Legi ale moralei si ale politicii - Pitagora

• Viaţa cumpătată, în slujba binelui şi a dreptăţii, trebuie să stea şi la baza alcătuirii politice a unui stat.
• Nu încerca să vindeci un popor mare şi corupt: cangrena nu se poate vindeca.
• Nu încerca să schimbi orânduirea unei mari naţiuni. Un popor numeros e ca o dihanie hâdă; e ceva împotriva firii. Dintre toate soiurile de dobitoace cea mai rea e speţa umană ce se cheamă "popor".
• Nu răspândiţi vestea unei fapte rele! Faceţi în aşa fel încât să-i dispară cât mai curând şi cele mai mici urme. Lăsaţi răul să moară!
• Să crezi doar pe jumătate pe cei ce vin să pîrască fapte rele.
• Nu năzui la himera unei democraţii pure; egalitatea perfectă există numai la morţi.
• Legiuitorule! Nu lăsa oamenilor de stat timpul să se deprindă cu puterea şi onorurile!
• Legiuitorule! Nu uni credinţa cu morala. Roadele acestei legături nepotrivite nu pot fi decât nişte monştri.
• Legiuitorule, bagă de seamă să nu te înşeli!
• Drepturile omului nu sunt la fel cu ale popoarelor din cauză că oamenii deveniţi "popor" încetează a mai fi oameni.
• Un Senat de 100 de capete e mult prea mult! Puţini legiuitori, dar înţelepţi! Puţini războinici, dar viteji! Puţin "popor", dar multi cetăţeni!
• Dă legi poporului taur şi boabe poporului bou.
• Supune-te legilor chiar dacă sînt proaste! Nu te supune oamenilor dacă nu sunt mai buni ca tine.
• Taie unghiile poporului, dar nu-i spăla capul cu propria-i urină; pedepseşte-l, fără să îl înjoseşti.
• Nu chemaţi în magistraturi decât bărbaţi ce sunt în săptămâna mare a vieţii lor.
• Magistraţi! Fiti precum în Sparta! La intrarea în tribunale: ridicaţi un altar al Fricii, frica de a fi pedepsit înspăimântă poporul şi copii.
• Magistratule! Legea îţi e soţie legitimă; desparte-te de ea mai bine decât să o faci să devină o femeie trândavă şi care se învoieşte cu orice.
• Magistraţi ai poporului! Nu urmaţi pilda pescarilor de pe Nil care aruncă cu noroi în ochii crocodilului ca să-l poată stăpîni.
• Să nu fii legiuitorul ori magistratul unui popor care se lauda cu mintea sa luminată.
• Urmand pilda locuitorilor din Creta, la fiecare 9 ani, legile sa fie citite si indreptate de un intelept.
• Când magistratul vorbeşte, preotul să tacă!
• Scutiţi-vă magistraţii de jurământ atunci când intră în funcţie, dar nu-i scutuţi să dea socoteală când o părăsesc.
• Poporule ! Cîntăreşte-ţi legile! Numără-ţi magistraţii!
• Poporule! Dacă îţi doreşti o bună rînduială în ceea ce priveşte politica, fereşte-te de o organizaţie fără vlagă, o administraţie fără putere şi de luxul ospeţelor. Acestea trei dau întotdeauna naştere vrajbei în viaţa civilă şi în gospodării şi au ca urmare năruirea statului şi a familiei.
• Nu tulbura o apă stătătoare ori un popor în sclavie.
• Fugi de poporul căruia îi place eşafodul.
• Nu te aştepta să ţi se mulţumească atunci când faci un bine poporului: dintre toate dobitoacele, el este cel mai nerecunoscător.
• Lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor.
• Nu urma pilda omizii: nu primi să te târăşti la picioarele prinţului sau în faţa poporului pentru ca într-o zi să porţi aripi.
• Toţi sîntem egali! Să nu credeţi însă că neghiobul este egalul înţeleptului.
• În fiecare an să aveţi o zi de sărbătoare numită "pacea familiei". În această zi, soţul şi soţia, la prânz, în mijlocul familiei, îşi vor da mâna şi îşi vor ierta unul altuia greşelile făcute de-a lungul anului.
• Învaţă să vezi mai departe decât pot ajunge privirile tale.
• Lebăda tace toată viaţa ca să poată cânta desăvârşit o singură dată. Omule de geniu! Rămâi în umbră şi păstrează tăcerea până în clipa în care vei putea să apari cu toată strălucirea unei faime pe care nimeni nu o mai poate tăgădui.
• Nu admira nimic! Zeii s-au născut din admiraţia oamenilor.
• Să nu ai alt Zeu în afară de propria conştiinţă.
• Fii cetăţean al lumii întregi pînă cînd vei întîlni un popor înţelept şi cu legi drepte.
• Trăieşte-ţi viaţa; nu există nimic înainte şi nimic după ea. Să-ţi placă să trăieşti şi să trăieşti bine. Cel ce priveşte viaţa cu dezgust fie că are spiritul bolnav, fie inima putrezită.

Colonialismul monetar al BNR

de Radu Golban
Un postulat consacrat în teoria şi practica monetară este cel conform căruia moneda (banii) reprezintă un produs necesar al procesului de schimb (nefiind nici rezultatul unei convenţii la care s-a ajuns pentru înlesnirea schimburilor şi nicio creaţie a ordinii de drept). Ulterior, în lucrările sale reprezentative, şi K. Marx arăta că moneda este un rezultat al acţiunii legilor economice ale producţiei de mărfuri. Astfel, gândirea economică (inclusiv cea monetară) a relevat faptul că între cele două concepte (monedă/economie) există relaţii de intercondiţionare reciprocă. Ca o consecinţă, s-a consacrat un nou postulat conform căruia puterea unei monede este definită prin sistemul economic care o generează (o economie solidă fiind premisă pentru o monedă puternică).

Într-o economie în care “domneşte” o singură monedă, lucrurile sunt mai simple. În condiţiile liberalizării circulaţiei capitalurilor la nivel supranaţional, a apariţiei unor monede străine pe piaţă naţională, lucrurile încep să se complice. Chiar şi aşa, autoritatea monetară (bancă centrală/bancă naţională) trebuie să menţină supremaţia monedei naţionale faţă de monedele străine care penetrează piaţa. Realizarea acestui obiectiv nu înseamnă, neapărat, intervenţii directe şi susţinute pentru a stabili forţat un anumit curs (în favoarea sau în defavoarea statului în cauză).

Prin prisma celor enunţate anterior, mi-am propus să evidenţiez în ce măsură leul (ca monedă naţională) mai reprezintă un instrument viabil şi reprezentativ pentru economia românească. Aceasta deoarece, situaţia actuală ne determină să credem că BNR ignoră voit nevoia de reglementare a regimului euro în ţara noastră; în absenţa unei politici tranşante privind raporturile dintre leu şi euro apar anumite probleme la care ar trebui să ne uităm mai în detaliu.

În primul rând se impune a fi analizat rolul monedei naţionale şi al monedei de referinţă (euro) în derularea tranzacţiilor comerciale interne. Marea majoritate a relaţiilor comerciale interne au preluat euro ca monedă de referinţă. Astfel, preţul combustibililor, preţul produselor alimentare sau nealimentare, tarifele aferente utilităţilor casnice, tarifele serviciilor telefonice etc. variază în funcţie de cursul “oficial” leu/euro. Problema se acutizează în condiţiile în care cursul oficial nu este nici pe departe un curs real, purtând încă amprenta intervenţiilor BNR-ului. Situaţia se concretizează în practicarea unui curs valutar favorabil pentru furnizorii de servicii, bunuri de consum, curent, gaz, apă etc. (permiţându-le acestora să crească preţurile ori de câte ori leul pierde în faţa monedei europene, dar neobligându-i să diminueze preţurile atunci când leul câştigă în faţa monedei europene). Astfel, am putea afirma că stabilirea cursului se “mută” de la bursa de valori pe piaţa tranzacţiilor comerciale interne; mai mult, prin stabilirea preţurilor pe baza cursului leu/euro (deşi plăţile se realizează în lei), costurile aferente fluctuaţiilor valutare (incluzând riscurile valutare) sunt transferate în buzunarul românului (pentru simplul fapt că este consumator final al unor produse achiziţionate de pe piaţa internă, dar al căror preţ este stabilit în funcţie de euro).

În al doilea rând, trebuie puse în balanţă avantajele şi dezavantajele creditării în monedă străină şi măsura în care această creditare este manevrată (prin reglementări specifice) de o aşa manieră încât să susţină economia românească (creditare derulată –"culmea!" - aproape în totalitate prin bănci cu capital străin). La o analiză atentă se observă că situaţia actuală scurtcircuitează leul în comerţul exterior, făcând ca euro anterior împrumutaţi să fie imediat transferaţi în străinătate pentru plata importurilor. Dacă importurile şi împrumuturile s-ar derula în monedă naţională, datorită deficitului comercial cronic al ţării, leul ar fi supus unei deprecieri considerabile, fără intervenţia BNR-ului sau a altor institute bancare. Deoarece deficitul comercial este finanţat în monedă străină, leul este exclus de la acest circuit (limitându-se doar la un circuit închis, parţial, în ţară); situaţia se traduce într-un scenariu deloc favorizant pentru economia românească: venituri exprimate şi încasate în lei, consum în baza unor preţuri stabilite prin raportare la euro.

Logica acestor practici este peremptorie: o depreciere a leului ar îngreuna activitatea monopolistă a furnizorilor (de bunuri sau servicii); apoi, prin decuplarea comerţului exterior de leu, cursul de schimb este unul ţinut artificial la un nivel “politic”.
Germania, Franţa, Elveţia, Austria sunt doar câteva exemple de ţări care au limitat creditarea exclusiv la moneda proprie. România de ce nu a urmat exemplul acestora? Politică a BNR-ului a servit intereselor naţionale sau intereselor bancherilor străini?
O conversie în monedă naţională a tuturor creditelor contractate anterior în euro (conversie realizată în baza unei reglementări oficiale şi la nivelul cursului manipulat politic) şi interzicerea creditării în euro ar avea doar efecte pozitive pentru România.
În fond, problema diferenţei între dobânda nominală aferentă creditelor contractare în euro şi dobânda aferentă creditelor contractare în lei pare a fi doar un miraj. Mult mai importantă este dobânda reală care, pentru creditele contractate în euro, este chiar mai mare decât în cazul creditelor contractate în lei. Din păcate atenţia consumatorului este focalizată doar asupra dobânzii nominale.

Având în centrul discuţiei rata dobânzii, se impune a fi apreciată politică BNR privind rata dobânzii. Deşi s-au trasat linii directoare privind evoluţia şi nivelul ratei dobânzii, acestea au rămas doar pe hârtie deoarece creditarea internă s-a realizat tot după propriul interes al băncilor comerciale. Dincolo de nivelul de referinţă al ratei dobânzii stabilit de BNR, acestea şi-au impus comisioane care să le asigure câştiguri mai mult decât îndestulătoare. Astfel, efortul BNR-ului de a impune o rata a dobânzii care să asigure o refinanţare rezonabilă (atât a economiei, cât şi a populaţiei) a fost spulberat de băncile comerciale. Deşi tardiv, ne putem întreba cui i se poate imputa această situaţie (BNR-ului, băncilor comerciale sau solicitantului de credite care a preferat un credit în monedă străină pentru simplul fapt că i s-a părut mai ieftin la prima vedere); fireşte, BNR-ului deoarece nu a luat toate măsurile necesare în zona sa de influenţa; băncile comerciale nu au făcut decât să speculeze carenţa de reglementare a autorităţii monetare; solicitanţii de credite, presaţi de nevoia acută de finanţare, nu pot avea o gândire atât de complexă încât să conştientizeze dezavantajele creditării în monedă străină a economiei naţionale şi să pună mai presus de interesul propriu interesul naţional.

Un alt factor problematic, deşi are o rezonanţă economică mult mai mică, este că “scurtcircuitarea” leului duce şi la o diminuare a venitului de seigniorage deoarece creditele sunt în monedă străină, şi nu în lei.

Pentru o înţelegere mai facilă a situaţiei propun următoarea substituţie: ce s-ar mai întâmpla dacă toţi fumătorii din România ar consumă doar produse aduse din afară ţării?; logic, aceştia ar deveni plătitori de accize pentru un alt stat, iar statul român n-ar mai încasa venituri pe seama acestui instrument fiscal; din fericire, în domeniul fiscal se pare că decidenţii au fost mai “patrioţi”.
Revenind la aspectul care ne preocupă, aş putea spune chiar că însăşi BNR se privează singură de controlul propriei monede, tolerând un astfel de statut preferenţial în propria sferă de influenţă.

Asumarea unui obiectiv (definit generic “ţintirea inflaţiei”) nu este suficientă dacă nu se iau toate măsurile colaterale absolut indispensabile pentru atingerea obiectivului respectiv. La ce foloseşte României menţinerea ratei inflaţiei la un anumit nivel dacă economia este practic ruinată. Revenind la preambulul articolului, se naşte firesc întrebarea: de ce BNR vrea să susţină artificial moneda naţională, fără a o cupla de economia românească?

Oricine poate să aprecieze măsura în care s-a realizat obiectivul BNR ştiind că volumul creditelor nu a putut fi controlat (supraîndatorarea subjugându-ne financiar şi economic); nu există reglementări clare (eventual limitări) în ceea ce priveşte moneda de creditare (băncile străine oferind necontrolat credite preponderent în monedă străină pentru a fi în propriul lor avantaj, favorizând supraîndatorarea); rata dobânzii a favorizat supracreditarea şi a descurajat economisirea (departe de a fi în acord cu nevoia de refinanţare a economiei). Mai mult, acum câţiva ani BNR anunţa renunţarea la a mai sprijini cursul leului; deprecierea bruscă a leului a rămas adânc imprimată în agoniseala întreprinzătorilor, dar şi a românului de rând; pentru a stabiliza cursul a fost necesară reintervenţia BNR-ului. Şi astăzi leul este “protejat” de BNR (în sensul că este menţinut la un curs artificial), departe de a fi în acord cu starea economiei româneşti. Faţă de cele arătate, apreciem că asumarea obiectivului de ţintire a inflaţiei de către BNR ar fi trebuit corelat cu un nivel minim de creştere economică, aceasta deoarece obiectivele politicilor macroeconomice nu trebuie văzute individual, ci într-o interdependenţă firească; privind doar în “curtea” BNR-ului, marea majoritate a observatorilor sunt tentaţi să elogieze meritele acestei instituţii, dar privind economia românească în ansamblu puţini sunt cei care au curajul să-i impute nerealizările şi să-i aloce partea sa de vină.

Revenind la soluţia anterior sugerată - poate una dintre cele mai avantajoase (pe care o considerăm o posibilă alternativă de depăşire a crizei în care se tot adânceşte România), o politică exclusivistă de creditare în lei ar duce în condiţiile deficitului comercial la o depreciere a leului, ceea ce ar afecta piaţa valutară şi ar îngreuna activitatea băncilor străine în ţară, obligându-le să suporte costuri suplimentare în eventualitatea unei creditări abuzive a populaţiei; acestea (băncile străine) ar putea fi puse chiar în situaţia de a interveni pe piaţa valutară pentru a sprijini leul tocmai pentru a asigura amortizarea împrumuturilor la un curs favorabil. Atunci când sugerăm o asemenea practică nu ne bazăm doar pe supoziţii logice şi deducţii fireşti, ci avem în vedere şi experienţa altor ţări care au reuşit să se “salveze prin inflaţie”. Atât timp cât perspectivele integrării României în UEM se îndepărtează odată cu adâncirea crizei, nu înţelegem de ce această soluţie nu a fost pusă deloc în discuţie de către decidenţi. O tergiversare a problemei nu face decât să acutizeze gravitatea situaţiei. În condiţiile actuale, cetăţeanului de rând i se spune că trebuie să “strângă cureaua” deoarece aceste măsuri de austeritate vor asigura ieşirea României din criză. Fals! Actuala politică nu face decât să crească şi mai mult gradul de dependenţă (economică şi financiară) faţă de exterior.

Se impune a fi analizată măsura în care capacităţile de producţie interne ar satisface cererea, care, până acum, era acoperită în cea mai mare parte prin importuri (dependenţa economică anterior menţionată). Dacă acest mecanism ar fi fost pus în valoare din timp, nu s-ar fi ajuns - poate - la situaţia actuală. Acum eficacitatea mecanismului este diminuată, impunând măsuri specifice (de exemplu, acceptarea creditării în monedă străină doar pentru investiţii şi sub nicio formă pentru nevoile de consum).
Revenind în actualitate, considerăm că priorităţile României pot fi formulate astfel: creşterea competitivităţii economice, reducerea balanţei comerciale deficitare şi asigurarea creşterii economice. Ancorarea de euro nu oferă o stabilitate monetară, ci antrenează o dependenţă de creditarea externă, creditare care vine la pachet cu bine-cunoscutele criterii de austeritate. Aceste criterii amintesc, oarecum, de timpurile ceauşiste, când tot prin raţionalizarea alimentelor şi a consumului aferent utilităţilor casnice s-a încercat, pe spinarea populaţiei, să se realizeze anumite tranzacţii externe. Astăzi, sub paravanul democraţiei, se uzitează un vocabular nou în care cuvântul “austeritate” este frecvent uzitat. Dacă în regimul comunist sacrificiul era impus (prin raţionalizarea alimentelor şi limitarea furnizării energiei electrice şi a agentului termic între anumite repere orare) astăzi măsurile de austeritate autodetermină limitarea consumului individual din raţiuni de insuficienţă a venitului (care, chiar dacă nu a fost diminuat ca o consecinţă a măsurilor de austeritate impuse, a fost considerabil afectat de nivelul sporit de fiscalitate). Cu alte cuvinte, în regimul anterior sacrificiul era cerut pentru a asigura stingerea anumitor datorii externe (în condiţiile unei balanţe comerciale rezonabile), astăzi sacrificiul este făcut pentru a asigura pata consumului (în condiţiile unui deficit comercial cronic, diminuând progresiv şansele de redresare). Tocmai această austeritate are menirea de a menţine România într-o stare de dependenţă faţă de creditele externe pentru a finanţa (culmea!) comerţul exterior. Oare acesta să fie rostul sacrificiilor ţării, respectiv, finanţarea produselor de consum străine, dezindustrializarea ţării şi devastarea agriculturii?

Analizând integrator întreaga problematică se poate lesne înţelege că nu există nicio dovadă empirică, validă, că un anumit nivel al PIB-ului sau al inflaţiei ar avea efecte favorabile pentru creşterea sau stabilitatea economică. Cifrele sterile care au fost sau sunt impuse de politicieni şi au fost şi sunt preluate ca nişte cutume fără a fi mai bine analizate.

Redresarea balanţei comerciale prin deprecierea leului ar scumpi produsele de la import, ar ieftini forţa de muncă în ţară, ar crea noi locuri de muncă, ar spori competitivitatea economică, ar atrage noi investitori şi ar avea o contribuţie favorabilă pentru dezvoltarea agriculturii româneşti (chiar dacă adepţii teoriei monetariste nu ar îmbrăţişa pe deplin acest scenariu, considerăm că este cel mai realist şi mai avantajos decât continuarea îndatorării externe).

Concluzionând, se poate spune că cea mai mare îndatorare a cetăţeanului la nivel european este un “merit considerabil” atribuit BNR-ului. Un alt “merit” îl reprezintă regimul privilegiat asigurat băncilor străine şi asigurarea de locuri de muncă în ţările care tratează România ca piaţă de desfacere. 130 de ani de existenţă şi “multă ştiinţă” subliniază deosebitele realizări ale acestei respectabile instituţii care s-a străduit mai mult să-şi construiască o imagine caracter sacrosanct. Cine se aseamănă se adună: o vizită a lui Trichet la Bucureşti şi sincerele felicitări la adresa BNR-ului nu pot decât să încânte sufletele dornice de admiraţie occidentală ale administraţiei acestei autorităţi (deşi, practic, au fost încălcate cu bună ştiinţă toate regulile de stabilitate).
Estimările privind eventualitatea intrării României în UEM sunt superflue. Oricum, actuală politică îndepărtează perspectivele de introducere a monedei unice europene, urmărind ca România să fie - în continuare - o bună piaţă de desfacere (pe spinarea populaţiei!). Toate acestea ne determină să provocăm cititorii acestui articol să răspundă la o nouă întrebare: de ce nu schimbă strategia?
Accesări: 2367

Radu Golban
Publicat Miercuri, 08 mai 2013

 

Alte articole scrise de Radu Golban: ► Zbor german prin Europa Unită ► Lecţia de anatomie a datoriei Germaniei

Alte articole din categorie: ► Sorana Cârstea şi Alexandra Cadanţu au avut noroc cu carul, Dumnezeu le-a dat, dar nu le putea băga performanţa în traistă! ► Elena Udrea, pregătită pentru o nouă căsătorie ► ICR "Marfă" ► Georgică Severin de la "Zarva" dă cultura română pe mîna lui Lilian ► Georgică Severin de la "Zarva" dă cultura română pe mîna lui Lilian

 

Comentarii

Pentru înțelegerea corectă a problemei trebuie folosit termenul exact; nu pământul e de vânzare ci teritoriul României. Dan Culcer

În Constituţia României, revizuită în anul 2003, la articolul 44 „Dreptul de proprietate privată”, alin.2, scrie că: „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indferent de titular.Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi la alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.”
Pentru modificarea şi completarea Constituţiei României diktată de la Bruxelles, pentru sfârşitul anului 2013, Partidul România Mare a depus 54 de propuneri la Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei. Având în vedere Holocaustul împotriva Poporului Român care se desfăşoară în lagărul de exterminare România, de peste 23 de ani, precum şi acţiunile Regimurilor post-decembrise vizând vânzarea pământului strămoşesc la străini şi apatrizi, în paralel cu exproprierea românilor din Ţara-mamă de către titularii licenţelor de exploatare a substanţelor minerale utile, în baza modificărilor şi completărilor la Legea minelor, Legea nr.85/2003 (iniţiate de P.S.D. şi P.N.L. şi votate în unanimitate în Senat, la 27 octombrie 2009), P.R.M. a propus Comisiei de revizuire a Constituţiei următoarele modificări la articolul 44 – „Dreptul de proprietate privată”:
a) alin.2 să cuprindă numai următorul text: „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”
b) alin.3 să fie completat astfel: „Lucrările executate de firme private, titulare ale licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale, nu pot fi asimilate sau declarate de utilitate publică.”
c) alin.10: „Este interzisă vânzarea pământului românesc la persoane fizice sau juridice străine. Cetăţenii români care vând terenuri la străini sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă şi li se confiscă întreaga avere.”
Aceste propuneri ale P.R.M. la re-revizuirea Constituţiei au fost respinse de către Comisia condusă de senatorul Crin Antonescu. De reţinut că, la Comisia pentru revizuirea Constituţiei nu au fost admise modificări sau completări ale articolului 44 din Legea fundamentală, astfel încât de la 1 ianuarie 2014 să poată începe vânzarea pământului românesc la străini, precum şi exproprierea românilor din România de către titularii licenţelor de exploatare minieră, ale căror lucrări sunt asimilate celor de utilitate publică, prin textul de modificare şi completare a Legii minelor, pe care supuşii Guvernului Ponta II se grăbesc să-l voteze şi în Camera Deputaţilor.
În Constituţia României din anul 1991, la articolul 41 – „Protecţia proprietăţii private”, la alin.2 se precizează că: „Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizi nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.”
Regimurile post-decembriste au înscris în Constituţia revizuită în anul 2003 că în România pot cumpăra pământ şi cetăţenii care nu au patrie, apatrizii. Astfel, persoanele care nu au cetăţenia niciunui stat pot, din anul 2014, să cumpere pământ în Grădina Maicii Domnului la preţuri derizorii şi apoi să-şi facă un ţinut sau o ţară.
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, pământ înseamnă „teritoriu, regiune, ţinut”.
Prevederile de la articolul 44, alin.2 din Constituţie referitoare la dreptul cetăţenilor străini şi apatrizilor de a dobândi, prin cumpărare, proprietatea privată asupra terenurilor din România contrazic textul articolului 3, alin.1, din Legea fundamentală: „Teritoriul României este inalienabil”, precum şi ale alin.4: „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”
Pământul României este un bun naţional, fertil şi cu extrem de multe bogăţii în subsol. Cu mai bine de 2.000 de ani în urmă, pelasgii, tracii, geţii şi dacii, adevăraţii strămoşi ai românilor, au luptat împotriva multor împăraţi şi regi străini, precum şi a unor mari imperii pentru apărarea teritoriului Daciei Mari. Regii Daciei, voievozii şi domnitorii români, împreună cu Eroii Neamului Românesc au luptat şi s-au jertfit pentru apărarea Patriei, a pământului strămoşesc. Nicodată în instoria de cel puţin zece ori milenară a Poporului Român nu s-a admis şi nu s-a vândut la străini pământul din Vatra strămoşească! Mai multe milioane de eroi şi-au dat viaţa pentru apărarea Ţării şi a pământului românesc ! Poporul Român îi cinsteşte în fiecare an la Ziua Eroilor şi la monumentele închinate lor au loc manifestări comemorative şi se depun coroane de flori.
După lovitura de stat din decembrie 1989, alogenii care au făcut cu schimbul la conducerea României, când la Putere când în Opoziţie, au aplicat şi perseverează în îndeplinirea etapelor din Holocaustul împotriva românilor, care are trei mari obiective:
1. Exterminarea Poporului Român.
2. România să nu mai existe ca ţară şi nici pe harta Europei.
3.Înfăptuirea proiectului „Israel în România”.
În Holocausul împotriva Poporului Român s-a acţionat şi se acţionează pe baza unui program diabolic şi cu multă răbdare. O etapă în acest program a constituit-o aderarea României la Uniunea Europeană. Regimul alogenilor Iliescu-Năstase a acceptat în genunchi condiţiile impuse Poporului Român pentru ca România să capete statutul de colonie modernă în Imperiul European. Prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007, se stipulează că România a acceptat clauza referitoare la liberalizarea pieţei terenurilor agricole, începând cu 1 ianuarie 2014, adică vânzarea pământului strămoşesc, a unor mari părţi din teritoriul naţional la străini. Această vânzare este un act de Trădare Naţională, care trebuie oprit cât mai rapid şi prin toate mijloacele legale !
Se ştie că, teoretic, ţările membre ale Uniunii Europene sunt egale în drepturi şi obligaţii. Practic, situaţia este cu totul alta.
În privinţa vânzării terenurilor la străini sunt mai multe ţări (Franţa, Germania, Austria, ş.a.) care au interzis această vânzare, iar mai multe ţări din U.E. au negociat şi înscris în Tratatele de aderare termene lungi până la care să treacă la liberalizarea pieţei terenurilor agricole, la care au adăugat încă o perioadă de mai mulţi ani de prelungire a aplicării acestei prevederi. Recent, în Ungaria, ţara neprietenă şi care acţionează pentru obţinerea autonomiei teritoriale a Ardealului, prin Diktatul pregătit la Bruxelles pentru anul 2014, s-a modificat Constituţia şi s-a înscris interzicerea dreptului de vânzare a pământului unguresc la străini.
De reţinut că, România este singura ţară din Uniunea Europeană care a acceptat un termen foarte scurt pentru a trece la vânzarea terenurilor agricole la străini. Mai mult, Regimul Iliescu-Năstase nu a negociat şi nu a obţinut nicio perioadă de prelungire a datei de la care se va trece la vânzarea pământului la străini. România nu a cerut şi nu a obţinut o derogare de la termenul asumat prin Tratatul de aderare.
Niciuna dintre ţările care au aderat la Uniunea europenă în anul 2004, înaintea României, nu a trecut şi nici nu va trece la vânzarea terenurilor agricole începând cu anul 2014 ci mult mai târziu şi cu clauze legale care, practic, vor face imposibilă achiziţionarea de către străini a terenurilor agricole. De exemplu, în Polonia a fost adoptat un pachet legislativ care se împleteşte cu hotărâri ale administraţiei locale care fac imposibilă cumpărarea de către străini a unui metru pătrat de pământ. Premierul Victor Viorel Ponta a făcut recent o vizită în Polonia şi a declarat public că a învăţat din experienţa acestei ţări. În mod inexplicabil, primul-ministru al României a uitat (probabil în camera de la hotel) pachetul legislativ aplicat în Polonia pentru a bloca vânzarea pământului la străini. Acelaşi premier Victor Ponta, în vizita în Germania, a uitat să solicite legislaţia aplicată în această ţară pentru a face imposibilă vânzarea pământului german la străini. Probabil că, în apropiata vizită în Franţa, primul-ministru Victor Ponta va căuta să afle şi să intre în posesia legislaţiei franceze care interzice vânzarea pământului francez la străini. Acestea sunt câteva standarde europene pe care Guvernul Ponta II refuză să le asimileze şi să le aplice în România, într-o problemă de siguranţă naţională.
România este prima ţară din Uniunea Europeană care s-a angajat să vândă terenuri agricole la străini şi apatrizi, fără nicio condiţie şi fără limită de suprafaţă ! Pentru a-i amăgi şi păcăli pe români, ministrul Agriculturii , Daniel Constantin a declarat recent că: „Vom limita la 500 de hectare suprafaţa văndutâ pe persoană. Investitorul trebuie să dovedească că are pregătire în practica agricolă.” Această promisiune, la viitor, cu privire la o oarecare limitare a suprafeţei de teren nu împiedică vânzarea, iar în România , pe valută, se obţine orice dovadă, inclusiv diplome universitare. Până acum, s-au vândut şi concesionat la numeroase persoane juridice străine şi la preţuri derizorii cu mult peste 1.000.000 de hectare de terenuri agricole, extrem de valoroase. România, în timpul Regimurilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu a ajuns pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte suprafeţele de terenuri agricole deţinute de străini, persoane juridice. Urmează vânzarea terenurilor agricole la persoane fizice străine şi apatrizi. Cu banii pregătiţi aşteaptă data de 1 ianuarie 2014 câteva milioane de evrei şi unguri, la care se adaugă alte mii de afacerişti de pe toate continentele, care vor să cumpere pământ românesc, să achiziţioneze aproape toată suprafaţa agricolă a României, la preţuri pe hectar de 5-50 de ori mai mici decât în ţările unde ei au cetăţenia. România are toate şansele ca de la 1 ianuarie 2014 să devină un El Dorado pentru cumpărătorii şi samsarii de terenuri fertile şi foarte ieftine.
La recenta vizită în Germania a premierului României, Victor Viorel Ponta, cancelarul Angela Merkel i-a solicitat să respecte standardele statului de drept, să combată corupţia şi să aplice principiul transparenţei. Fiind un premier ascultător şi disciplinat în îndeplinirea indicaţiilor de la Bruxelles şi Washington, precum şi a poruncilor de la Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.) şi Comisia Europeană, dar mai ales din respect pentru Poporul Român, primul-ministru Victor Viorel Ponta ar trebui să se adreseze Parlamentului, care să fie convocat în sesiune extraordinară în luna iulie a.c., pe tema vânzării pământului românesc la străini, urmând să-l informeze în legătură cu, cel puţin, următoarele:
1. Cadrul legal din ţările Uniunii Europene care au interzis vânzarea terenurilor agricole la străini.
2.Situaţia ţărilor din Uniunea Europeană care au amânat vânzarea terenurilor la străini şi cadrul legal pe care l-au pregătit pentru a face imposibilă achiziţionarea terenurilor de către străini.
3.Condiţiile obligatorii impuse străinilor care vor să cumpere terenuri agricole în fiecare ţară din Uniunea Europeană.
4.Suprafeţele de terenuri agricole din România care au fost cumpărate, închiriate sau arendate de către persoane juridice străine: pe judeţe; preţurile de achiziţie; modul de utilizare a terenurilor; destinaţia producţiei obţinute; subvenţiile primite de la Uniunea Europeană.
5.Prognoza Guvernului României referitoare la vânzarea terenurilor agricole la cetăţenii străni şi apatrizi, pe judeţe, în perioada 2014-2016.
6. Consecinţele pentru viitorul Poporului Român şi al României ca urmare a apropiatei vânzări a pământului strămoşesc la străini.
7. Efectele crizei alimentare mondiale asupra Poporului Român, în următoarele trei decenii, inclusiv în varianta vânzării pământului românesc la străini.
8. Modalităţile şi pârghiile prin care viitoarele Guverne ale României vor asigura securitatea alimentară a cetăţenilor români şi creşterea bunăstării populaţiei.
9. Care sunt mecanismele pregătite de Guvernul României pentru a bloca efectele şi consecinţele catastrofale asupra Poporului Român în urma programatei liberalizări bruşte şi totale a achiziţionării terenurilor agricole din România de către străini ?
10. Care este strategia Guvernului României, pe termen scurt, mediu şi lung, privind încurajarea şi susţinerea investiţiilor autohtone în agricultura românească pentru a asigura securitatea alimentară a populaţiei şi disponibilităţi însemnate pentru exportul de produse agricole ?
Cetăţenii români au aflat din mass-media că, cel mai mare Parlament al României (cu 588 de aleşi de către calculator şi întreţinuţi de contribuabili tot mai săraci) a dezbătut şi aprobat de cinci ori modificările şi completările la Statutul senatorilor şi deputaţilor, iar în această vară urmează să aibă loc o sesiune extraordinară pentru a definitiva lista imunităţilor pentru aleşi. În acelaşi timp, parlamentarii şi Guvernul Ponta II nu au luat niciodată în discuţie niciun proiect de lege (inspirat după modelele din Germania, Franţa, Austria şi Polonia) prin care să facă imposibilă vânzarea pământului românesc la străini, de la începutul anului 2014. În acelaşi timp, Guvernul Ponta II şi partidele politice parlamentare nu au făcut niciun demers şi refuză să acţioneze pentru ca România, la fel ca şi toate ţările care au aderat la Uniunea Europeană, să obţină o derogare, de cel puţin cinci ani, de la termenul stabilit în Tratatul de aderare, în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei terenurilor agricole.
În timp ce se stăruie, de către stăpânii externi ai României şi de către duşmanii de veacuri ai Poporului Român, pentru a se trece la de 1 ianuarie 2014 la vânzarea pământului românesc la străini, Comisia pentru revizuirea Constituţiei nu a admis niciun amendament care să oprească sau măcar să amâne până în anul 2020 această acţiune criminală.
Pentru a se ajunge la o dezbatere largă şi mai ales pentru ca Poporul Român să decidă pentru sau împotriva vânzării la bucată a teritoriului României se impune ca la referendumul naţional, organizat a doua oară şi pe aceiaşi temă a Parlamentului unicameral cu cel mult 300 de parlamentari, să fie adăugată o întrebare privind vânzarea pământului strămoşesc la străini. Totodată Guvernul Ponta II ar trebui să prezinte Poporului Român şi Parlamentului, urmând să mediatizeze foarte mult, proiectul de lege privind vânzarea pământului românesc la străini şi condiţiile impuse care să facă, practic, imposibilă înstrăinarea unei palme din teritoriul României.
Deşteptaţi-vă români şi acţionaţi pentru a opri, prin toate mijloacele, vânzarea pământului românesc la străini şi re-înscrierea în Constituţia României a interdicţiei din Legea fundamentală, din anul 1991, la articolul 41, aliniatul 2 !

Dr.Gheorghe Funar
Secretar general al P.R.M.
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

Cluj-Napoca,
27 iunie 2013

Aurel Santimbreanu. Campania de sustinere a Rosiei Montane continua. N-avem voie sa obosim!

Aurel Santimbreanu


Campania de sustinere a Rosiei Montane continua. N-avem voie sa obosim! 
Aurel Santimbreanu - Geolog, fost inginer sef al Exploatarii miniere de stat Rosia Montana -
"La prima puscare, nu va mai ramane piatra pe piatra! Roșia va disparea pentru totdeauna!"

In primavara trecuta, exploatarea miniera de stat "RosiaMin" din Rosia Montana si-a incetat activitatea. Dupa vremuri glorioase (daca ne referim doar la ultimii 50 de ani), in care a dat destul aur statului comunist, ca sa-si poata plati datoriile externe, si dupa ce l-a ajutat pe Mugur Isarescu sa sporeasca rezervele de aur ale Bnr, de la 67 de tone in 1989, la 105 tone in prezent, acestei "gaini" care a facut numai oua de aur i-a fost, in mod paradoxal, sucit gatul. Nici o tara din lume, condusa de politicieni responsabili, n-ar proceda la inchiderea unei mine de aur doar pentru ca asa a primit dispozitii de la institutiile financiare externe sau de la o companie pretendenta a licentei. Mina de aur de la Rosia Montana producea pana la 380 de kilograme de metal pretios pe an si, cu toate astea, ajunsese in faliment: nu-si mai putea plati energia, din cauza imenselor datorii lasate de fostul director Gheorghe Gruber, sarit intre timp in barca luxoasa a "Gold Corporation".

Unul dintre cei care s-au revoltat in fata iresponsabilitatii politice a vanzarii pe nimic a rezervelor strategice de aur ale tarii este inginerul geolog Aurel Santimbreanu, fost inginer sef al exploatarii de la Rosia, autorul a doua volume dedicate istoriei minei pe care a condus-o. In viziunea lui, Rosia Montana este "cetatea de scaun" a aurului romanesc. El stie ca nu aventurierii care au pus mana pe ea atat de usor sunt de vina, ci autoritatile statului, care s-au lasat mituite si pacalite de false promisiuni.

"Directorul Gruber, omul care a vandut toate secretele noastre strainilor, predandu-le hartile strategice ale zacamantului aurifer, nu stia nimic de descoperirile anterioare?"

- Compania "Gold Corporation" a anuntat, cu opt-noua ani in urma, ca a descoperit, la Rosia Montana, cel mai mare zacamant de aur din Europa. Pe timpul dv. nu se stia acest lucru?

- M-a socat foarte tare acest anunt. Cum, domle, dar generatiile ultimelor doua milenii n-or fi descoperit nimica? Directorul Gruber, omul care a vandut toate secretele noastre strainilor, predandu-le hartile strategice ale zacamantului aurifer, si care a facut acest anunt intr-o revista bucuresteana, nu stia nimic de descoperirile anterioare? Personal, ca geolog care a lucrat peste 30 de ani la exploatarea RosiaMin, m-am simtit jignit, nu numai pentru mine, ci pentru toti colegii mei de generatie. In lucrarea mea recenta, "Aurul si Argintul Rosiei Montane", demonstrez ca tot ce Rmgc da drept mare descoperire era de multa vreme cunoscut de specialistii romani. Doar ca, pe timpul regimului trecut, noi tineam o parte din descoperiri in amortire, nu le comunicam conducerii politice comuniste, sa nu ne trezim cu triplarea planului de productie. Chiar Centrala de ramura agrea tacit acest lucru. Astazi insa, acesti domni dau navala si fac comunicari bombastice, au umflat potul de zece ori, de la 30 de tone ale noastre, la 300 de tone ale lor, pentru a-si impresiona falitii din bransa si pe unii dintre ministrii romani, ignoranti si creduli, ca si pentru a-si atrage finantari la bursa.

- De numele dvs. este legata descoperirea galerilor romane din Orlea, in 1974. Le-ati amenajat pentru turisti si ati creat muzeul local. Ce s-a intamplat dupa venirea companiei straine?

- Galeriile sunt foarte lungi, dar am electrificat numai 350 de metri pe doua niveluri. Pe cei de la "Eurogold" nu i-a interesat pastrarea acestor vestigii inestimabile pentru istoria mineritului antic in Europa. Ca urmare, au distrus planul inclinat din capatul galeriilor, in care se vedea cum se transporta minereul la suprafata, iar peretii, daltuiti de mana de miner de acum 2000 de ani, i-au scrijelit, marcand probele luate in cadrul forarilor. Nu trebuia sa se atinga de aceste galerii, dar asa se intampla intr-o casa fara stapan.

"Am auzit ca Agentia de Resurse Minerale ar fi vandut secretele de la Rosia cu 150 de milioane de lei vechi.

Dar aceasta documentatie nu trebuia data nici cu 150.000 de miliarde!"

- Au fost cercetarile dvs., facute pe vremea regimului comunist, suficiente pentru a determina corect marimea rezervelor de aur si argint? De ce au fost necesare multiple foraje suplimentare ?

- Cercetarile noastre au fost facute la standardele cele mai inalte ale vremii. Evaluarea potentialului de rezerve pe care a facut-o grupul de geologi condus de mine a fost data ca exemplu tuturor minelor din tara. M-a surprins cum a putut Agentia Nationala a Resurselor Minerale, condusa de profesorul Ianas, sa puna la dispozitia unei companii inregistrate intr-o casuta postala din insulele Barbados o astfel de documentatie! Am inteles ca ar fi vandut-o cu 150 de milioane de lei vechi. Dar aceasta documentatie, cuprinsa in 23 de volume de planse plus zeci de volume de text, nu trebuia data nici cu 150.000 de miliarde! Vorbind de forajele suplimentare ale Rmgc, cred ca era necesar sa se faca doar cateva, pentru a verifica precizia cercetarilor noastre. Dar nu sa se ia toate carierele la rand si sa fie sfredelite, impotriva oricaror reguli tehnice, cu cheltuieli uriase. Am crezut ca o unitate privata are mai multa grija de banii sai, dar Eurogold s-a purtat mereu ca un nabab, risipind si aruncand cu banii in stanga si-n dreapta, mai rau ca pe vremea economiei de stat.

- Comentand Studiul de impact asupra mediului, ati identificat o serie de lucruri cel putin ciudate, pe care le-ati trimis deja unor redactii si Ministerului Mediului. Ne puteti impartasi cateva dintre ele?





Biserica lui Balint. Ea va muri prima

- Avand la baza documentele noastre si propriile ei cercetari, compania a anuntat initial ca va procesa 300 de milioane de tone de minereu. In Studiul de impact, se vorbeste doar de 218 milioane de tone. Deci 100 de milioane le-a pus "deoparte". Nu ni se spune ce se va intampla cu aceasta uriasa cantitate, in caz ca li se aproba exploatarea. Oare nu vor mai fi contabilizate? Dupa aceea, suntem pusi in fata unui lucru si mai grav: studiul limiteaza exploatarea la cota 714 metri. Adica, la acea inaltime se vor opri si vor pleca acasa. Dar exista aur si mai jos! Mai putin concentrat, dar exista. Or, dupa ce vor extrage doar mucul si sfarcul aurului si vor crea un gropan urias in toata Rosia Montana, cine va mai putea intra sub el, prin apa si namol, sa extraga, in nu stiu ce mileniu, aurul ramas? E necinstit ce se intampla, deoarece generatiile viitoare sunt private de posibilitatea de a continua exploatarea, poate cu mijloace mai performante si mai curate.

"De ce "Gold Corporation" nu spune nimic despre mineralele rare, care pot depasi valoarea aurului si argintului?"

- Nici in Studiul de impact si nici in declaratiile directorilor companiei nu gasim vreo referire la mineralele rare si extrem de scumpe ce insotesc, de regula, zacamintele de aur si argint. Care este situatia acestor minerale la Rosia Montana?

- La Rosia Montana sunt si alte minerale in afara de aur si argint, asa-numitele minerale rare si disperse, ca germaniul, cadmiul, seleniul, indiul, galiul si altele, folosite in industria spatiala si aviatica, despre care nu se sufla o vorba. Pe vremuri, primeam bonificatii consistente la fiecare sfarsit de an, din partea uzinei metalurgice din Baia Mare, tocmai pentru ca ii aduceam profituri mari cu aceste minerale. Dupa aceea, in ultima perioada, la Rosia s-a descoperit feldspatul - materie prima pentru industria ceramica, in prezent importata din China. Institutul geologic din Bucuresti si fosta Centrala de metale neferoase de la Cluj-Napoca au confirmat, in cercetarile ultimilor 15 ani, existenta in cantitati uriase a feldspatului, in masivele Cetate si Carnic. Au fost facute incercari industriale, s-a stabilit si tehnologia, ar fi urmat doar sa inceapa exploatarea. De ce "Gold Corporation" nu spune nimic despre aceste bogatii care pot depasi valoarea aurului si argintului respectiv? De ce nimeni nu vorbeste de uriasa cantitate de sulf ce se va obtine din procesarea minereului de aur? Din cele 218 milioane de tone de minereu vor ramane circa 240.000 de tone de sulf. Unde va ajunge acest sulf? In buzunarele cuiva sau pe apa sambetei?

- Avem o agentie nationala de resurse minerale. Ei nu cunosc aceste detalii?

- Le cunosc. Dar, din pacate, acolo s-au adunat multi oameni fricosi, lipsiti de responsabilitate, care tin de scaune in asteptarea pensiei si care urmeaza traditia instituita de fostul lor sef, Ianas.

"Lozinca "Rosia Montana a fost, este si va fi miniera" este o mare eroare"

- Reluam o tema mult dezbatuta in societatea civila: daca Banca Nationala nu mai cumpara aur, de ce nu lasam zacamintele pe loc, pentru a le exploata mai tarziu, cand o fi nevoie?

- Asta am spus si eu: domle, nu se termina viata pe pamant cu noi. Lasa, domle, rezerva in munti! Oamenii isi pot crea alte ocupatii, acum, nu peste 17 ani, cand vor fi nevoiti, vrand-nevrand, sa se lase de minerit, ca se termina firul comorii. Stiu, e destul de grea tranzitia spre alte profesii, dar acest lucru se intampla in toata tara, peste tot oamenii isi schimba calificarile din mers, si nu se plang. De ce minerii din Rosia Montana n-ar putea? Cine a hotarat ca Rosia va ramane pe veci comuna unei singure profesii? "Gold Corporation"? Dar care este interesul acestei companii? Oare rosienii care-o sustin, ca sunt si din astia, nu-si dau seama ca sunt folositi in scopuri straine de viata si viitorul lor? Lozinca "Rosia Montana a fost, este si va fi miniera" este o mare eroare.



Crucea de pe Carnic, simbol al credintei minerilor. "Minune arheologica" (in munte sunt superbe galerii romane)

- Pentru a raspunde observatiilor privind lipsa de interes fata de "zona protejata", Rmgc a pus la lucru diversi experti, ca sa ne linisteasca in privinta caselor si bisericilor de patrimoniu. Poate un inginer geolog, cu experienta dvs., sa creada ca va mai ramane vreo cladire in picioare in centrul Rosiei Montane?

- Am si scris si spun: la prima puscare nu va mai ramane in Rosia piatra pe piatra. Totul se darama. Semeata si superba biserica a lui Balint va fi prima victima, pentru ca e cea mai inalta. Practic, inca din primele zile ale noii exploatari, Rosia Montana va disparea pentru totdeauna. Se vor face puscari cu azotat de amoniu si motorina, poate 20.000 de kilograme odata! Ei nu tin cont ca muntele, la Rosia, e ca un svaiter, iar suflul exploziei poate rabufni prin zeci de galerii ascunse, spulberand totul pe sute de metri. In aria de circa 2000 de hectare a minei, va fi o Hiroshima, nu va mai intra nici pasarea.

- Credeti ca se va face pana la urma aceasta exploatare?

- Sunt sceptic. La inceputuri cred ca a fost mai degraba o spalare de bani, din care, cu parere de rau, trebuie sa spun ca multi romani s-au infruptat. In plus, nu cred ca vor avea sustinere financiara. Si, dupa cate cunosc eu pe plan extern, in comparatie cu zacaminte similare din America, Peru, Indonezia, Canada etc., zacamantul de la Rosia Montana are continuturi aurifere scazute, care nu justifica investitia preconizata. O mare personalitate, fostul meu profesor Razvan Givulescu, mi-a scris ca este sceptic in totalitate si nu crede in realizarea acestei investitii. De aceea, ma indoiesc si as fi curios sa vad cine, din Guvernul Romaniei, va avea curajul sa-si puna semnatura pe cererea unui astfel de proiect.

Domnului Aurel Santimbreanu ii puteti scrie in comuna Sântimbru, jud. Alba

Ion Longin Popescu

Sergiu Ungureanu Social • 15 mai • 12:19 • Invitaţie la lansarea de carte despre Garda de Fier -

De mici copii ni s-a insuflat la şcoală teoria democraţiei conform căreia Garda de Fier şi Legionarii erau cele mai rele formaţiuni de pe plaiurile noastre. Apar foarte multe controverse în acest subiect şi o bună ocazie pentru a ne informa şi a afla unele adevăruri şi aspecte necunoscute ar fi să citim din cronicele acelor vremuri şi să regîndim unele aspecte şi stereotipuri.

Pe data de 16 Mai va avea loc lansarea unei asemenea cercetări de specialitate, o carte care conţine numeroase studii, documente şi relatări la tema activităţii Gărzii de Fier.

Avem bucuria și onoarea să anunțăm tot cititorul interesant de istoria neamului românesc despre lansarea unei cărți editate în premieră pentru Republica Moldova, prin stăruințele istoricului și arhivistului Alexandru Moraru, precum și ale lui Benedict (Viorel) Ciubotaru. Este vorba de primul volum al cărții „Garda de Fier în Basarabia – Documente”.

Lansarea acesteia va avea loc pe data de 16 mai începînd cu ora 15:30 în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hașdeu (bl. Ștefan cel Mare 148). În cadrul acestui eveniment istorico-literar vor lua cuvîntul mai multe personalități de calibru din mediul istoric al țării.

Sînt invitate toate persoanele interesate!

În prezenta culegere au intrat 300 de documente inedite de arhivă depistate în Arhiva Naţională a Republicii Moldova. Deşi nu sunt menţionate în cuprins, cartea conţine peste 20 de ilustraţii – copii de pe originalele documentelor.

Subiectul documentelor propuse este incendiar, deoarece dă peste cap toate învinuirile aduse Mişcării legionare de către falsificatorii comunişti şi sionişti.

Volumul (I) de faţă, conceput  ca o lucrare istorico-arhivistică (în 3 volume) la restabilirea adevărului istoric, depăşeşte limitele unei colecţii obişnuite de documente din motiv că acesta din start devine un instrument de lucru pentru istorici, cercetători ştiinţifici, savanţi, politologi, jurişti, sociologi, oameni politici etc.

Contact: 078187743 / 069454585

P.S. Tot în cadrul evenimentului va putea fi procurată această carte.

P.S2. Nu totul este aşa cum ni s-a spus din cărţile “polit-corecte” de azi. Cei ce vor să afle adevărul trebuie să cerceteze.

- See more at: http://vox.publika.md/social/invitatie-la-lansarea-de-carte-despre-garda-de-fier-500633.html#sthash.W0C6XxDx.dpuf

Salariile [euro]parlamentarilor sunt foarte opace şi mult-mult prea ridicate

Cel mai bine şi mai legal plătit loc de muncă al unui politician
UE: Europarlamentarii câştigă cu 900% mai mult decât cetăţeanul
Acasă » Lumea




Salariile parlamentarilor sunt foarte opace şi mult-mult prea ridicate, este concluzia portalului Preisvergleich.de, cel mai cunoscut comparator de preţuri din Germania. Site-ul a analizat salariile parlamentarilor din cele 27 de state membre UE şi mai ales cele ale europarlamentarilor şi a ajuns la concluzia că un europarlamentar câştigă de 878% mai mult decât un cetăţean mediu din UE, iar un parlamentar bulgar câştigă cu aproape 2.000% mai mult decât bulgarul obişnuit.

Un europarlamentar câştigă în medie 17.827 de euro pe lună sau 213.924 de euro pe an. Dar adăugând toate indemnizaţiile (bani pentru biroul parlamentar şi pentru călătoriile în ţară, bani pentru alte călătorii în interes de serviciu la Bruxelles şi Luxemburg, plus încă circa 4.000 de euro anual pentru alte deplasări oficiale) primite de un eurodeputat în timpul unei legislaturi, portalul german arată că UE îi oferă venituri de peste un milion de euro, înainte de impozitare. PE este un loc de muncă foarte râvnit în întreagă UE, în România, soţia premierului şi cea a preşedintelui Senatului, la fel ca şi fiica preşedintelui fiind europarlamantari.

Luând această sumă drept bază de calcul, înseamnă că un eurodeputat câştigă cu 878% mai mult decât media veniturilor în UE, care este de 21.844 de euro (înainte de impozitare) pe an. Ca termen de comparaţie, un parlamentar german câştigă cu 674% mai mult decât cetăţeanul german cu venituri medii, iar în Franţa deputaţii câştigă cu 740% mai mult decât cetăţeanul pe care îl reprezintă.

Cu cât ţara este mai săracă, cu atât disproporţia dintre veniturile aleşilor şi ale cetăţenilor este mai flagrantă. Astfel, un parlamentar slovac câştigă cu 1.190% mai mult decât slovacul de pe stradă. Iar Bulgaria deţine recordul, având parlamentari care câştigă de 2.051% mai mult decât bulgarul obişnuit. Site-ul german mai scrie că un bulgar ar trebui să muncească pe salariul mediu din ţară sa 108 ani pentru a câştiga cât câştigă un parlamentar în timpul unei singure legislaturi de cinci ani...

Dacă ne gândim că eurodeputaţii fac parte dintr-un legislativ care nu are drept de iniţiativă legislativă, inventat în formula actuală a alegerii directe în 1979, doar pentru a oferi o aparenţă legitimitate Comunităţii Europene, disproportiile salariale par şi mai mari. Apatia electoratului este enormă la alegerile europene, scăzând dramatic din 1979 şi până la ultimele alegeri, când a fost de puţin peste 40%. Pentru statele sărace din UE, PE reprezinta cel mai bine plătit loc de muncă la care poate aspira în mod legal un politician. PE a adoptat reguli împotriva nepotismului, astfel încât eurodeputaţii să nu îşi poată angaja rudele.

Marius MISTREŢU- Anomia ca produs al Justiţiei – azi, dosarul doctorului plagiator

Fără buletin

http://delaepicentru.com/2013/06/03/%E2%98%85%E2%98%85%E2%98%85-anomia-ca-produs-al-justitiei-azi-dosarul-doctorului-plagiator/

★★★ Anomia ca produs al Justiţiei – azi, dosarul doctorului plagiator

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/06/03

Tocmai am depus o plîngere penală împotriva dr.plg.ponta

—– Original Message —–

From:Marius

To: supc(la)mpublic.ro

Sent: Monday, June 03, 2013 4:03 AM

Subject: Plingere nexa dosarului 783/P/2012 (Unicode UTF-8)

Marius MISTREŢU
Adresa:(…)
telefon numărul:(…)

>Stimaţi domni,

Mă numesc CNP (…) – Marius MISTREŢU (numit mai jos MM). Permiteţi-mi să vă semnalez că în lucrareaRăspunderea în dreptul internaţional umanitar, (numită mai jos Carte) publicată la Editura Universul Juridic în anul 2010, cu autorii: Daniela COMAN (numită mai jos DC) şi Victor Viorel PONTA (numit mai jos VVP), am găsit fraze întregi, blocuri de text asupra cărora am un drept patrimonial legitim constituit. Dreptul meu acoperă strict fragmentele de text prezente în Carte la paginile: 80, 88-93, 108-109, 111-112, 113-117, 127-134, 150-152, 187-188, 192, 239-244 (mulţimea A) confirmate în raportului ORDA, nr. 11414 din 15.05.2013, ca avîndu-l autor-sursă peDumitru DIACONU (numit mai jos DD) în lucrarea: DIACONU, D. – Curtea internaţională, istorie şi realitate – ed. All Beck 1999, în paginile: 4, 7-11, 11-12, 12-13, 13-16, 5-6, VIII, 27-31, 36-37, XIII, XIV, XV, 21-24, 25-26 (mulţimea B).

Intersecţia mulţimilor A şi B, reprezintă proprietate intelectuală însuşită fraudulos de către VVP, drept care, depun prezenta
PLÎNGERE

Stimaţi domni,

O serie de acte şi fapte mă îndreptăţesc să reclam dreptul patrimonial asupra proprietăţii intelectuale (blocuri de text numite mai jos Proprietate), marcate în preambulul plîngerii de faţă prin intersecţia a două mulţimi de fraze şi idioame ordonate, drept pe care i-l opun lui VVP, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii, prevăzute în articolul 140(1)şi 140(2) din legea 8/1996. Vă rog să reţineţi, reclamaţia mea nu include sub nicio formă partea morală a drepturilor de autor, cea definită în articolul 10 al legii citate, ci doar pe cele aplicabile, listate în articolul 13 al aceleiaşi legi.
În fapt, la data de 19 iunie 2012, ora 17:52, pe saitul TVR apărea declaraţia lui DD, (citez): „Judecător la Curtea de Apel din Piteşti, Dumitru Diaconu susţine că nu a avut curiozitatea să confrunte lucrarea lui Ponta şi cartea sa.” (am încheiat citatul).
Declaraţia din 19 iunie 2012, a autorului-sursă, DD, echivalează cu lepădarea Proprietăţii, fapt întărit ulterior şi de alte: atitudini, fapte, lacune şi documente.

La data de 23 august 2012, am aflat despre denunţul penal ce a stat la baza dosarului cu numărul 783/P/2012, dosar aflat pe drept în centrul atenţiei publicului. Fireşte, curios să cunosc faptele şi documentele, am găsit pe internet, atît textul denunţului, cît şi probele aduse de denunţători.
Mi-am însuşit unilateral Proprietatea abandonată (partea patrimonială), cu titlu provizoriu, pînă cînd dosarul cu numărul 783/P/2012 se va fi încheiat. Faptele ulterioare m-au îndreptăţit să îmi însuşesc definitivProprietatea, în virtutea dreptului natural, după cum urmează:

La data de 23 august 2012, am salvat fişierul de interes, prelevat din folderul de fişiere temporare al browser-ului. Cu alte cuvinte, mi-am însuşit Proprietatea găsită pe hard-disk-ul computerului personal. Întrucît Proprietatea este imaterială, non-energetică, neaflată pe domeniul public, internetul însuşi nefiind nici teritorial, nici domeniu public, nu am obligaţia să o predau Poliţiei. Iar autorul DD îşi exprimase, încă de la data de 19 iunie 2012, dezinteresul pentru Proprietatea lepădată. Dezinteres care poate fi însă interpretat şi altfel:

(ceea ce urmează este o speculaţie, numită mai jos Speculaţie)
Nuanţa: „nu am avut curiozitatea să” nu închide neapărat un conflict, ci mai degrabă îl deschide. Poate, într-un viitor oarecare, DD va fi curios să…
Declaraţia lui DD este un indiciu, fie al dezinteresului absolut, fie al unui raport de putere, în care putem doar presupune care este agresorul şi care, victima. Aşadar, o situaţie confuză, cu un imens potenţial de şantaj: fie DD îşi oferă ocazia de a-l şantaja pe VVP cu depunerea oricînd a unei plîngeri penale, fie VVP îl poate şantaja pe DD cu alte clenciuri. VVP este prim-ministru şi are legalmente suficientă putere pentru a o face direct sau pe ocolite. Repet, suntem pe terenul speculaţiei. Vulnerabilitatea lui DD poate fi agravată de eventualitatea ca însuşi DD să fi scris cărţi întregi apelînd la plagiat. De unde şi „dezinteresul”. Dacă nu ar fi aşa, în cazul Proprietăţii litigioase, DD ar fi ridicat neîntîrziat pretenţia de daune materiale împotriva autorului VVP. Dacă aş fi procuror la DNA, aş privi deja chiorîş lanţul „cumsecădeniei”. (am încheiat Speculaţia)

La data de 16 mai 2013, conform rezoluţiei emise de Secţia de Urmărire Criminalistică din cadrul Parchetului General, VVP a fost scos de sub urmărirea penală, rezoluţie devenită publică pe 21 mai 2013.
Constatînd că autorul-sursă, DD, a refuzat, pînă la încheierea cercetării penale, să emită vreo pretenţie de natură patrimonială asupra textelor în litigiu, fapt consemnat şi de presă, şi de procesul verbal ataşat de procurorul de caz (fila 125 din dosarul cu numărul 783/P/2012), precum şi lipsa de reacţie a Editurii All Beck la plagiatul după lucrarea: DIACONU, D. – Curtea internaţională, istorie şi realitate – ed. All Beck 1999, am hotărît să îmi însuşesc definitiv Proprietatea, retroactiv, începînd cu data de 23 august 2012.

Pentru Binele public, iau ca real dezinteresul absolut al lui DD faţă de Proprietatea lepădată, aflată în paragină între: 19 iunie 2012 şi 23 august 2012, anunţ că mi-am însuşit-o, în speranţa că astfel voi contribui la înlăturarea suspiciunilor legitime, formulate în Speculaţie.

S-ar putea ridica obiecţia că nu am luat în prealabil legătura cu DD, cu VVP şi eventual cu DC, pentru a negocia regimului juridic al Proprietăţii. Din păcate, potenţialul infracţional al situaţiei prezentate în Speculaţie este prea mare pentru a mă angaja în negocieri private. Am preferat să le acord persoanelor implicate, în mod transparent, ocazia de a se elibera de teama de presiuni, fără ca eu însumi să fiu vreodată suspectat de intenţii malefice. Nu mă îndoiesc, v-aţi dat seama de buna mea credinţă.

Ţinînd seama că DD este în prezent judecător la o Curte de Apel, deci, persoană naturală cu discernămînt, dacăDD se va fi simţit în vreun fel lezat de Speculaţia mea şi de lipsa unei negocieri între mine şi domnia-sa, are desigur opţiunea cererii către CSM, de apărare a reputaţiei. Însă sunt aproape convins că recomandarea CSM va fi ca, pur şi simplu, titularul să îşi revendice dreptul patrimonial asupra fragmentelor abandonate din operă, drept ce nu poate fi îndreptat decît împotriva plagiatorului efectiv, VVP (eventual şi DC), iar nu împotriva mea, deoarece eu nu am comis niciun plagiat. Încă. Or, o reclamaţie îndreptată doar împotriva mea, ar fi din start o nedreptate şi un proces de intenţie, ceea ce ar ciobi şi prestigiul titularului, nu numai reputaţia.

În concluzie, încurajat de rezoluţia din dosarul cu numărul 783/P/2012, conform căreia (citez) „fapta nu există”(am încheiat citatul), în vederea valorificării unei colecţii mai mari de produse intelectuale abandonate,intenţionez să integrez Proprietatea într-o lucrare originală, un curs universitar, dedicat studenţilor în ştiinţele Dreptului. Bineînţeles, deîndată ce îmi voi cumpăra o diplomă de doctor în drept, şi astfel desăvîrşindu-mi impostura, în acord cu moravurile româneşti. Mă bazez şi pe faptul că, aşa cum se specifică în raportul ORDA nr. 11414 din 15.05.2013, în ştiinţele Dreptului, limbajul este atît de (citez)„aproape standardizat”(am încheiat citatul), încît originalitatea şi plagiatul sunt greu de deosebit. Aş zice că întocmirea unei întregi biblioteci de cursuri universitare poate fi încredinţată unui program informatic specializat în plagiate originale.
Altminteri, fapt uşor de constatat, în Carte, în vecinătatea imediată a pasajelor ce alcătuiesc Proprietatea,contribuţia originală a autorului VVP se reduce doar la adaosul de conjuncţii şi de locuţiuni, după cum urmează:“Astfel, Totodată, Potrivit acestei Convenţii, De asemenea, aşa cum am menţionat mai sus, Momentul conflictului, Astfel, aşa cum vom nota în continuare, va împuternici, Potrivit dispoziţiilor articolului 11, cu toate acestea, Prin urmare, Reiterînd, Aşadar, Astfel, “. Am enumerat părţile originale din blocurile plagiate. (rezultatul scăderii: A minus B)

Recapitulăm:

DD nu clamează nimic, Ed. All Beck nu apără nimic, VVP şi DC nu declară nimic, Ed. Universul Juridic nu se ruşinează de nimic, ORDA nu vede nimic, iar procurorul de caz nu vede fapta penală. În consecinţă,Proprietatea nu mai este nici privată, nici pe domeniul public, nu este resursă naturală, nu este folclor, dar aparţine nimănui şi tuturor. Adică, mie, primul recoltor.

Stimaţi domni,

Ţinînd seama de:

a) consecinţele perverse şi anomice ale rezoluţiei procurorului de caz, în dosarul cu numărul 783/P/2012,b) exploatarea consecinţelor paradoxale ale rezoluţiei citate, prin arogarea din partea mea, cu bună credinţă, sub protecţia tezelor de la Art. 44 (8) din Constituţia României, a dreptului legitim dobîndit asupra Proprietăţii,şi de îndreptarea lui împotriva autorilor VVP şi DC,
c) lipsa în continuare a vreunei reclamaţii din partea autorului-sursă, DD şi/sau a Editurii All Beck, împotriva suspecului VVP,d) continuarea neîntreruptă, pînă în prezent, a comercializării de către Editura Universul Juridic a Cărţii conţinînd proprietate intelectuală în litigiu,
e) lipsa din dosarul cu numărul 783/P/2012 a unei declaraţii din partea suspecţilor de plagiat: VVP şi DC, fapt ce le ştirbeşte dreptul la apărare, cu consecinţe pe care, în stadiul actual, le va putea lămuri, poate, doar CEDO,
f) declaraţia Procurorului General, din 23 mai 2013, în care acesta afirma (citez): „…nu exclud reanalizarea cazului…” (am încheiat citatul), declaraţie cu mare potenţial de şantaj, ce ridică suspiciuni legitime,

Vă rog să:

1) constataţi ivirea cel puţin a unui element nou în litigiu,
2) redeschideţi dosarul 783/P/2012, pentru reluarea cercetării, sub aspectul infracţiunilor prevăzute în articolele 140 şi eventual 141, din legea 8/1996, să luaţi măsurile provizorii necesare, în condiţiile Art. 118 din Codul Penal şi al legilor conexe, pentru repararea prejudiciului adus Binelui public şi intereselor private legitime, de comercializarea lucrării: COMAN, Daniela şi PONTA, V. - Răspunderea în dreptul internaţional umanitar – ed. Universul Juridic – 2010.

Pentru stabilirea cuantumului prejudiciului material, cîntăresc opţiunea de a mă constitui parte civilă într-o procedură judiciară separată, în funcţie de evoluţia viitoare a cercetării penale.

Deşi consider că, în prezenţa atîtor lacune: factuale, legislative şi procedurale, descrise mai sus, drepturile mele patrimoniale asupra Proprietăţii sunt de domeniul evidenţei, la nevoie, voi furniza documentul de constituire.

Cu stimă,

Marius Mistreţu – cîrciumar

Hiroşima

About these ads