Câteva reflecții pe tema masacrelor antisemite din iunie 1941
de Adrian Cioflanca
284 vizualizari | 1 comentariu
Sursa Revista 22
19.03.2013
O întrebare cheie privind implicarea României în Holocaust este aceasta: de ce autoritățile române încep să ucidă evrei încă din primele zile ale Operațiunii Barbarossa? Din aceasta decurg alte două întrebări:
1) a existat un plan inițial de exterminare a evreilor – formulat înaintea declanșării operațiunilor militare și pus în aplicare odată cu intrarea în război –, așa cum susține școala istoriografică intenționalistă?
2) au fost emise ordine explicite din partea generalului Ion Antonescu sau a instituțiilor subordonate acestuia de eliminare fizică a evreilor din Iași?
Întrucât cele mai multe dintre ordinele date în cazul pogromului de la Iași sunt cunoscute, fără ca întrebările de mai sus să capete un răspuns ferm, am abordat un alt unghi de analiză, luând în considerare masacrele comise înaintea pogromului de la Iași, în săptămâna scursă de la intrarea României în război alături de Germania nazistă (22 iunie 1941). Reflecțiile pe această temă au fost precipitate de descoperirea – în cadrul unui proiect al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, pe care l-am coordonat – a unei gropi comune, în pădurea Vulturi de lângă Iași, cu evrei uciși în prima săptămână de la intrarea în război. Circumstanțele masacrului au fost reconstituite din mărturii de istorie orală culese în satele din preajmă (din actuala comună Popricani, județul Iași) și din dovezi circumstanțiale extrase din documentele de arhivă. În groapa comună, se aflau rămășițele a 15 bărbați, 9 femei și 12 copii (36 de oameni cu totul), ceea ce arată că masacrul a fost îndreptat împotriva unor familii întregi, pe criterii rasiale.
Dovada ordinelor directe
La 3 kilometri de groapa comună din pădurea Vulturi, distanță măsurată pe GPS, în localitatea Stânca Roznovanu, se găsește locul unde, în 1945, au fost descoperite alte trei gropi comune. Investigațiile de la acea vreme au scos la iveală 311 cadavre, copii, femei, bătrâni și bărbați. Era vorba de evrei din Sculeni Târg, de dincolo de Prut, uciși tot în prima săptămână de la intrarea în război. În Arhivele Militare de la Pitești (în fondul Regimentul 6 Vânători și fondul Divizia 14, din care făcea parte regimentul), am identificat mai multe documente care probează faptul că masacrul de la Stânca Roznovanu a fost comis ca urmare a ordinului direct emis de comandantul Regimentului 6 Vânători, colonelul Mateiaș Ermil, care invocă la rândul său ordine superioare. Ordinul a fost pus în aplicare de comandantul companiei de comandă, căpitan Ioan Stihi, ofițer de contrainformații și ofițer de legătură cu unități ale armatei germane. Iată ce scrie colonelul Mateiaș Ermil în rapoarte: „Cu executarea acestor jidani a fost însărcinat Căpitanul Stihi Ioan“; „Am ordonat căpitanului Stihi Ion, ofițer informator, să aresteze și să execute toți evreii suspecți din Sculeni“; „Numărul jidanilor împușcați este prea mic față de jertfele noastre din cauza lor“.
În rapoartele date ulterior, căpitanul Stihi a invocat două ordine ale Armatei a 3-a emise abia în 11 iulie: ordinul nr. 1949/1941, conform căruia „toți indivizii care trag în trupe și autorități să fie executați pe loc“ și ordinul nr. 20.555/1941: „Să se procedeze fără cruțare față de cei găsiți vinovați de acte îndreptate contra armatei și contra ţării“.
Ordinele Armatei a 3-a prelucrau un ordin transmis de generalul Ion Antonescu prin intermediul Marelui Stat Major în 25 iunie 1941: „Domnul General Ion Antonescu ordonă ca toți spionii, trădătorii și toți acei care activează în folosul inamicului să fie executați pe loc după ordinele comandanților marilor unități“. Ordinul lui Antonescu este asemănător ordinului antipartizani dat în cadrul armatei germane și care a fost principalul pretext pentru uciderea în masă a evreilor în vara anului 1941. De asemenea, este important de menționat că ofițerii din cadrul Regimentului 6 Vânători știau de activitatea, altfel secretă, a unităților Einsatzgruppen, însărcinate, printre altele, cu eliminarea evreilor din calea trupelor germane.
Regimentul 6 Vânători a comis mai multe masacre în drumul său prin Basarabia, căpitanul Stihi fiind de fiecare dată implicat. Astfel, mai multe gropi comune cu mii de evrei omorâți se găsesc la Bălți, Mărculești - Gura Căinari, Florești etc. De fiecare dată au fost invocate rațiuni militare, în seama evreilor fiind puse acțiuni neverosimile de sabotaj și operațiuni similare celor efectuate de trupe speciale.
Profeția autoîmplinită
Semnătura căpitanului Stihi se găsește pe un „studiu“ elaborat de Marele Stat Major cu câteva zile înainte de începerea operațiunilor militare în care erau anticipate posibile acțiuni ale comuniștilor și evreilor odată cu intrarea în război: trimiterea de parașutiști pentru ocuparea punctelor sensibile din spatele frontului, tăierea firelor telefonice și telegrafice, atacuri pe timpul nopții, semnalizări luminoase pentru a indica ținte bombardierelor sovietice etc. La câteva zile distanță, masacrele împotriva evreilor au fost justificate tocmai cu aceste pretexte, în seama evreilor fiind puse exact faptele anticipate că se vor întâmpla. Evreii din Sculeni au fost uciși pentru că ar fi tăiat firele telefonice ale armatei, ar fi semnalizat ținte artileriei sovietice și ar fi tras cu arma sau aruncat cu grenade împotriva soldaților români. Evreii din Iași au fost acuzați că au furnizat parașutiști pentru armata sovietică, că au semnalizat luminos avioanelor sovietice și că au tras noaptea în trupele române și germane aflate în tranzit prin oraș. Evreii din Bălți au fost executați pentru sabotaj și pentru că erau „aprigi comuniști“, iar cei din Mărculești pentru că ar fi organizat o ambuscadă în urma căreia o unitate a armatei române a fost măcelărită. Pentru niciuna dintre aceste acțiuni nu au fost furnizate probe și nu au existat victime în rândul armatei române și germane, cu excepția târgului Mărculești, unde unitatea militară din Regimentul 6 Vânători a intrat fără dispozitiv de luptă și a fost surprinsă, de fapt, de o unitate sovietică. Similitudinea dintre „studiul“ Marelui Stat Major și justificarea masacrelor prezentată în rapoartele ulterioare arată că vorbim despre o profeție autoîmplinită, proiecțiile antisemite servind drept pretexte pentru crime cu caracter rasist îndreptate împotriva unor familii întregi.
În cazul masacrelor de la Stânca Roznovanu, Iași, Bălți, Mărculești - Gura Căinari a existat o anchetă amplă după război, soldată cu condamnarea, într-un proces din 1948, a peste 50 de persoane - ofițeri de armată, de poliție, servicii de informații, gardieni publici, funcționari, mici întreprinzători, muncitori, căruțași, șomeri, elevi. Procesul a demonstrat că acuzațiile împotriva evreilor au fost neîntemeiate, fiind rezultatul combinației dintre antisemitismul instituționalizat de regimul Antonescu și o intensă zvonistică, stimulată de serviciile secrete, pe fondul nevrozei colective provocate de izbucnirea războiului.
Fabrica de zvonuri
Rapoartele armatei și poliției din primele săptămâni de război semnalau frecvent că reprezentanții autorităților și civilii erau expuși și vulnerabili în fața zvonisticii. Cultura antisemită de la nivelul instituțiilor de forță contribuia la automistificare, existând consemnul tacit că evreilor le pot fi atribuite felurite fapte fără a se verifica temeinicia informației. Oficial, armata a încercat să combată efuziunea zvonisticii, amenințând cu pedepse aspre pe cei care răspândeau informații mincinoase sau panicarde.
Pe de altă parte, studiind documentele, putem observa foarte ușor că autorităților erau surse sau colportoare de zvonuri, validând public cu titulatura instituțională informații neîntemeiate. Zvonurile privind parașutiștii și semnalizările din Iași au fost validate prin comunicate publice de comandantul Diviziei a 14-a și comandantul poliției din Iași și, ulterior, de însuși Ion Antonescu și Marele Stat Major. Ulterior, nu a fost găsit niciun document care să probeze acuzațiile. Iată un citat dintr-un ordin dat pe 4 iulie de Ion Antonescu prin intermediul ministrului de Interne care este ilustrativ pentru contradicțiile de atitudine: „Dezordinele întâmplate acum câteva zile la Iași au pus armata și autoritățile într-o lumină cu totul nefavorabilă. Cu ocazia evacuării Basarabiei, a fost pentru armată o adevărată rușine că s-a lăsat insultată și atacată de evrei și comuniști, fără a reacționa. Rușinea este și mai mare când soldații din proprie inițiativă și de multe ori numai cu scopul de a jefui sau maltrata atacă populație evreiască și omoară la întâmplare, astfel cum a fost cazul la Iași. Neamul evreesc a supt, a sărăcit, a speculat și oprit desvoltarea neamului românesc timp de câteva secole; nevoia de a ne scăpa de această plagă a românismului este de nediscutat, dar numai Guvernul are dreptul de a lua măsurile necesare. Aceste măsuri se află în curs de aplicare și ele vor fi continuate după normele ce voi hotărî. Nu este admisibil însă ca fiecare cetățean sau fiecare soldat să-și asume rolul de a soluționa problema evreească prin jafuri și masacre“.
La nivelul Marelui Stat Major, pogromul a fost văzut ca o reacție la o încercare de rebeliune a populației evreiești. Nu știm cât de mult era crezută în mod real această interpretare. Cert este că Antonescu realiza în luna iulie că ofițerii tindeau să abuzeze de pretexte pe o linie de legitimare a crimelor pe care tocmai el a oferit-o prin ordinul din 25 iunie, citat mai sus. De exemplu, pe 16 iulie, Antonescu transmitea prin intermediul Marelui Stat Major: „Se atrage atenția că s-a[u] observat cazuri când soldații au împușcat populația civilă pentru pretinse agresiuni inexistente. Măsurile contra agresorilor nu vor fi luate decât de autorități și de comandanții de unități, numai în caz vădit de agresiune, sabotaj etc.“.
Așadar, în cazul masacrelor care au precedat pogromul de la Iași, au existat ordine directe de ucidere a evreilor, fiind invocate rațiuni militare. Linia decizională, care poate fi reconstituită cu documente, merge de la generalul Ion Antonescu, Marele Stat Major, Armata a 3-a, Divizia 14, până la Regimentul 6 Vânători, mai precis de la comandantul unității până la ofițerul și subordonații acestuia care au apăsat pe trăgaci. Totuși, există o distanță între textul ordinelor de la nivelul lui Ion Antonescu și al Marelui Cartier General și modul în care acestea au fost interpretate pe linia decizională și mai ales la capătul acesteia. Înseamnă aceasta că eșaloanele inferioare au denaturat ordinele venite de la vârf și că Antonescu era complet străin de masacrele comise în zona Iașiului? Răspunsul este nu și pentru a înțelege mai bine trebuie spuse câteva lucruri despre cultura politică a regimului Antonescu și despre stilul de leadership al dictatorului fascist.
Cultura politică antonesciană
Cadrul politic, legislativ şi cultural antisemit al regimului Antonescu a furnizat condiţiile de posibilitate pentru producerea masacrului. Cultura politică antonesciană era impregnată de antisemitism, naţionalism integral bazat pe ideea de epurare etnică, autoritarism statist şi militarist, viziune antidemocratică etc. În timpul său, s-a produs o radicalizare a culturii instituţionale anterioare care favoriza corupţia, corupţia antisemită, banalizarea comportamentului abuziv şi violent, dezumanizarea evreilor şi exploatarea vulnerabilităţii lor produse prin acţiunile statului etc. Antonescu a văzut în izbucnirea războiului cel mai bun prilej pentru „rezolvarea problemei evreieşti“ prin deportare, ghetoizare şi alte măsuri radicale, mergând până la crime, uneori ordonate direct, alteori sugerate prin limbaj ambiguu. De asemenea, intrarea în război cu perspectiva recuperării Basarabiei şi Bucovinei a alimentat, la el şi la alţii, ideea „răzbunării“ pentru evenimentele din urmă cu un an, pentru care evreii au fost făcuţi vinovaţi printr-un extraordinar efort propagandistic.
Stilul de conducere al „conducătorului statului“, Ion Antonescu, a influenţat decisiv desfăşurarea evenimentelor. El alterna dorinţa de control total cu momentele de apatie şi ambiguitate, fapt care a făcut ca măsurile genocidare să fie rezultatul unei combinaţii dintre ordinele vagi şi iniţiative pornite de jos. Într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri din aprilie 1941, Ion Antonescu a făcut două declaraţii care prefigurau modul său de reacţie din iunie 1941: „Dau drumul mulţimii să-i masacreze [pe evrei]. Eu mă retrag în cetatea mea şi, după ce-i masacrează, pun iarăşi ordine“; şi a doua: „Cine nu se supune ordinului autorităţii de Stat, acela este împuşcat. Nu mai aşteptaţi ordine de la centru“. În timpul pogromului de la Iaşi, autoritatea statului a dispărut pentru scurt timp, proclamându-se tacit un fel de Saturnalie a violenţei, un laissez-faire antisemit cu efecte criminale. Oamenii în uniformă şi civilii s-au simţit încurajaţi de lipsa intervenţiei autorităţilor centrale şi au dat frâu liber violenţei, mânaţi de antisemitism, de dorinţa de jaf sau de nevroza din oraş cauzată de proximitatea operațiunilor militare. Evreii au fost ucişi categorial, pe criterii etnice, şi, în acelaşi timp, stocastic, fără a ține cont de responsabilități.
Dacă vom compara cu modul de acţiune al germanilor din aceeaşi perioadă, vom observa similarităţi izbitoare. Şi în cazul lor lipsesc de multe ori ordinele explicite, fie pentru că Himmler, Heydrich şi alţii ezitau să asume public, deschis, ordine criminale, fie pentru că ei înşişi nu ştiau cum este mai bine să procedeze şi foloseau situaţiile din teren drept cazuri-test, dintre care alegeau modurile de acţiune pe care le considerau cele mai potrivite şi le transformau în modele. Ei lăsau într-o anumită măsură ca lucrurile să decurgă de la sine, după care alegeau modelele de acţiune pe care le apreciau, de obicei pe cele mai violente şi eficiente.
Istoricul Jürgen Matthäus foloseşte, pentru a desemna acest mod de a proceda, formula „escaladare controlată“. Istoricii Holocaustului au descoperit că utilizarea unui model decizional simplist de tip top-down, în care ordinele circulă inflexibil unidirecţional de sus în jos, nu ne ajută prea mult să înţelegem ce s-a întâmplat. În fapt, a existat un joc de tatonare între eşaloanele superioare şi cele inferioare, prin care primele îşi luau feed-back din teren pentru a-şi ajusta deciziile, iar celelalte, prin modul de aplicare – mergând de la rezistenţă până la exces de zel –, transmiteau semnale asupra cursului dorit al evenimentelor.
În concluzie, deşi Antonescu dorea să scape de evrei prin orice mijloace, la începutul războiului nu avea formulată o idee clară asupra modului de acţiune, cum nici germanii nu aveau. Singura certitudine era că măsurile împotriva evreilor trebuie radicalizate, socotind că politicile de excludere de dinainte nu dăduseră rezultate. A pregătit prin intermediul armatei şi al serviciilor secrete câteva acţiuni de diversiune şi incitare în Iaşi, dar efectele acestora i-au depăşit, probabil, aşteptările. Combinate cu ordinul său de deportare și execuții sumare, acestea s-au transformat într-o explozie de violenţă care a lăsat mii de victime evreieşti şi a dus armata din linia frontului în pragul debandadei. //
Cuvinte cheie: Holocasut, pogrom, Iasi, Transnistria, Basarabia, Antonescu, Bucovina
Share on linkedinShare on facebookShare on twitterShare on emailMore Sharing Services3
Referinte:
Eroi contrafăcuţi
Mostenirea nespusa a lui 1989
Antimemoria Holocaustului și a comunismului
Comentarii (1)
19.03.2013 | Ion a scris:
Ca sa va faceti treaba stiintifica de istoric pana la capat, trebuie sa va intrebati si care e relatia si rolul lui Antonescu in angrenajul international pus in miscare de caderea Frantei si dominatia Germaniei din 1940. A te multumi doar sa il diabolizezi pe Antonescu prin comparatii cu Himmler e stupid ca istoric si om de stiinta, pentru ca nu e acelasi lucru si nu explica nimic (moralmente, sigur trebuie condamnat etc, un om mort nevinovat din responsbailitatea sa e de ajuns - dar stiintiific nu explica nimic). Deci, sigur, trebuie criticat cultul si negationismul intretinut de unii, dar nu il poti explica pe Antonescu evitand contradictiile din actiunile sale, ezitarile si avanturile etc - e un caz mai complex decat proverbialul *nazism pur*, desi e la caruta acestuia. A a fost antisemit, dar in ce sens? intr-o anumita masura nu tocmai clara, caci nu e tocmai un nazist ideologic sau un ideolog (in plus, ca chestie, a avut un fiu vitreg pe jumtate evreu pe care la protejat si crescut fara jena. Cred ca e important sa se discute global chestiunea (situatie externa, personalitate etc), nuantandu-se si explicandu-se unde trebuie, nu doar sa se diabolizeze persoana lui Antonescu in mod irational, creandu-se o mistica si o supralicitare explicativa falsa de sens contrar celor care vad in Antonescu un mare erou si chiar impartasesc pozitii antisemite si criminale. A explica de ce Antonescu nu permite violente dezordonate antisemite (la Bucuresti, apoi la Iasi unde ele par instigate si de trupele germane care se pregateau pentru operatiunea Barbarossa si de ofiteri cu initiativa, care nu mi se pare ca nu fac decat sa ghiceasca sau anticipe ordinele lui Anonescu, desi e adevarat ca regimul are o anumita atmosfera antisemita, clar, care 8da ideii*), asadar a explica de ce Antonescu nu permite violente dezordonate, a explica de ce accelereaza deportarile in Transnistria in momentul in care Germania pare castigatoare si de ce le opreste in momentul in care intelege ca Germania nu are sanse sa domine durabil Europa, dar cu mult inainte de a fi invinsa, inseamna sa intelegi mai just si mai corect crimele regimului sau, nu sa le scuzi! Asta trebuie inteles in Romania, dar deocamdata inteleg ca e imposibil intre negationismul Holocaustului si diabolizarea necritica sau mistica, intr-un fel, care nu explica, la moda intr-o extrema si in alta. Caci, asa, incercand sa sustii imposibilul ca nu a fost Holocaust pe vremea lui Antonescu sa sa demonstrezi imposibilul, cum ca Antonescu a fost un Hitler sau poate chiar un ideologc nazist mai mare ca Hitler si Himmler la un loc, de la care acestia a invatat, inseamna si sa denaturezi si adevarul si sa nu respecti nici memoria victimelor! Exista o doza vizibila de oportunism in actiunile lui Antonescu, care trebuie expplicata ca atare, nu tragand concluzii de-a gata sau ascunzandu-ne in numele unor false moralisme carura le cade victima tocmai morala pe termen lung. E nevoie de justa masura la nivel analitic-intelectual
19.03.2013
O întrebare cheie privind implicarea României în Holocaust este aceasta: de ce autoritățile române încep să ucidă evrei încă din primele zile ale Operațiunii Barbarossa? Din aceasta decurg alte două întrebări:
1) a existat un plan inițial de exterminare a evreilor – formulat înaintea declanșării operațiunilor militare și pus în aplicare odată cu intrarea în război –, așa cum susține școala istoriografică intenționalistă?
2) au fost emise ordine explicite din partea generalului Ion Antonescu sau a instituțiilor subordonate acestuia de eliminare fizică a evreilor din Iași?
Întrucât cele mai multe dintre ordinele date în cazul pogromului de la Iași sunt cunoscute, fără ca întrebările de mai sus să capete un răspuns ferm, am abordat un alt unghi de analiză, luând în considerare masacrele comise înaintea pogromului de la Iași, în săptămâna scursă de la intrarea României în război alături de Germania nazistă (22 iunie 1941). Reflecțiile pe această temă au fost precipitate de descoperirea – în cadrul unui proiect al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, pe care l-am coordonat – a unei gropi comune, în pădurea Vulturi de lângă Iași, cu evrei uciși în prima săptămână de la intrarea în război. Circumstanțele masacrului au fost reconstituite din mărturii de istorie orală culese în satele din preajmă (din actuala comună Popricani, județul Iași) și din dovezi circumstanțiale extrase din documentele de arhivă. În groapa comună, se aflau rămășițele a 15 bărbați, 9 femei și 12 copii (36 de oameni cu totul), ceea ce arată că masacrul a fost îndreptat împotriva unor familii întregi, pe criterii rasiale.
Dovada ordinelor directe
La 3 kilometri de groapa comună din pădurea Vulturi, distanță măsurată pe GPS, în localitatea Stânca Roznovanu, se găsește locul unde, în 1945, au fost descoperite alte trei gropi comune. Investigațiile de la acea vreme au scos la iveală 311 cadavre, copii, femei, bătrâni și bărbați. Era vorba de evrei din Sculeni Târg, de dincolo de Prut, uciși tot în prima săptămână de la intrarea în război. În Arhivele Militare de la Pitești (în fondul Regimentul 6 Vânători și fondul Divizia 14, din care făcea parte regimentul), am identificat mai multe documente care probează faptul că masacrul de la Stânca Roznovanu a fost comis ca urmare a ordinului direct emis de comandantul Regimentului 6 Vânători, colonelul Mateiaș Ermil, care invocă la rândul său ordine superioare. Ordinul a fost pus în aplicare de comandantul companiei de comandă, căpitan Ioan Stihi, ofițer de contrainformații și ofițer de legătură cu unități ale armatei germane. Iată ce scrie colonelul Mateiaș Ermil în rapoarte: „Cu executarea acestor jidani a fost însărcinat Căpitanul Stihi Ioan“; „Am ordonat căpitanului Stihi Ion, ofițer informator, să aresteze și să execute toți evreii suspecți din Sculeni“; „Numărul jidanilor împușcați este prea mic față de jertfele noastre din cauza lor“.
În rapoartele date ulterior, căpitanul Stihi a invocat două ordine ale Armatei a 3-a emise abia în 11 iulie: ordinul nr. 1949/1941, conform căruia „toți indivizii care trag în trupe și autorități să fie executați pe loc“ și ordinul nr. 20.555/1941: „Să se procedeze fără cruțare față de cei găsiți vinovați de acte îndreptate contra armatei și contra ţării“.
Ordinele Armatei a 3-a prelucrau un ordin transmis de generalul Ion Antonescu prin intermediul Marelui Stat Major în 25 iunie 1941: „Domnul General Ion Antonescu ordonă ca toți spionii, trădătorii și toți acei care activează în folosul inamicului să fie executați pe loc după ordinele comandanților marilor unități“. Ordinul lui Antonescu este asemănător ordinului antipartizani dat în cadrul armatei germane și care a fost principalul pretext pentru uciderea în masă a evreilor în vara anului 1941. De asemenea, este important de menționat că ofițerii din cadrul Regimentului 6 Vânători știau de activitatea, altfel secretă, a unităților Einsatzgruppen, însărcinate, printre altele, cu eliminarea evreilor din calea trupelor germane.
Regimentul 6 Vânători a comis mai multe masacre în drumul său prin Basarabia, căpitanul Stihi fiind de fiecare dată implicat. Astfel, mai multe gropi comune cu mii de evrei omorâți se găsesc la Bălți, Mărculești - Gura Căinari, Florești etc. De fiecare dată au fost invocate rațiuni militare, în seama evreilor fiind puse acțiuni neverosimile de sabotaj și operațiuni similare celor efectuate de trupe speciale.
Profeția autoîmplinită
Semnătura căpitanului Stihi se găsește pe un „studiu“ elaborat de Marele Stat Major cu câteva zile înainte de începerea operațiunilor militare în care erau anticipate posibile acțiuni ale comuniștilor și evreilor odată cu intrarea în război: trimiterea de parașutiști pentru ocuparea punctelor sensibile din spatele frontului, tăierea firelor telefonice și telegrafice, atacuri pe timpul nopții, semnalizări luminoase pentru a indica ținte bombardierelor sovietice etc. La câteva zile distanță, masacrele împotriva evreilor au fost justificate tocmai cu aceste pretexte, în seama evreilor fiind puse exact faptele anticipate că se vor întâmpla. Evreii din Sculeni au fost uciși pentru că ar fi tăiat firele telefonice ale armatei, ar fi semnalizat ținte artileriei sovietice și ar fi tras cu arma sau aruncat cu grenade împotriva soldaților români. Evreii din Iași au fost acuzați că au furnizat parașutiști pentru armata sovietică, că au semnalizat luminos avioanelor sovietice și că au tras noaptea în trupele române și germane aflate în tranzit prin oraș. Evreii din Bălți au fost executați pentru sabotaj și pentru că erau „aprigi comuniști“, iar cei din Mărculești pentru că ar fi organizat o ambuscadă în urma căreia o unitate a armatei române a fost măcelărită. Pentru niciuna dintre aceste acțiuni nu au fost furnizate probe și nu au existat victime în rândul armatei române și germane, cu excepția târgului Mărculești, unde unitatea militară din Regimentul 6 Vânători a intrat fără dispozitiv de luptă și a fost surprinsă, de fapt, de o unitate sovietică. Similitudinea dintre „studiul“ Marelui Stat Major și justificarea masacrelor prezentată în rapoartele ulterioare arată că vorbim despre o profeție autoîmplinită, proiecțiile antisemite servind drept pretexte pentru crime cu caracter rasist îndreptate împotriva unor familii întregi.
În cazul masacrelor de la Stânca Roznovanu, Iași, Bălți, Mărculești - Gura Căinari a existat o anchetă amplă după război, soldată cu condamnarea, într-un proces din 1948, a peste 50 de persoane - ofițeri de armată, de poliție, servicii de informații, gardieni publici, funcționari, mici întreprinzători, muncitori, căruțași, șomeri, elevi. Procesul a demonstrat că acuzațiile împotriva evreilor au fost neîntemeiate, fiind rezultatul combinației dintre antisemitismul instituționalizat de regimul Antonescu și o intensă zvonistică, stimulată de serviciile secrete, pe fondul nevrozei colective provocate de izbucnirea războiului.
Fabrica de zvonuri
Rapoartele armatei și poliției din primele săptămâni de război semnalau frecvent că reprezentanții autorităților și civilii erau expuși și vulnerabili în fața zvonisticii. Cultura antisemită de la nivelul instituțiilor de forță contribuia la automistificare, existând consemnul tacit că evreilor le pot fi atribuite felurite fapte fără a se verifica temeinicia informației. Oficial, armata a încercat să combată efuziunea zvonisticii, amenințând cu pedepse aspre pe cei care răspândeau informații mincinoase sau panicarde.
Pe de altă parte, studiind documentele, putem observa foarte ușor că autorităților erau surse sau colportoare de zvonuri, validând public cu titulatura instituțională informații neîntemeiate. Zvonurile privind parașutiștii și semnalizările din Iași au fost validate prin comunicate publice de comandantul Diviziei a 14-a și comandantul poliției din Iași și, ulterior, de însuși Ion Antonescu și Marele Stat Major. Ulterior, nu a fost găsit niciun document care să probeze acuzațiile. Iată un citat dintr-un ordin dat pe 4 iulie de Ion Antonescu prin intermediul ministrului de Interne care este ilustrativ pentru contradicțiile de atitudine: „Dezordinele întâmplate acum câteva zile la Iași au pus armata și autoritățile într-o lumină cu totul nefavorabilă. Cu ocazia evacuării Basarabiei, a fost pentru armată o adevărată rușine că s-a lăsat insultată și atacată de evrei și comuniști, fără a reacționa. Rușinea este și mai mare când soldații din proprie inițiativă și de multe ori numai cu scopul de a jefui sau maltrata atacă populație evreiască și omoară la întâmplare, astfel cum a fost cazul la Iași. Neamul evreesc a supt, a sărăcit, a speculat și oprit desvoltarea neamului românesc timp de câteva secole; nevoia de a ne scăpa de această plagă a românismului este de nediscutat, dar numai Guvernul are dreptul de a lua măsurile necesare. Aceste măsuri se află în curs de aplicare și ele vor fi continuate după normele ce voi hotărî. Nu este admisibil însă ca fiecare cetățean sau fiecare soldat să-și asume rolul de a soluționa problema evreească prin jafuri și masacre“.
La nivelul Marelui Stat Major, pogromul a fost văzut ca o reacție la o încercare de rebeliune a populației evreiești. Nu știm cât de mult era crezută în mod real această interpretare. Cert este că Antonescu realiza în luna iulie că ofițerii tindeau să abuzeze de pretexte pe o linie de legitimare a crimelor pe care tocmai el a oferit-o prin ordinul din 25 iunie, citat mai sus. De exemplu, pe 16 iulie, Antonescu transmitea prin intermediul Marelui Stat Major: „Se atrage atenția că s-a[u] observat cazuri când soldații au împușcat populația civilă pentru pretinse agresiuni inexistente. Măsurile contra agresorilor nu vor fi luate decât de autorități și de comandanții de unități, numai în caz vădit de agresiune, sabotaj etc.“.
Așadar, în cazul masacrelor care au precedat pogromul de la Iași, au existat ordine directe de ucidere a evreilor, fiind invocate rațiuni militare. Linia decizională, care poate fi reconstituită cu documente, merge de la generalul Ion Antonescu, Marele Stat Major, Armata a 3-a, Divizia 14, până la Regimentul 6 Vânători, mai precis de la comandantul unității până la ofițerul și subordonații acestuia care au apăsat pe trăgaci. Totuși, există o distanță între textul ordinelor de la nivelul lui Ion Antonescu și al Marelui Cartier General și modul în care acestea au fost interpretate pe linia decizională și mai ales la capătul acesteia. Înseamnă aceasta că eșaloanele inferioare au denaturat ordinele venite de la vârf și că Antonescu era complet străin de masacrele comise în zona Iașiului? Răspunsul este nu și pentru a înțelege mai bine trebuie spuse câteva lucruri despre cultura politică a regimului Antonescu și despre stilul de leadership al dictatorului fascist.
Cultura politică antonesciană
Cadrul politic, legislativ şi cultural antisemit al regimului Antonescu a furnizat condiţiile de posibilitate pentru producerea masacrului. Cultura politică antonesciană era impregnată de antisemitism, naţionalism integral bazat pe ideea de epurare etnică, autoritarism statist şi militarist, viziune antidemocratică etc. În timpul său, s-a produs o radicalizare a culturii instituţionale anterioare care favoriza corupţia, corupţia antisemită, banalizarea comportamentului abuziv şi violent, dezumanizarea evreilor şi exploatarea vulnerabilităţii lor produse prin acţiunile statului etc. Antonescu a văzut în izbucnirea războiului cel mai bun prilej pentru „rezolvarea problemei evreieşti“ prin deportare, ghetoizare şi alte măsuri radicale, mergând până la crime, uneori ordonate direct, alteori sugerate prin limbaj ambiguu. De asemenea, intrarea în război cu perspectiva recuperării Basarabiei şi Bucovinei a alimentat, la el şi la alţii, ideea „răzbunării“ pentru evenimentele din urmă cu un an, pentru care evreii au fost făcuţi vinovaţi printr-un extraordinar efort propagandistic.
Stilul de conducere al „conducătorului statului“, Ion Antonescu, a influenţat decisiv desfăşurarea evenimentelor. El alterna dorinţa de control total cu momentele de apatie şi ambiguitate, fapt care a făcut ca măsurile genocidare să fie rezultatul unei combinaţii dintre ordinele vagi şi iniţiative pornite de jos. Într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri din aprilie 1941, Ion Antonescu a făcut două declaraţii care prefigurau modul său de reacţie din iunie 1941: „Dau drumul mulţimii să-i masacreze [pe evrei]. Eu mă retrag în cetatea mea şi, după ce-i masacrează, pun iarăşi ordine“; şi a doua: „Cine nu se supune ordinului autorităţii de Stat, acela este împuşcat. Nu mai aşteptaţi ordine de la centru“. În timpul pogromului de la Iaşi, autoritatea statului a dispărut pentru scurt timp, proclamându-se tacit un fel de Saturnalie a violenţei, un laissez-faire antisemit cu efecte criminale. Oamenii în uniformă şi civilii s-au simţit încurajaţi de lipsa intervenţiei autorităţilor centrale şi au dat frâu liber violenţei, mânaţi de antisemitism, de dorinţa de jaf sau de nevroza din oraş cauzată de proximitatea operațiunilor militare. Evreii au fost ucişi categorial, pe criterii etnice, şi, în acelaşi timp, stocastic, fără a ține cont de responsabilități.
Dacă vom compara cu modul de acţiune al germanilor din aceeaşi perioadă, vom observa similarităţi izbitoare. Şi în cazul lor lipsesc de multe ori ordinele explicite, fie pentru că Himmler, Heydrich şi alţii ezitau să asume public, deschis, ordine criminale, fie pentru că ei înşişi nu ştiau cum este mai bine să procedeze şi foloseau situaţiile din teren drept cazuri-test, dintre care alegeau modurile de acţiune pe care le considerau cele mai potrivite şi le transformau în modele. Ei lăsau într-o anumită măsură ca lucrurile să decurgă de la sine, după care alegeau modelele de acţiune pe care le apreciau, de obicei pe cele mai violente şi eficiente.
Istoricul Jürgen Matthäus foloseşte, pentru a desemna acest mod de a proceda, formula „escaladare controlată“. Istoricii Holocaustului au descoperit că utilizarea unui model decizional simplist de tip top-down, în care ordinele circulă inflexibil unidirecţional de sus în jos, nu ne ajută prea mult să înţelegem ce s-a întâmplat. În fapt, a existat un joc de tatonare între eşaloanele superioare şi cele inferioare, prin care primele îşi luau feed-back din teren pentru a-şi ajusta deciziile, iar celelalte, prin modul de aplicare – mergând de la rezistenţă până la exces de zel –, transmiteau semnale asupra cursului dorit al evenimentelor.
În concluzie, deşi Antonescu dorea să scape de evrei prin orice mijloace, la începutul războiului nu avea formulată o idee clară asupra modului de acţiune, cum nici germanii nu aveau. Singura certitudine era că măsurile împotriva evreilor trebuie radicalizate, socotind că politicile de excludere de dinainte nu dăduseră rezultate. A pregătit prin intermediul armatei şi al serviciilor secrete câteva acţiuni de diversiune şi incitare în Iaşi, dar efectele acestora i-au depăşit, probabil, aşteptările. Combinate cu ordinul său de deportare și execuții sumare, acestea s-au transformat într-o explozie de violenţă care a lăsat mii de victime evreieşti şi a dus armata din linia frontului în pragul debandadei. //
Cuvinte cheie: Holocasut, pogrom, Iasi, Transnistria, Basarabia, Antonescu, Bucovina
Share on linkedinShare on facebookShare on twitterShare on emailMore Sharing Services3
Referinte:
Eroi contrafăcuţi
Mostenirea nespusa a lui 1989
Antimemoria Holocaustului și a comunismului
Comentarii (1)
19.03.2013 | Ion a scris:
Ca sa va faceti treaba stiintifica de istoric pana la capat, trebuie sa va intrebati si care e relatia si rolul lui Antonescu in angrenajul international pus in miscare de caderea Frantei si dominatia Germaniei din 1940. A te multumi doar sa il diabolizezi pe Antonescu prin comparatii cu Himmler e stupid ca istoric si om de stiinta, pentru ca nu e acelasi lucru si nu explica nimic (moralmente, sigur trebuie condamnat etc, un om mort nevinovat din responsbailitatea sa e de ajuns - dar stiintiific nu explica nimic). Deci, sigur, trebuie criticat cultul si negationismul intretinut de unii, dar nu il poti explica pe Antonescu evitand contradictiile din actiunile sale, ezitarile si avanturile etc - e un caz mai complex decat proverbialul *nazism pur*, desi e la caruta acestuia. A a fost antisemit, dar in ce sens? intr-o anumita masura nu tocmai clara, caci nu e tocmai un nazist ideologic sau un ideolog (in plus, ca chestie, a avut un fiu vitreg pe jumtate evreu pe care la protejat si crescut fara jena. Cred ca e important sa se discute global chestiunea (situatie externa, personalitate etc), nuantandu-se si explicandu-se unde trebuie, nu doar sa se diabolizeze persoana lui Antonescu in mod irational, creandu-se o mistica si o supralicitare explicativa falsa de sens contrar celor care vad in Antonescu un mare erou si chiar impartasesc pozitii antisemite si criminale. A explica de ce Antonescu nu permite violente dezordonate antisemite (la Bucuresti, apoi la Iasi unde ele par instigate si de trupele germane care se pregateau pentru operatiunea Barbarossa si de ofiteri cu initiativa, care nu mi se pare ca nu fac decat sa ghiceasca sau anticipe ordinele lui Anonescu, desi e adevarat ca regimul are o anumita atmosfera antisemita, clar, care 8da ideii*), asadar a explica de ce Antonescu nu permite violente dezordonate, a explica de ce accelereaza deportarile in Transnistria in momentul in care Germania pare castigatoare si de ce le opreste in momentul in care intelege ca Germania nu are sanse sa domine durabil Europa, dar cu mult inainte de a fi invinsa, inseamna sa intelegi mai just si mai corect crimele regimului sau, nu sa le scuzi! Asta trebuie inteles in Romania, dar deocamdata inteleg ca e imposibil intre negationismul Holocaustului si diabolizarea necritica sau mistica, intr-un fel, care nu explica, la moda intr-o extrema si in alta. Caci, asa, incercand sa sustii imposibilul ca nu a fost Holocaust pe vremea lui Antonescu sa sa demonstrezi imposibilul, cum ca Antonescu a fost un Hitler sau poate chiar un ideologc nazist mai mare ca Hitler si Himmler la un loc, de la care acestia a invatat, inseamna si sa denaturezi si adevarul si sa nu respecti nici memoria victimelor! Exista o doza vizibila de oportunism in actiunile lui Antonescu, care trebuie expplicata ca atare, nu tragand concluzii de-a gata sau ascunzandu-ne in numele unor false moralisme carura le cade victima tocmai morala pe termen lung. E nevoie de justa masura la nivel analitic-intelectual
Cautati pe youtube "Istoria Romaniei partea 15 - Holocaust" ca sa vedeti minciunile propagandei anti-romanesti despre Iasi-1941 demascate.
RăspundețiȘtergere