Mihai BURCEA (Miliţia spirituală) Despre putinizarea României

Ţară, ţară, vrem ostaşi!

Despre putinizarea României

Autor: Mihai BURCEA – Miliţia spirituală 

După preluarea puterii de către comunişti (6 martie 1945), întregul aparat de stat a fost „infestat“ cu membri ai aliaţilor PCR (Frontul Plugarilor, PNŢ-Anton Alexandrescu etc.), ai simpatizanţilor şi membrilor PCR, iar începînd cu anul 1948, instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii publice au fost militarizate (Securitatea – 1948, Miliţia – 1949, Penitenciarele – 1951).

După 1989, Statul român a avut ca obiectiv prioritar în domeniul politicii externe integrarea în structurile nord-atlantice şi europene. Pentru atingerea acestui deziderat, regimurile care s-au succedat la putere au demarat cu greu un proces de demilitarizare a instituţiilor care au moştenit structurile de forţă ale Statului. Pînă în 2002 s-a reuşit demilitarizarea Arhivelor, Poliţiei şi a Penitenciarelor (personalul acestor instituţii a primit grade profesionale în locul celor militare, revenind, astfel, la tradiţia interbelică) şi abrogarea Legii nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat în RSR şi înlocuirea ei cu un act normativ elaborat în concordanţă cu standardele NATO (Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, dublată de HG nr. 585/2002). Astfel, factorii decizionali din NATO au fost convinşi şi de această dată de eforturile făcute de România pe linia aderării la această alianţă politico-militară.

 

O altă condiţie de aderare la instituţiile amintite mai sus a fost cea de scoatere a ofiţerilor şi generalilor (activi sau în rezervă) din conducerea principalelor ministere, servicii speciale şi agenţii guvernamentale. În ultimii trei ani asistăm însă la o reinstalare a militarilor (în rezervă de această dată) şi a civililor din fruntea serviciilor secrete (vezi cazul Ungureanu) în funcţii-cheie din organigrama Statului român. Pe de altă parte, instituţiile care au atribuţii în domeniul siguranţei naţionale caută să-şi asocieze figuri publice cu important capital de imagine din medii diverse (cultură, sport, învăţămînt etc.), pentru a le folosi ca interfeţe de comunicare pentru mediile în care aceste instituţii pătrund/pe­netrează mai greu. În cooperare cu aceşti „pivoţi“, spiritul de corp dintre organele de informaţii şi civilii partizani lor, instalaţi în înalte demnităţi publice, este de nezdruncinat în lupta cu orice contestatar/protestatar al actualului regim.

 

Pentru a ne susţine afirmaţiile vom da cîteva exemple elocvente în ceea ce priveşte ploaia de stele care a revenit pe cerul politic al României după 2008. Mulţi dintre cei din lista prezentată mai jos au primit stele şi trese pe epoleţi odată cu înscrierea în UNPR sau cu dezertarea din USL, aceste avansări făcîn­du-se, cum altfel, în „interes naţional“ (este interesant cum orice şoricărie capătă azi forma acestui interes naţional):

– Generalul de armată magistrat (r) Gabriel Oprea – ministru al Apărării;

– Colonelul magistrat (r) Cristian Diaconescu – ministru al Afacerilor Externe (vezi biografia fostului sublocotenent de Securitate în rezervă, actualmente colonel în arma justiţie militară, Cristian Diaconescu, publicată de Miliţia Spirituală în colaborare cu Evenimentul zilei la 15 februarie 2008: http://www.evz.ro/detalii/stiri/cristian-diaconescu-judecator-pe-ulita-792074.html);

– Colonelul (r) Sorin-Serioja Chivu – senator independent;

– Maiorul (r) Ovidius Mărcuţianu – senator independent;

– Locotenent-colonelul (r) dr. Tudor Ciuhodaru – deputat UNPR (vezi Petrică Toma, „Şantajul din armată“, accesibil la http://www.qmaga­zine.ro/intern/intern-politic/antajul-din-armat/ (14 februarie 2012);

– Locotenent-colonelul (r) Liviu Cîmpanu – senator independent;

– Maiorul (r) Ion Tabugan – deputat independent;

– Locotenent-colonelul (r) Neculai Rebenciuc – deputat PDL;

– Locotenent-colonelul (r) Eugen Nicolicea – deputat UNPR;

– General-maior (r) Anghel Iordănescu – senator UNPR;

– General-maiorul (r) Neculai Onţanu – primar al sectorului 2 (a primit prima stea de general în timpul campaniei electorale din 2009!);

– Florentin Pandele – primar UNPR al oraşului Voluntari (ofiţer superior în rezervă de marină comercială; nu cunoaştem gradul militar!);

 

– Senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, alias „Miky Şpagă“, fost secretar general al Consiliului de Miniştri (1987-1990) perioadă în care a funcţionat şi ca ofiţer de securitate acoperit (deconspirat de către CNSAS în 2006; nu cunoaştem poziţia sa militară în prezent).

 

Aceşti ofiţeri şi generali făcuţi la apelul de seară nu scapă nici o ocazie de a se afişa în public în uniformele lor încărcate de decoraţii căpătate în „lupta“ cu duşmanii politici ai Patriei. (1.) În absenţa unor merite profesionale solide care să conducă implicit la o acreditare în domeniul lor de activitate, intrarea pe uşa din dos a ierarhiei militare a reprezentat pentru mulţi debuşeul perfect. Astfel, prestigiul care ar fi trebuit să rezulte dintr-un profesionalism recunoscut în breasla de activitate a fiecăruia a fost înlocuit cu un prestigiu fabricat doar pentru satisfacerea orgoliului personal.

 

Dacă înainte de decembrie 1989 stelele de general se acordau foarte greu, după schimbarea de regim, România a „beneficiat“ de o inflaţie de generali, în timp ce funcţiile pentru aceste grade militare se restrîngeau de la an la an. Punctul culminant a fost atins în timpul regimului Băsescu, atunci cînd actualul ministru al Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a primit a patra stea de general (r) la arma justiţie militară fără a profesa nici măcar o zi ca magistrat sau procuror militar. Să subliniem că nici măcar Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceauşescu nu au acordat mai mult de o stea unui general din această armă de elită a Forţelor Armate.

 

Interesant este faptul ca părinţii unora dintre cei mai importanţi oameni de stat ai României contemporane provin tot din cadrul Forţelor Armate. Mediul semicazon în care au crescut liderii noştri postdecembrişti poate constitui una din cauzele pentru care serviciile speciale româneşti au beneficiat după 1989 de un statut privilegiat în societate (bineînţeles, dosarele de cadre/profe­sionale ale ofiţerilor şi generalilor pe care îi vom enumera mai jos sînt inaccesibile cercetătorilor de rînd, ele fiind, probabil, clasificate la capitolul „siguranţă naţională“):

 

– Colonelul Dumitru Ioan Băsescu (1925-2002) – trecut în rezervă în anii ’70 (tatăl preşedintelui Traian Băsescu). Maiorul Dumitru Băsescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Militar“, clasa a III-a, pentru 15 ani vechime în serviciul Forţelor Armate în 1964. Cinci ani mai tîrziu, locotenent-colonelului Băsescu I. Dumitru i s-a conferit Ordinul „Meritul Militar“, clasa a II-a, pentru 20 ani vechime în serviciul Forţelor Armate. Cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, locotenent-colonelului Dumitru I. Băsescu i s-a conferit Medalia „A 50-a Aniversare a Partidului Comunist Român“ pentru „merite în activitatea de partid şi opera de construire a socialismului“.(2.)

Menţionăm aici şi avansarea în grad a lui Gheorghe Andruşca (tatăl Mariei Băsescu), care în timpul mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu a fost trecut din corpul subofiţerilor în rezervă în cel al ofiţerilor superiori în rezervă, avînd gradul de locotenent-colonel de jandarmi în rezervă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Andruşca a avut gradul de plutonier de jandarmi, ajungînd cu unitatea sa pînă la Odessa;

– Generalul de divizie (r) Ioan C. Geoană (1928-2009), locţiitor (12 nov. 1960) şi şef al Direcţiei Apărării Antiaeriene Locale din MAI (1 oct. 1963 – ?). După trecerea Apărării Civile de la MAI la MFA/MApN (anii ’60), Ioan Geoană a rămas în funcţia de şef al acestei arme pînă în 1989; a fost trecut în rezervă în anii ’90; în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, general-locotenentul Ioan Geoană a avut în subordine toate bunkerele şi adăposturile antiaeriene de pe suprafaţa României (Ioan Geoană a fost tatăl fostului preşedinte al Senatului Mircea Geoană);

 

– General-maiorul de securitate Mircea I. Oprescu (1923-2010), fost şef de Direcţie şi şef colectiv extern în Direcţia Informaţii Externe – UM 0920 Bucureşti (1972-1978). A fost trecut în rezervă la data 30 noiembrie 1978, prin Decretul Prezidenţial nr. 325 (tatăl actualului primar al Capitalei, Sorin M. Oprescu);

 

– Colonelul (r) Marin Gr. Năstase (1917-1995, tatăl lui Adrian Năstase);

– General-maiorul (r) Valter Roman, pe numele adevărat Ernst Neunländer (1913-1983), fost maior interbrigadist în funcţia de comandant de regiment (1937-1939) şi general-maior în cadrul Statului Major al Ministerului Forţelor Armate (1949-1950); (tatăl primului premier postdecembrist, Petre Roman).

– Ofiţerul Marin Oprea (nu cunoaştem gradul militar), decedat în 1971 în timpul unei misiuni ordonate (tatăl generalului de armată în rezervă Gabriel Oprea).

– Generalul în rezervă Dan Drăgoi (mîna dreaptă a fostului general-colonel Victor Atha­nasie Stănculescu, actualmente retrogradat la gradul militar de soldat) este tatăl actualului ministru al Finanţelor, Bogdan Drăgoi.

Toate aceste date ne conduc la concluzia că, după 1989, structurile de forţă ale Statului nu numai că nu şi-au diminuat influenţa în sferele înalte ale puterii, ci şi-au întărit-o de la an la an. (3.)

Faptul că în fiecare an bugetele serviciilor speciale cresc cu sume halucinante în timp ce zeci de spitale sînt închise sau că personalul care populează aceste structuri aproape ca s-a dublat faţă de cel existent la nivelul anilor ’80 este un argument de netăgăduit în privinţa rolului pe care „securiştii de tip nou“ îl joacă la cîrma României (în 1989, în cadrul Securităţii erau cuprinşi circa 20.000 de militari şi angajaţi civili – inclusiv personalul şi militarii în termen din Comandamentul Trupelor de Securitate; în zilele noastre, potrivit analiştilor militari, în SIE, SRI, SPP, STS, DGIA, DGA etc. lucrează peste 20.000 de oameni, deşi populaţia României a scăzut cu cîteva milioane).

Ranforsarea exacerbată a efectivelor serviciilor speciale şi a structurilor din domeniul siguranţei naţionale a fost sesizată foarte bine şi de protestatarii din Piaţa Universităţii care au sintetizat această stare de fapt sub lozinca „Ai luat bani de la copii (Traian Băsescu – n.n.)/Şi i-ai dat la S.R.I.!“.

__________________

1. Articolul nr. 27 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare stipulează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un ofiţer rezervist pentru a purta uniformă: „la trecerea în rezervă sau direct în retragere, ofiţerilor care au cel puţin 20 de ani de serviciu militar şi s-au distins prin activitatea desfăşurată, precum şi celor care au adus patriei servicii deosebite, chiar dacă nu au o vechime de 20 de ani de serviciu militar, li se poate acorda dreptul de a purta uniforma militară. Criteriile de acordare şi de retragere a acestui drept, precum şi situaţiile în care ofiţerii prevăzuţi la alin. 1 pot purta uniforma militară se stabilesc prin regulamente militare“. Monitorul Oficial, partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995.

2. Decretul nr. 629 din 10 octombrie 1964 pentru conferirea Ordinului „Meritul Militar” unor ofiţeri şi subofiţeri din Forţele Armate ale RPR; Decretul nr. 861 din 26 decembrie 1969; Decretul nr. 137 din 20 aprilie 1971.

3. Pentru a exemplifica gradul de penetrare a structurilor militare în organigrama civilă a administraţiei de stat, menţionăm aici şi cazul doamnei Mireille Rădoi, fost ofiţer superior SRI în rezervă (şefă de promoţie la Academia Naţională de Informaţii în a doua jumătate a anilor ’90) şi consilier local PDL la sectorul 4, care în noiembrie 2010 a fost numită în funcţia de director general al BCU „Carol I“ din Bucureşti în urma unui simulacru de concurs organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. De la acea dată, acest înalt for de cultură a devenit locul favorit al dezbaterilor Fundaţiei Creştin-Democrate (un fel de Secţie de agitaţie şi propagandă a PDL), dar şi locul în care foşti sau actuali salariaţi ai serviciilor speciale româneşti îşi lansează cărţi sau vernisează expoziţii (amintim aici vernisajul expoziţiei de pictură a directorului general adjunct al SIE, general-locotenentul Vasile Sarcă, care a avut loc în 2011 la Galeria Galateca a BCU).

__________________

Mihai Burcea este istoric, vicepreşe­dinte al organizaţiei Miliţia Spirituală. Mi­liţia Spirituală este o organizaţie nonguvernamentală şi neafiliată politic. Misiunea organizaţiei este de a mobiliza conştiinţa civică activă şi spiritul solidarităţii cetăţenilor, plecînd de la următoarele valori: libertatea de conştiintă, militantismul şi determinarea pentru consolidarea spiritului civic, solidaritatea, demnitatea persoanei umane, curajul de a asuma o opinie si de a o susţine prin acţiuni concrete. „Miliţia“ este un cuvînt de sorginte latină care desemnează un „corp de cetăţeni dispuşi să apere patria în condiţii de pericol“ (acest înţeles al termenului este însă absent din dicţionarul actual, unde este redat doar sensul de organizaţie parami­litară şi de fost organ represiv al regimului comunist). Adjectivarea „spirituală“, deşi din altă zonă semantică, vine să întărească profilul nonviolent al organizaţiei. Miliţia Spirituală repre­zintă un proiect civil fundamental nonviolent, croit pe realitatea socio-politică autohtonă, adaptat prin acţiunile sale la specificul activismului civic românesc. Miliţia Spirituală face parte din Platforma pentru Bucureşti (o uniune informală alcătuită din peste 50 de asociaţii ce militează pentru democrație participativă în toate deciziile cu privire la București) şi colaborează cu 20 de ONG-uri din România.