Discursul integral al lui Putin din aprilie 2014

Poate cer si basarabenii si bucovinenii, ba chiar și politicienii americanii care ne-au vândut și la Yalta și la Malta, anularea în totalitate a consecințelor tratatului secret Ribbentrop - Molotov [adică tratatul dintre Uniunea Sovietică și Germania celui de al III-lea Reich!]

 

Virgil Ciuca

 

Vladimir Putin s-a adresat la Kremlin deputaţilor Dumei de Stat, membrilor Consiliului Federaţiei, regiunilor Rusiei şi reprezentanţilor societăţii civile

Președintele RUSIEI Vladimir PUTIN: 

Domnilor membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, bună ziua. Reprezentanţii Republicii Crimeea şi ai Sevastopolului sunt aici printre noi, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului!

Dragi prieteni, ne-am adunat astăzi aici în legătură cu o problemă care are o semnificaţie vitală, istorică pentru noi. În Crimeea, a avut loc pe data de 16 Martie un referendum, în deplină concordanţă cu procedurile democratice şi cu normele internaţionale.

A participat mai mult de 82% din electorat şi 96% din acesta a votat în favoarea reunificării cu Rusia. Aceste numere vorbesc de la sine.

Pentru a înţelege motivele care stau la baza unei asemenea alegeri, este suficient să cunoşti istoria Crimeei şi ce anume au însemnat întotdeauna Rusia şi Crimeea una pentru alta.

Totul în Crimeea vorbeşte despre istoria şi măreţia noastră comună. Aici se găseşte oraşul Kherson, unde Prinţul Vladimir a fost botezat. Curajul său spiritual de a adopta ortodoxia, a constituit fundamentul pe care s-au clădit ulterior cultura, civilizaţia şi valorile umane care unesc popoarele din Rusia, Ucraina şi Bielorusia. Aici se găsesc de asemenea şi mormintele soldaţilor ruşi, a căror vitejie a adus Crimeea în Imperiul Rus. Crimeea înseamnă de asemenea şi Sevastopol – un oraş legendar cu o istorie remarcabilă, o fortăreaţă care serveşte drept loc de naştere al Flotei Ruse de la Marea Neagră. Crimeea esteBalaklava şi Kerci, Malahov şi Sapun-Gora. Fiecare dintre aceste locuri sunt dragi inimilor noastre, simbolizând gloria militară rusească şi valoarea sa remarcabilă.

Crimeea este un amestec unic al diferitelor popoare şi tradiţii. Acest lucru o face în mare măsură  asemănătoare Rusiei, unde nici un grup etnic nu s-a pierdut de-a lungul secolelor. Ruşii şi ucrainenii, tătarii din Crimeea şi celelalte grupuri etnice au trăit cot la cot în Crimeea, păstrându-şi identitatea lor proprie, tradiţiile, limbile şi credinţele.

Populaţia actuală a Peninsulei Crimeea este de 2,2 milioane de oameni, din care aproape 1,5 milioane sunt ruşi, 350.000 sunt ucraineni care predominant consideră limba rusă ca limbă maternă şi circa 290-300.000 sunt tătari, care, aşa cum a arătat referendumul, înclină de asemenea înspre Rusia.

Într-adevăr, a fost o perioadă în care tătarii au fost trataţi incorect, exact la fel ca şi alte popoare în URSS. Despre acest lucru pot spune un singur lucru: au suferit milioane de oameni de diferite naţionalităţi în timpul acestor represiuni, dintre aceştia în primul rând au fost ruşii.

Tătarii din Crimeea s-au întors pe tărâmurile natale, cred că ar trebui să luăm toate măsurile politice şi legislative pentru a finaliza reabilitarea tătarilor, să-i repunem în drepturi şi să le restaurăm bunul renume.

Avem cel mai mare respect pentru popoarele şi toate grupurile etnice care trăiesc în Crimeea. Aceasta este casa lor, ţara lor natală şi ar fi drept – ştiu că populaţia locală sprijină acest lucru- pentru Crimeea să aibă trei limbi naţionale egale: rusa, ucraineana şi tătara.

Colegi,

În inimile şi în minţile oamenilor, Crimeea a fost întotdeauna o parte inseparabilă a Rusiei. Această convingere fermă este bazată pe adevăr şi dreptate şi a fost transmisă din generaţie în generaţie, peste timp, în orice împrejurări, în ciuda tuturor schimbărilor dramatice prin care ţara noastră a trecut de-a lungul întregului secol al XX-lea.

După revoluţie, bolşevicii, din diferite motive – Dumnezeu să-i judece –, au adăugat mari părţi din Sudul istoric al Rusiei, Republicii Ucraina. Acest lucru a fost făcut fără a se lua în considerare componenţa etnică a populaţiei iar astăzi, aceste regiuni formează sudul Ucrainei. Ulterior, în 1954, s-a luat decizia de a transfera regiunea Crimeei către Ucraina, împreună cu Sevastopol, în ciuda faptului că era un oraş de subordonare unională. Aceasta a fost iniţiativa personală a conducătorului Partidului Comunist Nikita Hruşciov. Ce anume a stat în spatele acestei decizii ale sale – o dorinţă de a câştiga sprijinul clasei politice ucrainene sau de a compensa pentru represiunile în masă din Ucraina anilor ’30 – asta e treaba istoricilor să afle.

Ceea ce contează astăzi, este faptul că decizia a fost luată cu o încălcare clară a normelor constituţionale chiar şi de atunci. Decizia a fost luată în culise. Şi normal, într-un stat totalitar nimeni nu s-a mai deranjat să întrebe cetăţenii din Crimeea sau Sevastopol, ei au fost puşi în faţa faptului împlinit. Bineînţeles, poporul s-a întrebat de ce dintr-o dată, Crimeea a devenit parte a Ucrainei. Dar per total – şi trebuie să spunem acest lucru clar, îl ştim cu toţii – decizia a fost tratată ca o banală formalitate deoarece teritoriul a fost transferat în interiorul unui singur stat. Pe vremea aceea era de neconceput faptul că Ucraina şi Rusia s-ar putea vreodată despărţi ca să devină două state diferite. Oricum, acest lucru s-a întâmplat.

Din nefericire, ceea ce părea imposibil a devenit o realitate, URSS a căzut. Lucrurile au evoluat într-atâta de rapid, încât puţină lume a realizat cât de dramatice sunt şi care vor fi consecinţele lor. Multă lume, atât din Rusia cât şi din Ucraina, la fel ca în celelalte republici, au sperat că CSI creată la acea vreme va deveni noua formă de statalitate. Li s-a spus că va fi o singură monedă, un singur spaţiu economic, forţe armate unite; oricum, toate aceste lucruri au rămas goale promisiuni, în timp ce marea ţară a dispărut. Doar în momentul în care Crimeea a ajuns să fie în altă ţară, Rusia a realizat de fapt că nu e doar furată, e jefuită.

În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem faptul că Rusia, prin lansarea acestei parade a suveranităţilor, a ajutat la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Iar când această prăbuşire a fost legalizată, toată lumea a uitat de Crimeea şi de Sevastopol – principala bază a Flotei Mării Negre. Milioane de oameni au mers la culcare seara într-o ţară şi s-au trezit în altele, devenind peste noapte minorităţi etnice în foste republici sovietice, în timp ce naţiunea rusă a devenit una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai mare grup etnic din lume care este despărţit prin graniţe.

Acum, după mulţi ani, am auzit rezidenţi ai Crimeei spunând că în 1991 au fost predaţi ca un sac de cartofi. Este greu să-i contrazici. Şi cum e cu statul rus? Cum e cu statul rus? A acceptat situaţia cu smerenie. Această ţară a trecut prin asemenea vremuri grele încât efectiv nu a putut să-şi apere interesele. În orice caz, poporul nu s-a putut împăca cu această nedreptate istorică strigătoare la cer. În toţi aceşti ani, cetăţeni şi multe personalităţi publice au tot revenit la această problemă, spunând că de fapt Crimeea este pământ istoric rusesc şi că Sevastopol este un oraş rus. Da, cu toţii am ştiut asta în inimile şi minţile noastre, dar trebuia să mergem înainte ignorând realitatea pentru a ne putea construi relaţiile de bună vecinătate cu Ucraina pe fundamente noi. În acest timp, relaţiile noastre cu Ucraina, cu poporul frate ucrainean au fost întotdeauna şi vor rămâne de cea mai mare importanţă pentru noi. (aplauze)

Astăzi, putem vorbi deschis despre acest lucru, şi aş dori să vă împărtăşesc câteva detalii ale negocierilor care au avut loc la începutul anilor 2000. Preşedintele de atunci al Ucrainei, dl. Kucima, mi-a cerut să grăbesc procesul de delimitare a graniţelor ruso-ucrainiene. La acea vreme, procesul practic stagna. Rusia părea că a recunoscut Crimeea ca fiind o parte a Ucrainei, dar nu avuseseră loc negocieri cu privire la delimitarea graniţelor. În ciuda complexităţii situaţiei, am emis imediat instrucţiuni agenţiilor ruseşti guvernamentale ca să-şi accelereze munca pentru a documenta graniţele, astfel încât fiecare a înţeles clar că prin acceptarea delimitării graniţelor, am admis de facto şi de jure faptul că Peninsula Crimeea era teritoriu ucrainean, închizând astfel disputa.

Am cedat în faţa Ucrainei nu doar cu privire la Crimeea, dar şi în chestiuni mai complicate, cum ar fi graniţa maritimă în Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci. Motivul pentru care am procedat aşa la acel moment a fost faptul că pentru noi au contat cel mai mult bunele relaţii cu Ucraina iar acestea nu trebuiau să cadă victime ale unui impas generat de dispute teritoriale. În orice caz, ne-am aşteptat ca Ucraina să rămână pentru noi un vecin bun, am sperat ca cetăţenii ruşi şi vorbitorii de rusă din Ucraina, în special din sud-est şi din Crimeea să trăiască într-un stat prietenos, democratic şi civilizat care le va apăra drepturile la nivelul standardelor legilor internaţionale. Oricum, situaţia nu a evoluat în această direcţie. Au fost făcute nenumărate încercări de a-i dezmoşteni pe ruşi de amintirile lor istorice, chiar şi de limba lor, şi să fie supuşi asimilării forţate. Ba mai mult decât atât, ruşii, ca orice alţi cetăţeni ai Ucrainei suferă din cauza crizei politice şi statale constantă care zguduie ţara în ultimii peste 20 de ani.

Înţeleg de ce poporul ucrainean a dorit schimbarea. Au îndurat destule de la autorităţile care au fost la putere pe durata anilor de independenţă a Ucrainei. S-au tot perindat preşedinţi, prim-miniştri şi parlamentari, dar atitudinea lor faţă de ţară şi de popor a rămas la fel. Au muls ţara, s-au luptat între ei pentru putere, proprietăţi şi bani şi nu le-a păsat prea mult de poporul de rând. Nu s-au mirat de ce milioane de cetăţeni ucraineni nu au văzut nici o perspectivă acasă şi au mers în alte ţări pentru a munci ca zilieri. Aş dori să subliniez acest lucru: nu au plecat în vreun Silicon Valley, dar au plecat ca să devină zilieri. Doar în ultimul an aproape 3 milioane de oameni şi-au găsit astfel de slujbe în Rusia. Potrivit unor surse, în 2013 câştigurile lor în Rusia au totalizat peste 20 de miliarde de dolari, care este aproximativ 12% din PIB-ul Ucrainei.

Aş dori să reiterez faptul că îi înţeleg pe aceia care au ieşit în Maidan cu sloganuri paşnice împotriva corupţiei, managementului de stat ineficient şi sărăciei. Dreptul la proteste paşnice, proceduri democratice şi alegeri există tocmai pentru a înlocui autorităţi care nu mulţumesc poporul. Oricum, cei care au fost în spatele ultimelor evenimente din Ucraina au avut o agendă diferită: se pregăteau pentru o altă preluare a guvernării, doreau să preia cu orice preţ puterea. Au recurs la teroare, crimă şi revolte. Cei care au executat această lovitură de stat sunt naţionaliştii, neo-naziştii, rusofobii şi anti-semiţii şi continuă să conducă în Ucraina chiar şi astăzi.

Noile aşa-numite autorităţi, au început prin a introduce un proiect de lege pentru a revizui politica limbilor, care a fost o încălcare directă a drepturilor minorităţilor. Oricum, au fost imediat „disciplinaţi” de către sponsorii străini ai acestor aşa-numiţi politicieni. Trebuie să admitem faptul că mentorii acestor autorităţi actuale sunt inteligenţi şi îşi dau bine seama la ce ar putea conduce clădirea unui astfel de stat pur etnic ucrainean. Acest proiect de lege a fost abandonat, dar în mod clar e pus de-o parte pentru viitor. Nu prea mai sunt menţionări la această tentativă acum, probabil în baza prezumţiei că poporul are memorie scurtă. Totuşi, putem cu toţii vedea clar intenţiile acestor moştenitori ideologici ai lui Bandera, complicele lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Este de asemenea evident faptul că la ora actuală nu există o autoritate executivă legitimă în Ucraina, nimeni cu care să discuţi. Multe agenţii guvernamentale au fost preluate de impostori, dar ei nu au controlul în ţară, câtă vreme ei – şi aş vrea să subliniez asta – sunt de cele mai multe ori controlaţi de radicali. În unele cazuri, ai nevoie de un permis special din partea militanţilor din Maidan pentru a te întâlni cu anumiţi miniştri ai guvernului actual. Nu glumesc, aceasta este realitatea.

Aceia care s-au opus loviturii de stat au fost imediat ameninţaţi cu reprimarea. Normal, prima vizată a fost Crimeea, Crimeea cea vorbitoare de limba rusă. Din această cauză rezidenţii din Crimeea şi Sevastopol s-au întors spre Rusia, cerând ajutor pentru a-şi putea apăra drepturile şi vieţile, pentru a preveni evenimente precum cele care se dezvăluiau şi încă urmează la Kiev, Doneţk, Harkov şi în alte oraşe ucrainene. Normal, nu puteam ignora acest apel; nu puteam să abandonăm Crimeea şi pe rezidenţii săi pradă deznădejdii. Aceasta ar fi fost o trădare şi din partea noastră.

În primul rând, a trebuit să ajutăm la crearea condiţiilor astfel că, pentru prima oară în istorie, rezidenţii Crimeei au putut să-şi exprime liber şi paşnic dorinţele cu privire la propriul viitor. Totuşi, ce auzim din partea colegilor noştri din Europa de Vest şi America de Nord? Ei spun că violăm normele legii internaţionale. În primul rând este un lucru bun că în sfârşit îşi amintesc că există un astfel de lucru precum legea internaţională – mai bine mai târziu decât niciodată.

În al doilea rând, şi cel mai important -  ce anume violăm noi mai exact? E adevărat, preşedintele Federaţiei Ruse a primit permisiunea Camerei Superioare a Parlamentului de a utiliza Forţele Armate în Crimeea. În orice caz, strict vorbind, nimeni n-a acţionat în baza acestei permisiuni încă. Forţele Armate ale Rusiei niciodată n-au intrat în Crimeea, ele erau deja acolo în conformitate cu o înţelegere internaţională. Într-adevăr, am trimis întăriri trupelor de-acolo; totuşi – acesta este ceva ce aş dori ca toată lumea să audă şi să ştie - noi nu am depăşit limita de personal a Forţelor noastre Armate din Crimeea care este limitată la 25.000 de oameni, deoarece nu a fost nevoie.

Următorul lucru. Consiliul Suprem din Crimeea s-a raportat la Carta Naţiunilor Unite, care vorbeşte despre dreptul naţiunilor la autodeterminare, astfel că şi-a declarat independenţa şi s-a decis să organizeze un referendum. Întâmplător, aş dori să vă reamintesc faptul că atunci când Ucraina s-a separat de URSS a făcut exact acelaşi lucru, aproape cuvânt cu cuvânt. Ucraina s-a folosit de acest drept, pe când rezidenţilor Crimeei le este refuzat. De ce asta?

Ba mai mult decât atât, autorităţile din Crimeea au făcut referire şi la binecunoscutul precedent Kosovo – un precedent pe care colegii noştri vestici l-au creat ei înşişi într-o situaţie foarte similară, când au decis că separarea unilaterală a Kosovo de Serbia, exact ceea ce face Crimeea acum, este legitim şi nu are nevoie de nici o permisiune din partea autorităţilor centrale ale ţării. Conform Articolului 2, Capitolul 1 din Carta Naţiunilor Unite, Curtea Internaţională a ONU a fost de-acord cu această abordare şi a făcut următorul comentariu în Decizia sa din 22 iulie 2010, şi citez, „nici o interdicţie generală nu va trebui să interfereze din practica Consiliului de Securitate cu privire la declaraţiile de independenţă” şi „ legea generală internaţională nu conţine nicio interdicţie cu privire la declaraţiile de independenţă”. Clar şi limpede, cum ar spune dânşii.

Nu-mi place să mă bazez pe citate dar, în acest caz, nu pot să mă abţin. Aici este un citat dintr-un alt document oficial: în Declaraţia Scrisă a Statelor Unite ale Americii din 17 aprilie 2009, introdusă la aceeaşi Curte Internaţională a ONU în legătură cu audierile în cazul Kosovo. Şi din nou citez, „Declaraţiile de Independenţă pot, şi de cele mai multe ori o fac, încălca legislaţia domestică. Oricum, acest lucru nu le face să fie şi încălcări ale legilor internaţionale” închei citatul. Ei au scris asta, au împrăştiat-o în toată lumea, au convins pe toţi iar acum sunt ultragiaţi. În legătură cu ce? Acţiunile poporului crimeean se încadrează perfect în aceste instrucţiuni, aşa cum erau. Din anumite motive, lucruri cărora li s-au permis albanezilor kosovari (şi avem tot respectul pentru ei), ruşilor, ucrainenilor şi tătarilor din Crimeea nu le sunt permise. Din nou, ne mirăm de ce.

Continuăm să tot auzim din partea Statelor Unite şi a Europei de Vest faptul că Kosovo este vreun caz special. Ce anume îl face atâta de special în ochii colegilor noştri? Aflăm că este din cauza faptului că în Kosovo au fost aşa de multe pierderi de vieţi omeneşti. Este acesta un argument legal? Regulile Curţii Internaţionale nu fac referire la aşa ceva. Acesta nu este nici măcar dublu standard, ci este un cinism uimitor, primitiv, brut. Unii ar trebui să nu mai facă chiar absolut orice pentru a-şi urmări interesele, numind exact acelaşi lucru ca fiind alb astăzi şi negru mâine. Pornind de la această logică, ar trebui să ne asigurăm de-acum încolo că fiecare conflict conduce la pierderi de vieţi omeneşti. O voi spune clar -  dacă unităţile locale de auto-apărare crimeene nu ar fi luat situaţia sub control, acolo ar fi putut fi de asemenea pierderi de vieţi omeneşti. Din fericire acest lucru nu s-a întâmplat. Nu a fost nici măcar o singură confruntare armată în Crimeea şi nici o victimă. De ce credeţi că a fost aşa? Răspunsul este simplu: pentru că a fost foarte greu, practic imposibil să lupţi împotriva voinţei poporului. Aici aş  dori să le mulţumesc soldaţilor ucraineni – şi este vorba de 22.000 de oameni sub jurământ, complet înarmaţi. Aş dori să le mulţumesc acelor militari ucraineni care s-au abţinut de la vărsarea de sânge şi nu şi-au năclăit în sânge uniformele.

Referitor la acest lucru, îmi mai vin în minte şi alte gânduri. Ei tot vorbesc despre o intervenţie rusă în Crimeea, un fel de agresiune. Este ciudat să auzi aşa ceva. Nu-mi pot aminti din istorie despre nici măcar un singur caz de agresiune în care să nu se tragă nici măcar un singur foc şi să nu existe nici o victimă umană.

Colegi,

Situaţia din Ucraina reflectă în oglindă ceea ce se întâmplă şi s-a întâmplat în lume de-a lungul ultimelor decade. După dispariţia bipolarităţii de pe planeta noastră, nu mai avem stabilitate. Instituţiile internaţionale cheie nu devin mai puternice, dimpotrivă, în multe dintre cazuri acestea se degradează în mod trist. Partenerii noştri vestici, conduşi de Statele Unite ale Americii preferă să nu se lase ghidaţi de legile internaţionale în practicile lor politice, ci de regula pistolului. Au ajuns în exclusivitatea şi excepţionalismul lor să creadă că pot decide destinele lumii, că doar ei pot avea dreptate. Acţionează la bunul lor plac peste tot, utilizează forţa împotriva statelor suverane, construiesc coaliţii bazate pe principiul „dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră”. Pentru a face această agresiune să pară legitimă, forţează rezoluţiile necesare din partea organizaţiilor internaţionale şi, dacă din diverse motive acest lucru nu funcţionează, pur şi simplu ignoră Consiliul de Securitate şi ONU, în general.

Acest lucru s-a întâmplat în Iugoslavia, ne amintim 1999 foarte bine. A fost greu de crezut, chiar şi văzând cu proprii ochi, că la sfârşit de secol XX, una din capitalele europene, Belgradul; a fost sub atac de rachete timp de câteva săptămâni, şi doar după aceea a urmat intervenţia adevărată. A fost vreo Rezoluţie a Consiliului de Securitate pe acest subiect, permiţând aceste acţiuni? Nimic de acest gen. Şi după aceea au lovit Afghanistan, Irak şi au încălcat în mod direct rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU referitoare la Libia unde, în loc să impună aşa-numita zonă de „cer închis” deasupra ţării, au început de asemena să o bombardeze.

A fost o serie întreagă de revoluţii controlate „colorate”. În mod clar, oamenii naţiunilor unde acestea au avut loc erau obosiţi de tiranie, de sărăcie şi de lipsa perspectivelor, dar de aceste sentimente s-a profitat în mod cinic. Acestor naţiuni le-au fost impuse standarde care în niciun caz nu au corespuns cu modul lor de viaţă, tradiţiile sau culturile acestor popoare. Drept urmare, în loc de democraţie şi libertate, în acele locuri a fost haos, răbufniri de vioolenţă şi revolte. Primăvara Arabă s-a transformat în Iarna Arabă.

O situaţie similară s-a dezvăluit şi în ucraina. În 20054, pentru a împinge candidatul necesar în alegerile prezidenţiale, s-au gândit la un fel de runda a 3-a care nu era stipulată în lege. A fost absurdă şi o batjocură la adresa Constituţiei. Iar acum, au aruncat în joc o armată de militanţi bine organizată şi echipată.

Înţelegem ceea ce se întâmplă, înţelegem că aceste acţiuni au fost îndreptate împotriva Ucrainei, a Rusiei şi împotriva Integrării Eurasiatice. Şi toate acestea în timp ce Rusia se dădea de ceasul morţii să angajeze un dialog cu colegii noştri din Vest. Noi propunem în mod constant cooperare în toate problemele-cheie, vrem să întărim nivelul nostru de încredere reciprocă şi ne dorim relaţii egale, deschise şi corecte. Dar nu am văzut nici un gest de reciprocitate.

Dimpotrivă, ne-au minţit de multe ori, au luat decizii pe la spatele nostru, ne-au pus în faţa faptelor împlinite. Acest lucru s-a petrecut cu expansiunea NATO către Est, la fel cu plasarea de infrastructură militară la graniţele noastre. Continuă să ne spună acelaşi lucru: „Ei bine, acest lucru nu vă priveşte.”. Este foarte uşor să zici acest lucru.

S-a întâmplat cu amplasarea scutului anti-rachetă, în ciuda tuturor temerilor şi protestelor noastre, proiectul este în lucru şi avansează. S-a întâmplat cu tergiversarea nesfârşită a discuţiilor referitoare la emiterea de vize, cu promisiunile referitoare la concurenţa loială şi accesul liber la pieţele mondiale.

Astăzi, suntem ameninţaţi cu sancţiuni, dar deja suferim multe limitări, unele care sunt chiar de mare importanţă pentru noi, economia şi naţiunea noastră. De exemplu, încă de pe vremea Războiului Rece  SUA şi, implicit alte naţiuni, au restricţionat la vânzarea către URSS a unei liste lungi de tehnologii şi echipamente, creând în acest sens lista Comitetului de Coordonare pentru Controlul Multilateral al Exportului. Astăzi, deşi acestea au fost eliminate de formă, în realitate multe limitări încă-şi produc efectele.

Pe scurt, avem toate motivele să credem că politica infamă de închidere şi izolare, dusă în secolele XVIII, XIX şi al XX-lea, continuă şi în zilele noastre. Ei încearcă în mod continuu să ne înghesuie într-un colţ, deoarece avem o poziţie independentă, pentru că ne-o menţinem şi pentru că numim lucrurile deschis, aşa cum sunt ele, şi nu ne angajăm în ipocrizii. Dar există o limită la orice. Iar în cazul Ucrainei, partenerii noştri vestici au încălcat limita acţionând în mod iresponsabil şi neprofesional.

La urma urmei, erau perfect conştienţi de faptul că există milioane de ruşi care trăiesc în Ucraina şi Crimeea, trebuie că le-a lipsit cu desăvârşire instinctul politic şi bunul simţ ca să nu intuiască consecinţele propriilor acţiuni. Rusia s-a găsit într-o situaţie din care nu mai putea da înapoi. Dacă vei comprima arcul de tot, până la limită, acesta se va destinde brusc, cu putere. Trebuie să vă reamintiţi acest lucru întotdeauna.

Astăzi, este imperativ să punem punct acestei isterii, să dezminţim retorica Războiului Rece şi să acceptăm un fapt evident: Rusia e un participant independent şi activ în cadrul afacerilor internaţionale; la fel ca şi celelalte ţări are propriile interese naţionale care trebuiesc luate în seamă şi respectate.

În acelaşi timp, suntem recunoscători tuturor celor care au înţeles acţiunile noastre în Crimeea, suntem recunoscători poporului chinez, ai cărui lideri au apreciat tot timpul situaţia din Ucraina şi Crimeea luând în considerare contextul complet istoric şi politic, apreciem în mod deosebit abţinerea şi obiectivitatea Indiei.

Astăzi, aş dori să mă adresez poporului Statelor Unite ale Americii, poporul care încă de la constituirea propriei naţiuni şi adoptarea Declaraţiei de Independenţă, a ţinut mândru libertatea deasupra a orice altceva. Dorinţa liberă a rezidenţilor Crimeei de a-şi decide singuri propria soartă nu este un astfel de deziderat? Vă rugăm să ne înţelegeţi.

Cred că europenii, în primul rând şi cel mai tare, germanii, mă vor înţelege de asemenea. Permiteţi-mi să vă reamintesc faptul că pe parcursul negocierilor politice pentru unificarea Germaniilor de Est şi de Vest, la nivel de experţi, la un nivel foarte înalt, anumite naţiuni care le erau şi atunci şi acum aliate, nu au sprijinit unificarea. În orice caz, naţiunea noastră a sprijinit în mod neechivoc dorinţa sinceră, de neoprit a germanilor pentru unitate naţională.Sunt sigur că nu aţi uitat acest lucru şi mă aştept ca cetăţenii Germaniei să sprijine de asemenea aspiraţiile ruşilor, ale Rusiei istorice de a-şi restaura unitatea.

Aş dori de asemenea să mă adresez poporului Ucrainei. Aş dori la modul sincer să ne înţelegeţi: nu vrem să vă facem rău în niciun fel sau să vă rănim sentimentele naţionale. Am respectat întotdeauna integritatea teritorială a statului ucrainean, întâmplător nu în acelaşi mod în care au făcut-o cei care au sacrificat unitatea Ucrainei pentru scopurile lor politice. Flutură tot felul de sloganuri despre măreţia Ucrainei, dar ei sunt cei care au făcut totul ca naţiunea să se dividă. Nesupunerea civică de astăzi le stă în întregime pe conştiinţă. Aş dori să mă auziţi dragi prieteni. Nu-i credeţi pe cei care vă spun să vă temeţi de Rusia, strigând în gura mare că vor urma alte regiuni după Crimeea. Nu dorim să dividem Ucraina, nu avem nevoie de asta. Cât despre Crimeea, aceasta va rămâne un teritoriu rusesc, ucrainean şi tătar. O repet, exact aşa cum a fost pentru secole, va fi casa tuturor popoarelor care trăiesc acolo. Ceea ce nu va fi şi nu va face niciodată, este să calce pe urmele lui Bandera!

Crimeea este moştenirea noastră istorică şi un foarte important factor în stabilitatea regională. Iar acest teritoriu strategic trebuie să facă parte dintr-o lungă şi stabilă suveranitate care, astăzi, poate fi doar rusească. Altfel dragi prieteni (mă adresez atât Ucrainei cât şi Rusiei), atât voi cât şi noi – ruşii şi ucrainienii – am putea pierde Crimeea cu totul, iar asta s-ar putea întâmpla într-o perspectivă istorică apropiată. Vă rog să vă gândiţi la acest lucru.

Permiteţi-mi să specific şi faptul că am auzit declaraţii de la Kiev despre Ucraina care în curând va adera la NATO. Ce ar fi însemnat acest lucru pentru Crimeea şi Sevastopol în viitor? Ar fi însemnat că marina NATO ar fi fost chiar acolo în acest oraş al gloriei militare ruseşti iar acest lucru ar fi creat nu doar o iluzorie, ci şi o cât se poate de reală ameninţare pentru toată Rusia de sud. Toate aceste lucruri puteau deveni realitate dacă nu ar fi fost alegerea poporului crimean şi aş dori să le mulţumesc pentru aceasta.

Totuşi aş dori să spun că nu ne opunem cooperării cu NATO, în mod clar nu e cazul de aşa ceva. Din cauza tuturor proceselor interne din interiorul organizaţiei, NATO rămâne o alianţă militară iar noi suntem împotriva faptului de a avea o alianţă militară care se instalează ca acasă fix în curtea din spatele casei noastre sau pe teritoriul nostru istoric. Pur şi simplu nu pot să-mi imaginez că vom călători la Sevastopol pentru a vizita marinari NATO. Bineînţeles, mulţi dintre ei sunt nişte tipi nemaipomeniţi, dar mai degrabă aş dori să vină ei să ne viziteze, să fie oaspeţii noştri, decât invers.

Aş dori să vă spun deschis că ne doare inima să vedem ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina, să vedem suferinţele poporului şi nesiguranţa lor despre cum vor trece de ziua de astăzi şi ce-i aşteaptă mâine. Îngrijorarea noastră este de înţeles deoarece nu numai că suntem vecini apropiaţi, dar cum am mai zis, suntem acelaşi popor. Kievul e mama oraşelor ruseşti. Originea noastră comună e Rusia Antică şi nu putem trăi unii fără alţii.

Permiteţi-mi de asemenea să mai spun un lucru. În Ucraina trăiesc milioane de ruşi şi vorbitori de limba rusă şi vor continua să o facă. Rusia le va apăra întotdeauna interesele, utilizându-şi mijloacele politice, diplomatice şi legale. Ar fi în interesul propriu al Ucrainei să se asigure în mod prioritar că drepturile şi interesele acestor oameni sunt protejate în totalitate. Acest lucru este garanţia stabilităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Vrem să fim prieteni cu Ucraina şi ne dorim ca Ucraina să fie o ţară puternică, suverană şi autosuficientă. La urma urmei, Ucraina este unul dintre cei mai mari parteneri ai noştri. Avem multe proiecte comune şi cred în succesul acestora, indiferent de dificultăţile curente. Şi cel mai important, dorim ca în Ucraina să domnească pacea şi armonia şi suntem pregătiţi să lucrăm împreună cu alte ţări pentru a facilita şi sprijini acest lucru. Dar, cum am mai spus, doar însuşi poporul ucrainean poate să-şi facă ordine în propria casă.

Rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, întreaga Rusie v-a admirat curajul, demnitatea şi eroismul. Voi aţi decis viitorul Crimeei. Am fost foarte apropiaţi zilele acestea, sprijinându-ne unii pe alţii. Acestea au fost sentimente sincere de solidaritate. Trebuie să existe astfel de puncte de turnură istorice ca o naţiune să-şi demonstreze maturitatea şi puterea de spirit. Poporul rus şi-a arătat această maturitate şi putere prin sprijinul lui unit pentru proprii compatrioţi.

Fermitatea poziţiei de politică externă a Rusiei în această problemă îşi trage fermitatea din voinţa a milioanelor de oameni ai poporului nostru, unitatea noastră naţională şi din sprijinul principalelor forţe politice şi publice ale ţării noastre. Aş vrea să mulţumesc tuturor pentru acest spirit patriotic, tuturor fără nicio excepţie. Acum, ar trebui să continuăm şi să menţinem acest fel de consolidare astfel încât să putem surmonta toate misiunile pe care ţara noastră le va avea de înfruntat pe drumul său înainte.

Evident, ne vom lovi de opoziţie externă, dar asta este o decizie pe care va trebui să o luăm pentru noi înşine. Suntem pregătiţi pentru a ne apăra interesele naţionale în mod corespunzător, sau ne vom preda de fiecare dată, retrăgându-ne cine ştie unde? Câţiva politicieni vestici deja ne ameninţă nu numai cu sancţiuni, dar şi cu perspectiva creşterii unor probleme serioase pe plan intern. Aş dori să ştiu mai exact ce anume au în cap: acţiunea prin intermediul unei coloane a 5-a, această adunătură disparată de „trădători naţionali”, sau doresc să ne pună într-o situaţie de înrăutăţire a situaţiei economice şi sociale astfel încât să se provoace nemulţumiri publice? Considerăm astfel de afirmaţii ca fiind iresponsabile şi în mod clar de un ton agresiv şi le vom răspunde în mod corespunzător. În acelaşi timp, niciodată noi nu vom căuta confruntări cu partenerii noştri, fie din Est sau din Vest, dimpotrivă, vom face tot ceea ce putem pentru a clădi relaţii de vecinătate civilizate şi bune aşa cum se presupune a fi în lumea modernă.

Colegi,

Înţeleg oamenii din Crimeea care au pus întrebarea de la referendum în cel mai clar mod posibil: Crimeea ar trebui să fie cu Ucraina, sau cu Rusia? Putem spune cu siguranţă că autorităţile din Crimeea şi Sevastopol, autorităţile legislative, atunci când au formulat întrebarea, au dat deoparte interesele de grup şi politice şi au lăsat în faţă doar interesele fundamentale ale poporului. Circumstanţele specifice din punct de vedere istoric, al populaţiei, politic şi economic ar fi făcut ca orice altă opţiune propusă, oricât de tentantă – dar fragilă şi temporară- ar fi fost la prima privire, ar fi dus în viitor la o înrăutăţire a situaţiei de-acolo, care ar fi avut efecte dezastuoase asupra vieţii oamenilor. Astfel, oamenii din Crimeea au decis să pună întrebarea într-un mod ferm şi fără compromisuri, fără zone gri. Referendumul a fost corect şi transparent iar poporul Crimeei şi-a exprimat în mod clar şi convingător voinţa şi au spus că vor să fie cu Rusia.

De asemenea, Rusia va avea de luat o decizie grea luând în seamă diversele considerente de ordin intern şi extern. Ce anume cred oamenii aici în Rusia? Aici, ca în orice altă ţară democratică, oamenii au puncte de vedere diferite, dar aş vrea să subliniez faptul că majoritatea absolută a poporului nostru sprijină ceea ce se întâmplă. Cele mai noi sondaje de opinie efectuate aici în Rusia, arată că 95% din populaţie crede că Rusia ar trebui să protejeze interesele ruşilor şi al celorlalte grupuri etnice din Crimeea – 95% dintre cetăţenii noştri. Mai mult de 83% dintre ei cred că Rusia ar trebui să facă acest lucru, chiar dacă ar complica relaţiile noastre cu alte ţări. Un total de 86% din poporul nostru vede Crimeea ca şi cum încă ar fi teritoriu rusesc şi parte a pământurilor ţării noastre. Şi o altă cifră în mod special importantă, care corespunde exact cu rezultatul referendumului din Crimeea: aproape 92% din poporul nostru susţine reunificarea Crimeei cu Rusia. Prin aceasta, vedem că majoritatea covârşitoare a poporului din Crimeea şi majoritatea absolută a poporului Federaţiei Ruse sprijină reunificarea Rusiei cu Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol. 

Acum, acest lucru este o problemă a deciziei politice proprii a Rusiei şi orice decizie în acest caz poate fi bazată doar pe voinţa populară, deoarece poporul este izvorul de bază al oricărei autorităţi.

Membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, astăzi, în acord cu voinţa poporului, voi remite Adunării Federale o cerere de a lua în considerare o Lege Constituţională pentru crearea a două noi entităţi constituente în cadrul Federaţiei Ruse: Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol şi ratificarea Tratatului de admitere a Crimeei şi a Sevastopolului în cadrul Federaţiei Ruse, care deja este pregătit pentru a fi semnat. Mă bazez în continuare pe sprijinul dumneavoastră.

 

Traducere de 

Ilie Şopandă, România

Revoluția Constituției 41 - la Nașul TV (01.05.2014)

Revoluția Constituției 36 - la Nașul TV (23.04.2014)

Ion Coja. Demintologul LUCIAN BOIA și tezele sale

Mai mulți cunoscuți, dar și necunoscuți, mi-au cerut părerea despre Lucian Boia și scrierile sale. Nu le pot face o lectură atentă, critică, din lipsă de timp. Am altele de făcut, pentru mine și de-ale mele! Dar nici nu trebuie individul lăsat să zburde în voia lui, oricât de grațios ar fi baletul pe care-l face. Căci stilul cărților sale este destul de atrăgător, ca toate textele care plutesc la suprafața subiectului abordat! Intrarea în profunzime este mai degrabă obositoare pentru  mintea cititorului modern, actual. Dar și pentru unii autori! Mai ales autorii de broșuri!…

Așa că am recurs la un procedeu simplificator: am apelat la câțiva recenzenți de încredere, care au identificat deja niște idei și interpretări ale dlui Boia pe care nu le putem accepta. Și asta în numele adevărului în primul rând, dar și în numele dreptului nostru – și al oricui, la o imagine corectă! Îl am în vedere mai întâi pe dl MATEI UDREA, autorul unei recenzii critice care circulă pe internet. O recenzie la cartea lui Lucian Boia despre o Românie „altfel”. Altfel decât care Românie?!, îmi vine să întreb. Căci, probabil, știu bine chiar, există tot atâtea Românii câți sunt cei care se gândesc la România mai mult sau mai puțin intens, temeinic, aplicat etc.

Astfel că aș corecta de la bun început: este vorba de România lui Lucian Boia, în mod fatal alta decât România lui Ion Coja sau Matei Udrea ori Adrian Grigoriu, ultimul fiind altă persoană de care mă voi folosi: domnia sa a identificat de asemenea niște interpretări ale numitului Boia care merită a fi discutate și retușate, deoarece s-ar înscrie în fals.

Așadar, mai întâi pe urmele dlui MATEI UDREA, ale cărui comentarii, în general, mi s-au părut corecte. Eu vin să mai adaug câte unele. Mizez așadar că dl Matei Udrea a rezumat corect tezele dlui Boia declarate și considerate inadmisibile:

1. România e neguvernabilă încă de la începutul începuturilor, romanii, prin Traian, au făcut o greşeală când au cucerit Dacia, eroarea fiind repede reparată, în secolul următor, de Aurelian, care s-a retras pe linia Dunării.
2. În Dacia cucerită nici măcar n-au ajuns romani adevăraţi. Majoritatea zdrobitoare a coloniştilor cu care a fost populată provincia au fost aduşi din regiuni periferice ale imperiului. De aceea legătura actualei populaţii din România cu latinitatea e mai degrabă una imaginară.

3. Limba română este cel mai puţin latină dintre toate limbile romanice.

Am pus la un loc cele trei „teze”, cărora li se poate face un comentariu comun. Iată-l:

Românii sunt, într-adevăr, un popor greu de guvernat. Nu este Lucian Boia primul care observă asta. S-ar putea ca asta să ni se tragă de la daci. În comediile grecești antice apare un personaj, DAOS sau GETA, în care am putea vedea părerea generală a grecilor despre Daci: indivizi nesupuși, batjocoritori față de stăpân, atunci când ajung să fie sub ascultarea cuiva! Isteți! În comediile respective personajul GETA îl păcălește mereu pe grecul care-i este stăpân!…

Vezi și povestea cu satul românesc, spusă de Nae Ionescu la Berlin, când, la agapa de după susținerea tezei de doctorat, a fost întrebat de soția unuia dintre marii profesori din comisia de doctorat ce fel de neam sunt românii, românii pe care el, Nae Ionescu, i-a reprezentat cu atâta strălucire în fața comisiei. Și Nae Ionescu a răspuns cam așa: „Distinsă doamnă, după cum știți, în toate satele din lume, inclusiv în Germania domniei voastre, există un personaj numit „înțeleptul satului”! E de fapt o instituție. Ei, bine, în satele românești nu există așa ceva. Nu există o persoană pe care ceilalți s-o recunoască și s-o cinstească ca pe înțeleptul satului! În schimb, există în toate satele românești unul pe care toți îl știu ca pe „prostul satului”!… Explicația: la români e greu să stabilești cine este înțeleptul satului, căci este greu să te hotărăști la cineva anume, fiind mai mulți cei care candidează la această demnitate! La alte popoare este mai ușor, căci nu sunt mulți cei știuți ca înțelepți… Le e mult mai ușor românilor să stabilească cine este prostul satului, nefiind prea mulți cei care ar putea candida la această funcție…”  …Vorba lui Caragiale: „românii e deștepți”! Proștii sunt mai ușor de guvernat, au chiar nevoie să fie guvernați. Românul se descurcă și fără stăpân, fără cineva care să aibă grijă de el! A se descurca și descurcăreț sunt două cuvinte dragi românului și oareșicât specifice! Românii sunt greu de guvernat pentru că nu simt nevoia unei guvernări! Sunt convinși că se pot descurca și fără!

Ce au căutat romanii în Dacia? Nu numai aurul dacic i-a atras! I-a atras și faima Daciei, de care Traian a avut nevoie pentru a convinge cât mai mulți romani să colonizeze Dacia! Intensitatea acestei colonizări, a acestei romanizări, este fără egal în istoria imperiului roman! Sub lozinca și îndemnul propagandistic Dacia Felix, magnas copias, mari mulțimi de romani au ajuns în Dacia. Așa se face că în Dacia – lăsând deoparte Italia, s-au adunat mai apoi cel mai mare număr de pietre funerare în limba latină: un număr egal cu totalul pietrelor funerare găsite în restul Imperiului!… Adica pe un teritoriu de vreo zece ori mai mare! Nu știm câți romani au trăit în celelalte provincii, dar știm că în Dacia au murit cei mai mulți romani, au murit de moarte bună, la adânci bătrâneți, în tihnă, de au avut chef să-și pună și o piatră inscripționată la mormînt…

A existat deci o operă de colonizare a Daciei cu cives romani!

Care era interesul Romei în această masivă strămutare de persoane? Ne lămurește Pliniu cel Bătrân: La Roma, de mai bine de un secol, se creease un excedent de populație: o mulțime de țărani din sudul Italiei, rămași fără obiectul muncii deoarece latifundiarii din Italia lăsăseră de izbeliște agricultura, nu mai renta munca câmpului, căci veneau din imperiu grâne mai ieftine decât cele produse în Italia. Pliniu îi ceartă pe romanii mari proprietari că la mijloc era și pasiunea lor pentru vînătoare, pe terenurile agricole lăsate pârloagă vînatul se putea înmulți în voie!… Nu s-au gândit la soarta țăranilor romani. Din fericire, aceștia aveau calitatea de civis romanus și asta presupunea obligația Romei de a-i asista social, cum se zice azi! Numai că numărul acestor asistați social din Roma antică nu putea fi oricât de mare!

Pe scurt, orașul Roma era suprapopulat! Era logic să se caute o soluție și Dacia a oferit ocazia de a disloca pașnic într-acolo efective umane numeroase: majoritatea țărani italici, ceea ce se va recunoaște mai apoi în caracterul rustic al latinei pe care o continuă româna. Altminteri, dacă ne luăm după mențiunea făcută de un oarecare cronicar, un fel de ziarist din zilele noastre, la o distanță de câteva secole, nu avea sens să faci colonizarea cu indivizi „ex toto orbe romano”! Din tot imperiul? Ce rezolvai prin asta?! Făcea Traian un război atât de costisitor de dragul unor colonizatori de prin toate colțurile imperiului? Exclus!

Părăsirea Daciei de către Aurelian nu poate fi interpretată ca o îndreptare a erorii făcute de Traian! Este total neserios un asemenea comentariu! E de admis la o bere și doi mici în Cișmigiu!…

Dacia a fost cucerită la apogeul puterii Romei! Roma era stăpâna lumii, mai mult ca oricând! Iar toți supușii Romei aveau un ideal: să capete cetățenie romană, să devină din dac sau celt CIVIS ROMANUS!  Romanii aduși în Dacia de Traian au adus cu ei mândria de roman,romanus sum!, pe care o regăsim, cu justificări aparent  greu de înțeles, și la urmașii lor daco-romani: mândria de român! Este reală și a făcut istorie!

Decăderea Romei din „vîrful de formă” atins sub Traian începe prin abandonarea Daciei! Numită și retragerea aureliană! Cine își închipuie că odată cu administrația și armata s-au retras și urmașii coloniștilor nu știe ce vorbește. Nu există precedente și nici mai târziu nu s-au petrecut lucrurile așa. Nicăieri și nicicând! Ultima oară, iunie 1940, evacuarea Basarabiei a afectat un număr mic dintre localnici!… Și doar știau că asupra lor se va revărsa urgia bolșevică! Retragerea aureliană nu s-a făcut dinaintea unui inamic fioros care a venit peste daco-romani să le ia locul romanilor!… Nimic nu-i zorea pe țăranii și păstorii din Dacia să se retragă și ei peste Dunăre! De ce ar fi făcut-o? De ce și-ar fi părăsit „baștina”, cum zic basarabenii: ograda, satul, lumea în care se născuseră de câteva generații?

Revenim la romanii veniți în Dacia. Lucian Boia nu este singurul care neagă romanitatea celor care au adus limba latină în Dacia. După mintea acestor Boia, destul de mulți și de bună credință, coloniștii romani erau de etnii foarte diferite, sigur nu erau italici, latini!… Ceea ce ar însemna că limba latină nu era limba lor maternă. Îmi fac un titlu de merit din faptul că am cercetat mai atent această chestiune și am demonstrat măcar atât, că latinofoRii, cei ce au adus latina în Dacia, erau vorbitori foarte buni ai limbii latine! Latina era limbă maternă pentru cei  mai mulți dintre ei! Dă mărturie în acest sens limba română, care a păstrat o mulțime de caracteristici specifice ale latinei care s-au pierdut în celelalte limbi romanice!

Dl Matei Udrea citează corect surse neutre, potrivit cărora latinitatea limbii române poate fi apreciată pe la mijlocul clasamentului alcătuit pe acest criteriu de câțiva specialiști ingenioși! Acești specialiști au ignorat însă un dat esențial: celelalte limbi romanice au rămas în contact nemijlocit cu latina până târziu, în miez de ev mediu, prin școală, biserică și adminstrație, care au folosit limba latină literară încă un mileniu după ce aceasta se transformase, la nivelul vorbirii populare, în altă limbă! Latina vorbită în Dacia a rupt orice legătură cu latina vorbită oficial sau în restul imperiului, evoluând de capul ei. O evoluție organică, naturală o putem numi, în vreme ce la celelalte limbi romanice, când le cântărim romanitatea, e bine să dăm deoparte influența cultă a limbii latine, prin școală, biserică etc. drept care gradul de romanitate al acestor limbi scade spectaculos.

Așadar, la drept vorbind, locul nostru în clasamentul respectiv trebuie să fie undeva mai sus! Și nu lipsesc specialiștii care apreciază că româna este cea mai fidelă moștenitoare a limbii latine vorbite! Am susținut – și sper că am demonstrat, că româna păstrează cel mai mare număr de forme neregulate, idiomatice, din gramatica limbii latine. Morfologia unei limbi se simplifică cel mai mult atunci când o limbă nu mai e vorbită ca limbă maternă. Latina din Dacia, spre deosebire de cea din Galia, nu a trecut prin această fază nefericită! Fiecare generație a vorbit-o corect! A fost vorbită mereu ca limbă maternă, nativă, de către cei mai mulți vorbitori ai ei! Numai așa se explică anumite particularități ale limbii române, faptul că a conservat fapte de limbă latină uitate în toate celelalte provincii și limbi romanice!

Legătura dintre români și latinitate ar fi imaginară, după Boia. Cum ar putea fi altfel?! Să fie o amintire de familie? Există la români o tradiție populară, un folclor care păstrează amintirea lui Traian, bunăoară. Și alte amintiri, pe care le-a inventariat Nicolae Densusianu și alți cărturari ai neamului. Amintiri din antichitatea romană și dacică ori chiar preromană! N-or fi toate corecte aceste ipoteze, dar, mai presus de toate, aceste amintiri trebuie comparate cu amintirile păstrate în tradiția populară a celorlalte popoare romanice! Comparația trebuie să înceapă cu tradiția populară cea mai importantă: graiul național! În graiul nostru, numai al nostru, s-a păstrat amintirea și semnificația deplină a etnonimului ROMANUS! Celelalte popoare romanice l-au uitat, l-au abandonat!… Și-au uitat numele!…  De ce Lucian Boia, ca român ce zic unii că n-ar fi, nu simte nevoia să evidențieze această ispravă a conștiinței de sine românești?! Este rarisim ca un popor să nu-și schimbe numele vreme de trei milenii!… Ab Urbe condita până azi!

Ne mai zic unii VALAHI. Nume vechi și acesta, care nu se poate să fi dăinuit până azi fără sprijinul conștiinței noastre etnice, a valahilor! Culmea este că lingviștii dau acestui cuvînt o explicație etimologică legată tot de noțiunea de ROMANUS! Adică V(a)lah ar fi însemnat la origine, origine germanică, tot romanus!…

Comparația propusă, la nivelul tradiției populare, orale, pune imediat în evidență un fapt impunător: valoarea acestei culturi populare! Bogăția, complexitate, adâncimea, autenticitatea acestei culturi la noi, la români, este de necomparat cu a altor popoare romanice! Și nu numai! Fenomenul românesc, care a intrat sub lupa lui Lucian Boia, nu poate fi prezentat în cele mai succinte fraze fără a scoate în evidență această componentă care ne definește și ne singularizează într-un mod mai mult decât onorabil! La nivel superlativ, au decis unii comentatori și specialiști neutri!…

Românii sunt făuritorii celei mai importante culturi populare din Europa! Această cultură populară, rurală, poartă deseori pecetea Romei. Dar și alte amintiri, cum spuneam, mai vechi decât descălecatul Bădiței Traian! Avem, ca popor, memoria cea mai prodigioasă! M-ai auzit?, Lucian Boia… O memorie la purtător, pe umeri instalată, nu în biblioteci și rafturi de cărți prăfuite, uitate, rareori, când și când, răsfoite!… Ai stricat, individule, măcar o propoziție despre această cultură populară, țărănească, asupra căreia o mulțime de cărturari străini s-au aplecat cu uimire, în extaz chiar?!…

Așa analfabeți cum au fost țăranii români sute de ani, ei erau departe de a fi neștiutori! Știau multe, în calitatea lor, a fiecăruia, de coautor, de custode al tradiției orale! Vezi mitul (sic!) numit Vitoria Lipan.

Ca istoric, Lucian Boia ar fi trebuit să constate că ideea latinității a făcut istorie pentru români!… Dacă ortodoxia ne-a salvat dinaintea Islamului, conștiința latinității ne-a ferit de avansurile panslavismului și de agresivitatea politicii de maghiarizare! Ofensiva acaparatoare a Rusiei s-a lovit de un popor, de o lume, cea românească, a cărei rezistență a fost în mod decisiv potențată de conștiința latinității! Repet: această conștiință a latinității, a romanității, a făcut istorie! O istorie pe care numitul Lucian Boia nu o cunoaște, deci nici n-o recunoaște!… N-a studiat-o niciodată!

La niciun alt popor romanic conștiința latinității nu a constituit un reazem așa de puternic la greu, în momente de cumpănă. Mă refer în primul rând la ultimele două secole de istorie românească! De la Școala Ardeleană până azi!

4. Ţările române sunt ultimele apărute în Europa, în secolul al XIV-lea, întârziere care explică faptul că suntem la coada continentului din toate punctele de vedere.

Există un consens printre istorici privind această „întârziere”.  E foarte adevărat că românii s-au organizat într-o formațiune statală mai târziu. Cronicarii noștri au explicat mai multe asemenea întârzieri prin faptul că țara în care Dumnezeu ne-a dat să trăim se află „în calea tuturor răutăților”! Dacă te simți însă solidar cât de cât cu acest popor, mai bagi de seamă un lucru: românii și-au creat un stat propriu mai târziu, așa e!, numai că o dată înființate aceste state, ele n-au mai dispărut de pe harta politică a Europei niciodată! Muntenia și Moldova, la care putem adăuga și Transilvania, de la data apariției lor și până azi au avut o existență neîntreruptă! Care popoare din Europa se mai pot lăuda cu o asemenea continuitate?! Cel puțin la popoarele cu care ne învecinăm situația este cu totul alta! Atât în sud, cât și în vest sau nord!… Numai Marea Neagră ne întrece în stabilitate și continuitate…

Așa se face că atunci când în jurul nostru au apărut sau reapărut state naționale după secole de absență de pe hartă, conducătorii popoarelor respective – mă refer la bulgari și unguri, au venit la București și au cerut să facă stat comun cu românii! Îi speria autonomia! Se desvățaseră să mai fie suverani. Bulgarii în 1880, și ungurii în 1920, au cerut parteneriat, federalizare, întovărășire, cum vreți să-i zicem, cu noi, cu amărîții de români ai lui Lucian Boia!… Nu mai știau cum e să fii de capul tău, nici bulgarii, nici maghiarii! Se obișnuiseră, sute de ani, sub tutela sau călcâiul altei autorități suverane! 

Însăși apariția statelor românești, spre deosebire de alte țări (state) din zonă, s-a produs fără amestec și tutelă străină, externă! Ca o inițiativă „locală”! Au pregetat românii să-și afirme existența, dar când au făcut-o n-au mai plecat de pe harta lumii!

Nu am cerut de la nimeni voie sau sprijin să ne facem stat! Iar când am fost nevoiți să acceptăm obediența față de turci, conducătorii noștri s-au priceput să negocieze și să păstreze pentru Țară cele mai importante prerogative ale suveranității: turcilor li s-a interzis să cumpere moșii în țările românești sau să înalțe moschei! În țările românești s-a dus o viață românească tot timpul, dintodeauna! Și aceasta este esența suveranității!

Mircea Eliade și Vasile Pârvan, pe urmele altor istorici români și străini, au semnalat rolul jucat de români și de statele înființate de ei aici, la porțile Europei. Un rol de santinelă, ducând o existență în nesiguranță, cu rare perioade de pace și înlesnire! La adăpostul asigurat de noi, în Vest ceilalți creștini au ridicat catedrale mândre, orgolioase, la care s-a trudit decenii la rând sau secole chiar! La noi s-a inventat Biserica pusă pe roți, în căruță purtată, ca să o putem lua cu noi când satele erau nevoite să plece în bejenie din calea răilor…  

În 1994 poetul Ioan Alexandru a fost invitat în Germania, unde urma să se întâlnească chiar cu președintele țării. Mi-a cerut o idee, ce să-i spună marelui lider politic european din partea românilor. Avea Ion destule idei, nu-i vorbă, dar nu strica să aibă din ce alege, cât mai multe. Așa că i-am sugerat și eu una: frate Ioane, spune-i neamțului că noi românii trăim un sentiment de frustrare, de amărăciune, când vedem că Europa Occidentală se lasă invadată de musulmani! Noi, românii, câteva secole bune ne-am opus pătrunderii necredincioșilor dincolo de noi, în inima Europei! Iar acum vedem cum aceștia iau avionul și trec pe deasupra noastră ca să se stabilească nestingheriți în Occident, li se permite să-și facă geamii și moschei mărețe etc. Ne simțim păcăliți! Păcat de sacrificiile noastre!…

5. Universitatea din Bucureşti s-a înfiinţat cu 500 de ani în urma celei de la Praga, de exemplu, de aceea nu putem concura cu restul Europei ca nivel de educaţie şi instruire.

     

Nivelul nostru de educație și instruire s-a putut vedea cel mai bine, măsurat în modul cel mai corect, când copiii români, după câțiva ani de școală în România, au ajuns să-și continue studiile în străinătate! E poveste bine cunoscută: copii care în România erau mediocri, în Occident au devenit premianții clasei! Matematica făcută în clasele 9-10 se face numai la facultate, în țări cu veche tradiție academică, universitară!

După 1990, o directivă specială venită de la Bruxelles și aplicată în toate școlile noastre a impus coborîrea nivelului de predare, să nu se mai învețe atâta în școlile românești!

Am avut ocazia să vorbesc cu mulți străini, aproape toți mi-au relatat uimirea că în toate casele de români în care intraseră găsiseră o bogată bibliotecă, cu sute de volume, cu tiluri dintre cele mai valoroase, mai „clasice”!

Miron Grindea, ziarist londonez plecat din România înainte de 1940, revenind prin anii 70, avea numai cuvinte de încântare pentru nivelul canalului cultural al Televiziunii, era entuziasmat de câtă muzică simfonică se transmitea!! Nu l-am prea crezut când mi-a spus că asemena canal TV nu exista în Anglia și nici în tot Occidentul… Azi, în România care trăiește tot mai intens după modelul occidental, un asemenea canal este tot mai greu de întreținut…

6. Tot ceea ce este cât de cât bun în România, tot progresul (atât cât este), îl datorăm străinilor. Carol I a fost cel mai mare conducător al ţării, edificiile arhitectonice de calitate au fost ridicate de francezi. Concluzia lui Boia: românii n-au fost şi nu sunt capabili de nimic, iar fără minorităţile evreiască şi germană, lucrurile ar fi stat şi mai rău!

Carol a fost adus în România nu ca să conducă Țara, o puteau conduce și românii. S-a făcut însă un calcul și s-a ajuns la concluzia că ar fi bine să avem un domnitor străin, dintr-o familie de regi și împărați! Ca să avem astfel „o pilă” la cel mai înalt nivel european, acolo unde se iau deciziile majore. Ca să putem intra în sistenmul de alianțe politice, imposibil de ignorat sau de evitat! Cu acest calcul a fost de acord și Cuza!

Majoritatea țărilor din vecinătatea noastră, de voie, dar mai ales de nevoie, căci li s-a impus, au avut în frunte regi sau prinți străini. Cel mai concludent exemplu sunt ungurii, al căror stat apostolic, adică înființat de Vatican, cu sprijinul și sub tutela Bisericii Catolice, a avut cu precădere regi străini! Regii de sorginte ungară îi numeri pe degetele de la o singură mână!

Ceea ce am făcut noi abia în 1866, în restul Europei se făcea de sute ani! Nerușinatul de Boia ne face acest reproș, că am adus un rege străin?! Dar uită să spună că acel rege nu ieșea din cuvîntul lui Ion C. Brătianu, întemeietorul adevăratei dinastii, a Brătienilor, care a condus Țara după 1848 vreme de un secol!

Da, avem multe clădiri ridicate de arhitecți francezi! Dar mai presus de orice avem un stil arhitectonic românesc, numit și brâncovenesc! Ați auzit de așa ceva cu privire la celelalte popoare ale Europei?! Acest stil este predominant la Casa Poporului, cea mare clădire din lume. Cel care a dispus ridicarea ei a mai avut o ambiție, pe lângă aceea de a construi în România clădirea cea mare din lume: anume să fie ridicată și terminată, cu finisaje cu tot, folosindu-se numai materiale și dotări made in Romania!… Ai comentat vreodată această poveste, dle Boia?

Evident, din punct de vedere arhitectonic – dar și din altele, Transilvania poartă o pecete nemțească, o amprentă germană de preț, pentru care trebuie să le fim recunoscători sașilor și șvabilor, a căror plecare din România reprezintă într-adevăr o mare pagubă!… Este semnificativă dificultatea cu care foarte mulți germani din România s-au integrat în mediul total nemțesc din Germania! Traiul printre români și-a pus și pe ei o amprentă de preț pe care se străduie să n-o piardă!  

În privința evreilor din România, îmi vine în minte un text al lui Jacob Negruzzi, dacă nu mă înșel. O epistolă, în care  deplânge soarta Iașilor, oraș pe care „invazia” evreiască îl urâțise. În ce fel? Toate casele din Iași aveau dintotdeauna o curte, o grădină cu flori care mai de care mai frumos aranjată, de parcă locuitorii orașului s-ar fi întrecut între ei cine are grădina cea mai îmbietoare! În timp, tot mai multe case, mai ales de pe ulițele centrale, și-au schimbat proprietarul. Casele cumpărate de evrei le recunoști, spune scriitorul moldovean, după aspectul jalnic al curții, al grădinii de care nu se mai ocupă nimeni!… Comentând la seminar acest text, asistentul ne-a făcut atenți că în perioada interbelică prinseseră și evreii gustul grădinii cu flori și Iașul arăta din nou, cel puțin din această perspectivă, a oraș moldovenesc, românesc…

Frate-meu, care a fost medic la țară vreo patru ani, a făcut o observație asemănătoare: într-un sat dobrogean recunoști ograda unui machedon după acest detaliu: nu crește flori… Numai niale!…

Ce vreau să spun cu asta? Ca și în cazul germanilor, evreii care au avut norocul să trăiască sau chiar să se nască în România, au căpătat și ei o anumită amprentă românească, prin care se deosebesc de ceilalți evrei. Ceea ce se poate cel mai bine constata în Israel! Ce au luat evreii de la români? Nu numai imnul de stat al Israelului, nu numai aurul scos mai mult sau mai puțin ilegal din România, și atâtea altele, ci și un stil românesc de comportament care-i particularizează printre ceilalți fii ai Israelului. „Dăruind vei dobândi!”, obișnuia să spună Nicolae Steinhardt, marele român evreu. O vorbă care se potrivește cu ce am spus mai sus! Lucian Boia vede numai jumătatea acestui proces! Nu are ochi pentru a consemna câștigul dobândit de evrei! Ține să ne scoată cu orice preț datori la toată lumea! Nu are habar, sărmanul, cât de plăcut este pentru român să se simtă dator și recunoscător!… Numai să aibă cui! 

7. Românii, spre deosebire de celelalte ţări din regiune, s-au lăsat convertiţi la comunism fără să se opună. Au cooperat şi s-au adaptat obedienţi la regimul sovietic, în loc să-l înfrunte, ceea ce arată duplicitatea şi laşitatea acestui popor.

8. În anii 1970-80, poporul român se adaptase perfect la noua realitate comunistă, nu mai existau proteste chiar dacă Securitatea se „înmuiase“.

9. Protestatarii de la ultimul miting al lui Ceauşescu nu ştiau nici ei prea bine ce vroiau.

10. În finalul broşurii, ca un corolar, se afirmă, argumentându-se cu „ştiri“ luate de la posturile TV, că „până şi Bulgaria“ a luat-o înaintea României. Statul vecin e dat de Lucian Boia drept exemplu de progres. 

Comentând teza acestui Boia numerotată mai sus cu cifra 7, domnul MATEI UDREA afirmă, pe bună dreptate, că această teză „este, poate, cel mai dureros neadevăr, cu atât mai mult cu cât Lucian Boia a trăit perioada comunistă de la un cap la altul.” Adăugăm și noi următoarele obiecții:

Românii sunt poporul care a făcut cel mai mult pentru opoziția anti-comunistă! În timpul Primului Război Mondial, după instaurarea bolșevismului în Rusia și după primele încercări leniniste de a-l exporta în Europa, românii au făcut o mulțime de lucruri care, în final, au stopat revărsarea comunismului asupra continentului nostru! Printre altele, la loc de cinste și de veșnică pomenire, pun gestul homeric al generalului POETAȘ, pe frontul din Moldova, în 1918, când a văzut să soldații ruși fac propagandă bolșevică printre soldații români, îndemnându-i să facă și ei o revoluție, adică să-i alunge pe ofițeri și să-l dea jos pe rege. Năstrușnicul general i-a dezarmat pe mujici, apoi le-a dat jos pantalonii și le-a administrat fiecăruia o sfîntă „bătaie la curu gol” cu centironul propriu! Firește, această „manevră” de toată frumusețea a făcut-o cu ajutorul soldaților români, țărani și ei, ca și mujicii ruși, dar țărani cu bun simț și cu capul pe umeri!… Imginați-vă scena! E puțin spus homerică!

Ce să mai zic de campania din Ungaria, prin care Armata Română a salvat Ungaria din ghearele bolșevismului criminal!… Nici până azi vecinii noștri nu au fost în stare să ne mulțumească în mod „solemn și oficial”! De partea cealaltă a frontului de Est, trupele de români ardeleni din cadrul armatei imperiale, habsburgice, au fost singurele pe care nu le-a luat șuvoiul revoluționar, anarhic și criminal! Disperate, autoritățile imperiale au apelat la Maniu și la românii din armata imperială cerându-le să intervină împotriva „revoluționarilor” din Viena și Praga, manipulați de la Moscova! Românii au salvat și prin această intervenție neoficială Europa, asediată de „stafia comunistă” într-un mod foarte concret, vizibil și palpabil! Cu sute și mii de victime din rândurile „burghezo-moșierimii” austro-ungare!

Aflu de la dl Liviu Petrina că Primăria Vienei intenționează să consemneze acel moment printr-un monument închinat militarilor români de la 1918!… Le dau o sugestie edililor vienezi: să mai facă un monument al recunoștinței austriece și pentru contribuția românilor la eșecul asediului Vienei, cel din 1683, parcă! Dacă turcii ar fi cucerit Viena și Austria, vă dați seama ce se întâmpla în continuare?!…

Șerban Vodă a plătit cu viața pentru prestația valahă sub zidurile Vienei!… Ai scris vreo propoziție pe acest subiect, mare istoric ce ești, Lucian Boia?!…

Zilele trecute Lucian Boia și-a lansat o carte despre Primul Război Mondial, unde se vorbește mai ales de români! O vorbă nu spune Lucian Boia despre rolul decisiv jucat de români în stoparea expansiunii comunismului!… Subiect tabu pentru istoricii noștri mercenari! Nu le trece prin minte să consemneze acest merit românesc care s-a manifestat la scară universală! Repet: prestația românească de la sfârșitul Primului Război Mondial este capitol din istoria universală! Știa el Engels ce știa când dorea extincția românilor ca popor! Fără români, fără intervenția noastră, a valahilor, expansiunea bolșevică avea șanse mari să meargă până la capăt! Adică până la Atlantic!

Iată-i însă că, prin liderul lor, istoricii mercenari se grăbesc să acrediteze teza opusă, cum că noi am agreat comunismul!…  Cum bine comentează dl MATEI UDREA, numitul Boia se face că nu știe nici de rezistența partizanilor din munți, de „parașutiștii” care au venit din Occident să-i susțină pe acești partizani… Fenomen unic în tot lagărul comunist.

Nu am fost vrednici, noi, urmașii acelor eroi „din munți”, să le cinstim și să le înnemurim sacrificiile!… Dar timp mai este ca să ne îndreptăm greșeala, oricât se vor opune sponsorii cărților scoase de acest istoric inventat peste noapte, numitul Boia!…

E adevărat că românii au agreat ceea ce unii, cu un termen foarte potrivit, au numit național-comunismul lui Dej și Ceaușescu! Care a fost cu totul altceva decât comunismul bolșevic, imaginat și pus în practică de Lenin-Stalin și cominterniști! Mă număr printre acei români care au agreat național-comunismul! Cei mai mulți români s-au aflat în această postură care, de la o zi la alta, devine tot mai onorabilă! Și numărul „nostru” e tot în creștere, domnilor!

Se plânge Lucian Boia că n-am avut și noi disidenții noștri!… Chiar n-a aflat ce s-a aflat după 1990?, anume că disidenții din Polonia sau Cehia și alte țări din „lagăr” au fost agenți KGB? Că așa zisul fenomen al disidenței anti-comuniste, a lui Havel sau Walessa, a fost o făcătură KGB-istă bine controlată? Ce fel de istoric ești, individule?! (Nota bene: singurul disident curat se pare că a fost Paul Goma al nostru! Singurul sau unul dintre puținii!…)

Lucian Boia, l-ai citit pe Larry Watts, americanul care v-a făcut de rîs pe toți istoricii lui pește din România?! L-ai citat măcar o dată?!… Nu mai poți face azi vreo referire la „epoca Ceaușescu” fără să te referi la americanul care a salvat onoarea Americii printre români!

Așa cum Larry Watts nu va fi niciodată publicat la editura Humanitas, la fel nici cei ce publică la această editură nu-l vor cita pe Larry Watts, autorul care a dezvăluit cât de real și de bine instituționalizat este antiromânismul în lumea de azi, cea de după Primul Război Mondial! Cât de activ a fost anti-românismul sovietic și al acoliților lor din tratatul de la Varșovia! Cât de real a fost, în replică, anti-sovietismul românesc, al lui Ceaușescu personal!

Mult discutatul anti-semitism nu a produs nici pe departe efectele anti-românismului! Nu cred că există persoane care trăiesc de pe urma anti-semitismului așa cum există persoane care ies la pensie după ce o viață întreagă nu au făcut altceva decât să gândescă și să acționeze, din proprie inițiativă sau la ordin, împotriva intereselor românești! Deseori pensia fiindu-le plătită chiar de statul român!… Nu mă aștept să găsesc în vreo broșură de-a lui Lucian Boia nici măcar cea mai timidă aluzie la existența acestei îndeletniciri criminale: anti-românismul!

Cât privește termenii în care comentează Lucian Boia evenimentele din decembrie 1989 și ce a mai urmat, las pe altă dată punerea la punct necesară. Consemnez numai un fapt: ca să se producă mascarada din decembrie 1989 a fost nevoie de efortul conjugat al celor mai importante entități diversioniste de pe planetă: KGB, CIA, Mossad și celelalte, binecunoscute. KGB și fratele său GRU au dislocat în România efective uriașe: peste 30.000 de agenți!… Câtă onoare ne-au făcut astfel și nouă, românilor, și lui Ceaușescu!… Unde în Europa căderea comunismului a mai necesitat o concentrare de forțe internaționale atât de vastă?!

Semn că suntem mari și tari, domnule Boia! Suntem o nucă tare pentru cei ce ne vor capul!… Îmi pare rău că asta vă deranjează atât de tare și nu vă face deloc plăcere! Cu cărțile pe care le publicați, nu vă faceți iluzii că ne veți „înmuia”! Nu mor caii când vor javrele!

Cândva, cu ani buni în urmă, fără să ne cunoaștem propriu zis, ne salutam cu plăcere în holul Universității din Edgar Quinet! Păreați un om normal! Un om! V-ați schimbat atât de mult sau așa cum sunteți acum ați fost dintotdeauna, iar eu nu v-am „citit” ca lumea la timp?!…

Deunăzi v-am citit și ultima broșură, mai sus pomenită, despre Primul Război Mondial. M-a edificat deplin, căci nu eram decis prin ce să explic „derapajele” dumneavoastră: ignoranță sau rea credință? Lipsă de profesionalism, adică impostură, sau mercenariat penibil, ticălos?…

Voi reveni, deci. Până atunci să-i dăm rând informației cu care domnul MATEI UDREA respinge demonstrația pe care încearcă să o facă același Lucian Boia, cum că „bulgarii ne-au luat-o și ei înainte”: cică președintele Bulgariei e mai dihai și mai de belea ca toți președinții noștri post-decembriști. 

Citez: „Actualul preşedinte al Bulgariei a fost bodyguard, asigura paza interlopilor înainte de a fi propulsat în funcţia actuală. Atât.” Ai naibii bulgari!… Ce le-a trecut prin freză?!… O fi adevărat? Chiar că ne-au luat-o înainte!...

Ion Coja

Ec. dr. Radu Golban - Are un avanpost autist dreptul la unitate naţională?

România, santinelă la poarta Europei

Ec. dr. Radu Golban

Sâmbătă, 26 Aprilie 2014 19:48
Are un avanpost autist dreptul la unitate naţională?

S-ar putea oare traduce pe româneşte în contextul identificării unei strategii de unitate naţională „Ein Volk, ein Reich, ein Führer”? (Un popor, un stat, un conducător). Maimuţărind mereu după cum bate Bruxelles-ul din palme, aşa, după ureche, înseamnă că un stat naţional are trei elemente constitutive, deci, o cauză românească dincolo de Prut are trei dimensiuni:

- Prima dimensiune o constituie Moldova cea economic subdezvoltată şi etnic relativ eterogenă care, unindu-ne, doar ne-ar costa bani.

- A doua dimensiune este cea a României junioare în U.E., în calitate de dascăl al Chişinăului, care îndeamnă Moldova să meargă pe drumul integrării europene.

- A treia este cea a momentului trăirii unui sentiment de apartenenţă etnică şi profundă identitate naţională cu fraţii de peste Prut sau, mai recent, chiar şi Nistru, când o terţă parte ameninţă glia strămoşească. Este drept că mai uşor ajunge un repetent cândva dascăl, decât să combaţi o atitudine naţională care se manifestă doar din reflecţie. Seismele politice actuale din unele state membre ale fostei Uniuni Sovietice, al căror trecut s-a intersectat cândva şi cu statalitatea românească, dau curs unor serii întregi de discuţii în special din a treia categorie a dimensiunii unităţii naţionale, cea de natura unei replici la ameninţările din exterior, chiar dacă în mod normal privim aceste zone cu un dezinteres făţiş.

Nu doar traducerea lozincii germane din anii treizeci este greşită. Modul simplist de a privi peste Prut în aceste trei dimensiuni este exact contrariul celui mai firesc curent unui stat naţional care se defineşte şi prin integritatea sa teritorială, fie ea una istorică. Ceea ce a fost în timpul campaniei partidului naţional-socialist la referendumul în care s-a supus la vot anexarea Austriei, varianta aplicată şi populistă a doctrinei juristului german Georg Jellinek (1851-1911) a celor trei elemente constitutive ale statului. 1) popor, 2) teritoriu şi 3) putere de stat, relevante chiar în contextul reunificării Germaniei, este în doctrina România de-a dreptul inexistent. A îngâna fără vlagă ceea ce probabil Bruxelles-ul ordonă şi Bucureştiul aplică cu supuşenie, adică să ignore o cauză românească la nord şi est de graniţele ţării, este dovada schimonosirii instituţionale din fruntea statului. România până în zilele noastre nu a găsit un mod de a gestiona onorabil litigiul naţional.

Momentele istorice pentru articularea interesului şi identităţii naţionale în acest conflict la graniţele României sunt consecutiv ratate de decidenţii de la Bucureşti. Preocupaţi cu obstinaţie de identificarea unui succesor în fruntea statului sau de moşiile unuia sau altuia, eclipsează prin subiecte puerile, un prilej rar întâlnit al istoriei, când se amestecă din nou în Europa cărţile frontierelor statale. Modul cum se sare sau se trece peste această realitate este pe măsură să facă dintr-un subiect naţional o „trans-problemă”. Mutarea unei probleme din lipsa unei strategii de unitate naţională dintr-o zonă în alta şi ipocrizia în privinţa politicii etnice în zone cu denumiri predispuse la „trans-probleme” naţionale precum Transilvania, sau mai recent şi Transnistria, sunt trăsăturile tipice unei conduceri parvenite.

Săptămâna trecută, apelul emoţionant al elevilor români de la Liceul „Lucian Blaga” din Triaspol prin care cer ajutor României a copleşit o ţară întreagă. Orientarea spre Rusia a zonei separatiste din Republica Moldova este o ameninţare la dreptul de păstrare şi exprimare a etniei române. Pe cât este de autentic şi de captivant sentimentul de apartenenţă naţională, pe atât este de îndoielnică şi indecisă strategia pentru atingerea obiectivului de unitate.

Nu este nici prima şi nici ultima dată când, narcotizaţi de pulsul spiritului naţional, acţionăm emoţional, ştergându-ne lacrimile cu mâneca pijamalei, în loc să avem un aport propriu la nivel de dogmă, de unitate a României. România, ultimul stat din Europa mutilat de Tratatul Hitler-Stalin, dă dovadă de o politică autistă faţă de un drept naţional istoric şi se comportă cu pasivitate dincolo de problema reală. Uităm că actorii de ieri şi de azi, Rusia şi Germania, care au împărţit cândva Europa, mai au de rezolvat încă o restanţă în estul continentului. Politica de fărâmiţare a statelor mari şi mijlocii în favoarea transformării lor în metereze nu poate fi oprită decât printr-o politică - a Bucureştiului - de integrare regională sub tutela românească, dacă nu dorim să fim transformaţi într-un ciur ucrainean. Surplusul de siguranţă nu constă în prezenţa unei escadrile de avioane de vânătoare deoarece ameninţarea se datorează instrumentalizării politicii minorităţilor naţionale de către hegemonii Europei, şi nu unor atacuri militare din afara ţării.

Abia atunci când vom rezolva cauza românească după lecţia germană a lui Georg Jellinek, când o vom transforma în raţiune a statului, nu într-o „trans-problemă”, vom fi şi noi integraţi în rândul familiei de state europene şi nu vom rămâne o santinelă la poarta Europei.