Străinii ne cumpără ţara la hectar: Cum s-a scumpit pământul românesc cu 40% în plină criză

Autor: Alexandru Urzică, Gabriela Ţinteanu Miercuri, 09 Mai 2012 22648 vizualizări 122 comentarii

  

SURSĂ http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/strainii-ne-cumpara-tara-la-hectar-cum-s-a-scumpit-pamantul-romanesc-cu-40-in-plina-criz.html

Flagelul crizei a atins toate ramurile economice ale României, mai puţin sectorul terenurilor agricole, pentru care cândva eram recunoscuţi la nivel european. Investitorii străini par să-şi fi amintit de „grânarul Europei“ şi au luat cu asalt piaţa locală, contribuind la o creştere cu 40% a preţului pământului în ultimii patru ani

Francezul Maxime Laurent a ajuns, la 19 ani, să răspundă de o fermă întinsă pe 1.400 de hectare în judeţul Dolj. Tânărul cultivă pe pământ românesc grâu, orez, floarea-soarelui şi rapiţă, iar planurile sale prevăd extinderea irigaţiilor şi creşterea capacităţii silozului din fonduri europene. Povestea sa a fost descrisă recent de cotidianul francez Le Monde sub titlul „România iese în evidenţă ca un El Dorado pentru agricultorii europeni“. Francezul este unul din sutele de investitori străini care au luat cu asalt România în ultimii patru ani, plasându-ne pe primul loc în Europa şi pe locul zece în lume după procentele de teren agricol controlat de companiile cu capital străin. Investitorii străini controlează, prin intermediul firmelor româneşti, circa un milion de hectare, adică 15% din suprafaţa cultivată a ţării. Apetitul străinilor este de înţeles, de vreme ce preţul pământului românesc este încă de trei până la zece ori mai mic decât în majoritatea ţărilor europene.

„Situaţia e similară cu intrarea marilor companii de băuturi răcoritoare pe piaţa românească. Ei au introdus un standard de concurenţă. Până la venirea străinilor, la noi a fost raiul speculatorilor români. În 2003, se plăteau 500 de lei la hectar şi nu s-ar fi ajuns la preţurile de astăzi niciodată fără străini“, spune Mihai Romaniuc, directorul general al Solproiect, companie cu acţionariat austriac, care deţine un portofoliu de circa 4.000 de hectare de teren agricol în zona de Sud a României. Datele culese de Romaniuc de la notari arată că lunar, sud-estul ţării atrage plasamente de zece milioane de euro, bani utilizaţi la achiziţia de terenuri agricole. 

România de vânzare

Suprafaţa de teren agricol disponibilă la vânzare în România este în prezent estimată la 500.000 hectare, conform unui studiu al companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox. Potenţialul pieţei este şi mai mare, dacă ţinem cont că circa 3 milioane de hectare de teren agicol sunt neutilizate. Investitorii străini ce vizează o activitate agricolă eficientă au în vedere, în general, cultivarea de cereale pe suprafeţe agricole mari, de peste 1.000 de hectare, ceea ce se traduce în bugete de câteva milioane de euro. Preţul unei suprafeţe de 1.000 de hectare, cu un grad de comasare aproape de 100%, poate ajunge şi la 6.000 de euro/hectar dacă se află într-o zonă cu irigaţii şi acces la apă dulce, cum sunt loturile din Bărăgan sau Dobrogea. Identificarea unor asemenea loturi compacte este însă foarte dificilă. Drept dovadă stau cele 31.000 de firme şi instituţii cu activitate în domeniul agricol, care exploatează aproape aceeaşi suprafaţă de pământ cât lucrează 3,82 milioane de agricultori particulari.

„Suprafeţe de teren agricol de mii de hectare comasate reprezintă o raritate pe piaţă în momentul de faţă. Procesul de comasare prezintă, în general, multe dificultăţi, cum ar fi numărul mare de vânzători de la care trebuie achiziţionat terenul şi dificultatea de a comunica cu aceştia sau titluri de proprietate având diverse probleme juridice“, menţionează Marius Grigorică, senior business analyst în cadrul DTZ Echinox.

Dacă procesul de comasare a 1.000 de hectare presupune achiziţia de teren de la 500 până la 900 de proprietari diferiţi, cel care ajunge la o asemenea suprafaţă nu este deloc motivat să vândă, datorită randamentelor foarte bune. Trebuie remarcat faptul că preţul plătit de intermediari proprietarilor de loturi mici este cu până la 50% mai mic decât cel perceput străinilor pentru suprafeţe gata comasate. „Lumea şi-a dat seama că e posibil să obţii profituri nete din exploatare de 300 de euro/hectar/an. Chiar dacă investitorii plătesc 3.000 de euro/hectar, ei sunt conştienţi că având stabilitate pe teren poţi face investiţii de îmbunătăţire a calităţii solului şi, automat, cresc veniturile. Amortizarea se realizează în zece ani, după care vine profitul. Investitorii olandezi oferă cu uşurinţă 1.500 de euro/hectar, când la ei e 50.000 de euro hectarul. Chiar dacă unii s-au cramponat de gradul de comasare, regula a rămas aceeaşi: să cumpere cu orice preţ, orice suprafaţă, în zone-cheie“, explică Mihai Romaniuc. 

Click pentru mărire

Pradă speculatorilor

Primii 100 de agricultori ai ţării controlează aproximativ 10% din suprafaţa cultivată a ţării, estimată la 6,5 milioane de hectare, conform datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Chiar dacă străinii deţin 10% din piaţă, trebuie menţionat că 90% din achiziţiile de teren realizate de aceştia sunt cu scop speculativ. Practic, investitorii cumpără teren pe care îl arendează tot agricultorilor români.

„Dacă fermierii români se vor capitaliza, România ar putea deveni o forţă în domeniul agricol. Circa 25-30 de fermieri lucrează pâmântul în condiţii tehnice care depăşesc chiar multe ferme din Occident. Aceasta este de fapt marea temere a traderilor de cereale obişnuiţi să trăiască doar din cumpărare şi revânzare de cereale“, subliniază Adrian Porumboiu, unul dintre primii zece producători agricoli de pe piaţa locală, care are în exploatare 27.000 de hectare de teren arabil, prin intermediul Comcereal Vaslui.

În absenţa unei mai bune colaborări între agricultorii români, străinii devin tot mai agresivi în negocieri şi aruncă pe piaţă sume importante de bani, pe care cu greu le pot egala jucătorii locali. „Investiţiile în terenuri nu sunt ca specula de acţiuni. Majoritatea au cumpărat, nu au vândut. Îşi vor marca profitul de-abia peste câţiva ani, când vor ieşi cu pachete de terenuri şi vor vinde suprafeţe mari cu 10.000 de euro“, previzionează directorul Solproiect. Una dintre principalele motivaţii ale străinilor stă în cererea de alimente în creştere. Acest factor a atras atenţia ţărilor bogate, dependente de importul alimentelor – din lipsa terenului arabil şi a apei, precum statele arabe, care au început să investească în agricultură pentru a asigura necesarul de alimente pentru ţările lor. În plus, ţările care au populaţia în creştere şi care se îngrijorează de securitatea alimentară pe termen lung, precum India, China şi Republica Coreeană, au început să profite de oportunităţile de a produce alimente în alte ţări. 



Politici agricole

În prezent, investitorii străini au interdicţie la achiziţia de terenuri agricole pe teritoriul României, motiv pentru care se folosesc de firme înregistrate în ţară. Conform tratatului de aderare la Uniunea Europeană, piaţa ar urma să se liberalizeze începând cu 2014. Chiar dacă s-au purtat o serie de discuţii cu privire la prelungirea interdicţiei, aceasta nu poate fi realizată decât prin modificarea tratatului, lucru mai greu de realizat.

„Un guvern naţionalist ar putea bloca tranzacţiile către străini, dar ar fi o pierdere. Preţul s-ar prăbuşi de la 3.000 de euro la 600 de euro, şi statul ar impozita 3% dintr-o sumă mai mică la transferul de proprietate. Ar pierde şi statul, şi proprietarii de teren. Statul, dacă vrea să facă un bine, ar putea deveni un jucător activ şi să cumpere el cu drept de preemţiune la un preţ minim. Polonia face acest lucru. În Germania sau Franţa, sunt nişte limitări la transferuri, statul având prioritate la achiziţie“, propune Mihai Romaniuc.  

O altă recomandare venită din partea mediului privat este susţinerea micilor poprietari români în procesul de comasare, prin credite cu garanţie pe teren şi fermă. „Aşa cum am vândut Petrom şi multe alte lucruri prost, aşa vindem şi teren agricol. Trebuie să luăm măsuri ca un ţăran român să poată cumpăra teren în aceleaşi condiţii cu un străin. Pentru asta ar fi necesare credite pe termen lung cu gaj pe teren şi pe fermă. Statul ar trebui să reglementeze această piaţă tocmai pentru a despăgubi investiţiile pe termen lung ale agricultorilor români, cum sunt erbicidările totale sau fertilizările de bază, cu fosfor. Terenul trebuie să aibă o valoare intrinsecă, de exemplu 1.000 de euro hectarul, iar cel care a lucrat terenul  să fie despăgubit cu o sumă suplimentară“, consideră Sorin Dogaru, directorul departamentului de agricultură al Interagro, companie controlată de omul de afaceri Ioan Niculae.

Până la implementarea unor asemenea politici, vânătoarea străinilor continuă, şi piaţa se apropie încet de „punctul de fierbere“. Panta ascendentă pe care s-a înscris acest sector a devenit evidentă, rămâne de văzut dacă va conduce la apariţia unui nou balon imobiliar.

Manifestul Revoluţiei Naţionale. Prefață

de Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţă (tipografia Miron Neagu, Sighişoara, 1935) - Prefaţă

Rostul nostru

Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele Iui: banul occidental şi naţionalismul român.

Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice : să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare eftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând dela particulari numai diferenţa de preţ, iar dela stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct - prin personal superior străin şi slugi indigene - imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare : sa incaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de-un prim ajutor ca s'o ia din loc (instalări, (inventar, aparat) - odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare - cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).

Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei. În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Troian, despre a căruia copilărie prodigioasă - o mie de ani - nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.

Utilizând cu măestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român - lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran - şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceia prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?

Un tânăr inginer român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma dela Charlottenburg în buzunar, întâlneşte un Ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile Ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: "De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum! Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe jurgoane. Rămânându-i un rest - cam o căruţă ţărănească - vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: "Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că... mi-am făcut suma".

Într'un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite - prin decalaj, concesii, dobânzi - peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar. Statul român actual nu apără bogăţiile ţârii şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e sfatul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea - statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca'n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi - în plus? Pentru cine ? Pentru ce ? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu. Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte oile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebue nouă, ci pentru ei şi i unde le trebue lor. Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne sbatem, ei - ca să ne sugă mai bine. Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea. Naţiunea e în rezistenţă pasivă. Deaceia se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. Deaceia ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. Deaceia suntem ţara lui "a-da, bine-bine, lasă-lasă".

Una dintre ursitoare - naţionalismul român - a fost înşelată: în loc de sfat propriu s'a trezit cu tejghea străină. Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebue dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebue să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare. Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc demascaţi şi naţiunea deslănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.

VALERIU FLORIN DOBRINESCU Fondator şi membru al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană (1992-1995)

VALERIU FLORIN DOBRINESCU

Fondator şi membru al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană (1992-1995), apoi colaborator onorific.

Locul şi data naşterii: comuna Ianca Sat, Brăila, la 25 aprilie 1943. Decedat: Piteşti, 28 decembrie 2003.

Studii: După studii liceale la Piteşti, a urmat Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, absolvent 1968.

Activitate profesională: În perioada 1968-1971 a funcţionat ca profesor de istorie în municipiul Piteşti, devenind, prin concurs, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol” din Iaşi, Sectorul de Istorie contemporană, în 1971. A obţinut doctoratul în istorie în 1976, cu o teză privitoare la istoria tineretului universitar din Iaşi în perioada 1914-1947. În anii 1995-2003 a fost colaborator onorific al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană din Iaşi şi profesor titular al Facultăţii de Istorie-Filosofie-Geografie a Universităţii din Craiova. Din 1996, conducător de doctorat în cadrul Facultăţii de Istorie-Filosofie-Geografie a Universităţii Craiova, specialitatea Istoria relaţiilor internaţionale.

Teme de interes ştiinţific: Politica externă a României în secolul al XX-lea, relaţiile externe ale României cu Marile Puteri – Anglia, SUA, Rusia, Franţa, Italia în secolul al XX-lea, locul şi rolul românilor în istoria universală şi studiile comparative.

Alte activităţi: A fost membru al Comisiei internaţionale de istorie a raporturilor internaţionale, cu sediul la Milano, 1985-1995; membru al Asociaţiei Istoricilor Americani (1986-1990); membru al Asociaţiei Amicilor Arhivelor Diplomatice Franceze (din 1997). Vice-preşedinte al Ligii „Mareşal Ion Antonescu” (1990-2003).

Activitate editorială: Consilier al Editurii Institutului European, unde a coordonat seria Istorie şi Diplomaţie (1991-1997). A făcut parte din colegiile de redacţie ale revistelor „Dosarele Istoriei” şi „Document” (Bucureşti) şi „Europa XXI”, Iaşi. A fost redactorul-şef al „Revistei Centrului de Studii a Relaţiilor Internaţionale”, de la Craiova.

Participări la manifestări internaţionale: Congresele Internaţionale de Istorie de la Bucureşti (1980) şi Stuttgart (1985), Congresele Istoricilor Americani de la Chicago (1996) şi Washington (1997), la Colocviul româno-englez Londra (1984); Seminarul internaţional Puteri mari şi mici în istoria raporturilor internaţionale, Tübingen (1991), la Conferinţa internaţională asupra problemelor neutralităţii, Helsinki (1992).

Funcţii onorifice, premii: Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române, pentru lucrarea Relaţii româno-engleze. 1914-1933 (Iaşi, Editura Universităţii, 1986, 189 p.).

Publicaţii: A publicat 22 volume de autor, 54 colaborări la volume, 17 ediţii sau coordonări de volume şi peste o sută de studii şi articole în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, la care se adaugă circa 140 de articole cu tematică istorică în diverse reviste culturale.

Volume (selectiv):

- Ultimele luni de pace. Martie – august 1939, Iaşi, Editura Institutului European, 1992, 168 p. (în colaborare cu Ion Pătroiu).

- Anglia şi România între anii 1939-1947, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1992, 312 p. (în colaborare cu Ion Pătroiu).

- România şi Sistemul Tratatelor de Pace de la Paris (1919-1923), Iaşi, Editura Institutului European, 1993, 124 p.

- Emigraţia română în lumea anglo-saxonă (1939-1945), Iaşi, Editura Institutului European, 1993, 160 p.

- Plata şi răsplata istoriei: Ion Antonescu militar şi diplomat (1914-1940), Iaşi, Editura Institutului European, 1994, 192 p.

- Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial, Iaşi, Editura Institutului European, 1995, 380 p. (în colaborare cu Ion Constantin).

- Plata şi răsplata istoriei: Titulescu, Antonescu şi relaţiile anglo-române din anii’20, Focşani, Editura Neuron, 1995.

Referinţe:

- Volumul Omagiu istoricului Valeriu Florin Dobrinescu, coordonator Horia Dumitrescu, Muzeul Vrancei, Focşani, Editura Pallas, 2003: Florin Constantiniu, Elogiu colegial, p. 9-10; Ion Pavelescu, Densitatea discursului istoriografic, p. 11-17; Memoriu de activitate ştiinţifică, cuprinzând şi o bibliografie exhaustivă, p. 796-830.

- Bibliografia istorică a României, vol. IV-X, Bucureşti – Cluj-Napoca, 1975-2005.

Volume închinate memoriei istoricului:

- Marusia Cîrstea, Sorin Liviu Damean, Doru Liciu, coordonatori, Istorie şi societate. În memoria Profesorului Valeriu Florin Dobrinescu, I, Cuvânt înainte de Gh. Buzatu, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2004, 583 p.

- Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, Horia Dumitrescu, coordonatori, Istorie şi societate. În memoria Profesorului Valeriu Florin Dobrinescu, II, Cuvânt înainte de Gh. Buzatu, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2005, 608 p.

- Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, coordonatori, Istorie şi societate. În memoria Profesorului Valeriu Florin Dobrinescu, III, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2006, 635 p.

- Gh. Buzatu, Marusia Cîrstea, G. Rotaru, coordonatori, Istorie şi societate. În memoria Profesorului Valeriu Florin Dobrinescu, IV, Râmnicu Vâlcea, Editura Rottarymond, 2006, 658 p.

‪Diasystème roman de l'Est‬. Vlahii din Moravia

A se vedea și http://fr.wikipedia.org/wiki/Valaques
Moravian Wallachia
From Wikipedia, the free encyclopedia
(Redirected from Valašsko)


Moravian Valach from Brumov, 1787

Moravian Wallachia (Czech: Valašsko) is a mountainous region located in the easternmost part of Moravia, Czech Republic, near the Slovakian border, roughly centered around the cities Vsetín, Valašské Meziříčí and Rožnov pod Radhoštěm. The name Wallachia was formerly applied to all the highlands of Moravia and neighboring Silesia, although in the nineteenth century a smaller area came to be defined as ethno-cultural Moravian Wallachia. The traditional dialect (rarely heard these days) represents a mixture of elements from Czech and Slovak, and has a distinct lexicon of Romanian and Balkan origin relating to the pastoral economy of the highlands.

The name comes from the exonym of the Romanian shepherd migrants (see Vlachs), who advanced along the Carpathian range between the 14th and 17th centuries. On their way they gradually lost their original language with the exception of some Romanian words they use in their Czech and Slovak dialect, but they preserved much of their culture (especially folklore, songs and costumes) and economic base, namely sheep breeding.


Contents [hide]
1 Culture
2 History
3 See also
4 References
5 External links

Culture [edit]

Vlachs' typical cakes, koláče ("colaci" in Romanian) (also called "frgály", "a frige" to roast in Romanian).

A remarkable aspect of Vlachs found everywhere along the western Carpathian Mountains is that the traditional Romanian culture remained the same despite the evolution in language, especially the traditions regarding sheepherding and rural architecture, essentially identical along the entire belt of the Carpathian Mountains from Moravia to Romania and then along the adjacent mountains into Serbia and Bulgaria. As with those aspects of language associated with animal husbandry, this cultural aspect of the Vlachs likely did not change because there was no competing culture. Although animal husbandry was long associated with agriculture practiced in the lowlands adjacent to the Western Carpathians, the Vlach methods and associated rituals of sheep and goat tending were unique and newly introduced by them, as were the introduction of grazing in the highlands and the emphasis upon the production of milk and cheese (bryndza). Variants of the traditional Romanian costume are still important elements of the ethnography of the Czech Republic, Slovakia and Poland. The music of the area was also influenced by the Vlachs (e.g. see Lachian Dances).

A clear example of the influence of the Vlachs on Slovak culture is the 1755 didactic poem Valašská škola (Wallachian School) of the Franciscan monk Hugolín Gavlovič. It offered a Christian-Catholic moral perspective on the lives and the interaction with God and society. Three themes dominate the poem: Slovak national consciousness, eighteenth century religious and secular culture, and pastoral life as a life model. It is in the third theme that the Wallachian legacy appears, giving the poem particular significance.
History [edit]

Since they appeared, in the Late Middle Ages, the Valachs continued to have a separated political life than that of the rest of the population. An example of this is the use of the so-called Lex Antiqua Valachorum (the "Ancient/Old Wallachian Law"). The first widespread reference to Valachs occurred during the Thirty Years' War, when these privileges were in danger of being abolished. The subsequent events profoundly changed the Vlach culture, and would set the stage for the next wave of Valach immigration, following the ones of the 14th and 15th century. Jan Amos Comenius wrote in 1620:"Moravians of the mountains around Vsetín, called Wallachians, are a warlike people… they refused to accept the Habsburg yoke and for three whole years defended their freedom with the sword". Later, in 1624, he wrote: "the inhabitants of the lordship of Vsetín and the mountains thereabout (who are called Wallachians) continued to resist with arms and could not be brought to deny their faith or offer submission". Some continued to practice Orthodox Christianity, most converted to Protestantism, while on the whole, resisting any attempts of the Jesuit missionaries to convert them to Catholicism. Due to this politics, in 1632 the Catholic Church and the Habsburg Empire took coercive measures: "the inhabitants of Valašsko were Valachs and hence utterly infractory". Zlín town records from 1621 refer to "the Wallachians, who are the local rabble". Albrecht von Wallenstein, Habsburg Military lord of Vsetín, wrote in 1621 about the expected uprising and referred to them as Wallachians against whom he did not have sufficient support to mount a campaign. A Habsburg commissioner in 1622, writing about the local Moravians, stated that: "the people are inclined more to the enemy and the Wallachians". Valach warfare against the Habsburgs consisted of raids, including those against Malenovice, Zlín, and Valašské Meziříčí. Wallenstein stated that the Valachs fought as a “horde” and Valach forces were victorious against the Habsburgs during the initial years of the war. During portions of these initial years as well, Valachs were joined by Protestant Hungarians, and by 1621 all of Moravia east of the Morava River was controlled by Valachs. Hungarian forces, however, were defeated by the Habsburgs at Olomouc in late 1621 and withdrew from Moravia in 1622. Valach forces were subsequently subdued in 1623, accompanied by a series of public executions.

Renewed Valach attacks on Vsetín occurred in late 1623. The Hungarians, now aided by the Ottomans, reentered the War, and fighting occurred as far west as Brno. However, the Valachs did not join their former allies, the Hungarians because the Turks were an older enemy of the Valachs, from as early as the 14th and 15th century, when the first Ottoman attacks took place against Wallachia, Moldavia and Transylvania, their original homes. A second peace between Hungary and the Habsburgs was signed in 1624. The Habsburgs seized this opportunity to attack the Vlachs in March 1624 in the mountains west of Vsetín, but the Valachs prevailed in what was described as a "slaughter" of Habsburg forces. Valachs captured Lukovin 1626, and joined by Danes, who had entered the war against the Habsburgs, also captured Hranice in 1626.

In 1627, Wallenstein’s counter-attack forced the withdrawal of the Danish army from Moravia, and sent the Valachs into retreat. By 1630, Valachs controlled only their Carpathian strongholds. The final Valach uprising occurred in 1640 when theSwedes invaded Moravia to do battle with the Habsburgs. Combined Valach-Swede forces won back portions of Moravia, but then the Swedes withdrew in 1643 to concentrate on a war with Denmark.

In January 1644, a massive Habsburg raid was conducted against the Valachs in the mountains east of Vsetín, The Habsburg victory was completed by this time with a battle that culminated in the burning of Valach villages (e.g. Hovězí, Huslenky,Halenkov, and Zděchov), disarming of the Valachs, destruction of the fields and livestock, and an estimated 20 percent of the males of Vsetín were killed or later executed. Valachs who fled the area were pursued by the Habsburgs as far as into Hungary. Ultimately, about one third of the total Valach population was killed. With the Conscription of Valašsko on February 16, 1644, a complete registration of the remaining Valachs occurred. Execution or oath of allegiance to Habsburg and conversion to Catholicism were the choices. Many Valachs were executed during the infamous executions of 1644 in Vsetín. By March 1644, essentially all the remaining Valachs who had taken refuge in the high Carpathians had been pursued and killed. Plague then struck the region in September 1644.
See also [edit]
Hutsuls
Gorals
Vlachs
Romanians
Kingdom of Wallachia
Slovácko
http://en.wikipedia.org/wiki/Vala%C5%A1sko
References [edit]

This article does not cite any references or sources. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.(January 2007)

External links [edit]
Wallachian sheep & cattle farming
http://www.eliznik.org.uk/RomaniaHistory/Vlach-poland.htm Vlachs and Wallachians in Poland
http://www.radhost.cz/english.htm Radhošť, a Wallachian song and dance ensemble
http://www.vsacan.cz/en/ Vsacan, a Wallachian song and dance ensemble.
Categories:
Moravia
Eastern Romance people
History of Eastern Romance people
Czech history

Valaquie morave




La Valachie morave (tchèque : Valašsko, roumain : Vlahia moravă) dans l'est de la République tchèque, est une des deux « Romanies populaires » qui sont dues à des migrations des populations romanophones d'Europe de l'est vers l'ouest (l'autre est la Valachie d'Istrie, en Croatie occidentale).

Un Valaque de Moravie, par Brumova, 1787


Sommaire [masquer]
1 Contexte
2 Origines
3 Évolution
4 Notes
5 Voir aussi
6 Bibliographie

Contexte [modifier]

Ce que les historiens nomment des « Romanies populaires » étaient des communautés latinophones restées sans couverture politique romaine après le retrait des légions face aux Germains: il y en eut de nombreuses entre la mer du Nord (île de Walcheren aux Pays-Bas) et la mer Noire (pays « valaques », c'est-à-dire roumanophones) en passant par les Ardennes (Wallons), les Vosges et le Jura suisse (Welsches), les Alpes (Walchenthal, Walchengau, Walchensee), les Carpates (Valachie morave, Vlachfölds de Hongrie), les monts Dinariques (Romania Planina, Vlašina, Vlašić en Bosnie) et les Balkans (Vlahina, Vlashina, Vlachoklissoura). Les habitants de ces Valachies se nommaient eux-mêmes Romans, Romanches, Ladini, Friulani, Istriani, Dinari, Dicieni, Armâni ou Români : ces deux derniers termes ont donné les mots modernes « Aroumains » et "Roumains", qui ont remplacé le terme antérieur "Valaques" devenu archaïque et parfois péjoratif.
la Valachie Blanche - en Mésie le long du bas-Danube du ve siècle au viie siècle.
la Valachie Noire ("Morlaques", ou Mavro-valaques) - en Dalmatie au viiie siècle.
la Grande Valachie ("Megali Valacheia") - en Macédoine et Thessalie au ixe siècle.
la Valachie Assénide ("Regnum Valachorum") dans l'actuelle Bulgarie (appelée "second royaume Bulgare") aux XIIe et xiiie siècles.
la principauté de Transylvanie ou "Valachie intérieure" au xiie siècle, issue de la réorganisation des "Vlachfölds" roumains de Hongrie, qui a fusionné avec le Royaume de Hongrie en 1867 avant de devenir roumaine en 1918.
la principauté de Valachie ou "Hongro-Valachie" au xive siècle, issue de l'émigration des chefs des "Vlachfölds" de Hongrie vers le Danube, qui a fusionné avec la principauté de Moldavie pour former la Roumanie en 1859.
la principauté de Moldavie ou "Bogdano-Valachie" au xive siècle, qui a fusionné avec la principauté de Valachie pour former la Roumanie en 1859.
la région de Valachie en Roumanie actuelle, (en roumain : Ţara Românească), composée de l'Olténie et de la Munténie.

La Valachie morave est l'une de ces « Romanies populaires », fondée au xe siècle par des bergers valaques, dans l'est de la Moravie.
Origines [modifier]

Selon Ioannis Skylitzès1, un échange de populations eut lieu entre l'Empire byzantin et le royaume slave de Grande-Moravie en 976 : une partie des Serbes de la Serbie blanche (dont les descendants actuels sont les Sorabes de l'Allemagne orientale) vinrent s'installer dans le bassin d'un affluent du Danube, le Margos, qu'ils nomment Morava, tandis que les Valaques de cette région, ayant résisté à la conquête byzantine de l'empereur Basile II qui avait confisqué leurs terres, partent s'installer en Moravie septentrionale, où ils forment la "Valachie morave"2.
Évolution [modifier]

Intégrés au Bohême-Moravie, les Valaques de Moravie choisissent, lors du Schisme de 1054, l'obédience de Rome, et deviennent catholiques, tout comme leurs voisins Tchèques et Slovaques. Ils continuent, pendant tout le Moyen Âge, àtranshumer et à commercer entre l'Empire germanique, le Pologne, la Transylvanie et les Balkans. Ils passent progressivement au tchèque}}3 (pour ceux vivant dans le Royaume de Bohême-Moravie) et au slovaque (pour ceux vivant en Hongrie) et ne conservent (jusqu'à nos jours) que quelques mots de leur langue romane, et certaines spécificités culinaires, musicales et culturelles. Les derniers locuteurs du dialecte valask ne manquent pas, même si, aujourd'hui, ils ne sont pas très visibles. En 1998 ils ont publié un dictionnaire des personnalités de la vie culturelle et sociale de Valachie tchèque, ayant en 2000 une version complétée et augmentée. Le même collectif de spécialistes dirigés par un membre de l’académie tchèque de sciences a publié en 2000 un dictionnaire valaque-tchèque, Slovník jazyka valašského (à voir la Bibliographie, ci-après).
Notes [modifier]

↑ Chroniques de Ioannès Skylitzès
↑ T.J. Winnifruth : Badlands-Borderland, 2003, page 44, "Romanized Illyrians & Thracians, ancestors of the modern Vlachs", ISBN 0-7156-3201-9
↑ Jan Pavelka, Jiří Trezner (dir.): Příroda Valašska, Vsetín 2001, ISBN 80-238-7892-1
Voir aussi [modifier]
Valaques
Diasystème roman de l'est
Pastoralisme
Bibliographie [modifier]
Ladislav Baletka : Historie obce na Valašsku, Vsetín 1998
Collectif: Přírodou a historií Valašskomeziříčska po naučných stezkách, Valašské Meziříčí 2004
Collectif: Slovník osobností kulturního a společenského života Valašska, Valašské Meziříčí, 2000, ISBN 80-238-5704-5
František Dostál : Valašská povstání za třicetileté války, Praha 1956
Martin Janoška : Valašsko očima geologa, Olomouc 2000.
Portail de l’histoire
Portail de la République tchèque
Portail de l’histoire
Portal

«Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. O dorință, un model.

Din păcate frazele de mai jos, dacă ar fi luate drept rezultat al unei cercetări științifice ar putea fi ușor batjocorite și negate, ca elucubrații. Le reproducem aici deci nu drept ceea ce nu sunt, adevăruri stabilite de savanți, ci drept ceea ce sunt, un model moral și social la care visează oamenii români, o expresia a dorinței de a regăsi valorile practice în cadrul și cu ajutorul cărora lumea românească ar putea să-și recâștige deminitatea, verticalitatea, ar putea să se revolte pentru a se scutura de lanțurile unei robii, a minciunii, egoismului și uniformizării distructive, la care a fost supusă mereu, și încă mai abitir de la 1944 încoace.
Dan Culcer

Adrian Pop http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.phpSfatul Batranilor 
www.sfatulbatranilor.ro
Bun venit la o lectie de viata. Am cunoscut oameni ale caror sfaturi au insemnat enorm de mult pentru formarea mea ca Om. La randul meu am sfatuit multi tineri si acum, cu o parte dintre acestia, ma mandresc.

Zamfir Catalin

DE CITIT !!!

Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Acest adevăr este destul de greu de digerat pentru celelalte mari naţiuni, printre care şi cu aspiraţii inalte la titlul de popor ales.

În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnacop de miner descoperit vre-o dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciţii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni), fenicienii..etc.
Traco-dacii reprezintă cea mai veche şi mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizaţiei Sumeriene, şi totodată cea mai numeroasă (180 - 200 de triburi). Ei puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa... chiar şi Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care făcea parte însuşi Burebista).

Scrisul şi odată cu el istoria, au apărut mai întâi în spaţiul tracic şi abia mai târziu in spaţiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.

Începând cu anul 1995, dupa studii îndelungate, însă intenţionat ţinute la subsol, o serie de savanţi americani de prestigiu au ajuns la concluzia că Potopul descris în Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populaţie neaşteptat de dezvoltată, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP- Lumină sau Splendoare, în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ. Istoricul Homer spunea că numai tracii ştiau să lupte călare şi cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârşită, toate convenţiile fiind încheiate verbal şi apoi păstrate cu sfinţenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.
Traco-dacii erau singura civilizaţie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa.

În jurul anului 1400 Î.C, se construieşte în Tracia Nord-Dunăreană, cea dintâi şcoală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare şi al celor 12 constelaţii).

Confom mărturiilor rămase posterităţii ale lui Platon şi Socrate, însuşi Pitagora şi-a completat studiile la şcoala Zamolxiană, şi tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.
Istoricul Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaţilor, (Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuţi ca Cimiry. Migraţi ulterior către Italia, Spania, Anglia şi Irlanda au fost cunoscuţi sub denumirea de celţi.

Zona Nord-Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat în aproape toate bogăţiile pământului, cu terenuri agricole (Grânarul Europei de mai târziu), păşuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorităţii dezastrelor naturale, etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungaţi din vatra strămoşească şi nici deznaţionalizaţi.

Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge, demonstrează un alt miracol: în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri.
România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria în 1922, că românii vor deveni un popor îndrăgit şi respectat de toate popoarele lumii.

Bibliografie:
- Augustin Deac - Istoria Adevărului Istoric
- P.L.Tonciulescu - Ramania, paradisul regăsit
- Nicolae Densuşianu - Dacia Preistorică , Vol.1, 2, 3, 4, 5
- Cornel Bârsan - Revanşa Daciei

Muzeul Holocaustului din Washington, pentru Jurnalul Național: „Am descoperit 182 de ghetouri și lagăre de exterminare în România”

email print

28

 

Autor: Robert Veress02 Apr 2013 - 23:46

Mresalul Ion Antonescu în inspecție pe fronttimetv.ro

CITEȘTE ȘI:

• Concluzie-șoc a istoricilor americani: Holocaustul, de trei ori mai mare decât s-a crezut!

• Mărturie cutremurătoare a unui torţionar nazist: "Evreii ţipau ca gâştele când erau împuşcaţi"

• Povestea incredibilă a singurului evreu pentru care Hitler a intervenit personal ca să-l scape de gazare (VIDEO)

Informație-bombă publicată de ziarele britanice The Telegraph și The Independent, cu o lună în urmă: Holocaustul a fost mult mai mare decât se crede, în decursul celui de-al Doilea Război Mondial fiind exterminați „între 15 și 20 de milioane” de evrei, în Europa – o cifră de trei ori mai mare decât cea din majoritatea manualelor de istorie. Conform unui studiu al cercetătorilor de la Muzul Holocaustului din Washington, au existat peste 42 de mii de ghetouri și lagăre de exterminare și de muncă forțată în Europa – dublul estimărilor de până acum. Jurnaliștii britanici l-au citat pe profesorul doctor Geoffrey Megargee, conducătorul studiului, conform căruia au fost puse cap la cap cifre obținute din documente cunoscute, dar și multe neanalizate până în prezent. „Am obținut cifre șocante chiar și în cazul lagărelor de exterminare care au fost bine cercetate în trecut. Și multe nu au fost bine cercetate”, spunea omul de știință. România era nominalizată, alături de Franța, între țările în care s-ar fi descoperit lagăre de exterminare sau locații utilizate frecvent de naziști pentru asasinate în masă.

Pornind de la această ultimă informație, ne-am adresat, pentru detalii, atât Institutului Elie Wiesel din București, cât și Muzeului Holocaustului. Reprezentanții Elie Wiesel ne-au răspuns imediat, arătând că nu au avut nicio contribuție la studiul colegilor din Washington.

Iar în seara aceasta am primit și un răspuns de la Muzeul Holocaustului, redactat chiar de conducătorul studiului, Geoffrey Megargee.

Surprinzător, acesta neagă principala informație difuzată de prestigioasele ziare britanice, care, până în prezent, nu au dezmințit-o: Holocaustul nu a fost de trei ori mai mare, în sensul că numărul celor decedați nu a fost între 15 și 20 de milioane. Cifra respectivă se referă la numărul evreilor care au trecut prin lagărele de exterminare naziste sau au fost încartiruiți în ghetouri. Pe de altă parte, numărul lagărelor și ghetourilor din România se cifrează la 182 (!), ceea ce reprezintă doar 0,43% din totalul celor de pe cuprinsul Europei. Chiar și așa, cifra este uimitoare, foarte interesantă, necunoscută istoricilor români și opiniei publice din țara noastră. Domnul Megargee se scuză că nu poate oferi detalii în acest moment, dar, cu certitudine, ele vor stârni un viu interes, atunci când vor deveni publice.

Reproducem, în continuare, mesajul integral al lui Geoffrey Megargee:

„Vă rog să-mi permiteți să corectez un punct pe care unele din articolele din presă l-au preluat greșit. Cifra de 15-20 de milioane reprezintă estimarea noastră a numărului celor care au trecut prin lagărele de exterminare, nu al celor care au murit în acestea.

Până în acest moment, am contabilizat 182 de lagăre și ghetouri administrate de români. Totuși, încă lucrăm la acel volum al viitoarei Enciclopedii a Holocaustului, așa că nu vă putem oferi detalii”.

Poliţişti şi militari români - pe lista fondatorilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Vezi cum au ajuns susţinători ai lui Tőkés

email print

0

 

Autor: Robert Veress08 Aug 2011 - 16:54

Mircea Vasile Ion, subofiter la Politia Transporturi din Ramnicu Valcea, este unul dintre miile de cetateni romani carora le-au fost falsificate semnaturile pentru a le aparea numele pe listele de adeziune ale Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), cunoscut drept partid al europarlamentarului László Tokés.

Mircea Vasile Ion a fost contactat de avocatul si amicul sau, Adrian Draghici, care l-a descoperit, cu mirare, pe listele de adeziune. 'Cand m-a sunat, nu mi-a venit sa cred. I-am si spus: cum sa semnez asa ceva, doar stii ca noi (politistii – n.r.) nu putem fi membri de partid si nici nu ne putem implica in politica!'. Draghici a facut plangere penala impotriva celor care s-au folosit abuziv de identitatea sa. El sustine ca alte cadre din Politie si Armata sunt in aceeasi situatie. 'Nu ii cunosc, dar am fost mai multi la audieri, la tribunal', precizeaza subofiterul.

Avocatul Adrian Draghici a fost angajat de Buta Levente. Dl. Buta este un cetatean roman de nationalitate maghiara, care a initiat demersuri in vederea obtinerii cetateniei maghiare.

In cererea de interventie depusa la Tribunalul Bucuresti, in dosarul cererii de acordare a pesonalitatii juridice partidului lui László Tokés, Levente precizeaza ca s-a adresat Centrului de Democratie din Targu Mures. Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), care acum incearca sa se transforme in PPMT, a obtinut de la Guvernul Ungariei o finantare de 800.000 de euro pentru crearea a 20 de 'Centre de democratie', unde doritorii pot primi consiliere in vederea indeplinirii formalitatilor necesare obtinerii cetateniei maghiare.

La centrul din Targu Mures, lui Buta Levente i s-a sugerat ca ar fi bine sa semneze pe listele de sustinere a infiintarii si inregistrarii PPMT. Buta spune ca a refuzat, dar ca, ulterior, s-a regasit, totusi, pe listele de sustinere, cu semnatura falsificata.

In cazul Buta Levente este limpede ca datele de identificare (adresa, serie si numar de buletin, cod numeric personal) au fost obtinute din dosarul aplicatiei pentru cetatenia maghiara.

Nu putem decat specula cum au fost obtinute datele personale reale ale altor cetateni, cum este cazul subofiterului Mircea Vasile Ion. Acesta opineaza ca e posibil ca cineva dintre cei care au intocmit listele cu sustinatorii PPMT sa fi avut acces la Registrul de evidenta a populatiei.

Jurnalul National a descoperit noncordante intre numele persoanelor din listele de sustinatori ai infiintarii PPMT din Bucuresti si adresele acestora. Astfel, in cursul zilei de vineri, 29 iulie, am verificat, prin sondaj, cateva din adresele care figureaza in fotocopiile listelor cu semnaturile de adeziune primite anterior la redactie.

Avand in vedere ca, in decursul zilei de joi am descoperit ca marea majoritate a listelor de semnaturi depuse de PPMT la Tribunalul Bucuresti erau falsificate, liste intregi fiind semnate de aceeasi persoana, aveam banuiala ca vor exista neconcordante intre numele din liste si adresele de domiciliu trecute in dreptul acestora.

Banuiala ne-a fost confirmata. Cu o singura exceptie, la niciuna dintre adresele verificate nu au locuit, vreodata, persoanele din liste. Iar exceptia este un domn care a locuit la adresa respectiva in urma cu peste un deceniu.

Jurnalul National si Új Magyar Szó (cotidian national de limba maghiara) au dezvaluit ca Erdélyi Magyar Néppárt – Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), cunoscut drept partid al europarlamentarului László Tokés si-a falsificat listele cu semnaturile de adeziune.

La data de 5 mai 2011, Toró Tiberiu, presedintele Consiliului National al Maghiarilor din Romania, mana dreapta a lui Tokés si imputernicit cu inregistarea formatiunii, a depus la Tribunalul Bucuresti 20 de bibliorafturi, continand 4.396 de foi cu 29.268 de semnaturi din 19 judete si din Municipiul Bucuresti.

La redactiile Jurnalul National si Új Magyar Szó (cotidian national de limba maghiara) au ajuns fotocopii ale catorva liste de semnaturi. La o prima vedere, semnaturile difera intre ele, insa, observate mai atent, se poate constata limpede, chiar si de catre o persoana fara expertiza grafologica, ca grupuri mari de semnaturi apartin aceleiasi persoane, avand aceeasi grafie.

Jurnalisti de la cele doua publicatii au primit acceptul conducerii Tribunalului Bucuresti de a analiza listele de semnaturi, fara a le putea fotocopia sau xeroxa si fara a avea acces la informatiile cu caracter personal (adresa, date de identificare).

Constatarea principala: aproape toate listele de semnaturi sunt falsificate GROSOLAN. In multe liste, grafia semnaturilor este si mai clar asemanatoare prin comparatie cu cea din fotocopiile primite la redactie.

Tribunalul Bucuresti a respins cererea de inregistrare a PPMT, motivat de faptul ca acesta nu este o formatiune care sa militeze, statutar, pentru interesul national, fapt impus de legea partidelor politice.

PPMT a formulat recurs, care urmeaza sa fie judecat de Curte de Apel Bucuresti.

Ca si Mircea Vasile Ion, Buta Levente si altii au formulat plangeri penale pentru fals, uz de fals si instigare la fals si uz de fals impotriva celor care au intocmit si s-au folosit de listele de sustinere a infiintarii PPMT. Dosarele sunt in diverse faze de cercetare la parchetele din tara.

Români uitaţi în România (tinutul secuiesc) - RTV.net

Regiunea Autonomă Vlahă din Cehia

<iframe width="420" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/P9t6cOL45lM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

http://youtu.be/P9t6cOL45lM
Extras din comentariile pe Youtube, pe marginea acestei emisiuni

Raven Alb J. Acum 5 (de) luni

Neamul nostru a fost cu mult mai mare decat oricine isi poate inchipui. La fel este si istoria noastra. Am vazut in jurul anului 1985 la TV in America, niste Romani imbracati in gate Romanesti, dansind dupa o muzica Populara pe care am recunoscuto pentru ca am auzito inainte si am fost sigur caci cineva a plasat acea hora din Romania sa vada Americanii traditia noastra. Erau Macedoneni din Iran si au ajuns acolo in timpul lui Alexandru cel mare.

boogieman03ful Acum 3 (de) luni

FRATIA TRACO_GETO_DACA= Rasa,Etnia,Neamul,Poporul,Trib­ul,Clanul,Rudele,Familia sunt SACRO-SANTE. Avem o PATRIE COMUNA,o LIMBA COMUNA,un ALFABET COMUN,un FOLCLOR COMUN,un COD NATIONAL COMUN,O ISTORIE,O LITERATURA,O SPIRITUALITATE COMUNA. ONOAREA NOASTRA trebuie sa se manifeste in pastrarea si perpetuarea culturii si civilizatiei noastre nationale. LIMBA,COSTUMUL national,bucataria nationala trebuiesc promovate neincetat,iar PORUNCA DIVINA-creste si te inmulteste-trebuie respectata de toti TRACII.

Miodrag Srecko Acum 1 an

bun, imi spuneau ca sunt "vlah", cine me a spus, pai sarbi, da si ai batrin ai mei!!!!

cind am fost la un ingropamint la Alibunar unde afost prima data popa in limba romana, unde am inteles aproape tot, am fost perdut nu steam ce se intimpla!!!

la capatin am gasit ca sunt in un spaciu slava unde este o politica de slavizare facuta sau nu da asa ie!!

astez ma considerez ca romain si luptezi pentru ca se inteleaga si alti da sunt cu niste nume slave

SRECKO MIODRAG

Intuiţiile profetice ale hinduismului citate de Andrei Pleșu

Andrei Pleșu a găsit un text, în literatura veche a Indiei (Langa Purana, II, 39-40), în cuprinsul căruia bombănelile par să fi fost anticipate cu vreo două-trei mii de ani în urmă (Puranas au apărut, în formă scrisă, în veacurile III-V de după Hristos, dar vin dintr-o tradiţie orală care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu). 

Intuiţiile profetice ale hinduismului se referă la modul în care se va încheia actualul ciclu al civilizaţiei terestre. 

Iată o listă, selectivă, citată de Pleșu, a simptomelor pe care le anunţă textul puranic, privind spre viitorul care e, acum, prezentul nostru:

„Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte – spun textele – o alarmantă creştere. Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili. Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnatespre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume. Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate.

Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al castelor, o destrămare dramatică a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială.

Necinstea va căpăta o răspândire fără precedent, la toate nivelele. Hoţii vor deveni lideri.
(Rog să nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmaţii! (Nu fac decât să citez un text multi-milenar! n.m., A.P.).

Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute.

Proștii, impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi. Oamenii „drepţi“, de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică. În pieţe se va vindemâncare gata-preparată (să recunoaştem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de „semipreparate“ şi de (fast-food! n.m., A.P.).

Limbile vor săraci, vorbirea se va trivializa.

Vor fi mai multe femei decât bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru.
Se vor răspândi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordineşi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune. Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice, blasfemia va convieţui cufanatismul.
Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pântecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi. Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor.

Discernământul (ca percepţie a deosebirii dintre bine şi rău) se va şubrezi, instituţia respectuluiva intra în derivă (vor fi respectaţi, preponderent, cei nedemni).

Vor câştiga teren neruşinarea, călcarea cuvântului dat, invidia.
Între părinţi şi copii vor apărea obstacole greu de trecut, forţa va prevala dreptăţii, ospeţia va declina, vulgaritatea va împânzi totul.”