Academia Română, consecventă cu poziția sa fermă de apărare a
valorilor culturale naționale, de conservare a bogățiilor subsolului
României și de protejare a mediului natural - poziție exprimată în
repetate rânduri
[1] - salută decizia Guvernului
României de reluare a procedurii de înscriere a sitului Roșia Montană în
lista patrimoniului mondial al U.N.E.S.C.O.Totodată, Academia Română,
cel mai înalt for de consacrare a valorilor intelectuale,de cercetare și
de creație din România, este gata să sprijine în continuare
autoritățile statului și alte entități interesate în conservarea,
restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și culturale
de la Roșia Montană, în elaborarea grabnică a unui Plan Urbanistic
General, în dezvoltarea durabilă a unor activități economice benefice
locuitorilorși în stimularea turismului cultural de interes național și
internațional în această importantă regiune a Munților Apuseni. Biroul
Prezidiului Academiei RomâneBucurești, 3 februarie 2020
Analiza Academiei Române privind Proiectul de Exploatare Minieră de la Roşia Montană
- riscuri privind mediul şi dezvoltarea durabilă a zonei -
Introducere
Academia Română şi-a exprimat punctul de vedere în legatură cu
proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, dorind să prevină o
eroare cu efecte negative asupra comunităţii, mediului şi vestigiilor
arheologice din zonăşi să semnaleze consecinţele riscante pentru Statul
Român, înca din anul 2003, (apoi reactualizat si aprobat de Prezidiul
Academiei Române în 03.11.2009 si în 27.07.2011). Analiza proiectului de
exploatare minieră actualizat prezentat in Comisia de Analiză Tehnică a
Ministerului Mediului si Schimbărilor Climatice în luna iunie 2013,
efectuată de specialişti din institutele de cercetare ale Academiei, a
condus la decizia Academiei Române de a-şi păstra poziţia exprimata
anterior. Argumentele pe care se bazează poziţia Academiei Române sunt
următoarele:
- Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17-20 ani nu este în
interesul naţional (prevedere constituţională), nu reprezintă o soluţie
de dezvoltare durabilăşi nu rezolvă problemele sociale şi economice ale
zonei, care se vor agrava după încheierea lucrărilor. 2. Distrugerea
comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2000 ani, prin strămutarea
populaţiei, demolarea unor clădiri (inclusiv monumente istorice),
biserici şi mutarea unor cimitire, este inacceptabilă.
- Exploatarea preconizată periclitează grav zona arheologică Alburnus
Maior, unică în lume şi de mare valoare istoricăşi culturală.
- Exploatarea proiectată s-ar face în lipsa unei analize a
institutelor de specialitate în domeniu (Institutul Geologic al
Romaniei) pentru examinarea valabilităţii cadrului geologic invocat.
- Desfăşurarea procesului de extracţie şi procesare este dezavantajos planificat.
- Valorificarea zăcământului va fi incomplete si inacceptabilă
datorita imposibilitatii extragerii ulterioare a elementelor valoroase
însoţitoare.
- propagare a microseismelor cauzate de procesul de extracţie, care
afectează stabilitatea construcţiilor din vecinătatea carierei din
Dealul Cârnic, si riscul determinat de seismicitatea indusăpe seama
volumelor imense de steril acumulate în spatele barajului proiectat la
gura Văii Corna cu pericol de rupere a barajului si efecte catastrofice
asupra localităţilor din aval.
- Barajul preconizat, construit din rocă sterilă (in apropierea
orasului Abrud), nu prezintă garanţii în situaţii extreme. Geologii
romani au invocat de mai multe ori proasta alegere a locului acestui
baraj, permeabilitatea fundaţiei şi a unor zone ale bazinului de
acumulare a reziduurilor toxice.
- Exploatarea la suprafaţă în patru cariere deschise şi crearea unor
bazine de acumulare a reziduurilor cu baraje uriase ar produce o
mutilare gravă a peisajului (pentru durate de zeci, poate sute, de ani).
- Folosirea unor cantităţi uriaşe de cianură de sodiu în procesul
tehnologic şi depozitarea în bazin deschis a reziduurilor, conţinând
resturi de cianură, produşi de „neutralizare” a cianurii (de asemenea
potenţial toxici) şi mai ales metale grele, creează motive serioase de
îngrijorare, chiar dacă “neutralizarea cianurii” promisă de proiect s-ar
realiza într-un grad avansat.
- Planul de gestionare a deşeurilor, cu detalierea activităţilor ce se
vor desfăşura pe Platforma tehnologică după închiderea investiţiei,
trebuie sa se completeze nu numai cu activităţi de monitorizare, dar şi
cu activităţi curente de operare (de ex.,gestiunea apelor acide),
întreţinere, intervenţii de grade diferite, monitorizare continuăşi
periodică, raportare la autorităţi etc. Investitorul apreciază că, la
finalul proiectului, costurile totale actuale de închidere şi
reabilitare a amplasamentului minier sunt estimate la 146 milioane USD.
Nu este dată nicio explicaţie cu privire la această valoare şi nici cum
s-a ajuns la ea.
- Planul de gestionare a deşeurilor nu insistă asupra potenţialului
poluant al apei reziduale separate din iazul de decantareşi care este
pompată în concavitatea unei cariere. Este vorba de 2,750 milioane mc
apă reziduală care conţine 66 substanţe chimice ne-biodegradabile, cele
mai multe dintre ele fiind toxice.
- Falimentarea investiţiei - din varii motive - crează un potenţial
activ de poluare imens, ieşit de sub control, care ar trebui detaliat ca
un scenariude risc major în Planul de gestionare a deşeurilor.
- In legatură cu garanţia privind răspunderea faţă de mediu,
investitorul afirmă că va acoperi costurile oricărui eveniment
neprevăzut, aşa cum prevăd Directiva U.E. şi legislaţia română in
vigoare. Trebuie arătat cănici în acest caz nu se explică cum au fost
făcute calculele, care sunt costurile unitare, cantităţile de materiale,
energie, muncă vie etc. Calculele dau impresia că sunt foarte precise,
dar la un proiect atât de complex trebuia luată în considerare o
abordare stohasticăşi nu una simplista, strict deterministă.
- Beneficiile economice directe ale Statului Român, rezultate din
redevenţele de 4 % asupra exploatării şi diverse impozite, sunt
nesemnificative în raport cu consecinţele negative ale proiectului.
- Considerăm că Statul Român ar putea sau va putea sa exploateze
aceste resurse nationale de interes naţional strategic, prin promovarea
capitalului autohton si PSA, intr-o forma Europeana moderna si cu un
control al riscurilor de mediu pe termen scurt si lung.
- Nu există garanţia că, la terminarea lucrărilor şi închiderea
exploatării, firma investitoare va putea asigura costurile de refacere a
mediului, de monitorizare şi de operare în zona calamitată. 18. Se
constată lipsuri mari în legătură cu documentele cerute proiectului
R.M.G.C. Lipsesc numeroase rapoarte şi studii legate de analiza
cost-beneficiu facuta pe baza documentelor U.E.
- Proiectul încalcă o serie de convenţii şi alte elemente ale
legislaţiei europene, semnalate anterior. Tările vecine si-au exprimat
ingrijorarea şi dezacordul cu aceasta exploatare, care ar putea
periclita, in viziunea lor, participarea României la unul dintre
programele majore ale Europei 2020, „Dunăre-Delta-Marea Neagra”.
- Academia Româna consideră că nu pot fi ignorate numeroasele proteste
individuale şi colective ale societăţii civile, ale unor instituţii
ştiinţifice, religioase (inclusiv Biserica Ortodoxa Română si Biserica
Romano-Catolica), culturale din ţarăşi străinătate, ale unor
personalităţi şi oameni de ştiinţa şi cultură fata de acest proiect.
- Recent, principala organizaţie europeană de patrimoniu, Europa
Nostra, si Institutul Băncii Europene de Investiţii au introdus situl
minier istoric de la Roşia Montană pe lista „Cele mai periclitate 7
situri de patrimoniu din Europa”, alături de alte şase monumente din
Albania, Cipru, Franţa, Italia, Portugalia, Turcia si vor incepe imediat
misiuni de salvare la aceste situri de patrimoniu. 3
Sustinerea celor 21 de argumentele pe care se bazează poziţia Academiei Române (rezumat)1.
Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17-20 ani nu este în
interesul naţional (prevedere constituţională, Art.135 alin.(2), pct.d;
vezi Anexele 1 şi 2), nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilăşi
nu rezolvă problemele sociale şi economice ale zonei, care se vor agrava
după încheierea lucrărilor. Zona are nevoie de soluţii economice pe
termen lung, bazate pe resurse regenerabile, preconizate tot mai intens
de Uniunea Europeană. Chiar dacă Statul Român nu poate expoata aurul din
regiune în momentul de faţă, el nu ar trebui să piarda acest aur în
numai 17 ani, lăsând generaţiile următoare din România fără această
avuţie naţională. După cum afirma un responsabil al Băncii Naţionale,
aurul a reprezentat şi reprezintă „mantaua de vreme rea” a
României. Distrugerea comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2000
ani, prin strămutarea populaţiei, demolarea unor clădiri (inclusiv
monumente istorice), biserici şi mutarea unor cimitire este
inacceptabilă. Ea contravine politicii de creştere demografică a Tării
Moţilorşi cerinţelor de dezvoltare durabila a zonei.
Exploatarea
preconizată periclitează grav zona arheologică Alburnus Maior, unică în
lume şi de mare valoare istorică şi culturală. Distrugerea - chiar numai
parţială - a vechilor galerii romane este total inacceptabilă într-o
ţară care îşi respectă trecutul istoric şi originile.
Exploatarea
proiectată s-ar face fara o expertiza (analizăcomparativă) efectuată de
institutele de specialitate în domeniu, pentru examinarea valabilităţii
cadrului geologic invocat (modelul geologic utilizatpentru localizarea
mineralizaţiilor cu variaţia conţinuturilor de aur, argint şi a altor
elemente utile - talia zăcământului, semnificaţia economicăşi
oportunitatea valorificării acestuia), în vederea evitării riscurilor de
orice natură: economice, de mediu şi de distrugere a patrimoniului.
Proiectul se bazează pe date geoeconomice diferite în raport cu datele
şi concluziile activităţii de cercetare efectuată anterior, în special
de Institutul Geologic al României. Versiunea investitorului este mult
prea optimistă, volumele de rezerve şi resurse, omogenitatea minereului
şi cantităţile de aur şi argint recuperabile sunt supraevaluate.
Desfăşurarea
procesului de extracţie şi procesare este dezavantajos planificata -
într-o primă fază se atacă doar zonele bogate, pe parcurs minereul
sărac, care urmează să fie haldat şi procesat abia dupăterminarea
programului de exploatare, adica dupa 17 ani. Există riscul de
abandonare a procesului de extracţie la jumătatea programului de
exploatare şi de abandonare a haldelor cu minereu sărac, care vor 4
constitui o sursă suplimentară de poluare. Tipul de exploatare propus
(cianurarea întregului material extras) duce la producerea unor
cantităţi de substanţe toxice mult mai mari, într-un interval de timp
relativ scurt (cca. 17 ani).
Valorificarea incompletă, inacceptabilă a
zăcământului. In proiect nu este inclusă valorificarea feldspatului
potasic - cca. 20-25 mil. tone concentrat de feldspat potasic cu cca.
13% K2O, eventual şi a unor elemente minore, chiar dacă au valoare
economică modestă (Se, In, Ga - care au fost recuperate de I. M. Roşia
Montană în procesul metalurgic doar din concentratele de pirită). Tipul
de exploatare propus (pe întregul material extras) duce la
imposibilitatea valorificării ulterioare a elementelor valoroase
însoţitoare (feldspat potasic, Se, In, Ga etc).
Există şi alte
riscuri colaterale, care pot apărea pe parcursul lucrărilor de
extracţie. Riscul de propagare a microseismelor cauzate de procesul de
extracţie prin dinamitări masive, care afectează stabilitatea
construcţiilor din vecinătatea carierei din Dealul Cârnic, situate
începând de la 50 m şi până în centrul vechi al localităţii, recent
reabilitat şi modernizat şi riscul determinat de seismicitatea indusă pe
seama volumelor imense de steril acumulate în spatele barajului
proiectat la gura Văii Corna - pericol de rupere a barajului, cu efecte
catastrofice asupra localităţilor din aval. In intervalul 1975 - 2000
(25 de ani), au avut loc în lume 15 accidente la minele de aur de pe
glob, cu o medie de 0,6 accidente/an; dacăse aplică această medie la
Proiectul R.M.G.C., care va dura 16-17 ani, rezulta ca pot apărea cca.
10 accidente cu diferite grade de periculozitate.
Barajul
preconizat, construit din rocă sterilă, nu prezintăgaranţii în situaţii
extreme, după cum demonstrează experienţa mai multor ţări în care s-au
produs accidente grave în diverse exploatări miniere. Geologii romani au
invocat de mai multe ori proasta alegere a locului acestui baraj,
permeabilitatea fundaţiei şi a unor zone ale bazinului de acumulare a
reziduurilor toxice. Barajul de 180 de metri înaltime (care ar fi poate,
cel mai greu baraj din tara) este un „baraj de greutate” si nu un
„baraj încastrat”. El este proiectat în valea Corna sprijinit pe
formatiuni geologice dominant argilo-marnoase si detritice care ar
deveni instabile sub dimensiunile barajului. Consecintele „cedarii”
acestui baraj sub presiunea reziduurilor cianurate si toxice acumulate
în spatele lui, ar însemna o catastrofa enorma pentru valea Ariesului, a
Muresului, a Tisei inferioare si a Dunarii, de la Belgrad pana în
Delta. Orase importante precum Alba Iulia, Deva, Arad, Szeged, Belgrad
si toate orasele în lungul Dunarii de la Portile de Fier pana în Delta
ar suferi distrugeri însemnate si populatiile din aceaste zone ar fi
intr-un pericol real. Nu există garanţii că un accident nu se poate
produce, iar pedepsirea ulterioară a vinovaţilor nu ar mai servi la
nimic
Exploatarea la suprafaţă în patru cariere deschise şi
crearea unui iaz de decantare a reziduurilor de 300 ha peste satul
Corna, în spatele unui baraj de 180 metri înălţime, ar produce o
mutilare gravă a peisajului (pentru durate de zeci, poate sute, de ani).
Actuala exploatare de cupru în cariera deschisă de la Roşia Poieni, cu
iazul ei de decantare de la Valea Şesii de 130 ha (peste satul Geamăna),
in spatele unui baraj din arocamente de 120 m inaltime, adiacent la
perimetrul licentei de exploatare Rosia Montana (si cu alte 13 iazuri de
decantare proiectate in viitor) ilustrează clar consecinţele grave ale
unor asemenea lucrări în carieră deschisă asupra mediului. Mai mult,
daca se coreleaza impactul asupra mediului al celor trei proiecte
adiacente: Rosia Poieni (cupru, in expansiune), Rosia Montana (aur, acum
in dezbatere) si Bucium (aur, in viitorul apropiat), toate trei luand
apa potabila din Aries, ne asteptam ca zona sa devina una dintre cele
mai periclitate din lume.
Folosirea unor cantităţi uriaşe de
cianură de sodiu în procesul tehnologicşi depozitarea în bazin deschis a
reziduurilor, conţinând resturi de cianură, produşi de „neutralizare” a
cianurii (de asemenea potenţial toxici) şi mai ales metale grele,
creează motive serioase de îngrijorare. Chiar dacă „”neutralizarea
cianurii” promisă de proiect s-ar realiza într-un grad avansat,
toxicitatea reziduurilor rămâne o sursa de grave riscuri. Acest proiect
este unul tipic, care se înscrie în seria afacerilor specifice
situaţiilor de criză - de regulă nerentabile pentru stat - şi
fărăaprecierea corecta a consecinţelor negative din punct de vedere
economic şi a celor care vizează afectarea mediului şi a valorilor de
patrimoniu naţional.
Planul de gestionare a deşeurilor, cu detalierea
activităţilor ce se vor desfăşura pe Platforma tehnologică după
închiderea investiţiei, ar trebui sa fie completat nu numai cu
activităţi de monitorizare (pag.117 a proiectului), dar şi cu activităţi
curente de operare (gestiunea apelor acide, de pildă), întreţinere,
intervenţii de grade diferite, monitorizare continuăşi periodică,
raportare la autorităţi etc. Pentru aceasta, ar trebui sa fie înfiinţata
o entitate organizatorica cu statut şi buget de cheltuieli proprii, în
răspunderea căreia ar rămâne evitarea şi gestiunea posibilelor riscuri
de mediu. Costurile activităţilor post-închidere a investiţiei ar trebui
sa fie asigurate de un Fond de garantare alimentat de investitor.
Investitorul apreciază că, la finalul proiectului, costurile totale
actuale de închidere şi reabilitare a amplasamentului minier sunt
estimate la 146 milioane USD. Nu este dată nicio explicaţie cu privire
la această valoare şi nici cum s-a ajuns la ea, cu atat mai mult cu cât
costurile economice pentru reabilitarea pagubelor produse mediului nu
sunt cunoscute. Nu se prezintă o analiză cost-beneficiu, aşa cum este
solicitată la proiectele majore de investiţii finanţate de U.E.
Planul
de gestionare a deşeurilor nu insistă asupra potenţialului poluant al
apei reziduale separate din iazul de decantareşi care este pompată în
concavitatea unei cariere. Este vorba de 2,750 milioane mc apă reziduală
care conţine 66 substanţe chimice ne-biodegradabile, cele mai multe
dintre ele fiind toxice (Studiul de Impact, vol. 8 pag.188-189, tabelul
2-48). Există pericolulul contaminării apelor subterane, de aceea
monitorizarea acestui potenţial poluant trebuie să se efectueze de un
organism al Statului Român pe termen nedeterminat.
Falimentarea
investiţiei - din varii motive - crează un potenţial activ de poluare
imens, ieşit de sub control, care ar trebui detaliat ca un Scenariude
risc major în Planul de gestionare a deşeurilor. Simularea unei
asemeneasituaţii prin colaborarea dintre investitor şi beneficiar
(Statul Român) ar permite gestiunea unei asemenea situaţii grave şi
evitarea unor mari pericole pentru mediu şi populaţia din zonă. Mai grav
este faptul ca investitorul este RMGC, adica Gabriel Resources
(Insulele Jersey) 80,69 % si compania de stat Minvest 19,31 %, tertul
interesat fiind Gabriel Resources (Canada), cotata la bursa din Toronto
pe seama aurului de la Rosia Montana; in instanta care va solutiona
problema se va putearidica problema conflictului de interese: statul
este si investitor si beneficiar si pe de alta parte, tragerea la
răspundere a companiei (companiilor) pentru nerespectarea diferitelor
obligaţii şi promisiuni asumate va fi, practic, imposibilă. [Cine să
răspundă: căsuţele poştale din Barabados şi Jersey? (vezi Anexa 3)].
In
legatură cu garanţia privind răspunderea faţă de mediu, investitorul
afirmă că va acoperi costurile oricărui eveniment neprevăzut, aşa cum
prevăd Directiva U.E. ELD (2004/35/CE) şi legislaţia română in vigoare
(O.U.G. 68/2007). Pornind de la principiul proporţionalităţii, iminenţei
riscurilor şi practica europeana privind constituirea garanţiei de
răspundere de mediu, investitorul se angajează să constituie garanţia de
răspundere de mediu înainte de inceperea activităţilor de exploatare,
la momentul emiterii autorizaţiei de funcţionare de mediu, moment la
care activităţile pentru care au fost identificate şi cuantificate
situaţiile de risc încep sa se deruleze. Potrivit Art. 33 din O.U.G.
68/2007, cuantumul garanţiei, precizarea variabilelor critice şi de
comutare; valoarea economică a proiectului şi indicatorii economici
aferenţi calculaţi potrivit Ghidului pentru analiza cost-beneficiu a
proiectelor de investiţii, Fonduri Structurale, Fondul de Coeziune şi
Instrumentul pentru Asistenţa de Preaderare, C.E.E., 2009. 19. Proiectul
încalcă o serie de convenţii şi alte elemente ale legislaţiei europene,
semnalate anterior. În situaţii similare, alte ţări au procedat cu mai
multă prudenţăşi au evitat să accepte riscurile implicate în proiecte
asemănătoare. Cunoaştem documente care afirmă că „în Germania un
asemenea proiect este de neconceput”, iar Bulgaria şi Armenia nu au
aprobat proiecte de acelaşi tip. Tările vecine si-au exprimat
ingrijorarea şi dezacordul cu aceasta exploatare, care ar putea
periclita, in viziunea lor, participarea României la unul dintre
programele majore ale Europei 2020, „Dunăre-Deltă-Marea Neagră”.
Academia
Româna consideră că nu pot fi ignorate numeroasele proteste individuale
şi colective ale societăţii civile, ale unor instituţii ştiinţifice,
religioase (inclusiv Biserica Ortodoxa Românăsi Biserica
Romano-Catolica), culturale din ţarăşi străinătate, ale unor
personalităţi şi oameni de ştiinţa şi cultură. Nu se poate trece cu
vederea rezistenţa şi nemulţumirile unei părţi din populaţia locală
afectată de proiect, care riscă să-şi piardă proprietăţile şi să
părăsească locurile unde au trăit o viaţă întreagă, ei şi strămoşii lor.
In
12 iunie 2013, principala organizaţie europeană de patrimoniu, Europa
Nostra si Institutul Băncii Europene de Investiţii, parteneri fondatori
ai Programului „7 Most Endangered”, au introdus situl minier istoric de
la Roşia Montană pe lista „Cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu
din Europa”, alături de alte şase monumente din Albania, Cipru, Franţa,
Italia, Portugalia, Turcia si vor incepe imediat misiuni de salvare la
aceste situri de patrimoniu. Concluzii Academia Română cere din nou
autorităţilor Statului Român săanalizeze cu multă atenţie proiectul, sub
toate aspectele sale, antrenând specialişti dezinteresaţi şi oneşti din
ţarăşi străinătate, inclusiv din organismele europene, înainte de a da
cale liberă acestui proiect atât de controversat, contrar interesului
national şi - după părerea noastră - extrem de periculos. Academia
Română încearcă totodată să previnăşi dezastrul ecologic şi cultural
aratat, cu multiple consecinţe inacceptabile.
Atât timp cât nu sunt clarificate aspectele privind interesul
naţional şi nu se ţine cont de pierderile pe care le poate genera acest
proiect, Academia Română susţine că acesta nu trebuie să primească
acordul de mediu, cu toate că a fost şi este în continuare insistent
mediatizat (cu sume de bani uriaşe şi fără nici o competiţie) şi
nejustificat susţinut ca reprezentând unica soluţie pentru salvarea
acestei zone defavorizate. Depinde de noi, de decizia politică de
astăzi, ca Roşia Montană - un sanctuar spiritual cu mărturii
patrimoniale de valoare universală unică, o moştenire, un atestat de
identitate, existenţăşi continuitate multimilenară - sa nu rămâna în
permanenţă mutilatăşi profanată. Statul Român, societatea noastrăau
obligaţia morală de a-l respecta, sprijini şi proteja, pentru a îl
transmite generaţiilor viitoarecu valorile lui şi cu aceeaşi
semnificaţie.
Anexa 1.
Legea minelor din 1924 (lege a interesului national, care prevedea
ponderea capitatului romanesc, redeventa crescatoare cu cantitatea de
resursa exploatata, acordul de impartire a productiei, clauze speciale
pentru aur si platina, grija fata de lucratorii de la exploatari s.a.)
Observatii. Legea minelor apărută în Monitorul Oficial din 4 iulie 1924
(in timpul guvernarii conduse de marele Om de stat Ionel I. C. Bratianu)
este comună pentru aur şi pentru petrol; are 271 articole şi 37 pagini
si este o perlă a coroanei României interbelice prin formă, claritate şi
expresie a interesului naţional şi privat românesc. Prezentam cateva
articole de interes imediat, desi toata legea ar trebui revotata pentru a
avea un instrument corect si eficient de negociere a exploatarii
resurselor naturale ale tarii. Observatiile noastre coincid cu acelea
facute de un colectiv din A.S.E. Bucuresti. “ Bucureşti, 3 iulie
Ministerul de Justiţie Ferdinand I, Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa
naţională, Rege al României, La toţi de faţăşi viitori, sănătate:
Corpurile legiuitoare au adoptat şi Noi sancţionăm ce urmează: Legea
Minelor” Art. 16:
„[…] Se poate acorda permis exclusiv de explorare
în interiorul unui perimetru care a fost dat pentru exploatarea unor
anumite substanţe minerale, însă numai pentru substanţe diferite de
acelea cuprinse în concesiunea acordată. Această acordare se va face cu
avizul conform al consiliului superior de mine, dându-se preferinţă
concesionarului. […]”.
Observaţii: În Legea minelor 61/1998, la Art 15
corespunzător scrie: „În limitele unui perimetru de exploatare
autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane
juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau
exploatare pentru unele resurse minerale, cu acordul titularului”. Acest
articol, vag ca formulare, a fost folosit de Agenţia Naţională pentru
Resurse Minerale (A.N.R.M. pe scurt) ca să facă din Licenţa de
exploatare 47/1999 o „licenţămixtă”:
- atât de exploatare pentru compania de stat Minvest la mina veche de
la Roşia Montană (o carieră deschisă în masivul Cetate, cu capacitate
de circa 500.000 de tone minereu anual), mină închisă în 2006;
cât şi de explorare pentru Roşia Montană Gold Corporation S.A.
(R.M.G.C. pe scurt) pentru proiectul său, definitivat în 2001 în forma
sa gigantică cu 4 cariere;
- licenţă cu titular şi afiliat, deşi Legea 61 prevede doar titular
şi prevede călicenţele de exploatare (sau de explorare) sunt exclusive.
După ce A.N.R.M. a cuplat pe R.M.G.C. ca afiliat, fără concurs public de
ofertă, cu Minvest ca titular al Licenţei de exploatare nr. 47/1999 şi
apoi, prin transferul licenţei 47 în 2000 întrei cei doi, l-a făcut pe
R.M.G.C. ca titular cuplat cu Minvest care a rămas afiliat în licenţa 47
(şi „ingineria cu licenţa mixtă” a fost aplicatăşi în alte licenţe de
explorare sau de exploatare în care a fost implicată aceeaşi companie
străină), legea a fost adusă la normal. Astfel, în Legea minelor
85/2003, Art 25 corespunzător spune:
„În limitele unui perimetru de
explorare/exploatare, autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile
legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul
de explorare şi/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul
titularului”. Deci, nici conform articolului 16 din Legea minelor
din 1924, nici conform articolului 25 din Legea minelor din 2003,
licenţa mixtă nu ar fi fost posibilă. Licenţa mixtă este un punct cheie
al afacerii Roşia Montană, alături de celălalt punct cheie, societatea
mixtăRMGC. Art. 32. -
„Concesiunile (de exploatare n.n.) se acordă
numai întreprinderilor constituite casocietăţi anonime miniere române.
[…] Capitalul societăţii va trebui să fie suficient pentru exploatarea
concesiunii. […]”.
Observaţii: A se compara acest text concis şi clar
din legea din 1924 privitor la mărimea capitalului societăţii cu
formulările generale, vagi ale articolelor 58, 59, 60, 61 din Normele
pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, privitoare la capacitatea
financiară a candidaţilor la o concesiune minieră. Aşa se face că la
Roşia Montană, investitorul canadian Gabriel Resources Ltd. (Gabriel, pe
scurt), ales de statul român fără licitaţie de oferte, declara şi la 31
decembrie 2010 că „nu are resursele financiare pentru a finaliza
procesul de obţinere a permiselor, pentru a achiziţiona toate
suprafeţele necesare, sau pentru a construi mina la Roşia Montană”.
(„While Gabriel has sufficient financial resources to fund its current
permitting activities, it does not have the financial resources to
complete the permitting process, acquire all necessary surface rights,
or construct the mine at Rosia Montana”.) (2010 Gabriel Quarterly
Report, pag. 26) Art. 33. - „La constituirea societăţilor anonime
române, statutele vor trebui să respecte următoarele principii:
a)
Acţiunile vor fi nominative şi de valoare nominală maximă de 500 lei;
ele nu vor putea fi transmise decât cu autorizarea consiliului de
administraţie. Între români această autorizare nu este necesară.
b) Numărul voturilor fiecărui acţionar va fi limitat;
c)
La sporiri de capital, numai 70% din spor se va da vechilor acţionari;
echivalentul salariului pe un an, însă cel mult până la 10% se va
rezerva funcţionarilor şi lucrătorilor întreprinderii în aceleaşi
condiţiuni ca şi vechilor 12
d) Capitalul deţinut de cetătenii români
în societate trebuie să reprezinte cel puţin 60% din capitalul social.
Pentru întreprinderile existente, cari în decurs de 10 ani dela
promulgarea legii se obligă a se naţionaliza, procentul capitalului
românesc se reduce la 55%;
e) Două treimi dintre membrii consiliului
de administraţie, ai comitetului de direcţie şi dintre censori, precum
şi preşedintele consiliului de administraţie, vor fi cetateni români.
[…]”.
Observaţii: Acest articol a fost punctul forte al
Legii din 1924, pentru care a fost îndelung contestată, prin
intermediari, de trusturile petroliere internaţionale ale vremii. La
presiunea acestora, după câţiva ani, cu ocazia unui împrumut financiar
extern al României necesar stabilizării monetare, legea a fost
revizuită: capitalul deţinut de cetătenii români în societate trebuie să
reprezinte cel puţin 50,1% din capitalul social
[2].
Nu se pomeneşte nicăieri în legile minelor sau petrolului
postdecembriste de aceste restricţii, care în fond definesc interesul
naţional în domeniul respectiv. Constituţia din 2003 şi ea spune foarte
vag, la Art. 135, că: (2) „Statul trebuie să asigure: […
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiarăşi valutară;
d)
exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
dar interesul naţional nu este definit nicăieri, în Constituţie sau în
Legea minelor sau petrolului postdecembriste. Aşa s-a ajuns ca statul
român să considere că este de „interes naţional” să intre prin Minvest
în combinaţie cu compania Gabriel în societatea mixtă RMGC, acceptând
33,8% în 1997, la înfiinţarea RMGC, procente care scad la 19,31% în 1999
şi ajung practic la aproape 0% în dec. 2009, în urma a douămajorari de
capital (în dec. 2004 şi în dec. 2009) în RMGC. Art. 35. - „Concesiunea
minieră se va institui şi acorda de Stat prin una din următoarele forme:
a) Pe bază de redevenţă către Stat;
b) Sub forma unei asociaţiuni între Stat şi întreprinderea concesionară;
c) Sub forma unei combinaţiuni a sistemelor de mai sus.
Observaţii: Legile minelor 61/1998 şi 85/2003 prevăd
concesiunea cu redevenţă în bani, nu în natură, către stat, ca formă de
contract. Concesiunea a fost acordată pentru Roşia Montană unei
societăţi mixte între stat şi o companie străină. Să amintim aici că în
anul 1966, în Indonezia, a apărut o formă nouă de contract, numit
Production-Sharing Agreement (P.S.A. pe scurt, in romaneste acord de
impartire a productiei), foarte răspândită în ziua de azi în lume.
Primele contracte postdecembriste pe petrol au fost P.S.A.-uri (a se
vedea contractul cu Sterling din 1992, desecretizat şi afişat pe site-ul
A.N.R.M.), până în 1995, când a apărut Legea petrolului 134/1995, care a
înlocuit PSA-ul cu „acordul petrolier” şi „concesiunea petrolieră”.
Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor stabileşte „concesiunea”
ca singurămodalitate de acord în România. Să mai observăm că P.S.A.-ul
este mai favorabil statului şi proprietăţii publice decât concesiunea.
Art. 48. - „Ministrul, pe baza avizului conform al consiliului superior
de mine, întemeiat pe raportul Institutului Geologic, şi după ce caietul
de sarcine a fost acceptat şi semnat de solicitatorul ales, propune
Consiliului de Miniştri, printr’un raport motivat, concesionarea
perimetrului asupra acestui solicitator”. Art. 148. - „Consiliul
superior de mine se compune din 17 membri, cetăţeni români, şi anume:
Doi magistraţi dintre cari unul dela înalta Curte de casaţie, iar
celălalt dela Curtea de apel din Bucureşti. Directorul Institutului
Geologic al României. Doi membri ai Parlamentului, un deputat şi un
senator, aleşi de fiecare adunare pe toatădurata legislaturii. Un
delegat al consiliului superior de control şi îndrumarea
întreprinderilor comercializate ale Statului. Un inginer delegat de
consiliul superior al energiei. Un membru din consiliul Societăţii
Naţionale de credit industrial, delegat de acest consiliu. Un inginer de
mine şi patru jurişti numiţi de ministru. Patru ingineri specialişti
din principalele categorii ale industriei miniere şi industriilor
conexe, câte unul pentru: a) cărbuni; b) petrol şi gaze; c) mine
metalifere, cariere şi ape minerale; d) siderurgia şi metalurgia în
genere. Consiliul alege în fiecare an, din sânul său, un preşedinte şi
un vice-preşedinte; în lipsa acestora şedinţele vor fi prezidate de cel
mai în vârstă consilier.
Observaţii: Aşadar, prin legea din 1924, se ocupau
de mine Ministerul Economiei şi Comerţului, consiliul superior de mine
şi Institutul geologic al României. Corupţia era astfel imposibilă. Prin
legile postdecembriste ale minelor si petrolului, taie şi spânzură în
domeniu A.N.R.M., înfiinţată în 1995. Mai are rol foarte mic Ministerul
Economiei şi Comerţului.
Art. 39. -
„Oricare ar fi regimul concesiunilor, participarea la
redevenţă a proprietarilor suprafeţei cuprinsă în perimetrul
concesionat, când o atare participare este prevăzută, se reglează după
regimul fixat în partea a doua a legii de faţă”.
Art. 50. -
„La instituirea concesiunii de exploatare pe un
perimetru, Statul atribuie proprietarului suprafeţei dreptul de a
participa, în anume condiţiuni, la capitalul întreprinderii
concesionare. Cota rezervată proprietarilor suprafeţei cuprinse în
perimetru, la capitalul întreprinderii concesionare, va fi fixată de
[…], până la 10% din capitalul afectat la exploatarea acestui perimetru.
[…] Acţiunile liberate proprietarilor suprafeţei vor fi nominative şi
pot fi transmise numai cetăţenilor români.....”.
Observaţie: Proprietarii suprafeţelor cuprinse în perimetrul
minier/petrolier nu au practic nici un drept prin legile
postdecembriste.
Art. 43. -
„Întreprinderile miniere şi stabilimentele industriale
sau metalurgice în strânsălegatură cu exploatarea sunt obligate să
prevadă în statute şi să preleveze din beneficiul realizat anual, o
cotă-parte spre a institui un fond pentru instalaţiuni şi instituţiuni
de folos general sau participări la beneficii în favoarea funcţionarilor
şi lucrătorilor întreprinderii, în vederea uşurării condiţiunilor de
viaţăşi înălţării nivelului cultural. Cota-parte prelevată din beneficiu
pentru alimentarea regulată a acestui fond va reprezenta minimum 15%
din beneficiul net al anului respectiv, după ce s’a prelevat un prim
dividend de 5% acţionarilor şi cotele pentru fondul de rezervăşi pentru
amortizările investiţiunilor […]”.
Observaţie: Nu există aceste fonduri prevăzute în
legile postdecembriste. Art. 49. - „Decretul de concesiune arată numele
şi domiciliul concesionarului, natura, situaţiunea şi limitele
proprietăţii concesionate, precum şi forma sub care se
acordăconcesiunea. Decretul fixează drepturile cuvenite Statului pentru
acordarea concesiunii, redevenţa atribuită proprietarilor suprafeţei şi
exploratorului. Decretul şi câte un exemplar al planului concesiunii şi
al caietului de sarcine, în original, vor fi păstrate în arhiva
Ministerului Industriei şi Comerţului. Al doilea exemplar original al
planului şi caietului de sarcine vor fi înaintate instanţei
judecătoreşti unde se ţine cartea minieră”.
Art. 50. -
„Caietul de sarcini va trebui să conţină între altele:a) Obligaţiunile generale ale concesionarului;b) Durata concesiunii, expirarea, renunţarea sau retragerea concesiunii;c) Clauzele referitoare la repartizarea beneficiilor prevăzute de lege;d)
Condiţiuni particulare ale concesiunii şi diverse clauze potrivit
naturei concesiunii. Decretul şi caietul de sarcine vor fi publicate în
Monitorul Oficial. Copii certificate de pe aceste acte şi o copie a
planului vor fi predate autorităţii miniere regionale şi
concesionarului. O copie a decretului şi a planului vor fi trimise la
autoritatea minieră regională, primăriei comunei pe al cărei teritoriu
se găseşte perimetrul concesionat. Primaria este obligată a afişa
decretul.” Art. 51. - „Limitele perimetrului concesionat vor fi trase pe
teren prin semne fixate pe hotar, luându-se ca bază planul anexat la
decretul de concesiune […]”.
Observaţii: În perioada postdecembristă există un
secret absolut asupra licenţelor de exploatare (sau de explorare). Se
publică în Monitorul oficial doar Hotărârea de Guvern de aprobare a
licenţei de exploatare încheiată între A.N.R.M., ca reprezentant al
statului (concendent) şi numele şi adresa companiei concesionare. Nu se
specifică nici măcar perimetrul concesionat. Aşa s-a ajuns că la Roşia
Montană nu se cunoaşte public perimetrul (iniţial) al Licenţei de
exploatare 47/1999, eliberată pentru mina veche, cu o carieră (în
masivul Cetate). Din rapoartele anuale ale companiei Gabriel către
acţionarii săi am dedus că perimetrul iniţial era de circa 1200 ha, că a
fost modificat de A.N.R.M. în folosul lui Gabriel de mai multe ori
(2122 ha în 1999, 4282 ha în 2001, 2388 ha în 2004) prin acte adiţionale
la licenţă, şi acelea secrete, deşi Legile minelor 61 şi 85 spun
explicit că prevederile licenţei de exploatare (deci şi perimetrul) nu
se modifică, iar perimetrul 15 unei licenţe de explorare poate fi doar micşorat. S-a ajuns astfel la
situaţia absurdă că uzina de prelucrare din Gura Roşiei nu a mai făcut
parte din perimetrul licenţei 47 din 2004 până în 2006, când mina veche a
fost închisă. Menţionăm că A.N.R.M. nu publică nici un fel de informaţii
pe site-ul agenţiei legat de licenţele atribuite, în afară - mai nou -
de perimetru.
Art. 70. -
„Pe terenuri pe cari se află monumente istorice,
biserici, cimitire, izvoare de ape minerale, drumuri publice, căi
ferate, diguri şi alte lucrări publice, autoritatea minieră regională,
în interesul conservării acestor lucrări, va stabili, cu aprobarea
Ministerului Industriei şi Comerţului, luându-se avizul autorităţii în
drept, o zonă de protecţiune în interiorul căreia nu poate fi admisă
ocuparea suprafeţei sau executarea de lucrări miniere”.
Observaţii: Să observăm că acest articol apare mult
modificat şi foarte permisiv în legea minelor 61/1998, Art. 6: “(8)
Accesul la terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice,
culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebitşi
rezervaţii naturale se face cu avizul organelor în drept.” ceea ce a
permis acordarea Licenţei 47/1999 la Roşia Montană, deşi zona era
cunoscută de foarte mult timp ca având monumente istorice şi situri
arheologice de interes universal. Se revine la interzicerea
activităţilor miniere abia în Legea minelor nr.85/2003 ;
Art. 11: (1)
„Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe
care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri
arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale,...., precum şi
instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel
de terenuri sunt strict interzise. (2): Excepţiile de la prevederile
alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul
autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi
alte măsuri compensatorii”.
Să observăm că acest articol protejează astăzi Roşia Montanăşi face
imposibilăaprobarea proiectului minier, mai ales după redeclararea
masivului Cârnic ca protejat de lege şi înscrierea lui în întregime, în
oct. 2010, pe lista monumentelor istorice.
Art. 80. -
„Ministerul Industriei şi Comerţului va fixa, prin
regulamente şi deciziuni, categoriile de funcţiuni, în fiecare categorie
personalul trebuind să fie format din cel puţin 75% români […].
Exploatările miniere şi întreprinderile industriale şi metalurgice au
obligaţiunea de a primi cu platăşi la cerere practicanţi dintre elevii
şcoalelor speciale din ţară cari dupăabsolvire sunt susceptibili de a
putea deveni şefi de exploatare sau conducători tehnici, potrivit cu
normele ce se vor fixa prin regulament”.
Observaţie: Nu mai există prevederi în acest sens în
legile postdecembriste rt. 86. - „Atât întreprinderile miniere, cât şi
organizaţiunile pentru desfacerea produselor miniere brute sau
transformate, sunt obligate ca în limitele producţiunii săasigure
regulata şi normala aprovizionare a ţării, ... Ele vor fi obligate, la
cererea Ministerului, de a creia, pentru nevoile apărării naţionale, o
rezervă care va fi fixată după normele înscrise în regulament”.
Observaţie: Legile postdecembriste nu prevăd aceste obligaţii.
Art. 87. - „Exploatatorii de platinăşi aur sunt obligaţi să predea
Statului, prin oficiul respectiv de cumpărare, tot metalul obţinut.
Nimeni, afară de Stat, n’are dreptul să cumpere sau să-şi apropieze în
nici un mod aceste metale obţinute din exploatare. Preţul de cumpărare
este preţul mondial corespunzător calităţii aurului. În categoria
acestor metale vor putea fi înscrise prin deciziune ministerialăşi alte
metale”.
Observaţii: Acesta este o dispozitie care impune un
acord de impartire a productiei cu cei care exploateaza aceste resurse
ale Romaniei, Statul ramanand proprietarul resurselor tarii.Nu mai
există aceste prevederi în legile minelor 61/1998 şi 85/2003.
Concesiunea prevede doar o redevenţă în bani către stat de 4% din 2009
(2% până în 2009). Restul metalului revine concesionarului. Şi cum
statul are la Roşia Montanăpractic 0% din afacere, înseamnă că practic
tot aurul care s-ar scoate la Roşia Montană, dacă proiectul minier
gigantic al R.M.G.C. ar fi aprobat, ar fi luat de Gabriel şi ar ieşi din
ţară (căci B.N.R. a declarat că nu are nevoie de aur).
Art. 164. - Pe lângă fiecare mină mare sau pe lângă mai multe mine
mici, asociate în acest scop, vor funcţiona case de ajutor pentru
lucrători şi personalul inferior, alimentate din fondul prevăzut la Art.
43.
Observaţie: Nici urmă de aceste prevederi în legile postdecembriste ale minelor sau petrolului.
Art. 186. -
„La concesiunile redevenţiare, redevenţa se va
stabili trimestrial dupănormele următoare: În fiecare trimestru sondele
şi puţurile productive vor fi grupate după media zilnică a fiecăruia pe
trimestrul respectiv în două grupe şi anume:a) Grupa cuprinzând sonde sau puţuri, fiecare cu o producţie medie pe zi până la 10 tone inclusuv;b)
Grupa cuprinzând sonde sau puţuri, fiecare cu o producţie medie pe zi
peste 10 tone. […] Redevenţa din producţia trimestrială a primei grupe
de sonde şi puţuri va fi de 8%. Redevenţa din producţia trimestrială a
celei de a doua grupe de sonde şi puţuri se stabileşte după […] şi după
următoarea scară progresivă: 17 11% din prod. când media pe sondă şi zi
nu întrece 20 t
12% ........................... 30 t,
14% ........................... 40 t.
16%............................ 50 t,
18%............................ 60 t,
1%.............................. 70 t,
22%............................ 80 t,
3%.............................. 90 t,
4%............................. 100 t,
25%........................... 110 t,
0%............................. 150 t,
35%.......... depăşeşte 150 t.
Când media pe sondă şi zi, începând dela 10 tone în sus, e cuprinsă
între cifrele arătate în acest tablou, redevenţele se vor calcula prin
interpolaţie liniară. […]”
Observaţii: În legile petrolului din 1995 şi 2004 nu
există restricţii referitoare la perimetre. În timp ce în legea din
1995, redevenţa era în naturăşi fără valori date prin lege (cotă
procentuală din producţia brută realizată, convenită între ANRM şi
titularul acordului petrolier pentru fiecare zăcământ în parte, la
încheierea acordului petrolier), în legea din 2004, redevenţa este în
bani (cotă procentuală din valoarea producţiei brute) şi are valori date
prin lege de maximum 13%. Art. 196. -
„Toată producţiunea de ţiţeiu trebuie să fie prelucrată în rafinăriile de petrol din ţară....”.
Art. 198. - „Consumaţiunea internă din fiecare fel de produs, trebuie sa fie complet satisfăcutăşi cu întâietate”.
Observaţie: Legile petrolului din 1995 şi 2004 nu
prevăd aceste lucruri, cu consecinţe nefaste pentru România. Pentru
minereuri metalifere şi alte minerale, inclusiv aur, Legea din 1924
prevede: Art. 203. -
„Suprafaţa perimetrului rezervat pentru explorare prin permis exclusiv, va fi dela 50 hectare până la 100 hectare”.
Observaţie: Nu există limite ale perimetrului în
legile minelor postdecembriste. Licenţa 47/1999 de exploatare, cu care
R.M.G.C. face din 1998 explorare (!), a avut un perimetru modificat
variind între circa 1200 ha şi 4282 ha.
Art. 205. -
„Concesiunea se acordă pe bază de redevenţă […].
Pentru platinăşi aur redevenţa se fixează la 2% din conţinutul în aur
sau platină, constatat la analiză în laboratoarele oficiale indicate de
Ministerul Industriei şi Comerţului..... Redevenţa se va lua în natură,
fie ca metal pur, fie ca produs concentrat”.
Observaţii: Legile minelor 61/1998 şi 85/2003
prevedeau o redevenţă de 2% din valoarea producţiei miniere realizate
anual. Din 2009, redevenţa a fost mărită la 4%.
Anexa 2.
Exploatarea de aur din zona Boliden, Suedia[3]
Aranjament grafic - I.M.
-------------------------------------
[1]
https://acad.ro/forumuri/doc2013/d0619-ProiectulRosiaMontana-AnalizaAR.pdf
[2] conform Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, pp. 215-216.
[3] Vezi -
http://www.boliden.com/Documents/Press/Publications/Historisk_folder_EN.pdf
