I
nterviul de mai jos oferă un cadru oficial experienţei mele de muncă în Arhivele naţionale şi la CNSAS. Despre accesibilitatea documentelor am opinii pozitive în general. Ceea ce mă contrariază este numprul redus de cercetători care pot citi aceste documente, fiindcă sălile de lectură sunt minuscule în raport cu necesitatea de principiu a cercetării. În același timp,nu știu care este cererea reală, câți sunt cercetătorii care solicită documente. Un progres a avut loc, de când lucrez prin arhive. Dreptul de a fotografia direct dosarele a fost o evidentă facilitare a munci de cercetare, ca și posibilitatea de a solicita mai multe dosare concomitent. Dar existpă ahive care sunt saturate, cum e cazul celei din Tg:Mureș, subdimensionată în raport cu necesitatea de a primi și accesibiliza corect cercetarea arhivelor fostei județene de partid, de pildă. Dan Culcer
Revista 22, Nr. 36 / 4-10 septembrie 2007
„Există psihoza că trecutul trebuie controlat“
Interviu cu Dorin Dobrincu
Interviu realizat de Armand Goşu
Nici n-ati fost bine numit
director general al Arhivelor Nationale si ati fost contestat de un grup
de academicieni. Ideea protestului lor la proiectul numirii dvs. ar fi
ca Arhivele incap pe mana unui copil. E un copil Dorin Dobrincu?
Cred ca, dincolo de cei 35 de ani, am acumulat totusi o anumita
experienta, legata atat de propria-mi profesie (istoric), cat si de cea
de cercetator in arhivele din Romania, inclusiv in Arhivele Nationale.
Cunosc bine arhivele romanesti, pentru ca am in spate mai bine de un
deceniu de lucru intens in mod deosebit in arhivele comunismului
romanesc, dar nu doar ale comunismului. As aminti aici stagiile
indelungate in Arhivele Nationale Istorice Centrale, dar si in diversele
directii judetene, in arhivele SRI, ale Tribunalelor Militare, in
Arhivele Militare Romane, ale CNSAS, ale Secretariatului de Stat pentru
Culte si ale Ministerului Afacerilor Externe. Am lucrat, de asemenea, in
atat de putin frecventatele arhive locale, inclusiv in cele comunale,
precum si in arhive private.
Ati declarat, spre stupoarea multora, ca Arhivele Nationale nu detin
documente secrete. Asta dupa ce o sedinta a CSAT decisese tocmai
desecretizarea fondurilor de la Arhivele statului.
Dupa cum bine se stie, arhivele au fost mereu o problema in societatea
romaneasca dupa 1989. E vorba mai ales de cele ale istoriei recente, ale
comunismului romanesc, produse de institutiile civile ale statului sau
de partidul comunist, ca sa nu mai spunem de cele create de institutiile
militare sau militarizate, in special de serviciile represive,
Securitate sau Militie. La Arhivele Nationale au ajuns intr-o perioada
lunga de timp cateva dintre fondurile importante pentru studierea
istoriei recente si mai ales acel fond CC al PCR, care, din diverse
motive, nu a fost dat in cercetare decat tarziu si intr-o foarte mica
masura. In Arhivele Nationale – aceasta era precizarea pe care am
considerat-o necesara – nu exista documente clasificate, nu in sensul pe
care obisnuit il acordam acestui termen.
Termene maxime pentru accesul la documente
Au fost sau n-au fost secretizate fondurile?
Prin interpretarea fortata a Legii 16/1996, Legea arhivelor, in mod
deosebit arhivele comunismului au fost secretizate, tinute departe de
ochii publicului. Dar aici e o nuanta care trebuie prinsa. Legea
16/1996, care e restrictiva, fiind facuta la putin timp dupa caderea
comunismului in Romania, apara mai degraba interesul statului si mai
putin dreptul cetateanului, al cercetatorului de a avea acces la aceste
documente. Exista un segment al legii, celebra Anexa 6, cu foarte multe
restrictii privind accesul la documente. Mereu s-a spus ca Romania, in
materie de legislatie arhivistica, a imitat legislatia europeana, ca
sunt termene rezonabile. Ei bine, nu e chiar asa. Romania, in cele mai
multe cazuri, a ales termene maxime de acces la anumite tipuri de
documente, in comparatie cu alte tari din Europa. In afara de Anexa 6,
exista un articol in lege, art. 20, in care se atinge aceasta chestiune a
accesului la documente dupa 30 de ani de la crearea lor. Dar tot in
acest articol se permite conducerii Arhivelor derogarea atunci cand
considera necesar. Acesta poate fi un avantaj pentru cercetatori daca la
conducere se afla oameni rezonabili, dar in acelasi timp lasa loc
arbitrariului, si a si fost folosit deseori in acest sens in ultimii 11
ani.
Sa recapitulam. Au fost secretizate anumite fonduri de la Arhivele
Nationale? Deci, decizia CSAT si interventia primului ministru, in
sensul deschiderii arhivelor, au o baza in realitatea imediata din
arhive?
Da, in sensul ca legea actuala este restrictiva, nu exista un acces
neechivoc la fondurile care au fost create mai recent de 30 de ani. Din
punctul acesta de vedere, cred ca nici presedintele, nici premierul nu
s-au inselat. Dar exista aceasta posibilitate legala, prin decizia
conducerii, de a permite accesul la fondurile istorice recente, mai ales
ca a intervenit un fapt pe care nu-l putem scoate din ecuatie, si anume
precedentul creat de Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii
Comuniste din Romania, care a patruns destul de adanc in aceasta arhiva
extrem de sensibila, Arhiva CC al PCR.
Bun, dar de ce este extrem de sensibila aceasta arhiva, de ce atata
agitatie in jurul acestor fonduri ale CC, ce e acolo atat de sensibil
incat trebuie tinut pitit de ochii publicului?
Exista la noi, deopotriva in cercuri politice, cat si academice aceasta
psihoza ca trecutul trebuie controlat, ca trebuie tinut departe de ochii
publicului. Exista teama unora care au insemnat ceva in structurile
partidului comunist si care au insemnat chiar ceva mai mult dupa 1989,
ca imaginea pe care si-au construit-o cu multa atentie in postcomunism
ar putea fi erodata.
Sunt intemeiate temerile acestor oameni? Sunt intr-adevar documente
in anumite fonduri care, odata facute publice, ar putea sifona imaginea
unor politicieni de astazi?
Este destul de probabil ca unii dintre ei vor avea o alta imagine
publica. Insa as vrea sa precizez ca nu sunt informatii de genul celor
aflate in Arhiva CNSAS. Este mult mai important indeosebi pentru
istoricii profesionisti sa aiba acces la aceste documente, pentru ca
intr-un timp rezonabil ei ne-ar putea oferi o perspectiva credibila
asupra trecutului nostru recent, nu doar asupra politicii externe, ci si
asupra politicii interne, asupra nomenclaturii, asupra situatiei
sociale din Romania comunista s.a.m.d.
Care e situatia celorlalte tari din Europa Centrala si de Est, care
au cunoscut si ele experienta comunismului, ca si noi, si care acum sunt
impreuna cu noi membre ale UE? Ma gandesc la Ungaria, Cehia, Polonia,
Slovacia.
Dupa cum stiti, Romania a reprezentat un caz oarecum singular in
Europa Est-Centrala. In materie de acces la informatii, in primul rand
la informatia istorica, la documentele de arhiva, am avut nu doar o
legislatie restrictiva, ci si o atitudine generala a autoritatilor
descurajanta pentru cercetatori. Aceasta a fost si situatia arhivelor
partidului comunist, ale structurilor subordonate acestuia si,
bineinteles, a arhivelor serviciilor represive, care de asemenea erau
controlate de partid. Daca in Germania de Est, Comisia Gauck s-a
infiintat destul de repede dupa prabusirea comunismului, a preluat
documentele produse de Stasi si le-a pus intr-o forma institutionalizata
la dispozitia publicului, in Romania nasterea CNSAS a trebuit sa
astepte aproape un deceniu. Deschiderea la Arhivele Nationale a durat
mult mai mult. As atinge aici situatia Arhivei CC al PCR, care in
decembrie 1989 a fost preluata de armata, urcata in camioane si dusa
intr-o unitate militara, la Pitesti, apoi a fost mutata in diferite
depozite din Bucuresti, ea fiind predata Arhivelor Nationale intre
1993-2000. Insa nu au existat in cele mai multe cazuri preluari potrivit
procedurilor arhivistice universal acceptate, adica procesele de
predare-primire sunt prost facute, s-au incalcat reguli arhivistice,
s-au preluat foarte multe documente efectiv in vrac sau, cum s-a
invocat, „in regim de urgenta”. Astazi ele sunt neinventariate in cea
mai mare parte, nu stim ce se afla acolo in mod detaliat. Arhiva CC al
PCR masoara aproximativ 5.000 de metri liniari. Dintre acestia, in jur
de 900 m.l. reprezinta arhiva istorica, cu 212 fonduri si colectii,
continand documente de pana in 1944, destul de bine puse in ordine, cu
instrumente de evidenta facute de creator. Mai exista alti aproximativ
4.100 m.l. alta arhiva (inclusiv Arhiva Muzeului de Istorie a PCR, 105
m.l.; Arhiva Academiei de Stiinte Sociale si Politice, 180 m.l.; Arhiva
Uniunii Tineretului Comunist si Uniunea Asociatiilor Studentilor
Comunisti din Romania, 330 m.l., controlate inainte de 1989 de PCR),
dintre care doar 600 au fost prelucrati arhivistic. Diferenta de 3.500
de m.l. isi asteapta inca inventarierea pentru a permite accesul
cercetatorilor in mod efectiv, pentru ca degeaba avem o arhiva pe care o
deschidem, declaram ca o dam in cercetare, daca nu stim noi insine
punctual ce avem acolo, iar cercetatorii nu pot solicita punctual
dosarele care ii intereseaza.
Dezordinea din arhivele comunismului
Presupun ca cel care a produs arhiva, Comitetul Central, avea
functionari arhivisti si presupun ca respectiva arhiva trebuia sa fie
intr-o mare ordine. Ce s-a intamplat de e un talmes-balmes?
Arhiva PCR, dupa toate datele, era foarte bine organizata. Cei cu care
am discutat eu – si am discutat cu multi arhivisti, acum stiu si
situatia din acte -, cei care au preluat arhiva spun ca au preluat-o la
metru liniar, si nu la unitate arhivistica. Sunt mai multe explicatii. A
existat o dezordine, o dezorganizare a Arhivei CC in timpul
evenimentelor din decembrie 1989 si dupa aceea sa nu uitam ca a trecut
pe la MApN.
A intrat cineva in decembrie ‘89 in acea arhiva sau daca a ajuns la
armata a intrat cineva de la armata si a dezorganizat acea arhiva? Se
poate reface firul?
Vreau sa-l depanam in sens invers. Exista anumite date, informale, ca o
parte din arhiva a fost distrusa sau cel putin „amestecata” in timpul
evenimentelor din ‘89. Dar sa nu uitam ca ea a stat fie si in parte
aproape un deceniu in arhivele MApN, s-au facut microfilme, unii
istorici sau jurnalisti au publicat documente din acea arhiva. Altii,
potrivit unor informatii, ar detine documente si astazi la domiciile
lor.
In original sau copii?
Informatiile de acest gen circula intre cei interesati de subiect. Se
spune ca anumite persoane ar detine documente in original. Revenind, am
avut acea lunga perioada in care documentele de la CC al PCR au putut fi
„periate” si faptul ca nu dispunem de o evidenta clara cred ca
indreptateste suspiciunea. Insa nu doar arhiva CC al PCR a ajuns la noi
in conditiile pe care le-am amintit. Bunaoara, documentele CC al UTC au
fost gasite abandonate intr-un depozit de langa Biserica Armeneasca.
Cum a ajuns fondul respectiv in depozitul de langa acea biserica?
Din pacate, nu am reusit sa aflu prea multe pana in acest moment.
Aceste arhive nu se predau cu proces verbal, cu inventare foarte exacte?
In mod normal, da. Numai ca aici intervine o problema: au disparut
creatorii lor. PCR a disparut in decembrie 1989, la fel UTC, Academia de
Studii Sociale si Politice, Muzeul de Istorie a PCR. Cei care au
preluat patrimoniul acestor structuri ori au vrut sa scape de arhiva,
ori nu au fost interesati sa o pastreze. Exista inca multe necunoscute
in legatura cu aceste arhive.
In acest caz, suspiciunea care s-a vanturat in ultimii 17 ani, ca s-a
umblat in aceste arhive, din ce spuneti dvs., e indreptatita.
E indreptatita. Am spus lucrul acesta si o repet. E necesara o ancheta, o
cercetare impartiala in sens invers. Sa vedem care a fost soarta
acestor arhive din decembrie ‘89 si pana in momentul in care au ajuns la
Arhivele Nationale. Eu nu am astazi certitudinea ca ele au ajuns in
integralitatea lor la noi. As vrea sa mentionez ca exista fonduri create
de structurile teritoriale ale PCR sau UTC. La fiecare directie
judeteana avem fonduri create de structurile locale ale PCR. Cele mai
multe sunt deja in depozitele Arhivelor Nationale si cam 50% sunt
prelucrate arhivistic. Insa nu au ajuns toate la noi, unele sunt la
primariile din municipii, altele sunt la diferite fundatii sau chiar
intreprinderi. Bineinteles ca eu consider important sa preluam absolut
tot, fiind vorba de arhive istorice.
Nici macar la arhivele locale ale PCR nu avem certitudinea ca nu s-a
umblat in acele dosare si ca ceea ce vede azi cercetatorul este dosarul
facut practic de emitent.
Nu avem aceasta certitudine, de vreme ce sunt indicii ca au existat
interese clare de a sterge urme, de a face sa dispara documente. In
acelasi timp, au existat distrugeri de arhive din inconstienta sau din
cauza dezinteresului responsabililor locali. Exista si astazi aceasta
practica a unor societati de a scapa de arhiva pentru ca nu au spatiu. O
arhiva presupune si cheltuieli, si nu mici. Au fost arhive distruse in
acesti 17 ani din motive economice.
O alta chestiune pe care vreau sa o ridic. Dupa 17 ani spuneti ca
sutele de metri liniari din arhiva CC nu sunt disponibili cercetarii
pentru ca nu s-au inventariat documentele, nu s-au inventariat dupa
normele in vigoare. De ce?
Cred ca a fost si un interes la un moment dat, dar si din lipsa de
profesionalism. E o problema legata de personal si de baza materiala. In
aceasta privinta nu am depasit inca – si imi masor cu atentie cuvintele
– prima jumatate a sec. XX, cu ingaduinta. Trebuie sa spun ca acum
facem eforturi pentru informatizare. Spre exemplu, in luna august a.c.
am inaugurat website-ul Arhivelor Nationale, pentru ca eram singura
arhiva nationala din Europa care nu aveam asa ceva, daca va puteti
inchipui. Avem foarte multe depozite care nu sunt potrivite pentru
arhive. Sunt cladiri pe care trebuie sa le evacuam pentru ca au fost
revendicate si castigate in instanta de fostii proprietari. Nu avem nici
macar suficiente rafturi, cutii de arhiva sau dosare. Ordonanta 39/2006
prevede preluarea de catre Arhivele Nationale a statelor de plata care
conteaza la recalcularea pensiilor. Or, asta inseamna efectiv
indepartarea noastra de menirea traditionala, care presupune conservarea
si introducerea in circuitul stiintitic a documentelor istorice. Riscam
sa devenim un depozit de hartii care, oricum, intr-un anume timp vor
ajunge la topit. Ma refer la aceste state de plata, a caror perioada de
pastrare este de 50 de ani.
Ma intereseaza ca, peste un an sau doi, sa ma duc la arhive si sa pot
citi documente de istorie recenta din ‘88-’89, chiar invocandu-va
decizia CSAT. Si am speranta ca arhivistii de la sala sa nu imi mai
ridice din umeri si sa-mi spuna: da, exista fondul respectiv, dar nu
vi-l putem da. Ce puteti face sa remediati aceasta situatie? Sa
incheiati macar arhivarea sutelor de metri din arhivele CC?
Serviciul Arhive Contemporane, care administreaza in mod direct arhivele
comunismului romanesc, are nevoie de personal suplimentar pe care il
putem aduce, pe perioada limitata, de la alte servicii. Speram sa putem
angaja personal care sa reuseasca intr-un an si jumatate, maximum doi
ani sa puna in circuitul stiintific aceasta arhiva. Dupa discutii cu
oamenii din Arhive cred ca este un termen realist. Nu pot sa fac o
promisiune ca in 4-5 luni vom putea inventaria ce nu s-a inventariat in
14 ani. Nu doar arhivele comunismului nu sunt inventariate. Exista, daca
va puteti inchipui, extrem de multe documente neinventariate datand din
sec. XVI si pana in prima jumatate a sec. XX. Ganditi-va ca la Directia
Judeteana Iasi a Arhivelor Nationale se lucreaza inca, pentru a depista
anumite documente, pe inventarele facute de primul director al
Arhivelor Statului din Moldova, Gheorghe Asachi, scrise in paleografie
chirilica si devenite la randul lor documente istorice. Asta spune ceva
despre situatia din Arhivele Nationale ale Romaniei. Arhivele
comunismului reprezinta varful icebergului. Sunt foarte importante,
inclusiv pentru mine, ca istoric contemporaneist. Am mai declarat ca
daca se solicita anumite fonduri in mod constant ele vor intra cu
prioritate in atentia noastra pentru prelucrare. Cred ca stiu deja care
sunt prioritatile.
In arhive s-a intrat in mod selectiv
In Raportul Comisiei Tismaneanu sunt mai multe mentiuni critice la
adresa arhivelor, a arhivistilor care stau acolo si care, unii dintre
ei, au incercat sa puna piedici accesului cercetatorilor si nu pun la
dispozitia acestora documentele respective. Ce se poate face?
Din cate imi dau seama a fost o situatie tolerata, poate chiar
incurajata dupa 1989. S-a spus anul trecut despre membrii si expertii
Comisiei Tismaneanu care au intrat in Arhive ca privilegiati. Dar
membrii si expertii Comisiei ajunsi in arhive au observat ca
privilegiati fusesera altii. Am putut constata, in 2006, ca pe foile de
folosire ale dosarelor apareau numele unor istorici de la institute si
facultati din Bucuresti care vazusera acele dosare in 1996, deci cu 10
ani inainte. Aceste lucruri se stiu in cercuri nu chiar restranse. In
privinta CPADCR, aceasta a activat in conditii speciale, a putut sa vada
fonduri si dosare care nu mai fusesera vazute pana atunci. S-a creat un
precedent foarte important pe care istoricii il invoca astazi si pe
buna dreptate.
Dar nu mi-ati raspuns direct. Cum se face ca ne trezim cu volume de
documente publicate la diverse edituri, documente din anumite fonduri
despre care, unele, banuiam doar ca exista, iar cand am mers la sala la
Arhive ni se spunea ca nu exista? Deci, sunt istorici care au acces la
fondurile respective si altii care nu au acces la fondurile respective.
Legea nu e aceeasi pentru toti?
Din nefericire, pana acum n-a fost. Exista o tendinta foarte veche la
unii arhivisti, si nu doar la Arhivele Nationale, de a monopoliza
documentele pe care de fapt le au in administrare, pentru a fi primii
care le utilizeaza pentru publicarea unor volume de studii si documente.
As vrea sa cred ca nu e totusi o practica prea raspandita in Arhive.
Arhivistii trebuie sa inteleaga ca sunt doar administratori ai
fondurilor respective, si nu stapanii lor. Ei sunt indreptatiti sa
fructifice documentele respective, dar nu in regim de monopol. In orice
caz, nu putem tolera un monopol din partea arhivistilor in detrimentul
cercetatorilor din diferite institutii sau a celor independenti. Ar fi
vorba de concurenta neloiala.
Constat cu tristete astazi ca persoanele de la sala pe care le
intalneam acum 15 ani si lucreaza unele dintre ele de dinainte de ‘89
sunt calificate si il pot ajuta pe cercetator, indrumandu-l in hatisul
fondurilor, iar noile achizitii, sa spunem, de la sala de lectura sunt
persoane mult prea putin competente in probleme de arhiva sau
dezinteresate de fonduri, de documente arhivistice. Ce se intampla cu
selectia personalului de la Arhivele Nationale?
Problema personalului este acuta in Arhivele Nationale. Pana in primii
ani de dupa caderea comunismului, arhivistii erau recrutati mai ales din
randul absolventilor facultatilor de Istorie, in cea mai mare parte,
apoi de la Litere, dar mai veneau unii si din alte domenii, de exemplu
de la Chimie, Biologie, pentru serviciile tehnice, ma refer la
restaurare sau la arhivele tehnice. La inceputul anilor ‘90 s-a creat o
Facultate de Arhivistica, care a fost integrata in Academia de Politie
din Bucuresti, si incet-incet arhivistii debutanti au inceput sa intre
in sistemul Arhivelor Nationale prin repartitie.
Am inteles bine, exista un fel de monopol al Facultatii de
Arhivistica? Sa spunem absolventii Facultatii de Arhivistica intrau in
Arhivele Nationale si absolventii Facultatii de Istorie, de pilda, nu
puteau sa lucreze in Arhivele Nationale?
Ca debutanti, in general nu. Pentru ca numarul de locuri era limitat si
treptat, intr-o anumita conjunctura, a fost rezervat pentru cei de la
Facultatea de Arhivistica. Pentru pozitii superioare unde se cerea
vechime, puteau sa intre si absolventii de la Facultatile de Istorie
etc. Potrivit unor date diverse (acte, statistici, discutii cu
arhivistii, cu sefi de servicii etc.), practica aceasta a fost in
detrimentul Arhivelor Nationale. In plus, ea se afla si in contradictie
cu Legea functionarilor publici, care prevede ca in acest corp se intra
prin concurs. Era o incalcare a egalitatii de sanse. Cum rezolvam
problema absolventilor de Istorie care au urmat sectii de arhivistica
existente deja la Bucuresti, Cluj, Iasi, posibil si in alte
universitati? Bunaoara, la Facultatea de Istorie a Universitatii din
Bucuresti exista un master in arhivistica, prima serie de absolventi
inregistrandu-se in acest an. Mi se pare corect ca toti acesti oameni sa
aiba o sansa pe piata muncii. Pe 10-12 septembrie a.c. avem programat
un concurs pentru ocuparea a 27 de posturi de debutanti. Vrem sa fie un
concurs transparent, scopul fiind atragerea celor mai buni candidati,
indiferent de facultatile (umaniste) absolvite.
Ce se poate face ca sala de lectura de la Arhivele Nationale din
Bucuresti, sa arate macar pe jumatate cum arata sali de lectura de la
Arhive Nationale din Europa Centrala si de Est?
Intr-adevar, sala de studiu din aparatul central al Arhivelor Nationale
arata ca in secolul XIX. Este inadmisibil, de exemplu, sa nu existe
prize pentru calculatoarele portabile. Intrarea cu laptopuri a fost
interzisa pana in primavara acestui an in mod oficial, dupa aceea s-a
permis accesul, dar fara posibilitatea alimentarii „din prizele
statului”. Ori, cercetatorii sunt si ei, ca toti cetatenii, platitori de
impozite. Arhivele nu subzista prin ele insele. In acest moment sala de
studiu a Aparatului Central se afla in reparatie, iar dupa 1 septembrie
a.c. cercetatorii vor putea sa constate ca vorbele pot avea si
acoperire. As mai adauga ca academicii au interesul sa studieze si in
luna august, o luna care traditional era inchisa pentru cercetare, si am
decis ca Arhivele Nationale vor fi deschise pentru cercetatori si in
aceasta luna. Asta inteleg ca a mai deranjat cativa arhivisti, dar cred
ca s-a inteles ca este spre binele publicului.
Discutam si asteptam de cativa ani o noua Lege a Arhivelor Nationale.
Stim ca exista un proiect sau mai multe proiecte, ca se lucreaza la
acele proiecte. O sa avem in curand o noua Lege a arhivelor?
Au existat discutii intense pe aceasta tema in ultimii ani, fiind
vehiculate mai mult proiecte pentru o noua Lege a arhivelor. In acest
moment exista un grup de lucru care si-a propus ca la inceputul lunii
septembrie a.c. sa finalizeze proiectul de lege, tinand cont de
proiectele anterioare. Speranta noastra este ca in cel mai scurt timp
proiectul sa fie supus dezbaterii publice si sa devina lege.
Exista si acea varianta a trecerii Arhivelor Nationale de la
Ministerul de Interne la Ministerul Culturii. Sunt discutii pe tema
acesta incepand cu ianuarie 1990. Proiectul de lege prevede ceva in
acest sens?
S-a invocat in sprijinul ramanerii Arhivelor la Ministerul Internelor
traditia (totusi liniar doar din 1951, in timpul Republicii Populare),
avantajul unui minister puternic, vizibil, respectabil etc. De cealalta
parte, s-a spus ca trecerea Arhivelor la Ministerul Culturii, intr-un
sistem care are o traditie prin excelenta civila, va permite
transparenta, deschiderea s.a.m.d. De fapt, cred ca miza nu o reprezinta
atat apartenenta la un minister sau altul, cat schimbarea culturii
institutionale. Pana la urma problemele structurale se rezolva prin
cointeresarea si prin implicarea factorului politic, dar schimbarea
ethosului institutional tine mai ales de vointa celor care se afla in
fruntea Arhivelor Nationale, de un anume fel de a imagina aceasta
institutie publica.
Pana la urma e vorba de accesul la numite fonduri. Miza ar fi accesul
la anumite fonduri in aceasta dezbatere privind trecerea de la Interne
la Cultura a Arhivelor.
Oricum, aceasta problema nu o poate rezolva directorul general al
Arhivelor Nationale si nici comunitatea arhivistilor. tine in cea mai
mare masura de vointa politica. Repet insa, in acest moment miza nu este
trecerea dintr-o structura sau alta, ci reforma reala, umplerea cu
continut a acestui cuvant. intr-un fel suntem si sub imperiul unei
ironii. Ne aflam in cadrul unui minister care se intituleaza, dupa
redenumirea din primavara acestui an, al Internelor si Reformei
Administrative. Nu ma sfiesc sa spun ca Arhivele Nationale au fost putin
reformate. Exista, evident, o anume neincredere a cetatenilor fata de
institutie, mai ales a celor in cunostinta de cauza, fata de schimbarea
starii Arhivelor, dupa cum exista si o teama, poate fata de necunoscut, a
arhivistilor. Avem nevoie de resurse pentru construirea de sedii in
multe judete, de depozite mai peste tot, de informatizare, de personal
suplimentar s.a.m.d. Dar sper ca prin vointa, cu un plan bine pus la
punct si cu sprijin din partea responsabililor politici, precum si cu
sustinerea opiniei publice Arhivele Nationale pot recupera timpul
pierdut.
