cu Basarabia: v-ați efectuat stagiul militar acolo, ați participat la războiul anti-sovietic de la început și până la sfârșit, ați cunoscut numeroase personalități ale epocii. În plus, fiind un naționalist, părerea dvs. este deosebit de importantă pentru noi.
- Am făcut războiul antisovietic din prima zi până în ultima zi: întâi ca medic de regiment la un divizion de artilerie, pe urmă ca medic de batalion de infanterie la vânătorii de munte. Când ești la divizion de artilerie sau la batalion de infanterie nu are de ce să-ți mai fie frică (de nimic!), pentru că nu există alt loc mai periculos unde să fii trimis (“mai rău nu se poate”): limbile se dezlegau, toată lumea vorbea – și se vorbea adevărul. Adevărul despre războiul antisovietic nu era cel care se spunea de la comandament (adică istoria oficială), ci ceea ce se discuta la popota ofițerilor. Am luat contact și cu populația locală și sigur că, pe parcurs de 4 ani, la popota ofițerilor, m-am gândit, am discutat și analizat toate problemele politice în legătură cu Basarabia.
Ceea ce înregistrați dvs. acum este o contribuție originală la istoriografie. Mai întâi, o mică introducere pentru tinerii cititori: Teritoriul dintre Prut și Nistru nu este altceva decât jumătatea de est a Moldovei, cu capitala la Iași, așa cum teritoriul dintre Suceava și Ceremuș, cunoscut sub numele de Bucovina, nu este altceva decât nordul Moldovei, iar Moldova este provincia cu înalt prestigiu istoric și, poate, cu cel mai ridicat procent de inteligență nativă a României.
Numele de Basarabia desemna, de fapt, numai sudul Basarabiei în 1812. Când rușii au instituit ocupația rusă a teritoriului dintre Prut și Nistru, au interzis numele de moldovean; chiar l-au prigonit. De unde provine numele de Basarabia: sudul acestui teritoriu, Bugeacul, o câmpie, a fost întotdeauna posesia Țării Românești. Se numea Basarabia după numele dinastiei Basarabilor care a întemeiat Țara Românească. Aici, în Bugeac, Țara Românească se apăra de invaziile din est, în special de invaziile tătarilor. În 1924 Stalin a fondat la Tiraspol așa-zisa Republică Socialistă Sovietică Moldovenească cu scopul de a lua Basarabia și apoi Moldova, și de atunci nu se mai întrebuințează de ruși cuvântul “Basarabia”, ci cuvântul “Moldova”. Dar noi din București îi spunem “Basarabia” și ne gândim că este jumătatea de est a Moldovei. Privitor la Basarabia sunt două lucruri distincte:
- întâi ceea ce istoriografia tace – deci ascunde niște secrete pe care am să-mi permit să le spun,
- și apoi secretul care mi s-a spus mie de Alexandrina Russo.
Repet că ambele sunt o contribuție originală la istoriografie.
- Ce ascunde istoriografia (si ascunde în mod intenționat)
Ascunde faptul că în iunie 1916 s-a schimbat guvernul la Petrograd și în locul unui guvern filo-antantist a venit un nou guvern Boris von Sturmer cu program de a încheia pacea separată cu Germania și de a scoate Rusia din război. (După doi ani de război, conducătorii Rusiei țariste simțeau că nu mai pot rezista și pentru a preveni revoluția s-au gândit la pacea separată.) Și au început tratative secrete între Germania și Rusia la o stațiune balneară din Suedia.
Dacă în secolul al XVIII pacea dintre ruși și nemți s-a făcut cu împărțirea teritoriului Poloniei, acum, în secolul XX, pacea dintre ruși și germani urma să se facă cu împărțirea teritoriului României: rușii să ia Moldova până la Carpați; Galiția (de la Austria) urma să treacă la Germania, iar în locul Galiției Austria să primească Valahia (Muntenia) și Oltenia. Astfel urma să fie împărțită România. Asta era situația în iunie 1916. Ca să poată împărți România care era în stare de neutralitate, trebuia adusă pe poziție de beligeranță; ni s-a dat ultimatum de ruși să intrăm în război. Ca să ne atragă, rușii ne-au momit că armata gen. Brusilov din Galiția va porni în ofensivă și va veni în întâmpinarea armatei române pe valea Tisei, deci că noi aveam misiune numai până în Transilvania pentru că urma a se face front comun cu rușii. Am intrat în război. După ce ne-au văzut intrați în război și trecuți pe poziții de beligeranță, rușii n-au făcut nimic și armata Brusilov a rămas a acolo unde era: ne-a lăsat în Transilvania singuri, așa că am fost imediat învinși și a trebuit să ne întoarcem înapoi peste Carpați, în retragerea aceea îngrozitoare pentru stabilizarea frontului, pe aliniamentul Focșani – Nămoloasa – Galați, unde am rezistat cât am putut. Francezii, care erau “cu cuțitul ajuns la os” din bătălia de la Verdun (cea mai mare bătălie, în care au murit 1 300 000 de ostași germani și 1 000 000 de ostași francezi, câștigată de mareșalul Petain), au trădat România și au încheiat atunci, în vara lui 1916, după intrarea noastră în război, un tratat secret cu Rusia  (încă țaristă, condusă de acest Boris von Sturmer), un tratat secret ca să prevină ceea ce bănuiau și francezii: tratativele secrete cu nemții de scoatere a Rusiei din război. Ei aveau interes ca armata germană să fie blocată pe frontul de est și să nu vină pe frontul de vest peste ei, la Paris. Și în acest tratat secret era dată întreaga Moldovă până la Carpați rușilor și dreptul Rusiei de a lua un culoar de-a lungul Mării Negre până la Constantinopol, la Marea Egee (care era visul rușilor și testamentul lui Petru cel Mare și al Ecaterinei a doua). Al doilea lucru pe care istoriografia îl ascunde este ce s-a întâmplat la conferința de pace de la Paris 1919-1920 în legătură cu România. Ceea ce s-a făcut cu restul Europei știe toată lumea, dar ce s-a făcut cu România se ascunde. Delegația noastră era condusă de Ionel I. C. Brătianu, mare patriot român; Clemenceau l-a luat deoparte și i-a spus: “Domnule, Dvs., România, să faceți abstracție de tratatele secrete semnate cu Franța, cu Anglia și cu Rusia, dinainte de război.” (România avea niște tratate secrete prin care ni se recunoștea Transilvania până la Tisa și Banatul în întregime.) Brătianu a spus “Nu”, supărându-i astfel și pe englezi, și pe francezi.

- Vă referiți la tratatele pe care România le-a făcut în 1916, la intrarea în război?
- Înainte de intrarea în război. Deci cu ce s-a condiționat intrarea noastră în război. Tratate secrete negociate de Ionel Brătianu cu multă dificultate: doi ani s-a muncit la ele, cu păstrarea aparentă a neutralității. Începe conferința de pace de la Paris și vine “bomba cea mare” pe care nu o cunoștea nimeni – și asta nu se spune: Woodrow Wilson, președintele Americii, a venit ca un fel de Dumnezeu atotstăpânitor și a dictat planul de fondare a Israelului european cu capitala la Lemberg (care acum se numește Lvov) și cu anexarea tuturor teritoriilor din jur: lua toată Galiția, Slovacia, Maramureșul, Bucovina, Moldova, Basarabia și o parte din Ucraina și făcea un stat, Israelul european, cu capitala la Lvov. Acesta a fost planul cu care a venit Wilson. Planul acesta – care a venit pe neașteptate – nu prea a fost agreat de englezi și de francezi, pe motiv nu național, ci financiar, pentru că tot acest teritoriu avea numai o treime populație evreiască și, ca să poată să fie Israelul european, trebuia ca acea treime evreiască să dispună de un aparat represiv de mare putere ca să poată să țină în intimidare și în paralizare cele două treimi de populație neevreiască. În plus, acest teritoriu este agricol, fără industrie, și deci banii nu se puteau lua de la autohtoni și trebuia să îi dea Anglia, Franța, America și Italia. Italia n-avea nici un ban. Anglia (Lloyd George David) și Franța (Clemenceau) au refuzat pe motiv că țările lor nu pot plăti. Când a auzit Senatul american că trebuie să plătească tot, s-a supărat și l-a rechemat pe Wilson. Dar acest plan a rămas ca o inițiativă, ca proiect de viitor. Dacă nu se poate fonda acest Israel european cu capitala la Lemberg, să se fondeze cel puțin altul, chiar dacă mai mic – și ochii au căzut pe Basarabia care nu era în nici un tratat secret, nu era trecută pe nicăieri. Și a rămas să se facă Israelul european în Basarabia. Asta este explicația pentru care unirea de la Alba Iulia a fost recunoscută de parlamentele englez, francez, american și italian, dar unirea de la 27 martie 1918 a Basarabiei cu România a fost recunoscută numai de guverne, nu și de parlamente. De ce au recunoscut guvernele: Guvernele au recunoscut pentru a obliga Bucureștiul să plătească o cotă parte pentru că Rusia țaristă, cu capital englez și francez, își crease industria de armament de la Putilov și toată marea industrie din Ural. Băncile occidentale erau creditoare ale Rusiei țariste, dar veniseră bolșevicii și Lenin anulase toate aceste datorii ale Rusiei țariste. Brătianu și România au fost obligați (de guvernul englez, francez și american) să despăgubească băncile din Occident cu cota-parte care revenea teritoriului Basarabiei din toate datoriile acestea făcute de Rusia țaristă. Ionel Brătianu a protestat și a spus că banii aceia nu s-au investit pe teritoriul Basarabiei, nu s-au adus în Basarabia, ci s-au dus la Putilov și la industria din Munții Urali, și că din banii aceia s-a plătit aparatul represiv care terorizase populația Basarabiei. Totuși a trebui să le plătească, și România, în perioada aceea a guvernului lui Brătianu, 1922 – 1926, a plătit aceste datorii, cu foarte multă greutate: era multă sărăcie, armata noastră mânca mămăligă la cazarmă și soldații noștri erau în opinci, pentru că nu avea bani statul pentru bocanci. Am plătit această cotă-parte din datoriile Rusiei țariste către bănci din Occident, cotă-parte pe teritoriul Basarabiei, așteptând ca apoi să se facă întrunirea parlamentelor englez, francez și american, care să recunoască unirea Basarabiei cu România. Ei bine, această întrunire nu s-a făcut niciodată. Numai italienii lui Mussolini (târziu, în 1927) au recunoscut și la nivel de parlament; parlamentele de la Londra, de la Paris și de la New York nu au recunoscut niciodată unirea Basarabiei cu România. Nici un istoric nu spune nici de ce au recunoscut guvernele, nici de ce nu au recunoscut parlamentele.
Acesta este secretul Basarabieri: Basarabia era destinată să devină Israelul european, cu capitala la Chișinău, stat binațional, cu evreii clasă conducătoare și exploatatoare, și cu bieții basarabeni clasă subordonată și exploatată. De aceea nu s-a recunoscut unirea Basarabiei cu România de către parlamentele englez, francez și american.

- Acum v-am ruga să prezentați secretul Basarabiei destăinuit dvs. de d-na Alexandrina Russo. Aveți cuvântul!
- Mi-am făcut serviciul militar în Basarabia în martie-apr. 1938 și am avut privilegiul să cunosc adevărata Basarabie, nucleul pur și dur al Basarabiei. Nucleul Basarabiei nu era administrația de stat, nu erau partidele PNȚ, PNL sau PSD, ci niște naționalisti care se întruneau o dată pe săptămână în locuinta istorică a lui Alecu Russo, unde fiica lui, d-na Alexandrina Russo, era gazda. Acolo l-am întâlnit si pe unul dintre conducătorii partidului nationalist din Basarabia, Stefan Ciobanu. Eu, în calitate de presedinte al studentimii române nationaliste si crestine, am ajuns la ei recomandat de către juristul Sergiu Florescu si lt.-col. Vasile Diaconescu. Am fost acolo de câteva ori, însotit de ing. agron. Atanasiu (care era presedintele studentilor în Agronomie din Basarabia). Fac o paranteză: Sergiu Florescu si V. Diaconescu au fost asasinati din ordinul lui Carol II la 22 sept. 1939, iar trupurile lor neînsufletite au fost expuse pe stradă. D-na Alexandrina Russo si-a lăsat copii să fugă în Regat, dar ea a rămas la Chisinău, asa cum rămâne rădăcina de stejar în pământul strămosesc. Rusii au arestat-o în 1940 si au deportat-o în Kazahstan pentru muncă fortată, unde a murit (nu se stie cum). Aici, la acest nucleu, se discutau probleme culturale si sociale, dar si probleme politice. Pot să spun că aveau o oarecare – nu ostilitate – ci aprehensiune fată de Bucuresti si fată de România. Reprosau trei lucruri:
- în primul rând că Basarabia era lipsită de industrie (România interbelică nu a făcut investitii industriale pe teritoriul Basarabiei, lăsând-o numai agricolă, viticolă si zootehnică);
- în al doilea rând că Basarabia era socotită ca un fel de ladă de gunoi:pedepsitii pentru coruptie care nu puteau fi deferiti justitiei erau trimisi disciplinar în Basarabia,
- iar în al treilea rând că administratia de la Bucuresti îi favoriza pe evreii locali (care se bucurau de foarte multe avantaje, ca si cum ar fi fost clasa conducătoare a Basarabiei). Evreii din Basarabia aveau privilegii din partea administratiei de stat, a politiei si a armatei, în defavoarea tăranilor români si a românilor autentici (Basarabia era socotită un fel de Israel). Aceste reprosuri mi le-au făcut mie, care veneam din Bucuresti; dar nu cu ton de acuzatie, ci cu amărăciune.
Autodeterminarea popoarelor din Imperiul Rus
Rusia taristă era un imperiu în care rusii tineau în subordine 55 de popoare. Guvernul mensevic, avându-l în frunte pe printul Lvov (si ca ministru de externe pe Kerenski), guvern instalat de revolutia mensevică din febr. 1917 de la Petrograd (revolutie făcută de partidul social democrat constitutional), a decretat autodeterminarea popoarelor: să decidă ele dacă rămân în componenta Rusiei sau se separă de aceasta. Când au venit bolsevicii la conducere, prin lovitură de stat (insurectia armată din oct. 1917, făcută – nu de Stalin, nu de Lenin – ci de Trotki), au preluat acest program de autodeterminare, dar nu cu scopul ca popoarele să decidă, ci cu scop de anarhie la periferia imperiului rus. Să explic: atunci când s-au instalat bolșevicii la Moscova, patru armate tariste au părăsit frontul si au pornit spre Moscova ca să suprime regimul lui Troțki, Stalin si Lenin. Erau 4 armate, coordonate de generalul Kornilov: armata gen. Iudenici care venea de la Marea Baltică, armata gen. Denikin care venea din Caucaz si Marea Azov, armata gen. Vranghel care venea din Crimeea si armata gen. Colceac care din venea din Siberia. Ei bine, asaltat de aceste 4 armate tariste, Lenin a reluat decretul de autodeterminare a popoarelor, pentru ca, în spatele acestor armate, ucrainienii, caucazienii, estonienii, letonienii si lituanienii să se despartă, polonezii si basarabenii să facă scandal – deci pentru ca aceste armate tariste să fie prinse între două focuri: din fată bolsevicii de la Moscova si din spate aceste mișcări de eliberare. Pentru acest motiv a hotărât Lenin autodeterminarea popoarelor, iar nu cu scopul ca popoarele să decidă. Au plecat din Moscova 3 armate bolsevice care să neutralizeze aceste patru armate tariste: una s-a dus spre armata gen. Colceac, alta spre armata gen. Iudenici, iar cea mai mare, cu 22 de divizii bolsevice, a plecat împotriva lui Denikin si Vranghel. Această armată bolsevică era condusă de Cristian Rakovski, cetățean român de origine bulgară, un mare dusman al poporului român (biografia lui o să v-o spun altădată). Acest Cristian Rakovski a schimbat directia si, în loc să meargă împotriva lui Denikin si Vranghel, a pornit spre Chisinău și Iasi, cu scopul de a detrona pe regele Ferdinand, de a împușca guvernul Brătianu si de a institui Republica Socialistă Sovietică Română sub conducerea lui. Anglia a aflat despre aceasta și, cum la epoca aceea eram încă în alianță cu francezii si englezii, Anglia ne-a luat sub protecție, iar Serviciul de informatii si-a pus problema să oprească pe acesti bolsevici: i-au luat lui Brătianu prin radio asentimentul să se încheie un fel de conventie în care România să recunoască guvernul Lenin, Trotki si Stalin, iar guvernul bolșevic să recunoască independenta si suveranitatea teritoriului românesc.Anglia a trimis o delegatie formată din doi ofiteri de la Intelligence Service (col. Hall si cpt. George Hill) la Moscova, în audientă la Troțki (care era ministru de război si sef al Armatei). Trotki le-a spus: “Ce să fac, eu i-am trimis spre Denikin si spre Vranghel, dar au schimbat directia fără să-mi spună nimic. Ce pot eu să fac este să repet ordinul si să vă dau o drezină ca să vă duceți să îl convingeti pe Cristian Rakovski”. Așa au făcut, și l-au ajuns cu drezina pe Cristian Rakovski între Nicolaev și Tiraspol (deci Rakovski mai avea de făcut doar un salt si intra în Basarabia, iar al doilea salt ar fi fost în Moldova). L-au oprit ca să discute: au făcut o ședintă care a început la 7 seara și s-a terminat la 5 dimineata, Hall si cu Hill argumentând că tactica are prioritate asupra strategiei si deci războiul contra lui Denikin si Vranghel era mai important fată de ocuparea și bolsevizarea României. La vot, cei 22 de asa-ziși generali ai celor 22 de divizii bolșevice au fost toți de acord să lase România si să se ducă spre Denikin si spre Vranghel. Numai Rakovski se împotrivea și au fost necesare încă două ore pe capul lui până a semnat si el schimbarea de directie si renunțarea la atacarea României. Hall si cu Hill au plecat cu drezina mai departe, au ajuns la Iași si i-au dat conventia lui Brătianu. (Brătianu fixase o dată limită când îsi dăduse asentimentul pentru semnarea conventiei: 30 dec. 1917. Dacă nu se realiza această conventie de recunoastere reciprocă, el urma să ia măsuri de apărare, pentru că România nu se poate apăra pe Prut, ci doar pe Nistru care este o granită fortificată de natură în favoarea României.) Era 31 dec. 1917 si Brătianu trimisese Divizia 11 din Slatina. Aceasta e gloria Diviziei 11 din Slatina, comandată de gen. Traian Broșteanu: a luat poziție pe malul drept al Nistrului.
Autonomia Basarabiei
Conform decretului de autodeterminare a popoarelor, în Basarabia s-au făcut alegeri si s-a ales Sfatul Țării. Sfatul Tării s-a întrunit la 27 nov. 1917 si a hotărât autonomia Basarabiei. Ionel Brătianu a insistat: “Ce autonomie?! Votati unirea, ca eu să vă pot apăra pe Nistru, iar nu pe Prut, care e mic.” Basarabenii nu au răspuns nimic, si toti emisarii trimisi de Brătianu au venit înapoi comunicând că domnii basarabeni păstrează tăcerea si nu se angajează. Regele Ferdinand l-a chemat la Iasi pe Pantelimon Halipa, primul sau al doilea conducător al partidului nationalist din Basarabia și i-a cerut să facă unirea cu România. N-a avut însă succes! Nu se stie dacă Pantelimon Halipa i-a spus secretul Basarabiei. Cert este că s-a rămas doar la prima etapă: autonomia Basarabiei. Spre sfârsitul lui ian. 1918 basarabenii au votat etapa a doua: independenta Basarabiei. Basarabia era stat independent (iar nu alipit la patria-mamă, România).
Diversele demersuri pentru unire
La 21 ian. 1918 a venit maresalul Averescu ca prim-ministru, cu program de a încheia pacea separată cu nemții, pentru că mareșalul Averescu avea mai mare prestigiu decât Ionel Brătianu; în plus, era seful Armatei si făcuse specializarea la Berlin, în aceeasi clasă cu mareșalul german Mackenzen. Maresalul Averescu, ca prim-ministru, a cerut si el basarabenilor unirea cu România, dar basarabenii iarăsi n-au răspuns nimic, n-au dat nici un semn. Atunci Averescu a trimis la Chisinău pe ministrul de război Ianculescu, un mare general. A venit el, a vorbit, a dres. Nimic! Domnii basarabeni ascultau cu respect, cu atenție, dar nu se angajau. Atunci Ianculescu a adus cele două regimente de artilerie din divizia a 11-a Slatina, le-a pus în jurul Chișinăului si le-a ordonat să tragă în aer ca să impresioneze pe basarabeni si să-i determine să voteze mai repede unirea cu România. Domnii basarabeni n-au votat! Ascultau bubuiturile de tun, știau că sunt românesti, dar nu au votat. La 5 martie s-a încheiat armistitiul de la Buftea si a venit guvernul Alexandru Marghiloman cu suveranitate si asupra Moldovei. Guvernul Marghiloman avea si el misiunea să convingă basarabenii să se unească cu România si a trimis si el emisari. Tot așa, basarabenii ascultau si nu spuneau nimic. Marghiloman l-a trimis pe Const. Stere (care era o personalitate, om de cultură, rectorul universitătii Iasi), să-i convingă pe basarabeni. Constantin Stere a intrat în sedinta Sfatului Tării de la Chisinău si a pledat unirea Basarabiei cu România. Domnii basarabeni au ascultat cu respect, cu atentie, au bătut din palme, dar nu s-au mișcat din bănci ca să voteze. Atunci Stere, furios, a iesit în stradă, să instige populatia să intre cu forta peste Sfatul Tării si să-i convingă pe deputati să voteze. Dar si basarabenii de pe stradă au ascultat, au aplaudat, dar n-au făcut nimic. Stere s-a întors la Bucuresti crezând că basarabenii erau niște mafioti, niste bandiți, și că vroiau bani. A strâns monede de aur si a cerut să se împartă monede de aur deputaților basarabeni ca să voteze unirea cu România. Basarabenii nu au primit banii (deci nu erau corupti)! Dar tot nu au votat unirea cu România!
Secretul Basarabiei
O dată, brusc la 27 martie 1918, fără să stie Bucurestiul si Iasul, s-a întrunit Sfatul Tării si, din proprie initiativă, a pus la vot unirea Basarabiei cu România. Rezultatul: 86 pentru unire, 3 contra.
Consider interesant să mentionez ale cui au fost singurele 3 voturi împotrivă: ale evreilor (pentru că ei vroiau ca Basarabia să fie republica Israelului). Au fost si 32 de abtineri (rușii si ucrainienii).
Ce i-a determinat pe domnii basarabeni să nu voteze unirea atâta timp si să voteze acum, nesolicitat: În armata rusă taristă (devenită armata rusă sovietică) se găseau 100 000 de recruti din Basarabia, răspânditi de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific. Dacă Basarabia vota unirea cu România, acestia toti erau făcuti prizonieri, iar în Rusia nu se știe niciodată soarta prizonierilor, putând fi egală cu moartea; de aceea Sfatul Tării a conceput în secret să-i aducă întâi pe acesti 100 000 de tineri la Chisinău si abia pe urmă să voteze. Pentru aceasta s-a format o delegație secretă din trei oameni, condusă de deputatul Păscăluță, care a plecat la Moscova să-i ceară lui Lenin să aducă toti copiii Basarabiei sub pretextul de a forma corpul de armată al Basarabiei, ca să o apere. Directorul de cabinet al lui Lenin, când a auzit că sunt din Basarabia, i-a dat afară, motivând că Lenin avea treburi mai importante de rezolvat. Stăteau pe sală, necăjiți, fără solutie, gândindu-se, când au văzut un ofiter sovietic intrând într-o cameră, după care au auzit strigătul: “Să trăiești frate!” (pe româneste). Si-au închipuit că în dosul acelei usi se afla un român si, după ce a plecat acel ofiter, au bătut la usă si au intrat. Camera aceea cuprindea toate aparatele de transmisie ale guvernului Lenin si ale Ministerului de război Trotki. Un locotenet-inginer servea toate aceste aparate. S-au recomandat și au aflat că si locotenentul sovietic era basarabean. Apoi locotenentul i-a întrebat ce vor, iar ei i-au spus că solicitaseră audientă lui Lenin ca să facă un corp de armată al Basarabiei si că fuseseră dati afară. Locotenentul acesta le-a răspuns cam asa: “- O dată cu revolutia se desteaptă toată lumea, afară de voi, cei de la Chisinău! Cum vă puteti închipui că vă aprobă Lenin această cerere? Dacă voi ajungeati la el si-i spuneati ce mi-ati spus mie, acum mă uitam pe fereastră la voi, împușcati la zidul acela.” “- Deci nu se poate?” “- N-am spus că nu se poate, dar ce ati făcut voi e prost. O să facem noi împreună un ordin al lui Lenin si îl trimit eu.” La începutul lui dec. 1917 acest ofiter a transmis la toată armata rusă ordinul ca toti soldatii, ofiterii si subofiterii născuti pe teritoriul Basarabiei să primească o foaie de drum cu destinația Chisinău, unde să formeze corpul de armată pentru apărarea Basarabiei împotriva dusmanului din vest (a României). Lenin n-a aflat, dar a simtit că se face ceva si a trimis ca politruc la Chisinău pe Vlad Inculeț (student la Universitate, la Fizico-Chimice, care aderase la partidul roșu). Persoane de la acest nucleu nationalist de la d-na Alexandrina Russo mi-au spus că l-au văzut cu ochii lor pe Vlad Inculeț în gara Chișinău când a coborât din trenul de la Moscova: era îmbrăcat ca un muncitor salahor, avea sapcă de rus, cizme, si o salopetă de metalurgist. A coborât pe peronul gării care era plin de lume, s-a asezat cu fata spre vest si a început să strige:  “- Acolo, la Iasi si Bucuresti, se află dusmanul ereditar al Basarabiei, dusmanul de moarte al nostru de care trebuie să ne apărăm!” Pe urmă s-a întors cu fata spre est si a arătat spre Moscova: “- Acolo este mama noastră protectoare, Moscova, buna noastră mamă!” A venit apoi la Sfatul Tării. Ce s-a întâmplat nu se știe, dar a devenit presedintele Sfatului Tării și, împreună cu Mitropolitul Iurie, la 27 martie 1918, spontan, s-a votat unirea neconditionată a Basarabiei cu patria mumă, România. De fapt, nu a fost unire, ci reunire, pentru că Basarabia făcea parte integrantă din Moldova. Apoi Vlad Inculet a venit la Bucuresti ca ministru al Basarabiei în guvernul Brătianu si în guvernul Averescu; a fost apoi ministru de Interne, a fost ales si membru al Academiei (prelegerea lui la Academie era despre timp si spatiu). Nu s-a spus cine era locotenentul acela care l-a semnat pe Lenin pentru că se presupunea că locotenentul acela era încă în viată si, dacă ar fi aflat bolsevicii, l-ar fi suprimat.
- Vă multumim, d-le doctor. Vă adresez o singură întrebare: acum ne puteti spune cine era?
- După 1989 am tinut o conferintă la Asociatia Juristilor si am relatat exact ce v-am relatat si dvs. acum. Vorbind de acest locotenent inginer român, lumea din sală a început să strige: “Cine este? Spuneți, cine este?” Le-am răspuns, asa cum vă spun si dvs.: “Ei bine, cred că acel locotenent era sufletul lui Ștefan cel Mare reîncarnat…”

Ion COJA. Ultimele isprăvi ale lui Nicolae Ceaușescu...

Ultimele isprăvi ale lui Nicolae Ceaușescu...
- În 22 decembrie 1989, Statele Unite au trimis la București un avion militar „cu misiunea de a recupera familia Ceaușescu”, acordându-le acestora protecția și azil politic în SUA.
- În primăvara anului 1990, la București trebuia să se desfășoare o solemnitate deosebită: liderii evreimii mondiale urmau să prezinte în mod oficial poporului român mulțumiri și recunoștință pentru soarta evreilor din România anilor 1940-44.  

Ultimele „isprăvi” ale lui Nicolae Ceaușescu, așa cum sunt prezentate în ediția revăzută a cărții Marele Manipulator și asasinarea lui Nicolae Iorga, Ioan Petru Culianu și Nicolae Ceaușescu, aflată sub tipar. Ofer prietenilor mei de pe acest site ultimele pagini ale cărții, pagini complet inedite.
Ion Coja

(....................................................................................................................................................)
*** Trecem la Nicolae Ceaușescu. Ce noutăți aveți?
Mai multe. Nu mai țin minte ce am vorbit în carte despre Nicușor Ceaușescu... Atât el, cât și Zoe Ceaușescu au murit în condiții dubioase. În familie, în ce a mai rămas din familia Ceaușescu, se vorbește de mâna criminală a aceluiași spital, a aceluiași medic... Un ins deplorabil din toate punctele de vedere. Nu m-ar mira să aibă dreptate cei care îl fac vinovat pe domnul doctor ca asasin, criminal propriu-zis! Vinovat de cancerul care a pus capăt zilelor celor doi copii ai președintelui Ceaușescu.
*** Bănuiesc la cine vă gândiți!... Face parte din aripa Mossad a securității!...
Nu știu dacă e chiar așa. Nu te juca cu vorbele!... În orice caz, în sarcina lui Nicolae Ceaușescu nu s-a putut reține nicio crimă, niciun asasinat! N-a apărut nimeni după 1990 să susțină că frate-su sau taică-su a fost ucis din ordinul lui Nicolae Ceaușescu! Sau măcar că vreun ins incomod pentru Ceaușescu a dispărut în condiții dubioase!... În schimb, pentru cei ce s-au instalat la guvernare în decembrie 1989, mereu apar dovezi sau suspiciuni întemeiate privind asasinate comise mult după cele din timpul așa zisei revoluții din decembrie. Evident, asasinate care i-au vizat pe cei care știau prea multe și dădeau și semne că ar putea spune și altora ce știu. Cum a fost cazul bietului Erbașu, Erbașu și mai cum?!, Mihai, parcă, care a fost ajutat să se sinucidă aruncându-se de la etaj în piscina fără apă... Asta după ce cu numai două seri mai înainte îi promisese lui Dan Diaconescu în direct, l-am auzit și eu, că va veni cu documente compromițătoare împotriva lui Băsescu, pe atunci ministru doar!... Documente doveditoare precum că Băsescu trebuia încarcerat cu maximă urgență și îndreptățire! Documente pe care a promis să le aducă la o emisiune viitoare, proximă! ...Sau bietul Șerban Săndulescu, fostul senator de Vâlcea, care s-a ambiționat să facă lumină în tenebroasa comisie parlamentară pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. În ziua când a murit – stop cardiac la stomatolog!, eu l-am întâlnit la prânz în fața librăriei Eminescu. Exulta. Vioi și fericit! Mi-a spus, cu mutra lui hâtră, mereu zâmbitoare, că l-a prins pe Iliescu, că-l termină, că a găsit niște acte care-l vor scoate pe Iliescu din viața publică!...
*** Îi acuzați pe Băsescu și Iliescu de crimă, de asasinat?
Erbașu și Săndulescu au fost asasinați. Nu mai dau și alte detalii. E neîndoielnic! Dar nu pot spune că ordinul a venit personal de la Băsescu sau Iliescu. Spre deosebire de Ceaușescu, care, fără să controleze chiar totul, nu admitea să se facă în numele său și fără ca el să știe vreun abuz, cu atât mai puțin un asasinat, ceilalți doi așa ziși președinți au avut o arie de responsabilitate și de manevră mult mai restrânsă. Sunt președinți de fațadă! Deconspirarea lor, compromiterea și scoaterea lor de pe scena politică pune în pericol nu atât persoana lor, lipsită de vreo importanță, niște neica nimeni în fond!, ci pune în primejdie toată munca celor care de ani de zile, din umbră și anonimi, au uneltit ca să-i aducă în fruntea mesei, a Țării. Astfel că reacția acelora, repet: reacția acelora este greu de oprit, de parat! Și reacția acestora este deseori letală. Nu este exclus ca Iliescu sau Băsescu să nici nu fi aflat de aceste soluții, aplicate celor doi sau altora... Mă rog, or fi aflat din presă! Și de priceput nu le-a fost greu să priceapă... Dar nu mi-e greu să accept că nu de la ei a venit ordinul!... Sentința capitală!
Alte asasinate s-au produs având victime persoane pe care eu nu le-am cunoscut personal, așa că nu mai dau nume. Toate aceste persoane știau prea multe! Și nu inspirau încredere celor care au recurs la asasinat ca să le închidă gura... Se cuvine să dau un sfat celor ce ajung în situația de a deține informații periculoase, otrăvitoare: singura lor șansă de a se apăra este să dea în vileag tot ce știu! Cât mai repede! De îndată ce ajunge în public informația respectivă, scapi de orice amenințare! În primul rând, nimeni nu mai are niciun interes să te facă să dispari, adică să taci: dacă ai dat din tine tot ce știi, dacă tu nu mai deții niciun secret, nicio taină, e mai simplu să te lase în pace... În al doilea rând, în astfel de cazuri dacă nu este vorba de o chestiune personală, privată, nu suscită ură sau pasiuni copleșitoare, răzbunare etc... În schimb, din păcate, nu este așa de simplu „să dai totul în vileag”. De cele mai multe ori mass media, fiind toată în mâinile „lor”, nu te bagă în seamă cu astfel de dezvăluiri, care pun în primejdie establishmentul politic. Dar poți apela la Internet sau pur și simplu stai la colț de stradă și împarți fluturași!... Dai telefoane la mai mulți ziariști, lași mesaje scrise la mai multe redacții... Repet: să nu faci greșeala de a fi singurul deținător al unor secrete primejdioase. ...Ba să se mai și afle de cei interesați că știi astfel de lucruri, cum au făcut cei doi, Erbașu și Săndulescu, săracii... Și-au pus singuri ștreangul de gât!
*** Să revenim la Ceaușescu.
Mda... Unul dintre cei care dețineau secrete importante privindu-l pe Ceaușescu a fost pilotul helicopterului care l-a luat pe Ceaușescu de pe terasa CC-ului. A făcut greșeala că nu a spus imediat tot ce știe, tot ce s-a întâmplat cu adevărat în minutele care s-au scurs între decolarea de pe terasa CC-ului și drumul de țară din județul Dâmbovița unde cuplul prezidențial a fost abandonat într-un mod atât de neverosimil! Vasile Maluțan a spus presei numai ce i s-a dat voie să spună!... În particular, prietenilor, probabil, a spus mai mult, poate chiar totul a spus! Greșeală fatală! Letală! Urmată de un accident de muncă care nu era normal să se producă la un pilot cu experiența sa... Așa se face că abia după moartea, după asasinarea lui Maluțan, s-a aflat un amănunt extraordinar: helicopterul cu cei doi Ceaușescu, după ce a decolat de pe terasa CC-ului, nu s-a îndreptat spre Snagov, cum știam noi cu toții, ca fraierii, ci s-a îndreptat spre aeroportul Otopeni, unde, un avion militar american, a-me-ri-can!, trimis de guvernul a-me-ri-can, îl aștepta pe Ceaușescu, să fie scos din țară și dus în Occident...
*** Ce spuneți?...! Nu vă cred! E pentru prima oară când literalmente și sută la sută nu vă cred! Bateți câmpii, domnule profesor Ion Coja! ...Vă rog să mă scuzați!
Dragul meu, nu mă mir că nu mă crezi. Nu insist. Dar te trimit la sursă. Iată ce am primit din Canada, din Ontario, de la dna Monica Tudor George, o româncă inimoasă, care a fost și soția marelui poet care a fost Tudor George!
*** Ahoe! Ahoe din vechea Troie!...
L-ai cunoscut? Mă bucur! Unul din corifeii nu ai Școlii Ardelene, ci ai Boemei Bucureștene... Ar trebui făcut ceva pentru ca amintirea acestor mari poeți, Ahoe, Pîcă, Stelaru, dar mai ales Ahoe, Tudor George, să nu pălească din pricina neglijenței noastre... Dar mă întorc la dna Ahoe. Doamna Monica îmi trimite periodic extrase din presa românească de peste Gârlă... În ultimul plic am găsit o foaie, pagina 1 și 2, din revista „Observatorul”, tipărită la Toronto, vol.XXI, din 15 Decembrie 2011. Pe pagina 2 se află articolul Revoluționari fără adversari semnat de dl Ion Anton Datcu. Articol dedicat evenimentelor din Decembrie 1989. Iată citatul care ne interesează:
„O altă destăinuire de proporții a fost făcută la 24 octombrie 2011, în cotidianul „Evenimentul Zilei”. Jurnalistul Mihai Șoica i-a luat un interviu lui Filip Teodorescu, fostul șef al contraspionajului din cadrul Securității ceaușiste. Colonelul Teodorescu a afirmat că știe foarte multe despre manifestările de la sfârșitul lui decembrie 1989, dar preferă să se ducă cu ele în mormînt. A atins, totuși, câteva aspecte, care nu sunt știute de muritorii de rând. Spre exemplu, în ziua de 22 decembrie 1989, un avion militar american se afla gata de plecare pe o pistă laterală a Aeroportului Otopeni. Echipajul avea ca sarcină expresă să recupereze familia Ceaușescu, pe fosta soție a lui Valentin Ceaușescu și pe Daniela, fiica generalului  Ion Pacepa. Planul a eșuat, deoarece, în momentul în care elicopterul pilotat de colonelul Vasile Maluțan, în care se aflau Elena și Nicolae Ceaușescu, s-a apropiat de avionul american, generalul Rus, șeful artileriei antiaeriene, fiind și el în conspirația anticeaușistă, i-a zis pilotului să nu aterizeze, fiindcă aparatul va fi distrus.”
Eh, ce părere ai?... E de necrezut, dar este adevărat. Poftim, comentează! Mai comentează și mata!
*** Nu cuvinte, dar nici măcar grai nu mai am!...
Nici eu nu mi-am revenit cu una, cu două!... Încearcă! Hai! Curaj!...
*** Imaginați-vă că pe 22 Decembrie 1989 apărea la TV Ion Iliescu să ne spună că Nicolae Ceaușescu a întinat idealurile comuniste și a cerut azil politic în Statele Unite!... Nu în China sau în Coreea ori Libia! Ci în America! Iar din America, vorbind la Vocea Americii, Ceaușescu ar fi dezvăluit pe larg, cu toate detaliile numai de el știute, esența KGBistă a loviturii de stat dată de Iliescu și gașca lui! Cu ce urale de bucurie ar fi ieșit lumea să-și manifeste recunoștința în fața Ambasadei SUA!...  Îi lăsa în ofsaid pe Iliescu și gașca!...Ar fi rîs și curcile de ei! Toată istoria post-decembristă ar fi fost alta! Mai trăiește nemernicul ăla de Rus?!...
Perfect te-ai gândit! Cu Ceaușescu în Statele Unite, ca un fel de arbitru de la distanță al jocurilor din București, Iliescu și ai săi ar fi avut o singură soluție: să guverneze Țara cât mai corect posibil! Să îndrepte strict ce era de îndreptat! Să corecteze erorile regimului ceaușist – căci erau destule!, adică să se limiteze la a face ameliorări, nu distrugeri! Nu prădăciuni! Nu lovituri ireparabile date economiei! Rentabilizau economia, o făceau să producă mai mult, mai bine, în niciun caz nu ar fi distrus-o sub pretextul privatizării și al retehnologizării! De la primele semne de trădare, de comportament aberant, anti-românesc, electoratul ar fi reacționat cerând revenirea lui Ceaușescu la București... Ai punctat foarte bine! Intervenția acelui general Rus, conformă cu planul lor de nemernici, de trădători de țară și de neam, poate fi considerată ca punctul de plecare al tuturor nenorocirilor noastre post-decembriste... Ele au fost posibile și pentru că Ceaușescu a ieșit din joc! Dacă Ceaușescu rămânea în viață, fără a mai păstra vreo funcție de decizie, dacă ar fi devenit un simplu cetățean, postură în care ne-am dorit cu toții să-l vedem, lucrurile ar fi evoluat altfel! Normal! În niciun caz catastrofal!
*** Ar fi închis și gura celor care mai spun și azi că Nicolae Ceaușescu a fost omul rușilor!
Cu siguranță că nici pe Nicușor Ceaușescu și pe Zoe nu ar mai fi avut nici curajul și nici posibilitatea să-i mai ucidă!... Ce mai?! O mulțime de consecințe, care mai de care mai benefică pentru noi, pentru români!...
*** „N-a fost să fie!”... Din nou! A câta oară?!
Această informație trebuie pusă în legătură și cu dezvăluirile făcute de americanul Larry Watts în cartea sa Ferește-mă, Doamne, de prieteni!, care este citită cu sufletul la gură de orice bun român!... Una dintre concluziile clare ale cărții: Ceaușescu nu a fost omul rușilor! Dimpotrivă! A fost mereu sabotat de ruși și de „prietenii” din CAER! Iar el însuși le-a plătit cu aceași monedă!... Știu că dl Watts are în pregătire continuarea, adică va acoperi și ultimii ani din „domnia” lui Ceaușescu. Nu sunt excluse alte dezvăluiri „bombă”, dar sensul acestora pare că nu mai poate fi altul decât favorabil lui Ceaușescu! Și, implicit, defavorabil nouă, celor care l-am înjurat înainte de 1990 și nu am înțeles semnificația adâncă a politicii sale!... Nu mai zic de nerozii care au continuat și după 1990, unii chiar și azi, să-l înjure pe Ceaușescu cu același nesaț ca înainte de 1990. Absolut imbecili!... Imbecili sau năimiți să spună inepții prin care să legitimeze cât de cât crima din 25 decembrie 1989... Adică oameni din solda lui Brucan și Petre Roman et comp.
*** Vă gândiți la alde Claudiu Târziu sau Dobrescu, care mereu v-au atacat că...
Te rog șterge această întrebare! Alta! Întreabă-te, de pildă, de ce, după apariția interviului, a informației teribile pe care o aduce colonelul Filip Teodorescu, nu s-a pornit potop de comentarii în presa și televiziunea românească! Nimeni nu l-a invitat pe bravul colonel să detalieze și să comenteze această informație. Așadar, aflăm că Statele Unite i-au oferit azil politic lui Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989, iar această informație este primită de comentatorii din mass media cu o tăcere absolută!... Felicitări ziarului „Evenimentul Zilei” și ziaristului Mihai Șoica. În rest, rușine la tot restul presei românești. Niște resturi, într-adevăr!
*** Cred că ar merita făcut un scurt elogiu și la adresa guvernului american!
Evident! Știam că James Backer, secretar de stat la Washington, a trimis un avertisment la Moscova și București, pe 23 decembrie, să se abțină tovarășii de la crimă, oricât ar fi ei de dedați la vărsare de sânge ca kominterniști sau fii de kominterniști ce erau... Sigur că trebuie pe larg comentat gestul american, îmi pare rău că nu am știut de atunci că așa au stat lucrurile, aș fi pus surdină unor pusee anti-americane care m-au mai încercat în ultimii ani!... God save America!...   Dar nu și pe regina Angliei! Cred că pricepi de ce!
*** Regina Angliei? Nu văd legătura!
În zilele acelea, nici nu încetaseră focurile de armă în București, și madam regina a trimis pe ambasador sau pe alt diplomat, un însărcinat în acest sens de Majestatea Sa Britanică, să ia înapoi, să sustragă, să fure, adică!, nu știu ce tinichea de aur, o jucărie de-aia de se atârnă de gât la oaspeții cei mai de seamă! Sau se prinde în piept, ca o insignă de pionier. Ceaușescu o primise ca reprezentant al unei țări de care Anglia avea mare nevoie atunci, pe la sfârșitul anilor ’70. Și ca să-i câștige bunăvoința lui nea Nicu al nostru, inclusiv bunăvoința Leanei, regina și lacheii ei l-au purtat pe Ceaușescu cu caleașca de aur prin toată Londra, l-au scărpinat, l-au periat, l-au pomădat, i-au făcut toate poftele... Exista un interes britanic special! ...În decembrie 1989 acel interes nu mai funcționa, așa că l-au trimis pe James Bond la București să subtilizeze, să șterpelească acel obiect care făcea parte de-acum, de vreo zece ani, făcea parte din patrimoniul național al României!
*** Uitasem acest episod atât de rușinos pentru...
...pentru perfidul Albion! Nu știu dacă măcar apoi și-au dat seama lorzii britanici cât au fost de jalnici! De penibili! Literalmente găinari!
*** Credeți că ar fi exagerat să spunem că primii care s-au repezit să fure ca de la mort, din casa mortului, au fost oamenii Majestății Sale The Queen of England?... Ei și țiganii din...
Da, se poate spune că englezii au dat tonul la jefuirea patrimoniului național românesc! Ce au făcut ei se cheamă jaf și lipsă de demnitate! Comportament de neamuri proaste! Nici urmă de gentilețe, de... gentlemănie! Un gest care te obligă să-ți aduci aminte de toate porcăriile făcute de supuși Majestății Sale de-a lungul istoriei!... Nu puține și la fel de mari, cel puțin la fel de mari ca actele de bravură și de excelanță britanică!... Păcat! A fost unul dintre cele mai urîte momente ale dezastrului inaugurat pe 22 decembrie 1989!... Nu încap niciun fel de scuze, de explicații! Nu găsesc în limba română cuvîntul potrivit. Sunt sigur că există în engleză!... Trebuie să fie un cuvînt curent, din fondul principal lexical... Lipsește din vocabularul nostru daco-getic!
*** Cred că acum lucrurile s-au lămurit cu Ceaușescu...
Nu strică să prisosească. Am lăsat pentru a fi ultima dezvăluire ce o fac prin această carte, informația cea mai importantă din punctul meu de vedere. Notează și ține minte, să povestești și la strănepoți:
În primăvara lui 1990, la București urma să se producă un eveniment care ar fi tăiat respirația întregii planete: o comisie numeroasă și foarte selectă a Evreimii Mondiale, reprezentativă pentru toate marile organizații evreiești din lume, inclusiv din partea statului Israel și a Yad Vashem-ului, B’Nai Brith, Congresul Mondial Evreiesc și ce ONG-uri mai au ei pe acolo, urma să vină la București unde, în cadrul unei solemnități deosebite, cu pompă mare, să prezinte semnele recunoștinței evreilor de pretutindeni față de Omenia românească, atât de activă în anii celui de al Doilea Război Mondial, când evreii au avut parte de un tratament cu totul ...discriminatoriu în raport cu evreii din celelalte țări ocupate de Hitler sau aliate cu acesta... A fost în stare trogloditul de Ceaușescu să manevreze astfel cu marii diplomați ai evreimii mondiale încât să-i oblige pe aceștia să accepte – sau să priceapă de fapt că este în interesul lor să spună adevărul, să-l recunoască deschis și cu unanimitate: în România nu a fost holocaust, nu a fost genocid, nu a fost pogrom! Reține: asta urma să se întâmple în primăvara lui 1990, dacă Iliescu și ai săi nu veneau să ne salveze!... Hai, ce stai așa ca... Întreabă-mă de unde știu! Ce dovezi am, ce...
*** Mi-ați luat maul! Parcă așa se zice... Chiar că mi s-a tăiat respirația...
Informația o am de la domnul ION  CEAUȘESCU, fratele cel mic al răposatului președinte. Am avut multe discuții cu dînsul, plimbându-ne prin Herăstrău. Iar pe domnul Ion Ceaușescu l-am cunoscut la înmormîntarea regretatului Ieronim Hristea, care a lucrat în subordinea dlui Ceaușescu și avea numai cuvinte de laudă pentru fostul său șef!...
*** În primăvara lui 1990? Câteva luni să mai fi trăit...
Am bănuiala că tot în primăvara aceea urma să se inaugureze și Casa Poporului... Cred că urma să fie legate cele două evenimente: se inaugura cea mai mare clădire din lume și se omagia unul dintre cele mai frumoase capitole din Istoria Universală a Omenirii...
*** Casa Poporului nu e chiar cea mai mare clădire! Este a doua, după Pentagon...
Ba este prima, domnule. Casa Poporului Român – asta este denumirea exactă!,  este clădirea cea mai mare din lume. Dimensiunea unei clădiri se măsoară în metri cubi, nu în suprafața utilă! Pentagonul este o clădire strict funcțională, cu camere multe și joase. Probabil că suprafața podelelor din Pentagon este mai mare, dar volumul este mult mai mic! La Casa Poporului majoritatea încăperilor sunt impozante, înalte de 7-8 metri sau mai mult! Este concepută cu generozitate, cu scări și holuri magnifice, cu arcade îndrăznețe, cu finisaje de mare rafinament! În vreme ce Pentagonul este o dispunere simpluță a unor „cutii de chibrite”, o clădire pe care nimeni nu ar planta-o în mijlocul unui oraș, e prea anostă, nu e un edificiu, este un depozit de birouri! Un stup de camere și coridoare egale, identice etc. Dar sunt la noi, nu în America, câțiva nefericiți de așa zis compatrioți, care suferă cumplit la ideea că în România s-a ridicat o asemenea minunăție... Tot ce mai pot face acești neisprăviți este să ...declaseze Casa Poporului pe locul secund! E singura lor consolare, altminteri le vine să-și vâre unghia în gât, atât de tare se oftică că la București se află cea mai mare casă din lume!
*** Să ne întoarcem la Holocaustul refuzat de români! Căci aici stă toată frumusețea! În refuzul nostru de a ne alinia la nebunia nazistă! Sau sionistă, cum zic unii! Indiferent cine ar sta în spatele evreilor uciși în acei ani, naziștii sau sioniștii...
Mare deosebire nu este între ei!
*** ... printre ei nu ne-am aflat și noi, românii!... Azi însă în numele evreilor vorbesc numai cei ce ne acuză de Holocaust! Tac vocile evreilor care știu, care cunosc adevărul! Pot deduce că există interese evreiești care sunt satisfăcute prin includerea României, a Transnistriei, pe harta Holocaustului?
*** Adică mă întrebi dacă printre evrei există și evrei ticăloși?!... Cum să nu existe?!
*** Înseamnă că interesul acestora a fost ca Nicolae Ceaușescu să nu mai apuce „Primăvara de la București”?
Nu m-am gândit, dar e perfect logic ce spui! E foarte judicios raționamentul dumitale. Te felicit! Eu nu mă gândisem! Cât a trăit Ceaușescu, acești evrei, în frunte cu rabinul roșu, au tăcut și n-a suflat unul o vorbă despre vinovăția românească. Îi avea Ceaușescu cu ceva la mână? Impunea prin prestigiul său? Prin ce i-a făcut să se poarte ca niște oameni? Cum de i-a convins să vină la București să se declare cu datorii de recunoștință față de români?!... 
*** Altceva?
Moartea atroce de care a avut parte Nicolae Ceaușescu. Este greu de uitat. Am revăzut-o, pot spune, când ni s-a arătat la TV cadavrul lui Muammar Gaddafi, cel cu care Ceaușescu a vrut să facă o bancă prin care să spargă monopolul FMI & Banca Mondială. Se pare că această inițiativă a atârnat cel mai greu în condamnarea la moarte a celor doi.
S-ar putea să existe însă o mică mare diferență între cei doi: am discutat cu mai multe persoane informația căpătată prin ziarul „Evenimnetul Zilei” de la dl colonel Filip Teodorescu. Unii l-au cunoscut personal pe Ceaușescu. Mai mulți mi-au zis că nu și-l pot imagina pe Ceaușescu cerând azil politic! Faptul că i s-a oferit refugiu politic în Statele Unite este o certitudine de acum! Extrem de onorantă pentru americani! Dar nu e lucru sigur că Ceaușescu a acceptat această invitație! Helicopterul aflat în zbor spre Snagov, zbura și spre Otopeni. Ordinul dat de generalul trădător e foarte probabil că a fost rostit, cu valoare de amenințare, de avertisment. Întrebarea care se pune se referă la Ceaușescu: a dat el ordin pilotului să se meargă pe Otopeni? A încercat să fugă?
*** Dumneavoastră ce credeți?
Mi-ar plăcea să aflu că a respins oferta americană de a-și salva pielea în felul acesta!... Oricum, se pare că mai trăiesc cei doi ofițeri din escorta sa personală, care se aflau și ei în helicopter. E spre binele lor să spună tot ce știu! Să n-o pățească și ei ca Maluțan dacă aleg să tăinuiască mai departe lucruri care aparțin de-acum patrimoniului național! Da, da! Patrimoniul național! Am zis bine: Faptul că SUA i-au oferit refugiu politic lui Nicolae Ceaușescu aparține patrimoniului național. Este o performanță istorică ce merită a fi discutată sub toate aspectele. Oferta americană este dovada unui respect și a unei prețuiri pe care guvernul american nu le-a mai arătat multora! Iar refuzul lui Ceaușescu – dacă refuz a fost, de a se refugia, de a se salva dând dosul, devine și acest moment parte din patrimoniul național! ...Dă microfonul mai departe, cui vrea să ia cuvîntul pe această temă! Noi doi ne-am făcut datoria! Am trăncănit destul! Am dreptate?
Cam!
Atunci, să fie într-un ceas bun! Umblă sănătos!
Doamne, ajută! Rămâneți sănătos!

București, februarie 2012
Ion Coja