Adrian Liviu Savu, un poet de zis si cetit.

 

Poeme: Poeme de Adrian Liviu Savu Scris la Saturday, April 29 @ 17:23:03 CEST de catre asymetria Adrian Liviu Savu, un poet de zis si cetit. Eroul de la Prut Vă vin din Brâncoveanu şi din calfă de zidar, sunt cu Goga Ghica Groza bun amic şi văr primar. Sunt zărit la Brătianu, tălmăcit la Killinger, sărutat la Z. Codreanu, sunt iubit la P.C.eR, căutat la fund în Baltă, la Canal de două ori, otrăvit în Bucovina, spânzurat la Roşiori; dus din Sfântu Gheorghe, dus din Chişinău, dus din Ocna Şugatag, revenit în Gorăslău. Prins cu saşii-n Medgidia, la dat foc în Chirigiu, la geambaşe-n Slobozia, la trei bone-n Cişmigiu; căutat pe cruci, la Belu, în pachet, la Filaret, ştiu pe cruntu-l fac pe mielu’, beau agheasmă, ling şerbet. Viu de-ajung la Câmpulung, mort au viu la Târgu Jiu, de duc sacul cu ştampile la un fin, la Severin, de-mi dea şlepul cu fitile de la albu’ din Kremlin. Alergam în parcu’ Carol cu Cotruş, cu Leonard, jucam dame cu C.Stere, cu C.Frimu biliard, vânam iar cu Sado-n Deltă, cu Dan Weber la Braşov, pescuisem cu Malaxa, pescuiam cu Molotov; puşti îi dam lui Vasi Roaită, la sirenă, pască, vin, mai era de-i dau trăgace, de la Weisman, din Berlin; l-omoram pe Fili Sârbu, pe Nic. Iorga-n ’40, îl ocheam pe Pătrăşcanu, îl tăiam pe Sima-n beci, savuram cu nemţii vodcă la o crâşmă din Sascut, străvegheam pe Nistru-n lotcă, i-am zărit pe ruşi la Prut. Din Dresda-n Vladivostok puneam oamenii la loc; duceam frontierişti la Tuzla, le dam vâsle pe liman, ţigănimi duceam la Nistru, bănăţimi-n Bărăgan, filozofi olteni la Halle, nişte unguri în Ostrov, diplome-aduceam din Yale, Popeşti din Lomonosov. Am păzit Congresu’ VI, am prins VII proprietari, am cărat în munţi o seară prăjituri la legionari, am găsit evreu la coasă, l-am adus la minister, pe Snagov la Any Pauker am băut cu G de Fier; am găsit ţăran la masă, l-am înscris, l-am rezemat, l-am adus pe Dej acasă, ca să pară mort în pat, am zvonit pe Criş proteste, m-am dus la Blaj beat aştept, m-am trezit către Trieste cu Ilona Kiss pe piept; îl visam pe Antonescu, rămăsese-n Merghindeal, da-mi scria că Rudy Leber mă aşteaptă-n Place Pigalle. Scap cu naşu’ din Jilava un bunic de legionar de canal, din Sfântu Sava scap elevi prin Sărindar; dau din mână, mân mineru’, ţin studentu', fac dublaj, de-ntâi Mai fărâm zăgazu’, pup copilu’, fac raclaj. Pun zăvoare, trag perdele, comunist dau peste cap şi-l prefac în bătrânele cu ciupercă şi ciorap; prefac schimbător de feţe în alcov de bătrânei, frunţile le dreg semeţe, le pun cearcăne, cârcei. Las mănuşile pe clanţă, peste cap mă dau şi eu, mă pun mov în mova Franţă călimară la ghişeu. Doină belcanto Tu, Ileano-acanto, doina mea belcanto, când te-a smulge vântul, de-a rămâne lumea goală până numai tencuială, zi de-mi mestece pământul. Siluete la conac, răpăială la tureac, comănace pe cerdac, capace. Siluete la conac, ascete, răpăială la tureac, năvală. Glasurile crunte urcă-mi-le-n frunte, glasurile line şează-mi-le-n vine. Tremolouri basamac, triolete la darac, pizzicato la hamac, stacato. Tremolouri basamac, ecouri, triolete la darac, discrete. Zi de-a dura mă dea gheme, de te sui, te laşi o vreme, şează-mi, de din zbor, ferele, câte umbre-ai şti pe ele. Ornamente la cerdac, caravele pe caimac, cârâială pitpalac, momeală. Ornamente la cerdac, fluente, caravele pe caimac, tighele. Tu, Ileano-acanto, doina mea belcanto, şti-ţi-ar falnic, `dalnic dangu-ţi, cum ţi-ăl Hulpe, ţin`ţi-ar hangu-ţi. Darabane la calpac, darabane la calpac, darabane la calpac, profane. Doină, sarabandă, gigă, ritornelă, mămăligă. Geamparale la arac, finale. Eu, ca băiat român Eu, ca băiat român, umblu fără stăpân; plec atât, peste tot; fraţii mei fără stăpâni, băieţi români, da-n papuci, de-n turbincă, da-n capot. Ca băiat românu’, stau; plec-stau, vin-stau; mai stau; mă las în cot; de stare fraţii mei se lau, mai de-alburi dau, hei, mai în stare se strălasă; peste tot. Ca băiat român, colind; cuprind, urez, mă-ntind, mă prind; peste tot; colindă fraţii mei, cuprind; se trag, se-ntind; la praguri se desprind; în pivot. Ca băiat român, alin, la chin alin; la goangă, frunză, la dor, fagot; fraţii mei alină, plac; la piepturi se desfac, ţâţă dea; peste tot. Eu, băiat român, îmbii, tai fâşii, tai felii, tai la toţi; peste tot; mă-mbie fraţii mei, tai din tei; tai la toţi; tai la ciot. Eu, băiat român, păstrez; mai am la miez; coji bej pun; peste tot; de fraţii mei de miez coji narez; ghirlande coji, coji lampioane, coji borhot. Eu, băiat român, te scap; mă scap, te iau, te scap; te pun; peste tot; şi fraţii mei încap, sapă-ncap; te ţin, te scapă, sapă-ncap; peste tot. Vin fraţii grei la fund, abundă, se caută, cutează la temei, s’preling, inundă; de rază fraţii mei se rup în umbre, bat paravane-înot. Dărâm, deschid, mă curăţ. Pătrunde; peste tot. Eu, ca băiat dărâm; deschid, fărâm tărâm; pătrunde peste tot; român, m-aplec, adun, abund, mă umplu-am adunări, m-ascund; român, astup, ţin, rup; mă rup. Mă-mprăştii peste tot. Eu, român, sunt băiat; pe drum, pe hat te bat; soldatu’ meu e peste tot; românii, fraţii mei te bat; te lasă şi te bat; fire-ai la pat cu soldat; peste tot. Şi, ca băiat român, răsun; am tanc, am tun, trag în ei; peste tot; în spate, fraţii de răsun, de-nverşun, în faţă-n flanc au tanc, au tun; peste tot. Eu, ca român, mă-nchin, şi mă drăcui, de m-alin, seara iară de mă-nchin; peste tot. Se-nchină fraţii de-nchin până vel-vecinii vin, de să-i drăcuie, de-i ducă, până-i scot. Mă duc, ca român, de-apuc, la o coamă de haiduc, în răspăr mă las m-asmută; peste tot; de să forfot cu de-ai mei la răstoace, la tai piei şi mai pielea pieii pieilor de tot. Când mi-o fi de mor întâi, dea-mi arhanghel căpătâi, de mă spele, de mă şteargă peste tot; dea-mi drac aspru la călcâi, m-ar atingă, mă răzgâi, când un îngere cuprinde-mă la cot. Când întâi mi-o fi de mor, toarce-m-a tălmăcitor, ţese-m-a netezitor, las’m-a val pe năsălie mă-nfăşor, mă trag frânghie, de m-adun, m-agăţ, m-adie, să mă legăn de-am Ioanei la pridvor. Să-ngaim-am necuvinte; să tac-am atonii; să zac-am oseminte; să cânt-am colivii. Să descheg-am diateze; s-alin-am eliziuni; s-aţâţ-am antiteze; să plac-am plecăciuni. S-afum-am firmament, firmamente; să bâjbâi-am draperii, târzii; să răzui-am ornamente; să vântur-am nimicii. Să rup-am palisade; s-afân-am pufării; să trec-am balustrade; să plec-am pălării, tichii. Să frământ-am movilă; podidiri, pologiri, foşniri; să răspic-am pupilă; rumeniri, răsalbiri, clătiri. Să depăn-am pofidă; vâlvâiri, tolăniri, topiri să murui-am firidă; săvârşiri, aburiri, neştiri. Să curm, am torente, c-am stări să-nfior; devor-am sedimente; mistui-am întrupări, mă dor. S-am s’pogoare povară, tării nu-mpung; s’mă tot petrec am mioară, s`miel degeaba-ndelung. S’irig-am spuziri agreste; s’n-aleg-am legi andrea; să leşui-am manifeste, s-amân-am pociri sadea. S’nu isc-am verticală; s’murmur-am amvon; s’nu risc-am spirală; scapăt-am semiton. De-am cea stea-n derivă, rost înc-abat; de drac-am în arhivă, putoare-n pat. Să răsfrâng, am poveste; la joc secund; să răsfarmec ferestre la stea-n-afund. S-anim-am contur elastic domnului si doamnei T; să toc-am salcâm de plastic, flori de mucegai pembé. Să lupt-am căldură mare; şi dă-i şi luptă şi luptă şi dă-i, clopoţeiiiii, zile-ntregi; să mai am puţină răbdare; să dau am palme-nţelegi. Că să fug-am, mă prinde, să trec-am, mă vrea, că să vin-am, mă vinde, au să cad-am, mă dea. Să curm am torente, s’murmur-am amvon, devor-am sedimente, scapăt-am semiton. La mine la biserica La mine, la biserică, la gara Filaret anafură se dăruie, pronaosul se năruie. Se-nchină dreptele, se-nclină treptele, scârţâie stranele, se scurg amvoanele. Suntem beţi, băi, la albie seacă; cu gura la piatră cioplită cercăm. Secăm, băi, secăm. Rece, vânt, ne dăm cu pământ. La mine, la biserică, la gara Filaret se-ncing cefele, se coc sinalefele; se scot tarabele, se vând silabele; vămile se predică, limbile se-mpiedică, clinc, clopotniţe, zăbale, botniţe. Băi, ce-am făcut, am făcut, ce-am tăcut, am tăcut; e o vacă în inima mea; de-abia se mişcă, o vreme stea. Bat îmbierile, ard adierile, buze se-nşiruie, aburi se miruie. Lucesc feţe, feţele, se rod poveţele, drace, dă-mi-le, doamne, refă-mi-le. Din povestite-i, băi, pe ocolite. Uite, rondul de flori ce frumos a fost! Restul, băi, ce rost? Fire-ai a dracului de ţandără, iubita mea martingală! Iubite frâu, mediator de coteală! Se pun pândele, se dau osândele, se-mpung pungile, se trag dungile. Se-mpart durerile, se trec puterile; morţile se văruie, felurile stăruie. O coroană la moartea iubitului drag al mamei doamnei iubitului nostru, de la iubiţii iubitului fiicei doamnei iubite de-a mortului nostru. La mine, la biserică, la gara Filaret. Scârbele se scutură, mrejele flutură, lustru se capătă, candele scapătă; poftele se-avântă, spoielile se zvântă, sfinţiile se năzuie, icoanele se răzuie. Fire-aţi ale dracului de pofte! Băi, tociri, albiri, băi, cârpiri, trandafiri! Şi fire-aş al dracului de filtru! Iubite, iubitule dop! Fire-aş a dracului de sită! Uite, mă-ndop! Mă desfund, mă despoi doar apoi. La mine, la biserică, la gara Filaret. Cădelniţe clatină tihne de platină. Cobele puternice colcăie cucernice; tălpile huruie, pieile se ciuruie; clincăne cheile, se lasă pieile. Da, mi-aproapele; joacă pleoapele. Băi, duşi să fie se-oglindească următorii tovarăşi cu bască. Mai sus pentru pace câteva cozoroace, mai jos se-ntrevadă perne de baricadă. Băi, un foşnet la secera moale! Un trap la ciocanul agale! Se-ndrumă treacătul, se-ncinge lacătul; se cântă pravila, se-ncinge stavila. Se dreg ferelile, se ung oprelile. Se-ntorc foile, se curmă nevoile. Fire-ai al dracului de copil, viril, bleg, versatil! Te-ntinzi, te bat; te-apleci, te bat; te duc pe sfori, în flori. Slăvile se mântuie, otrăvurile bântuie, de gheaţă leşiile umplu veciile; molime prielnice se-ntind pomelnice; se pierd măsurile, începăturile. Băi, fire-ar, la orice martir, un profesor sau doi chiar în cimitir! Băi, ne tragă la pat păpuşarii; bată grindina, umble cuţitarii. Ieşim la soroace la soare; la nuntă, la înmormântare. Fire-aţi ale dracului de aţe la soroace pe umeri, pe braţe! Băi, de descoclit colţul gurii ne dăm întâi duminica cu vârful prăjiturii; apoi ne-ndoape-ar, ne joace-ar, până ne crape-ar. La mine, la biserică, la gara Filaret trec zilele, se strâng silele; trec lunile, se rod minunile; crapă lemnele, seacă semnele; şovăie vederile, scapătă vegherile. Băi, jelim, chiuim, nu ne-auzim. Strâng hainele, se-mbuibă tainele, curg pletele, joacă petele, se-aştern momelile, se-aleg gătelile, se-aprind culorile, vin sărbătorile. De dincolo se-aude un bărbat; vine-al dracului şi nu m-am îmbrăcat. Băi, naşterea e-n spatele casei, murirea e-n casă pe pat. În faţa casei nu e de stat. Mă paşte fratele, să-mi ţină spatele, să-mi stoarcă şoaptele, să-mi cearnă faptele. Se cumpără paşte, se tulbură moaşte, maşteri şi maştere cântă la naştere. La toate mesele se sting miresele. Roz, ca pâinile, se freacă mâinile. Dor bărbăţiile, se pierd sorociile. Freamătă femeile, se pierd ideile. Se trec iubirile, se surpă firile. Băi, frunţile jos! Păsări în iarbă, fruntea pe păsări. Mie, bono Mie, bona, de-mi-ar da o proteză, că sunt anemic şi că vreau să răzbesc; schimbător de proteză mi-ar facă muncitorul ei împărătesc. Ne-ajungă un abur de ciorbă, ne licăre-n frunte, sleit; şi, zic, zângăt a salbă de bonă ne-ajungă pe ţeavă zvonit. Zic, la oglindă-ncercăm fluturarea faţă-n faţă şi de jur împrejur, că vine bonă virilă şi boantă, ne pună, zic, steaguri la cur. Steag, vă zic, fără vânt, e degeaba; hai jocuri de doi, fluturăm într-o parte-n oglindă-napoi. Zic, ne scoatem cu toţii cămaşa, de se-aude sirena-n dulap, ne gătim a jujeuri de sticlă şi a flori de cartof la ciorap; că uite, zic, un adult comunistru, emerit la congresu rus grasu, spre scaunu târâie-ntr-una, zic, scara de sfoară din sasu; întors cu servieta cu ştaifuri, cu şpiţuri de lângă front, bont, ia oala cu şmaluri, ştrimfi, ştifturi, s-o ducă iară bont, în taină lângă front. Cocoaţe-se pe scaun, şterească; valma-l audă dea urce pe noi; sărute-ne vor, zic, dea urce, fluturăm într-o parte-napoi. Hai odată, bono, du-ne la baie, în gândaci, pân’ la brâu, gândăcei! Pune-ne câţiva la ureche! Dă-ne, bono, pe spate cu ei! Zic, ne-aplecăm sub chiuvetă-mpreună, zic, bona cu cârpa ne dea; de vrem, zic, vedem şomoiogu’, obrazu’, vă zic, la podea. Sub chiuvetă-au su’pat e o lume; ce penumbre pe-acolo se-abat; pata, picu’, zic, pic, pleaşca, dâra; putem desena univers uscat. Grijă de-avem unu’ de-altu’, dureze desenu’ oricât; oricare din noi e de-adoarmă, l-apăsăm pe frunte şi-atât. Mai la noapte citim, zic, o carte, lipiţi, pe lădiţă, lucid; eu pun semn a mă las într-o parte la un verb balistic fluid. Mie, bono, de-mi dai o proteză; sunt anemic, da’ vreau să răzbesc; schimbător de proteză mi-ar facă muncitoru-ţi împărătesc. Dă-mi de caut o cârpă pe seară, şterg o urmă de praznic pe zi; dă-mi de fac, zic, o urmă de praznic; scutur, poate, organe nurlii. Dă-mi de prindem un fur de bonete, e urmă la pat a târlici; pun eu lame la fund, în serviete, tu, vreau văd tăietura, de-i zici. De-atâtea uşi pân-aici, de-atât încuiat, înşirăm la chei pe sfoară, la clanţe-n pat. De-nceput sunt atâtea la pat împreună; de-am fi toţi. Pe perna comună putem fi toţi. Poate secăm, la pat seacă timpu’, poate plecăm, dar afară-i târziu. Cereţi iute şi voi bonei bune bigudiu, ler mlădiu, fes floriu. Sunt destule bonete pe pernă şi fărmături pe cearşaf la popas; hai în patrie-n pat, la perete, că margine mai ce-a mai rămas. La colţu’ de faţă de pernă în lacrimi de lapte ne-albim; pe surpături încâlcite, de mână spre văi şiroim. Ce-atâtea hârtoape, ce dâmburi, ce-atâtea poteci pe cearşaf, ce-atâtea găvane pe garduri! Pe prispe capac şi taraf! Zic, deci, hai, la o ciorbă-mpreună, ciorbă, zic, ciorbă stindard; primăvara e bine la ciorbă; pe vine, la ciorbă, la gard. Dă-ne, bono, burdufuri din piele renală, de golit a o dată pe an; de pişău, sărbătoarea vernală, zic, ne vină-a-ţi juca strop cancan. Putem pretinde şi intrări în somieră, ovale, bono, fante de vot; zic, fanta, funcţionarii, fantele; zic, trântim bigudiu’, ne dăm în drot. Hai ne dăm bono-n leagăn cu uşa, hai zdrăngănău, strigău, răscăpău şi chefu’ ne-ar fi mai năprasnic, la hău, când mai vii de pişău. Desenăm la capacu’ de fontă zgăuri pe nit; o şoaptă măcar de ne-ajungă, un licăr pe ţeavă sucit. Fluturarea se-aude mocnită şi surdă sirena-n dulap; zic, rămânem la o siestă chircită, cu salbe de bonă-n proţap. Uite încă nimb la aburu’ ciorbei, i-auzi colo, pe prispe sub nimb, tropăieli la capacu’ de fontă, sub taraf de-antibone de schimb. Ni se vadă-n profil omoplaţii, genunchii tresare-ne goi, spre colţu’ de pernă din susuri ajung antibone la noi. Antibono, [lipsă text] A de la Roma si â din a -Cronică-n răspântii- Harhăt, huiuri, hutupale, haita-n vale, haita-n vale! Haţ la harşchină-nhăţat, haita-n sat, ei, haita-n sat! Las-o, lasă-te-nghiţit! Lasă drumu' nehătit! Cum vânat mă dam dintâi, de-i dam halei căpătâi, hala mă hâia, hăţea, da’ lumină nu primea; n-a şti-n veac, zic, ce-mplinea hala-ne, mai ce-a-mplini, până lup la hălci a fi. Ia-ţi hăitaş de-i dea la burtă, fi-ţi-a trecerea mai scurtă. Dă-te-n în lup, te-a place, altceva te-a face! Pe osos, tot neamu’ meu, să-l înghiţi, hei, fi-ţi-a greu, lupe pal, spurcate lup! Uite-n hălci mă trag, mă rup; sugi odoare-nmoi culori, bei, strărâcâi, mă scobori! La clintirea lupului, din foalele trupului, ţi-as trimite-n sucitura lupului o vorbă-n gură: Bunule, vânate zeu; ce mai e de satu’ meu? Că-i oţet pe-aici, e sare, cocă, clisă şi putoare; lupu’ rău se bâţâie, pipota-i se hâţâie, cade-mproaşcă, urcă fum. Lasă-n hlei un cap de drum! Ne stâlpeşti, pân-am veni, capetele la moşii. Scoate mierea cea de tei, uită untu-n putinei, adu fânu’, vinu’ fă-l, ţine caii, caru’ dă-l. Veste, ruptule hăbuc, de la margine ţi-aduc. Mândre, pân-aţi mai veni, dau-le mierea la copii, că m-aş duce-n lăturii. V-aş lăsa pe vale-n pânză la-mpietrit un drob de brânză, vin la vorbe-ar la-nvechit, sârnice-ar la vămuit, ciuture-ar la cumpănit; şei-speteze-ar, brâie-ar, ţoaie-ar, strune-ar, ghioage-ar la zbicit; de-ar pe frunţi la descioplit, de-ar pe văzuri la topit, la undit, la smălţuit; de-ar pe tălpi la jăruit, la s-albire-ar, la-nnegrit; de-ar pe palme de-mplinit; de-ar pe buze de-aburit; ciocu’ găii de smerit, duhu’ văii de-ntreit. Lupu’, dace, s-a sfiit; are-a lume, e bogat, n-a mai ştire de-a vânat, fi-ne-a lupu’ de schimbat. Suntem români cu î din a; a de la Roma si â din a. Se vindeau în târg, la Roma ilustrate din Sodoma, carne vie parfumată, răsambrozie murată ; se uscau în bacanale sperme roze pe sandale, vin pe piepturi somnolente, fieri pe şale triumfale; pe profiluri monumente lunecau emoliente, se fanau narări murale, se-afundau vocale lente. Lin, din lazaretu’ Roma, îşi răceau adverbe-aroma. Vorbe şi le bântuie, sânge şi-l iar mântuie, Roma-şi trimitea bărbaţi, de-s’purifice-n Carpaţi. Suntem români cu î din a; a de la Roma si â din a. Negustorii daci vindeau prafuri anticorcitură, ierburi pentru lepădare, de-n oţet, de-n saramură; mai vindeau sex-protectoare dace, din crâmpei de sac, răbuieli pentru-nmuierea cururilor tari de dac. Lupte crunte la cetate, lupte mici în râu, la mal, lupte-n grâu abandonate, sărutare, da final şi-apoi sămânţări voioase la copac, în buruieni, calme molime mănoase întru dacii cetăţeni. Da-ntr-o zi tămăduiţii ş’luară punga cu ţărână, codexul cu achiziţii, gros convoiu’ cu smântână, traista-le cu-afumătură, ciubăru-le de-aur plin, c’le veniră de-ntorsură, via Turnu Severin. Rămâneau pe-aici poeţii, şase sute şai’şi cinci, de să umple gura pieţii de sandale, de opinci; de ne scrie pe morminte, de dea cursu’ la canale, de dea fondu’ de cuvinte stărilor de dor, de jale. Duşi cu caprele prin castru, de-n diurne cumpăniri, primitori de sânge-albastru la organice nuntiri, sânge bicolor ne fiarbă în ajun de-organic leac, surâdeam cu sapa-n barbă, în profil romano-dac. Rămâneam în şezătoare, rămâneam în vatră grea, Dacia-ne-n ondulare, cu românii verzi pe ea. Suntem români cu î din a, a de la Roma si â din a. Haitele treceau cu hurta de ne vadă an de an; luau cu sacu’, beau cu burta ciorbele de pământean; ne-nfrăţeam cu lumea toată, l-aşteptam pe tata-n flori, de mai vină, de ne bată în ajun de sărbători. Mai doineam de veto-alene, mai priveam latin-păgân, noaptea mai ieşeam ‘n izmene, de se teamă de român. Dam la fraţii cei de cruce, dam la cei de semilună, dam la cei de stea de-apuce, dam de-apuce împreună; ne-aşezam şi noi pe masă, ne făceam şi moi şi buni; pentru câini aveam o plasă cu ciolane de străbuni de la răslupii de şatră, toalpă, haită, toi, convoi. Ne lupeam căciuli-n vatră, beam de lumile de-apoi, de mai Dacoromania, de mai continuitate, de mai Dacoturcăria şi Dacovecinătate. Fie-n veci în sărbătoare pofta, ghiontul, colivia, noi, ne doară-n curu’ tare, fabricat în România. Suntem români cu î din a, a de la Roma si â din a. De Isus acel propune prin popimea românită, Ma’x, Isusul nou, răpune românimea răspopită. Vrem şi noi mai multă barbă, ni se dă rai la-ndemână; importăm sfori, barbă, cuie pentru victima română. Stăm ne reboteze zmeii, ruinăm nepotrivit, ni-s preschimbă dumnezeii, răspopim nestăvilit. Reîntemeiem ruină în prezenturi de-mprumut; ciorbele de rădăcină le-ncălzim la foc vândut. Răsăritu’ e prea roşu, asfinţitu’ prea marin; suntem unde se usucă prânzurile cu venin. Suntem unde sfântu-aşteaptă, da' şi când oriunde-n zonă rituri seci, minuni de cârpă, pleonasme se ordonă. Se fac lodene de forţă pentru magii moromeţi, se-nroşesc la steag, la torţă caii verzi de pe pereţi. Se fac răni la analiză, se dau clauze la rană, se stă-n simulări de criză pentru milă şi pomană. Stăm în prag pe oală spartă, ne cuprind idei mereu, ne rămân orale-n poartă, că s-ar duce vestea greu; le găsim deja banale pe o foaie din Larousse; redescoperim agale, reprefacem juxtapus. Ne-au rămas, de dat la lume, 7000 de geniali, 700 de albume cu eroi potenţiali, 70 de căi vitale cu traseul interzis, 7 trenuri cu sarmale finisate la Paris. Da-le-am toate până trece, da-le-am toate, că se-mput, stăm în pauze de viaţă înainte de-nceput. Aşteptăm ceva de cadă, aşteptăm ceva de stea, ne spoim de nu ne vadă, ne iubim de nu ne ia. Stăm aşa, ceva de vină, stăm de treacă cineva, ne-aşezăm la rădăcină, revenim la â din a. Ne-ar fi încă tânj organic, haz blajin, naz iertător, ghes angelico-satanic, brânci undit, şovăitor. Cum vânt duce şi aduce ce din lup pospai pe cruce, n-aţi vrea ca, frânt în fântână, unul dintre noi s’rămână prima Marie română şi sfântă şi măiastră? S-avem şi noi, n-aţi vrea, Maria noastră? Abandonerii de Prin ţara lui Roşu-mpărat cine-ar trece, la praguri se dă pernă rece. Roşânii-s cumva pe moale, pe fân, de pildă, pe sfori, pe foale, pe muşchiuri, burdufuri, pe boabe, petale, bulbuci, pe pene, pe foi alterne, pe trame, băşici perene. Şi după steaguri, toate la fel, cu găuri tivite niţel, nu se-mpart roşânii-n meleaguri; după saluturi, gură-ntredeschisă spre zarea gaură sau scrisă, nu se-mpart în ţinuturi; nici după minuni, au coate-ospeţe, în regiuni, voievodate au judeţe. Poate, după jocuri, de se-mpartă-n locuri, după rotunjii-n moşii, după nimb la pietre-n vetre. Ivitorii, răsăditorii, de pildă, răslipitorii, sleitorii, unsorii, triorii, maiorii, fiorii sunt mai pe deal, mai la mijloc, de pildă-n sală-n capitală. Feluri oarecare, cum pe perne, până-n hotare au cele mai multe, roşânii, din lume; dicţionarul e-n n volume. Abandonerii de aba, abandonerii de abac, abandonerii de abacă, abandonerii de abagiu; abajur abandonerii, abanos abandonerii, abataj, abator abandonerii, după carte-aşa mai departe. Ionel, de pildă, e un ascensor, cu stea roşână la bor, perniţă-n cap şi ladă cu hamuri să nu cadă, care se lasă şi vibrează, saltă pe-aici au pe lumea cealaltă. Cară ba drege la dregători, ba argint la oglinditori, însă, ca mai an, aduce pâine, sare, fiecăruia de la fiecare. Duce, totuşi, mocniţii, murgiţii, şovăiţii, totuşi, nefrăgeziţii, nespoiţii, sfiiţii; neizbiţii, însă, râvniţii, necruciţii, zgâiţii; aduce, totuşi, dimineaţa vise, duce, însă, seara cărţile scrise. Roşânul-organe, funcţiuni, procese, leziuni, întreg au crâmpei, e straşnic, e-n trei. Cu prima lui parte fără răspas trează e lucrat au lucrează. Dormerii, de pildă, culcaţii, treziţii, scoşii, scufundaţii, flotarii, proptiţii; sprijinitorii-ntăriţii; de-apropieri pătrunzarii; ducérii, de duceri, plecarii; de-ndes parfumerii, de dresuri pudrerii, de şoapte, de pildă, şoptierii; de trei găuri însemnaţii, de-o gaură fraţii, de-nălţări tăiaţii; bastoane, bastonarzii, bascule, bastarzii, baiere, barzii, de barzi, leoparzii. Fiecăruia-i place ce face, pofte de nu-s, nici chei; securitatea e-n ei. Cum apucarea-i prescrisă şi năzărirea e-nchisă, cu-a doua lui, deci, parte contemplă-n timpu’ trebii demult i-oprite arte: car cu boi, de pildă, de joia dulce, poate, cu cronopi, masa spovedaniei lui Stavroghin, Mingus, Pamplona, plopi. Se-autoprocrează cu-a treia parte mai netrează. Primii de nimeni depindă, se-autocuprindă la verbe de dor ambigen de sine, ba infinitive, ba participii, ba supine, s'Petre si Maria-n oglindă. Ferit de-atunci de inutile contacte vechi, civile, roşânu’ s’face ghem, şi stă cuprins ş’ah-doamne-vai dă ochii peste cap destins; dar într-atât, încât supremu`Roş, fost ciob toartă, ciob mâner la vatră şi Roşa, fostă-n front sârmă ghimpată şi lopată, zic: nu-i a bine nici ăst contact cu sine şi-înceapă-n toată firea roşână biscopirea; că de vânzare neamul ar produce ba eunuci, ba eunuce-abunde în magazii-muzeele cu funde. Acel Ionel are unghie lungă de găteală la degetu’ mic la picior, de râcâit, de propteală, clinteală, scopeală; mai cade tencuială. Prim autoscopit, cu prea ştiinţă-n salt, Ionel e deci menit scopească în înalt. Un singur mare ah pe viaţă deci roşânilor le-ar fi, în loc de zeci mici ahuri-doamne-vai pe zi şi-abandonând ies ei din ascensor cu ochi tulburi, rotofei, pe perne reci, ciudoşi, roşei. Agită-n jur durii fiori bonete şi a răscoală moale cântă dur pe la perete: -Da’, vai, Roşilor, deal, hingher, bir, bre, major, bre, fudul! Vai, Roşilor, jos, casap, tril, scrot, ovar, bre, destul! Roşa şi Roş sunt azvârliţi frânturi pe fleaşca pală-abandonată-n ladă. Ionel e-ales monadă. E-aleasă stema: cer, lucernă, munciri, moşiri, moşii, bouri pe pernă, scopiri, scopii, plai, lan, pom, apă, mal; imnul rămâne totuşi matinal. Roşânii în desen apar fără de gen; ’n-afară de-ochi, mai adânciţi la ce-ar fi ea, mai scoşi la ce-ar fi el, în tot ajunşi egali, sunt cam la fel. De-a se iubi roşânii-au doar de-a se privi, că văpăind de mai iubire, ar zămisli gata-scopiţi doar din privire. Dar vestea şi mai minunată pe pământu-ntreg ar fi a naşterii roşâne şi mai fără jeg: deja faimoase umbre roz născute-s de curând din stat pe neprivite, din acuplări în gând. Şi-n gând, marş, la stânga! Hai toc pe tablă, la stânga! Iubire-n faianţă, hemogramă la clanţă, la stânga! Stânga-mprejur şi stânga! Baricadă pe pat, la stânga! Baldachin privat, la stânga! Răsticsire cu sos, răstignire pe dos, la stânga! Stânga-ga, stânga-ga! Stânga-ga-ga, stânga! Stânga! Ana-n geam Sta-n geam Ana de haram, de urât sta Ana-n geam. Zi, gri-n geam, perdeaua-i cea zări adânce răstocea; de treceam, mai reci undeau, de cercam, gri secau. Ana-n geam, de-amurgea, de-n negriuri se-adâncea, desferea, desfereca în geam Ana, de-amurgea; de se rezeme-n bărbie, de strămestece pustie da’ găvan a mere coapte, da’ calup a telemea, 3 da’ oale-a griş cu lapte la 3 oluri a peltea. Da` din bezne se-auzea lărmuire tinichea şi-Ana se foia-nfoia-n şapte ii se limpezea, la făclii se lumina, se-nteţea, se-ncingea. Ropote-i, răsuflătură, trecete, i-adusătură, şapte-ajunsetele, zvoana; fiară moale sta-n geam Ana şi mai sta fiară fierbinte, la toţi şapte dea cuvinte: Io-s Aleodor, nu mai vrei s’mă pitul cum vroiai. Io sunt Greuceanu, vrei fruntea mea de fai s-o bei. Sunt Mogârzea, măr despurc, inimi vântur, cruci descurc. Mătăhuz îs, de mă-nfoi, snoave-n tril ţi-ngân de-ogoi şi, cu linul Calomfir, la piept aură ţi-nfir. Io-s Ţugulea-ţi dreg momele din respir şi-albuş de iele, Prâslea-ţi desenează-n poală zmei de lapte-n pielea goală. Prâslea sunt, mirt adusei; dezgovesc, descing, deschei. Zic şi eu: vrei, Ano, sens, dens am, Ano, sens dau dens. Sunt poet şi cavaler; apăr, da’ nimic nu cer; zic poveste, îngrijesc, car mirese, răscolesc. Ana-abia de m-auzea, se sucea, se repezea şi-aşternea, `şternea sarmale, cu rachiuri i-aroma, i-aroma, i-ndoldora. Şapte ii le prăvălea, şi-i dădea pe ţâţa-i moale, i-nfira, i-nfiripa, îi momea, îi netezea, îi umbrea, îi risipea, i-ncuiba, îi potopea. Strânsetele-ncingerile, luciurile stingerile, de-n dens iz a leuştean, la iar zi-n abur de-alean, roz pal Ana se-nsleia, şi gri goală se-nvelea, grea de şapte ori cădea. Şapte zile-s’dihănea dea din borţ leop în pervaz rotunjimile de-obraz; mai moşeam ciupi, bruşi, bijoaie, sorburi, mâncuri, pori, şiroaie dâlme, şipote, doline acre-amare, dulci, saline şi-ntru duh de-adunăţele fiorei şi fiorele; da `moşeam şi vâj de ghint, fulgeriu de soclu-n clint, zvelt au durduliu de buche la-ntâlnirile de muche, purpuriu de laticlavă, greul unu de-arhitravă, greul doi de bolţi-aspic, preagălbuiul de nimic şi-ncă o albie cu spume, de se ducă vestea-n lume. Dup’a şaptea lăuzie de-a mă duc mi-era şi mie ş’nu era cât mă duceam stat c-al Anei stat în geam şi cât drumu’, cât prihane, nouă nu-i ca-n geam la Ane. Nuicangeamla Ane. C-am avut C-am avut pe Tisa şaică, mi-a venit a clipocioaică; a-ncâlcioaică de făcău, a-nspumoaică de-nchingău, a clocioaică de ceacău, de ciriş, a prelingioaică, a-ncleioaică de tăiş mi-a venit pe Pogăniş. C-am avut pe Vedea şaică, mi-a venit a şuieroaică; a sufloaică-n ciorbalâc, a lucioaică-n sorbalâc, de-o plăcui, a strălucioaică, a seu de uscoaică-n tui mi-a venit pe Călmăţui. C-am avut pe Cerna şaică, mi-a venit a sărutoaică; a trăgoaică de tivic, a sucioaică de buric; într-un peş, a căşunoaică, a-ncingioaică-n felendreş mi-a venit pe Arieş. C-am avut pe Crasna şaică, mi-a venit a sfârlogioaică; a-ngânoaică de-ocinaş, a-ncântoaică de zicaş; de zălog, a-nfăşuroaică, a păstroaică de sfarog mi-a venit pe Topolog. C-am avut pe Nistru şaică, mi-a venit a săturoaică; a-ntingioaică-n răsunoi, a-nbeznoaică-n buduroi, a-ngreloaicănă-n năboi; de oţet, a tulburoaică, a zăcoaică-n zaiafet mi-a venit de pe Siret. Tu, treceancă-mă de maică, scapă-mă de-nlocuioaică, bălăcioaică-mă-mpâcloaică; mă slei, sloi, spoi. Caută-mi pe văi vegheancă, dezveleancă-mă-nveleancă; se-ntindea, s’boltea-ncheia. Oft climatic, vâj limfatic, zgârci haihui de-am tot avut, a-nchirceancă mi-a trecut. A mocneancă-n mândălaci mi-a trecut pe Hârtibaci, pe NeajlovOituzRăut năzăreancă mi-a trecut. Pe Chilia de mă las în năpârcă, cin, dubas, a piereancă mi-a rămas. De-ar rămâne vorbele chinului cu ciorbele, în ciobacă, lotcă, cin miruioaice-mă toate, amin, Palca Baş Rusalca, Ciurica Stahica, Drăgaica Nagaica, Ondina Josefima, Ştima Filoschima, Rusalia Metalia, Tălpoaica Sămădoaica, Zmeoaica Bosforoaica, şi Striga Veriga. Doamna Seghedi La de-a-nferecatelea, de-a zăvor ţivlic, zăbrea pomenire-a lumea mea; de-a-ntunerice chisea. N-ai de intri, n-am de ies, nu ţeşi pragu’, nu-ntreţes. - Care-i cela ferecat, de-n vileag, oare, de-n pat, zăgrăiau chelarii-aceia, ce se facem noi cu cheia? - Cheia, cui n-a fi, daţi-o doamnei Seghedi. De-a desferecatelea, de-a-n ceva desfacelea pomenire-a lumea mea; de-a lumini meterhanea. N-ai de intri, n-am de ies, pragu’ de-ncă-i de cules. - De-n pat, oare, de-n vileag, unde-i turburu’ mai vag, Anghelii, chelarii-aceia, ce se facem noi cu cheia? - Cui cum iar n-a fi, s-aibe-o doamna Seghedi. Da’ de-a mija şi mai de-a strădestransrăsprinselea, pogani Angheli secere verbe-mi de petrecere. Vrei de-a-n pernelea te legi urmelea-mi de-a le dezlegi? Intri, muma dă la pat, de cuprins, de legănat; eu plec moale de-a bărbat. Cum de dus, nu mai apuc în vileag de-a mă hurduc, ma duc lumii cea de prag dintre aspru şi dulceag. Vameş Anghel se-ntreba: - Cine muma istuia? - Anghe, nu mă mai privi; ştie doamna Seghedi. Treaca mea dintâi e-n ie, s'calduri, stanişte-i de-a scrie; stat, clint, fel, duh, dert, priinţă, zarişte, hălăduinţă. Vier Anghel, nu te prad, las’mă-n vie mă răsad. Strug lipsi-ţi-a ţi-a părea, tot plăteşte muma mea. Da’ mi-a zice: de-apucău, facerea-ţi ’n-inimă tău; cu-a tocmi, cu-a tângui, ţi-a-nchega tău-nsmoli, muma-n poală te-a-nvârti iar pân’ te-ai îmbărbăţi ş’bărbăteşte-ai cere vlăgi eterifere. Ş’capeş Anghel se-ntreba: - Cine muma istuia? Dau-i-aş toate strugurii, doamnă Seghedi. Ingheţ-Anghe-a treaca doi, mâna-i stană, fruntea-i sloi, c-am ales dintre poteci, cea de-aduce buzna-n beci. Butar Anghel, muma mea, fă-o treacă, las-o bea! Lasă butea cea de curgă, dau-ţi de-aur şa la murgă, fire-ai mândru dimineaţă, de-a schimbărilea la faţă! Anghele, gropar, dă lopata pe pahar, de-a fi muma de-a mă scoată, ţi-a da-n dar bijoi amar. Da’ groparu’ se-ntreba: - Cine muma istuia? Na-i las lopeţile mele, scoate-a lumile cu ele. De-a iubitea-n vadu’ plin, a ravac au a pelin; cinean a ravac alungi, a pelin cinean ajungi. Dau să plâng a malu’ stâng şi n-aştept a malu’ drept. Anghele podar, ţine-ai podu’ de-a hotar, de’ncă malu’ n-ar înceapă, de’ncă, de-ncepu, mă scapă. Mă-nfeţi, Anghe, cleştarin, de-a mă luneci pe venin; opac Anghele mă-nfeţi, de-a mă-mpotmoli în dulceţi. D’Anghel podar, Anghelac: - Cu mi-ăl malu’ ce se fac? - Cipci arunce, broderii, doamna Seghedi. - De-a iubitea-n vadu’ gol, câtă tuie-ntru pârjol, ţi-e rug vadulea te-a frângi, te-a laşi iască, ţi-abur plângi, scris rămâi neponorât, caldă cremene, c-atât. Fă-te, mi-Anghe, făgădar, prundulea de-aşezi prăgar; durezi, Anghe, făgădău ţi-a cişmele şi-a călău, moaie-ne-a descremene, taie-ne-a re’ngemene. Zăgrăi’Anghel, Anghelac: - Cu i-ăl podu’ ce se fac? - Doamna Seghedi, nimerească pălării, iar de-a fi-ncă vâslă, moaie-se-a de pâslă. - Tobaş Anghele-ai şedea, de la cine ce mujdea? - Ce se-aude de la prag, foşnet îi a moleşag. Larmă surdă e din stauri, crapă braţele de fauri ş'vin, de frig, peste moşie, vaiere de temelie. Doamna Seghe dusă-i, ştii, mai aducă de-a-ncălzi, treacă-n pâlnii moi corole sângeriuri din cupole. Sau, s-ar zice, c’apă vină, sloiuri de ne ia, străină, da’ că nime’ vadu-a trece, nici când iar vale-a să sece; c’nu e valea de trecut cât e mal necunoscut. Angheli unii-a şti, măsoară, află, urcă şi coboară; alţii stau în chibz a şti cine-i doamna Seghedi. Călău Anghel orândar, frigi, hai, trişti în pălimar şi din beci ia’ncă bijoi, toată cremenea mi-o nmoi; toţi mocnaşii-mi se-a urni, da-le-ai pară-n scovârlii; nu rămână-nmuieturi, da-le-ai plimbă-se-n poturi, ci-a nu ducă-se haiduci, da-le-ai turburu’ hăbuci. Da-le-ai, meşteri de-s, malale, miez pustiu de-nalţe, moale, da-le-ai, miorari, sineală, stea-n zăvează, bold, beteală; de jiravi, sleiri, sanchie, de ţânaşi, nedesluşie, verigaşi, deşirăţele, cinaşi prea-s, câneri, căţele, de hagii zeflii, şoldie, zădăraşi, tivilichie. Şi mai Anghel, Anghelac: - Cu mumele ce se mă fac? - De-a ne cheme la nedei, ia’Nghe, dă-le clopoţei. Ai pus Anghele pe sus străveziul de mi-ai spus? Ai întins pe jos oglindă, ne vedem cum stăm în tindă? Semne-ai pus, pisari ne-a-mparte rămas timpul dintr-o parte? Tindar Anghele, purcezi, vel-tindarii ţi-i aşezi, iconari pe joampe-n jur de-a strălaselea contur, băsnari ni-unghiuri ne-a-mpleti, umbre ne-a mesteşugi; pe chibzari şi pe zicaşi ’ştearnă-ne-a culoare-i laşi; doi pe fiecare stei, ţină hang la treaca trei. Ang, zicaş, pe stei tăcea, chibzar Ang îi răspundea: - Mumele, de-ar facă : clang, tu: vum tang, zâng vum cling dang! Pui măsaiul, pui sinii, pui buricele şi-mbii, ???? o ulcea de-a-npoftelea, două trei de-a-ncingelea; hai sfiele-alesăţele, unduiele ne-aburele, ostoiele, sfâşiele, zăpăcele-nvăpăiele, haida, de-a le-nchinământ, dea cu ele de pământ ş'cioburile le-am uitare, de cu florile s-ar dare, şternământ pe loc, pe vale, până iar face-s-ar oale de pământ, însetământ, săltământ, răsunământ şi pămân'- ceterământ - afânămân'- pămân'- pământ. Ne-ăla-Nghele-am sta, ţi-a fire, de-a ne dezistorisire; stingea vadu’, l-afuma, zâng, doi, trei, dang; un, doi, Sta.