luni, 30 ianuarie 2012

Perry-Castañeda Library Map Collection Historical Map Web Sites

O impresionantă colecție de legături spre situri care prezintă hărți este oferită pe situl Universității din  Austin (Texas - USA). Cercetătorii tineri români pot găsi, cu răbdare, referințe la România.

Dan Culcer

Perry-Castañeda Library Map Collection Historical Map Web Sites


World Africa Asia Australia/Pacific Canada Europe
Mexico Middle East Russia South America United States Astronomy
Updated 12/19/11
Featured:

  • Images of Early Maps on the Web Links arranged by world region
  • David Rumsey Collection Thousands of Historical Maps and Atlases
    The following are links to historical maps on other Web sites. Also see historical maps from our collection.









    • la Niciun comentariu:

    duminică, 29 ianuarie 2012

    Biblioteca Digitală a României, DACOROMANICA,


    Charta documentară


    După o prea îndelungată risipire a energiilor, timp de un deceniu, în 20 septembrie 2009, a fost inaugurată Biblioteca Digitală a României, DACOROMANICA, apelativ inspirat din modelele francez şi spaniol: GALLICA și HISPANICA.

    DACOROMANICA este singura bibliotecă digitală românească organizată profesional şi accesibilă gratuit în INTERNET. Dezvoltarea ei prin îmbogățire cu documente digitale se face continuu, în fiecare săptămână, astfel încât să reprezinte un veritabil instrument în cadrul rețelelor de cooperare națională și internațională, precum și un partener credibil al Bibliotecii Virtuale Europene, EUROPEANA.

    DACOROMANICA este singura bibliotecă digitală din România capabilă să răspundă în timp real provocărilor contemporane ale revoluției cunoașterii:
    • Solicitarea de a avea acces la documentele unicate sau dificil de cercetat;
    • Cererea de consultare a textelor integrale sau a corpusurilor importante îmbogățite prin valoarea adăugată a asocierii imaginilor și sunetelor;
    • Dorința imperativă de recuperare a memoriei naționale prin accesarea lucrărilor ascunse consultării în diferite perioade istorice sau interzise de cenzură, îndeosebi după al doilea război mondial;
    Cei mai fideli utilizatori ai bibliotecii DACOROMANICA sunt majoritatea cercetători științifici, profesori universitari, cadre didactice, elevi și studenți, autodidacți și amatori.

    Completarea permanentă a fondurilor de publicații digitizate în DACOROMANICA exprimă dialectica dintre cerere și ofertă. DACOROMANICA nu poate fi, cel puțin în această etapă a începuturilor, numai o modalitate de păstrare a tuturor documentelor amenințate fizic. Rațiunea ne impune o relație de întrepătrundere între politica de prezentare și politica de documentare. Au prioritate, întotdeauna, exemplarele unicat a căror stare de conservare este precară.

    Acest concept organizatoric se definește ca o întoarcere la surse. Astfel spus, DACOROMANICA nu reprezintă o bibliotecă de autori sau o construcție exclusivă din lucrările unei singure biblioteci. Este o bibliotecă virtuală gândită a reprezenta identitatea culturală definitorie pentru imaginea României spirituale în CIBERSPAȚIU, în acest bun mondial comun de valoare inestimabilă și inepuizabilă.

    Principiile fundamentale ale organizării și funcționării bibliotecii DACOROMANICA sunt:
    1. Neacordarea exclusivității pentru un singur motor de căutare în modalitățile de acces la colecțiile digitale;
    2. Garantarea accesului gratuit la documentele aflate în domeniul public;
    3. Accesul multilingv la colecții cu modalități de utilizare cât mai variate și mai facile;
    4. Agregarea cunoștințelor prin realizarea contextului și relaționarea colecțiilor;
    5. Relevarea cunoștințelor prin interoperabilitate, metadate, bibliografii competente și exprimarea provenienței;
    6. Certificarea integralității și autenticității documentelor digitizate;
    7. Prezervarea materialelor digitizate prin păstrarea cu harduri și programe informatice performante, dar și prin protejarea împotriva unor erori umane, a unor atacuri externe și a unor suprapresiuni a datelor.
    Inițial, în decembrie 1999, oferta DACOROMANICA reprezenta 6500 de pagini digitizate și prelucrate cu programe de recunoaștere a caracterelor de literă (OCR), în format HTML. Vizitele de consultare a documentelor au depășit 150.000 de utilizatori în anul următor, în 2000, ceea ce în epocă a reprezentat un succes de netăgăduit în condițiile de subfinanțare.

    Au urmat anii 2001 și 2002, când proiectul Dacoromanica, preluat de către Ministerul Culturii și Cultelor, a avut un buget anual de 1.500.000 euro. În fapt, acest proiect reprezenta dezvoltarea variantei de la Biblioteca Metropolitană București prin transformarea acesteia într‑un portal, pentru început realizat în baza unui parteneriat între cele 4 mari biblioteci bucureștene: Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Metropolitană București, Biblioteca Centrală Universitară și Biblioteca Națională fostă Biblioteca Centrală de Stat. Proiectul a eșuat, întrucât licitațiile organizate au fost anulate la sfârșitul celor doi ani financiari din cauza unor contestații depuse intenţionat şi abuziv cu scopul nerealizării proiectului Biblioteca Virtuală a României. A fost o acțiune premeditată de sabotare.

    După depășirea acestei perioade de stagnare şi în virtutea imperativelor erei digitale care impune cooperarea bibliotecilor patrimoniale, în decembrie 2007, s-a semnat cel mai important parteneriat și singurul din întreaga istorie a bibliotecilor românești, între Biblioteca Metropolitană București, cea mai veche și mai importantă bibliotecă publică din România şiBiblioteca Academiei Române, deținătoarea depozitului legal, a patrimoniului culturii scrise române și, de jure șide  facto, adevărata bibliotecă națională a ţării.

    Complementar acestui parteneriat s-a semnat, în 2008, un acord cu Biblioteca Municipală Chișinău şiBiblioteca Municipală Sofia, iar în 2009 cu Comunitatea armenească din Bucureşti. Legătura Dacoromanicei cu reţeaua de biblioteci partenere constituie o necesitate majoră. Din aceste motive, au fost purtate discuţii în 2008, la Rîmnicul Vîlcea, cu bibliotecile judeţene din Euroregiunea Oltenia, iar la Ploieşti, cu bibliotecile judeţene din Euroregiunea Muntenia Sud. De asemenea, s-au organizat întâlniri, în 2009, cu scopul semnării unor parteneriate în vederea digitizării cu Societatea Română de Radiodifuziune și cu Arhiva Naţională de Filme. În prezent, când se elaborează programe de digitizare în numeroase instituții din străinătate, poziționarea ofertei noastre documentare trebuie să fie clarificată atât partenerilor, cât și publicului.

    Mizele cooperării sunt: apropierea virtuală a unor ansambluri fizice separate care câștigă în coerenţă şi deschide piste inedite pentru cercetare; găsirea de complementarități colecţiilor; favorizarea formării unei viziuni îmbogăţite a patrimoniului. De asemenea, se pot pune în practică:
    • legături cu colecţii deja digitizate de parteneri externi specializaţi din ţară şi din străinătate;
    • partajarea rolurilor între instituţiile care ar avea capacitatea de a indexa într-o manieră rafinată pentru cititorii specialişti ai unei discipline şi BAR sau BMB, instituții care ar furniza textele corespunzătoare. Întregul dialog s-ar face pe Web în beneficiul utilizatorilor.
    Existentul şi axele de dezvoltare:

    Existentul

    În prezent, DACOROMANICA oferă un fond de 2000 de volume ce însumează 1.000.000 pagini, 400 de imagini şi câteva resurse sonore digitizate. Obiectivul nostru pentru anul 2010 este să adăugăm 1.500.000 de pagini, 1500 imagini și resurse sonore. Documentele aparţin perioadei cuprinse între Evul Mediu şi începutul sec. XX.
    Obiectivul este de a constitui o bibliotecă patrimonială şi enciclopedică. Politica documentară se bazează pe un corpus de autori, pe colecţii de periodice şi de serii editoriale, pe instrumente bibliografice, enciclopedice şi lingvistice, pe corpus-uri realizate în baza dosarelor tematice pe cât posibil în format multimedia.

    Istoric:
    Martie 1999: începutul selecţiei pentru digitizare şi realizarea unui material digitizat de 6500 p.;
    2001: organizarea Dacoromanica I şi publicarea proiectului în formă de caiet de sarcini în vederea susținerii licitaţiei;
    2002: republicarea proiectului Dacoromanica I în formă de caiet de sarcini cu scopul susținerii licitației;
    2005: redactarea Chartei Documentara pentruDacromanica II;
    2007: organizarea versiunii actuale Dacoromanica II, cu documente din domeniul public şi din colecţii particulare româneşti şi din străinătate.

    Axele de dezvoltare

    BMB redactează în 2005, CHARTA DOCUMENTARĂ pentru Dacoromanica II şi creşte mijloacele financiare dedicate. Răspunde noilor provocări cu sprijinul Bibliotecii Naționale a Franței, acordat din anul 2001, în primul rând prin cedarea drepturilor de autor pentru adaptarea în limba română a sistemului de indexare RAMEAU. De asemenea, au fost preluate toate experiențele anterioare cuprinse în caietele de sarcini întocmite pentru licitațiile din anii 2001 şi 2002.

    Charta Documentarăia în calcul existenţa corpusului digitizat realizat de bibliotecile ce doresc să devină parteneri asociaţi şi posibilitatea colaborării cu instituţiile care au vocaţia de a deveni parteneri pentru dezvoltarea colecţiilor digitizate proprii.

    Marile principii descrise în Charta Documentară sunt: bibliotecă pentru cercetare științifică; colecție enciclopedică și pentru sprijinirea educaţiei şcolare preuniversitare şi universitare; accesul la documente rare şi epuizate; reechilibrarea domeniilor de cunoştinţe; ponderea limbii române; reabilitarea perioadelor medievală, modernă și contemporană. Aceste obiective nu s-ar fi putut atinge numai prin propriile forţe şi colecţiile BMB.
    În aceste condiţii, s-a făcut apel la capacitatea de asumare a responsabilităţii de cătreBiblioteca Academiei, adevărata Bibliotecă Naţională a României. Această politică se dezvoltă pentru a face să evolueze Dacoromanica II ca un instrument de cooperare.

    Dorinţă de deschidere a Dacoromanicei către alte instituţii se circumscrie sistemului parteneriatelor, pentru a răspunde aşteptărilor potenţialilor parteneri din ce în ce mai interesaţi de proiectele de digitizare partajată.
    Aceste parteneriate, încheiate cu scopul realizării unei digitizări partajate, doresc să se evidențieze complementaritatea colecţiilor şi punerea în valoarea competenţelor profesionale.
    • Dacoromanicase defineşte ca bibliotecă virtuală cu vocaţie enciclopedică constituită din manuscrise şi toate categoriile de documente imprimate, înregistrări sonore și video. Proiectul iniţial, Dacoromanica I, s-a rezumat la o bibliotecă structurată în funcţie de solicitările şcolare, dar textele digitizate reprezentau ediții critice valoroase, pentru a răspunde în acest fel şi cerințelor cercetării științifice. Web-ul permite consultarea a ceea ce este rar și original, epuizat și puţin accesibil. Instrument de difuzare ştiinţifică și suport primordial pentru cercetare, Dacoromanica favorizează o descoperire remarcabilă a patrimoniului cultural naţional.
    • Dacoromanicase distinge, de asemenea, în programul național de protejare a documentelor. În scurt timp, suportul digital va înlocui lucrările imprimate pe hârtie şi suportul de substituţie argintată, precum și toate celelalte suporturi de înregistrare. Pentru toate documentele ameninţate fizic, produsul protejării digitale va fi consultabil în site-ul Dacoromanica. Într-un anumit număr de cazuri, fără a fi sistematic, această politică de conservare se va intersecta cu politica documentară a Dacoromanicei. Scopul final este acela de a înregistra în Web cvasi-totalitatea fondurilor din bibliografiile româneşti.
    • Documentele din Dacoromanica sunt libere de dreptul de autor.

    O bibliotecă de corpusuri documentare originale

    Dacoromanicaeste un instrument de difuzare a patrimoniului scris, iconografic, sonor și video.
    În consecinţă, se vor propune publicului corpusuri cu teme legate de unul sau mai multe subiecte evidenţiate prin bibliografii specifice. O temă trebuie să cuprindă mai multe sute de documente şi, în consecinţă, este necesar să se propună ansambluri de date despre un autor, un curent de gândire sau un subiect dat.
    În mod obiectiv, o perioadă de timp nu pot fi puse la dispoziție colecţiile în totalitatea lor. Dacoromanica nu are pretenţii de a fi exhaustivă, iar criteriile prezentate sunt folosite, în mod constant, în conceperea programelor.
    Dacoromanicaeste imaginea principalelor opere tipărite, în prezentare cronologică. Criteriul de raritate primează în faţa oricărui alt criteriu de accesibilitate. Altfel spus, sunt privilegiate „ansamblurile de surse” puţin accesibile şi apte să intereseze un public larg.

    Corpusurile de autori, în această accepţie, devin ansambluri de surse şi materiale de cercetare. Dacă documentele despre Grigore Alexandrescu sunt, în zilele noastre, mai uşor de regăsit comparativ cu Paris Mumuleanu, rostul Dacoromanicei este de a elimina această diferenţă şi de a situa în orizontul unei epoci, în mod egal, atât autorii consideraţi majori cât şi pe minori, așa cum nicio altă lucrare de critică sau istorie literară nu ar putea să o facă. Trebuie să se deschidă noi perspective de cercetare.
    Un mare câștig va fi extinderea la fondurile de imagini şi la fondurile sonore. Noţiunea de corpus de autori aşa cum a fost ea dezvoltată pentru filozofi şi scriitori include elementele care aprofundează înţelegerea unei epoci sau a unui curent. Această dimensiune aparţine numai instituţiilor care conştientizează şi îşi asumă întreaga responsabilitate. Așa sunt BAR, cu un patrimoniu definitoriu pentru cultura română și BMB, cu o tradiție istorică instituțională de dimensiuni impresionante. Dacoromanica cultivă noţiunea de corpus şi va da o puternică coerenţă ofertei: adresabilitate din perspectiva istorică.

    Când se va consulta Dacoromanica, se va avea acces fie la aceste teme, fie la titlul sau la autorul căutat, fie eventual la o colecţie. Criteriile se combină, fără să se excludă.
     
    O bibliotecă de instrumente pentru cercetare

    Instrumentele pentru cercetare sunt: dicţionarele, repertoriile, colecţiile de documente istorice şi literare, bibliografiile, aşa cum sunt înţelese în manieră clasică.
    Există o cerere extrem de mare pentru digitizarea instrumentelor de lucru, precum şi pentru titlurile rare, precum și pentru lucrările interzise de cenzură decenii la rând. Se manifestă tot mai des dorinţa de a oferi o tablă de materii. În aceste condiţii, este necesar să se realizeze un studiu care să cuprindă:
    • Lista principalelor titluri existente pentru a fi digitizate;
    • Lista complementară a titlurilor de introdus în virtutea protocoalelor încheiate sau în urma achiziţionării din străinătate a unor cópii;
    • Plan de încărcare specifică în Internet şi lanţul operaţiilor.
    Priorităţile de reţinut sunt: punerea la dispoziţie a principalelor instrumente de lucru româneşti epuizate şi prezentarea unei oferte de cercetare pentru textele integrale ale tipăriturilor cuprinse în Bibliografia Românească Veche. Ulterior acestei etape, Dacoromanica se va completa cu cópiile executate după exemplarele din Bibliografia Românească Veche, care nu există în România, dar se păstrează în fondurile unor biblioteci din străinătate. Concomitent, se va modifica fundamental structura Bibliografiei Româneşti Vechi în sensul redefinirii noţiunii de carte veche românească. Criteriile adoptate sunt:
    1. Locul de apariţie, reprezentat de teritoriul istoric al României, indiferent de limbile în care sunt editate cărţile;
    2. Limba română, indiferent de locul de apariţie a cărţii;
    3. Originea românăa fondurilor financiare folosite pentru imprimarea cărții, indiferent de locul apariției și de limba în care este publicată lucrarea.
    Acoperirea lingvistică şi geografică: o colecţie majoritar românească

    Dacoromanicaeste interesată prioritar de ceea ce a fost publicat în limba română, în ţară şi în străinătate, precum şi ceea ce s-a scris despre România, indiferent de limbă. În virtutea parteneriatului semnat cu Institutul de studii sud-est europene din cadrul Academiei Române se va realiza un corpus de documente româneşti aflate în străinătate. Începutul s-a făcut cu transpunerea digitală a lucrării savantului Virgil Cândea: Mărturii româneşti în străinătate. Evident, se va face o analiză astfel încât munca noastră să nu se dubleze cu efortul colegilor din ţările vecine îndeosebi din Republica Moldova, Ungaria, Austria și Germania. Această alegere situează oferta de la BMB şi BAR în raport cu cea a omologilor străini. În ceea ce priveşte criteriul acoperirii geografice, acesta urmăreşte limitele hărţii spirituale a românităţii, stabilită de existenţa istorică a minorităţilor româneşti din toate statele Balcanice, Grecia, Turcia, Macedonia, Bulgaria, Serbia, Albania, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Slovenia, precum şi din Ungaria, Slovacia, Polonia, Rusia şi Ucraina.

    Raţionamentul este acelaşi şi pentru celelalte minorităţi româneşti din întreaga lume, precum şi pentru comunităţile evreieşti originare din România. Faptul că totuşi colecţiile de la BMB au fost completate în ultimul deceniu cu documente străine extrem de valoroase, incită la a se ţine cont de ele pentru a se evita frontierele prea rigide. Se va realiza o bibliografie selectivă adnotată a referirilor despre români în cartea străină, cu prezentarea specială a anului 1600, anul Primei Mari Uniri a Românilor, sub conducerea lui Mihai Viteazul.
    Cât despre manuscrise şi colecţia de periodice, un program coerent va fi alcătuit de BAR. Operele în limba română rămân o prioritate pentru Dacoromanica, dar se poate şi trebuie să figureze aici documente într-o limbă străină, îndeosebi greacă şi latină, care provin din fonduri patrimoniale, când acestea completează corpusurile sau când lacuna ar fi prea evidentă şi ar dăuna coerenţei ansamblului. În privinţa cărţilor româneşti tipărite după anul 1830, îndeosebi se urmăreşte cuprinsul Bibliografiei româneşti moderne 1830-1918. Proporţia se stabileşte cu fiecare program.

    Criteriul teritorialităţii, în sensul digitizării publicaţiilor din România, indiferent de limbă, are în vedere graniţele istorice ale celor 3 principate româneşti, Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, precum şi ale României moderne după primul război mondial şi după al doilea război mondial.

    Acoperirea cronologică: o echilibrare între toate perioadele istorice

    Evoluţia istorică ne-a determinat să accentuăm în Dacoromanica II partea dedicată secolului al XIX, în două sensuri:
    • ca etapă  bogată a producţiei intelectuale clasice româneşti;
    • ca perioadă de aur a criticii referitoare la celelalte secole, în special a evului mediu şi a perioadei fanariote.
    Acesta este secolul marilor debuturi ale clasicilor români, începuturile marilor colecţii de documenteîn care se publică şi difuzează texte inedite din arhive, precum şi primele mari ediţii complete de autori. Dacoromanica reflectă în mod natural această mişcare ştiinţifică fundamentală din România, în special în cazul istoriei.
    Secolul al XIX-lea este, de asemenea, marele moment al difuzării ordonate a ştiinţelor şi al ideilor politice prin intermediul revistelor. Este o dimensiune care trebuie să fie corespunzător prezentată.

    Posibilităţile noastre limitate ne conduc la concluzia că va mai dura destul de mult timp până când colecţiile de la BMB şi BAR, precum şi de la partenerii noştri vor fi accesibile în totalitatea lor, în Dacoromanica.
    Analiza detaliată a fondurilor digitizate pe domenii, determină următoarele afirmaţii:
    • Dacoromanicarămâne exclusiv în domeniul documentelor libere de dreptul de autor. Alte forme de dezvoltare nu sunt decât donațiile prin cedarea drepturilor de autor și prin realizarea de ediții proprii publicate de către editura Bibliotecii Metropolitane București.
    • Este necesar un echilibru între toate perioadele istorice.
    În contextul acestor principii stabilite, se urmăreşte completarea şi dezvoltarea digitizării surselor de cercetare.
    • Secolul al XIX-lea, în special în a doua sa jumătate, necesită o prezentare mai alertă, îndeosebi a literaturii originale şi a traducerilor româneşti, precum şi a domeniilor istoriei şi politicii. În sfârşit, trebuie să se poată constitui ansambluri despre Primul război mondial, întrucât este obiectul unei reale creşteri de interes.
    Repartiţia domeniilor

    Dezechilibrele între domenii şi perioade istorice sunt inerente pentru orice început, dar mai ales în situaţia delicată a existenţei unor finanţări variabile de la an la an.

    Dacoromanica. SITUAŢIA ACTUALĂ – 2009

    O singură categorie de documente este oarecum, bine acoperită: cartea rară şi preţioasă.
    O cantitate mai importantă este reprezentată de culegerile de documente istorice.
    Nu se pune problema evidențierii acestei stări de fapt, întrucât se ştie că există un prag pentru ca un fond digitizat să atingă o masă critică interesantă pentru cercetare. Trebuie să se stabilească un echilibru între creşterile acestor două categorii de documente şi celelalte fonduri ce trebuie digitizate.
    Celelalte domenii sunt limitate cantitativ, dar se va căuta permanent realizarea unui echilibru.
    În perioada imediat următoare se vor dezvolta mai mult sectoarele: lingvistică, literatură, filozofie, religie, drept.

    Locul artelor va fi planificat în sensul creşterii, în funcţie de proiectele de partajare cu partenerii noştri.


    Două şantiere prioritare

    Digitizarea revistelor şi a presei

    Revistelesunt astăzi foarte solicitate. Se va acorda importanţă completării sistematice a titlurilor celor mai importante, pentru a răspunde din acest punct de vedere unei cereri imperioase. Totuși, acest plan nu se poate dezvolta fără includerea progreselor tehnice care să faciliteze accesul la reviste, navigare în tabele, acces ce trebuie îmbunătăţit în Dacoromanica.

    Presa cotidianăeste un alt şantier ştiinţific şi tehnic esenţial din Dacoromanica. Presa cotidiană a sec. al XIX-lea rămâne dificil de accesat, cu toate că ea reprezintă un izvor fundamental pentru cercetare. Este propusă o alegere de titluri pentru că, în această etapă, este o utopie să gândim un program ideal, cum este o digitizare în totalitate.

    Sunt în studiu soluţii tehnice pentru presa cotidiană veche de format mare, astfel încât să se lanseze un plan masiv de aproximativ 3 milioane de pagini începând cu 2010, care va reprezenta o plus-valoare deosebită pentru difuzarea limbii şi culturii române în lume. În plus, starea de conservare extrem de precară a multor colecţii, multe dintre acestea fiind unicate, ne obligă în mod stringent să gândim şi o politică de prezervare.
    Acest şantier nu poate şi nici nu trebuie să se realizeze în detrimentul îmbogăţirii curente a Dacoromaniceişi va necesita mijloace complementare. Echilibrul cronologic propus mai sus este cuprins în afara planului de digitizare a cotidienelor române din sec. al XIX-lea.


    Digitizarea imaginilor şi fondurilor sonore

    În sfârșit, interesul asocierii cu alţi parteneri, cum sunt Societatea Electrecord, Arhiva Naţională de Film şi Societatea Română de Radiodifuziune, Institutul de Etnografie și Folclor reprezintă o condiţie sine qua non pentru o creştere concomitentă şi echilibrată a fondurilor de imagini şi a fondurilor sonore, alături de documentele imprimate.

    Vor exista ansambluri digitizate de texte şi imagini care vor fi în corespondenţă virtuală şi pe care Dacoromanica va continua să le ofere cercetării, va fi un instrument fără asemănare care permite apropieri multiple, încă insuficient practicate. Din acest punct de vedere, tehnica digitizării oferă multe posibilităţi noi. Se va încheia un protocol de colaborare cu Arhiva Naţională a Filmului pentru digitizarea filmelor româneşti, cu prioritate pentru ecranizările marilor creaţii literare. De asemenea, se va digitiza fondul de discuri de vinilin din colecţia BMB, iar concomitent se va încheia un protocol de colaborare cu Societatea Electrecord  şi cu Institutul de Etnografie şi Folclor.

    Fondurile de imagini şi de sunete care vor fi digitizate trebuie alese pentru a da coerenţă deplină Dacoromanicei ca bibliotecă enciclopedică şi de cercetare. Aceasta presupune realizarea unui echilibru, astfel încât „echilibrările” în profitul imaginii sau ale sunetului să nu se facă în detrimentul textului.


    Dacoromanica şi editarea

    Dacoromanicareprezintă difuzarea la distanţă a unei mari biblioteci de cercetare, motiv pentru care înţelege să continue punerea la dispoziţie în cantităţi mari de texte, imagini şi sunet.

    Politica Dacoromanicei este cu totul diferită faţă de editurile comerciale. Toate documentele prezente în Dacoromanica sunt libere de drept de autor sau cu acordarea drepturilor de autor.

    În această etapă, conlucrarea Dacoromanicii cu editurile comerciale în vederea realizării unor corpusuri de ediţii electronice ale autorilor români rămâne un plan de viitor.

    Deocamdată, se consideră că editurile au rolul determinant în producţiile comerciale.
    Din ce în ce mai mulţi editorii propun publicarea unor dicţionare sub formă de CD-Rom. Investiţia sub formă de text rămâne costisitoare. De aceea, Dacoromanica va propune împreună cu Institutul de Lingvistică o îmbunătăţire a acceselor şi va avea în vedere digitizarea corpusului de dicţionare.


    Dacoromanica şi cercetarea

    Dacoromanicanu poate răspunde tuturor solicitărilor privitoare la alcătuirea de  numeroase baze de date, îndeosebi de documente rare, proiecte ce sunt conduse de echipe de cercetători după modalităţi specifice. Aşadar, rolurile vor fi partajate:
    • Digitizarea documentelor de către BAR şi BMB;
    • Transcrierea şi adnotarea asigurată de echipa de cercetare de la BMB şi BAR sau de cercetători din exterior;
    • Indexarea şi navigarea vor fi concepute după nevoile cercetătorilor şi adaptate lor. Rezultatele cercetării vor fi accesibile în Dacoromanica.
    Dacoromanicaprevede legături cu aceste baze şi astfel este consolidată prima sa misiune, aceea de rezervor de documente digitizate.


    Digitizarea în reţea cu alte biblioteci

    Identificarea proiectelor la sursă

    În absenţa unui program naţional coerent și științific care să stabilească liniile directoare ale procesului de digitizare a patrimoniului cultural, Biblioteca Academiei Române şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi-au asumat această responsabilitate. Legitimitatea istorică este conferită de faptul că BAR este instituţia emblemă a culturii române în domeniul biblioteconomiei şi deţine patrimoniul culturii scrise al ţării, iar BMB este prima bibliotecă publică din România, înfiinţată în anul 1831, şi are, în consecinţă, o tradiţie impunătoare în domeniul cercetării ştiinţifice. În viitor, este obligatoriu ca Dacoromanica să devină un program însuşit de către Guvernul României prin intermediul acestor două biblioteci iniţiatoare cu rol de coordonare metodologică, pentru a se evita dublarea activităţilor şi pentru a se susţine financiar.


    Două axe de cooperare

    Perspectivele digitizării partajate se structurează astăzi în două direcţii: regruparea virtuală a corpusurilor complementare şi complementaritatea colecţiilor:

    Complementaritatea colecţiilor:

    Mai multe experienţe sunt în curs.
    Colaborarea dintre BAR şi BMB şi celelalte biblioteci, precum şi cele preconizate cu Arhiva Naţională de Film şi Societatea Română de Radiodifuziune, constă în a asigura pentru digitizare documentele care întregesc imaginea Patrimoniului Cultural al României.

    Experienţa şi posibilităţile noastre tehnice, întotdeauna de ultimă generaţie, ne-au condus la realizarea unor programe regionale pentru digitizarea publicaţiilor referitoare îndeosebi la memoria comunitară din fondurile Bibliotecii Municipale Chişinău – Republica Moldova şi Bibliotecii Municipale Sofia – Bulgaria.

    De asemenea, vom stabili parteneriate interregionale între euroregiunile Bucureşti-Ilfov, Regiunea Sud-Muntenia care înglobează judeţele Argeş, Dîmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, precum cu Regiunea Sud-Vest Oltenia care cuprinde judeţele Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj şi Vîlcea.

    Aceste exemple ilustrează bine că în materie de partajare a colecţiilor digitale, este pe cale de a se trece de la o politică de integrare a unui aport exterior la o politică de interacţiune între mai mulţi parteneri cu părţi egale.

    Complementaritatea competenţelor

    Colaborările realizate cu Institutul de Studii Sud-Est Europene, cu Institutul de Lingvistică şi cu Institutul de Etnografie şi Folclor, pun în valoare o complementaritate în termen de competenţe. BMB, în acest caz, a decis să digitizeze lucrările de referinţă recomandate de aceste institute. Aportul institutelor academice este de a indexa fiecare din articolele propuse pentru digitizare, ceea ce BAR şi BMB nu pot face din cauza lipsei mijloacelor.

    Această muncă, în fapt profesia transformată a bibliotecarului contemporan, constituie o reală valoare adăugată, care permite cercetătorului să lucreze mai uşor când stabileşte bibliografia şi când selectează articole pentru acces la textul integral. Această împărţire de roluri oferă fără îndoială pista cea mai promiţătoare.

    Experienţa noastră va fundamenta cooperarea cu toate institutele academice interesate. De altfel, Dacoromanica se va adresa fără excepţie instituțiilor Academiei Române. O altă direcţie, trebuie să fie rezervată istoriei regionale, componentă importantă în perspectiva cooperării interregionale.

    Oricum, Dacoromanica suscită multe aşteptări.


                                                                                     Dr. FLORIN ROTARU
    la Un comentariu:

    Lukas Stella, L’INVENTION DE LA CRISE.

    Escroquerie sur un futur en perdition

    L’INVENTION DE LA CRISE

    26 janvier 2012 par Lukas Stella | consulté 128 fois  économique

    La crise n’est pas une fatalité, ni un accident de parcours, c’est une invention construite de toutes pièces, qui permet au capitalisme financier de parfaire sa domination en usurpant tous les pouvoirs. Nous sommes entrés dans l’État d’urgence d’une guerre ouverte contre les populations. Ce n’est pas le dysfonctionnement du système qui est ici en cause, mais bien l’économie elle-même dans son fonctionnement, son achèvement inévitable.
    Il s’agit maintenant d’appréhender le système sous tous ses aspects et dans toute la complexité de ses interactions, pour mieux comprendre comment la création de richesses a été accaparée par la haute bourgeoisie dans le processus de la mondialisation, accéléré par l’informatisation généralisée, la prolifération des dettes, et par le pillage d’un futur déjà ruiné. L’escroquerie de ce temps décompté se précipite, l’espace se restreint aux marchandages et aux spéculations dévastatrices, c’est alors que notre survie s’amenuise dans les restrictions, la misère et la barbarie.
    Le règne de l’exploitation et de sa servitude, des séparations guerrières et des arnaques mafieuses, paraît se réduire aujourd’hui au scénario d’une catastrophe programmée. Quand il n’y a plus d’avenir, on peut alors abandonner les préjugés réducteurs d’un passé révolu. C’est le moment de prendre le pouvoir sur ses propres conditions d’existence au cours de situations incertaines, par des pratiques libertaires en coopérant tous ensemble à l’auto-organisation d’une démocratie générale.
    Lukas Stella,  Extrait de "L’invention de la crise" publié aux Éditions L’Harmattan, Janvier 2012.
    la Niciun comentariu:

    Doina JELA. Sociologul ca om al cetăţii. Interviu cu Zoltán ROSTÁS

    Sociologul ca om al cetăţii. Interviu cu Zoltán ROSTÁS
    Autor: Doina JELA

    Sursa http://www.observatorcultural.ro/Sociologul-ca-om-al-cetatii*articleID_26466-articles_details.html


    Zoltán Rostás este sociolog, profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, autor al unui mare număr de cărţi de istorie orală. Cele mai multe dintre volumele din ultimii ani, scoase în colaborare cu mai tineri specialişti, tind să aprofundeze o temă devenită un fel de domeniu al cărui „proprietar exclusiv“ pare să fie. Este vorba despre sociologia interbelică şi despre cel mai important reprezentant român al acesteia, Dimitrie Gusti. Un dialog despre importanţa apariţiei, la Editura Curtea Veche, a cărţii lui Antonio Momoc, Capcanele politice ale  sociologiei interbelice. Şcoala gustiană între legionarism şi carlism.

    Domnule Zoltán Rostás, tot citind cărţi – editate, coordonate, supervizate de dvs. – referitoare toate, direct sau indirect, la Dimitrie Gusti şi la Şcoala Gusti, mi s-a trezit o bănuială: Gusti nu e pentru dvs. numai un sociolog, un savant, un militant social insuficient cunoscut, ci şi un model cu care vă identificaţi. Am dreptate şi, dacă da, în ce măsură? Ce vă place şi ce nu la Dimitrie Gusti?

    Îmi pare rău că trebuie să vă contrazic de la început. În primul rînd, nu Gusti şi Şcoala Gusti m-au interesat la începutul începutului, ci o sociologie aplicată pe trecut, adică istoria socială, mai ales istoria socială bucureşteană. Atunci cînd, în 1980, am „descoperit“ istoria orală şi istoria socială, am fost fascinat de posibilităţile acestei istorii alternative încă nepracticate la noi. Aproape întîmplător – deşi nu chiar în mod neprevăzut –, am început să mă gîndesc şi să fac interviuri cu reprezentanţii Şcolii sociologice de la Bucureşti. Dar nu în ideea de a corecta ceva, ci pur şi simplu pentru a face un alt tip de istorie a Şcolii. Adică nu pe linia teoriei sociologice, ci a vieţii sociologului, a practicii cotidiene a sociologului, a implicării sociologului în viaţa publică începînd din anii ’20, pe urmă în anii ’30, şi apoi în alte perioade, cînd, practic, sociologia nu exista ca disciplină oficial recunoscută, dar sociologii existau, erau tot sociologi, chiar nevoiţi fiind să se ocupe de altceva.
    Acestea fiind zise, trebuie să spun, de la bun început, că pentru mine, Dimitrie Gusti nu a fost un model. Eu pur şi simplu am fost frapat de puterea de mobilizare a acestui om, dar, în acelaşi timp, nu am pierdut din vedere nici un moment că el era un reprezentant al unei perioade, al unei epoci, al unei culturi, ca şi ceilalţi din generaţia sa. Pentru mine, Şcoala Gusti şi perioada interbelică au constituit un domeniu de studiu, nu de evaziune din lumea monotonă a anilor ’80. Nu m-am pierdut în această perioadă, ci doar am încercat să înţeleg liniile directoare discrete ale conduitei lor intelectuale, nu acelea declarate ca „misiune“. Pe scurt, în anii ’80 mi-am inventat un şantier de arheologie socială – ca să folosesc expresia lui H.H. Stahl –, care a oferit un sens în plus vieţii mele în Capitală.
    Dacă mă întrebaţi despre Gusti ca persoană, trebuie să amintesc că a fost un om de o rară capacitate organizatorică, un om care avea o charismă aparte faţă de cea a lui Iorga sau a lui Nae Ionescu, deşi era de o labilitate emoţională surprinzătoare. Nu era un mare vorbitor, nu era un orator foarte captivant, dar avea o uriaşă capacitate de convingere, ştia să adune în jurul lui tineri. Sigur că acest tip de universitar m-a atras. Altminteri, numai la profesorii Mihai Pop şi Ion Aluaş am mai descoperit aceste calităţi cînd am început studiul pe aceastei şcoali sociologice într-o manieră necunoscută la Bucureşti.

    Aţi scos pînă acum, doar la Editura Curtea Veche, cărţi în colaborare cu cîţiva dintre foştii dvs. studenţi: cu Theodora Văcărescu (Femei povestind. Cealaltă jumătate a istoriei), cu Florentina Ţone (Tînăr student caut revoluţionar), cu Antonio Momoc (Activiştii mărunţi)... Această Şcoală Rostás este chiar mai numeroasă decât pare.

    Accept denumirea de „Şcoala Rostás” fireşte doar cu ghilimele, fiindcă evident că nu am nici o şcoală, nici măcar o grădiniţă. Eu am cîţiva tineri prieteni, colegi, foşti sau actuali doctoranzi sau masteranzi, cu care facem planuri, discutăm, participăm la conferinţe şi, din cînd în cînd, mai scoatem şi o carte, dar nu există vreo şcoală de tip Gusti sau de alt tip din istoria sociologiei. Este vorba aici de un lucru mult mai simplu. Sînt conducători de doctorat ca mine, care se ocupă foarte mult de doctoranzi, alţii mai puţin sau deloc. Unii, la fel ca mine, caută doctoranzi-colaboratori pentru un domeniu foarte precis, bine conturat, alţii acceptă propunerea doctorandului. În cazul meu, impresia de şcoală poate provine eventual şi din faptul că, în zona bucureşteană, în mediul universitar, nimeni altcineva nu se ocupă de istoria orală şi de istoria socială a Şcolii gustiene, prin urmare, cei care lucrează cu mine, într-un fel sau altul, au fost implicaţi şi în una, şi în cealaltă. Dar asta nu înseamnă că toţi doctoranzii au avut şi experienţă de istorie orală. Şi sigur că acest cerc este deschis, eu permanent caut tineri deschişi pentru acest experiment de istorie socială în şi prin Şcoala gustiană.
    Doctoranzii se ocupă de domenii de cercetare neglijate
    Ce apreciaţi la fiecare dintre ei?
    E foarte greu să-i diferenţiezi. În primul rînd, fiindcă au stagii de cercetare foarte diferit. Unii au condiţii de viaţă mai favorabile cercetării, alţii mai proste. Unii au publicat fie împreună cu mine, fie separat, alţii sînt la începutul studiilor doctorale sau masterale. În orice caz, cea mai consistentă activitate ştiinţifică o are Theodora-Eliza Văcărescu, ceea ce se reflectă şi în numărul de publicaţii. Ea are propriul ei domeniu de cercetare în jurul studiilor de gen şi de feminism, dar a dezvoltat şi o temă care îmi este apropiată: dimensiunea de gen a Şcolii gustiene, o problemă care nu a fost cercetată deloc. Ea a reuşit să aducă la suprafaţă nişte structuri extraordinar de importante, care modifică în multe aspecte ceea ce se ştie chiar şi despre rădăcinile Şcolii Gusti în ceea ce priveşte intervenţia socială. Antonio Momoc, la rîndul lui, are o activitate foarte bogată şi recunoscută, legată de cercetarea comunicării politice. Cartea lui realmente desţeleneşte o dimensiune, un spaţiu important al Şcolii gustiene, cel al politicului, pe care vechii istorici ai sociologiei, din varii motive, l-au ocolit. După părerea mea, cercetările de microistorie ale lui Ionuţ Butoi cu privire la un „altfel“ de Vulcănescu sau cercetările Florentinei Ţone cu privire la dimensiunea medicală a Şcolii sociologice de la Bucureşti sînt şi ele probleme importante, de o noutate absolută. Se ştia că cel mai mare ecou al sociologiei gustiene în epocă s-a înregistrat în sociologia maghiară, iar cercetările lui Marton Salamon aprofundează dimensiunea de istorie socială a acestor relaţii.
    În general, doctoranzii  se ocupă de dimensiuni neglijate de vechea istorie a sociologiei, domenii foarte legate de contextul social-politic al interbelicului. Aşa sînt, de exemplu, dimensiunea cercetării manifestărilor administrative şi politice din satul românesc pe care o realizează Bogdan Bucur sau lămurirea concepţiei lui Gusti despre universitate şi practica universitară a Şcolii gustiene, îmbrăţişată de Agota Szentannai. Şi, desigur, au venit şi noi doctoranzi care se află în perioada de definire a subiectului. În această privinţă, Enache Tuşa este mult mai avansat, el se va ocupa de problema colonizării, a migraţiei, a felului în care Şcoala Gusti a abordat aceste fenomene importante din interbelic, necercetate. De asemenea, cu o nouă abordare va veni şi Alina Juravle, care va cerceta modul de gîndire al ţărănimii actuale, dar în sate care fuseseră cercetate de gustişti, iar Cristina Moraru va aprofunda tipurile de organizare din Şcoala Gusti. Şi se ataşează acestei „cooperative gustiste“ şi masteranda Iulia Kretsch, care se va ocupa de problema fotografiilor şi a filmelor realizate în cadrul campaniilor monografice, în general, de problema imaginii şi a funcţiei pe care i-a conferit-o Şcoala Gusti. În acest context, vom publica, în curînd, împreună cu Theodora Văcărescu, şi nişte culegeri de texte cu adevărat surprinzătoare: scrierile gustiştilor, consideraţi exclusiv rurali, despre Bucureşti şi studiile „uitate“ ale colaboratoarelor lui Gusti.


    Mă întorc la Şcoala Gusti. Ştiu că ceea ce urmăriţi aducînd la lumină toate documentele referitoare la acest moment din sociologia românească este echilibrarea imaginii unui interbelic perceput, pînă acum, ca fiind împărţit exclusiv între influenţa de extremă dreaptă a charismaticului Nae Ionescu, în filozofie, şi cea democratică a lui E. Lovinescu. Chiar este Şcoala Gusti suficient de puternică pentru a contrabalansa imaginea rezultată din examinarea doar a acestor două tendinţe?

    Au există foarte multe grupuri, grupuleţe în perioada interbelică, au fost personalităţi care au strîns în jurul lor tineri, au funcţionat multe mişcări, cenacluri, cercuri… De-a lungul interbelicului, aceste formaţiuni s-au transformat, s-au minimalizat, s-au amplificat, în orice caz, pe la mijlocul anilor ’30, mişcarea legionară pare-se că avea cea mai mare audienţă printre tineri. Şcoala gustiană, ca organizaţie ştiinţifică, nu putea să contrabalanseze o mişcare politică cum a fost cea a lui Codreanu. Dar sociologii gustieni implicaţi în organizarea echipelor regale studenţeşti reprezentau o alternativă de luat în seamă. Tocmai din acest motiv au fost atacaţi de presa legionară. Această mişcare a echipelor studenţeşti regale, infiltrată de legiune, a fost dizolvată de Vodă Carol în toamna lui 1939 şi din alte motive decît influenţa gardistă. Ca atare, este dificil de stabilit scorul acestei încleştări.
    Dar, înainte de această competiţie-confruntare, la începutul anilor ’30, monografiştii gustieni şi eseiştii năişti aveau o evoluţie independentă, fără confruntări, şi în 1932 chiar s-au asociat pentru organizarea celebrelor dezbateri Criterion şi apoi pentru scoaterea revistei cu acelaşi nume. După cum se ştie, această cultură a dialogului s-a stins la mijlocul anilor ’30. Cine nu a fost marginalizat sau voia să-şi păstreze autonomia, dintr-un motiv sau altul, s-a apropiat ori de legiune, ori de carlism. Aceste – astăzi – simple abstracţiuni istorice, în vremea respectivă însemnau afilierea la Germania nazistă şi revizionistă sau la Franţa şi Anglia, garanţii integrităţii României. Şcoala gustiană poate nu avea ponderea necesară echilibrării tendinţelor centrifuge, dar s-a poziţionat în sensul păstrării unei Europe normale.

    Cartea lui Antonio Momoc este o premieră
    În cartea Capcanele politice ale  sociologiei interbelice. Şcoala gustiană între legionarism şi carlism, Antonio Momoc dezvoltă ideea avansată de dvs. mai demult, cum că echipele monografice aveau drept scop să dubleze şi să contracareze influenţa Mişcării Legionare la sate. Care sînt celelalte puncte forte ale acestei lucrări?
    Cartea lui Antonio Momoc, după cum am mai spus, este o premieră prin faptul că abordează în totalitate dimensiunea politică a Şcolii gustiene, ceea ce nu s-a mai făcut nici înainte, nici după Revoluţie. E un lucru pe care-l consider necesar, fiindcă a crede că o şcoală est-europeană putea fi independentă de politică este o inepţie. Şcoala Gusti – o demonstrează şi Antonio Momoc – a avut scopul de a ajuta, prin ştiinţă, politica de modernizare a României. Cît de realistă putea să fie această strategie e uşor de criticat acum, dar era legitimă atunci, în interbelic. Care sînt acele puncte tari? După mine, e foarte important faptul că a arătat că rădăcinile sistemului gustian se găsesc în opera lui Saint-Simon, mai ales că cei care s-au ocupat exclusiv de filiaţii teoretice nu l-au observat pînă acum. Mai mult decît atît, cred că este important că Institutul Social Român înfiinţat de Gusti este aici suficient de bine analizat în perioada sa glorioasă, perioada anilor ’20, cînd a funcţionat ca un adevărat incubator al politicianului român modern, un fel de şcoală postdoctorală informală de pregătire superioară a experţilor în administraţia de stat. Antonio Momoc a arătat că, în spatele unei afilieri sincere la un sistem sociologic – mă refer la cel gustian –, poate exista o diversitate de atitudini, de credinţe şi de ataşamente politice, uneori aceste tendinţe ducînd la rupturi importante. Dar aceste neînţelegeri, pînă la urmă, nu au dus la autodistrugerea şcolii, Gusti reuşind să se ridice deasupra acestor convulsii politice şi să menţină unitatea şcolii ca formaţiune ştiinţifică. După părerea mea, şi analiza ideii unei apropieri a şcolii de carlism în privinţa modernizării satului e un lucru foarte important, mai ales fiindcă niciodată n-a mai fost scoasă la suprafaţă. În general, în această carte se poate observa că viaţa intelectuală interbelică a fost mult mai nuanţată decît s-a arătat prin cîteva publicaţii dinainte şi de după Revoluţie. Adică să crezi că existau doar o stîngă şi o dreaptă şi nimic altceva este o simplificare maniheistă mediocră.

    Din cartea lui Momoc am înţeles care fusese, în viziunea mentorului ei, misiunea Şcolii Gusti. Care este în viziunea dvs. misiunea „Şcolii Rostás“?
    Să ne înţelegem, Gusti avea multe misiuni, în funcţie de perioada prin care trecea, pe fondul permanenţei modernizării ţării cu ajutorul ştiinţei. Pentru Gusti, în orice situaţie, înainte de revenirea lui Carol II şi chiar şi după căderea lui, ba chiar şi după cel de-al Doilea Război Mondial, erau importante şcoala monografică, cunoaşterea amănunţită a ţării şi, ca o consecinţă, prin această cunoaştere, ridicarea satului şi a ţării. Trebuie să recunosc că ambiţiile mele sînt infinit mai mici. Totuşi, de durată lungă. Scopul meu este, în primul rînd, încetăţenirea metodei şi a spiritului istoriei sociale în istoria recentă a României, prin aplicarea acestei perspective la cunoaşterea zonei de influenţă a Şcolii gustiene. Dar nu numai teritoriul social al sociologiei m-ar interesa. M-aş angaja cu plăcere în coordonarea unor lucrări de istorie socială a Sburătorului, sau a Societăţii Ziariştilor, sau a Şcolii Politehnice din Bucureşti... Acest cerc de prieteni şi de colegi cu care lucrez în acest moment, precum şi alţi tineri cercetători pe care am reuşit să-i reperez vor contribui, în viitor, la reechilibrarea imaginii interbelicului şi a perioadei comuniste, care, în ultimii 20 de ani, a fost realmente distorsionată de o elită maniheistă.
    Ceea ce am vrut a fost să strîng în jurul meu un număr de tineri care au acceptat cu bucurie sau cu mirare cîteva condiţii: să ne ocupăm de această istorie socială, să o vedem dintr-o perspectivă modernă şi să ne ocupăm de un lucru de care lumea ştiinţific-culturală actuală nu pare prea interesată. Dacă eu am fost de părere că trebuie să mă ocup de lucruri de care alţii nu se ocupă, se pare că şi ei au acceptat acest lucru, într-un fel după dictonul „Alătură-te celor puţini“. În jurul lui Gusti s-au strîns o duzină-două de tineri şi, practic, ei reprezentau sociologia bucureşteană. Acum, cred că nu exagerez dacă spun că numai în Bucureşti termină, într-un singur an, 1.000 de studenţi sociologia la diverse facultăţi. Nu cred că producţia de doctori într-un an ar fi mai mică decît o sută, tot în Bucureşti. Dacă punem la socoteală Iaşi, Timişoara, Cluj, atunci situaţia este foarte diferită faţă de perioada interbelică. Ca atare, aş fi absolut ridicol dacă m-aş compara cu Gusti. Dar, oricum, în prezent, nimeni nu poate fi un Gusti. Dar sociologi, antropologi, etnologi, istorici recunoscuţi, cu operă originală vor fi. Însă nu crescuţi de un părinte fondator de şcoală.

    Şi o întrebare delicată. În ce capcane riscă să cadă tinerii din „Şcoala Rostás“? Ce faceţi să-i feriţi, fiindcă nu-mi închipui că propovăduiţi un absenteism politic de tipul suflatului în iaurt al unei categorii care, cu două generaţii în urmă, s-a fript cu ciorbă…
    De la Stahl, dar şi de la Mihai Pop, am învăţat că, dacă cineva se ocupă de cercetare, evident că este şi un om al cetăţii. Dar şi în cercetare, şi în viaţa publică trebuie să fii în primul rînd cercetător. Adică să analizezi situaţiile şi nu să te ambalezi în anumite chestiuni necunoscute îndeajuns de bine. În general, am impresia că studenţii de azi, tinerii de azi sînt mult mai preocupaţi de analiză decît de afilierea din motive emoţionale. Cel puţin tinerii din jurul meu sînt mult mai raţionali şi mai porniţi spre analiză decît să se ambaleze în proiecte politice de moment.
    Intelectualii interbelici au spus „lucruri trăsnite“. Şi la dreapta, şi la stînga. Cunoaştem consecinţele. Tinerii intelectuali contemporani s-au manifestat deocamdată puţin. Vom vedea mai tîrziu consecinţele.

    Doina Jela
    la Niciun comentariu:
    Abonați-vă la: Postări (Atom)

    Eliana POPA. Un pamflet muzical

    https://www.youtube.com/watch?v=ruvZnxVKTRg&list=RDruvZnxVKTRg&start_radio=1 28 465 vues 28 déc. 2025 Acesta este un PAMFLET și...