sâmbătă, 8 iunie 2019

La Șumuleu Ciuc, Papa Francisc a plecat din tribună în clipa în care s-a difuzat imnul Ungariei

La Șumuleu Ciuc, Papa Francisc a plecat din tribună în clipa în care s-a difuzat imnul Ungariei
Sursa Romania libera – stiri iesite din tipar – actualitate, investigatii, pol…

Actualizat: 06.06.2019 – 10:13
Unul dintre momentele vizitei Suveranului Pontif în România a fost vizita la Sanctuarul din Șumuleu Ciuc (județul Harghita), acesta fiind un obiectiv religios foarte important pentru comunitatea catolică.

Imediat după sosirea la Șumuleu Ciuc a Suveranului Pontif, printr-o decizie ai cărei autori nu sunt deocamdată cunoscuți, în difuzoare a fost pus imnul Ungariei – deși vizita Papei în România nu avea nicio legătură cu statul ungar.

Reacția Suveranului Pontif, la acel moment, a fost foarte interesantă: „După o discuție cu doi apropiați, Papa s-a ridicat și a plecat în timpul imnului maghiar“. Această situație delicată, care a fost depășită prin gestul Suveranului Pontif, a fost relatată, ieri, la București, de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI) al Academiei Române.

Directorul ISPRI a abordat acest subiect într-o conferință intitulată „Fake news – un pericol la adresa democrației“, conferință organizată de Comisia pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților în colaborare cu Forumul Europolis.

„Nu e clar dacă Papa a știut că acela e imnul maghiar“, a explicat Dan Dungaciu, dar în mod cert, gestul acestuia a produs dezamăgire și iritare la Budapesta. Mai ales că, în mulțimea de la Șumuleu Ciuc era prezent, ca simplu cetățean, adică fără a fi primit vreo invitație oficială din partea autorităților române, și președintele Ungariei, Janos Ader.

Un alt element interesant este că Suveranul Pontif, liderul a peste un miliard de catolici de pe toate continentele, n-a împărtășit pe nimeni cu prilejul vizitei sale la Șumuleu Ciuc. Iar președintele Ungariei și-ar fi dorit să primească această favoare din partea Papei, chiar pe teritoriul Transilvaniei, ceea ce ar fi avut și o semnificație politică.

Se speculează că momentul intonării imnului Ungariei și cel al împărtășirii președintelui Ungariei (dacă ar fi avut loc) au fost special pregătite pentru a ajunge să incite tendințele revizioniste, cu privire la Transilvania, ai unor reprezentanți ai comunității maghiare.

Despre imnul care s-a auzit la Șumuleu Ciuc, o explicație a oferit preotul Korom Imre, părintele paroh din orașul Gheorghieni, într-o declarație difuzată, de la fața locului, de o televiziune de știri din România.

„S-a bătut foarte mult moneda pe faptul că se va cânta Imnul Ungariei. Imnul Ungariei este de fapt acesta pe care îl auziți acum în difuzoare. Acesta este imnul istoric și e o rugăciune. Imnul de stat al Ungariei, care deranjează pe foarte mulți, este de fapt tot rugăciune și nu a fost interzis nici măcar în perioada comunistă. A fost singurul stat din lume în perioada comunistă al cărui imn a început cu invocarea bunului Dumnezeu“, a susținut preotul Korom Imre.

Comentariu Dan Culcer :  Că s-a cântat aceast imn/rugăciune și în vremea comuniștilor este o dovadă în plus că național-comunismul practicat de Janos Kadar era un răspuns politic oprtunist la impregnarea naționalistă, iredentistă a populației Unagriei. Doar naivii pot crede că difuzarea acestei melodii nu ar avea aceiași semnificație politică în orice epocă istorică, așa cum se cânta corul robilor din opera Nabucondonosor în toate formațiile corale maghiare de amatori pe teritoriul României, în vremea regimului comunist de după 1964.

Reacții acide din Ungaria

Pentru a da mai multă greutate vizitei Papei în regiunea cu populație majoritar maghiară, media din Ungaria ar fi difuzat și informația că la Șumuleu Ciuc au venit un milion de oameni, deși „n-au fost nici de pe departe atât de mulți“, a precizat prof. Dan Dungaciu.

După cum se știe, punctul culminant, cu cel mai numeros public, din programul Papei în România s-a înregistrat, ulterior, la Blaj, unde Suveranul Pontif a și mulțumit autorităților și populației României pentru modul în care a fost primit.

Evident că autoritățile din Ungaria nu-l pot sancționa pe Papa Francisc pentru atitudinea lui exemplară avută pe teritoriul României. În schimb, media din Ungaria are în aceste zile reacții acide față de România.

Una dintre cele mai cunoscute a fost difuzarea unei fotografii trucate, de către un post de televiziune apropiat de partidul premierului Viktor Orban. În fotografie apar președintele României, Klaus Iohannis, și preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care par că se sărută pe gură. Într-adevăr, cei doi lideri s-au întâlnit la Sibiu și au o relație personală foarte bună, dar această scenă nu a existat între ei. Imaginea construită de jurnaliștii de la Budapesta este aparent copiată după o fotografie difuzată în ultimii ani ai comunismului, în care se sărutau foștii șefi de stat Leonid Brejnev (URSS) şi Erich Honecker (RDG).

Pe lângă faptul că fotografia în care sunt prezentați Iohannis și Juncker este trucată, ea a fost însoțită, în momentul difuzării pe postul TV din Ungaria, și de un comentariu jignitor emis de un angajat al respectivei instituții media: „Copii, în 30 de ani nu s-a întâmplat nimic. Voi pe cine aţi vota? Boşorogi care se amuşinează în public? Juncker și un mare european despre care nu ştiu cine e“.

Pe de altă parte, un site din Ungaria a anunțat deja că în fotografia originală apăreau de fapt Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans, primul sărutându-l pe cap pe prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

Cum poate fi contracarat fenomenul fake news

Campaniile de manipulare derulate prin intermediul știrilor false sunt greu de combătut, pentru că
reacțiile autorităților ar putea fi considerate că încalcă dreptul la liberă exprimare sau libertatea presei.

Totuși, Comisia Europeană consideră fenomenul fake news drept o componentă a „războiului hibrid“, adică o amenințare la adresa UE, avertizând că asemenea atacuri pornesc de cele mai multe ori din Rusia și s-au intensificat după ce Rusia a atacat Ucraina, ocupând peninsula Crimeea – ceea ce a determinat impunerea de sancțiuni internaționale împotriva regimului condus de Vladimir Putin.

De asemenea, o serie de țări europene, printre care Franța, Danemarca și cele trei state baltice, au adoptat măsuri legislative care să contracareze agresiunile tip fake news. De exemplu, din toamna anului 2018, „în Franța există o lege care permite să fie suspendată activitatea unui site sau a unui post de televiziune care propagă știri false. Dar această lege se poate aplica doar în perioade electorale“, a explicat, ieri, în cadrul conferinței de la București, Horia Blidar, coordonatorul Forumului Europolis.

luni, 3 iunie 2019

LUPTELE MARILOR UNITĂŢI ROMÂNEŞTI DIN COMANDAMENTUL TRUPELOR DIN TRANSILVANIA 1919


LUPTELE DUSE DE MARILE UNITĂŢI ROMÂNEŞTI DIN COMANDAMENTUL TRUPELOR DIN TRANSILVANIA, ÎN PERIOADA APRILIE – AUGUST 1919, PENTRU APĂRAREA MARII UNIRI DE LA ALBA IULIA. TRECEREA TISEI ŞI OCUPAREA BUDAPESTEI


1. Ofensiva spre Tisa. Bătălia Tisei

În urma semnării la 13 noiembrie 1918, de către Guvernul ungar, a „Convenţiei de armistiţiu” de la Belgrad, se stabileşte o linie de demarcaţie între trupele ANTANTEI şi cele ungare.
Comandantul Armatei Aliate din Balcani, generalul Franchet d’Esperey, nu ştia nimic despre prevederile Tratatului din 16.08.1916 dintre România şi Antanta, atunci când a acceptat capitularea Ungariei. Astfel, linia dintre trupele române şi cele ungare a fost stabilită iniţial pe aliniamentul Bistriţa, Tg. Mureş şi cursul râului Mureş până la Zam. După câteva săptămâni s-a stabilit un nou aliniament ce cuprindea localităţile Sighetul Marmaţiei, Baia Mare, Zalău, Ciucea, Munţii Bihorului şi Metaliferi până la Zam.
La 26.02.1919, Conferinţa de Pace de la Paris a aprobat un Raport al Consiliului Superior de Război ce stabilea un nou spaţiu de delimitare între forţele militare româneşti din Transilvania şi cele ungare. Trupele ungare trebuiau să se retragă la vest de o zona neutră stabilită de-a lungul căii ferate Satu Mare, Oradea, Salonta, Arad. Trupele române urmau să înainteze până la această zonă neutră. Guvernul ungar respinge această decizie şi demisionează. În 21.03.1919 este proclamată Republica Sovietică Ungară sub conducerea comunistului extremist Bela Kun (un evreu maghiarizat născut în Cehu Silvaniei). Şi acesta respinge categoric retragerea trupelor ungureşti din centrul Transilvaniei, de pe vechea linie de demarcaţie.
La 14 aprilie 1919, Regele şi Guverul României decid să înainteze spre noua linie de demarcaţie stabilită de Conferinţa de Pace. Peste un milion de români aşteptau să scape de persecuţiile şi umilinţele la care erau supuşi de trupele de honvezi şi de etnicii maghiari fanatici. Ca urmare, în dimineaţa zilei de 16.04.1919, Armata Română din Transilvania, aflată sub comanda generalului Gh. Mărdărescu, trece la ofensivă spre vest. Adoptă un dispozitiv de luptă ofensiv, având în eşalonul întâi operativ două Grupări de Forţe de valoare corp de armată iar în rezervă doua divizii.
În 6 zile s-au nimicit rezistenţele inamice, înaintându.se, prin luptă, între 80-120 km până la linia de demarcaţie stabilită de Conferinţa de Pace de la Paris.
Din considerente strategice, pentru a avea un aliniament puternic de apărare, Regele Ferdinand ordonă continuarea ofensivei dincolo de linia de demarcaţie. În următoarele 9 zile, până la 1 mai, prin luptă, toate diviziile româneşti cuceresc malul stâng al râului Tisa, de la graniţa cu Slovacia până la confluenţa acestuia cu Mureşul, pe un front cu lăţimea de 290 km.
Timp de 80 de zile, până la 20 iulie 1919, frontul a fost fixat pe Tisa, purtându.se lupte sporadice, la nivel companie – batalion, pentru apărarea sau cucerirea principalelor treceri permanente peste cursul de apă.
Din cei 100.000 de ofiţeri şi soldaţi ai Armatei de Transilvania românii ardeleni au ajuns la aproape 50% din efective. Marea majoritate aveau o experienţă de 4 ani de război şi acum erau încadraţi în diviziile 16, 18, 20 şi 21 infanterie ardelene.
La 13 iunie 1919, Conferinţa de Pace de la Paris a adus la cunoştinţa României, Ungariei, Serbiei şi Cehoslovaciei traseul noilor frontiere dintre acestea.
Guvernul bolşevic ungar nu vrea să accepte aceste frontiere. La 20 mai atacă Slovacia şi o ocupă până la 3 iulie. La 20 iulie armata bolşevică ungară atacă diviziile româneşti de pe Tisa. Obiectivul politico-militar urmărit era de a împinge unităţile româneşti până în zona muntoasă a Carpaţilor Occidentali şi de a realiza joncţiunea cu trupelor lui Lenin, din armata roşie, care acţionau în nord-vestul Ucrainei. Se dorea menţinerea unui stat bolşevic ungar, cu sprijinul lui Lenin, în utopica graniţă a „Ungariei Sf. Ştefan”.
Până la 23 iulie, armata ungară reuşeşte să realizeze capete de pod, la est de Tisa, în raioanele Tokay, Szolnoc şi Csongrad. Între 24-26 iulie, toate capetele de pod sunt lichidate de contraatacurile diviziilor româneşti. Se remarcă în bătălia de la Tisa generalul Traian Moşoiu, care, la comanda „Grupării de Manevră”; execută impecabil contralovitura care lichidează, în trei zile, capul de pod de la Szolnoc.

2. Trecerea Tisei şi ocuparea Budapestei

Victoria trupelor române din ultima decadă a lunii iulie a creat neîncredere şi derută totală în guvernul bolşevic şi în marea masă a ofiţerilor şi soldaţilor unguri. Sperau totuşi că trupele române se vor opri din nou pe Tisa, reorganizându-şi dispozitivul de acoperire, la fel ca în luna mai. Dar, atât timp cât acest guvern şi celelalte cercuri politice şi militare din Ungaria nu recunoscuseră Marea Unire de la Alba Iulia şi recurgeau la forţa armelor pentru a se opune acestei decizii democratice, oprirea forţelor române pe Tisa ar fi fost o greşeală.
În consecinţă, Marele Cartier General Român a hotărât forţarea Tisei şi urmărirea armatei ungare până la capitularea ei. Este întrebat generalul Franchet d’Esperey, de la Belgrad, dacă are ceva de obiectat în cazul în care armata română ar trece Tisa. Generalul francez răspunde: „Ar fi greşit să vă opriţi şi acum pe Tisa; de altfel cred că de această dată nici Parisul nu vă mai face dificultăţi. Oricum, eu rugai pe generalul Briges, care pleacă mâine la Paris să intervină pentru a lăsa armata română să termine un lucru atât de bine început”.
Hotărârea Marelui Cartier General Român, condus de generalul Constantin Prezan de a forţa Tisa în zilele de 30 şi 31 iulie a fost materializată în Ordinul de Operaţii nr. 21 al Armatei de Transilvania. Acesta stabilea ca, până în seara zilei de 29 iulie, să se realizeze o nouă grupare a forţelor, astfel:
  • Grupul Gl. Holban, format din D. 2 Vânători, aflată la est de Fegyvernek şi D. 1 Vânători la sud de această localitate;
  • Grupul Gl. Moşiu, cu D. 6 Inf. La Torokszentmiklos şi D. 1 Inf. în faţa Szolnocului;
  • Grupul Gl. Dumitrescu, cu D. 7 Inf., 1 Regiment de Vânători de munte, D. 2 Cavalerie, Bg. 4 Roşiori, toate în raionul Madaras;
  • Grupul de Nord, comandat de Gl. Mihăescu, format din D. 16 Inf., Bg. 49 Inf. şi Bt. de munte, dispus în acoperire, pe un front de 150 km, între Csap şi Abadszalók;
  • D. 18 Inf., comandată de Gl. Dănilă Papp, întărită cu R. 107 Inf. / D. 12 Inf. şi Bg. 11 artilerie, dispus în acoperire pe malul stâng al Tisei, pe un front de 140 km, între Abadszalók şi gura Mureşului.
Totalul forţelor nostre în ajunul forţării Tisei era de 12 divizii, din care Diviziile 1, 2, 6, 7, 16, 18, 20, 21 de infanterie, Diviziile 1 şi 2 vânători, Diviziile 1 şi 2 cavalerie, totalizând 119 batalioane cu 84.000 de arme, 98 baterii de artilerie cu 392 guri de foc şi 60 escadroane cu 12.000 de săbii. Pentru acţiunea ofensivă, pe direcţia Budapesta, erau destinate 6 divizii de infanterie, 1 ½ divizii de cavalerie şi un regiment de vânători de munte, toate aflate în cadrul grupărilor Holban, Moşoiu şi Dumitrescu.
Conducerea armatei ungare, după înfrângerea devastatoare de la est de Tisa, între 24-26 iulie, a pierdut iniţiativa operativ-strategică. Nu a avut deloc viziune şi capacitate organizatorică pentru pregătirea unei apărări eficiente pe malul drept al Tisei şi nu a intuit direcţia de ofensivă a trupelor române. În raionul Szolnoc, Keşkemet, Seghed a dispus în apărare Diviziile 2, 4, 5, 6 şi 7 infanterie iar în raionul Miscolt, Tokay, D. 1 Inf. şi 2 brigăzi independente. În centrul dispozitivului de apărare, unde trupele române vor forţa Tisa, se apăra numai D. 3 Inf. ungară.
C.T.T. a stabilit un sector de forţare a Tisei cu o dezvoltare frontală de 40 km între Kiszköre la nord şi Fegyvernek-Tisabö la sud. Sectorul de forţare cuprindea două zone de trecere: zona Tisabö, Fegyvernek, într-un cot spre est al Tisei cu o adâncime de 10 km şi o lărgime de 20 km, aflat la aproximativ 20 km nord de Szolnoc; zona Kisköre, la aproximativ 20 km nord de Tisabö. Sectorul de forţare se afla pe axa Oradea, Budapesta.
Începând cu dimineaţa zilei de 30 iulie, după o puternică pregătire de artilerie, Grupul Gl. Holban începe forţarea Tisei pe la Tisabö. Până în seara zilei, prin acelaşi sector trece Tisa şi Grupul Gl. Moşoiu.
În dimineaţa zilei de 31 iulie, în zona Kisköre, Grupul Gl. Dumitrescu începe forţarea Tisei. Sub protecţia trupelor trecute pe malul vestic al Tisei, până la ora 15:00 se construieşte un pod de vase pe la Kisköre, pe care trece toată Divizia 7 Inf. apoi Bg. 2 Roşiori şi, la ora 17:00, în prezenţa Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, trece Divizia 2 Cavalerie.
După nimicirea unităţilor ungare din D. 3 Inf., s-a lărgit breşa spre sud şi nord. S-a reuşit blocarea şi oprirea tuturor contraatacurilor trupelor de honvezi din Diviziile 5, 6 şi 7 din raionul Szolnoc, Keskemet, Cegled. La 1 august aceste divizii sunt prinse în încercuire, fiind atacate dinspre nord de Grupările generalilor Holban şi Moşoiu iar dinspre Tisa de unităţile D. 18 infanterie ale gl. Dănilă Papp. Marile unităţi ungare din nord-est au fost respinse şi încercuite între Detaşamentul Gl. Davidoglu dinspre sud-vest, D. 16 Inf. ardeleană a gl. Alexandru Hanzu pe Tisa şi trupele cehoslovace la nord.
Pentru dezvoltarea rapidă a ofensivei spre Budapesta şi interzicerea retragerii altor forţe ungare spre capitală, se constituie, în 2 august, un nou dispozitiv operativ, astfel:
  • Avangarda Strategică, comandată de Gl. Holban, formată din D. 1 Vânători şi Bg. 3, 5 / D. 2 Cavalerie;
  • Grup de manevră, comandat de Gl. Moşoiu, format din D. 1 Inf. şi D. 2 Vânători;
  • Flancgarda de Nord, comandată de Gl. Dumitrescu, formată din D. 7 Inf. şi Bg. 2 Roşiori;
  • Flancgarda de Sud, comandantă de Gl. Olteanu, formată din D. 6 Inf. şi Bg. 4 Roşiori.
În acest dispozitiv ingenios, în formă de romb, se înaintează în forţă spre vest pentru a intercepta toate căile de retragere a trupelor ungare şi a nu lăsa timp organizării unei noi apărări pe perimetrul capitalei.
Ca urmare a acţiunilor ofensive şi manevrelor de învăluire executate, până la 3 august, Diviziile 1, 2, 4, 5, 6 şi 7 infanterie ungare au capitulat, iar cele două brigăzi independente şi brigada 80 internaţională s-au dizolvat. Deci, practic, armata Roşie ungară a fost destrămată.
Primii soldaţi români care intrau în Budapesta, în seara zilei de 3 august, erau din detaşamentul condus de Gl. Rusescu, format din 3 escadroane din Bg. 4 Roşiori, 2 grupe de mitraliere şi 2 piese de artilerie, în total 400 de călăreţi. Pe timpul nopţii efectivele române au fost cazate în cazarma „Arhiducele Joseph”.
În dimineaţa zilei de 4 august, D. 2 Cavalerie şi Diviziile 1 şi 2 vânători au continuat înaintarea spre Budapesta. Unităţile de cavalerie, depăşind oraşul au realizat un aliniament de apărare la 3 km vest de capitală, iar D. 1 Vânători a preluat sub comandă Pesta, pregătind intrarea solemnă a trupelor române în oraş, în condiţii de siguranţă deplină. La ora 18.00, generalul Mărdărescu, comandantul Comandamentului Trupelor din Transilvania, primea pe bulevardul Andrassy defilarea unui Detaşament compus din Regimentul 4 Vânători, un escadron din Regimentul 23 artilerie şi un divizion din Regimentul 6 Roşiori. Budapesta era astfel cucerită. Ne-a fost dat nouă, românilor, în acea zi, să avem satisfacţia supremă de a răzbuna umilinţele şi suferinţele atâtor generaţii de strămoşi.
După 4 august trupele române au continuat operaţiunile ofensive, dezarmând forţele bolşevice. La sud, Grupul Moşoiu ocupă până la 8 august întreg teritoriul dintre Tisa şi Dunăre, între Kalocza şi Kistelek, în faţa frontului franco-sârb. La nord, Grupul Holban ocupă teritoriul ungar până la graniţa cu Cehoslovacia şi la vest până pe aliniamentul Gyor, Veszprem.
Pe Tisa sunt menţinute Diviziile 16 şi 18 ardelene care au ca misiune: dezarmarea locuitorilor din zonă, adunarea materialului de război abandonat, împiedicarea infiltrărilor spre est a elementelor bolşevice şi paza trecerilor permanente peste cursul de apă.
În doar 6 zile, de la 30 iulie la 4 august, armata română nimiceşte în totalitate inamicul de pe direcţia loviturii principale spre Budapesta, încercuieşte diviziile inamice de la sud de Keşkemet şi din zona Miskoltz şi ocupă capitala, capturând până la 8 august şase divizii cu un efectiv de 1235 ofiţeri, peste 40.000 de soldaţi, 350 de tunuri, 332 mitraliere, aproximativ 90.000 de puşti şi carabine, 87 aeroplane şi multe alte efecte militare şi muniţii.
Pierderile noastre în decursul Războiului româno-ungar din 1919, din aprilie până în august, au fost de 188 ofiţeri şi 11.500 subofiţeri şi soldaţi, din care morţi 69 ofiţeri şi 3.600 soldaţi.
Trupele române rămân în Budapesta până la 15 noiembrie 1919 când începe evacuarea eşalonată, în decurs de 4 luni, a tuturor efectivelor militare de pe teritoriul ungar.
Bela Kun a fugit la 1 august la Viena iar de aici la Moscova unde, în 1938, a fost executat de Stalin.

3. Concluzii

Conducerea strategică a operaţiei ofensive române în războiul româno-ungur din 1919 a fost executată de M.C.G. în deplină independenţă, nefiind împărţită cu niciun aliat iar conducerea nemijlocită a operațiilor a fost asigurată de C.T. din Transilvania, eşalon operativ-strategic de nivel armată.
Dispozitivele operative adoptate cu Grupările de Forţe atât în apărare cât şi în ofensivă au fost impecabile şi şi-au dovedit, prin luptele desfăşurate, eficienţa deplină, astfel: două grupări operativ-tactice în operaţia ofensivă; grupări de fixare şi de manevră în operaţia de apărare pe Tisa; avangardă, flancgardă, grupare de manevră şi grupări de fixare în ofensiva la vest de Tisa.
Ofensiva armatei române s-a caracterizat prin dinamism, eficienţă şi perseverenţă în atingerea obiectivului fixat. Pe direcţia loviturii principale, din sectorul de forţare a Tisei până la Budapesta, cei 110 km au fost parcurşi în 5 zile de lupte, realizându-se un ritm mediu de ofensivă de 22 km pe zi.
În sectorul de forţare Kisköre, Tisabö, cu o dezvoltare frontală de 40 km, s-a realizat un raport de forţe, în divizii, de şapte la unu. Inamicul a fost total surprins de ofensiva românească în acest sector iar divizia 3 inf. ungară care apăra această fâşie a fost nimicită total în două zile de lupte. Breşa creată a fost genial exploatată prin manevrele de incercuire spre sud-vest şi nord est iar înaintarea rapidă spre Budapesta în acel dispozitiv operativ în formă de romb: avangardă strategică în faţă, grupare de manevră la 20-30 km în spate și două flancgărzi a dus la capitularea întregii armate ungare.
Singura armată a Antantei care a cucerit o capitală inamică (Budapesta) a fost Armata Română. Tot această armată a înlăturat regimul bolşevic din Ungaria, care putea să fie un puternic focar de insecuritate în centrul Europei.
Am demonstrat Antantei şi celorlalte ţări ale Europei că avem politicieni responsabili, competenţi şi patrioţi, atât în vechiul Regat cât şi în Transilvania, iar Armata Română merită respectul cuvenit.
Conferinţa de Pace nu a atribuit României niciun metru pătrat din teritoriul Ungariei. Ea a luat act de o realitate peste care nu se putea trece. A validat Hotărârea românilor Transilvaniei de UNIRE a Transilvaniei cu România.
Unitatea poporului român a fost dovedită în lupta pentru apărarea Marii Uniri, în campania din 1919.
Colonel (r),
Ştefan RUS


Bibliografie selectivă

Ioan-Aurel Pop, coordonator, Istoria Transilvaniei, vol. III, ediția a II-a, 2016, Academia Română-Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, pag. 467-475; 609-647, autor Vasile Vesa.

Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, editura Univers Enciclopedic, 1997, București, pag. 295-313.

Glenn E. Torrey, România în Primul Război Mondial, editura Meteor Publishing, 2014, pag. 340-355.

Col. prof. univ. dr. Alexandru Baboș, Consiliul Dirigent, Ardelenii și Apărarea Marii Uniri, Edit. Spicon, Sibiu, 2000.

[România], țară subjugată economic și politic de concernele evreiești 2010

[România], țară subjugată economic și politic de concernele evreiești
Publicat de Ion Coja|13 aprilie 2010|Textele altora
https://ioncoja.ro/o-tara-subjugata-economic-si-politic-de-concernele-evreiesti/

In timp ce la Bucuresti se pregateste Cabinetul marioneta Boc IV, romanii se considera in fata unei crize economice si politice fara iesire, generata de acest guvern, prin imprumuturile la FMI, Banca Mondiala si UE * In 10.10.2007, proaspatul presedinte Shimon Peres declara: „Israel cumpara Romania…” * Si s-a tinut de cuvant * Romanii au o datorie de aproape 70 de miliarde €
Pe 10 octombrie 2007, la trei luni dupa ce a devenit presedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmatie naucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, in fata a sute de reprezentanti ai cercurilor diplomatice evreiesti: „Israel cumpara Manhattan, cumpara Ungaria, cumpara Romania, cumpara Polonia…” .
La mai bine de doi ani putem constata ca Ungaria, Romania si Polonia sunt subjugate concernelor financiare israeliene, cele care au si produs criza financiara internationala.
In ceea ce priveste Romania, bancile sunt toate privatizate, cedate catre structuri conduse de oligarhia evreiasca, iar tara noastra are cea mai mare datorie catre FMI si Uniunea Europeana, ce se ridica la aproape 70 de miliarde de euro, dintre care numai 19,95 de miliarde se vor totaliza in urma ultimului acord stand-by. In sondajele de opinie, romanii se considera o natiune ce se afla in fata unei crize economice si politice fara iesire, cu o datorie ce ii va atinge pe durata a zeci de ani, majoritatea crezand ca ne-am intors in urma cu 20 de ani. O parte dintre intervievati declara ca pe vremea lui Ceausescu era mai bine decat in urmatorii ani ce vor veni, incepand cu 2010.
Sa mai mentionam ca Romania, Ungaria si Polonia au fost tari in care populatia de origine evreiasca era intr-un numar mare, iar in perioada comunista acestia au migrat masiv catre nou infiintatul stat Israel. Numai in perioada lui Ceausescu aproximativ 300.000 de evrei au parasit Romania, aproape 30.000 de familii fiind vandute contra a 30-40.000 de dolari fiecare, de catre regimul comunist.
Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
La Bucuresti se pregateste Guvernul marioneta Boc „IV”, cel care va continua politica de subjugare fata de puterile financiare mondiale. AIM a mai semnalat cum tot in guvernul Boc, la inceputul lui 2009 au fost contractate imprumuturile cu FMI, desi la acea vreme specialistii economici considerau ca Romaniei nu ii trebuie acest imprumut inrobitor. PNL a fost atunci singurul partid care a atras atentia ca imprumutul nu va fi altceva decat o forma mascata de vanzare a Romaniei.
Cu toate acestea, vanzarea Romaniei bucata cu bucata catre firmele conduse de afaceristii mondiali de origine evreiasca a inceput cu mult inainte, in 2007, Peres avand doar certitudinea ca declaratiile sale vor deveni realitate. Publicam in cele ce urmeaza o nota informativa intocmita in 2008 de cativa ofiteri din SRI care au fost dati afara pentru ca semnalasera amploarea pe care o luasera afacerile evreiesti in Romania. Acestia au transmis ulterior nota, sub forma unui „Armaghedon”, catre principalele publicatii romanesti. La acea vreme niciuna nu a redat textul, cu toate ca jurnalistii stiau ca afacerile sunt adevarate, unele semnaland, in limita posibilitatilor, ingineriile evreiesti in Romania. Conducerile trusturilor de presa, insa, cu radacini in zona evreiasca, au interzis materialul pe care-l redam in continuare. Multe dintre acele manevre si algoritme de implementare mai sunt valabile si azi. Lor li s-au adaugat altele, intre care – cea mai importanta – provocarea crizei economice mondiale si, implicit, cea romanesti, secondata de o criza politica:
Analiza datelor si informatiilor obtinute evidentiaza faptul ca, dupa 1990, pe teritoriul Romaniei au inceput sa actioneze, in mod evident, foarte multi afaceristi, in marea lor majoritate de etnie evreiasca, favorizati de sprijinul consistent primit din partea unor factori de decizie interni.
Personaje politice autohtone aflate in linia intai a deciziei economice si politice, incepand cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Mugur Isarescu, Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, s.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede si a se mentine la Putere.
Pentru acest fapt au facut orice compromis posibil, mergand de la culpabilizarea si desfiintarea Serviciilor Secrete romanesti, pana la vanzarea economiei nationale. Pe acest fond, cadre specializate ale Serviciilor Secrete israeliene au penetrat puternic decizia romaneasca, reusind sa promoveze interesele evreiesti in detrimentul celor romanesti.
„Dati-mi controlul asupra unei monede nationale si mi-e indiferent cine face legile!”, spunea pe la 1800 intemeietorul clanului Rothschild, Amschel Mayer Rothschild. Este cat se poate de adevarat, iar ce se petrece astazi cu moneda nationala a Romaniei demonstreaza acest fapt.
Dorinta evreilor de a pune mana pe finantele lumii se regaseste in ambitia de a conduce finantele fiecarei tari in parte, astfel incat sa se constituie intr-o oligarhie dominanta, intr-o aristocratie a banului. Este un fapt cunoscut ca Banca Federala a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de banca de emisie a monedei nationale – dolarul american – este formata din banci evreiesti, precum Bancile Rothschild, din Londra si Paris. Respectiva banca, numita Federal Reserve System din S.U.A. (banca centrala privata a S.U.A.), este legata la aparitia ei de omnipotentul bancher evreu J. P. Morgan, care si-a pus la dispozitie in acest scop, in 1913, proprietatea particulara din statul Georgia. Clanul bancherilor Morgan este implicat in tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterala si Council on Foreign Relations (S.U.A.), ca si The Round Table. Acesta completeaza sau suplineste, dupa caz, activitatea mondiala a clanurilor evreiesti Rothschild si Rockefeller.
In acest context trebuie privita si aducerea lui Mugur Isarescu in fruntea Bancii Nationale a Romaniei, care nu a fost deloc intamplatoare si, mai ales, nu s-a datorat vreunei pregatiri sau experiente profesionale de exceptie, caci pana la momentul respectiv acesta nu avusese nimic in comun cu sistemul bancar. Din 1990, el a fost aproape fara intrerupere guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. Despre el s-a afirmat in mai multe randuri ca are legatura cu comenzile ocultei financiare internationale. Mugur Isarescu ar fi fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (C.F.R.) in 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe cand Isarescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat un numar semnificativ de specialisti, potentiali inlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva in tarile est-europene. Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, in functie de indicatiile specialistilor C.F.R. Pentru indeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un intens razboi mediatic de dezinformare, in toate misiunile economice subliniindu-se greseala facuta de Romania prin plata datoriei externe si exemplificandu-se prin tari care aveau mari imprumuturi, dar un nivel de trai mai crescut si sugerandu-se ca o tara se poate dezvolta doar prin imprumuturi inrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara – specialitatea C.F.R. Potrivit surselor, Mugur Isarescu ar fi fost pregatit in vederea accederii la fotoliul de premier. De aceea, „solutia Mugur Isarescu” a fost inaintata ori de cate ori a fost situatia unei crize majore. Pasul cel mai important facut de Mugur Isarescu, in conformitate cu dispozitiile C.F.R., a fost devalorizarea masiva a monedei nationale, ca politica monetara, si o rata derizorie a tuturor creantelor Romaniei (ex.: Egipt, Irak), pas sustinut si de prim-ministrul impus de mass-media, de fapt de oculta financiara, Theodor Stolojan, rasplatit ulterior cu un post la Banca Mondiala. Pentru indepartarea eventualilor investitori necontrolati de C.F.R., in 1991 Th. Stolojan a nationalizat valuta aflata in banci, ceea ce a dus la un adevarat recul pentru investitiile straine scapate de sub controlul si manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de mentionat il constituie jocurile interbancare, „permise si incurajate” de Mugur Isarescu, derulate prin bancile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul carora importante fonduri valutare au parasit Romania. Desi B.N.R. are o Directie de Supraveghere si Control Valutar, nu a luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obtinuta in urma tranzactiilor externe, nu a mai intrat in tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac si din industria usoara). Faptul ca Isarescu ar fi fost recrutat de C.F.R. poate fi sustinut de argumentul ca niciodata, indiferent de forta politica ajunsa la Putere, el nu a putut fi schimbat, cu toate incidentele penale ale afacerilor familiei sale cu cetateanul Heinrich Schorsch, banuit a fi agent dublu, inclusiv F.M.I. si Banca Mondiala jucand cu „asul” Isarescu in maneca si amenintand cu sistarea oricarei creditari in cazul schimbarii acestuia.
Unul dintre cei doi evrei americani care monitorizeaza si dirijeaza Romania de la cel mai inalt nivel este Mark Meyer. Evreu american de origine romana, acesta este presedinte al firmei de avocatura (evreiasca) de pe Wall Street (New York), Herzfeld & Rubin. Aceasta a fost implicata in derularea a numeroase privatizari din Romania. Personajul a fost consilierul lui Ion Iliescu, dar si al lui Emil Constantinescu. Pe vremea acestuia din urma, usa palatului prezidential era permanent deschisa evreilor Tom Lantos si Alfred Moses. A fost sesizat, de asemenea, in compania lui Adrian Nastase, Mircea Geoana, Ilie Sarbu, Dan Nica, Serban Mihailescu si Viorel Hrebenciuc, fiind lobby-ist pentru mai toate regimurile de la Bucuresti si, totodata, consilier al presedintelui moldovean, Vladimir Voronin. Este un personaj care a intrat in cercurile Puterii, indiferent de culoarea acestora. Pana de curand, pe site-ul firmei era trecuta la loc de cinste Dana Barb, sora lui Adrian Nastase, considerata „o persoana deosebit de capabila la nivel de lobby intern”.
In 2005, cand presedintele Traian Basescu a efectuat prima sa vizita la Washington, Mark A. Meyer a fost invitatul special al sefului statului la o intalnire particulara. Aceasta a avut loc intr-o incapere a Ambasadei Romaniei, in timp ce romano-americanii erau invitati la o receptie. Rubin Meyer Doru & Trandafir – firma de avocatura constituita de Meyer in Romania – este cea care a obtinut pentru Dominic de Habsburg si familia acestuia retrocedarea Castelului Bran. Mark Meyer este si presedintele Camerei de Comert Romano-Americane din New York, in fapt o agentie sub acoperire a C.I.A. pentru promovarea intereselor evreilor americani si interfata a afacerilor S.U.A. in Romania. Organizatia a fost creata la Bucuresti in 1993, chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu, alaturi de Meyer avandu-l la conducere pe evreul Elias Wexler, originar tot din Romania, acelasi care detine postul de televiziune din New York, Romanian Voice, si care, platit tot de romani, retransmite programe ale Televiziunii Romane, beneficiind de un contract extrem de benefic semnat cu TVR-ul inca din al doilea mandat de presedinte al lui Ion Iliescu. Postul de televiziune a fost subiectul unui mare scandal de presa, dupa ce a reusit sa obtina finantarea de la Bucuresti pentru retransmiterea programelor TVR International pe continentul nord-american. Mark Meyer este si vicepresedinte al Congresului Romanilor Americani (CORA). Meyer este, alaturi de alti evrei, si in spatele afacerii cunoscute ca „Invest Romania Forum”. Desi principal initiator al actiunii, prin firma Hertzfeld & Rubin, este Meyer, pentru publicul romanesc initiativa apartine unui grup mai larg, chipurile chiar autoritatilor romane, in cautare de investitori americani. Forumul, organizat in 1997 in S.U.A., sub genericul „Economia romaneasca: Afaceri de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani” (Romanian Economy: Emerging Deals for American Business People), trimisese invitatii companiilor americane evreiesti, si nu numai, sa profite din plin de ocazia de a cumpara ieftin intreprinderile romanesti. Organizatorii secreti (Herzfield & Rubin, adica Mark Meyer, si USAID Midinvest Bussines Center, adica C.I.A.), al caror plan de preluare a economiei romanesti necesita fonduri, pentru a fi convingatori, s-au gandit sa expuna, ca garanti, responsabilii economici din Romania, asa ca au fost plimbati de la Bucuresti la Chicago reprezentanti ai Guvernului roman, presedinti si directori executivi ai celor mai influente banci si fonduri mutuale din Romania, directori din toata economia romaneasca.
Mesajul transmis a fost urmatorul: economia Romaniei este de vanzare, puteti sa va exercitati dreptul in consecinta, putem aranja privatizarile. Cel mai convingator s-a straduit sa fie Mircea Geoana, ambasador al Romaniei in S.U.A. la acea data. Geoana a facut parte dintre studentii privilegiati de inaltii ofiteri ai fostei Securitati.Astfel, generalul Pacepa, pe vremea cand era sef adjunct al spionajului romanesc (D.I.E.), a avizat favorabil numele lui Mircea Geoana, fiu al generalului Geoana, pentru a pleca la studii in S.U.A. in randurile „ambasadorilor prieteniei” romano-americane. Dupa ce a dezertat, Pacepa a trecut in solda C.I.A., iar dupa 1990 a reluat legaturile cu mai tanarul Mircea Geoana. Desfasurat la Hotelul Hilton &Towers din Chicago, in perioada 29.09 – 3.10.1997, „Forumul” scotea, practic, economia Romaniei la mezat in fata unor mari banci americane evreiesti: Chase Manhattan Bank, Smith Barney Europe, First Chicago Bank, Mercantile Stock Exchange, Global Securities USA Inc, Executives Club of Chicago, banci care se afla in spatele firmelor „investitoare”. In perioada 30.03 – 3.04.1998, in S.U.A., actiunea („Forumul”) s-a repetat spre a fi oferite afaceri in Romania la „peste 200 de mari companii americane” in domeniul bancar si in cel al pietei de capital, industrie usoara, agricultura si industrie alimentara, industrie constructoare de masini, metalurgica, chimica si petrochimica, materiale de constructii, electronica, telecomunicatii, infrastructura etc.. De aceasta data, organizatorul anuntat era chiar de la varful finantelor americane evreiesti, Amroinvest Inc (baronii finantelor mondiale, familia evreilor Rothschild), dar in „comitetul de initiativa” mai gasim, la calibru apropiat, si Citibank, reprezentata de presedinte si vicepresedinte, evreii David Garner si Janet Heckman, dar si pe Dana Barb, sora lui Adrian Nastase, ca manager general pentru Romania al firmei Herzfeld & Rubin, deci Mark Meyer.
Un alt evreu celebru pentru afacerile pe care le deruleaza in Romania, cu largul concurs al autoritatilor, este Alexandru Bittner. „Omul de afaceri”, agent israelian cu penetrare la toate nivelurile institutiilor esentiale ale Statului Roman, a fost semnalat inca de la inceputul anilor ’90 cu o stransa legatura in familia Adrian Nastase. Aceasta prietenie s-a materializat intr-o serie de afaceri derulate de catre acesta din urma si intermediate de Dana Nastase si de Sorin Tesu, omul de incredere al familiei Nastase. Ocupatia, la vedere, in Romania a lui Bittner este aceea de director al Hotelului Minerva din Bucuresti, detinut de firma israeliana E.W.T.R. (agentie de turism international). La parterul hotelului se afla un renumit restaurant chinezesc, aceasta fiind specialitatea sotiei afaceristului evreu, chinezoiaca de cetatenie americana, Sherr Bittner.
Pe aceeasi lista se afla Ronald Lauder, magnat evreu american, mostenitorul unei averi cladite pe „parfumuri” (celebrele parfumuri Estée Lauder), fost ambasador al SUA in Austria, presedinte al Consiliului Organizatiilor Evreiesti Americane, al „Comitetului Public International” al Organizatiei Mondiale a Restitutiei Evreiesti si trezorier al Congresului Mondial Evreiesc. Sustinut in „investitiile” din Romania de senatorul evreu american Tom Lantos, care i-a facut lobby pe langa cele mai inalte autoritati romane, Lauder detine, indirect, trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV si Acasa din Romania, postul de radio ProFM si cateva ziare. Ambitia sa este ca prin postul ProTV, transformat intr-o rafinata „masina de propaganda”, sa controleze si sa directioneze opinia publica romaneasca potrivit liniei sionisto-americane. Trustul de presa Media Pro a acumulat de-a lungul anilor datorii imense fata de bugetul Statului Roman (peste 45 milioane de dolari), toti guvernantii romani tratand cu maxima obedienta actionariatul evreu al firmei. Numirea si mentinerea lui Adrian Sarbu in fruntea afacerii din Romania nu au fost intamplatoare: casatoria sa cu ex-modelul Janine a fost nasita de Mircea Geoana, iar cumnatul acestuia din urma, Ionut Costea, a functionat ca secretar de Stat la Ministerului de Finante in intervalul 1997-2000. Inclinatia evreilor pentru posturi de televiziune romanesti este dovedita si de cazurile posturilor (fost) Tele 7 ABC (al evreului Fredy Robinson), PrimaTV (al evreilor Alex Bittner si Dan Fischer) sau B1 (unde co-actionar este evreul Elan Schwartzenberg). Despre televiziunea B1, publicul crede ca ea apartine integral fratilor magnati Paunescu. Exista insa sustineri despre apartenenta lui George Paunescu la B’nai Brith. Concret, el a fost cooptat drept informator oficial al Anti Defamation League din Romania, dar Anti Defamation League este un Serviciu secret sionist, in slujba B’nai Brith. Si alte televiziuni romanesti sunt penetrate de agenti mondialisti sau sionisti, in general evrei, inclusiv postul national oficial de televiziune.
Mark Rich este un nume care aproape nu mai are nevoie de prezentare. Magnat evreu cu cetatenie americana si israeliana, escroc si evazionist de talie mondiala, face parte din cartelul ocult Rothschild-Soros si este colaborator apropiat al servicului israelian de spionaj, Mossad. El s-a aflat in spatele firmei „canadiene” Gold Corporation, companie cu 80% actionariat pestrit, pe care il controleaza insa Rich si care a preluat unul dintre cele mai mari zacaminte de aur si argint din lume, cel de la Rosia Montana, in Transilvania (cel mai mare din Europa: peste 800 de tone de aur pur si peste 2.000 de tone de argint pur). Ca urmare, zacamantul de la Rosia Montana urmeaza a fi epuizat de catre Glod Corporation Ltd in numai 15 ani, Statului Roman revenindu-i din aceasta exploatare doar 2%. Creierul afacerilor lui Mark Rich in Romania este considerat a fi Stephan Lowy, evreu polonez nascut la Lemberg, in Galitia, membru al mafiei evreiesti canadiano-americane, Koscher, avand vechi legaturi cu Romania. Stabilit din 1970 in Elvetia, dupa scandalul fraudarii bursei canadiene, s-a unit in anii ’90 cu Mark Rich. Din anii ’70 demareaza afaceri petroliere prin firma sa Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la Londra, incalcand embargoul international asupra Israelului si alimentandu-l cu petrol. Dinspre partea romana, Lowy a reusit sa-si asigure si complicitatea naiva a fratelui lui Nicolae Ceausescu, Marin Ceausescu, care locuia in Austria si era seful misiunii comerciale romanesti la Viena, dar adevaratul manuitor de la Bucuresti era tot un evreu, Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, fost colonel de Securitate, care conducea intreprinderea de comert exterior Chimica, si care, la randul ei, avea o sucursala in cunoscuta intreprindere romaneasca a Securitatii, I.C.E. Dunarea. Acest Hugo Weinstein aparea in multe pozitii-cheie, ca reprezentant al Romaniei: reprezentant al Camerei de Comert din Romania socialista (mai precis, al Oficiului de reprezentare si comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al Uzinexportimport, ce detinea monopolul exportului si importului Romaniei in domeniul constructiilor de masini. Este celebru raspunsul fostului avocat al Ambasadei Austriei la Bucuresti, C. Visinescu, audiat ca martor, la Viena, in mai 1990, in procesul penal privind afacerea „Lucona”. Intrebat de presedintele instantei daca, dupa parerea lui, Weinstein este roman, Visinescu a dat un raspuns care a uimit instanta: „Este greu de spus. El este evreu.”
Yoav Stern, israelian, face parte si el din grupul oamenilor din Romania ai magnatului evreu Mark Rich, preocupat de petrolul romanesc. A fost arestat in anul 2002 pentru acte grave de coruptie, evaziune fiscala si eliberat la presiuni uriase din partea Ambasadei SUA la Bucuresti, dar si a lui Viorel Hrebenciuc. Un alt personaj este Motti Zisser, care controleaza, alaturi de firma Control Centers, consortiul Europa – Israel Group, companie israeliana importanta la proprietatea careia participa din anul 2002 si banca Leumi Le – Tel Aviv (cu 10%), implicata in privatizarile din Romania. Europa-Israel Group controleaza firma Elbit Medical Imaging. Odata cu preluarea firmei Elbit Medical Imaging acum cativa ani, Motti Zisser a preluat si subsidiara acesteia, firma israeliana Elscint, careia i-a oprit activitatea, vanzandu-i toate bunurile si mijloacele de productie (mai putin sectia ce avea comenzi ferme contractual cu General Electric) si a orientat fondurile acesteia catre preluarea ieftina de hoteluri in Europa rasariteana (si frauduloasa, precum Hotelul Bucuresti), pe care sa le renoveze, pentru a le spori valoarea. Totodata, ridica mall-uri, cum este cel de la Timisoara, unde a preluat ieftin terenul necesar de la o firma de stat romaneasca, dupa care a revandut foarte scump o parte din suprafata chiar Primariei orasului. Eli Papouchado, cetatean israelian, este partener de afaceri traditional, in Israel, al lui Motti Zisser si detine proprietati hoteliere operate de lantul hotelier Park Platza. In 1998, a dorit sa preia privatizarea Hotelului Bucuresti (din Bucuresti). In Capitala, la un moment dat, Papouchado construia doua „mari centre comerciale”, finantat de Banca Internationala a Religiilor, fiind si director al unei sucursale a Leumi Le Bank. Tonya Halpern, nascuta la 29.06.1948, in Bucuresti, in prezent cetateana israeliana, cu domiciliul in Tel Aviv, este unic distribuitor in Romania al produselor Kodak, prin firma sa M.TIL.ROM, cu sediul la SITRACO CENTER, Piata Unirii, administrata de partenerul ei in afaceri, israelianul Eliahu Rasin, cu care mai detine Hotelurile Opera si Central din Bucuresti. O leaga o foarte mare prietenie de Alex Bittner, pe care al considera ca pe un adevarat „frate”.
Tonya Halpern rezideaza in Romania cu multi ani inainte de 1989, locuind la apartamentele Hotelului Bucuresti (pentru privatizarea caruia s-a si implicat direct, alaturi de Alex Bittner), iar sotul sau, Moshe, specialist in tehnica aviatica, este apropiat de firma israeliana Elbit System Ltd.. Numele complet al firmei evreo-americane pe care o reprezinta in Romania este Eastman Kodak, firma care, alaturi de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM si mai multe banci evreiesti americane, sustine si activeaza pentru organizatia mondialista Council on Foreing Relations (C.F.R.). Eliahu Rasin, nascut la 24.10.1947 la Tel Aviv, in Israel (potrivit datelor din pasaportul sau, fiind inregistrat la Registrul Comertului din Romania ca om de afaceri), domiciliat in prezent in localitatea Rishon Le-Zion din Israel, a dezvoltat in Romania o afacere piramidala, a carei baza o reprezinta o cutie postala cipriota, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, infiintat in august 1997, cu care controleaza mai multe firme din Romania: Hotelurile Opera si Central din Bucuresti, firma Sitraco, firma Nil Conimpex SRL, EuroConstruct & Development SRL si Rom Integrated Computers Technologies SRL. Detine totodata Hotelul Sinaia din Sinaia, pe care l-a incredintat spre administrare lui Marian Schwartz, ofiter in rezerva din Serviciile Speciale israeliene, nascut la 3 iulie 1954 in Bucuresti. Tatal acestui Rasin a fondat impreuna cu Bernard Shraer (asociati initiali) renumita banca Leumi Le din Tel Aviv. La banca Leumi Le, sucursala din Londra, in contul firmei lui Rasin, MONILEN ENTREPRISES LTD, a fost varsata suma de 2,92 milioane de dolari americani, comision pentru privatizarea Hotelului Bucuresti. Ca presedinte la Sitraco Center si la Sitraco Gemenii (este vorba de mai multe blocuri moderne, pe care a pus mana in centrul Capitalei, mai ales in zona Unirea, si pe care le-a transformat in „Business Center”), Eliahu Rasin a avut drept clienti firme si institutii precum Ardaf, Iberna, Pepsi Cola International, Gelsor, Elite Romania, Sharrom-Sharp, El Al, Delta, Ambasada Israelului, Ambasada Norvegiei, Metropol S.A., Kodak, U.S.A.I.D. (agentie a S.U.A. subordonata C.I.A.).
Bernard Shraer, evreu de origine maghiara, fondator al bancii israeliene Leumi Le – Tel Aviv, dupa 1989 a inceput sa isi dezvolte afacerile preponderent in Ungaria, indeosebi prin compania Danubius Hotels ind Spa Co., cu sediul in Budapesta, lant hotelier intrat repede in topul revistei de specialitate „Hotels”. In 1995 detinea 9 hoteluri, in 1996 – 23 (din care 3 pe Insula Margareta), iar in prezent poseda peste 50 de hoteluri. Pentru a-si extinde afacerile in Romania, interesat indeosebi de statiunile din Transilvania, a apelat si la consultanta lui Rudos Ernö (fost ambasador ungar la Bucuresti, cadru de informatii dovedit). In cazul privatizarii ilegale a Statiunii Sovata, a reiesit ca in spatele SRL-ului din Ramnicu Valcea, cu care a licitat, se afla firma sa din Ungaria. In aceeasi situatie se afla si alte statiuni din Transilvania. Cand in 1999-2000 a dorit sa preia Hotelul Bucuresti, a invitat la Budapesta si a cazat o delegatie sindicala din turismul romanesc, ca si pe unii directori. Din documentele existente la F.P.S. rezulta ca Radu Sarbu in persoana i-a cerut castigatorului legal al licitatiei sa cedeze contractul catre Danubius Hotels, unde era implicat si Dan Fischer.. Acest Shraer, ca si Rudos Ernö, nu este strain de incercarea de preluare a Bancii Comerciale Romane de catre Banca Ungariei. Privatizarea B.C.R. fusese insa impusa Romaniei de catre Banca Mondiala pentru anul 2003. Rudos Ernö, cetatean cu dubla cetatenie, maghiara si britanica, fost ambasador al Ungariei, face afaceri preponderent in Romania. Surse din sistemele de informatii apreciaza ca originea sa reala este evreiasca. Inainte de a fi acreditat ambasador la Bucuresti, se apreciaza ca a lucrat pentru spionajul maghiar cat timp a fost student in Romania. Detine o resedinta la Londra, iar numele a iesit la suprafata in public de abia in anul 2002, cand fiul sau a fost arestat la Constanta pentru detinere si consum de droguri, impreuna cu cativa tineri romani. Una dintre aceste mari afaceri a fost cea cu Bell Helicopters – S.U.A., in tandem cu Elbit System -Israel, care, daca s-ar fi materializat, ar fi adus evreilor miliarde de dolari de la bugetul Romaniei. Afacerea nu s-a putut realiza din cauza opozitiei ministrului de Finante liberal de la acea data, Daniel Daianu. Mandler intervine si PNL ii retrage sprijinul politic ministrului Daianu, fortand inlocuirea sa cu alt candidat liberal, in data de 23.09.1998. In aceeasi zi, la stirile de la postul Antena 1, senatorul PNTCD Serban Sandulescu a declarat ca stia „de marti despre aceasta destituire, deoarece contractul cu Bell trebuie semnat si Decebal Traian Remes, noul ministru de finante, va semna acest contract”.
Fredy Robinson este evreu originar din Bacau, unde s-a nascut, in 1946. A emigrat in Israel, transformandu-se in om de afaceri si beneficiind de comenzi din partea statului (prin bunavointa lui Ariel Sharon), fapt ce l-a ajutat sa se imbogateasca. Datorita inclusiv succesului sau in afacerile din Romania, in Israel a fost declarat Omul anului 2001″. Ofiter israelian in retragere,din cadrul fortelor speciale, este proprietar al trustului financiar Milomor Rezida, care sta in spatele afacerilor sale. A fost desemnat reprezentant al Statului Roman (al F.P.S.) in Israel pentru privatizarea intreprinderilor romanesti in favoarea capitalistilor evrei. Proprietar al Eurom Bank (fosta Banca Dacia Felix) si al mai multor cazinouri, printre care Cazinoul Vernescu si Cazinoul din Constanta (are deschis un cazinou si la Chisinau), a detinut si postul de televiziune Tele 7 ABC. In lucrarea „Francmasoneria si clasa politica” se afirma ca cedarea sediului Uniunii Scriitorilor din Romania, Casa Vernescu, catre afaceristi straini a intervenit dupa vizita in S.U.A. a lui Laurentiu Ulici (presedinte al Uniunii la vremea respectiva), la 19 octombrie 1993, cu prilejul sesiunii Supremului Consiliu, grad 33, de la Templul de Rit Scotian al Districtului Columbia, „cand avea sa se reconsacre Supremul Consiliu Masonic din Romania. Oricum, dupa aceasta data, in Bucuresti cazinourile au aparut ca ciupercile dupa ploaie…”. Cele 8 cazionuri importante din Bucuresti au proprietari israelieni si sunt suspectate de spalare de bani. Asa cum se cunoaste, politia israeliana a fost sesizata si a demarat ancheta penala privind obtinerea de fonduri electorale frauduloase de catre Ariel Sharon, in cuantum de 1,5 milioane de dolari, concomitent cu operatiuni de spalare de bani. Principalii anchetati au fost cei doi fii ai acestuia, Omri si Ghilad Sharon. Mama acestora (Lili) era evreica originara din Romania, de la Brasov. Ghilad Sharon este, totodata, un cunoscut om de afaceri.
Exista mai multe informatii, unele publicate si in presa, din care rezulta ca activitatile desfasurate in Romania ii aduc venituri considerabile, existand indicii serioase ca unele dintre fondurile ilicite folosite la scrutinul din 1999, precum si in campania de la inceputul anului 2002 a partidului Likud, provin din Romania. Afacerile din tara noastra ale fiului premierului Sharon s-au invartit in anturajul lui Fredy Robinson, fiind asociat cu unii dintre coactionarii fostei Banci Dacia Felix (EuromBank), precum Avital Benesch (presedinte al bancii), Fredy Robinson (proprietar principal al bancii) si Liviu Mandler (fost presedinte al bancii, asociat). Sorin Beraru, pe numele sau adevarat Shmuel Bergovici, s-a consacrat public in Romania prin mega-ecscrocheria CICO S.A.. Israelianul Sorin Beraru este unul dintre cei mai mari infractori evrei care au „operat” in tara noastra. Inculpat in mai multe dosare penale, in anul 2002 Beraru a incercat mituirea procurorilor romani cu suma de 600.000 de dolari. Acestia au organizat un flagrant, in urma caruia a fost arestat emisarul sau israelian. La interogatoriu, acesta a declarat ca o parte din bani trebuiau sa ajunga la Adrian Nastase, primul-ministru de la acea data. Dat in urmarire generala internationala, Beraru rezideaza in Israel, stat care nu face nici un efort pentru a-i identifica „ascunzatoarea” si a-l extrada in Romania. Mai mult, la vizita oficiala din 2001 in Israel a primului-ministru Adrian Nastase, la intalnirea oficiala cu oamenii de afaceri israelieni organizata de gazde, a fost prezent si inculpatul Beraru, pentru a-l certa pe premierul roman ca procurorii din Romania ii tulbura „ghesefturile”. Moshe Pesach, de asemenea cetatean israelian, este partenerul de afaceri in Romania al lui Sorin Beraru.
Shimon Nahor este evreu originar din Galati, in momentul emigrarii in Israel purtand numele de Herscovici. Este cunoscut de catre Serviciile Speciale romane ca traficant israelian de arme, ce a actionat pe teritoriul Romaniei cu incepere din 1992 pana in 2001. La un moment dat, a fost viceamiral al armatei israeliene. Afacerile sale ilegale l-au adus in atentia Procuraturii romanesti, fiind arestat si inculpat in cadrul unui proces penal. Mituind judecatorii, avocata evreica a lui Nahor, Lidia Peter, a obtinut eliberarea acestuia („judecarea in stare de libertate”). Shimon Nahor, odata eliberat, a incalcat interdictia de a parasi Romania, fugind peste granita, ascuns intr-un covor facut sul. Avocata Lidia Peter a fost arestata in Bulgaria si extradata in Romania.
Sammy Ofer, cetatean israelian si britanic, evreu de origine romana, este reprezentant al familiei magnatilor israelieni Ofer, cunoscuti drept fratii Ofer (David, Sami si Iuli). Tatal fratilor Ofer a fost evreu originar din Romania, emigrand din orasul Constanta, unde avea numele de Josef Herscovici (acelasi nume de familie cu Shimon Nahor, Herscovici din Galati). Averea fratilor Ofer se ridica la 1,5 miliarde de dolari, plasata in afaceri. Dintre cei trei frati, David a fost seful unui Serviciu Secret israelian, Iuli a avut inclinatie spre functiile publice, detinand mult timp, desi israelian, si functia de consul al Romaniei la Tel Aviv, iar Sammy, un personaj retras, de culise, s-a concentrat asupra afacerilor. El locuieste cu precadere la Londra, fie la resedinta sa, fie pe un yaht de lux. Fratii Ofer detin impreuna o banca israeliana de rangul doi, Bank Mizrahi. Afacerile din Romania au fost demarate in ultimii ani de catre octogenarul Sammy Ofer, iar in prezent sunt conduse de fiul sau, Eyal Ofer. Familia Ofer este co-proprietara, alaturi de familiile (evreiesti) Pritzker din S.U.A. si Wilhelmsen din Norvegia, a uneia dintre cele mai bine cotate agentii de turism din lume, Royal Caribbean Cruises Ltd. (active de 2,2 miliarde de dolari, venituri inuale de 1,2 miliarde de dolari), ce ofera croaziere in toata lumea cu peste 50 de itinerarii si peste 140 de destinatii in Caraibe, Bermude, Bahamas, Mexic, Panama, Alaska, Hawai etc., etc.. Flota are 14 nave moderne de agrement, cu o capacitate de peste 24.000 de calatori. Cea mai importanta afacere: familia Ofer detine compania Zodiac Maritime Agendes, companie de transport naval comercial, cu vase de pana la 164.800 tdw. Aceasta companie administreaza si vasele altor firme evreiesti, precum flota Rosemont, Trans Union Corp. sau cele 10 vase ale O&P Holding Ltd.. Navele sunt operate prin contracte de la cateva zile pana la cativa ani. In prezent, familia Ofer detine numeroase proprietati in Romania, care nu pot fi insa identificate cu usurinta, deoarece foloseste in preluarea intreprinderilor romanesti firme off-shore cu actionariat secret, create in paradisuri financiare, precum Cipru. Se banuieste prezenta sa masiva, desi invizibila, in proprietatile din orasul Constanta (mai ales in Port), unde presa nu poate scrie decat ceea ce vrea el. La conducerea Magazinului Tomis din Constanta (proprietatea sa) a numit-o pe Daiana Voicu, fiica unui magistrat Marin Voicu. Eyal Ofer, impreuna cu Jay Pritzker, l-a mandatat in 1997 pe evreul Phillip Bloom sa le procure Hotelul Bucuresti. Afacerea a esuat intr-un scandal privind manipularea privatizarii. De multe ori, datorita pozitiei sale, Eyal Ofer este mandatat de oficialitati sa reprezinte Romania in fata forurilor internationale, astfel incat el cunoaste politica de culise a guvernului roman mai bine decat Serviciile Secrete romanesti.
Dan Fischer, de cetatenie romana si israeliana, s-a numit si Francu, nume sub care a fost cunoscut ca sportiv al clubului Ministerului de Interne, Dinamo (echipa de polo). S-a facut remarcat prin implicarea sa in recuperarea creantelor Romaniei de la diverse state. Rolul lui Fischer se rezuma la a intermedia vanzarea acestor creante, pentru numai 40% din valoarea reala, catre una din Bancile Rotschild si la a-si incasa comisionul. Totodata, Fischer a intermediat obtinerea de credite, pentru Romania, de la alta banca evreiasca americana, Credit Swiss First Boston, fiind apropiat in afaceri de fostul secretar de Stat de la Ministerul Finantelor, Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana. Legat de relatiile sale cu serviciul de spionaj romanesc, sunt semnificative acuzele aduse, in octombrie 2000, de fostul sef al Serviciului Roman de Informatii, Radu Timofte. Concret, fostul sef al Serviciului de Informatii Externe, Catalin Harnagea, ar fi cerut de la ofiterii din subordine dosarele a 19 personalitati politice, pentru a le discredita sau santaja. In acest context, atunci cand „un om de afaceri nu cotizeaza la Fischer sau la AVAB, i se face imediat dosar penal”, sustinea Radu Timofte, aratand si ca Harnagea se folosea de ofiterii acestui Serviciu in interes personal, pentru a raspunde anumitor comenzi politice, lucru valabil si astazi la Traian Basescu. Conform relatarilor lui Timofte, folosindu-se acest procedeu, Romania a recuperat 40 de milioane de dolari din Kuweit, insa banii nu au ajuns nici la bugetul de stat, nici la S.I.E., ci au luat cai numai de Harnagea stiute.
Nota redactiei – Raportul fostilor ofiteri ai SRI este mult mai amplu, cuprizand ample analize asupra privatizarilor la varf, toate conducand catre firme evreiesti, ca si lucrari date de statul roman altor firme din acelasi circuit, cum ar fi Bechtel. Am redat doar o parte a acestei analize, ne-am oprit mai mult asupra societatilor care au fost penetrate de cetateni israelieni, multi dintre acestia avand si dosare penale la Parchetul general, dar care au fost musamalizate de Puterile care s-au succedat in Roman
Mugur Isarescu face parte din masonerie , mi-a povestit un fost student de la stiinte economice :D


http://vladpuscasuirimie.wordp • 9 ani în urmă
Recitind titlul articolului,ma intreb oare ce a ramas de facut? Fiind istorici,apelam si apelati la trecut.
Eu ma intreb sincer cum va arata Romania in 2050,in felul in care se dezvolta sau nu tara. Daca continuam asa,nu va fi bine.
Populatia va fi imbatranita,si pe la 14 milioane,populatia de la sfarsitul razboiului 2 --1945..... veti spune ca vin imigrantii sa ne inlocuiasca medicii,si alte job-uri,dar acei imigranti vor fi oare loiali statului roman?(in afara de cei veniti din Republica Moldova)?

Viorel • 9 ani în urmă
Domnule Coja
 lucrez la aeroportul Frankfurt si va spun sincer ca cel mai imputit comportament il are compania EL AL. Iar dintre turisti, evreii de departe. Pe nemtzi ( pe care personal ii consider foarte de treaba) totzi ii fac fascisti si hitleristi.Dar nu e voie sa se spuna ceva de ei ca esti deja catalogat de extrema dreapta.
 Sint lucruri atat de multe care ar fi de spus...........

Răspunde
Ion Coja • 9 ani în urmă
Domnule Croitoru, Textul acesta este postat la sectia TEXTELE ALTORA, unde intră texte primite cu care eu sunt, in mare masura, de acord. De exemplu, povestea cu evreii vânduti, e ceva mai complicata. Din cate stiu eu, a fost o afacere in primul rand evreiască, pentru Moses Rozen si gasca lui. La fel ca pe vremea lui Ion Antonescu, când de plecarea evreilor in Palestina, inclusiv cu vasul Struma, se ocupau samsari evrei. Destul de tarziu a aparut o lege pentru plata studiilor in beneficiul statului roman, in cazul plecarii din Tara. De altfel si azi Occidentul beneficiaza de pe urma tarilor subdezvoltate prin racolarea creierelor, a specialistilor formati in aceste tari. E greu de elaborat o legislatie care sa protejeze tarile de exodul specialistilor, dar acesta este un fenomen care adanceste discrepantele si nedreptatea din lume. 
E bine ca a fost pomenit nemernicul care răspunde la numele Radu Ioanid. Acest individ infam a plecat din România in 1985, parca. La plecare, statul roman i-a platit apartamentul pe care il avea pe Titulescu, bloc 7. Dupa 1990 a recăpatat cetatenia romana si a cerut inapoi apartamentul, sustinand ca statul nu i-a dat nimic. A deschis proces impotriva familiei care locuia in apartamentul fost al sau, o familie de nevazatori, si a fost gata-gata să castige procesul si sa-i evacueze pe bietii oameni. La ultima infatisare avocatul familiei respective a venit cu dovada ca nemernicul de Radu Ioanid vânduse apartamentul la plecarea din Romania. Ar fi meritat sa intre la inchisoare pentru sperjur. Nu a pățit nimic. Decăt ca a devenit director la Muzeul Holocaustului din Washington. Nici că i se potrivea mai bine unui asemenea ticălos si mincinos infam. Cam asta este calitatea umana a celor care ne acuza de holocaust!

Calin • 9 ani în urmă
pt Florin Croitoru,
De unde stim ca au platit ceva? Eu zic ca pina la urma a fost invers - a se vedea cazul cu profesorii de istorie specilizati in holocaust in Israel pe banii romanesti - au plecat de buna voie renuntind la cetatenia romana, au fost despagubiti pentru bunurile imobile lasate. Mai mult, vine '89 si isi recapata cetatenia pe care au scuipat, isi capata bunurile pentru care-au fost despagubiti si altele ce nu le stiu.
 Smecheria nu-i noua; ce-i ce au fost deposedati de bunuri in timpul celui de-al II-lea razboi mondial au fost despagubiti iar recent li se restituie bunurile gasite te miri pe unde.
    •   
onest • 9 ani în urmă
Sustin pe dl profesor Florin Croitoru. Ceausescu nu-i vindea pe evrei pentru ca nu-i trata ca pe animale cum se face azi cu fotbalistii care sunt vanduti/cumparati cum vor muschii patronilor. Exista o lege prin care trebuia sa platesti cheltuielile de scolarizare facute de stat pentru scolarizarea persoanei respective. Chiar si eu am platit cheltuielile de scolarizare pentru ca am intrerupt scoala tehnica pe care o urmam. Nu m-a vandut nimeni, am platit taxele de scolarizare pentru ca asa era corect, si mai exista si legea respectiva. Plateau aceste taxe nu numai cei ce plecau definitiv din tara ci si cei ce-si dadeau demisia de la un loc de munca nerespectand perioada de munca din contract in baza caruia au fost trimisi la studii pe seama cheltuielii facute de intreprinderi sau de stat. Pacat ca n-ati stiut acest lucru si dati astfel apa la moara numitului Radu Ioanid care se pare ca sustinea ca Ceausescu ii trata pe evrei ca pe vite ceea ce n-a fost adevarat. Sunt foarte dezamagit de aceasta informatie neadevarata. Nu m-as fi asteptat.
Pacat ! Pacat ! Pacat !

Puscasu Vlad irimie • 9 ani în urmă
In anul 1960,conform recensamantului mai existau in Romania Populara ,in jur de 100000 de evrei.Asadar cum au plecat 300000 pe vremea lui Ceausescu in Israel,daca pe vremea lui Dej-Ana Pauker au plecat aproape toti?
Poate cifra aceea se refera la sasi si svabi,care au fost vanduti incepand cu 1954,pana prin 1992,deci si pe vremea lui Iliescu-KGB!
Si in afara de medicii evrei,si de unii evrei care iubeau tara,restul nu sunt de jelit pentru ca au plecat.Ei au reprezentat o buna parte din aparatul represiv stalinist,in Securitate,Militie,Vama, profesori universitari peste noapte,ziarist facuti de azi pe maine,gen Brukner Brucan,si multi altii.
Pacat insa ca nu au plecat acasa in Israel Alexandru Nicolschi, Silviu Brucan, Ernest Neulander si fiul, Alexandru Birladeanu, din Comrat-Basarabia, si multi altii care au nenorocit neamul romanesc,si au primit pensie uriasa datorita acestui fapt.
    •   

Florin Croitoru • 9 ani în urmă
Nu a fost vindut nici un evreu. Banii au fost pentru plata scolarizarii.Copiii mici care nu au fost la scoala nu au fost taxati. De aceea plata a fost intre 5.000 si 30.000 de dolari. Pt cei cu facultatea facuta se platea in jur de 20.000 de dolari ceea ce nu a fost deloc mult.
Raspinditi unele zvonuri false, d-le profesor.

joi, 30 mai 2019

Dan Dungaciu. Se va cânta imnul Ungariei la Şumuleu Ciuc? Dimensiunile vizitei Papei Francisc în România

Se va cânta imnul Ungariei la Şumuleu Ciuc? Dimensiunile vizitei Papei Francisc în România
Autor Dan Dungaciu 4054 vizualizări
 
Vizita Papei Francis în România (31 mai-2 iunie 2019) este un eveniment cu reverberaţii multiple. Vom puncta mai jos principalele elemente care marchează acest moment excepţional şi cu potenţial major pentru România şi regiune. Din păcate, nu doar în sens pozitiv. Pentru a nu plonja brusc în zona de risc a vizitei, vom începe prin a-i reliefa semnificaţia şi potenţialul indiscutabil.

Nivelul strategic. Ratarea evadării din Est

Orice moment de acest gen se împlineşte dacă devine parte a unei strategii mai ample. Vizita liderului catolic, şef de stat şi de biserică, ar fi putut căpăta o semnificaţie mai consistentă pentru România dacă era realizată în cadrul unui proiect/viziuni pe care o putem numi evadarea din Est. Nu e vorba despre geografie, ci de simbolistică (geo)politică. Evadarea din Est a României ar fi însemnat, demarată la timp, o detaşare de tendinţele politice din Est ilustrate de Ungaria sau Polonia (nu singulare la scara continentului, evident, dar orice lucru care se petrece în Est capătă contururi mai întunecate şi tonalităţi mai dure). O ieşire din Est, cu el cu tot, evident, pentru că tot ortodocşi, latini şi răsăriteni am fi rămas. E vorba însă de geografie (politică) simbolică şi de o detaşare a României de actori astăzi prost prizaţi. Prin comparaţie, România ar fi putut deveni un reper şi un pivot în regiune. Într-o asemenea naraţiune/paradigmă, vizita papei ar fi căpătat valenţe excepţionale. Ar fi fost confirmarea unui proiect demult asumat, ilustrarea unei consecvenţe, fluturarea unui steag evident pentru toată lumea. Din pricina ratării evadării din Est, vizita are acum are doar valenţe de element inedit, eventual de punct pozitiv al unei tabere politice oricum valorizată pozitiv în Occident.
Nivelul eclezial (biserica). De ce România nu poate fi Bulgaria

Biserica Ortodoxă Română are o particularitate unică în patrimoniul ortodox: este o biserică latină. Asta o evidenţiază şi o plasează într-o postură de mijloc, de echilibru, între blocul „slav“ (Moscova) şi cel „grec“ (Constantinopol). E o poziţie, deopotrivă, avantajoasă şi complicată, care o obligă să se mişte precaut şi inteligent. Faptul că România este prima ţară majoritar ortodoxă vizitată de un Papă nu a scăpat nimănui, aşa cum şi faptul că această vizită se petrece nu va trece neobservat.
Patru sunt elementele care trebuie precizate:
    1.    Biserica Ortodoxă Română, prin dimensiunea latinităţii ei, este mai aproape, fatal, nu doar de spaţiul Occidental, dar şi de Biserica Catolică, într-o măsură incomparabil mai mare decât suratele ei ortodoxe din regiune. Latinitatea (re)devine, inclusiv în perspectiva evoluţiilor regionale, un element esenţial în orice proiecţie strategică a României;
    2.    România are în Italia peste un milion de credincioşi, care aşteaptă încă o recunoaştere completă a Bisericii lor. Episcopia românească acţionează legal în peninsulă, dar nu se bucură încă de toate prerogativele conferite de legislaţia italiană de profil - negocierile sunt în curs;
    3.    Colaborarea academică/culturală între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă Română este una specială în peisajul religios; tineri români studiază la Roma prin schimb de burse la universităţi catolice de mare tradiţie şi prestigiu, şi reciproc;
    4.    Dată fiind tensiunea încă prezentă în lumea ortodoxă, BOR are, prin legătură cu Biserica Catolică şi cu Vaticanul, un canal de comunicare esenţial, dincolo de triunghiulaţia complicată şi tot mai tensionată Moscova-Bucureşti-Constantinopol. O relaţie cu Vaticanul şi Biserica Catolică este un atu indiscutabil inclusiv în perspectiva unor complicaţii care pot să apară în interiorul lumii ortodoxe, perturbată, pe termen scurt, de episodul autocefaliei pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Dimensiunea axiologică. Bisericile catolice şi politica
Vizita Papei va ridica problema cu evidentă incidenţă politică. În 2015, când criza migraţiei afecta major continentul european, cele mai dure voci împotriva fenomenului s-au ridicat din rândul naţiunilor catolice din Europa Centrală: Ungaria, Polonia, Cehia sau Slovacia. Nu doar politicienii, dar şi adunările episcopale catolice au susţinut acelaşi mesaj, dublându-le discursul sau susţinându-l tacit, şi asta în pofida învăţăturilor Suveranului Pontif pentru care atitudinea faţă de imigranţi devenea un test suprem pentru „iubirea aproapelui“. Şi Papa a tăcut, nu a apostrofat pe nimeni. Cum se explică acest aparent paradox? Se explică simplu, dacă am elimina două exagerări care perturbă vederea. Prima ţine de influenţa Papei asupra Bisericilor Catolice, a doua de influenţa bisericilor creştine asupra politicii naţionale. Influenţa Papei asupra bisericilor catolice este restrânsă de însăşi viziunea actualului Papă care, în numele subsidiarităţii, consideră că gestionarea chestiunilor imediate care ţin de bisericile naţionale trebuie să aparţină episcopilor şi adunărilor episcopale, prin ideea de el accentuată a „bisericii sinodale“. Deci, dincolo de influenţa majoră în ceea ce priveşte unitatea bisericii sau chestiuni dogmatice, influenţa Papei asupra politicilor/atitudinilor naţionale este redusă, sau oricum mediată prin intermediul adunărilor episcopale. A doua exagerare ţine de influenţa bisericilor (catolice sau ortodoxe) asupra politicului. Este o naivitate, un exces şi o eroare pe care o comit mulţi. Niciunde în Est această influenţă nu a existat la cotele presupuse, nici măcar în catolica Polonie, ţară care din 1995 l-a debarcat pe preşedintele Walesa şi l-a votat, de două ori, preşedinte pe un personaj precum Aleksander Kwaśniewski, care nu că nu era catolic, dar nu era nici măcar botezat! În perioada 1995-2005, cea a marii transformări a Poloniei, Biserica Catolică nu a avut, practic, nicio influenţă politică semnificativă. Astăzi are, dar mai degrabă pe filon naţional, decât religios. Bisericile nu fac politica statelor din Est, aşa cum nu o fac niciunde. Influenţa lor este, cum spuneam, mediată, intrând mai degrabă ca parte componentă a naraţiunii naţionale, decât a naraţiunii religioase propriu-zise. Acela este cel mai adesea filonul care leagă bisericile de politic. De aici şi explicaţia că adunările episcopale catolice din regiune au fost, aproape fără excepţie, de parte liderilor politici locali şi împotriva Papei atunci când s-a pus problema migraţiei. Dincolo de asta, rămâne un lucru trebuie subliniat. Indiferent de reacţia sau atitudinea episcopilor catolici din statele din Europa Centrală, Papa Francisc întrupează ideea deschiderii totală faţă de imigranţi, în opoziţie vădită şi explicită cu anumiţi lideri ai regiunii. Şi prin asta facem legătura cu ultima dimensiune a vizitei Suveranului Pontif, cea care prezintă cele mai mari riscuri: dimensiunea naţională, respectiv al relaţiei dintre România şi Ungaria.

Nivelul naţional/regional al vizitei Papei Francisc în România
Din perspectiva naţională, simbolistica maximă a acestei vizite ar fi fost atinsă probabil în anul 2018. Se ştie că era preconizată o asemenea vizită, cel puţin aşa acredita agenda papei la vremea respectivă. Partea maghiară s-a opus, inclusiv pe motivul că o vizită a Papei în România în Centenar ar reprezenta un afront adus Ungariei. Sigur, nu opoziţia Budapestei a constituit raţiunea principală de amânare a vizitei, dar atitudinea trebuie consemnată. Dincolo de asta, pe dimensiunea naţională dosarul e cel mai complicat. Pentru că intervine aici un vector – cel maghiar – care are, şi în raport cu vizita şi în raport cu România, un proiect relativ coerent, indiferent de gradul său de realism. Acest proiect se numeşte co-suveranizarea Transilvaniei, având ca primă etapă desuveranizarea României pe anumite componente strategice (nu intrăm în detalii, dar desuveranizarea este o strategie rusească de negociere „diplomatică“ în fostul URSS). Tot efortul depus de guvernul maghiar în ultimii ani pivotează în jurul acestui obiectiv care capătă, treptat, alura unui proiect strategic. De la refuzul prezenţei diplomaţilor unguri la sărbătoarea naţională a României până la numirea unui reprezentat al premierului Orban care să se ocupe explicit de autonomia teritorială, culminând cu asumarea la nivele de Minister de Externe a situaţiei maghiarilor din Transilvania – toate acestea conturează acest obiectiv. Un singur exemplu ilustrativ: cazul Kelemen Hunor, cetăţean român care a primit interdicţie de intrare în Ucraina. Deşi a intrat cu paşaport românesc, Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta s-a activat brusc şi, aparent, isteric. Gestul a fost fără precedent. E ca şi cum MAE român s-ar fi sesizat din oficiu dacă, de pildă, un cetăţean moldovean ar fi avut un diferend la frontieră cu autorităţile spaniole, încercând să intre în ţară cu paşaport moldovenesc. Cum ar fi fost percepută atunci o eventuală reacţie a României? Evident, absurdă, ridicolă, incorectă şi neprofesionistă. Dar este exact ce a făcut Budapesta, depăşind încă o linie roşie în relaţia cu România! O linie roşie nesancţionată – nici aceasta! – de autorităţile politice de la Bucureşti. De ce a făcut asta? Simplu. Nu din isterie sau neprofesionalism. Ci pentru că asemenea „stil“ diplomatic este expresia evidentă a acestei dorinţe de cosuveranizare a Transilvaniei, pe ideea că tot ce se petrece cu maghiarii de aici intră automat (chiar dacă abuziv!) în portofoliul instituţiilor de la Budapesta. În această atmosferă, ne putem lesne imagina că inclusiv vizita Papei în România (şi nu doar în Transilvania, cum titrează obsesiv presa din Ungaria) ar putea să fie folosită în acest scop. Şi asta în ciuda faptului că nu s-ar găsi astăzi, decât cu greu, inamici „ideologici“ mai incompatibili decât Suveranul Pontif şi liderul Viktor Orban (flancat de episcopii maghiari). Miza este însă mai mare, şi oportunitatea imensă a „vizitei Suveranului Pontif la ungurii din Transilvania în prezenţa preşedintelui Ungariei“ – după cum va suna mesajul presei ungureşti după vizită - nu poate fi ratată. Că Ungaria s-a opus din răsputeri ca vizita Suveranului Pontif să nu se producă în 2018 este de notorietate şi nu mai insistăm asupra unei chestiuni deja discutate. Astăzi, dacă tot se petrece, se va încerca preluarea ei în proiectul de politică externă maghiar, incomparabil mai articulat şi mai coerent – chiar dacă aberant şi nerealist – decât cel românesc. De aici şi riscurile vizitei. A avertizat asupra lor, pentru prima dată, un teolog american.
Un teolog american acuză
Pe 19 aprilie, un teolog american, Marc Roscoe Loustau, publică în revista iezuiţilor din Statele Unite al Americii un articol care, pentru prima dată, trage cortina de pe vizita Papei Francisc în România. Reflectorul este pus pe trei lucruri fundamentale: contrastul vădit între mesajul Papei Francisc şi cel al premierului Viktor Orban apropo de chestiunea migraţiei; posibila instrumentalizare a vizitei Papei la Şumuleu Ciuc de către forţele populiste de dreapta, cele maghiare, prin interpretarea prezenţei Papei ca un gir (inclusiv folosirea faptului că Papa nu va da mesaje „politice“ împotriva lor); riscul deturnării caracterului vizitei de către extremismul maghiar care, oricum, a confiscat naţionalist un eveniment religios cum este pelerinajul de la Şumuleul Ciuc. Marc Roscoe Loustan a ridicat bolovanul de pe muşuroi. Bun cunoscător al regiunii, vorbitor de limbă maghiară, a scris avertismentul pentru că ştie ce spune. Între 2009 şi 2013 a făcut cercetări antropologice la Şumuleu Ciuc, a cântat chiar în corul bisericii şi a văzut, de la firul ierbii, evoluţiile. „În direct“ a văzut cum, la Şumuleu Ciuc, se cânta imnul Ungariei după aproape fiecare slujbă religioasă. Asta dincolo de faptul că pelerinajul de acolo este oricum excepţional în peisajul religios mondial, fiind unicul în care se poate sluji într-o singură limbă, respectiv limba maghiară. O spune explicit în articolul citat de noi şi de aici reacţiile publice pe care le-a stârnit.

Iezuiţii maghiari reacţionează
Revenim la ceea ce am mai spus în acest text legat de adeziunea pe care preoţii catolici din Ungaria au manifestat-o şi o manifestă faţă de guvernarea lui Viktor Orban, inclusiv când mesajele acesteia intră în contradicţie cu mesajele şefului Bisericii Catolice. Din această perspectivă, ceea ce a urmat nu e deloc surprinzător. Iezuiţii maghiari scriu o replică apăsată la articolul teologului american prin care protestează împotriva celor care vor să folosească „vizita Papei în Transilvania“ pentru a „transmite mesaje politice“.
Trei chestiuni trebuie consemnate apropo de replică:
    1.    reacţia promptă a iezuiţilor maghiari este ilustrativă pentru ce am spus mai sus, respectiv alinierea episcopilor catolici mai degrabă la poziţia lui Viktor Orban decât la poziţia Papei Francisc. Apostrofările „politice“ la adresa regimului Orban ale teologului american au atins un punct nevralgic;
    2.    tăcerea absolută la referinţele explicite ale lui Marc Roscoe Loustau, esenţiale în economia articolului, faţă de riscul de instrumentalizarea naţionalistă a vizitei Papei, inclusiv chestiunea intonării imnului naţional al Ungariei, despre care în replica iezuiţilor maghiari nu se comentează niciun cuvinţel;
    3.    ocultarea oricărei referinţa la vizita Papei Francisc „în România“, în tot textul referinţele sunt strict la „vizita în Transilvania“, „creştinii din Transilvania“ etc.

Dincolo de replică în sine, mai trebuie remarcată o „coincidenţă“. Şeful iezuiţilor din Ungaria, cei care au trimis replica, este Elemér Vizí, născut în... România, într-un sat de lângă Miercurea Ciuc. Un ungur din Transilvania este deci liderul iezuiţilor maghiari care trimit o replică unui teolog american care avertizează asupra derapajelor naţionaliste de la Şumuleu Ciuc, fără să pomenească însă niciun cuvânt despre asta şi nici despre faptul că Papa Francisc vine, de fapt, în vizită în România, nu în Transilvania. Cazul lui Elemér Vizí nu este însă singular. Primatul Bisericii Catolice Ungare este Péter Erdő, care are şi el rădăcini secuieşti, bunicii săi fiind secui din România care s-au mutat în Ungaria după primul război mondial. Memoria familiei este vie şi pregnantă: blazonul de cardinal al lui Péter Erdő are semnele Ţinutului Secuiesc, respectiv soarele şi luna pe fundal albastru. Iarăşi coincidenţă: întrebat de presă într-un interviu recent despre atitudinea Bisericii Catolice faţă de chestiunea migraţiei, primatul a răspuns mai degrabă politic, sugerând că „iubirea faţă de aproapele“ ar fi şi ea o chestiunea care trebuie circumscrisă contextului.

Pentru cine bat clopotele? În loc de concluzii
    1.    Dincolo de faptul că astăzi în România orice proiect de politică externă este canibalizat de o bătălie internă intrată într-o spirală a violenţei fără sfârşit, vizita Suveranului Pontif este, de fiecare dată un eveniment şi o oportunitate pentru România, pe multiple dimensiuni (politice, ecleziale etc.);
    2.    Vizita Papei Francisc în România a fost de multă vreme o problemă pentru Budapesta, care a încercat să o împiedice, mai ales când aceasta fusese preconizată în 2018;
    3.    Astăzi, când vizita Papei Francisc se petrece, se ridică întrebarea cum va fi aceasta valorificată, dincolo de reperele pastorale. Căci dacă România nu a reuşit în ultimii ani să îşi contureze un proiect strategic în regiune, Ungaria are un proiect. E greu de presupus că nu se va încerca instrumentalizarea vizitei şi transformarea acesteia într-un eveniment propagandistic pe triunghiul Papa-maghiari-Transilvania;
    4.    Excesele sunt posibile, date fiind antecedentele Şumuleului Ciuc consemnate deja de teologul american: intonarea imnului Ungariei după slujba religioasă ar deveni, în contextul prezenţei Papei, a preşedintelui Ungariei şi a camerelor de televiziune care vor prelua vizita pentru zeci de milioane de telespectatori, mai mult decât o iresponsabilitate;
    5.    Papa Francisc va evita, cu siguranţă, orice gir asupra situaţiei politice de la Budapesta, chiar în pofida prezenţei preşedintelui Ungariei la Şumuleu Ciuc. Rămâne însă ispita vizibilităţii evenimentului, de aici şi riscul ca provocările ungureşti să fie prezente. Însă reversul medaliei este altul: cei care vor să se joace cu focul trebui să înţeleagă că un asemenea gest ar face chestiune maghiară atât de vizibilă şi de pregnantă, încât nici măcar politicienii de la Bucureşti, maeştrii, până acum, în evitarea atingerii subiectului, indiferent de gesturile Budapestei, vor trebui să şi-o asume, chiar în pofida lor şi a calculelor lor politice de moment. Deturnarea vizitei Papei Francisc şi instrumentalizarea ei naţionalistă ar putea deveni o veritabilă declaraţie de război politic.
*Dan Dungaciu este membru în Conciliul de Experţi LARICS.

Sursă. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/se-va-canta-imnul-ungariei-la-sumuleu-ciuc-dimensiunile-vizitei-papei-francisc-in-romania

vineri, 24 mai 2019

Valentin Vasilescu. Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea I- II -III

Main Content:

Pagini: [1]
 1 
: Noiembrie 29, 2012, 03:16:53  
Creat de florin1989, Mesaj de către florin1989
Relevanţa: 18.6%

 " Din culisele Revoluţiei române din 1989. Ultima parte
Taguri: România. Comentarii , Romania, Comentarii, Politic
Valentin Vasilescu
  
6.11.2012, 09:25
  
   Printează   Trimite pe e-mail   Adaugă în blog
Foto: en.wikipedia.org
Foto: en.wikipedia.org
  
Continuăm relatarea domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre evenimentele din timpul Revoluţiei române din 1989.

Partea I a articolului o puteţi citi aici: Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea I

Partea a II-a a articolului o puteţi citi aici: Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea a II-a

Partea a III-a a articolului o puteţi citi aici: Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea a III-a

"În episoadele anterioare cred că am lămurit cine a tras și cine n-a tras în decembrie 1989 și cine a comandat tragerea, indicând şi primul grup de beneficiari. În paralel cu constituirea grupului elitelor de tehnocrați de la Trocadero, despre care am vorbit anterior, Comitetul Politic Executiv al PCR a dispus generarea unei alte dizidențe de fațadă, în jurul lui Gheorghe - Gogu Rădulescu, şef al Secţiei Propagandă a CC al PCR, considerat “eminenta cenuşie” din spatele Elenei Ceaușescu. Acesta a primit misiunea să creeze și să canalizeze mișcările de disidență din rândul intelectualității pentru a forma la rândul lor elemente pentru noul eșalon al conducerii. Rădulescu a procurat locuinţe, paşapoarte şi bonuri de alimente la gospodăria C.C. multor scriitori şi artişti reuniți în „cenaclului de la Comana" (din 1969 acolo fiind casa de vacanţă a familiei Rădulescu), reușind să atragă un număr de reprezentanți ai intelectualității, cu predilecție, fii sau gineri ai kominterniștilor evrei din epoca stalinistă, căzuți în dizgrația lui Ceaușescu, fiind sprijinit în această activitate de numeroși ofițeri de Securitate (precum colonelul Vasile Mălureanu de la Direcţia I). Grupul de intelectuali din jurul lui Rădulescu era compus din Mihnea Berindei (racolat în 1968 de Securitate, nume de cod: Sandu), Andrei Pleșu (soțul agentei DIE, Catrinel Pleșu, ministru al Culturii în perioada 1989-1991 și 1997-1999, consilier prezidențial al lui Traian Băsescu 2004-2005 ), Gabriel Liiceanu (a cărui mamă fusese directoare în Ministerul de Externe pe vremea Anei Pauker, director al editurii Politice, din 1990 devenită Humanitas), Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Zigu Ornea, Dan Hăulică, Ion Caramitru (autor al sintagmei “Mircea fă-te că lucrezi” cu care a început revoluția în direct la TVR), Mircea Dinescu (ginerele Liudmilei Loghinovskaia şi al lui Albert Kovács, animator al revoluției în direct la TVR, din 22 decembrie 1989 membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale, președintele Uniunii Scriitorilor, membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS).

În ”Pamfletul Negru” filozoful craiovean Constantin Barbu, un fidel discipol al lui Noica, relatează că pe 27 decembrie 1989, când pseudo-elita tehnocrată acapara deplin puterea, Silviu Brucan împreuna cu Andrei Pleşu și Ion Iliescu s-au întâlnit acasă la fostul kominternist Ascanio Damian, cumnatul și vecinul lui Pleșu din strada Paris, pentru a stabili ce rol urma să i se încredințeze grupului de intelectuali din jurul lui Gogu Rădulescu, lăsat pe dinafară (drept recompensă, în anul 2000 aceiași “intelectuali” semnau și mărșăluiau pentru “salvarea democrației” cerând poporului să voteze în turul 2 al prezidențialelor cu Ion Iliescu, în detrimentul lui Corneliu Vadim Tudor). Aici s-a hotărât ca pe 30 decembrie 1989 să aibă loc o conferință de presă la hotel Continental, unde să se anunțe înființarea Grupului de Dialog Social (GDS). Printre membrii fondatori se numărau Gabriel Liiceanu, Mariana Celac (sora lui Sergiu Celac, celebrul traducător al lui Ceauşescu, devenit ministru de Externe în guvernul Roman și soția lui Mihai Botez, numit ambasador al României în SUA și la ONU), Mircea Dinescu, Stelian Tănase (activist UTC până în decembrie 1989, fiu de vice-preşedinte al Consiliului Judeţean), apoi deputat Alianța Civică 1992-1996), Alin Teodorescu (informator al Securității și agent al serviciului secret AVO al Republicii Populare Ungare, din 1991 fondator și director al institutului de sondare de opinie - IMAS, șef al Cancelariei Guvernului Năstase, deputat PSD din 2004 și până în prezent), informatorul Securității - Alexandru Paleologu (devenit în 1990 ambasador la Paris), Andrei Cornea (fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948-1954, cel care l-a dat afară de la catedra pe care o deţinea la Universitate pe George Că­li­nescu pentru a-i lua locul) și alții. Ca o ironie a sorții, Gogu Rădulescu a fost arestat în 23 decembrie 1989, la vârsta de 76 de ani, generalul Diamandescu de la Miliţie s-a mutat imediat în casa lui, la începutul lui 1991 Rădulescu decedând în închisoare. Pe 5 ianuarie 1990, la invitația lui Silviu Brucan, a aterizat pentru prima oară la București la bordul avionului personal, miliardarul american de origine maghiară George Soros, împreuna cu o femeie, cu acoperire diplomatică. El a mers direct la sediul GDS, sediu repartizat de Brucan în numele FSN în fostul local UTC al lui Nicu Ceaușescu din Calea Victoriei 120, numindu-l pe Alin Teodorescu director al GDS și al nou înființatei fundații Soros, filiala România (al cărei buget inițial a fost de 1 milion USD). El a susținut totodată crearea unui săptămânal numit revista 22, avându-l ca redactor-șef pe Stelian Tănase și pe Dan Pavel redactor sef adjunct și înființarea pe lângă fundația Soros de ONG-uri satelit, intitulate apărătoare ale drepturilor omului.

Practic manipularea a fost principala armă folosită de acest grup anti-românesc, trecut în subordinea lui Soros, pentru a-şi ascunde scopurile reale şi pentru a controla publicul din România. Pentru a accede și apoi a-și menține puterea, pseudo-elita intelectuală a GDS avea nevoie de un număr suficient de mare de indivizi formați pe un anumit tipar care să le servească interesele, evident cu viziuni, aspiraţii impuse și limitate. De aceea, primul obiectiv trasat GDS-ului a fost acela de a fabrica lideri de opinie în mediile intelectuale, profitând de dorința acestora de după 1989 de a se lansa în acțiuni practice cu orice preț, acceptând să lanseze astfel în spaţiul social mesaje nocive pentru poporul român. Teoria dezinformării se referă la orice intervenție asupra elementelor de bază ale unui proces comunicațional, cu scopul cultivării unui anume tip de reacții, atitudini și acțiuni ale receptorilor, (denumiți în mod generic ținte), dorite de un anumit agent social. Acest tip de acțiuni sunt create în mod obişnuit de organizații specializate, militare sau paramilitare. În mod normal, SRI și MApN, instituții capabile să sesizeze acest tip de război psihologic dus împotriva populației neprotejate, ar fi trebuit să intervină, dar n-au făcut-o.

Următorul obiectiv propus de GDS a fost acela de a crea ”releele”, adică indivizii sau instituțiile utile (în principal presa) în amplificarea și programarea mesajelor GDS care constituiau conținutul dezinformării. În jargonul GDS, împrumutat de la experții americani ai lui Soros, tehnicile de influenţare şi manipulare s-au numit "profilare". Profilarea realizată plecând de la nivel de individ, extinsă la grupuri mari de oameni, pe toate nivelurile ierarhice, a avut ca rezultat inducerea unor reflexe condiţionate. Sistemul educațional și social format în jurul idiotului și nu al omului inteligent responsabil a transformat generațiile de copiii români de după 1989 în oameni obedienți care vor căuta îndrumători pentru tot restul vieții lor, incapabili să-şi ia propriile decizii, oameni pregătiţi pentru a fi conduși, oameni iresponsabili dacă sunt lăsați de capul lor. Realitatea o demonstrează azi că populația României, supusă de 2 decenii acestei profilări, a ajuns să reacţioneze exact aşa cum a fost programată, nefiind capabilă să reacționeze când se face o nedreptate, nici când cele mai elementare drepturi îi sunt călcate în picioare, dar negând în continuare existenţa programării ca rezultat al ”profilării”.

La ordinul lui Soros, pentru a-și ascunde originile, conducerea GDS-ul s-a lipit de partidele istorice reînfiinţate după 1989 (PNȚ, PNL și PSDR), reunindu-le în anul 1991 într-o alianță politică și electorală numită Convenția Democratică. În 1996 această alianță penetrată și dirijată de GDS a distrus din partidele istorice, aducându-l la preşedinția României pe secretarul PCR al Universității București - Emil Constantinescu. Numeroşi membri ai GDS şi ai Reţelei Soros au beneficiat din nou de favoruri înalte, începând din 2004 când președinte a ajuns Traian Băsescu, conform alternanței la putere decisă de la Washington. Andrei Pleşu şi fosta şefă a Fundaţiei Soros, Renate Weber, au fost numiţi consilieri la Cotroceni, Vladimir Tismăneanu (fiul lui Leon Tismineţchi zis Ciungul, stabilit în România după 23 august 1944, demnitar în cadrul CC al PCR ) şi Horia Roman Patapievici (din 1999 membru al CNSAS, șef al Institutul Cultural Român în perioada 2005-2012, fiul lui Dionis Patapievici traducător al Armatei Roșii, devenit director al Direcției Circulație Monetară la BNR și reprezentat al RPR la CAER), au ajuns în fruntea unor instituţii guvernamentale (ICCMER şi ICR). Monica Macovei a fost și ea pusă ministru al Justiției, Cristian Preda, fost consilier prezidenţial şi la Băsescu şi la Constantinescu a ajuns europarlamentar PDL, fostul membru al CC UTC, Mihai Răzvan Ungureanu, bursier Soros, dar şi al controversatului afacerist mondial Marc Rich, a fost numit ministru de Externe, șef la SIE și premier. Astăzi școala GDS își prezintă permanent viziunea asupra societății prin Cristian Pîrvulescu, Andreea Pora, Traian Ungureanu (redactor Europa Liberă, post coordonat de CIA, în prezent eurodeputat PDL), Alina Mungiu-Pippidi, Emil Hurezeanu ( fost director al departamentului românesc al Europei Libere), iar canalele media îi servesc maselor ca pe niște oracole supreme.

Privind înapoi în timp, observăm că reformele acestor 2 pseudo-elite au produs desființarea a 80% din capacitățile industriale clădite de români în socialism, lăsând fără loc de muncă peste 3 milioane de oameni, obligați în cel mai fericit caz, să-și câștige existenta lucrând în străinătate. Tot ce au creat pseudo-elitele postdecembriste a fost doar cârpăceală și improvizație, cosmetizată propagandistic după modelul școlii noi occidentale. În rest, a fost vorba doar de acea cale simplă de înlocuire unor oameni cu alții mai slab pregătiți, dar mai lacomi decât ei și obedienți Casei Albe, pentru a pune bazele corupției generalizate în România. Ideea centrală fiind cine nu fură sau nu se căpătuiește este un prost. Corupția s-a transformat astfel din simpla găinărie și ciubucăreală a epocii Ceaușescu într-o adevărată industrie, cu un întreg păienjeniș al intereselor de clan, grup și cumetrii. Acesta fiind matricea impusă României de SUA încă din 1989 și care aduce la putere invariabil rebuturi umane, indiferent de partid. De aceea ne este așa de greu să ne identificăm cu clasa politică aflată la putere, prin rotație în România în ultimii 22 de ani.

Nu pot să nu remarc și spiritul de autoconservare de care a dat dovadă Securitatea. Ea fiind cea care a creat, a dirijat, protejat cele 2 pseudo-elite profitoare și le-a facilitat contactele cu reprezentanții autorilor războiului secret dus prin operații sub acoperire împotriva economiei socialiste.

(Vezi: România, ţinta celei mai mari operaţiuni de spionaj economic din ultimii 40 de ani)

Deși Securitatea nu s-a implicat în sezonul de tragere din decembrie 1989, ambele grupuri nășite de ea s-au instalat și au deținut puterea neîntrerupt timp de 23 de ani. Ca recompensă, în perioada de așa-zisă Tranziție, ofițerii săi activi și cei acoperiți au fost cei care au obținut statutul de prosperi oameni de afaceri, primind fără nici un temei de la pseudo-elitele profitoare, părți importante din avuția națională "
 
 2 
: Noiembrie 29, 2012, 10:23:40  
Creat de florin1989, Mesaj de către florin1989
Relevanţa: 18.6%

 " Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea a III-a
Taguri: România. Comentarii , În lume, Romania, Comentarii, Politic
Valentin Vasilescu
  
5.11.2012, 09:54
  
   Printează   Trimite pe e-mail   Adaugă în blog
Foto: en.wikipedia.org
Foto: en.wikipedia.org
  
Continuăm relatarea domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre evenimentele din timpul Revoluţiei române din 1989.

Partea I a articolului o puteţi citi aici: Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea I

Partea a doua a articolului o puteţi citi aici: Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea a II-a

"În episoadele anterioare cred că am lămurit cine a tras şi cine n-a tras în decembrie 1989, mai rămânând să vedem cine a comandat tragerea şi în folosul cui. Un rol mai puțin important în declanşarea evenimentelor din decembrie 1989, dar crucial în stabilirea traiectului urmat de România după debarcarea lui Ceaușescu de la putere, l-a avut primul grup de profitori, anume grupul de la Trocadero. El a fost denumit astfel după braseria-restaurant aflată în apropierea Institutului de Economie Mondială din zona Universităţii, unde aveau loc reuniunile informale ale unor cercetători de la ADIRI (Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaționale), ISPSPN (Institutul de Ştiințe Politice şi Studiere a Problemei Naţionale, cu sediul la etajul 7 al Academiei Ştefan Gheorghiu), IEM (Institutul de Economie Mondială).

În ultimii ani ai regimului Ceauşescu, tehnocraţia comunistă din care făceau parte cercetători economişti, specialişti în ştiinţe sociale şi elita juridică avea ca sarcină de serviciu înțelegerea mecanismului capitalist, funcționarea angrenajului politic și economic, cu scopul descoperirii slăbiciunilor și exploatării lor în favoarea statului socialist român. Tocmai pe această elită (compusă din oameni între 30 și 45 de ani), grupată în câteva instituții cheie, ce aveau acces nelimitat la informații, la literatura de specialitate și la dezbaterile de ultimă oră din Occident, Securitatea a constituit-o și a dirijat-o, ca să devină un potențial de nucleu de putere în sfera deciziei politice și economice, în viitor.

De exemplu, Institutul de Economie Mondială, coordonat de serviciul de informații externe din cadrul Securităţii (DIE/CIE), cu regim de unitate militară, a fost creat special pentru a corespunde acestei funcțiuni. În afară de academicianul Costin Murgescu, director general și o autoritate profesională de necontestat, majoritatea personalului aparținea Securității. Adjunct al directorului Institutului de Economie Mondială era Gheorghe Marcu, ofițer DIE sub acoperire, coordonator al operațiunii de vânzare a evreilor derulată sub supravegherea lui Nicolae Ceauşescu.

Liderul grupului de la Trocadero era Silviu Brucan (Saul Bruckner), fost un nomenclaturist din perioada stalinistă, responsabil cu propaganda CC PCR, poziție din care în anii `50-`60 a reformat radioul și a creat televiziunea română. A avut privilegiul de a-şi desemna înlocuitorul în persoana lui Ion Iliescu. Ion Iliescu a deținut funcțiile de membru supleant al CC al PCR (23 iulie 1965-12 august 1969), membru al CC al PCR (12 august 1969-22 noiembrie 1984), membru supleant al CPEx (12 august 1969-28 noiembrie 1974), membru deplin al CPEx (12 noiembrie 1974-23 noiembrie 1979), deputat în MAN (din 3 februarie 1957 până în 1985) etc. Beneficiind de deschiderea survenită în anii `70, Ion Iliescu a regândit televiziunea română, prin introducerea emisiunilor de divertisment cu actori îndrăgiți precum Amza Pelea alias nea Mărin, Octavian Cotescu și Coca Andronescu (Tanța și Costel) sau a reportajelor lui Tudor Vornicu și comentariile sportive ale lui Cristian Ţopescu. Toți directorii, șefii de departamente și redacții din 1989 fuseseră aduși în televiziune de Ion Iliescu. Brucan a fost apoi ambasador al României în Statele Unite și la ONU, de unde a fost eliberat din funcție și a căzut în dizgrația lui Ceaușescu pentru suspiciunea că ar fi fost racolat de CIA. Odată sosit în țară a devenit șef de secție la Academia de învățământ social-politic Ştefan Gheorghiu. În 1988 Securitatea îi facilitează lui Brucan plecarea pentru 6 luni în Statele Unite, pentru a se întâlni cu funcționari ai Departamentului de Stat/Biroul pentru Europa Orientală, moment care s-a dovedit esențial pentru evenimentele ce aveau să urmeze. În decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale, premierul Petre Roman susținând în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel.

Un alt membru al grupului a fost Mugur Isărescu (Institutul de Economie Mondiala). Imediat după evenimentele din decembrie 1989 a fost trimis de Consiliul Frontului Salvării Naționale diplomat la Ambasada României din Statele Unite ale Americii. Din septembrie 1990 este guvernatorul Băncii Naționale a României, după o mică întrerupere în 2000, când a fost premier.

Victor Babiuc fusese anterior consilier juridic şef la ministerul Comerţului Exterior, de unde a fost mutat cercetător ştiinţific la Institutul de Economie Mondială, îndeplinind și funcția de consilier la Consiliul Legislativ. În perioada martie-iunie 1990 a fost expert la Comisia Constituţională a CPUN, 1990-1991 ministru al Justiţiei, 1991-1992 ministru de Interne. A devenit deputat PD și în perioada 1997-1999 a fost numit ministrul al Apărării (deși nu făcuse armata).

Eugen Dijmărescu, secretarul PCR pe Institutul de Economie Mondială, urmase seminarul de Studii Americane din Salzburg în 1973, un stagiu la Brookings Institution în 1981 și la Universitatea de Stat Tempe din Arizona, în 1985. În martie-iunie 1990 funcționează ca ministru secretar de Stat și președinte al Agenției de coordonare a asistenței Externe, în iunie 1990 devenind ministrul economiei și finanțelor în guvernul condus de Petre Roman. În perioada 1994-1999 a fost ambasador al României în Japonia, pentru ca în 2003 Dijmărescu să devină membru al guvernului Adrian Năstase, în calitate de ministru-delegat pentru Comerț. Din 2004 îndeplinește funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a României.

Daniel Daianu (Institutul de Economie Mondială), lucrase în perioada 1976-1978 la Direcția de Informații Externe (DIE) a Departamentului Securității Statului. A devenit ministru adjunct al finanțelor în 1992 și ministru al finanțelor între anii 1997-1998.

Adrian Năstase (ADIRI) este căsătorit cu Dana Miculescu, fiica lui Angelo Miculescu, fost ministru și vicepremier în România socialistă. Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României, președinte al Parlamentului între 1992-1996 și 2004-2006 şi premier al României și preşedinte al PSD între 2000-2002. În anul 2012 Securitatea s-a răzbunat, fiind condamnat la doi ani de închisoare pentru corupție, fără ca împotriva sa să existe vreo probă.

Adrian Severin (ADIRI) a fost lector la Academia de învățământ social-politic Ştefan Gheorghiu. A devenit vice prim-ministru și ministru pentru Reformă și Relațiile cu Parlamentul (1990-1991), președinte al Agenției Naționale pentru privatizarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (1991-1992), viceprim-ministru şi Ministru al Afacerilor Externe (1996-1997) din partea PD. În prezent este europarlamentar PSD.

Teodor Melescanu (ADIRI) a urmat cursuri postuniversitare la facultatea de științe economice și sociale a Universității din Geneva și la Institutul Internațional de Înalte Studii Internaționale din Geneva obținând titlul științific de doctor în științe politice și drept internațional. Între anii 1978-1985, a fost secretar II la misiunea permanentă a României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite, între 1985-1989 a lucrat în centrala Ministerului Afacerilor Externe, îndeplinind funcțiile de secretar I la departamentul Securitate Internațională și Dezarmare şi subsecretar de stat. În perioada 1991-1992 a devenit secretar de stat, iar între 1992-1996 a fost ministru al Afacerilor Externe în guvernul PDSR condus de Nicolae Văcăroiu. În 2002 Meleșcanu a devenit prim-vicepreședinte al PNL, în 2004-2008 senator al Alianței D.A, în 2007-2008 a fost ministru al Apărării în guvernul Tăriceanu. Din 2012 îndeplinește funcția de director al Serviciului de Informații Externe.

Teodor Stolojan a funcționat ca director adjunct și director al Departamentului Relații Valutare și Financiare Internaționale din Ministerul de Finanțe (1988–1989). După revoluție a fost ministru adjunct la ministerul Finanțelor până în aprilie 1990, apoi ministru al Finanțelor, în cabinetul Petre Roman II (în perioada iunie 1990–aprilie 1991). În mai 1991 a devenit președinte al Agenției Naționale de Privatizare, lucrând la elaborarea primului proiect al Legii privatizării și la înființarea Fondului Proprietății de Stat (FPS). A fost prim-ministru (octombrie 1991-noiembrie 1992), a lucrat la New York, la Banca Mondială, a devenit membru al PDSR și consilier al lui Ion Iliescu în campania prezidențială din 1996. În perioada 2002-2004 a fost președinte al Partidului Național Liberal, iar din 2004 a devenit consilier pe probleme economice al președintelui Traian Băsescu. A trecut la PDL, devenind europarlamentar.

Ioan Mircea Pașcu era secretarul PCR al Institutului de Știinţe Politice şi de Studiere a Problemei Naţionale din cadrul academiei Ştefan Gheorghiu. El a urmat seminarul pentru Studii Americane de la Salzburg (1973), a primit bursa Fundației Ford (1979-1981), a lucrat ca cercetător rezident la Institutul pentru Studii de Securitate Est-Vest din New York (1988-1989). A fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, consilier Prezidențial (1990-1992), secretar de Stat la MApN (1993-1996), ministru al Apărării (2000-2004). În prezent este europarlamentar PSD.

După absolvirea facultății, Virgil Măgureanu (Ştefan Gheorghiu) a ajuns cadru universitar de psihosociologie la academia „Ştefan Gheorghiu” din București (1969-1989), devenind totodată colaborator al Securității interne în februarie 1972, fiind apoi încadrat în DIE cu grad de căpitan (1972-1978). Din 1984 a devenit mâna dreaptă a lui Ion Iliescu în activitățile complotiste pentru debarcarea lui Ceaușescu, devenind la Revoluție membru al CFSN și CPUN și participând la procesul soților Ceaușescu de la Târgoviște (26 decembrie 1989). În martie 1990 a fost numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații, funcție deținută până în aprilie 1997.

Dorel Șandor (Ştefan Gheorghiu) coleg de birou cu Virgil Măgureanu, a fost anterior profesor de socialism științific la școala de ofițeri a Securității de la Băneasa. Revoluția l-a prins în poziția de secretar II la MAE. A fost numit secretar de stat la Ministerul Reformei, în guvernele Roman, Stolojan și Văcăroiu. Din 1992 și până în 2000 a fost consilierul personal al lui Petre Roman, președintele PD. În perioada 2004-2008 a fost consilier al prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu.

Sergiu Verona a fost redactor la Agerpres, ziarist la Lumea, apoi cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi de Studiere a Problemei Naţionale (specialistul în „dezarmare") unde a cunoscut-o poate mult prea bine pe documentarista Rodica Culcer. Ca urmare a fugii lui Sergiu Verona în SUA, din vara lui 1986, Ceaușescu a ordonat desfiinţarea Institutului și acest lucru s-a resimțit în componența grupului de la Trocadero. Oricum, Rodica Culcer n-a rămas pe drumuri, fiind angajată imediat la Ambasada SUA, pe bază de recomandare. În următorii ani, Verona a lucrat la biblioteca Congresului SUA, colaborând uneori cu postul de radio Europa Liberă.

Domeniul militar a avut și el câţiva reprezentanți de marcă. Locotenent colonel Ioan Talpes (cercetător la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară) a lucrat și la editura Militară, cunoscându-l din 1987 pe Ion Iliescu, directorul Editurii Tehnice. În 22 decembrie 1989 i-a luat locul generalului locotenent Ilie Ceaușescu la șefia Consiliul Politic Superior al armatei. În perioada 1990-1992 a fost consilier prezidențial, apoi director al Serviciului de Informații Externe (1992–1997). În perioada 1997-1998 a fost ambasador al României în Bulgaria. Odată cu revenirea lui Ion Iliescu la Cotroceni, devine consilier prezidențial, șef al Departamentului Securității Naționale, șef al administrației prezidențiale (21 decembrie 2000-10 martie 2004). O scurtă perioadă de timp (până pe 28 decembrie 2004) a fost ministru de stat pentru coordonarea activităților din domeniile Apărării Naționale, Integrării Europene și Justiției. În perioada 2004-2008 a fost senator PSD.

Căpitanul Cornel Codita (cercetător la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară) după 1989 a fost consilier prezidențial în primele mandate ale lui Ion Iliescu, apoi consilier principal al ministrului Apărării Naționale, Victor Babiuc. Vasile Secares (Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară și profesor la Academia Ștefan Gheorghiu) a fost consilier prezidențial, șef al departamentului de analiză politică al Președinției (1990-1992), vicepreședinte EXIMBANK până în 1997, fondatorul și rectorul Școlii Naționale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), creată în 1991 pentru a înlocui titulatura Academiei Ştefan Gheorghiu. În 2002, în cadrul SNSPA înfiinţează Centrul de Studii NATO, împreună cu Cornel Codiţă (vicepreşedinte).

Creierul grupului de la Trocadero, Silviu Brucan, în calitatea sa de preşedinte al secţiei de Relaţii internaţionale, l-a adus în 1987 pe un director din MAE, numit Corneliu Bogdan, cel care i-a succedat la şefia ambasadei României de la Washington. În 26 decembrie 1989, Corneliu Bogdan a fost numit ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor externe.

Pe lângă Corneliu Bogdan a apărut şi un personaj cheie numit Mircea Răceanu, cel care conducea direcţia America de Nord din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Mircea Răceanu era fiu de foşti demnitari comunişti cu funcţii importante în PCR, prieteni ai lui Brucan. Numai că la data de 31 ianuarie 1989 Răceanu a fost arestat, chiar în apropierea reşedinţei ambasadorului SUA, asupra sa găsindu-se o notă informativă şi o xerocopie a informării organelor superioare privind rezultatul şedinţei grupei multilaterale de informare re­ciprocă a reprezentanţilor statelor par­ticipante la Tratatul de la Varşovia, din zilele de 17-18 ianuarie 1989. Imediat Ceauşescu i-a impus lui Brucan domiciliul forţat în Dămăroaia. Răceanu a fost judecat şi condamnat la moarte la 20 iulie 1989, pedeapsa fiind comutată la 20 de ani închisoare, fiind eliberat pe 22 decembrie 1989 şi expediat de Brucan, 6 luni mai târziu în SUA. Răceanu fusese racolat de serviciile secrete americane (CIA) în 1974, când lucra ca secretar principal în Ambasada României de la Washington. Ancheta a stabilit că în perioada 1981—1988 Răceanu a fost recompensat cu 400 USD lunar, cu peste 60 de bijuterii din aur şi cu alte sume suplimentare în raport de informaţiile furnizate. La ultima întrevedere avută cu spionul CIA Tom Hajivey, în 1988, Răceanu avea depusă în bancă suma de peste 180.000 USD. În perioada 1984-1988 a mai primit de la diplomaţii-spioni cu care ţinea legătura, suma totală de 400.000 lei, astfel: în 1984 de la James Bruha 30.000 lei; în 1985 de la Eleonor Pazdral 100.000 lei; în 1986 de la Eric Carlson 120.000 lei şi în 1988 de la Edwin Ulmer 150.000 lei. Din adresa nr. 9/00718 a Ministerului Afracerilor Externe, rezultă că în perioada 1984-1988, Răceanu s-a deplasat în SUA de 7 ori.

„Scrisoarea celor şase” a fost un document conceput de fostul demnitar comunist de rang înalt Gheorghe Apostol şi semnat de alţi cinci foşti membri marcanţi ai PCR: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu şi Silviu Brucan. Scrisoarea a fost difuzată de posturile de radio BBC şi Europa Liberă pe data de 11 martie 1989. Ea a apărut la circa o lună după arestarea lui Mircea Răceanu şi ca urmare a indicaţiilor transmise de CIA lui Silviu Brucan, în încercarea de a prezenta acţiunea contraspionajului românesc drept o măsură de răspuns împotriva tatălui adoptiv, semnatar al acelei scrisori".
 
 3 
: Noiembrie 29, 2012, 10:37:15  
Creat de florin1989, Mesaj de către florin1989
Relevanţa: 18.6%
" Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea a II-a
Taguri: România. Comentarii , În lume, Romania, Comentarii, Politic
Valentin Vasilescu
  
3.11.2012, 10:22
  
  
  
Continuăm relatarea domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre evenimentele din timpul Revoluţiei române din 1989.

Partea I a articolului o puteţi citi aici: Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea I

Din dispoziţia general-maiorului Gheorghe Negoşanu, șeful de stat major al comandamentului Apărării AA a teritoriului, pe 22 decembrie 1989 de la orele 19:00 nici o aeronavă militară sau civilă nu mai era autorizată să decoleze de pe teritoriul României. Simultan cu aceasta, comandamentul Aviaţiei militare şi a apărării AA a Teritoriului, a creat o echipă de luptă din care a făcut parte şi colonelul Magdalena Ion – şeful artileriei AA, care a condus supravegherea şi apărarea spaţiului aerian al României din punctul de comandă principal al Forțelor aeriene (PCP). Colonelul Magdalena Ion a fost, alături de alţi ofiţeri şi generali, la originea multor ordine care s-au soldat cu victime din rândul militarilor români, el nefiind niciodată anchetat, ba mai mult decât atât, fiind avansat de preşedintele Emil Constantinescu la gradul de general de brigadă şi numit în funcţia de secretar al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT). În cei 8 ani de mandat (2004-2012) preşedintele Traian Băsescu a avansat 715 generali, printre ei numărându-se şi Magdalena Ion (de 2 ori), acesta ieşind la pensie cu epoleţii încărcaţi de 4 stele de general. Echipa de luptă a lui Magdalena, îşi exercita actul de conducere dispunând de toate elementele de comandă şi informare ale modernului sistem automatizat ALMAZ-2. Rolul lui ALMAZ-2 fiind acela de interfaţă de monitorizare a componentelor sale aflate în dotarea tuturor unităților şi marilor unităţi de aviaţie şi de apărare A.A. a Teritoriului.

Mai trebuie ştiut că planificarea unui zbor al unei aeronave militare, precum cel al elicopterelor din decembrie 1989, urma un algoritm obligatoriu. Echipa de luptă din punctul de comandă principal al Forţelor aeriene (PCP) fiind responsabilă de planificarea şi coordonarea tuturor zborurilor aeronavelor militare şi civile în spaţiul aerian al României. Prin urmare, dispunând de echipamentele necesare, PCP răspundea de înştiințarea propriilor unităţi de artilerie şi rachete AA, precum şi ale celorlalte categorii de forţe armate (unităţile aparţinând trupelor de uscat şi marinei militare), despre situaţia aeriană existentă. Informaţiile acestea fiind vitale pentru asigurarea securităţii zborurilor aeronavelor proprii. Mai mult decât atât, dreptul de a da ordinul de deschidere a focului de nimicire, aparţinea echipei de luptă din PCP. Putea da un astfel de ordin, în cazul unei aeronave militare, căreia i-a repartizat tot el o misiune de întrebuințare în luptă, doar un nebun sau unul care fusese racolat de partea războiului secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire şi avea drept sarcină să-i omoare pe proprii săi subordonați.

Pe 23 decembrie, orele 11:30 Valentin Voicilă, șeful Comitetului Revoluţionar Arad l-a informat pe omologul său de la Deva, judeţul Hunedoara că şeful Inspectoratului General al Miliției române, general-locotenent Constantin Nuţă, (fostul şef al Direcției a IV-a - Contrainformaţii Militare) şi adjunctul său, general-maior Velicu Mihalea, se aflau în rapidul Pannonia 22, de la Timişoara în drum spre Bucureşti, fiind transmise telefonic şi vagonul şi numerele locurilor pe care erau aşezaţi cei doi. Generalii au fost arestaţi în gara Deva, reţinuți câteva ore în UM 01719-Deva, de unde Ion Iliescu a decis transportarea lor la Bucureşti, cu un elicopter al MApN. În acest scop a fost destinat elicopterul IAR-330 nr. 72 de la regimentul 58 Elicoptere de la Sibiu, având echipajul format din: maior Nicolae Tudor, pilot-comandant, căpitan Victor Motica, pilot-secund şi maistru militar clasa a III-a Nicolae Galaftion, mecanic de bord. Elicopterul a decolat de la Deva în jurul orelor 19:40, în zbor comunicându-se echipajului să urmeze cursul râului Mureş până la Alba Iulia şi de acolo să se îndrepte spre Sibiu, unde urma să aterizeze. În același timp, au fost alertate unităţile din garnizoana Alba Iulia, militarii primind ordin să doboare orice aparat de zbor ce se apropie de oraş, întrucât era vorba de ”terorişti”. La câteva minute după ce elicopterul nr. 72 a survolat UM 01496-pontonieri asupra sa au fost trase câteva rafale scurte, de câte 3-5 proiectile de diferite calibre, de la sol. 12 proiectile calibru 7,62 mm au atins aparatul, avariind instalaţia de alimentare cu combustibil şi pe cea a comenzii hidraulice, elicopterul prăbuşindu-se şi luând foc. Toţi cei din elicopter au murit arşi.

Ancheta în cazul elicopterului IAR-330 nr. 72 a fost condusă de procurorul Ilie Botoş, de la Parchetul Militar Cluj, dosarul fiind soluţionat de acesta în 1994, ca fiind un accident de muncă provocat de echipajul elicopterului. Potrivit jurnalistei Ondine Gherguț, Ilie Botoş a fost parașutat peste noapte ca magistrat militar de către unchiul său, general-maior Ioniţă Botoș, șeful comandamentului Serviciilor Armatei în 1990. Ioniţă Botoş a fost cel care a primit pe 14 iunie 1990, de la Ion Iliescu, ordinul de a încazarma și hrăni circa 990 de mineri în două unităţi militare ale MApN de pe şoseaua Olteniţei din Bucureşti. Ofiţerii de intendenţă ale celor 2 unităţi care au dus la bun sfârşit această misiune erau locotenenţii majori Gabriel Oprea (președintele UNPR) şi Eugen Bejinariu, ambii parlamentari USL. Potrivit actelor judiciare din dosarul ”Mineriadei”, cei aproape 1.000 de mineri au fost selectaţi din grupurile venite de la minele din Valea Jiului de către Bogdan Niculescu Duvaz (deputat din 1990 şi până azi) şi de alte persoane străine, posibil militari din forțele speciale. Minerii au fost echipați cu uniforme militare kaki şi urmau să fie instruiţi în cele 2 unităţi militare, devenind formaţiunea paramilitară „Poliția Minerească".

În 2002 procurorul militar Ilie Botoş a devenit el însuși expert în operaţiuni speciale, fiind atestat de forţele speciale americane „Delta Force” şi numit procuror șef-adjunct la Parchetul Naţional Anticorupţie. În 2003, la vârsta de 38 de ani, a fost avansat la gradul de general de brigadă (fără să fi urmat măcar cursurile unei şcoli militare de ofiţeri) şi numit procuror General al României, funcție pe care a ocupat-o până în 2006, când a fost demis, odată cu ”fuga” teroristului Omar Hayssam din ţară. În 2007 şi 2011, preşedintele Traian Băsescu l-a avansat pe Ilie Botoş la gradul de general-maior (cu 2 stele) şi general-locotenent (cu 3 stele), iar în august 2012 Corneliu Dobriţoiu, în calitatea sa de ministru al Apărării, l-a numit şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA).

În ziua de 24 decembrie 1989, la orele 07:30 echipajele elicopterelor nr. 82 şi 89, aparținând Regimentului 59 Elicoptere - Tuzla, au primit misiunea de cercetare aeriană şi vânătoare liberă, în condiţii de interdicţie a utilizării echipamentelor radio, în zona Adamclisi - Ioan Corvin, unde fusese semnalată prezenţa unui elicopter neidentificat. La orele 08:05 au decolat în formaţie şi după o patrulare de 30 minute, fără a constata nimic suspect, piloţii celor 2 elicoptere au luat decizia să ia înălţime şi să se întoarcă la bază. După ce a trecut deasupra unui deal, echipajul elicopterului nr. 82 a auzit o explozie şi a avut senzaţia că se trage asupra lui. Încercând imediat să ia legătura radio cu echipajul elicopterului nr. 89, aflat în spatele dealului, acesta n-a răspuns. În schimb, la sol a apărut un incendiu şi, apropiindu-se de acel loc, s-a putut identifica elicopterul cu nr. 89, care ardea. Echipajul elicopterului nr. 89, era format din: locotenent-colonel Serghei Eftimie, pilot-comandant, 43 ani; căpitan Enache Mihai, pilot-secund, 37 ani; maistru militar Deleanu Gheorghe, 38 ani şi maistru militar Petrea Ștefan, 35 ani. Ancheta a concluzionat că elicopterul a fost doborât de către o rachetă necunoscută, lansată asupra sa (fie sol-aer de tip KUB de la divizionul AA de la Medgidia, fie una aer-aer, de pe un avion MIG-21 aparţinând regimentului 86 de la Feteşti, decolat cu aceeaşi misiune de PCP). Şi acest caz a fost considerat, de către colegii lui Ilie Botoş, de la Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, conduşi de colonelul Mihai Popov, drept un accident de muncă, fără nici un vinovat.

Pe 28 decembrie 1989, echipajul aeronavei AN-24 a companiei TAROM compus din Chifor Ioan (38 ani), pilot-comandant, Valter Jurcovan (31 de ani), copilot, Moldoveanu Mihai (35 ani), instructor de zbor, Marghidan Elena (35 ani), însoţitoare de bord, Petre Bănică (41 ani), însoţitor de bord şi Cristea Gelu (33 ani), mecanic de bord, a decolat de la aeroportul Internațional Bucureşti-Otopeni, cu destinaţia Belgrad. Cursa charter fusese cerută de Ion Iliescu, în numele noii conduceri a FSN, care a motivat că era nevoie să se aducă din Iugoslavia, sânge pentru răniţii din revoluţie. În avion se mai afla şi Ian Henry Perry (24 de ani) fotoreporter la ziarul britanic Sunday Times. De la Belgrad, Perry urma să schimbe avionul, cu unul pentru Londra. Se bănuieşte că britanicul avea asupra sa câteva casete video, filmate de el în timpul Revoluţiei, dar şi alte casete video realizate în Bucureşti de mai mulţi corespondenţi străini. La scurt timp după decolare, deşi zborul era autorizat iar avionul se afla pe calea aeriană indicată în planul de zbor, avionul TAROM a fost doborât de o racheta AA, la 50 km de București. Epava avionului a fost găsită în pădurea Mălinoasa, în apropierea comunei Vişina din județul Dâmboviţa, la 12 km nord-vest de divizionul 182 Rachete AA - Boteni.

Pe 23 decembrie 1989, 3 elicoptere IAR 330-Puma, de la UM 01901 Boteni, înarmate cu proiectile reactive, au primit misiunea să decoleze, urmând ca obiectivul să le fie comunicat în zbor. În jurul orelor 10:30 elicopterul IAR 330 nr. 87, cu echipajul format din maiorul Militaru Mircea - pilot comandant, căpitan Iordache Constantin - pilot secund şi maistru militar Târnă Florică - mecanic de bord, la câteva minute după decolare, a luat legătura radio cu PCP al Aviației Militare, de unde i s-a transmis ordinul care specifica obiectivul care trebuia atacat. Cu aproximativ 30 de minute înainte, regimentul 57 aviaţie, de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, înzestrat cu avioane MIG 23, înarmate cu tunuri şi bombe de 250 kg primise ordinul să atace cimitirul militar Ghencea. Piloţii MIG-urilor au făcut câteva treceri la verticală şi au constatat că cimitirul era plin de civili care nu aduceau a terorişti şi au refuzat să lanseze bombele în mulţime, întorcându-se pe bază.

Obiectivul indicat elicopterului IAR 330- Puma nr. 87,a fost același cimitir militar Ghencea, unde s-ar fi găsit transportoare amfibii teroriste. Categoria de armament, indicată prin ordin, a fost PRND (proiectile reactive nedirijate) cal. 57 mm, atacul trebuind executat din direcţia nord-est (dinspre MApN spre cimitir), înălţimea de intrare la atac: 700 m. Ulterior, transportoarele amfibii teroriste s-au dovedit TAB-uri ale unei unităţi militare de infanterie din Focşani, introdusă la ordin, în dispozitivul de apărare din spatele sediului ministerului Apărării Naționale. Infanteriştii, fiind la rândul lor intoxicaţi pe linie ierarhică că urmează să fie atacaţi de elicoptere cu terorişti, au ripostat cu focul mitralierelor.

După prima intrare asupra obiectivului, când a executat foc cu PRND, echipajului elicopterului IAR 330 i s-a ordonat să execute şi al 2-lea atac, din aceeaşi direcţie şi de la aceeaşi înălţime. La angajarea pe obiectiv, asupra elicopterului IAR 330 s-a deschis focul cu muniţie de cal. 12,7 mm și 7,62 mm, atât din curtea M.Ap.N, cât şi din zona cimitirului militar Ghencea. După degajarea din atac, pilotul-comandant a constatat că mecanicul de bord era grav rănit, fiind lovit în cap de un proiectil cal. 7,62 mm ( rămânând cu infirmitate permanentă). În plus, instalația de ungere a fost avariată, rezervoarele de combustibil ciuruite, roţile de la jamba dreaptă şi panouri din celula elicopterului au fost smulse. Rezoluţia din 08.11.1994, emisă de adjunctul şefului Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, a închis dosarul 867/P/1991 al Secţiei Parchetelor Militare pe motiv de eroare de fapt, adică cel care dăduse ordinele criminale atât echipajului elicopterului cât şi companiei de TAB-uri nu şi-ar fi dat seama ce făcea.

În 1995, procurorul militar Mihai Popov, cunoscut mai degrabă ca soţul judecătoarei Valerica Popov de la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în calitate de adjunct al şefului Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, a dat următoarea soluţie : "nu se începe urmărirea penală - lipsa elementelor constitutive a infracţiunilor de omor şi vătămare corporală deosebit de gravă ” în dosarul 1059/P/1991 privind 16 morţi şi 19 răniţi, produşi ca urmare a „incidentelor” din perioada 22–24 decembrie 1989 din zona Ministerului Apărării Naţionale. Printre aceştia se aflau şi cei 7 militari din celebra unitate USLA (singura unitate anti-teroristă a României ), în frunte cu locotenent-colonelul Trosca, victimele unui asasinat premeditat, comis în noaptea de 23/24 decembrie. Chemat în apărarea sediului MApN, din apropierea acestuia, Trosca a observat că de fapt armata era cea care trăgea în propriul sediu (o coloană de 7-8 TAB-uri, 2 camioane cu militari şi 2 ARO), fapt pe care l-a transmis prin staţie atât la sediul USLA, cât şi conducerii MApN.

Surpriza cea mai mare a fost aceea că ulterior, deşi uslaşii au transmis parola corectă, tancurile aflate în faţa ministerului au primit ordin să nu ţină cont de ea şi să deschidă foc fără somaţie asupra ABI-urilor (Autovehicul Blindat pentru Intervenţie). După ce 2 ABI-uri ale USLA au fost spulberate de mitralierele de pe tancurile şi TAB-urile din jurul MApN, persoane rămase până azi necunoscute, animate de un sadism extrem, au întors ABI-urile cu faţa spre minister ca şi când ele s-ar fi aflat în poziții de luptă şi au scris cu creta pe ele „terorişti”. Capul lui Trosca a fost detaşat de restul corpului şi arborat pe post de trofeu, înfipt pe osia unui ABI, iar trupurile celor 7 uslaşi ucişi, îmbrăcați în uniforma armatei române, au fost lăsate zile în șir să putrezească pe caldarâm, cu plăcuțe „terorişti” pe piept, ca lumea să le scuipe şi să urineze pe ele. Ca un avertisment adresat actualilor şi viitorilor ofiţeri români care nu erau dispuși să trădeze, trecând de partea războiul secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire pentru distrugerea României. Scena de coşmar, care n-avea corespondent în istoria modernă a armatei române, a fost transmisă zile în şir de TVR în decembrie 1989, urmând un scenariu parcă deprins din manualele ilustrate ale compartimentului de război psihologic și propagandă militară, ale forţelor pentru operaţiuni speciale ale SUA din Vietnam şi cele destinate instruirii luptătorilor Contras din America Latină (Lesson Plan 643, Armed Psyop; Field Manual 30-104, Handbook on Aggressor Insurgent War).

Bomboana pe colivă a fost pusă pe 28 februarie 2011, când preşedintele Traian Băsescu (devenit robotul preferat al responsabililor cu războiul secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire pentru distrugerea României în aşa-zisa etapă de Tranziţie ), a semnat Decretul privind retragerea titlului de Erou-martir al revoluţiei române din decembrie 1989 lui Trosca Gheorghe, pe motiv că, din poziţia de ofiţer de contrainformaţii militare al Diviziei 57 tancuri, ar fi făcut poliţie politică.
 
Pagini: [1]

Eliana POPA. Un pamflet muzical

https://www.youtube.com/watch?v=ruvZnxVKTRg&list=RDruvZnxVKTRg&start_radio=1 28 465 vues 28 déc. 2025 Acesta este un PAMFLET și...