Treceți la conținutul principal

Corvin Lupu. Minoritari antiromâni, Mișcarea Legionară și completarea Ordonanței 31/2002

Moto:
Români, uniți-vă!
De curând a fost promulgată de președintele minoritar al României, Klaus Johannis,Legea 217/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență 31/2002, transformată înLegea 107/2006. Legea nu a fost supusă dezbaterii publice și s-a adoptat la sfârșitul sesiunii parlamentare, opiniei publice distrăgându-i-se atenția prin mediatizarea excesivă a conflictului președinte-prim-ministru, a celui din interiorul PSD și a altor mărunțișuri din viața socială, într-o perioadă dominată de caniculă și de preocuparea românilor privitoare la concedii. Cu alte cuvinte, legea aceasta a fost promovată „pe șest”, hoțește/mișelește, agravând cenzura din societatea românească și lovind într-unul din simbolurile spiritului național românesc. Acesta este un nucleu sensibil al națiunii române, care se valențează în timp, prin acumulări care se fac în momente istorice importante. Spiritul național românesc este cel mai puternic vizat de către acaparatorii străini și minoritari ai României. De aceea, consider că este important să rog cititorii să zăbovească și să acorde atenție celor la care ne vom referi mai jos.
Faptul că Ordonanța 31/2002 este una nedemocratică și antiromânească este un adevăr care a fost probat în repetate rânduri în spațiul public. Și eu m-am referit la ea, de mai multe ori. La timpul potrivit, cea mai elocventă argumentație împotriva Ordonanței 31/2002, emanată de evrei și promovată tot de un minoritar, prim-ministrul Adrian Năstase (țigan), mi s-a părut cea a greu egalabilului istoric și patriot român, istoricul Gheorghe Buzatu, pe atunci vicepreședinte al Senatului României. Ordonanța a fost respinsă de Parlamentul României și cu asta ar fi trebuit să fie gata orice fel de continuare a discuțiilor. Dar nu a fost așa. România trebuia să fie îngenunchiată, înainte de a fi culcată la pământ, întoarsă cu fața în sus și ținută cu piciorul pe gât. Ca urmare, prin șiretlicuri pe care ca istoric le-am identificat adeseori în atitudinile judeo-bolșevice de după al doilea război mondial și de după lovitura de stat de la 22 decembrie 1989, ca și în timpul actualei conduceri de către minoritari a României, același A. Năstase, împreună cu șeful statului de atunci, minoritarul etnic Ion Ilici Iliescu (25% evreu-50% țigan-25% român), au găsit formula de a încălca democrația fals trâmbițată timp de 25 de ani. Astfel, în anul următor, 2003, liderii FSN, rebotezat PDSR, au organizat un referendum pentru modificarea Constituției României, în care, printre alte prevederi care au afectat ființa națională (dreptul străinilor de a cumpăra pământul României, desființarea serviciului militar obligatoriu etc.), la care nu am să mă refer, au introdus și adoptarea tacită, ca modalitate de promovare a intereselor, chiar dacă reprezentanții poporului nu le vor accepta în viitor. După stagiul petrecut la sertar, Ordonanța 31/2002 a fost adoptată tacit de Parlament și transformată în lege, în anul 2006. În 2005, în baza acestui „act normativ” am avut onoarea să fiu acționat în justiție, atât de Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, cea mai înaltă agenție de poliție ideologică a evreimii mondiale și de Federația Comunităților Evreiești din România. Eu cred că ura cu care m-au tratat pe mine în numeroasele articole din ziare, de la posturile de radio Vocea Americii, Europa Liberă, BBC și Radio France International, toate aflate sub influență(/controlate) evreiască, ca și în memoriile evreiești împotriva mea,adresate autorităților române (ale Ministerului Justiției, Ministerului Învățământului, Guvernului, Ministerului Culturii, Consiliului Județean Sibiu, Prefecturii Sibiu, Primăriei Sibiu, Universității „Lucian Blaga” din Sibiu), nu este doar ura mai marilor evrei împotriva mea, respectiv a unei persoane/un profesor și împotriva adevărurilor probate științific pe care le-am afirmat în articolul Impactul problematicii Holocaustului asupra României contemporane şi aspecte ale relaţiilor dintre români şi evrei, articol publicat în „Transilvania”, serie nouă, Anul XXXIV (CX), nr. 3/2005 și în alte articole, pe care l-au invocat în plângerea penală făcută. Eu am simțit și, după îndelungi reflecții, am identificat o ură a denigratorilor mei evrei împotriva românilor și naționalismului românesc, cel care, de-a lungul istoriei, a identificat mereu abuzurile făcute de evrei, pe parcursul îndelungatelor lor eforturi pentru acapararea României. Această acaparare a României este astăzi o realitate pe care, în anul 2007, a recunoscut-o chiar și președintele Israelului, Shimon Peres, care a vorbit public despre „cumpărarea României” de către evrei. Faptul că atât Parchetul, cât și instanța de judecată care a judecat plângerea evreilor împotriva rezoluțiilor Parchetului favorabile mie, cât și Guvernul României, care, prin CNCD, le-a respins de asemenea plângerea, nu i-a descurajat să-și continue activitatea de intimidare a oricărui cercetător/investigator/jurnalist/profesor/etc., care ar mai fi dispus să conteste exagerările, uneori de-a dreptul obraznice, ale unor evrei privitor la diverse momente din istoria României.
Anul acesta, 2015, România este deja în poziția „căzut pe spate” și minoritarii dețin funcții cheie în conducerea României: Președinția (prin Klaus Johannis), serviciile de informații (prin Edouard Hellwig, Mihai Răzvan Ungureanu, Silviu Predoiu), Guvernul (prin Victor Ponta, nume real, Naumovici), Ministerul de Externe (prin Bogdan Aurescu), Ministerul de Finanțe (prin Orlando Teodorovici), Ministerul de Interne (prin Ilie Botoș) etc. Cred că enumerația de mai sus este suficientă și o putem opri, chiar dacă lista este mult mai lungă. Românii sunt trimiși în derizoriu și puși „sub papuc”. Astfel, bogățiile și afacerile României pot fi furate/jefuite în liniște, iar majoritatea este supusă minorității, ca nu cumva să se mai nască și să se mai poată ridica lideri ca Ionel Brătianu, ca Ion Antonescu, sau ca Nicolae Ceaușescu, în timpul cărora România era a românilor, iar minoritarii se bucurau de aceleași drepturi cu românii, fără a avea și dreptul de „a-i încăleca” și de a susținecolonizarea României de către puteri străine. În 22 decembrie 1989, a avut loc debarcarea românilor de la conducerea țării lor și înlocuirea lor cu minoritari, dintre care au fost desemnați de către marii planificatori ai evenimentelor și cei mai puternici și influenți conducători ai României: evreo-româno-țiganul Ion Ilici Iliescu, evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), țiganul Nicolae Militaru (Lepădat), evreul Petre Roman (Piotr Neulander) și ungurul Virgil Măgureanu (Imré Asztalos). Era al doilea descălecat judeo-ungaro-țigănesc, după cel de după al doilea război mondial. De primul descălecat judeo-bolșevic am scăpat, prin eforturile aripii naționaliste românești din Partidul Comunist, în frunte cu Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. De cei de acuma, nu știu dacă mai putem scăpa curând. Acești cinci „emanați” din decembrie 1989,menționați mai sus, aveau în mâna lor toată puterea din România. Ei au trecut imediat la a-i pune pe români „cap în cap”. Sunt multe exemple, dar eu menționez doar mineriadele când minerii români au fost ridicați împotriva românilor care contestau noua conducere minoritară a României. Lista minoritarilor care s-au ridicat imediat după acele evenimente la suprafața vizibilă a conducerii României este impresionantă. Fie că erau evrei și țigani ascunși, fie că erau unguri la vedere, fie că erau evrei deghizați în unguri sau români, minoritarii erau într-un număr important în pozițiile de decizie, număr care nu se justifica într-o țară în care minoritarii reprezintă totuși (încă) în procent modest din totalul populației. În schimb, influența ar dori-o toată și, în cea mai mare parte, la nivelul anului 2015, au atins-o deja. Alături de ei și-au ales și și-au adus jidoviți și oportuniști români, fripturiști interesați doar de îmbogățire și de „trai pe vătrai” pe seama îngenunchierii majorității românești. Toți au fost aleși bob cu bob, cu multă grijă ca toți să fie susținători ai „sistemului ticăloșit” (T. Băsescu). În armată, poliție, servicii au fost ridicați mulți dintre cei care figurau în diverse dosare ale „revoluției” și, dacă nu respectau regula jocului murdar, puteau fi imediat compromiși. De altfel, în toată viața social-politică se promovează oamenii pe criteriul de a fi șantajabili și a putea fi imediat înlăturați. Un exemplu care va rămâne „de manual” este cel al ministrului de Finanțe, românul Darius Vâlcov. Cu opt ani în urmă, ca primar al Slatinei, a luat mită două milioane de euro. SRI a știut și a tăcut opt ani. SRI i-a dat aviz să ocupe funcția de ministru de Finanțe. Fără avizul SRI, în România, nimeni nu poate ocupa nici o funcție. Butada „indiferent cine este la putere, conduc serviciile”, este în funcțiune. (Săracii proștii din decembrie 1989 care strigau din toți bojocii „Jos Securitatea!!!”) Românul Vâlcov a fost apreciat de foarte mulți finanțiști ca fiind cel mai bun ministru de Finanțe de după 1990. Ajuns în această funcție a concluzionat că acordul României cu Fondul Monetar Internațional este păgubos pentru țară și a refuzat să-l înnoiască, atât în toamna anului 2014, cât și în februarie 2015. Nu numai că a fost imediat destituit, dar a fost și băgat la închisoare pentru fapta de cu opt ani în urmă… De ce i-o fi dat SRI (serviciu din componența Comunității Informative a NATO, comunitate condusă de la Washington) avizul să ocupe funcția de ministru? De ce nu l-au închis de cum au știut că a luat mita? Oare, l-ar fi iertat de fapta sa dacă semna acordul României cu FMI? Eu cred că „Da!” Da, spun eu, l-ar fi iertat și ar fi folosit informația împotriva lui la următorul eventual gest de independență. Lupta anti-corupție, pe care eu am susținut-o și aș continua să o susțin dacă ar fi corectă și nu ar urmări doar represiune și înstrăinare, are și o componentă de poliție politică în sprijinirea stăpânirii politice a României și în înlocuirea unor oameni de afaceri români, cu oameni de afaceri străini, majoritatea evrei. Aș da două exemple din orașul meu natal, Sibiu, cele ale oamenilor de afaceri români Ilie Carabulea și Ilie Vonica. Ei au fost amândoi unii dintre cei mai bogați oameni din Transilvania, având unele din cele mai prospere și funcționale afaceri. După ani de zile în care cei doi au fost sub presiune pentru a-și înstrăina unele afaceri (Banca „Carpatica”, respectiv Grupul „Polisano”), primul a ajuns la închisoare și își vinde acțiunile la bancă, iar al doilea s-a sinucis (!?). Banca „Carpatica”, singura bancă privată cu capital majoritar românesc, a fost vândută unui grup străin, iar un mare procent din acțiunile Grupului „Polisano” au fost vândute de d-na Dana Vonica tot unor evrei, de peste Atlantic.
Nu, stimați cititori, în rândurile de mai sus nu am divagat. Ordonanța 31/2002 și problematica atinsă foarte, foarte pe scurt, mai sus, se leagă într-un tot unitar care se numește „Acapararea României de către străini/evrei”! Metru cu metru, pas cu pas. Din punctul meu de vedere, apartenența României la structurile euro-atlantice este cu totul altceva decât s-a promis românilor, când erau chemați la lanț. Europa unită a unor state suverane și egale în drepturi, democratice, civilizate, umane etc. s-a transformat într-un odios sistem colonial, cel care a impus și regimul politic antinațional/antiromânesc, regim susținut cu complicitatea mizerabilă a minorităților naționale din România, care, așa cum am arătat și într-una din cărțile mele, reprezintă un grav factor de risc pentru securitatea etniei române și pentru stabilitatea viitoare a statului național unitar românesc.
După 25 de ani de regim judeo-capitalist, după ce minoritarii și-au atins un număr impresionant de drepturi/obiective strategice istorice, după ce am fost „puși în rând”, în NATO și în UE, după ce Condolleazza Rice ne-a declarat cei mai buni din Europa în privința drepturilor acordate minorităților (alte state-colonii nu au renunțat la controlul societății de către majoritari), după ce, pe măsură ce am dat străinilor băncile, asigurările, 25% din pământ (deocamdată), gazele și petrolul (tot), aur, distribuția energiei, cimentul, pădurile etc., am fost lăudați și declarați „democrații democraților”, totuși, jandarmii noștri politici, ne-au impus încă vreo 10 articole de completare a Ordonanței 31/2002. De ce mai erau necesare aceste articole? Mai trebuie oare răsucit cuțitul în rană? Nu le ajungea antiromânilor legislația existentă? Trebuie oare ca această mizerie antiromânească să continue? Răspunsul la toate aceste întrebări și la multe altele de același fel pe care nu le-am mai formulat este categoric: „Da!” Ceea ce mie mi se pare cel mai trist este că străinii/evreii și-au găsit jidoviții din rândul nostru, al etnicilor români. Astfel, documentul emanat de poliția politică evreiască, prin A. Florian, director al Institutului „Elie Wiesell”, a fost votat în unanimitate în Parlamentul României!!! Este uimitor până unde a mers slugărnicia/nemernicia/oportunismul/lipsa minimului respect pentru valorile democrației și ale românismului. Aproape 600 de oameni s-au îndreptat spre urnă, cu inconștiență/rea voință/rea credință/prostie/indolență/nesimțire și, precum o turmă, au votat cu toții la fel, împotriva nucleului vital al istoriei românilor. Au agresat istoria, regina științelor umaniste, de care nu au habar! Mă bucur că în acea turmă am avut un singur fost amic… Am și un fost student, senator(!) de Vâlcea. Toată viața am să regret nota 5 pe care i-am dat-ocu mulți ani în urmă (după ce l-am picat de mai multe ori), după multe și mari intervenții, notă în baza căreia a terminat facultatea, putând și el să spună că are studii „superioare” și să ajungă senator. O nulitate! Sunt foarte vinovat și mi-am jurat mie însumi să nu mai fac așa ceva. Nulitățile trebuie lăsate la nulități, gunoaiele la coșul de gunoi, iar valorile ar trebui să fie promovate și îngrijite ca niște bibelouri.Revenind la parlamentarii care au votat legea, afirm cu tărie: halal reprezentanți, halal români! Sunt demni de tot disprețul. Din punctul meu de vedere, această unanimitate din „parlament” poate fi considerată ca fiind falimentul deplin al sistemului politic aflat la putere în România de astăzi. Din punctul meu de vedere, pentru românism, este greu să se poată face mai mult rău, din punct de vedere al ideologiei naționale. Sunt foarte supărat.
Ordonanța 31/2002 actualizată menționează că „prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii…” În art. 6 modificat alin. (2), se menționează că se iau în considerare toate sentințele pronunțate de tribunalele înființate și legal recunoscute de statul român.Prin această formulare perfidă, sunt recunoscute toate procesele „Tribunalului Poporului”, instituția regimului judeo-bolșevic care a trimis elitele naționale românești în gulagul pe care l-a creat. Deci, judecând de la simplu la complex, putem concluziona, fără putință de tăgadă, că judeii și alți minoritari sau străini de țară, din conducerea zonei de influență de care aparținem în acest moment istoric nefericit pentru românism, sunt, de fapt, continuatorii judeo-bolșevicilor care au controlat cu maximă autoritate România postbelică. Chiar și conducătorii țării de etnie română, de până în anii 1956-1958-1960, puțini la număr, raportat la procentul majorității naționale românești, au fost parte a regimului impus de bolșevicii judei, tartorii comunismului internațional și românesc, criminalii elitelor românești. Influența lor până astăzi împiedică orice tentativă de promovare a unui proces real al comunismului, din perioada gulagului.
Ordonanța proclamă că „prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada 1933–1945”. Este o definiție de ei inventată, respectiv reformulată, pentru a putea răspunde dorințelor judeilor de represiune politică în România actualmente supusă lor,holocaust însemnând, de fapt altceva, foarte diferit în înțeles. Nu mai insist, pentru că acei judeiștiu prea bine că am dreptate, iar celor care nu știu, dar susțin  această făcătură, nu le mai dau meditații. La art. 2 lit. e) definiția holocaustului este completată cu mențiunea că prinholocaust trebuie să înțelegem și persecuțiile împotriva țiganilor.
La art. 6 alin. (1), este învederată „minimalizarea în mod evident” a persecuțiilor evreilor. Deci, nu avem voie nici să contestăm dimensiunea fenomenelor, exagerările evidente, cum ar fi cifrele evreilor omorâți de români, care, în unele cazuri au fost exagerate până la depășirea cifrei totale a evreilor trăitori în România, la un moment dat. Românilor li se bagă un pumn negru și murdar în gură și trebuie să tacă. Aici am fost aduși, după 25 de ani de „libertate”.
Noile adăugiri făcute Ordonanței 31/2002, încep cu articolul 1 în care, pe lângă vechile interdicții, sunt menționate ca fiind interzise simbolurile legionare. Această legiferare este un abuz împotriva istoriei României și cred că trebuie să-mi explic afirmația, dacă acest lucru este posibil în cele doar câteva rânduri care urmează.
Mișcarea Legionară a fost o mișcare națională românească, apărută cu aprox. nouă decenii în urmă, care, ca orice problemă de istorie, trebuie privită exclusiv științific și nu politic. După aproape 100 de ani, Mișcarea Legionară este o problemă a istoricilor și numai a lor.Pentru înțelegerea ei nu este nevoie de legi represive și de cenzură, așa cum ne impun stăpânii noștri judeo-capitaliști. În domeniul istoriei României, istoricii sunt cei care trebuie ascultați de societatea românească, tot așa cum în domeniul medical îi ascultăm pe medici, în artă pe artiști, în drept pe juriști etc.Cei care ne impun acum represiunea prin cenzură, ori nu sunt istorici și nu știu istorie, ori știu istorie și sunt de rea credință, ceea ce este și mai grav. Este de așteptat din partea regimului judeo-capitalist să ne mai completeze Ordonanța 31/2002 și cu interdicții pentru Ionel Brătianu și generația de aur a liberalismului românesc, cei care i-au nemulțumit și ei pe evrei pentru că nu le-au dat drepturi nelimitate. De asemenea, ne așteptăm să fie învederată și generația pașoptistă a secolului al XIX-lea, cea care nu le-a dat evreilor cetățenia română, a cărei dobândire era condiționată de apartenența la creștinism. Judeo-capitaliștii operează în istorie impunându-și părerile prin trimiterea la închisoare a celor de alte păreri. Din toată această ticăloșie, cel mai grav este că nici un etnic român din structurile statului nu se ridică să se opună, cu riscul de a-și pierde funcția. Aceasta înseamnă că s-au promovat doar oameni lipsiți total de demnitate națională.
Mișcarea Legionară nu a fost o organizație fascistă. Mișcarea Legionară nu a fost o organizație nazistă. Conform prevederilor Ordonanței 31/2002 eu pot doar să spun ce nu a fost Mișcarea Legionară și nu am voie să vă spun ce doctrină a avut, pentru a nu intra sub incidența art. 5 al ordonanței, care prevede o singură sancțiune pentru promovarea doctrinei legionare: închisoare de la 3 luni la 3 ani + interzicerea unor drepturi. Ca urmare, aici argumentația mea este șchioapă. Va trebui să mă ocup și să scriu un studiu științific, bazat pe documente, bibliografie și note, pentru a nu mă trezi în pușcăriile judeo-capitaliste, căci pe cele judeo-comuniste le-a cunoscut familia soției mele din plin. Iată unde ne-a adus acest regim politic infect. Singura asemănare a legionarilor cu fasciștii italieni și cu naziștii germani era că toate trei mișcările erau mișcări naționaliste. Dar naționalismul nu este un fenomen negativ, cum încearcă abuziv să convingă popoarele promovatorii globalismului în zona de influență la care este astăzi România arondată.Naționalismul este un fenomen care nu va dispărea la dorința evreilor, pentru că oamenii de știință (psihologi și sociologi) au proclamat că în era globală conștința națională nu dispare. Legionarii nu au dorit exterminarea nici unei națiuni. Legionarii nu au dorit să-i ucidă pe evrei. Legionarii au pedepsit, după ce au ajuns la putere, doar pe acei români și evrei pe care i-au considerat vinovați de persecuțiile politice și judiciare și de terorismul de stat care au fost practicate împotriva Mișcării în perioada 1927-1940. În istorie, analiza științifică îi separă decisiv pe legionari de fasciști și de naziști. De altfel, Tribunalul de la Nürnberg NUa condamnat Mișcarea Legionară pentru nimic și nu i-a asimilat pe legionari fasciștilor și naziștilor. Grupul Etnic German a fost condamnat/expropiat/desființat și pus în afara legii, dar Mișcarea Legionară a continuat să funcționeze fără să fie supusă oprobiului de către învingătorii în război. „Tribunalul Poporului”, dirijat de judeo-bolșevici și judeo-securiști, tribunal criminal, pentru că a condamnat și nevinovați, inclusiv la moarte, dar recunoscut și respectat de judeo-capitaliștii care conduc astăzi România, prin interpuși sau direct,nu a pronunțat nici o sentință împotriva Mișcării Legionare, în ansamblul său. Desigur că au fost legionari care au fost condamnați, unii chiar nevinovați. Mișcarea Legionară a avut (membri+simpatizanți) milioane de oameni. Într-o ședință de la CC al PCR din  anii ’50, s-a făcut afirmația că în fiecare familie de etnici românia fost cel puțin un legionar. Cu toate cele arătate mai sus, urmașii judeilor din anii ’40-’50 s-au răzgândit și, în 2015, au trecut la acuzații agresive, neștiințifice, neadevărate, împotriva Mișcării Legionare, amenințându-ne cu 3 ani de închisoare dacă le promovăm legionarilor memoria sau ideile. Marii oameni de cultură legionari ai României interbelice, români adevărați, înțelepți și faimoși sunt interziși: Corneliu Codreanu, Mircea Eliade, Nae Ionescu,Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, Aron Cotruș, Petre Țuțea, Radu Gyr, Constantin Noica, Ion Moța, Valeriu Gafencu, Traian Herseni, Horia Vintilă, George Manu,Simion Mehedinți, Petre P. Panaitescu, Arsenie Papacioc, Sextil Pușcariu etc. etc. Sunt interesat să văd ce vor face judeii și uneltele lor cu memoria arhimandritului Arsenie Boca, fostul stareț al Mănăstirii Sâmbăta, pe care Legiunea l-a revendicat și îl revendică, foștii legionari și foștii deținuți politici invocându-l în fiecare an în rugăciunile lor și în evocarea martirilor lor, care au suportat uriașa oprimare din gulagul judeo-bolșevic. Vor închide Mănăstirea de la Prislop? Vor confisca portretele și cărțile lui Arsenie Boca din toate librăriile din România? Sunt curios. Oricum, și dacă nu o vor face, și dacă vor abroga legea, intenția arătată dovedește antiromânismul și ura care ne-o poartă acești judei, fie ei bolșevici, fie ei capitaliști.
Și numai din enumerarea de mai sus a unor personalități culturale legionare, ne dăm seama că Mișcarea Legionară pe care evreii ne-o interzic, cu mâna unor trădători nenorociți ai noștri, a fost și o mișcare culturală națională românească. Sunt interziși într-un mod perfid, în interpretarea unuia dintre autorii acestei „legi”. Într-una din seri, la o televiziune, jandarmul judeu A. Florian dădea indicații de interpretare a legii, susținut de trădătorul Crin Antonescu, și el aparținând unui alt grup minoritar(„Crinuța”!), după cum se pare, dar nu minoritar etnic. Singurul legionar care scapă legii este Nichifor Crainic, care, în 1995, a fost absolvit de orice răspundere de către o instanță compusă din judecători deștepți și demni, care au anulat și motivat magistral condamnarea dată marelui intelectual de regimul judeo-bolșevic.Mi se pare că punctul culminant al discursului agresiv al lui A. Florian a fost atins când a spus că operele marilor gânditori legionari pot fi citite, dar nu se pot pune pe „tarabă”, unde nu au ce căuta. Păi dacă nu se vor mai găsi pe tarabele librăriilor, anticariatelor, standurilor de carte, târgurilor de carte etc., cum să le citim? Sau cum să le citească cei care nu le-au citit deja? Să le citim ca pe niște opere samizdat, cum se citea Octavian Goga și alți uriași ai gândirii românești în anii stăpânirii evreiești a României de după al doilea război mondial? De fapt, după părerea mea, operele celor menționați mai sus ar trebui să-și găsească loc în programele școlare și să fie bibliografie obligatorie în universități. Argumentul ipochimenului Florian este că aceste capodopere pot cădea pe mâna unor tineri, care nu au capacitate de înțelegere și ar putea să îmbrățișeze doctrina legionară. Desigur, la prostia românilor invocată indirect de Florian, a celor care au mai rămas în țară și nu și-au luat încă lumea în cap, pericolul ar exista și tinerii s-ar contamina de românism.
Mișcarea Legionară a fost o mișcare națională românească pornită de jos, din popor, „din instinctul națiunii” (gl. Platon Chirnoagă, fără apartenență politică), care căuta o apărare împotriva comunismului, doctrină care, în acea perioadă, era asimilată judaismului. Judei fuseseră și cei care puseseră bomba în Parlamentul României, în 1920, ucigând și rănind mari personalități, judei erau și liderii comuniștilor interbelici care se intitulau „din România” și, de fapt, nu aveau nimic comun cu România, decât dorința de a o acapara. Judei au fost și cei care au prevăzut în Programul Partidului Comunist din România lupta pentru autonomia provinciilor românești, până la separarea de statul național român… Păi cum să nu fii împotriva acestor evrei bolșevici? Cum să-i tolerezi? Cum de nu se rușinează actualii evrei de înaintașii lor? Cum de nu-i reneagă? Tupeul este maxim. Mișcarea Legionară s-a clădit apolitic, pe principiile fundamentale ale neamului românesc: biserică, națiune, rege, armată. Legionarii cuprindeau o mare parte din națiunea română și se identificau cu sufletul neamului. La nivelul anului electoral 1933, legionarii nu urmăreau ajungerea la putere, ci doar participarea la alegeri și intrarea în lupta politică democratică, dreaptă, în scopul promovării în întreaga țară a valorilor românismului. Linia impusă de Corneliu Codreanu era ca legionarii să preia puterea doar în momentul în care organizarea Legiunii și pregătirea politică și administrativă a celor care urmau să ocupe funcțiile importante în capitală și în provincie va fi foarte bună și va putea asigura o guvernare a românilor de către români, de nivel înalt. Cu toate acestea, prim-ministrul mason I.G. Duca, înconjurat de cercuri evreiești, cărora le ceruse sprijinul pentru a se menține la guvernare, a decretat scoaterea Mișcării Legionare în afara legii, chiar în timpul campaniei electorale, când s-a văzut că aderența legionarilor era peste toate așteptările. Mișcării Legionare i s-a barat cu brutalitate accesul la viața social-politică a țării prin mijloace democratice. Regimul politic interbelic nu a fost un regim democratic. În paralel cu reprimarea legionarilor, guvernul tolera în România câteva sute de mii de evrei, în mare parte bolșevici sau simpatizanți ai acestora, care au pătruns fraudulos în România, escaladând frontierele sau mituind funcționarii vamali. Cu complicitatea conaționalilor evrei, acești refugiați ilegali și-au făcut loc în societatea românească, dând din coate, au fost găzduiți de conaționalii lor, s-au aciuit, reușind să performeze, mai ales în domeniul comerțului și să facă trafic cu rezultatele muncii românilor, activitate din care cei mai mulți s-au îmbogățit. În favoarea acestor evrei intrați ilegal în România, în decembrie 1933, sub oblăduirea lui I.G. Duca, s-a plănuit un act normativ de împământenire, care nu era în interesul societății românești. Românii nu erau vinovați de suferințele îndurate de evrei în diverse alte țări pentru a trebui să îi bage în propria casă și să le dea agoniseala. Apelul repetat la bunătatea românilor atinsese deja pragul abuzului de îngăduință. În acest fel,eliminați din viața politică, legionarii au ajuns la exasperare. Cu I.G. Duca prim-ministru, toate căile legale de acțiune în societate le erau barate, cu toate că ei și nu evreii protejați de Duca reprezentau nucleul vital al națiunii române.Un grup de legionari l-a asasinat pe prim-ministrul I.G. Duca. Asasinii au fost judecați în anul 1934, anchetatorii urmărind să stabilească o legătură a criminalilor cu căpeteniile Gărzii de Fier. Nu s-a găsit nici o singură probă. Lideri politici cunoscuţi ai partidelor istorice, cu toate că erau adversari politici ai legionarilor,au depus mărturie în favoarea şefilor Gărzii de Fier, care au fost absolviți de orice răspundere pentru asasinarea lui I.G. Duca. Totuși, de atunci și până astăzi, această crimă a fost temei de învinovățire gravă a legionarilor. Ea a stat la baza unor crime colosale comise împotriva legionarilor.
Pe măsură ce Legiunea se dezvolta, se perfecționa și era tot mai  mult susținută de milioane de români, mai ales de tineret, în marea lui majoritate, pe atât s-au înmulțit agresiunile guvernului regal împotriva ei. Ura regelui se datora și faptului că Zelea Codreanu i-a refuzat cererea de a-l asocia la conducerea Gărzii de Fier, în schimbul ofertei de a-l numi prim-ministru. Popularitatea Mișcării Legionare a cuprins toate categoriile sociale. În aprilie 1938 a fost arestat și judecat căpitanul Corneliu Zelea Codreanu și mulți alți lideri ai Legiunii. Au fost condamnați fără nici o probă,întemnițați și înlănțuiți. În iulie 1938, au fost condamnați din nou, în alt dosar, tot fără probe, pe baza unor acuzații inventate.La începutul lunii decembrie 1938, au fost asasinați mișelește, din ordinul regelui, ale cărui măsuri erau inspirate decisiv de camarila sa de influență preponderent evreiască, în frunte cu metresa regelui, Elena Magda Wolff Lupescu, mareșalul Palatului, Ernest Urdăreanu, industriașul Max Auschnitt, bancherul Aristide Blank, consilierul regal Ernest Baliff,sau Richard Franasovici.Reacția legionară a fost asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu, mâna de fier lungă și murdară a regelui („omul însemnat”), după care terorismul de stat în România a atins formele cele mai grotești. Într-o singură zi au fost asasinați 247 de legionari care nu aveau nici un amestec cu asasinarea lui Armand Călinescu, ai cărui șase asasini s-au predat singuri și și-au recunoscut fapta, după ce au pătruns în sediul postului de radio București și au justificat uciderea prim-ministrului. Au fost măcelăriți. Apoi, în fiecare oraș, au mai fost asasinați, tot din ordinul regelui, câte trei lideri legionari. Trupurile tuturor legionarilor au fost răstignite în toate orașele, pe străzi, la intersecții, ca să-i vadă toată lumea. Societatea românească a secolului al XX-lea a trăit clipe de primitivism, deo brutalitate colosală. În aceste condiții, după noi eșecuri politice și după ștergerea oricărei urme de democrație, în 3 septembrie 1940 a început la București revoluția legionară împotriva regimului regal al lui Carol al II-lea. Populația orașului s-a solidarizat cu legionarii într-un număr zdrobitor. Populația capitalei a înconjurat Palatul Regal și l-a cerut pe rege. Comandantul Regimentului de Gardă și al Garnizoanei București, gl. Dumitru Coroamă, a refuzat să reprime manifestația. Nu avea loc nici un fel de intervenție străină, nimeni nu dădea nici o lovitură de stat, manifestanții erau disciplinați și nu foloseau violența, doar că regimul politic regal nu mai era acceptabil. Ordinul de foc dat de rege nu se justifica legal. Situația nu este comparabilă cu decembrie 1989, când România a fost agresată de o întreagă armată acoperită străină și de serviciile speciale ale mai multor state și când ordinul de luptă dat Armatei sub indicativul „Radu cel Frumos” a fost legal. Cel care i-a chemat pe legionari să ajute țara și să vină la guvernare a fost generalul Ion Antonescu, după ce liderii PNȚ și PNL îl refuzaseră, datorită dificultății în care se afla țara. La greu, Iuliu Maniu și Dinu Brătianu au făcut un pas înapoi. În aceste condiții cu totul excepționale, ajunși la putere, este firesc, după părerea mea și a multor altor cercetători, ca legionarii să fi dorit să se cerceteze vinovățiile pentru crimele abominabile comise din ordinul fostului rege. Reglările de conturi și răzbunarea unor persoane membre ale Legiunii, fie ei și persoane cu funcții de conducere, săvârșite asupra unor persoane care l-au sprijinit pe rege în acțiunile teroriste de stat și în alte acte de represiune, nu pot anula baza ideologică, morală și socială a Mișcării Legionare și nu sunt temei, după aproape un secol, ca alte persoane să fie împiedicate să îmbrățișeze vechea doctrină, așa cum interzice Ordonanța 31/2002. Orice idee este sau poate fi bună și trebuie acceptată. Nu se poate porni de la prezumția că un cețean, sau un grup de cetățeni, dacă va/vor îmbrățișa o doctrină, vor săvârși și crime, pentru că alte persoane, cu 100 de ani în urmă, au făcut crime. În continuarea articolului ar fi fost nevoie să argumentez ceea ce am afirmat mai sus cu precizări despre doctrina legionară, ceea ce îmi este interzis prin articolul 5 din Ordonanța 31/2002, modificat prin art. 6 din Legea 217/2015. Dacă aș fi avut voie să scriu, aș fi putut releva lucruri importante.
Legea 217/2015înfierează legionarismul și menajează judeo-bolșevismul. Deci, este permisă folosirea simbolurilor bolșevice și elogiul oprimatorilor românilor de după al doilea război mondial, fie ei evrei, fie de alte etnii. Ordonanța 31/2002, care este simbolul poliției politice judeo-capitaliste, nu interzice promovarea cultului și doctrinei bolșevice. De altfel, Vladimir Tismăneanu (Volodea Tismenițki), ideolog oficial al României, în deceniul președinției lui Traian Băsescu, autor al textului neștiințific al deconspirării comunismului în România, adoptat în parlamentul (scris voit cu literă mică) României și-a exprimat public aprecierea și simpatia pentru tartora Ana Pauker (Hanna Rabinsohn). Sângele apă nu se face…Acest „porumbel scăpat din gură” de Tismăneanu mi se pare relevant pentru legătura de peste timp dintre judeo-bolșevici și judeo-capitaliști, aceștia din urmă recuperându-i pe primii. Ilici Iliescu, Brukner și Piotr Neulander ne-au dat și ne mai dau, de 25 de ani, lecții. Cum să fie relevate crimele evreiești împotriva românilor, dacă documentul care a mimat înfierarea comunismului, pentru a-i deruta pe români,a fost redactat chiar de fiul unui stâlp al regimului judeo-bolșevic, el însuși evreu? Legea 217/2015, inițiată de institutul judeu care poartă numele controversatuluiElie Wiesell, acuzat de a nu fi fost victimă a lagărului de la Auschwitz,cum s-a autodeclarat, primind și Premiul Nobel pentru Pace, este o lege absolutamente bolșevică, o lege care revalidează cu tărie sentințele odioase ale „Tribunalului Poporului” și ale altor instanțe judeo-bolșevice și care, împotriva realității istorice, proclamă Mișcarea Legionară ca fiind una fascistă, xenofobă și extremistă, ceea ce nu se poate proba prin mijloace științifice, ci doar prin vorbe evreiești fără acoperire. Crimele legionarilor au fost răspunsul la terorismul de stat practicat de rege și acooliții săi împotriva legionarilor, împotriva intereselor profunde ale României și ale românismului. La încheierea deceniului în care a purtat coroana României, întreaga societate românească, inclusiv foști susținători ai săi, îl considerau pe Carol al II-lea ca fiind marele vinovat pentru dezastrul țării. La acea oră „a socotelilor”, legionarii erau respectați de majoritatea societății românești.
Marile înfrângeri ale poporului român și ale românismului din ultima sută de ani, inclusiv înfrângerea de astăzi, mă refer la promulgarea Legii 217/2015, au avut și au la bază dezbinarea românilor, trădarea intereselor românești de către unii români și punerea românilor necondiționat la dispoziția străinilor, pentru care există un cult nejustificat. Legionarii au ajuns în conflict cu generalul Ion Antonescu și s-au luptat români contra românilor (rebeliunea). Apoi, regele Mihai I și camarila Palatului s-au ridicat împotriva lui Ion Antonescu și din nou s-au divizat românii, s-au trădat între ei etc. În decembrie 1989, românul Iulian Vlad și-a dat mâna cu complotiștii judeo-bolșevici minoritari (Iliescu, Brucan) și a acționat decisiv împotriva românului Nicolae Ceaușescu. Gl. Stănculescu avea ambii bunici etnici ruși, unul general și celălalt colonel în armata țaristă, refugiați în România. În final el a fost recuperat de serviciile militare sovietice. De la el așteptam mai puțin. De la etnicii români ar fi fost firesc să așteptăm și să primim mai mult. Exemplele de acest fel din istoria României sunt foarte numeroase. Oportunismul, lipsa de caracter și de patriotism, îi face pe mulți etnici români să devină slugi ale celor care acționează împotriva românismului, pentru îngenunchierea și spolierea României. În cei 25 de ani care au trecut de la asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, românii dispuși să devină slugile celor care au îngenuncheat țara au fost reperați, încurajați, fișați și promovați. Alți doritori de a parveni pe cadavrul propriei lor națiuni stau la coadă, în spatele minoritarilor, stâlpii stăpânirii străine a României.
În curând, pe măsură ce situația României se va agrava, orice alternativă la actualul regim judeo-capitalist va fi mai acceptabilă, va fi „răul mai mic”.
Mai trebuie relevat un fapt. La 8 octombrie 1944 Regele României, Mihai I, a emis Decretul–Lege nr. 485 (publicat în Monitorul Oficial nr.233 Partea I din 8 oct 1944, pag.6558) pentru abrogarea Decretului-lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940 referitor la constituirea Grupului Etnic German din România. În temeiul Decretului-Lege nr. 485, Grupul Etnic German a fost desființat, toate bunurile Grupului Etnic German fiind lovite de indisponibilitate fără îndeplinirea vreunei formalități și au trecut în proprietatea Statului Român. Decretul regal nu a fost abrogat niciodată, nici de comuniști. Tratatul de Pace de la Paris (1946-1947) a prevăzut și el desființarea tuturor grupurilor etnice germane din Europa. El este în vigoare și astăzi. Cu toate acestea, Forumul Democrat al Germanilor din România, avându-l ca președinte executiv pe Klaus Werner Johannis, a intentat acțiune în Justiție, la Judecătoria Sibiu și a cerut instanței recunoașterea faptului că Forumul Democrat al Germanilor din România este continuatorul Grupului Etnic German, creat în anul 1940, de regimul politic legionar. O judecătoare tinerică a admis cererea. Păi unde este logica președintelui Johannis? Dacă legionarii au făcut un lucru bun că au înființat Grupul Etnic German, iar acesta este predecesorul demn al Forumul Democrat al Germanilor din România, pe care l-a condus mulți ani acest domn Johannis, de ce mai dăm legi împotriva legionarilor? După părerea mea, Ordonanța 31/2002 va face să renască antisemitismul în România, fenomen care dispăruse aproape complet în perioada ceaușistă, când evreii au ajuns să fie priviți chiar cu oarecare simpatie, în rândurile unei părți importante a românilor.
Toate afirmațiile făcute în prezentul articol se pot justifica științific. Nici una din afirmațiile de mai sus nu este lipsită de probe. Am scurtat cât s-a putut acest articol, în același timp, dorind să spun cititorilor cât mai multe din ideile pe care mi le-a inspirat promulgarea Legii 217/2015.
Personal,îmi exprim speranța că această ordonanță mizerabilă va fi un clopoțel care să-i trezească pe români din somnul lor de 25 de ani și să contribuie la unirea lor pentru a încerca să-și recapete un minimum de suveranitate, pe baza căreia să-și poată conserva cele mai importante dintre valorile naționale. Cred că iluzia că din Occidentul controlat de evrei ne-ar putea veni „binele” este perimată. Din păcate, este posibil ca mulți români să mai aibă nevoie de timp ca să-și dea seama de această realitate.
Dacă ar fi să închei în spiritul bolșevic în care este promovată poliția politică a regimului judeo-capitalist din România de astăzi și această nefericită pentru români Lege 217/2015, pe moment, îmi vine în minte o aspirație a românismului: „Jos minoritarii antiromâni și slugile lor românești!”
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
 Viștea de Sus, 10 august 2015

Comentarii

  1. CONFRUNTAREA DIRECTA A AVUT LOC IN SEDIUL ICR ! .

    CINEASTUL ROBERT HORVATH IMPOTRIVA COMISIEI WIESEL




    Ma numesc Robert Horvath, sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti (IATC) si am lucrat la multe studiouri din Romania, indeosebi la Televiziunea Romana. Actualmente, imi continui activitatea la studioul meu de film, “DEVARTES FILM INTERNATIONAL”, cu sedii in Manhattan (New York) si Tokio. Sunt cunoscut, de asemenea, in calitate de grafician, ilustrator si pictor.
    , La Institutul Cultural Roman din New York, un eveniment dedicat special Holocaustului din Romania din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. La aceasta manifestare a participat si o delegatie din Romania, remarcandu-se prezenta istoricului Alexandru Florian .

    Redau mai jos interventia mea de la acest eveniment. Cuvintele sunt traduse din limba engleza, deoarece la ICR din New York este inca interzisa folosirea limbii romane!

    Doamnelor si Domnilor,

    Deoarece v-ati referit in expunerea Dvs. la necesitatea ca generatiile viitoare sa afle adevarul despre tragedia Holocaustului si pentru ca astazi copiii invata la scoala ca romanii sunt vinovati de genocid, as vrea ca ei sa afle si faptul ca romanii au fost aceia care au salvat intreaga populaltie evreiasca de pe teritoriul actual al Romaniei. Asistam la un fapt poate unic in istoria celui de al Doilea Razboi Mondial, anume acela ca un om s-a opus presiunii germane, salvand mai mult de jumatate milion de oameni de la pieire. Acest miracol romanesc se datoreaza in primul rand pozitiei intransigente si plina de curaj a maresalului Ion Antonescu. In al doilea rand, mai trebuie tinut cont si de caracterul specific al societatii romanesti din perioada respectiva. Ma refer aici la Ion Bratianu, Iuliu Maniu, la partidele istorice, la Regina Elena, la Dr. Lupu, la Patriarhul Nicodim, la Mitropolitul Balan, la intreaga Biserica Ortodoxa Romana si la multi altii care au pus umarul la salvarea evreilor. Cred insa ca factorul principal il reprezinta mentalitatea, psihologia si omenia romanilor.
    Care sunt faptele istorice? Dupa inceperea razboiului, se desfasoara foarte rapid operatiunile militare in Basarabia si Bucovina de Nord, unde este masacrata populatia evreiasca si unde fortele romanesti coopereaza cu cele ale germanilor. In curand, in spatele frontului, apar comandourile germane specializate in operatii de “curatire” si, paralel, incep deportari de familii intregi din populatie evreiasca, dincolo de Nistru, in Transnistria. Pentru mine, moartea chiar si numai a unui singur om nevinovat reprezinta o tragedie, dar trebuie sa iau in consideratie si statistica.
    Pentru ca subiectul este foarte controversat, las la aprecierea audientei sa deduca adevarul – din diferite surse. Una dintre ele ar fi “Enciclopedia Iudaica”, o lucrare de referinta, in care se mentioneaza cifra de 40.000 de morti, plasand Romania pe locul 10, ca vinovatie, in timp ce raportul Dvs., al Comisiei, se refera la 420.000 de victime, Romania ajungand pe locul 2, imediat dupa Germania. Tinand seama de paritatea po***tiei, Romania devine, nici mai mult, nici mai putin, prima “Killing-machine” din istoria celui de al Doilea Razboi Mondial!

    RăspundețiȘtergere
  2. In aritmetica Comisiei se adauga si Ardealul de Nord, acolo unde populatia evreiasca a fost decimata, numai ca, atunci, Ardealul de Nord se afla sub controlul maghiar. Dumneavoastra mai treceti cu vederea si alte fapte: ca toti barbatii evrei in putere au fost incadrati in Armata Rosie, ca o mare parte din poppulatie a fugit in interiorul Rusiei si ca foarte multi evrei au murit de moarte naturala sau de boli contagioase (tifos), de care a suferit intreaga popopulatie, inclusiv Armata Romana.
    Responsabilitatea Guvernului Romaniei in aceste evenimente este mare, dar este greu sa fie separata de responsabilitatea germanilor.
    Ma voi ocupa in continuare de momentul crucial, anul 1942, care este sters cu buretele sau distorsionat ca semnificatie istorica. Mihai Antonescu, Ministrul de Externe, se intalneste cu Hitler, in acea toamna, si ii comunica hotararea de a nu-i preda pe evreii din Regatul Romaniei. Vreau sa va mai amintesc, domnule Florian doua documente semnificative, pe care sper si cred ca le cunoasteti: la o saptamana de la aceasta intalnire istorica, Ion Antonescu declara, intr-o sedinta a Consiliului de Ministri: “Nu voi face jocul rasist al germanilor si ii voi slava pe toti evreii mei”; dupa alte doua saptamani, la o alta sedinta a Consiliului de Ministri, Ion Antonescu declara: “Eu mi-am dat cuvantul sa asigur viata si libertatea evreilor si ma voi tine de cuvant”. Toamna lui 1942 pecetluieste pentru totdeauna salvarea unei intregi populatii de la moarte, condamnata la “solutia finala” de catre Hitler.
    Ma voi referi acum la Raportul Comisiei Holocaustului, lucrare unde o reala tragedie este folosita pentru anumite interese politice. In 2002, Guvernul Romaniei, bazandu-se pe documentele Arhivei Nationale si in conjunctie cu toate documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC, decreteaza, fara echivoc, ca pe teritoriul Romaniei nu a avut loc Holocaustul. La mai putin de doi ani, insa, Guvernul Romaniei isi schimba pozitia, infiintand o Comisie care, bazandu-se pe exact aceleasi documente, decreteaza ca in Romania a avut loc un genocid de proportii inimaginabile. Comentariile sunt de prisos!

    RăspundețiȘtergere
  3. Vreau sa mai adresez cateva cuvinte doamnelor si domnilor din spatele meu, care striga, cu inversunare, sa nu fiu lasat sa mai vorbesc si sa fiu dat afara! Daca Dvs. mai sunteti azi in viata, aceasta i se datoreaza maresalului Ion Antonescu si – in primul rand – omeniei romanilor. Este greu pentru mine sa inteleg cum multi romani accepta orice compromis, inclusiv acest raport degradant. La fel, nu pot sa inteleg cum multi evrei, in loc sa fie recunoscatori si sa le arate gratitudine celor care le-au salvat viata, stau si asteapta sa le mai dea inca o palma. Un adevar spus doar pe jumatate seamana cu o minciuna. Pe fundalul unei tragedii adevarate, asistam aici la un atac fara precedent la adresa Istoriei si Culturii Romanesti. Daca vrem sa ne recastigam demnitatea, trebuie sa spunem adevarul
    intreg. Va multumesc pentru rabdarea si atentia Dumneavoastra.
    ROBERT HORVAT DEVA


    Cineast

    PRESEDINTELE

    DEVARTES FILM INTERNATIONAL

    New York -Tokyo
    http://devanewyork.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE