Astăzi, 11 februarie 2015, la IICCMER a continuat filmul „să ne facem că“.
Mai întâi, nimic nou: pisica-cu-torționarii a fost pasată, în continuare, de la tandemul Radu Preda – Cosmin Budeancă, la Andrei Muraru. C-așa-i în politică! „În legătură cu lista celor 35 de torționari, nu a existat o cercetare serioasă care să susțină acest număr. Nu mai sunt 35 de torționari în viață. La momentul acela fosta conducere nu a ținut cont de argumentele mele, în 12 cazuri investigația s-a suspendat din lipsă de probe. Acum investigațiile continuă pentru 13 cazuri, dar vom vedem [vedea] ce probe strângem, cifra poate să fie și mai mică“[1] Budeancă dixit.
Apoi, „fosta nouă echipă“ de la IICCMER a venit cu o ridicolă listă de trei „căprari“[2]. Unul dintre ei, Refic Fizula, este însă mort de doi ani[3].
Involuntarul umor (pentru cine mai are așa ceva) este și el colosal, căci IICCMER (prelungire a Executivului) citează, în compunerile sale... „Miliția Spirituală“.
Prin urmare, demersul este, pe cât de neserios, pe atât de neinteresant, prin urmare ne vom întoarce la Procesul Vișinescu.
*
Am mai spus, am repetat apoi: IICCMER a pregătit cel puțin prost acest proces[4]. Ar fi de reluat aici două elemente:
1) faptul că Vișinescu a fost securist, însărcinat cu toată gama represivă a Organelor – teroare, exterminare, muncă forțată, „demascări“, „reeducare“ – motiv pentru care a și fost numit la conducerea „centrului“ Râmnicu Sărat (și tocmai de aceea este dezolantă lipsa de insistență a Institutului asupra biografiei sale anterioare);
2) rolul pe care l-a jucat închisoarea Râmnicu Sărat la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960: ea a preluat, de la închisoarea Sighet, rolul de „prim centru de exterminare“.
Restul sunt detalii, în general importante, însă dacă instanței nu i se vor explica aceste două puncte, și ea nu le va înțelege, tabloul va rămâne nu doar puțin relevant, ci neclar.
Alte teme care însoțesc luările de poziție din presă sunt „parazite“, căci creează un amalgam, de vreme ce nu au legătură cu subiectul procesului în curs: povestea cu „antisemitizarea“ lui Octav Bjoza, comparațiile nefericite ale Luciei Hossu-Longin, numirea și reconfirmarea în funcție a președintelui IICCMER sau chestiunea „sfinților închisorilor“; și cu atât mai puțin, „lupta de clasă“ / „segregarea politică“ între victimele „democrate“ și cele „legionare“ ale comunismului[5]. Neimplicarea AFDPR, ca organizație, și a D-lui Bjoza, ca fost deținut politic și președinte al ei, este însă, credem și noi, o pierdere, iar reproșul adiacent întemeiat.
Un fapt demn de semnalat: prezența, din ce în ce mai vizibilă, a foștilor deținuți politici și a urmașilor lor în acest proces. Căci fără luarea de poziție a victimelor și a copiilor lor – ei înșiși victime: regimul le spunea „puiii de năpârcă“! – fără o dezbatere mai largă, în continuare, el nu are nici un sens[6].
În continuare, vom expune două idei, pe care le socotim centrale:
1) În ciuda greutății rolului pe care îl joacă, IICCMER reprezintă mai puțin de un sfert din acest tablou, restul fiind: Executivul, Parchetul, Instanța, Părțile Civile și Istoria-ca-disciplină. (Ați observat, desigur: am omis deliberat „Presa“ și CNSAS!) Prin urmare, chestiunea este de văzut din toate aceste unghiuri.
Aici vom insista doar asupra liniei Executiv (a cărui prelungire este Institutul) – Parchet.
Astfel, fără o decizie politică și, în subsidiar, fără cooperarea Parchetului, un asemenea proces nu ar fi avut loc vreodată; și, cu atât mai puțin, campania IICCMER de „devoalare a torționarilor“.
Presupunerile noastre sunt, deci, că:
b) Parchetul a susținut această „campanie-efect“ întrucât Executivul i-a promis că procesul care va urma nu-l va deranja câtuși de puțin, ba chiar va obține un profit de imagine;
c) Scopul Guvernului ar fi să închidă astfel capitolul criminalității comuniste. Acesta este motivul pentru care Parchetul „a selectat“ un torționar „nici prea mare, nici prea mic“: el este „cel mai important executant de la primul nivel al mașinăriei de exterminare a regimului comunist de la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960“.
2) Orice am face, orice am drege, un cuvânt nu este de evitat în tot acest „proces“ (în sensul de acțiune), cu și dincolo de procesul Vișinescu: politica. Căci fără politică nu se va întâmpla nimic, nici în acest proces, nici în altele, eventuale (a se vedea eterna reîntoarcere la sinistrele NUP-uri!).
Chestiunea care se pune în fața Urmașilor Victimelor, a Istoricilor este însă ca ei să cântărească și să măsoare acest „proces“ (în sensul de acțiune) cu greutăți și cu măsuri esențialmente „nepolitice“. Prin urmare, să nu permită ca procesul să aibă ca rezultat, indiferent de intențiile organizatorilor săi, o simplă utilizare, exploatare politicianistă a istoriei și memoriei noastre tragice.
În fine, acest proces este crucial și din altă perspectivă: anume că de modul în care el se va desfășura, vor depinde și celelalte (eventuale) inculpări de torționari comuniști, și nu doar din anii 1950-1960, ci și din perioada ulterioară a regimului comunist.
NOTE
[2] Ei sunt: Neculai Tilici, comandant al închisorii Oradea (1953-1955), Refic Fizula, locțiitor al comandantului închisorii Făgăraș (1951-1953) și Teodor Sârbu, plutonier la Securitatea Turda (1949-1956) Cf.http://www.iiccr.ro/ro/presa/comunicate/iiccmer_a_facut_public_miercuri_11_februarie_2015_trei_nume_de_persoane_suspectate_de_crime_si_abuzuri_in_perioada_comunista/.
[4] Cf. articolul Elenei Dragomir și al meu, la adresa: http://www.balkanalysis.com/romania/2015/01/11/the-media-vs-historical-accuracy-how-romanias-current-communist-trials-are-being-misrepresented/.
[5] Cf., spre exemplu, http://inliniedreapta.net/procesul-visinescu-mesaj-moral-si-expunere-mediatica/#comment-106544.
[6] Cf., în acest sens, http://inliniedreapta.net/lavedere/anca-cernea-despre-procesul-visinescu-si-incompetenta-iiccmer/.
București, 11 februarie 2015.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu