O minciuna mai mare ca un secol!

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

ZOE PETRE – O MINCINOASA NERUȘINATĂ

Publicat de admin in Textele altora pe 19.07.2012

 

Recent, a aparut un manual de istorie pentru clasa a XII-a, coordonat de istoricul (?) Zoe Petre. In aceasta carte exista un capitol mincinos si dusmanos privind Romania si holocaustul, in perioada in care tara a fost condusa de Ion Antonescu. Se fac afirmatii mincinoase, fara nici un fel de acoperire documentara. In continuare, prezint cateva date privind situatia populatiei evreiesti, din timpul guvernarii lui Ion Antonescu, indicand totodata sursa de documentare, titlul lucrarii, autorul, editura si anul aparitiei cartii.
Prezenta evreilor pe teritoriul locuit de romani dateaza de multa vreme, cu migrari masive in ultima suta de ani. Ei au fost primiti cu toleranta, au prosperat si au inceput sa domine financiar, reprezentand un corp neasimilabil prin traditie si religie, strain de Intereselen ationale ale Romaniei. Cu toata toleranta si intelegerea poporului român, in vremuri de restriste evreii au avut o purtare neloiala si ostila.
In timpul primului razboi mondial, in luna decembrie 1916, cand armatele dusmane conduse de generalul Mackensen au ocupat o parte din teritoriul tarii, inclusiv Bucurestii, evreii s-au pus la dispozitia ocupantului, in calitate de “cozi de topor”. Erau colaboratorii Politiei Secrete germane in cercetarile si arestarile ce se operau, dirijau trupele de ocupatie catre familiile instarite, incitandu-I pe inamici la devastari si fapte reprobabile. La denunturile evreilor au fost arestati fruntasii vietii politice care au ramas in Bucuresti si au refuzat sa colaboreze cu inamicul. Unii dintre ei erau bolnavi, altii erau in varsta si nu au putut sa plece cu Guvernul, cu Regele, Parlamentul si autoritatile, care s-au restras si s-au stabilit in Moldova, pe teritoriul inca liber al Regatului roman. Este dureros si regretabil faptul ca unii membrii ai guvernului si autoritatile centrale, germanofilii din timpul neutralitatii, ascunzandu-si cu greutate satisfactia catastrofei nationale, se pregateau sa nu urmeze guvernul tarii si pe rege in refugiul de la Iasi. Ei ramasesera, totusi in Bucuresti pentru a inscrie in Epopeea Neamului paginile de rusine pe care nu le-a cunoscut alt popor. In cartea “Impresii, pareri personale din timpul razboiului – jurnal zilnic, 13 august 1916-31 decembrie 1918” de Vasile Th. Cancicov, fost deputat in vechiul regat, la paginile 217-240 sunt scrie urmatoarele: Printre primii arestati de nemti in Bucuresti – au fost – prof. Constantin Radulescu – Motru, “omul parlamentului si takist”, deputatul Vasile Th. Canciov, “omul lui Take Ionescu”, deputatul Iancu Procopiu, directorul ziarului “L’independence Roumaine”,”omul lui Bratianu”, chimistul Stefan Minovici, Ionica Pilat (cumnatul primului-ministru), dr. Grigore Cantacuzino, Constantin Baicoianu, Paul Radulescu, Ionel Protopopescu Pache; Dem. Burileanu, profesor universitar, Ion Berindei, arhitect, dr. Constantin Cantacuzino, profesor universitar s.a. Initial komandatura germana hotarase deportarea celor arestati in Anatolia. Ulteiror, s-a revenit asupra acestei masuri si au fost deportati de catre trupele germane in Bulgaria, in localitatea Trojan, numai o parte din cei arestati, printre care a fost si profesorul Constantin Radulescu – Motru (vezi paginile 336, 337, 329, 290).
La intrarea nemtilor in Capitala, romanii au fugit, ori s-au ascuns. Numai evreii (cei peste 20.000) si germanofilii, in majoritate străini, au iesit in intâmpinarea trupelor inamice, oferindu-se sticle de vin, coniac, pâine, flori. Consternat de comportarea acestor oameni, Vasile Th. Cancicov s-a apropriat de un copil de vreo 12 ani ce impărtea tigarete dintr-un coșulet. Dupa ce compania germana a trecut, l-am intrebat de curiozitate :
- De ce natie esti dumneata ?
M-a privit cu dispreț si mi-a raspuns:
- Eu nu sunt roman, eu sunt evreu (vezi paginile 207 si 208).
Ura evreilor împotriva Poporului Român este mai veche. De ce atata ura? Explicatia este una singura. Evreii din toata Europa hotarasera inca din 1829 infiintarea Israelului european pe teritoriul Moldovei de la Nistru pana in Muntii Carpati, de aceea s-au opus cu inverșunare la revenirea Basarabiei la patria-mama. Numai ca rusii, care sunt un popor crestin-ortodox, ca si romanii, nu au admis asa ceva. Evreii s-au dovedit atat de dusmanosi, incat Petre Carp, care ramasese in Bucuresti pe timpul ocupatiei, vazand cu ochii lui acest comportament, el, care aparase instalarea evreilor in tara si care sustinea impamantenirea in bloc a lor, a declarat: “In ceea ce priveste populatia evreiasca, trebuie sa-mi revizuiesc total conceptiile”. Evreii erau intermediari in raporturile de exploatare a populatiei romanesti (vezi “Istoria războiului pentru intregirea României 1916-1918” – vol. 3, de Constantin Kiritescu, Editura Casa Școalelor, 1921). In luna iunie 1940, când Armata Rosie a ocupat Basarabia, Nordul Bucovinei si Nord-Vestul judetului Dorohoi, evreii au trecut de partea rușilor, avand un comportament profund antiromânesc, lăsând mult de dorit. Evreii aclamau intrarea sovieticilor in tara, barau calea ostasilor romani in retragere, care aveau ordine sa nu raspunda la nici un fel de provocari. Evreii ii provocau pe soldatii si ofiterii români, supunandu-i la tot felul de umilinte: ii scuipau, ii dezbracau, ii dezarmau, ii stropeau cu apa fiarta si murdarii, smulgeau epoletii de pe umerii ofiterilor, batjocorind astfel Armata Tării in care traiau si duceau viata cea mai buna.
In aceasta perioada, evreii au ucis soldati romani, preoti, invatatori, profesori, functionari si chiar populatie civila. La intrarea in localitati si orase, ostasii sovietici priveau nedumeriti aceste scene de groaza si nu le venea sa creada ca populatia evreiasca, ce traise pana atunci in bune relatii cu romanii, este capabila de asemenea atrocitati. In foarte multe cazuri au intervenit ostasii si i-au salvat, in primul rand, pe ostasii romani. Dupa instaurarea regimului de teroare. Evreii, in timpul ocupatiei rusesti, persecutand populatia romaneasca, devenisera mai rusi decat rusii. Comportamentul evreilor din aceste teritorii rapite i-a ingrozit pe militarii Armatei Rosii, si chiar pe conducatorii Uniunii Sovietice, avand ulterior consecinte grave asupra evreilor din URSS si chiar din tarile care au cazut sub sfera de influenta sovietica. Cu ocazia evacuarii Basarabiei si Nordului Bucovinei, a fost pentru armata o adevarata rusine ca s-a lasat insultata si atacata de evrei si comunisti, fara a reactiona (vezi arhiva Ministerului Apararii Nationale, fond Marele Cartier General, dosar 3828). Fostul prim-ministru Argetoianu spunea: “Nu toți evreii sunt comunisti, dar toti comunistii sunt evrei”.
Crezând ca sovieticii vor trece Prutul si in România, mii de tineri evrei, diriguiti de comunisti, s-au constituit in “soviete locale” in orasele din Moldova, pentru primirea invadatorilor, ca “eliberatori”. Au ocupat primăriile, prefecturile si au atacat regimentele militare românesti. In acest scop, la Dorohoi, au pus stapanire pe prefectura, primarie si cazarma regimentului de infanterie, alungand ofiterii si sustragand armament. A trebuit sa intervina Divizia a 7-a de la Roman, de care apartinea regimentul, si curajosul ei comandant, colonelul Iliescu, a rechizitionat in graba masini si carute si s-a deplasat la Dorohoi cu o formatiune militara puternica, sa restabileasca ordinea si securitatea. Evreii din cazarma regimentului, văzând aceasta forta militara, s-au refugiat cu armamentul sustras in cimitirul evreiesc si, din spatele monumentelor funerare, trăgeau in armata care-i urmarea si armata tragea in ei, rezultand morti si raniti, ceea ce evreii au denumit “Pogromul din Moldova”. In timpul teroarei staliniste, colonelul Iliescu a fost chinuit si a murit in inchisoarea de la Aiud.

Crimele, atrocitatile, excesele evreilor i-au daterminat pe multi intelectuali, oameni politici si oameni de stat din Romania si din alte state sa protesteze impotriva actiunilor lor. Chiar istoricul Nicolae Iorga nu a mai rezistat, vazand adevaratele dimensiuni ale tragediei, si a publicat, in numarul din 6 iulie 1940 al ziarului “Neamul Romanesc”, fulminantul articol intitulat “De ce atata ura?”, din care mentionez un pasaj: “Asa ni se rasplateste bunavointa si toleranta noastra. Am acceptat acapararea si stapanirea iudaica multe decenii si evreimea se razbuna in ceasurile grele pe care le traim. Si de nicaieri o dezavuare, o rupere vehementa si publica de ispravile bandelor de ucigasi sangvinari. Nebunia organizata impotriva noastra a cuprins targuri, si orase, si sate. Fratii nostri isi paraseau copii bolnavi, parintii batrani, averile agonisite cu truda. In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvant bun, macar de o farama de mila. Li s-au servit numai gloante, au fost sfartecate cu topoarele, destui dintre ei si-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele si li s-au furat ce aveau cu dansii, ca apoi sa fie supusi tratamentului hain si vandalic”. Pentru faptele lor antiromanesti deosebit de grave, unii evrei au fost pedepsiti, iar altii, considerati elemente dusmanoase Statului Roman, au fost dusi peste Nistru, ceea ce ar fi facut oricare alt stat. In privinta vietii evreilor autohtoni in timpul razboiului, graitoare sunt marturiile refugiatilor evrei din Polonia. Printre evreii refugiati s-au remarcat rabinii din Polonia: Roja Corteac si, in special, Aba Cubner. Cubner si-a exprimat uimirea vazand o comunitate evreiasca atat de numeroasa, care se ocupa cu comert si afaceri in economia de stat, traindu-si in liniste viata de zi cu zi. Cubner a fost surprins de faptul ca, dupa atatia ani de razboi sangeros, evreimea din Bucuresti si din intreaga Romanie are familii si continua sa traiasca de parca Holocaustul nu ar fi existat: “Am intalnit nu numai oameni de-ai nostri, umbre ale dezastrului, ci pentru prima oara dupa ani buni am vazut o o comunitate evreiasca inca in viata, cea din Romania. Aveam in fata un aer proaspat, asemanator celui dinaintea Potopului, de parca furtuna inca nu se abatuse asupra lor si nici nu urma sa vina vreodata. Băcanul isi deschide pravalia in centrul Bucurestiului fara griji. Evreimea de aici isi continua viata, da viata unor familii, se bucura de orice. Inainte sa trecem granita spre Romania nu stiam ca aici au supravietuit 350.000 de evrei. Si, cu toate ca primul instinct a fost acela de bucurie ca intalnim atatia frati de sange, inima noastra plangea de dor si durere, caci, nu departe de acest loc, unde traieste o prospera comunitate evreiasca, o alta, cea de la Treblinka si Maidanek, a fost inghitita cu milioanele. Mi-a fost greu sa ma deprind cu minunea pacii si cu blestemul inghetului”. (Extras din cartea “Rezistenta spirituala a evreilor romani, in timpul Holocaustului 1940-1944” de Iacov Geller, pag. 392,393). Ion Antonescu n-a inchis scolile evreiesti, le-a lasat sa functioneze intr-o semiclandestinitate discreta. A redeschis toate scolile evreiesti din Romania, inchise de regimurile precedente, si au fost infiintate multe altele; a fost creata pentru prima data in Romania o Universitate Tehnica Evreiasca, cu 13 facultati: constructii civile, arhitectura, electromecanica, chimie industriala, etc. . Au fost create pentru tinerii evrei un Conservator si o Scoala de Arta (muzica, teatru, arte plastice, coregrafie). Au fost infiintate o Facultate de Medicina particulara evreiasca cu mai multe specializari si un institut Pedagogic. Au fost reinfiintate cele doua treatre evreiesti (la Bucuresti si Iasi), desfiintate de legionari. A fost infiintata o (buna) gazeta evreiasca, dupa ce presa fusese suprimata de guvernul Goga-Cuza. Autorii evrei si-au putut publica lucrarile fara nici un fel de cenzura etc. Incredibil, in ce tara din lume s-a intamplat asa ceva ? Nu poti sa crezi !

Cati români nu ar fi preferat sa stea inchisi in lagarele de la Tg. Jiu, Caracal, Craiova, Turnu Severin sau sa traiasca in cantonamentele din Transilvania, in loc sa moara pe front, sau, in cel mai fericit caz, sa se intoarca mutilati de acolo. O mica parte din ostasii romani, care au cazut prizonieri la rusi, au reusit sa se intoarca in tara. In timp ce ostasii romani mureau zilnic cu miile pe front, evreii tineri erau mobilizati pe loc, avand singura obligatie sa curete o ora zilnic zapada de pe strazi. Si nici aceasta munca nu o faceau, ii plateau pe prostii de romani sa lucreze in locul lor. Aceasta măsura a luat-o Ion Antonescu, ca sa-l pacaleasca pe Hitler si a reusit. Ostasii romani mureau pe front sa apere tara si viata si averile evreilor din România. Dupa 1944, averile care au apartinut evreilor au fost restituite, si evreii care au emigrat au fost despagubiti de statul roman. Toate acestea se intamplau in timp ce pe front mureau zilnic mii de ostasi romani, iar tinerii evrei se distrau, studiau, duceau o viata imbelsugata, fara munca. Pentru a pacali Poporul Roman si pe aliatii germani Ion Antonescu i-a mobilizat si pe tinerii evrei la locurile de munca, platindu-I cu solda de soldat de pe front, conform decretului nr. 3964, din 6 decembrie 1940, al generalului Ion Antonescu , iar celor mai saraci li se dadeauu in plus câte 25 de lei pe zi; conform regulamentului de aplicare din 14 iulie 1941. In schimb, Ion Antonescu a trimis pe front 15.000 de universitari (profesori si studenti) si 5.000 de elevi apartinand Fratiilor de Cruce in batalioanele 990-994, care au murit aproape toti, ramanand in viata foarte putini, care au fost luati prizonieri de sovietici.
Si vin acum evreii si spun ca au fost asupriti, prigoniti, persecutati, lichidati fizic si mai cer si despagubiri! Edificatoare este marturia arhitectului Camil Roguski, care a intrat la Facultatea de Arhitectura in anul 1942, fiind inscrisi 40 de studenti (facultatea de stat). La Facultatea particulara evreiasa,infiintata in acel an, au intrat 200 de studenti. Dupa 1948, facultatile particulare s-au desfiintat si evreii au devenit studenti de drept la facultatile de stat. Camil Roguski scrie in cartea “Ceausescu – adevaruri din umbra”, Editura Evenimentul Romanesc, Bucuresti, 2001, la pagina 72, urmatoarele: “Am inceput facultatea 40 de studenti si am terminat 240” Dramatica a fost situatia la Facultatea de Medicina din Bucuresti, cand, la inceputul anului de invatamant 1945-1946, s-au prezentat multi tineri evrei, cerand sa fie inscrisi in anul 5 de studiu, fara insa a prezenta vreo dovada ca absolvisera anii anteriori. Ei motivau ca din cauza legilor rasiale nu putusera sa urmeze cursurile oficiale ale invatamantului de stat, dar ca se pregatisera la facultatea particulara evreiasca. Au protestat atat studentii romani, cat si cadrele didactice de la Facultatea de Medicina din Bucuresti. A ramas celebru, in analele medicinii, discursul – protest al prof. dr. Iacob Iacobovici, presedintele Societatii de Chirurgie, care a declarat:” Aceasta nu e democratie, aceasta este demonocratie” (vezi cartea “Dominatia comunista 1944-1949”, Editura Bravo – Press, Bucuresti, 1996, pag. 32-35, autor Neagu Cosma). Ordinele si dispozitiile Maresalului Ion Antonescu au hotarat supravietuirea evreilor din Romania si este regretabil ca astazi se gasesc unii evrei ce dau dovada de ingratitudine sau de reacredinta si il acuza de fapte pe care nu le-a savarsit.

Dupa evenimentele sangeroase din decembrie 1989 (care se stie cine le-a provocat, cine le-a intretinut si cine a profitat de pe urma lor) au aparut o serie de asa-zisi istorici, fosti lucrători comunisti, specializati in ideologia marxista, care pretind ca statul roman ar fi omorat 400.000 de evrei in timpul celui de-al II-lea razboi mondial. Este curios ca inainte de 1989 acesti istorici, denumiti azi holocaustologi, nu au spus un cuvant despre aceasta problema, desi unii dintre ei traiau in stainatate si nu-i impiedica nimeni să scrie.
Holocaustologii afirma ca, in teritoriile aflate sub guvernarea lui Antonescu, au fost exterminati peste un milion de evrei, pentru singura lor vina ca s-au nascut evrei. Nu se spune un cuvant despre ostilitatea populatiei evreiesti si despre crimele savarsite de unii evrei in anii 1940-1941 in Basarabia si Bucovina impotriva romanilor. La un proces, judecatorul intreaba:” Cine a ridicat primul mana? De ce in restul teritoriului Romaniei nici un evreu n-a avut nimic de suferit ?” Se insista asupra represaliilor de la Odessa, unde autorii lucrarilor pretind ca au fost ucisi cel putin 25.000 evrei localnici. Din partea satului roman, ca urmare a provocarilor, atrocitatilor si crimelor savarsite de o parte a populatiei evreiesti, au fost niste represalii izolate, avand un caracter mai mult simbolic. Nu trebuie uitat ca Statul Roman, in timpul razboiului de pe frontul de Est, a pierdut peste 500.000 de ostasi, in timp ce evreii au stat la odihna. De aceea, in timpul raboiului femeile spuneau:”De asta ne mor noua barbatii si copiii pe front, ca Antonescu sa le faca tara evreilor in Transnistria?”.
Este revoltator faptul ca acesti istorici evrei holocaustilogi copiaza unul dupa altul, fara sa faca cea mai mica modificare a textului si nu aduc nici o dovada asupra afirmatiilor din lucrari. Cifra de 25.000 de evrei localnici din Odessa este preluata intocmai din cartea “Transnistria”, vol II, pag. 70, Editura Du style, Bucuresti, 1998, de Jean Ancel. Aceasta cifra a fost inventata in timpul razboiului de fostul ministru de Interne al URSS, evreul Viktor Semionovici Abakumov, si i-a fost transmisa lui I.V. Stalin. Ca represalii pentru impuscarea celor 25.000 de evrei din Odessa, de catre autoritatile romane, I.V. Stalin a ordonat executarea a 15.000 de prizioneri de razboi romani la Saratov, pe Volga (vezi Transnistria, vol. II, pag. 70,71, de Jean Ancel). Comandantul Politic al lagarului de prizonieri de razboi romani era evreul Goldenberg (1911-1997), originar din orasul Comrat, Basarabia, care dupa 1945 s-a stabilit in Romania,, unde a si murit, fiind inmormantat la Cimitirul Ortodox Sf. Vineri din Bucuresti. Acest evreu GOLDENBERG, cunoscut în România cu numele de Bârlădeanu Alexandru a fugit la ruși în luna iunie 1940, unde s-a înrolat în armata Uniunii Sovietice cu numele de Sasha Bardenco, și cu gradul de colonel. El a fost recunoscut de un fost student de la Universitatea din Iași, unde acest evreu, Bârlădeanu, fusese asistent universitar. El nu a îndrăznit să vină în România, decât în anul 1945, când a fost răsplătit cu înalte funcții în conducerea Statului Român de evreica Ana Pauker, chiar și cu un castel în orașul Breaza, pe Str. Națiunii, nr. 9 (cel mai mare și mai frumos imobil din Breaza). O mai mare batjocura nici nu se putea ! Parca nu-ti vine sa crezi. La cateva zile dupa ce autoritatile sovietice executasera 15.000 de prizonieri de razboi romani, la Saratov , pe Volga, ca represalii pentru moartea a 25.000 de evrei din Odessa, de catre autoritatile romane, I.V. Stalin si-a dat seama ca s-a grabit cu ordinul de executie si i-a cerut lui V.S. Abakumov sa aduca dovezi despre cei 25.000 de evrei impuscati si spanzurati la Odessa. Viktor S. Abajumov nu a putut dovedi decat 100-200 numarul celor executati pe strazile orasului si cca. 2000 numarul celor care au fost masacrati in barăcile de la Dalnik. Acuzat ca instigator de crime, maresalul Viktor S. Abakumov a fost condamnat la moarte si executat la Moscova (vezi “Romania in al II-lea razboi mondial”, vol. II, pag. 57, de Constantin I. Kiritescu, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996). Este mai mult decat revoltator faptul ca in cartea de istorie coordonata de evreica Zoe Petre (fostă Condurache, fostă Israel), se scrie că represaliile ordonate de Ion Antonescu, la Odessa, au dus la uciderea unui numar greu de evaluat (intre 25.000 si 40.000) de evrei aflati in oras. O minciuna mai mare ca un secol! Nu trebuie uitat ca armata romana, pana la 16.10.1941, pierduse 119.833 oameni, dintre care la Odessa 106.561. (Vezi cartea:”Istoria politica si militara a razboiului Romaniei contra Rusiei Sovietice”, editura Fides, Iasi, 1998, pag. 201, autor General Platon Chirnoaga). Nu cumva si cifra de 400.000 de evrei ucisi este in aceeasi situatie? Cifra totala a evreilor morti, fie din cauza ca au fost ucisi pe teritoriul romanesc, fie ca au pierit din cauza deportarilor in Transnistria, este data de dr. Wilhelm Filderman, ca fiind de 15.000 (vezi cartea : Populatia evreiasca in timpul celui de al – II-lea razboi mondial” de Wilhelm Filderman, pag. 46, Suedia, 1957).
Romania nu are nici o obligatie fata de Statul Israel. Dimpotriva, Israelul este dator Statului Roman sute de miliarde de dolari pentru faptul ca acesta a hranit si adapostit, in ultimii 150 de ani, milioane de evrei care au fost alungati din toate tarile Europei, iar in timpul razboiului a salvat de la moarte singura mai mult de jumatate de milion de evrei. De aproape 150 de ani, evreii alungati din Germania, Galitia, Polonia, Austria, Ucraina si Rusia au fost primiti, adapostiti, hraniti de Poporul Roman. In nici o tara din lume, evreii nu au trait asa de bine ca in Romania. De aceea foarte multi evrei, la ora actuala, vor sa vina in Romania. Este revoltator ca Ion Antonescu, omul care a salvat de la moarte sigura mai mult de jumatate de milion de evrei, care a asigurat supravietuirea a 2-3 milioane de evrei in timpul razboiului, ce au tranzitat teritoriul Romaniei, care a convins Puterile Aliate sa permita instalarea evreilor In Palestina, sa fie azi acuzat de antisemitism si fapte pe care nu le-a savarsit. Acesti acuzatori ai Poporului Roman urmaresc in principal doua scopuri: primul –obtinerea unor sume fabuloase de dolari, drept despagubire pentru asazisele victime ale holocaustului din partea Statului Roman, si al II-lea sa-I determine pe romani sa accepte imigrarea a sute de mii de evrei in Romania. Dupa unele surse, Romania ar fi datoare Statului Israel drept despagubire pentru pierderile de vietile evreilor in timpul celui de-al II-lea razboi mondial, zeci de miliarde de dolari. Ar fi cazul ca Guvernul Romaniei sa faca publica aceasta pretentie a Statului Israel si care este raspunsul Statului Roman la aceasta intentie a evreilor. Chiar asa de tampiti si idioti ne cred evreii! Daca evreii in Romania au fost asa de persecutati, prigoniti, batjocoriti, lichidati fizic, atunci de ce mai revin in tara si, culmea, vin si fii si nepotii lor, care sunt nascuti in alte tari? De ce nu merg in Volhinia, Podolia, Transnistria, Galitia, Polonia si chiar in Tambovskaya Oblasti, de unde au venit, sa-si ceara acolo averile, pentru ca in tara noastra au intrat ilegal, neinvitati, impotriva vointei romanilor si cu mainile goale? Dupa ce au fost primiti, adapostiti, hraniti si nu au fost predati nemtilor pentru a fi internati in lagarele de munca din Germania si Polinia, evreii vin acum cu pretentii. Au cerut cetatenie romana si li s-a acordat cetatenie la evreii care inainte de 1989 nici nu stiau unde este Romania. Poporul Roman are dreptul sa stie, nominal, cui s-a aprobat cetatenie romana dupa 1989. Este necesar sa fie publicata lista tuturor persoanelor care au obtinut cetatenie romana dupa 1989. E sigur ca nu s-au intors sa munceasca! Au venit cu vechea intentie de 150 de ani de creare a Israelului european pe actualul teritoriu al Romaniei. Razboiul antisovietic a costat Romania peste 400 de de miliarde de lei si viata a peste 500.000 soldati, iar averile evreilor au fost puse la pastrare de Ion Antonescu pentru a fi restituite la terminare conflagratiei mondiale. In timp ce mureau pe front tineretul roman, Ion Antonescu nu stia ce masuri sa mai ia pentru protejarea evreilor. Consecinta imediata si directa s-a vazut in iarna 1944-1945, cand agresiunea iudeo-comunista si care sa impiedice instalarea dictaturii comuniste. Acest lucru l-a inteles Ion Antonescu, cand a fost in fata plutonului de executie. Plutonul de jandarmi romani, refuzand sa-l execute pe Antonescu, a fost inlocuit cu un pluton de evrei imbracati in uniforme cu mantale de piele din uniforma sergentilor de strada (vezi pag. 239, cartea “Garda de Fier spre reinvierea Romaniei” de preot Stefan Palaghita, Editura Roza Vanturilor, Bucuresti, 1993). Antonescu nu gandise niciodata asupra maximei ca recunostinta omeneasca este o floare rara, iar recunostinta evreiasca intotdeauna inexistenta. Ce imensa durere o fi simtit, vazandu-se batjocorit si impuscat ca un talhar de drumul mare, privind ranjetele satisfacute ale acelora din plutonul de executie. Ultimele cuvinte ale maresalului ION ANTONESCU, inaintea executiei au fost: imi pare rau ca am distrus tineretul tarii, pentru interese straine, pentru interesele iudaismului mondial cu sediul la New York.
Nimeni nu trebuie sa uite ca la inceputul razboiului cu Uniunea Sovietica au plecat cu Armata Rosie peste 350.000 de evrei din Basarabia si Bucovina, care au disparut aproape in totalitate in gulagul rusesc. Dintre acesti evrei plecati cu armata sovietica in retragere s-au intors numai cca. 5000 de persoane. De acest lucru nimeni nu spune un cuvant. Se va sti vreodata cati evrei au fost omorati pe teritoriul URSS in timpul razboiului, de puterea sovietica ? Niciodata. Pentru ca ei au fost omorati tot de catre evrei. Aproape toata conducerea URSS si ofiterii din armata, securitate (NKVD) si militie, in perioada razboiului, erau evrei. De asemenea, evreii nu trebuie sa uite ca unii dintre ei, in timpul razboiului ieseau cu schiurile pe Calea Victoriei si se distrau, chiar se si fotografiau. La protestul locuitorilor Capitalei, Ion Antonescu a fost obligat sa dea un Decret-Lege pentru confiscarea schiurilor si aparatelor de fotografiat de la evrei. Acest lucru se intampla in timp ce pe front mureau zilnic mii de ostasi romani. In cartea “Revizuiri si adaugiri” 1944, la pag. 290, C. Radulescu – Motru, vazand comportamentul evreilor dupa ocuparea tarii de catre trupele sovietice, in septembrie 1944, scrie urmatoarele: “Evreii care pana mai ieri nu stiau cum sa se ascunda, astazi merg tantosi pe strada, ca si cum ar fi venit de pe front; postulantii de slujbe de toate categoriile insirând fel de fel de prigoniri imaginare, pe care pretind ca le-ar fi suferit de la vechiul regim… În sfârsit, un spectacol scârbos, cum nu mi l-as fi inchipuit niciodata in Tara Romanească !”

Stalin a fost ingrozit de comportamentul evreilor in timpul razboiului si a procedat In consecinta- majoritatea evreilor din URSS au fost deportati in peninsula Kola, Kamceatka, Sahalin, unde au murit aproape toti. Evreilor din România le e rusine si chiar frica sa spuna adevărul si chiar inventeaza tot felul de povesti. Dr. Sabin Manuilă, de origine etnica evreu, a fost presedinte al Institutului Central de Statistica din România, in timpul războiului, bun prieten cu liderul evreilor, Dr. Filderman, dupa razboi s-a refugiat in Statele Unite si a publicat studii statistice, in care afirma ca majoritatea evreilor din Basarabia si din Bucovina au fugit o data cu sovieticii si ca, de fapt, in România n-a existat nici un Holocaust (vezi cartea “Transnistria”, vol III, pag. 199, de Jean Ancel). Evreii trebuie sa inteleaga ca au un stat al lor, fondat la 18 mai 1948 – Medinat Yisrael (Statul Israel) – si sa renunte pentru totdeauna la actiunile dusmănoase împotriva Statului si Poporului Roman. In anul 1948, cand evreii au pus mana pe conducerea Statului Roman, cereau ca jumatate din populatia tarii sa fie bagata in puscarii sau, in cel mai fericit caz, sa fie deportata in Siberia, pentru ca romanii au fost nationaliști. Norocul romanilor a fost dr. C.I. Parhon, Gh. Gheorghiu – Dej si Dr. Petru Groza (vezi cartea “Revizuiri si Adaugiri”, de C. Rădulescu – Motru, 1945 si 1947).
Nu trebuie uitat comportamentul inuman și chiar criminal al evreilor din Radio, Televiziune și Presă în timpul evenimentelor din decembrie 1989, când au transmis stiri false si au incitat populatia la crime si la dezemembrarea Statului Roman. A fost vreo unul cercetat si adus in fata Instantelor de Judecata ???
Dupa decembrie 1989, evreii au acaparat majoritatea bogatiilor Statului Roman, nu prin munca, ci prin mijoritatea bogatiilor Statului Roman, nu prin munca, ci prin mijloace necinstite: hotii, inselatorii, evaziuni fiscale, coruptie. Cine stapaneste bunurile mobile si imobile este stapanul tarii. Cata dreptate avea Dionisie Pop Martian in 1860 in lucrarea “Analele Statistice”. Dionisie Pop Martian (1829-1865) a fost primul roman care a denuntat pericolul evreiesc si a aratat ca proprietatea fiecarui evreu este proprietatea evreimii mondiale (vezi cartea Karl Marx, “Insemnari despre romani”, Editura Carpath, Madrid, pag. 135). Acesta este pericolul. Ce n-au reusit navalitori barbari, incepand cu anul 270, au reusit conducerile post-decembriste ale Romaniei – sa determine si chiar sa oblige pe romani sa-si paraseasca vetrele lor stramosesti.
Relatiilor romanilor cu rusii s-au deteriorat de aproape 200 de ani, de cand romanii au permis instalarea evreilor pe meleagurile romanesti. Ne meritam soarta. Am avut mila de alogeni. Ar fi bine ca fosta activista PCR Zoe Petre sa citeasca cel putin cartile lui Wilhem Filderman si Sabin Manuila. Este un paradox: dupa prima revolutie anti-comunista (anti-iudaica) reusita din lume, evreii au pus mana pe conducerea statului Roman, pe bogatiile Romaniei si au transformat Romania intr-o colonie a Israelului. In Romania, majoritatea functiilor de conducere din Guvern, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Institutiile Centrale, Presa, Radio si Televiziune erau ocupate de evrei, iudeo-tigani, iudeo-maghiari si sectanti. De aceea represiunea iudeo-comunistiilor emanati a fost asa de sangeroasa, pentru ca comunismul a fost o forma de stapanire a omenirii de catre evrei. Asa s-a ajuns ca evreul Kazbici, metamorfozat in Emil Constantinescu, bunicii veniti din Elvetia si stabiliti la Tighina si evreul Skvoznikov, metamorfozat in Adrian Severin, bunicii veniti din Galitia si stabiliti la Cernauti, sa ajunga la conducerea Romaniei si sa vanda teritoriile romanesti: Bucovina de Nord, Nord-Vestul judetului Dorohoi, Sudul Basarabiei si Insula Serpilor. Acesta este pericolul. Maine se vor gasi si alti evrei, care vor vinde si restul teritoriilor romanesti. Nu e indepartata vremea cand Romania va disparea ca stat, iar romanii vor deveni niste grupuri razlete ratacite in Istorie. Ne meritam soarta. Iata unde au dus bunatatea, toleranta, indiferenta, nepasarea inrudita cu nesimtirea si chiar prostia romanilor. Un popor ridicol si criminal de tolerant, cum declara Nicolae Iorga in 1910 (vezi cartea :”Problema evreiasca la Camera” de N. Iorga 1910). Evreii isi ascund identitatea in spatele unor nume neaos romanesti si urmaresc un singur lucru: Romania sa fie lichidata ca stat si romanii ca Natiune. Dupa decembrie 1989, a inceput o noua invazie de evrei in Romania, mai periculoasa ca oricand. Noi nu putem primejdui existenta neamului nostru, care si-a faurit istoria si si-a pecetluit drepturile lui, cu risipa de jertfe si de sange, in luptele grele cu toti navalitorii, de dragul unor evrei, veniti de pretutindeni, neinvitati si care au patruns in Romania, prin infiltratie ilegala, impotriva vointei romanilor si care au raspuns totdeauna cu ura si dusmanie la omenia si ospitalitatea noastra. Am dat sangele nostru pentru a pastra pamantul nostru.
17.07.2012
TUDOR VOICU

Scenariile unui colaborator al Securitatii*. Convorbire cu profesorul Dan Zamfirescu

Scenariile unui colaborator al Securitatii*
Convorbire cu profesorul Dan Zamfirescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de stiinta.
 Scenariile unui colaborator al Securitatii

Daca trebuie sa mai asteptam multa vreme pâna când economia noastra va atinge exigentele Uniunii Europene, cultura nationala s-a integrat, a devenit o entitate europeana, înca din epoca interbelica, si a continuat "dialogul la nivel înalt" chiar si în perioada comunista.

În ciuda conditiilor ostile de dupa 1944, se poate vorbi de continuitate în cultura noastra prin performantele mari pe care le-a dat, chiar daca au fost mai putine. Nichita Stanescu putea primi Premiul Nobel daca se faceau demersurile necesare. Marin Sorescu, Marin Preda – la fel. Ca sa nu mai spunem ca, imediat dupa razboi, avusesem nume grele, de talie mondiala: Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu si Tudor Arghezi. De ce nu am primit Premiul Nobel?
Recent, a venit în România domnul Kjell Espmark, pentru a participa la "Zilele si noptile de literatura" de la Neptun. Domnia sa a fost presedintele Comitetului Nobel pentru Literatura de la Stockholm si a facut o marturisire aiuritoare pentru "elitistii" nostri: România nu are nici un Premiu Nobel pentru literatura fiindca nimeni nu a facut nici o propunere.
Sigur ca "elitistii" au motivat imediat: Securitatea nu ne-a dat voie. Pâna acum însa, nu am vazut nicaieri o nota macar, unde ofiterul Benone sa scrie lapidar: "Criticul Nicolae Manolescu, scriitorul Dumitru Radu Popescu si filozoful Andrei Plesu au propus ca opera lui Nichita Stanescu sa candideze pentru Premiul Nobel. Propun sa fie trimisi la Aiud." Daca un asemenea gest nu a facut nimeni, eu nu mai vad rostul vânătorii de vrajitoate din cultura epocii comuniste.
Am cunoscut trei boieri care au colaborat cu Securitatea, fara sa faca delatiune ordinara. Dan Amedeo Lazarescu nu a recunoscut si a fost dat în vileag. Alexandru Paleologu a recunoscut dupa ce i-a finalizat cariera: "Am facut pactul cu diavolul!". În sfârsit, cel de-al treilea, dar nu cel din urma, Dan Zamfirescu. Descendent al unei familii de boieri liberali, fara sa fi fost vreodata membru al Partidului Comunist, el este primul intelectual român care a recunoscut public relatiile sale cu Securitatea. Dar a facut-o si în chipul cel mai original: "Am colaborat cu acea parte a Securitatii care a fost structura de rezistenta a natiunii române".
La început, n-am înteles nimic. Treptat, aveam sa accept ca unii intelectuali mari din perioada comunista - "colaborationistii" - au facut concesii grele pentru a mai salva câte ceva din cultura noastra în fata activistilor oportunisti, dornici de parvenire. Ca aceiasi "elitisti" generalizeaza astazi toate dezastrele atribuite exclusiv Securitatii, omitându-i într-un chip foarte straniu pe activisti.
Un singur exemplu. Rabinul Mozes Rosen s-a dus la Nicolae Ceausescu si i-a cerut sa interzica tiparirea volumului X din operele lui Mihai Eminescu, Editura Academiei. La ordinul Mult Iubitului si Stimatului, volumul a fost oprit. "Veti tipari voi integrala Eminescu atunci când va veni si la noi Messia", i-a aruncat Mozes Rosen lui Dan Zamfirescu. Cine se mai putea opune? Totusi, Dan Zamfirescu a strâns bani (au cotizat inclusiv preotii Argatu, Daniel si Cassian) si a tiparit pe ascuns volumul X. Vine si ziua de 15 iunie 1989, când s-au comemorat la Sala Palatului o suta de ani de la moartea lui Eminescu. "Eminenta, la noi a venit!", a strigat Dan Zamfirescu spre Mozes Rosen, ridicând tomul. Fetita colonelului de Securitate care raspundea de scriitori i-a prezentat lui Ceausescu opera. A fost un dezastru pentru colonel, iar Mult Iubitul a cerut topirea cartii. Inutil. Volumul a trecut Prutul si a invadat tot spatiul românesc! Atunci am reusit sa-l citesc pe gazetarul Eminescu.
Sa nu fiu înteles gresit, dar nu suport generalizarile. Nu vreau sa scuz cumva ororile provocate de Securitate, dar în acele conditii infernale, existau "colaborationisti" care au facut eforturi pentru a repune cultura româna pe fagasul firesc al continuitatii si al performantei. Ei au contribuit, în mare masura, la "românizarea" culturii române invadate. Era singura cale pentru sincronizarea relativa cu spiritualitatea europeana.
Am gasit aceste idei într-un excelent studiu, intitulat "Locul si rolul culturii române în Europa si în lume", un discurs rostit de profesorul Dan Zamfirescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de stiinta din România, la Universitatea Valahia de la Târgoviste. De la "Spiritul critic în cultura româna", carte scrisa de Garabet Ibraileanu, uitata astazi, nu am întâlnit o analiza mai subtila a spiritualitatii noastre din perspectiva specificului national, brevetul sigur al universalitatii.
În timp ce "postmodernistii" subtiri considera ca avem "o cultura de tip second hand", Dan Zamfirescu este convins ca românii au realizat o autentica "sinteza europeana". În fond, Jacques Prevert este un autor minor pe lânga Marin Sorescu, autorul "Liliecilor", lucru care nu i-a împiedicat pe talibanii nostri sa-l excluda pe chisnovaticul oltean din Uniunea Scriitorilor, pentru precare motive politice...
Cum a fost posibila totusi performanta artistica în timpul dictaturii comuniste explica profesorul care nu a ezitat sa spuna din start ca a colaborat cu Securitatea, "structura de rezistenta a natiunii române". Un paradox sau "o alta realitate", pe care unii intelectuali de astazi refuza s-o accepte? Ne aflam înca în fata unei conjuratii mondiale, care urmareste distrugerea României (si) prin anihilarea culturii? Cel care - pe drept cuvânt - l-a ridicat pe Neagoe Basarab alaturi de Machiavelli si de Erasmus, este convins ca realitatea culturala din perioada comunista este un fenomen foarte complex, ce trebuie cercetat în paralel cu realitatea politica. Abordare valabila si pentru perioada actuala.

Viorel Patrichi

România trebuia lichidata înaintea Iugoslaviei

- Domnule profesor Dan Zamfirescu, traim într-o perioada destul de tulbure. Este o noua etapa de calvar pentru spiritualitatea noastra, afectata grav de imixtiunea politicului. De la Antim Ivireanu si Miron Costin, primii intelectuali asasinati din motive politice, si pâna astazi, oamenii de cultura au fost nevoiti sa faca mari eforturi pentru a-si salva creatiile si pentru a supravietui. În calitate de cunoscator al regimului comunist si al perioadei actuale, ce puteti spune despre destinul intelectualului român de astazi?
- Pentru mine situatia nu este deloc tulbure. Eu am publicat în 1993, cartea intitulata "Razboiul împotriva poporului român", pornita de la un articol contra guvernului Stolojan. În 1990, într-un articol refuzat de toate ziarele, dar publicat în gazeta "Alianta" – "Cui foloseste?" - denuntam operatiunea antiromâneasca, desfasurata din afara, pentru crearea unui conflict între români si unguri. Mi s-a spus ca visez. Am avut intuitia acestui program de distrugere a României. Ca sa aflam de la domnul Ioan Talpes ca i se spunea înca din 1985, la Stuttgart, ca, în viitorul apropiat, "România va fi distrusa". Recent, domnul Nicolae Vacaroiu, la Pitesti, la lansarea unei carti publicate de mine, spunea ca, înainte de distrugerea Iugoslaviei, trebuia distrusa România. Nu s-a reusit si s-a transferat toata actiunea asupra Iugoslaviei. Actiunea de lichidare a României a început în aprilie 1978, când Nicolae Ceausescu s-a dus la Washington si a fost primit de Jimmy Carter cu mare fast si cu un discurs fulminant. Fata de acest discurs, noi, pupincuristii de la Bucuresti, inclusiv subsemnatul, eram copii mici. Dupa ce i s-a facut acest urias elogiu pentru contributia la prietenia dintre Israel si arabi, i s-a propus sa devina un fel de cal troian, care sa-i ajute pe americani sa darâme sistemul socialist. Ceausescu, care era si nationalist, dar si comunist – nu întâmplator a murit la zid, cântând "Internationala", nu "Desteapta-te, române" sau imnul national – nici n-a vrut s-auda. În acel moment chiar, nici nu se plecase din Washington, ministrul de externe Stefan Andrei si Eugen Florescu, care-l însoteau, au primit o informatie teribila: România este falita! Lucru pe care mi l-au spus si mie. Din acel moment, Statele Unite au trecut România pe lista de lichidare. Operatiunea de subminare a sistemului sovietic a fost transferata asupra Poloniei. În iulie 1978, agentul CIA Ion Mihai Pacepa, care era recrutat demult de americani, trece în SUA cu toata situatia spionajului si a apararii nationale românesti. Dupa alte trei luni, CIA pune un Papa polonez.
În toamna, Stefan Andrei s-a dus sa discute cu Zbigniew Brzezinski problema delicata a lui Pacepa. A vrut sa-i faca un compliment. "Domnule secretar de stat, vi se spune la noi «Papa polonez de la Washington»'". "De ce nu ar fi un Papa polonez si la Roma?" a raspuns cu o întrebare Brzezinski. Si a fost uns Ioan Paul al II-lea. Sigur, nu Stefan Andrei i-a dat ideea. Informatia nu este anecdota. De altfel, Karol Voitila a fost dinamita montata în imperiul sovietic si Polonia a devenit ceea ce România a refuzat. Tara noastra a ajuns oaia neagra. Noi, un grup de 22 de intelectuali, am reactionat în 1980 la aceasta strategie. În 1985, a fost gasit si omul providential, avionul american trimis spre Kremlin – Mihail Gorbaciov. Spre fericirea noastra, chiar daca pentru rusi nu a fost tocmai la fel. Iluzia lui a fost ca îl va darâma doar pe Ceausescu. Gorbaciov a facut copca de la Bucuresti, care l-a înghitit însa peste un an si pe el, la Moscova.

Ion Iliescu, un Henric al IV-lea
- Nu credeti ca a fost o unda de soc, anticomunista, finantata corespunzator, programata sa mearga de la Praga si Berlin, pâna la Beijing?
- Nu. Acest lucru nu se întelege deloc la noi. Aranjamentul de la Malta, dintre Mihail Gorbaciov si George Bush, s-a bazat pe o dubla iluzie: iluzia lui Gorbaciov ca sistemul socialist se poate reforma (dar iadul nu se poate reforma!) si iluzia lui Bush si a lui Gorbaciov ca la Malta îsi reînnoiesc, sub alta forma, angajamentele reciproce, care le-au permis americanilor si rusilor sa tina Europa în laț 50 de ani. Acolo se hotarâse ca americanii sa asiste procesul de reforma al lui Gorbaciov: toti national-comunistii – Ceausescu, Jivkov, Honnecker – trebuiau dati jos fiindca nu se mai supuneau, si sa fie puse alte instrumente, docile Moscovei. Sa se creeze un sistem dominat de Moscova, în numele perestroikai, înca 50 de ani. În acest aranjament perfectat la Malta, au intervenit niste nenorociti de la Bucuresti. La Bucuresti, a explodat mamaliga româneasca. Si s-a dus de râpa tot aranjamentul de la Malta.
La Bucuresti s-a facut revolutie anticomunista clara. Când domnul Iliescu a iesit pe balcon, cu lectia dictata de Silviu Brucan, s-a trezit în fata unui popor român care se lupta cu comunismul înca din 1917, din transee. Când românii au prins momentul, au strigat "Jos comunismul!". Iar Ion Iliescu a facut ca Henric al IV-lea, care a trecut repede la catolicism ca sa ajunga regele Frantei. Este primul sef de stat care a abolit oficial sistemul comunist si a dat drum liber popii care l-a spânzurat pe Lenin. Boris Eltin este un emul al lui Ion Iliescu, fiindca el va scoate Partidul Comunist Sovietic în afara legii abia în 1991.
România a fost acarul Paun, care a schimbat toata directia evolutiei din Europa. Nu s-a mai putut realiza aranjamentul de la Malta.
- Vreti sa spuneti ca americanii nici nu au intuit, nici nu au vrut distrugerea comunismului?
- Nici vorba! Tot aranjamentul care se convenise cu Mihail Gorbaciov fusese ca ei sa asiste prieteneste procesul de perfectionare a comunismului. Iar românii au dat cu jucaria de pamânt si au facut-o praf. Exista doua momente clare de istorie universala ale românilor: atunci când Mircea cel Mare l-a batut pe Baiazid la Rovine si l-a împiedicat sa ajunga la Roma "sa dea calului ovaz din pristol", altfel, în loc de Renastere, am fi avut o Italie 400 de ani otomana, ca Peninsula Balcanica; al doilea moment a fost atunci când tinerii din România, calcati de tancuri, au realizat Revolutia reala în 21 decembrie 1989. Erau eroi, nu era regia lui Sergiu Nicolaescu! Ca au fost apoi scenarii – e altceva. Atunci s-a facut revolutie anticomunista în România. Toate celelate au fost jocuri puse la cale, precum scenariul cu securistul care facea pe studentul mort la Praga. La noi, s-a murit de-a binelea! La Bucuresti, au iesit cu adevarat masele a doua zi si armata a înteles ca nu mai poate face nimic în fata muncitorimii.
- Credeti ca asa a reusit România sa-si salveze statalitatea?
- Exact. România si-a salvat statalitatea fiindca trebuia invadata de trupele sovietice si occidentale. Era un contingent francez în Ungaria, care astepta sa vina sa ne "ajute". România trebuia sa devina o Bosnie, un Kosovo. N-a fost sa fie, fiindca poporul român s-a transformat peste noapte într-un fel de Sfântul Gheorghe, care omoara balaurul. Ceausescu fusese demonizat cu atâta energie si cu atâta cheltuiala, încât românii, în momentul în care l-au dat jos pe monstru au devenit eroi mondiali. Cum puteai sa-l mai invadezi pe Sfântul Gheorghe al omenirii, chiar si la ordinul americanilor? Ar trebui sa se faca si un bulevard Shevardnadze lânga bulevardul Pavel Kisseleff, fiindca el s-a opus invitatiei de la Washington de a invada România. "Ce, ati înnebunit, ati preluat voi doctrina Brejnev?" le-a spus Shevardnadze.
Ion Iliescu a facut un serviciu urias românilor fiindca, atunci când a ajuns la putere, rusii si-au facut un calcul simplu: daca îl avem pe Ion Iliescu acolo, de ce sa mai invadam România? Fara sa-si dea seama, ca, acest personaj foarte interesant stie sa duca România nu spre perestroika, ci spre libertate. Câta democratie? Nu stiu. Dar se poate vorbi, se poate actiona, fara sa mai vina duba.

Cele trei coloane ale culturii recente
- Reuseati sa publicati la fel de mult înainte de 1989?
- Nici vorba! România a iesit din conditia catastrofala pe care i-au creat-o marii nostri prieteni de la Teheran si Ialta, când tara noastra a fost vânduta lui Stalin. Din nenorocire, când a iesit din burta chitului sovietic, România s-a trezit, ca în piesa "Iona" a lui Marin Sorescu, în burta altui chit. Anume, aceasta prezumtie a lumii euro-atlantice ca ea a câstigat razboiul rece si ca îi poate trata pe rasariteni dupa principiul roman "Vae victis!". Ne-au ajutat ca si florile si ceapa sa nu mai fie românesti. Cum spune poetul Virgil Diaconu din Pitesti, România este ca un cadavru care navigheaza în noapte, fara lumini si fara directie. România trebuia lichidata imediat dupa 1990. Transilvania nici astazi nu este în afara oricarui pericol. Lui Adrian Severin si lui Adrian Paunescu li s-a cerut la Bruxelles sa faca declaratie scrisa ca România nu se va uni niciodata cu Basarabia. Este programul occidental de dezmembrare a României.
- Cui foloseste asa ceva? Cei de la Bruxelles care au cerut asemenea enormitati erau platiti de rusi, de ucraineni, de unguri?
- Cui i-a folosit sa dezmembreze Iugoslavia? Vor sa distruga tot Rasaritul. Noi suntem înfrânti în razboiul rece. Uita ca ei ne-au bagat în turbinca lui Ivan. Atitudinea Occidentului fata de Rasarit este atitudinea piratilor care sabordeaza o corabie. Secretarul de stat american James Baker îi ceruse lui Eduard Shevardnadze sa invadeze România. Asta ce este? James Baker a venit la Bucuresti si primul pe care l-a pupat a fost Laszlo Tokes. Dupa care, Francois Mitterrand s-a dus la Budapesta si a spus ca Ungariei i s-a facut o mare nedreptate la Trianon. Dezgropa securea razboiului dintre români si unguri.
- Deci, momentul s-a ratat atunci. Conjuratia continua? Ce anticorpi avem sa rezistam mai departe?
- S-a ratat, iar politicienii nostri nu pot spune înca tot. Nu se mai face acum acest gen de operatii. Programul de la Stuttgart este însa în functie.
- Nu credeti ca distrugerea acestor tari foste comuniste vine si din interior? Toate aveau economii centralizate, izolate de piata mondiala, deci necompetitive. Nu pentru ca n-au putut tine pasul cu economia mondiala au ajuns "cadavre în noapte"?
- Diferenta între Hitler, care a invadat Polonia cu tancurile, si cei care ne invadeaza pe noi cu pretentiile impuse de Fondul Monetar International sa ne vindem Petrom-ul si Banca Comerciala Româna sunt deosebite numai în forma.
- Cine l-a obligat pe Adrian Nastase sa dea Petromul cu clauze secrete, sa nu stie nimeni?
- Li s-a batut cu pumnul în masa tot timpul. O sa ziceti ca avem o clasa politica tradatoare. Dupa ce a esuat distrugerea violenta, au ramas cele doua mijloace de distrugere: montam o clasa politica dispusa sa-si vânda tara; constituim o intelighentie noua, antinationala, cu ajutorul lui George Soros.
Oricât de greu a fost în secolul trecut pentru noi, intelectualul român a rezistat si a reusit sa iasa iar la lumina. Au fost trei coloane de intelectuali care veneau din perioada interbelica. O coloana a fost exilul românesc. Cu toate dezbinarile lui, a realizat cele mai frumoase publicatii culturale românesti – "Destin", "Caiete de dor". Prin Eliade, Ionescu si Cioran spiritul românesc s-a ridicat pe cele mai înalte culmi. Acestia au facut au facut din geniul creator românesc o prezenta mondiala. A doua coloana au format-o rezistentii din puscarii. A treia coloana o formeaza "colaborationistii": Ion Gheorghe Maurer, Petru Groza, Patriarhul Iustinian, Atanasie Joja, Mihail Ralea, Mihail Sadoveanu, George Calinescu, George Ivascu si multi altii. Toti au venit lânga "ciocanarii" nostri, Gheorghe Gheorghiu-Dej si ai lui, care poate ca nu aveau decât un interes personal; nu aveau interesul sa apere natiunea româna, ei voiau doar sa-si apere scaunul în fata Anei Pauker si a tuturor celor care venisera de la Moscova sa lichideze neamul românesc pentru tatuca Stalin. Ei stiau ca suntem vânduti. Patriarhul Iustinian le spunea apropiatilor: "Nu mai asteptati americanii! Veniti lânga noi, sa facem ce putem!" Mihail Sadoveanu a spus: "Daca nu scriam Lumina vine de la Rasarit, daca nu eram cu ei, opera mea era interzisa 20 de ani, ca si a lui Nicolae Iorga, Octavian Goga si a celorlalti".
În momentul în care s-a creat o intelectualitate adusa pe tancuri din Uniunea Sovietica si impusa românilor, când un om ca George Calinescu a fost înlocuit cu Ion Vitner, când Nicolae Morarueiusdem farinae devenisera dictatorii absoluti ai culturii române, daca nu mai aveai în aceasta cultura nici un Sadoveanu, nici un Calinescu, ce-ar fi fost cultura româna?
- Era A. Toma, era Silviu Brucan.
- Asta si spun. Unchiul meu, Constantin C. Zamfirescu-Cateasca, omul care fusese delegatul Partidulului National Liberal, împreuna cu Bebe Bratianu, la formarea Blocului National-Democrat, a murit în puscarie, asteptându-i pe americani.

"Generatia mea a crezut în umanizarea socialismului"
- Exista multi oameni cu pretentii, mai ales tineri, care nu realizeaza ca dupa 1960 a avut loc în România chiar un reviriment cultural, daca nu chiar o renastere. De unde aceasta perceptie eronata?
- Eu aveam 11 ani în 1944, când unchiul meu trecea pe la Gheorghe Bratianu, care îi spunea ca în sase luni sosesc americanii. Eu am trait revirimentul, care a început imediat dupa moartea lui Stalin. La o luna, Gheorghiu-Dej a dat dispozitie sa se monteze la Teatrul Armatei piesa "Vlaicu Voda". Apoi a oprit lucrarile la Canalul Dunare-Marea Neagra, i-a trimis pe oameni acasa, inclusiv pe George Ivascu. În 1954, Ivascu a fost numit redactor-sef la "Contemporanul", unde erau 100 de ziaristi, din care doar 3-4 erau de nationalitate româna. A început selectarea cadrelor. I-a adus pe Tudor Arghezi si pe George Calinescu, transformând "Contemporanul" în "nava amiral" a renasterii culturii române autentice. Pâna atunci, se spunea: "cultura româna este socialista în fond si nationala în forma". Adica în limba româna. "Socialismul în fond" poate fi înteles daca vedeti Bibliografia lui Tudor Vianu aparuta în 1960 si vedeti ce oameni semnau. Ei bine, cultura noastra a redevenit pas cu pas româna.
În 1960, la Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Român, s-au înghiontit chinezii cu rusii si a înteles Dej ca e din nou posibila vechea noastra politica în umbra a doi colosi care se bat. În 1960, Dej s-a dus pe nava "Baltica" la Washington si s-a întors pe "Queen Marry". Eram foarte tânar, dar am înteles gestul. Gheorghiu-Dej era un maestru al gesturilor simbolice. Putea sa cheme un avion sa vina si sa-l aduca în tara. N-a vrut. A tinut neaparat sa vina pe "Queen Marry". A darâmat cladirea librariei Cartea Rusa, fara sa foloseasca paravane, ca sa vada toti bucurestenii care treceau pe Calea Victoriei si sa aiba satisfactia ca se duce dracului libraria Cartea Rusa, care se afla în fata Teatrului Odeon. Statuia lui Maxim Gorki, din institutul cu acelasi nume, au demolat-o timp de o saptamâna: mai întâi capul, apoi o mâna, un picior, pâna au ramas cizmele! Am fost martor!
În 1960, s-a dat drumul la faimoasa colectie "Luceafarul", în care au aparut Nichita Stanescu, fiu de rusoaica alba si de inginer, Cezar Baltag, fiu de popa din Basarabia, si Ilie Constantin, fiu de muncitor. În acel moment, s-a deschis posibilitatea ca intelectuali de alta origine decât muncitoreasca sau taraneasca sa poata sa-si spuna si ei cuvântul.
Generatia 1960 începe cu Fanus Neagu si Paul Anghel si se încheie cu Ana Blandiana, Ioan Alexandru si Adrian Paunescu. În aceasta generatie se afla oameni care au repus cultura româna pe marile ei traditii. Nimeni nu poate contesta geniul lui Marin Sorescu sau geniul lui Nichita Stanescu, Paul Anghel ori Fanus Neagu si Adrian Paunescu. Sau extraordinara poeta Ana Blandiana. Noi am fost o generatie care a crezut, ca Hrusciov si Gorbaciov, în umanizarea socialismului. Dupa noi, a venit generatia scepticilor sau poate a lucizilor, cu Alexandru Ivasiuc, Nicolae Breban, Augustin Buzura.
- Si Dumitru Radu Popescu, un mare scriitor, uitat în mod regretabil astazi.
- Nu-i uitat! Este directorul general al Editurii Academiei Române. În 1964, România a fost prima tara care a abolit comunismul de puscarie. Dej a deschis toate închisorile si au venit Nicolae Balota, Ovidiu Cotrus, Vladimir Streinu, Constantin Noica, Dumitru Staniloaie, Edgar Papu si altii. Nichifor Crainic si Radu Gyr iesisera cu primul lot. Si toti au fost trimisi direct la "Glasul Patriei". Toata aceasta intelighentie româneasca are o istorie ca o epopee; am pupat mâinile, am pupat tot, dar am facut cultura româna! Ce-au facut, de 16 ani încoace, aceia care contesta ce s-a facut atunci? Nimic!
Este o lectie care s-a învatat. Cei care distrug România azi stiu un lucru: daca lasi intelighentia româneasca nationala sa se solidarizeze si sa poata lupta pentru perpetuarea culturii, ea învinge pâna la urma. Si atunci, exista doar doua solutii: s-o marginalizezi, s-o compromiti, într-un cuvînt s-o anihilezi, apoi sa montezi o noua intelighentie dispusa sa lucreze la ordin. Parintele acestei noi constelatii este George Soros, care, pe banii lui, a reusit sa monteze, în 10-15 ani, o multime de servanti. Nu le poti contesta nici talentul, nici abilitatea, nici inteligenta, dar au o singura misiune: trebuie sa ne convinga pe toti ca am fost niste nimeni, ca am fi un neam de tradatori, de nenorociti, ca n-avem practic nici un rost pe lume si nici un viitor. Ma mâhmeste ca le tin uneori isonul si oameni pentru care am tot respectul si pe care nu-i consider recruti ai unei asemenea mentalitati, ca Octavian Paler si Florin Constantiniu.

Colaboratorul nedeconspirat e politician cinstit
- Ce parere aveti despre "dosariada" actuala? Este necesara, este o vânatoare de vrajitoare? Vom avea politicieni mai curati, mai uscati?
- Nu vedeti ce se întâmpla? Cum îi prinde, cum recunosc! Numai doi intelectuali au recunoscut neprinsi: Alexandru Paleologu si cu mine. Rosca-Stanescu a recunoscut dupa ce l-au prins. Domnul Paleologu a spus: "Eu am facut pactul cu diavolul". Eu am zis: "O anumita parte a Securitatii a fost structura de rezistenta a natiunii române si continua sa fie".
- Cei mai multi intelectuali se tem de eticheta care li s-ar lipi: "colaborationisti". Mona Musca este o victima?
- Doamna Mona Musca a citit angajamentul prin care se obliga si sa semnaleze toate eventualele atitudini ostile statului român, la studentii straini. Adica însasi definitia "politie politica". Dar daca astazi se cere acelasi comportament, cum se cheama?
- Deci e vorba de statul român, nu de regimul politic.
- Mona Musca a facut politie politica. Ei, si? Nu asta e vina dumneaei, ci faptul ca a ascuns si a devenit campioana condamnarii la lustratie a propriilor colegi!
- De exemplu, astazi, daca eu constat acum ca exista indivizi care actioneaza contra statului român, am dovezi si daca ma duc la SRI si îi denunt, înseamna ca fac politie politica?
- Nu, ar fi o actiune de naiv sau de om nebun.
- Pe-atunci nu erau naivi sau nebuni?
- Nu, atunci, daca se duceau sa arate ce se întâmpla, cineva îi asculta si ajutau astfel statul român. Dumneavoastra astazi v-ati duce la niste oameni constrânsi sa distruga statul român. Cum sa reclamati la ei?
- Bine, dar îi platim din banii nostri pe cei care trebuie sa protejeze statul român!
- Evident. Eu nu arunc piatra, nu stiu cum lucreaza noile servicii. Nu ma hazardez, dar serviciile noastre nu pot face fata acestor formidabile operatiuni de distrugere a statului, fara sa aiba informatorii lor. Daca acesti oameni vor fi demascati, atunci România va fi coborât atât de jos, încât a mai lupta pentru ea, va deveni din nou o crima. Ca pe vremea lui Stalin.

"Am facut lucruri bune cu ajutorul Securitatii"
- Nu e prea sumbra perspectiva asta?
- Daca as crede ca asa va fi, mi-as trage un glont în cap sau m-as duce la mânastire. Eu lupt pentru tara mea de 50 de ani. Am ajutat la îngroparea regimului impus de la Moscova culturii române. Am, mâncat coliva imperiului sovietic si sper ca voi ajunge sa manânc si aceasta coliva. Ce s-a întâmplat recent la Herculane este edificator. Se construia acolo o cladire ilegal si pe toti i-a cumparat proprietarul. Un om, cu un copil mic, care nu mai putea trai acolo din cauza zgomotului, s-a dus si si-a dat foc în fata cladirii. Oamenii au iesit, l-au stins si au darâmat sandramaua, fara sa mai astepte autoritatile. Asta înseamna ca neamul românesc începe sa se trezeasca si sa-si faca dreptate de jos în sus.
- E posibil sa avem din nou un conflict de proportii între stat si natiune, între politicieni si popor, ca în perioada interbelica?
- Politicienii sunt acum beneficiarii structurii de stat, pe care au pus mâna. Daca poporul ajunge la starea de spirit a celor de la Herculane, va reactiona. Nu neaparat darâmând. În momentul în care natiunea se lamureste ce-i cu ea, începe sa actioneze.
Misiunea intelectualului român de azi este sa trezeasca, sa lamureasca aceasta natiune, sa-i explice tot ce se întâmppla cu ea. Paul Valery spunea ca "nimic nu-l face pe om mai redutabil, decât sa vada lucrurile asa cum sunt". În momentul în care, dupa 16 ani, armata lui Soros se straduieste sa ne determine sa nu mai vedem nimic, sa umblam ca un cadavru cu luminile stinse si fara directie, se vor gasi 20-30 de oameni în România care sa porneasca o actiune de curatenie si toata natiunea se va lua dupa ei. Parintele Anania spunea ca Biserica trebuie sa reintre în politica. Dar cum, votând la viitoarele alegeri, în loc de dracu, pe mama dracului? Daca pe Biserica Ortodoxa o tin curelele, sa-si faca un partid, asa cum a facut Biserica Romano Catolica, deoarece crestin-democratia occidentala este o creatie catolica.
- Sunteti un intelectual care a reusit sa modeleze anumite actiuni ale Securitatii în interesul culturii nationale. Cum s-a putut face atunci, cum se mai poate proceda acum?
- Atunci se putea fiindca Securitatea era interesata de cultura.
- Nu generalizati?
- Era un sector care se ocupa de cultura dupa 1964. Eu i-am cunoscut în 1973, când am semnat angajamentul de colaborare. În acel sector erau numai oameni licentiati în istorie, geografie, filologie... Puteai discuta cu ei si erau profund patrioti. Erau preocupati sa ne apere. Nici unul dintre acei ofiteri nu i-au dat în vileag pe colaboratorii lor. Nimeni nu a fost denuntat. Toti au ramas loiali si îsi pastreaza discretia. Eu m-am bucurat de sprijin si am facut câteva lucruri bune cu ajutorul Securitatii. Volumul X de Mihai Eminescu nu ar fi aparut niciodata daca nu ma ocupam eu de el.

Operatiunea "Osânda la moarte"
- Ce relatii avea Eugen Barbu cu Securitatea?
- Venea actualul senator PRM Ilie Merce saptamânal la revista "Saptamâna" lui Eugen Barbu, cu asa-zisul jurnal al lui Ion Caraion. Se închideau acolo si spuneau ca au sedinta. Merce venea cu acele pagini care nu erau jurnal, erau note informative si ei le publicau. De câte ori venea alt sef la Securitate, apropiatii lui Barbu ne spuneau noua la ureche: e prieten cu patronul, a fost la masa cu el. Cineva, nu-i dau numele, ne arata, mândrindu-se, fotografiile proprii cu generalul Nuta la nu stiu ce reuniune bahica. Erau niste lucruri normale, iar la "Saptamâna" se lucra direct, pe fata. O stiu prea bine, doar am fost si eu acolo.
- Atunci ati putea sa ne spuneti cum a aparut faimosul articol "Idealuri" si ce efect a avut el în epoca?
- Operatiunea "Osânda la moarte", programata în 1978, la Washington nu putea fi executata, câta vreme Ceausescu era marele prieten al Israelului. Pavaza redutabila a lui Ceausescu era politica lui fata de Israel, statutul de om care, în razboiul de sase zile, a tinut România alaturi de Israel si care nu rupsese relatiile. El împacase Egiptul cu Israelul. Anwar el-Sadat îi dedica o pagina splendida în memoriile lui. Povesteste cum i-a spus Ceausescu sa se împace imediat cu Israelul si, aflat în avion, contempla gradinile Bucurestiului, a hotarât sa se duca personal la Tel-Aviv. Si s-a dus la Golda Meir care îl batuse mar. "Vai, îti multumesc ca ai venit sa vezi o biata baba!", i-a spus Golda Meir. Prin urmare, despre Ceausescu trebuia sa se raspândeasca o alta imagine, ca admite pamflete de tip legionar la adresa lui Mozes Rosen! Sarcina i-a revenit lui Ilie Radulescu si articolul a fost scris, dupa marturia autorului, chiar în cabinetul sau.
- Ilie Radulescu facea asemenea servicii?
- Cu certitudine. Si am mai cules acum doi ani un argument, chiar din gura celui care a dat drumul explozivului articol. Nu l-a citit pâna la capat deoarece se grabea la un meci! Scandalul a fost însa repede înnabusit, si abia acum dânsul întelege de cine si de ce !
Schimbarea imaginii lui Ceausescu într-un antisemit si patron de antisemiti a fost parte din vastul program de "distrugere a României" , dezvaluit în 1985, la Stuttgart!
A venit apoi agentul CIA ,Mihai Pacepa, si i-a facut portret de antisemit în "Orizonturi rosii". Dupa care, Ceausescu a fost predat pentru executie.
- Cum puteati sa deosebiti invidia profesionala a colegilor de breasla de intentia buna de a sprijini cultura României prin colaborarea cu Securitatea?
- Erau tabere, nu doar invidie. Erau oameni instrumentati din aceleasi directii, ca si azi, ca sa erodeze tot ce este national. Protocronismul a fost o idee excelenta, prin care se demonstra ca si românii pot spune ceva nou în lume, nu ca ei au descoperit totul pe lume. Ideea excelenta venea de la Edgar Papu, un evreu crestinat la 30 de ani, în închisoare, ca Steinhart.
- Credeti ca se deruleaza o actiune de demonizare a Securitatii? Si daca da, foloseste la ceva?
- Da. Ca sa-i faca de râs pe cei aflati la putere, care, în loc sa se ocupe de problemele grave, se tin de prostii. Cei de la PSD furau, dar aveau grija sa mai lase ceva ca sa poata fura si mâine.
- Ce pricep tinerii politicieni, care nu au colaborat cu Securitatea, din tot ce se întâmpla? Îi vad pe unii foarte dispusi sa calce pa cadavre pentru a se impune, iar dosarele de la Securitate ale batrânilor vor fi o trambulina excelenta pentru ei.
- Sunt mai curios sa stiu ce vor pricepe urmasii lor când vor descoperi colaborarea parintilor lor cu tot felul de "securitati" din lume, împotriva tarii si a natiunii române.

A consemnat Viorel Patrichi

* Redactia revistei ROST a acceptat sa publice acest dialog cu profesorul Dan Zamfirescu pentru ca propune o viziune mai putin întîlnita si pe alocuri bizara, de natura sa declanseze o dezbatere adevarata despre rostul României într-o noua ordine mondiala. Redactia îsi pastreaza însa rezerva fata de afirmatiile dlui Dan Zamfirescu. Asteptam cu interes eventualele replici la punctul de vedere al dlui Zamfirescu. (Redactia ROST)

Statele Unite au declasificat o scrisoare a lui Mugur Isărescu către Banca Federală

ZIUA news vă prezintă o scrisoare primită de la guvernatorul BNR, de Banca Federală • În documentul declasificat de americani, datat, cel mai probabil, la începutul anilor ‘90, Mugur Isărescu își expune intențiile pe termen lung cu privire la România • În planul lui Isărescu, este schițată privatizarea economiei românești • Șeful BNR vorbește despre intențiile sale privind “reformarea sistemului economic și bancar” din România și Europa de Est
O scrisoare adresată de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, către conducerea Trezoreriei SUA (Federal Reserve – FED), filiala Kansas, a fost, recent, declasificată. Tonul folosit de guvernatorul BNR în document trădează curtoazia acestuia. Isărescu prezintă starea naţiunii şi a economiei româneşti în perioada post-decembristă, subliniind şi angajamentele pe care guvernatorul BNR și le-a asumat în fața celor de la FED. În document se vorbeşte despre privatizări, despre asistenţa acordată României de FMI şi BM, dar şi despre politicile monetare care vor fi aplicate monedei naţionale. Citind documentul, nu am putut să tragem decât o singură concluzie: această scrisoare este primul înscris care atestă începutul vânzării României către puterile occidentale sau, dacă nu vânzarea, măcar punerea la dispoziţia marilor puteri a economiei româneşti, a politicilor fiscale şi, implicit, a celor sociale. Interesant este faptul că scrisoarea a apărut pe site-ul FED New York, zilele acestea, motivul desecretizării regăsindu-se, credem noi, în prevederile legislaţiei americane.
ZIUAnews vă prezintă, în exclusivitate, traducerea integrală a scrisorii
“În primul rând, permiteți-mi mie și domnului Urdea (n.r. – predecesorul lui Mugur Isărescu la conducerea BNR) să mulțumim Federal Reserve Bank of Kansas City pentru această imensă oportunitate. Participarea, de anul trecut, la o conferință internațională în care s-a discutat despre reformele radicale din sistemul economic și bancar din România a fost nu numai peste posibilitățile noastre, ci și peste visurile noastre.
Subiectul despre care discutăm acum este foarte complex și eu nu pot pretinde să îl tratez în mod comprehensiv. Prefer, în loc, să vă prezint câteva idei personale despre conceptul nostru de convertibilitate. În același timp, o să încerc să încep prin reformarea sistemului economic și bancar, nu numai în România, ci, de asemenea, și în statele din Europa de Est. Împărtășim opinia potrivit căreia diferențele economice și situațiile politice din țările din Europa Centrală și de Est necesită abordări diferite. În ceea ce privește situația României, credem că singurul mod efectiv în care s-ar putea face, în mod real, o tranziție de la o economie centralizată la o economie de piață, ar trebui să fie axat pe trei planuri. În primul rând, trebuie să dezmembrăm instituțiile centrale de planificare și controlul lor rigid asupra prețurilor, salariilor, precum și asupra altor variabile economice și să punem în locul lor instituțiile de piață potrivite. În acest sens, în opinia noastră, este esențială reforma radicală a sistemului bancar. În al doilea rând, trebuie să convertim proprietatea (bunurile) și să promovăm sectorul privat. Aici, în opinia noastră, esențial în acest proces este transformarea companiilor de stat. În al treilea rând, trebuie să construim plasa de siguranță în sistemul de asigurări sociale, potrivită pentru mecanismele unei economii de piață. Pentru România, acesta este un punct cu atât mai important, pentru că populația României a suferit prea mult, mai ales în ultima decadă – decada nebuniei – și suntem foarte siguri că orice tranziție de succes către o economie de piață depinde de evitarea producerii de noi suferințe populației din România. În ceea ce privește convertibilitatea, suntem întru totul de acord cu conceptul prezentat de domnul Bergsten și de domnul Williamson, cu privire la modalitatea actuală de convertire și importanța convertirii valutei (circulație monetară) pentru economiile de piață emergente din Europa de Est. Un aspect bun, subliniat de autori, este că planificarea centralizată a fost caracterizată nu doar prin imposibilitatea de a converti moneda, dar și de imposibilitatea de a converti bunurile. Ar trebui să adaug că inconvertibilitatea în România a atins un adevărat vârf în ultimii ani ai regimului anterior. Biletele de bancă au devenit din ce în ce mai mult bilete de loterie. Cu noroc și multă răbdare, se presupunea că vor cumpăra ceva bunuri, de multe ori nu chiar pe cele dorite. Abordarea noastră legată de convertibilitate este corelată cu secvențele generale din reformele economică și bancară din România. Prefer abordarea secvențială, în locul celei de “bing bang” sau a celei graduale. Pentru aceasta, trebuie să ținem cont de prioritățile României. România a fost, cu excepția Albaniei, cea din urmă țară din Europa de Est care a mers spre democrație și spre o economie de piață. Am început, în decembrie 1989, cu cel mai centralizat și mai rigid sistem economic și cu o adevărată dictatură. Apoi, am avut o revoluție însângerată, care, din nefericire, a fost urmată de șase luni de vid politic și neliniști sociale. Dacă e să privesc partea pozitivă a revoluției din România, am descoperit că dispariția Partidului Comunist, în cea mai fierbinte zi din decembrie, a eliminat toate obstacolele ideologice împotriva cărora am luptat. Există un consens național pentru democrație și pentru o economie de piață. Guvernul nou ales este puternic determinat să acționeze rapid în această direcție.
Ce am făcut, deja, până în acest moment? Actul de Conversie a întreprinderilor de stat a fost dezbătut și a trecut acum câteva luni prin noul Parlament al României. În concordanță cu acesta, trei sferturi din întreprinderile de stat au devenit companii comerciale, a căror privatizare este dorită în totalitate, de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, începând, cel mai probabil, din această toamnă. Ultimul sfert din întreprinderile de stat, dintre care, cele mai multe asigură utilități publice, au devenit companii autonome, deținute de stat. Mai devreme, în martie acest an, alte două legi majore au fost trecute prin Guvernul provizoriu. Una a permis și a promovat înființarea unor companii noi, private, iar cealaltă a relaxat, în mod semnificativ, regulile cu privire la investițiile străine în România. Ce ne așteaptă în viitorul apropiat? Construim legi privind reformarea radicală a sistemului bancar românesc – avem asistență de la Banca Mondială și FMI în acest capitol. Sperăm că legea privind reforma sistemului bancar va trece nu mai târziu de sfârșitul acestui an. De asemenea, pregătim proiectul de lege cu privire la plasa de siguranță în sistemul de asigurări. Obținerea convertibilității monezii României este văzută în acest context, al reformei economice interne și al reformei sistemului bancar. Instituțiile specifice și cadrul general legal pentru convertibilitate vor fi create, în principal, prin reforme bancare. În plus, împărtășim opinia domnului Bergsten și pe aceea a domnului Williamson cu privire la faptul că introducerea, deopotrivă, a convertibilității bunurilor și a convertibilității monedei, în mod conexat, este o idee bună. De aceea, eu consider că legea Conversiei întreprinderilor de stat este critică. Abordarea noastră cu privire la convertibilitate, gradualism rapid, este bazată pe licitație de monedă și retenție de conturi. Cadrul legal pentru stabilirea retenției conturilor a fost deja fixat prin Actul de Conversie și prin Actul Antreprenorilor Privați. Potrivit acestor legi, companiile românești au voie să rețină 30 la sută din profiturile schimbului internațional iar, din februarie anul viitor, 50 la sută. Probabil că mai avem nevoie de niște calificări tehnice, în acest moment. Ne pregătim pentru cadrul legal pentru schimburile internaționale prin licitație, pe care plănuim să le ținem de două ori pe lună, începând cu luna octombrie a acestui an. Companiile românești care au nevoie de valută vor cumpăra de la cei care o au. Rata de schimb la licitație, în opinia noastră, nu va afecta (și vom încerca să nu afecteze) rata oficială de schimb sau alte tranzacții comerciale. Permiteți-mi să detaliez puțin această chestiune, care a fost mult dezbătută de economiștii români și a beneficiat de sfatul FMI. În opinia noastră, ambele instrumente au potențial, dacă sunt utilizate corect și temporar, pentru că introduc o marjă mare de liberalizare a schimbului și a sistemului de schimb valutar, pavând drumul spre convertibilitate. Consider că următoarele condiții sunt necesare pentru îndeplinirea acestui scop:
Pentru conturile curente:
Să asigurăm un nivel de menținere substanțial, cel puțin 30 la sută sau poate 50 la sută (acesta a fost un punct dezbătut)
Să fie nediscriminatoriu, să se aplice în mod egal în mai multe domenii ale economiei și
Să exceptăm de la regulile de licențiere acele importuri care sunt finanțate de retragerile din aceste conturi
Pentru licitațiile de schimburi străine:
Să fie considerat un corelativ necesar al conturilor obișnuite, pentru a asigura o alocare mai rațională a schimburilor străine rare
Să evităm barierele administrative la cerere (de exemplu, prin limitarea persoanelor care pot licita sau sumele care pot fi limitate), evitând, astfel, corupția
Să limităm diferența dintre rata de schimb oficială și cea de la licitații și
Să extindăm licitațiile cât de repede se poate, cu misiunea de a le utiliza ca o sursă cheie de informații pentru stabilirea unei rate de schimb unice.
Desigur, pentru a obține convertibilitatea pentru moneda națională a României, trebuie să continuăm ceea ce deja am început, de la începutul acestui an – aceasta este corectarea supraevaluării substanțiale a monedei naționale. Am fost devalorizați semnificativ o dată și poate vom mai fi în această situație în această toamnă. În același timp, trebuie să stabilim un regim al ratei de schimb valutar potrivit. În opinia mea personală – dezbătută până acum în România – aceasta poate fi făcută prin aranjarea (stabilirea) unui coș de monede, dar vreau să spun, o aranjare (stabilire) foarte flexibilă”.
Ce este Federal Reserve
Constituţia americană de la 1787 interzice explicit înfiinţarea unei Bănci Naţionale a Statelor Unite. Dar, la începutul secolului trecut, s-a forţat crearea unei Bănci Centrale numite Federal Reserve (FED), invocându-se stabilitatea economică. Astfel, FED a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de bancherul J. P. Morgan. În 1907, acesta a început să răspândească zvonul că băncile au difficultăţi şi nu vor mai putea face rambursări. S-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să îşi retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus la falimente în lanţ (aproape 5.400 de bănci au dispărut atunci). Apoi, Congresul american a demarat o anchetă, pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusă de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar şi omul celor mai puternici bancheri americani. Aldrich a propus, ca soluţie “salvatoare”, crearea unei Bănci Centrale care să apere SUA de dezastru. În 1910, Federal Reserve Act a fost semnat iniţial, nu de legislatorii americani, aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi, documentul i-a fost dat lui Aldrich, care l-a prezentat Congresului. La început, nu a avut sorţi de izbândă, dar, în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba, fără să clipească, constituirea Federal Reserve. Cu două zile înainte de Crăciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA. Senatorul Louis McFadden spunea, în 1932, în Congresul american: “Prin constituirea Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat controlat de bancherii internaţionali, care acţionează împreună, pentru a transforma lumea în sclavul lor. Federal Reserve a uzurpat Guvernul”.
http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/statele-unite-au-declasificat-o-scrisoare-a-lui-mugur-isarescu-catre-banca-federala-77986

Pădurile din România dispar: Trei hectare sunt despădurite în fiecare oră

Pădurile din România dispar: Trei hectare sunt despădurite în fiecare oră
Miercuri, 16 Mai 2012 10:44

http://www.gazetaromaneasca.com/images/stories/actualitate2/defrisare.jpg

Mai bine de trei hectare de pădure dispar în fiecare oră din România, arată un studiu al organizaţiei Greenpeace, organizaţia cerând Ministrului Mediului şi Pădurilor să ia măsuri urgente pentru protejarea pădurilor.
"Studiul Greenpeace relevă că aproape jumătate, mai exact 48,95% din suprafeţele despădurite în perioada 2000-2011 se află în actualele arii protejate. Mai grav este faptul că sunt afectate chiar pădurile virgine, acestea fiind printre cele mai valoroase. În comparaţie cu alte ţări din Europa, unde suprafeţele rămase sunt mult mai mici, România are 218.500 de hectare de păduri virgine," a spus Doina Danciu, coordonator de campanii Greenpeace Romania, scrie Ziarul Financiar.
Cele mai afectate judeţe sunt Suceava, Harghita, Argeş, Marmureş şi Cluj, mai arată studiul. Suprafaţa forestieră totală despădurită şi degradată, în perioada 2000-2011 a fost de 280.108 de hectare, aproximativ 28.000 hectare pe an.

Informația din Gazeta Românească nu pune întrebarea : Cine sunt responsabiliii și cum poate fi oprită distrugerea? O punem noi, dar nu avem mijlocele unei intervenții economice sau politice. Există partide care au an atenție catastrofa ecologică. Ce paștele mamii lor fac «directorii de conștiință»?
Dan Culcer

Antologia potăilor : Clej

Petru Clej

09.05.2012 la 1:15 pm

«Basarabia antisemita va reveni la ,,patria muma,, (fascista) Romania, la Pastiile cailor.»
Acesta este comentariul fostului ziarist «bebecist» stabilit în Englitera,  potaia puturoasă, Clej P, Dacă nu e autentic e ben trovato, fiindcă e în tonul altor intervenții așa-zis lucide, pe aceiași temă, din foaia de nișă ACUM.TV, care reprezintă o veritabilă sinteză a tuturor discursurilor negativiste antiromânești.

Sper să nu fie uitate defetismul și trădarea, la judecata de apoi, adică la cea de mâine sau pomâine,

Dan Culcer

Pe cine reprezintă ambasadorii americani în România?

Aflăm că «Ambasadorul SUA a participat la serviciul divin de Şabat de la Cluj»
dintr-o notă semnată de Andrea Ghita (29-4-2012) în publicația de nișă numită ACUM.TV. Foarte bine.Nu evreitatea acestuia tulbură ci promovarea ostentativă a acesteia în locul «americanității» și neutralității diplomatice.

Este un prilej binevenit ca să formulăm o nedumerire care ne stă pe limbă demult. De ce sunt trimiși în România atât de sistematic, ca ambasadori, cetățeni americani cu origini evreiești? Administrația americană știe oare care este etnia locuitorilor majoritari ai României? 
Va trebui să adresăm finalmente administrației americane următoarea mirare înduioșată: se crede acolo cumva că România este locuită de câteva grupe de etnici (minoritari) activi, unguri, țigani, ucrainieni, dintre care cei mai dinamici și reprezentativi ar fi evreii? În acest caz s-ar explica obstinația cu care se ocupă ambasadorii americani de istoria evreilor din România. Sau este vorba de o reprezentare tulburată de prejudecăți, de propagandă, de interese implicite?  
Ar fi normal să fie cultivate prioritar relațiile de prietenie prin evrei dacă România ar fi confundată cu Israelul. Să existe vreo explicație politică privitoare la sensul misiunii acestor evrei americani în România? 
Cred că ar fi momentul să cerem o explicație fermă a obstinației întru acestă orientare abuzivă, aluzivă, adezivă. 
Dar ar fi poate pertinent să solicităm trimiterea unor ambasadori americani de origine română în România, ceea ce ar fi nu doar un gest simbolic pozitiv, de reunoașterea unor relații și prezențe, ci și un răspuns normal la o solicitare normală, dacă se va constata că anglo-saxonii au devenit atât de rari în Statele Unite încât nu se mai găsesc de prăsilă diplomatică. 
În cazul că penuria de anglo-saxoni ar fi extremă, poate se va hotărî administrația Statelor Unite să promoveze prietenia cu România pe altă cale, alegând poteca relațiilor cu alți minoritari, tot atât de reprezentativi, deși mai numeroși, selectând pentru România un ambasador de origine țigănească. De ce nu?  Comunitarismul minoritarilor este la modă. Tot se prevede în anumite cercuri formarea unui stat național pentru această etnie atipică pe la frontierele de nord ale României. Ar fi o politică de proiecție. 
Trimiterea succesivă a unor ambasadori americani care țin să se știe că sunt de origine evreiască, deși nimeni nu-i obligă să se definească ca atare, este mai degrabă o gafă diplomatică pentru o țară care se lauda altădată cu creuzetul americanizării și care își exportă tehnicile globalizante pe unde poate. Așa cum se practică acum, orientarea este mai degrabă greșită și păguboasă pentru supraviețuirea modelului american.

Dan Culcer

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, cu sotia sa Elisabeth, la iesirea din sinagoga din Cluj

În zilele de 26 – 28 aprilie Mark H. Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, a făcut o vizită de mai multe zile în judeţul Cluj, având pe agendă mai multe evenimente.
Joi, 26 aprilie, a luat parte la recepţia clădirilor a trei grădiniţe din Câmpia Turzii, a căror renovare a fost finanţată cu 300.000 de dolari de Comandamentul Forţelor Armate Americane staţionate în Europa şi de Biroul de Cooperare Militară al Ambasadei Statelor Unite. Cu acest prilej ambasadorul Gitenstein a arătat că Statele Unite se bazează foarte mult pe alianţa cu România, precizând că ” baza aeriană de la Câmpia Turzii, este cea mai importantă bază din regiune pe care o avem în NATO”.
[ ...]
Vineri 27, aprilie, Mark Gitensein a susţinut în faţa studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării de la Universitatea Babeş-Bolyai conferinţa “Reform of the judiciary and fighting corruption” (Reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei),  “Activismul şi puterea reţelelor de socializare sunt instrumentele de care se pot folosi  tinerii pentru a lupta împotriva corupţiei” a exemplificat, printre altele ambasadorul american, mijloacele prin care societatea civilă poate stăvili corupţia.»
«Sâmbătă, 28 aprilie, Mark Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, purtând kipa pe cap şi şalul de rugăciune pe umeri, a fost alături de evreii clujeni, la serviciul divin de Şabat, din Templul Memorial al Deportaţilor. L-am văzut vizibil emoţionat atunci când, invitat la citirea Torei, a dat mâna cu bătrânii venerabili, supravieţuitori ai Holocaustului. La încheierea ceremoniei a discutat cu cei prezenţi, interesându-se de istoria comunităţii şi, mai ales, de situaţia ei actuală.
L-am întrebat de ce a ţinut să celebreze Şabatul în mijlocul evreilor clujeni. “Am dorit ca măcar prin atât să-mi afirm evreitatea şi legătura cu evreimea din România, din care au făcut parte şi strămoşii mei”, a răspuns ambasadorul.
A doua întrebare pe care i-am adresat-o – în scurta noastră discuţie – a vizat motivul sprijinului său, exprimat public de mai multe ori, pentru afirmarea politică a comunităţii rome. “Susţin această cauză întrucât cred că lipsa emancipării politice a romilor  este una dintre cauzele care frânează progresul mai rapid al României” a arătat ambasadorul Gitenstein care a reiterat comparaţia cu situaţia istorică similară a populaţiei afro-americane din SUA.
Cea de a treia întrebare şi ultima s-a referit la opinia sa privind declaraţiile antisemite şi ignoranţa privind Holocaustul din România, care se fac auzite în spaţiul public din ţara noastră. Mark Gitenstein a spus că aceste incidente sunt regretabile, dar în acelaşi timp şi-a exprimat convingerea că ele sunt semnalate şi contracarate eficient de Institutul pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel”, din Bucureşti. [ ...] »

Mihai BURCEA (Miliţia spirituală) Despre putinizarea României

Ţară, ţară, vrem ostaşi!

Despre putinizarea României

Autor: Mihai BURCEA – Miliţia spirituală 

După preluarea puterii de către comunişti (6 martie 1945), întregul aparat de stat a fost „infestat“ cu membri ai aliaţilor PCR (Frontul Plugarilor, PNŢ-Anton Alexandrescu etc.), ai simpatizanţilor şi membrilor PCR, iar începînd cu anul 1948, instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii publice au fost militarizate (Securitatea – 1948, Miliţia – 1949, Penitenciarele – 1951).

După 1989, Statul român a avut ca obiectiv prioritar în domeniul politicii externe integrarea în structurile nord-atlantice şi europene. Pentru atingerea acestui deziderat, regimurile care s-au succedat la putere au demarat cu greu un proces de demilitarizare a instituţiilor care au moştenit structurile de forţă ale Statului. Pînă în 2002 s-a reuşit demilitarizarea Arhivelor, Poliţiei şi a Penitenciarelor (personalul acestor instituţii a primit grade profesionale în locul celor militare, revenind, astfel, la tradiţia interbelică) şi abrogarea Legii nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat în RSR şi înlocuirea ei cu un act normativ elaborat în concordanţă cu standardele NATO (Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, dublată de HG nr. 585/2002). Astfel, factorii decizionali din NATO au fost convinşi şi de această dată de eforturile făcute de România pe linia aderării la această alianţă politico-militară.

 

O altă condiţie de aderare la instituţiile amintite mai sus a fost cea de scoatere a ofiţerilor şi generalilor (activi sau în rezervă) din conducerea principalelor ministere, servicii speciale şi agenţii guvernamentale. În ultimii trei ani asistăm însă la o reinstalare a militarilor (în rezervă de această dată) şi a civililor din fruntea serviciilor secrete (vezi cazul Ungureanu) în funcţii-cheie din organigrama Statului român. Pe de altă parte, instituţiile care au atribuţii în domeniul siguranţei naţionale caută să-şi asocieze figuri publice cu important capital de imagine din medii diverse (cultură, sport, învăţămînt etc.), pentru a le folosi ca interfeţe de comunicare pentru mediile în care aceste instituţii pătrund/pe­netrează mai greu. În cooperare cu aceşti „pivoţi“, spiritul de corp dintre organele de informaţii şi civilii partizani lor, instalaţi în înalte demnităţi publice, este de nezdruncinat în lupta cu orice contestatar/protestatar al actualului regim.

 

Pentru a ne susţine afirmaţiile vom da cîteva exemple elocvente în ceea ce priveşte ploaia de stele care a revenit pe cerul politic al României după 2008. Mulţi dintre cei din lista prezentată mai jos au primit stele şi trese pe epoleţi odată cu înscrierea în UNPR sau cu dezertarea din USL, aceste avansări făcîn­du-se, cum altfel, în „interes naţional“ (este interesant cum orice şoricărie capătă azi forma acestui interes naţional):

– Generalul de armată magistrat (r) Gabriel Oprea – ministru al Apărării;

– Colonelul magistrat (r) Cristian Diaconescu – ministru al Afacerilor Externe (vezi biografia fostului sublocotenent de Securitate în rezervă, actualmente colonel în arma justiţie militară, Cristian Diaconescu, publicată de Miliţia Spirituală în colaborare cu Evenimentul zilei la 15 februarie 2008: http://www.evz.ro/detalii/stiri/cristian-diaconescu-judecator-pe-ulita-792074.html);

– Colonelul (r) Sorin-Serioja Chivu – senator independent;

– Maiorul (r) Ovidius Mărcuţianu – senator independent;

– Locotenent-colonelul (r) dr. Tudor Ciuhodaru – deputat UNPR (vezi Petrică Toma, „Şantajul din armată“, accesibil la http://www.qmaga­zine.ro/intern/intern-politic/antajul-din-armat/ (14 februarie 2012);

– Locotenent-colonelul (r) Liviu Cîmpanu – senator independent;

– Maiorul (r) Ion Tabugan – deputat independent;

– Locotenent-colonelul (r) Neculai Rebenciuc – deputat PDL;

– Locotenent-colonelul (r) Eugen Nicolicea – deputat UNPR;

– General-maior (r) Anghel Iordănescu – senator UNPR;

– General-maiorul (r) Neculai Onţanu – primar al sectorului 2 (a primit prima stea de general în timpul campaniei electorale din 2009!);

– Florentin Pandele – primar UNPR al oraşului Voluntari (ofiţer superior în rezervă de marină comercială; nu cunoaştem gradul militar!);

 

– Senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, alias „Miky Şpagă“, fost secretar general al Consiliului de Miniştri (1987-1990) perioadă în care a funcţionat şi ca ofiţer de securitate acoperit (deconspirat de către CNSAS în 2006; nu cunoaştem poziţia sa militară în prezent).

 

Aceşti ofiţeri şi generali făcuţi la apelul de seară nu scapă nici o ocazie de a se afişa în public în uniformele lor încărcate de decoraţii căpătate în „lupta“ cu duşmanii politici ai Patriei. (1.) În absenţa unor merite profesionale solide care să conducă implicit la o acreditare în domeniul lor de activitate, intrarea pe uşa din dos a ierarhiei militare a reprezentat pentru mulţi debuşeul perfect. Astfel, prestigiul care ar fi trebuit să rezulte dintr-un profesionalism recunoscut în breasla de activitate a fiecăruia a fost înlocuit cu un prestigiu fabricat doar pentru satisfacerea orgoliului personal.

 

Dacă înainte de decembrie 1989 stelele de general se acordau foarte greu, după schimbarea de regim, România a „beneficiat“ de o inflaţie de generali, în timp ce funcţiile pentru aceste grade militare se restrîngeau de la an la an. Punctul culminant a fost atins în timpul regimului Băsescu, atunci cînd actualul ministru al Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a primit a patra stea de general (r) la arma justiţie militară fără a profesa nici măcar o zi ca magistrat sau procuror militar. Să subliniem că nici măcar Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceauşescu nu au acordat mai mult de o stea unui general din această armă de elită a Forţelor Armate.

 

Interesant este faptul ca părinţii unora dintre cei mai importanţi oameni de stat ai României contemporane provin tot din cadrul Forţelor Armate. Mediul semicazon în care au crescut liderii noştri postdecembrişti poate constitui una din cauzele pentru care serviciile speciale româneşti au beneficiat după 1989 de un statut privilegiat în societate (bineînţeles, dosarele de cadre/profe­sionale ale ofiţerilor şi generalilor pe care îi vom enumera mai jos sînt inaccesibile cercetătorilor de rînd, ele fiind, probabil, clasificate la capitolul „siguranţă naţională“):

 

– Colonelul Dumitru Ioan Băsescu (1925-2002) – trecut în rezervă în anii ’70 (tatăl preşedintelui Traian Băsescu). Maiorul Dumitru Băsescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Militar“, clasa a III-a, pentru 15 ani vechime în serviciul Forţelor Armate în 1964. Cinci ani mai tîrziu, locotenent-colonelului Băsescu I. Dumitru i s-a conferit Ordinul „Meritul Militar“, clasa a II-a, pentru 20 ani vechime în serviciul Forţelor Armate. Cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, locotenent-colonelului Dumitru I. Băsescu i s-a conferit Medalia „A 50-a Aniversare a Partidului Comunist Român“ pentru „merite în activitatea de partid şi opera de construire a socialismului“.(2.)

Menţionăm aici şi avansarea în grad a lui Gheorghe Andruşca (tatăl Mariei Băsescu), care în timpul mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu a fost trecut din corpul subofiţerilor în rezervă în cel al ofiţerilor superiori în rezervă, avînd gradul de locotenent-colonel de jandarmi în rezervă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Andruşca a avut gradul de plutonier de jandarmi, ajungînd cu unitatea sa pînă la Odessa;

– Generalul de divizie (r) Ioan C. Geoană (1928-2009), locţiitor (12 nov. 1960) şi şef al Direcţiei Apărării Antiaeriene Locale din MAI (1 oct. 1963 – ?). După trecerea Apărării Civile de la MAI la MFA/MApN (anii ’60), Ioan Geoană a rămas în funcţia de şef al acestei arme pînă în 1989; a fost trecut în rezervă în anii ’90; în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, general-locotenentul Ioan Geoană a avut în subordine toate bunkerele şi adăposturile antiaeriene de pe suprafaţa României (Ioan Geoană a fost tatăl fostului preşedinte al Senatului Mircea Geoană);

 

– General-maiorul de securitate Mircea I. Oprescu (1923-2010), fost şef de Direcţie şi şef colectiv extern în Direcţia Informaţii Externe – UM 0920 Bucureşti (1972-1978). A fost trecut în rezervă la data 30 noiembrie 1978, prin Decretul Prezidenţial nr. 325 (tatăl actualului primar al Capitalei, Sorin M. Oprescu);

 

– Colonelul (r) Marin Gr. Năstase (1917-1995, tatăl lui Adrian Năstase);

– General-maiorul (r) Valter Roman, pe numele adevărat Ernst Neunländer (1913-1983), fost maior interbrigadist în funcţia de comandant de regiment (1937-1939) şi general-maior în cadrul Statului Major al Ministerului Forţelor Armate (1949-1950); (tatăl primului premier postdecembrist, Petre Roman).

– Ofiţerul Marin Oprea (nu cunoaştem gradul militar), decedat în 1971 în timpul unei misiuni ordonate (tatăl generalului de armată în rezervă Gabriel Oprea).

– Generalul în rezervă Dan Drăgoi (mîna dreaptă a fostului general-colonel Victor Atha­nasie Stănculescu, actualmente retrogradat la gradul militar de soldat) este tatăl actualului ministru al Finanţelor, Bogdan Drăgoi.

Toate aceste date ne conduc la concluzia că, după 1989, structurile de forţă ale Statului nu numai că nu şi-au diminuat influenţa în sferele înalte ale puterii, ci şi-au întărit-o de la an la an. (3.)

Faptul că în fiecare an bugetele serviciilor speciale cresc cu sume halucinante în timp ce zeci de spitale sînt închise sau că personalul care populează aceste structuri aproape ca s-a dublat faţă de cel existent la nivelul anilor ’80 este un argument de netăgăduit în privinţa rolului pe care „securiştii de tip nou“ îl joacă la cîrma României (în 1989, în cadrul Securităţii erau cuprinşi circa 20.000 de militari şi angajaţi civili – inclusiv personalul şi militarii în termen din Comandamentul Trupelor de Securitate; în zilele noastre, potrivit analiştilor militari, în SIE, SRI, SPP, STS, DGIA, DGA etc. lucrează peste 20.000 de oameni, deşi populaţia României a scăzut cu cîteva milioane).

Ranforsarea exacerbată a efectivelor serviciilor speciale şi a structurilor din domeniul siguranţei naţionale a fost sesizată foarte bine şi de protestatarii din Piaţa Universităţii care au sintetizat această stare de fapt sub lozinca „Ai luat bani de la copii (Traian Băsescu – n.n.)/Şi i-ai dat la S.R.I.!“.

__________________

1. Articolul nr. 27 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare stipulează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un ofiţer rezervist pentru a purta uniformă: „la trecerea în rezervă sau direct în retragere, ofiţerilor care au cel puţin 20 de ani de serviciu militar şi s-au distins prin activitatea desfăşurată, precum şi celor care au adus patriei servicii deosebite, chiar dacă nu au o vechime de 20 de ani de serviciu militar, li se poate acorda dreptul de a purta uniforma militară. Criteriile de acordare şi de retragere a acestui drept, precum şi situaţiile în care ofiţerii prevăzuţi la alin. 1 pot purta uniforma militară se stabilesc prin regulamente militare“. Monitorul Oficial, partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995.

2. Decretul nr. 629 din 10 octombrie 1964 pentru conferirea Ordinului „Meritul Militar” unor ofiţeri şi subofiţeri din Forţele Armate ale RPR; Decretul nr. 861 din 26 decembrie 1969; Decretul nr. 137 din 20 aprilie 1971.

3. Pentru a exemplifica gradul de penetrare a structurilor militare în organigrama civilă a administraţiei de stat, menţionăm aici şi cazul doamnei Mireille Rădoi, fost ofiţer superior SRI în rezervă (şefă de promoţie la Academia Naţională de Informaţii în a doua jumătate a anilor ’90) şi consilier local PDL la sectorul 4, care în noiembrie 2010 a fost numită în funcţia de director general al BCU „Carol I“ din Bucureşti în urma unui simulacru de concurs organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. De la acea dată, acest înalt for de cultură a devenit locul favorit al dezbaterilor Fundaţiei Creştin-Democrate (un fel de Secţie de agitaţie şi propagandă a PDL), dar şi locul în care foşti sau actuali salariaţi ai serviciilor speciale româneşti îşi lansează cărţi sau vernisează expoziţii (amintim aici vernisajul expoziţiei de pictură a directorului general adjunct al SIE, general-locotenentul Vasile Sarcă, care a avut loc în 2011 la Galeria Galateca a BCU).

__________________

Mihai Burcea este istoric, vicepreşe­dinte al organizaţiei Miliţia Spirituală. Mi­liţia Spirituală este o organizaţie nonguvernamentală şi neafiliată politic. Misiunea organizaţiei este de a mobiliza conştiinţa civică activă şi spiritul solidarităţii cetăţenilor, plecînd de la următoarele valori: libertatea de conştiintă, militantismul şi determinarea pentru consolidarea spiritului civic, solidaritatea, demnitatea persoanei umane, curajul de a asuma o opinie si de a o susţine prin acţiuni concrete. „Miliţia“ este un cuvînt de sorginte latină care desemnează un „corp de cetăţeni dispuşi să apere patria în condiţii de pericol“ (acest înţeles al termenului este însă absent din dicţionarul actual, unde este redat doar sensul de organizaţie parami­litară şi de fost organ represiv al regimului comunist). Adjectivarea „spirituală“, deşi din altă zonă semantică, vine să întărească profilul nonviolent al organizaţiei. Miliţia Spirituală repre­zintă un proiect civil fundamental nonviolent, croit pe realitatea socio-politică autohtonă, adaptat prin acţiunile sale la specificul activismului civic românesc. Miliţia Spirituală face parte din Platforma pentru Bucureşti (o uniune informală alcătuită din peste 50 de asociaţii ce militează pentru democrație participativă în toate deciziile cu privire la București) şi colaborează cu 20 de ONG-uri din România.