„La
Maison Roumaine” este una dintre cele mai cunoscute asociaţii ale
exilului românesc din Franţa. Este o asociaţie cu scop nelucrativ ale
cărei obiective aşa cum au fost ele definite în statutele sale sînt: „păstrarea
fidelă şi valorificarea patrimoniului cultural român în Franţa şi în
lume, comunicarea liberă a ideilor şi continuarea legăturilor culturale
care unesc popoarele francez şi român de mai bine de două secole”.
Exilaţii
români din Franţa au avut dintotdeauna asociaţii cu profil identitar şi
de întrajutorare, precum şi fundaţii culturale care au urmărit
obiective similare cu cele ale asociaţiei „La Maison Roumaine”.
Menţionez, după cel de al doilea război mondial, asociaţia „Caritatea
Românească – CAROMAN” de ajutorare a refugiaţilor, la înfiinţarea căreia
dna Maria Brăescu a jucat în Franţa un rol de prim plan, „Fundaţia
Universitară Regele Carol I”, patronată de „Comitetul Naţional Român”,
sub autoritatea Regelui Mihai, „Institutul Român de Cercetări” organizat
cu ajutorul material al prinţului Nicolae al României. Agreat de către
Academia din Paris, acesta era prezidat de Mircea Eliade şi îl avea ca
secretar general pe Octavian Vuia. Amintesc, de asemenea, de salonul
cultural de la reşedinţa din cartierul latin, rue Daubenton, a cuplului
Petre Sergescu, (matematicianul P. Sergescu, animator al „Académie
Internationale d’Histoire des Sciences”, era căsătorit cu scriitoarea de
origine poloneză Marie Kasterska) unde se întîlneau cunoscute
personalităţi ale vieţii culturale pariziene. P. Sergescu a mai
organizat cicluri de conferinţe cu participarea unor cunoscute
personalităţi ale exilului precum Nicoară Beldiceanu, M. Eliade, Nicolae
Herescu şi alţii.
Spre sfîrşitul
anilor 1970, după dispariţia de facto a Comitetului Naţional, deşi
activitatea politică a Exilului era vie, cea culturală se resimţea
puternic de lipsa de fonduri. Nu mai rămăsese activ la Paris în acest
ultim domeniu decît „Centrul Român de Cercetări” animat pînă la
desfiinţarea sa în 1985 de prof. Cicerone Poghirc şi „Cenaclul de la
Neuilly” înfiinţat în 1968 şi găzduit de Leonid Arcade (pseudonimul
literar al lui Leonida Mămăligă) în locuinţa sa din Neuilly sur Seine,
rue du G-al Henrion Bertier. Această ultimă organizaţie se adresa unui
public restrîns cu interes pentru literatură. În acest context menţionez
încă două iniţiative care au jucat însă un rol limitat: „Biblioteca
Petre Sergescu” din rue Lhomond creată de Petre Carjeu şi „Asociaţia
Francezilor de Origina Română – AFDOR” întemeiată în 1974 de Ion Boboc.
În
capitala Franţei continua să se afle un număr mare de exilaţi români,
adesea intelectuali, printre care o serie de personalităţi de renume
care se afirmaseră la cel mai ridicat nivel în diferitele domenii ale
culturii atît umaniste cît şi ştiinţifice. Se simţea astfel nevoia
creării unui nou cadru în care aceştia să se poată exprima şi care să
fie deschis tuturor exilaţilor. Aceasta cu atît mai mult cu cît România
se adîncea într-o criză şi o izolare din ce în ce mai accentuate.
Adevăratele valori româneşti erau ignorate de regimul comunist care
producea şi etala un surogat cultural primitiv de tristă amintire.
„La
Maison Roumaine” a fost înfiinţată în vara anului 1982, fiind tocmai
cadrul în care să se poată exprima şi capabil să promoveze adevărata
cultura românească în sensul cel mai larg al cuvîntului. Aşa cum se
preciza în statute, accentul este pus şi pe libertatea de exprimare
adică pe analize şi prezentări obiective a realităţilor politice şi
socio-economice din ţară.
Amintesc că
denumirea de „La Maison Roumaine” mai fusese purtată, în ajunul
Primului Război Mondial, de o efemeră asociaţie fondată de Elena
Văcărescu şi Petre Ghika (tatăl lui Alexandru Ghika) înfiinţată în
scopul apărării intereselor României.
Printre
cei care au iniţiat şi au reuşit să creeze asociaţia „La Maison
Roumaine”, trebuie amintiţi în primul rînd Christina Sturza (născută
Tileman-Pruncul), Alexandru Ghika, Dan Cernovodeanu şi Catherine Allard.
Ei vor fi aleşi membri ai primului Birou al asociaţiei (5/09/82)
respectiv preşedinte, vice-preşedinte, secretar general şi trezorier.
Dan Cernovodeanu împreună cu dna Ruxandra Gutu-Pelazza s-au ocupat de
preţioasă bibliotecă a „Fundaţiei Universitare Regele Carol I” pe care
asociaţia o luase în custodie. Două mari personalităţi ale exilului şi
culturii româneşti şi universale, Mircea Eliade şi Ştefan Lupaşcu, au
fost aleşi preşedinţi de onoare ai asociaţiei.
Graţie
sprijinului Primăriei Parisului, a lui Jacques Chirac, primarul din
acea vreme, „La Maison Roumaine” s-a putut instala într-o clădire
situată relativ central în Paris (rue de Flandre, arondisment 19).
Destul de spaţioasă, aceasta a găzduit biblioteca (multe mii de volume)
şi a asigurat desfăşurarea conferinţelor şi a celorlalte activităţi
organizate de către asociaţie. Aici va funcţiona şi secretariatul ei. În
aprilie 1984, o parte din Birou va fi schimbat. Neagu Djuvara va fi
ales secretar general şi Adrian Oprescu trezorier.
Sediul
din rue de Flandre a devenit un loc de întîlnire al intelectualilor din
exil. S-au organizat conferinţe, expoziţii, cursuri pentru copii,
dezbateri. Conferinţele au constituit principala activitate a
asociaţiei; la început în jur de două conferinţe pe lună. Prezentate de
către specialişti recunoscuţi în domeniu, ele vor aborda diferite teme:
istorie, lingvistică, etnologie, sociologie, politica, economie,
literatură, artă, ştiinţe exacte, tehnică, etc. În 1984 şi 1985 s-au
organizat şi două expoziţii. Una la primăria arondismentului 19
intitulată: „Les roumains de France – quarante ans de vie culturelle” şi
cealaltă, o expoziţie de carte şi icoane româneşti, prezentată la
Conservatorul arondismentului 7. S-au ţinut de asemenea cursuri de limbă
română şi franceză (dnele Ruxandra Pelazza şi Mihaela Filitti), de
istorie română (Matei Cazacu) şi de matematică (Ion Ghika).
Printre
cei mai cunoscuţi şi activi participanţi la diversele manifestări ale
asociaţiei, încă de la începuturile ei, în afara celor deja citaţi,
menţionez (în ordine alfabetică) pe: Dan Aftalion, Sorin Alexandrescu,
Dinu Bastaki, Nicolae Balotă, Paul Barbăneagră, Titus Bărbulescu,
Nicoară Beldiceanu, Alexandru Bogdan, Mihai Brâncovan, Ioana Brătianu,
Maria Brătianu, Vintila Brătianu, Anca Buzdugan, Denis-Pop Cîmpeanu,
Nicolae Caranica, Mircea Catană, Theodor Cazaban, Ioana Celibidache,
Dinu Cesianu, Alexandru Ciorănescu, Antonia Constantinescu, Petre
Cristopol, George-François Culica, Victor Cupşa, Alexandru Danielopol,
Florica Dumitrescu, Nicolae Evolceanu, Constantin (Dinu) Ghika, Sergiu
Grosu, Alexandru Herlea, Charles Hillerin, Alexandra
Hillerin-Vulcănescu, Virgil Ierunca, Cornel Ionescu-Siseşti,
Marie-France Ionesco, Cicerone Ioniţoiu, Olga Kogălniceanu, Mihai Korne,
Gheorghieş Lecca, Monica Lovinescu, Alde Lupasco, Cornel Meţianu,
Costel Motas, Mioara Mugur-Schächter, Petre Năsturel, Radu
Negrescu-Suţu, Basarab Nicolescu, Alexandru Niculescu, Doru Novacovici,
Adrian Oprescu, Andrei Pandrea, Francine Petrulian, Cicerone Poghirc,
Victor Popescu, Radu Portocală, Paula şi Mircea Predeleanu, Remus
Radina, Eugen Radu, Petre Rosetti, Eugen Raţiu, Andrei Samueli, Annie
Samueli, Marcel Şapira, Sanda Stolojan, Mihai Sturza, Marin Tarangul,
Michel Tănase, Emil Turdeanu, Anna-Maria Tuduri, Ion Varlam, Ion Vitez,
Dinu Zamfirescu.
De la constituirea
ei, „La Maison Roumaine” a colaborat cu diverse alte instituţii
implicate în promovarea culturii româneşti şi angajate în apărarea
valorilor universale de libertate, democraţie, drepturile omului,
justiţie, în informarea opiniei publice despre realitatea politică şi
socială din România. Menţionez în primul rînd: „Centrul Român de
Cercetări” de la Paris, animat de Cicerone Poghirc şi „Academia
Româno-Americană – ARA”. De altfel, în anii 1980, „La Maison Roumaine”
şi „Centrul Român de Cercetări” erau în capitala Franţei adevăraţii
promotori ai culturii româneşti. Aceste instituţii erau percepute în
acest fel mai ales în comparaţie cu „Centrul Cultural Român”, anexa
ambasadei României comuniste la Paris. Menţionez, de asemenea,
diferitele asociaţii şi cenacluri din care făceau parte membrii
asociaţiei „La Maison Roumaine” şi realizau în acest fel în mod implicit
legături între acesta şi celelalte entităţi. Este cazul „Cenaclului de
la Neuilly” a lui Leonid Mămăligă şi a asociaţiei „Hyperion –
Association pour la sauvegarde du livre roumain” înfiinţată in 1981,
găzduită tot de acesta şi prezidată de B. Nicolescu (printre membrii
fondatori, se numără Horia Damian, Mircea Eliade, Virgil Ierunca,
Monica Lovinescu, Stéphane Lupasco), al „Bibliotecii Române de la
Freiburg”, al „Association pour la protection des monuments et sites
historiques en Roumanie” condusă de Ştefan Gane, etc.
„La
Maison Roumaine” activa în condiţii materiale extrem de modeste,
principala sursă de venituri reprezentînd-o cotizaţiile membrilor.
Această realitate a atras după sine nu numai limitări în activitatea
desfăşurată, dar şi o mare pierdere: dispariţia bibliotecii. În legătură
cu aceasta voi da cîteva detalii. „La Maison Roumaine” nu a avut
posibilitatea să plătească chiria pentru un nou local atunci cînd, ca
urmare a planului de modernizare a Parisului, imobilul din rue de
Flandre a fost supus demolării. În 1986 asociaţiei i s-a pus la
dispoziţie, tot de către Primăria Parisului, un alt local într-un imobil
care nu putea fi ocupat însă imediat, fiind în construcţie. În
aşteptarea intrării în noul spaţiu, biblioteca împreună cu întregul
mobilier au fost depuse într-un depozit din Paris al unei mari firme
specializate (întreprinderea Bailly). Acesta a fost distrus, cîteva luni
mai tîrziu, de un incendiu. Pierderea irecuperabilă a bibliotecii a
reprezentat un adevărat dezastru pentru asociaţie.
După
instalarea, în noul sediu (rue Mouraud, arondismentul 20) s-a putut
reconstitui, din diverse donaţii o mică bibliotecă. Începutul l-a
constituit biblioteca profesorului Basil Munteanu, fostul director al
Şcolii Româneşti de la Fontenay aux Roses, creată de N. Iorga înainte de
război. La aceasta s-au adăugat altele primite de la români din Franţa,
Germania, Statele Unite, Canada.
Întrucît
spaţiul din rue Mouraud avea o suprafaţă redusă, conferinţele se ţineau
într-o sală dintr-un imobil ce se afla într-o stradă alăturată (rue
Haxo). Cu timpul, acestea au început să se ţină într-o sală mai
adecvată: sala de conferinţe a Misiunii Greco-Catolice din Paris.
Monseniorul Cosma, rectorul Misiunii a pus-o la dispoziţia asociaţiei,
pentru o sumă simbolică. Cîţiva ani mai tîrziu, noul rector al Misiunii,
monseniorul Gheorghe Surdu, va pune la dispoziţia asociaţiei şi un
local pentru conservarea bibliotecii, care ajunsese de acuma să
depăşească 6000 de volume. Pentru a asigura perenitatea bibliotecii,
conducerea asociaţiei a decis, în 1999, s-o doneze Misiunii
Greco-Catolice care, în cadrul unei convenţii de colaborare culturală
s-a angajat să permită în continuare administrarea şi utilizarea
bibliotecii de către asociaţie.
Participarea
unor noi membri se va face, de asemenea simţită. Menţionez – tot
alfabetic – pe Florin Aftalion, Pierre Baravache, Ştefana Bianu, Ilie şi
Ileana Brie, Jean Cantacuzène, Dan Culcer, Ion Filotti, Jean Florescu,
Dinu Ionescu, Anca Lemaire, Dan Andrei Michaloux, Ilie Mihalcea, Bujor
Nedelcovici, Ştefana Negri-Grigorescu, George Pîrjol, Alexandru Persu,
Dana Petrişor, Mihai Ricci, Dan şi Nicolas Teculescu, Ana şi Mirana
Ţuţuianu.
În primăvara anului 1987,
ca urmare a decesului preşedintei, Ch. Sturza, au avut loc noi alegeri.
Noul Birou avea următoarea compoziţie: preşedinte Alexandru Ghika,
vice-preşedinte Alde Lupasco-Massot (fiica lui Ştefan Lupaşcu), secretar
general Neagu Djuvara, trezorier Adrian Oprescu. Victor Popescu va fi
ales secretar general în 1991, înlocuindu-l pe Neagu Djuvara reîntors
definitiv în ţară. Acest Birou a condus asociaţia pînă la decesul lui
Alexandru Ghika în 2001. În 1987, „La Maison Roumaine” a participat la
Sorbona la organizarea congresului ARA „Omagiu lui Mircea Eliade”.
A. Danielopol desfăşoară o neobosită acţiune de promovare a
priorităţilor româneşti în aviaţie. În bună parte datorită perseverenţei
lui, Aeroclubul Franţei recunoaşte meritele lui Traian Vuia şi Henri
Coandă. Menţionez de asemenea corul asociaţiei condus de dna Ileana Brie
şi concertele de vioară ale Miranei Ţuţuianu care se bucurau de mult
succes.
După decembrie 1989, „La
Maison Roumaine” se va găsi într-un nou context, urmare a radicalelor
răsturnări petrecute atît în ţară cît şi pe plan internaţional.
Activitatea ei va intra într-o nouă fază. Asociaţia trebuia nu numai
să-şi continue activitatea, ci şi să se adapteze noii realităţi care
devenise mult mai complexă. Trebuia să facă faţă printre altele
provocării create de noua „democraţie originală” care se instalase în
România.
Activitatea ei s-a îmbogăţit
cu colaborări ale unor personalităţi cunoscute din ţară, care, fiind
invitate, puteau în sfîrşit să se deplaseze liber. Menţionez pe Ana
Blandiana, Ion Gavrilă Ogoranu, Ticu Dumitrescu, Gabriel Liiceanu,
Smaranda Vultur, Alexandru Călinescu, Ştefan Gorovei. Conferenţiază din
ce în ce mai des cunoscuţi francezi din mediul academic precum Stephane
Courtois, Alain Besancon, Thierry Wolton, Françoise Thom. Noi
personalităţi de origine româna care beneficiază de o solidă reputaţie
internaţională încep să participe activ; îi menţionez pe Florin
Aftalion şi Sanda Golopentia. La conferinţele asociaţiei vor asista de
acum înainte şi persoane venite recent în Franţa, printre care studenţi
la studii doctorale. Temele abordate depăşesc din ce în ce mai des
cadrul strict românesc, unele subiecte tratate neavînd decît o legătură
tangenţială cu acesta. În cazul în care conferenţiarii beneficiază de o
deosebită reputaţie sau subiectele tratate sînt susceptibile să atragă
un public numeros, conferinţele se desfăşoară într-o sală aparţinînd de
l’Eglise d’Auteuil.
Menţionez, de
asemenea, participarea asociaţiei la organizarea a doua colocvii
importante desfăşurate la Sorbona: „Hommage à Basil Munteanu” (1992) şi
„Mircea Eliade et le destin de la culture roumaine” (1996). În 1990 şi
1991, ea organizează şi 2 expoziţii: una intitulată „Expoziţie de
icoane” – la primăria arondismentului 16 şi cealaltă intitulată „Un
village dans une malle”, realizată de Irina Nicolau de la „Muzeul
Ţăranului Român” din Bucureşti, găzduită în atelierul arhitectului
Teodor Georgescu, din Paris. În iarna lui 1990, „La Maison Roumaine”
organizează la iniţiativa lui Neagu Djuvara un transport de materiale
pentru ajutorarea diverselor formaţii politice şi de învăţămînt din
Cluj, Iaşi, Bucureşti. Din delegaţie fac parte Ruxandra şi Vittorio
Pelazza.
După decesul, în 2001, al
preşedintelui A. Ghika la conducerea asociaţiei „La Maison Roumaine”
sînt aleşi: Victor Popescu (preşedinte), Dan Ioanovici (vice-preşedinte)
şi dna R. Pelazza (secretar general). Graţie ei, asociaţia şi-a deschis
un site pe internet. Noua conducere funcţionează pînă la sfîrşitul
anului 2009 cînd asociaţia îşi încetează practic activitatea. După
această dată V. Popescu asistat de R. Pelazza expediază în continuare
afacerile curente.
În perioada 2002 –
2009 conferinţele organizate de preşedintele V. Popescu vor continua să
reprezinte principala activitate a asociaţiei. Ele îşi vor păstra atît
calitatea cît şi audienţa în cadrul comunităţii româneşti din Paris.
Temele prezentate nu se vor limita, nici în această perioadă, numai la
cadrul românesc. Frecvenţa conferinţelor va fi de 15 – 18 pe an. Printre
conferenţiarii din Franţa îi menţionez pe J. Cantacuzène, I. Filotti,
A. Herlea, B. Nedelcovici, A. Persu, R. Portocală, M. Tănase, Ana
Ţuţuianu. Din România participa printre alţii Şerban Rădulescu-Zoner,
Romulus Rusan, Valerian Stan, Horia Patapievici. „La Maison Roumaine”
este prezentă prin M. Brătianu, A. Lemaire şi A. Herlea la expoziţia
„Hommage aux victimes du communisme en Europe de l’Est de 1945 à 1989”
organizată la Primăria arondismentului 16 din Paris în toamna lui 2007.
În paralel, „La Maison Roumaine” a organizat un colocviu pe această
temă. Începînd cu 2003 toate acţiunile asociaţiei sînt consultabile pe
internet.
Menţionez, de asemenea, că
un număr important de membri ai asociaţiei „La Maison Roumaine” au fost
angajaţi în diverse alte acţiuni de apărare şi promovare a intereselor
poporului român, de prezervare a memoriei sale. Întrucât asociaţia nu a
fost direct angajată, ele sunt prezentate într-un document anexa.
La
începutul anului 2010, starea sănătăţii şi vîrsta înaintată nu i-au mai
permis preşedintelui V. Popescu să-şi exercite mandatul şi activitatea
asociaţiei s-a oprit. Diferite soluţii au fost evocate printre care
găsirea unui succesor sau închiderea ei. Cu ocazia adunării generale a
asociaţiei din 24/07/2010 se supune la vot această ultima soluţie care
este în cele din urmă respinsă datorită intervenţiei hotărîte a lui Ilie
Mihalcea. Acesta subliniază că existenţa la Paris a unei instituţii ca
„La Maison Roumaine” continua să fie necesară.
Apelul
lansat de preşedintele V. Popescu în vederea alegerii unui nou consiliu
de direcţie a înregistrat 19 candidaturi. La adunarea generală
convocata pentru data de 29/01/2011 a existat o largă dezbatere
privitoare la situaţia acesteia şi la oportunitatea continuării
activităţii ei.
A. Herlea a susţinut
continuarea activităţii, justificată atît de nevoile comunităţii
româneşti din Franţa, cît şi de situaţia politică din România unde
fostele structuri au acaparat întregul spectru politic, atît puterea,
cît şi opoziţia. Actualmente, alegătorul nu are cu cine vota, neexistînd
o adevărată alternativă politică. Situaţia pe diferitele planuri,
începînd cu cel moral, în care se află în momentul de fata România este
comparabilă (mutatis mutandis) cu cea din anul 1982 cînd a fost
înfiinţată „La Maison Roumaine”. Simpla existenţă a asociaţiei este
benefică într-un context în care clasa politica din ţară nu respectă cu
adevărat marile valori şi principii europene. Total independentă faţă de
autoritatea de la Bucureşti „La Maison Roumaine” poate contribui la
evoluţia democratică a ţării. I. Filotti a pledat şi el pentru
continuarea activităţii asociaţiei, insistînd asupra faptului că
existenţa unor comunităţi importante de români în mai multe ţări
occidentale reprezintă un fenomen nou şi pozitiv în viaţa poporului
român. Membrii acestor comunităţi au o sensibilitate mai apropiată de
cea a ţării în care trăiesc şi deci un mai mare respect pentru valorile
democratice, pentru corecta funcţionare a instituţiilor, pentru
patrimoniul cultural, pentru prezervarea mediului, precum şi o mai mare
intransigenţă faţă de moravurile politice corupte din România de astăzi.
Întrucît
quorumul nu fusese atins, s-a amînat alegerea consiliului director şi a
biroului. Aceste instanţe au fost alese la adunarea generală din
5/02/2011. Biroul este format din: A. Herlea (preşedinte), I. Filotti
(vice-preşedinte), A. Lemaire (secretar general), P. Baravache
(trezorier). Din Consiliul Director mai fac parte: F. Aftalion, A.
Bogdan, Paula Boilă, Emanuela Butin-Boilă, A. Cantacuzène, Marina Lupaş,
I. Mihalcea, F. Petrulian, N. Teculescu, A. Ţuţuianu. Adunarea generală
a aprobat de asemenea schimbarea sediului social în 99, rue Monge,
75005 Paris, într-un local pus la dispoziţie de dna A. Lemaire. Rectorul
Misiunii Greco-Catolice Gabriel Buboi a acceptat ca reuniunile şi
conferinţele asociaţiei să se ţină la sediul Misiunii din Paris, 38, rue
Ribera, conform convenţiei de colaborare culturală din 1999, care
rămîne în vigoare.
Noua conducere îşi propune:
–
să continue şi să dezvolte activităţile asociaţiei „La Maison Roumaine”
aşa cum au fost ele realizate în trecut şi în spiritul statutelor
asociaţiei;
– să promoveze deschiderea asociaţiei către problematici europene, primordiale în contextul apartenenţei României la UE;
– să facă din „La Maison Roumaine” să fie un cadru cît mai adecvat în care comunitatea română din Franţa să se poată exprima;
–
să contribuie la educarea şi evoluţia comunităţii românilor din Franţa
în spiritul valorilor democratice şi a promovării acestora în România;
– să lupte pentru prezervarea memoriei şi pentru denunţarea crimelor totalitarismelor comunist şi nazist;
– să acţioneze pentru punerea în valoare a patrimoniului şi a personalităţilor româneşti;
–
să se implice în promovarea unei imagini corecte şi reale a României şi
românilor, imagine grav deteriorată în primul rând din cauza situaţiei
politice din ţară;
– să colaboreze cu asociaţiile româneşti şi străine care au obiective similare;
– să dezvolte asociaţia prin atragerea de noi membri, în special tineri;
– să modernizeze comunicarea atît internă cît şi externă a asociaţiei şi s-o facă mai bine cunoscută în ţară.
În
această optică „La Maison Roumaine” a reluat ciclul de conferinţe
întrerupt acum un an şi jumătate. Prima conferinţa a fost susţinută în
12 mai 2011 de către prof. Florin Aftalion. A fost stabilit programul
conferinţelor pentru anul 2011/2012. Se lucrează de asemenea la un nou
site internet şi s-a hotărît ca periodicul Jurnalul literar să
devină publicaţia care să informeze cu regularitate despre activităţile
asociaţiei. S-a acceptat oferta făcută de către dnul C. Ioniţoiu ca
monumentul victimelor comunismului din România, pe care domnia sa îl
poseda în cimitirul Montmartre, să treacă în patrimoniul asociaţiei. Au
început demersurile în acest scop. C. Ioniţoiu, R. Radina şi alţi membri
ai asociaţiei, începînd cu conducerea ei, au asistat la slujbă în
memoria victimelor comunismului din România de la cimitirul Montmartre
care a avut loc, ca în fiecare an, de ziua Înălţării (2 iunie).
Astăzi
„La Maison Roumaine” intră într-o nouă fază a existenţei sale. Prima
(1982 – 1989) s-a caracterizat printr-o activitate legată strict de
nevoile şi aspiraţiile exilului românesc, fără o reală deschidere spre
probleme de interes european sau general. Comunitatea românilor din
Franţa era relativ omogenă şi avea un adversar bine definit pe care îl
combătea. În cea de a doua perioada (1990-2009) asociaţia a acţionat
într-un context schimbat şi în accelerată evoluţie. Ea a ştiut să se
adapteze. A beneficiat de colaborarea unui număr semnificativ de
personalităţi atît din ţară, cît şi din mediul academic francez.
Evantaiul subiectelor tratate a depăşit cu mult cadrul strict românesc.
Vechiul nucleu al refugiaţilor politici s-a restrîns substanţial. Noii
veniţi căutau în primul rînd să se realizeze pe plan economic sau să-şi
urmeze studiile. Interesul lor pentru asociaţii româneşti nu a diminuat,
dar unghiul sub care ele sînt privite s-a schimbat. România este de
acum membră a UE şi comunitatea românilor din Franţa începe să semene
din ce în ce mai mult cu diferitele comunităţi etnice prezente pe
teritoriile altor state. În acest context începe astăzi cea de a treia
perioadă din viaţa asociaţiei „La Maison Roumaine”. Noua ei conducere a
definit axele principale ale acţiunilor sale. Ele au fost precizate mai
sus. Strategia va fi una flexibilă dar riguros condiţionată de păstrarea
intactă a valorilor morale pe care ea înţelege să-şi bazeze orice
acţiune.
Anexă
Majoritatea
membrilor asociaţiei « La Maison Roumaine », au fost angajaţi în
diverse acţiuni şi activităţi în afara celor din cadrul asociaţiei.
Spectrul acestei angajări este larg şi relaţiile cu autorităţile de la
Bucureşti diverse: de la opoziţie intransigentă la colaborare.
Securitatea avea şi ea, fără îndoială, agenţii ei infiltraţi. Succinta
evocare care urmează nu se opreşte asupra acestui aspect cu caracter
moral. Ea este o simplă trecere în revistă.
Astfel
emisiunile Monicăi Lovinescu şi ale lui V. Ierunca de la Radio Europa
Liberă sînt celebre şi de mare impact în ţară. La publicaţiile româneşti
din Paris, care apar după 1980, « BIRE » şi « Lupta », colaborează
numeroşi membri ai Casei Româneşti. Antonia Constantinescu, ca redactor
şef al ziarului « Lupta », înfiinţat de M. Korne în 1986, desfăşoară o
activitate de o excepţională calitate. Periodicul lui Radu Portocală
intitulat « Revers » apărut în 1999 se va înscrie pe aceeaşi linie.
Preşedintă
„Consiliului Naţional Român”, iniţiat de Nicolae Penescu după
dispariţia „Comitetului Naţional”, a fost Ioana Brătianu, numită în
1980, în această funcţie de către Regele Mihai. Din această instituţie
au făcut parte mai mulţi alţi membri ai asociaţiei „La Maison Roumaine”,
printre care C. Ioniţoiu, care a fost ales vice-preşedinte, şi C. Ghika
preşedinte al filialei Franţa. După decesul lui N. Penescu, în 1982, C.
Ioniţoiu devine secretar general PNŢ din exil. Împreună cu Remus Radina
el va duce o susţinută acţiune de prezentare şi denunţare a dramei prin
care trece poporul român. C. Ioniţoiu publică Morminte fără cruce, R. Radina publică Testamentul din Morgă
şi ia iniţiativa comemorării anuale a eroilor români la cimitirul din
Soultzmatt (Alsacia). La Paris există şi două asociaţii a foştilor
deţinuţi politici. Una, creată în 1979, condusă de Radu Câmpeanu, I.
Vitez şi Dinu Zamfirescu şi cealaltă înfiinţată în 1983 de către C.
Ioniţoiu şi Remus Radina şi condusă de aceştia.
Printre
membrii fondatori ai „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi – UMRL”,
înfiinţată la iniţiativă lui Ion Raţiu în 1984, se numărau de asemenea
membri ai asociaţiei. Îi menţionez pe D. Novacovici (secretar general)
şi I. Varlam. Acesta din urmă va fi prezent şi în conducerea filialei
Franţa a UMRL alături de I. Ghika (preşedinte), J. Florescu, A. Herlea
(vicepreşedinţi) şi M. Ricci. Preşedinta „Ligii Drepturilor Omului în
România”, înfiinţată în 1978, este Sanda Stolojan. Din conducere mai fac
parte Mihnea Berindei, Maria Brătianu, Matei Cazacu, Ariadna Combes,
Paul Goma, Marie-France Ionesco, Dinu Zamfirescu. Majoritatea membrilor
asociaţiei „La Maison Roumaine” sînt angajaţi în diferite acţiuni:
manifestaţii, semnarea de proteste şi declaraţii de solidaritate cu cei
care lupta în România pentru democraţie şi drepturile omului:
„Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România SLOMR”, Doina Cornea,
Vasile Paraschiv, Radu Filipescu.
În
preajma şi imediat după decembrie 1989 apar, alături de cele existente,
noi acţiuni la care participă membrii asociaţiei „La Maison Roumaine”.
Menţionez iniţiativă lui Vintilă Brătianu de creare a unei asociaţii de
cooperare între partidele politice istorice – APPR, care va fi prezidată
de I. Filotti. La „Radio Solidarnosc” colaborează N. Djuvara, R.
Portocală, Dinu Zamfirescu şi D. Culcer, care aveau responsabilitatea
emisiunilor româneşti. Asociaţia „Action pour la Democratie en Roumanie –
ADER” creată în februarie 1990 era condusă în exclusivitate de membri
ai asociaţiei „La Maison Roumaine”: A. Herlea preşedinte, N. Balotă, C.
Ghica şi I. Varlam vicepreşedinţi, N. Evolceanu secretar general, Dan
Aftalion trezorier. ADER organizează prima vizită în străinătate, la
Paris, în februarie 1990, a lui Corneliu Coposu în calitatea sa de
preşedinte al PNŢCD. Cu această ocazie se inaugurează în cimitirul
Montmartre, la iniţiativa lui C. Ioniţoiu şi Remus Radina, monumentul
victimelor comunismului din România ridicat graţie eforturilor celor
doi.
Rămînerea la putere în România a
ex-comuniştilor conduşi de Iliescu-Roman şi susţinerea acestora de
către Preşedintele François Mitterand şi Guvernul Francez este denunţată
în mass-media din Franţa, inclusiv la televiziune, de către A. Herlea,
R. Portocală, I. Varlam şi alţii. Un interviu al lui A. Herlea apărut în
ziarul Quotidien de Paris în 15/01/1990 a fost utilizat pentru
interpelarea în Parlamentul francez a ministrului de Externe Roland
Dumas care făcuse o vizită oficială în România unde susţinuse, fără
nuanţe, echipa Iliescu-Roman. Cartea lui R. Portocală, Autopsie d’un Coup d’Etat Roumain din
1990 analizează cu obiectivitate evenimentele din decembrie ‘89. În
primăvara lui 1990, A. Herlea şi I. Varlam au fost românii care au
apărut cu cea mai mare frecvenţă pe ecranele televiziunii franceze.
Tot
în primăvara anului 1990 Ioana Brătianu, A. Herlea şi I. Varlam
participă la colectarea de ajutoare pentru PNŢCD şi PNL oferite de către
oraşul Troyes şi la transportul lor în România. „Comitetul Marian
Munteanu” creat ad-hoc după mineriada din iunie 1990 este format din
Florin Aftalion, M. Brâncovan, A. Herlea, Marie-France Ionesco, Dinu
Zamfirescu. Din conducerea asociaţiei „Solidarité Universitaire
France-Roumanie – SUFR”, creată de A. Herlea în primăvara lui 1991, mai
fac parte: Florin Aftalion, M. Brâncovan, J. Cantacuzène, Alexandre
Cantacuzène, Marie-France Ionesco, M. Mugur-Schächter, Ştefana
Negri-Grigorescu, D. Teculescu. Ulterior I. Filotti, Mihai Tănase şi N.
Teculescu vor intra şi ei în conducerea asociaţiei. Tot în 1990 ia
naştere „Uniunea pentru Regele Mihai” prezidată de Marie-France Ionesco,
căreia îi urmează J. Florescu. Din conducerea ei mai fac parte: M.
Brâncovan, I. Celibidache, I. Filotti, I. Ghika, G. Lecca, D.A.
Michaloux, R. Negrescu-Suţu, G. Pârjol, P. Predeleanu, M. Ricci.
De
asemenea, mai mulţi membri ai asociaţiei „La Maison Roumaine”, începînd
cu membrii ADER, au participat la cea mai mare reuniune a exilului
românesc care s-a desfăşurat la Paris în mai 1994. La această reuniune
au luat parte şi importante personalităţi venite din ţară precum
Corneliu Coposu, Emil Constantinescu, Ion Gavrilă Ogoranu. În 1995 este
înfiinţată la Paris filiala franceză a asociaţiei „Memorialul Sighet”,
condusă de dnele Maria Brătianu (preşedintă) şi Anca Lemaire (secretar
general). Un an mai tîrziu, la Biserica Ortodoxă Română din strada Jean
de Beauvais, Ilie Mihalcea fixează o placă în memoria victimelor din
decembrie 1989.
Începînd cu secolul
21 apar noi asociaţii. Le menţionez pe cele implicate în prezervarea
patrimoniului natural şi cultural românesc: Fundaţia „Pro Patrimonio” –
înfiinţată la Londra în 2000 de către Şerban Cantacuzino din biroul
căreia face parte I. Filotti (vice-preşedinte), cu filiala „Pro
Patrimonio France” prezidată de Caroline d’Assay şi „Rencontre du
Patrimoine Europe-Roumanie – RPER”, prezidată de Ştefana Bianu care
militează cu prioritate pentru Roşia Montană şi Ţara Moţilor. Din Biroul
asociaţiei face parte şi Ana Ţuţuianu; A. Herlea este membru de onoare.
Nu
poate fi încheiată această evocare a angajamentului politic al multor
membri ai asociaţiei „La Maison Roumaine” fără a fi amintită hotărîta
opoziţie a exilului împotriva acţiunilor Bucureştiului care a făcut
totul pentru a pune stăpînire pe Biserica Ortodoxă Româna din strada
Jean de Beauvais. Această biserică înfiinţată în a doua jumătate a
secolului 19 de către românii din Paris a reuşit să-şi păstreze
independenţa după cel de al doilea război mondial. Era un simbol al
rezistenţei româneşti în faţa comunismului. Asaltul Bucureştiului a
început din anii 1950 şi a continuat cu perseverenţa pînă în a doua
jumătate a primului deceniu al secolului 21. Printre membrii asociaţiei
angajaţi în această rezistenţă îi menţionez pe Ştefana Bianu, A. Bogdan,
D. Culcer, G.F. Culica, A. Ghica, I. Ghica, N. Guguianu, Alexandra
Hillerin-Vulcănescu, C. Ioniţoiu, D.A. Michaloux, I. Mihalcea, R.
Negrescu-Suţu, N. Penescu, M. Tomoroveanu, Eugen Raţiu, P. Rosetti, R.
Radina, N. Teculescu, Ana Ţuţuianu, I. Varlam. Ei au fost susţinuţi de
Eugen Ionescu şi de cunoscutul jurist V. V. Stanciu.
Subliniez
de asemenea că începînd cu 1990 mai mulţi membri ai Casei Româneşti se
angajează direct, în ţară, în lupta politică, unii dintre ei
reîntorcîndu-se definitiv în România. Este cazul lui M. Berindei, Ioana
Brătianu, V. Brătianu, R. Câmpeanu, C. Ghica, A. Herlea, C. Ioniţoiu, D.
Novacovici, I. Varlam, Dinu Zamfirescu. Am considerat că această
implicare nu-şi găseşte însă locul într-o sumară trecere în revistă a
angajamentului civic şi politic al membrilor Casei Româneşti. Trecere în
revistă care rămîne desigur incompletă şi sub alte aspecte, fiind un
exerciţiu de memorie.
Alexandru Herlea
Jurnalul Literar, iunie 2011
Plan de ansamblu
