DESPRE REVIZIONISM cu PROF. GEORGE DĂNESCU PIȘCOCI

Interviu

- Domnule profesor, sunteţi cunoscut în calitate de director fondator al Librăriei Româneşti Antitotalitare din Paris. Sunteţi traducătorul, editorul şi autorul câtorva cărţi ce au entuziasmat pe unii şi revoltat pe alţii. Aţi tradus şi publicat în franceză filosofia lui Lucian Blaga, dar şi Miturile fondatoare ale lui Israel şi altele asemenea. In mai multe rânduri, dvs. şi librăria dvs. aţi fost ţinta unor atacuri cu caracter terorist.

- Atacurile s-au produs după apariţia cărţii amintite, "Miturile fondatoare ale lui Israel", ce continuă să deranjeze oameni şi instituţii, inclusiv statul sionist israelian. Viaţa este o luptă pe toate planurile. A la guerre, comme à la guerre. Viaţa a fost şi rămâne o luptă. Aceasta însă trebuie dusă după anumite reguli, fără de care lumea civilizată decade în sălbăticie.

- Vreţì să spuneţi că Franţa, Elveţia sau Germania, unde s-au produs şi se produc astfel de atacuri teroriste contra unor cărţi, autori sau librari-editori, sunt ameninţate de sălbăticie?

- Aceste ţări au ceva de ascuns. Pentru a ascunde acest «ceva», Franţa, Elveţia, Germania şi alte ţări sunt capabile astăzi de orice, inclusiv sacrificarea popoarelor respective, carne de tun nu tocmai «caşer», s-ar putea spune! Rămâne de văzut dacă aceste popoare se vor lăsa căsăpite.

La vremea lor, guvernanţi mai vechi, precum Ceauşescu, au crezut şi ei aşa ceva.

Istoria nu s-a încheiat. Ea este în plină desfăşurare. Autorii cărţilor mincinoase din timpul lui Ceauşescu ar trebui puşi la stâlpul infamiei. Lucruri de nemărturisit, petrecute atunci în România şi în alte ţări, au devenit astăzi obiectul de studiu al unei noi ştiinţe sociale, pe care iniţiaţii o numesc infamologie.

Cele ce se petrec astăzi în Occident, faptul că în Franţa, Germania, Elveţia sau Statele Unite oamenii sunt persecutaţi şi închişi pentru ideile lor, reprezintă o cădere în barbarie ce nu poate fi nici explicată, nici atenuată, nici scuzată de relativa opulenţă materială. Occidentul va pieri, probabil, înaintea Orientului. Viitorul omului ca om necesită pieirea cadavrului de minciună şi putrefacţie care a devenit Occidentul. Bătălia constă nu în a săpa groapa Occidentului; dimpotrivă: acesta poate, trebuie şi merită să fie salvat. Ameninţarea însă este reală, efectivă şi imediată, traversând inima şi mintea fiecăruia dintre noi; numele ei este Minciună! Trăim într-o lume de minciună. In ciuda eforturilor depuse, vreme de zeci de ani, de către nedemnii câştigători ai ultimului război mondial, de către multele guverne şi regimuri de maimuţoi Aliaţi, realitatea celor trei ani şi două luni de război românesc antisovietic just, de război antibolşevic şi anti-minciună nu a putut fi ştearsă din inima, nici din minţile românilor. Războiul nostru anti-minciună sovieto-franco-anglo-americană nu a încetat, de fapt, nici o clipă. El nu poate înceta decât prin dispariţia românilor ca popor de sine stătător. Ajungem astfel la problema revizionismului istoric contemporan.

- In ce constă revizionismul istoric? Cum aţi devenit dvs. revizionist?

- Fiecare îşi are drumul lui în viaţă. In ordine materială, gravitaţională, câteva zeci de kg de om nu cântăresc mare lucru în faţa zecilor şi sutelor de tone de mârlănie iudeo-judiciară, gata să mă strivească. Adevărul însă nu se cântăreşte cu legea gravitaţiei, nici cu sistemul metric, sistemele judiciare, ordonanţele de urgentă şi tribunalele excepţionale.

Barbaria celor ce falsifică istoria constă în faptul că anulează relaţiile normale şi de drept dintre oameni, înlocuindu-le cu relaţii de violenţă, de forţă, de minciună! O lege precum OUG 31/2002, ce instituie obligativitatea idolatriei holocaustice şi transformă poporul român într-o bandă de asasini, este expresia minciunăriei instituite în lume de către nedemnii provocatori şi câştigători ai ultimului război mondial. A revizui aceste lucruri, a repune istoria pe făgaşul adevărului este de datoria oricărui om sănătos la minte. Cam asta ar fi revizionismul istoric la modul foarte general.

-Totuşi, cum poate cineva să devină revizionist?

- Orice om normal este un revizionist. Revizioniştii sunt oameni care vor să ştie dacă ceea ce se spune este adevărat sau neadevărat. In istorie, în ştiinţă, în viaţa de toate zilele problema adevărului nu se pune în termeni de dogmă, de credinţă oarbă şi necondiţionată. Revizionismul istoric nu este o religie, precum creştinismul, nici o ideologie, precum liberalismul! Este o metodă de observare a realităţii, metodă perfectibilă şi ajustabilă precum viaţa şi experienţa, cu care se cam confundă.

- Când a apărut cuvântul «revizionism»?

- Nu este vorba de un singur cuvânt, ci de un întreg grup - sau familie - având aceeaşi rădăcină. Există verbul «a revizui». De când? Filologii ne-ar putea-o spune. Lucrul este însă secundar. Există substantivul ce desemnează acţiunea de a revizui, adică «revizuirea». Au existat şi există oameni specializaţi în a revizui. Aceştia se numesc revizori. Gogol şi-a intitulat «Revizorul» una din faimoasele lui piese literare. La un moment dat, Eminescu a fost revizor şcolar. Orice revizor îşi are metoda lui «revizionistă» de revizuire a anumitor lucruri într-un anumit domeniu de activitate.

Cuvântul datează de multă vreme. Revizionismul s-a practicat şi se practică în ştiinţă, în artă, în literatură, în filosofie, în istorie, în toate domeniile de activitate. In sensul de revizionism istoric, termenul s-a impus în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Invăţăm toată viaţa, adică revizuim permanent. Impăratul Nero a fost acuzat că a dat foc Romei, la o cercetare mai atentă, istoricii au descoperit că nu Nero este autorul acestui fapt, ci cu totul altcineva. La fel stau lucrurile cu împăratul francez Napoleon I, acuzat de a fi incendiat Moscova cu ocazia nefericitei campanii din 1812; istoricii au dovedit ulterior că nu împăratul Napoleon a dat foc Moscovei, ci contele rus Rostopcin.

Procesul lui Corneliu Zelea-Codreanu a fost revizuit. Oribila crimă iudeo-bolşevică a asasinării ultimului ţar rus a fost şi ea revizuită: ţarul Nicolae al II-lea a fost proclamat sfânt de Biserica Ortodoxă Rusă. Intr-o bună zi va fi revizuit procesul mareşalului Antonescu.

- Totuşi, cine a folosit pentru prima oară cuvântul «revizionism»?

- Să nu fim mai catolici decât Papa. Mi-aţi putea spune cine a folosit pentru prima oară cuvinte precum «mamă», «tată», «apă»? In sensul istoric de care vorbim, termenul de «revizionism» s-a impus după primul război mondial, când oamenii i-au dat seama că propaganda anglo-franceză de război şi-a permis minciuni gogonate cu privire la comportamentul soldaţilor germani, sau al armatei austro-ungare în Serbia. Potrivit acestei propagande de război, soldaţii germani din Belgia se distrau tăind mâinile copiilor belgieni, iar armata austro-maghiară din Serbia transformase principalele biserici ortodoxe din Belgrad în «camere de gazare»! O altă minciună răspândită de propaganda Aliată de război a fost că nemţii ar fi construit uzine de transformare a cadavrelor omeneşti în îngrăşăminte chimice!

În contextul necesarelor puneri la punct din anii 20 ai secolului trecut, termenul de revizionism istoric a sfârşit prin a se impune.

- Există istorici revizionişti ce se consacră altor perioade istorice decât ultimele două războaie mondiale?

- Revizionismul este prezent în orice domeniu de activitate. Istoria este prin excelenţă terenul pe care revizionismul este mai acasă decât oriunde. Istoricii, chiar cei «proşti» sau «mincinoşi», fac un permanent revizionism. La sfârşitul anilor 40, în prima perioadă a comunismului, se vorbea despre Stalin, Lenin, poporul rus care «libertate si fericire ne-ar fi adus»... Către sfârşitul interminabilei epoci de masturbaţie iudeo-comunistă, toţi istoricii de meserie vorbeau de cei 45 de ani de activitate revoluţionară a «Dunării Gândirii».

Revizionismul acesta - de faţadă însă - se practică chiar şi de Uniunea Scribălăilor sau de Institutul de Istorie Recentă, dar este mai curând un fel de «retuşism». Nici politrucilor din diversele institute de Istorie, nici baronilor din Uniunea Scribălăilor nu le este caracteristică cinstea, corectitudinea, promptitudinea intelectuală. După o viaţă de ploconeli, piruete şi graţioase pupincurisme, nimeni nu devine campion revizionist.

- D-le profesor, cu sau fără dreptate sunteţi cunoscut ca un revizionist al celui de al II-lea război mondial.

- Mă cunoaşteţi mai mult din spusele detractorilor şi calomniatorilor mei. Am tradus şi publicat în franceză aproape întreaga filosofie a lui Lucian Blaga. M-am ocupat şi mă ocup de multe lucruri şi probleme în diverse domenii, inclusiv războaiele medice, punice sau mondiale.

M-am consacrat mai întâi revizionismului filosofic general: revizionismului medical, nutriţionist, cultural, general ştiinţific.

De când se încearcă incriminarea calomnioasă a poporului român de către aceia care vreme îndelungată au comis crime de genocid şi crime contra umanităţii în închisorile şi lagărele de exterminare din România comunistă, mi-am zis că aprofundarea revizionismului istoric este necesară şi urgentă.

Se impune o trezire a opiniei publice româneşti înecată sub valurile de Coca-Cola şi poşircă NATO ce ne-au inundat după 1989.

Se impune ca orice român responsabil, orice intelectual sau faţă bisericească să aprofundeze cele petrecute în anii ultimului război mondial.

Nici guvernele trădătoare de la Bucureşti, nici Europa prostitutantă, globalizantă, bastardizantă şi mulatrizantă nu ne vor putea convinge că prezenţa noastră la Stalingrad şi la Cotul Donului ar reprezenta o «crimă contra umanităţii».

Părinţii şi bunicii noştri au pierdut războiul mai ales ca urmare a trădării de la 23 aug. 1944.

Am ajuns la convingerea că 23 august 1944 a reprezentat prima zi din sclavia ce continuă să apese pe umerii poporului român. Faptul că tovarăşii comisari ruşi de atunci, sau domnii comisari europo-americani de astăzi, ne indică ce trebuie să credem sau să nu credem despre ultimul război mondial, constituie pentru mine dovada clară că România şi poporul român traversează o perioadă de sclavie totală, materială şi spirituală. Aspectul material al acesteia nu constituie un secret pentru nimeni.

Dacă în dec. 1989 Ceauşescu ar fi fost înlocuit cu un guvern românesc, unirea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a ţinutului Herţa şi chiar a Insulei Şerpilor cu România, ar fi fost o simplă formalitate. Astfel de ocazii se vor prezenta însă şi în viitor. In vederea acestui viitor trebuie să ne pregătim.

Istoria însă va fi scrisă într-o zi. Minciunile vor cădea la pământ. Ele nu vor cădea însă singure. Pentru ca acest lucru să aibă loc peste 20, 50 sau 100 de ani, ceva trebuie făcut de pe acum. Să nu lăsăm pe seama altora ceea ce putem face noi înşine, să nu lăsăm pe mâine ceea ce putem face azi.

Şcoala de istorie revizionistă reprezintă creierul şi coloana vertebrală a ceea ce a rezistat eroziunii semite, a ceea ce nu a putut fi corupt din cultura popoarelor Europei. Învăţământul, ştiinţa, arta, întreaga cultură şi viaţă publică actuală se concentrează în jurul unor monstruoase liturghii negre şi a altor servicii idolatrice pe altar holocaustic.

Legiunea a cultivat sfinţenia cu o mână şi eroismul cu cealaltă. In vremurile pe care le trăim nu putem fi ţârcovnici cuminţi printre sfinţi, pe pereţii bisericilor. Grija schitului las-o arhimandritului, spune Eminescu.

Duşmanul nu mai vine din Turcia. Trăieşte printre noi. Ne face legi, ne pune biruri, vorbeşte filosofie. Ne taie felie după felie.

Cu ochii şi cu gândul după salam şi plăcinte, popoarele Europei riscă să se confunde cu ele. Felie după felie, bucată după bucată, Europa toată este sfârtecată.

Până când vom murdări şi insulta strămoşii, amintirea unor căpetenii ca Ştefan sau Mihai, a Căpitanului, punându-le fotografia pe hârdăul televizual ce umple măţăraia circumvoluţională a creierelor degenerate, de dezmoşteniţi ai soartei ce am ajuns?

Când armata română ucide patrioţii afgani sau irakieni, "Deşteaptă-te, române!" nu poate suna ca pe vremea lui "Treceţi, batalioane române, Carpaţii"!

Trezirea se merită, se cucereşte prin luptă de fiecare clipă. Dumnezeu ne-o dă, dar nu ne-o bagă în traistă.

Suntem un popor care de peste şaptezeci de ani trăim în moarte, nu în viaţă: noaptea Sf. Andrei 1938, 23 aug. 1944, Aiudul, Piteştii, Canalul, minciunile insultătoare ce ne îmbâcsesc minţile şi viaţa nu ne-au căzut din senin pe grumaz. Cozile topoarelor călinesciene, bengliene, ceauşiste şi băsiste cresc în fostele noastre păduri, ajunse pe mâna veneticilor.

- Sunteţi specializat mai ales în problemele privind holocaustul. De ce?

- Mare glumeaţă sunteţi! Cum aş putea fi specializat în nişte alegaţiuni fără cap şi fără coadă, lansate în context românesc mai ales după 1989?

În sensul care i se dă mai nou, cuvântul «holocaust» a apărut de câţiva ani în dicţionarele limbii române, după OUG 31/2002. Am putea să îl scriem nu cu un singur «h», ci cu două, trei sau patru, dacă nu chiar şapte «h», dar nu putem acorda orice, nici oricâte «h»-uri cer flămânzii ăştia.

Revizionismul istoric vine de departe şi are bătaie lungă. Oricine are dreptul să cerceteze orice problemă, orice perioadă a istoriei.

Tatăl meu şi o mulţime de oameni pe care i-am cunoscut în copilărie şi în tinereţe au luptat la Stalingrad, la Odesa, la Cotul Donului, în Crimeea.

Interesul generaţiei actuale şi al generaţiilor viitoare pentru epopeea glorioasă trăită de părinţii şi de bunicii lor în anii ultimului război mondial este normal. Este normal ca războiul antisovietic să ne preocupe mai mult decât războaiele lui Decebal, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul.

Uniunea Sovietică, Statele Unite, Anglia şi Franţa s-au dezonorat, au dezonorat justiţia. Pieirea lor este o chestiune de timp. Imperiul colonial englez ca şi cel francez au pierit.

Statele Unite vor cunoaşte o implozie similară celei sovietice. Chiar şi fără asta, puterea americană se sprijină pe buricul a 200 de milioane de obezi. Nu există nici computer, nici bombă atomică sau altă armă care să-i scape de deznodământul ce-i paşte încet şi sigur, ca destinul!

Revizionismul nu este o ideologie, de stânga sau de dreapta. El este o metodă. Este vorba de întoarcerea la metodele normale şi obişnuite, a căror valoare a fost demonstrată de-a lungul istoriei.

Procesul de la Nurnberg a avut loc în 1945-1946. In cadrul lui au fost judecaţi aşa-numiţii mari criminali de război: mareşalul Goering, amiralul Doenitz, ministrul de externe Ribbentrop, ziaristul independent Iulius Streicher şi alţii.

Se spune şi se repetă cu insistenţă că anumite adevăruri ar fi fost stabilite la Nurnberg. Oamenii informaţi nu cred în acestea. Vă voi spune de ce: oricine îşi poate da seama că procesul de la Nurnberg este judecata învinsului de către învingător. Am putea întreba pe orice om, din orice epocă, dacă judecata unui învins de către duşmanul şi învingătorul lui poate să fie dreaptă!

Tribunalul cuprindea patru judecători şi patru suplinitori: un judecător american, unul englez, un altul francez şi unul sovietic.

Statutul acestui tribunal de excepţie merită atenţia noastră, în special articolele 19 şi 21.

Iată art. 19: «Tribunalul nu este obligat să respecte regulile tehnice obişnuite cu privire la dovedirea acuzaţiilor. El va adopta şi aplica pe cât posibil o procedură expeditivă şi neformalistă. Tribunalul va admite orice i se va părea că dovedeşte ceva».

Art. 21 este şi mai certat cu justiţia: «Tribunalul nu va cere dovedirea cu probe a acuzaţiilor de notorietate publică, ci le va considera deja dovedite». Cu alte cuvinte, la Nurnberg multe lucruri nu au fost stabilite în nici un fel. In virtutea Statutului Tribunalului, acestea au fost considerate ca stabilite! Când auzim pe cineva că cutare lucru a fost stabilit la Nurnberg, este bine să-l întrebăm: Nu cumva este vorba de un lucru considerat doar ca stabilit, în care caz, de fapt, este vorba de ceva care rămâne să fie stabilit?!

Tribunalul Militar Internaţional comporta aceste trei cuvinte ce erau şi rămân deopotrivă trei minciuni: 1. Nu a fost vorba de un tribunal, întrucât, prin chiar Statutul său, încălca toate regulile de administrare a justiţiei; 2. Singurul militar era judecătorul sovietic Nikitcenko, un politruc cu epoleţi, ilustrat în cadrul proceselor staliniste ce avuseseră loc cu 10 ani mai înainte, despre care actualmente lumea consideră că au fost un fel de banditism judiciar; 3. Aşa-numitul tribunal nu a fost internaţional, ci inter-Aliat!

Acest ne-tribunal a introdus inovaţiile nemaivăzute ale retroactivităţii legilor şi a responsabilităţii colective.

Să luăm exemplul unui tânăr care în 1933 aderă la o organizaţie, SS, sau un corp oarecare al administraţiei germane, al poliţiei etc.; în 1946 tânărului respectiv i se aduce la cunoştinţă că încă din 1933 face parte dintr-o organizaţie criminală! El nu va putea dovedi că este nevinovat, întrucât vinovăţia organizaţiei din care a făcut parte este un fapt "de notorietate publică" (art. 21).

Statutul caricaturii de tribunal a fost aprobat la 8 aug. 1945, o dată ce merită atenţia noastră. In acea zi Aliaţii îndrăznesc să pretindă că germanii ar fi comis trei tipuri de crime: 1. Crime contra păcii: responsabilitatea războiului cade în seama lor, ei au pregătit războiul, au complotat contra păcii, au provocat războiul; 2. Crime de război; 3. Crime contra umanităţii - care înseamnă, de fapt, crimă contra evreilor!

- Războiul a fost declarat de Anglia, apoi Franţa s-a declarat solidară cu aceasta!

- Exact.

Ce se întâmplase însă în lume cu 48 de ore înainte de 8 aug. 1945? La 6 aug. 1945, americanii au aruncat prima lor bombă atomică asupra Hiroshimei. După alte 24 de ore, aveau să arunce cea de a doua lor bombă, la Nagasaki. Ce făceau ruşii la 8 aug. 1945? Atacau Japonia, care era distrusă în întregime, care primise în plin prima bombă atomică din istorie. Cinismul banditesc inter-Aliat de la 8 aug. 1945 nu va putea fi şters nicicum din istorie! Iar modul în care a decurs ulterior procesul de la Nurnberg rămâne o ruşine pentru omenire şi o palmă teribilă pe obrazul justiţiei!

- Care a fost scopul acestui proces?

- Scopul procesului a fost de a justifica ceea ce Aliaţii făcuseră deja.

Aliaţii, vezi Doamne, luptaseră pentru un ideal, în vreme ce germanii erau un fel de sub-oameni primitivi. Dar pe parcursul procesului de la Nurnberg Aliaţii au procedat la cea mai vastă operaţiune de deportare din istorie: 14 sau 15 milioane de germani au fost deportaţi din Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, România, Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia. Unde? In Siberia! Tot acolo au fost deportaţi câteva milioane de tătari din Crimeia, un milion (poate chiar mai mult) de moldoveni din Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţa.

Polonezii au internat nemţii ce le-au căzut în mână în peste 1000-1200 de lagăre de concentrare improvizate, precum şi în toate cele aprox. 600 de închisori de care dispuneau. Era vorba de copii, de femei, de mulţi bătrâni. Toţi purtau o banderolă cu litera «N» (nazist), pe mână.

În aceeaşi perioadă, Aliaţii occidentali livrau Uniunii Sovietice nu numai soldaţii ruşi sau ucrainieni ce combătuseră alături de germani, ci chiar refugiaţii politici ce părăsiseră Rusia după 1917.

Alte mii şi zeci de mii de procese model Nurnberg au avut şi au încă loc astăzi în Germania şi nu numai, inclusiv contra unor oameni ce s-au născut la 40 de ani după război!

Mania judiciară demenţială de la Nurnberg serveşte la îndoctrinarea sau tăierea cerebrală planetară împrejur a întregii omeniri.

În cadrul unui proces penal nu interesează opiniile politice ale celui acuzat. El nu poate fi judecat decât pentru ceea ce a făcut.

Problema proceselor din galaxia judiciară Nurnberg este că ele sunt procese politice, nu penale. Toate procesele politice din România comunistă şi toate procesele nurnbergiene din Europa de după război sunt pline de elemente de mârşăvie şi de infamii incredibile.

Infamologia este noua ştiinţă pe cale să se constituie pentru studiul unor astfel de fenomene. Lectura proceselor staliniste, lectura proceselor legionare începând cu cel al lui Codreanu din 1938, lectura proceselor Nurnberg până la ultimele pe rol într-o ţară sau alta din Europa, inclusiv România, constituie o bună introducere în ştiinţa infamologiei. La Nurnberg, vreme de o zi şi aproape trei sferturi s-a discutat despre asasinarea chipurile, de către nemţi, a ofiţerilor polonezi de la Katyn. Toată lumea ştia de pe atunci că adevăraţii autori ai acestei crime sunt ruşii, după cum Gorbaciov a recunoscut la 45 de ani după proces. Acuzaţii germani nu au avut la Nurnberg dreptul de a utiliza pentru disculparea lor concluziile Comisiei Internaţionale ce examinase la faţa locului cum stau lucrurile cu asasinarea miilor de ofiţeri polonezi.

La 16 dec. 1987, Tribunalul din Paris a recunoscut că expozeul tezelor revizioniste în revista "Annales d'Histoire révisionniste" şi controversele pe această temă ţin de libera expresie a ideilor şi opiniilor, de o dezbatere publică între istorici. Justiţia nu poate şi nu trebuie să controleze sau să se amestece în această dezbatere ştiinţifică.

Că vrem sau că nu vrem să o recunoaştem, această dezbatere există. Ea are loc între istorici, cercetători ştiinţifici, ziarişti, profesori, studenţi.

Intre timp au fost adoptate pretutindeni în lume legi speciale, excepţionale, de urgenţă întru nimic justificată, ce prelungesc în contemporaneitate Acordul din 8 aug. 1945, al celor patru câştigători ai ultimului război mondial.

Franţa este prima ţară în care a fost adoptată o astfel de lege, în 1990; 12 ani mai târziu, guvernul Năstase a recurs la stratagema unei OUG.

Cine caută adevărul trebuie să ştie un lucru teribil: într-o zi, va sfârşi prin a-l găsi. Este el pregătit să plătească preţul, să suporte acest adevăr?. Adevărul ne va face liberi, spune Christos. Suntem pregătiţi să suportăm libertatea, să zburăm cu propriile aripi? Nu cumva suntem fluturaşi de noapte, ce ne ardem aripioarele la lumina orbitoare a felinarelor stinse, a cutărui comisar european de la Bruxelles, a d-lui ambasador american şi poponar, a tovarăşului Wiesel în persoană, comisar mondial al întreprinderilor şi mişmaşurilor prezente, trecute şi viitoare?

- Credeţi că într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat va avea loc în lume o dezbatere pe această temă ?

- Revizionismul a făcut progrese importante în ultimii 20 de ani, adică în perioada de după promulgarea legilor liberticide şi non-constituţionale de tipul OUG 31/2002. Revizionismul nu va putea fi oprit, deşi revizioniştii sunt extrem de vulnerabili ca oamenii.

Pagini realizate de Nicoleta Codrin

Librăria Românească Antitotalitară din Paris și destinul fondatorului ei, ziaristul George Pişcoci-Dănescu

În apararea lui George Piscoci-Danescu
March 2nd, 2009 · Comentati (28 Comentarii)

Colonel (r.) Vasile Zărnescu
Acum circa patru decenii, ziaristul George Pişcoci-Dănescu a emigrat în Franţa, a obţinut cetăţenia franceză şi a realizat o frumoasă carieră intelectuală şi publicistică, înfiinţând Librăria Antitotalitară Românească din Paris şi singura din Franţa. În urmă cu 13 ani, ziarul Adevărul i-a luat apărarea relatând despre vandalizarea ei şi agresarea sa violentarea de către o bandă de derbedei, sub privirile protectoare ale poliţiştilor francezi. Motivul? Românul George Pişcoci-Dănescu tocmai lansase, în 16 iulie 1996 Miturile fondatoare ale politicii israeliene – faimoasa lucrare a cunoscutului filozof francez marxist Roger Garaudy, devenit, între timp, antimarxist şi antiholocaustic. Or, Justiţia franceză a reinventat delictul de opinie şi l-a condamnat pe octogenarul – la acea vreme – Garaudy la puşcărie. Un istoric francez se lamenta, nu demult, că Franţa fusese cobaiul Europei în materie de revoluţii. Între timp, pe locul lui Napoleon, De Gaule, Pompidou, a venit un individ ca Sarkozy – ceea ce atestă decăderea Franţei. Această decădere explică şi maltratarea colegului nostru George, care, deşi are dublă cetăţenie, româno-franceză, nu este apărat nici de Franţa, nici de România. Căci, dacă agresorii derbedei din Franţa erau sionişti, cei care-l maltratează în România sunt magistraţi şi poliţişti!
Apelăm la confraţii noştri din toate mass media să declanşeze o campanie de presă în apărarea lui!
Redăm mai jos situaţia care i s-a înscenat.
La Înalta Curte de Justiţie urma să se judece, în dosarul nr. 524/35/2008, cele trei plîngeri penale ale d-lui George Pişcoci-Dănescu contra comisarului Gheorghe Sava, şeful Biroului A.E.S.T. (Arme, Explozibili, Substanțe Toxice) din Inspectoratul de Poliție Bihor. Aceste plîngeri au fost depuse, în 2008, la Parchetul Curții de Apel Oradea. Obiectul plângerilor a fost, în principal, percheziția abuzivă şi ilegală executată de un comando de aproximativ 30 de poliţişti, sub conducerea comisarului Gheorghe Sava. Cinci sau şase dintre aceşti poliţişti erau mascați şi înarmați cu automate Kalașnikov. Toată această dezvoltare neobişnuită de forţe fusese pusă în funcțiune de un magistrat al Tribunalului Bihor care a semnat, la data de 19 septembrie 2006, un ordin de percheziție domiciliară la casa lui George Pişcoci-Dănescu, numită „Casa Verde“, din Munții Apuseni. De remarcat că între semnarea ordinului de percheziție domiciliară şi trecerea la executarea efectivă a acesteia nu au trecut mai mult de 15-20 de minute. Unde mă aflam el atunci şi pe ce se întemeia acest ordin de percheziție?

În acel moment, se afla în chiar Parchetul Oradea, unde îl asista, în calitate de translator, pe cetățeanul elveţian René-Louis Berclaz, coproprietar al „Casei Verzi“, care, în lipsa lui din ţară, aflându-se singur la „Casa Verde“, primise vizita unui necunoscut, francez – care, ulterior, s-a dovedit a fi un agent provocator al poliţiei.
Al cărei poliţii? Probabil al poliţiilor franceză, română şi elvețiană, reunite într-o acțiune de intimidare la scară europeană. Francezul în chestiune comisese, pare-se, o tentativă de asasinat contra amantei sale, motiv pentru care poliția franceză îl avea la mână. Sosirea lui la „Casa Verde“ nu se explică altfel. În acest caz se pune, însă, întrebarea: ce avea poliţia franceză cu George Pişcoci-Dănescu? Ce avea poliţia franceză sau elveţiană cu René-Louis Berclaz?
Poliţia franceză îl avea de mult la ochi pe ziaristul român, încă de pe vremea scandalului Roger Garaudy, pornit din minuscula sa editură-librărie din Paris. Miturile fondatoare ale politicii israeliene şi celelalte cărţi ale lui Garaudy, care i-au urmat, au constituit unul din marile evenimente editoriale mondiale din ultima decadă a secolului XX. Cei 15 ani care au trecut de la apariţia cărţii lui Garaudy au fost ani de continuă eroziune a mitului hhholocaustic, care, lansat în urmă cu cîteva zeci de ani, permisese implantarea – din pământ, din iarbă verde – a statului Israel în pământul locuit şi sfințit de secole de poporul palestinian. Se înțelege, astfel, cine şi de ce îi „purta sâmbetele“.
De altfel, între 1995 şi 1999, împotriva librăriei sale din Paris şi a lui personal fuseseră comise mai multe atentate teroriste, toate revendicate de organizațiile paramilitare jidoveşti BETAR şi TAGAR, din subordinea MOSSADULUI.
Elvețianul René-Louis Berclaz este autorul unor importante lucrări şi articole de istorie modernă şi contemporană, dedicate în special ultimului Război Mondial. Opiniile lui despre acest război nu sunt calate pe teoriile convenţionale ale învingătorilor. Dimpotrivă. El este un contestatar deschis al așa-numitului „Holocaust“, pe care îl consideră o invenție a serviciilor secrete şi de propagandă britanice, franceze, americane şi sovietice în scopul umilirii şi distrugerii definitive a Germaniei învinse, în scopul implantării statului Israel pe pământul național al poporului palestinian.
Se înţelege că şansele de succes ale acţiunii lor şi ale altor istorici, cercetători şi ziarişti contemporani oneşti şi obiectivi aveau, în timp, destule şanse de succes. Zădărnicirea acțiunii lor de demascare a unor mituri şi minciuni istorice era suficient de importantă pentru a justifica implicarea unor servicii secrete, a mafiei polițienești euro-jidovești. În fond, era şi este vorba, în continuare, de o acțiune-tip a POLIŢIEI POLITICE A GÂNDIRII la nivelul comunităţii europene. Se înţelege, astfel, de ce anumite poliţii din Europa erau şi sunt, încă, cu ochii pe „Casa Verde“.
Toate aceste poliţii îşi doreau şi căutau un pretext spre a pătrunde şi a percheziţiona „Casa Verde“, mai ales biblioteca acesteia, cu atât mai mult cu cât în aceeaşi clădire îşi are sediul Fundația „Adevăr şi Dreptate“. Aceasta, deşi, din lipsă de mijloace, nu face mare lucru, totuşi, prin simpla ei existenţă, provoacă temeri prin ceea ce se crede că ar plănui, că ar pregăti. Pretextul ideal de percheziţie a fost găsit uşor: elvețianul era cunoscut în ţara lui ca pasionat trăgător de tir sportiv. Avea câteva arme, toate legale din punctul de vedere elveţian, devenite, între timp, mai mult sau mai puţin legale şi din punctul de vedere românesc.
Aşadar, Tribunalul Bihor a emis autorizația de percheziţie domiciliară a casei lui pe baza unei suspiciuni de deținere de arme, respectiv de complicitate la deținere de arme. Toate bune şi frumoase. Cei 25 sau 30 de poliţai, unii dintre ei înarmaţi ca la război, nu au căutat şi, în orice caz, nu au găsit nici o armă. Au răscolit, însă, biblioteca şi arhiva sa personală, de unde au confiscat şi chiar furat o mulțime de lucruri: cărţi, ziare, reviste, scrisori personale, inclusiv scrisori ale unor laureați ai Premiului Nobel, cu care Librăria Românească Antitotalitară din Paris a fost în contact vreme de ani de zile. Evident, asta atestă că poliţiştii veniseră la „Casa Verde“ pentru cu totul altceva, nu pentru arme. Fapt este că, vreme de un an după această percheziție, d-l George Pişcoci-Dănescu a fost în continuare urmărit pentru deţinere ilegală de arme. Abia în septembrie 2007, la un an după percheziție, anchetatorii au catadicsit să îl scoată de sub urmărirea penală pentru deținere şi complicitate la deţinere de arme de nimicire în masă. Cum s-a ajuns la armele de nimicire în masă? Simplu. Printre prietenii săi francezi, englezi sau americani, unii sunt fizicieni de mare calibru internațional, care, cu diverse ocazii, l-au invitat la unele reuniuni de specialişti în tot felul de probleme nucleare. În astfel de ocazii oamenii discută seara, la un pahar, despre alte pobleme decât cele nucleare. Tema preferată în cadrul unor astfel de reuniuni a fost, vreme îndelungată, următoarea: cum a fost şi cum poate fi inventat şi impus un holocaust care nu a avut loc niciodată. În septembrie 1992, de exemplu, d-l George Pişcoci-Dănescu a ţinut un ciclu de conferințe pe această temă, la Predeal, în cadrul unui simpozion organizat pe banii N.A.T.O. pentru descoperirea creierelor interesante din fostele ţări comuniste. Bineînțeles, la acest simpozion, organizat oficial de Facultatea de Fizică Bucureşti şi de Centrul de Cercetări Nucleare de la Măgurele, au participat mulți profesori şi cercetători români, din fostele ţări comuniste, dar şi din Occident. Oficial, el era acreditat pe lângă o personalitate franceză, deşi lucra, de fapt, pentru un personaj englez deţinător al Premiului Nobel. Toţi aceşti oameni aveau situaţii eminente în ţările lor. Preferau, însă, ca anumite lucruri să le discute în România, la adăpost – credeau ei! – de microfoanele democrate din Vest!
În ciuda cantității impresionante de manuscrise şi de alte materiale confiscate, Poliția şi Procuratura Bihor nu au reușit, încă, să îl pună cu adevărat sub acuzare. De fapt, d-l George Pişcoci-Dănescu nu făcuse nimic ilegal. Percheziţia lor, însă, confiscarea de bunuri, faptul de a fi fost împiedicat să îşi exercite dreptul său de proprietate asupra anumitor bunuri, de a-i fi împiedicat activitatea editorială şi scriitoricească, toate acestea sunt ilegale şi speră să obțină condamnarea celor care îl persecută pe nedrept – probabil, la instigarea a unor cercuri mafiote şi polițienești din Occident. Neputând să îl acuze, dar nedorind să-şi recunoască vinovăţiile, persecutorii săi au decis să trimită în Elveția tot ce au confiscat din casa lui. Pentru aceasta au făcut ei cum au făcut şi, pe lângă René-Louis Berclaz, au mai găsit încă un elveţian. Acesta, un anume Alexandru Rawiller, a venit în decembrie 2007 să petreacă Sărbătorile Crăciunului în Apuseni, cu pritenul lui, Berclaz, d-l George Pişcoci-Dănescu fiind din nou la Paris. Bineînțeles, Alexandru Rawiller a venit şi el cu un laptop, care i-a fost confiscat. Cu un al doilea elvețian „în traistă“, persecutorii săi sperau să obțină fără probleme extrădarea dosarului în Ţara Cantoanelor, ceea ce ar fi reprezentat pentru ei o foarte bună scăpare şi acoperire a incompetenței lor de poliţişti ai gîndirii şi de magistraţi ai abuzului. De ce magistraţi abuzivi şi polițişti ai gândirii? Pentru că ceea ce i se reproşează, cu jumătate de gură, fără să se pronunțe contra lui o inculpare şi un rechizitoriu, este, de fapt, o „Crimă de Gândire“. De la arme s-a ajuns la a i se „reproșa“, fără a fi, totuşi, inculpat oficial, ceea ce s-a găsit pe două sau trei din cele patru (cinci cu al lui Rawiller) computere. Fără să se mai ştie bine care computer al cui era, s-au găsit pe acestea peste 200 de manuscrise mai mici sau mai mari, în diverse limbi şi faze de elaborare. Este vorba de lucrări ştiinţifice interesând filosofia, medicina, ştiinţa alimentaţiei sau nutriția, filosofia, literatura, antropologia şi, desigur, istoria – inclusiv şi, mai ales, istoria revizionistă. Într-un cuvânt, anchetatorii incompetenţi au sfârşit prin a-şi prinde propriile urechi în cursa pe care i-o pregătiseră.
Începând cu mai-iunie 2007, faimosul dosar de cercetare „penală“, mărindu-se, între timp, la peste 2000 de pagini, a ajuns pe rol la Tribunalul Bihor din Oradea. Cu mare efort – grație participării cu plată a unor cercetători ştiinţifici din diverse institute din jurul Academiei Române, între altele, pe cât se pare, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ –, magistraţii şi poliţaii gândirii din Oradea au reuşit să traducă aproximativ 0,02 la sută din manuscrisele şi lucrările ştiinţifice consacrate.
Publicând peste 400 de pagini de Bucătărie şi Nutriţie revizionistă şi în perspectivă, încă pe atâta de Bătrâneţe Verde, revizionistă şi ea, d-l George Pişcoci-Dănescu, adică principalul persecutat din ultimii ani ai POLIŢIEI GÂNDIRII din Bihor, România, a publicat, efectiv, aproximativ 2 la sută din lucrările ştiinţifice abuziv confiscate de nişte idioţi cu ifose şi cu arma la şold! Cu privire la caracterul lor ştiințific, cei competenţi se vor pronunţa într-o zi.
Deocamdată, însă, un lucru este sigur: dacă ar fi fost să fie după Tribunalul Bihor, toate cele confiscate din casa şi munca lui (din munca, mai ales, a multor autori faţă de care este legat prin secretul editorial, precum preoţii prin secretul spovedaniei sau medicii prin secretul medical) ar fi luat drumul Elveției.
În ianuarie 2008, Tribunalul Bihor a emis o sentinţă de pomină în acest sens. Sentinţa respectivă a fost contestată de George Pişcoci-Dănescu în Apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Oradea.
În cadrul acestui Apel a ieşit, din ce în ce mai mult, caracterul POLITIC şi de CRIMĂ DE GÂNDIRE al întregii înscenări. În momentul de faţă, dosarul este pe rol la Curtea Constituțională, în faţa căreia d-l George Pişcoci-Dănescu contestă atît constituţionalitatea O.U.G. 31/2002, cât şi a altor două legi de aplicare a acesteia.
În paralel cu dosarul principal, dosar politic, pe rol la Curtea Constituţională, a deschis acţiune penală contra comisarului Gheorghe Sava, tartorul principal în întreaga înscenare, om care are şi „succese în muncă“ la activul lui: 1) în urmă cu şapte sau opt ani, a împuşcat mortal un cetăţean pe stradă (un om, se pare, urmărit de poliție; totuşi, om); 2) în cadrul unor partide vânătoreşti de pomină, ambiționează să bată recordurile cinegetice ale lui Ceauşescu; 3) ultima ispravă datează de câteva săptămâni, când a împuşcat un partener de vânătoare ilegală, pe raza Ocolului Silvic Ceaica, Bihor. S-a descurcat, însă, 4) şi a trecut accidentul pe seama beizadelei. Or fi fiind astea infracţiuni?! Comisarul Sava are şi beizadea, ca orice vânător ce se respectă, după modelul Ceauşescu, Kim Ir Sen şi Ben Gurion. Plângerea sa penală contra comisarului Gheorghe Sava nu a fost admisă de Curtea de Apel Oradea. Nimeni nu se aştepta la altceva. Mafia poliţistă şi judiciară orădeană este, se pare, pe locul doi pe ţară!
Întrucât Curtea de Apel Oradea nu i-a admis plângerea penală contra comisarului-mili-ţian Gheorghe Sava, a depus recurs la Înalta Curte de Justiţie. În ziua de 5 februarie 2009 a fost prima judecare a recursului, în cadrul căreia a cerut ca la dosarul cauzei de pe rol să fie ataşat întregul dosar de cercetare penală, cel pe care poliția gândirii spera să îl expedieze în Elveția. Următoarea şedinţă la Înalta Curte de Justiţie va fi pe 5 martie.
Domnule vice-prim-ministru Dan Nica, să sperăm că veţi rămâne, până atunci, şi în noua funcţie de ministru de Interne, ca să aveţi timp să-l daţi afară pe mafiotul comisar mili-ţian Gheorghe Sava. Reamintim că, în Socialism, „ţian“-ul era unitatea de măsură a inteligenţei. Faptul că mintea lui Gheorghe Sava măsoară doar un mili-ţian nu-l absolvă de vinovăţie. Aşteptăm să-l pedepsiţi exemplar şi să-l daţi afară din Poliţie, ca să aibă timp să mai pună şi el mâna pe carte!
(10 votes, average: 5.00 out of 5)





Tags: AntiSistem · Coruptie · Mass-media/Cenzura · Opinii

28 RESPONSES SO FAR ↓

1Radu Doi 1/4 // Mar 2, 2009 at 7:30 pm

Tovarasie Sale, col. Zarnescu!
In sfarsit suntem de acord cu miselia “organelor” si a politicienilor corupti din Romania. Abuzuri ca la noi, mai rar si este bine ca acestea sunt luate in vizor si supuse analizei pertinente a cititorilor. Pe de alta parte insa, ma intreb eu, cum poate un tovaras, care a supt, suge si va mai suge de la sistem, un membru verde si vajnic al represiunii (col. de securitate, militie???), un aparator de frunte al securitatii (vezi articolul cu legea ascultarilor si inregistrarilor) sa dea cu atata cinism in colegii de breasla si de mentalitate? Oare dl. Piscoci-Danescu (un nume neaos romanesc, Piscoci, ceva familie de boier, se pare) stie cine ii ia apararea cu atata osardie? Onorabilul domn Piscoci este prieten cu un securist? Interesant.
In alta ordine de idei, atentie la acordurile gramaticale, cu precadere a pronumelui reflexiv (pers. 1-a, sg.).

2Radu Doi 1/4 // Mar 2, 2009 at 7:32 pm

Erata: “cu precadere ale pronumelui reflexiv”. Na, ca mi se intampla si mie!

3Judex // Mar 2, 2009 at 8:44 pm

Slabe sperante,cind politia se reprofileaza in mafie,e greu de tot.Comunisti sau post-comunisti,acei mamaligari de politisti vor face totul ca sa iasa basma curata.Cu ajutorul oficialitatilor.
Mai fratilor,ati uitat unde traiti,Tara lui Papura -Voda tot aia ramine,indiferent de regimul politic!

4Zob // Mar 3, 2009 at 7:57 am

Dezordinea internă a României nu va fi desfiinţată căci ea a fost creeată în ani lungi şi grei de luptă antiromânească a Americii şi Europei.
Stimaţi cetăţeni, să nu vă mai aşteptaţi de acum înainte decât la ostilităţi.
Armata de mercenari români nu mai serveşte naţia română.
Poliţia îi serveşte pe criminali.
Jurnalismul şi televiziunile distrug cultura şi educaţia română autentică.
Uniunea Europeană ne distruge economia.
Parlamentul legiferează faptele periculoase social.
Poporul român este victima agresiunii externe agresiune săvârşită prin bani străini şi agenţi interni.
Cei care nu gândiţi în aceste coordonate sunteţi încă victime ale propagandei imperiale occidentale.
Nu vă faceţi iluzii veţi mieii blânzi ai sacrificiului pe altarul dictaturii imperiale americane. Zilele se apropie. Pregătiţ-vă gâturile.
Nu există nici măcar mondializare. Există doar imperializare americană şi instaurare treptată a unei alt fel de dictatură.

5Vasile // Mar 3, 2009 at 11:56 am

Daca doar un sfert din ce s-a scris mai sus este adevarat, este vai de capul nostru al romanilor.
Sa luam aminte. Desteapta-te romane!

6gattaca // Mar 3, 2009 at 12:45 pm

nu toti cetatenii trebuie sa se astepte la ostilitati. Aparatul represiv si pupuncuristii sint si ei tot cetatenii Romaniei ei sint cei care pastreaza ordinea si linistea cetateanului (a lor insisi). Atita timp cit numarul acestora este mai mare atunci balanta se va inclina spre ei. Ei vor apara valorile democratiei si linsistea cetatenilor fideli (epurare etnica) in timp ce pentru ceilalti se vor chema ostiliati. Cu cit numarul si vocea celor nemultumiti vor creste cu atit represiunile vor fi mai justificabile. Cu atit mai mult ei vor creea pozitii noi in aparatul de represiune si cistiga putere pentru ca ei sint “suportati” financiar de … chiar victimele lor. Ei pot sa faca anumite lucruri sub acoperirea legii pe care voi nu puteti. Dar puteti sa vorbiti liber despre inmultirea magnoliilor, imblinzirea puilor de cirtita, puteti, sa-l injurati pe presedinte si alesii vostrii ca sa se vada (chiar si la TV) cit de permisiv este regimul (democratic binenteles) cu cei care nu impartasesc aceleasi idei cu ei.
Da, Judex, tara tot asa va ramane daca voi vreti sa ramina asa. Iar ca unii vor se inteleaga ca numai in Romania este asa de rau, nu este decit infatuarea imbecila a celui ce nu a depasit granitele mentale ale cartierului. Daca tu imi dai exemplu o tara unde fortele politienesti sint in descrestere si apara oamenii de rind, cei lipsiti de resurse si nu linistea si bogatia conducatorilor si acolitilor lor atunci mai vorbim. Sistemul actual (actual nu insemna neaparat nou, a mai fost, actorii/spectatorii sint noi) a fost creeat ca sa produca discrepante, concurenta, dezordine organizata pina la iminentul haos chiar mult temutul anarhism (apogeul raului nu??? pentru a tine in viata parazitii.

7Radu Doi 1/4 // Mar 3, 2009 at 7:38 pm

zob & gattaca
In sfarsit comentarii care spun lucrurilor pe nume, fara ocolisuri, fara subterfugii, fara atac la o anumita persoana sau la o anumita orientare (se aude, tov. col.?). Suntem pusi fata in fata cu Raul intr-o forma greu de ignorat, decat poate pentru tembeli sau canalii, un fenomen de masa care trece dincolo de indivizi sau partide (simple unelte) si patrunde adanc in fiinta omului, a natiunilor si a popoarelor. O putreziciune fara seaman se intinde pe “teritoriile” golite intre timp de Dumnezeu si ia locul mirezmei de tamiie. Ca dictatura care ne paste e de sorginte americana, chineza, evree, africana sau araba, kaghebista, udemerista sau pecerista imi e, sincer, absolut egal. Ipostaza de dictator nu are contururi nationale ci nationaliste, nu are dumnezei ci idoli, nu are umanitate ci aparenta umana. Si tocmai aici este speranta: mai devreme sau mai tarziu Lumina va razbate din nou. Sa ramanem cu capetele limpezi, cu inima curata si … vigilenti cu noi insine si cu cei apropiati noua. Slabiciunea se naste din compromis, nu-i asa tov. col.?

8Judex // Mar 3, 2009 at 10:07 pm

@gattaca.
Eu efectiv nu traiesc in Romania de peste 32 de ani,dar in desele vizite observ ceea ce romanii nu observa,fiind ocupati cu problemele zilnice.Crede-ma ,gattaca,stiu ce vorbesc(scriu),fiind umblat prin lume,am avantajul de-a compara,la ora actuala Romania nu este pe drumul cel bun.

9tm // Mar 5, 2009 at 8:40 am

“pământul locuit şi SFINTIT de secole de poporul palestinian”-
haideti mai, nici chiar asa

10Vasile Zarnescu // Mar 7, 2009 at 8:22 pm

@Radu Cap-pătrat
Radule, băiatule, -i-am mai relevat, pe comentariile la postările tale pline de nedumeriri, că, deşi vrei să fii subtil prin acel Doi 1/4, acel 1/4, nu duce la sintagma “Doi-şi-in sfert”, ci la “şi o pătrime”, fiindcă, aşa cum te autodefineşti, în altă exprimare, tu eşti “cap pătrat”. Mai meditează la asta – retoric vorbind, deoarece, din premise, este evident că nu ai cu ce să meditezi! – şi, apoi, apucă-te de intrat pe forum. E un teren care te depăşeşte. Un alt forumist, care-i zicea “sharon”, era ceva mai răsărit ca tine şi tot a fost scos de pe forum, fiindcă îl polua. Tu, ca “cap pătrat” din auatodenumire, care face inevitabile şi cacofoniile, la fel, nu ve avea zile multe aici.

11Judex // Mar 7, 2009 at 8:55 pm

Domnule Zarnescu,fiind de acord cu observatia Dv in privinta “capului patrat”,sint totusi de parere ca trebuie sa-i mai dati o sansa acestuia,poate cu timpul ,acesta se va mai”rotunji” pe la colturi.

12gattaca // Mar 8, 2009 at 12:15 pm

@Judex: nu cred ca trebuie tu sa ne spui ca “Romania nu e pe drumul cel bun”. Stiam si noi. Este cineva pe drumul cel bun? Apoi, drumul tau cel bun (ala de prin lume, de exemplu) poate sa nu coincida cu al meu sau al altora, corect?

13Judex // Mar 8, 2009 at 9:31 pm

@gattaca.
Eu mi-am exprimat o simpla si umila parere,sincer fiind indurerat de situatia actuala care este mai rea decit inainte de-a parasi Romania.Meseria mi-a permis sa strabat punctele cardinale ale globului,nu m-am referit la un drum bun sau rau,ci un drum care mi-a permis comparatii.Despre coincidente nu poate fi vorba,nimeni nici macar nu s-a gindit la asta.Dar se poate discuta despre realitate,chiar daca uneori este cam dura!

14Vasile Zarnescu // Mar 9, 2009 at 5:54 pm

@Judex
Mulţumesc de sprijin. Capetelor „pătrate“ nu trebuie să le mai acorzi nici o şansă, fiindcă ele se „rotunjesc“ – dacă ar mai fi posibil, totuşi -, doar prin „măcinarea“ timpului şi a nervilor cititorilor. Şi avem datoria să-i menajăm pe aceştia, fiindcă ne citesc. E drept că prostia nu doare, cum spune proverbul, dar nu se pune problema să i se acorde a doua şansă!

15Judex // Mar 9, 2009 at 9:51 pm

@Vasile Zarnescu.
Decizia este in miinile Dv,Domnule Zarnescu,in fond aveti dreptate,menajarea cititorilor fiind o datorie de prim ordin.

16Tudor // Apr 16, 2009 at 5:10 am

Un psiholog polonez, ce a murit anul trecut, spune ca raul poate fi identificat, ca este destul de bine definit si in natura lui pura nu depaseste 6-8% din populatie.
Eu zic ca ar fi un bun inceput pentru punerea cit de cit in ordine a omenirii.
Simplific? (la prima vedere) Va las pe voi sa decideti. M-as bucura daca ati arunca o privire.
http://www.ponerology.com/

17Radu Negrescu-Suţu // Apr 25, 2009 at 8:42 pm

Este interesant şi deosebit de semnificativ discursul dur al colonelului de Securitate care vine întru apàrarea ,,colegului’’ sàu, profesorul de marxism Pişcoci-Dànescu, însà mai interesante sunt reacţiile celor care, din oportunism, îi ridicà slugarnice mingi la fileu, dar şi a celor cinstiţi care, în faţa insultelor, abandoneazà discuţia de pe forum, deşi au dreptate.
În concluzie, nu conduce discuţia cel care are dreptate, ci cel obişnuit sà comande, cel care ţipà mai tare, cu regretul cà nu mai poate şi bate, ca pe vremuri.
Societatea noastrà, dupà 20 ani dela aşa-zisa Revoluţie, este încà în convalescenţà anormal prelungità, iar conceptul ,,democraţiei’’ încà necunoscut celor care nu au cunoscut decât metoda ,,dialogului’’ cu pumnul în gurà.
Radu Negrescu-Suţu

18Anonim // Apr 27, 2009 at 1:09 am

@Radu Negrescu-Sutu:
Articolul releva un fenomen tip ‘pumnul in gura’. Despre aceasta nu aveti nimic de spus?
Cu alte cuvinte, nu vi se pare incintant la analiza si dezbatere un ‘adevar’ istoric impus prin lege?

19Radu Negrescu-Sutu // May 1, 2009 at 9:46 pm

Este bine sà avem opinii, altfel am fi un popor amorf, si este bine sà ni le exprimàm. Dar se poate întâmpla ca unii sà nu fie de acord cu noi, si atunci intràm într’o polemicà care trebuie însà sà fie decentà. Nu cu insulte si înjuràturi dovedim interlocutorului si cititorului atent si observator cà avem dreptate.
Nici ascunzându-ne în anonimat sau în spatele unor porecle putin inspirate, nu vom dovedi cà avem curajul opiniilor noastre, oricare ar fi ele. Dacà unele persoane simt nevoia sà-si exprime personalitatea în felul acesta, altele au ales o altà cale, cea a exprimàrii deschise. Altfel ràmânem încà o societate bolnavà de fricà.
Càpitanul accepta polemica, la care participa fàrà a se ascunde în spatele pseudonimelor. Cred cà astàzi riscurile nu mai sunt totusi aceleasi…

20Anonim // May 2, 2009 at 12:15 am

@RNS:
Multe cuvinte si putine idei, ocolind subiectul.
Raspundeti la obiect, daca tot sinteti moralist.
Utilizarea pseudonimului este comuna pe forum si apoi chiar ma consider anonim…

21Jean-Louis BERGER // Dec 20, 2009 at 2:15 pm

Apărarea profesorului George Piscoci=Dănescu este o chestiune care ne privește pe toți. Rămâne de văzut dacă George Piscoci-Dănescu chiar a fost profesor de marxism, cum susține Radu Negrescu Șuțu. Piscoci-Dănescu a fost expulzat din România tocmai pentru că a refuzat să predea marxismul elevilor săi. Lucrul acesta poate fi controlat nu numai în dosarele CNSAS. Sute, poate mii de oameni în Arad știu ce fel de profesor de marxism a fost Piscoci-Dănescu. Domnului Negrescu Șuțu, care frecventa la Paris Librăria Românească Antitotalitară, îi amintesc un lucru pe care îl știe prea bine: nu prinții fanarioți sau nefanarioți l-au tradus pe filosoful Lucian Blaga în limba franceză, ci profesorul de marxism Piscoci Dănescu, expulzat din România cu cătuși la mâini până în gară la Curtici. Așa profesori de marxism să tot avem ! Pe de altă parte, Piscoci-Dănescu a publicat Miturile fondatoare ale lui Israel, cunoscuta carte a fostului marxist francez Roger Garaudy. Acesta nu este însă numai un fost marxist ci și, de exemplu, fost candidat la funcția de Președinte al Franței. Piscoci-Dănescu a colaborat și colaborează cu oameni de o anumită ținută, de un anumit nivel, nu cu prinți care au nevoie de un valet să le ducă, sâmbăta, puța la pișetoare! In context românesc, profesorul Piscoci-Dănescu este singurul istoric care susține că Holocaustul este o minciună gogonată. Academia Română, Biserica Ortodoxă, diversele universități din țară refuză să se pronunțe în această delicată problemă. Lumea însă va ști într-o zi că Holocaustul este o minciună jidovească sprijinită de baionetele puțin demnilor câștigători ai ultimului Război Mondial. România deja plătește sume importante statului sionist numit Israel, care a furat Palestina palestinienilor. Pentru ce plătește poporul român milioane de dolari ? Pentru crime imqginare, cqre nu qu fost comise de nimeni. Dacă nu deschidem ochii din timp, într-o zi blestemată, România va fi furată Românilor, lucru pe care, prin întreaga sa activitate și operă, profesorul Piscoci-Dănescu îl combate din vreme, cu argumente științifice irefutabile, cu o bună credință ireproșabilă. Profesorul Piscoci-Dănescu este un prinț al Adevărului, al Bunei Credințe, al Ințelepciunii și al Lucidității. El trebuie să fie apărat pentru că de mai multe ori, în Franța ca și în România, a fos atacat de armata clandestină sionistă Betar-Tagar. Colonelul Zărnescu are dreptate. Piscoci-Dănescu trebuie apărat ! Pe de altă parte, Romănia are nevoie de o Securitate. Nu putem avea încredere în securitatea americană sau jidovească, după cum nu am avut încredere nici în cea sovietică. Jean-Louis Berger

22Radu Negrescu-Sutu // Jun 28, 2010 at 3:02 am

Nu vàd unde este vorba în textul meu de titluri nobiliare fanariote sau de valet care ,,sà-mi ducà puța la pișetoare” (corect este pișàtoare, de la verbul ,,a se pișa” si nu ,,a se pișe”) în zilele de sâmbàtà. Numele meu fiind dintotdeauna Negrescu, si nu Schwartz, nu am nevoie ca cineva sà-mi facà acest serviciu de Shabàț, dupà cum nici principii fanarioti nu aveau nevoie, fiind crestini ortodocsi, ctitori de biserici si nu de sinagogi !
Nu vàd iaràsi legàtura cu Holocaustul. Este un amalgam de idei, putine dar fixe. Jean-Louis Berger, pe care l-am cunoscut la Paris, si care în realitate a decedat în prima sàptàmânà a lunii decembrie 2007, adicà cu doi ani înaintea comentariului sàu de pe acest forum (datat 20 decembrie 2009 !), nu vorbea si nu scria româneste. Deci, persoana care semneazà în numele sàu si care pare a fi, dupà stil, însusi colonelul Zàrnescu, ar face bine sà fie mai explicità.
Nu este vina mea dacà reputatia Dlui Piscoci-Dànescu, în cadrul coloniei române din exilul parizian, este ,,marxistà”, întrucât nu eu i-am creat aceastà reputatie.
Radu Negrescu-Sutu

23Radu Negrescu-Suțu // Jul 1, 2010 at 6:28 am

P.S. – Este regretabil ca Dlui Piscoci-Dànescu sà-i fie luatà apàrarea de càtre un colonel de Securitate. Ori Piscoci era prietenul securistilor, ceea ce ar fi si mai regretabil, ori era dusmanul lor si atunci Securitatea cautà de fapt sà-l compromità luându-i apàrarea !
Sigur cà pot fi si securisti patrioti, o spune chiar colonelul Zàrnescu prin gura decedatului Jean-Louis Berger : ,,România are nevoie de o Securitate.’’ Dacà patriotismul înseamnà a teroriza o populatie înfometatà, interzicându-i libertatea de a gândi, de a avea alte opinii decât cele ale partidului unic care se pretinde patriot, înseamnà ca unii nu au înteles încà cà în 1989 s’a produs o schimbare în societatea noastrà.
Nu ,,jidanii’’ si americanii terorizau populatia Tàrii, întrucât la împàrtirea de la Yalta noi am càzut în zona cealaltà, cea sovieticà, iar securistii nostri cei patrioti nu au protestat nici când elitele Tàrii au fost exterminate la Pitesti, Gherla sau la Canal, nici când s’a înfàptuit colectivizarea, ba din contra, au dat o ,,patrioticà’’ mânà de ajutor Partidului comunist la toate porcàriile înfàptuite.
Nu, de o astfel de Securitate nu avem si nu am avut nevoie, ne-a fost impusà cu argumentul pumnului în gurà, singurul pe care comunistii l-au cunoscut.
Asa cà, nostalgicii comunismului ar fi mai bine sà se abtinà a ne da lectii nejustificate de patriotism.

24Radu Negrescu-Suțu // Jul 1, 2010 at 7:21 am

P.P.S. – Si pentru cà Securitatea pretinde a ne fi apàrat de ,,jidani’’, am vrea sà stim în ce fel ne-a protejat de bestii ca Ana Pauker, Iosif Chisinevschi, Alexandru Dràghici, Misu Dulgheru, Teohari Georgescu, Alexandru Nicolschi, Leonte Ràutu, Walter Roman, Leonte Tismàneanu, Ghizela Vass si multi altii, nepermitându-le sà ne terorizeze.
Cum s’a opus Securitatea cea patriotà la toate abuzurile evreilor comunisti ? Sau acestia nu erau ,,jidani’’, întrucât fiind atei, erau înainte de toate comunisti, si nu se duceau la sinagogà ? Au poate Securitatea cea patriotà, de-a noastrà din popor, i-a lucrat pe evrei din umbrà, pânà ce a ajuns sutà la sutà rrromâneascà ?
În orice caz, în 1977, în detentie si la Canal, eu am întâlnit si anchetatori evrei, care nu bàteau nici mai tare nici mai moale decât cei cu nume de-ale noastre, neaose românesti.
Sau poate bàtaia unui securist român trebuia sà fie mai dulce, mai plàcutà decât a unui evreu, cà suntem patrioti, nu-i asa, apàràm Tara de ,,jidani’’ si de americani ? Era sà uit, si de sovietici !

25Anonim // Jul 2, 2010 at 12:33 am

@Radu Negrescu-Sutu:
Este putin probabil ca, in 1977, sa fi fost detinut la Canal si sa fi fost anchetat de evrei.

26Radu Negrescu-Sutu // Jul 3, 2010 at 12:15 am

Paul Goma aduce o màrturie a anului 1977 intr’una din càrtile sale, la pagina 465 :
http://paulgoma.free.fr/paulgoma_pdf/pdf/LRP_Culoarea_si_Barbosul.pdf
Este putin probabil ca Paul Goma sà fi existat ?
 27Anonim // Jul 3, 2010 at 8:54 pm
 @Radu Negrescu-Sutu:
‘Putin probabil’ nu inseamna ‘imposibil’.
Oricum, la pagina mentionata, nu exista nici un achetator evreu iar exprimarea din postarea 24 sugereaza mai mult realitatea primului Canal, pe care o cunosc din surse foarte apropiate.

28corneliuflorea // Feb 28, 2013 at 5:59 am

MULTUMESC DOMNULE ZARNESCU ca mi-ati adus in vedere acest articol si comentariile lui Cu mahnire am aflat multe despre George Piscoci Danescu , la fel de mult m-au deranjat si unele comentarii. In loc sa va aprecieze pentru apararea acordata romanului nedreptatit, si sa se alature protestului DVS, se agata de epoletii DVS , penibili, asta au inteles ei Cat priveste pe se duce saracul, daca acum a gasit momentul de rafuiala cu Securitatea si sa-l faca ”marxist” pe G.P. Danescu.

Prin complicităţi şi trădări, am ajuns să dăm judeţe întregi urmaşilor grofilor!

AlterMedia România (fondată 2002): Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)

• RSS

← Mark Gitenstein: diplomat sau escroc?! Falsitatea notiunii holocaustolog →

Crima de inalta tradare

April 28th, 2013 · Comentati (Nu sunt comentarii)

CRIMA DE ÎNALTA TRĂDARE

             Recent, guvernul Ponta şi-a asumat răspunderea pe o ultimă lege privind retrocedările de valori imobiliare – clădiri, terenuri de diverse feluri, păduri etc. –, pe motiv că au fost confiscate de regimul „comunist“, instalat în anii 1945-1947. În cvasitotalitatea cazurilor, proprietarii acestor averi au fost despăgubiţi de stat. În baza legilor anterioare, care aplicau în mod criminal principiul restitutio in integrum, din 1990 pînă acum au fost restituite multe averi dintre cele pentru care statul român a plătit despăgubiri şi pentru care foştii proprietari sau descendenţii lor nu mai aveau nici nu drept; de exemplu, averile date lui Mihail Sturza, urmaşilor lui Mociorniţa şi altora, precum ex-regele Mihai I Trădătorul – acesta a primit necuvenit bunuri mobile şi imobile de circa trei miliarde de euro, deşi, cît a fost în exil, a primit pensie de la statul român, pînă în iunie 1989, cînd, alături de alţi trădători, a semnat infamanta „Declaraţie de la Budapesta“!
Ultima lege asumată de guvernul Ponta în această materie – cică luată la presiunea C.E.D.O. – este şi ultima (de pînă acum) crimă de înaltă trădare, pentru care acest guvern trebuie înlăturat de urgenţă, iar membrii săi pedepsiţi pe măsură.
De aceea, ca un Memento mori, republicăm interviul d-lui prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop.

***

Prin complicităţi şi trădări, am ajuns să dăm

judeţe întregi urmaşilor grofilor!

Spuneaţi că la această oră noi suntem în situaţia în care din teritoriul României se revendică de către urmaşii grofilor 230.000 de hectare din judeţele Mureş şi Harghita?
După datele pe care le am de la prefecturi, sunt în jur de 200.000-230.000 ha de pădure care se revendică din judeţele Mureş şi Harghita. Asta fără să cuprindem Haţegul, Sălajul, Munţii Apuseni, Bihorul, unde sunt revendicate de asemenea zeci de mii de hectare.
Cât valorează toată această poveste?
Dacă luăm în calcul şi restituirile averilor bisericeşti, în jur de 60 de miliarde de euro… După anul 1990, în materia proprietăţii, s-au dat o serie de legi referitoare la restituire, la refacerea proprietăţilor de dinainte de 1990, în baza unor măsuri abuzive ale diferitelor entităţi ale statului român de atunci. În principiu, măsura trebuia să fie luată, dar ea trebuia corelată cu realitatea, trebuia să aibă la bază nişte documentări, nişte fundamente ale unor cercetări privind proprietăţile, pentru că noi riscăm să ne întoarcem la anul 1700 cu proprietăţile din Transilvania.
Practic, epoca feudală din Transilvania revine acum pur şi simplu în anul 2012, prin lipsa de reacţie a statului român…
Prin legislaţia statului român, prin reacţiile de autoritate ale prefecturilor, ale consiliilor judeţene… Spre exemplu, am fost recent la Sf. Gheorghe şi am aflat că s-au dat circa 20.000 de hectare de păduri fie de către Prefectură, fie de către instanţele de judecată, prin inconştienţa unor judecători, a unor oameni cu drept de decizie în această ţară.
Ce s-ar putea face în acest sens, pentru că situaţia este deosebit de gravă aşa cum o prezentaţi dumneavoastră?
Problema este cu adevărat foarte gravă şi ceea ce s-ar putea întreprinde ar fi o măsură legislativă care să împiedice producerea acestor fapte, a acestui fenomen, a procedurilor de revendicare şi de refacere a fostelor proprietăţi istorice, proceduri cărora statul român nu le poate face faţă.
Mai exact… ?
Mai exact, autorităţile statului român fie nu realizează, fie sunt inconştiente, fie sunt parte la aceste complicităţi, fie miza o constituie sume foarte mari de bani. Prefectul judeţului Mureş a fost căutat să fie mituit. Conducători din ocoalele silvice, inclusiv de la noi, au trecut de partea cealaltă, cu documente cu tot, unele falsificate, beneficiind de tot felul de avantaje, iar statul român nu are nici o reacţie. De exemplu, există o societate de avocatură din Cluj angajată de Regia Naţională a Pădurilor ca să o apere, iar această societate a trecut de partea cealaltă, pentru procente din suprafaţa pădurilor care se retrocedează. Sunt retrocedări la comandă, se retrocedează parcele întregi…
Din câte cunosc, după Marea Unire, grofii din Transilvania au primit despăgubiri pentru teritoriile încorporate României…
Am în faţă documente, cum este şi acest Tablou al Moşiilor din 1934, care sunt documente foarte clare, sunt listele trecute şi sumele imense primite…
Adică le-am dat o dată banii şi le mai returnăm şi proprietăţile?
Noi le-am dat banii! Sunt cercetători care afirmă că România a dat în jur de 100 tone de aur despăgubiri pentru asta. Sunt două lucruri de precizat. Că România a vrut să tranşeze această problemă datorită entuziasmului general creat, că a devenit o ţară atât de mare şi că România, în acea perioadă, era foarte bogată, avea rezerve extraordinare. Esenţial este acordul de la Paris din 28 aprilie 1930, care creează Fondul Agrar, România dând acolo banii pentru despăgubiri. România, în acel moment, nu mai era datoare, era dator acel fond agrar care era considerat fond de garanţie, atât pentru noi, în calitate de stat care am preluat aceste proprietăţi, cât şi pentru ei, creditorii acestei sume, în calitate de persoane care au fost expropriate.
Dumneavoastră sunteţi avocat din partea cui?
Am apărat de exemplu prefectura judeţului Mureş, am apărat comisii locale, comunale şi persoane care au avut asemenea proprietăţi, bineînţeles mai mici, cei care au fost beneficiarii unui hectar sau două de pădure ca urmare a reformei agrare. Din punctul de vedere al evidenţelor, cartea funciară este un document foarte important, riguros şi serios, dar ea a dispărut, şi atunci inginerii şi topografii fie au refuzat să lucreze cu statul român – vorbim de anii ’20 –, fie au plecat şi ei cu grofii, ducându-se unde erau plătiţi. S-a lăsat problema aceasta în aer…
În 1940, când a fost ocupată Transilvania, a venit Horthy cu două ordonanţe guvernamentale care au anulat reforma agrară şi a reînscris proprietăţile pe numele foştilor proprietari. Această reînscriere se descoperă abia acum, şi statul român nu are reacţie nici în 1944, în octombrie, când se eliberează teritoriul Transilvaniei, nu are reacţie nici Regele atunci când ia măsuri de redresare a problemelor din Transilvania, nu are nici guvernul muncitoresc al lui Dej, nici al lui Ceauşescu, aşa cum nu au nici cei de astăzi. Noi, astăzi, suntem în faţa efectelor ordonanţelor guvernului horthyst, care era de orientare fascistă, şi îl avea de exemplu pe Banffy ministru. Banffy de la Sălaj, cel care a venit în septembrie 1940 cu armata ungară şi care a omorât la Trăsnea 263 de persoane, revendică proprietăţile respective prin urmaşii lui.
Eu am adus documentele. Guvernul României trebuie să meargă la Paris să recupereze acele 163 de volume de documente care păstrează toate arbitrajele pe care le-a avut România şi sumele pe care le-a plătit, apoi de la Fondul Agrar, să recupereze toate documentele care există…
Cineva trebuie să plătească pentru trădare şi complicitate…
Toate guvernele din România au trădat şi au furat. Ar trebui să mai facă ceva şi pentru ţara asta, pentru ce a mai rămas din ea, pentru că trebuie să vă precizez căteva lucruri: în lipsa cărţilor funciare, ei vin, aduc cărţi funciare de la Viena, din Ungaria, în limba germană, maghiară, le duc la tribunal – de exemplu, e un proces acum, în 9 iulie, la Brăila, la care merg pentru 29.000 ha, unde documentele din dosar sunt cărţi funciare în limba maghiară –, iar eu trebuie să contradovedesc. În arhivele statului român, ale fondului Ministerului Finanţelor, la fondul Cluj, se găsesc foarte multe documente, inclusiv procese-verbale, liste, adrese, care sunt ignorate de autorităţile române. Există dirijări din exterior, complicităţi mari, trădări…
Nu ne vindem ţara, o dăm gratis…!
Eu îmi asum cele spuse… Este esenţial că în 1921 s-a făcut reforma agrară, este esenţial că marile proprietăţi au fost preluate de statul român ca urmare a optanţilor unguri şi a reformei agrare, că noi nu am evidenţiat în forme scriptice, în cărţi funciare evidenţele. Eu vin şi mă apăr cu ce este scris în cartea funciară, unde amărâţii nu şi-au înscris proprietăţile. S-au bucurat atunci, le-au exploatat câţiva ani, până în 1947, când au venit Amenajamentele Silvice, care au descurajat acest lucru, deoarece pădurea a fost luată de stat. Statul român trebuie să dea legi care să îndrepte aceste lucruri, eu am doar nişte idei, eu nu fac parte din nici o structură de autoritate, eu sunt doar avocat şi cercetător, şi rămân uluit că noi trebuie să mai căutăm încă o dată un Horea care să se răzvrătească împotriva a ceea ce face statul român. Acest lucru este foarte grav!
Luni, 02 iulie 2012
Interviu luat de către Marcel Bărbătei
Sursa: http://www.cotidianul.ro/prin-complicitati-si-tradari-am-ajuns-sa-dam-judete-intregi-urmasilor-grofilor-187543/

***

            Acest interviu a apărut la cîteva luni după instalarea guvernului Ponta 1. Deci, premierul Victor Ponta nu poate spune că nu l-a cunoscut, fiindcă primeşte, zilnic, Buletinul de informaţii de la S.R.I., care monitorizează articolele referitoare la guvern, la miniştri şi, în genere, la problemele care afectează siguranţa naţională. Iar în acest material este vorba exact de securitatea naţională, pe care, evident, guvernul Ponta 2 o sabotează, cu bună-ştiinţă, prin aşa-zisa asumare a răspunderii, deşi Parlamentul era în funcţie şi, deci, legea în cauză trebuia dezbătută în Parlament.
Pe de altă parte, problema nu este nouă, fiindcă, printre alţii, eu însumi am tratat, încă acum 14 ani, aceste fapte de trădare îndeosebi în articolul „Reinstituirea horthysmului“, publicat, iniţial, în Politica, nr. 385, 14 august 1999, pag. 3, cu continuare în nr. 386-393, şi republicat pe Altermedia (al cărui ultim episod, al patrulea, este accesibil aici: http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-ultimul-episod_8638.html#more-8638), dar şi în alte studii pe această temă. Prin aplicarea criminală şi la presiunea Ungariei – via U.D.M.R. – a principiului restitutio in integrum s-a ajuns la anularea celebrului „proces al optanţilor unguri“, cîştigat de marele jurist Nicolae Titulescu, proces la care m-am referit în mod expres în studiul „Apariţia şi dispariţia cultului greco-catolic“, publicat începînd din 11 septembrie 2008 (cf. http://ro.altermedia.info/general/aparitia-si-disparitia-cultului-greco-catolic-1_9183.html#more-9183), în articolul „Constituţia alienată şi alienantă sau statul de drept-curmeziş“, din 8 octombrie 2008 (pe: http://ro.altermedia.info/minoritati/constitutia-alienata-si-alienanta-sau-statul-de-drept-curmezis-3_9797.html#more-9797), precum şi în studiul „Esenţa hungarismului este antiromânismul“, publicat în 20 august 2008 (cf. episodul al treilea aici: http://ro.altermedia.info/minoritati/esenta-hungarismului-este-antiromanismul-3_8973.html). În acest episod îl citam pe Adrian Năstase, care „acuza autorităţile române de diletantism“, atrăgând în mod expres atenţia Guvernului: „Guvernul român nu a înţeles miza autorităţilor de la Budapesta: transformarea Transilvaniei într-un spaţiu de cosuveranitate“ şi expuneam o bibliografie suficientă (Amelia Ionaşcu, „Numărul 2 din P.D.S.R. acuză autorităţile române de diletantism / Năstase: «Guvernul român nu a înţeles miza autorităţilor de la Budapesta: transformarea Transilvaniei într-un spaţiu de cosuveranitate»“, în Cotidianul, nr. 373(2417), 28 iulie 1999, pag. 4; vezi şi: articolul redacţional „Adrian Năstase avertizează că în toamnă revizioniştii maghiari vor declanşa în România cea mai gravă criză de după 1989“, în Cotidianul, nr. 261(2406), 14 iulie 1999, pag. 3; B. T. I., „Adrian Năstase a avertizat că după Kosovo va apărea tentaţia schimbării unor frontiere“, în Naţional, nr. 633, 8 iulie 1999, pag. 4; Ioniţă M. Marin, „Adrian Năstase prezintă un calendar / «Primăvara ’99 – Kosovo; Vara ’99 – Voivodina; Toamna ’99 – Ardealul»“, în Adevărul, nr. 2832, 15 iulie 1999, pag. 1; Amelia Ionaşcu, „Adrian Năstase crede că planurile revizioniştilor maghiari prefigurează un conflict militar în Europa“, în Cotidianul, nr. 371(2416), 26 iulie 1999, pag. 3; Adrian Năstase, „Semnal de alarmă / Revizionismul sfârşitului de secol – doctrina destabilizării Europei“, în Cotidianul, nr. 2420, 30 iunie 1999, pag. 15). Acum, ca proaspăt ex-puşcăriaş, ce părere are d-l Adrian Năstase despre guvernarea colegilor săi şi, în special, a emulului său, Victor Ponta?! Este tot „diletantism“?! Nu, fiindcă Victor Ponta este doctor în drept şi deci ştie ce face: politică trădătoare sadea! Cînd crede că trebuie băgaţi la puşcărie: acum, ca să mai salvăm ceea ce se mai poate salva, sau după ce se vor prescrie faptele, iar România, prin acţiunile dolozive al Uniunii Europene, va ajunge cît „republica de la Ploieşti“, a lui Candiano Popescu?!
Incriminînd tot fapte de trădare ale guvernului Boc, comise pe aceeaşi linie a reinstituirii horthysmului în Transilvania pe care merge şi Victor Ponta, am publicat, citîndu-l pe generalul (r.) Aurel Rogojan, şi articolul „Guvernul trădător al României“, accesibil pe link-ul http://ro.altermedia.info/minoritati/guvernul-tradator-al-romaniei_23359.html.
Aşadar, guvernul Ponta şi premierul personal nu pot pretinde că nu au ştiut nimic despre periculozitatea emiterii noii legi prin „asumarea răspunderii guvernului“ privind restituirea proprietăţilor la care nu mai au nici un drept pretendenţii, îndeosebi urmaşii grofilor. Problema principală este modalitatea de a-i pedepsi urgent pentru înaltă trădare pe toţi cei vinovaţi, începînd cu premierul Victor Ponta, trădătorul-şef, care şi l-a ales consilier pe Gheorghe Frunda, principalul tartor al U.D.M.R. şi al Ungariei, lăudat, la Antena 3, pentru „competenţă“, de o proaspătă făcătură politică, Gabriela Vrînceanu-Ştirea. Cînd de va hotărî poporul român să-i atîrne de stîlpi pe toţi aceşti trădători?!
28 aprilie 2013, Intrarea Domnului în Ierusalim

            Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

CARTE PASTORALĂ adresată Preoților și creștinilor din Eparhia Dunărei de Jos cu privire la secta “ADVENTIȘTILOR” sau “SABATIȘTILOR”

Episcopul Nifon, anti-semit sau patriot?

CARTE PASTORALĂ adresată Preoților și creștinilor din Eparhia Dunărei de Jos cu privire la secta “ADVENTIȘTILOR” sau “SABATIȘTILOR”

Cucernice Părinte și Iubiți Creștini,
Dela o seamă de vreme, s’a încuibat la noi în țară niște streini de legea și neamul nostru, cari adresându-se muncitorilor, lucrătorilor de fabrici, meseriașilor și soldaților, propagă o nouă învățătură religioasă, numită „a Pocăiților” sau „a Luminaților” și care în deobște este cunoscută sub numele de secta „Adventiștilor” sau „a Sabatiștilor”.Această sectă își are obârșia și leagănul în orașul Hamburg din Germania și este însuflețită și susținută pe sub mână de alianța și finanța jidovească din streinătate. Evreilor tineri din streinătate, părindu-li-se greu de îndeplinit cultul și obiceiurile legei mozaice și doritori de a cuceri lumea și sufleteste, după cum au cucerit-o în parte și economicește, s’au gîndit să înființeze o nouă religiune modernă, prin care să producă perturbație în lume. Trebuia, dar, să împrumute fondul și formele unei religiuni oarecare. De religia ortodoxă și de cultul ei, evreul se ferește ca de foc; căci în cultul religiunii noastre strămoșești, fiind obligător semnul sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, evreul poate auzi orice, numai de sfînta cruce nu; și motivele se știu. Confesiunea protestantă, neavînd în cultul ei, nici sfînta cruce, nici sfintele icoane, a fost mai ușor evreilor tineri din streinătate de a și-o apropia. Si, luînd de bază formele cultului protestant, prin explicațiuni cu totul depărtate de învățătura statornicită de Biserica creștină ortodoxă, propoveduesc adepților lor: Serbarea Sîmbetei în loc de Duminică, resping cultul sfintelor icoane, opresc juramîntul de credință, pe care orice funcționar și orice ostas trebue să-l depună către Tron, Stat și Patrie, și turbură prin idei subversive și păgubitoare mințile celor lesne crezători, pe care îi adună într’o anumită casă, unde un predicator le cînta la orgă cîteva imne muzicale monotoane, și le împarte cărticele tipărite și trimise din Hamburg; avînd grijă predicatorul, ca la despărțirea lor din adunările ce țin, să spue fiecăruia în parte: Să nu destăinuiască nimănui nimic, din cele ce se petrec între ei, pînă ce nu vor fi stăpîni și bine convinși de noua credință; căci vor fi luați în rîs de necredincioși. Ca Episcop al acestei de Dumnezeu păzite Eparhii, care sunt dator a mă îngriji de mîntuirea sufletelor iubiților mei fii duhovnicești și de îndrumarea lor pe adevărata cale evanghelică, aflînd că prin orașele unde sunt fabrici și cazărmi, și mai ales prin Dobrogea, secta aceasta face prozeliți printre cei necărturari și lesne crezători, am început să vizitez acele orașe și sate unde s’a cuibărit această sectă. La Cernavodă mergînd cu d. Primar și d. Polițai respectiv, în casa de rugăciune a acestor rătăciți, am rămas uimit și îngrozit de îndrăsneala predicatorului, care în fața atîtor persoane oficiale a declarat că adepții sectei adventiste sunt opriți: de a depune jurămîntul de credință către Tron și Patrie, cînd vor fi chemați la oaste, spre a’și face datoria către țară.
Înțelegeți foarte bine, cucernice părinte și iubiți creștini, ce intențiuni rele au propagatorii acestei secte, către țara și neamul nostru, și ce dezastru grozav ar fi, cînd această molimă ar cuprinde tineretul muncitor, care la un moment dat ar refuza, în gloate mari, să’și facă datoria către țară, apărînd-o de furia dușmanului cutropitor, care ar îndrăsni să ne calce legea și moșia strămoșească. Comuna Harabagi din jud. Constanța, fiind lipsită cîtăva vreme de preot ortodox, s’a molipsit aproape toată, de această boală otrăvitoare și numai grație vrednicului preot Terentie Tudoran, venit din Banat, – unde este un mare cuib al Adventiștilor – parohienii din Harabagi, prin predicile și sfaturile lui, au fost readuși aproape toți la credința strămoșească. Vă fac deci atenți pe voi; cucernici preoți, să priveghiați cu ochi neadormiți asupra turmei ce vă este încredințată spre păstorie, ca prin predicile și sfaturile voastre s’o feriți de a se molipsi de învățăturile rătăcite ale acestei secte, cunoscînd că am scris pe aceasta chestie atît D-lui Prim-Ministru și Ministru de Interne cît și D-lor Miniștri de Culte și Răsboi, ca să ia măsurile cuvenite contra acelora cari vor să îndepărteze pe blîndul nostru popor de la legea strămoșească; ca astfel alianța cosmopolită din străinătate, care aproape ne-a cucerit economicește, să nu ne cucerească și sufletește. Asemenea vă rog și vă sfătuiesc și pe voi, iubiții mei fii duhovnicești din această Eparhie, care v’ați botezat și ați crescut în legea strămoșească, să nu vă lăsați nici pe voi, nici pe copiii voștri a fi amăgiți de propoveduitorii acestei secte, care în cuvintele plăcute ce vă grăesc și în tîlcuirile din sf.Scriptură, facute în mod greșit, după cum le convin lor, pun otrava cea mai grozavă, care, nu după multă vreme, va aduce moartea voastră sufletească; căci dacă ei propoveduesc să se prăsnuiască Sîmbăta în loc de Dumineca, să se înlăture și să se ardă sfintele icoane și să se oprească jurămintul ce fiecare din noi suntem datori să-l depunem, fie cînd suntem numiți într’o slujbă, fie cînd suntem chemați a ne face datoria către Patrie, întelegeți foarte bine că alianța streină, după ce ne va stăpîni și sufletește, atunci îi va fi foarte ușor să fie stăpînă și pe casa și moșia noastră. Avem o religiune, cum nu se poate mai curată, mai frumoasă și mai liberală, care nu constrînge conștiința nimănui, ci lasă pe fiecare să îndeplinească, după putință, cerințele ei. Streinii știu că, în trecutul nostru glorios național, Biserica creștină ortodoxă a fost singura pavăză de apărare și limanul de scăpare al strămoșilor nostri; și că, numai grație credinței lor statornice și iubirei de neam și țară, s’au luptat cu vitejie ca niște eroi, spre a ne lăsa nouă ca moștenire această religiune atît de folositoare și această țară atît de mănoasă, la care mulți rîvnesc; și de aceia se silesc ca să ne înstreineze dela dînsa.

Dată în reședința episcopală din Galați în anul mîntuirei 1910 luna Septemvrie ziua 1.
†NIFON, Episcop al Dunarei de Jos