http://www.diploweb.com/La-nouvelle-geopolitique-du-Front-National-en-France.html?utm_source=sendinblue&utm_campaign=NL14210517&utm_medium=email

La nouvelle géopolitique du Front National en France

Par Anaïs VOY-GILLIS , le 24 avril 2017     

Doctorante à l’Institut Français de Géopolitique (IFG, Université Paris VIII), Anaïs Voy-Gillis est membre de l’Observatoire Européen des Extrêmes.

• 
  
• 
  
• 
  

Comment peut-on expliquer que le Front National se trouve pour la deuxième fois depuis le début du XXIème siècle au second tour de l’élection présidentielle française ? Anaïs Voy-Gillis apporte une analyse documentée. L’enjeu des années à venir est de savoir si le Front National va réussir à s’installer sur les décombres de la droite française et à négocier en position dominante.

« Il est aussi facile de perdre la démocratie qu’il est difficile de la reconquérir »,
Noberto Bobbio, 1976 [1]

JUSQU’A la veille du premier tour de l’élection présidentielle française de 2017, les résultats étaient incertains et de nombreux électeurs indécis. Le taux d’abstention était difficile à prévoir et s’est avéré le 23 avril 2017 au soir du premier tour pas aussi élevé qu’attendu (22,7% contre 20,5% en 2012). La dernière enquête du CEVIPOF [2] du 13 avril montrait que plus de 80% des électeurs de Marine Le Pen et de François Fillon étaient certains d’aller voter pour ces candidats alors qu’en moyenne seulement 72% des électeurs jugaient leur choix de vote définitif.

La campagne a été floue et marquée par la déception des Français à l’égard de la classe politique, les querelles de personnes et les affaires Fillon [3] – Le Pen [4]. En outre, face à la crainte d’un Front National fort, le vote s’est révélé être plus un vote utile qu’un vote de conviction. Les électeurs de gauche étaient tiraillés entre Benoit Hamon qui a peiné à apparaître comme un candidat crédible et le tribun aux accents autoritaires Jean-Luc Mélenchon.
Malgré une campagne en demi-teinte, comment peut-on expliquer que le Front National se trouve pour la deuxième fois depuis le début du XXIème siècle au second tour de l’élection présidentielle française ?
La réussite du parti frontiste est le résultat d’un combat idéologique mené depuis plus de trente ans pour imposer ses mots et ses thèmes. Marine Le Pen a, certes, fait une campagne moins réussie que celle de Jean-Luc Mélenchon. Ses thèmes de prédilection que sont l’immigration, l’insécurité et l’Islam n’ont pas toujours été les thèmes principaux de la campagne, toutefois, ils sont ancrés dans la société française.
De plus, le contexte socio-économique et l’abandon du cadre national au profit d’un cadre supranational sont autant d’éléments à explorer pour comprendre les résultats frontistes au premier tour de l’élection présidentielle.

Carte du premier tour de l’élection présidentielle française 2017. Les candidats arrivés en tête dans chaque département

Cliquer sur la vignette pour agrandir la carte du résultat du 1er tour de l’élection présidentielle 2017 en France. Source : Ministère de l’Intérieur (France), 24 avril 2017

Une France fracturée et une recomposition du champ politique

La campagne a été marquée par les thématiques sécuritaire et identitaire du conservateur François Fillon et de la nationaliste Marine Le Pen. Le Front National a une base électorale stable et l’enjeu de ces présidentielles françaises était de savoir s’il arriverait à conquérir de nouveaux électeurs pour s’assurer une place au second tour. Marine Le Pen est en dynamique positive par rapport à l’élection présidentielle de 2012 (7,6 millions de voix contre 6,4 millions en 2012) et consolide encore sa base électorale par rapport aux élections européennes de 2014 et aux élections régionales de 2015. Les attentats qui ont émaillé l’année 2015 et 2016 ainsi que celui qui s’est produit le jeudi 20 avril 2017 sur les Champs Elysées ont participé à la consolidation de l’électorat frontiste.
De plus, le Front National n’étant pas seul sur la scène politique, il a bénéficié des désagréments vécus par les autres partis. Le Parti Socialiste a déçu et a perdu de nombreux électeurs qui se sont tournés pour une majorité soit vers Jean-Luc Mélenchon, soit vers Emmanuel Macron. Les électeurs de François Hollande à l’élection présidentielle de 2012 ont cru en ses nombreuses promesses mais ont été profondément déçus. Ils ont le sentiment d’avoir été trahis et instrumentalisés par le Parti Socialiste. Les Socialistes apportaient en 2012 l’espoir qu’avec la gauche les conditions de vie des Français allaient s’améliorer, or, les plus fragiles économiquement ont le sentiment que ces derniers n’ont pas agi pour eux. A partir de ce constat, les électeurs socialistes de 2012 ont largement pénalisé Benoit Hamon en s’abstenant, en se tournant vers la gauche radicale de Jean-Luc Mélenchon ou vers le Front National pour une minorité. Certains électeurs ont rejeté le mouvement des Frondeurs (courant du PS) dont était proche Benoit Hamon et se sont tournés vers le centre incarné par Emmanuel Macron. Ce dernier a réussi à la fois capter des électeurs de droite qui ne se retrouvaient pas dans François Fillon mais également les anti-Hamon.
A droite, François Fillon réunit 7,1 millions d’électeurs quand Nicolas Sarkozy en rassemblait 9,7 millions au premier tour de l’élection présidentielle de 2012. Le candidat républicain a été pénalisé par les affaires mais a également perdu une partie de la droite républicaine qui a dû se sentir plus proche du discours d’Emmanuel Macron que de la ligne politique portée par « Sens Commun » [5].
Cette élection montre également deux choses. La première est un pays fracturé électoralement, la deuxième est une recomposition de la scène politique. Selon une enquête IPSOS [6], Emmanuel Macron a séduit un électorat composite puisqu’il a recueilli plus de 20% des suffrages dans toutes les tranches d’âge de plus de 25 ans, séduit à la fois des salariés du public et du privé (25%), les cadres et les professions intermédiaires. Il est le candidat qui obtient le plus grand nombre de suffrages chez les électeurs les plus aisés. Globalement, il séduit une France optimiste, ouverte sur le monde et qui n’est pas en quête d’une protection de la Nation.
Marine Le Pen a en revanche perdu une partie de son électorat jeune au profit de Jean-Luc Mélenchon. Elle séduit 21% des 18-24 ans contre 30% pour ce dernier et les 25-34 ans se sont plutôt tournés vers Emmanuel Macron. Elle a convaincu en revanche l’électorat des 35 – 59 ans. Elle est la première candidate chez les ouvriers (37%), les employés (32%) et les salariés (26%). Elle séduit principalement les personnes qui estiment occuper une profession en déclin et qui s’en sortent le moins bien. Contrairement à Emmanuel Macron, elle dessine une société en déclin qu’elle souhaite fermer afin de protéger les nationaux en souffrance. Elle convainc principalement les électeurs de zones rurales et péri-urbaines.
Jean-Luc Mélenchon a su séduire les jeunes de 18 – 24 ans (30%) et les chômeurs (31%). Il a séduit des électeurs avec de faibles revenus et qui s’en sortent difficilement. A l’inverse du Front National, il a su convaincre un électorat plus urbain puisqu’il le dépasse dans plusieurs villes françaises de taille moyenne. Il a réussi à capter de nombreux électeurs de Marine Le Pen, notamment chez les jeunes. Le candidat de la « France insoumise » s’est démarqué dans le dernier mois de campagne. Sa progression dans les sondages s’est faite de manière proportionnelle à la baisse de Marine Le Pen. Contrairement à cette dernière, il souhaite dessiner une société protectrice des plus démunis mais pas fermée.
François Fillon quant à lui a séduit l’électorat âgé. L’électorat de droite traditionnelle parmi les plus diplômés et les hauts revenus a été capté en partie par Emmanuel Macron. Il a dessiné une société ouverte économiquement mais conservatrice socialement ce qui a permis de séduire uniquement 59% de l’électorat de Nicolas Sarkozy.

Une réussite du Front National malgré les scandales politiques

François Fillon partait en grand favori de cette élection présidentielle de 2017, pourtant, sa dynamique a été impactée par les nombreuses affaires qui l’ont touché. Sur ce plan, le Front National n’est pas en reste. Il est, par conséquent, légitime de se demander pourquoi les affaires qui touchent ce dernier ne l’affectent que très marginalement dans les sondages. Marine Le Pen surfe sur le registre de l’antisystème. Les affaires sont perçues comme des attaques générées par le système pour se défendre. Pour les électeurs frontistes, les partis politiques sont « tous pourris », à l’exception du Front National auquel il faut donner sa chance. Il n’a jamais été au pouvoir et propose quelque chose de nouveau avec la « priorité nationale ». Dans ce cadre, Marine Le Pen a réactivé le langage traditionnel de l’extrême droite avec la théorie du complot. Elle se présente comme une « victime du système » politique, médiatique et judiciaire. Cette rhétorique n’est pas s’en rappeler l’affiche du FN publiée dans les années 1980 « Le Pen dit la vérité, ils le bâillonnent. » Le « ils » désignait les adversaires médiatiques et politiques de Jean-Marie Le Pen. Sa fille reprend la même idée et se positionne en victime du système seule contre tous.
Il faut tout de même préciser que rares étaient les candidats qui ne se présentaient pas comme antisystème au cours de la campagne sans jamais qu’un seul d’entre eux définisse le dit système.
Outre son positionnement contre le système, le Front National se présente comme un parti ni de gauche, ni de droite, reformulé en « de droite et de gauche » depuis 2002. Il s’agit une fois de plus d’un marqueur classique de l’extrême droite. Samuel Maréchal [7] expliquait en 1995 que le Front National n’était ni de gauche et ni de droite avec notamment le slogan « Ni droite, ni gauche, Français ! ». Il avait pour but de rejeter l’étiquette d’extrême droite et de se présenter dans une certaine centralité politique contre les autres partis. D’une certaine manière, ce positionnement a d’ailleurs été repris par Emmanuel Macron au cours de sa campagne.
Le passage de Marine Le Pen au slogan « de droite et de gauche » permet de s’adapter aux différents électorats du Front National. Au Nord de la France, un discours qui reprend les références de la gauche et du combat social. Un positionnement qui permet également de passer au-dessus des divisions stratégiques du parti. Le Front National doit garder un équilibre en permanence pour garder le lien entre ses différents électorats.

Une victoire dans les esprits préalable à une victoire dans les urnes

Le Front National a gagné dans les esprits avant de gagner dans les urnes. Les idéologues de la droite radicale et de l’extrême droite conduisent un combat idéologique depuis plus de trente ans pour imposer leurs mots, leurs idées et leurs combats dans la société. Par ailleurs, les différentes campagnes montrent que le parti frontiste a réussi le tour de force de conserver ses messages tout en faisant évoluer son iconographie. L’affiche de 2016 « La France apaisée » a repris certains codes de la campagne présidentielle de François Mitterrand « La Force tranquille ». Marine Le Pen pose quasiment de face, le regard fixé au loin. Il n’y a aucun signe d’identification : pas de flamme, pas de nom de parti et même pas le nom « Le Pen ». La candidate frontiste veut donner une image lisse, qui se veut rassurante pour attirer certaines catégories qui ne votent pas pour le FN traditionnellement à savoir les classes supérieures et les personnes âgées.
Les mots historiques de l’extrême droite se sont imposés dans la société, tout comme ses thèmes forts. « Tout un dictionnaire de mots et de concepts est tombé en désuétude : les classes, l’Etat, la solidarité, l’égalité, le collectif, le public, l’intérêt général, le bien commun, le parti, le travail et le compromis. » [8] D’autres mots se sont imposés : Euro, immigration, Islam, terrorisme, etc. Par ailleurs depuis le milieu des années 1990, le Front National s’est approprié des symboles qui ont été ringardisés pendant une longue période par la gauche : l’hymne national et le drapeau français par exemple. Ces symboles de la Nation étaient souvent abandonnés au profit de symboles européens. Ces années sont le signe du début de la révolution conservatrice [9]. Le Front National exalte la Nation quand d’autres estiment que parler de Nation revient à faire du nationalisme.

Nicolas Sarkozy en souhaitant siphonner l’électorat frontiste a légitimé son discours.

Le FN s’est approprié beaucoup de dossiers explosifs négligés ou sous-évalués comme l’immigration. Il ne faut pas regretter que certaines questions soient posées. Elles sont souvent révélatrices d’un mal être de la société. Il est, en revanche, regrettable que la gauche ne se soit pas emparée de ces questions et qu’elle n’ait pas mené le combat idéologique pour imposer ses réponses. Il n’est jamais bon de minimiser les peurs et les angoisses des citoyens, notamment sur les questions culturelles et de sécurité. Les intellectuels de gauche peinent à se renouveler et à intégrer les défis contemporains dans leur réflexion. La gauche intellectuelle a de nombreuses idées mais aucune n’arrive à s’imposer dans le débat avec la force des idées conservatrices.
A contrario, une grande partie de la droite a choisi la facilité en venant chasser sur les terres du FN car ces thématiques s’avèrent également payantes dans les urnes. Elle s’est laissée imprégner par les réponses du Front National à ses peurs. Au cours de l’élection présidentielle de 2007, les thématiques frontistes ont dominé et Nicolas Sarkozy en souhaitant siphonner l’électorat frontiste a légitimé son discours. Ce fut le triomphe de ce que l’on appelait la « ligne Buisson ». Sous l’impulsion de Patrick Buisson, ancien rédacteur en chef de Minute, il a été créé le Ministère de l’Immigration, de l’Intégration, de l’Identité nationale et du Développement solidaire qui a été un élément de rapprochement rhétorique entre la droite et le FN. Les thèmes choisis pour nommer ce ministère appartiennent au vocabulaire traditionnel de l’extrême droite. Lier immigration et identité nationale revenait à sous-entendre que la première est une menace pour la seconde.
Quand Nadine Morano, ancienne ministre de la République, parle publiquement de « race blanche » [10], elle valide, certainement inconsciemment, une série de concepts d’extrême droite. Elle contribue à la dédiabolisation de ces idées et leur donne corps sans que l’extrême droite et la droite radicale n’aient à agir. En outre, la droite partage une partie de son discours avec le Front National : politique sécuritaire, justice autoritaire, immigration limitée et Islam contrôlé.
La gauche de gouvernement est également tombée dans le piège quand elle a lancé après les attentats de 2015 le débat sur la déchéance de la nationalité, projet qu’elle a par la suite abandonnée.
Marine Le Pen peut se réjouir du spectacle politique qui est largement imprégné de ses thématiques. Nul besoin pour elle de s’exprimer puisque ses concurrents le font à place.

Un glissement de la société vers la droite ?

L’impact politique de la crise économique de 2007/2008 n’a pas été immédiat. La montée des partis radicaux en Europe s’est faite uniquement à partir des années 2010. Le vote en faveur du Front National est le signe d’une crainte du déclassement. En France, le chômage est fort et les citoyens ont le sentiment que l’avenir de leurs enfants ne sera pas meilleur que le leur, malgré leurs investissements dans l’éducation [11]. Il y a un phénomène de stagnation sociale qui induit des frustrations.
Face à cela, les élus n’ont pas la capacité à transformer le quotidien des Français. De plus, il y a un sentiment croissant d’éloignement entre la classe politique et les électeurs. Les candidats ont des difficultés à créer un univers d’images dans lequel les citoyens peuvent se retrouver.
L’insécurité s’exprime de différentes manières. Elle peut être économique, physique, culturelle, etc. Les attentats du 11 septembre 2001 ont imposé ce thème à l’Occident.
Aujourd’hui, de nombreux électeurs se sentent dans une situation économique incertaine. L’après-guerre était caractérisé par un climat d’espérance et de confiance. Seulement, en trente ans, l’économie et les inquiétudes ont été transformées. En 1979, la Chine s’est ouverte sur le reste du monde. En 1989, le mur de Berlin est tombé finissant d’ouvrir complétement le monde et de déréguler les économies. D’un monde relativement restreint, nous sommes passés à un jeu aux inconnues multiples. Cette situation induit des gagnants et des perdants. Plus personne ne s’estime protégé. Il y a trente ans quand vous perdiez votre emploi, vous aviez la certitude d’en trouver un autre. De plus, aucun économiste n’est en mesure d’expliquer de manière pédagogique aux électeurs les circonstances économiques. Ces derniers souffrent de leur situation précaire mais ne comprennent pas toujours les ressorts économiques de leur souffrance et se tournent alors vers un autre récit.
Le triomphe du discours frontiste est également la fin de l’approche du monde sous l’angle « dominant – dominé ». Ce rapport était encore lisible entre Jean-Luc Mélenchon, défenseur des dominés et des opprimés et Emmanuel Macron, incarnant la classe dominante. L’ouverture des économies a induit des délocalisations massives et la tertiarisation de nos économies. La classe ouvrière s’est progressivement détournée des syndicats, symbole d’une perte de conscience de classe partielle. Dès lors les rapports étaient plus individualistes et le rapport a changé d’angle pour devenir « Français de souche contre l’Autre ». En l’occurrence, l’immigré « venu profiter des acquis sociaux ».
L’insécurité peut également être physique. Que l’insécurité soit un sentiment ou une réalité, elle se traduit en comportement électoraux. Deux exemples peuvent être donnés pour cela. A Calais et ses environs, les citoyens confrontés à la délinquance de certains migrants se sont tournés vers le Front National avec le sentiment que les autorités étaient débordées par cette crise [12]. A Marseille, les habitants des quartiers nord qui vivent au pourtour des grands ensembles craignent de voir la situation désastreuse de certaines cités déteindre sur leurs quartiers, ce qui entrainerait insécurité, dégradation de l’habitat, paupérisation, etc.
L’insécurité peut également être culturelle. La peur induit des comportements de rejet de l’autre et à la recherche de bouc-émissaires. Il y a également une crainte enracinée chez les électeurs du Front National qui est de se faire dépasser et imposer une culture et des valeurs qui ne sont pas les leurs, en l’occurrence la culture musulmane. L’extrême droite française a traduit cela en « théorie du grand remplacement ». Le Front National a de nombreux slogans sur le sujet « immigration = insécurité », « Les Français d’abord », « On est chez nous », etc. La civilisation européenne de tradition chrétienne serait en danger.

L’Autre est perçu comme l’envahisseur d’abord au nom d’une culture différente puis comme perturbateur de l’identité nationale et la course se termine avec la normalisation en cours du terme « race ».

La perte d’identité est également liée à la mondialisation et à l’uniformisation des cultures et le contexte difficile induit un repli sur soi et sur ce que l’on connaît. Le monde en transition est créateur de troubles, il y a une perte de repères et le besoin d’en trouver d’autres.
L’Autre est perçu comme l’envahisseur d’abord au nom d’une culture différente puis comme perturbateur de l’identité nationale et la course se termine avec la normalisation en cours du terme « race ». Les électeurs du Front National se retrouvent autour de Marine Le Pen et dans son discours. Certains croient dans l’ensemble du discours, d’autres seulement à une partie. L’union ne se fait pas tant sur des idées que sur des ennemis communs. Encore une fois, « les Français de souche contre les Autres ».

Une campagne centrée sur les thèmes forts du Front National

Le Front National est plus à l’aise quand il s’agit de parler d’immigration, d’Islam et d’insécurité que quand le thème majeur d’une campagne est l’économie. La campagne présidentielle de 2017 a été marquée par un retour à l’ordre et à l’autorité, notamment sur les questions d’insécurité et d’immigration. Le parti frontiste rejette l’immigration qu’il estime être un danger pour la Nation française. Les attentats qui ont touché la France en 2015 et 2016 donnent du crédit et de la matière au discours du Front National.
Il est plus aisé pour le parti de parler de ces questions que d’aborder les questions économiques, d’une part parce qu’il peine encore à convaincre sur le sujet et d’autre part parce qu’il y a une divergence en son sein à ce sujet. Marine Le Pen défend une ligne économique étatiste qui la différencie de ses partenaires européens et qui ne fait pas consensus dans son parti. Elle se différencie à ce titre de son père qui aimait se présenter comme le Ronald Reagan français.
Le FN désigne une société du repli sur soi sur le plan économique avec la sortie de l’euro, la mise en œuvre d’un protectionnisme national économique et culturel ainsi que la fermeture des frontières et le rejet des non nationaux. Ce discours apparaît peu crédible compte tenu de l’interdépendance économique de la France avec les autres nations, notamment en termes d’achats de matières premières. Marine Le Pen met en avant des idées à caractère social, dénuées de tout racisme en apparence, pour séduire les classes populaires et concurrencer la gauche. Toutefois, le FN souhaite faire le lien entre immigration et chômage. Cette théorie va se développer d’année en année dans le discours du FN avec notamment le slogan de François Duprat développé dès 1978 « Un million de chômeurs, c’est un million d’immigrés en trop ! ».
En outre, le discours du Front National sur l’Union européenne n’est très certainement pas celui qui lui a permis d’arriver au second tour des présidentielles. Les Français sont attachés à l’Union européenne malgré tout, ce qui a conduit Jean-Luc Mélenchon à moduler son discours sur le sujet. Ils critiquent la construction européenne mais le « Brexit » engagé par le référendum du 23 juin 2016 au Royaume-Uni tend à montrer que l’isolement n’est pas forcément un chemin viable. Les Français croient dans la construction européenne mais pas sous la forme actuelle. Le vote FN est un signe envoyé aux dirigeants pour plus de démocratie et de transparence. Les électeurs n’ont pas accepté la manière dont leur vote a été bafoué après référendum de 2005, via l’adoption du traité de Lisbonne (2007) par le Congrès, pour éviter un nouveau référendum. Depuis les années 1990, l’Union européenne est présentée comme sacrée, toutefois, sa construction semble s’être réalisée au détriment des peuples. Personne n’a encore la moindre idée pour réduire son déficit démocratique initial.

Le symbole d’une crise de la représentativité et de la démocratie

Il y a une crise de la représentativité en France. Les élus déçoivent car bien souvent confrontés à la réalité et à l’exercice du pouvoir, ils doivent faire preuve de pragmatisme et revenir sur certaines de leurs promesses. De plus, les citoyens voient les mêmes têtes au pouvoir depuis plusieurs décennies avec le sentiment que gauche ou droite chacun préserve ses intérêts au détriment de l’intérêt général. Cette crise n’est pas propre à la France. L’Autriche ou encore l’Italie souffrent des mêmes symptômes.
En outre, cette élection est également le signe d’une remise en cause de la démocratie. Cette dernière repose sur trois piliers [13], des institutions, une mentalité et une mythologie, qui ont perdu de leur stabilité ces dernières années. Il y a dans toute l’Europe une prise de distance avec les institutions de la démocratie. Elle s’incarne par une progression de l’abstention, une perte de confiance dans la sphère politique, une baisse du nombre d’inscrits dans les partis et une remise en cause de la justice. La magistrature est une institution majeure de la démocratie, or son crédit vacille et ce phénomène est accentué par son rejet par de nombreux élus. Marine Le Pen et François Fillon qui ont réuni près de 40% des suffrages à eux deux ont passé une majeure partie de la campagne à critiquer la justice et à remettre en cause son indépendance.
La mentalité démocratique subsiste à travers les lois et les valeurs mais elle commence à être questionnée notamment à travers la remise en cause des services publics. La mythologie est nécessaire à l’entretien de l’idéologie démocratique mais elle s’affaiblit. Après la Seconde Guerre mondiale, la société française baignait dans un climat de confiance et d’espérance. Les Trente Glorieuses offraient un avenir positif et une croissance économique élevée. Le climat actuel est dominé par une croissance économique atone, l’impatience et la désillusion. La démocratie et certaines de ses manifestations font l’objet d’expressions continues d’impatience, d’irritation et de rejet.
Pour certains, il n’y a pas de raison de s’inquiéter de cette situation car les crises seraient inhérentes à la démocratie. Toutefois, depuis le début du XXIème siècle, il y a eu de nombreux événements d’une portée globale qui sont venus heurter la démocratie en ébranlant ses fondations et les représentations que les citoyens en avaient. Ces événements comme la mondialisation, l’explosion de l’immigration en directeur de l’Europe, la crise économique de 2008, le développement d’internet et des médias sociaux offrent des opportunités à certains mais laissent aussi de nombreuses personnes au bord du chemin. Le contenu de ces éléments est nouveau à cause de leur impact très large. Ils ne sont pas restreints à la sphère politique mais touchent des dizaines de millions de personnes, des personnes ordinaires avec un effet de masse (crise des subprimes).
José Ortega y Gasset traduit cela de la manière suivante :« On sent un profond mépris envers tout ou presque tout ce en quoi l’on croyait hier, mais la vérité, c’est que l’on n’a pas de nouvelles croyances positives. » [14] L’absence de croyances positives se manifeste par un retour de la droite radicale et de l’extrême droite dans toutes les strates de la population, y compris chez les jeunes. Il est étonnant que ces derniers se tournent vers ce parti mais cela s’explique peut-être par le fait qu’ils n’ont connu que la démocratie et n’ont pas de points de comparaisons avec les régimes autoritaires. Le problème est comme le note Hens Kelsen que : « Dans l’histoire, il semble que les autocraties couvrent des périodes de temps plus longues que les démocraties, lesquelles apparaissent pour ainsi dire seulement dans les intervalles du drame de l’humanité. Il semble que la démocratie ait un pouvoir de résistance moindre que l’autocratie, qui sans aucune retenue détruit tous ses opposants. La première, en effet, avec le principe de légalité, liberté d’opinion, la protection des minorités, la tolérance favorise directement son ennemie. » [15]

Conclusion

Le FN et ses partenaires européens dessinent une société du repli sur soi avec l’avènement de personnalités porteuses de discours autoritaires comme Donald Trump aux Etats-Unis, Vladimir Poutine en Russie ou Recep Tayyip Erdoğan en Turquie. Ils offrent contrairement à d’autres une représentation du monde qui paraît entrer en résonnance avec le quotidien des électeurs. Les discours sont clairs et simples d’application. Mais plus dramatiquement cela est le signe d’une remise en cause de la démocratie à laquelle de moins en moins de personnes adhèrent.
Marine Le Pen ne sera très probablement pas la future présidente de la République, cependant le Front National pourrait envoyer entre 20 et 40 députés [16] à l’Assemblée nationale, voire plus. Mais la question fondamentale ne réside pas ici. L’enjeu des années à venir est de savoir si le Front National va réussir à s’installer sur les décombres de la droite française et à négocier en position dominante. La dynamique en faveur du Front National est bien réelle, rien ne sert de la minimiser par des chiffres.
Copyright 24 avril 2017-Voy-Gillis/Diploweb.com

Mots-clés : Démocratie, Géopolitique, Politique, Elections, Elections présidentielles, Géographie politique, Elections législatives, Géographie électorale, Flux migratoires, 2017, Populisme, Front national (FN)

Recommander cette page

[1] Bobbio N., La teoria delle forme di governo nella storia del pensiero politico., Turin, Giappichelli, 1976

[2] CEVIPOF, « Enquête électorale française 2017 », 13 avril 2017
Consulté le 23 avril 2017 - https://www.enef.fr/donn%C3%A9es-et-r%C3%A9sultats/

[3] Cette affaire débute par un article publié dans le Canard enchaîné le 25 janvier 2017 dans lequel il est affirmé que l’épouse de François Fillon, Penelope Fillon, a été rémunérée pour des emplois d’attachée parlementaire auprès de son mari et son suppléant entre 1998 et 2007 ainsi qu’en 2012. L’article affirme également qu’elle a occupé un emploi de conseillère littéraire à la Revue des deux Mondes. L’absence de preuves du travail de Penelope Fillon laisse à penser qu’il s’agit d’emplois fictifs. François Fillon dénonce « un coup d’Etat institutionnel ». Il est mis en examen le 14 mars 2017 pour « détournements de fonds publics », « complicité et recel de détournements de fonds publics », « complicité et recel d’abus de bien sociaux » et « manquements aux obligations de déclaration à la Haute Autorité pour la transparence de la vie publique ». L’enquête est étendue le 16 mars 2017 aux costumes de luxe qui ont été offerts à François Fillon.

[4] Marine Le Pen est menacée par plusieurs affaires. La plus importante concerne les soupçons d’emplois fictifs des attachés parlementaires frontistes. Ces attachés occupent des postes importants au sein du FN ou sont directement rattachés à Marine Le Pen. Les instances dirigeantes du Parlement européen soupçonnent qu’ils travaillent plus sur des dossiers du parti que sur des dossiers européens. S’il s’agit réellement d’emplois fictifs, le préjudice serait évalué à 7,5 millions d’euros pour la période 2010 – 2016. Marine Le Pen est également soupçonnée d’avoir sous-évalué son patrimoine.

[5] Sens Commun est un mouvement politique français, issu de La Manif pour tous. Il défend une vision traditionnelle de la famille, en opposition au mariage pour tous. Il a apporté son soutien à François Fillon qui n’a pas exclu de nommer certains de ses membres dans son éventuel gouvernement. Cette annonce avait divisé son parti Les Républicains.

[6] « 1er tour. Sociologie des électorats et profils des abstentionnistes. », IPSOS, 23 avril 2017

[7] Samuel Maréchal est le père de Marine Maréchal Le Pen, nièce de Marine Le Pen

[8] Matropaola Alfio, La democrazia è una causa persa ? Paradossi di un’invenzione imperfetta, Torino, Bollati Boringhieri, 2011

[9] Giblin B., Le paradoxe français - Entre fierté nationale et hantise du déclin, Paris, Armand Colin, 2017

[10] Propos tenus le samedi 26 septembre 2015 dans l’émission « On n’est pas couché » diffusée sur France 2 en deuxième partie de soirée

[11] Voy-Gillis A., « Que peuvent nous apprendre les théories économiques sur le vote populiste ? », Open Diplomacy, 20 décembre 2016

[12] Fourquet J., Manternach S., « Calais : miroir français de la crise migratoire européenne (2) » Fondapol, note du 7 mars 2017

[13] Simone R., Si la démocratie fait faillite., Trad. Gérald Larché, Paris, Gallimard, 2016

[14] Ortega y Gasset J., La révolte des masses, trad. par Louis Parrot, Paris, Stock, 1991

[15] Kelsen H., La démocratie, sa nature, sa valeur., trad. par Charles Eisemann, Dalloz, 2004

[16] Bernard Alidières, docteur en géopolitique, estimait en 2016 que le Front National pourrait envoyer entre 40 et 100 députés à l’Assemblée Nationale. Compte tenu de la dynamique électorale actuelle qui a vu émerger quatre blocs politiques et du système politique, il est peu probable que le Front National atteigne ces scores.
Alidières B., « Entre 40 et 100 députés pour le FN en 2017 ? », Libération, 3 mai 2016

Mircea Popescu. România sub atac

Mircea Popescu. România sub atac
30 Aprilie 2017

https://mipopescu.wordpress.com/03-documente-cmr/romania-sub-atac/
Nu există zi în care propaganda, atât dinspre Est cât și dinspre granița imediată din Vest să nu atace România.
Ori, propaganda împotriva unei țări, în scopul de a-i demobiliza populația este un act de război nedeclarat.
Într-adevăr, România a trecut prin două războaie, în urma cărora, după o reîntregire normală și naturală, a ajuns să-și vadă și teritoriul ciopârțit și populația împuținată printr-un genocid bine controlat de ocupanți și prin instaurarea de aceeași ocupanți a unui regim criminal.
Tocmai de aceea, astăzi se încearcă punerea la adăpost a țării împotriva eventualelor pericole ale fortelor expansioniste estice și împotriva politicilor destabilizatoare revanșarde venite dinspre granița vestică.
Soluția este, desigur, alianța din NATO și crearea unor baze ale aliaților americani.
Văzându-și interesele expansioniste primejduite, Kremlinul a declanșat războiul psihologic împotriva populației din țările vulnerabile în fața ofensivei rusești de extindere spre Europa, printr-o propagandă continuă și bine dirijată prin mijloace de massmedia, prin politicieni autohtoni și prin metoda disiminării zvonurilor defetiste sau tendențioase la adresa aliaților noștri.
În România este difuzată la nivelul populației ideea că înarmarea în scopuri defensive prin baza de la Deveselu, prin achiziționarea unor rachete de apărare sau chiar prin întărirea capacităților la Marea Neagră constituie, nici mai mult nici mai puțin decât amenințări directe la securitatea Rusiei.
Cu alte cuvinte, acest atac propagandistic pervers induce ideea că România, care deși a suferit în trecut expansiunea rusească tocmai din cauza unei înzestrări inferioare a armatei sale naționale și a lipsei unei alianțe militare adecvate, ar trebui să aibă încredere în asigurările unei Rusii pașnice deoarece percepția privind tendințele sale expansioniste sunt lipsite de logică.
În acest fel, în insinuările Rusiei, România ar trebui să rămână fără nicio apărare deoarece nu ar fi amenințată.
Și, această ”luptă pentru pace”, instrumentul dintotdeauna al Kremlinului pentru dezarmarea populațiilor lumii în scopul promovării intereselor globale rusești, are și astăzi o influență asupra diverselor categorii sociale din lumea largă.
În ce privește țara noastră, asigurările Rusiei sunt lipsite de sinceritate atâta timp cât urmările invaziei asupra României nu au fost niciodată recunoscute. În acest sens, avem exemplul Tezaurului României nerestituit și nerecunoașterea integrității României interbelice ciuntită tocmai prin această invazie neprovocată care a condus și la un adevărat genocid împotriva românilor.
Dacă dinspre Est ne aflăm sub un bombardament permanent propagandistic cu scopul de a induce o stare de demobilizare în rândul populației, dinspre Ungaria, dar și cu ajutorul forțelor interne ale minorității maghiare, chiar a reprezentanților acestora din Parlamentul României, se încearcă o destabilizare în județele din Transilvania, printr-o politică de instigare anti-românească, inclusiv prin negarea unor simboluri ale statului, prin atacuri permanente la Constituție cerându-se chiar renunțarea la prerogativele de stat național sau declarațiile că 1 Decembrie constituie zi de doliu pentru maghiari.
Iată că în aceste zile, guvernul de la Budapesta a decis să aloce importante fonduri pentru a promova pe plan international acțiunea ”Trianon-100”, pentru a induce o percepție internațională împotriva deciziilor luate prin Tratatul de la Trianon.
Iar printre aceste contestații este și revenirea Transilvaniei la Regatul României, împotriva realităților că în 1920, la data incheierii Tratatului de la Trianon, românii constituiau 57.3%, iar maghiarii doar 25.5% (datele apar în lucrarea autorului maghiar Árpád Varga,”Hungarians in Transylvania between 1870 and 1995”).
De fapt, guvernul Orban dorește ca prin ”Trianon-100” să contracareze aniversările legate de împlinirea a 100 de ani de la Reîntregirea României și, de ce nu, chiar să conteste recuperarea românească a Transilvaniei.
Să nu uităm că recenta declarare a Unirii Basarabiei cu România ca Sărbătoare națională a avut parte în Parlament de votul negativ al unui reprezentant al UDMR-ului, iar președintele UDMR s-a abținut în mod simbolic de la vot.
În 1992 populația românească a Transilvaniei se cifra la 7,723,313 (73.6%) față de numai 1,603,923 (20.8) și deci astfel de încercări, desi sunt lipsite de logică, pot constitui totuși motive de tensiuni interetnice și tulburări sociale.
În condițiile acestor atacuri externe complementare și bine dirijate de la Moscova și de la Budapesta, se găsesc destui, inclusiv jurnaliști, care afirmă că românii nu trebuie să răspundă naționalismului maghiar cu naționalism românesc și nici nu trebuie să răspundă propagandei maghiare anti-Trianon și anti-Unire prin manifestări festiviste ci doar prin eventuale conferințe, cărți de istorie prin care să se deschidă mintea românului. Cu alte cuvinte, la agresivitate externă românii să rămână pașnici și să dea dovadă de civism european. Dacă procedăm altfel, ni se sugerează că alunecăm spre dreapta, spre naționalism care, în concepția lor înseamnă anti-europenism.
Dincolo de retorică se pune întrebarea: ”Cam în ce fel s-ar putea totuși contracara acest război informațional și propagandistic ruso-maghiar pornit împotriva României?”
În opinia mea Consiliului Mondial Român, este nevoie ca pe plan intern să fie redusă influența parlamentarilor maghiari care de la înălțimea tribunei instituției naționale a Parlamentului României se pronunță împotriva simbolurilor naționale, împotriva formei statului național, împotriva momentelor decisive ale istoriei naționale. În același timp, este nevoie de aducerea în Parlamentul României a adevăraților reprezentanți ai românilor-basarabeni pentru a-și susține direct cauza, fără interpuși ai altor partide.
Consiliului Mondial Român consideră că pentru aceasta sunt necesare o serie de măsuri cu impact imediat:
1. Modificarea Legii Electorale care să permită calitatea de ”competitor electoral” și organizațiilor românești în egală măsură cu cele ale minorităților entice, ar putea exista în Parlament și reprezentanți ai românilor din regiunile în care aceștia au ajuns minoritari, cum ar fi ”Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna (FCRCH)”. O asemenea prezență va constitui un ”antidot” împotriva unor acțiuni nocive ale UDMR.
2. Înființarea Circumscripției Electorale 44 – Basarabia, circumscripție în care să poată candida exclusiv românii basarabeni.
3. Guvernul României, în cooperare cu organizațiile românești și cu administrațiile locale să organizeze pe întreg parcursul anilor 2017-2018 mari adunări populare în care să se omagieze Marea Unire de acum 100 de ani în principalele centre ale țării, dar și în comunitățile românilor din întreaga lume în colaborare cu ICR. Aceste adunări, bine mediatizate, vor putea contracara acțiunea Trianon-100.
Conform Enciclopediei Britanice, pierderile României în Primul Război Mondial raportate la populația din acel moment au fost procentual mai mari decât ale Franței sau Marii Britanii cifrându-se la peste jumătate de million de morți, răniți și dispăruți și aceste jertfe îndreptățesc procesul Întregirii țării.
De aceea, negarea Unirii sau acceptarea, din partea altor țări a raptului la care Regatul Romîniei a fost supus prin invazia sovietică, sunt imorale și trebuie respinse de întreaga suflare românească.
În acest scop, recent reactivata organizație Consiliul Mondial Român, intenționează ca în cel mai scurt timp să revină în rândul ”Diasporei Europene” sau ”Europeans Throughout the World (ETTW)” pentru a promova în rândul organizațiilor diasporelor europene adevărul despre procesul Unirii și Întregirii României și pentru a contracara încercările Budapestei de a nega Trianon

Parlamentar român care urma să participe la comemorarea masacrului de la Fântâna Albă, interzis în Ucraina

Ambasada Rusiei oferă o nouă mostră de rescriere a istoriei României: reprezentanții Moscovei susțin că Basarabia a fost „eliberată” de ruși în 1812 Ambasada Rusiei oferă o nouă mostră de rescriere a istoriei României: reprezentanții Moscovei susțin că Basarabia a fost „eliberată” de ruși în 1812.

Luni 17 apriliec 2017, ambasada Rusiei în România a publicat un material pe contul de facebook prin care se pune în discuție masacrul de la Fântâna Albă din 1941. Reprezentanții Rusiei în România au publicat un fragment din cartea unui istoric ucrainean, care susține că la Fântâna Albă ar fi fost uciși „în jur de 50 de oameni”. Mai mult, Ambasada susține că acțiunea de traversare graniție de către românii neumulțumiți ar fi fost inițiată de către serviciile secrete românești.
Din fericire, însă, au fost consemnate mai multe mărturii ale supraviețuitorilor evenimentelor de-atunci, dar și o mărturie din partea unei persoane aduse de autoritățile sovietice pentru a săpa gropile comune în care au fost aruncate victimele.
Moș Ivan, etnic lipovean din Bucovina, avea 16 ani la momentul 1940 și a făcut parte dintre cei luați de autoritățile sovietice pentru a săpa gropile comune de la Fântăna Albă. Redăm mărturia acestuia, fără alte comentarii, așa cum a fost culeasă de istoricul român Mircea Dogaru și publicată în cartea „Bătălia pentru România” la Editura Phobos.
„De Sf. Mărie eram la biserică. Nu se terminase bine slujba, că am auzit în vale, nu departe de satul Volcineț, rafale prelungite de mitraliere care au durat cam 2 ore. După un timp, au intrat în biserică mai mulți ofițeri ruși care au luat toți bărbații mai în putere, ne-au cerut să luăm hârlețe și ne-au dus jos, în vale, unde am văzut o mulțime de morți. După haine mi-am dat seama că erau români. Soldații ne-au pus, sub amenințarea armelor, să săpăm 35 de gropi. Țin bine minte numărul. Când au fost gata, ne-au pus să cărăm morții și să-i punem în gropi, câte 200 pentru fiecare. Au mai venit și alți soldați care au cărat morții la gropi. Tot ei i-au cărat și pe cei răniți – pe care noi nu i-am luat – că puteau fi salvați, că nu muriseră. După ce s-a terminat căratul ne-au pus să aruncăm peste ei lut, să acoperim gropile. Care dintre lipoveni nu putea rezista sau încerca să fugă, îl împușcau pe loc. Cred că acolo, în gropile acelea, sunt peste 7.000 de morți, români.
Peste un an, când a venit armata română și a eliberat zona, li s-a făcut slujbă, sfeștanie mare cu mulți preoți. Toată coasta dealului era plină de lumânări ce se vedeau de departe și au ars zile și nopți la rând. S-au pus și cruci mari, care astăzi nu mai sunt. Le-au strâns sovieticii în 1944. Morții nu au mai fost scoși. Sunt și azi acolo, dar locul s-a mai nivelat. Greu se mai cunoaște”.
Teoria lansată de Ambasada Rusiei, cum că românii din Bucovina au fost incitați de către serviciile românești este demontată de mărturia lui Constantin Țoiu, supraviețuitor al masacrului. Acesta a povestit că aceia care incitau românii să treacă granița erau străini, „mai mult transnistreni”. Mărturia lui Constantin Țoiu a apărut tot cartea citată mai sus a istoricului Mircea Dogaru.
„Prin sat circulau străini, mai mult transnistreni care încercau să ne lămurească să trecem în România. Nu ni se dau acte, dar ne lasă să trecem dacă ne strângem în grup mare. Ne-am luat după spusele lor, fără să bănuim ce ni se pregătea. Într-o zi, în preajma Sfintei Mării Mici ne-am strâns toți din satele care voiam să trecem noua graniță, în coloană, cu popi și prapuri în frunte și ne-am îndreptat către Fântâna Albă, așa cum am fost sfătuiți, că acolo se va deschide o trecere de graniță. Dar când urcam coasta dealului, din tufe au început să răpăie mitralierele în mulțimea celor aproape 15.000 de oameni câți eram, omorând fără milă. Eram familii întregi cu copii și bătrâni cu tot. Pe cei care au reușit să fugă înapoi în vale îi așteptau niște camioane militare sovietice. Au fost prinși peste 3.000 de oameni și duși cu forța în Kazahstan și Karaganda, în raionul Pavlodar cum am aflat mai târziu. Alții, printre care și eu, am fugit pe Sirețel în sus, spre Crasna, și am reușit să trecem granița prin pădurea Bâlcii”.
Iată și textul publicat de Ambasada Rusiei pe facebook:
În contextul publicării în presa română și Internet a materialelor despre evenimentele tragice în aprilie 1941 la Fântâna Albă și așa-zisul „masacru la Fântâna Albă” propunem spre atenția cititorilor traducerea în limba română a fragmentelor de cheie din articolul lui Nicolai Rubanets, specialist independent ucrainean în istorie locală, care a apărut pe site-ul Asociației de comunități etnice din Bucovina de Nord. Lucrarea este bazată pe documentele de arhivă originale în contrast cu multe alte materiale mai sus menționate.
Publicăm fragmentele din aceste cercetări:
„Despre evenimentele tragice care au avut loc pe 1 aprilie 1941 în poiana Varnița, aproape de satul Fântâna Albă din raionul Glâbocski din regiunea Cernăuți. Atunci grănicerii sovietici au deschis focul asupra coloanei, a oamenilor care încercau să treacă din URSS în Romănia.
Informația despre acest eveniment a fost suprimată pentru un timp lung, și numai după ce Ucraina a primit independență evenimentul a început să fie discutat deschis, au început să scrie despre el, s-au lansat cercetările. Fiecare an în locul tragediei se țin parastase-recvieme la care participă atât reprezentanții societății civile, cât și a autorităților, despre acest eveniment s-a scris, dar multe au rămas încă în afara cercetărilor.
Pe parcursul ultimilor doi ani autorul a studiat o serie de dosare de arhivă legate de acest eveniment, care se păstrează în instituțiile de stat din regiunea Cernăuți. Au fost de asemenea examinate materialele edițiilor periodice și publicațiile cercetătorilor, a fost efectuat sondajul unui număr de persoane care au fost martirii acelor evenimente.
Pe baza celor cercetate se pot reconstitui circumstanțele tragediei. Deci, pe 1 aprilie 1941 zeci de oameni din satele raionului Glibotski și parțial din raionul Storojinetski au început să sosească la Glubocaia. Spre amiază în centrul din Glubokaia s-au strâns peste două mii de oameni. Oamenii cereau de la autorități permisiune pentru trecerea frontierei. Din însemnările în jurnalul unuia dintre organizatorii trecerii, M. Gușul, aflăm că procurorul raionului a ieșit la mulțime și a explicat că ei sunt cetățenii URSS, posedă case, gospodării, așadar nimeni nu o să le permită să treacă frontiera de stat. Atunci oamenii au început să lepede îmbrăcămintea de pe ei, strigând: „atunci o să vă lăsăm și îmbrăcămintea, nu numia gospodăriile și vitele”. După asta în coloană mare mulțimea a pornit spre frontieră. În drum grănicerii au încercat de câteva ori să-i oprească pe oameni, explicându-le că nimeni nu o să le dea voie să treacă de frontiera de stat. Încă odată oamenii au fost opriți de grăniceri în poiana Varnița. După atenționare orală s-a tras focuri de avertizare, prima dată în sus, a doua oară spre prapuri și cruci, pe care le duceau în rândurile din față ale coloanei. Dar asta nu a oprit mulțimea. Din ea au răsunat focuri de armă în direcția militarilor. Atunci grănicerii au deschis focul spre mulțime… Din nefericire, cifra precisă a victimelor nu a fost stabilită, unii cercetători, totuși, arată că atunci au fost uciși în jur de 50 de oameni, și mulți au fost răniți.
Ce anume a provocat asemenea actiuni? Cercetătorul evenimentelor din 1941 Petr Kirstiuk în eseul său documentar „Freamătă brazii deasupra crucilor” a remarcat corect că „a fost posibil să fie strânși câteva mii de oameni la o oră și zi precis definită, mai ales primăvara, numai planificând acțiunea cu precizie”. Din materialele de arhivă aflăm că această acțiune de masă de a traversa frontiera a fost inițiată de serviciul de informații românesc de atunci…
Martorii acelor evenimente au atras justă atenție către faptul că în coloana care pe 1 aprilie 1941 încerca să treacă frontiera erau mulți tineri. Aceasta este confirmat și de materialele de arhivă. Deși în coloană erau femei cu copii și vârstnici, analiza materialelor existente arată că aproape 70 % din coloana erau persoane de sex masculin cu vârsta cuprinsă între 20-25 și până la 40 de ani, mulți dintre care și-au lăsat acasă soțiile lor tinere, copiii mici, părinții, frații și surorile. Marea majoritate a acestor oameni la timpul lor au efectuat serviciul militar în cadrul armatei române. Astfel este evident că în cazul în care ar fi început un război, nu era deloc necesar să-i instige cineva pe acești oameni să lupte, ei în mod automat ar fi devenit „avangarda” armatei române”.

Acad. Dinu C. Giurescu . „Să-ţi iubeşti ţara a devenit o infracţiune!”

„Să-ţi iubeşti ţara a devenit o infracţiune!”

Acad. Dinu C. Giurescu

Duminică, 23 Aprilie 2017 20:31

„Încă mai am chef să mă bat cu ăștia, încă mai am forța să lupt pentru ideile mele" La un moment dat, o știre mi-a atras atenția: „Cartea « Mein Kampf » a lui Hitler s-a vândut ca pâinea caldă la Târgul de Carte de la Lisabona". M-am gândit că Dinu C. Giurescu este persoana cea mai potrivită să-mi explice dedesubturile acestei notițe. L-am sunat și, cu vocea sa ușor tărăgănată, m-a invitat la o discuție în apartamentul său de pe Calea Victoriei. Era mai mult decât sperasem: urma să intru în sanctuarul unuia dintre cei mai importanți istorici ai momentului, al istoricului care în mod fățiș a declarat război ipocriziei, prostiei și impotenței intelectuale de la vârful actualei piramide a societății. Mă aștepta în biroul său de acasă. S-a uitat la mine lung şi m-a măsurat din cap până în picioare. După ce m-a radiografiat, mi-a spus: „Mă uit la dumneata. Ești tânără și dorești să vorbești cu mine. Eu am 90 de ani. Dar să știi că încă mai am chef să mă bat cu ăștia, încă mai am forță să lupt pentru ideile mele". Mi s-a părut că declarația de credință făcută chiar înainte de a fi reușit să scot reportofonul din geantă era un fel de a-mi spune că nu dorește să-și „machieze" opiniile doar așa, pentru un interviu. M-am așezat pe unul din scaunele indicate. Mi-a oferit rahat cu apă rece. Nu zâmbiți, mie mi s-a părut extraordinar pentru că și prin asta profesorul Dinu C. Giurescu îmi dădea cu generozitate biletul de intrare către lumea din care face parte. Își dovedea în acest fel, mărunt poate, aristocrația. În timpurile când societatea românească era mai așezată, în vremurile în care familiile încă țineau la blazonul lor, acesta era semn de mare ospitalitate. Fascinaţia trecutului Energia pe care profesorul o emana m-a făcut să înțeleg că în acest om, pe care vârsta l-a gârbovit ușor, vremurile nu i-au corupt credința și, în consecință, nici sufletul. „M-a tulburat când mi-ai zis de « Mein Kampf » la telefon. Am stat și m-am gândit de ce ar căuta lumea o astfel de carte. Să fie fructul oprit până de curând? Poate. Lumea este extrem de confuză, extrem de nesigură și poate că se simte hărțuită. În aceste condiții, își caută repere. Și cum Al Doilea Război Mondial a tot fost subiect de documentare, de emisiuni, de carte, în cei peste 70 de ani de la terminarea lui, a intrat în conștiința oamenilor ca fiind evenimentul la care se pot raporta. Și cred că mai este și curiozitatea. Sunt curios, la următorul târg de carte important oare va fi aceeași situația?". Cărțile care ocupau pereții camerei în care ne aflam păreau că îl aprobă. Istoria este la ea acasă în apartamentul profesorului Giurescu. Volumele groase de specialitate, enciclopediile cu coperțile ușor roase stau în rafturi, cuminți unele lângă altele, dar dând impresia că respiră, că au viață. Fiecare dintre ele fusese citită, poate răscitită. Mai vechi sau mai noi, ele fuseseră asimilate de proprietarul lor, li se dăduse importanța de care aveau nevoie și respectul cuvenit. În tinerețea lui, înainte de începerea războiului, evenimentele se succedau cu o rapiditate grozavă. „Mă interesa și atunci, prin ʼ39-ʼ40, ceea ce se întâmpla în jurul meu. Ziarele le citeam cu toții. Eram bulversați de rapiditatea cu care se întâmplă evenimentele. Nu înțelegeam însă pe deplin sensul acelor informații. Și atunci totul era confuz, era în ceață. Există totuși o asemănare între ceea ce simțeau oamenii de atunci și ceea ce simt oamenii de acum. Numai că atunci războiul se desfășura pe alte coordonate. Acum, situația e schimbată. Deși nu ne dăm întotdeauna seama, există un război continuu, pe toate planurile: economic, social, identitar etc". Țara se conduce prin instituții de forță Profesorul își ridică ochii de un albastru intens și se uită în fața lui, unde trona un televizor deschis pe un canal de știri, dar cu sonorul dat la minimum. Îmi spune: „Doamne, când mă uit la televizor și îi văd pe câte unii cu câtă nonșalanță debitează tâmpenii, mă enervez cumplit. Nu au pic de cultură, dar sunt foarte siguri pe ei". L-am întrebat cum explică faptul că partidele extremiste din Europa capătă din ce în ce mai mult sprijin popular, mai multă credibilitate și, în mod evident, mai mult capital electoral. „Partide extremiste? Nu le-aș numi așa, ci mai degrabă naționaliste. Este evident, la nivel intuitiv, europenii simt că amestecul nu e bun. Mă refer la amestecul de civilizații, de mentalități, de credință. Nu poți să fii obligat să primești cu brațele deschise ceea ce de fapt nu vrei să accepți. Acea cotă nesuferită pe care fiecare țară a fost obligată să o accepte este motivul pentru care oamenii au început să sprijine partidele naționaliste. Gândiți-vă la noi, românii. Țara Românească și Moldova au fost sub dominație turcească timp de 500 de ani, dar, în acest răstimp, turcii nu au avut voie să aibă proprietăți, să ridice moschei. Domnitorii pe care i-am avut au simțit că în acest fel apără identitatea și românismul. Acum toate sunt invers. Îi chemăm la noi, le ridicăm moschei. Ceea ce nu au reușit în alte vremuri, reușesc acum. Ba, mai mult decât atât, se dorește parcă ștergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea română. Și se vede asta și prin reformele din domeniul învățământului. Se vorbește de globalizare, dar constat că se dorește formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un pălmaş modern. Cu cât uiți mai repede trecutul care-ți aparține, cu atât ți se va șterge identitatea mai rapid. Cred și eu, ca Ilie Șerbănescu - deși el este mai rău decât mine atunci când spune că suntem un spațiu de la marginea lumii -, că am ajuns o colonie, că nu mai decidem noi pentru noi. Atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare pentru noi ca țară și constat că tendinţa merge spre slăbirea şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii. Am fost ales parlamentar. Am crezut că voi putea schimba câte ceva, am crezut că voi putea să fac. Nu se vrea. Ăsta este adevărul. Cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb unde sunt cei din elita intelectuală? Apar unii pe la televizor, vorbesc, dar se clamează independenți și, de fapt, nici nu spun nimic, dar nici nu fac nimic să îndrepte situația. E trist. Industrie nu mai avem; sistem bancar, nu; pădurile, nu le mai protejăm; vindem pământul pentru că aşa a zis U.E.! Mie-mi vine rău când zic asta! Şi ce dacă a zis U.E.?! Ei pot să zică şi eu zic cum zic eu şi până la urmă vedem ce facem noi! Țara se conduce prin instituții de forță, ca D.N.A. Nu-i nimic normal în toate astea". „Ceea ce a făcut Marea Britanie este un act al unui stat cu adevărat suveran" A tăcut din nou și a privit către televizor, pe ecranul căruia se derulau tot felul de imagini despre Brexit. „Ceea ce a făcut Marea Britanie este un act al unui stat cu adevărat suveran. La noi, există o slugărnicie a conducătorilor pe care nu o pot înțelege. Asta e situația!" M-am mirat. Părea că s-a instalat resemnarea, lucru care nu i se prea potrivea. L-am întrebat dacă despre asta este vorba. Zâmbind, mi-a spus: „Știi, când discutam cu tata (Constantin C. Giurescu - istoric, academician profesor universitar și deținut politic la Sighet - n.r.), mă întreba câteodată de ce se întâmplă un lucru sau altul. Îi răspundeam: Asta e situația. Se enerva și-mi spunea că ăsta nu e un răspuns, nu e o explicație. Mă uitam la el și îi spuneam: păi nu asta e situația? Situația în sine e explicația". Mai credeți că se poate schimba ceva în parcursul nostru ca țară?, l-am întrebat... Ochilor lui albaștri le-a revenit strălucirea, fruntea s-a descrețit. „Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în Naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi". Am plecat de la profesorul Dinu C. Giurescu însuflețită de discuția minunată pe care am avut-o. Am plecat cu speranța că va veni momentul de bine și pentru România. A consemnat Gabi Simon[1] http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4147-sa-ti-iubesti-tara-a-devenit-o-infractiune.html

Guvernul vrea să desecretizeze documente ale MApN pentru cel mai controversat dosar al anilor '90

De Tudor Matei  /   Știri, Social   /   Publicat: Duminică, 23 aprilie 2017, 14:23   /   0 comentarii

 

Articole relaționate

• APEL! Procurorii cer ajutorul populației, pentru identificarea unor victime ale mineriadei din iunie 1990 (GALERIE FOTO)
• Marian Munteanu, despre dosarul Revoluției și cel al Mineriadei: Aparatul de dezinformare, mistificare și manipulare a lucrat în acești ani. Poate va sosi, curând, și momentul adevărului

Guvernul a elaborat un proiect de hotărâre care prevede desecretizarea unor documente emise de Ministerul Apărării Naționale (MApN) referitoare la perioada Mineriadei, în contexul în care Parchetul General a solicitat acest lucru în dosarul care vizează evenimentele din iunie 1990.

Potrivit documentului înregistrat la Secretariatul General al Guvenului (SGG), este vorba despre o notă raport și mai multe situații centralizatoare privind produse și bunuri materiale.

"Având în vedere obiectul dosarului penal nr. 47/2014, Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care instrumentează cauza, a solicitat declasificarea informațiilor clasificate secrete de stat, nivel de secretizare <<secret>>, cuprinse în documentele emise de Ministerul Apărării Naționale în luna iunie 1990 întrucât dezvăluirea acestora nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deținătoare", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În dosarul Mineriadei din 1990, au fost inculpați fostul președinte al României, Ion Iliescu, dar și fostul premier Petre Roman.

"În cauza cunoscută generic sub denumirea <<Mineriada 13 – 15 iunie 1990>>, procurorii militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, prin ordonanța din data de 23 decembrie 2016, punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, față de inculpații: ILIESCU ION, la data săvârșirii faptelor, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României; ROMAN PETRE, la data săvârșirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al României; VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României; NICOLAE DUMITRU, la data săvârșirii faptelor, prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale; MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârșirii faptelor, director al Serviciului Român de Informații;general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare", se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Procurorii militari susțin că există probe potrivit cărora aceștia ar fi organizat și coordonat direct atacul împotriva populației civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împușcare a patru oameni, rănirea prin împușcare a trei, vătămare integrității fizice și psihice a 1.269 de oameni și privarea de libertate a altor 1.242.

 

Pe 22 aprilie 1990, la 4 luni de la căderea comunismului, după un miting electoral al PNȚCD de dinaintea alegerilor din 20 mai, o parte dintre manifestanți ocupă Piața Universității din București, unul dintre locurile-simbol ale Revoluției anticomuniste din decembrie 1989.

Între a fi români și (auto)victimizare. De Pr. Mihai-Andrei Aldea

Între a fi români și (auto)victimizare

De Pr. Mihai-Andrei Aldea  /   Cultură, Istorie   /   Publicat: Joi, 20 aprilie 2017, 15:56   /   Actualizat: Joi, 20 aprilie 2017, 16:03   /   1 comentarii

 

Articole relaționate

• Pagini de cultură și civilizație românească. Patru (stră)bunici
• Pagini de cultură și civilizație românească: Câte ceva despre Anul Nou
• Pagini de cultură și civilizație românească. Despre „Miorița”, rost și luptă la români

Pacea este un război în care nu mijloacele militare nu sunt folosite direct. Ceea ce nu înseamnă că nu sunt folosite ca amenințare. Sau că nu vor fi folosite, mai devreme sau mai târziu.

Înșelarea (dezinformarea) este un mijloc de luptă folosit și în luptele păcii, și în cele ale războiului. Cu cât înșelarea seamănă mai mult cu adevărul, cu atât este mai puternică. Și cu cât atinge puncte mai importante, cu cât este mai aproape de esențe, cu atât este mai rea.

Poate dintre cele mai rele înșelări ale românilor sunt următoarele:

1) Românii sunt un popor nedreptățit, persecutat, atacat. "Suntem victime" (ale istoriei, ale conspirațiilor etc.)

Sunt sigur că mulți vor fi uimiți: cum, românii nu au fost - și nu sunt! - nedreptățiți, persecutați etc.? 

Ba da. 

Înșelarea pare, astfel, un adevăr clar. De aceea este și eficientă. Minciuna este aici prin omisiune: TOATE popoarele sunt persecutate, nedreptățite, atacate. Și înfrânte, DACĂ SE VICTIMIZEAZĂ. Sau câștigă ele, dacă au demnitate, statornicie, curaj, bucuria de a duce războiul vieții.

Poetul avea dreptate: "O luptă-i viața, deci te luptă!"

Înșelăciunea aceasta se lămurește mai bine prin următoarele.

2) Puterea X ne-a ajutat sau ne va ajuta; Puterea X ne este prietenă; Puterea X ne vrea binele.

Minciuni!

Există interese. Și există intenții. Și bune, și rele. Dar care se subordonează, până la urmă, interesului propriu - național, dacă vorbim de o națiune, extra-național dacă vorbim despre o putere corporatistă (gen "Uniunea Y" sau "Asociația internațională Z"). 

Nicio putere nu vrea binele românilor. 

Cu excepția - poate! - a puterii constituite de români. 

În rest, există alianțe, care de-a lungu timpului se pot consolida până la ceea ce se numește propagandistic "prietenie". Real fiind o "alianță tradițională". 

Care, totuși, se poate rupe oricând. 

Ar fi bine să înțelegem că orice putere, orice intenții bune ar avea (să zicem) față de români, va pune pe primul loc, totdeauna, interesele sale. Ceea ce este natural. Și ne duce la

3) Românii nu au prieteni ("decât Marea Neagră"); "vai ce victime suntem!", "vai ce greu ne e!"

Este o înșelăciune care, precum cea de la 1), se bazează pe un adevăr (românii, ca popor, NU au prieteni printre celelalte popoare) și pe câteva omisiuni. 

Prima omisiune este faptul că NICIUN POPOR activ pe scena istoriei nu are prieteni. Poate să aibă, cel mult, admiratori. Care își vor schimba tabăra ușor - și radical - dacă acel popor cade (sau face un lucru neconvenabil pentru admirator). Uneori are fani, dar aceștia sunt deja la granița integrării ÎN acel popor, așa că sunt altceva. Oricum, nu prieteni. 

Ce națiuni prietene au francezii? Niciuna. Dar germanii? Niciuna. Dar rușii? Niciuna. Dar americanii? Niciuna. Dar ungurii? Niciuna. Etc., etc., etc. 

De la Turnul Babel încoace - sau și mai dinainte - este un război generalizat. 

Pot exista alianțe - a se vedea punctul 2) - dar fiecare popor este singur.

A doua omisiune este bazată pe confuzia între ideal și realitate practică.

Prietenia între popoare este un ideal. Frumos. Și pentru care merită să luptăm. Dar minciuna îl îndepărtează, nu îl apropie. 

Prietenia între popoare este un ideal creștin. Și musulman. Și budist. Și comunist. 

Dar țările catolice s-au bătut - și măcelărit - reciproc masiv în istorie. Grecii l-au canonizat pe Cosma Etolianul - născocind o literatură apocrifă ce-i este atribuită - pentru faptul că a deznaționalizat români și bulgari. Insul în cauză nu a adus niciun ne-ortodox la credință. Nu a convertit în viața lui niciun catolic, musulman sau mozaic. Ceea ce a făcut a fost să le spună românilor din Epir, Macedonia, Tesalia etc. că "Dumnezeu vorbește în română doar cu Satana". Și că dacă vor ca Dumnezeu să-i audă să se roage în greșește. Și a dat o circulară - semnată de el, subliniez pleonastic, dar necesar - în care dădea anatemei pe toți cei care s-ar ruga ori ar sluji în limba română. Sute de sate românești - și slavo-macedonene - au fost grecizate prin eforturile acestui individ. 

Am putea adăuga aici masacrele grecești anti-românești sau anti-bulgare, masacrele bulgărești anti-românești sau anti-sârbești, persecuția românilor din Timoc și alte zone din Serbia, masacrele anti-românești sau anti-ucraineene ale Rusiei etc., etc. 

Statele budiste s-au bătut între ele - în ciuda idealului prieteniei între popoare - până la genocid.

La fel și statele islamice.

La fel și statele comuniste. 

Sunt milioane de exemple care ne arată că idealul prieteniei între popoare este o iluzie în această lume. 

Și că din punct de vedere practic fiecare popor trebuie să fie în stare să se bazeze pe el însuși.

Sau va fi distrus.

A treia omisiune este poate cea mai distrugătoare: prietenia cere o anumită înălțime sufletească. 

Un om care își plânge de milă în fața greutăților și provocărilor, un om care așteaptă mereu să fie dus de mână, care vrea să fie îndrumat la fiecare pas, care nu poate lua nicio hotărâre fără un prieten care să îi spună ce și cum... ori e un copil mic, ori e sclav, ori este un om foarte grav bolnav, iresponsabil, care trebuie pus sub tutelă. Oricum, nu poate avea prieteni reali, pentru că nu poate fi prieten real. 

La fel este și cu popoarele. 

Într-o vreme, îndepărtată, românii au izbutit, în anumite părți ale lumii, să fie prieteni cu alții. 

De pildă, moldovenii au izbutit, în Zaporojia - o țară în care nu puteai fi hatman dacă nu erai moldovean - să fie prieteni cu rutenii, bielorușii, ucraineenii și alte neamuri. Aceste neamuri ajungeau în Zaporojia fugind fie în căutarea aventurii, fie din alte pricini. Și găseau în Zaporojia - sau în Moldova acestui trecut vechi - oameni de calitate. Oameni puternici, demni, curajoși, eroici etc.. Oameni care erau în stare să conducă. 

Dar atunci când această vârtute, această putere sau tărie a moldovenilor a pierit, s-a dus și prietenia. Și pierită va fi, până când românii se vor arăta iarăși demni, curajoși, eroici etc. 

Plângerea de milă înseamnă sinucidere. 

Lipsa de prieteni este motorul unității naționale a multor popoare. Este izvorul unei unități interioare, este îndemn spre urmarea modelului eroilor etc. 

Adesea "eroii" altor popoare sunt, moral cel puțin, niște mizerabili. De la Suleiman Pedofilul și Dementul al turcilor până la Petru Apostatul și Dementul al rușilor. 

Românii au eroi și sfinți reali, de la Constantin cel Mare la Constantin Brâncoveanu, de la primii martiri creștini până la martirii rezistenței anti-comuniste. 

Să te victimizezi, să îți plângi de milă, cu toate că ai în față asemenea exemple, iată o victorie uluitoare a înșelăciunii.

CONCLUZIE:

Suntem bine, dacă ne dăm seama de asta. 

Înfrânt este cel care se dă bătut. Cei care înțeleg asta își dau seama că înfrângerea este doar cea pe care o accepți. 

Românii sunt un popor persecutat, nedreptățit, atacat, ca orice popor mare din istorie. Și suntem un popor mare. Apăsat acum de plângerea de milă - adesea agresivă - și victimizare, a unei mari părți a națiunii. Românii însă vor merge mai departe. Prin cei care înțeleg faptul că viața este un război. Și că trebuie să înveți să-l duci. ÎN FELUL TĂU. Nu precum ungurii, căci suntem români, nu unguri. Nu precum rușii, căci suntem români, nu ruși. Nu precum americanii, căci suntem români, nu americani. Trebuie să ducem acest război al vieții în felul nostru, românesc. De-a lungul timpului vom avea alianțe. Uneori vor fi onorate. Alteori vom fi - ca de atâtea ori - trădați. E firesc. Ne ridicăm și mergem mai departe. 

Simplul fapt că existăm - ca români - și că mergem, românește, mai departe, este deja o biruință. La care putem adăuga, generație de generație, altele. 

Ca Dumitru Stăniloaie, Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Frații Arnăuțoiu, Pelaghia Roșu, Doamna Oltea, Elisabeta Rizea, Ilarion Felea, Ioan Ianolide și milioane de alții asemenea. 

Ca muzica lui George Enescu ori Ciprian Porumbescu, operele unui Brâncuși sau Eminescu, Odobleja, Racoviță sau Antipa și atâtea altele. 

Ca ștergarele și maramele, iile și cămeșile populare ale cusătoarelor din trecut și de astăzi. 

Fiecare dintre aceste biruințe a făcut și face lumea mai frumoasă. Începând cu neamul nostru, dar mergând până foarte departe. 

Iile românești au cucerit până și China și SUA, au devenit parte integrantă a culturii mondiale. Sunt doar un exemplu dintr-un șir nesfârșit de realizări deja existente sau posibile pentru noi și urmașii noștri. 

Căci vom merge mai departe. În acest război - frumos și urât, cu rele și bune - care este viața. Până în adâncurile Veșniciei.

Cei care nu vor sau nu înțeleg, se vor pierde. Cei care înțeleg, vor duce neamul și moștenirea lui mai departe, până dincolo de sfârșitul lumii. Cu fruntea sus, cu Crucea sus, gata pentru orice luptă. Mai bine acvilă un an, decât o sută vierme!

Se va sparge oare buboiul? Șefii de la STS, SIE și DNA, implicați în alegerile din 2009

Se va sparge oare buboiul? Șefii de la STS, SIE și DNA, implicați în alegerile din 2009

În atenția Comisiei de anchetă:  șefii de la STS, SIE și DNA, implicați în alegerile din 2009!



Prezența și conduita foștilor șefi ai SRI George Maior și Florian Coldea și a procurorului general al României din perioada respectivă, Laura Codruța Kovesi, la cina de taină din casa generalului Gabriel Oprea în seara turului doi al alegerilor prezidențiale din 2009 au generat ideea constituirii unei comisii parlamentare de anchetă privind implicarea acestor reprezentanți ai instituțiilor de forță din România în câștigarea celui de-al doilea mandat de către Traian Băsescu.

Maior, Coldea și Kovesi și-au manifestat atunci recunoștința față de președintele care-i numise în funcții cu trei, respectiv patru ani înainte, la vârste cuprinse între 33 şi 35 ani, având toți trei interesul să-și păstreze posturile-cheie dobândite în ipostaza unor tineri cu origini și complexe provinciale.

Foștii șefi ai SRI și slujnica lor din Parchetul General n-au fost însă singurii conducători de instituții de forță implicați în câștigarea alegerilor prezidențiale de către Traian Băsescu. Un rol important în acest sens l-au avut și directorul STS, generalul Marcel Opriș, prim-adjunctul directorului SIE, generalul Silviu Predoiu, și chiar procurorul-șef al DNA din perioada respectivă, Daniel Morar. Și aceștia aveau aceleași motive să-i fie loiali și obedienți lui Băsescu, toți trei fiind numiți în aceste funcții de către fostul locatar de la Palatul Cotroceni în cursul anului 2005.

În plus, Opriș și Predoiu primiseră de la fostul președinte câte două stele de general până la alegerile din 2009 și au fost răsplătiți cu încă o stea ulterior. Morar a fost numit de Băsescu în fruntea DNA pentru două mandate, după care fostul președinte a vrut să-l promoveze procuror general al României, dar nu a reușit din cauza opoziției fostului premier Victor Ponta, astfel că l-a răsplătit cu o funcție de judecător la Curtea Constituțională.

 Instrumentul Morar și slujitorul Predoiu

Procurorul-șef Daniel Morar a fost principalul instrument cu care Traian Băsescu și foștii șefi ai SRI au blocat tentativa PSD de invalidare a rezultatului alegerilor prezidențiale din decembrie 2009. Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost blocat și reținut în apropierea casei sale în dimineața zilei de 11 decembrie 2009 de către două echipaje ale DNA înarmate până-n dinți (cu pistoale-mitralieră și pistolete Carpați), după ce plecase pentru a depune o contestație în acest sens la Curtea de Apel București. A fost prima și singura dată când DNA a recurs la un modus operandi manu militari împotriva unui politician român, recte împotriva unui membru al Parlamentului, încălcând grav prevederile Constituției. Pentru a fi timorat și dezangajat, fostul senator social-democrat a fost dus la sediul DNA, unde a fost pus sub acuzare pentru pretinse infracțiuni de corupție (trafic de influență) și i s-a interzis să ia legătura cu anumiți politicieni (Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie ș.a.) și cu anumiți magistrați de la Curtea de Apel București și de la Înalta Curte de Casație și Justiție. SRI și DNA au profitat de faptul că Voicu era interceptat pe mandat de siguranță națională din vara anului 2009. Motivul real al interceptării îl constituia faptul că ex-senatorul Voicu, fost general SPP, s-a exprimat într-o întâlnire privată, într-un mod retoric, că Traian Băsescu ar merita împușcat pentru răul făcut României. Pentru această afirmație a fost considerat suspect de terorism și a fost instituit asupra sa control tehnic operativ total (CTOT), ceea ce implica monitorizarea permanentă a tuturor deplasărilor, întâlnirilor și discuțiilor sale telefonice și ambientale.

Binomul, bâtă pentru răfuieli politice

În cursul monitorizării pe mandat de siguranță națională, SRI a înregistrat o discuție telefonică dintre fostul parlamentar Cătălin Voicu și omul de afaceri Costel Cășuneanu, în care aceștia au vorbit despre un împrumut de 200.000 de euro, care a oferit Binomului SRI – DNA pretextul instrumentării unui dosar de corupție. Trecând peste vinovăția sau nevinovăția sa, învinuirea în condițiile date, urmată după câteva luni de arestarea și trimiterea în judecată de către DNA, printr-o demonizare mediatică excesivă, precum și condamnarea fostului senator PSD de către completele de execuție de la Înalta Curte de Casație și Justiție la o pedeapsă de 7 ani închisoare, din care a executat mai mult de jumătate, reprezintă un caz evident de folosire a Binomului SRI – DNA în scopuri politice sau, mai bine zis, pentru răfuieli politice. În cursul procesului, un expert criminalist american de origine română, profesor universitar în materie și colaborator al FBI, a concluzionat că toate înregistrările efectuate sunt trucate în parte, iar avocații apărării au constatat și au invocat că nicio înregistrare nu a fost certificată de procurori. Înalții magistrați clamați independenți și bine (răs)plătiți nu au ținut însă cont. Pe lângă miza realegerii sale, Băsescu mai avea un ghimpe împotriva fostului senator PSD, fiindu-i teamă că acesta l-ar fi putut exploata contrainformativ pe omul de afaceri Costel Cășuneanu referitor la combinațiile economico-financiare pe care le-ar fi avut cu acesta în perioada în care era ministru al Transporturilor. Nu este singurul caz în care fostul procuror-șef al DNA Daniel Morar i-a făcut astfel pe plac ex-președintelui Traian Băsescu, un caz oarecum similar fiind cel al fostului șef al serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne, comisarul-șef Cornel Șerban, care a fost percheziționat și reținut de DNA, apoi demis din funcție, pentru că deținea anumite înregistrări compromițătoare referitoare la fiicele fostului locatar de la Cotroceni.
Acuze privind implicarea pro Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009 au fost aduse și generalului Silviu Predoiu, prim-adjunct al directorului SIE, care este actualmente director interimar al acestui serviciu. Generalul Predoiu a fost acuzat că ar fi coordonat ofițerii SIE implicați în măsluirea voturilor în favoarea lui Traian Băsescu în străinătate, imputându-i-se că ar fi cooperat foarte bine în acest sens cu ambasadorul Teodor Baconschi de la Paris. Ulterior, Predoiu a fost acuzat că ar fi coordonat operațiunea ofițerilor deplin conspirați ai SIE care au compromis guvernarea USL în străinătate după referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu din iulie 2012.

Generalul Opriș, implicat pe furiș

Suspiciunile cele mai grave privind implicarea în favoarea lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009 planează asupra generalului Marcel Opriș, directorul STS. După alegeri, generalul Opriș a fost acuzat că și-ar fi pus subalternii să ajute PDL să numere voturile, precum și că, în ziua votului, STS ar fi transmis SMS-uri, prin rețelele de telefonie mobilă, prin care Traian Băsescu era dat câștigător. În săptămâna care a urmat turului doi din 2009, am primit de la angajați ai STS Satu Mare informații conform cărora, în data de 6 decembrie 2009, începând cu ora 13.40, moment în care candidatul PSD, Mircea Geoană, îl depășea cu mai mult de 5 procente pe președintele în funcție, Traian Băsescu, ar fi fost pus în aplicare un plan de rezervă, la ordinul generalului Marcel Opriș, directorul STS, și sub coordonarea vicepreședintelui PDL Adriean Videanu.

Concret, conform surselor, STS Satu Mare a avut o derivație secretă prin schema STS conectată la un server din sediul central al PDL din Aleea Modrogan, având numele de cod Taurul. Toate județele ar fi avut derivație din rețeaua principală, mai puțin municipiul București. În noaptea de 6 spre 7 decembrie, la ora 3.15, toate derivațiile au fost dezafectate sub directa supraveghere a generalului Opriș, fiecare județ decuplându-se pe rând după ce s-au închis și cheile pe datele finale. Despre acest fapt ar fi știut doar șefii județeni ai STS și cadrele tehnice folosite, res­pectiv doi subofițeri care au realizat conexiunile. Toate conexiunile ar fi fost operaționale începând cu data de 6 decembrie 2009, ora 1.30. Toate datele ar fi fost transmise electronic simultan cu cele oficiale, STS având inclusiv „spioni“ de alarmă, care au semnalat vizual și acustic depășirea în procente a unuia sau altuia dintre candidați.

Pe Justiție nu se poate conta

În baza acestor informații, în ședința Senatului din 22 aprilie 2010, i-am adresat directorului STS, generalul Marcel Opriș, o interpelare pe tema implicării serviciului pe care-l conduce în alegerile prezidențiale din decembrie 2009, dar nu mi-a răspuns niciodată. Am reiterat toate aceste acuzații într-o declarație politică pe care am prezentat-o în data de 25 ianuarie 2012. Deși interpelarea și declarația au devenit publice, în urma prezentării lor în presa locală și națională, nu s-a sesizat nicio unitate de Parchet (DNA, DIICOT sau PICCJ). În această situație, în cursul lunii mai 2012, am adresat DNA un denunț penal prin care am sesizat anumite acuzații de corupție la adresa generalului Opriș, precum și acuzațiile privind implicarea sa nelegală în derularea alegerilor prezidențiale din 2009. După trei ani de tergiversare, perioadă în care nici măcar nu am fost citat și audiat ca denunțător, pentru a oferi eventuale detalii privind starea de fapt și pentru a indica probe suplimentare, DNA a mușamalizat dosarul cu o soluție supervizată de cunoscutul procuror pro-băsist Lucian Papici, prin care s-a dispus clasarea pentru faptele de corupție, respectiv disjungerea și declinarea cauzei la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, sub aspectul implicării șefului STS în alegerile prezidențiale din 2009. Am formulat plângere împotriva soluției către procurorul-șef al DNA, care mi-a fost respinsă, iar ulterior am înaintat o plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, care mi-a fost respinsă cu motivarea ilară că nu eram îndrituit să atac soluția în calitate de denunțător, întrucât nu mi-au fost afectate interese personale. Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București a declanșat cercetări în primăvara anului 2016, când am fost audiat, dar după circa un an a emis soluție de clasare din lipsă de probe cu privire la o posibilă implicare nelegală a directorului STS în procesul electoral din 2009. După șapte ani de tergiversare era dificil să administrezi probe concludente în acest sens.
Din cele prezentate rezultă că justiția română nu a fost în stare sau n-a avut interes să clarifice situația gravă semnalată timp de șapte ani de la prima sesizare. De aceea, cred că doar o comisie parlamentară de anchetă mai poate aduce clarificări asupra implicării șefilor unor instituții de forță (SRI, STS, SIE, PÎCCJ, DNA) în realegerea fostului președinte Traian Băsescu în decembrie 2009. Chiar dacă șansele unei finalizări judiciare sunt reduse, un raport parlamentar documentat și obiectiv pe această temă ar putea avea un rol preventiv pentru evitarea repetării unei astfel de situații în viitor. Și ar aduce clarificări necesare cu privire la un episod disputat și contestat din istoria recentă a României.

Referitor la întâlnirea din casa generalului Oprea, este posibil ca fostul director al SRI George Maior și prim‑adjunctul său, generalul Florian Coldea, să fi purtat discuții telefonice cu generalii Marcel Opriș de la STS și Silviu Predoiu de la SIE în legătură cu numărarea voturilor în țară și în străinătate.

Implicarea părtinitoare a șefului STS în procesul electoral din 2009 este plauzibilă, având în vedere că dezafectarea derivațiilor STS cu PDL în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009, în jurul orei 3.15, coincide cu intervalul orar în care vicepreședintele PDL Adriean Videanu l-a sunat pe vicepreședintele PSD Viorel Hrebenciuc, șeful campaniei electorale a lui Mircea Geoană, și i-a comunicat într-un mod persiflant-triumfalist că Traian Băsescu a câștigat, conform numărătorii paralelele efectuate la sediul central al PDL, și că îi poate comunica rezultatele.

Nu întâmplător, STS a beneficiat în anul următor (2010) de o majorare a bugetului cu 40%, cea mai mare din rândul serviciilor secrete, alocându-i-se suma de 466,5 milioane lei (113,8 milioane euro). Iar bravul general Marcel Opriș a fost decorat în același an de ex-președintele Traian Băsescu cu Ordinul Național „Steaua României“ în grad de ofițer, pentru „rezultatele remarcabile obținute în organizarea și coordonarea STS“.

Autor: Valer Marian

Sursa: Justitiarul.ro

Corneliu Vlad Modernitatea unui neam „încă nelimpezit” (despre cartea lui Constantin Schifirneț)

Modernitatea unui neam „încă nelimpezit”

Corneliu Vlad

Miercuri, 19 Aprilie 2017 16:02

Modernitatea, dacă nu e privită că un concept politic, nu pare un subiect care ar merită chiar într-atâta de disputat că mondializarea, globalizarea, integrarea etc. Dar cum „actualitatea poate fi considerată o condiţie necesară a modernităţii", ne învaţă cartea la care ne vom referi, modernitatea poate fi, şi ea, tema de palpit. Reputatul sociolog prof. dr. Constantin Schifirneț lansează cea mai recentă sfidare în chestiune, chiar prin titlul - apoi şi în conţinutul - cărţii sale „Modernitatea tendențială". Adică, nu o modernitate oricum, neutră, ci una „predominant politică, acolo unde dezvoltarea societăţii nu include transformarea ei de ansamblu, ci are loc numai la nivelele politic, instituţional şi juridic". Una de care, din păcate, are parte de vreo două secole şi România. Nu vorbea Titu Maiorescu de forme fără fond iar Lovinescu de simulare pentru stimulare? Prin „modernitate tendențială", explică autorul cărţii, se evita sintagme care pot derapa ofensator de tipul „modernizare târzie" sau „întârziată". Da, este adevărat, modernitatea a apărut în Occident ca schimbare produsă în şi din interiorul Occidentului [...] şi nu că un proiect impus sau adoptat". Da, multe din procesele de modernizare din România „sunt similare cu cele din ţările cu economii insuficient dezvoltate". Dar recunoscând aceste realităţi istorice, nu avem a încerca vreun fel de complex, că români, ne asigura autorul cărţii. Modernitatea a avut - şi are - traiectorii istorice diferite în diferite părţi de lume. Important este că noi (şi nu numai), adoptând principiile modernităţii occidentale, le-am aplicat cu grijă conservării suveranităţii naţionale şi a identităţii culturale tradiţionale. Societăţile în curs de modernizare „au respins hegemonia modernităţii vestice şi au dat naştere la mai multe modele instituţionale şi ideologice distincte, influenţate, în mare măsură, de spaţii culturale specific tradiţiilor şi experienţelor istorice". În acest trend global se înscrie şi România ultimelor câteva sute de ani. Iată ce spune de altfel chiar autorul cărţii: „Este foarte greu de vorbit în termenii rămânerii în urmă, trebuie totul raportat la nişte indicatori. Dar care sunt aceştia? Cultural nu se poate vorbi de o rămânere în urmă. Culturile nu pot fi comparate în termeni cantitativi. La fel şi civilizaţiile. Axiologic este foarte greu de susţinut ideea rămânerii în urmă a unei societăţi sau a superiorităţii ei". Ce am câştigat de la civilizaţia occidentală? Moştenirea clasică, mai concret filosofia greacă şi raţionalismul, dreptul român, limba latină şi civilizatiiile islamice, creştinismul, dar şi separarea bisericii de stat, statul de drept, drepturile omului, pluralismul social şi societatea civilă, individualismul... Însă modernitatea în România a avut, dar are şi acum, şi aspecte dramatice, cum ar fi nedreptatea creată prin însuşirea beneficiului real de către un grup minoritar (de la oraş) pe seama restului... covărşitor preponderent al populaţiei (îndeosebi rurale). Şi predicţia cărţii, pentru ce va urmă, şi la noi, şi în lume: „Modernitatea se distinge printr-o nouă structura socială, caracterizată prin trecerea de la produse la servicii, prin creşterea ocupaţiilor manageriale şi profesionale, prin dispariţia locurilor de muncă agricole şi a meşteşugarilor precum şi prin conţinutul modern înseamnă să ne găsim într-un mediu care promite aventură, putere, bucurie, creşterea şi transformarea în noi înşine şi a lumii - şi, în acelaşi timp, care ameninţă să distrugă tot ceea ce avem, tot ceea ce ştim, tot ceea ce suntem". Cartea prof. Constantin Schifirneț tratează curajos şi lămureşte clar o stare de fapt văzută de unii ca stânjenitoare, pe care însă o contextualizează firesc în istorie şi geografie. Cartea este astfel una cu bătaie lungă. Iar din lectură acestei exegeze temeinice, argumentate şi convingătoare, cititorului îi apar, în final, instrumentele de evaluare a „nivelului de dezvoltare" a feluritelor identităţi colective. În sfârşit, citind această carte, mi-am amintit în câteva rânduri de celebra scrisoare din 1894 a lui Caragiale către Vlahuţă. Din care, în final, citez: „Aşadar, să nu ne mai facem inima rea şi spaima gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotărât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă; nu e pan'acum dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetură Franţa; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comandă; încă nu ştie de cine să asculte - fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni... Fript cu lapte, suflă şi'n brânză. N'a ajuns să cumpănească bine ceea ce i se pune împotriva; şi astfel încă nu înţelege că în mâna lui ar sta să-şi îndrepteze soarta şi să dispună apoi de'a'ntregul de ea - precum e drept şi precum are să şi fie odată". http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/4138-modernitatea-unui-neam-inca-nelimpezit.html

Mihnea Motoc și George Maior, avansați ilegal în diplomație. Actualul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, responsabil de cariere „excepționale“ în MAE pentru diplomaţii lui Adrian Năstase

Mihnea Motoc și George Maior, avansați ilegal în diplomație. Actualul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, responsabil de cariere „excepționale“ în MAE pentru diplomaţii lui Adrian Năstase | DEZVĂLUIRE EXCLUSIVĂ ROMÂNIA LIBERĂ
de Petru Zoltan , 19 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 11:01, 19 aprilie 2017

• Printeaza
• Trimite
• Salveaza

• Deschide galeria foto  

Mihnea Motoc și George Maior au fost avansați în gradele diplomatice, între 1992 și 1998, fără respectarea prevederilor statutului diplomaților.

Cei doi au fost crescuți și sprijiniți în cariera diplomatică și politică atât de fostul premier Adrian Năstase, cât și de ministrul Teodor Meleșcanu. Avansările în gradele diplomatice și modul de acordare a acestora la nivelul Ministerului Afacerilor Externe au reprezentat un subiect tabu pentru societatea româ-nească după 1989. Presa a relatat de-a lungul ultimilor 27 de ani cum unele odrasle ale politicienilor, diplomaților și afaceriștilor conectați la cercurile puterii au fost plasate în funcții-cheie ale diplomației românești.

În paralel, diplomații fără proptele politice, dar bine pregătiți profesional, așteptau tacit la coadă să fie avansați în grad sau să prindă vreo misiune în străinătate.

„România liberă“ prezintă în exclusivitate cum au reușit cei doi diplomați să urce pe treptele carierei între 1991 și 2004. De altfel, CV-urile lui Motoc și Maior par trase la indigo, după un tipar dinainte stabilit.

Mihnea Motoc, ambasador la doar 32 de ani

Sub guvernarea “tehnocrată”, premierul Dacian Julien Cioloș l-a numit pe ambasadorul Mihnea Motoc la conducerea Ministerului Apărării Naționale. Până să ajungă pe această funcție, Motoc a fost diplomat de carieră și unul dintre cei mai răsfățați „copii” ai Ministerului Afacerilor Externe. A beneficiat de o „carieră accelerată”: la doar 32 de ani a fost numit ambasador al României în Olanda. A fost cel mai tânăr ambasador pe care l-a dat România vreodată. Se întâmpla în anul 1999, după ce Motoc petrecuse doar opt ani în slujba Ministerului de Externe. În diplomație, gradul de ambasador este echivalentul gradului de general în Armată.

Dar avansarea accelerată în gradele diplomatice a lui Mihnea Motoc s-a făcut ilegal, de trei ori consecutiv, fără a se ține cont de legea care reglementa avansările în gradele diplomatice.

Nepot de procuror general adjunct comunist

Mihnea Motoc a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București în anul 1989. Un an mai târziu a fost angajat ca procuror stagiar la procuratura din Bolintin Vale, iar la scurt timp s-a transferat la procuratura Sectorului 2, din București. Atracția față de sistemul de justiție nu pare deloc întâmplătoare. Potrivit unor publicații, Mihnea Motoc a fost nepotul lui Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct al României în ultima perioadă a regimului comunist, sub Nicolae Ceaușescu. În decembrie 1989, procurorul Gheorghe Diaconescu a fost trimis la Timișoara (de către Nicolae Ceaușescu, personal) pentru a găsi o „soluție” privind victimele din perioada 16-20 decembrie 1989. După ’90, Diaconescu a devenit un avocat de succes și i-a apărat pe generalul Mihai Chițac în “dosarul Revoluției”, dar și pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul legat de averea sa.

Coleg de master în ’91, în SUA, cu Maior

În timp ce Motoc își făcea stagiatura de procuror la București, studia și în Franța. Astfel, tot în 1990, a început studiile post-universitare în Drept la Universitatea din Nisa, pe care le-a terminat în 1991. Deși era la început de carieră în magistratură, Mihnea Motoc a preferat să dea concurs pentru un post în MAE. Astfel, a ajuns să fie angajat pe postul de „referent relații” în Ministerul Afacerilor Externe, condus pe atunci de Adrian Năstase. Tot în 1991, Motoc a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a urma cursurile unui master în Drept Internațional Public și Comparativ la Universitatea “George Washington”. Printre colegii de master se afla și tânărul George Maior, care avea să devină șeful Serviciului Român de Informații, iar ulterior ambasador în SUA.

Avansat la gradul de atașat de către Adrian Năstase

Reîntors în Centrala MAE, Mihnea Motoc a fost propus pentru gradul de atașat la data de 10 iunie 1992. În aceeași zi i-a și fost acordat gradul diplomatic de atașat, conform informațiilor furnizate de MAE la solicitarea RL. Dar cine anume l-a propus spre avansare pe Motoc nu se știe, pentru că MAE încă păstrează secretomania în jurul acestui subiect. În schimb, ministerul a dat un răspuns vag, în care se precizează doar că propunerea fost făcută de „comisia pentru acordarea de grade diplomatice și consulare, ca organ colegial, a făcut propunerile pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare, asumate în unanimitate de către toți membrii (...)”.

MAE a mai precizat că avansarea în grad diplomatic a fost aprobată de către conducătorul instituției, prin ordin de ministru. În acea perioadă, în fruntea ministerului se afla Adrian Năstase, care a condus instituția în perioada iunie 1990 – noiembrie 1992. Practic, avansarea în grad a fost girată de ministrul Adrian Năstase.

Conform legii, 14 ani de stagiu de la atașat la consilier

Avansările în gradele diplomatice au fost reglementate în perioada 1990 - 2003 prin Hotărârea de Guvern 1.070/1990, care aproba Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României. La articolul 8 din aceas-tă Hotărâre au fost prevăzute stagiile minime care sunt necesare pentru avansarea de la un grad diplomatic la altul. Astfel: trei ani de la atașat la secretar III; patru ani de la secretar III la secretar II; trei ani de la secretar II la secretar I; patru ani de la secretar I la consilier.

Articolul 9 din Statut prevede că membrii Corpului Diplomatic pot fi admiși la examen sau concurs, în mod excepțional, la împlinirea a jumătate din stagiul cerut pentru gradul respectiv, dacă au obținut în aprecierile profesionale “din ultimii doi ani” calificativul și recomandările de avansare necesare. De aceas-tă prevedere pot beneficia și persoanele care au titluri științifice sau desfășoară activitate științifică în domeniul relațiilor externe. „Avansările la excepțional sus-menționate nu pot depăși 10% din totalul avansărilor din anul în curs pentru gradul respectiv. Aceas-tă prevedere nu se referă la gradele de prim-secretar și consul, care se acordă pe bază de concurs”, se mai menționează la articolul 9.

Prima avansare, semnată de Meleșcanu, ilegală

Avansarea în gradele diplomatice ulterioare ridică numeroase semne de întrebare în legătură cu cariera diplomatică a lui Mihnea Motoc. După ce a devenit atașat, prin semnătura lui Adrian Năstase pe 10 iunie 1992, Motoc a fost a fost avansat la gradul de secretar III pe data de 1 septembrie 1993. Între iunie ’92 și septembrie ’93 nu trecuseră, însă, decât un an și trei luni, adică nici măcar jumătate din stagiul minim, cel de trei ani necesar între gradele diplomatice de atașat și secretar III. Cu alte cuvinte, Motoc a fost nu doar avansat „la excepțional”, ci de-a dreptul ilegal, nemaivorbind de faptul că MAE nu a comunicat nimic despre argumentele pentru care Motoc ar fi meritat avansarea „la excepțional”. Ordinul de avansare în gradul de secretar III a fost semnat atunci de ministrul Teodor Meleșcanu.

Alte două avansări ilegale, semnate tot de Meleșcanu

Pentru avansarea în gradul de secretar II, Motoc a dat examenul pe data de 1 august 1995. Adică la un an și 11 luni de la anterioara avansare. După cum am văzut anterior, stagiul minim între secretar III și secretar II era de patru ani, deci, din nou, la Motoc nu s-a respectat nici măcar condiția „la excepțional”, cea de bifare a minimum jumătate de stagiu (adică doi ani din patru). Ordinul de avansare a fost semnat tot de ministrul Meleșcanu. După fix un an de zile, în august ’96, Motoc a fost avansat în gradul de -prim-secretar. Și această avansare a fost ilegală, Motoc nu ar fi putut fi avansat în grad decât după minimun un an și jumătate, adică jumătate din stagiul legal de trei ani. Tot Meleșcanu a semnat și acest ordin de avansare.

Consilier legal, dar tot excepțional

Gradul de consilier diplomatic l-a obținut pe data de 5 octombrie 1998, adică la doi ani și două luni de la anterioara avansare. De data aceasta, s-a respectat măcar jumătatea stagiului minim de avansare (de patru ani între secretar I și consilier). Totuși, firește, vorbim de încă o avansare „la excepțional”. La acea dată, Motoc era directorul general al Departamentului European și Euro-Atlantic din cadrul MAE. Ulterior, în 1999, Motoc a fost uns ambasador al României în Olanda și reprezentant permanent al României la Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Avea abia 32 de ani și fusese deja avansat de patru ori “la excepțional” iar trei din cele patru avansări fuseseră ilegale.

Din nou sub aripa lui Năstase

Reîntors în țară în 2001, premierul de atunci Adrian Năstase l-a numit secretar de stat pentru integrare euro-peană și afaceri multilaterale în Ministerul Afacerilor Externe. Pe data de 1 octombrie 2001, a fost numit în funcția de ministru consilier. Pe lângă această funcție, Motoc a fost în paralel și președintele Autorității Naționale de Securitate, Coordonator Național al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, președinte al Comisiei Interministeriale pentru aderarea României la NATO și șef al delegației României la negocierile pentru aderarea la NATO. Prin decretul prezidențial 1.063 din 2002, semnat de președintele Ion Iliescu, Mihnea Motoc a primit gradul diplomatic de ambasador. Un an mai târziu, regimul Năstase – Iliescu l-a uns în funcția de reprezentant permanent al României la ONU, în SUA, pentru o perioadă de cinci ani. La expirarea mandatului a fost numit în funcția de șef al Reprezentanței României pe lângă UE.

În ciuda numeroaselor insistențe ale RL, Motoc nu a dorit să comenteze subiectul.  

Fostul șef al SRI, promovat de două ori „la excepțional“

Ambasadorul României în SUA și fost șef al Serviciului Român de Informații, George Cristian Maior a fost și el un răsfățat al Centralei din Ministerul Afacerilor Externe. La fel ca Motoc, Maior a absolvit Facultatea de Drept (dar la Cluj, la “Babeș Bolyai”, în anul 1991). Tot în ’91, a fost trimis în SUA să facă un master în Drept Internațional Public și Comparativ la Universitatea “George Washington”. Acolo, a fost coleg de an chiar cu Mihnea Motoc.

Adrian Năstase l-a „atașat“ și pe Maior

După absolvirea masteratului american, pe 8 octombrie 1992, Maior a fost propus pentru gradul de atașat la Ministerul Afacerilor Externe. Gradul de atașat i-a fost acordat pe 11 noiembrie 1992. Tot de către o comisie ținută la secret de MAE. Pe atunci, în fruntea ministerului se afla Adrian Năstase, prieten la cataramă cu Liviu Maior, tatăl lui George Maior. Liviu Maior a fost ministru al Învățământului în perioada 1992-1996, apoi senator PSD până în 2000. La alegerile din 2000, Liviu Maior nu s-a mai regăsit pe lista candidaților PSD, dar președintele Ion Iliescu a avut grijă să îl trimită ambasador în Canada.

O altă legătură interesantă a fost prezentată de presă, care a menționat că Liviu Maior și generalul SIE Ioan Talpeș au fost colegi de facultate și au absolvit cursurile universitare în același an. În timp ce Maior senior era ministrul Invățământului, Talpeș era șeful Serviciului de Informații Externe (1992-1997). Mai târziu, cei doi s-au reîntâlnit, fiind colaboratorii și subalternii lui Ilie Ceaușescu la Institutul de Istorie Militară din București. În plus, George Cristian Maior a fost chiar nașul fiului lui Talpeș.

Meleșcanu l-a avansat ilegal

Cu asemenea proptele, lui George Maior i s-a trasat o carieră de succes în MAE. La data de 1 septembrie 1994, a fost avansat în gradul de secretar III. Nu în trei ani, cât prevede legea ca stagiu minim, ci într-un an și 11 luni. Deci, ca și în cazul lui Motoc, “la excepțional”, dar măcar cu respectarea prevederii referitoare la trecerea a jumătate din stagiul minim.

După un an și 11 luni, Maior a fost avansat la gradul de secretar II. Dar, pentru a fi avansat în acest grad, trebuia să treacă măcar jumătate din stagiul minim de patru ani, adică doi ani. Nu s-a întâmplat asta. Se întâmpla, ca și în cazul lui Motoc, tot în mandatul de ministru de Externe al lui Teodor Meleșcanu. În perioada 1997 - 1999, Maior a fost trimis ca însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Irlanda. Între timp, pe 5 octombrie 1998, a fost avansat în gradul diplomatic de secretar I. “La excepțional”, dar legal.

După câștigarea alegerilor de către PSD în 2000, Maior a fost propulsat în funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naționale. Prin decretul prezidențial 644 emis pe 24 august 2004, președintele Ion Iliescu l-a ridicat în gradul de ambasador. La scurt timp, a fost ales senator de Alba pe listele PSD. La data de 4 octombrie 2016, Maior a fost validat de Parlament ca director al SRI.

Nici George Maior nu a dorit să comenteze traseul său diplomatic.  

LEGĂTURI PRIMEJDIOASE. Maior, vacanță în Toscana cu Coldea, Ghiță și Dîncu

În toiul scandalului public legat de abuzurile SRI și dispariția fostului deputat Sebastian Ghiță, preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a detonat o bombă. Acesta a dezvăluit că, în vacanţa din Toscana, nu au fost împreună doar Florian Coldea şi Sebastian Ghiţă, ci şi directorul Serviciului Român de Informaţii de la acea vreme, George Maior, precum şi fostul vicepremier Vasile Dîncu. „Domnul George Maior a dat comisiei de control intern (comisie a SRI – n.r.) anumite explicaţii. Nu au fost împreună, de exemplu, în Insulele Seychelles. Nu există această informaţie. În Toscana, da”, a spus Adrian Ţuţuianu.

ARGUMENT. MAE: avansări ilegale din cauza programului de vară

RL a solicitat un punct de vedere Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu avansările ilegale în gradele diplomatice. Iată explicația MAE: „În privința modalității de stabilire a datelor cu care s-a realizat fiecare promovare: examenul de promovare în grad diplomatic se organiza într-o singură sesiune, de regulă, în fiecare an. (...) Pentru a se asigura șanse egale de participare pentru toate persoanele eligibile, inclusiv diplomaților din Serviciul Exterior care să poată să se alăture celor din Centrala ministerului, probele de concurs se desfășurau în timpul verii astfel încât, în perioada concediilor, personalul de la misiuni să se poată deplasa în țară. (...)”, a transmis Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare a MAE, pe 22 martie 2017. 

Cu alte cuvinte, încălcările de lege în privința stagiilor minime dintre grade nu s-ar datora favorizării unor candidați, ci programului de concurs de vară. 

Ilie Şerbănescu. Generația-lăcustă

Generația-lăcustă de Ilie Şerbănescu

Având în vedere că s-a pornit aproape de la zero şi ţinând cont de viteza de parcurs, întreaga dezvoltare a sectorului privat (acum copleşitor preponderent) s-a realizat pe seama statului, indiferent dacă este vorba de capitalul privat românesc sau capitalul privat străin. Probabil cel puţin în proporţie de 80%, procesul s-a desfăşurat ilegal sau la marginea legii, condiţii în care au existat, evident, profitori, nu contează din punctul de vedere discutat aici cât de nemeritorii. Dar, pentru a creiona întregul adevăr, pe lângă aceştia, au profitat într-o anumită măsură de pe urma respectivei dezvoltări pe seama statului şi privaţi de rând, ca indivizi. Desigur, PIB-ul nu este un indicator perfect pentru speța vizată, dar apelul la acesta este util. Există o diferență enormă între creșterea PIB după 1989 până în 2015, în termeni statistici (1,2 ori) și, respectiv, în termeni strict monetari (3,5 ori), rezultând din subestimarea masivă a valorii leului recunoscută de piața valutară înainte de 1989. Active imense încorporate în „leul de piață“ din 1989 au fost însă folosite sau consumate după 1989. S-a trăit practic dintr-un cheag anterior, din „dezacumulare“. Fabulos de profitabil pentru unii, dar existând ceva și pentru ceilalți! Dacă s-ar fi trăit doar din munca perioadei, ar fi fost şi mai rău decât este!
Ce se va întâmpla de acum încolo? De pildă, în următorii 25 de ani?! Păi, simplu: se va deconta „dezacumularea“ din ultimii 25 de ani. Şi va începe să se vadă pentru oameni! Nivelul de trai o va lua în jos. Este un fapt obiectiv!
În ultimii 25 de ani s-a trăit însă nu numai din ceea ce se acumulase anterior, dar în parte şi din datoriile contractate în aceşti ani. Ţara a păşit în ultimul sfert de veac fără datorii externe. Dar, la finele acestui sfert de veac, are peste 90 de miliarde de euro datorii externe. Datorie nici mare, nici mică! Important este altceva! Ceva care nu poate fi îngropat pur şi simplu: faptul deosebit de grav că, din respectiva îndatorare, nici ţara, nici economia acestei ţări şi nici poporul acestei ţări nu s-au ales cu nimic durabil în schimbul eforturilor dramatice pe care le fac deja şi le vor face cu atât mai mult pentru plata restituirilor şi dobânzilor. Ce a reprezentat îndatorarea externă altceva decât un consum curent mai răsărit? Finanţări pentru „dezvoltarea economică“ a ţării?! Nu! Construcţii de autostrăzi, de drumuri, de utilităţi publice?! Nu! Investiţii în economia reală, în desţelenirea vreunui hectar sau conceperea vreunui produs industrial?! Nu! Dincolo de unele mici excepţii, nimic altceva decât dezvoltări de zone rezidenţiale pentru profitorii tranziţiei, construcţii de hipermarketuri şi facilităţi financiare şi, mai ales şi mai ales, livrări de bani către bănci pentru ca acestea să dea credite peste credite de consum pentru maşini, electrocasnice şi electronice importate din Vest! Pentru cine a forţat Vestul îndatorarea externă a României către Vest?! Pentru Vestul însuşi! România s-a ales mai cu nimic din elucubranta îndatorare externă. Nici cu autostrăzi sau căi ferate, nici cu spitale, nici cu şcoli, nici cu fabrici, nici cu ferme agricole! A rămas doar cu plata a zeci de miliarde (plus dobânzile) pentru nimic! Nu doar că s-a ajuns deja la momentul din care, nici de ne vom trezi la realitate, nu mai este nimic de făcut, întrucât deja s-a intrat în colimatorul îndatorării doar pentru a plăti datoriile anterioare, dar, în mod evident, am început să penalizăm generaţiile ce vor veni. Pentru că actualele datorii nu vor putea fi plătite de actuala generaţie! Caracterul dizgraţios al acestui fapt este că actuala generaţie amanetează viitorul următoarelor generaţii fără să le lase acestora ceva. Actuala generaţie încă mai trăieşte pe seama a ceea ce au lăsat „generaţiile sacrificate“ din comunism. Până şi de furat, se fură tot din ceea ce au lăsat acestea, căci din ceea ce face actuala generaţie nu se poate, pentru că aceasta nu construiește nimic. O generaţie-lăcustă, poate cea mai nemerituoasă din istoria ţării!

http://www.cotidianul.ro/generatia-lacusta-299474/