Romulus Vulpescu. Doina [Ascultă, străine, ascultă]

Ascultă,
Străine,
Ascultă,
Vecine,
Ascultă-mă bine:
De foame adus,
Tăcut la-nceput,
În casă la mine,
Ţi-am scos şi ţi-am pus,
Din tot ce-am avut,
Şi pîine şi sare,
Şi laptele muls,
Cald, alb, în şiştare,
Pe masă la mine.
De sete supus,
Ai vrut de băut,
Pe masă la mine,
Ţi-am scos şi ţi-am pus
În cană de lut,
Şi vin, şi licoare,
Şi dulcele must
Fierbînd în ulcioare
În casă la mine.
De trudă răpus,
Căzut ai zăcut
În casă la mine.
Ţi-am scos şi ţi-am pus
Curat aşternut:
Şi ierburi, şi floare,
Şi piele de urs
Tîlhar de mioare
În casă la mine.
Şi… nu te-ai mai dus:
Tribut mi-ai cerut:
Pe masă la mine.
M-ai scos şi mi-ai spus:
“Aici m-am născut!
Sînt mare şi tare!”
Credeai că m-ai smuls
– Punîndu-mă-n fiare-
Din tot ce-i “la mine”?
Ascultă,
Străine,
Ascultă,
Vecine,
Ascultă-mă bine:
La mine,
La prag,
A fost vălmăşag
De haite cu steag…
Ca valul s-au spart:
Zbătură-se-n ştreang!
În pulbere zac.
La mine,
La curţi,
Veneau lacomi mulţi:
Mai mari, mai temuţi,
De-un cap sînt mai scurţi.
La mine,
La porţi,
E rînjet de colţi,
E plesnet de glonţi,
E umblet de hoţi…
Se spulberă toţi
Subt brazda mea morţi.
Asculte, oricine
Asculte-mă bine:
În numele meu,
N-are loc viclenia.
În numele meu,
Am topit omenia.
Dar tu seama ţine,
Străine:
În numele meu,
Înflorit cum e iia,
Mai e şi Mânia.

Romulus Vulpescu