Treceți la conținutul principal

ALEGERI PREZIDENȚIALE: 16 noiembrie 2014, de Mihai Șora

Că nu trebuie votat Ponta este o evidență pentru care oricine simte șiretenia tîmpă a acestui escroc zâmbăreț nu are nevoie de argumente ACUM. De aici nu derivă ca trebui votat Johannis. 
Dintr-un motiv foarte simplu, sibianul nu va putea modifica situația românilor, fiindcă asta nu depinde de el. Și nu va putea modifica nimic decît cu ajutorul altcuiva decât acela al românilor. Cine îl va ajuta și cu ce condiții?? Aveți răspunsul, atunci votați Johannis. 
Dar fiți vigilenți și puneți condiții ACUM, în public. Un contract cu pedepse pentru nerespectarea acestuia.
Nu vă mai lăsați iluzionați de promisiuni generale ci întrebați cu ce mijloace se vor realiza ele. Salvatorul nu există. Există doar forțele vizibile și invizibile ale invadatorilor. Mihai Șora este mereu capabil să-și dea demisia dar nu poate face nimic decât să ne sfătuiască ce să nu facem. Dar ce să facem, nu știe. Puțini știu, încă mai puțini pot.
Dan Culcer

ALEGERI PREZIDENȚIALE: 16 noiembrie 2014,
de Mihai Șora
 
Sursa :


Dragii mei prieteni,
 
Am scris textul de mai jos în luna iunie a anului 1990, când mulți dintre dumneavoastră, cei care mă căutați astăzi, nu erați încă născuți.
L-am scris sufocat de ce se întâmpla, atunci, la București, copleșit de ceea ce, mai apoi, a intrat în istorie sub numele: MINERIADELE LUI ION ILIESCU.
 
Citiți, vă rog, acest text.
Pentru că, citindu-l, veți înțelege cât de periculoasă este venirea lui Victor Ponta la putere, cât de periculoasă este ascensiunea lui politică.
Victor Ponta este pupilul lui Ion Iliescu. Este continuatorul legitim (și legitimat) al lui Ion Iliescu.
 
Citiți, vă rog, acest text și arătați-l în jurul vostru.
Dați-l mai departe: pe paginile dumneavoastră de Facebook, în familie, printre prietenii aflați în țară sau în străinătate.
 
Dați-l mai departe împreună cu acest mesaj al meu, scris astăzi, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril:
 
cu un Victor Ponta Președinte al României, ne îndreptăm spre o Românie a furtului generalizat, o Românie a imposturii guralive și dezordonate, o Românie a incompetenței și a nerușinării, în care oameni fără nicio calificare, oameni care și-au cumpărat sau au furat diplome universitare – ajungând, astfel, în pozițiile-cheie ale magistraturii, ale mediului academic, economic sau politic –, acești oameni corupți, lipsiți de scrupule, lipsiți de caracter, se vor afla la cârma țării noastre, mai exact: LA TOATE CÂRMELE ROMÂNIEI.
 
Ieri am împlinit 98 de ani.
Și știu, pentru că am traversat secolul trecut – cu tot ce a avut el bun și rău, miraculos sau distrugător –, știu ce înseamnă atât fascismul, cât și comunismul. Pe amândouă le-am trăit pe pielea mea. Din amândouă am scăpat cu viață: fără să-mi vând sufletul nimănui, deși „ofertele“ au fost multe și subtile, inclusiv în anul 1990, când am devenit, în primul guvern liber, de după 1989, ministrul Învățământului, funcție în care am rămas timp de șase luni, adică exact PÂNĂ LA MINERIADE, până când am văzut cu ochii mei ce se petrecea în Piața Universității și am decis să părăsesc guvernul condus de Petre Roman.
 
Știu, așadar, ce ar putea însemna un Victor Ponta la cârma acestei țări.
De aceea – TOCMAI DE ACEEA –, încă din primul tur de scrutin, l-am votat pe domnul Klaus Iohannis.
De aceea îl voi vota pe domnul Klaus Iohannis și în turul al doilea, duminica viitoare, în ziua de 16 noiembrie 2014.
Vă îndemn și pe voi, oameni cu scaun la cap și cu sufletul întreg, să mergeți la vot și să-l votați pe Klaus Iohannis: fără alte „rezerve“ sau „dileme“, complet sterile în acest moment.
Copiii voștri vă vor fi recunoscători.
 
MIHAI ȘORA
București, 8 noiembrie 2014
 
 
 
***
 
ÎNTREBĂRI
22 iunie 1990
 
„Niciodată n-am stat atât de descumpănit în fața foii albe ca acum. Nu pentru că m-ar asalta mii de gânduri, pe care n-aș ști cum să mă înstăpânesc pentru a le așterne pe hârtie. Ci pentru că, de vreo cinci zile, mă muncește o cumplită întrebare, căreia n-am izbutit nicicum să-i găsesc un răspuns, – și care sună așa: cum de a fost posibil?
Cum de a fost posibil, într-adevăr, să fie bruscate fără menajamente persoane aflate în greva foamei, a căror integritate fizică făcuse, cu doar câteva zile în urmă, obiectul unei imense îngrijorări din partea forurilor oficiale și a căror integritate morală fusese, de către aceleași foruri, scoasă de sub orice bănuială?
 
Cum de a fost posibil ca o manifestație ca aceea din fața Universității bucureștene, care, săptămâni de-a rândul, a proclamat non-violența și efectiv a dat dovadă că nicio singură dată nu s-a dezis în practică de ea, să fie așezată, de o parte a opiniei publice, la originea (nu în sensul strict cronologic al cuvântului, ci în sensul de cauză directă a declanșării) cumplitei violențe care în aceeași zi s-a dezlănțuit pe străzile din jur, cuprinzând repede centrul și întinzându-se apoi spre Televiziune?  
 
Cum de a fost posibil ca forțele de ordine să nu intre prompt „în dispozitiv“, pentru a o stăvili?
 
Cum de a fost posibil ca – după ce, cu atâta condamnabilă întârziere, violența străzii a fost totuși redusă la tăcere – forțe de ordine ad-hoc [mineri din Valea Jiului], venite de departe, de foarte departe, deși nechemate în mod explicit de nimeni (dar bucurându-se, cu toate acestea, în mod absolut miraculos, de nesperate facilități de transport), cum de a fost posibil, mă întreb, fără ca nimeni să-și fi dat seama de enormitatea unei atari proceduri, ca aceste forțe de ordine ad-hoc să fie investite cu puterea de a stabili, cu de la sine putere, ce se cade și ce nu (deci de a legifera), de a judeca în funcție de legea astfel proclamată și de a-și executa pe loc sentința – totul cu iuțeala fulgerului?
 
Cum de a fost, în sfârșit, posibil ca, în timp ce aceste forțe de ordine ad-hocstăpâneau efectiv zona centrală a orașului, în aceeași zonă să se petreacă oroarea fără seamă a devastării venerabilei clădiri a Universității bucureștene și, concomitent, a Institutului de Arhitectură, unde au fost distruse în modul cel mai barbar instalații întregi, agregate sofisticate, aduse cu bani grei din străinătate, prețioase colecții de unicate, strânse de-a lungul mai multor decenii de devotată strădanie și făcute praf într-o clipită cu bâtele și topoarele, – ca să nu mai vorbim de ura viscerală care s-a dezlănțuit împotriva cărților și a bibliotecilor? Și cum de este posibil ca nimic consistent să nu se fi întreprins încă pentru ca autorii unor asemenea acte de vandalism să fie identificați și pedepsiți?
 
Și acum, o ultimă întrebare: cum de a fost posibil ca acești tineri minunați – care, ei, s-au jertfit cei dintâi, în urmă cu jumătate de an, pentru ca noi toți să ne putem bucura azi de libertate (ne mai putem oare?), – cum de a fost posibil ca tocmai ei (care, după cum înseși autoritățile au recunoscut, n-au avut niciun amestec în luptele de stradă din ziua de 13 iunie [1990], de tristă memorie), cum de a fost posibil ca tocmai ei să fi fost stâlciți în bătăi (de către cine?), și cum de este posibil ca acum să fie aruncați pradă oprobriului public?
 
Am așternut toate întrebările acestea pe hârtie – și ele continuă totuși să mă muncească. Niciuna nu-și găsește un răspuns satisfăcător câtă vreme judec lucrurile din perspectiva unei bune-credințe generale. Răspunsurile nu încep să mi se limpezească în minte decât dacă-mi imaginez diverse scenarii, unul mai diabolic decât altul – și toate, fără excepție, legate de problema puterii: fie pentru a o destabiliza, fie, dimpotrivă, pentru a o – ca să spun așa – hiper-stabiliza. Dar asta nu mă scoate din capcana ipotezelor, ci mă lasă în continuare pradă întrebărilor mele obsesive:
 
cum de a fost posibil?,
cum de este posibil?
 
MIHAI ȘORA
(articol publicat în „Revista 22“, Anul I, numărul 23 din 22 iunie 1990.)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE