Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu -1941 - Eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei

1941 - Eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei

Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu

Duminică, 06 Iulie 2014 18:56 Sursa http://www.art-emis.ro/istorie/2350-1941-eliberarea-basarabiei-i-a-nordului-bucovinei-.html

Angajarea României în al doilea război mondial (22 iunie 1941) - în baza apartenenţei la Pactul Tripartit (23 noiembrie 1940) şi a deciziei personale a generalului Ion Antonescu - a vizat refacerea integrităţii teritoriale a ţării, grav afectată în vara şi toamna anului 1940, când Basarabia, partea de nord a Bucovinei şi ţinutul Herţa, partea de nord-vest a Transilvaniei şi Cadrileterul (circa 100 000 kmp şi 7.000.000 de locuitori, reprezentând aproximativ 33 % din teritoriu şi din populaţie) au fost ocupate succesiv de către Uniunea Sovietică, Ungaria şi Bulgaria. Analizând contextul geo-strategic şi situaţia României după rapturile teritoriale din vara anului 1940, generalul Ion Antonescu, noul conducător al sttatului, a considerat că refacerea integrităţii teritoriale a ţării nu se putea realiza fără sprijinul Germaniei, la acea vreme cea mai mare putere militară din Europa. În pofida tuturor nemulţumirilor apărute la diferite niveluri ale societăţii româneşti, determinate de regimul politic nazist şi de rolul decisiv jucat de Reich în răşluirea teritorială a României, Ion Antonescu a promovat, fără reţinere, din primele momente ale preluării puterii în stat, o politică de apropiere faţă de Germania - începută de regele Carol al II-lea, în vara anului 1940. La rândul său, Hitler, interesat de poziţia strategică importantă pe care o deţinea România în sud-estul Europei şi de marile rezerve de petrol de care aceasta dispunea, a luat în calcul participarea românească la războiul împotriva Uniunii Sovietice, cu toate că i-a acordat un rol secundar în planurile de război concepute. În acest context, la 22 iunie 1941, atunci când Germania a atacat Uniunea Sovietică, generalul Ion Antonescu şi-a asumat singur responsabilitatea angajării ţării în război şi a cerut militarilor români, prin în celebrul ordin „Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!” să dezrobescă din „jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi” şi să readucă „în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali al Bucovinei”.[1]   Deşi nu fusese consultat în legătură cu declanşarea ostilităţilor militare, regele Mihai I a trimis generalului Ion Antonescu (în prima zi de luptă) o telegramă prin care îşi exprima acordul cu acţiunea întreprinsă şi ura militarilor români „sănătate şi putere ca să statornicească pentru vecie dreptele graniţe ale neamului”.[2] Declaraţii de adeziune la acţiunea întreprinsă de conducătorul statului au făcut şi liderii principalelor partide politice, reprezentanţii Patriarhiei şi Academiei Române, precum şi ai altor instituţii reprezentative ale statului, precum și foarte mulţi dintre comandanţii de mari unităţi române, care şi-au exprimat sentimentele patriotice şi şi-au mobilizat subordonaţii prin înflăcărate chemări la îndeplinirea datoriei faţă de ţară. „Este faza sfântă a reclădirii României Mari, zguduită atât de puternic de ultimele cataclisme -aprecia, în acest sens, generalul Ioan Sion, comandantul Diviziei 1 blindate. Mai mult ca oricând, astăzi, Ţara are nevoie de întreg sacrificiul nostru pentru a o face să retrăiască iarăşi între vechile ei hotare. Este idealul nostru, al tuturora, este idealul Patriei. Acest gând, adânc săpat în sufletul nostru, trebuie să constituie singurul crez pentru care toţi românii trebuie să luptăm”. „Ţara ne cheamă la lupta sfântă pentru dezrobire fraţilor din Basarabia şi Bucovina”, consemna și generalul Gheorghe Rozin, comandantul Diviziei 13 infanterie. La rându-i, generalul aviator Gheorghe Jienescu, ministru Secretat de Stat al Aerului, îndemna: „Tineret zburător: ţara întreagă aşteaptă de la voi întreg sacrificiul. A sosit ziua marilor înfăptuiri. Daţi faptei voastre motiv de legendă. Le-aţi făcut şi în timp de pace. Sunt sigur că le veţi face fără şovăire şi în timp de război, pentru a merita încrederea pe care Regele, Conducătorul şi Ţara au avut-o întotdeauna în voi. Tineret zburător: sună buciumile şi codrii răsună, urue cerul. ân cântec de motoare, cântecul naţiunii, la arme, la manşe. Cu Dumnezeu înainte !”. În cadrul Armatei „micile nemulţumiri - releva o sinteză a Corpului 3 armată - au dispărut şi fiecare este gata şi aşteaptă cu înfrigurare să-şi facă datoria faţă de ţară pentru restabilirea graniţelor noastre strămoşeşti... La toţi se poate vedea satisfacţia că, în sfârşit, au ocazia să arate opiniei publice că nu ei sunt vinovaţi de dezastrul de anul trecut şi să refacă prin munca şi jertfa lor România Mare a drepturilor noastre”. Mulţi comandanţii de unităţi şi mari unităţi sau simpli ofiţeri şi-au exprimat sentimentele prin sugestive declaraţii prin care şi-au mobilizat subordonaţii la îndeplinirea datoriei faţă de ţară. [3]  Aceeaşi entuziastă stare de spirit era înregistrată şi în rândurile civililor, voluntariatul căpătând un caracter de masă, un mare număr de persoane, inclusiv din rândul ofiţerilor de rezervă şi din retragere solicitând reîncadrarea în armată. Numărul mare de cereri l-a determinat pe generalul Constantin Pantazi, ministrul Apărării Naţionale, să dea un comunicat prin care să roage populaţia „să nu mai facă astfel de cereri” şi să recomande ca fiecare “să-şi facă datoria în sfera de acţivitate, acolo unde se găseşte, contribuind astfel mai bine şi uşurând efortul pe front”. Între voluntari s-au aflat tineri şi bătrâni, intelectuali şi oameni de rând. Numeroşi au fost şi militarii răniţi care după vindecare au refuzat să fie evacuaţi în ţară sau să efectueze concediul legal de recuperare, cerând să fie trimişi din nou pe front pentru „a-şi face datoria până la capăt”. În pofida grijii față de soarta celor dragi şi apropiaţi, chemaţi să lupte pentru reîntregire, în numeroase oraşe şi sate ale ţării au avut loc manifestaţii impunătoare. Reliefând atmosfera din Bucureşti şi din toată ţara, ziarul ,,Universul” consemna:„Toate instituţiile publice, magazinele şi instituţiile particulare arborează drapelul ţării. Spre amiază, muzicile militare execută în pieţele publice imnuri naţionale, în entuziasmul general al populaţiei. Românimea, din cele mai îndepărtate coclauri, în genunchi, îşi închină nădejdea pe calea reîntregirii, pe calea dreptăţii obrocite până ieri, pe calea idealului naţional”.În acest context, naţiunea română şi armata sa au acţionat exemplar pentru eliberarea teritoriilor răpite de sovietici cu un an în urmă. Armata română în planurile de război germane[4]  În lipsa unei convenţii politice şi militare cu România şi a neîncrederii manifestată de Hitler în ceea ce priveşte capacitatea de luptă a armatei române, germanii şi-au impus de la început punctele de vedere şi în ceea ce priveşte adoptarea deciziilor de importanţă strategică.Mai mult, Hitler l-a informat pe Ion Antonescu despre decizia de a declanşa războiul împotriva Uniunii Sovietice abia la 12 iunie 1941.Prin urmare, misiunile generale ale armatei române au fost stabilite de către germani, dispozitivul de luptă fiind realizat (în faza iniţială) pentru varianta apărării, în cazul unui atac sovietic (apreciat ca iminent). Înaltul comandament german a hotărât foarte târziu (20 iunie 1941) ca viitoarele operaţii ofensive să fie pregătite în două variante: „Nachstoss” (urmărire rapidă spre Nistru, în cazul în care inamicul s-ar fi retras de la început) sau „München” (atacarea şi străpungerea poziţiilor inamice, în situaţia în care trupele sovietice ar fi opus rezistenţă pe Nistru), în acest ultim caz efortul urmând a fi făcut la flancul stâng, pe direcţia generală nord Iaşi-Moghilev, cu Armata 11 germană şi marile unităţi române din subordine. În această ultimă variantă, Armata 4 română trebuia să execute atacuri demonstrative pe Prut, între sud-est Ungheni şi Galaţi, spre a fi în măsură să acţioneze ofensiv în partea de sud a Basarabiei. Forţele militare române angajate în război Din cei 1.139.594 oameni înscrişi în planurile de mobilizare la 22 iunie 1941 (39 476 ofiţeri, 57 002 subofiţeri şi 1.043.116 trupă), 325.685 de militari au încadrat marile unităţi, unităţi şi formaţiuni aparţinând armatelor 3 şi 4 şi Corpului 2 armată (ultimul subordonat Marelui Stat Major), dislocate în zona operativă din estul ţării, structura iniţială de comandament fiind următoarea: Grupul de armate „general Antonescu” cu Armata 3 română (comandant: generalul Petre Dumitrescu) în nordul Bucovinei (subordonată din punct de vedere operativ Armatei 11 germană), Armata 4 română (comant: generalul Nicolae Ciupercă) în Moldova (20 km sud Iaşi, confluenţa Siretului cu Dunărea) şi Corpul 2 armată(în Dobrogea). Armata 11 germană (comandant: generalul Eugen von Schobert), dislocată în nord-estul Moldovei (la nord de Iaşi) avea în compunere, alături de cele trei corpuri de armată proprii (şase divizii) şi următoarele mari unităţi române: Corpul de cavalerie, diviziile 6, 8, 13, 14, 15 infanterie şi 1 blindată. În acţiunile de luptă au mai fost angajate forţe ale Aviaţiei şi Marinei militare. Eliberarea Basarabiei şi a părţii de nord a Bucovinei[5] Iniţial, acţiunile militare desfăşurate pe frontul românesc până la 2 iulie 1941 (împotriva armatelor 9, 18 şi independentă de Litoral) au avut   un caracter de acoperire strategică, fiind concretizate prin constituirea unor capete de pod la est de Prut, în Basarabia, şi prin mici pătrunderi realizate în partea de nord a Bucovinei. Victoriile obţinute de armatele feldmareşalului Gerld von Runstedt la nord de mlaştinile Pripetului şi retragerea forţelor sovietice spre Uman au determinat (2 iulie 1941) trecerea la ofensiva propriu-zisă (ipoteza „München”), în cadrul căreia lovitura principală a executat-o Armata 11 germană. Armata 3 română (comandant: generalul Petre Dumitrescu) a acţionat, în subordinea Armatei 11 germane, în nordul Bucovinei pe direcţia Storojineţ - Cernăuţi - Hotin, eliberând la 5 iulie Cernăuţiul - capitala istorică a Bucovinei, străveche cetate a lui Ştefan cel Mare. Revenirea trupelor române pe străvechile plaiuri bucovinene a fost primită cu bucurie de români. La 4 iulie 1941, la Tărnăuca, menţiona jurnalul de operaţii al Batalionului 10 vânători de munte, „steagurile şi culorile naţionale româneşti fâlfâie în bătaia vântului celei mai mari bucurii. Bătrâni, femei, copii, cu braţe pline de flori, cu ochii înlăcrimaţi de bucurie strigau din piepturile lor româneşti: Trăiască armata română, Trăiască România! Şi sărutau arma ostaşului român care i-a dezrobit. Au fost clipe de înălţare, clipe care au întărit curajul şi au îndârjit pe ostaşii români. Pretutindeni, prin satele pe unde am trecut, aceeaşi bucurie, aceeaşi veselie, aceleaşi manifestări româneşti curate”.[6] Vestea eliberării Cernăuţiului (5 iulie 1941) a provocat în toată ţara un entuziasm „de nedescris”, după cum aprecia presa vremii. „Copii soldaţilor care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani - se arăta în ziarul „Universul” - intră azi, la rândul lor, în Cernăuţi, fraţi de sânge şi de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus ... Ne închinăm cu recunoştinţă adâncă şi sinceră pietate în faţa tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”. Aceeaşi bucurie au manifestat românii bucovineni şi în timpul înaintării trupelor noastre spre Hotin, fosta cetate de hotar a lui Stefan cel Mare, eliberată la 8 iulie 1941. Elogiind jertfa vânătorilor de munte, care au reuşit “să înfigă din nou steagul românesc zidurile bătrânei cetăţi a lui Ştefan cel Mare”, generalul Petre Dumitrescu consemna următoarele în ordinul de zi dat pe Armata 3: “Mulţi dintre ostaşii acestei brigăzi îşi dorm somnul de veci pe aceste câmpuri de bătaie. Onoare lor! Să nu-i uităm!”.[7]  După eliberarea Hotinului, trupele române din zonă au fost dirijate spre zona Moghilev, în vederea participării la forţarea Nistrului şi a străpungerii liniei fortificate „Stalin”. Înaintând pe drumuri desfundate de ploi, uneori sub focul artileriei sovietice de dincolo de fluviu, dar primite pretutindeni cu „flori, pâine şi sare”, chiar de către populaţia satelor locuite de naţionalităţi, brigăzile 1, 2, 4 mixte munte şi 8 cavalerie au ocupat în timp util dispozitivul ordonat. Armata 11 germană (comandant: generalul Eugen von Schobert), în compunerea căreia au acţionat şi numeroase mari unități române, a eliberat partea centrală a Basarabiei, la nord de masivul Corneşti. Cooperarea de luptă româno-germană a avut ca rezultat înfrângerea trupelor sovietice din zona Bălţi și din masivul Corneşti, precum și ajungerea rapidă pe Nistru. Chișinăul - capitala Basarabiei - (și zona înconjurătoare) a fost eliberat (16 iulie 1941) prin acţiunea conjugată a Corpului 54 armată german (în compunerea căruia au acţionat şi trei divizii române), care a manevrat dinspre nord şi nord-vest, şi a Corpului 3 armată român, care a acţionat ofensiv dinspre sud-vest. În timpul acţiunilor eliberatoare, sublocotentul Ştefan Marinescu din Divizia blindată română a înălţat pe turla bisericii “Sfânta Treime” tricolorul românesc. Seara, în jurul orelor 18, în oraş au pătruns şi primele elemente ale Diviziei 72 infanterie germane. Imediat, generalul Erik Hansen, comandantul Corpului 54 armată german, a menţionat următoarele într-o radiogramă trimisă generalului Ioan Sion: “Felicit divizia pentru frumosul success pe care l-a avut la cucerirea capitalei Basarabiei şi voi raporta conducătorului statului în acest sens”.[8]  Eliberarea Chişinăului a constituit un prilej de bucurie pentru întreaga țară. Relevând semnificaţia momentului ziarul „Universul” consemna:“Hotarele ciuntite acum un an au fost reîntregite de ostaşul neînfricat al României. După Bucovina eliberată de sub jugul străin acum două săptămâni, iată că, numai după alte câteva zile cealaltă provincie robită - Basarabia a revenit la matcă”.[9]    Momentul a oferit lui Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc, prilejul de a adresa un memoriu generalului Ion Antonescu prin care îşi exprima bucuria şi satisfacţia pentru că ,,am recâştigat două provincii frumoase şi că am readus milioane de suflete româneşti la vatra strămoşească”,acţiune în care ,,jertfa sângelui scump al armatei noastre glorioase a reparat ruşinea pe care cârmuitorii inconştienţi de pe vremuri au adus-o ţării noastre”. În continuare, liderul naţional-ţărănist se pronunţa împotriva continuării războiului pe teritoriul sovietic, apreciind că,,ar fi prea pretenţios să credm că continuarea războiului germano-rus ar depinde de colaborarea noastră, precum este nu mai puţin pretenţios să proclamăm noi; România, război sfânt contra Rusiei, pentru organizarea ei internă, de stat şi socială. Războiul sfânt, militar şi politic, să-l păstrăm pentru România Mare, cu toate provinciile sale. Nu avem nici un soldat de sacrificat pentru scopuri străine. Trebuie să cruţăm armata noastră pentru scopurile noastre româneşti, care sunt multe şi mari şi de tragică actualitate pentru foarte apropiate vremuri”.[10]  În sudul Basarabiei, Armata 4 română (comandant: generalul Nicolae Ciupercă) a acţionat la sud de masivul Corneşti, executând lovitura principală, cu Corpul 3 armată, pe direcţia Albiţa - Chişinău - Dubăsari şi o acţiune de fixare cu Corpul 5 armată, la est de Fălciu, în capul de pod Ţiganca, Epureni, Cania, unde s-au dus şi cele mai grele lupte (înregistrându-se circa 1 700 militari români ucişi în lupte). A urmat, acţiunea de urmărire spre Nistru, trupele sovietice fiind respinse, pretutindeni, dincolo de fluviu. Eliberarea oraşului Cetatea Albă (26 iulie 1941) a dat prilejul Marelui Cartier General român să anunţe întreaga ţară: ,,Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la răsărit s-a terminat. Din Carpaţi până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune”. Bilanț Eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei s-a făcut prin lupta eroică a trei armate (1 şi 4 române şi 11 germană, cu 10 corpuri de armată - 7 române: 2, 3, 4, 5, 11, de munte şi de cavalerie şi 3 germane: 11, 30 şi 54 armată), care au avut în compunere 20 de divizii (14 române şi 6 germane), 3 brigăzi de munte, 4 brigăzi de cavalerie, 2 brigăzi de fortificaţii şi numeroase elemente neîndivizionate române. Trupelor terestre li s-au adăugat forţele Aeronauticii şi Marinei militare. În cele 35 de zile de lupte   armata română a angajat 473.103 militari (18 361 ofiţeri, 17.286 subofiţeri şi 437.456 trupă). Pierderile înregistrate (până la 31 iulie) s-au ridicat la 24.396 militari (5.011 morţi, 13.987 răniţi şi 4.487 dispăruţi. Un rol decisiv în restabilirea graniței pe Nistru a avut Armata 11 germană, Ion Antonescu (și nu numai el) recunoscânt, chiar atunci, că fără contribuție germană Basarabia și nordul Bucovinei nu puteau fi reîntregite. Bucuria a fost imensă în întreaga ţară. Pretutindeni, pe imense pancarte, se putea citi „Români, dreptatea învinge!”, dar şi „Nici o brazdă nu se uită!”. Aluzia la Transilvania ocupată de unguri era evidentă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, conducând lupta pentru consolidarea graniţei răsăritene a ţării, Ion Antonescu a avut în permanenţă privirea îndreptată şi spre Ardeal, transmiţând refugiaţilor transilvăneni (12 septembrie 1941): „Nici o brazdă românească nu se uită”. Grafica - Ion Măldărescu [1] Apud Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Război şi societate. România: 1941-1945, vol. 1 De la Prut în Crimeea (22 iunie-8 noiembrie 1941), Bucureşti, 1999, p.19. [2] Ibidem, p. 22. [3] Vezi Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Război şi societate. România: 1941-1945, vol. 1, De la Prut în Crimeea (22 iunie –8 noiembrie 1941), Editura RAO, Bucureşti, 1999, p. …. (în continuare: România: 1941-1945, vol. 1). [4] Alesandru Duţu, Între Wehrmacht şi Armata Roşie, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000, p. 17-35. [5] Pe larg: Eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, 22 iunie – 26 iulie 1941, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999. [6] Alesandru Duţu, Mihai Retegan, op. cit., p. 93-94. [7] AMR, fond Armata 3, dosar nr. 315, f. 42. [8] AMR, fond Microfilme, rola P.II. 1. 2 712, c. 396. [9] Alesandru Duţu, Mihai Retegan, op. cit., p. 177. [10] Ibidem, pp. 170-171.

Ion Gheorghe. O lectură a lui Tudor Cicu

Un blog de citit, mai ales pentru seria de eseuri dedicate poeziei și personalității lui Ion Gheorghe.
http://tudorcicu.blogspot.fr/2014/07/545-scrisori-din-provincie-vii.html
Dan Culcer

Magda URSACHE Copilăria, ca tortură psihică „Mor doar cei uitaţi” Ştefan J. Fay

Volumul Copilăria, ca luptă de clasă (Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2013) strînge între coperte un mănunchi de mărturii tulburătoare, înfricoşătoare, cumplite, pe toată gama trăirilor: disperare, stoicism, repulsie, nostalgie, chiar autoironie…

Amintiri din copilăria stalinistă? Iată-le! Copii asistînd la ridicarea părinţilor, la dezastrul provocat de percheziţii, la distrugerea bibliotecii, la evacuări din locuinţe, cu confiscarea tuturor lucrurilor. Alexandra Chlimian-Juvara: „prietena surorii mele, care era tot un copil, nu a putut să-şi ia nici măcar păpuşa din casă.

Îşi dezvoltau vocabularul cu sintagme ca la stuf ori la pension; aflau ce este duba, maşina neagră care le înghiţea mamă, tată, frate şi pe care scria PÎINE. Albă doar pentru cei slabi de caracter, încolonaţi politic. Copiii mici deveneau duşmani inventaţi, ca şi părinţii lor, cu ştampila DO (Domiciliu Obligatoriu) pe certificatul de naştere. Cînd se întorcea amărîtul de pachet trimis la penitenciar, era semn că tata murise sub satîrul Piteştilor, sub satîrul Aiudului, sub satîrul Jilavei…Citeşti, cu revoltă neputincioasă, scenele de coşmar prin care au trecut copiii elitei României, elită supusă unui plan diabolic de exterminare. Omuleţii erau anchetaţi de organele de cercetare, scoşi din şcoli ca „elemente dubioase”, provenite din „mediu nesănătos”. Intrau inocenţi, sub focurile luptei de clasă, într-o lume devastată, dezmembrată, dislocată din rostul ei, absurdă.

Cum altfel decît criminală a fost legea impusă de sovietici după catastrofa întoarcerii armelor, de a fi condamnaţi toţi cei 17 membri ai guvernului Antonescu? Oameni integri, probi moral, specialişti de marcă, înţelegînd să-şi slujească ţara, comunitatea într-un moment greu. Ca Mircea Vulcănescu, omorît în iadul temniţei la 40 de ani. Devenise criminal de război, cum este şi astăzi: sentinţa n-a fost anulată. Dar au fost condamnaţi călăii în numele doctrinei, ca Drăghici, ca Maromet, ca Gh. Crăciun? Nu. Au fost absolviţi, s-au bucurat de imunitate, iar partizanii din munţi, care mai trăiau în ’90, au murit încet, nereabilitaţi.

Ion Petrovici, ministru al Culturii, a fost trecut printre primii (30 dec. ’44) pe lista criminalilor de război, ca urmare a atacului din „Scînteia” lui Silviu Brucan. I-a luat locul, la Cultură, agentul sovietic Ştefan Voitec. Filosoful a fost dus în  lagărul de la Caracal, apoi la Aiud, apoi la Rîmnicul Sărat, în ’58, apoi în D.O., în Bărăgan, unde căuta o fîntînă să se înece în ea. La Bucureşti, cu casă confiscată, tot cu D.O., voia să-şi procure otravă, să scape de Securitate. A căzut în stradă şi a murit, în februarie ’72.

Anton Golopenţia, arestat numai pentru că făcuse (era director la Institutul de Statistică) recensămîntul românilor de dincolo de Bug şi din Sud de Dunăre, în Timoc, a murit după 19 luni de anchetă barbară.

Justiţia? Tribunalul poporului mistifica fapte, falsifica adevărul. Medaliile de front de Răsărit erau „capete de acuzare”. Perdanţi pe două fronturi, românii nu aveau voie să vorbească decît despre unul singur, cel străbătut cu sovieticii în spate, pînă la Berlin. Generalii frontului de Est au fost scoşi din armată fără pensie.

Dorana Coşoveanu a păstrat numele comandorului de aviaţie condamnat pe viaţă şi ieşit după 17 ani de încarcerare. Din respect pentru tatăl ei, „eroul şi modelul meu”. Nu s-a dezis de el, cum a fost sfătuită. Rolul de memorie-conştiinţă e greu de asumat. A făcut-o şi Mirela Oţoiu-Truică. „Unde-i tata!”, o întrebau anchetatorii. Ştia unde e, dar a rezistat, nu l-a divulgat: „Tenacitatea copilului care îşi pune în cap să nu-şi trădeze părintele nu poate fi distrusă”.

Forţa sufletească le-a fost dată de părinţi: şi Anei Blandiana, şi surorii, Georgeta Pop, şi Sandei Golopenţia, şi Simonei Popa-Gyr, şi Voicăi Potârcă, şi lui Andras Visky… Au suportat, tortură psihică, traume biografice, dar au fost biruitori în plan etic.

Securitatea lovea în trăinicia căsătoriei. Soţiile erau obligate să divorţeze. „Ca să-şi salveze copiii, mama a divorţat de un mort, pentru că tata fusese deja executat”. E vorba de învăţătorul Dumitru I. Totir, membru PNŢ, arestat în ’52 „prin trădare” şi condamnat, el, eroul, pentru „crimă de înaltă trădare”; executat în 20 iulie ’53. Certificatul de deces l-a primit familia abia prin ’70. Trupul nu l-au găsit. „Să nu vă fie niciodată ruşine cu tatăl vostru pentru că n-a făcut nimic rău”, le-a spus copiilor mama lor.

Povesteşte Francine Petrulian, fiica profesorului Gh. Strat, că tatăl său, întors acasă după 5 ani de detenţie la Sighet, strîngea firimiturile de pîine de pe masă şi le mînca. Abia după ’53, după moartea lui Stalin, deţinuţii găseau în zeama mizerabilă bucăţele de morcovi. Arestat iarăşi, Gh. Strat a murit în închisoare. „Nici groparul nu ne-a putut spune unde era mormîntul tatei. În nici un caz nu era în cimitirul normal; era în cimitirul condamnaţilor […]. Au scos mai multe cadavre. Fratele meu a luat unul despre care credea că ar putea să fie al tatei. L-a pus în cavoul nostru de la Iaşi şi asta este tot. Nu ştim dacă este tata, nu ştim absolut deloc”.

Dacă părinţii erau în penitenciar, după gratii, copiii lor, aflaţi în lagărul mare al ţării numite RPR, nu puteau fi integraţi în societate. „Elemente duşmănoase”, cu „origine nesănătoasă”, erau umiliţi de condiţiile precare, înfricoşaţi de anchete, privaţi de dreptul de a învăţa. Interdicţia de a studia era ordin. Pretinsa egalitate socială? Fiii „foştilor” nu aveau viitor. Nu-şi putea face planuri de viitor, dorinţele, speranţele le erau interzise. Premianţii erau sfătuiţi să renunţe la studii şi să devină muncitori, întîi zilieri necalificaţi; copiii de deţinuţi politici, care reuşeau cu 10 la admitere în facultate, nu erau lăsaţi să se înscrie sau erau scoşi din facultate după ce li se verifica dosarul. Motivul? Declaraţie mincinoasă, omisiune biografică etc. Nu aveau orizont intelectual.

Ca decan, Alexandrina Sidorovici, soţia scînteistului Brucan, marele politolog ante şi postsocialist, o elimină din facultate pe fiica lui Radu Gyr. Fusese acuzatoare publică în procesul din ’45. Pe Gyr l-au adus de la Aiud, în ’56, pe targă („Omul robust de altădată devenise schelet”), ca în ’58 să fie închis din nou, pînă în 1963. Pentru o poezie. Pentru Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!, Tribunalul militar Regional Braşov l-a condamnat la moarte. „Accentuez faptul că Radu Gyr nu a ştiut, timp de 11 luni, că pedeapsa capitală i-a fost comutată în 25 de ani de muncă silnică”.Şi fiica lui se şi ne întreabă cum a rezistat tot acest timp în gînd cu plutonul de execuţie. Răspunde: „Pentru că Dumnezeu i-a dat această forţă”. Familia auzea, din cînd în cînd, că decedase. Era grav bolnav de hemofilie.

Copiii ăştia învăţau aritmetică adunînd anii de condamnare: „Toată familia mea însumează peste 70 de ani de condamnare”, spunea Ileana Budimir, născută în februarie ’54 la Jilava. „Anii la care fuseseră condamnaţi cei cinci membri ai familiei mele ajungeau la 125”. E calculul fiicei doctorului Ion Juvara. Radu Rosetti adună şi el peste 30 de ani de detenţie: bunicul, generalul Radu R. Rosetti, ministru al Educaţiei Naţionale, închis şi condamnat în ’48, a decedat la Văcăreşti; tatăl său, inginerul Radu Rosetti, închis de 3 ori, peste 11 ani de penitenciare…; rude: fraţii şi cumnaţii mamei, veri…

Soţiile de demnitari făceau şi ele puşcărie. Mama Ioanei Vlasiu a fost închisă politic pentru că tatăl ei fusese ministru: „De fapt, eram pedepsită pentru că eram fiica tatălui meu”, spune Sanda Lugoşianu-Mironescu: Ion Lugoşianu, ministru al Justiţiei, al Instrucţiunii publice, al Agriculturii şi al Industriei. Arestat la 58 de ani, a rezistat unsprezece şi a murit închis. Se discută în şcoli şi-n facultăţi despre aceşti eroi ai detenţiei, fenomenali în curaj şi în demnitate? Fratele Sandei a fost împuşcat a doua zi după sentinţă pentru că, în ’58, încercase să organizeze o contrarevoluţie după modelul insurecţiei budapestane. În vremea aceea, stalinistă, şi pentru o lectură care se abătea de la linia partidului puteai fi condamnat.

Taţii au fost desfiguraţi de bătaie şi de foame; cei care se întorceau acasă erau de nerecunoscut pentru copiii lor: „Ras în cap şi îngrozitor de slab, tata mi s-a părut mult mai mic decît îl ţineam eu minte, cît un copil”, îşi aminteşte Mihaela Udrescu, fiică de preot militar, „caz de înaltă trădare”, apoi de „defăimarea” regimului. Tensionat, Dan Casassovici: „Tata ne-a povestit cum, după eliberarea din închisoare, aflîndu-se în trenul ce-l ducea la Bucureşti, a văzut într-o gară o bătrînă care încerca să se suie pe treptele prea înalte ale vagonului. S-a dus să o ajute. A constatat că era chiar mama lui, eliberată şi ea, pe care nu o recunoscuse de la început. Spune, cu patos confesiv, Măriuca Vulcănescu: după 3 luni de Aiud, tatăl ei semăna „cu Lazăr, ieşit din mormînt”; pierduse jumătate din greutate, avea 47 de kilograme. În „Neagra” Fortului 13, a încercat să salveze de la moarte un tînăr. Au murit amîndoi, întîi Mircea Vulcănescu. Mama i-a supravieţuit 35 de ani. S-a stins scriindu-şi jurnalul, aproape oarbă. Împreună, au trecut doar 14 ani.

Măriuca a fost şi ea arestată, în Săptămîna Mare. Abia împlinise 18 ani.

Dosarul părintelui (părinţilor), fabricat la comandă politică, îi afecta pe urmaşi şi la a doua generaţie. Scrie Georgeta Alexandrescu, a cărei mamă murise la 6 luni de la arestarea tatălui, „ca urmare a şocului provocat de această situaţie, a groazei de ziua de mîine, de repercusiunile deja suportate şi de cele ce se întrevedeau”.

Sunt cronici de familie, altele decît cele scrise de Petru Dumitriu, autorul unei nemernicii despre Canalul Dunăre-Marea Neagră, Drum fără pulbere şi care îşi prezenta penibil, în interviuri, alibiuri morale. „Din casă, îşi aduce aminte Dan Casassovici, dispăreau treptat covoare, tăvi de argint sau tacîmuri, cumpărate de unii ca scriitorul Petru Dumitriu, client al familiei, autor de romane pe placul Puterii”.

O să revin la evocările din Copilăria, ca luptă de clasă, carte oferind modele de conduită morală. Avem atîta nevoie de ele acum, cînd istoria e iarăşi „corect-corectată”, adică distorsionată, falsificată de cei care şi-au schimbat profitabil „nasurile şi obrazele”.

Ionuț Țene. Cluj-Napoca, de la capitală europeană a tineretului şi culturii la capitală regională a ţiganilor

Cluj-Napoca, de la capitală europeană a tineretului şi culturii la capitală regională a ţiganilor

EDITORIAL | 13-02-2013 20:07

---

O ştire despre dorinţele ţiganilor clujeni, la început m-a amuzat, dar apoi am luat-o în serios, nu cu bucurie, ci cu o reflecţie analitică matură. Prim-vicepreşedintele Partidei Romilor Pro Europa Cluj, Aurel Pascu, doreşte desemnarea municipiului Cluj-Napoca drept “capitală” a ţiganilor din România, după finalizarea procesului de regionalizare. Prim-vicepreşedintele Partidei Romilor Pro Europa Cluj, Aurel Pascu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că la Cluj-Napoca ţiganii au la dispoziţie mai multe posibilităţi de integrare socială şi dispun de locuri în şcoli şi universităţi. “Dacă se va ajunge la regionalizare, iar România va fi împărţită în opt regiuni, noi am dori ca municipiul Cluj-Napoca să devină capitala romilor din România, pentru că aici romii au mai multe posibilităţi de integrare socială. Cluj este un centru universitar important, avem locuri pentru romi, sunt mulţi studenţi romi, sunt mulţi elevi romi la liceele şi şcolile din municipiu. La Cluj-Napoca nu avem regi şi împăraţi romi, nici bulibaşă, nu există clanuri care să creeze probleme autorităţilor locale, nu avem un stabor al romilor şi nici nu se înregistrează un număr mare de infracţiuni săvârşite de romi. Ne-ar avantaja acest statut de capitală a romilor din România, mai ales că municipiul Cluj-Napoca va fi şi capitala viitoarei regiuni de nord-vest”. El a adăugat că propune Guvernului înfiinţarea, în fiecare centru de regiune, a unui oficiu regional pentru ţigani, care se va ocupa de gestionarea şi rezolvarea problemelor cu care se confruntă romii din punctul de vedere al educaţiei, sănătăţii, locurilor de muncă şi al locuinţelor. Potrivit lui Pascu, Partida Romilor Cluj susţine varianta cu opt regiuni, care ar asigura o absorbţie mai bună a fondurilor europene, şi se opune variantei de regionalizare avansată de UDMR.

Iniţial propunerea liderului Aurel Pascu de la Partida Romilor pare o ironie sau poate fi interpretată ca un contra-atac la dorinţele de regionalizare sau autonomie ale maghiarilor şi secuilor. În concepţia comunităţii ţiganilor se pune întrebarea aproape firească: De ce secuii care au ieşit la recensământ numai 550 de persoane au drept la autonomie şi ei, ţiganii, cu peste 600 de mii recenzaţi nu au dreptul acesta? Sigur că secuii maghiarizaţi cu ungurii din Ardeal sunt peste un milion din punct de vedere statistic, aşa cum ţiganii sunt circa un milion şi jumătate conform unelor statistici, care nu sunt publice. În această logică, de ce ungurii au dreptul să ceară regionalizare, capitală regională sau autonomie şi ţiganii nu, deşi sunt mai mulţi ca urmaşii lui Arpad în România. Poate nu întâmplător ţiganii clujeni au propus Cluj-Napoca ca şi capitală regională a ţiganilor. În utimii ani, datorită natalităţii slabe a românilor şi ungurilor, dar şi a emigraţiei masive datorită crizei economice în Cluj-Napoca, numărul ţiganilor a crescut considerabil. E de ajuns să te plimbi în cartierele Mănăştur, Mărăşti, Bulgaria sau Someşeni ca să observi că pe anumite străzi ţiganii au devenit majoritari. În centrul istoric, în casele goale rămase în urma emigrării ungurilor s-au aşezat familii numeroase de gabori. E de ajuns să te plimbi ziua pe str. Clinicilor şi vei vedea că numărul ţiganilor cu pălării şi a ţigăncilor cu fuste înflorate este mai mare decât cel al românilor şi ungurilor. Mai mult, industria clujeană e la pământ. Ultima fabrică de bere din oraş se demolează, Terapia a devenit mai mult un depozit de medicamente, iar GUG-ul sau Sanex sunt legende ale trecutului ceuşist. Nici Farmecul nu mai e ce a fost. Numai BT prosperă pe dobânzile românilor. Dacă Clujul nu ar fi oraş universitar să atragă studenţii din întreaga ţară, acest oraş cu toată infatuarea ardelenească ar fi un fel de Turda sau Câmpia Turzii. Tot mai mulţi clujeni părăsesc ţara ca şi ceilalţi români, datorită lipsei unui proiect economi viabil şi al unui model de societate atractiv pentru viitor. De vină este întreaga clasă politică fesenistă pentru situaţia demografică dezastroasă a ţării de la Ion Iliescu, Petre Roman, Traian Băsescu, Vasile Blaga, Elena Udrea, MRU, CP Tăriceanu, Victor Ponta, Dan Voiculescu etc, care au pus ţara pe butuci şi nu au fost în stare nici măcar să facă o autostradă care să brăzdeze graniţele. Aşa a ajuns de rea situaţia politică şi morală în România că românii emigrează unde văd cu ochii. Clasa politică de la noi pusă numai pe furăciuni şi şmecherii financiare personale au creat un contramodel românesc şi un contraproiect de ţară cu ajutorul interesat al guvernelor marilor puteri încât românii nu-şi mai văd viitorul unde s-au născut, ci numai în lumea largă. Istoria m-a învăţat că demografia învinge întotdeauna în timp. Vezi cazul clasic KOSOVO. Familiile de românii care rămân în ţară şi nu emigrează nu fac copii sau doar unul. La fel şi ungurii. În schimb ţigani nu fac mai puţin de patru copii pe familie. Calculaţi şi voi, ca şi Academia Română, dacă nu în 2050 românii vor deveni minoritari în propria ţară continuându-se acest curs. Mai mult, guvernul român nu are un program de creştere a natalităţii românilor, cum nu are niciunul economic să scoată ţara din criză. Personal, familiei mele, veniturile i-au scăzut de patru ani la rând, iar celui de-al doilea copil i-a fost tăiată îndemnizaţia de creştere acum trei ani. În aceste condiţii, nu-ţi vine să emigrezi, să nu faci copii sau să le dai în cap la figurat politicienilor iresponsabili, care au distrus România, în ultimii 23 de ani? Conform demografiei istorice şi al consecinţelor iresponsabilităţii clasei politice, liderul Partidei Romilor, ţiganul clujean Aurel Pascu are dreptate în felul său ca municipiul Cluj-Napoca să devină capitala regională a ţiganilor mai degrabă, decât cea a tineretului şi culturii 2015/2021, pentru că tinerii pleacă din oraş, iar cultura a ajuns subfinanţată, poeţii şi scriitorii marginalizaţi şi batjocoriţi de autorităţile locale puse pe clientelism politic şi înavuţire personală, iar revistele culturale închise.Pentru autorităţi organizarea Balului Operei e singurul lucru ce poate da Clujul cultural în ziua de azi. Când în 2003 am propus ca Clujul să devină capitala României am fost înjurat de toată lumea, dar iată că nu mai e mult şi în 2050 Clujul va deveni pe bune capitală regională a ţiganilor majoritari, ba poate chiar a Rromâniei, dacă până atunci nu s-o trezi ceva conştiinţă românească, ceea ce nu prea mai cred…

Ionuţ Ţene

PS. Folosesc termenul tradiţional de ţigan pentru această etnie, care nu-l consider peiorativ, ci istoric

Col.(r) Remus Macovei – “BOMBELE“ LUI PONTA

Col.(r) Remus Macovei – “BOMBELE“ LUI PONTA

      În timpul vizitei efectuate la baza Kandahar cu ocazia începerii retragerii trupelor româneşti din Afganistan, primul ministru al României,domnul Victor Ponta, a făcut publice câteva intenţii personale deosebit de interesante,care pot fi catalogate ca nişte adevărate  “bombe”, pentru militarii români.
Domnul  Victor Ponta, în timpul conferinţei de presă susţinută cu această ocazie, a făcut următoarea afirmaţie, cel puţin hazardată  :”Toată partea  care ţine de dotarea armatei României, drepturile militarilor noştri, protecţia familiilor lor, construcţia de locuinţe – ţin de guvern, nu de comandantul suprem”.
În primul rând ,noţiunea de comandant suprem nu se mai regăseşte în Constituţia României din 2003,  art.92(1) consemnând faptul că “Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”. Din păcate trebuie să îi reamintesc domnului prim ministru, jurist de meserie,  conţinutul art.119 care stipulează următoarele: ” Consiliul Suprem de Apărare  a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării”. Unitar, domnule prim ministru, nu cum vă dictează interesele personale sau de grup!  Legea fundamentală a României mai prevede la art.107(1) faptul că “Primul ministru conduce guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiunile ce le revin”.  Afirmaţiile eronate ale domnului Victor Ponta, prim – ministru României, frizând încălcarea conştientă a Constituţiei României, au fost făcute cu scopul ca  militarii români să înţeleagă că doar el, Victor Ponta, este  în măsură să rezolve problemele cu care aceştia se confruntă. În schimbul acestui “favor” aceştia sunt obligaţii să îi acorde voturile  care să îi asigure accesul la funcţia de preşedinte al României.
Tot pe timpul conferinţei de presă domnul Victor Ponta a afirmat că economiile de aproximativ 30% la bugetul apărării, urmare a retragerii trupelor din Afganistan, vor fi folosite pentru”mai buna pregătire  şi recompensare a  militarilor”. Din nou domnul Victor Ponta, prim – ministru României , este în eroare. Într-o impardonabilă eroare! Să nu fi aflat domnul prim – ministru că tehnica armatei române este operativă doar în procent de 40%? Să nu fi ştiut domnul Victor Ponta faptul că cei 23 de morţi şi cei 129 de răniţi din Afganistan sunt consecinţa  dotării tehnice necorespunzătoare a trupelor române? Să nu fi sesizat domnul Victor Ponta, prim – ministru României, că tehnica blindată cu care a fost transportat la buncăr, pe timpul “alarmei”, era americană? Să nu fi fost informat,  măcar de către Gabriel Oprea,  că această tehnică este împrumutată de la americani, doar pentru îndeplinirea misiunilor în Afganistan? Împrumutată, domnule prim – ministru! Ar fi grav, să nu cunoască faptul că, excepţionalii militari români, la întoarcerea în ţară vor utiliza anticele TAB – uri, ARO -  uri şi DAC  – uri . Domnule prim – ministru, majoritatea fondurilor economisite trebuie utilizate pentru înzestrarea corespunzătoare a armatei române! Sunteţi obligat să faceţi acest lucru pentru a nu fi blestemat de generaţiile viitoare! Sunteţi obligat să  utilizaţi eficient fondurile apărării naţionale, chir dacă avioanele, fregatele, transportoarele nu aduc voturi, domnule Victor Ponta!
Este demnă de laudă intenţia exprimată de domnul Victor Ponta pentru asigurarea unui trai decent pentru militari, la întoarcerea în ţară, care nu vor mai beneficia de veniturile avute în teatru de operaţii. De fapt acesta este obligat de perevederile  Constituţiei art.47(1) să ia măsuri de creştere economică şi de protecţie socială, de natură să asigure tuturor cetăţenilor un nivel de trai decent.  Modul în care  se pare că domnul Victor Ponta  doreşte să acţioneze pentru realizarea acestui deziderat în domeniul militar  naşte câteva controverse.
În primul rând,  domnul Victor Ponta promite pielea ursului din pădure! Creşterile vor avea loc în 2015, atunci când vor scădea cheltuielile pentru misiunile internaţionale. Care va fi situaţia domnului Victor Ponta atunci nu se ştie, poate să fie noul preşedinte al României, prim – ministru sau un fost politician, funcţie de rezultatul luptelor  politice în curs  de desfăşurare.
În al doilea rând, nerespectarea promisiunilor electorale făcute  rezerviştilor militari de  către Victor Ponta , ca de altfel şi de însoţitorii acestuia din Kandahar, Gabriel Oprea şi Mircea Duşa, ar trebui să îngrijoreze pe cei care speră că promisiunile acestor politicieni se vor realiza. În 2012, în plină campanie electorală, cînd domnul Victor Ponta avea nevoie acută de voturile militarilor,  promitea  că va înlătura în regim de urgenţă abuzurile săvârşite de regimul portocaliu, asigurând  rezerviştii  militari că în regim de urgenţa se va reveni la pensii militare şi va fi anulată interdicţia cumulului  pensiei cu salariu. Mai mult , la  4 martie 2013, rezerviştii militari erau asiguraţi că începând cu 1 ianuarie 2014 va intra în vigoare  noua lege a pensiilor militare. Lucru care nu s-a realizat. În schimb s-a realizat o escrocherie politico – financiară, specifică domnului Victor Ponta, adoptându-se Legea 241/2013, prin care se realiza o aşa zisă reîntregire a  pensiile militare diminuate abuziv în perioada guvernării portocalii.Prin această lege pentru  aproximativ 26.500 de rezervişti  pensiile vor rămâne  îngheţate pentru mulţi ani,  iar sumele reţinute abuziv în perioada 2012 – 2013, nu vor fi rambursate.
În al treilea rând, modul în care domnul Victor Ponta promite implementarea măsurilor pentru asigurarea unui trai decent al militarilor, ar trebui să îngrijoreze. După modelul patentat de Gabriel Oprea, în cazul rezerviştilor militari, se va ajunge la grave discriminări.  Domnul Victor Ponta, face o  afirmaţie care ar trebui să dea frisoane tuturor celor care  simt ceva pentru Armata Română:”Trebuie să creştem veniturile pentru militarii noştri, pentru unităţile care s-au pregătit şi care au fost în prima linie în ultimii ani”. Concluzia care se poate trage este că celor aproximativ 25.000 de militari , care pe parcursul a 12 ani  au acţionat în Afganistan, le vor creşte veniturile salariale. Probabil şi celor 8.500 de militari care pe parcursul a 6 ani au acţionat în Irak.  Dar cu ceilalţi militari, până la 75.000, ce se întâmplă? Înţeleg că ei devin militari de mâna a doua, la fel ca şi unităţile militare care nu au fost angrenate în acţiunile din Irak şi Afganistan. Şi ca atare vor avea trepte de salarizare  diferite faţă de cei care au fost în teatrele de operaţii. În urma măsurilor preconizate de domnul Victor Ponta militarii vor fi împărţiţi, din punct de vedere al nivelului de trai, în mai multe categorii. Acesta este ultimul lucru de care are nevoie Armata Română, domnule Victor Ponta! Dacă domnii Ponta, Oprea şi Duşa vor reuşi să creeze unităţi privilegiate şi categorii de militari privilegiaţi, Armata Română este într-un mare pericol. Acela a dispariţiei înfrăţirii între militari, între unităţi militare, între categorii de forţe. Dispariţia camaraderiei militare este pericolul care rezultă din aplicarea pompieristică a unor măsuri populiste cu un pronunţat caracter electoral.
Din cele expuse sunt convins că domnul Victor Ponta , nu cunoaşte faptul că există o legislaţie pentru acordarea titlului de “veteran militar” şi “veteran”  pentru  militarii, respectiv civili, care au acţionat în teatrele de operaţii, prin care se asigură  acestora nişte drepturi  suplimentare. La fel cum este sigur că acesta nu cunoaşte  când a avut loc ultima creştere a veniturilor militarilor!
Aprecierile mai mult decât elogioase ale vicepreşedintelui american  Joe Biden la adresa militarilor români ”Sunteţi cea mai grozavă generaţie de luptători”  sunt binemeritate de militarii români care au acţionat în Afganistan, îndeplinind 1.900 de misiuni, pe parcursul cărora au fost capturaţi 11 insurgenţi şi au fost descoperite 19 capcane. Cu certitudine avem la ora actuală militari profesionişti, care pot desfăşura în condiţii optime acţiuni specifice teatrelor de operaţii. Însă  ameninţările din imediata apropiere a României trebuie să determine amplificarea eforturilor pentru pregătirea militarilor români , astfel încât aceştia  să poată  desfăşurarea acţiuni specifice războiului modern, care sunt total diferite de cerinţele teatrelor de operaţii din Irak şi Afaganistan.Creşterea capacităţii de acţiune a Armatei Române presupune o acţiune unitară a tuturor factorilor de decizie şi de execuţie din  toate strcturile  sistemului naţional de apărare. Şi mai presupune ceva – excluderea influenţei nefaste a factorului politic asupra numirilor în funcţii. Promovarea militarilor trebuie să se facă numai ţinând cont de competenţa şi experienţa profesională dobândită pe treptele ierarhiei militare.
În concluzie domnul Victor Ponta trebuie să înţeleagă faptul că nu are dreptul, din dorinţa de a căpăta capital politic , să contribuie la crerea unor perturbări majore ale structurilor sistemului naţional de apărare!
Col.(r) Remus Macovei

Anexarea Basarabiei si Bucovine de Nord: Aviz cu privire la semnificaţia datei de 28 iunie 1940 – Academia de Ştiinţa a Moldovei

Nota Ultimativa a URSS, 26 iunie 1940

AMAE, fond 711920-1944. URSS, vol. 130, f. 245 246

Aviz cu privire la semnificaţia datei de 28 iunie 1940 – Academia de Ştiinţa a Moldovei

Evenimentele care s-au derulat cu 70 de ani în urmă pe malurile Nistrului, în special între 26 şi 28 iunie 1940, revin astăzi cu o nouă forţă şi semnificaţie în atenţia opiniei publice din Republica Moldova şi din exteriorul statului nostru, reclamând o clarificare documentată ştiinţific şi răspunsuri temeinic argumentate. Este de datoria Academiei de Ştiinţe a Moldovei să se pronunţe în această privinţă, în spiritul rigorilor academice şi al responsabilităţii ştiinţifice.

Ştiinţa istorică a acceptat drept punct de plecare al acestor evenimente: Tratatul de neagresiune sovieto-german şi Protocolul adiţional secret, semnate la 23 august 1939 la Moscova de comisarul sovietic de externe, V. M. Molotov, şi ministrul de externe al Germaniei, Ioachim von Ribbentrop. Înţelegerile confidenţiale sovieto-naziste au jucat un rol fatal în destinul păcii mondiale: cele două forţe ireconciliabile până la acea dată – regimul comunist sovietic şi cel nazist – şi-au asumat statutul de arbitri ai păcii şi şi-au împărţit „sferele de interese” în Europa de Est. În punctul 3 al Protocolului adiţional secret se arăta că „în ceea ce priveşte Europa de Sud-Est, partea sovietică insistă asupra interesului ei pentru Basarabia”, partea germană manifestând „o totală lipsă de interes faţă de aceste teritorii”. Recunoaşterea „sferelor de interese” pentru o parte sau alta la înţelegerile din capitala sovietică presupunea acordarea „dreptului” de ocupaţie asupra unor ţări întregi sau porţiuni din teritoriul unor ţări aparte. Pactul sovieto-german de neagresiune şi Protocolul adiţional secret au deschis porţile celui de-al Doilea Război Mondial, au predeterminat distrugerea şi dispariţia Statului Polonez, a Ţărilor Baltice independente, precum şi o serie de anexări şi amputări teritoriale din contul unor ţări suverane ca Finlanda şi România.

Primele semnale privind intenţia guvernului URSS de a redeschide „cazul Basarabiei” datează din noiembrie-decembrie 1939, atunci când României i s-a sugerat ideea încheierii unui acord de ajutor reciproc cu Moscova, după modelul celor semnate de Statele Baltice, însă împotmolirea Armatei Roşii în războiul împotriva Finlandei a avut drept efect renunţarea la acest scenariu. Guvernul sovietic a revenit asupra acestui subiect la 29 martie 1940, după încheierea păcii cu Finlanda. Începând cu luna aprilie, comandamentul militar sovietic a dispus redislocarea unor importante trupe de pe frontul de operaţiuni finlandez la locurile de amplasare permanentă şi concentrarea unor unităţi noi în districtele militare Kiev şi Odessa.

În mai 1940, în urma ocupării de către Germania hitleristă a unor ţări europene şi a atacului asupra Franţei, conducerea sovietică a început preparativele concrete pentru „rezolvarea” chestiunii Basarabiei. La 3 iunie, şeful statului major al districtului militar Kiev, N. F. Vatutin, a elaborat şi a transmis comisarului sovietic al apărării, S. C. Timoşenko, un memoriu strict secret privind operaţiunea militară împotriva României. Scopul strategic al acestei operaţiuni era distrugerea statului Român, ocuparea Turciei europene şi stăpânirea Dardanelelor. La 13 iunie, la Kremlin a avut loc o consfătuire a conducerii supreme politice şi militare sovietice, la care au participat I. Stalin, V. Molotov, S. Timoşenko, B. M. Şapoşnikov, şeful Marelui Stat Major, comandanţii celor două districte militare Kiev şi Odessa – Jukov şi Boldin – şi alţii, la care s-a discutat operaţiunea împotriva României. În consecinţă, a fost emisă directiva comisarului apărării şi şefului Marelui Stat Major Nr. 101396/ss, conform căreia trupele sovietice plasate la frontiera cu România trebuiau, la data de 24 iunie, ora 22.00, „să fie gata de ofensiva hotărâtoare cu scopul de a distruge armata română şi de a ocupa Basarabia”. Cele trei armate (a 5-a, a 9-a şi a 12-a), care urmau să atace teritoriul României, erau reunite în cadrul Frontului Sud, sub comanda generalului Jukov. La 23 iunie, Jukov raporta comisarului apărării imposibilitatea încheierii concentrării de trupe la 24 iunie, din cauza dificultăţilor de transport, estimând pregătirea efectivului pentru luptă către dimineaţa zilei de 27 iunie.

La 21 iunie, şeful Direcţiei Politice a Armatei Roşii, L. Z. Mehlis, a emis directiva Nr. 5285/ss cu privire la activitatea politică şi de propagandă în perioada operaţiunii împotriva României.

Pe plan diplomatic, urmărind realizarea pretenţiilor sale asupra Basarabiei, conducerea sovietică a urmat linia înţelegerilor secrete cu Germania, din 23 august 1939. Astfel, imediat după căderea Franţei, la 23 iunie 1940, Molotov i-a comunicat ambasadorului german la Moscova, von Schulenburg, intenţiile sovietice de „soluţionare pe cale paşnică” a problemei Basarabiei. Bucovina era inclusă în „rezolvarea” chestiunii basarabene. Dacă România nu accepta o soluţie paşnică, URSS era decisă să aplice forţa armată. Răspunsul părţii germane a fost prezentat la 25 iunie. Germania îşi „onora” înţelegerea în privinţa Basarabiei, însă a obiectat împotriva pretenţiilor sovietice asupra Bucovinei, care nu făcuse obiectul discuţiilor anterioare sovieto-germane. Pentru moment, URSS se va limita să pretindă doar partea de Nord a Bucovinei.

La 26 iunie, la ora 22, comisarul poporului pentru afacerile externe, V. Molotov, l-a convocat pe ministrul plenipotenţiar al României la Moscova, Gheorghe Davidescu, pentru a-i înmâna textul notei ultimative prin care URSS pretindea Basarabia şi Nordul Bucovinei. Nota sovietică era plină de falsuri. În primul rând, în 1918, România nu s-a folosit de slăbiciunea Rusiei pentru a „desface” Basarabia. Parlamentul de atunci al Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), Sfatul Ţării, a decis în mod democratic să unească Basarabia cu România. În al doilea rând, România nu putea să desfacă de la Uniunea Sovietică nimic, deoarece aceasta s-a constituit abia în 1922. În rândul al treilea, în nota ultimativă autorităţile sovietice au insinuat că Basarabia ar fi „populată în principal cu ucraineni” şi că România ar fi călcat în 1918 „unitatea seculară a Basarabiei” cu RSS Ucraineană, „unitate” care nu a fost atestată niciodată în istorie.

În plus, Guvernul URSS a cerut drept „despăgubire” pentru „dominaţia” de 22 de ani a României în Basarabia partea de nord a Bucovinei, a cărei populaţie ar fi fost „legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică”, un teritoriu care nu a aparţinut vreodată Imperiului Rus sau Rusiei Sovietice. Sfidând realităţile istorice şi etnice din Basarabia şi Nordul Bucovinei, precum şi o serie de angajamente asumate de Guvernul URSS pe plan internaţional, ultimatumul sovietic era o mostră a mentalităţii şi conduitei imperiale sovietice în sfera relaţiilor internaţionale, un exemplu de dictat şi ameninţare cu recurgerea la forţa armată la adresa României.

Izolate pe plan internaţional, strâmtorate de propriile resurse militare şi economice, strivite de presiunea colosului din Răsărit şi incapabile de un efort de luciditate şi curaj politic, autorităţile României au cedat în faţa ameninţării sovietice şi au decis evacuarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei fără a opune rezistenţă.

La 28 iunie 1940, Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost invadate de trupele sovietice. Zeci de mii de oameni – funcţionari publici, fruntaşi ai partidelor politice, preoţi şi intelectuali, profesori şcolari şi oameni simpli – au fost nevoiţi să ia drumul exodului peste Prut, pentru a se salva de urgia stalinistă. În Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa s-a instaurat un regim sovietic de ocupaţie, opresiv şi represiv. Transplantul de sistem sovietic în teritoriile ocupate şi impunerea cu forţa a regimului totalitar comunist a tras o linie neagră sub firava democraţie interbelică şi a produs o serie de consecinţe, unele mai dramatice decât altele. Numai în intervalul 1940-1941, regimul sovietic de ocupaţie (1) a anulat dreptul la cugetul liber şi la orice libertăţi democratice; (2) a aplicat teroarea în masă împotriva fruntaşilor vieţii publice, intelectualilor, slujitorilor cultelor, puţinii rămaşi între Nistru şi Prut, dar şi a oamenilor simpli; (3) a comis nenumărate asasinate din motive de ură de clasă; (4) a impus zeci de mii de oameni, intelectuali, în primul rând, să ia calea exodului forţat; (5) a deposedat de bunuri şi proprietăţi mii de cetăţeni; (6) a format abuziv RSS Moldovenească la 2 august 1940 prin sfârtecarea teritorială a Basarabiei şi desconsiderarea Constituţiei sovietice care prevedea doar dreptul Uniunii Sovietice de a admite noi republici în cadrul URSS, nu şi de a le forma cu de la sine putere; (7) a extins asupra teritoriului din dreapta Nistrului conducerea administraţiei şi a organizaţiei de partid din RASSM şi legislaţia ucraineană; (8) a promovat o politică fiscală de strangulare economică şi socială a ţărănimii libere; (9) a interzis alfabetul şi limba română şi a impus alfabetul rusesc, prin Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului al URSS din 11 noiembrie 1940; (10) a închis şi profanat lacaşe de cult; (11) a anulat pe nedrept cetăţenia română prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS „Cu privire la restabilirea cetăţeniei sovietice de către locuitorii Basarabiei şi la dobândirea ei de către locuitorii Bucovinei de Nord”, din 8 martie 1941; (12) a deportat, la 13 iunie 1941, în regiunile îndepărtate ale URSS zeci de mii de oameni nevinovaţi, de unde mulţi nu s-au mai întors; (12) au fost mobilizaţi forţat zeci de mii de tineri pe şantierele de muncă (FZO) din URSS şi în Armata sovietică; (14) a promovat o politică şi o propagandă de deznaţionalizare şi dezumanizare a fiinţei umane; (15) a interzis organizaţiile politice şi obşteşti din Basarabia, inclusiv organizaţia comunistă şi comsomolistă basarabeană etc. Aceste nelegiuiri au continuat şi după 1944.

Toate acestea s-au derulat sub lozinca „eliberării” oamenilor muncii de sub povara asupririi „burghezo-moşiereşti române”. Pe teza strâmbă a „eliberării sovietice” din 28 iunie 1940 s-a edificat ulterior un întreg eşafodaj istoriografic sovietic – la fel de fals şi mincinos.

Documentele de arhivă, cercetările istoricilor din Republica Moldova şi alte ţări atestă de o manieră indubitabilă că actul din 28 iunie 1940 este o consecinţă directă a tranzacţiei sovieto-naziste din 23 august 1939 privind partajul „sferelor de influenţă” între cele două regimuri totalitare ale secolului XX.

Anexarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei a fost concepută şi realizată de comandamentul politic şi militar sovietic ca o operaţiune militară de ocupare a acestor teritorii, iar regimul terorii în masă instaurat în urma acestui act a fost unul al ocupantului şi nu al „eliberatorului” sovietic.

Prin urmare, data de 28 iunie 1940 consemnează o pagină neagră în istoria noastră. Această zi este începutul ocupaţiei sovietice, începutul unor drame şi tragedii fără precedent în trecutul nostru istoric. În numele unei pretinse „eliberări” sociale, regimul totalitar comunist instalat prin forţa baionetelor sovietice a comis crime abominabile care trebuie făcute publice şi condamnate, iar victimele regimului stalinist trebuie să fie onorate. Acesta este adevărul istoric care trebuie asumat fără ură şi părtinire, ca bază pentru o reconciliere civică profundă şi durabilă. Cunoaşterea şi asumarea adevărului istoric trebuie să consolideze societatea noastră, să contribuie la buna informare a cetăţenilor şi la calmarea spiritelor, la întărirea încrederii în argumentele ştiinţei academice.

Comisia de experţi:

Academician Andrei Eşanu, preşedinte, Membru corespondent Demir Dragnev, Dr. Ion Jarcuţchi, Dr. hab. Anatol Petrencu, Dr. Anatol Ţăranu, Dr. Gheorghe Nicolaev, Dr. Gheorghe Cojocaru, Dr. Mihai Taşcă

Sursa Aviz: Academia de Stiinte a Republicii Moldova

http://www.flux.md/articole/9989/

Din laboratoarele secrete ale geopoliticii: Republica Federală Moldova de General Br. (r) Aurel Rogojan

Din laboratoarele secrete ale geopoliticii: Republica Federală Moldova

General Br. (r) Aurel Rogojan

Joi, 03 Iulie 2014 10:15

Dorinţe, intenţii şi planuri urzite în subteranele politicii negre, încep să prindă contur şi să fie asumate public. Chestiunea moldovenească, în contextul evenimentelor din Ucraina, devine, din zi in zi, mai presantă şi, de ce nu, tot mai îngrijoratoare pentru integritatea frontierelor României. Dacă în scenarii anterioare, se anticipa o Moldova Mare, integrată României, drept compensaţie pentru integrarea Transilvaniei la Ungaria, recent a fost readusă în atenţie proiecţia geopolitică „Republica Federală Moldova”. Trei partide de extrema stângă (Partidul Regiunilor, Partidul Patrioţilor Moldovei, Partidul Socialiştilor) bascanul Uniunii Teritorial Administrative Gagauzia, Mihail Formuzal şi Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, cunoscut pentru implicarea activă în politică, au semnat un pact privind crearea Mişcării Populare Moldova Mare. Anterior, în luna iulie 2012 a fost lansat un balon de sondare a opiniei publice referitor la Republica Federativă Moldovenească. Se preconiză că federaţia să includă cinci republici şi o regiune autonomă. Proiectul era parte a unei aşa zise strategii de federalizare a ţării elaborată de Mişcarea ‘Moldova Federală. Se propunea ca cele cinci republici să poarte denumirile: Republica Moldovenească de Est, Republica Moldovenească de Vest, Republica Moldovenească Transnistreană, Republica Găgăuzia şi Republica Bucovina iar regiunea autonomă, „Ţinutul Autonom Basarabia”. Potrivit documentului citat. statul federativ ar avea o populaţie de 10,5 milioane oameni, care vor locui pe întreg teritoriul fostului cnezat moldovenesc. Republica Federativă va avea o formă de guvernare prezidenţială, iar organul legislativ se propune să fie alcătuit din două camere. Semnatarii documentului spun ca scopul Mişcării Populare Moldova Mare este apărarea statalităţii ţării. Presa oficiala de la Chişinau este, însă, de părere că pun la cale destabilizarea situaţiei din Moldova, iar Serviciul de Informaţii şi Securitate dă asigurări că va contracara aceste intenţii. Mişcarea s-a creat in contextul tulburărilor apărute în sudul Republicii Moldova şi a cererilor bascanului Găgăuziei, Mihail Formuzal, privin crearea, de urgenţă, a Garzilor Populare in Uniunea Teritorial Administrativa Găgăuzia. Acestea ar urma să asigure ordinea publică, însă misiunea reală va fi cunoscută după ce Formuzal îşi va realiza promisiunea de a declara „independenţa” autonomiei găgăuze de Republica Moldova. Surse din cadrul Executivului de la Comrat au declarat că, pe 6 iunie, Mihail Formuzal şi şeful Inspectoratului de Poliţie din Găgăuzia, Serghei Suhodol, au dat indicaţii primarilor din mai multe localităţi ale autonomiei să formeze, timp de două săptămâni, lista „gărzilor populare”. Din aceste „gărzi populare” vor face parte, în fiecare localitate, câte 40 de persoane. Acestea vor patrula în grupuri de câte 2-4 persoane, fără arme. În Executivul de la Comrat este şi un proiect „privind crearea serviciului de pază al Comitetului Executiv al Găgăuziei”, similar Serviciului Protecţie şi Pază de Stat. Acest „serviciu de pază” urmează să aibă şapte angajaţi. La foarte scurt timp, deputatul Adunării Populare de la Comrat, Ilia Uzun, a chemat locuitorii Autonomiei găgăuze la arme. Alesul local a avertizat recent, la o întâlnire cu ambasadori străini acreditaţi la Chişinău, că locuitorii regiunii autonome vor lua arma în mâini în cazul în care Chişinăul nu le va îndeplini toate doleanţele: „Dacă de acum încolo va fi tot aşa, vă dau cuvântul meu că, la fel ca mine, mii de oameni... ne vom întoarce în Moldova anilor 1990. Avem oameni tineri, care ştiu să ţină arma în mâini. Noi nu vrem asta, dar nu ne temem, vom muri pe pământul nostru. Pământul nostru e al Bugeacului”. Serviciul de Informatii si Securitate al Republicii Moldova „a luat act de pretinsa iniţiativă lansată de participanţii la « întâlnirea secretă » de la Bălţi din 5 iunie 2014 (Mihail Formuzal, Mihail Garbuz, Veaceslav Perju, Sveatoslav Mazur, Episcopul Markel) care prevede: «pregătirea unei revolte a minorităţilor etnice la Comrat şi Bălţi împotriva autorităţilor legitime ale statului», «recrutarea unor detaşamente populare, ce ar urma să fie antrenate la escaladarea unor conflicte interne, declanşarea unui război informaţional contra autorităţilor Republicii Moldova». In contextul enunţat, reiterăm că prin măsuri specifice derulate, Serviciul de Informaţii şi Securitate acţionează continuu pentru prezervarea ordinii constituţionale, protejarea valorilor supreme ale statului şi asigurarea exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor consfinţite prin Constituţia Republicii Moldova.” Serghei Perciun, vicepreşedintele Partidului „Patrioţii Moldovei”, a declarat, in cadrul unui interviu la Postul de televiziune „Publika T.V., citam:„Detaşamente de şoc care au fost pregătite, [...] SIS-ul ştia foarte bine de chestiunea aceasta, Voronin ştia foarte bine de asta. [...] Voronin pur şi simplu s-a temut să facă ordine atunci. [...] De mult vorbim, « Patrioţii Moldovei », să unim toate forţele patriotice să salvăm Moldova de românizarea agresivă, de implicare în acest proiect sinucigaş cum se numeşte unirea cu Uniunea Europeană şamd. [...]”. Despre „românizarea agresiva” s-a mai vorbit si octombrie 2010, cand Agenţia de stiri „Regnum” din Rusia, publica: „Expansiunea vizând teritoriile ucrainene este o realitate. Insula Serpilor, Insula Maican, isteria în jurul Basarabiei de Sud şi al Bucovinei de Nord sunt numai câteva dovezi ale expasionismului agresiv românesc pe Prut, pe Nistru […] Duşmanul trebuie bătut pe teritoriul lui. Iar România, la nivelul politicii ei de stat este un duşman neîndoielnic pentru Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistreană. De aceea, este necesar un bloc antiromânesc, a cărui politică să aibă ca obiectiv final distrugerea statului român şi încetarea existenţei sale în graniţele actuale. Transilvania, oare, nu a fost ruptă din Ungaria? Oare este totul în regulă cu ruşii şi ucrainenii din România? Bucureştiul nu ar trebui să arunce cu pietre în vecini, având propria casă de sticlă fragilă. [...]” În toţi aceşti ani, la Bucureşti nu au existat semne ca potenţialul conflictual major din est este luat în serios, iar priorităţile politicii externe şi de securitate în relaţiile cu vecinii au rămas să fie identificate după consumarea evenimentelor viitoare. Desigur, pe o nouă bază şi cu alţi actori geopolitici. „Doamne, apără şi păzeşte România!”

ETNICIZAREA INFRACTIONALITATII CONSTITUIE UN COMPORTAMENT RASIST

Sunt de acord cu titlul acestui comunicat. Etnicizarea oricărei acțiuni umane, altminteri nespecifice etnic, nu este un demers științific, juridic sau moral corect. 

Dar protestele acestei asociații ar fi mai eficiente dacă ar folosi cifrele reale, etnicizate fără rușine, explicit incorecte politic, chiar dacă ar contrazice punctul lor de vedere fățarnic, teoretic și sociologic, pentru a dovedi că infracționalitatea țigănească este sau pare a fi o invenție, eventual o exagerare. 

Țiganii sunt o minoritate vizibilă. Nu e vina lor că au culoarea pielii diferită de a suedezilor, să zicem. Culoarea și comportamentele sociale sau statul social îi individualizează, ele fac parte din identitatea lor, din ceea ce se vede, chiar dacă statistic și realist știm că există mulți, dacă nu chiar o majoritate de țigani care nu fură ci muncesc corect sau aproape corect.

Să se demonstreze că organizatorii de jocuri de noroc, hoațele de bijuterii din Paris, filmate de camere video, escroacele care încearcă să păcălească citadine hrăpărețe după chilipiruri cu vânzarea unor inele de aur calp, găsite oportun pe asfalt, cerșitoarele și cerșitorii care mimează handicapuri fizice în metro sau la intersecții de străzi, leagănă prunci înfășați ca niște păpuși, taie și fură cabluri de cupru nu sunt doar țigani, că aceștia reprezintă doar o minoritate printre cei care fac trafic de carne vie, de droguri, de mașini. Infractorii sunt de toate etniile. Asta este adevărul. Doar că în loc să tot protesteze contra rasismului, ce-ar fi dacă, cu banii încasați din fonduri europene, s-ar realiza studii serioase inclusiv pe baze de date etnice, asupra banditismului sau a infracționalității minore, din care rasiștii să înțeleagă că a se concentra asupra prea vizibililor țigani este un prilej de a devia atenția de la toți ceilalți bandiți, mai mari — bancherii, sau mai mici — cleptocrația politică și parlamentară a pseudo-democrațiilor care conduc Europa, nu doar Europa de Est.

Cât privește identificarea rasismului cu fascismul, cred că este vorba de o iluzie dăunătoare chiar cauzei pentru care se străduiesc să militeze, benefic și pentru contabilitatea lor, asociațiile de acest tip secund și etnic. Etnismul este fața ascunsă a acestor străduințe și duce prin exces tot la xenofobie și rasism minoritar (vezi Black Panters), la ghettoizare și comunitarism, pericole pe care asociațiile de acest gen nu reușesc să le evite decât uneori. 

Xenofobia nu este nici proprietatea, nici invenția fascismului sau nazismului. E vorba de o confuzie, de o retroproiecție cu totul neștiințifică și iluzorie, fenomenele acestea sunt tot atât de vechi cât omul. Orice antropolog lucid și corect o poate afirma.

În fine, ar fi corect ca textele comunicatelor să utilizeze diacritice, fiindcă ele sunt cerute de limba română, limba principală de comunicare a asociațiilor de acest gen și a comunităților pe care le reprezintă. (Am pus eu câteva diacritice!)

Dan Culcer

Bucuresti, 1 iulie 2014

ETNICIZAREA INFRACTIONALITATII 

CONSTITUIE UN COMPORTAMENT RASIST. PUNCT 

Romani CRISS trage un semnal de alarma cu privire la faptul ca mai multi formatori de opinie, atât jurnalisti cât si politicieni, au recurs la stigmatizarea romilor in mod colectiv si asocierea acestora cu infractionalitatea, fapt nepermis intr-o societate democratică. 

Terminologia de “infractionalitate tiganeasca” este caracteristica mediilor fasciste și xenofobe. Amenintarea prezentata de “infractionalitatea tiganeasca” este prezenta in discursul unor formatiuni de extrema dreapta, precum Garda maghiara, formatiune ce a fost desfiintata de autoritati pentru ca promova principii rasiste si antidemocratice. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a confirmat decizia luata de autoritatile maghiare ce au stabilit ca termenul de “infractionalitate tiganeasca” este un concept rasist.

Acest concept este folosit fara nicio jena in discrusul public din Romania. Manifestarile “politice” si “jurnalistice” al unor formatori de opinie adoptate in “cazul Bercea” (Sandu Anghel) denota carente serioase de comportament social. Afirmatiile facute de oameni precum fostul procuror Gheorghe Oancea, prim-ministrul Ponta sau jurnalistul Cristian Tudor Popescu dinamiteaza valorile pe care s-a construit societatea romaneasca moderna, sugerand ca autoritatile statului considera si trateaza romii ca un grup criminal, respectiv ca asta sunt. 

Fostul Procuror Gheorghe Oancea vorbeste despre existenta unei “psihologii tiganesti” pe care domnia sa ar fi cunoscut-o in amanunt pentru ca a lucrat cu romii. Mai confeseaza si faptul ca mediile infractionale, mediile tiganesti sunt pentrate de serviciile secrete. De unde rezulta, nu doar faptul ca domnul Oancea are mentalitati rasiste si extremiste, dar ca aceste mentalitati au fost deprinse din activitatea profesionala de magistrat, platita din banii publici ai tuturor cetatenilor romani, inclusiv ai celor de etnie roma. Pentru asemenea comportamente rasiste ale politistilor si ale procurorilor, Romania a fost deja condamnata de CEDO. Afirmatia mai scoate in evidenta faptul ca seviciile secrete din MAI trateaza romii nu ca o minoritate etnica si cetateni romani, dar ca un grup infractional. Utilizarea aparatului de stat contra unei etnii este de maxima gravitate.

Primul ministru Ponta intareste aceasta viziune rasista a reprezentantilor statului la adresa romilor facand referire la clanuri de crima organizata ale romilor. Disputele “politice” in Romania nu avut niciodata nivelul minim de decenta si bun-simt pe care societatea romaneasca il merita, insa, in acest caz, vorbim despre utilizarea unui limbaj care contravine principiilor unei societati democratice si care este catalogat in mod explicit de CEDO ca fiind rasist. 

Jurnalistul C.T. Popescu dezvolta aceasta teorie cu privire la romi, pe care ii caracterizeaza drept o etnie a faradelegii, acestia fiind tigani hoti, cersetori, criminali care nu au nicio legatura cu romanii. O asemenea coliziune brutala cu valorile democratiei il descalifica pe jurnalistul C.T. Popescu si ii stirbeste prestigiul acumulat prin munca depusa pe parcursul mai multor decenii.

Fata de aceasta stare de lucruri solicitam:

Consiliului Superior al Magistraturii si Ministerului Afacerilor Interne sa prezinte un punct de vedere public cu privire la comportamentul acestor institutii in relatie cu romii, cu precadere in ce priveste existenta la nivelul institutiilor mentionate a unor practici de tratare a romilor ca “mediu/grup infractional”;

Consiliului National al Audiovizualului sa emita o instructiune/avertizare cu privire la etnicizarea infractionalitatii.

Totodata, facem apel catre formatorii de opinie sa ia atitudine impotriva acestui mod grobian si rasist de stigmatizare a unei intregi etnii pentru comportamente individuale concrete, pentru care autorii ar trebui sa raspunda in mod individual.

Romani CRISS a depus plangere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii impotriva domnilor Ponta, Oancea si Cristian Tudor Popescu solicitand sanctionarea acestora cu amenda contraventionala, care, conform legii, poate ajunge la 100.000 lei.

 A se vedea decizia data de CEDO in cauza Vona c. Ungariei, par. 10 si 61.

 Intre altele, fostul procuror Oancea a declarat ca: 

"Mircea Băsescu e autorul unei prostii, generată probabil şi de nişte chestiuni de lăcomie. (...) Mediile infracţionale sunt penetrate de serviciul secret al MAI, mediile ţigăneşti. În penitenciare nu prea pătrunde SRI-ul”... 

“Întotdeauna, în situaţiile astea, se caută slăbiciunea. Eu cunosc psihologia ţigănească. Am lucrat cu ei... E o etnie aparte, cu o psihologie deosebită, e un membru unde nu pătrunzi foarte uşor. Abraham e doctor! Ceea ce mi se pare ciudat e că ţiganii din această cauză au avut nişte avocaţi până la Abraham. Au renunţat la ei. Timp de trei ani de zile crede cineva când se plănuia, se insista la fratele preşedintelui cu mita, lăsând la o parte personalitatea lui Mircea Băsescu... Ţiganii niciodată nu dau banii înainte! E o chestiune care ţine de lege la ei. Dintr-o dată, o sumă de 600.000 de euro pe care o dau când e arestat unul din ei... Serviciul care avea atribuţii în materia asta - nu am nimic cu Serviciul Special al MAI - până acum să nu fi identificat asemenea ţesătură?". Articolul integral este disponibil la adresa  HYPERLINK "http://www.realitatea.net/procurorul-oancea-acuzatii-bomba-serviciul-secret-al-mai-implicat-in-dosarul-bercea_1467330.html" http://www.realitatea.net/procurorul-oancea-acuzatii-bomba-serviciul-secret-al-mai-implicat-in-dosarul-bercea_1467330.html 

 A se vedea cauza Stoica c. Romaniei.

 Premierul Ponta a declarat ca ”Romania a fost atatia ani acuzata de doua probleme: problema coruptiei si problema romilor. Ori, acum noi avem o persoana publica, domnul Traian Basescu, care le intruchipeaza pe amandoua: coruptia, coruptie relationata cu clanuri de crima organizata ale romilor”. Articolul integral este disponibil la adresa  HYPERLINK "http://www.wall-street.ro/articol/Politic/168072/ponta-nou-atac-la-adresa-presedintelui-basescu-intruchipeaza-si-problema-coruptiei-si-cea-a-romilor.html" http://www.wall-street.ro/articol/Politic/168072/ponta-nou-atac-la-adresa-presedintelui-basescu-intruchipeaza-si-problema-coruptiei-si-cea-a-romilor.html. 

 Jurnalistul C.T. Popescu a afirmat “Astă-toamnă am participat la Paris la o întâlnire internaţională. Cea mai neplăcută situaţie de care m-am lovit a fost confundarea, voită sau nu, a ţiganilor autori de infracţiuni pe bandă rulantă în Franţa cu români. M-am străduit cât am putut să explic că aceşti ţigani hoţi, cerşetori, criminali, nu au legătură cu românii. Că au o cultură internaţională a fărădelegii, proprie etniei lor, căreia trebuie să-i facă faţă întreaga Europă, nu România de una singură”. Articolul integral este disponibil la adresa  HYPERLINK "http://www.gandul.info/puterea-gandului/familia-basescu-il-ajuta-pe-doctorul-ponta-sa-opereze-12820123" http://www.gandul.info/puterea-gandului/familia-basescu-il-ajuta-pe-doctorul-ponta-sa-opereze-12820123.

România. Ardeal. Revendicări abuzive de proprietăți nobiliare, bisericești de dinainte de Unirea din 1919

Fondul de Studii n-a fost niciodatǎ proprietatea Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia. A fost doar dat în administrarea  „Ordinariatului Catolic de rit latin de Alba Iulia".

Clǎdirea Liceului Unirea din Tîrgu Mureş

«Fondul de Studii n-a fost niciodatǎ proprietatea Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia. A fost doar dat în administrarea Ordinariatului Catolic de rit latin de Alba Iulia.» Deci clădirea revendicată nu a aparținut și nu aparține Episcopiei romano-catolice.

Clǎdirea Liceului Unirea din Tîrgu Mureş a fost, pânǎ la naţionalizarea din anul 1948, proprietatea exclusivǎ a Fondului de Studii Catolic (ATENŢIE, NU ROMANO-CATOLIC) Ardelean creat de stat (de împǎrǎteasa Maria Tereza) şi administrat de stat din 1770 pânǎ 1866, când este dat în administrarea Statusului Romano-Catolic Ardelean, deci în administrarea şi nu în proprietatea acestuia. Am precizat: ATENŢIE, NU ROMANO-CATOLIC, pentru cǎ Imperiul Austriac nu îi considera pe CATOLICII români de rit grec, adicǎ pe greco-catolici, nişte CATOLICI de mâna a douǎzecişişaptea, sǎ zicem, ca sǎ nu aibǎ dreptul la beneficiile acestui Fond de Studii.

Fondul de Studii Ardelean avea proprietǎţi uriaşe în Transilvania, din care s-au ridicat şi clǎdiri precum clǎdirea actualului Liceu Unirea din Tîrgu Mureş. (La ridicarea acestei clǎdiri s-au folosit şi sume importante din fonduri de stat, pe lângǎ cele ale Fondului de Studii.). De exemplu,  pe clǎdirea fostului Liceu Piarist din Cluj scrie pe fronton, în piatrǎ, cǎ este ridicat din Fondul de Studii Catolic (ATENŢIE, NU ROMANO-CATOLIC) Ardelean.

Fondul de Studii n-a fost niciodatǎ proprietatea Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia. A fost doar dat în administrarea  „Ordinariatului Catolic de rit latin de Alba Iulia", conform Acordului de la Roma din anul 1932 dintre Statul Român şi Vatican. Acest Acord a fost denunţat de Statul Român în anul 1948.

Consider cǎ orice deturnare a proprietǎţii acestui Fond de Studii, orice deposedare aacestui Fond de Studii pentru a fi trecut pe o instituţie sau alta este un act arbitrar, o creare a unei situaţii juridice noi, total diferitǎ faţǎ de aceastǎ fundaţie istoricǎ, orice trecere în proprietatea exclusivǎ a unei singure etnii, a unei instituţii anume a unui cult religios romano-catolic este o trǎdare a demnitǎţii românilor ardeleni, o mare nedreptate istoricǎ, o schilodire a istoriei, o jefuire a dreptului românilor, o sursǎ uriaşǎ de tensiuni interetnice şi un atentat la buna convieţuire dintre etniile din România care au frumoase punţi istorice de legǎturǎ prin aceste averi istorice comune - moşteniri ale trecutului.

Vasile LECHINŢAN

ANEXE

Textul încrustat în piatrǎ pe frontonul fostului Liceu Piarist din Cluj (unde au învǎţat marile noastre personalitǎţi istorice: Şincai, Maior, Avram Iancu, Papiu Ilarian, Aron Pumnul ş.a. şi unde au predat celebrul medic oculist român Ioan Molnar Piuariu, profesorul român de Drept Ladislau Vaida, protopopul greco-catolic al Clujului Ioan Fekete Negruţiu ş. a.), în anul reclǎdirii lui – 1821 (MDCCCXXI), atunci numit Lycevm Regivm (Liceu Regesc, adicǎ de Stat, deci nu romano-catolic). De observat cǎ denumirea Fondului era Fondul de Sudii Catolic (FVNDI  STVDI. CATH.), nu romano-catolic.

Fragment din textul Acordului de la Roma dintre Statul Român şi Vatican, din 1932. Subliniatǎ trecerea în administrarea Ordinariatului Catolic de Alba Iulia. Copie dupǎ « Monitorul Oficial » al României, Partea I, nr. 180 din 3 august 1932, p. 4788-4790.

Textul Decretului nr. 151 din 17 iulie 1948 de denunţare a Concordatului dintre Statul Român şî Vatican din 1927 şî a tuturor acordurilor ulterioare fǎcute pe baza acestui Concordat. Copie dupǎ « Monitorul Oficial » al României, Partea I, nr. 164 din 19 iulie 1948, p. 5964.