marți, 25 august 2015

Constantin COJOCARU. APEL LA SOLIDARITATE NAŢIONALĂ. Legea 217/2015 trebuie abrogată

APEL LA SOLIDARITATE  NAŢIONALĂ
Legea 217/2015 trebuie abrogată



  1. Zilele trecute, m-am întâlnit cu domnul Ioan Roşca, la solicitarea acestuia, care mi-a prezentat îngrijorările sale legate de intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2015, cunoscută şi sub denumirea de „Legea antilegionară”, şi m-a rugat ca, în calitatea pe care o am, aceea de Preşedinte al Partidului Poporului, să sesisez Curtea Constituţională împotriva acestei legi, vădit antiromânească şi vădit neconstituţională.
  1. Domnul Roşca mi-a sugerat să urmăresc intervenţiile sale la unele posturi de televiziune, pe această temă. I-am urmărit intervenţiile televizare şi l-am felicitat pentru modul în care a încercat să apere drepturile legitime şi constituţionale ale românilor.
  1. Din păcate, zbaterile domnului Ioan Roşca şi altor români oripilaţi de prevederile acestei monstrozităţi legislative nu au nici cea mai mică şansă să oprescă punerea lor în practică, atâta timp cât rămân în picioare prevederile actualei Constituţii şi ale sistemului juridic construit în baza acesteia.
  1. a) se pronuntă asupra constituţionalitătii legilor, ÎNAINTE de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţţii celor doua Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
  1. Curtea Constituţională a României s-a pronunţat, deja, asupra mai multor excepţii de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti de cetăţeni ai României. Prin Deciziile sale nr. 67/2005, 293/2006, 37/2009, Curtea Constituţională a României a stabilit că prevederile respectivei ordonanţe NU CONTRAVIN Constituţiei.
  1. Iată, ce spun articolele 4, 5 şi 6 din ordonanţa la care fac referire Deciziile Curţii Constituţionale.
  1. Titlul OUG nr. 31/2002 este „Ordonanţă de urgenţă privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist, sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.”
  1. Introducerea cuvântului LEGIONAR, în titlul legii, imediat după cuvântul FASCIST, se datorează faptului că, în cei 13 ani de aplicare a prevederilor OUG 31/2002 nu s-a putut demonstra, cu argumente ŞTIINŢIFICE, JURIDICE, că Mişcarea Legionară din România a avut un caracer fascist, rasist sau xenofob. Aşa s-a ajuns la concluzia că este nevoie de incriminarea acestei mişcări printr-o lege adoptată de un parlament incompetent şi iresponsabil, care se sustituie puterii judecătoreşti, încălcând Constituţia.
  1. Soţii Ceauşescu sunt singurele persoane condamnate, în România, pentru săvârşirea infracţiunii de GENOCID. Acum, în anul în care a dost adoptată şi promulgată Legea 217/2015, ştim cât de corect, de legal, a fost procesul prin care cei doi au fost judecaţi şi asasinaţi.
  1. Principalele obiective ale adoptării OUG nr. 31/2002, devenite şi mai evidente după adoptarea Legii 217/2015, sunt următoarele:
  1. Legea 217/2015 este o lege nedemocratică şi antiromânească. Ea trebuie abrogată. Odată cu întregul sistem juridic creat în baza Constituţiei adoptată în 1991 şi revizuită în 2003.
  1. Dacă nu îi oprim NOI, autorii Legii 217/2015, ca şi ai Legii 15/1990, ai legilor privatizărilor, restituirilor şi retrocedărilor, vor merge şi mai departe şi ne vor pricopsi cu legii tot mai aberante.


Am urmărit şi urmăresc, în contimuare, lansarea de către domnul Ioan Roşca o unei petiţii online de strângere de semnături pentru susţinerea cererii domniei sale adresată Avocatului Poporului în vederea  sesizării Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea acestei legi. Am şi semnat această petiţie.
  
Iată ce prevede articolul 146 din Constituţia României referitor la atribuţiile Curţii Constituţionale legate de constituţionalitatea legilor:

”ARTICOLUL 146
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
………………………………………………………………………………………………………………………………………..d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; EXCEPŢIA de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi DIRECT de Avocatul Poporului.”

Deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi obligatorii şi nu există situaţie în care Curtea să fi revenit asupra vreuneia din deciziile sale.

„Art. 4 – (1) Răspândirea sau vânzarea, prin orice mijloace, ori confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe, precum şi deţinerea, în vederea răspândirii sau vânzării, a unor astfel de simboluri se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 5 – (1) Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 6 – Negarea, contestarea, aprobarea sau justificarea, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului, genocidului sau a crimelor contra umanităţii ori a efectelor acestora se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă.”

Iată şi ce spun Articolele 29, 30 şi 31 din Constituţia României:

„ARTICOLUL 29 – LIBERTATEA CONŞTIINŢEI
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite SUB NICI O FORMĂ. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
ARTICOLUL 30 – LIBERTATEA DE EXPRIMARE
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt INVIOLABILE.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
ARTICOLUL 31 – DREPTUL LA INFORMAŢIE
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.”

Nu este nevoie să fii doctor în drept constituţional ca să constaţi că cele trei articole din OUG nr. 31/2002 sunt în totală contradicţie cu prevederile Constituţiei României. Este suficient să poţi citi şi să ai bun simţ.
Actuala Constituţie a României este o farsă, care nu permite poporului să exercite puterea politică, suveranitatea naţională. Puterea a fost furată de cei care controlează statul, de oligarhi. Poporul român nu poate să adopte sau să abroge o lege strâmbă, aşa cum poate, de exemplu, poporul elveţian.

Legea 217/2015 modifică titlul actului normativ, care devine “Ordonanţă de urgenţă privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, LEGIONAR, rasist, sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni DE GENOCID, CONTRA UMANITĂŢII ŞI DE CRIME DE RĂZBOI.”
Modificarea titlului se transmite, apoi, în tot textul actului normativ.

Caracterul criminal al oricărui regim politic, al oricărei mişcari politice nu poate fi stabilit decât printr-o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti. Nu prin lege. Şi nici prin declaraţii politice, fie ele şi în faţa Parlamentului ţării.

Prezenţa lui Ceuşescu în dezbaterea şi în conştiinţa publică, cu bunele şi relele lui, a devenit deosebit de primejdioasă pentru asasinii lui, pentru autorii loviturii de stat din decembrie 1989 şi ai regimului politic mafiot, cleptocratic, antiromânesc, impus ţării de atunci încoace.

9.1. Ascunderea adevărului despre cauzele care au dus la apariţia Mişcării Legionare în România şi despre rolul jucat de această mişcare în istoria României;
9.2. Ascundrea adevărului despre lupta dusă de  Mişcarea Legionară împotriva oligarhiei evreieşti din România interbelică;
9.3. Ascunderea adevărului despre lovitura de stat din 23 august 1944 şi despre consecinţele acesteia asupra istoriei poporului român;
9.4. Ascunderea adevărului despre rolul jucat de cominterniştii evrei în instaurarea regimului comunist în România;
9.5. Ascunderea adevărului despre rolul jucat de cominterniştii evrei în genocidul antiromânesc săvârşit de statul comunist;
9.6. Ascunderea adevărului despre comportamentul poporului şi statului român, condus de Ion Antonescu, faţă de evrei, în timpul celui de al doilea război mondial;
9.7. Ascunderea adevărului despre rolul transnaţionalilor evrei în lovitura de stat din 22 decembrie 1989 şi despre consecinţele acesteia asupra istoriei poporului român;
9.8. Ascunderea adevărului despre rolul jucat de transnaţionalii evrei în instaurarea regimului cleptocratic postcomunist;
9.9. Ascunderea adevărului despre rolul jucat de transnaţionalii evrei în genocidul antiromânesc săvârşit de statul cleptocratic postcomunist;
9.10. Împiedicarea judecării şi condamnării celor care se fac vinovaţi de genocidul antiromânesc din ultimii 70 de ani;
9.11 Împiedicarea luptei poporului român pentru abolirea regimului politic cleptocratic instaurat în România de către autorii loviturii de stat din decembrie 1989.

Putem să-i oprim.
Îi invit pe toţi românii de bună credinţă să ne UNIM şi să parcurgem, împreună, următorii paşi către libertate şi demnitate :
11.1. Participarea Partidului Poporului la alegerile locale şi parlamentare din anul 2016, cu candidaţi competenţi, care nu au ocupat funcţii de conducere în statul român şi nici funcţii de conducere în partidele care au participat la guvernarea ţării, persoane care s-au remarcat ca luptători pentru drepturile şi libertăţile românilor;
11.2. Câştigarea alegerilor parlamentare;
11.3. Adoptarea Constituţiei Cetăţenilor;
11.4. Începerea construcţiei statului organic, cu adevărat democratic, românesc;
11.5. Trimiterea în judecată şi condamnarea celor care se fac vinovaţi de subminarea economiei naţionale şi de genocidul antiromânesc;
11.6. Începerea construcţiei economiei democratice..

Constantin Cojocaru
21 august 2015

Ion Antonescu, Scrisoare de răspuns adresată lui C.I.C. Brătianu [29 octombrie 1942]

«Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba.
Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră.
Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri.
Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu.
Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni.
În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară , dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?!
Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia
de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari.
În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică.
Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.
Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale,
exercitată direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940.
Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat,
în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi:
Cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi.
Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: „incapacitate”; „tâlhărie”; „falsificări” şi „furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; „demisii în alb”; „bătăi şi omoruri”; „călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la toate furniturile statului; „traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; „scandalurile cu contingentările” cu „grâul britanic”; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum „aţi profitat de ea”; risipa avutului public;
„concesionările oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor d-umneavoastră
şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului.
*Atentie aici:*
Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care – ca totdeauna când vă găsiţi în opoziţie – sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în faţa ochilor săi.
* * *
Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată – de totdeauna – atât de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi – de la cel dintâi dintre dumneavoastră, până la cel din urmă – încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.
Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră.

Fiţi încredinţaţi, sunteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor.
Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a slava un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră.
Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi până azi, de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi – mici şi mari – oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914–1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca o culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara.

Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care istoria l-a înregistrat.
Oricum ar fi însă eu nu voi putea fi acuzat de dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin „minciună”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic şi iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se slava, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem.
Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu.

Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra.
După ce am reluat Basarabia şi Bucovina , v-aţi grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru.
V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat.
După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi noi sfaturi.
V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luându-vă după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă „aranjez” cu Anglia şi cu America.
Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump.

Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918.
Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi astăzi în caz de părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii?
Vă daţi seama ce s-ar alege de armata noastră de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi prostie.
Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara, deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei.
Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi dumneavoastră armata şi „aranjaţi-vă” cu Anglia.
Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea.

A mă fi „oprit la Nistru” şi a „retrage astăzi forţele din Rusia” înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului,
acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura,
în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza nestabilităţii şi a feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic – şi aceasta este cea mai mare crimă – a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale
şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei,
ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.

Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun.
Conducătorul nefericit al Franţei – şi mai nefericite de azi – a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă „Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor”.

Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare.
Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând de la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă „opresc la Nistru” şi nici nu pot „să retrag armata din Rusia”. Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră, ci neamul ar plăti-o scump.
Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată.
Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: „Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere”.
Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru „minciuni şi himere” şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii.

V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare.
Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de îndatoririle şi de răspunderile lui.
V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele.
Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi,
pe care – împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă – aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă, aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu – Urdăreanu – Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi, când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza.
Ei bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care, de la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral,
a iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii viitorului neamului şi a catastrofei graniţelor, nu mai are calitatea să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora
şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie.»

luni, 24 august 2015

Șerban Milcoveanu despre Iuliu Maniu și relația acestuia cu C.Zelea-Codreanu

Sursă: Citatul este decupat din cartea doctorului Șerban Milcoveanu (pag. 90,91,92) intitulată Memorii (19291989)- mici contributii la ISTORIA POLITICA A ROMANIEI CONTEMPORANE, relatari ale unui martor al epocilor si participant la evenimente, Editia a II-a cu fotografii. ISBN 978-973-1750-82-8. A fost lansată de editura PĂMÂNTUL, Pitesti, in 2008, când Milcoveanu avea 97 ani, cu prefata scrisă de Dr. Rebecca Haynes, University College London, School of Slavonic and East European Studies (tradusa in limba română de Raul Cârstocea)
« După ce Iuliu Maniu a făcut cunoştinţă cu delegaţia, i-am cerut permisiunea să-i vorbesc despre scopul nostru. I-am spus : „Avem informaţii sigure că regele Carol al II-lea are intenţia de a institui dictatura personală şi că pregătirile în armată şi poliţie sunt foarte înaintate. Aceasta înseamnă că începe războiul civil dintre Stat şi Naţiune, care înainte de a distruge România ne va omorî pe noi, tineretul univer­sitar, aflat în prima linie a frontului. Venim la Excelenţa Voastră cu rugămintea de a scăpa Ţara dintr-un asemenea dezastru şi de a ne salva vieţile, care încă n-au adus societăţii ce putem să-i aducem. Există o desăvârşită disponibilitate de înţelegere din partea domnului Comeliu Zelea Codreanu şi din partea Mişcării Legionare şi în mod respectuos vă adresăm rugămintea să faceţi un front comun al tuturor parti­delor din opoziţie pentru apărarea libertăţii, democraţiei şi Constituţiei". Nu am vorbit decât trei minute şi Gh. Ciorogaru a mai vorbit un minut, drept completare.
Iuliu Maniu ne-a ascultat cu vădită atenţie şi cu toată seriozitatea, apoi ne-lP* vorbit dânsul, fără întrerupere, mai mult de trei ore. A pronunţat lucruri atât de extraordinare, încât în tăcerea noastră absolută s-a putut auzi între frazele sale minusculul zgomot al muştelor în zbor. A fost marele moment solemn al vieţii noastre, al celor opt lideri studenţeşti şi al gradului legionar Gh. Ciorogaru.
Primul moment solemn trăit de mine a fost în Iunie 1927 când terminam ci. a Vi-a la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti. Prim-ministrul Ionel I. C. Brătianu în curtea Colegiului Sf. Sava sărbătorea cu foştii săi colegi 40 de ani de la terminarea studiilor liceale. Directorul Colegiului, profesorul Ştefan Pop, şi profesorul de istorie I. S. Floru l-au rugat să intre în clase şi să ne spună câteva cuvinte. In clasa noastră, a Vi-a, Ionel I. C. Brătianu a pronunţat trei fraze care pot fi considerate Testamentul său politic : „Timp de o mie de ani, idealul nostru a fost pe orizontală, să ne readunăm provinciile istorice şi să întregim Patria în graniţele ei etnice. Acum Idealul nostru Naţional este pe verticală, să construim o Românie care să justifice în faţa omenirii dreptul românilor de a poseda, de a administra şi de a valorifica acest pământ strămoşesc, parte din teritoriul continentului european. Dumneavoastră sunteţi aici pentru a învăţa şi pentru a vă pregăti să înfăptuiţi acest nou ideal pe verticală al Neamului Românesc". Numai trei fraze, dar care ne-au spus totul ! Pentru noi toţi, pe atunci elevi de liceu, au fost trăirea celui mai solemn moment din vieţile noastre.
Revin la trăirea celui de al doilea moment solemn al vieţii mele, ajunsă prin îngăduinţa lui Dumnezeu la vârsta de 97 de ani.
Cluj-Napoca (sic!), dimineaţa de 12 aprilie 1937, Casa Bianu. Audienţă la Iuliu Maniu, de faţă cu consilierul său politic, Zaharia Boilă.
încerc să rezum cât se poate de succint imensitatea ideilor şi gândurilor pronunţate de Iuliu Maniu în monologul lui de peste trei ore. „Vă cunosc şi vă urmăresc cu atenţie. Vă cunosc de când dumneavoastră, Legionarii, eraţi Mişcarea Studenţească de la 10 decembrie 1922. îl urmăresc cu atenţie pe şeful dumnea­voastră, domnul Codreanu, încă din octombrie 1924, de la atentatul de la Iaşi. Vă cunosc şi cunosc ce ne aproprie, ca Patrie comună, şi ce ne desparte, ca politică şi strategie. Şi noi, naţionaî ţărăniştii, ştim că Maiestatea Sa Regele intenţionează şi pregăteşte instituirea dictaturii. Aceasta ar fi o nenorocire pentru toată lumea şi chiar pentru Maiestatea Sa, care astfel n-ar face decât să coboare de pe tron pentru a se face un simplu politician. Sunt de acord că trebuie să prevenim acest dezastru printr-un front comun al întregii naţiuni, care să apere Constituţia şi democraţia. Dacă această necesitate naţională ne apropie unii pe alţii, în schimb există trei lucruri fundamentale care ne deosebesc. Cum Naţiunea este suverană, singură în drept să ne judece şi singură în drept să decidă, socotesc că aceste trei diferenţe
dintre dumneavoastră şi noi trebuiesc bine cunoscute şi trebuiesc spuse public înainte de a încheia vreo înţelegere chiar numai momentană.
Primul lucru care ne deosebeşte este atitudinea faţă de democraţie şi dictatură. Dumneavoastră, legionarii, nu v-aţi pronunţat de partea democraţiei şi, cel puţin până în prezent, păreţi a fi pentru dictatura populară de jos în sus. Cunosc diferenţa dintre dictatura personală, care nu poate fi decât imorală şi care întotdeauna aduce corupţia, şi dictatura populară, care poate fi morală şi constructivă la început, dar care nu poate decât degenera în imoralitate şi abuzivitate prin lipsă de opoziţie cu funcţie de cenzură. Noi, naţional ţărăniştii, suntem pentru democraţie şi numai pentru democraţie. Democraţia n-are promptitudinea şi iuţeala dictaturii, dar va fi morală şi constructoare în viitor, pentru că de la început nu dezminte moralitatea şi constructivitatea. Democraţia este regimul social-politic cu cele mai puţine lipsuri şi defecte şi, în plus, este singurul regim care practică autoeducarea naţiunii pentru continuă autoguvernare în viitor. Este generos şi este bine să dai peşte înfometaţilor, dar este mult mai generos şi mult mai bine să le dai undiţe şi să-i înveţi a pescui singuri.
Ca atare, noi naţional ţărăniştii ne strigăm încă odată apartenenţa la democraţie şi încrederea în democraţie ; iar dumneavoastră Legionarii sunteţi aşteptaţi de Naţiune să vă definiţi atitudinea în această problemă a antagonismului dintre democraţie şi dictatură.
Al doilea lucru care ne deosebeşte este orientarea în politica externă a Româ­niei. Eu şi PNŢ suntem şi rămânem pentru alianţa cu marea Franţă şi cu marea Anglie, care au ajutat la fondarea Statului Român Modern şi care în războiul mondial ne-au ajutat cu întregirea Naţională din 1918. în această problemă a alianţei cu Franţa şi Anglia noi nu facem nicio concesie şi nu acceptăm nicio tranzacţie. Dumneavoastră legionarii sunteţi pentru alianţa cu Germania, chiar naţional-socialistă sau tocmai pentru că este naţional-socialistă, şi pentru alianţa cu Italia, chiar dacă este fascistă. Naţiunea este Suverană şi, înainte de a decide, trebuie să cunoască şi să fie informată pentru care motive sunteţi pentru alianţa cu Germania şi Italia şi nu sunteţi pentru alianţa cu Franţa şi Anglia. Eu personal socotesc că nu sunteţi pentru unicul motiv al principiilor directoare naţional-socialiste sau fasciste. Ca atare, Naţiunea aşteaptă să vă definiţi public orientarea de politică externă.
Al treilea lucru care ne deosebeşte este atitudinea faţă de violenţă. Dvs. credeţi societatea a fi încă junglă şi, ca atare, la violenţă răspundeţi cu violenţă şi aplicaţi legea talionului, care este inversul creştinismului. Noi naţional ţărăniştii suntem creştini şi rămânem creştini atât în sentimente şi gânduri, cât şi în decizii şi fapte. Când suntem loviţi, noi răspundem cu acceptarea suferinţei şi cu răbdare în Dumnezeu. Urmăm ce ne-a învăţat Isus Hristos, ca la o pălmuire pe un obraz să întoarcem capul şi să oferim celălalt obraz pentru pălmuire. Poporul român supravieţuieşte de 2000 de ani mulţumită înţelepciunii care îl învaţă superioritatea răbdării şi superioritatea speranţei. Naţiunea aşteaptă de la dumneavoastră o clarificare, dacă mai sunteţi sau nu mai sunteţi pentru politica de a răspunde cu violenţă la violenţă, aşa cum aţi făcut până acum."
Am rezumat ceea ce am înţeles şi memorat din discursul de peste trei ore al lui Iuliu Maniu în dimineaţa de 12 aprilie 1937, la Casa Bianu din Cluj-Napoca.
La terminarea discursului, a urmat o lungă tăcere. Iuliu Maniu a socotit a fi sufi­cient ceea ce ne-a spus. Iar noi, cei 9 studenţi legionari, eram atât de emoţionaţi, încât nu uşor am realizat efortul trecerii de la tăcere la vorbire. Ne-am ridicat în picioare şi am mulţumit lui Iuliu Maniu pentru cele pronunţate cu generozitate de dânsul şi definitiv intrate în gândirea şi simţirea noastră.
Iuliu Maniu a fost omul cu cea mai mare capacitate de a convinge. în timp ce eram în picioare şi ne pregăteam să-1 salutăm, dânsul mi-a prins braţul stâng cu mâna şi, strângând, mi-a spus privindu-mă drept în ochi : „împreună vom face lucruri mari şi frumoase pentru Ţară".
Deschid o paranteză şi îndrăznesc a formula o observaţie făcută de mine în anii 1946-1947. luliu Maniu avea o deosebită încredere în tinerii intelectuali proveniţi din Vechiul Regat şi o dovadă sunt ing. Gh. Popescu-Botoşani, pe care în 1944 1-a numit şeful Tineretului Naţional Ţărănist, şi diplomatul Grigore Niculescu-Buzeşti, pe care îl pregătea să-i fie succesor la conducerea Partidului Naţional Ţărănesc.
La audienţă a asistat păstrând tăcerea secretarul său politic, Zaharia Boilă, şi sper ca dânsul să fi consemnat în scris mai mult decât relatez eu din memorie, după peste 70 de ani de la eveniment.
Am plecat din casa Bianu fără a putea rosti vreun comentariu şi păstrând în continuare tăcerea. în sufletele noastre s-a născut regretul că, înainte de plecare, nu îngenunchiasem şi nu-i sărutasem mâna. într-adevăr, timp de patru ore am fost în faţa unui Sfânt atât al religiei creştine, cât şi al Naţiunii Române. Marile democraţii ocidentale n-au avut apreciere şi s-au comportat nedrept cu luliu Maniu, dar aici între Carpaţi şi Dunăre luliu Maniu este şi rămâne însuşi sufletul naţional românesc.
Împreună cu Gh. Ciorogaru ne întoarcem la Bucureşti şi-i raportăm lui Corneliu Zelea Codreanu ce-am auzit şi ce am memorat din discursul de peste trei ore al lui luliu Maniu. Corneliu Zelea Codreanu a ascultat cu maximă încordare. Apoi a luat o coală de hârtie şi a scris pe verticală cele trei diferenţe : a) democraţie-dictatură, b) Anglia-Franţa şi Germania-Italia şi c) violenţa şi non-violenţa. Dânsul a privit în tăcere şi îndelung hârtia cu cele trei deosebiri dintre dânsul şi luliu Maniu şi, la plecarea noastră din birou, încă o mai privea cu atenţie. Opinia mea, de om care 1-a cunoscut în intimitate pe Corneliu Zelea Codreanu, este că atunci, în 1937, dânsul a schimbat cu 180 de grade tactica şi strategia Mişcării Legionare. Jumătate din această schimbare a fost determinată de Ionel I. Moţa, al cărui testament politic îndeamnă să se treacă de la combativitatea ca scop în sine la martirajul născător de viaţă nouă. Iar cealaltă jumătate din schimbarea opiniilor politice a fost determinată de contactul personal cu Iuliu Maniu, care 1-a convins pe Corneliu Zelea Codreanu să se depărteze de totalitarism şi să se apropie de democraţie. Ce au făcut între 15 septembrie 1940 şi 23 ianuarie 1941 nu toţi, ci unii legionari a fost după chipul şi asemănarea lui Horia Sima, nu după chipul şi asemănarea lui Corneliu Zelea Codreanu.
Un mic episod de la finalul acestei etape nr. 2.
La începutul lui mai 1937, luliu Maniu a plecat în Occident să convingă Anglia şi Franţa de două lucruri : primo - să nu-şi dea acordul nici Franţa şi nici Anglia pentru suprimarea democraţiei şi instituirea dictaturii de către regele Carol al II-lea ; secondo - să păstreze încrederea în naţiunea română şi să creadă în posibilitatea convertirii tineretului naţionalist la Statul de drept şi la democraţia politică. Pentru a-1 ajuta pe Iuliu Maniu în demersul său pe lângă marile democraţii occidentale, în ziua de 2 iunie 1937 i-am trimis din Bucureşti la Paris, cu semnătura mea de preşedinte al Studenţimii Creştine Române, o telegramă cu exact textul necesar : „Abia acum, d-le preşedinte Iuliu Maniu, înţelegem câtă dreptate aveţi în toate problemele despre care ne-aţi vorbit". Telegrama a fost tipărită în 5 000 de exemplare şi difuzată ca manifest în toată România.
Înainte de trimiterea telegramei, mai exact la 18 aprilie 1937, Corneliu Zelea Codreanu ne-a sfătuit să popularizăm în rândurile tineretului universitar cele auzite şi memorate în cursul audienţei acordate de luliu Maniu.»

vineri, 21 august 2015

Ioan ROȘCA. Ce idei legionare sînt interzise şi de ce?

          M-am referit pînă acum la efectul legii 217/2015 asupra încercărilor de condamnare a autorilor genocidului comunist şi a celor care au împiedicat pedepsirea vinovaţilor după 1989- protejînd moştenitorii criminalilor care s-au îmbogăţit din pradă. Conex, am vorbit de efectul asupra încercărilor de recunoaştere şi reparare (măcar morală) a daunelor cauzate victimelor (sau eroilor înfruntării ocupantului sovietic). De faptul că pedepsirea "antisemiţilor", "naziştilor","fasciştilor", "legionarilor" s-a făcut deja, prin genocid juridic, şi deci, ni se impune azi să criminalizăm pe cei care îşi declară simpatia pentru nişte români vinovaţi (în majoritate zdrobitoare…) doar de patriotism activ/jertfelnic. Am semnalat că legea încalcă flagrant Constituţia, nu numai la nivelul  individual al libertăţii de opinie, exprimare şi asociere, dar şi la acela colectiv al independenţei României democratice- condiţie incompatibilă cu dictarea legilor dinafara cetăţii.
          Pentru a nu periclita numitorul comun al revoltei faţă de încălcarea drepturilor cetăţeneşti şi interesului naţional, am lăsat deoparte pînăacum latura politică a problemei, potenţial generatoare de polemici. Dar ca să nu creadă adepţii prezentului fără adîncime că această dezbatere nu-i priveşte,  trebuie abordată şi această latură, fără timidităţi impuse de corectitudinea politică pe cale de a depăşi în eficienţă terorea practicată de regimul comunist. Este important să cercetăm care idei, atitudini şi fapte ar putea fi reprimate în numele acestei legi, prin etichetarea lor ca "fasciste" sau "legionare"- ca să intuim un foarte posibil scop secund al legii, pe lîngă acela de a impune agenda condamnării holocaustului în dauna aceleia a pedepsirii genocidului comunist.
          Aparenţa obsesiilor faţă de trecut camuflează agenda care ne vizează frontal prezentul şi viitorul. Pericolul real pentru alianţa răpitorilor ţării noastre este să adoptăm atitudini neconvenabile faţă de cotropitorii externi, combinaţi cu uzurpatorii interni ai statului român.   Sesizîndriscul ca naţionalismul să determine rezistenţă faţă de procesul colonizării devastatoare a României, inginerii coştiinţelor masei încearcă să ne intimideze, delegitimînd/paralizînd etosul naţional, instinctul comunitar, reflexul anticorpic. Umbra legionarilor e doar o ţintă aparentă-adevăratul scop este combaterea acelor idei care ar putea deranja ocupaţia actuală a României, în numele faptului că sînt similare cu concepţii care au dus la tragedii- în interbelic.       

Ca să revelăm această manevră a legiuitorilor, să pornim de la extrase din textul legii:  
 "[]Art.2. []prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob [] Art.3 a) prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist.[] Art.5 [] şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.[]Art.6 [] (3) Săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) prin intermediul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."
          Atenţie maximă la fragmentul: "schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist". E un fel de lapsus, care trădează plenar intenţiile liberticide. Nu e vorba deci numai de combaterea xenofobiei şi urii etnice- obiectiv umanitar care ar fi de înţeles (deşi nu cu forcepsul trebuie apărat). Ci de cuminţirea plebei din colonie, ca şi cum lanţurile normelor existente nu ajungeau.  Dacă ne vom opune mafioţilor sau ocupanţilor care ne subjugă, satelizează, distrug sau umilesc, vom dovedi eventual naţionalism extrem, prin trimitere la atitudinile similare ale legionarilor (manifestate într-un context istoric puţin înţeles de cei ce nu l-au studiat). Analogia cu prezentul putînd fi considerată cum vrea de către fiecare, inclusiv de judecătorii care vor decide cine trebuie închis pentru un anume tip de fapte şi idei.

Să ne amintim deci cîteva dintre ideile celor care sînt astăzi declaraţi în bloc criminali, împreună cu toate ideile lor, pentru că e foarte posibil ca de-abia unele dintre aceste idei să fie ţinta vie a promotorilor din umbră a legii:
1. Ideea ca resursele ţării (pămîntul în primul rînd) nu trebuie să cadă în mîna străinilor şi că naţionalităţile conlocuitoare (îndeosebi cele venite decurînd şi neasimilate) nu trebuie să domine viaţa socială, economică, culturală, politică. Aceasta fiind motivaţia principală a antisemitismului din epocă, legionarii declanşînd un fel de război civil pentru această cauză. Şi l-au pierdut, cu mari pierderi pentru toate părţile beligerante. Nu ştiu cîtmai contează dacă le dăm sau nu (în vreo măsură) dreptate- pentru ce au gîndit sau făcut atunci.  Întrebarea actualizantă este: cui foloseşte azi ca ideologia  naţionalistă să fie pusă azi la sîlpul infamiei (orice putînd susţine că a devenit "extremistă"), ca "antisemitismul" să fie condamnat la Bucureşti în timp ce  "antiromânismul" nu este (şi nici pomeneală ca să fie incriminat la Tel Aviv) ? 
2. Ideea că pătura politică a timpului era fatal coruptă, că lucra pentru interese proprii sau străine şi nu pentru cei pe care pretindea că îi reprezintă, deci că democraţia era o farsă. Să presupunem că legionarii s-ar fi înşelat în evaluarea situaţiei din interbelic, că politicienii români cu care s-au războit atunci au fost nişte patrioţi, pe care legionarii nu i-au înţeles,  încît le-au deranjat funest ctitorirea României Mari. Înseamnă asta că, pentru că a fost legionară, e veşnic greşită (azi, de exemplu?) ideea că democraţia/reprezentarea devine uşor farsă, că trebuie incriminată teza că politicienii capturează/uzurpă statul pentru a controla eficace populaţia prinsă în capcană- în interesul păturii exploatatoare/profitoare?
3. Ideea că românii trebuie să fie sudaţi într-un stat organic, să definească un corp naţional coerent, sub polarizarea unui interes comun dominant, pentru a putea rezista disoluţiei şi cotropirii. Putem respinge această viziune ca gregară sau totalitară- mai ales dacă sîntem adepţii libertăţii, alterităţii, nonconformismului (cum sînt eu, de exemplu). Dar interzicerea unei astfel de viziuni "integriste" nu poate decît conveni celor care ar dori dispariţia organismului românesc în magma "europeană" sau mondială. Culmea fiind că denunţăm "fascismul" într-o epoca în care dominaţia absolută a statelor asupra populaţiilor victimă a devenit normă de civilizaţie.
4. Ideea că românul adevărat este obligatoriu creştin şi statul trebuie să susţină activ o credinţă de referinţă poate deranja pe aceia care vor să fie trataţi camaradereşte de concetăţeni, indiferent de orientarea lor religioasă. Dar cine poate judeca - în contextul unei epoci rămase în urmă-aspiraţia la omogenitate metafizică a unui neam supus atîtor vicisitudini morale şi unei presiuni "progresiste" distrugătoare de identitate? Denunţarea "fundamentalismului creştin" de către cei care susţin "excepţionalismul evreiesc" fiind incongruentă şi dubioasă.  Cine are interesul săstîrnească antisemitism cenzurînd cultul martirilor în bisericile în care românii îşi caută azi sensul/refugiul?
5. Ideea că marile cauze trebuie plătite cu sacrificii, că puterea trebuie înfruntată bărbăteşte, că eliberarea cere luptă, atunci cînd acţiuneaantisistem se loveşte de aparatul juridico-represiv. Oricine poate deplînge/condamna ca inoportună/nocivă ridicarea legionarilor împotriva puternicilor vremii lor. Dar dacă însăşi ideea de război contra uzurpatorilor statului, de mişcare de eliberare, este pusă la stîlpul infamiei- atunci aşa zisul reglaj al conturilor cu istoria are alt scop: criminalizarea revoltei faţă de mafiile care acaparează statul. Acesta este evident rostul pentru care în această lege este penalizată "recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice"- o atitudine pe care legionarii ar fi compromis-o în veci.
6. Ideea că România trebuie să se alăture imperiilor în ascensiune, aparent cîştigătoare, aparent purtătoare a unor valori similare celor considerate benefice pentru noi. S-a dovedit deja cît a fost ea de perdantă- faţă de Germania lui Hitler sau URSS-ul lui Stalin. A incrimina azi acest tip de poziţie vasală ar însemna să nu ne mai gudurăm josnic pe lîngă imperiul american - noul nostru stăpîn vremelnic. Cine vrea să prelungim capitularea din 1944, asumînd în continuare fără crîcnire propaganda învingătorilor noştri (pînă la pragul de a nu-i deranja, reproşîndu-legenocidul comunist) şi agenda lor imperialistă, trebuie să o lase mai moale cu aplecarea nazistă sau fascistă a legionarilor, zdrobiţi de unAntonescu-aliat cu Hitler şi apoi de un PMR/PCR- aliat cu Stalin.
7. Ideea muncii voluntare/patriotice, deşi grav compromisă de regimul comunist, nu poate nici ea fi incriminată- ca principial nocivă. Poate că e mai demn să munceşti un timp gratis decît să fii taxat sau inflat continuu. Pledoaria pentru disciplina excesivă ne poate irita, dar  nu putem nega eficacitatea ei în gestiunea unor proiecte. Ca să nu mai vorbim de ideea cultivării muncii şi cinstei- drept criterii de promovare în societate, pe care aş vrea să văd cine o va declara vinovată. Şi mai sînt multe "idei legionare", cum ar fi denunţarea individualismului, mercantilismului,speculei- care sînt manifest adecvate actualităţii- deci ar fi greu de justificat onorabil interzicerea lor.
8. În fine, "deasupra deasuprelor", să incriminăm poziţia consecventă a legionarilor faţă de comunism, plătită atît de scump? Nici pe acest subiect nu putem spune că au avut dreptate ? Să dăm satisfacţie urmaşilor celor care i-au măcelărit pe legionari, pentru că au opus rezistenţă instalării comunismului? Pentru ce, pentru cine?  Interesele pe care le putem presupune în spatele unei astfel de răsturnări a adevărului- ne dau fiori.
         
          Păpuşarii lumii de azi încearcă să ne dicteze trecutul ca să nu scăpăm către un alt viitor. Cei care recomandă supuşilor să adere la ideologiastăpînilor pot fi presupuşi agenţi ai acestora.
Aş dori să ni se explice care sînt ideile legionare ce trebuie eradicate, încît să nu poată fi actualizate -  pentru că sînt socialmente nocive (şi nu pentru că ar deveni arme contra sistemului  care ne degradează patologic).
          Explicitarea concepţiilor, ideilor şi faptelor incriminabile- ca legionare- este strict necesară nu  numai pentru predictibilitatea juridică ci şi pentru predictibilitate politică. Trebuie să ştim ce fel de concepţii, idei şi fapte doresc de la noi cei care au puterea să ne dicteze legile. Şi pentru a ne putea conforma precis şi pentru  a ne putea opune precis.
  

duminică, 16 august 2015

1935 - Petre Țuțea - Rostul nostru

1935 - Petre Țuțea - Rostul nostru

"Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naţionalismul român.
Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise:
interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole;
interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus;
interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări;
interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).
Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei. În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Traian, despre a căruia copilărie prodigioasă – o mie de ani – nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.
Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român – lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran – şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?
Un tânăr inginer român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma de la Charlottenburg în buzunar, întâlneşte un Ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile Ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: „De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum!"
Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe jurgoane. Rămânându-i un rest – cam o căruţă ţărănească – vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: „Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că… mi-am făcut suma".
Într-un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar.
Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e statul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene.
Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu.
Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte oile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolentei româneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor.
Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor.
Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebue nouă, ci pentru ei şi unde le trebuie lor.
Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne sbatem, ei – ca să ne sugă mai bine.
Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea. Naţiunea e în rezistenţă pasivă.
De aceea se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. De aceea ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. De aceea suntem ţara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă".
Una dintre ursitoare – naţionalismul român – a fost înşelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină.
Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare.
Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor.
Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc demascaţi şi naţiunea deslănţuită.
Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale.
Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă.
Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda."
(preluare ActiveNews.ro)

Implicatiile construirii unei mari moschei in Bucuresti

Parerea unei arhitecte din Bucuresti Carmen Papagheorghiu.


Nu doresc sa mai comentez implicatiile construirii unei moschei in Bucuresti in momentul actual, al expansiunii accentuate a islamizarii in spatiul european si nu numai.
O fac mai bine altii mai documentati decat mine, iar exemplele din Europa sunt graitoare.
Pot chiar sa cred intentiile generoase ale reprezentantilor Muftiatului Cultului Musulman din Romania si al celor ce sprijina realizarea investitiei.

Dar doresc sa imi exprim indignarea si consternarea cu privire la atitudinea celor care decid din fruntea unor instututii ale Statului Roman, inca o data, soarta noastra. La fel ca inainte de 1989, ni se impune peste noapte acceptarea unor hotarari deja luate, in detrimentul intereselor actuale ale populatiei si cu incalcarea din start a legilor deja existente.
Si ma refer la faptul ca in Bucuresti exista un Plan Urbanistic General(PUG), care reglementeaza modul de construire la nivel de lege. Conform acestui PUG, terenul care a fost acordat gratuit cu scopul construirii unei moschei si a functiunilor conexe, are o anumita destinatie.
REGULAMENTUL LOCAL DE URBANISM AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, care poate fi consultat pe situl PMB, imparte Capitala in zone, subzone si unitati teritoriale de referinta fiecare cu reglementari specifice de construire. Terenul este inclus in zona CB, subzona CB5.

Extrag acum cu copy-paste din regulament.

CB – ZONE SITUATE ÎN AFARA PERIMETRULUI CENTRAL CARE GRUPEAZĂ FUNCŢIUNI COMPLEXE DE IMPORTANŢĂ SUPRAMUNICIPALĂ ŞI MUNICIPALĂ.

Zona conţine unele dintre cele mai importante nuclee strategice de dezvoltare a Municipiului situate în afara zonei centrale, care vor putea conferi Capitalei un nou prestigiu, o echilibrare funcţională şi noi calităţi estetic-configurative, în condiţiile unei oferte diversificate şi parţial imediat accesibile investitorilor.
CB5 – centru de conferinţe şi expoziţii internaţionale /parc expoziţional
Pentru orice noi intervenţii vor fi necesare în subzonele: ..... CB5....Planuri Urbanistice Zonale
ARTICOLUL 1. UTILIZĂRI ADMISE
CB5 - săli de conferinţe de diferite capacităţi cu serviciile anexe, birouri proprii serviciilor legate de funcţionarea centrului, servicii necesare conferinţelor, săli de expoziţie, bibliotecă / mediatecă, centru de presă, poştă şi telecomunicaţii (nod de infostructură), birouri diverse, centru de formare-informare cuprinzând o grupare de săli de seminarii şi conferinţe, hoteluri pentru turismul de afaceri, restaurante, comerţ, recreere, parcaje multietajate; - pavilioane de expoziţie, platforme de expunere, birouri, ateliere, restaurante, recreere în spaţii acoperite şi în spaţii libere, alte servicii, parcaje;
ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIŢIONĂRI
CB 5 - se admite comerţ cu vânzarea cu amănuntul numai pentru mărfurile prezentate în scop promoţional în perioada expoziţiilor.
ARTICOLUL 3 - UTILIZĂRI INTERZISE ....... CB5 .......- se interzic: - orice alte activităţi care nu corespund caracterului zonei şi prin aceasta prezintă riscul îndepărtării investitorilor interesaţi;
ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR
...... CB5 .... - aspectul clădirilor va exprima caracterul şi reprezentativitatea funcţiunii şi va răspunde exigenţelor actuale ale arhitecturii europene de “coerenţă” şi “eleganţă”

Cand s-a hotarat atribuirea terenului, a fost luat in considerare acest aspect? Cand si cine mai face PUZ-ul daca destinatia terenului a fost deja hotarata? S-a stabilit oare impotriva legii, inutilitatea realizarii acestei documentatii? Se cunoaste oare ca exista in derularea unui PUZconform legii si o etapa de informare si consultare a publicului?
Cine a trecut prin toate etapele legale pentru obtinerea unei Autorizatii de Construire, indiferent de obiectul acesteia (locuinta, cladire de birouri, comert, inchidere de balcon, modificari interioare, amplasare de panouri publicitare, firme, etc.), stie cate acte si avize sunt legal necesare. In acest caz, Certificatul de Urbanism ar trebui sa trimita intai la PUZ, iar PUZ-ul nu ar avea cum sa fie aprobat.
Pe teritoriul tarii noastre nu ne supunem toti acelorasi legi? Din ce in ce mai des, constat ca nu!

In alta ordine de idei, ma intreb, cum de nu are Bucurestiul in anul celui de al XXII-lea Festival Enescu, reper cultural mondial, o sala de concerte moderna, de mare capacitate si cu acustica perfecta, sa fie mandrie nationala si omagiu pentru cel mai important muzician ROMAN?Ceausescu a disparut inainte sa ne lase mostenire si acest edificiu, Centru Cultural, pe care il planuia. Norocul alesilor neamului, caci datorita aceluiasi, au un ditamai si impozant sediu.

Si ma mai intreb, de ce Muzeul Literaturii Romane, Institutie de importanta Nationala, nu are inca un lacas corespunzator la un an de la “bejenia” lui, din motive de retrocedare a cladirii in care functiona?

Si ma mai intreb, cum de nu sunt voci cu autoritate care sa dezvolte aceste aspecte in mod public?

Daca tot se poate dispune de terenul respectiv, de terenul tarii dupa bunul plac, ma gandesc in naivitatea si idealismul meu, ca un PUZ si un concurs national sau international de arhitectura, o administrare corecta a banului public, donatii, fonduri europene, ar fi oferit in interesul Romaniei, o cladire reprezentativa pentru popor, Bucuresti, tara, istorie. Ar trebui sa se stie, acolo, in sferele inalte, cu cate sacrificii s-au construit Ateneul Roman, dar si Casa Poporului. Inca sunt mii de familii care asteapta de 25 de ani sa primeasca despagubiri pentru terenurile luate in mod abuziv in urma demolarilor din Centrul Civic sau din alte zone.

Va propun sa demonstram ca atunci cand se triseaza, zarurile aruncate deja, nu primesc punctaj, iar cei ce le arunca ar trebui sa plateasca.

Carmen Papagheorghiu, arhitect

Petiție online. Neconstituționalitatea Legii 217/2015

Petiţie: Legea 217/2015 nu este constituţională
          Domnule Ciorbea,
Vă  semnalăm că aveţi datoria legală şi morală de a denunţa neconstituţionalitatea legii 217/2015 (care completează şi modifică OUG nr.31/2002- o normă care era la rîndul său acut neconstituţională).  Nu vă puteţi ascunde laş atunci cînd Romania e tratată ca o colonie în care băştinaşii sînt privaţi de libertate, ca o ţară învinsă în 1944 şi ocupată pînă azi.
            Dacă vă veţi deroba acum de la responsabilitatea de a apăra libertăţile cetăţeneşti- ce vă revine ca Avocat al Poporului, veţi păcătui fatal faţă de libertatea de conştiinţă a urmaşilor celor care s-au sacrificat, încercînd să-şi  apere ţara şi demnitatea de urgia comunistă.
A venit momentul să vă dovediţi buna credinţă sau să vă dezonoraţi iremediabil.
V-aţi clădit cariera pretinzindu-vă un apărător al democraţiei, naţionalismului, creştinismului şi memoriei foştilor deţinuţi politici/ luptători anticomunişti, urcînd spre putere pe "culoarul" PNTcd. Veţi permite acum ca victimele comunismului să fie re-incriminate, întru protecţia călăilor şi moştenitorilor lor, prin impunerea unor legi nocive, paraşutate dinafara României?
Vă cerem să faceţi demersurile de rigoare, faţă de toate instituţiile care se pot implica la un moment dat în corectarea situaţiei (în primul rînd Curtea Constituţională, dar şi ICCJ/CSM, parlament, presă etc.).
           
Deschizînd lista de semnături: Ioan Roşca,
cercetător interdiciplinar, purtător de cuvînt al Comitetului de Reprezentare a Victimelor Comunismului
Semnaturile se pot adauga la adresa:

Pentru depunerea unei Petiții personale la Avocatul Poporului trebui respectat câteva reguli descrise la acest link.
http://www.avp.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=69&Itemid=110&lang=ro#11


=================OPINIE===================================================

Neconstituționalitatea acestei legi constă în tratarea discriminatorie a cetățenilor României și în recunoașterea implicită și explicită a unor sentințe abuzive, bazate de presiunea ocupanților și supunerea, trădarea executanților, date de justiția Republicii Populare Române, ulterior rebotezată în Republică Socialistă, stat nesuveran, aflat sub ocupație străină, cu trupe străine pe teritoriul ei, aflate în România pe baza unor convenții semnate de un guvern ilegal și alegal instaurat prin alegeri falsificate.
Istoriografia română a definit o parte din aceste situațiii încă dinainte de 1989, cea de după 1989 a confirmat prin documente în fine publicate.
Contestarea legii se face nu doar în numele foștilor legionari sau a urmașilor acestora, sau în numele oricărei alte direcții politice de stânga sau de dreapta, ci în numele oricărui cetățean al României care respinge teroarea și abuzul unor minorități ostile, sprijinite de state străine, încălcând iarăși suveranitatea statutului și a cetățenilor ei.
O lege se face pentru toți, se aplică tuturor. Nu pentru o minoritate, în interesul exclusiv al acesteia, sub pretextul apărării acesteia. Nimeni nu o agresează în România.
În România nu există fascism, există în schimb nostalgici ai comunismului național sau ai proto-comunismului kominternist.  
Cetățeni României fără de partid sunt sătui de CLEPTOCRAȚIE și  nu mai știu ce soluție să adopte pentru a scăpa teferi ei și copii lor. În căutarea uneie soluții organice, nu importate și impuse din exterior.
Dan Culcer
Bibliografie 

Promulgarea legii 217/2015-un dictat antidemocratic, antilibertar, anticonstituţional, antijustiţiar şi antiromânesc:

Emisiunile din 3 august 2015 la 1:39:15 si 5 august la 1:08:30





sâmbătă, 15 august 2015

Declaraţia Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel“

Declaraţia Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel“

Membrii Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel“ (INSHR-EW) au luat cunoştinţă cu surprindere şi îngrijorare de unele dintre comentariile publicate în mass-media (televiziune, presa scrisă, internet) în legătură cu recenta promulgare de către Preşedintele României a Legii nr. 217/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Legea este în acord cu legislaţia majorităţii statelor europene privind interzicerea negării Holocaustului, combaterea extremismului – inclusiv a legionarismului –, a rasismului, xenofobiei şi antisemitismului, precum şi a organizaţiilor sau simbolurilor de tip fascist, care constituie astăzi o ameninţare reală pentru democraţie. Principalul obiectiv al legii este descurajarea manifestărilor negaţioniste şi a acelora care promovează ideologiile extremismului naţionalist, facilitând autorităţii publice posibilitatea de a interveni. 
Multe dintre comentariile şi reacţiile stârnite de lege nu au făcut decât să confirme necesitatea şi oportunitatea ei. Astfel, cei care s-au considerat vizaţi, pe drept sau pe nedrept, de textul legii au răstălmacit-o, acuzând penalizarea actelor contrare drepturilor fundamentale ale omului drept îngrădire a libertăţii de exprimare. Au fost repuse în circulaţie teoriile conspiraţiei şi acuzat INSHR-EW că s-ar afla „în spatele“  textului legii. Unii intelectuali care joacă un rol important în orientarea opiniei publice s-au erijat în apărători ai trecutului lipsit de glorie al unora dintre personalităţile cel puţin controversate ale culturii române. Intervenţiile lor publice au cauţionat, cu voie sau fără de voie, atacurile antisemite, instigările la violenţă, inclusiv ameninţările cu moartea, din partea grupurilor şi mediilor extremiste vizate explicit de lege. 
În aceste condiţii, membrii Consiliului ştiinţific doresc să-şi exprime solidaritatea cu INSHR-EW care a devenit ţinta unei campanii de admonestări agresive, pe care le resping şi condamnă fără echivoc. Vocaţia comunităţii intelectuale reprezentate de INSHR-EW este aceea de apărare a valorilor democratice fundamentale, de încurajare a studiilor, cercetărilor şi dezbaterilor, de pe poziţii riguros ştiinţifice, pentru stabilirea adevărului istoric, precum şi de largă difuzare a rezultatelor acestora, contribuind astfel la consolidarea democraţiei în România. 
Viorel Achim, Lya Benajamin, Liviu Beriş, Virgil Ştefan Niţulescu, Dennis Deletant, Mihai Dinu Gheorghiu, Radu Ioanid, Andrei Pippidi, Liviu Rotman, Michael Shafir, William Totok, Raphael Vago, George Voicu, Paul Shapiro 

Eliana POPA. Un pamflet muzical

https://www.youtube.com/watch?v=ruvZnxVKTRg&list=RDruvZnxVKTRg&start_radio=1 28 465 vues 28 déc. 2025 Acesta este un PAMFLET și...