miercuri, 12 august 2015

Ioan Roșca [Justiția comunistă și justiția tranziției. Complicitate la crimă]

 [Justiția comunistă și justia tranziției, Complicitate la crimă] *




Au trecut mai bine de 25 de ani de la căderea comunismului şi, cu toate acestea, victimelor acestui regim criminal adus cu tancurile sovietice nu li s-a făcut încă dreptate. Călăii lor, cei care mai sunt încă în viaţă, umblă astăzi în libertate, iar mulţi dintre ei se bucură de pensii îndestulătoare, ce par a fi direct proporţionale cu atrocităţile comise în tinereţe. Cine e de vină pentru situaţia asta absurdă? Complicii lor din justiţie şi păpuşarii din spatele scenei, este de părere cercetătorul Ioan Roşca.
Într-un discurs susţinut în cadrul celei de-a şasea ediţii a Zilelor Rezistenţei Naţionale, dedicată împlinirii a 70 de ani de la instaurarea comunismului în România, Ioan Roşca a vorbit despre implicarea aparatului judiciar în executarea genocidului comunist şi în acoperirea acestuia după 1990.
"M-a interesat foarte tare modul în care a fost folosit statul întru distrugerea cetăţenilor prinşi sub el. M-a pasionat această cercetare a modului în care statul, care se presupune a fi un instrument întru beneficiul societăţii, odată uzurpat poate fi folosit de puteri criminale într-un mod aproape irezistibil. Aceasta a fost tema centrală a studiului meu, să văd până unde poate merge distructivitatea, nocivitatea şi criminalitatea statală, odată ce statul este uzurpat. Şi în mod deosebit din stat m-a interesat aparatul justiţiei care s-a dovedit consecvent criminal. 25 de ani am dedicat acestei cercetări în urma căreia am înţeles importanţa continuităţii aparatului judiciar în executarea crimei, genocidului comunist, şi în acoperirea ei după 1990.
Când ne ocupăm de cei care sunt implicaţi în acoperirea genocidului comunist şi în protejarea autorilor lui?
Nu ar fi fost posibil nimic din acest blocaj dacă nu ar fi avut loc continuitatea judiciară. Sigur, nu este singurul motiv – putem vorbi de urmaşii puterii comuniste care s-au înpatronat după 1990, de atitudinea populaţiei, de fenomenul Piteşti generalizat care a făcut ca mulţi oameni să fie reeducaţi, uneori chiar şi o parte dintre victime care au fost moleşite de timp, amărâte de deziluzii, eu am fost aproape de unele dintre ele şi am măsurat uriaşa lehamite care le-a apucat văzând că nu se mai face dreptate şi crezuseră că măcar după 90 o să se poată face puţină dreptate... deci au fost şi chestiunile astea", a declarat cercetătorul.
Prescripţia crimelor comunismului - un argument fals
Ioan Roşca povesteşte că, în octombrie 1990, a făcut săpături la Dealul Mărului şi a scos personal 11 cadavre din prima groapă de acolo, după care a mai găsit alte 6 cadavre la Dealul Balaurului, lângă Piatra Neamţ.
"Am depus plângere la procuratură şi a durat 4 ani cercetarea şi cu ajutorul domnului general Dan Voinea am recuperat acest dosar cu toate cercetările în el şi cu concluzia finală NUP – neînceperea urmăririi penale - pentru că s-ar fi prescris crima. Atenţie! S-ar fi prescris în 1994. Juridic este foarte important. Având în vedere că au murit majoritatea torţionarilor, majoritatea victimelor, preocuparea mea este să ne ocupăm, dincolo desigur de eventuala încercare de a-i pedepsi pe autorii genocidului comunist, de pedepsirea celor care au blocat acest proces în ultimii 25 de ani. Sunt mai tinerei, s-ar putea... dacă am vrea.", a rememorat cercetătorul.
Aceste cozi de topor ale comuniştilor din justiţie "ne-au prelungit, au lungit, au rezistat până au murit călăii şi majoritatea victimelor", nesesizând un aspect, a continuat Ioan Roşca, şi anume că "această complicitatea pe care au avut-o în ascunderea genocidului comunist îi aruncă direct în inculpabilitate pe domnii aceştia care timp de 25 de ani au făcut demersuri care pot fi demonstrate, care poţi fi urmărite, care pot fi analizate juridic, de blocare a procesului genocidului comunist".
Nu s-a prescris deloc crima lui Ion Iliescu, crima lui Petre Roman şi a altora care sunt implicaţi de 25 de ani în acoperirea unui genocid şi în protejarea autorilor lui. Aş vrea să vă spun că teoriile cum că ar fi funcţionat prescripţia, cum că aceste crime s-ar fi prescris, sunt absolut praf în ochi. Însuşi Procurorul General din 1990 a recunoscut că termenii de prescripţie pentru crimele comunismului, fie ele considerate prescriptibile, au început din 1990. Păi nu se putea prescrie în 1990 în octombrie şi nu se puteau sub nicio formă prescrie în 1994 când pe propriul meu dosar este pus NUP pentru prescriere. Această acţiune pe care am făcut-o întrerupe prescrierea şi o întrerupe solidar pentru toate procesele respective.
Am venit aici să depun această primă mărturie personală că suntem pe un enorm fals – cum că de-abia acum, de-abia acum după legea 2010 am putea începe. Acest fals este făcut ca să nu-i judecăm pe cei care nu au judecat. Să ne concentrăm în continuare pe o cauză care să se amâne aşa sine die şi să nu ne concentrăm pe cei care nu au judecat şi au încălcat legea şi s-au solidarizat cu criminalii şi este fals. Eu v-am dat un exemplu. Dar, cu ajutorului domnului general Voinea, la care am insistat foarte tare – domnul general a început să scoată, de pe unde a putut, procesele care au fost închise cu NUP după 1990 şi plângerile de la procuratură care au fost şi ele închise prin NUP.", a evidenţiat Ioan Roşca.
În opinia cercetătorului, nu există niciun temei juridic pentru a mai menţine prescripţiile mai ales că în Codul Penal din 1969 genocidul era imprescriptibil, lucru ascuns cu foarte multă grijă tocmai de cei care se fac a se ocupa de judecarea crimelor comuniste.

Cazul ministrului de Interne comunist, Alexandru Drăghici
"Aş vrea să vă dau un exemplu ca să vedeţi cum se joacă şi cum se manipulează opinia publică pe acest subiect. În 1993, un procuror mai insistent a deschis un dosar în care era vorba despre un turc din Sibiu care l-a deranjat la masă pe Alexandru Drăghici (ministru de Interne în perioada comunistă - n.r.), a intrat peste el şi fiind un pic beat l-a deranjat. Şi atunci, Drăghici a dat un ordin unui colonel Briceag să se ducă în pădure cu 5 securişti să îl împuşte. Nu era nici măcar caz politic. Pur şi simplu un om trăsese de uşă. L-au dus în pădure, l-au împuşcat.
Când Nicolae Ceauşescu în 1968 a vrut să se debaraseze de partea lui Drăghici pentru a lua puterea, în disputa care a avut loc în Comitetul Central, cazul a fost adus pe masă şi tocmai comuniştii, la Comitetul Central, într-un dosar foarte important, au documentat complet această crimă. Deci Drăghici din acea poziţie şi procurorul atent a spus: păi cum să nu aplici criteriu de cod penal care spune dacă o împrejurare de forţă majoră împiedică desfăşurarea unui proces sau anchetă funcţionează întreruperea şi suspendarea prescripţiei. Ori, când din moment ce ministrul de Interne hotărăşte şi dă ordine să se oprească ancheta pentru propria lui crimă nu se mai poate face nimic. Şi neputându-se face nimic acest dosar a continuat.
Drăghici a fugit în Ungaria, au urmat cereri de extrădare şi la un moment dat, în Comitetul Central, Gheorghe Maurer într-o şedinţă a cărei importanţă nu trebuie subestimată spune: "Tovarăşi, e adevărat... dar ce o să se spună dacă începem să umblăm la astea?" Pentru că Drăghici reacţionase şi îi atrăsese atenţia lui Ceauşescu că şi el pe undeva prin Vrancea... Maurer spune: "Tovarăşi, vă propun să o lungim ca să funcţioneze prescripţia". E consemnat. Document CC PCR. Avem consemnarea la cel mai înalt nivel că regimul comunist a folosit premeditat prelungirea pentru a intra în termeni de prescripţie. În orice sistem juridic normal e mai mult decât suficient. Dovezile sunt. Una este să constaţi că nu poţi să faci dreptate şi una este să crezi în continuare că nu ai putea demonstra, ori noi putem demonstra – măcar putem demonstra ce s-a întâmplat."
Cazul torţionarului de la Aiud, Gheorghe Crăciun
"Să urmăriţi dosarul lui Crăciun ca să înţelegeţi exact pretenţiile justiţiei române că începe în 2015 judecarea comunismului. Cum? Termene fără de sfârşit. Se aduc toate dovezile şi Crăciun e bolnav şi nu vine şi nu vine şi nu vine şi, când în sfârşit obţin să îl aducă pe targă la proces, moare! Crăciun moare. Procesul se stinge. În celălalt proces al domnului Drăghici, de care vă spuneam, colonelul Briceag.. nemaiputându-se face nimic, pentru că acolo nu putea să mai fie prescripţia, nu se mai putea face nimic cu acea prescripţie, şi în momentul acesta, în momentul în care Drăghici moare, moare şi el exact în clipa în care trebuia să funcţioneze extrădarea –toţi mor în clipa aia – criminalitatea statală românească este dincolo de tot ce îşi imaginează oricine, nimeni nu poate realiza cât de criminal a ajuns să fie acest stat, statul român, de 70 de ani, e un stat criminal, un stat de esenţă criminală.De aceea nu trebuie să vă mire legile pe care le dă. Nu funcţionează de partea Constituţiei, ci de partea criminalităţii.
Deci, ce se întâmplă, Drăghici moare şi în momentul ăsta rămâne Briceag şi încă cu vreo 3 din cei 5 care l-au asasinat pe omul acela în pădure, se ajunge la proces 95, 96, se lungeşte. Ei au vrut să nu existe niciun precedent. Îi supăra că acest Briceag care fusese şef al Securităţii pe undeva prin Cluj, care avea nesfârşite crime, o grămadă de dosare, şi ştiţi ce fac? Briceag pe de o parte mai avea vreo 5 dosare instrumentate şi ei spun aşa – că a fost un element extraordinar şi pe baza acestui fapt fac procesul, îi dau 10 ani, cu limita minimă era 15, îi dau 10 ani ca să se aplice decretul de amnistie din 1988 care amnistia sub 10 ani. Deci, pe o pedeapsă minimă de 15, i se dă 10, este amnistiat pe loc, totalmente abuziv, ca să nu se creeze un singur precedent. Suntem în anul 1997."

Judecarea genocidului comunist a fost blocată în mod constant şi sistematic de un aparat judiciar criminal, care s-a solidarizat cu călăii regimului, şi care, în loc să îi arunce după gratii şi să facă dreptate, s-a ocupat cu meticulozitate de acoperirea atrocităţilor comise de aceştia, a fost concluzia la care a ajuns, după ani de experienţe nefericite în domeniu, cercetătorul Ioan Roşca.
Declaraţia a fost făcută în cadrul celei de-a şasea ediţii a Zilelor Rezistenţei Naţionale, dedicată împlinirii a 70 de ani de la instaurarea comunismului în România.
Genocidul comunist, o realitate ignorată de Justiţie
"În anul 2005, mi-am părăsit poziţia de cercetare din Canada şi am venit la Bucureşti în dosarul Mineriadei din 1990, eu fiind unul dintre liderii din Piaţa Universităţii. Am venit la acest proces şi am constatat că generalul Dan Voinea cu echipa lui studia detaliile din decembrie, studia detaliile din iunie, dar nu le aşeza pe procesul genocidului comunist, ca şi cum noi nu de asta ne-am dus acolo în piaţă, ca şi cum problema nu era că noi voiam să cadă regimul comunist şi să se intre în Securitate şi să-i scoatem odată de la putere, ca şi cum nu ştiu ce făceam pe acolo. (...)
A durat cât a durat, sar toate detaliile, ce vă imaginaţi că s-a întâmplat?! În momentul în care Ion Iliescu a ajuns pe lista inculpaţilor, cu o săptămână înainte de inculparea lui oficială, prin nişte intervenţii mai mult decât oculte, dosarul a fost luat de la echipa militară... dar exact în clipa inculpării, mă refer la dosarul Mineriadei şi al Decembriadei, au fost luate şi comutate la o echipă civilă condusă de un procuror, Marius Iacob", a amintit Ioan Roşca.
Dacă citiţi mărturiile din cele 49 de volume cu victimele comunismului o să vedeţi ce au declarat oamenii şi ce a considerat justiţia română că nu dovedeşte nimic
Văzând că ancheta desfăşurată de generalul Dan Voinea nu lega faptele de genocidul comunist, cercetătorul a decis, în 2006, să ia atitudine pe cont propriu.
"M-am făcut util anchetei, câţiva ani de zile am participat zi de zi, cu informaţii, cu ce am putut eu, m-am străduit să sprijin această anchetă. Am stat acolo şi am sesizat tot mai tare că lumea nu se leagă de genocidul comunist, şi atunci, în anul 2006, sesizând după părere mea lipsa de fond pe care o avea cercetarea evenimentelor din iunie nelegată cu adevărata lor substanţă, am iniţiat, mergând la câţiva oameni pe care îi respectam, 2006, pe 31 iulie, într-un cvartet, eu, Cicerone Ioniţoiu de la Paris, Gheorghe Jijie şi Grigore Caraza (foşti deţinuţi politici, eroi anti-comunişti - n.r.), un dosar – am reiniţiat dosarul judecării şi cercetării genocidului comunist. De la început l-am dirijat spre judecarea celor care, în 1989 şi după aceea, au blocat judecarea genocidului comunist. (...)
În august 2010, la un memoriu vitriolic pe care l-am trimis, e drept că era ireverenţios de-a dreptul, am trimis un memoriu pentru că nu se mai termina, mureau unul după altul toţi şi nu se mai întâmpla nimic, în sfârşit am primit NUP- neînceperea urmăririi penale - în care am fost anunţat că, având în vedere că nimeni din România nu s-a plâns niciodată de genocidul comunist până în 2006, fantastic să îmi spună asta mie care aveam chiar semnătura pe primul meu dosar din '90, nu i-a trecut nimănui prin cap să se plângă de genocidul comunist şi, având în vedere că în acest caz curge o prescripţie de 15 ani şi că noi am început în 2006, a curs prescripţia de 15 ani.
O astfel de tehnicalitate, o astfel de precizie în termeni, face obiectul oricărei demonstraţii ştiinţifice a funcţionării criminale a aparatului judiciar. Este o funcţionare dovedibil criminală. Se vede reaua credinţă şi intenţia, absolut dovedibile", a dezvăluit Ioan Roşca.
Lupta pentru dreptate continuă
"După ce au făcut treaba respectivă, după ce ne-au umplut cu NUP-uri, domnul Jijie şi cu domnul Constantin Iulian (fost deţinut politic - n.r.) s-au apucat şi au reuşit să îi convingă pe bătrânii ăia care au trecut prin Piteşti, foarte mulţi, şi i-au adus la echipa generalului Voinea să depună mărturii penale şi au depus săracii luni, marţi, miercuri, joi, domnule, şi s-au strâns... oameni de 80, 90 de ani veniseră totuşi să depună la procuratura de la Bucureşti mărturia lor despre ce au păţit la Piteşti – mărturii penale, nu lucrări istorice. Bun. S-au adunat, s-au adunat, s-au adunat, şi meritul enorm este al domnului Jiji care la 95 şi ceva de ani dovedea o tinereţe de fier, şi a domnului Constantin Iulian care, după părerea mea, a reuşit un tur de forţă ca istoric. Înainte de a dispare a reuşit să găsească unde ajungeau mărturiile de la Piteşti, adică a reuşit să găsească componenţa biroului lui Alexandru Nicolschi (născut Boris Grünberg, general de securitate, agent sovietic şi torţionar - n.r.).
S-a întâmplat că domnul Gheorghe Jiji, cu colegii lui, au depus plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum cere legea. Şi după ce au fost malversaţi la ÎCCJ, care de fapt este cel mai înalt for al justiţiei criminale din România, s-au dus la CEDO. Cine credeţi că a fost pus la CEDO să le judece dosarul? Un an şi jumătate au trimis la CEDO dosare, cu morţi, cu … cine credeţi că a fost pus? O doamnă care fusese avocata evreilor la Holocaust. Această doamnă este singurul judecător care le-a spus nu a fost niciun genocid.
Când am venit, în luna... eu am venit să mărturisesc asta, e important, pentru că eu i-am găsit pe domnul Jijie şi pe domnul Iulian în ziua în care au primit sentinţa de la CEDO. Într-o lună jumătate au murit. Au murit de supărare. Au aşteptat până la 95 de ani şi la 95 de ani le-a tras şi CEDO o palmă. Unde-i sprijinul genocidului comunist? E şi afară domnule, evident. Şi deci au venit cu această plăcintă care spunea – nu a fost niciun genocid."
Punct. Şi de la capăt.
"În urma lor, am venit şi eu, cu domnul Cicerone Ioniţoiu, am depus şi noi, pentru că am profitat de faptul că au fost foarte multe plângeri în dosar. Am trecut la ICCJ prin întâmplări care merită odată să vi le povestesc pentru că altfel o să spuneţi că afirmaţiile mele sunt bombastice. Vă voi arăta pas cu pas cum funcţionează justiţia română. Dar pasul cel mai interesant este momentul în care mi-a venit rândul – mi s-a închis procesul în nas din primul termen, din primul termen. Mi s-a spus că nu am depus nicio plângere, nu există niciun dosar, vă rog să mă urmăriţi, ca să aveţi scara fenomenului.
Deci, după 5 ani de zile de cercetări penale eu nu mai aveam nici plângere şi am fost scos afară pe uşă, procurorul a declarat că nu am depus nicio plângere, eu am spus că este o crasă minciună... n-a contat, am fost scos afară. Norocul a fost că la o săptămână am venit tot eu ca mandatar al lui Cicerone Ioniţoiu de la Paris. Ei, în momentul ăsta, mi-au venit câteva idei, că a doua oară nu e ca prima, şi am făcut câteva manevre care au prelungit procesul.
Vă spun pe scurt: am reuşit să observ că dosarele erau totalmente goale, nu aveau nicio filă. Din 49 de volume lucrate de procuratură pe care noi le contestam, judecătorii nu aveau nicio filă. Nici o singură foaie. Nici plângerea nu mai exista. Şi atunci am avut un mare moment de inspiraţie. Mi s-a întâmplat pe 9 septembrie. M-a izbit – nu cumva ăştia.. părea incredibil… şi am cerut să mi se dea acces în arhivă, la fostul meu dosar închis ca fiind nul. Şi m-am dus şi le ascunseseră la mine. 49 de volume, cu toate mărturiile, cu aceasta extraordinară bogăţie istorică, erau ascunse la mine în dosar.
Ce se întâmpla? Ăştia au făcut pasul greşit de a crede că mă întorc în Canada şi la revedere, şi le-au băgat la mine. Cum procedau? Având în vedere că erau cinci plângeri, când venea procesul unuia din noi, le băgau la altul, când venea la al doilea, le băga la primul, şi le învârteau între dosare şi veşnic nu exista niciun dosar. Vorbesc serios. Am răspundere pentru ce vă spun. Asta e justiţia din România, la asta să vă aşteptaţi dacă ajungeţi acolo. Deci, la modul acesta şi la nivelul acesta – să palmeze 49 de volume cu victimele comunismului, să le palmeze între dosare.
Cum s-a întâmplat de le-am găsit chiar în ziua procesului, am zis – staţi un pic, ştiu unde sunt, ştiu unde le-aţi ascuns, ştiu cine sunteţi, ştiu pe cine reprezentaţi. Aceste declaraţii nu aveau cum să fie foarte favorabile… până la urmă am fost trimis la Curtea de Apel, trimis… şi în final am ajuns şi eu acum la CEDO, am trimis un camion cu toată munca domnului Gheorghe Jiji. Aceste 49 de volume le-am pus pe internet, ca să nu dispară. Sunt puse pe internet, sunt accesibile public şi dacă vreţi să citiţi mărturiile o să vedeţi ce au declarat oamenii şi ce a considerat justiţia română că nu dovedeşte nimic."

* Titlul aparține redacției. D.C.

MIRCEA STANESCU. VICTIMELE COMUNISMULUI ȘI „LEGEA MEMORIEI“

PLANUL MEMORIEI
Orice dezbatere cu privire la aceste chestuni trebuie să aibă în centru victimele. Altfel, ea nu are nici un sens.
Ieri, 4 august a.c., cea de-a doua organizație a victimelor – Federația Română a Foștilor Deținuți Politici – s-a pronunțat, prin vocea președintelui ei, Marcel Petrișor, adresând o scrisoare Președintelui Republicii, în care a spus că legea în discuție încalcă libertatea de conștiință și de expresie, și a solicitat rediscutarea ei (cf.http://www.rostonline.ro/2015/08/o-intrebare-domnule-presedinte/).
Din păcate, nu același lucru a făcut și principala organizație a victimelor – Asociația Foștilor Deținuți Politici – care s-a ilustrat printr-o tăcere asurzitoare, în condițiile în care oamenii obișnuiți așteaptă să audă vocea victimelor, comunicată chiar de structura lor autorizată.
Înțelegem postura D-lui Octav Bjoza – de subsecretar de Stat, de recent decorat de Președintele țării, în fine, de culpabilizat prin acuze de „legionarism“ –, și totuși: absența unei poziții în această chestiune vitală ar fi măcar de explicat.
Când ne referim la morții, mutilații și „reeducații“ comunismului nu vorbim despre „țărăniști“, „liberali“, „legionari“, „sioniști“ sau „regaliști“, ci despre victime-pur-și-simplu. Prin urmare, a face decupaje politice în acest câmp echivalează cu o a doua înmormântare a unor categorii de victime (și, probabil, pe vecie).


PLANUL ISTORIEI
Victimele comunismului sunt afectate direct de această lege.
1) Persoanele condamnate de regimul comunist pentru „crime împotriva umanității“, „crime de război“, „crime împotriva păcii“ au fost asimilate cu cele privind „dezastrul țării“, iar condamnările au vizat, în primul rând, nu să facă dreptate altor victime (evreiești, rrome), ci să distrugă vechea ordine „burgheză“, laolaltă cu membrii ei cei mai proeminenți.
2) Condamnările pronunțate de instanțele regimului comunist pentru „legionarism“ și „fascism“ au vizat, în prima sa perioadă, să distrugă principala organizație subversivă (Mișcarea Legionară), iar arestările și anchetele au avut ca scop să „probeze“ valabilitatea arestărilor, care se supuneau următoarei logici: „Decât să scape un singur legionar vinovat, mai bine să arestăm o mie de nevinovați“.
Prin urmare, când vorbim despre „legionari“, „fasciști“ arestați de regimul comunist, trebuie să avem permenent în minte că acesta nu făcea distincție între aderenții reali și cei presupuși (suspectați), la fel cum arestările, anchetele și condamnările nu aveau ca scop să-i disculpe pe cei din urmă, ci să le smulgă „mărturisiri“ (auto)încriminatoare.
Termenul „fascism“, luat separat, fără legătură cu legionarismul, este și mai problematic: el nu privea adrența la vreun partid, la vreo grupare, la vreo ideologie, ci caracteriza rezistestența în fața acțiunilor regimului comunist sau locul important pe care țintele îl ocupaseră în vechiul regim „burgez“.
În plus, multe dintre arestări erau făcute pe baza deciziilor interne ale Colegiului de conducere al Securității, adică fără a le trece printr-un proces, ceea ce înseamnă că nu era posibilă – nici măcar pentru acel regim terorist – vreo legătură a arestaților cu „fascismul“, „legionarismul“, „crimele de război“, „crimele împotriva umanității“ sau altele asemenea. Ele se numeau „condamnări administrative“.
Astfel, ceea ce regimul comunist numea „legionari“ și „fasciști“ reprezintă o realitate complexă, un ansamblu uman din care doar o mică parte erau legionari reali, și dintre aceia mulți condamnați nu pentru vreo faptă, ci pentru idei sau simpla apartenență la organizație, or solidaritate umană, botezată și ea „ajutor legionar“. Prin urmare, majoritar, aceste victime nu doar că au fost nevinovate: ele nu au avut nici o legătură cu ideile și faptele încriminate.


ISTORIE ȘI MEMORIE
Or această versiune bolșevică asupra dreptului este reacreditată de noua Lege.
Încă ceva: s-a vorbit despre cifrele diverselor categorii politice arestate și deținute în închisori și lagăre, acțiune în care au fost antrenați, din nefericire, urmași ai victimelor comunismului, ei înșiși victime (li se spunea: „puii de năpârcă“!). Ba chiar, mai tragic, a apărut un fel de „luptă de clasă“ (să nu spunem „luptă de rasă“), un soi de „darwinism memorial“ între susținătorii diverselor categorii de victime: „țărăniști“ versus „legionari“, și viceversa. Această luptă a fost indusă, dar, ca orice acțiune de manipulare, ea se bazează pe naivitatea țintelor.
Date fiind considerentele de mai sus, vom spune în clar: din punct de vedere istoric, această concurență, acest „stahanovism“ al cifrelor încarceraților, la fel ca și coliziunea dintre „sub-memoriile“ corespondente, este un nonsens.
În fine, o primă întrebare:
Dacă această Lege reinstituie viziunea bolșevică asupra dreptului penal, putem avea temeiuri suficiente să-i acuzăm pe inițiatorii ei de „bolșevism“? (Pentru „holocaustologi“ și „vânătorii de antisemiți“, n-am spus : „iudeo-bolșevism“!) Răspunsul nostru este că nu, ci că, din contră: până și bolșevismul este bun, utilizabil adică, dacă scopul – memoria Șoah-ului – scuză mijloacele. C-așa-i în politică!
Și o a doua întrebare:
Așa se păstrează memoria unor victime (evreiești), afectând grav memoria altor victime (ale comunismului)? Aceasta este calea? Este oare adevărat, bine și drept?
Răspunsul, ca și viitorul, și în ciuda nocivului context creat, rămâne deschis.


București, 5 august 2015.

Felicia Popa. Scrisoare deschisă adresată demnitarilor români

Felicia Popa

Scrisoare deschisă adresată demnitarilor români

Bună ziua, doamnelor şi domnilor!
Pardon de expresie! Forma corectă de salut ar fi, „Vai de zilele noastre! Ce-aţi făcut din noi, neisprăviţilor?”
Pentru că ne-aţi sigilat destinele în zodia perdanţilor, voi face un salt peste cuvenitele formule de politeţe şi vă întreb abrupt: dacă fostul comandant al Penitenciarului Rîmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii şi drept urmare a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, urmând să fie şi degradat militar, voi, cei care în ultimii 25 de ani, pretinzînd că aţi condus România, aţi devastat-o, aţi vîndut-o, aţi pustiit-o, ce meritaţi? Chiar dacă decizia nu este definitivă, putînd fi atacată, fie şi după o jumătate de secol, această vişinată expirată, va plăti pentru ororile comise.
Torţionarul Vişinescu se face vinovat de moartea şi de maltratarea a zeci, poate sute de detinuţi politici. Voi, cei care vă faceţi vinovaţi de distrugerea, fără precedent, a României, a unui popor, ce pedepse meritaţi?
– guvernele post-decembriste care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii 25 de ani, au distrus, au falimentat, au privatizat defectuos ori au vîndut la fier vechi, peste 1.200 de mari întreprinderi româneşti. Drept urmare, peste jumătate din forţa aptă de muncă a plecat în Italia, Germania, Spania, Franţa… Unii muncesc pentru ei şi pentru familiile abandonate în ţară, alţii fură, cerşesc, ucid în numele supravieţuirii;
– în anul 1989, România nu numai că nu avea datorii externe, ci dispunea de 18 miliarde de dolari, care se constituiau din lichidități bancare sub formă de rezerve valutare şi de creanţe generate de exporturi. Unde au dispărut aceste sume?
– ne-aţi minţit, ne-aţi furat, ne-aţi devastat ţara, aţi creat condiţii optime reducerii populaţiei „pe căi naturale”. Natalitatea scade îngrijorător. Tinerii sînt ignoraţi;
– aţi pierdut (cedat) cu acte, moştenirea Gojdu;
– aţi pierdut pentru totdeauna tezaurul României încredinţat spre păstrare Moscovei;
– tot sub… conducerea voastră, România a fost scosă de pe lista producătorilor de aur, pierzînd astfel dreptul de a folosi poansonul BNR. În aceste condiţii, orice producator de aur din Romania trebuie sa apeleze la un laborator acreditat, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru inscripţionarea lingourilor;
– tot la pierderi se încadrează şi Pavilionul naţional– simbolul care indică naţionalitatea navei. Cu alte cuvinte, dacă am rămas fără flotă, la ce i-ar mai folosi Autorităţii Navale Române, Pavilionul românesc?!
– unde sînt sumele enorme care constituiau fondul de pensii în 1989?
– unde sînt banii Fondului Solidaritatea?
– ce s-a întîmplat cu fondurile UTC, PCR şi ale Sindicatului socialist? Dar cu patrimoniul acestora, ce aţi făcut?
„În spatele fiecărei mari averi se află o fără-de-lege.” – aprecia Honore de Balzac. Voi cum veţi justifica traiul regesc şi averile colosale pe care vi le-aţi permis?
– aţi pritocit legi cu dedicaţie pentru grupuri de interese, legi care nu au nicio legătură cu poporul român, cu interesele ţării;
– prin complicitate, aţi contribuit la distrugerea fondului forestier, la înstrăinarea tuturor resurselor României;
– sub pretextul retrocedărilor, aţi înstrăinat clădiri monumente istorice, numeroase sedii de muzee, de şcoli, licee, grădiniţe, clinici medicale, dar şi terenuri intravilane;
– sînteţi devoratori nativi, aţi acceptat liberalizarea vînzării terenurilor, care va conduce la pierderea definitivă a României. După cum aflăm din scrierile domnului Eminescu, ţara a mai fost devorată dar „Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie, pămînturi încăpute pe mîini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pămînturi sînt în asemenea mîini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.” Vom mai avea un Basarab care să răscumpere ceea ce aţi înstrăinat voi? Greu de crezut!
– actul de justiţie se face esenţialmente, pe baza interceptărilor convorbirilor, a iscoadelor, a trădărilor, a turnătoriilor numite parşiv, „denunţuri”, pe şantaj. Toate acestea, cu acordul sau la comanda voastră;
– Academia Română asistă fără nicio reacţie, la mutilarea Limbii române, care este memoria neamului. Desigur, şi primii demnitari ai ţării fac excepţie de limba română.
A vorbi la întîlniri cu protocol de grad zero, în limba poporului pe care pretinzi că îl conduci, reprezintă o formă de respect faţă de acesta. De ce oare, Angela Merkel, François Hollande, Vladimir Putin, Sergio Mattarella şi alţi lideri vorbesc exclusiv în limbile oficiale ale ţărilor ai căror conducători sînt? Pot fi bănuiţi aceştia că sînt doar vorbitori ai unei singure limbi? În mod evident, nu!
– dominaţi de instincte primitive, de interese private ori de grupuri infracţionale, aţi procedat astfel încît funcţiile cele mai importante în stat au fost ocupate exclusiv, de indivizi numiţi pe cu totul alte criterii decît cele ale competenţei. De aici, dezastrul;
Histrionici, cu o ereditate fisurată, defectuoasă, ne-aţi amputat încrederea. Sub pretextul libertăţii de exprimare, aţi mutilat adevărul, astfel încît, adesea, viaţa pare mai dureroasă decît moartea.
– aţi contribuit la distrugerea agriculturii, astfel încît românii consumă furaje chimice de import. Drept consecinţă, România este pe locuri fruntaşe în Europa, chiar şi în lume, la numeroase afecţiuni cronice;
– aţi instrumentat complicităţi pentru a vă însuşi tone de bani din licitaţii organizate în folosul vostru;
– sînteţi abstracţi, aţi banalizat declinul. După 25 de ani de „reformă” a învăţămîntului, cei mai mulţi au diplome şi din ce în ce mai puţini, au studii. Nenumăraţi semianalfabeţi cu diplome, deţin funcţii importante în stat, de aici, consenciţele dezastruoase;
– sistemul sanitar, de asemeni, l-aţi reformat astfel încît, s-au înmulţit cimitirele;
– o devastatoare inflaţie a răului devorează ceea ce a mai rămas din noi. „România apare ca o ţară devastată de frici şi de percepţia unor pericole care pîndesc individul, comunităţile sau chiar ţara în totalitatea ei, la tot pasul. Universul social al românului pare populat de nesiguranţă şi incertitudini, de spaime şi viitoare pericole care îl determină la acţiuni sau reprezentări fataliste sau pesimiste cu privire la viitor” – se arată în analiza datelor unui studiu IRES, realizat în luna mai 2015. „Riscuri precum nesiguranţa locului de muncă sau cel legat de somaj sînt cele cu care ne-am obişnuit în ultimele decenii, dar la ele se adaugă mai nou terorismul, riscurile alimentare, poluarea, accidentele nucleare. Românii sînt tot mai speriaţi de traficul şi consumul de droguri sau de riscul unui război în zonă” – se mai arată în acelaşi studiu.
– Un popor este un organism viu, care nu poate supravieţui la nesfîrşit cu demnitatea amputată!
Întorcîndu-mă la victimele criminalului Vişinescu, care trăiau în condiţii inumane, înspăimîntate, fără hrană suficientă, fără medicamente, umilite, vin şi vă întreb, victimele regimurilor voastre nu au fost tratate în mod similar? Torturati psihic, nu şi fizic, numeroşi români s-au sinucis pentru că nu au putut suporta lipsurile, spaimele. Alţii, au plecat în veşnicie la vîrste tinere, din aceleaşi cauze.
Legendara „generaţia-n blugi şi-n adidaşi”, care a îndurat lipsuri inimaginabile, condiţii inumane, care a fost exploatată diabolic pentru ca România să achite datoria externă şi pe spatele căreia Ceauşescu a reclădit România, pentru ca să aveţi voi ce fura, sînt pensionarii de astăzi, cărora nu le puteţi asigura o existenţă decentă, binemeritată, determinîndu-i să se simtă vinovaţi pentru că nu au murit înante de împlinrea vîrstei de pensionare.
Cei mai mulţi dintre seniorii de astăzi, şi-au riscat vieţile, participînd necondiţionat la evenimentele din decembrie 1989, majoritatea, fără a pretinde titluri de revoluţionari şi recompense consistente.
Morţii din decembrie ’89, victimele mineriadelor, vor rămîne îngropate şi la propriu şi la figurat?
Ce-aţi făcut din ţara lor, din truda lor, din vieţile şi din morţile lor? Credeţi că veţi păcăli soarta şi că nu veţi plăti? Poate că unii veţi avea „şansa” să nu prindeţi acele vremuri, dar vă asigur că cel puţin unii dintre voi, mai devreme sau mai tîrziu, veţi avea soarta torţionarului Vişinescu, pe care, paradoxal, statul român l-a recompensat onorabil, pînă la vîrsta de 90 de ani.
Conform hotărîrii Curţii de Apel Bucuresti, Vişinescu trebuie să plătească urmaşilor victimelor sale, 300.000 de euro, cu titlu de despăgubiri. în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Chiar dacă instanţa a menţinut sechestru asigurător pe imobilul în care locuieşte Alexandru Vişinescu, cît şi pe o serie de acţiuni pe care acesta le-ar deţine la SIF, o parte din suma stabilită pentru despăgubiri, va fi suportată de stat prin instituţiile amintite, adică de noi, implicit de către urmaşii victimelor Vişinescului cel cumplit. Paradoxal sau nu, suportăm sau nu…
Ar fi multe de adăugat – distrugerea CFR, a Loteriei şi a Poştei Române, desfiinţarea cinematografelor şi implicit devastarea Patrimoniului imobiliar al România Film, deturnarea fondurilor europene şi de aici consecinţele etc, etc, etc.
Cum eu nu am autoritatea de a judeca şi de a pedepsi conform legislaţiei româneşti în vigoare, aceste fapte care au condus la distrugerea României, am semnalat doar, apreciind că toate acestea şi numeroase altele, pot fi catalogate ca fiind cel puţin crime împotriva umanităţii.
Vă întrebaţi poate cum îmi permit să nu folosesc pronumele de politeţe cînd mă adresez unor foşti şi actuali demnitari? Explicaţia este simplă şi de bun-simţ. De vreme ce sînt la per tu cu Dumnezeu, cum credţi că aş putea să mă adresez unor mincinoşi, unor trădători, unor hoţi, unor vînzători de ţară?
Cu mari rezerve, admit că nu toţi vă încadraţi în aceste categorii. Maxim 1-2 la sută, se exclud poate, dar şi aceia deliranţi, aroganţi, duplicitari…
Felicia Popa

marți, 11 august 2015

Corvin Lupu. Minoritari antiromâni, Mișcarea Legionară și completarea Ordonanței 31/2002

Moto:
Români, uniți-vă!
De curând a fost promulgată de președintele minoritar al României, Klaus Johannis,Legea 217/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență 31/2002, transformată înLegea 107/2006. Legea nu a fost supusă dezbaterii publice și s-a adoptat la sfârșitul sesiunii parlamentare, opiniei publice distrăgându-i-se atenția prin mediatizarea excesivă a conflictului președinte-prim-ministru, a celui din interiorul PSD și a altor mărunțișuri din viața socială, într-o perioadă dominată de caniculă și de preocuparea românilor privitoare la concedii. Cu alte cuvinte, legea aceasta a fost promovată „pe șest”, hoțește/mișelește, agravând cenzura din societatea românească și lovind într-unul din simbolurile spiritului național românesc. Acesta este un nucleu sensibil al națiunii române, care se valențează în timp, prin acumulări care se fac în momente istorice importante. Spiritul național românesc este cel mai puternic vizat de către acaparatorii străini și minoritari ai României. De aceea, consider că este important să rog cititorii să zăbovească și să acorde atenție celor la care ne vom referi mai jos.
Faptul că Ordonanța 31/2002 este una nedemocratică și antiromânească este un adevăr care a fost probat în repetate rânduri în spațiul public. Și eu m-am referit la ea, de mai multe ori. La timpul potrivit, cea mai elocventă argumentație împotriva Ordonanței 31/2002, emanată de evrei și promovată tot de un minoritar, prim-ministrul Adrian Năstase (țigan), mi s-a părut cea a greu egalabilului istoric și patriot român, istoricul Gheorghe Buzatu, pe atunci vicepreședinte al Senatului României. Ordonanța a fost respinsă de Parlamentul României și cu asta ar fi trebuit să fie gata orice fel de continuare a discuțiilor. Dar nu a fost așa. România trebuia să fie îngenunchiată, înainte de a fi culcată la pământ, întoarsă cu fața în sus și ținută cu piciorul pe gât. Ca urmare, prin șiretlicuri pe care ca istoric le-am identificat adeseori în atitudinile judeo-bolșevice de după al doilea război mondial și de după lovitura de stat de la 22 decembrie 1989, ca și în timpul actualei conduceri de către minoritari a României, același A. Năstase, împreună cu șeful statului de atunci, minoritarul etnic Ion Ilici Iliescu (25% evreu-50% țigan-25% român), au găsit formula de a încălca democrația fals trâmbițată timp de 25 de ani. Astfel, în anul următor, 2003, liderii FSN, rebotezat PDSR, au organizat un referendum pentru modificarea Constituției României, în care, printre alte prevederi care au afectat ființa națională (dreptul străinilor de a cumpăra pământul României, desființarea serviciului militar obligatoriu etc.), la care nu am să mă refer, au introdus și adoptarea tacită, ca modalitate de promovare a intereselor, chiar dacă reprezentanții poporului nu le vor accepta în viitor. După stagiul petrecut la sertar, Ordonanța 31/2002 a fost adoptată tacit de Parlament și transformată în lege, în anul 2006. În 2005, în baza acestui „act normativ” am avut onoarea să fiu acționat în justiție, atât de Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, cea mai înaltă agenție de poliție ideologică a evreimii mondiale și de Federația Comunităților Evreiești din România. Eu cred că ura cu care m-au tratat pe mine în numeroasele articole din ziare, de la posturile de radio Vocea Americii, Europa Liberă, BBC și Radio France International, toate aflate sub influență(/controlate) evreiască, ca și în memoriile evreiești împotriva mea,adresate autorităților române (ale Ministerului Justiției, Ministerului Învățământului, Guvernului, Ministerului Culturii, Consiliului Județean Sibiu, Prefecturii Sibiu, Primăriei Sibiu, Universității „Lucian Blaga” din Sibiu), nu este doar ura mai marilor evrei împotriva mea, respectiv a unei persoane/un profesor și împotriva adevărurilor probate științific pe care le-am afirmat în articolul Impactul problematicii Holocaustului asupra României contemporane şi aspecte ale relaţiilor dintre români şi evrei, articol publicat în „Transilvania”, serie nouă, Anul XXXIV (CX), nr. 3/2005 și în alte articole, pe care l-au invocat în plângerea penală făcută. Eu am simțit și, după îndelungi reflecții, am identificat o ură a denigratorilor mei evrei împotriva românilor și naționalismului românesc, cel care, de-a lungul istoriei, a identificat mereu abuzurile făcute de evrei, pe parcursul îndelungatelor lor eforturi pentru acapararea României. Această acaparare a României este astăzi o realitate pe care, în anul 2007, a recunoscut-o chiar și președintele Israelului, Shimon Peres, care a vorbit public despre „cumpărarea României” de către evrei. Faptul că atât Parchetul, cât și instanța de judecată care a judecat plângerea evreilor împotriva rezoluțiilor Parchetului favorabile mie, cât și Guvernul României, care, prin CNCD, le-a respins de asemenea plângerea, nu i-a descurajat să-și continue activitatea de intimidare a oricărui cercetător/investigator/jurnalist/profesor/etc., care ar mai fi dispus să conteste exagerările, uneori de-a dreptul obraznice, ale unor evrei privitor la diverse momente din istoria României.
Anul acesta, 2015, România este deja în poziția „căzut pe spate” și minoritarii dețin funcții cheie în conducerea României: Președinția (prin Klaus Johannis), serviciile de informații (prin Edouard Hellwig, Mihai Răzvan Ungureanu, Silviu Predoiu), Guvernul (prin Victor Ponta, nume real, Naumovici), Ministerul de Externe (prin Bogdan Aurescu), Ministerul de Finanțe (prin Orlando Teodorovici), Ministerul de Interne (prin Ilie Botoș) etc. Cred că enumerația de mai sus este suficientă și o putem opri, chiar dacă lista este mult mai lungă. Românii sunt trimiși în derizoriu și puși „sub papuc”. Astfel, bogățiile și afacerile României pot fi furate/jefuite în liniște, iar majoritatea este supusă minorității, ca nu cumva să se mai nască și să se mai poată ridica lideri ca Ionel Brătianu, ca Ion Antonescu, sau ca Nicolae Ceaușescu, în timpul cărora România era a românilor, iar minoritarii se bucurau de aceleași drepturi cu românii, fără a avea și dreptul de „a-i încăleca” și de a susținecolonizarea României de către puteri străine. În 22 decembrie 1989, a avut loc debarcarea românilor de la conducerea țării lor și înlocuirea lor cu minoritari, dintre care au fost desemnați de către marii planificatori ai evenimentelor și cei mai puternici și influenți conducători ai României: evreo-româno-țiganul Ion Ilici Iliescu, evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), țiganul Nicolae Militaru (Lepădat), evreul Petre Roman (Piotr Neulander) și ungurul Virgil Măgureanu (Imré Asztalos). Era al doilea descălecat judeo-ungaro-țigănesc, după cel de după al doilea război mondial. De primul descălecat judeo-bolșevic am scăpat, prin eforturile aripii naționaliste românești din Partidul Comunist, în frunte cu Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. De cei de acuma, nu știu dacă mai putem scăpa curând. Acești cinci „emanați” din decembrie 1989,menționați mai sus, aveau în mâna lor toată puterea din România. Ei au trecut imediat la a-i pune pe români „cap în cap”. Sunt multe exemple, dar eu menționez doar mineriadele când minerii români au fost ridicați împotriva românilor care contestau noua conducere minoritară a României. Lista minoritarilor care s-au ridicat imediat după acele evenimente la suprafața vizibilă a conducerii României este impresionantă. Fie că erau evrei și țigani ascunși, fie că erau unguri la vedere, fie că erau evrei deghizați în unguri sau români, minoritarii erau într-un număr important în pozițiile de decizie, număr care nu se justifica într-o țară în care minoritarii reprezintă totuși (încă) în procent modest din totalul populației. În schimb, influența ar dori-o toată și, în cea mai mare parte, la nivelul anului 2015, au atins-o deja. Alături de ei și-au ales și și-au adus jidoviți și oportuniști români, fripturiști interesați doar de îmbogățire și de „trai pe vătrai” pe seama îngenunchierii majorității românești. Toți au fost aleși bob cu bob, cu multă grijă ca toți să fie susținători ai „sistemului ticăloșit” (T. Băsescu). În armată, poliție, servicii au fost ridicați mulți dintre cei care figurau în diverse dosare ale „revoluției” și, dacă nu respectau regula jocului murdar, puteau fi imediat compromiși. De altfel, în toată viața social-politică se promovează oamenii pe criteriul de a fi șantajabili și a putea fi imediat înlăturați. Un exemplu care va rămâne „de manual” este cel al ministrului de Finanțe, românul Darius Vâlcov. Cu opt ani în urmă, ca primar al Slatinei, a luat mită două milioane de euro. SRI a știut și a tăcut opt ani. SRI i-a dat aviz să ocupe funcția de ministru de Finanțe. Fără avizul SRI, în România, nimeni nu poate ocupa nici o funcție. Butada „indiferent cine este la putere, conduc serviciile”, este în funcțiune. (Săracii proștii din decembrie 1989 care strigau din toți bojocii „Jos Securitatea!!!”) Românul Vâlcov a fost apreciat de foarte mulți finanțiști ca fiind cel mai bun ministru de Finanțe de după 1990. Ajuns în această funcție a concluzionat că acordul României cu Fondul Monetar Internațional este păgubos pentru țară și a refuzat să-l înnoiască, atât în toamna anului 2014, cât și în februarie 2015. Nu numai că a fost imediat destituit, dar a fost și băgat la închisoare pentru fapta de cu opt ani în urmă… De ce i-o fi dat SRI (serviciu din componența Comunității Informative a NATO, comunitate condusă de la Washington) avizul să ocupe funcția de ministru? De ce nu l-au închis de cum au știut că a luat mita? Oare, l-ar fi iertat de fapta sa dacă semna acordul României cu FMI? Eu cred că „Da!” Da, spun eu, l-ar fi iertat și ar fi folosit informația împotriva lui la următorul eventual gest de independență. Lupta anti-corupție, pe care eu am susținut-o și aș continua să o susțin dacă ar fi corectă și nu ar urmări doar represiune și înstrăinare, are și o componentă de poliție politică în sprijinirea stăpânirii politice a României și în înlocuirea unor oameni de afaceri români, cu oameni de afaceri străini, majoritatea evrei. Aș da două exemple din orașul meu natal, Sibiu, cele ale oamenilor de afaceri români Ilie Carabulea și Ilie Vonica. Ei au fost amândoi unii dintre cei mai bogați oameni din Transilvania, având unele din cele mai prospere și funcționale afaceri. După ani de zile în care cei doi au fost sub presiune pentru a-și înstrăina unele afaceri (Banca „Carpatica”, respectiv Grupul „Polisano”), primul a ajuns la închisoare și își vinde acțiunile la bancă, iar al doilea s-a sinucis (!?). Banca „Carpatica”, singura bancă privată cu capital majoritar românesc, a fost vândută unui grup străin, iar un mare procent din acțiunile Grupului „Polisano” au fost vândute de d-na Dana Vonica tot unor evrei, de peste Atlantic.
Nu, stimați cititori, în rândurile de mai sus nu am divagat. Ordonanța 31/2002 și problematica atinsă foarte, foarte pe scurt, mai sus, se leagă într-un tot unitar care se numește „Acapararea României de către străini/evrei”! Metru cu metru, pas cu pas. Din punctul meu de vedere, apartenența României la structurile euro-atlantice este cu totul altceva decât s-a promis românilor, când erau chemați la lanț. Europa unită a unor state suverane și egale în drepturi, democratice, civilizate, umane etc. s-a transformat într-un odios sistem colonial, cel care a impus și regimul politic antinațional/antiromânesc, regim susținut cu complicitatea mizerabilă a minorităților naționale din România, care, așa cum am arătat și într-una din cărțile mele, reprezintă un grav factor de risc pentru securitatea etniei române și pentru stabilitatea viitoare a statului național unitar românesc.
După 25 de ani de regim judeo-capitalist, după ce minoritarii și-au atins un număr impresionant de drepturi/obiective strategice istorice, după ce am fost „puși în rând”, în NATO și în UE, după ce Condolleazza Rice ne-a declarat cei mai buni din Europa în privința drepturilor acordate minorităților (alte state-colonii nu au renunțat la controlul societății de către majoritari), după ce, pe măsură ce am dat străinilor băncile, asigurările, 25% din pământ (deocamdată), gazele și petrolul (tot), aur, distribuția energiei, cimentul, pădurile etc., am fost lăudați și declarați „democrații democraților”, totuși, jandarmii noștri politici, ne-au impus încă vreo 10 articole de completare a Ordonanței 31/2002. De ce mai erau necesare aceste articole? Mai trebuie oare răsucit cuțitul în rană? Nu le ajungea antiromânilor legislația existentă? Trebuie oare ca această mizerie antiromânească să continue? Răspunsul la toate aceste întrebări și la multe altele de același fel pe care nu le-am mai formulat este categoric: „Da!” Ceea ce mie mi se pare cel mai trist este că străinii/evreii și-au găsit jidoviții din rândul nostru, al etnicilor români. Astfel, documentul emanat de poliția politică evreiască, prin A. Florian, director al Institutului „Elie Wiesell”, a fost votat în unanimitate în Parlamentul României!!! Este uimitor până unde a mers slugărnicia/nemernicia/oportunismul/lipsa minimului respect pentru valorile democrației și ale românismului. Aproape 600 de oameni s-au îndreptat spre urnă, cu inconștiență/rea voință/rea credință/prostie/indolență/nesimțire și, precum o turmă, au votat cu toții la fel, împotriva nucleului vital al istoriei românilor. Au agresat istoria, regina științelor umaniste, de care nu au habar! Mă bucur că în acea turmă am avut un singur fost amic… Am și un fost student, senator(!) de Vâlcea. Toată viața am să regret nota 5 pe care i-am dat-ocu mulți ani în urmă (după ce l-am picat de mai multe ori), după multe și mari intervenții, notă în baza căreia a terminat facultatea, putând și el să spună că are studii „superioare” și să ajungă senator. O nulitate! Sunt foarte vinovat și mi-am jurat mie însumi să nu mai fac așa ceva. Nulitățile trebuie lăsate la nulități, gunoaiele la coșul de gunoi, iar valorile ar trebui să fie promovate și îngrijite ca niște bibelouri.Revenind la parlamentarii care au votat legea, afirm cu tărie: halal reprezentanți, halal români! Sunt demni de tot disprețul. Din punctul meu de vedere, această unanimitate din „parlament” poate fi considerată ca fiind falimentul deplin al sistemului politic aflat la putere în România de astăzi. Din punctul meu de vedere, pentru românism, este greu să se poată face mai mult rău, din punct de vedere al ideologiei naționale. Sunt foarte supărat.
Ordonanța 31/2002 actualizată menționează că „prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii…” În art. 6 modificat alin. (2), se menționează că se iau în considerare toate sentințele pronunțate de tribunalele înființate și legal recunoscute de statul român.Prin această formulare perfidă, sunt recunoscute toate procesele „Tribunalului Poporului”, instituția regimului judeo-bolșevic care a trimis elitele naționale românești în gulagul pe care l-a creat. Deci, judecând de la simplu la complex, putem concluziona, fără putință de tăgadă, că judeii și alți minoritari sau străini de țară, din conducerea zonei de influență de care aparținem în acest moment istoric nefericit pentru românism, sunt, de fapt, continuatorii judeo-bolșevicilor care au controlat cu maximă autoritate România postbelică. Chiar și conducătorii țării de etnie română, de până în anii 1956-1958-1960, puțini la număr, raportat la procentul majorității naționale românești, au fost parte a regimului impus de bolșevicii judei, tartorii comunismului internațional și românesc, criminalii elitelor românești. Influența lor până astăzi împiedică orice tentativă de promovare a unui proces real al comunismului, din perioada gulagului.
Ordonanța proclamă că „prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada 1933–1945”. Este o definiție de ei inventată, respectiv reformulată, pentru a putea răspunde dorințelor judeilor de represiune politică în România actualmente supusă lor,holocaust însemnând, de fapt altceva, foarte diferit în înțeles. Nu mai insist, pentru că acei judeiștiu prea bine că am dreptate, iar celor care nu știu, dar susțin  această făcătură, nu le mai dau meditații. La art. 2 lit. e) definiția holocaustului este completată cu mențiunea că prinholocaust trebuie să înțelegem și persecuțiile împotriva țiganilor.
La art. 6 alin. (1), este învederată „minimalizarea în mod evident” a persecuțiilor evreilor. Deci, nu avem voie nici să contestăm dimensiunea fenomenelor, exagerările evidente, cum ar fi cifrele evreilor omorâți de români, care, în unele cazuri au fost exagerate până la depășirea cifrei totale a evreilor trăitori în România, la un moment dat. Românilor li se bagă un pumn negru și murdar în gură și trebuie să tacă. Aici am fost aduși, după 25 de ani de „libertate”.
Noile adăugiri făcute Ordonanței 31/2002, încep cu articolul 1 în care, pe lângă vechile interdicții, sunt menționate ca fiind interzise simbolurile legionare. Această legiferare este un abuz împotriva istoriei României și cred că trebuie să-mi explic afirmația, dacă acest lucru este posibil în cele doar câteva rânduri care urmează.
Mișcarea Legionară a fost o mișcare națională românească, apărută cu aprox. nouă decenii în urmă, care, ca orice problemă de istorie, trebuie privită exclusiv științific și nu politic. După aproape 100 de ani, Mișcarea Legionară este o problemă a istoricilor și numai a lor.Pentru înțelegerea ei nu este nevoie de legi represive și de cenzură, așa cum ne impun stăpânii noștri judeo-capitaliști. În domeniul istoriei României, istoricii sunt cei care trebuie ascultați de societatea românească, tot așa cum în domeniul medical îi ascultăm pe medici, în artă pe artiști, în drept pe juriști etc.Cei care ne impun acum represiunea prin cenzură, ori nu sunt istorici și nu știu istorie, ori știu istorie și sunt de rea credință, ceea ce este și mai grav. Este de așteptat din partea regimului judeo-capitalist să ne mai completeze Ordonanța 31/2002 și cu interdicții pentru Ionel Brătianu și generația de aur a liberalismului românesc, cei care i-au nemulțumit și ei pe evrei pentru că nu le-au dat drepturi nelimitate. De asemenea, ne așteptăm să fie învederată și generația pașoptistă a secolului al XIX-lea, cea care nu le-a dat evreilor cetățenia română, a cărei dobândire era condiționată de apartenența la creștinism. Judeo-capitaliștii operează în istorie impunându-și părerile prin trimiterea la închisoare a celor de alte păreri. Din toată această ticăloșie, cel mai grav este că nici un etnic român din structurile statului nu se ridică să se opună, cu riscul de a-și pierde funcția. Aceasta înseamnă că s-au promovat doar oameni lipsiți total de demnitate națională.
Mișcarea Legionară nu a fost o organizație fascistă. Mișcarea Legionară nu a fost o organizație nazistă. Conform prevederilor Ordonanței 31/2002 eu pot doar să spun ce nu a fost Mișcarea Legionară și nu am voie să vă spun ce doctrină a avut, pentru a nu intra sub incidența art. 5 al ordonanței, care prevede o singură sancțiune pentru promovarea doctrinei legionare: închisoare de la 3 luni la 3 ani + interzicerea unor drepturi. Ca urmare, aici argumentația mea este șchioapă. Va trebui să mă ocup și să scriu un studiu științific, bazat pe documente, bibliografie și note, pentru a nu mă trezi în pușcăriile judeo-capitaliste, căci pe cele judeo-comuniste le-a cunoscut familia soției mele din plin. Iată unde ne-a adus acest regim politic infect. Singura asemănare a legionarilor cu fasciștii italieni și cu naziștii germani era că toate trei mișcările erau mișcări naționaliste. Dar naționalismul nu este un fenomen negativ, cum încearcă abuziv să convingă popoarele promovatorii globalismului în zona de influență la care este astăzi România arondată.Naționalismul este un fenomen care nu va dispărea la dorința evreilor, pentru că oamenii de știință (psihologi și sociologi) au proclamat că în era globală conștința națională nu dispare. Legionarii nu au dorit exterminarea nici unei națiuni. Legionarii nu au dorit să-i ucidă pe evrei. Legionarii au pedepsit, după ce au ajuns la putere, doar pe acei români și evrei pe care i-au considerat vinovați de persecuțiile politice și judiciare și de terorismul de stat care au fost practicate împotriva Mișcării în perioada 1927-1940. În istorie, analiza științifică îi separă decisiv pe legionari de fasciști și de naziști. De altfel, Tribunalul de la Nürnberg NUa condamnat Mișcarea Legionară pentru nimic și nu i-a asimilat pe legionari fasciștilor și naziștilor. Grupul Etnic German a fost condamnat/expropiat/desființat și pus în afara legii, dar Mișcarea Legionară a continuat să funcționeze fără să fie supusă oprobiului de către învingătorii în război. „Tribunalul Poporului”, dirijat de judeo-bolșevici și judeo-securiști, tribunal criminal, pentru că a condamnat și nevinovați, inclusiv la moarte, dar recunoscut și respectat de judeo-capitaliștii care conduc astăzi România, prin interpuși sau direct,nu a pronunțat nici o sentință împotriva Mișcării Legionare, în ansamblul său. Desigur că au fost legionari care au fost condamnați, unii chiar nevinovați. Mișcarea Legionară a avut (membri+simpatizanți) milioane de oameni. Într-o ședință de la CC al PCR din  anii ’50, s-a făcut afirmația că în fiecare familie de etnici românia fost cel puțin un legionar. Cu toate cele arătate mai sus, urmașii judeilor din anii ’40-’50 s-au răzgândit și, în 2015, au trecut la acuzații agresive, neștiințifice, neadevărate, împotriva Mișcării Legionare, amenințându-ne cu 3 ani de închisoare dacă le promovăm legionarilor memoria sau ideile. Marii oameni de cultură legionari ai României interbelice, români adevărați, înțelepți și faimoși sunt interziși: Corneliu Codreanu, Mircea Eliade, Nae Ionescu,Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, Aron Cotruș, Petre Țuțea, Radu Gyr, Constantin Noica, Ion Moța, Valeriu Gafencu, Traian Herseni, Horia Vintilă, George Manu,Simion Mehedinți, Petre P. Panaitescu, Arsenie Papacioc, Sextil Pușcariu etc. etc. Sunt interesat să văd ce vor face judeii și uneltele lor cu memoria arhimandritului Arsenie Boca, fostul stareț al Mănăstirii Sâmbăta, pe care Legiunea l-a revendicat și îl revendică, foștii legionari și foștii deținuți politici invocându-l în fiecare an în rugăciunile lor și în evocarea martirilor lor, care au suportat uriașa oprimare din gulagul judeo-bolșevic. Vor închide Mănăstirea de la Prislop? Vor confisca portretele și cărțile lui Arsenie Boca din toate librăriile din România? Sunt curios. Oricum, și dacă nu o vor face, și dacă vor abroga legea, intenția arătată dovedește antiromânismul și ura care ne-o poartă acești judei, fie ei bolșevici, fie ei capitaliști.
Și numai din enumerarea de mai sus a unor personalități culturale legionare, ne dăm seama că Mișcarea Legionară pe care evreii ne-o interzic, cu mâna unor trădători nenorociți ai noștri, a fost și o mișcare culturală națională românească. Sunt interziși într-un mod perfid, în interpretarea unuia dintre autorii acestei „legi”. Într-una din seri, la o televiziune, jandarmul judeu A. Florian dădea indicații de interpretare a legii, susținut de trădătorul Crin Antonescu, și el aparținând unui alt grup minoritar(„Crinuța”!), după cum se pare, dar nu minoritar etnic. Singurul legionar care scapă legii este Nichifor Crainic, care, în 1995, a fost absolvit de orice răspundere de către o instanță compusă din judecători deștepți și demni, care au anulat și motivat magistral condamnarea dată marelui intelectual de regimul judeo-bolșevic.Mi se pare că punctul culminant al discursului agresiv al lui A. Florian a fost atins când a spus că operele marilor gânditori legionari pot fi citite, dar nu se pot pune pe „tarabă”, unde nu au ce căuta. Păi dacă nu se vor mai găsi pe tarabele librăriilor, anticariatelor, standurilor de carte, târgurilor de carte etc., cum să le citim? Sau cum să le citească cei care nu le-au citit deja? Să le citim ca pe niște opere samizdat, cum se citea Octavian Goga și alți uriași ai gândirii românești în anii stăpânirii evreiești a României de după al doilea război mondial? De fapt, după părerea mea, operele celor menționați mai sus ar trebui să-și găsească loc în programele școlare și să fie bibliografie obligatorie în universități. Argumentul ipochimenului Florian este că aceste capodopere pot cădea pe mâna unor tineri, care nu au capacitate de înțelegere și ar putea să îmbrățișeze doctrina legionară. Desigur, la prostia românilor invocată indirect de Florian, a celor care au mai rămas în țară și nu și-au luat încă lumea în cap, pericolul ar exista și tinerii s-ar contamina de românism.
Mișcarea Legionară a fost o mișcare națională românească pornită de jos, din popor, „din instinctul națiunii” (gl. Platon Chirnoagă, fără apartenență politică), care căuta o apărare împotriva comunismului, doctrină care, în acea perioadă, era asimilată judaismului. Judei fuseseră și cei care puseseră bomba în Parlamentul României, în 1920, ucigând și rănind mari personalități, judei erau și liderii comuniștilor interbelici care se intitulau „din România” și, de fapt, nu aveau nimic comun cu România, decât dorința de a o acapara. Judei au fost și cei care au prevăzut în Programul Partidului Comunist din România lupta pentru autonomia provinciilor românești, până la separarea de statul național român… Păi cum să nu fii împotriva acestor evrei bolșevici? Cum să-i tolerezi? Cum de nu se rușinează actualii evrei de înaintașii lor? Cum de nu-i reneagă? Tupeul este maxim. Mișcarea Legionară s-a clădit apolitic, pe principiile fundamentale ale neamului românesc: biserică, națiune, rege, armată. Legionarii cuprindeau o mare parte din națiunea română și se identificau cu sufletul neamului. La nivelul anului electoral 1933, legionarii nu urmăreau ajungerea la putere, ci doar participarea la alegeri și intrarea în lupta politică democratică, dreaptă, în scopul promovării în întreaga țară a valorilor românismului. Linia impusă de Corneliu Codreanu era ca legionarii să preia puterea doar în momentul în care organizarea Legiunii și pregătirea politică și administrativă a celor care urmau să ocupe funcțiile importante în capitală și în provincie va fi foarte bună și va putea asigura o guvernare a românilor de către români, de nivel înalt. Cu toate acestea, prim-ministrul mason I.G. Duca, înconjurat de cercuri evreiești, cărora le ceruse sprijinul pentru a se menține la guvernare, a decretat scoaterea Mișcării Legionare în afara legii, chiar în timpul campaniei electorale, când s-a văzut că aderența legionarilor era peste toate așteptările. Mișcării Legionare i s-a barat cu brutalitate accesul la viața social-politică a țării prin mijloace democratice. Regimul politic interbelic nu a fost un regim democratic. În paralel cu reprimarea legionarilor, guvernul tolera în România câteva sute de mii de evrei, în mare parte bolșevici sau simpatizanți ai acestora, care au pătruns fraudulos în România, escaladând frontierele sau mituind funcționarii vamali. Cu complicitatea conaționalilor evrei, acești refugiați ilegali și-au făcut loc în societatea românească, dând din coate, au fost găzduiți de conaționalii lor, s-au aciuit, reușind să performeze, mai ales în domeniul comerțului și să facă trafic cu rezultatele muncii românilor, activitate din care cei mai mulți s-au îmbogățit. În favoarea acestor evrei intrați ilegal în România, în decembrie 1933, sub oblăduirea lui I.G. Duca, s-a plănuit un act normativ de împământenire, care nu era în interesul societății românești. Românii nu erau vinovați de suferințele îndurate de evrei în diverse alte țări pentru a trebui să îi bage în propria casă și să le dea agoniseala. Apelul repetat la bunătatea românilor atinsese deja pragul abuzului de îngăduință. În acest fel,eliminați din viața politică, legionarii au ajuns la exasperare. Cu I.G. Duca prim-ministru, toate căile legale de acțiune în societate le erau barate, cu toate că ei și nu evreii protejați de Duca reprezentau nucleul vital al națiunii române.Un grup de legionari l-a asasinat pe prim-ministrul I.G. Duca. Asasinii au fost judecați în anul 1934, anchetatorii urmărind să stabilească o legătură a criminalilor cu căpeteniile Gărzii de Fier. Nu s-a găsit nici o singură probă. Lideri politici cunoscuţi ai partidelor istorice, cu toate că erau adversari politici ai legionarilor,au depus mărturie în favoarea şefilor Gărzii de Fier, care au fost absolviți de orice răspundere pentru asasinarea lui I.G. Duca. Totuși, de atunci și până astăzi, această crimă a fost temei de învinovățire gravă a legionarilor. Ea a stat la baza unor crime colosale comise împotriva legionarilor.
Pe măsură ce Legiunea se dezvolta, se perfecționa și era tot mai  mult susținută de milioane de români, mai ales de tineret, în marea lui majoritate, pe atât s-au înmulțit agresiunile guvernului regal împotriva ei. Ura regelui se datora și faptului că Zelea Codreanu i-a refuzat cererea de a-l asocia la conducerea Gărzii de Fier, în schimbul ofertei de a-l numi prim-ministru. Popularitatea Mișcării Legionare a cuprins toate categoriile sociale. În aprilie 1938 a fost arestat și judecat căpitanul Corneliu Zelea Codreanu și mulți alți lideri ai Legiunii. Au fost condamnați fără nici o probă,întemnițați și înlănțuiți. În iulie 1938, au fost condamnați din nou, în alt dosar, tot fără probe, pe baza unor acuzații inventate.La începutul lunii decembrie 1938, au fost asasinați mișelește, din ordinul regelui, ale cărui măsuri erau inspirate decisiv de camarila sa de influență preponderent evreiască, în frunte cu metresa regelui, Elena Magda Wolff Lupescu, mareșalul Palatului, Ernest Urdăreanu, industriașul Max Auschnitt, bancherul Aristide Blank, consilierul regal Ernest Baliff,sau Richard Franasovici.Reacția legionară a fost asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu, mâna de fier lungă și murdară a regelui („omul însemnat”), după care terorismul de stat în România a atins formele cele mai grotești. Într-o singură zi au fost asasinați 247 de legionari care nu aveau nici un amestec cu asasinarea lui Armand Călinescu, ai cărui șase asasini s-au predat singuri și și-au recunoscut fapta, după ce au pătruns în sediul postului de radio București și au justificat uciderea prim-ministrului. Au fost măcelăriți. Apoi, în fiecare oraș, au mai fost asasinați, tot din ordinul regelui, câte trei lideri legionari. Trupurile tuturor legionarilor au fost răstignite în toate orașele, pe străzi, la intersecții, ca să-i vadă toată lumea. Societatea românească a secolului al XX-lea a trăit clipe de primitivism, deo brutalitate colosală. În aceste condiții, după noi eșecuri politice și după ștergerea oricărei urme de democrație, în 3 septembrie 1940 a început la București revoluția legionară împotriva regimului regal al lui Carol al II-lea. Populația orașului s-a solidarizat cu legionarii într-un număr zdrobitor. Populația capitalei a înconjurat Palatul Regal și l-a cerut pe rege. Comandantul Regimentului de Gardă și al Garnizoanei București, gl. Dumitru Coroamă, a refuzat să reprime manifestația. Nu avea loc nici un fel de intervenție străină, nimeni nu dădea nici o lovitură de stat, manifestanții erau disciplinați și nu foloseau violența, doar că regimul politic regal nu mai era acceptabil. Ordinul de foc dat de rege nu se justifica legal. Situația nu este comparabilă cu decembrie 1989, când România a fost agresată de o întreagă armată acoperită străină și de serviciile speciale ale mai multor state și când ordinul de luptă dat Armatei sub indicativul „Radu cel Frumos” a fost legal. Cel care i-a chemat pe legionari să ajute țara și să vină la guvernare a fost generalul Ion Antonescu, după ce liderii PNȚ și PNL îl refuzaseră, datorită dificultății în care se afla țara. La greu, Iuliu Maniu și Dinu Brătianu au făcut un pas înapoi. În aceste condiții cu totul excepționale, ajunși la putere, este firesc, după părerea mea și a multor altor cercetători, ca legionarii să fi dorit să se cerceteze vinovățiile pentru crimele abominabile comise din ordinul fostului rege. Reglările de conturi și răzbunarea unor persoane membre ale Legiunii, fie ei și persoane cu funcții de conducere, săvârșite asupra unor persoane care l-au sprijinit pe rege în acțiunile teroriste de stat și în alte acte de represiune, nu pot anula baza ideologică, morală și socială a Mișcării Legionare și nu sunt temei, după aproape un secol, ca alte persoane să fie împiedicate să îmbrățișeze vechea doctrină, așa cum interzice Ordonanța 31/2002. Orice idee este sau poate fi bună și trebuie acceptată. Nu se poate porni de la prezumția că un cețean, sau un grup de cetățeni, dacă va/vor îmbrățișa o doctrină, vor săvârși și crime, pentru că alte persoane, cu 100 de ani în urmă, au făcut crime. În continuarea articolului ar fi fost nevoie să argumentez ceea ce am afirmat mai sus cu precizări despre doctrina legionară, ceea ce îmi este interzis prin articolul 5 din Ordonanța 31/2002, modificat prin art. 6 din Legea 217/2015. Dacă aș fi avut voie să scriu, aș fi putut releva lucruri importante.
Legea 217/2015înfierează legionarismul și menajează judeo-bolșevismul. Deci, este permisă folosirea simbolurilor bolșevice și elogiul oprimatorilor românilor de după al doilea război mondial, fie ei evrei, fie de alte etnii. Ordonanța 31/2002, care este simbolul poliției politice judeo-capitaliste, nu interzice promovarea cultului și doctrinei bolșevice. De altfel, Vladimir Tismăneanu (Volodea Tismenițki), ideolog oficial al României, în deceniul președinției lui Traian Băsescu, autor al textului neștiințific al deconspirării comunismului în România, adoptat în parlamentul (scris voit cu literă mică) României și-a exprimat public aprecierea și simpatia pentru tartora Ana Pauker (Hanna Rabinsohn). Sângele apă nu se face…Acest „porumbel scăpat din gură” de Tismăneanu mi se pare relevant pentru legătura de peste timp dintre judeo-bolșevici și judeo-capitaliști, aceștia din urmă recuperându-i pe primii. Ilici Iliescu, Brukner și Piotr Neulander ne-au dat și ne mai dau, de 25 de ani, lecții. Cum să fie relevate crimele evreiești împotriva românilor, dacă documentul care a mimat înfierarea comunismului, pentru a-i deruta pe români,a fost redactat chiar de fiul unui stâlp al regimului judeo-bolșevic, el însuși evreu? Legea 217/2015, inițiată de institutul judeu care poartă numele controversatuluiElie Wiesell, acuzat de a nu fi fost victimă a lagărului de la Auschwitz,cum s-a autodeclarat, primind și Premiul Nobel pentru Pace, este o lege absolutamente bolșevică, o lege care revalidează cu tărie sentințele odioase ale „Tribunalului Poporului” și ale altor instanțe judeo-bolșevice și care, împotriva realității istorice, proclamă Mișcarea Legionară ca fiind una fascistă, xenofobă și extremistă, ceea ce nu se poate proba prin mijloace științifice, ci doar prin vorbe evreiești fără acoperire. Crimele legionarilor au fost răspunsul la terorismul de stat practicat de rege și acooliții săi împotriva legionarilor, împotriva intereselor profunde ale României și ale românismului. La încheierea deceniului în care a purtat coroana României, întreaga societate românească, inclusiv foști susținători ai săi, îl considerau pe Carol al II-lea ca fiind marele vinovat pentru dezastrul țării. La acea oră „a socotelilor”, legionarii erau respectați de majoritatea societății românești.
Marile înfrângeri ale poporului român și ale românismului din ultima sută de ani, inclusiv înfrângerea de astăzi, mă refer la promulgarea Legii 217/2015, au avut și au la bază dezbinarea românilor, trădarea intereselor românești de către unii români și punerea românilor necondiționat la dispoziția străinilor, pentru care există un cult nejustificat. Legionarii au ajuns în conflict cu generalul Ion Antonescu și s-au luptat români contra românilor (rebeliunea). Apoi, regele Mihai I și camarila Palatului s-au ridicat împotriva lui Ion Antonescu și din nou s-au divizat românii, s-au trădat între ei etc. În decembrie 1989, românul Iulian Vlad și-a dat mâna cu complotiștii judeo-bolșevici minoritari (Iliescu, Brucan) și a acționat decisiv împotriva românului Nicolae Ceaușescu. Gl. Stănculescu avea ambii bunici etnici ruși, unul general și celălalt colonel în armata țaristă, refugiați în România. În final el a fost recuperat de serviciile militare sovietice. De la el așteptam mai puțin. De la etnicii români ar fi fost firesc să așteptăm și să primim mai mult. Exemplele de acest fel din istoria României sunt foarte numeroase. Oportunismul, lipsa de caracter și de patriotism, îi face pe mulți etnici români să devină slugi ale celor care acționează împotriva românismului, pentru îngenunchierea și spolierea României. În cei 25 de ani care au trecut de la asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, românii dispuși să devină slugile celor care au îngenuncheat țara au fost reperați, încurajați, fișați și promovați. Alți doritori de a parveni pe cadavrul propriei lor națiuni stau la coadă, în spatele minoritarilor, stâlpii stăpânirii străine a României.
În curând, pe măsură ce situația României se va agrava, orice alternativă la actualul regim judeo-capitalist va fi mai acceptabilă, va fi „răul mai mic”.
Mai trebuie relevat un fapt. La 8 octombrie 1944 Regele României, Mihai I, a emis Decretul–Lege nr. 485 (publicat în Monitorul Oficial nr.233 Partea I din 8 oct 1944, pag.6558) pentru abrogarea Decretului-lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940 referitor la constituirea Grupului Etnic German din România. În temeiul Decretului-Lege nr. 485, Grupul Etnic German a fost desființat, toate bunurile Grupului Etnic German fiind lovite de indisponibilitate fără îndeplinirea vreunei formalități și au trecut în proprietatea Statului Român. Decretul regal nu a fost abrogat niciodată, nici de comuniști. Tratatul de Pace de la Paris (1946-1947) a prevăzut și el desființarea tuturor grupurilor etnice germane din Europa. El este în vigoare și astăzi. Cu toate acestea, Forumul Democrat al Germanilor din România, avându-l ca președinte executiv pe Klaus Werner Johannis, a intentat acțiune în Justiție, la Judecătoria Sibiu și a cerut instanței recunoașterea faptului că Forumul Democrat al Germanilor din România este continuatorul Grupului Etnic German, creat în anul 1940, de regimul politic legionar. O judecătoare tinerică a admis cererea. Păi unde este logica președintelui Johannis? Dacă legionarii au făcut un lucru bun că au înființat Grupul Etnic German, iar acesta este predecesorul demn al Forumul Democrat al Germanilor din România, pe care l-a condus mulți ani acest domn Johannis, de ce mai dăm legi împotriva legionarilor? După părerea mea, Ordonanța 31/2002 va face să renască antisemitismul în România, fenomen care dispăruse aproape complet în perioada ceaușistă, când evreii au ajuns să fie priviți chiar cu oarecare simpatie, în rândurile unei părți importante a românilor.
Toate afirmațiile făcute în prezentul articol se pot justifica științific. Nici una din afirmațiile de mai sus nu este lipsită de probe. Am scurtat cât s-a putut acest articol, în același timp, dorind să spun cititorilor cât mai multe din ideile pe care mi le-a inspirat promulgarea Legii 217/2015.
Personal,îmi exprim speranța că această ordonanță mizerabilă va fi un clopoțel care să-i trezească pe români din somnul lor de 25 de ani și să contribuie la unirea lor pentru a încerca să-și recapete un minimum de suveranitate, pe baza căreia să-și poată conserva cele mai importante dintre valorile naționale. Cred că iluzia că din Occidentul controlat de evrei ne-ar putea veni „binele” este perimată. Din păcate, este posibil ca mulți români să mai aibă nevoie de timp ca să-și dea seama de această realitate.
Dacă ar fi să închei în spiritul bolșevic în care este promovată poliția politică a regimului judeo-capitalist din România de astăzi și această nefericită pentru români Lege 217/2015, pe moment, îmi vine în minte o aspirație a românismului: „Jos minoritarii antiromâni și slugile lor românești!”
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
 Viștea de Sus, 10 august 2015

Din Arhiva CNSAS. Document privitor la supravegherea sistemului editorial din București

C.N.S.A.S. 29 octombrie 2007 Dir. Cercetare [144] REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA STRICT SECRET MINISTERUL DE ...