Vladimir Putin s-a adresat la Kremlin deputaţilor Dumei de Stat, membrilor Consiliului Federaţiei, regiunilor Rusiei şi reprezentanţilor societăţii civile
Președintele RUSIEI Vladimir PUTIN:
Domnilor membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, bună ziua. Reprezentanţii Republicii Crimeea şi ai Sevastopolului sunt aici printre noi, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului!
Dragi prieteni, ne-am adunat astăzi aici în legătură cu o problemă care are o semnificaţie vitală, istorică pentru noi. În Crimeea, a avut loc pe data de 16 Martie un referendum, în deplină concordanţă cu procedurile democratice şi cu normele internaţionale.
A participat mai mult de 82% din electorat şi 96% din acesta a votat în favoarea reunificării cu Rusia. Aceste numere vorbesc de la sine.
Pentru a înţelege motivele care stau la baza unei asemenea alegeri, este suficient să cunoşti istoria Crimeei şi ce anume au însemnat întotdeauna Rusia şi Crimeea una pentru alta.
Totul în Crimeea vorbeşte despre istoria şi măreţia noastră comună. Aici se găseşte oraşul Kherson, unde Prinţul Vladimir a fost botezat. Curajul său spiritual de a adopta ortodoxia, a constituit fundamentul pe care s-au clădit ulterior cultura, civilizaţia şi valorile umane care unesc popoarele din Rusia, Ucraina şi Bielorusia. Aici se găsesc de asemenea şi mormintele soldaţilor ruşi, a căror vitejie a adus Crimeea în Imperiul Rus. Crimeea înseamnă de asemenea şi Sevastopol – un oraş legendar cu o istorie remarcabilă, o fortăreaţă care serveşte drept loc de naştere al Flotei Ruse de la Marea Neagră. Crimeea esteBalaklava şi Kerci, Malahov şi Sapun-Gora. Fiecare dintre aceste locuri sunt dragi inimilor noastre, simbolizând gloria militară rusească şi valoarea sa remarcabilă.
Crimeea este un amestec unic al diferitelor popoare şi tradiţii. Acest lucru o face în mare măsură asemănătoare Rusiei, unde nici un grup etnic nu s-a pierdut de-a lungul secolelor. Ruşii şi ucrainenii, tătarii din Crimeea şi celelalte grupuri etnice au trăit cot la cot în Crimeea, păstrându-şi identitatea lor proprie, tradiţiile, limbile şi credinţele.
Populaţia actuală a Peninsulei Crimeea este de 2,2 milioane de oameni, din care aproape 1,5 milioane sunt ruşi, 350.000 sunt ucraineni care predominant consideră limba rusă ca limbă maternă şi circa 290-300.000 sunt tătari, care, aşa cum a arătat referendumul, înclină de asemenea înspre Rusia.
Într-adevăr, a fost o perioadă în care tătarii au fost trataţi incorect, exact la fel ca şi alte popoare în URSS. Despre acest lucru pot spune un singur lucru: au suferit milioane de oameni de diferite naţionalităţi în timpul acestor represiuni, dintre aceştia în primul rând au fost ruşii.
Tătarii din Crimeea s-au întors pe tărâmurile natale, cred că ar trebui să luăm toate măsurile politice şi legislative pentru a finaliza reabilitarea tătarilor, să-i repunem în drepturi şi să le restaurăm bunul renume.
Avem cel mai mare respect pentru popoarele şi toate grupurile etnice care trăiesc în Crimeea. Aceasta este casa lor, ţara lor natală şi ar fi drept – ştiu că populaţia locală sprijină acest lucru- pentru Crimeea să aibă trei limbi naţionale egale: rusa, ucraineana şi tătara.
Colegi,
În inimile şi în minţile oamenilor, Crimeea a fost întotdeauna o parte inseparabilă a Rusiei. Această convingere fermă este bazată pe adevăr şi dreptate şi a fost transmisă din generaţie în generaţie, peste timp, în orice împrejurări, în ciuda tuturor schimbărilor dramatice prin care ţara noastră a trecut de-a lungul întregului secol al XX-lea.
După revoluţie, bolşevicii, din diferite motive – Dumnezeu să-i judece –, au adăugat mari părţi din Sudul istoric al Rusiei, Republicii Ucraina. Acest lucru a fost făcut fără a se lua în considerare componenţa etnică a populaţiei iar astăzi, aceste regiuni formează sudul Ucrainei. Ulterior, în 1954, s-a luat decizia de a transfera regiunea Crimeei către Ucraina, împreună cu Sevastopol, în ciuda faptului că era un oraş de subordonare unională. Aceasta a fost iniţiativa personală a conducătorului Partidului Comunist Nikita Hruşciov. Ce anume a stat în spatele acestei decizii ale sale – o dorinţă de a câştiga sprijinul clasei politice ucrainene sau de a compensa pentru represiunile în masă din Ucraina anilor ’30 – asta e treaba istoricilor să afle.
Ceea ce contează astăzi, este faptul că decizia a fost luată cu o încălcare clară a normelor constituţionale chiar şi de atunci. Decizia a fost luată în culise. Şi normal, într-un stat totalitar nimeni nu s-a mai deranjat să întrebe cetăţenii din Crimeea sau Sevastopol, ei au fost puşi în faţa faptului împlinit. Bineînţeles, poporul s-a întrebat de ce dintr-o dată, Crimeea a devenit parte a Ucrainei. Dar per total – şi trebuie să spunem acest lucru clar, îl ştim cu toţii – decizia a fost tratată ca o banală formalitate deoarece teritoriul a fost transferat în interiorul unui singur stat. Pe vremea aceea era de neconceput faptul că Ucraina şi Rusia s-ar putea vreodată despărţi ca să devină două state diferite. Oricum, acest lucru s-a întâmplat.
Din nefericire, ceea ce părea imposibil a devenit o realitate, URSS a căzut. Lucrurile au evoluat într-atâta de rapid, încât puţină lume a realizat cât de dramatice sunt şi care vor fi consecinţele lor. Multă lume, atât din Rusia cât şi din Ucraina, la fel ca în celelalte republici, au sperat că CSI creată la acea vreme va deveni noua formă de statalitate. Li s-a spus că va fi o singură monedă, un singur spaţiu economic, forţe armate unite; oricum, toate aceste lucruri au rămas goale promisiuni, în timp ce marea ţară a dispărut. Doar în momentul în care Crimeea a ajuns să fie în altă ţară, Rusia a realizat de fapt că nu e doar furată, e jefuită.
În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem faptul că Rusia, prin lansarea acestei parade a suveranităţilor, a ajutat la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Iar când această prăbuşire a fost legalizată, toată lumea a uitat de Crimeea şi de Sevastopol – principala bază a Flotei Mării Negre. Milioane de oameni au mers la culcare seara într-o ţară şi s-au trezit în altele, devenind peste noapte minorităţi etnice în foste republici sovietice, în timp ce naţiunea rusă a devenit una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai mare grup etnic din lume care este despărţit prin graniţe.
Acum, după mulţi ani, am auzit rezidenţi ai Crimeei spunând că în 1991 au fost predaţi ca un sac de cartofi. Este greu să-i contrazici. Şi cum e cu statul rus? Cum e cu statul rus? A acceptat situaţia cu smerenie. Această ţară a trecut prin asemenea vremuri grele încât efectiv nu a putut să-şi apere interesele. În orice caz, poporul nu s-a putut împăca cu această nedreptate istorică strigătoare la cer. În toţi aceşti ani, cetăţeni şi multe personalităţi publice au tot revenit la această problemă, spunând că de fapt Crimeea este pământ istoric rusesc şi că Sevastopol este un oraş rus. Da, cu toţii am ştiut asta în inimile şi minţile noastre, dar trebuia să mergem înainte ignorând realitatea pentru a ne putea construi relaţiile de bună vecinătate cu Ucraina pe fundamente noi. În acest timp, relaţiile noastre cu Ucraina, cu poporul frate ucrainean au fost întotdeauna şi vor rămâne de cea mai mare importanţă pentru noi. (aplauze)
Astăzi, putem vorbi deschis despre acest lucru, şi aş dori să vă împărtăşesc câteva detalii ale negocierilor care au avut loc la începutul anilor 2000. Preşedintele de atunci al Ucrainei, dl. Kucima, mi-a cerut să grăbesc procesul de delimitare a graniţelor ruso-ucrainiene. La acea vreme, procesul practic stagna. Rusia părea că a recunoscut Crimeea ca fiind o parte a Ucrainei, dar nu avuseseră loc negocieri cu privire la delimitarea graniţelor. În ciuda complexităţii situaţiei, am emis imediat instrucţiuni agenţiilor ruseşti guvernamentale ca să-şi accelereze munca pentru a documenta graniţele, astfel încât fiecare a înţeles clar că prin acceptarea delimitării graniţelor, am admis de facto şi de jure faptul că Peninsula Crimeea era teritoriu ucrainean, închizând astfel disputa.
Am cedat în faţa Ucrainei nu doar cu privire la Crimeea, dar şi în chestiuni mai complicate, cum ar fi graniţa maritimă în Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci. Motivul pentru care am procedat aşa la acel moment a fost faptul că pentru noi au contat cel mai mult bunele relaţii cu Ucraina iar acestea nu trebuiau să cadă victime ale unui impas generat de dispute teritoriale. În orice caz, ne-am aşteptat ca Ucraina să rămână pentru noi un vecin bun, am sperat ca cetăţenii ruşi şi vorbitorii de rusă din Ucraina, în special din sud-est şi din Crimeea să trăiască într-un stat prietenos, democratic şi civilizat care le va apăra drepturile la nivelul standardelor legilor internaţionale. Oricum, situaţia nu a evoluat în această direcţie. Au fost făcute nenumărate încercări de a-i dezmoşteni pe ruşi de amintirile lor istorice, chiar şi de limba lor, şi să fie supuşi asimilării forţate. Ba mai mult decât atât, ruşii, ca orice alţi cetăţeni ai Ucrainei suferă din cauza crizei politice şi statale constantă care zguduie ţara în ultimii peste 20 de ani.
Înţeleg de ce poporul ucrainean a dorit schimbarea. Au îndurat destule de la autorităţile care au fost la putere pe durata anilor de independenţă a Ucrainei. S-au tot perindat preşedinţi, prim-miniştri şi parlamentari, dar atitudinea lor faţă de ţară şi de popor a rămas la fel. Au muls ţara, s-au luptat între ei pentru putere, proprietăţi şi bani şi nu le-a păsat prea mult de poporul de rând. Nu s-au mirat de ce milioane de cetăţeni ucraineni nu au văzut nici o perspectivă acasă şi au mers în alte ţări pentru a munci ca zilieri. Aş dori să subliniez acest lucru: nu au plecat în vreun Silicon Valley, dar au plecat ca să devină zilieri. Doar în ultimul an aproape 3 milioane de oameni şi-au găsit astfel de slujbe în Rusia. Potrivit unor surse, în 2013 câştigurile lor în Rusia au totalizat peste 20 de miliarde de dolari, care este aproximativ 12% din PIB-ul Ucrainei.
Aş dori să reiterez faptul că îi înţeleg pe aceia care au ieşit în Maidan cu sloganuri paşnice împotriva corupţiei, managementului de stat ineficient şi sărăciei. Dreptul la proteste paşnice, proceduri democratice şi alegeri există tocmai pentru a înlocui autorităţi care nu mulţumesc poporul. Oricum, cei care au fost în spatele ultimelor evenimente din Ucraina au avut o agendă diferită: se pregăteau pentru o altă preluare a guvernării, doreau să preia cu orice preţ puterea. Au recurs la teroare, crimă şi revolte. Cei care au executat această lovitură de stat sunt naţionaliştii, neo-naziştii, rusofobii şi anti-semiţii şi continuă să conducă în Ucraina chiar şi astăzi.
Noile aşa-numite autorităţi, au început prin a introduce un proiect de lege pentru a revizui politica limbilor, care a fost o încălcare directă a drepturilor minorităţilor. Oricum, au fost imediat „disciplinaţi” de către sponsorii străini ai acestor aşa-numiţi politicieni. Trebuie să admitem faptul că mentorii acestor autorităţi actuale sunt inteligenţi şi îşi dau bine seama la ce ar putea conduce clădirea unui astfel de stat pur etnic ucrainean. Acest proiect de lege a fost abandonat, dar în mod clar e pus de-o parte pentru viitor. Nu prea mai sunt menţionări la această tentativă acum, probabil în baza prezumţiei că poporul are memorie scurtă. Totuşi, putem cu toţii vedea clar intenţiile acestor moştenitori ideologici ai lui Bandera, complicele lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Este de asemenea evident faptul că la ora actuală nu există o autoritate executivă legitimă în Ucraina, nimeni cu care să discuţi. Multe agenţii guvernamentale au fost preluate de impostori, dar ei nu au controlul în ţară, câtă vreme ei – şi aş vrea să subliniez asta – sunt de cele mai multe ori controlaţi de radicali. În unele cazuri, ai nevoie de un permis special din partea militanţilor din Maidan pentru a te întâlni cu anumiţi miniştri ai guvernului actual. Nu glumesc, aceasta este realitatea.
Aceia care s-au opus loviturii de stat au fost imediat ameninţaţi cu reprimarea. Normal, prima vizată a fost Crimeea, Crimeea cea vorbitoare de limba rusă. Din această cauză rezidenţii din Crimeea şi Sevastopol s-au întors spre Rusia, cerând ajutor pentru a-şi putea apăra drepturile şi vieţile, pentru a preveni evenimente precum cele care se dezvăluiau şi încă urmează la Kiev, Doneţk, Harkov şi în alte oraşe ucrainene. Normal, nu puteam ignora acest apel; nu puteam să abandonăm Crimeea şi pe rezidenţii săi pradă deznădejdii. Aceasta ar fi fost o trădare şi din partea noastră.
În primul rând, a trebuit să ajutăm la crearea condiţiilor astfel că, pentru prima oară în istorie, rezidenţii Crimeei au putut să-şi exprime liber şi paşnic dorinţele cu privire la propriul viitor. Totuşi, ce auzim din partea colegilor noştri din Europa de Vest şi America de Nord? Ei spun că violăm normele legii internaţionale. În primul rând este un lucru bun că în sfârşit îşi amintesc că există un astfel de lucru precum legea internaţională – mai bine mai târziu decât niciodată.
În al doilea rând, şi cel mai important - ce anume violăm noi mai exact? E adevărat, preşedintele Federaţiei Ruse a primit permisiunea Camerei Superioare a Parlamentului de a utiliza Forţele Armate în Crimeea. În orice caz, strict vorbind, nimeni n-a acţionat în baza acestei permisiuni încă. Forţele Armate ale Rusiei niciodată n-au intrat în Crimeea, ele erau deja acolo în conformitate cu o înţelegere internaţională. Într-adevăr, am trimis întăriri trupelor de-acolo; totuşi – acesta este ceva ce aş dori ca toată lumea să audă şi să ştie - noi nu am depăşit limita de personal a Forţelor noastre Armate din Crimeea care este limitată la 25.000 de oameni, deoarece nu a fost nevoie.
Următorul lucru. Consiliul Suprem din Crimeea s-a raportat la Carta Naţiunilor Unite, care vorbeşte despre dreptul naţiunilor la autodeterminare, astfel că şi-a declarat independenţa şi s-a decis să organizeze un referendum. Întâmplător, aş dori să vă reamintesc faptul că atunci când Ucraina s-a separat de URSS a făcut exact acelaşi lucru, aproape cuvânt cu cuvânt. Ucraina s-a folosit de acest drept, pe când rezidenţilor Crimeei le este refuzat. De ce asta?
Ba mai mult decât atât, autorităţile din Crimeea au făcut referire şi la binecunoscutul precedent Kosovo – un precedent pe care colegii noştri vestici l-au creat ei înşişi într-o situaţie foarte similară, când au decis că separarea unilaterală a Kosovo de Serbia, exact ceea ce face Crimeea acum, este legitim şi nu are nevoie de nici o permisiune din partea autorităţilor centrale ale ţării. Conform Articolului 2, Capitolul 1 din Carta Naţiunilor Unite, Curtea Internaţională a ONU a fost de-acord cu această abordare şi a făcut următorul comentariu în Decizia sa din 22 iulie 2010, şi citez, „nici o interdicţie generală nu va trebui să interfereze din practica Consiliului de Securitate cu privire la declaraţiile de independenţă” şi „ legea generală internaţională nu conţine nicio interdicţie cu privire la declaraţiile de independenţă”. Clar şi limpede, cum ar spune dânşii.
Nu-mi place să mă bazez pe citate dar, în acest caz, nu pot să mă abţin. Aici este un citat dintr-un alt document oficial: în Declaraţia Scrisă a Statelor Unite ale Americii din 17 aprilie 2009, introdusă la aceeaşi Curte Internaţională a ONU în legătură cu audierile în cazul Kosovo. Şi din nou citez, „Declaraţiile de Independenţă pot, şi de cele mai multe ori o fac, încălca legislaţia domestică. Oricum, acest lucru nu le face să fie şi încălcări ale legilor internaţionale” închei citatul. Ei au scris asta, au împrăştiat-o în toată lumea, au convins pe toţi iar acum sunt ultragiaţi. În legătură cu ce? Acţiunile poporului crimeean se încadrează perfect în aceste instrucţiuni, aşa cum erau. Din anumite motive, lucruri cărora li s-au permis albanezilor kosovari (şi avem tot respectul pentru ei), ruşilor, ucrainenilor şi tătarilor din Crimeea nu le sunt permise. Din nou, ne mirăm de ce.
Continuăm să tot auzim din partea Statelor Unite şi a Europei de Vest faptul că Kosovo este vreun caz special. Ce anume îl face atâta de special în ochii colegilor noştri? Aflăm că este din cauza faptului că în Kosovo au fost aşa de multe pierderi de vieţi omeneşti. Este acesta un argument legal? Regulile Curţii Internaţionale nu fac referire la aşa ceva. Acesta nu este nici măcar dublu standard, ci este un cinism uimitor, primitiv, brut. Unii ar trebui să nu mai facă chiar absolut orice pentru a-şi urmări interesele, numind exact acelaşi lucru ca fiind alb astăzi şi negru mâine. Pornind de la această logică, ar trebui să ne asigurăm de-acum încolo că fiecare conflict conduce la pierderi de vieţi omeneşti. O voi spune clar - dacă unităţile locale de auto-apărare crimeene nu ar fi luat situaţia sub control, acolo ar fi putut fi de asemenea pierderi de vieţi omeneşti. Din fericire acest lucru nu s-a întâmplat. Nu a fost nici măcar o singură confruntare armată în Crimeea şi nici o victimă. De ce credeţi că a fost aşa? Răspunsul este simplu: pentru că a fost foarte greu, practic imposibil să lupţi împotriva voinţei poporului. Aici aş dori să le mulţumesc soldaţilor ucraineni – şi este vorba de 22.000 de oameni sub jurământ, complet înarmaţi. Aş dori să le mulţumesc acelor militari ucraineni care s-au abţinut de la vărsarea de sânge şi nu şi-au năclăit în sânge uniformele.
Referitor la acest lucru, îmi mai vin în minte şi alte gânduri. Ei tot vorbesc despre o intervenţie rusă în Crimeea, un fel de agresiune. Este ciudat să auzi aşa ceva. Nu-mi pot aminti din istorie despre nici măcar un singur caz de agresiune în care să nu se tragă nici măcar un singur foc şi să nu existe nici o victimă umană.
Colegi,
Situaţia din Ucraina reflectă în oglindă ceea ce se întâmplă şi s-a întâmplat în lume de-a lungul ultimelor decade. După dispariţia bipolarităţii de pe planeta noastră, nu mai avem stabilitate. Instituţiile internaţionale cheie nu devin mai puternice, dimpotrivă, în multe dintre cazuri acestea se degradează în mod trist. Partenerii noştri vestici, conduşi de Statele Unite ale Americii preferă să nu se lase ghidaţi de legile internaţionale în practicile lor politice, ci de regula pistolului. Au ajuns în exclusivitatea şi excepţionalismul lor să creadă că pot decide destinele lumii, că doar ei pot avea dreptate. Acţionează la bunul lor plac peste tot, utilizează forţa împotriva statelor suverane, construiesc coaliţii bazate pe principiul „dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră”. Pentru a face această agresiune să pară legitimă, forţează rezoluţiile necesare din partea organizaţiilor internaţionale şi, dacă din diverse motive acest lucru nu funcţionează, pur şi simplu ignoră Consiliul de Securitate şi ONU, în general.
Acest lucru s-a întâmplat în Iugoslavia, ne amintim 1999 foarte bine. A fost greu de crezut, chiar şi văzând cu proprii ochi, că la sfârşit de secol XX, una din capitalele europene, Belgradul; a fost sub atac de rachete timp de câteva săptămâni, şi doar după aceea a urmat intervenţia adevărată. A fost vreo Rezoluţie a Consiliului de Securitate pe acest subiect, permiţând aceste acţiuni? Nimic de acest gen. Şi după aceea au lovit Afghanistan, Irak şi au încălcat în mod direct rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU referitoare la Libia unde, în loc să impună aşa-numita zonă de „cer închis” deasupra ţării, au început de asemena să o bombardeze.
A fost o serie întreagă de revoluţii controlate „colorate”. În mod clar, oamenii naţiunilor unde acestea au avut loc erau obosiţi de tiranie, de sărăcie şi de lipsa perspectivelor, dar de aceste sentimente s-a profitat în mod cinic. Acestor naţiuni le-au fost impuse standarde care în niciun caz nu au corespuns cu modul lor de viaţă, tradiţiile sau culturile acestor popoare. Drept urmare, în loc de democraţie şi libertate, în acele locuri a fost haos, răbufniri de vioolenţă şi revolte. Primăvara Arabă s-a transformat în Iarna Arabă.
O situaţie similară s-a dezvăluit şi în ucraina. În 20054, pentru a împinge candidatul necesar în alegerile prezidenţiale, s-au gândit la un fel de runda a 3-a care nu era stipulată în lege. A fost absurdă şi o batjocură la adresa Constituţiei. Iar acum, au aruncat în joc o armată de militanţi bine organizată şi echipată.
Înţelegem ceea ce se întâmplă, înţelegem că aceste acţiuni au fost îndreptate împotriva Ucrainei, a Rusiei şi împotriva Integrării Eurasiatice. Şi toate acestea în timp ce Rusia se dădea de ceasul morţii să angajeze un dialog cu colegii noştri din Vest. Noi propunem în mod constant cooperare în toate problemele-cheie, vrem să întărim nivelul nostru de încredere reciprocă şi ne dorim relaţii egale, deschise şi corecte. Dar nu am văzut nici un gest de reciprocitate.
Dimpotrivă, ne-au minţit de multe ori, au luat decizii pe la spatele nostru, ne-au pus în faţa faptelor împlinite. Acest lucru s-a petrecut cu expansiunea NATO către Est, la fel cu plasarea de infrastructură militară la graniţele noastre. Continuă să ne spună acelaşi lucru: „Ei bine, acest lucru nu vă priveşte.”. Este foarte uşor să zici acest lucru.
S-a întâmplat cu amplasarea scutului anti-rachetă, în ciuda tuturor temerilor şi protestelor noastre, proiectul este în lucru şi avansează. S-a întâmplat cu tergiversarea nesfârşită a discuţiilor referitoare la emiterea de vize, cu promisiunile referitoare la concurenţa loială şi accesul liber la pieţele mondiale.
Astăzi, suntem ameninţaţi cu sancţiuni, dar deja suferim multe limitări, unele care sunt chiar de mare importanţă pentru noi, economia şi naţiunea noastră. De exemplu, încă de pe vremea Războiului Rece SUA şi, implicit alte naţiuni, au restricţionat la vânzarea către URSS a unei liste lungi de tehnologii şi echipamente, creând în acest sens lista Comitetului de Coordonare pentru Controlul Multilateral al Exportului. Astăzi, deşi acestea au fost eliminate de formă, în realitate multe limitări încă-şi produc efectele.
Pe scurt, avem toate motivele să credem că politica infamă de închidere şi izolare, dusă în secolele XVIII, XIX şi al XX-lea, continuă şi în zilele noastre. Ei încearcă în mod continuu să ne înghesuie într-un colţ, deoarece avem o poziţie independentă, pentru că ne-o menţinem şi pentru că numim lucrurile deschis, aşa cum sunt ele, şi nu ne angajăm în ipocrizii. Dar există o limită la orice. Iar în cazul Ucrainei, partenerii noştri vestici au încălcat limita acţionând în mod iresponsabil şi neprofesional.
La urma urmei, erau perfect conştienţi de faptul că există milioane de ruşi care trăiesc în Ucraina şi Crimeea, trebuie că le-a lipsit cu desăvârşire instinctul politic şi bunul simţ ca să nu intuiască consecinţele propriilor acţiuni. Rusia s-a găsit într-o situaţie din care nu mai putea da înapoi. Dacă vei comprima arcul de tot, până la limită, acesta se va destinde brusc, cu putere. Trebuie să vă reamintiţi acest lucru întotdeauna.
Astăzi, este imperativ să punem punct acestei isterii, să dezminţim retorica Războiului Rece şi să acceptăm un fapt evident: Rusia e un participant independent şi activ în cadrul afacerilor internaţionale; la fel ca şi celelalte ţări are propriile interese naţionale care trebuiesc luate în seamă şi respectate.
În acelaşi timp, suntem recunoscători tuturor celor care au înţeles acţiunile noastre în Crimeea, suntem recunoscători poporului chinez, ai cărui lideri au apreciat tot timpul situaţia din Ucraina şi Crimeea luând în considerare contextul complet istoric şi politic, apreciem în mod deosebit abţinerea şi obiectivitatea Indiei.
Astăzi, aş dori să mă adresez poporului Statelor Unite ale Americii, poporul care încă de la constituirea propriei naţiuni şi adoptarea Declaraţiei de Independenţă, a ţinut mândru libertatea deasupra a orice altceva. Dorinţa liberă a rezidenţilor Crimeei de a-şi decide singuri propria soartă nu este un astfel de deziderat? Vă rugăm să ne înţelegeţi.
Cred că europenii, în primul rând şi cel mai tare, germanii, mă vor înţelege de asemenea. Permiteţi-mi să vă reamintesc faptul că pe parcursul negocierilor politice pentru unificarea Germaniilor de Est şi de Vest, la nivel de experţi, la un nivel foarte înalt, anumite naţiuni care le erau şi atunci şi acum aliate, nu au sprijinit unificarea. În orice caz, naţiunea noastră a sprijinit în mod neechivoc dorinţa sinceră, de neoprit a germanilor pentru unitate naţională.Sunt sigur că nu aţi uitat acest lucru şi mă aştept ca cetăţenii Germaniei să sprijine de asemenea aspiraţiile ruşilor, ale Rusiei istorice de a-şi restaura unitatea.
Aş dori de asemenea să mă adresez poporului Ucrainei. Aş dori la modul sincer să ne înţelegeţi: nu vrem să vă facem rău în niciun fel sau să vă rănim sentimentele naţionale. Am respectat întotdeauna integritatea teritorială a statului ucrainean, întâmplător nu în acelaşi mod în care au făcut-o cei care au sacrificat unitatea Ucrainei pentru scopurile lor politice. Flutură tot felul de sloganuri despre măreţia Ucrainei, dar ei sunt cei care au făcut totul ca naţiunea să se dividă. Nesupunerea civică de astăzi le stă în întregime pe conştiinţă. Aş dori să mă auziţi dragi prieteni. Nu-i credeţi pe cei care vă spun să vă temeţi de Rusia, strigând în gura mare că vor urma alte regiuni după Crimeea. Nu dorim să dividem Ucraina, nu avem nevoie de asta. Cât despre Crimeea, aceasta va rămâne un teritoriu rusesc, ucrainean şi tătar. O repet, exact aşa cum a fost pentru secole, va fi casa tuturor popoarelor care trăiesc acolo. Ceea ce nu va fi şi nu va face niciodată, este să calce pe urmele lui Bandera!
Crimeea este moştenirea noastră istorică şi un foarte important factor în stabilitatea regională. Iar acest teritoriu strategic trebuie să facă parte dintr-o lungă şi stabilă suveranitate care, astăzi, poate fi doar rusească. Altfel dragi prieteni (mă adresez atât Ucrainei cât şi Rusiei), atât voi cât şi noi – ruşii şi ucrainienii – am putea pierde Crimeea cu totul, iar asta s-ar putea întâmpla într-o perspectivă istorică apropiată. Vă rog să vă gândiţi la acest lucru.
Permiteţi-mi să specific şi faptul că am auzit declaraţii de la Kiev despre Ucraina care în curând va adera la NATO. Ce ar fi însemnat acest lucru pentru Crimeea şi Sevastopol în viitor? Ar fi însemnat că marina NATO ar fi fost chiar acolo în acest oraş al gloriei militare ruseşti iar acest lucru ar fi creat nu doar o iluzorie, ci şi o cât se poate de reală ameninţare pentru toată Rusia de sud. Toate aceste lucruri puteau deveni realitate dacă nu ar fi fost alegerea poporului crimean şi aş dori să le mulţumesc pentru aceasta.
Totuşi aş dori să spun că nu ne opunem cooperării cu NATO, în mod clar nu e cazul de aşa ceva. Din cauza tuturor proceselor interne din interiorul organizaţiei, NATO rămâne o alianţă militară iar noi suntem împotriva faptului de a avea o alianţă militară care se instalează ca acasă fix în curtea din spatele casei noastre sau pe teritoriul nostru istoric. Pur şi simplu nu pot să-mi imaginez că vom călători la Sevastopol pentru a vizita marinari NATO. Bineînţeles, mulţi dintre ei sunt nişte tipi nemaipomeniţi, dar mai degrabă aş dori să vină ei să ne viziteze, să fie oaspeţii noştri, decât invers.
Aş dori să vă spun deschis că ne doare inima să vedem ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina, să vedem suferinţele poporului şi nesiguranţa lor despre cum vor trece de ziua de astăzi şi ce-i aşteaptă mâine. Îngrijorarea noastră este de înţeles deoarece nu numai că suntem vecini apropiaţi, dar cum am mai zis, suntem acelaşi popor. Kievul e mama oraşelor ruseşti. Originea noastră comună e Rusia Antică şi nu putem trăi unii fără alţii.
Permiteţi-mi de asemenea să mai spun un lucru. În Ucraina trăiesc milioane de ruşi şi vorbitori de limba rusă şi vor continua să o facă. Rusia le va apăra întotdeauna interesele, utilizându-şi mijloacele politice, diplomatice şi legale. Ar fi în interesul propriu al Ucrainei să se asigure în mod prioritar că drepturile şi interesele acestor oameni sunt protejate în totalitate. Acest lucru este garanţia stabilităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.
Vrem să fim prieteni cu Ucraina şi ne dorim ca Ucraina să fie o ţară puternică, suverană şi autosuficientă. La urma urmei, Ucraina este unul dintre cei mai mari parteneri ai noştri. Avem multe proiecte comune şi cred în succesul acestora, indiferent de dificultăţile curente. Şi cel mai important, dorim ca în Ucraina să domnească pacea şi armonia şi suntem pregătiţi să lucrăm împreună cu alte ţări pentru a facilita şi sprijini acest lucru. Dar, cum am mai spus, doar însuşi poporul ucrainean poate să-şi facă ordine în propria casă.
Rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, întreaga Rusie v-a admirat curajul, demnitatea şi eroismul. Voi aţi decis viitorul Crimeei. Am fost foarte apropiaţi zilele acestea, sprijinându-ne unii pe alţii. Acestea au fost sentimente sincere de solidaritate. Trebuie să existe astfel de puncte de turnură istorice ca o naţiune să-şi demonstreze maturitatea şi puterea de spirit. Poporul rus şi-a arătat această maturitate şi putere prin sprijinul lui unit pentru proprii compatrioţi.
Fermitatea poziţiei de politică externă a Rusiei în această problemă îşi trage fermitatea din voinţa a milioanelor de oameni ai poporului nostru, unitatea noastră naţională şi din sprijinul principalelor forţe politice şi publice ale ţării noastre. Aş vrea să mulţumesc tuturor pentru acest spirit patriotic, tuturor fără nicio excepţie. Acum, ar trebui să continuăm şi să menţinem acest fel de consolidare astfel încât să putem surmonta toate misiunile pe care ţara noastră le va avea de înfruntat pe drumul său înainte.
Evident, ne vom lovi de opoziţie externă, dar asta este o decizie pe care va trebui să o luăm pentru noi înşine. Suntem pregătiţi pentru a ne apăra interesele naţionale în mod corespunzător, sau ne vom preda de fiecare dată, retrăgându-ne cine ştie unde? Câţiva politicieni vestici deja ne ameninţă nu numai cu sancţiuni, dar şi cu perspectiva creşterii unor probleme serioase pe plan intern. Aş dori să ştiu mai exact ce anume au în cap: acţiunea prin intermediul unei coloane a 5-a, această adunătură disparată de „trădători naţionali”, sau doresc să ne pună într-o situaţie de înrăutăţire a situaţiei economice şi sociale astfel încât să se provoace nemulţumiri publice? Considerăm astfel de afirmaţii ca fiind iresponsabile şi în mod clar de un ton agresiv şi le vom răspunde în mod corespunzător. În acelaşi timp, niciodată noi nu vom căuta confruntări cu partenerii noştri, fie din Est sau din Vest, dimpotrivă, vom face tot ceea ce putem pentru a clădi relaţii de vecinătate civilizate şi bune aşa cum se presupune a fi în lumea modernă.
Colegi,
Înţeleg oamenii din Crimeea care au pus întrebarea de la referendum în cel mai clar mod posibil: Crimeea ar trebui să fie cu Ucraina, sau cu Rusia? Putem spune cu siguranţă că autorităţile din Crimeea şi Sevastopol, autorităţile legislative, atunci când au formulat întrebarea, au dat deoparte interesele de grup şi politice şi au lăsat în faţă doar interesele fundamentale ale poporului. Circumstanţele specifice din punct de vedere istoric, al populaţiei, politic şi economic ar fi făcut ca orice altă opţiune propusă, oricât de tentantă – dar fragilă şi temporară- ar fi fost la prima privire, ar fi dus în viitor la o înrăutăţire a situaţiei de-acolo, care ar fi avut efecte dezastuoase asupra vieţii oamenilor. Astfel, oamenii din Crimeea au decis să pună întrebarea într-un mod ferm şi fără compromisuri, fără zone gri. Referendumul a fost corect şi transparent iar poporul Crimeei şi-a exprimat în mod clar şi convingător voinţa şi au spus că vor să fie cu Rusia.
De asemenea, Rusia va avea de luat o decizie grea luând în seamă diversele considerente de ordin intern şi extern. Ce anume cred oamenii aici în Rusia? Aici, ca în orice altă ţară democratică, oamenii au puncte de vedere diferite, dar aş vrea să subliniez faptul că majoritatea absolută a poporului nostru sprijină ceea ce se întâmplă. Cele mai noi sondaje de opinie efectuate aici în Rusia, arată că 95% din populaţie crede că Rusia ar trebui să protejeze interesele ruşilor şi al celorlalte grupuri etnice din Crimeea – 95% dintre cetăţenii noştri. Mai mult de 83% dintre ei cred că Rusia ar trebui să facă acest lucru, chiar dacă ar complica relaţiile noastre cu alte ţări. Un total de 86% din poporul nostru vede Crimeea ca şi cum încă ar fi teritoriu rusesc şi parte a pământurilor ţării noastre. Şi o altă cifră în mod special importantă, care corespunde exact cu rezultatul referendumului din Crimeea: aproape 92% din poporul nostru susţine reunificarea Crimeei cu Rusia. Prin aceasta, vedem că majoritatea covârşitoare a poporului din Crimeea şi majoritatea absolută a poporului Federaţiei Ruse sprijină reunificarea Rusiei cu Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol.
Acum, acest lucru este o problemă a deciziei politice proprii a Rusiei şi orice decizie în acest caz poate fi bazată doar pe voinţa populară, deoarece poporul este izvorul de bază al oricărei autorităţi.
Membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, astăzi, în acord cu voinţa poporului, voi remite Adunării Federale o cerere de a lua în considerare o Lege Constituţională pentru crearea a două noi entităţi constituente în cadrul Federaţiei Ruse: Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol şi ratificarea Tratatului de admitere a Crimeei şi a Sevastopolului în cadrul Federaţiei Ruse, care deja este pregătit pentru a fi semnat. Mă bazez în continuare pe sprijinul dumneavoastră.
