joi, 24 aprilie 2014

Ion Coja) „Orice idee ar susține, Vadim va sfârși prin a o compromite!”



„Orice idee ar susține, Vadim va sfârși prin a o compromite!”


Vadim înainte și după 1990

„Cred că este momentul unui divorț civilizat între PRM și Vadim”

Domnule profesor ION  COJA, ați promis că veți veni cu detalii noi asupra rolului nefast jucat de Corneliu Vadim Tudor în politica românească. 

         Despre rolul nefast al individului nu mai este nevoie să dau niciun detaliu. Orice om cu judecată sănătoasă și-a dat seama de răul imens făcut de acest Vadim. A compromis ideea națională, a coborît discursul naționalist la nivelul șanțului, al mahalalei sordide, a discreditat partidul naționalist pe care îl conduce. Este principalul vinovat pentru situația în care ne aflăm: nu avem în Parlament oameni care să reprezinte electoratul naționalist. Iar în România electoratul naționalist trece de 40%. Problema este dacă Vadim a făcut atâta rău din prostie, fără să-și dea seama, sau din ticăloșie! Aceasta e întrebarea! Deci eu am promis că voi veni cu detalii privind ticăloșia sa, abjecția prestației sale. Asupra răului făcut de Vadim, nu încape nicio îndoială. Să vedem ce se poate spune despre ticăloșia sa, ca explicație a răului produs în jurul său. 

Aveți și documente, sper.

        Există tot mai multe dovezi că înainte de 1990, cei care de ani de zile erau preocupați de debarcarea lui Ceaușescu au organizat un vast sabotaj, menit să scadă popularitatea lui Ceaușescu, să exaspereze populația, să ne pregătească pentru a ieși în stradă la momentul decis de ei, manipulatorii istoriei! Am dovezi că atât frigul din case, cât și sărăcia din galantarele magazinelor au fost amplificate prin acțiuni de sabotaj. Precum și alte mizerii, cunoscute din acea vreme, mizerii care n-ar fi fost atât de dureroase și de exasperante dacă trădătorii din PCR, din Securitate ori Armată nu ar fi profitat de orice ocazie pentru a spori cota de absurd din existența noastră în anii Epocii de Aur! Deocamdată, în discuția noastră, am în vedere sabotajul făcut de cei care s-au ocupat de cultul personalității tovarășului. A existat un vast serviciu de propagandă, cu sarcina de a ne face pe toți să-i iubim pe Nicolae și Elena Ceaușescu, și să fim mulțumiți, chiar mândri de realizările României noastre Socialiste! Sunt convins, ba pot spune că am dovezi, că și această activitate, atât de importantă, a fost sabotată, desfășurându-se în forme care au stârnit printre români mai degrabă un efect invers: repulsie și lehamite față de Ceaușești. În primul rând prin exces, prin exagerarea laudelor și omagiilor aduse celor doi și prin frecvența cu care eram bombardați zilnic în mass media de chipul și numele lui Ceaușescu. 
        Mulți au participat la corul lăudătorilor din oportunism, firea lor de lingăi incorigibili determinându-i să nu piardă nicio ocazie de a-l adula și supradimensiona pe bietul Ceaușescu. Alții l-au lăudat cu sinceritate, dar prostește, cu argumente caraghioase sau puerile. Alții însă l-au lăudat pe Ceaușescu în cadrul unui program kaghebist de subminare și deformare a imaginii sale reale. Eu îl includ pe Vadim în această din urmă categorie! Și am ca prim argument faptul, ascuns de Vadim, că el s-a ocupat intens de scenariile și regia acelor monstruoase spectacole de masă care ne-au îngrețoșat pe toți atât amar de ani. Vadim a scris textele acelea atât de nesuferite, apologetice dincolo de orice măsură sau cenzură a bunului simț, texte pe care toți le auzeam la radio și televiziune însoțind prezentarea evenimentelor în care era implicată persoana lui Ceaușescu. Vadim a fost plătit cu bani grei să-și pună talentul literar în slujba acestui sabotaj prin care organizatorii loviturii de stat din decembrie 1989 au pregătit de ani de zile discreditarea lui Nicolae Ceaușescu. Cred că arhivele CC al PCR, deocamdată inaccesibile, vor furniza multe documente neașteptate. Din păcate, opinia publică a fost indusă în eroare și s-a mulțumit cu deconspirarea și cercetarea arhivei Securității. Pentru multe subiecte, arhiva PCR poate fi mai importantă. Din arhiva secției de propagandă a PCR am putea afla lucruri interesante despre cum a fost sabotat Ceaușescu prin lăudătorii săi, cine a organizat acest sabotaj etc. Inclusiv rolul lui Vadim în cultul fals, pervers, al personalității lui Nicolae Ceaușescu! 

Sincer să fiu, argumentul Dvs nu este convingător. Faptul că Vadim va fi găsit pe un stat de plată al PCR nu spune mult, căci vor mai fi fiind și alții! Gândiți-vă la Adrian Păunescu, Nicolae Dragoș, Dinu Săraru, chiar și Octavian Paler, care a lansat sintagma EPOCA DE AUR...

      Sunt foarte mulți, e drept, dar dintre ei numai Vadim și-a depus carnetul PCR în vara lui 1989, în semn de protest, de dezicere...

A făcut un asemenea gest Vadim?! 

      L-a făcut, dar ecoul nu a fost pe măsura așteptărilor, adică la Europa Liberă nu s-a făcut caz de Vadim, așa cum s-a făcut de Dan Deșliu, care și el renunțase la calitatea de membru al PCR. De ce a făcut Vadim acest gest neașteptat și care nu i se potrivea nicicum? Eu nu găsesc decât o singură explicație: Vadim făcea parte din complot, a știut ce urmează să se întâmple cu Ceaușescu și atunci a încercat să schimbe masca, să ia chipul dizidentului. Nu l-a luat nimeni în serios, dar asta e altă poveste. Important este să ne spună Vadim de unde a știut în vara lui 1989 că trebuie să-și abandoneze stâpânul?! Oricum, aceasta este interpretarea mea, s-ar putea să greșesc. Să ne explice Vadim gestul său de renunțare la calitatea de membru al PCR! Până acum n-a dat nicio explicație coerentă.

Atât?

        Deunăzi, un scriitor din Craiova, mi-a povestit cum a încercat dînsul, în ianuarie 1990, să scoată o revistă mai naționalistă. Ca orice oltean, s-a adresat altui oltean, spre a fi sprijinit. Un astfel de oltean, cu o poziție tare în presa de atunci, era dl Darie Novăceanu, director la Adevărul. I-a împărtășit acestuia intenția sa și a primit următorul răspuns: nu are rost să te ocupi dumneata, o revistă naționalistă va fi scoasă de Vadim!... De la Darie Novăceanu citire!
        Evident, era vorba de revista România Mare, care a apărut câteva luni mai târziu. Discuția, repet, a avut loc în ianuarie 1990. Planificarea la acea dată a apariției unei reviste naționaliste condusă de Vadim nu are altă explicație. Este clar, cel puțin pentru mine, că planificarea se făcuse mai demult, dinainte de decembrie 1989... Oricum, sigur e că alții au decis înființarea revistei România Mare, iar Vadim a fost pionul de execuție! Însăși înfățișarea revistei, modul de paginare etc. au fost copiate după o publicație grecească, controlată de serviciile speciale elene! 

Această poveste într-adevăr mă pune pe gânduri! Dacă nu mă înșel, în apariția revistei România Mare a avut un amestec și Petre Roman! Se cam leagă lucrurile...

         Petre Roman nu putea să-l sprijine pe Vadim din simpatie personală, din afinitate spirituală. A făcut-o numai pentru că acesta era scenariul și trebuia să-l respecte!... Mai trebuie știut că imediat de la apariția sa, în sprijinul revistei au sărit o mulțime de oameni din Vatra Românească! Adică din PUNR! Oameni de bună credință! Patrioți adevărați. Care au scris pentru revistă despre ce se întâmpla în Ardeal sau au difuzat revista voluntar. În aceste condiții, te întreb: de ce Vadim nu s-a înscris în PUNR? Și, mai ales, întreb de ce a înființat un partid naționalist de vreme ce deja exista unul? De ce a făcut să apară această scindare a electoratului patriotic, naționalist, unii cu PUNR-ul, alții cu PRM?! S-a ivit astfel o concurență nefirească, deloc benefică pentru români, pentru naționaliștii români! În plus, de-alungul anilor, cele mai murdare atacuri la adresa Vatrei Românești sau a PUNR au fost găzduite de revista România Mare. Despre Funar personal s-au publicat niște texte abjecte de-a dreptul! La fel despre Radu Ciontea, despre mine! Nici publicațiile UDMR nu au fost așa de preocupate ca revista lui Vadim să publice tot felul de mizerii despre Vatra Românească și despre PUNR?

Care este explicația?

       Explicația este simplă: înființarea Vatrei Românești și a PUNR s-a produs spontan, ca reacție de auto-apărare a societății românești față de atacurile iredentismului maghiar, ale UDMR! Scenariul gorbaciovist, KGB-ist și cominternist deopotrivă, după care s-a produs lovitura de stat din decembrie 1989 și instaurarea falsei democrații de după 1990, prevedea înființarea a zeci de partide, dintre care toate partidele mai importante, inclusiv cele istorice, să fie strict controlate din umbră, prin persoane infiltrate în structurile de conducere. Scenariul prevedea și apariția unui partid naționalist, de asemenea controlat. Singurul eveniment politic neprevăzut și pe care la început nu l-au putut controla a fost apariția Vatrei Românești. Noi, după ce am înființat Vatra Românească, am cerut reprezentare în CPUN, în acel parlament de strânsură în care UDMR fusese acceptat, deși nu era partid politic. Ion Iliescu s-a împotrivit și a spus că nu putem fi primiți deoarece nu suntem partid politic. Am fost nevoiți să înființăm PUNR, Partidul Unității Naționale a Românilor. PUNR a fost imediat resimțit ca partidul naționaliștilor români. Din păcate, mulți au interpretat apariția Vatrei Românești și a PUNR ca o concurență la înființarea PNȚ-ului. Am avut discuții pe această temă cu Corneliu Coposu, și i-am reproșat că nu a luat nicio atitudine față de acțiunile udemeriste, de natură iredentistă, anti-românească. Coposu a mers cu declarații pro-maghiare până la afirmația că drumul României spre democrație trece prin Budapesta!... Binevoitori față de UDMR s-au arătat și liberalii în 1990! Pasămite, sperau la voturile maghiare pentru alegerile prezidențiale din mai 1990!... Atunci, în ianuarie 1990, când s-a aflat de crimele udemeriste și de abuzurile separatismului maghiar, toată lumea a așteptat replica lui Coposu, a PNȚCD. Această replică nu s-a produs însă. Și așa românii din Transilvania s-au văzut nevoiți să se descurce singuri, să dea ei o replică la amenințarea UDMR. A fost o replică a societății civile! Acea replică s-a numit Vatra Românească, recte PUNR!
       Cum spuneam, nici Vatra Românească, nici PUNR, deși infiltrate și ele de oamenii noii securități, nu s-au lăsat controlate de noua putere, de cei care manipulau FSN-ul. Repulsia noastră față de Brucan era publică! Noi, Vatra Românească am reacționat primii și singurii față de nebunia privatizării, așa cum o concepea gașca lui Petre Roman, prin legea 15 din 1991. Reacția establishment-ului, adică a comiternismului revenit la guvernarea României în decembrie 1989, a fost să înființeze și să susțină o altă organizație, un ONG așa zis patriotic, puternic susținut financiar, prin care să concureze și să contracareze Vatra Românească. Această organizație a fost botezată cu numele lui Avram Iancu. Pe plan politic s-a încercat slăbirea PUNR prin apariția unui partid cu aceeași orientare, naționalistă: Partidul România Mare! Dacă Vadim era într-adevăr un naționalist, un patriot, și punea interesul național deasupra celui personal, se înscria în PUNR, în Vatra Românească... Numai că noi nu i-am fi permis să transforme politica interesului național în circ, în dezbrăcinarea publică!

Vreți să spuneți că înființarea PRM a fost preconizată de Iliescu, Brucan & comp. încă dinainte de 1990?

      Nu este exclus! Oricum, apariția PRM a fost resimțită de noi, cei din Vatra Românească, ca fiind de natură să deruteze electoratul naționalist. Mai târziu ne-am dat seama că aderența mare pe care au avut-o la români Vatra Românească și PUNR a stârnit panica autorităților! Li s-a interzis militarilor să aibă vreo legătură cu Vatra Românească, de pildă. Puteau să activeze în orice ONG, numai în Vatra Românească, nu! Dar manevra principală împotriva naționaliștilor români a fost efectuată prin Vadim, care jucase rolul naționalistului de operetă și înainte de 1990, al antisemitului de serviciu, care reacționa la comandă, pe care puteau să-l controleze ușor.

De ce puteau să-l controleze așa de ușor?

      Pentru că era unul de-al lor! Nu uita că Vadim și-a scos dosarul de securitate din arhivele Securității și îl ține acasă, mai publică din când în când ce îi convine. Eu îl invit pe Vadim să pună dosarul său de urmărire la dispoziția membrilor PRM! Și-l întreb: cum a putut Vadim să-și scoată dosarul de la Securitate? Și ce interes a avut? Spune multe grija lui Vadim de a împiedica accesul altora la dosarul său de securitate. A fost urmărit de Securitate? Pentru ce soi de activități? Pentru care suspiciuni?... Și eu am fost urmărit de Securitate și nu mă deranjează ideea ca dosarul meu să fie citit de oricine dorește! Sunt chiar mândru de ce va putea citi acolo! Și ca mine sunt mulți în Țara asta! Dar au mai fost urmăriți și unii care după 1990 au făcut moarte de om ca să-și poată distruge dosarul de urmărire. Vezi Militaru și ceilalți. Chiar, ce s-a întâmplat cu dosarul lui Iliescu, al lui Petre Roman?... Deci, atâta timp cât Vadim își ascunde dosarul de la Securitate, orice suspiciune asupra integrității sale politice și morale este justificată! Iar suspiciunea cea mai verosimilă este aceea că a colaborat cu cei care l-au trădat în decembrie 1989 nu numai pe Ceaușescu, dar au trădat și poporul român! A colaborat cu ei înainte și după 1990!
       Lui Vadim nu i s-a repartizat niciun rol în timpul evenimentelor din decembrie 1989, ci numai după! Iar rolul său a fost să conducă un partid naționalist și să facă de rîs și de batjocură nu numai partidul, ci și ideea națională. Mai ales ideea! Făcându-i astfel pe mulți să se ferească de adoptarea sau afirmarea unui crez naționalist de teama că vor fi percepuți drept partizani ai lui Vadim, ai unui nebun spurcat la gură, mincinos, poltron, bolnav de narcisim, un egolatru fără măsură în tot ce face.

Dar nu credeți că personalitatea lui Vadim era prea puternică ca să se împace cu ideea de a fi numărul 2 sau 14 într-un partid ca PUNR?

      Fie, iau în calcul și ipoteza nebuniei lui Vadim, a megalomaniei sale vecină cu paranoia, care într-adevăr îi impune să fie el cel mai cu moț în orice adunare... Altfel, pleacă! Dar atunci să-mi explici ce a căutat la PNȚCD în ianuarie 1990, când s-a prezentat la poartă umil, cerând să-și pună întreg talentul său literar și gazetăresc la dispoziția opoziției!... De ce nu a venit niciodată să pună umărul alături de patrioții din Vatra Românească, din PUNR?... Simplu: pentru că menirea lui nu era să întărească naționalismul românesc, ci să-l slăbească prin divizare și discreditare, compromițându-l cum nu l-a mai compromis nimeni vreodată! Dar admit ideea auzită la unii cum că Vadim ar fi fost manipulat, că știindu-se ce soi de om este, a fost folosit, l-au ajutat să parvină în fruntea unui partid naționalist știindu-se că-l va compromite. Știindu-se că orice idee ar susține, Vadim va sfârși prin a o compromite!

Așadar și-a oferit serviciile, dar a fost refuzat de PNȚCD... Nu știam!

     Binențeles. Au făcut multe greșeli țărăniștii, dar nici chiar așa, să-l accepte alături pe unul ca Vadim! Iar pentru acest refuz Vadim s-a răzbunat porcăindu-i pe țărăniști ca pe nimeni alții! Înjurându-i și calomniindu-i cu o rară ticăloșie, folosindu-se de orice pretext! Inclusiv pe Corneliu Coposu. Oricum, Vadim ar trebui să explice ce a căutat în ograda PNȚCD. Cine l-a trimis? 

În ce relații ați fost cu Vadim?

      Ca să zic așa, l-am mirosit ce-i poate pielea încă dinainte de 1990. Cât am fost în Senat împreună, la doi pași unul de altul, nici nu i-am răspuns la salut! Mă aveam bine cu toți parlamentarii PRM, dar cu Vadim nu stăteam de vorbă!... Efectiv am refuzat, în mod ostentativ. Nu l-am confundat niciodată pe Vadim cu partidul, cu membrii PRM, printre care am avut și am mulți prieteni sau cunoscuți cu care mă respect! Mi-am călcat pe inimă și, la insistențele colegilor din Vatră, pe la sfârșitul anilor ’90 am încercat o apropiere, o colaborare, ne-am întâlnit de câteva ori, cu mai mulți peremiști de față. Nu i-a convenit că de multe ori am avut altă părere și l-am contrazis... Mi-a trimis la un moment dat vorbă prin Ungheanu că nu este bine pentru el să se mai vadă cu mine, că se supără evreii!.. 
       Repet, nu fac greșeala de a-l confunda pe Vadim cu PRM-ul oricât se străduie mass media controlată și vândută să acrediteze această confuzie, această identitate. De aceea, în 2008, când am aflat că Vadim a căzut la înțelegere (știe el cu cine!) și a acceptat ca PRM să nu mai prindă Parlamentul, am vrut să verific această informație. Dar și din dorința ca, dacă informația este greșită, să ajut PRM-ul să rămână în Parlament, i-am oferit lui Vadim sprijinul electoral al Vatrei Românești. Concret, îi plecaseră din partid o mulțime de oameni de valoare și nu avea destui candidați. Eu, în numele Vatre Românești, i-am oferit zeci de candidați de valoare pentru alegerile din 2008, inclusiv un candidat la funcția de prim ministru, care să participe la dezbaterile televizate și să facă propagandă pentru PUNR. Dacă vă aduceți aminte, toate partidele parlamentare au promovat o candidatură la funcția de Prim ministru, mai puțin PRM. De ce?

Ce candidat a oferit Vatra Românească? Cumva pe dumneavoastră înșivă?

      Nu, domnule! Vadim a acceptat sprijinul Vatrei Românești cu condiția ca eu să nu candidez! Nu m-am supărat și am menținut oferta noastră. Am acceptat această restricție și i-am făcut o propunere foarte bună la funcția de prim ministru: domnul Constantin Cojocaru. Economist de mare clasă! Dacă ar fi participat la dezbaterile cu ceilalți candidați, i-ar fi băgat în buzunar pe toți! Ați văzut ce succes a avut la OTV, cu proiectul legii Cojocaru!... Succes ar fi avut și ca candidat al PRM, ar fi adus multe voturi pentru PRM. I-am scris lui Vadim un E mail, i l-am recomandat călduros pe Cojocaru și i-am cerut să se întâlnească să discute amândoi strategia pentru alegeri. L-am sfătuit ca PRM să-și facă campanie electorală cu proiectul legii Cojocaru! Vadim l-a chemat pe dl Cojocaru la conferința sa de presă și n-au stat de vorbă mai mult de trei minute, de față cu toată lumea! Nu i-a dat nicio atenție și nicio importanță. Mi-am dat seama atunci că Vadim ori nu vrea ca PRM să mai intre în Parlament, căci așa i s-a cerut!, ori este complet imbecil și nu are niciun simț al realității politice! Cum e posibil, în situația grea în care se afla PRM în toamna lui 2008, el să-i întoarcă spatele unui om ca dr. Constantin Cojocaru?! Om care venea cu câteva zeci de specialiști după el, ca să nu spun sute! Iar în teritoriu, de exemplu la Timișoara, candidații propuși de Vatră au fost boicotați de liderii locali, din dispoziția lui Vadim...

Ce candidați a propus Vatra la Timișoara pe lista PRM?

       Un comandor de aviație, lider CADA, și un profesor universitar, doctor în filosofia dreptului, o somitate internațională. Au acceptat să candideze de dragul meu, iar eu am insistat foarte mult să rămână pe liste, chiar dacă eu nu mai candidez. Nu cred că PRM nu a scos cele 5 procente! Dar atitudinea lui Vadim a fost a unuia care cunoștea rezultatul dinainte și-l acceptase! Când ești prins într-o structură diversionistă, disciplina și ascultarea oarbă este lege!

Deci sunteți convins că Vadim n-a acționat de capul său? 

       Nu totdeauna. Deseori a fost lăsat și de capul său, când păpușarii care au făcut din el o marionetă au văzut că e capabil să facă mult rău Țării și din proprie inițiativă... Prima oară când mi-am dat seama că Vadim trădează a fost prin 1994-95, atunci când în Parlament s-a propus să li se acorde străinilor dreptul de a cumpăra pământ. Propunerea a venit de la PDSR. Toată lumea a fost de acord. Dă-mi voie să mă laud că eu m-am opus, i-am convins pe colegii din PDAR să fim solidari pe ideea de a respinge această propunere, imediat ni s-au alăturat colegii din PSM, cu Adrian Păunescu în frunte, și curând foarte mulți parlamentari din grupul majoritar. Care a fost poziția lui Vadim? A declarat că parlamentarii PRM vor vota fiecare cum îi dictează conștiința!... Inadmisibil din partea unui naționalist, a unui patriot!
      La fel, în 2003, la referendumul pentru noua Constituție, o constituție păguboasă pentru români, Vadim l-a admonestat pe Funar care își permisese să recomande absența masivă de la vot. Vadim le recomanda alegătorilor să se prezinte la vot!... Am avut atunci sentimentul că Vadim se conforma unui ordin din afara partidului. Ulterior, la presiunea colegilor din PRM a adoptat poziția lui Funar, cea corectă. Dar după alegeri, nu a protestat cum se cuvenea față de neregulile comise la referendum, nereguli care au dus la falsificarea rezultatelor... Din nou: ori nu și-a dat seama de importanța momentului ori făcea jocul care i se cerea! 

Nu credeți că este șantajat? Manipularea politicienilor se face mai ales prin șantaj!

      E posibil. Tocmai de aceea Vadim ar trebui să pună dosarul său de urmărire la dispoziția publicului, a alegătorilor. Și așa ar trebui să facă orice politician, mai ales președinții de partid! Eu bag mâna în foc că în acel dosar se află lucruri atât de compromțătoare încât dacă dosarul se va face public, lui Vadim îi va fi rușine să mai iasă din casă! Chiar așa nerușinat cum îl știm, tot nu va mai îndrăzni să dea ochi cu lumea!

Cum comentați faptul că PRM nu a afost niciodată la guvernare?

      Asta mi-aduce aminte de o vorbă latinească despre femeia urîtă care se laudă că a rămas virgină!... Virgină pentru că nu s-a găsit niciun bărbat s-o dorească! Vadim ar fi vrut tare mult ca PRM să ajungă la guvernare, dar nu l-a invitat nimeni. Vadim ar trebui să dea explicații colegilor de partid, de ce, prin comportamentul său de mahalagiu, prin inconsecvențele sale, toate partidele au evitat să fie colegi cu el în guvern! Evident, de teama că va compromite guvernul! Așa cum deseori Vadim a compromis calitatea de parlamentar! De român! De om!...
     Dar să fim serioși: Vadim a acceptat să participe la trocul imoral al funcțiilor în administrație, conform algoritmului! A desemnat oameni de-ai săi în funcții bine bugetate, unde s-au pus la adăpost de vitregia vremurilor mulți oportuniști din PRM. Iau lefuri mari și nu mișcă în front!

Cum vedeți viitorul lui Vadim?

      Nu mă interesează viitorul lui Vadim. Mă interesează soarta naționalismului românesc, deci și a PRM, partid în care activează mulți naționaliști. Și când spun naționaliști, spun oameni de calitate! Aud că Vadim încearcă să bată palma cu PSD și să se lase absorbit, cu partid cu tot, în PSD, contra unor posturi de parlamentari. Umblă Vadim prin țară să-și convingă colegii și nu prea are succes!... Cred că este momentul unui divorț civilizat între PRM și Vadim. Vadim să meargă la PSD, unde cred că nu-l dorește nimeni. Iar PRM să-și vadă de drum!

Adică?

      Adică PRM să strige adunarea pentru patrioții români! Să-și deschidă porțile pentru foștii PUNRiști, pentru foștii PDAR, pentru foștii PSM, partide care au fost desființate de oculta cominternistă cam la fel cum vrea Vadim acum să desființeze PRMul: prin trădarea președinților. Dar mai ales să se pună PRMul la dispoziția tineretului naționalist, oferindu-le acestora șansa de a avea un partid. Și când spun tineret naționalist îi am în vedere în primul rând pe tinerii care au plecat din PRM dezamagiți și exasperați de inconsecvențele președintelui. Iar cei din conducerea PRM, care ani de zile nu au fost în stare să-l tragă de mânecă pe tribun, să facă acum un pas înapoi și să-și pună cenușă în cap! Sunt foarte vinovați în fața românilor. PRM prin statut, în următorii trei-patru ani ar trebui să încredințeze funcțiile de conducere, inclusiv cea de președinte, numai unor persoane sub 45 de ani! Vadim, cine știe?! Poate va avea ocazia să se disculpe cu un certificat medical, dar ceilalți, din anturajul său de yesmani, nu au nicio scuză. Se fac vinovați în primul rând față de colegii din PRM... 

Sunteți dispus să participați la refacerea PRM?

      Dacă sunt invitat, nu voi refuza. Voi veni să sprijin impunerea spiritului de solidaritate românească pe care s-a întemeiat înființarea Vatrei Românești. Acest spirit nu a dispărut dintre români. Voi veni ca fondator al PUNR, ca fost senator PDAR, ca persoană apropiată de mai multe grupări de tineri naționaliști! La viitoarele alegeri, din 2012, este musai ca naționaliștii să poată candida pe o singură listă de partid! Lista PRM sau a PPP sau a altui partid, dar toate partidele și ONG-urile cu vocație patriotică, naționalistă, trebuie să se coordoneze și să facă front comun împotriva actualei clase politice. Adică listă comună!

Și totuși Vadim nu ar încăpea în această formulă nouă? Unele idei ale lui Vadim sunt corecte, după părerea mea.

      Sunt foarte corecte aceste idei, numai că nu sunt ale lui Vadim, sunt ale mele, ale dumitale, ale românilor, în general. Sunt idei care circulă în lumea noastră, nu este un merit deosebit să le faci cunoscute prin tipar... Singurele idei care au fost numai ale lui Vadim a fost să ridice monumente unor lideri evrei, să-l bage în Parlament pe Nati Meir, să facă dintr-un amărît ca Maximilian Katz o autoritate... Problema este că toate ideile corecte, de iz naționalist, patriotic, au fost compromise prin felul în care le-a susținut Vadim, prin comportamentul său în Parlament, la Televiziune, în alte ocazii. Firește, am în vedere în primul rând limbajul, vulgar, violent, trivial, jignitor și pentru observatorul neutru! Precum și duplicitatea sa! A fost când în cârdășie, când în dușmănie cu mai toate partidele politice, cu toți liderii politici.     
       Eu nu sunt omul care să spună că nu vine în partidul cutare decât dacă pleacă X sau Y... Vadim poate să rămână în PRM, dar dacă Vadim rămâne la conducerea PRM asta înseamnă dispariția PRM. Vadim trebuie să-și facă public dosarul de securitate pe care l-a sustras din Arhiva Securității. Iar după aceea colegii săi să decidă. Până nu va intra în legalitate, până nu va înapoia dosarul furat din Arhivele Statului român, până nu va pune acest dosar la dispoziția colegilor de partid, asupra sa poate fi formulată orice acuzație, oricât de gravă. Acuzații care, de altfel, au și fost puse în circulație. Cumplite acuzații. E timpul să nu mai ascundă nimic din trecutul său! E timpul ca Vadim să aleagă: nu poate să mai rămână în viața politică și în același timp să ascundă dosarul său de securitate. Ori dosarul, ori partidul!
      Greșesc cu ceva?

Cred că nu, din păcate!


22 decembrie 2010-12-25
                                                                         A consemnat Nichita Vancea     



PS 2014 Nu mai știu dacă acest text a fost publicat, pe site, la vremea sa. Nu mi se pare lipsit de interes să fie (re)publicat azi.

Un exemplu de mistificare prin omisiune, imprecizie și falsificare.

Un exemplu de mistificare prin omisiune, imprecizie și falsificare. 

Holocaustul
Sursă http://www.divers.ro/evrei_holocaustul_ro

In 1940, in timpul guvernarii Gigurtu a fost legiferat un statut juridic pentru reglementarea situatiei evreilor din Romania. Evreii au fost transformati in cetateni de categoria a doua. Au fost eliminati din armata, li s-au impus restrictii in practicarea unor profesiuni si in exercitarea drepturilor asupra proprietatilor rurale. Au loc pogromuri la Dorohoi (iulie 1940) si in alte localitati din nordul Moldovei, sunt ucisi sute de evrei pentru simplul motiv al evreitatii lor. Politica antievreiasca s-a amplificat dupa instaurarea statului national legionar roman (septembrie 1940), cand s-a continuat elaborarea si aplicarea unei legislatii antievreiesti de eliminare a evreilor din viata economica-sociala, politica si culturala romaneasca, de deposedarea lor de bunurile imobiliare si de jefuire a bunurilor mobiliare. Regimul de teroare legionara reprezenta un pericol permanent pentru existenta fizica a evreilor. In timpul rebeliunii legionare (21-23 ianuarie 1941), au fost ucisi in Bucuresti 120 de evrei. Dar politica antievreiasca continua si dupa inlaturarea legionarilor de la guvernarea tarii (23 ianuarie 1941), mai ales dupa intrarea Romaniei in razboiul alaturi de Germania nazista (22 iunie 1941), cand practic autoritatile antonesciene au declansat procesul de distrugere, in primul rand, a evreilor din Basarabia, Bucovina si partial din Moldova, un moment culminant fiind pogromul de la Iasi si trenurile mortii (29 iunie, 6 iulie 1941) carora i-au cazut victima peste 10.000 de evrei. Din cei aproximativ 600.000 de evrei ramasi sub administratia româneasca dupa cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei Hortyste (30 august 1940) aproximativ jumatate traiau in Basarabia si Bucovina de Nord, care au fost ocupate de Uniunea Sovietica intre iunie 1940 si iunie 1941.

Rapoartele militare germane ale Oficiului de Studii strategice precum si documentele romanesti din perioada razboiului duc la concluzia ca din cei 300.000 de evrei din Basarabia si Bucovina de Nord in jur de 100.000 au fost deportati de autoritatile sovietice in Siberia, au fost incorporati in Armata Rosie ori s-au retras cu autoritatile sovietice. Deci trupele romane si germane intrate in Basarabia si Bucovina de Nord au gasit acolo aproximativ 200.000 de evrei. In aplicarea politicii de purificare etnica a acestor teritorii, ordonata de maresalul Ion Antonescu, conducatorul statului, zeci de mii de evrei au fost executati de jandarmi romani sau de trupe romane si germane in primele luni ale razboiului. Supravietuitorii au fost internati in lagare de tranzit si ghetouri create pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei de Nord de unde in toamna anului 1941 au fost deportati in Transnistria (exceptand 20.000 de evrei din ghetoul de la Cernauti din care 4.000 au fost deportati in vara anului 1942). Conform rapoartelor Inspectoratului General al Jandarmeriei pe parcursul anilor 1941-1942 au fost deportati in jur de 126.000 de evrei din care potrivit acelorasi rapoarte la 1 septembrie 1943 mai erau in viata 51.000 de evrei-romani. In acelasi timp sursele ambasadei germane la Bucuresti din perioada razboiului mentionau cifre intre 160.000 si 185.000 de evrei deportati in Transnistria.

In Vechiul regat evreii au fost trimisi in detasamente de munca, au fost privati de orice drepturi civice, au fost jefuiti si adeseori maltratati, evacuati cu zecile de mii dintr-o zona in alta, dar nu sistematic exterminati: exceptand, desigur, pe cei 8-12.000 de victime ale pogromului de la Iasi si pe cei 7.000 de evrei dorohoieni care au pierit in deportare in Transnistria (din cei 12.000 deportati), pe cei 587 de evrei deportati tot in Transnistria pentru intentia de a se repatria in 1940 in URSS si care au fost executati, in deportare de germani. In Transnistria au mai fost deportati toti evreii din Bucovina de Sud si peste 2.000 de evrei din Vechiul Regat si Sudul Transilvaniei. Autoritatile antonesciene si-au dat consimtamantul ca autoritatile germane naziste sa deporteze in lagarele de exterminare din Polonia peste 4.500 de evrei cetățeni români aflati in Belgia, Franța, Germania, Austria șă.a.

Dintr-un complex de motive de natura interna si externa, in toamna anului 1942, regimul antonescian a decis sa stopeze deportarea evreilor din sudul Transilvaniei si din Vechiul regat in Transnistria si sa nu dea curs presiunilor Germaniei naziste pentru deportarea evreilor in lagarul de exterminare de la Belzec. Aceste proiectate deportari n-au mai avut loc. De asemenea in 1943 si 1944 anumite categorii de evrei dintre cei deportati in Transnistria au fost repatriati. Astfel toate aceste masuri au permis supravietuirea a aproximativ jumatate din numarul evreilor aflati in Romania.

In ultimii doi ani ai razboiului maresalul Antonescu pierzandu-si increderea in victoria Germaniei naziste a incercat sa „curete” tara de evrei prin sprijinirea emigrarii lor in Palestina. Dar aceasta emigrare implica atunci mari riscuri caci Marea Britanie a interzis imigrarea evreilor in Palestina, iar Germania nazista a interzis emigrarea evreilor din Romania. Doua vase cu emigranti au fost scufundate in apele Marii Negre pierind astfel din totalul de 3.000 de emigranti o treime.

Se impun cateva precizari in legatura cu datele mai sus citate despre numarul evreilor ucisi in perioada Holocaustului din ordinul regimului condus de Ion Antonescu. Conform ultimelor investigatii, Comisia Internationala pentru cercetarea Holocaustului Evreilor din Romania a concluzionat ca in teritoriile aflate sub controlul romanesc, in perioada respectiva au fost ucisi sau au murit datorita regimului de exterminare din Transnistria intre 280.000–380.000 de evrei romani si ucraineni. Cercetarea statisticianului Marcu Rozen a stabilit că au fost exterminati 155.000 de evrei cetateni români si circa 115.000 evrei localnici, cetăteni ucraineni din Transnistria. Astfel numărul evreilor exterminați sub guvernarea Antonescu totalizeaza 270.000 de suflete. (Marcu Rozen. Date istorice si statistice privind situatia evreilor sub guvernarea antonesciana (1940-1944). (Bucuresti, 2003, p.88) 

Evreii din Transilvania de Nord aflata atunci sub dominatie hortysta, dupa ocuparea Ungariei de trupele Germaniei naziste (19 martie 1944), au fost deportati din ordinul si sub supravegherea nazistilor germani in lagarele naziste de exterminare. Din 150.000 de evrei au pierit aproximativ 85%.

Capitolul privind istoria Holocaustului in contextul romanesc nu poate fi incheiat fara evocarea faptelor de generozitate si solidaritate umana de care au dat dovada zeci de ne-evrei, care cu riscul vietii lor au reusit sa salveze de la pieire evrei aflati in trenurile mortii, deportati in Transnistria sau destinati sa fie deportati la Auschwitz din Transilvania de Nord aflata sub ocupatia maghiara. Pentru faptele lor de omenie Statul Israel le-a conferit titlul de „Drepti ai popoarelor”.

Distrugeri și exploatări forestiere sălbatice. Cazul Nadăș

CAZUL NADĂȘ – ACTUALIZARE


Adrian GRIGORIU- detalii privind cazul NADĂȘ
23 aprilie 2014
Cu cateva zile in urma S-AU DESCOPERIT NOI FAPTE PENALE de o mare gravitate comise de familia Colțeu cu acordul tacit al autorităţilor care aveau obligaţia să le descopere şi să le oprească. Distrugerile din păduri se vor regenera abia peste un ciclu de mai mult de 100 de ani.
Furtul de lemn și distrugerea pădurilor de la Nadăș s-a făcut de către familia Colțeu cu acordul tacit al conducerii ITRSV Oradea. Patrioții din instituţiile de stat ne informează atat cat pot si ei.
Infractorii aceştia profită în mod monstruos de munca depusă de pădurari şi localnici în ultima perioadă de peste 80 de ani când pădurile au fost îngrijite cu dragoste pentru viitor. Viitorul s-a concretizat cu mâna unor judecători care au dispus contrar legilor şi probelor, în familia Colțeu şi mafioţii din spatele lor, care au jefuit tot, şi de la înaintaşi şi de la urmaşi.
În cei peste 7 ani de când a dobândit prin fraudă întreaga suprafață a satului Nadăș, familia Colțeu a distrus cu minuțiozitate și perseverență cele peste 6,000 de ha pădure pe care le-a administrat prin Ocolul Silvic Privat Nadăș. Această stare de fapt iese la iveală cu ocazia acțiunii de predare a pădurii de către OS privat Nadăș și de preluare a acesteia în administrare de către Direcția Silvică Arad, ca urmare a suspendării activității ocolului la solicitarea DNA și a Comisiei Județene de Fond Funciar Arad.
Dealtfel, controalele curente și cele de fond pe care ar fi trebuit să le facă anual conducerea ocolului erau doar de formă, făcîndu-se doar pe hârtie. Familia Colțeu nu avea niciun interes să își demaște propriile ilegalități, respectiv ordinele de tăieri ilegale sau de abatere de la reglementările legale în vigoare pe care le impuneau pădurarilor, în scopul de a stoarce cât mai mulți bani pe seama pădurii.
Mai mult, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Oradea (ITRSV Oradea), înstituția statului cu atribuții de „controlul respectării regimului silvic de către toți deținătorii de suprafețe acoperite cu vegetație forestieră, precum și de agenții economici ce au ca obiect de activitate exploatarea, comercializarea, administrarea vegetației forestiere” a avut un comportament foarte “grijuliu și înțelegător” cu OS privat Nadăș. Astfel, controalele efectuate de către ITRSV Oradea de-a lungul a 7 ani, dintre care ultimul în toamna anului 2013, nu au identificat ilegalități în activitatea acestuia, tăierile fiind „făcute conform amenajamentului silvic în vigoare”, după cum afirma dl. ing. Daniel Coraș, șeful ITRSV Oradea. Tratamentul “preferențial” și protectiv acordat de către ITRSV Oradea Ocolului silvic privat Nadăș s-a manifestat, după cum afirmă pădurarii ocolului, prin acțiuni de tipul:
•          Controalele erau efectuate cu precădere de către dl. ing. Caunii Vasile, de la ITRSV Oradea, a cărui soție este rudă apropiată cu familia Colțeu, acesta fiind în conflict de interese în această situație;
•          Controalele ITRSV Oradea au constat cel mai adesea într-o vizită a inspectorilor la sediul ocolului, prilej cu care se organiza de către cei controlați o masă copioasă, se elaborau documentele privind controlul (din birou, fără a se controla situația concretă din teren), iar la plecare se înmânau “atențiile pentru protecție”;
•          Prin controalele efectuate, ITRSV Oradea a acoperit/a trecut sub tăcere grave abateri de la normele silvice în vigoare și încălcări repetate ale amenajamentului silvic, prin care pădurea a fost tratată ca o “mașină de făcut bani”  pentru familia Colțeu, cu prețul degradării și chiar distrugerii acesteia;
•          La comanda familiei Colțeu, inspectorii ITRSV Oradea mai administrau câte o amendă contravențională pădurarilor care nu aplicau sau comentau ordinele Colțeilor, respectiv de a tăia arbori nemarcați, de a încălca o serie de prevederi ale reglementărilor silvice, pentru a le insufla un sentiment de frică, de supunere, în acest fel timorând și amenințând cu concedierea pe cei care invocau faptul că astfel de acțiuni încalcă prevederile legale.
Preluarea în administrare a pădurii de la Nadăș de către DS Arad până la finalizarea procesului penal instrumentat de DNA scoate la iveală o parte din multitudinea de ilegalități făcute de familia Colțeu și cocoloșite de către autoritățile competente/ITRSV Oradea în cei 7 ani de când dispune după bunul plac de acestea, respectiv:
•          Un volum impresionant de arbori tăiați ilegal. In fiecare canton silvic (suprafață de pădure aflată în gestiunea unui pădurar) au fost inventariate peste 500-600 de cioate de arbori tăiați fără drept, iar acest număr este de așteptat să crească în condițiile în care acțiunea de predare-primire s-a făcut doar pe cca. 50-60% din suprafață până la Paște;
•          Au fost tăiați ilegal în mod selectiv arborii cei mai valoroși, respectiv din speciile de gorun, fag, sau specii foioase nobile, proveniți din sămânță, de dimensiuni mari, cu lemn de calitate superioară, fără defecte, cu stare de vegetație bună, în dauna arborilor din specii mai puțin valoroase (carpen, plop tremurător, mesteacăn), proveniți din lăstari, rău conformați, rupți sau uscați.
În acest fel s-a degradat pădurea în ceea ce privește compoziția, structura, creșterea, calitatea, distrugându-se eforturile de peste 60 de ani de a ameliora valoarea pădurilor din zonă. De asemenea, a fost diminuată capacitatea pădurilor de a îndeplini eficient funcțiile de protecție atribuite, știind fiind că pădurile de la Nadășse află în bazinul de recepție care alimentează lacul artificial de la Tauț, indeplinind un rol hidrologic important.
•          Arborii tăiați ilegal au fost identificați în parcelele de pădure în care ocolul silvic a făcut exploatări, nu la marginea pădurii sau în vecinătatea pășunilor sau a terenurilor agricole. Acest lucru denotă clar că aceste tăieri au fost făcute cu bunăștiință  de către desemnați de către ocolul silvic să facă exploatarea, nu de către săteni sau alte persoane necunoscute, cum s-ar putea invoca de către personalul ocolului. Au fost identificate numeroase situații în care arborii marcați pentru a fi exploatați nu au fost tăiați, conform prevederilor, ci au fost tăiați arbori valoroși din proximitate, care ar fi trebuit să fie menținuți în pădure.
•          Necurățarea parchetelor de resturile de exploatare precum și abandonarea de arbori întregi sau părți din arbori în parchete și extragerea doar a lemnului de calitate ridicată. Acest fapt este coroborat și cu subestimarea de către ocolul silvic a volumului de lemn destinat tăierii prin actele de punere în valoare, ceea ce permite extragerea preferențială/pe alese a lemnului și abandonarea celui de calitate mai slabă în parchet.
•          Nerealizarea lucrărilor de reîmpădurire sau de completare a regenerării naturale în cel mult 2 ani de la tăierea definitivă sau unică. Majoritatea suprafețelor aflate în regenerare în ultimii 7 ani sunt fie regenerate parțial, fie regenerate cu lăstari și drajoni de carpen, tei și alte specii cu valoare economică mai redusă, fie uneori chiar cu arbuști (păducel, măceș, mur și altele). Astfel de situații  conduc la crearea unoor păduri degradate, care produc lemn de calitate inferioară și în cantități mai mici.
•          Neexecutarea deloc sau doar parțial și necorespunzător a lucrărilor de îngrijire a arboretelor tinere. Astfel de lucrări, care sunt absolut necesare pentru a crea păduri sănătoase și valoroase, dar care implică investiții, pentru că lemnul rezultat este ieftin sau dificil de vândut, nu au fost efectuate în cele mai multe din pădurile tinere. Iar în unele cazuri au fost efectuate doar pe lângă drum, în locurile vizibile, pe porțiuni reduse, dar au fost justificate în documente ca fiind făcute pe întreaga suprafață;
Nota Redacției: Acest material ar trebui să ajungă la cunoștința autorităților centrale. Dacă n-o poate face dl Grigoriu, poate cineva îl ajută. Important ar fi să identificăm o persoană din Minister sau Guvern care ar fi sensibilă la mesajul celor de mai sus! Un înalt funcționar cu inimă de om, de român!
Dacă cunoașteți o asemenea persoană, vă rugăm să ne comunicați numele și funcția, eventual o adresă, de email preferabil.

miercuri, 5 martie 2014

Claudio Mutti: “Am fost atât de fascinat de Căpitan încât am învăţat limba română”

Corneliu Zelea Codreanu în Italia. Profesorul Claudio Mutti:

“Am fost atât de fascinat de Căpitan încât am învăţat limba română”


Corneliu Zelea Codreanu nu are foarte mulţi adepţi în România. Istoria l-a etichetat ca pe un personaj nefast şi ideile sale sunt periferice în spaţiul public românesc. Este de aceea un mister de ce în Italia mitul “Căpitanului” are atât de mult succes. În zeci de oraşe italiene au fost înfiinţate “cuiburi”, denumite exact aşa, cu termenul românesc, inspirate de structura mişcării legionare. Cei care le frecventează au, evident, simpatii de extremă dreapta. Anul trecut, în 30 noiembrie, bannere cu citatul “Iubește tranșea, urăște salonul” (Ama la trincea, disprezza il salotto it.) au fost afişate de membrii cuiburilor în zeci de oraşe italiene, pentru a comemora 75 de ani de la asasinarea Căpitanului. Poate una din explicaţiile acestui succes al mitului lui Zelea Codreanu ar fi numeroasele cărţi publicate în Italia despre acest subiect. Am stat de vorbă cu cel mai mare expert italian pe acest subiect, eseistul Claudio Mutti, 68 de ani, care a reuşit să stea de vorbă cu văduva lui Codreanu şi care a lansat ipoteza a unei vizite făcute de Codreanu în Italia.
Licenţiat în 1970 cu o teză despre influenţa limbii române asupra limbii maghiare, cercetător la Institutul de Filologie Ugrofinică al Universităţii din Bologna şi apoi profesor de latină și greacă la un liceu clasic din Parma, Claudio Mutti a publicat numeroase cărţi privitoare la aria carpato-danubiană, atât din punctul de vedere istoric (A oriente di Roma e di Berlino, Effepi, Genova 2003; ecc.), cât şi etnografic (Storie e leggende della Transilvania, Oscar Mondadori, Milano 1997; ecc.) şi cultural („Mircea Eliade şi Garda de Fier”, Puncte Cardinale, Sibiu 1995; „Penele Arhanghelului”, Anastasia, Bucureşti 1997; „Guénon în România”, Vremea, Bucureşti 2003) etc. Vorbeşte foarte bine româneşte!Trebuie amintit că în 1979, Claudio Mutti a fost profesor la Institutul italian de cultură din Bucureşti. A tradus şi prezentat numeroase documente despre Garda de Fier şi Corneliu Zelea Codreanu. A fondat editura “Edizioni all’Insegna del Veltro“, care a publicat multe texte scrise de gânditori care au inspirat dreapta.
Claudio Mutti, cum ați învățat limba română?
«La Universitatea din Bologna, unde frecventam cursurile Facultății de Litere și Filosofie între anii 1960 și 1970, nu exista un curs de limba română. De aceea, după ce mi-am procurat vechea gramatică a lui Gino Lupi și dicționarul Ninei Façon, m-am pus pe studiat în fiecare zi limba română, însoțind studiul gramaticii cu citirea textelor literare și cu o continuă muncă de traducere. Frecventarea unor persoane de origine română m-a condus, în decursul câtorva luni, să vorbesc românește corect și fluent.»
 Când ați devenit pasionat de Mișcarea Legionară din România și de Corneliu Zelea Codreanu?
«În urmă cu jumătate de secol, la vârsta de șaisprezece ani, am găsit o ediție veche italiană a cărții lui Corneliu Codreanu “Pentru legionari”. Lectura acestui text, în care se întrevedea excepționala dimensiune spirituală a autorului, a exercitat asupra mea o asemenea fascinație așa încât, după câțiva aniam vizitat prima dată România, am învățat limba română și am aprofundat studiul cu privire la fenomenul legionar, utilizând bibliografia disponibilă și strângând contacte cu persoane care au trăit experiența legionară.»
Ce corespondență ați descoperit la Cuibul Legionar din Roma și ce conține?
«În perioada noiembrie 1937 și 30 martie 1938, Codreanu îi scria profesorului Leon Zopa, șef de cuib “Dacia” din Roma, câteva scrisori. Căpitanul însărcina legionarii rezidenți la Roma să-i publice în limba italiană cartea „Pentru legionari” și „Testamentul” lui Ion Moța. În afară de a împărți indicații precise cu caracter editorial, Codreanu cerea, dacă ar fi fost posibil să obțină pentru cartea sa prefața semnată de Bruno Mussolini, fiul Ducelui, care în scurt timp a murit într-un accident aerian.
Codreanu accepta propunerea de a încredința cartea sa spre publicare Institutului Europa Giovane și recomanda legionarilor din Roma să nu caute finanțări. “Suntem de ajuns, și pe drept cuvânt, – scria – tratați de pomanagii. Legionarul trebuie să rupă cu rușinoasa tradiție”.
În 30 martie 1938 , într-un moment de extremă tensiune ca urmare a închiderii restaurantelor legionare și trimiterii scrisorii de protest consilierului regal Nicolae Iorga, Căpitanul comunica legionarilor cuibului “Dacia” că a renunțat să vină la Roma.
“Aici – scria – suntem în desfășurarea celei mai mari bătălii legionare. Nu viu la Roma. Plecarea mea, ca și autodizolvarea ‘partidului’ nu-i decât prima figură de șah din această bătălie”. Aceste cuvinte se explică prin faptul că în perioada dictaturii regale Codreanu a decis să plece în Italia. Apoi, fiindcă a înțeles că guvernul își dorea plecarea sa pentru a putea dezmembra Mișcarea legionară, a decis să rămână. »
Cu ce personalități italiene a avut contact Corneliu Zelea Codreanu în Italia?
«Există informații despre întâlnirile lui Corneliu Codreanu cu diferiți jurnaliști italieni. În perioada guvernului Antonescu-Sima, Indro Montanelli publica în “Corriere della Sera” mai multe articole filolegionare, în unul dintre ele (Întâlnirea cu Codreanu, 9 octombrie 1940) el își reamintea întâlnirea sa cu Codreanu din toamna anului 1933. Conform “regelui jurnalismului italian“ după prima sa întâlnire au urmat altele. Rezultă, de asemenea, că în primele luni ale anului 1938 Căpitanul a găzduit pe Virgilio Lilli la Casa Verde, care a scris apoi un articol lung în ziarul “La Lettura”, pe Virginio Gayda, jurnalist la “Giornale d’Italia”, pe jurnalistulFrancesco Maratea de la cotidianul “Messaggero” și mai ales pe Julius Evola, care a povestit convorbirea sa cu Căpitanul în mai multe cotidiene și periodice. »
De ce s-a întâlnit cu Julius Evola? Ce discuții au purtat și ce documente există?
«Julius Evola s-a dus la București în martie 1938, când se părea că trebuia să plece Codreanu, de pe o zi pe alta, în Italia. Poate vizita lui Evola ar fi avut într-un fel legătură cu acel proiect de moment al Căpitanului? Poate cei doi au vorbit despre această eventualitate? În baza informațiilor disponibile nu este posibil să răspundem cu certitudine. Un lucru este sigur. Evola – care fusese însoțit la Casa Verde de Mircea Eliade - a avut cu Codreanu o lungă convorbire, în cursul căreia s-a vorbit mai ales despre aspectul spiritual al Mișcării legionare. Numeroase articole în care Evola reevoca acea întâlnire au fost traduse în limba română, în urmă cu cincisprezece ani, în volumul “Naționalism și asceză” (Fronde 1998), care include un eseu de-al meu introductiv intitulat “Evola și România”. »
Sunteți unicul italian care a afirmat, după o întâlnire cu văduva Codreanu, că acesta a vizitat Italia. În ce context s-a aflat Corneliu Zelea Codreanu în Italia?
«Elena Codreanu, pentru a-mi arăta cum adeseori soțul ei avea presimțiri și inspirații și nu închipuiri iluzorii, mi-a povestit un singur episod în care Căpitanul a fost protagonist în Italia, la Milano. Era în 1927, când Codreanu se găsea lângă Grenoble și i-a ajuns știrea că în România se vor desfășura alegeri parțiale; astfel decisese să accepte invitația de a se întoarce în patrie pentru a participa și a plecat imediat din Franța. Pentru a lua trenul care l-ar fi transportat în România, trebuia să se oprească în Italia, la Milano.
Aici, având timp toată ziua și-a depozitat bagajul la gara centrală și a pleacat în căutarea unui bărbier; dar, în momentul plății nu își mai găsește portofelul, în care erau banii și biletul de tren pentru București. Așadar se duce la Consulatul Român (şi în acea perioadă era unul la Milano), dar acolo îi este refuzat orice ajutor. Se reîntoarce la gară, se oprește rezemat de un perete al clădirii și așteaptă acolo puțin privind hamalii care lucrau. Apoi bate pe umăr pe unul dintre ei și îl întreabă dacă, din întâmplare, nu a găsit un portofel. Exact acel om, cu o oră mai înainte, găsise un portofel și îl consemnase la poliția feroviară; era chiar portofelul lui Codreanu, care astfel a reintrat în posesia lui și și-a putut continua călătoria spre România.»
Ați publicat studii despre Mișcarea Legionară sau despre Corneliu Zelea Codreanu? Ce documentare ați efectuat?
«De-a lungul anilor am tradus în limba italiană mai multe texte ale unor autori legionari (Codreanu, Moța, Banea, Sima, Radu Gyr, etc.) și am publicat câteva studii referitoare la argumente conexe fenomenului legionar. Mă limitez să citez două, care au fost traduse în limba română și în alte limbi: „Mircea Eliade și Garda de Fier” și „Penele Arhanghelului”. Sunt două cărți în care am încercat să ilustrez raportul dintre Mișcarea Legionară și câțiva intelectuali români de faimă mondială: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Lovinescu.
Documentarea pe care am folosit-o este constituită în primul rând din literatură legionară (cărți și reviste) și sursele românești din perioada interbelică; dar, eu am putut utiliza o amplă documentare inedită alcătuită din scrisori, circulare interne etc. În plus, am înregistrat mărturiile unor personalități legate Mișcării Legionare, printre care văduva lui Corneliu Codreanu.»
De ce credeți că în România se vorbește puțin despre Mișcarea Legionară și despre Corneliu Zelea Codreanu?
«Impresia mea este că fenomenul legionar, manifestare istorică a identității românești, reprezintă un fel de „conștiință rea” a României actuale care, nu într-un mod diferit de restul Europei, a intrat într-o fază de alienare culturală și de renunțare la propria identitate.»
Care este percepția istoricilor italieni față de Mișcarea Legionară din România?
«În general, istoriografia italiană contemporană consideră fenomenul legionar ca pe o variantă românească a fascismului european. Este nevoie totuși să ținem seama de câteva interpretări originale, cum este cea a lui Mariano Ambri, care a introdus Mișcarea Legionară în categoria “falsi fascismi“, categorie din care fac parte, după părerea sa, și alte mișcări care foarte greu ar putea fi calificate „fasciste” tout court, cum ar fi Partidul Crucilor cu Săgeți maghiare și Ustașii croați.
Și mai originală este poziția profesorului Franco Cardini, care consideră că Garda de Fier a fost mai de grabă o mișcare religioasă-militară și nu politică, iar din acest motiv ar trebui studiată mai bine dintr-o perspectivă antropologică, sociologică și chiar etnografică, decât din punct de vedere ideologic și politic. »
Puteți să ne spuneți dacă rezultă adevărat sau nu că Iosif Constantin Drăgan ar fi utilizat banii și resursele Legionarilor români pentru activitățile sale în Italia?
«Este un zvon care circulă, dar nu am probe pentru a valida. »

                                                            
Corneliu Zelea Codreanu (1899 – 1938) a fost liderul carismatic al Mişcării Legionare, mişcare de extremă-dreapta din România interbelică. Legionarii i-au atribuit lui Zelea Codreanu titlul de Căpitanul, acesta având controlul absolut al organizației. Născut la Huşi, a urmat liceul militar, iar la 16 ani a fost voluntar în Primul Război Mondial. La facultatea de drept de la Iaşi a fondat „Asociația Studenților Creștini”. A studiat în Germania, unde a participat la mitinguri organizate de Hitler, fiind cucerit de doctrina hitleristă.
Împreună cu Ion Moța, a fondat mișcarea paramilitară „Legiunea Arhanghelul Mihail”. Codreanu dorea transformarea României în stat fascist, folosind o retorică patriotardă şi antisemită. Discursurile sale au atras o numeroși studenți, preoți și intelectuali ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran. Legionarii comit mai multe asasinate politice (prim-ministrul liberal I.G. Duca, ziaristul Mihai Stelescu, ), la care autorităţile răspund cu asasinarea unor capi legionari. În urma unui răspuns dat lui Nicolae Iorga, care luase poziție față de Mișcarea Legionară, a fost trimis în instanță pentru ultraj adus unui demnitar în exercițiul funcțiunii.
În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938 Codreanu a fost omorât, împreună cu alți 13 legionari, de jandarmii care îi transportau pe deținuți la închisoarea Jilava. Incidentul a avut loc în pădurea Tâncăbești, din apropiere de Bucureşti.


Evreii din Romania. Date demografice

Date demografice
Evreii din Romania reprezinta, azi, in raport cu populatia totala a tarii, in jur de 0,5 la mie, dupa ce in perioadele de varf, dupa estimari si recensaminte, detineau o pondere de 4,5% la 1899, 4,4% la 1920, 4,2% la 1930, 3,8% la 1939 si tot atat la 1 iunie 1940. Daca in 1930 traiau in Romania 756.930 de evrei, iar in 1947, 428.312 in 1992 nu mai erau decat- potrivit recensamantului populatiei si locuintelor din 7 ianuarie 1992 – im jur de 9.000.La recensamantul din 1956, se inregistrau in Romania 146.000 de evrei, la cel din 1966, 42.900, la cel din 1977, 24.700. Intrucat aceste cifre rezulta din libera declaratie a fiecarei persoane recenzate (unii minoritari evrei declarandu-se de nationalitate romana, maghiara etc.), ele impun o anume corectura pe care o facem pe baza unor izvoare comunitare evreiesti existente, nici acestea complete sau recoltate cu metode statistice omologate. Pornind de la asemenea izvoare, se poate totusi opera o anume corectura in sensul aprecierii ca in Romania existau, in preajma anului 1945, peste 350.000 de evrei, in 1947, circa 450.000, in 1956, in jur de 170.000, in 1966, 60.000, in 1977, 35.000, in 1990, 18.000, iar in 1992, in jur de 15.000. Pentru 1995, se estimeaza existenta a circa 14.000 de evrei, din care „activi” circa 3.000, iar in 2005 circa 8.000, activi 1/3.

[ Scăderea este reală. Manipularea informației se face tot prin omisiune. Nu statul român sau românii i-au împins spre emigrare pe evrei după 1948 ci acești au emigrat sub presiunea propagandei sioniste, a visului de îmbogățire sau măcar a speranței de a ieși din societatea socialistă în care li se cerea să facă altceva decât, unii dintre ei, doreau să facă. Ca urmare a propagandei sioniste vizibile sau discrete dar continue, emigrarea devenise o obsesie a multora.Comitetul Democratic Evreiesc fusese înființat de PCR pentru contrapropagandă. E probabil că desființarea acestuia este consecința eșecului sau poate evidența contradicției și contrarietății provocate în comunitate. Doar unii dintre cei care se temeau că li se vor reproșa activități incompatibile cu cetățenia israeliană sau americană s-au ferit să solicite emigrarea. Sau poate teama de schimbare, zvonurile negative i-au blocat pe alții. Cunosc un caz destul de tipic- un vechi activist de partid, șeful cabinetului de partid Mureș al PCR, tovarășul Grun, și-a pierdut fiul prim emigrare. Acesta era căsătorit cu o secuiancă foarte dornică să trăiască în capitalism. Dan Culcer]

Potrivit cifrelor de mai sus, descresterea populatiei evreiesti din Romania a fost de 75 de ori fata de 1930 si de circa 43 de ori fata de 1947. Au emigrat din Romania, in jumatatea de veac scursa de la ultimul razboi, circa 400.000 de evrei: in jur de 300.000 s-au stabilit in Israel, iar circa 80.000 in diferite tari ale lumii occidentale. Daca etnia evreiasca constituia, numeric, la finele secolului trecut, a doua nationalitate a Regatului Romaniei, iar in Romania reintregita de dupa 1918, a patra, astazi ea se afla pe ultime locuri. Sub raport calitativ, aceasta etnie care in trecut prezenta o piramida a varstelor, echilibrata, iar a populatiei active, cu o predominanta a palierelor „mijlocii” - meseriasi, comercianti etc. – astazi aproape trei sferturi sunt varstnici, patura activa fiind constituita preponderent din specialisti si intelectuali. Pana la crearea statului Israel, evreii din Romania emigrau cu precadere spre continentul nord-american. Dupa cel de-al doilea razboi mondial din cei cca. 80.000 de emigranti proveniti in Vest din Romania, majoritatea s-au orientat spre aceleasi destinatii, unde se aflau deja rudele lor si incotro se indreptau pentru refacerea familiilor. Daca, insa, pana la 1930 evreii din Romania, emigrati, totalizau cca. 225.000 in toate tarile amintite, iar in Palestina doar 10.000, dupa aceasta data orientarea aproape exclusiva a celor ce emigrau era tocmai acea tara ce urma sa devina din 1948 statul Israel.

Aici au venit intre 1919 – 14 mai 1948 – 41.105 persoane emigrate din Romania, din care in intervalul 1945-1948 cca cca 30.000. In perioada 15 mai 1948-1951, au emigrat din Romania cu destinatia Israel 117.950 de evrei. Anul 1951 este an de varf al emigratiei evreimii din Romania. Etapa inscrisa intre 1952 si 1960, cand dupa o intrerupere a emigrarilor statul roman admite o noua plecare in masa a evreilor, totalizeaza 32.462 persoane. Etapa 1961-1964, cand dupa o intrerupere, se reia din nou emigrarea evreilor spre statul Israel in numai 4 ani emigreaza 63.549 persoane. Etapa 1965-1971 – in conditiile in care populatia evreiasca a Romaniei nu mai totaliza decat in jur de 60.000 persoane – numarul celor emigrati se ridica la peste 1/3, respectiv 22.635. Intre 1972-1979, emigreaza 18.418 persoane.

La recensamantul din 1977 s-au declarat evrei, dupa cum aratam, doar 24.700, desi dupa unele estimari existau 35.000. Altminteri nu s-ar explica cum de numarul emigrantilor spre Israel sa mai poata totaliza, in toti anii ce au urmat, circa 20.000 de persoane, iar cei ramasi in tara sa fie de circa 15.000 persoane. Membrii de familie neevrei emigrati in Israel nu au depasit cifra de cateva sute de persoane.

Nicolae Dabija, VDEL este Katânul Basarabiei



VDEL este Katânul Basarabiei

“Acesta e numele unei închisori din regiunea Saratov a Federaţiei Ruse.Majoritatea celor arestaţi după 28 iunie 1940 “pentru trădare de Patrie”(care “patrie”, când cei învinuiţi nu locuiseră nici măcar o singură zi în URSS, iar cei născuţi după 27 martie 1918 – nici măcar în Rusia ţaristă, dacă admitem că bolşevicii o considerau pe cea din urmă patrie a lor?!) erau internaţi în acest penitenciar de lângă munţii Ural.

Bărbaţii din familiile deportate, de la 14 ani în sus, erau scoşi din tren la Tiraspol, despărţiţi de familiile, soţiile şi copiii lor, pe care n-aveau să-i mai revadă vreodată, fiind îmbarcaţi în alte vagoane şi duşi la Ivdel.

Acolo erau aşezaţi în faţa plutoanelor de execuţie şi lichidaţi.
Motivele erau diverse.

La 22 iunie 1941 din celule au fost scoși mii de ROMÂNI şi împuşcați, drept răzbunare pentru faptul că România “năvălise în URSS”.

Pentru pedepsele aplicate de armata română după ce la Odesa a fost aruncat în aer Comandamentul Suprem Militar românesc (octombrie 1941), la Ivdel au fost “EXECUTAȚI 15.000 DE OSTATICI ȘI PRIZONIERI ROMÂNI” (din cartea “Săptămâna roşie” de Paul Goma).

La fiecare nou atac al Armatei Române la Cotul Donului, în Stalingrad, în Crimeea ş.a., sute de basarabeni erau scoşi din celule şi împuşcaţi. Drept răzbunare.

Basarabenii erau lichidaţi cu miile, în aceeaşi zi, dar medicii le scriau în fişe date diferite ale morţii, semănate de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial, fixându-le şi cauze cât mai “pământeşti” ale morţii: insuficienţă cardiacă, ictus, pneumonie, tuse, diaree, tuberculoză, sughiţ cronic etc.

În cartea “Stalin mi-a furat copilăria” fostul deportat Boris Vasiliev reproduce fişa medicală a TATĂLUI SĂU, Ilie Vasile (tot el Vasiliev), ÎMPUȘCAT LA IVDEL, în care, cinic, “medicul” (călăul) penitenciarului îl diagnostichează cu “un grav ulcer stomacal”, recomandându-i “dietă strictă”: doar pâine uscată şi apă. Recomandarea tratamentului cu “dietă” a fostului primar de Malovata (asta a fost crima lui cea gravă) este făcută de “medic” la câteva zile după ce a fost împuşcat.

La “Ivdellag”, cum i se mai spunea acestui lagăr al morţii, AU FOST LICHIDAȚI FOȘTII MEMBRII AI SFATULUI ȚĂRII, membri ai tuturor partidelor politice din Basarabia (afară de cel comunist, care la 28 iunie 1940, avea doar 96 de membri), “foşti albgardişti”, chiaburi, ţărani, profesori, elevi…

La majoritatea celor lichidaţi, în sentinţă e indicată o singură învinuire: “vrag naroda” (“DUȘMAN AL POPORULUI”). Al cărui popor? Al propriului popor? Al poporului rus?

Cum s-a manifestat “duşmănia” lui Ilie Vasile (Vasiliev), a preotului Gheorghe Buruiană de la biserica Ciuflea, a lui Efim Ojoga, tatăl ex-deputatei Olga Ojoga, ucis la Ivdellag în 1941, a profesorului Chiril Hodorogea, directorul şcolii din Selemet, localitate vecină cu satul copilăriei mele, dus şi el la Ivdellag, ş.a.m.d., faţă de poporul basarabean sau faţă de poporul rus, sau faţă de alte popoare, numai diavolul şi cei prin care îşi făceau lucrarea acesta cunosc.

Citindu-le dosarele, ai impresia că după 28 iunie 1940 toate cele trei milioane şi jumătate de basarabeni, “eliberate” de Armata Roşie, deveniseră peste noapte cei mai mari duşmani ai propriilor lor vieţi.

Conform unor statistici incomplete, la închisoarea din Ivdel AU FOST EXECUTAȚI PESTE 20 000 de basarabeni. Majoritatea lor erau ţărani şi intelectuali, oameni care nu aveau nimic în comun cu politica.

Deşi au existat şi alte penitenciare pentru basarabeni, ca cel de la Kuibâşev (unde a fost masacrat folcloristul Petre Ştefănucă), cel de la Dubinka, regiunea Krasnoiarsk (unde şi-a ispăşit pedeapsa scriitorul Nicolae Costenco), cel din Irkutsk (unde a fost închis prozatorul Alexei Marinat), cel de la Vorkuta (PENTRU OSTAȘII ARMATEI ROMÂNE), cel de la Inta (unde au fost întemniţate rudele mele: arhimandritul Serafim Dabija şi preotul Nicodim Onu din Satul Nou), cel mai plin cu morţi de-ai noştri a fost Ivdelul.

GROPILE COMUNE de lângă închisoarea de acolo sunt PLINE CU OSEMINTE DE BASARABENI.

Ivdel[...]e Katân-ul nostru.

El e pariul memoriei noastre cu istoria relativ recentă, pentru care trebuie să facem totul ca ea să reţină sacrificiul înaintaşilor, dar şi ţinerea noastră de minte.”

Nicolae Dabija
(Sursa: Literatura și Arta, Nr.13,
31 martie 2011)

In aminitirea lui Constantin Cojocaru, omul care voise să salveze România

  Constantin Cojocaru a publié dans ALIANTA POPORULUI Constantin Cojocaru 5 avril 13:41 PROTEST Ridică-te, popor român! Partidul Poporu...