Basarabeanca

Românii din Ucraina au probleme legate de păstrarea identității și, mai nou, de încorporarea tinerilor

Românii din Ucraina au probleme legate de păstrarea identității și, mai nou, de încorporarea tinerilor

Marţi, 12 August 2014 Izvoru Mureșului, România/romanian Global News

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=14393:romanii-din-ucraina-au-probleme-legate-de-pstrarea-identitii-i-mai-nou-de-incorporarea-tinerilor&catid=52:asociatii--ambasade&Itemid=73
Românii din Ucraina se confruntă cu grave probleme legate de păstrarea identității, a limbii române, cu presiuni asimilaționiste precum și cu îngrijorarea legată de decizia autorităților ucraineene de încorporare a tinerilor, a reieșit din dezbaterea intitulată "Comunitățile românești din Ucraina între presiunea asimilaționistă a Ucrainei și amenințările Rusiei", care s-a desfășurat în deschiderea Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, transmite www.agerpres.ro, preluat de Romanian Global News.

Foto: (c) Alex MICSIK / AGERPRES FOTO

Președintele Asociației Naționale Culturale Basarabia a românilor din regiunea Odessa, Anatol Popescu, a spus că situația cu care se confruntă minoritatea românească din zonă este "destul de anevoioasă", punctând faptul că scade numărul românilor, se desființează școlile în limba română și există mari probleme de "apărare a identității și de rezistență într-o mare slavă".

De asemenea, în contextul conflictului armat din Ucraina, există mari îngrijorări legate de încorporarea foștilor militari în termen și a celor în rezervă în forțele armate ucrainene.

"Nu toată lumea este de acord cu aceste măsuri. Se pare că Ucraina va reveni la o armata neprofesionistă, se pare că, din toamnă, totuși, vor fi recrutați băieți de 18 ani, ceea ce e îngrijorător pentru mica noastră comunitate. În sudul Basarabiei sunt 80 de mii de români și oficial declarați moldoveni, e o comunitate destul de importantă și ar fi păcat să moară românii pentru o cauză a nu știu cui", a declarat Anatol Popescu.

Acesta a subliniat că ultimul președinte român care a fost în regiunea Odessa a fost Emil Constantinescu, însă niciun ministru de externe sau vreun ambasador.

"Referitor la atenția pe care o acordă autoritățile de la cel mai înalt nivel al statului român, vreau să remarc că în sudul Basarbiei nu a pășit, în afară de Emil Constatinescu, în 1997, cu ocazia semnării tratatului cu Ucraina, niciun președinte al României, nu a fost niciun ministru de Externe, nu am văzut în perioada de după 98, de când sunt implicat în promovarea culturii românești în Sudul Basarabiei, niciun ambasador al statului român venind la noi, într-o localitate, la o școală, la o biserică românească. (...) Cu părere de rău, nu avem o relație și un dialog foarte bun cu autoritățile de la București. Strigător la cer este faptul că s-a ajuns până la momentul în care un președinte de asociație românească din sudul Basarabiei este invitat la Ziua Națională a României în limba rusă. (...) Suntem abandonați de statul român, nu de azi, de ieri, ci din anul 1940", a conchis Anatol Popescu.

La rândul său, președintele Fundației Culturale Casa Limbii Române din Cernăuți, Ucraina, Vasile Tărâțeanu, a spus că cea mai gravă problemă cu care se confruntă românii din zona respectivă este cea a învățământului în limba română. Acesta a explicat că aproape în fiecare an dispare o școală în limba română și părinții au început să-și dea copiii la clase cu predare în limba ucraineană, iar copiii nu se mai înțeleg cu bunicii lor. De asemenea, există o nevoie de instituții culturale în limba română, cum ar fi teatre, librării, biblioteci, dar permanentele solicitări pentru înființarea lor nu au fost luate în seamnă de autoritățile ucrainene.

Vasile Tărâțeanu a precizat, la rândul său, că o altă problemă cu care se confruntă românii din Ucraina este cea a mobilizării tinerilor pe câmpurile de luptă din Ucraina.

"Nu suntem împotriva acestei mobilizări, să se înțeleagă! Nu suntem nici dușmani ai statului ucrainean (...), cu atât mai mult nu suntem Coloana a cincea — minoritatea românească în Ucraina. Suntem cetățeni loiali ai statului ucrainean și dorim ca toți bărbații din Ucraina, fie ucraineni, fie români, fie tătari, bulgari, ruși să nu-și piardă viața pe câmpurile unui război civil, dintre diverse forțe politice și orientări politice din Ucraina. (...) Cred că actuala conducere a Ucrainei trebuie să depună mai multe eforturi în direcția stabilirii unei păci, deoarece orice pace strâmbă este mai bună decât un război drept", a spus Vasile Tărâțeanu.

Președintele executiv al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Popescu, a punctat că problema românilor din Ucraina este una foarte gravă pentru că "sunt între ciocan și nicovală", "între asimilarea promovată de statul ucrainean și ofensiva făcută de Rusia, de Federația Rusă".

"În estul Ucrainei avem o situație dramatică a românilor din sudul Basarabiei, din regiunea Odessa, o situație dramatică a celor din nordul Bucovinei, în Ținutul Herța, unde este o presiune asimilaționistă extrem de puternică, se închid școli în continuare, se înființează clase de limba ucraineană în cadru școlilor românești, există presiuni asupra părinților pentru a-și înscrie copiii în aceste clase de limbă ucraineană pentru ca, în final, întreaga școală unde s-au înființat clase de limbă ucraineană să fie desființată și în felul acesta dispar școlile românești din zonele respective. Nu au mass-media, așa cum ar trebui, în limba română, nu au instituții de cultură în limba română, sunt supuși permanent unor presiuni de către autoritățile respective și, ceea ce este și mai grav în actuala situație geopolitică de acolo, legată de conflictul ruso-ucrainean, este fapul că tinerii români sunt chemați în masă în armata ucraineană, pentru a apăra frontiera de est, în timp ce refugiații ucraineeni din est, în loc să își aprere propriile teritorii, sunt aduși în regiunile Cernăuți și în zonele locuite de români", a explicat Eugen Popescu.

În deschiderea Universității de Vară de la Izvoru Mureșului a vorbit și prof. univ. dr. Radu Baltasiu, directorul Direcției 'Români din Afara Frontierelor și limba română, de la Institutul Cultural Român, care a punctat că "spațiul, teritoriul se definesc în mod natural prin cultură", iar "cultura înseamnă asumare, nu renunțare".

"De aceea, acum ca niciodată în ultimii 25 de ani, se pune problema unor elite apte să practice, să promoveze cultură, aspect definitoriu al competenței. ICR, Directia Români din Afara Frontierelor si Limba Română (DRAGLR) prin proiectele pe care le susține, promovează cultura spațiului identitar. Pentru că, așa cum spun în repetate rânduri specialiștii, fără brâul românesc din jurul frontierelor și fără inima Carpaților, România se va prăbuși. Din acest punct de vedere, ICR prin DRAGLR, pune la dispoziția factorilor abilități în stat, acțiunea culturală, element critic al unei politici active. Pentru că politica pleacă de la cultură: de la cultura generală a fiecăruia, trece prin cultura asumată și sfârșește prin promovarea și protejarea spațiului cultural național', a spus prof. univ. dr. Radu Baltasiu.

La lucrări a fost prezent și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat, Dumitru-Marcel Bujor, care punctat că "românii de pretutindeni sunt parte integrantă a poporului și spiritualității române și că aceștia au, de cele mai multe ori, o nevoie mai acută de ajutor decât cei din România, în probleme precum accesul neîngrădit la identitatea culturală, recunoașterea lor ca minoritate națională, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, garantarea posibilităților de afirmare și exprimare a identității".

Ion Gheorghe. Poetul nepereche

Ion Gheorghe. Poetul nepereche. Cu mulți ani în urmă s-a făcut mare caz în lumea literară, nu și în presa literară, unde subiectul fusese cenzurat, de un plagiat, de care fusese acuzat Ion Gheorghe. Acuzatorul, poetul Dorin Tudoran, a demonstrat cu rigoare că era vorba de preluarea fără semnele citării a unor fragmente din traducerea unor texte filosofice chineze ale lui Lao Țzâ. Traducerea era probabil inexactă, având la bază o versiune intermediară din chineză în rusă. Din pricina acestui episod bizar și nelămurit îndeajuns, finalmente din treaptă în treaptă a răzvrătirii, ca vestitul Michael Kolhaas, eroul nuvelei lui Henrik von Kleist, tout proportion gardee, poetul Dorin Tudoran a ajuns să se exileze în SUA și să fie cunoscut mai tinerilor cititori de acum, mai degrabă ca ziarist decât ca poet.
Pentru Ion Gheorghe a însemnat un soi de exil intern, fiindcă gloria literară care i se acordase pînă atunci cu dărnicie de către critica literară, iar într-o perioadă chiar de către oficialități, i-a fost aparent retrasă.
Dar lectura operei sale poetice, în care episodul cu Lao Țzâ a fost o ciudată și întortocheată buclă temporală, ne lasă să credem că izolarea sa se datorează unui mod ciufut de a fi, consecvenței cu care și-a manifestat orientarea politică levogiră, de care alții, mai slabi de înger, se lepădau în aceiași perioadă, ca și cum ar fi vrut să-și asigure viitorul de pseudorevoluționari cu condicuță, investind într-o poliță de asigurare declarativ nu atât anticomunistă cât mai ales anticeaușistă.
Originea socială a lui Ion Gheorghe explică poate evoluția sa literară, și invers evoluția sa literară este, în parte, determintă de un legat social. Evident, nu aveam de-a face cu vreo legitate a realismului-socialist. Cu vreun determinism mecanic. Dar legătura poate fi făcută și demonstrată.
Inclusiv și mai ales pentru opera sa tardivă, din Elegii politice (1980). Am solicitat unui poet din Buzău, Marin Ifrim, câteva note de lectură, pentru a permite republicarea unor texte antologice. Pro memoria. Ca să nu uităm că alături de cincisutiștii uitațați (Dan Deșliu, Maria Banuș), de «optezeciștii» inegali, supralicitați global în ultimul timp, dar multă vreme marginalizați, în epoca în care revistele erau dominate de activiști uteciști de tipul Nicolae Dragoș, Corneliu Vadim Tudor, Dan Fruntelată, existau poeți care construiau tenace opere în afara timpului, după ce fuseseră măcinați, până aproape de pierderea ființei, de măselele cățelei Haosului postbelic. Din care s-au desprins puțini și au renăscut doar unii, dând semn că în Dacia Feniks se putea ieși din rând, părând încolonat dar nu încovoiat.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Gheorghe_(poet)

Dan Culcer

Transcrierea unui poem de Ion Gheorghe este urmată de scrisa lui Marin Ifrim, intitulată De la CASA DE BANI A CRITICULUI LITERAR la MASA DE LEMN DE PIATRĂ a POETULUI EPOCAL,

Mutul
Cind ies căluşarii beţi de jocuri şi viziuni
prin semne deşucheate şi schime,
Mutul zvoneşte despre ei că-s nebuni,
şi le face loc prin mulţime.

Pocitanie cu faţa arsă de mască,
purtîndu-şi pe umăr măciuca zeului Priap,
pare că refuzînd să se nască,
a căzut pe lume ca viţelul cu pielea matricei în cap ;
de teama frigului lumii şi-a propriilor hăuri,
rîde libidinos şi face măscări ;
uitîndu-se prin buricele celor două găuri,
orbecăie-n pînza greşitei născări…

Numele nenumit al zeului uzurptat de la rit
pare că tot ce se petrece sfînt şi măreţ
n-a scăpat nepîngărit
pe-acest pământ zămislit în dispreţ :
batjocoritorul zeu-părinte străbun
al unui popor ce s.-a temut să plîngă,
socotit duşmănos şi nebun,
l-au prefăcut în paiaţă nătîngă ;
lăsat slobod în cumplita cămaşă
a rezervaţiei de smintiţi
caraghios în batjocura-i laşă,
se trezeşte cînd şi cînd chemat de semnul unor meteoriţi ;
zeu pe măsura muritorilor,
leagăn al nemblînzitelor păcate,
batjocoreşte însăşi mireasma florilor,
lăsîndu-se pe vine şi dînd vînturi spurcate :
parcă deprins în mârşăviile neostoitei invidii
şi-n legile decăzutului rit,
dinspre scoicile ochilor, împuţiţi ca nişte stridii,
Mutul rîde de lumea care l-a pîngărit…

Preot al unui oracol vorbind în dodii,
căci adevărurile se desfac ;
citeşte semnul nenorocitei zodii
după lumini şi-n vorbe de leac ;
proroc slăvindu-şi rapănul, furnicarul de buboaie şi gîlci,
propovăduieşte-n vînt pedepsele ce s-au pus pe cetate ;
face măscări şi tumbe de bîlci,
vestind nenorocirea ce se abate :
menit să-i cheme să le ceară viaţa
şi să-i arunce pe rugul unei lupte,
l-au jugănit de grai – şi-atunci paiaţa
a hohotit cu baierele limbii rupte
de parcă pe-acest pămînt s-a murit în zadar,
moartea însăşi părîndu-le glumă :
pe primul dintre ei ce l-ar chema la vreun hotar
îl smulg de pe scară şi-l sugrumă ;
de mii de ani-zăbavă ;
nu şi-a mai tras nimeni fierul prin sine,
de tot atîta timp nimeni nu şi-a mai muşcat inelul cu otravă
de teama numelui ce i s-ar lăsa în ruşine.

Marele Mut, zeu arlechin,
c-un ochi rîde, cu celălalt plînge
ca ouăle-n pasăre stau sufletele-n el – ciorchin
de inimi, viţă nobilă, scăldată-n sînge ;
înţelept în pragul marilor greşeli,
ci drept în faţa multelor nedreptăţi
cască ţărăneşte-n faţa celei mai cumplite buimăceli,
cu sufletul la luceafărul sfintei lui judecăţi ;
bogat de cît i-au smuls jefuitorii,
ci nespurcat în mîndra-i mizerie,
Mutul stă ca pietrele-n apa stricatei istorii,
pe malurile căreia ard focurile – şi el nu se sperie ;
muncind un pămînt la răscruce,
pare-o seminţie în eternitate,
în jurul căreia un neam vine, altul se duce
şi toate-i pun foc la cetate.
Idol pecetluit cu fierul pe vrana gurii,
pierzîndu-şi scrierea, însemnează şi hîrşîie
Pe lemnul răbojului – ci nu-şi greşeşte augurii
în înţelepciuneia sa de obîrşie…

Marele Mut, muşcîndu-şi limba friptă de tăceri,
îşi răsteşte animialica încîlceală ;
prevestirile lui în doi peri
se vădesc atinse de piatra filozofală :
mugetul său este-un grai
de multă spunere şi nespunere
prin el se-nţeleseră-mpăraţi şi crai
a toate seminţiile ce şi-au spălat scutecele-n Dunăre ;
pune săgeţi, şi păsări, şi broaşte
pe tipsia de lemn ;
cel ce ştie citeşte şi-i vine de cunoaşte
şi-l apucă spaima dintr-acel semn.

Nu dă nimănui seamă
pentru ceea ce spune
cuvintele lui sînt întîmpinate cu teamă,
ucid, mor cu victima de gît în genune ;
greoi lătrînd graiul său de jivină
taină între ceea ce trebuie şi nu trebuie ştiut,
vorbirea a ceea ce vine, dacă-i ursit să vină
Marele Mut ;
între ceea ce trebuie auzit şi neauzit
spus şi ascuns, cinstit şi trădat ;
veşti în zadar – de care însă aerul geme-mpînzit
ca un mare steag de mătase, brodat.

Idol mergînd pe catalige,
al unor ţărani ce-şi pierdură locul sub soare,
dar pe care ştiu să şi-l cîştige
cu multă nepăsare ;
urs greoi, povîrnit de-un umăr
pe cînd această ţară plătea-ndulcirea la tribut
copii şi ţări şi fecioare cu sîngele iute şi tînăr
o fericire să fii schilod şi mut.

Zeu deghizat în propria-i ţară,
căci toţi cîţi se dădură cu numele neamului în vileag
în multe vânători se vînară,
s-au pus în lanţ şi s-au ucis pe alt meleag
chipul unui popor nefericit de la sorginte :
nu ştii de l-au cotropit creţurile măştii de burdihan de vită,
ori dacă vremea pîrli ca apa fierbinte
faţa cea adevărată, dar neadeverită.

Marele Mut
adulmecînd relele poporului său,
se făcuse odată temut
ci ei îi tăiară nasul punîndu-i botniţă de dulău ;
în locul rostrului, o cuşcă fără chei
pliscul închis ; graiul zadarnic mare ;
batjocorindu-l, cum numai ei ştiu să se batjocorească-ntre ei,
veninul cuvîntului de-ndreptare ;v rînjindu-şi fasolele colţoase şi rare,
se strîmbă la ţăraniii neguroşi de viaţă şi veşnicie,
făcîndu-i să rîdă cu multă speranţă şi neatârnare
pe vremuri de nimicnicie.

Marele Mut, fiară cu pielea întoarsă,
îmbrăcîndu-şi cămaşa de pedeapsă a propriei blăni
peste carnea ca o pupilă de ochi, arsă
a corpului zvâcnind prin milioane de răni :
animal-strămoş cinstit şi azi în pomelnice
de-un popor care-a trăit la focul sfintei peşteri,
cu spatele spre bătăliile lumii vremelnice,
în legea propriei lui descreşteri şi creşteri
încins cu propriul ombilic
tras din matcă, pe după sine strîns
Mutul şi-a oprit naşterea la ultimul gong al sorocului idilic
dintre rîs şi plîns.

Cu unealta prăsilei pe umăr
ca un cosaş cînd se-ntoarce de la coasă
ţăranii-l întâmpină fără sfială şi murmur, v iertîndu-i înfăţişarea scabroasă ;
căci ei sînt ctitori ai unui templu veşnic şi nespurcat,
sfioşi – dar nu bolnavi, nici iubitori de scîrbe şi măscări
aceasta le-a fost ghioaga adevăratului descălecat,
sceptrul pus în calea celei din urmă pierzări ;
iar cînd se face Mutul spre livadă,
punînd ochiul de pasăre pe pomii sterpi şi gata să cadă
aceştia-nfloresc şi-n pietre cînd se uită şoimul acelei unelte
se-aude foşninid prolifică sămînţa din granit ;
mîlul rodos al unei necunoscute delte
acoperă ogoarele stîncoase de-au îmbătrînit
holde şi păsări şi vite se umplu
de uitătura vieţii,
supuise şi blînde sfîntului suflu
într-a căruia apă invizibilă înoată stelele şi planeţii…

Marele Mut – preot hilar
al unei biserici în care predicile spuse pe şleau
se pustiesc de putere şi har,
iară perechile se urăsc despărţite şi nu se mai iau
Zeu animal – vedenie pe care scînteiază perii,
Zburător căzut, heruvim ;
împotriva Tatălui se ispăşi, schimbînd firea căderii
în templul pe-a cărui lespede ne naştem şi sfîrşim
venit dinspre planeţii altei stele
muritor curat ca mireasma de leandru,
l-au uitat printre noi – căci masca de piele
nu-i decît batjocura acelui coif de scafandru ;
căzut pe prundul blestematei planete
pe cînd cerceta marea eterică,
Zeu fu numit din spaima sălbaticelor cete
şi mag apoi – întemeie nevăzuta, uriaşa firii biserică,

Marele Mut – bolnav de cît avea închis în minte,
nemuritor savant, luceafăr,
vorbind un grai fără cuvinte,
trecu drept năzdrăvan şi neteafăr ;
zăcînd de boala sfintelor fantasme
ale unei patrii pierdute-n mările stelare,
viaţa lui şi-a spus-o mai apoi în basme,
cu fiare enigmatice trăind enigmele-i clare ;
primind obiceiele hoardelor animale,
se supuse oamenilor – şi astfel i-a supus
ci ei tot n-au putut pricepe firii sale
şi ceea ce n-au priceput au luat în rîs.

Marele Mut, părintele poeţilor profeţi
cărora le cîrmuieşte augurii,
să treacă cu bine parabolele-acestei vieţi
apoi le-nchide cu sărutul muţeniei floarea gurii,
precum în ceruri aşa şi pre pămînt
măsură a tuturor lucrurilor, sfîntă şi tristă
a celor ce sînt, dacă sînt
şi-a celor ce nu există – dacă ele nu există.


Marin IFRIM
De la CASA DE BANI A CRITICULUI LITERAR la MASA DE LEMN DE PIATRĂ a POETULUI EPOCAL

Puțini ştiu că, în ciuda unei marginalizări centrifugate pe funcționarea programat haotică a noului sistem socio-cultural de după 1989, dintre toți poeții generației sale, Ion Gheorghe este singurul care scrie și acum cu aceeași vervă caracteristică perioadei de după debutul său editorial („Pâine și sare“, 1957, ESPLA). în fiecare an, de la începutul veriiși până la venirea toamnei, poetul părăsește canicula bucureșteană și se retrage în legendara zonă a Istriței, în satul Sărățeanca, comuna Merei, împreună cu soția sa, doamna Elena, la casa părintească a acesteia. Scriu aceste rânduri cu convingerea că, dacă, acum 3-4 decenii, marele poet ar fi fost mai ușor de abordat, alta ar fi fost acum și experiența mea scriitoricească mai mereu în derivă. Paradoxal, omul și poetul Ion Gheorghe nu pare a se fi schimbat deloc. E la fel de retras ca și acum câteva decenii, rar și întâmplător de zărit printre oameni și greu, aproape imposibil de prins într-o discuție de măcar o jumătate de oră. Practic, datorită scriitorului Nistor Tănăsescu, născut în același sat în care s-a născut și marele nostru poet, am privilegiul de a-l vedea cel mult de două ori pe an, aici, în apropierea Buzăului, la Sărățeanca. S-au mai aflat și alții în trecere pe sub umbra bătrânului nuc din curtea poetului, o curte în care timpul pare oprit în loc încă de acum câteva mii de ani, doar iarba, de un verde livresc, și pisica familiei, o felină de care doamna Elena și maestrul sunt foarte atașați, fiind singurele dovezi ale unui prezent ce se strecoară timid printre zecile de pietre cu forme năucitoare, extraterestre parcă, găsite de poet undeva pe dealurile din jur, într-o necropolă, și cărate acasă cu roaba, precum un sclav de pe vreun șantier din filmele science-fiction. Un sclav cu revoltă ancestrală în gând, ascunsă precum tainele respectivelor pietre înfățișând forme pe care numai un Constantin Brâncuşi le-ar fi putut teleporta dinspre începuturile lumii până în atelierul său din Montparnasse. Sub nuc se află o masă mare, simplă, rotundă, de înălțime potrivită pentru cele cinci sau şase scăunele din jurul ei. Aici ne ține de fiecare dată maestrul câte o prelegere degajată, pe teme spontane venite de multe ori din propriile noastre curiozitățiși nedumiriri. La mică distanță de nuc, în dreapta casei, un hamac întins între un un cireș și un corcoduș arată direcția spre magazia plină cu statuete litice, câteva zeci din cele aproape 1000 adunate de autorul „Megaliticelor“ şi a „Mutului“. Mare dezamăgire pentru cei care, mai în glumă, mai în serios, insinuau cândva, cu prefăcută compătimire, că marele și enigmaticul nostru poet ar fi căzut în timp, vorbind cu pietrele și cu niște zei păgâni. Dimpotrivă, cu o tenacitate uluitoare, în ciuda staturii sale mijlocii, asemănătoare cu cea a galdiatorului Spartacus, interpretat de actorul Kirk Douglas, Ion Gheorghe a adus în curtea sa dovezi materiale dintr-o lume pentru care nici cele mai rafinate minți ale ultimelor două milenii nu au putut avea vreo închipuire. Ca să nu mai pomenesc de micii academicieni ai marii Academii Române, care mai de care mai snob, mai înțepenit în vidul din jurul coabitării daco-romane. Vorbeșușotite în treacăt de inși adăpostiți cumva sub paltonul cu epoleți pe dedesubt al securistului Ristea Priboi, cel care, ajuns parlamentar după 1989, a fost dovedit ca practicant profesionist al poliției politice comuniste. Mare onoare și oroare pe el, să-i fie repartizat spre urmărire tocmai neîmblânzitul și imprevizibilul Ion Gheorghe ! Într-o zi mai luminoasă ca de obicei, poetul ne-a pus pe masă câteva caiete studențești – vreo șapte sau opt, pline cu însemnări, poeme sau alte preparate literare după rețetele sale bântuite de misterele ancestralității –, legate cu șnururi de culoare vie. Am răsfoit, timid, unul. Un scris mare, determinat, cu adnotări rare, comprimate labirintic. Încă o dovadă că drumul lui Ion Gheorghe în literatura română e atât de lung încât este imposibil ca, într-o bună zi, acesta să nu fie (re)cunoscut și în Occident. E vorba despre o operă care ar merita Premiul Nobel, luând în calcul cel puțin trei volume, din cele 11 pe care Ion Gheorghe le-a publicat până în 1988 și încă cel puțin tot trei sau patru din cele 8 care au văzut lumina tiparului după 1989, între anii 2001-2014. Despre poezia sa au scris critici literari români importanți, majoritatea acestora făcând și inevitabila legătură artizanală dintre marele poet și comunismul nuclear care a bântuit peste tot estul Europei, în Asia și tocmai în coastele Americii, în Cuba. Unul dintre ei, Alex. Ștefănescu – autor al unei istorii a literaturii române din vânzarea căreia și-a cumpărat o casă în București, cum el însuși se laudă, câștigând, într-o clipă, de mii de ori mai mulți bani decât a câștigat în trecut scriind editoriale dedicate ideologiei comuniste –, într-un articol din „România Literară“ (nr. 27 octobre iulie 2002) își începe compunerea într-un stil caracteristic elevilor picați cu brio la Bacalaureat : „Pasiunea lui pentru literatură se afirmă într-un climat infestat de propaganda comunistă. Ca elev al Şcolii Pedagogice, ia parte la şedinţele cenaclului literar « Al. Sahia », condus de inginerul Gheorghe Ceauşu şi colaborează la revista Tânărul scriitor, « tribună » a stalinismului. La Şcoala de literatură este supus de asemenea unui proces de îndoctrinare, dar, fiind coleg cu tineri scriitori talentaţi şi inteligenţi ca Nicolae Labiş, Lucian Raicu, Gheorghe Tomozei, Doina Sălăjan, Radu Cosaşu, Florin Mugur şi Horia Aramă, are şi intuiţia adevăratei literaturi. La 35 de ani, în 1970, devine licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Momentul maxim al afirmării sale îl constituie apariţia volumului « Megalitice », 1972, în care este evocată, printr-un fel de jocuri de umbre, prin misterioase zvonuri, civilizaţia ţărănească arhaică de pe teritoriul României“. Nici Ristea Priboi nu ar fi putut merge, în rapoartele sale secrete, atât de departe și de „profund“ precum aventurosul critic literar Alex. Ştefănescu, pentru care, uluitor și definitiv, „momentul maxim“ al afirmării poetului s-ar fi oprit odată cu apariția volumului „Megalitice“, în 1972 ! Cu o ușurință iresponsabilă, dublată de o aroganță caracteristică întregii sale activități publicistice, Alex. Ștefănescu este convins că poetul a scăpat cât de cât de procesul de îndoctrinare, de laȘcoala de Literatură, pentru că era coleg cu „tinerii scriitori talentați și inteligenți“ enumerați mai devreme. E ca și cum o oaie dă lapte bun numai dacă paște împreună cu toată turma. „Climatul infestat de propagandă“, cum se exprimă Alex. Ștefănescu, în care Ion Gheorghe își afirma pasiunea pentru literatură, nu era altceva decât o altășcoală de literatură, una provincială dar demnă, respectiv Cenaclul literar „Al. Sahia“ din Buzău, condus de inginerul Gheorghe Ceaușu întors de pe frontul de Răsărit cu celebra divizie „Tudor Vladimirescu“, șicanat ulterior de fosta Securitate. Alex. Ștefănescu uită sau nu știe că în acest cenaclu și-au format primele deprinderi literare și alți tineri scriitori, consacrați ulterior : Ion Băieșu, Laurențiu Ulici, Pasionaria Stoicescu, Gheorghe Istrate, Mircea Ichim și mulți alții. Iată o mărturie vie despre cenaclul buzoian și despre Ion Gheorghe, un fragment dintr-o scurtă evocare a poetului Gheorghe Istrate, din nr. 2-3/60-61/2003 al revistei „Observator“ din Munchen : „… la cenaclul « Al. Sahia » de la Casa de cultură, condus de inginerul-poet Gh. Ceaușu (fie-i numele în veci pomenit !), a apărut un insurgent.Eram singur în încăpere, venisem primul. S-a prezentat scurt și aproape răstit : Ion Gheorghe ! Eu am înlemnit.Știam totul despre el – despre scrisorile trimise cenaclului în care și el crescuse, despre premiul « Tânărului scriitor ». Mi-a cerut ceva de scris (n-aveam decât un creion), a smuls din buzunar o carte, romanul în versuri « Pâine și sare » –și iată că așa am primit eu cel dintâi autograf din viața mea și astfel am « respirat » eu, extaziat, efigia vie a primului scriitor (poet !) întâlnit în acel efluviu al tinereții. Un mare scriitor adevărat. Tot Ion Gheorghe avea să-mi nășească debutul editorial cu « Măștile Somnului » din anul 1968“. Mai mult, unii dintre cenacliștii de atunci – în plin climat infestat de propanganda comunistă, cum scrie dl. Ștefănescu –, au făcut și câte un pic de pușcărie politică. A se vedea cazul lui Dem. Iliescu (Dumitru Iliescu, n. 4 iunie 1911, Buzău, d. 2 august 1988, București) poet, avocat și traducător condamnat la 15 ani de pușcărie pentru aderare la Mișcarea legionară, eliberat abia în 1964, odată cu toți deținuții politici din România –, conform fișei biografice realizată de fostul cenaclist Nicolae Cabel, astăzi scriitor și regizor profesionist, în nota ediției îngrijite de domnia sa la volumul de versuri „încă nu e seară“ de Dem Iliescu, apărut în 2011, la Editura „Tipografia Intact“, cu o prefață de Ion Caraion. Ca atare, se poate spune că Cenaclul „Al. Sahia“ a fost, mai degrabă, o formă germinativă a rezistenței prin cultură și o rampă de lansare a tinerilor scriitori amintiți mai sus. Mult mai nuanțat, credibil și convingător este Marin Mincu în „Poezia română actuală“, vol. II, Ed. Pontica – Constanța, 1998 : „Ion Gheorghe este unul dintre marii poeţi în viaţă a cărui biografie « politică » asumată orgolios (ca şi în cazul lui Heliade) îi dăunează operei poetice, îndepărtându-l vremelnic de public şi de critică.Ignorând însă inocenţa funciară a omului fragil prin chiar înscrierea efemeră într-o existenţă caducă, să vedem rapid ce se mai poate omologa din textele poetului.
Figură paradigmatică a poeziei actuale, posesor al unei opere durabile, de o forţă a expresiei vizionare ieşite din comun, autorul Scrisorilor esenţiale, al Megaliticelor şi al Elegiilor politice, este contestat astăzi aproape de toată lumea pentru îndârjirea cu care îşi proclamă « crezul comunist », ca şi cum lui Sartre ar trebui să i se conteste întreaga operă pentru militanţa sa de stânga, iar lui Dario Fo şi prozatorului Jose Saramago ar fi trebuit să nu li se confere Premiul Nobel, fiind comunişti. în realitate, orice mare scriitor este o fiinţă dificilă, iar Ion Gheorghe – un individ cu o aroganţă insuportabilă –, cu morga sa bogomilică, cred că a sporit la maximum această dificultate în ceea ce priveşte antamarea oricăror raporturi cu ceilalţi scriitori, indiferent de generaţie, astfel că citarea numelui său astăzi naşte imediat o reacţie instinctivă de respingere, deşi aceasta nu se întemeiază pe o motivaţie estetică serioasă. (…) Ion Gheorghe nu a fost poet de curte precum Adrian Păunescu şi nici nu s-a bucurat de o existenţă prea roză sub regimul ceauşist. Dimpotrivă, dincolo de unele « închipuiri » ciudate, Ion Gheorghe este, în textele sale, cel mai coroziv poet antidictatorial, descriind atrocităţile comuniste cu o pastă grea, incendiară şi vitriolantă, stârnind oroarea şi spaima precum Capriciile halucinante ale lui Goya. (…) în general se face abstracţie, din motive sociologice şi estetice lesne de închipuit, de faptul atestat în istoria formelor poetice actuale că anul 1966 nu este numai anul apariţiei volumului 11 elegii de Nichita Stănescu, ci şi anul apariţiei Scrisorilor esenţiale de Ion Gheorghe. (…) După Megalitice, Ion Gheorghe va aprofunda în Elegii politice (1980) procesul de mutilare şi eliminare fizică a vertebrei ţărăneşti de către regimul comunist ; în acest sens, până în prezent, în afară deUrcarea muntelui de Ileana Mălăncioiu, nu s-a tipărit o carte mai disidentă şi mai culpabilizatoare în literatura română actuală decât Elegiile politice“. Aşadar, de la „Megaliticele“ din 1972, după „piatra de hotar“ stabilită de Alex. Ştefănescu, poetul își mută harul și hotarul mai aproape de intrarea în mileniul III prin „Elegiile politice“ din 1980, volum reeditat în 2002. Un alt critic literar, mai tânărul Daniel Cristea Enache, într-un articol relativ recent, publicat tot în „România Literară“ (nr. 31 din 10 august 2005), referitor la acest volum (ediție integrală, „Cartea Românească“) remarca faptul că : „De o bună bucată de vreme, e nevoie să-ţi lărgeşti mult urechea şi să-ţi ascuţi auzul pentru a afla – în vesela noastră hărmălaie (sub) culturală – ceva despre Ion Gheorghe. Un poet important, de care istoria liricii postbelice nu poate face abstracţie, dar care a devenit aproape invizibil, o vagă siluetă de aer în peisajul actual. Rareori mai este amintit în câte o evocare nostalgică a anilor '60 sau menţionat într-o înşiruire de nume, de obicei la sfârşit, ca o curiozitate literară ; ori « analizat », cu un surâs fin, pe făgaşul excentricităţilor sale, de-a lungul drumului de pietre şi simboluri pe care l-a parcurs cu un fel de stoicism, la mijloc de ridicol şi vizionarism. Criticul nu trebuie să adopte o conduită justiţiară de haiduc, deposedându-i pe cei ce au vizibilitate, prestigiu simbolic şi succes de public, pentru a-i împroprietări pe cei ce nu le au. Egalitarismul în câmpul artistic este un nonsens, intrând în contradicţie cu relieful atât de accidentat al valorilor estetice. Dar tocmai prin recunoaşterea şi omologarea acestor valori, o parte semnificativă din creaţia lui Ion Gheorghe merită girul şi chiar entuziasmul nostru“. Cam pe aceeași linie de pornire a relansării marelui poet se situează și Octavian Soviany, în „Ziua Literară“ din 10 noiembrie 2003, într-o cronică intitulată semnificativ „Alungarea de sine“, criticul respectiv intuind cu precizie ceea ce alți critici literari știau, dar le era greu să confirme, un adevăr greu de digerat : „Publicate pentru prima oară într-o ediție cenzurată în 1980, Elegiile politice ale lui Ion Gheorghe își păstrează nealterată întreaga actualitate și după prăbușirea regimului comunist, căci, chiar dacă ele s-ar integra poeziei protestatare, înfățișând, cu mânie și cu revoltă, ororile totalitarismului românesc atins de frisoanele delirului paranoid, bătaia lor este de bună seamă mai lungă, poetul interogându-se în aceste poeme, poate mai crispat și mai neliniștit ca oricând, în legatură cu rosturile mai adânci ale existenței și ale creației“. Cum spuneam la începutul acestor rânduri, pe la casa din Sărățeanca, unde poetul nostru poposește câteva luni, în fiecare vară, s-au perindat destui curioși. Nu-mi amintesc să fi trecut pe acolo vreun musafir nepoftit. Asta e regula, nu se duce nimeni nechemat, fie el președinte de stat, ministru, politruc etc. „Audiențele“ se obțin prin „secretarul“ acestuia, Nistor Tănăsescu.
Când Ion Gheorghe vrea să vadă în mod special pe cineva, face respective invitație prin cel mai de încredere om de lângă el. Viața literară și nu numai i-a oferit destule surprize neplăcute, motiv pentru care nu-și mai permite să aibă încredere în oricine. Niciodată nu m-am simțit în largul meu în fața marelui poet. Mereu am pășit în curtea sa cu teama ca nu cumva să-l supăr cu ceva. Ba chiar mă bântuia gândul ca nu cumva să creadă că sunt vreo creatură din aia specială, trimisă de dușmanii săi de moarte : securiștii. Pentru că, sunt convins, au trecut pe acolo și destui inși cu gânduri deocheate. Poate chiar noi, adică eu, domnul profesor Stelian Grigore sau Nistor Tănăsescu, din bună credință, bine intenționați, ne-am înșelat în privința celor acceptați de Ion Gheorghe la propunerea noastră. Printre musafiri, a fost acolo și un professor de mare ținută morală, invitat de poet însuși, academicianul Gheorghe Al. Cazan, care, mai târziu, într-un articol din „Flacăra lui Adrian Păunescu“ (nr. 40/17-13 octombrie 2005), nota oarecum mâhnit : „Coborând din maşină, am fost izbit de o inscripţie, litere albe pe fond albastru, o pancartă masivă pentru Sărăţeanca, pe care era aşezată, cuminte şi nu prea, această veste : Institutul de cercetări megalitice „Ion Gheorghe“ – proprietate a statului rus. Am rămas stupefiat de întâmpinare, am deschis poarta casei, am intrat şi l-am văzut pe stăpânul institutului cu inscripţie dureroasă, tragică, penibilă pentru statul român, pentru un minister al culturii din România, care când bâzâie pe la urechile creatorilor, când, ca acum, în ultimul timp, desenează portative critice pe note false. Poetul se afla în faţa casei sale, bucuros de oaspete“. Greu fu drumul de la casa criticului literar Alex. Ștefănescu până la bordeiul din epoca pietrei filozofale a magisterului Ion Gheorghe. Unul dintre scriitorii tineri, Claudiu Komartin, care, dincolo de talent, posedă și acea seriozitate specifică spiritelor decise să vadă și să înțeleagă totul cu propria lor capacitate de a discerne, el fiind și realizatorul unei revistei de ținută, „Poesis internațional“, în doar câteva cuvinte, spune tot ceea ce am încercat eu să demonstrez în acest articol gâfiit. Domnul Komartin se referă la o vârstă rotundă a poetului. Timpul a trecut și, exact peste un an, Ion Gheorghe va împlini 80 de ani ! Să fim sănătoși, să ne deie Domnul șansa de a ne întâlni acolo, căci, după cum îi știm voința de tăietor de capete de balaur, marele poet merge mai departe, încă nu a obosit, încă se ține bine în șa și încă poate folosi sulița din rastelul cupolelor bisericilor noastre de zi cu zi, el, Ion Gheorghe, marele păgân care ne apără datele, tradițiile și obiceiurile ancestrale, spirala nepierdută din ADN-ul unui popor alzheimerizat : „La 70 de ani, marele poet Ion Gheorghe nu numai că nu a fost sărbătorit aşa cum pe drept cuvânt ar fi meritat un scriitor atât de viguros şi de original, dar opera sa poetică (comparabilă, ca întindere şi greutate, doar cu a câtorva poeţi români de după Arghezi şi Blaga) este în mod constant denigrată sub ridicole pretexte ideologice şi politice. Prejudecata şi lipsa de sinceritate a celor ce fac jocurile istoriei literare în stricta contemporaneitate a acestui creator ce şi-a pierdut prestigiul public din urmă cu 25 de ani, prin jocurile de culise abil orchestrate de alţii, dar şi graţie consecvenţei sale faţă de principiile de-o viaţă, fac din poezia pe care Ion Gheorghe continuă să o scrie (parcă expulzată, şi acum, la 49 de ani de la prima sa carte, dintr-un vulcan noroios în plină erupţie), o raritate de mare preţ pentru cititorii, câţi or fi ei, de poezie românească, la începutul acestui nou mileniu. Că Ion Gheorghe şi-a păstrat crezul politic şi încrederea neţărmurită în limbaj, că tabletele dacice pe care susţine că le-a descifrat nu sunt acceptate “ştiinţific” (dar nici măcar de o cercetare care să confirme sau să infirme pentru totdeauna adevărul spuselor poetului nu pot fi în stare arheologii şi istoricii Academiei?) nu mai are nicio importanţă când avem de-a face cu astfel de poeme splendide, adânc înrădăcinate în tradiţia şi în mitologia românească, atât de scumpe şi lui Eminescu, astăzi refuzate cu suficienţă de postmodernii “cosmopoliţi” ca nişte semne ruşinoase, aparţinând unei lumi dispărute. în definitiv, poate că lumea din care coboară Ion Gheorghe nu a fost de tot îngropată – este un gând, acesta, pe care ar fi bine să nu-l alungăm în clipele de adâncă reflecţie şi cumpănă. (Claudiu Komartin – „Transilvania“ nr. 7/2006). Cu precizarea că mai am multe de spus despre Ion Gheorghe, poetul care domină clar toată epoca noastră, închei aceste rânduri cu gândul că, peste câteva zile, pe 16 august, poetul împlinește 79 de ani, drept pentru care, cred eu, articolul de față e cea mai curată modalitate de a-i ura un sincer, călduros și motivat „La mulți ani, Maestre!“.
Marin IFRIM


 GHEORGHE, Ion (16.VIII.1935, Florica, Buzău), poet. Este fiul Filofteiei (n. Marin) şi al lui Anton D. Gheorghe, ţărani. A absolvit în 1952 Şcoala Pedagogică din Buzău. Preocupările literare timpurii îi sunt stimulate de Cercul literar „Al. Sahia“ din oraş şi sunt răsplătite cu premiul revistei „Tânărul scriitor“. între 1952 şi 1954 urmează cursurile Şcolii de Literatură „M Eminescu“ din Bucureşti, avându-i colegi pe Nicolae Labiş, Lucian Raicu, Gheorghe Tomozei ş.a. După desfiinţarea şcolii se înscrie la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care o va absolvi mai târziu. Lucrează în redacţiile revistelor „Albina“ şi „Drumul belşugului“. Din 1963 este corector, apoi redactor la revista „Luceafărul“. Funcţionar, din 1992, în Ministerul Culturii, între 1994 şi 1996 a fost ataşat cultural la Ambasada României din Beijing.

 Cărţi publicate : Pâine şi sare, Bucureşti, 1957 ; Căile pământului, Bucureşti, 1960 ; Ţara rândunelelor, Bucureşti, 1963 ; Cariatida, Bucureşti, 1964 ; Nopţi cu lună pe Oceanul Atlantic. Scrisori esenţiale, Bucureşti, 1966 ; Zoosophia, Bucureşti, 1967 ; Vine iarba, Bucureşti, 1968 ; Cavalerul trac, Bucureşti, 1969 ; Mai mult ca plânsul. Icoane pe sticlă, Bucureşti, 1970 ; Megalitice, Bucureşti, 1972 ; Avatara, Bucureşti, 1972 ; Poeme, pref. Marin Mincu, Bucureşti, 1972 ; Cultul Zburătorului. Opiniile autorului despre lumea miturilor autohtone, Bucureşti, 1974 ; Noimele, Bucureşti, 1976 ; Dacia Feniks, Bucureşti, 1978 ; Proba logosului, pref. C. Stănescu, Bucureşti, 1979 ; Cenuşile, Bucureşti, 1980 ; Elegii politice, Bucureşti, 1980 ; Zicere la zicere, Bucureşti, 1982 ; Scripturile, Bucureşti, 1983 ; Joaca jocului, Bucureşti, 1984 ; Şi mai joaca jocului, Bucureşti, 1985 ; Condica în versuri, Bucureşti, 1987 ; Zalmoksiile, Bucureşti, 1988 ; Muzaios, Bucureşti, 2001 ; Elegii politice, Bucureşti, 2002 ; Cogaioanele – Munţii Marilor pontifi, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2004 ; Eponimatele eternităţii în Tăbliţele de plumb, Ed. MNLR, 2007 ; Mutul (Ion Gheorghe intr-o convorbire literară cu Aurelian Titu Dumitrescu), Editura Vinea, 2008 ; Sutrele ţăranului Iancu Arsene, Ed. Rafet, 2010 ; Concluziile senectuţii, Ed. Rafet, 2010 ; Epopeea Tapae, Editura Limes, 2011 ; Deochiul Gorgonei, memorii, Ed. MNLR, 2013 ; Sutrele ţăranului Iancu Arsene, editia a II-a, Ed. MNLR, 2014.

NOTA DE FUNDAMENTARE la Hotărârea Guvernului nr. 792 /2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 583/2010 pentru aprobarea declasificăni informaţiilor cu nivel de secretizare strict secret şi secret elaborate de Ministerul Apărării Naţionale anterior datei de 17 februarie 1972

Monitorul Oficial al României nr. 647

10-09  2013-  Guvernul României    

 Hotărâre 792/  privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 583/2010 pentru aprobarea declasificării informaţiilor cu nivel de secretizare strict secret şi secret elaborate de Ministerul Apărării Naţionale, anterior datei de 17 februarie 1972

NOTA DE FUNDAMENTARE

la Hotărârea Guvernului nr. 792 /2013

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 583/2010 pentru aprobarea

declasificăni informaţiilor cu nivel de secretizare strict secret şi secret elaborate de

Ministerul Apărării Naţionale anterior datei de 17 februarie 1972

Secţiunea 1 Titlul prezentului act normativ

Hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 583/2010 pentru aprobarea
declasificăni informaţiilor cu nivel de secretizare strict secret şi secret elaborate de Ministerul
Apărării Naţionale anterior datei de 17 februarie 1972   

    

Secţiunea a 2-a Motivul emiterii actului normativ

1. Descrierea situaţiei actuale

La data de 21 iulie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 506, Partea I, Hotărârea Guvernului nr. 583/2010 pentru aprobarea declasificării informaţiilor cu nivel de secretizare strict secret şi secret elaborate de Ministerul Apărării Naţionale anterior datei de 17 februarie 1972.

La art. 6 din actul normativ sus-menţionat se stipulează că „în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Apărării Naţionale va întocmi şi va supune aprobării Guvernului lista informaţiilor declasificate care intră sub incidenţa art. 22 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare".

Art. 22 alin. (1) din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precizează că „documentele a căror cercetare poate afecta interesele naţionale, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, prin datele şi informaţiile pe care le conţin, sau cele a căror integritate fizică este în pericol nu se dau în cercetare", iar la alin. 2 lit. a) că din această categorie fac parte documentele care „privesc siguranţa, integritatea teritorială şi independenţa statului român, potrivit prevederilor constituţionale şi ale legislaţiei în vigoare".

întocmirea unei liste care să cuprindă informaţiilor declasificate care intră sub incidenţa art. 22 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, nu se justifică, având în vedere numărul imens de documente aflate în păstrare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale ce trebuie expertizate (cea. 10 milioane), precum şi implicarea unor resurse umane, materiale şi financiare semnificative, stabilirea documentelor respective fâcându-se de către deţinătorul legal al acestora, potrivit Anexei nr. 6 din lege.

Particularitatea istorică a fondurilor de arhivă create de către Ministerul Apărării Naţionale în perioada 1859 - 17 februarie 1972 derivă din evoluţia regimurilor politice aflate la putere în România în respectivul interval de timp:

-1859-1881- armata Principatului Român;

1. -
   1881 - 1947 - armata Regatului Român; 
2. -
   1948 - 1957 - sovietizarea armatei române; 
3. -
   1957 - 1972 - armata Republicii Socialiste (Populare) România. 

O parte din fondurile de arhivă create de către Ministerul Apărării Naţionale, care conţin informaţii clasificate, se găsesc în prezent în păstrarea altor instituţii de profil din ţară sau străinătate, astfel:

a) Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale Bucureşti, din cadrul Arhivelor Naţionale Române, deţine fragmente din fonduri militare chiar complementare perioadei 1859 - 1947, adică 1830 - 1858;

b)

Biblioteca Naţională a României gestionează în cadrul „Colecţiei speciale

Arhivă Istorică" o parte importantă a informaţiilor clasificate emise de fosta

armată a Principatului Român şi fosta armată regală (1859 - 1947) şi, în plus,

chiar cu caracter strict militar din perioada 1711 - 1858;

1. c)
   fostul Departament al Securităţii Statului, prin „Comisia Drăghici -Bodnăraş", a accesat prin intermediul subcomisiilor special formate (compuse din reprezentanţi ai ministerelor de interne şi Forţelor Armate) toate fondurile de arhivă create de către fosta armată a Principatului Român şi fosta armată regală (1859 - 1947) şi a extras cele mai importante informaţii cu trimitere la fenomenul militar naţional, relaţiile internaţionale, activitatea minorităţilor, partidelor istorice, mişcărilor legionare şi comuniste, acţiunilor antisovietice etc, documente care nu au fost înapoiate Ministerului Apărării Naţionale; 
2. d)
   comisii ale Securităţii Statului au efectuat operaţiuni asupra aceloraşi fonduri de arhivă şi au preluat informaţiile specifice din acestea. Situaţia acestor documente este necunoscută la ora actuală de către structurile de arhivă; 

e)

comisii „speciale" au accesat fondurile armatei regale şi extras

informaţiile ce au prezentat interese pentru fostul Institut de Istorie al Partidului

Comunist Român şi Mişcării Muncitoreşti din România. Situaţia acestor

informaţii preluate este şi ea necunoscută la această dată;

f)

părţi importante din fondurile de arhivă create de către fosta armată regală

se află în gestionarea unor arhive de profil din Federaţia Rusă, Ucraina şi

Republica Moldova. Acestea au ajuns la actualii deţinători din următoarele

cauze:

1. -
   capturarea lor de către armata sovietică; 
2. -
   preluarea lor prin intermediul Comisiei Aliate de Control (sovietică); 
3. -
   rămânerea lor, fără posibilitatea evacuării la timp, în fostele teritorii ale României regale cedate U.R.S.S. după 1944. 

Criteriul avut în vedere, prevăzut şi în Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cercetarea fondurilor de arhivă create de către Ministerul Apărării Naţionale, a fost trecerea a „30 de ani" de la crearea documentelor purtătoare de informaţii: istorice, ştiinţifice sau practice.       

Drept urmare, fondurile de arhivă create de Ministerul Apărării Naţionale au fost cercetate fără nicio restricţie legată de nivelurile de clasificare a informaţiilor cuprinse, în întreaga perioadă, indiferent de regimurile politice aflate la putere în România.

Invocarea prevederilor restricţionare ale Legii nr. 182/2002, pentru o categorie de informaţii clasificate emise anterior datei de 17 februarie 1972, în condiţiile accesării în mod repetat în perioada 1859 - 1972 a respectivelor informaţii, devine lipsită de un argument legal pertinent.

Fondurile de arhivă create de către armata română au fost libere la cercetare (cu respectarea prevederilor legate de prelucrarea lor arhivistică) în perioada anilor 1919 - 2002: accesul cercetătorilor la aceste documente s-a efectuat fără expertizarea lor arhivistică prealabilă şi indiferent de nivelul de clasificare avut de către acestea. Drept urmare, atât în perioada interbelică, cât şi în cea comunistă (1945-1989) sau post comunistă (1990-2002), au fost elaborate şi publicate mii de lucrări de specialitate, culegeri de documente şi articole în care documente clasificate au fost redate întocmai cu nivelul clasificării primit iniţial de la creator. Importanţa şi valoarea istorică a unui document este dată, pe lângă conţinutul lui informaţional purtat, în mare parte şi de către nivelul de clasificare acordat iniţial de către creator. A identifica azi care documente din perioada anilor 1859-1947 au făcut obiectul unei publicări integrale sau parţiale, pentru a putea motiva solicitarea şi/sau declasificarea lor, este o acţiune utopică, lipsită de sens şi justificare morală, economică şi practică.

Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 stipulează la art. 3 liniuţa 20 că documentele clasificate care au fost în timp, sub orice formă, accesate integral sau parţial, au „informaţia clasificată compromisă", ele fiind considerate ca „declasificate din oficiu". Drept urmare, orice document clasificat care, în timp, a fost accesat integral sau parţial, fără a se mai lua în considerare anul creării lui, este considerat „din oficiu" declasificat şi, pe cale de consecinţă, tratat ca unul declasificat, conform art. 23 al aceluiaşi act normativ. In acest sens, cu referire la documentele clasificate create de către fosta armată a Principatului Român şi fosta armată regală (1859-1947), apreciem ca acestea să fie considerate ca fiind în timp accesate, total sau parţial, şi, drept urmare, declasificate „din oficiu".

Documentele clasificate strict secret şi secret create, de către structurile militare indicate în art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2010, în perioada 01.01.1948 - 15.04.1957, în baza argumentării preocupărilor pe linia necesităţii de a cunoaşte rolul şi locul istoric jucat de către intervenţiile consilierilor sovietici şi Partidului Muncitoresc Român în amplul proces de transformare a armatei regale într-una de tip comunist (sovietic), pot fi considerate ca având atât termenele cele mai mari de clasificare a informaţiilor (respectiv 50 de ani) expirate  (15.04.1957  -   15.04.2007),  cât  şi  conţinutul  acestora nerestrictiv

I1 Prezentul aplicarea directă cercetării.

Data de 15.04.1957 este data când a fost încheiat Acordul între guvernele Republicii Populare Române şi U.R.S.S. referitor la statutul juridic al trupelor sovietice staţionate temporar pe teritoriul României şi care a deschis calea istoricei lor retrageri din ţară.

Prin declasificarea informaţiilor cu nivel de secretizare strict secret şi secret elaborate de structurile cu specific de mobilizare şi operaţii sau care reglementează ori fac referire la aceste activităţi specifice elaborate anterior datei de 17 februarie 1972 nu se produc efecte asupra capacităţii operaţionale a structurilor militare din Armata României.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) şi (3) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, termenul de clasificare al informaţiilor clasificate este de până la 30 de ani pentru informaţiile de nivel de secretizare secret şi de până la 50 de ani pentru informaţiile de nivel de secretizare strict secret. Termenele de clasificare pot fi prelungite prin hotărâre a Guvernului, pe baza unei motivaţii temeinice, la solicitarea persoanelor abilitate de lege.

In consecinţă, având în vedere că de la data de referinţă, 15 aprilie 1957, au trecut mai mult de 55 de ani, informaţiile cu nivel de secretizare secret şi strict secret, elaborate de structurile cu specific de cifru şi contrainformaţii militare, sunt declasificate, întrucât nu a fost întreprins niciun demers pentru prelungirea termenului de clasificare.

Drept urmare, pornind de la această realitate, pentru fluidizarea actului de cercetare în Arhivele Militare Române din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, reducerea la minimum a timpului dintre solicitare şi cercetare şi mai ales eliminarea şi/sau reducerea cheltuielilor bugetare determinate de efectuarea operaţiunilor de expertizare arhivistică şi/sau declasificare a documentelor clasificate, este necesar ca documentele create de structurile de mobilizare şi operaţii anterior datei de 17 februarie 1972 să fie declasificate.

Având în vedere aceeaşi motivaţie, proiectul propune ca regula să fie aplicată şi pentru documentele create de structurile de cifru şi contrainformaţii elaborate anterior datei de 15 aprilie 1957.

Consultarea documentelor elaborate de aceste structuri, ce conţin informaţiile declasificate, se va realiza în continuare în conformitate cu prevederile art. 20 şi 22 şi ale anexei nr. 6 la Legea nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare.

Act normativ nu transpune legislaţie comunitară şi nu creează cadrul pentru a acesteia.

2. Schimbări preconizate	în acest mod se va realiza scopul principal care a stat la baza adoptării Hotărârii Guvernului nr. 583/2010, respectiv cel al asigurării accesului unei categorii cât mai largi de cetăţeni la documentele de arhivă.
3. Alte informaţii	Nu este cazul.
Secţiunea a 3-a Impactul socioeconomic al prezentului act normativ
1. Impactul macroeconomic					Nu este cazul.
l1. Impactul asupra mediului concurenţial şi domeniul ajutoarelor de stat					Nu este cazul.
2. Impactul asupra mediului de afaceri					Nu este cazul.
3. Impactul social					Nu este cazul.
4. Impactul asupra mediului					Nu este cazul.
5. Alte informaţii					Nu este cazul.
Secţiunea a 4-a Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani) - mii lei -
Indicatori		Anul curent	Următorii 4 ani				Media pe 5 ani
		2013	2014	2015	2016	2017
1		2	3	4	5	6	7
1. Modificări ale veniturilor bugetare, plus/minus, din care:
a) buget de stat:
(i) impozit pe profit
(ii) impozit pe venit
b) bugete locale :
(i) impozit pe profit
c) bugetul asigurărilor sociale de stat:
(i) contribuţii de asigurări
2. Modificări ale cheltuielilor bugetare plus/minus, din care:
a) buget de stat, din acesta :
(i) cheltuieli de personal
(ii) bunuri şi servicii
b) bugete locale :
(i) cheltuieli de personal
(ii) bunuri şi servicii

c) bugetul asigurărilor sociale de stat:
(i) cheltuieli de personal
(ii) bunuri şi servicii
3. Impact financiar, plus/minus, din care:
a) buget de stat
b) bugete locale
4. Propuneri pentru acoperirea cheltuielilor bugetare				Nu este cazul.
5. Propuneri pentru a compensa reducerea veniturilor bugetare				Nu este cazul.
6. Calcule detaliate privind fundamentarea modificărilor veniturilor şi / sau cheltuielilor bugetare				Nu este cazul.
7. Alte informaţii				Nu este cazul.
Secţiunea a 5-a Efectele prezentului act normativ asupra legislaţiei în vigoare
1.    Măsuri   normative    necesare    pentru   aplicarea   prevederilor proiectului de act normativ: a) acte normative în vigoare ce vor fi modificate sau abrogate, ca urmare a intrării în vigoare a proiectului de act normativ; b) acte normative ce urmează a fi elaborate în vederea implementării noilor dispoziţii.					Nu este cazul.
2. Conformitatea proiectului de act normativ cu legislaţia comunitară în cazul proiectelor ce transpun prevederi comunitare					Nu este cazul.
3. Măsuri normative necesare aplicării directe a actelor normative comunitare					Nu este cazul.
4. Hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene					Nu este cazul.
5. Alte acte normative şi/sau documente internaţionale din care decurg angajamente					Nu este cazul.
6. Alte informaţii					Nu este cazul.
Secţiunea a 6-a Consultările efectuate în vederea elaborării prezentului act normativ
1.   Informaţii  privind  procesul  de   consultare   cu  organizaţii neguvernamentale,   institute   de   cercetare   si   alte   organisme implicate				Nu este cazul.
2. Fundamentarea alegerii organizaţiilor cu care a avut loc consultarea, precum şi a modului în care activitatea acestor organizaţii este legată de obiectul proiectului de act normativ				Nu este cazul.

3. Consultările organizate cu autorităţile administraţiei publice locale, în situaţia în care proiectul de act normativ are ca obiect activităţi ale acestor autorităţi, în condiţiile Hotărârii Guvernului nr.  521/2005  privind procedura de  consultare  a  structurilor asociative   ale   autorităţilor   administraţiei   publice   locale   la elaborarea proiectelor de acte normative	Nu este cazul.
4. Consultările desfăşurate în cadrul consiliilor interministeriale, în   conformitate   cu   prevederile   Hotărârii   Guvernului   nr. 750/2005    privind    constituirea    consiliilor    interministeriale permanente	Nu este cazul.
5. Informaţii privind avizarea de către: a) Consiliul Legislativ b) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării c) Consiliul Economic şi Social d) Consiliul Concurenţei e) Curtea de Conturi	Proiectul de act normativ a fost avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin avizul nr. 94/30.09.2013 şi de Consiliul Legislativ, prin avizul nr. 1127/2013.
6. Alte informaţii	Nu este cazul.
Secţiunea a 7-a Activităţi de informare publică privind elaborarea şi implementarea prezentului act normativ
1. Informarea societăţii civile cu privire la necesitatea elaborării proiectului de act normativ	Nu este cazul.
2. Informarea societăţii civile cu privire la eventualul impact asupra   mediului   în   urma   implementării   proiectului   de   act normativ,   precum   şi   efectele   asupra   sănătăţii   şi   securităţii cetăţenilor sau diversităţii biologice	Nu este cazul.
3. Alte informaţii	Au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
Secţiunea a 8-a Măsuri de implementare
1. Măsurile de punere în aplicare a proiectului de act normativ de către autorităţile administraţiei publice centrale şi / sau locale -înfiinţarea unor noi  organisme  sau  extinderea  competenţelor instituţiilor existente	Nu este cazul.

2. Alte informaţii

Nu este cazul.

Faţă de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 583/2010 pentru aprobarea declasificării informaţiilor cu nivel de secretizare strict secret si secret elaborate de Ministerul Apărării Naţionale anterior datei de 17 februarie 1972.

Viceprim-ministru        Ministrul apărării naţionale

Gabriel Oprea        Mircea Dusa

Manipularea opiniei prin statistici fictive și orientate

Comentarii de Dan Culcer
Cine difuzează acest mesaj fără să se întrebe de unde provine, care este sursa așa-ziselor statistici, de ce se răspândește un asemenea mesaj ca focul pe miriște vara, cine trage foloasele și cine trage ponoasele unei asemenea situații, este ori naiv, ori prost, ori lovit cu leuca, ori participă la răul descris, alături de alți făcători de rău (negustori de carne vie) sau victime (prostituate, prostituați-există și băieți români care se prostituează, de pildă la Gare du Nord la Paris). Mai sunt de scris câteva lucruri. România a sărăcit global,și cu ea majoritatea cetățenilor ei, fiindcă industria și agricultura care produceau —cu excepția perioadei de plata accelerată a datoriei externe— pentru piața internă și care dădea de lucru cetățenilor României, indiferent de naționalitate, au fost distruse sistematic, cu ajutorul funcționarilor români din burghezia compradoră, șperțuiți de agenții înstrăinării și vânzării de țară.

.. să-ți fie frică de România

Statistica [ cine a realizat așa ceva, pe baza căror anchet sau baze de date?? Dan C.] arată o țară de palavragii fuduli, dar care mor de foame, de lene şi de prostie.

1.Cea mai bisericoasă țară din Uniunea Europeană (locul 1 la numarul de biserici pe cap de locuitor);
2.Cea mai căcăcioasă țară europeană (45% dintre români n-au WC in casă şi se cacă in curte, față de 2% in Europa); 

[Cine cunoaște România, știe că nu e adevărată o asemenea frază. Casele țăranilor nu au closete în casă, fiindcă au closete în fundul curții. E adevărat că e frig, nu au radioatoare pentru bucile princiare, dar sunt curate, scândura este spălată, este hârtie. Singurii care se cacă în curte —chiar la mahala, adică în orașe— sau pe lângă casă, sunt cetățenii (unii, nu toți) aparținând unor neamuri al căror nume nu poate fi pronunțat fără să fii atacat de un ong. Orășenii, indiferent de naționalitate, locuitori la bloc sau în casă proprie, au unde defeca, în apartament. Așa că cifra nu are nici o bază decât disprețul unui propagandist care speră să fie crezut fără probe, de către unii slabi de înger, precum comentatorul anonim ce și-a lăsat urma mai jos, Mucegai ales.

Precizare- vezi Tabelul. Populația rurală a României reprezintă 47, 7% din populația totală. După dobitocul care a redactat mesajul, înseamnă că toată populația rurală a României, minus 2. 7%, se cacă în curte. Ce putoare ar fi și ce infecție. A te căca în curte sau a defeca în closete exterioare nu e tot una, decât pentru proști.]

3.Românii au doar jumătate din puterea de cumpărare a europeanului mediu;
4.Dar işi petrec timpul liber in mall-uri si hypermarketuri, iar noi mall-uri şi hypermarketuri se contruiesc in permanență, în ciuda crizei;

[Multe bănci străine, ca și cele românești consituite prin introducerea în circuit a capitalurilor clandestine ale oligarhiei comuniste, au fost lăsate fără control și au creat fonduri speciale de tip cămătăresc pentru a vinde marfa de import a acționarilor lor majoritari, pe datorie, încurajând îndatorarea cetățenilor pentru bunuri de consum perisabile, dar refuzând implicarea în constituirea capitalurilor productive, care ar fi putut asigura refacerea unei economii în România, devenită cu ajutorul lor colonie și piață de desfacere neprotejată pentru mărfuri străine de calitate îndoielnică.]

5.România este țara cu cea mai dură lege anti-arme din lume, singura care işi ține poporul complet dezarmat (motivând prin siguranța populației);

[Ei și! Să fie oare mai bine în SUA, unde procurarea armelor e liberă? Realitatea este însă alta. Ca și în toate țările Europei de Est, armele circulă în secret. Fie din fondurile armatei sovietice, fie din alte surse ilegale, armele se află în dotarea bandelor criminale locale sau de import. Să nu uităm că mulți dintre morții «Revoluției» au fost victimele distribuirii ilegale de arme din zilele lui Decembrie 1989.

6.Dar este țara cu cea mai mare corupție din Europa – 40% (Curtea de Conturi: din 15 miliarde de euro pe an achiziții publice, 6.2 miliarde se fură );

[Și corupția se va vindeca prin liberalizarea comerțului de arme. Ce logică de imbecil!]

7.România este printre puținele țări care interzice complet prostituția (pe motive de moralitate);
8.Dar este cel mai mare exportator de prostituate din Uniunea Europeană (peste Rusia si Ucraina), conform euobserver;
9.România este țara cu cel mai mic somaj oficial din ultimii 25 de ani, in medie;
10.Dar este singura țară unde 50% din familii declară că nu au nici un membru angajat; iar 25% din familii au doar un membru angajat;
11.România este printre țările cu cei mai multi absolvenți de universitate din lume;
12.Dar este țara fără nici o universitate, măcar in top 500 (sub țarile africane) si ale carei diplome NU SUNT LUATE IN SEAMA la angajare, nicăieri in Europa;
13.România este țara unde scoala este obligatorie pană la sfârşitul liceului (12 ani plătiți de Stat);
14.Dar e pe locul 1 in Europa la şcolari analfabeti (30%), iar 42% dintre români cred ca Soarele se invarteşte in jurul Pământului;
15.România este țara cu cel mai mare procent de insatisfacție la adresa clasei politice; românii se plâng in mod constant de corupția si incompetența politicienilor lor
16.Dar este singura țară unde nu a avut loc nici un miting anti-corupție in ultimii 25 de ani şi unde participarea publicului la acțiuni anti-corupție este minima;

[Dan C. Ca și cum mitingurile ar ataca și reduce direct corupția? Sau ar băga frica în corupți și în cei care, marii corupți, îi protejează??]

17.România este țara cu cea mai mică absorbție a banilor europeni;
18.Dar este țara cu cel mai mare procent de bani europeni furați (din puținul folosit) motiv pentru care Uniunea Europeana a tăiat fondurile pentru infrastructură.
19.România este printre cele mai naționaliste țări din Europa; românii au protestat la inăltarea drapelului secuiesc;

[Ce tâmpenie ! Asta înseamnă naționalism? Sau înseamnă pur și simplu un gest minim de răscoală nu doar împotriva naționalismului unei «națiuni a secuilor», care este o comunitate dar nu mai există ca națiune din Evul Mediu (Unio Trium Nationum nu e o probă), fiindcă nu corespunde unei definiții moderne minimaliste a națiunii, ci și împotriva incapacității instituțiilor statului român de a impune respectarea Constituției unor cetățeni ai României și regulile utilizării simbolurilor identitare în public.]

20.Dar este singura țară in care s-a refuzat incorporarea astă vara, impotriva Rusiei, românii preferând să-şi vadă propriul drapel dat jos şi inlocuit cu tricolorul rus, decât sa fie inrolați.

[ Așa va fi câtă vreme, de două decenii și mai bine, toate valorile și simbolurile naționale sunt bălăcărite, înjosite, subminate, doar pentru că în regimul comunist anterior au fost folosite pentru a obține propagandistic o legitimare a unui regim care fusese instalat sub controlul unei armate de ocupație —sovietică— în numele unei ideologii care dorea anihilarea oricărei identități naționale în Imperiu, pentru a impune standardizarea în numele Omului nou, robot executant al ordinelor centrale.]

Vona Gabor, şeful partidului extremist JOBBIK, este din nou „oaspete de onoare” în România. Cum a fost declarat "indezirabil" şi nu prea radicalul maghiar

de Adrian POPESCUPublicat la: 06.08.2014 14:50 Ultima actualizare: 06.08.2014 14:56

După ce, anul trecut, declarase că Ungaria ar trebui să îşi asume un eventual conflict cu România pentru a forţa acordarea autonomiei teritoriale aşa-zisului Ţinut Secuiesc, iar în 10 martie a.c. a fost în centrul tensiunilor de la Târgu Mureş, după un miting autonomist organizat de Consiliul Naţional Secuiesc, parlamentarul ungar Vona Gabor, şeful partidului extremist JOBBIK, va fi din nou ”oaspete de onoare” în România. În martie, Victor Ponta a anunţat că Vona Gabor ar putea fi declarat persoană indezirabilă. Acum, Ministerul de Interne refuză însă să spună dacă a fost declarat sau nu.

exclusiv

Foto: Mediafax Foto

Parlamentarul ungar Vona Gabor va participa joi, 7 august, la Tabăra de Vară EMI de la Borzonţ (Harghita). Aflată la a zecea ediţie, tabăra de la Borzonţ are un puternic caracter de îndoctrinare naţionalist-şovină, fiind organizată în fiecare vară, în luna august, de o asociaţie maghiară din Transilvania botezată Tineretul Maghiar Ardelean (EMI – Erdely Magyar Ifiak), în colaborare cu organizaţia de tineret a JOBBIK-ului.

Până anul trecut, inclusiv, organizarea taberei a fost finanţată cu sume consistente şi de autorităţile publice locale. În 2013, Consiliul Judeţean Harghita, condus de udemeristul Borboly Csaba, a acordat o finanţare de 7.500 lei, iar Primăria Joseni, condusă de colegul său de partid Gall Szabolcs, de patru ori mai mult, adică 30.000 de lei, după ce, în 2012, fusese de 50.000 de lei! ”Din păcate, anul ăsta nu mai putem să dăm nici un leu, că nu mai avem de unde!”, au declarat cei doi pentru gândul.

„Indezirabil” şi nu prea

După incidentele de la Târgu Mureş din 10 martie a.c., patru cetăţeni ungari, între care şi parlamentarul JOBBIK Szavay Istvan, au primit interdicţie de intrare în România pentru o perioadă de un an. Măsura nu i-a fost aplicată însă şi lui Vona Gabor, deşi, potrivit unui anunţ făcut a doua zi de însuşi premierul Victor Ponta, liderul JOBBIK  era pe punctul de a fi  declarat persoană indezirabilă pe teritoriul României. ”Ministerul de Interne a elaborat deja documentaţia în acest sens”, a declarat premierul Ponta, în replică la o solicitare a preşedintelui Băsescu ca membrilor şi liderilor ”partidului extremist JOBBIK” să li se interzică pe termen nelimitat intrarea în România. 

"Nu poate fi, şi cred că ştie toată lumea, interzisă intrarea în România a unor cetăţeni europeni care aparţin unui partid, pentru simplul motiv că nu putem să le cerem carnetul de partid la intrarea în ţară. Dar putem să interzicem prezenţa pe teritoriul României a unei persoane şi am transmis către preşedintele României materialul întocmit de Ministerul de Interne legat de activitatea preşedintelui Jobbik, Vona Gabor şi preşedintele, dacă acum nu mai e susţinător al domnului Tokes şi al domnului Vona Gabor, dacă i-a reevaluat şi îi consideră un pericol pentru România, sunt convins că va acţiona în baza sesizării Guvernului", afirma Victor Ponta în 12 martie.

Citeşte şi ALEGERI UNGARIA. Radicalul Orban câştigă detaşat, extremiştii de la Jobbik obţin un procent FOARTE MARE

Citeşte şi Frunda: Interzicerea prezenţei Jobbik în România nu e fezabilă, soluţia este izolarea politică

Potrivit legii în vigoare, Vona Gabor, liderul partidului de extremă dreapta Jobbik, poate fi declarat indezirabil numai printr-o decizie a instanţei, după sesizarea preşedintelui  sau a ministrului de Interne.

Spusele lui Victor Ponta nu au fost confirmate însă, la momentul respectiv, şi de purtătoarea de cuvânt a MAI, subcomisarul Monica Dajbog, care a precizat că în privinţa lui Vona Gabor ”nu se pot furniza informaţii, întrucât pe rolul Ministerului Public se află în curs de implementare o cauză penală”.  După cum s-a aflat ulterior, respectivul dosar penal a fost ”implementat” la DIICOT, pentru infracţiuni împotriva siguranţei naţionale a României.

Solicitată să precizeze despre ce infracţiuni este vorba, în ce stadiu sunt cercetările şi dacă Vona Gabor are sau nu interdicţie de intrare în România, DIICOT ne-a oferit, sub semnătura procuroarei Nicoleta Niculae, următorul răspuns:

”Vă informăm că informaţiile solicitate exced cadrului legal prevăzut de Legea 544/2001, potrivit art. 12 litera e) fiind exceptate de la accesul liber informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei. Totodată, conform noului Ghid privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media – adoptat în data de 6 mai 2014 prin Hotărârea nr. 573 a Consiliului Superior al Magistraturii – comunicarea de informaţii privind stadiul actelor de cercetare reprezentanţilor mass-media poate fi făcută numai după ce există suspect în cauză şi numai după ce suspectului i s-a adus la cunoştinţă această calitate sau, dacă acest lucru nu este posibil, numai după luarea măsurilor necesare pentru aducerea la cunoştinţă – art 25 alineatele 1) şi 4). De asemenea art. 25 alineat 1) stipulează şi că: ”Dacă fapta ce formează obiectul dosarului penal prezintă un grad de pericol social ridicat sau justifică un interes deosebit pentru public pot fi comunicare informaţii despre începerea urmăririi penale cu privire la faptă şi măsurile dispuse în cauză în vederea identificării făptuitorului sau pentru strângerea probelor, cu excepţia situaţiei în care prin transmiterea acestor informaţii s-ar periclita rezultatul anchetei.”

Alineatul 5 al art. 25 din Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media prevede că accesul la categoria de informaţii menţionate la alineatele 1, 2 şi 3 poate fi restricţionat dacă procurorul de caz apreciază că prin comunicarea acestora se periclitează rezultatul anchetei.

Până la ora publicării acestui material, Ministerul de Interne nu a acordat un punct de vedere, deşi a promis că până la ora amiezii, ne va comunica dacă Vona Gabor a fost sau nu declarat persoană indezirabilă, cu interdicţie de intrare în România. Purtătoarea de cuvânt a instituţiei, scms. Monica Dajbog, n-a mai răspuns la telefon.

În aceste condiţii, singura concluzie logică este că Vona Gabor poate intra în România, fără restricţii şi fără teama că ar putea fi deranjat în vreun fel de autorităţile române.

Citeşte şi Anunţul Ministerului ungar de Externe, referitor la declaraţiile liderului Jobbik

Citeşte şi Jobbik ne-a pus „bomba” cu deşteptător

Citeşte şi MAE aşteaptă din partea Guvernului de la Budapesta să se disocieze de declaraţiile extremiste ale Jobbik făcute pe teritoriul României