Naşterea și maturizarea unei discipline academice: Istoria Tehnicii
Intervenție – Curs de inițiere în istoria științei și tehnicii - CRIFST –martie 2020
Profesor emerit dr. ing. Alexandru Herlea
Membru al Academiei Internationale de Istoria Stiinței
Stimați cursanți, dragi colegi,
Am ales să vorbesc la cursul de inițiere în istoria științei și tehnicii, organizat anual de CRIFST (anul acesta, martie 2020, la Constanța) despre nașterea și maturizarea, cu precădere în Europa, a Istoriei Tehnicii, cea mai recentă ramură a istoriei. Recunoscută ca disciplină academică, după cel de al Doilea Război Mondial, ea analizează evoluțiile tehnicii într-o abordare holistică, care ia în considerare aspectele tehnice în interdependența lor cu cele științifice, economice, sociale, politice, de mediu, etc. Eficacitatea - principala valoare care ocupă un loc esențial în tehnică – trebuie să fie subordonată eticii. Acesta este mesajul pe care doresc să-l transmit, împreună cu convingerea pe care o am că fără cunoașterea trecutului nu se poate construi viitorul.
Tehnica și istoria fac parte integrantă din cultură și civilizație. In cea europeană a căror rădăcini sunt : naturalismul și raționalismul grec pe de o parte și spiritualitatea judeo-creștină, pe de altă parte, tehnica si istoria ocupa un loc de seamă. În Grecia a apărut istoria definită ca investigație a trecutului și Creștinismul a fost cel care a făcut din om, dotat de Dumnezeu cu libertatea de a decide, o ființă responsabilă care poate și are datoria să acționeze. Europa este leagănul acestei tinere discipline academice, cea mai recentă ramură a istoriei, care este Istoria tehnicii.
In Enciclopedia Britanica Istoria tehnicii este definită ca fiind: « istoria eforturilor dificile și de lungă durată ale omului făcute cu scopul controlării mediului în propriul său beneficiu ». Este cum afirmă Bertrand Gilles, unul părinții fondatori ai discipilnei în Franța: « este o istorie de lungă durată înlănțuită de lumea materială ». Este istoria evoluțiilor tehnicilor și tehnologiilor, a procesului de invenție a uneltelor, mașinilor și procedeelor și a transformării lor în inovații (definite ca socializarea invențiilor), a instituțiilor și structurilor de producție și de cercetare, a impactului și consecințelor acestor evoluții asupra societații umane.
Precizez de asemenea faptul că înainte de a se ajunge la acceptarea acestei definiții a Istoriei tehnicii, două curente s-au opus: cel al Istoriei interne - a istoriei tehnice a tehnicii – a genealogiei tehnicilor si tehnologiilor și cel al Istoriei externe – istorie economică, socială, politică a acestora.
Conferința este structurată cronologic în 4 părți: 1) Evul Mediu si Renașterea; 2) Secolul XVIII și prima jumătate a secolului XIX; 3) De la jumătatea secolului XIX la al Doilea Război Mondial; 4) După al Doilea Război Mondial.
Evul Mediu și Renașterea
Incepând din secolul al 12-lea asistăm, în Europa, fondată pe credința crestină și pe limba latină, la o importantă accelerare a schimbărilor tehnicilor.
Rețeaua de mănăstiri cisterciene joacă un rol de prim plan. Ea este cadrul în care are loc invenția și inovația (socializarea invenției), unde se produce accelerarea schimbărilor tehnice, schimbări considerate de unii istorici ca adevărate revoluții tehnice.
Ph 1 – blazonul cistercienilor;
Aceste mănăstiri apar în Europa și se vor extinde de la Atlantic la munții Carpați. Cea mai vche mănăstire cisterciană este cea la Cîteaux din Franța fondată în 1098. Cea mai la est din Europa, fondată în 1202, se găsește în satul Cârța, nu departe de Făgăraș.
Ph 3 – Manastirea Cârta – 1202
Ph 2 – Manastirea Citeaux - 1098
Dar aceste mănăstiri nu sunt numai locuri în care are loc accelerarea proceselor de invenție tehnică ci și locuri de prezervare a cunoașterii și de conservare a memoriei, formă primară de istorie a tehnicii. În Evul Mediu mănăstirile asigură existența memoriei tehnicii.
Ar fi desigur încă multe de spus despre contribuția marilor civilizații extra europene la dezvoltarea tehnicii și păstrarea memoriei acesteia. China, India, Lumea islamică joacă un rol de cea mai mare importanță, asupra căreia nu ne putem opri din lipsă de timp, comunicarea de față fiind axată pe istoria tehnicii în cultura și civilizația europeană.
Renașterea este și pentru istoria Tehnicii o epocă de mare importanță.
Imprimeria creată la mijlocul secolului al XV-lea de către Johann Gutenberg este o inovație al cărei impact este fără precedent.
Ph 4 – Gutenberg și atelier imprimerie
Ea va permite în secolul următor publicarea primelor cărți consacrate tehnicii : celebrele « Theatrum Machinarum ». Acestea urmează « carnetelor de ingineri » care conțineau informații referitoare la diferite meserii și profesiuni; caietele lui Leonardo da Vinci sunt un bun exemplu.
Ph 5 – Agricola (Bauer)
Printre cele mai cunoscute « teatre de mașini » menționez « De Re Metalica » de Georgius Bauer - Agricola, carte publicată în 1556 și « Theatrum Machinarum » de Jacob Leopold, 9 volume apărute la Leipzig între 1724 și 1734. Este ultima publicație care poartă acest nume.
Ph 6 - Honterus
O publicație cunoscută este și cea a episcopul Johannes Honterus din Brașov – care, după un timp petrecut în Basel, unde se găsea și Erasmus din Rotterdam, simbol al Europei în aceea vreme – introduce în Transilvania, în 1535, atât protestantismul, cât și imprimeria. El publică « Rudimenta Cosmografica » apărută, începând cu 1542, în 39 de ediții, în mai multe mari orașe europene.
Epoca Renașterii este, de asemenea, cea a afirmării raționalismului grec, care va duce la separarea filozofiei de teologie, urmată de cea a științei de filozofie.
Ph 7 – Galileo Galilei
La sfârșitul secolului al XVI-lea, apare știința denumită « galileană », după numele unuia din fondatorii ei. Ea se definește ca o cunoaștere prin concepte – cunoaștere logic structurată și validată prin proceduri experimentale sau formale (matematice).
Ph 8 – Bacon & Novum Organum
În secolul următor, Francis Bacon precizează regulile metodei experimentale în lucrarea sa « Novum Organum », publicată în 1624 și atrage atenția asupra rolului științei în domeniul tehnicii. Începând cu această dată apar noi curente de gândire: mecanismul, empirismul, pozitivismul și apar astfel noi raporturi între știință și tehnică. Marele Leonardo da Vinci le prevăzuse când a afirmat: « Eu caut lumina științei și binefacerile ei ».
Aceste evoluții provoacă schimbări profunde la nivelul valorilor. Utilul devine criteriu de adevăr. Știința, al cărei scop este stabilirea adevărului, intră în relații strânse cu tehnica, a cărei principală valoare este eficacitatea, care este o abilitate, o șiretenie. Techne în grecește înseamnă ”a face”, ”a produce”, dar înseamnă și ”șiretenie”.
Eficacitatea va ocupa un loc din ce în ce mai important și aceasta se va întâmpla, din nefericire, în detrimentul eticii și deontologiei. Deja în 1513 Nicolas Machiavelli a publicat celebra sa carte « Il Principe », în care pragmatismul și cinismul eficacității ocupă un loc preponderent. Din fericire, Umanismul și etica lui își fac, de asemenea, apariția în această perioadă.
Cum am spus, se afirmă raporturile dintre tehnică și știință. De acum încolo inovația va fi stimulată și de oportunitățile datorate progreselor științei și pentru a le promova apar instituții specifice, care prezervă în același timp și memoria tehnică.
Ph 9 – Bacon & New Atlantis
În Anglia Francis Bacon descrie în « The New Atlantis » o « țară ideală », în care există « casele lui Salomon », unde locuiesc și lucrează oameni de știință care au și preocupări practice. Câțiva ani mai târziu, în 1648, René Descartes pledează în Franța pentru crearea de vaste săli de expoziție în care să fie prezentate obiecte și procedee tehnice.
Puterea politică începe să acorde o atenție deosebită dezvoltării tehnicii. În Franța, Jean-Baptiste Colbert, ministrul lui Ludovic al XIV-lea, erijează dezvoltarea tehnicii în politică națională și cheamă oamenii de știință să contribuie la ea.
Sfârșitul Renașterii este și epoca apariției Academiilor de științe. În Anglia, Academia de Științe este creată în 1660 și în Franța în 1666.
Ph 10 – Colbert prezintă academicieni lui Ludovic XIV;
Ph 11- Academia de științe;
Sfârșitul Renașterii este și epoca apariției Oficiilor de brevete.
În Anglia, primul sistem juridic de brevete – « Statute of Monopolies » este creat în 1623, iar în Franța, în 1699, Academiei de Științe i se încredințează rolul de examinare a noutăților tehnice.
Ph 12 – Statute of Monopolies
Obținerea unui brevet presupune existența unei noutăți și sunt căutate eventuale anteriorități; este vorba, deci, de o investigare în domeniul istoriei tehnicii.
Memoria tehnică începe să fie păstrată și prin conservarea de obiecte. O primă colecție de mașini este constituită la Academia de Științe din Paris la scurt timp după crearea acesteia; ea va fi prezentată la prima expoziție de obiecte tehnice organizată la Luvru în 1699.
2) Secolul XVIII și prima jumătate a secolului XIX.
Europa secolului al XVIII-lea, secolul Luminilor și cea a primei jumătăți a secolului al XIX-lea este și cea a Revoluției Industriale, această mare cotitură pe plan economic și social în Europa. Ea se datorează accelerării fără precedent a schimbărilor tehnice; începe în Anglia și se răspândește în Europa continentală.
Este, de asemenea, epoca în care tehnica începe să fie considerată că făcând parte din cultură. Este o urmare a evoluțiilor din secolul XVII deja menționate.
Ph 13 - Enciclopedia;
Ph 14 – d’Alambert & Diderot
La Paris, spre exemplu, sunt publicate mai multe lucrări, printre care cea intitulată: « Machines approuvées par MM. de l’Académie des Sciences » (Mașini aprobate de Academia de științe), 6 volume, o premieră privind invențiile și celebra enciclopedie a lui d’Alembert și Diderot, intitulată: « l’Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers » (Enciclopedie sau Dicționar rațional de științe, de arte și de meserii). Editată între 1751 și 1772, este incontestabil publicația cea mai reprezentativă a secolului XVIII. Ea ia în considerare toate domeniile: arte și meserii, științe, filosofie, politică, religie.
Câțiva ani mai târziu, primele lucrări consacrate specific istoriei tehnicii își fac apariția în Germania.
Ph 15 – Johann Beckman
Johann Beckmann, profesor la universitatea din Göttingen, publică între 1780 și 1805 « Beiträge zur Geschichte der Erfindungen » (Contribuții la Istoria Invențiilor), și Johan Heinrich Moritz Poppe, profesor de tehnologie la universitatea din Tübingen, publică între 1807 și 1811 « Geschichte der Wissenschaften bis an das Ende des 18 Jahrhunderts » (Istoria cunoașterii până la sfârșitul secolului XVIII).
În timpul secolului XVIII, în marile orașe europene sunt create colecții de obiecte tehnice și modele de mașini numite « Cabinete » . Primul cabinet important de acest fel a fost creat în Suedia de inginerul de mine Christopher Polhem, la începutul acestui secol.
În a doua jumătate a secolului XVIII apar, de asemenea, instituții dedicate nu numai conservării memoriei tehnice, ci și îmbunătățirii tehnicilor existente.
Ph 16 – Vaucanson & războiul de țesut automat
În 1750 este creat la Paris, de către Jacques Vaucanson, celebru inventator francez, inspector al manufacturilor regale « l’Hotel de Mortagne ». Această instituție se găsește la originea celei numite « Conservatoire National des Arts et Métiers » (Conservator Național de Arte și Meserii), creat în 1794 și care, ca și predecesorul său, avea 3 roluri: perfecționarea mașinilor, explicarea utilizării lor și conservarea acestora.
Ph 17 - CNAM
La începutul secolului XIX, de o atenție particulară s-a bucurat tehnica, cu precădere mecanica, căreia i se acordă o atenție deosebită. Aceasta determină ca în majoritatea țărilor europene să fie create, după exemplul englez și francez, sisteme de brevete: în Prusia (1815), în Olanda (1817), în lmperiul austriac (1820), în Suedia (1834), în Portugalia (1837). În România prima lege a brevetelor nu apare decât în 1906 (în 1879 apăruse prima lege privind proprietatea intelectuală). Majoritatea legislațiilor prevăd un examen prealabil de anterioritate, care are legatură evidentă cu Istoria tehnicii.
4) De la a doua jumătate a secolului al XIX-lea la al Doilea Război Mondial
De la a doua jumătate a secolului XIX și până la al Doilea Război Mondial, Istoria tehnicii se afirmă din ce în ce mai clar și îmbracă diferite forme.
Menționez în primul rând crearea de mari muzee tehnice.
Ph 18 – Science Museum & mașina Newcomen;
Ph 19 – Deutsches Museum
Cel mai vechi este « Conservatoire National des Arts et Métiers » din Paris, pe care l-am amintit deja, și care servește de model pentru « Science Museum » din Londra și « Deutsches Museum » din München. Primul a fost fondat în 1863 de către Bennet Woodcroft, iar și al doilea în 1903, de către Oskar von Miller.
Ph 20 – Dimitrie Leonida & Muzeul Tehnic din București.
Muzee tehnice sunt create și în alte capitale europene: la Viena și la Praga în 1908, la București în 1909, etc.
Nu se conservă însă numai obiecte tehnice, ci și tehnologiile de fabricație și tehnicile de realizare, meseriile.
Ph 21 – Viollet-le-Duc
De exemplu, celebrul arhitect Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc utilizează în Franța, la mijlocul secolului XIX, pentru restaurarea construcțiilor medievale, tehnici și metode folosite la realizarea lor. Menționez catedrala Nôtre Dame din Paris și cetatea Carcassonne.
O altă cale pe care formarea disciplinei istoriei tehnicii avansează o constituie învățământul și popularizarea tehnicilor și industrilor.
Tratatele cu profil tehnic includ adesea largi introduceri cu caracter istoric; este cazul tratatelor de motoare termice ale lui Aimé Witz (1892), în Franța și ale lui Hugo Güldner (1905), în Germania.
Ph 22 – Figuier & publicație: l’Année Scientifique
Publicațiile de popularizare a tehnicilor au adesea un caracter istoric pronunțat; « Les merveilles de l’industrie » (Minunile Industriei) de Louis Figuier apărută în 4 volume, la Paris, între anii 1873 și 1876, constituie un excelent exemplu.
Este perioadă când încep să apară, de asemenea, cărți specific dedicate istoriei tehnicii: cărți despre istoria invențiilor în general și monografii ale diferitelor ramuri ale tehnicii.
Ph 23 – Reuleaux & carte Ludwig Beck
Menționez, în Germania, cartea profesorului Franz Reuleaux, fondatorul al cinematicii: « Einführung în die Geschichte der Erfindungen » (Introducere în Istoria Invențiilor), publicată la Leipzig în 1884 și monografia lui Ludwig Beck despre siderurgie, din 1903.
Dar marele progres pe calea creării disciplinei istoria tehnicii, așa cum este ea astăzi definită, are loc odată cu luarea în considerare a tehnicilor și evoluțiilor lor în cadrul analizelor istorice, economice, sociologice, politice, filozofice. Tehnica este astfel integrată în istorie, devine parte a ei.
Precizez că o adevărată istorie a tehnicii nu se rezumă la o istorie tehnică a tehnicii, la o istorie internă, altfel spus la o genealogie a tehnicii și cu atât mai puțin la un dicționar al invențiilor și inovațiilor sau al inventatorilor și realizatorilor industriali. Ea nu se rezumă nici la o istorie economică, socială sau politică a tehnicii, ci are în vedere toate aceste aspecte pe care își propune să le integreze într-o abordare holistică, globală. Pornind de la analiza fiecărui aspect în parte și a interdependenței acestora, istoria tehnicii își propune să explice evoluțiile sistemului tehnic și ale diferitelor sale componente, precum și consecințele lor pe plan economic, social și politic. Bertrand Gilles, unul din părinții fondatori ai disciplinei în Franța, afirma că istoria tehnicii este o istorie globală înlănțuită de lumea materială.
Ph 24 – August Compte & Marx
Marile sinteze filozofice din secolul XIX realizate de Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Karl Marx și Auguste Compte au un impact important asupra istoriei tehnicii. Locul ocupat și rolul jucat de către pozitivism și marxism în definirea disciplinei au fost determinante.
Pozitivismul, cu rădăcini în gândirea lui Francis Bacon și d'Alambert, dezvoltat și promovat de către Auguste Compte în a doua jumătate a secolului XIX, consideră că progresul gândirii se datorează dezvoltării științelor dure (pozitive) și se referă la ansamblul cunoașterii umane. Pozitivismul afirmă că, grație științelor exacte, totul poate fi explicat (vezi Maxwell) și că tehnica și tehnologiile nu sunt decât știință aplicată. Unul din elevii lui Auguste Comte, sociologul Alfred Victor Espinas, publică la Paris în 1897 cartea « Les origines de la Technologie », în care insistă asupra rolului istoriei tehnicii în analiza istorică și sociologică.
Pe partea lui, marxismul integrează tehnica și tehnologiile în analizele economice și în explicarea evoluțiilor istorice. Marx pledează pentru o « istorie a organelor productive ale omului social » după modelul istoriei naturale ale lui Darwin.
Ph 25 – Mantoux & Matschoss
În acest context apar două mari figuri ale istoriei tehnicii: Paul Mantoux și Conrad Matschoss.
Primul - profesor de istoria muncii la Conservatoire National des Arts et Métiers - publică în 1906 faimoasa lui carte « La Révolution Industrielle au 18ème siècle. Essai sur les Commencements de la Grande Industrie Moderne en Angleterre », (Revoluția Industrială în sec. 18. Eseu privind Începuturile Marii Industrii Moderne în Anglia), care introduce conceptul de « revoluție industrială ». Trei ani mai târziu, în 1909, inginerul Conrad Matschoss devine profesor la Technische Hochschule Charlottenburg, unde este creată prima catedră de istoria tehnicii în lume. Tot el este cel care fondează primul periodic în domeniu: « Beiträge zur Geschichte der Technik und Industrie » (Contribuții la Istoria Tehnicii și Industriei). A fost susținut de către VDI, societatea inginerilor germani, după ce a publicat în 1901 « Die Geschichte der Dampfmachine » (Istoria Mașinii cu Aburi), care nu este numai o istorie internă a tehnicii, ci se referă și la impactul economic și social al energiei aburului.
Paul Mantoux și Conrad Matschoss, membri ai corpului profesoral a două din cele mai prestigioase instituții de învățământ superior tehnic din Franța și Germania, reprezintă cele două rădăcini ale istoriei tehnicii: cea legată de o abordare istorică și sociologică impregnată de o ideologie de stânga și cealaltă legată de deschiderea «cutiei negre, black box-ului» tehnicii, apropiată de modelul istoriei științelor, în special de istoria matematicii.
Aceste două abordări sunt promovate de către societăți savante, care, preocupate de evoluția tehnicii, se constituie în mai multe țări europene, începând cu Germania și Anglia. În Germania este creată în 1901 « Gesellschaft für Geschichte des Medizine, Naturwissenschaft und Technik » (Societatea pentru Istoria Medicinei, Științelor Naturale și Tehnicii) urmată, în 1926, de « Georg Agricola Gesellschaft », societate de istoria științei și tehnicii, iar în 1930 societatea Inginerilor Germani – «Verein Deutscher Ingenieure – VDI », creează în cadrul său o secție specială de istoria tehnicii.
În Anglia apare, în 1920, « The Newcomen Society », cea mai veche societate consacrată exclusiv istoriei tehnicii.
Ph 26 – Newcomen Ste & Transactions
Dacă în Germania cei care se preocupă de istoria tehnicii sunt cu precădere ingineri, în Franța sunt istorici și sociologi regrupați în jurul revistei « Annales d’histoire économique et sociale » (Anale de istorie economică și socială), creată de Marcel Bloch et Lucien Febvre la Paris în 1929. L’Ecole des Annales este politic orientată spre stânga, militează pentru o istorie angajată în prezent, de unde și interesul ei pentru istoria tehnicii.
Ph 27 – Febvre & Annales
Într-un număr special al revistei Annales, Lucien Febvre lansează, în 1935, un manifest pentru crearea unei noi ramuri a istoriei: istoria tehnicii. El consideră că sunt necesare 3 etape pentru aceasta: elaborarea unei istorii tehnice a tehnicii, operă a inginerilor care au cunoștințele necesare pentru a intra în ”cutia neagră” a tehnicii; o istorie a relațiilor știință – tehnică, care, din aceleași rațiuni, trebuie să fie realizată de ingineri și oameni de știință și, în sfârșit, integrarea celor două istorii într-o istorie globală în care sunt prezente istoria economică, istoria socială, istoria politica.
În anii 1930, apariția unei istorii a tehnicii este stimulată de progresele realizate în acest domeniu în Statele Unite. Cartea lui Lewis Mumford « Technics and Civilizations » (Tehnici și Civilizații), publicată în 1932, cunoaște un mare succes pe vechiul continent. Mumford pune în evidență două tehnici dominante: energia și materialele, în funcție de care propune împărțirea istoriei în trei perioade (eo-, paleo- și neo-tehnică). Este vorba de o nouă periodizare în funcție de tehnică; va fi dezvoltată după cel de-al Doilea Război Mondial.
Filozofii din prima jumătate a secolului XX sunt, și ei, ca și omologii lor din secolele precedente, preocupați de tehnică și de evoluția ei.
Ph 28 – Spengler & Omul și Tehnica
Germanul Oswald Spengler publică în 1931 « Der Mensch und die Technik » (Omul și Tehnică) în care tehnica, văzută ca expresie a voinței faustiene de putere ce caracterizează cultura occidentală, este abordată în evoluția ei. În stadiul de dezvoltare în care aceasta a ajuns, afirmă Spengler, ea transformă omul în sclav al mașinilor și este cauza dezastrelor ecologice.
5) După cel de al Doilea Război Mondial
Este perioada recunoașterii Istoriei Tehnicii ca disciplină academică.
Noul statut pe care Istoria tehnicii îl câștigă în lumea universitară europeană se datorează cu precădere universitarilor și cercetătorilor europeni din Europa occidentală și colaborării lor cu colegii din Statele Unite.
După război oamenii de știință americani au jucat un rol major în dezvoltarea acestei discipline și s-au găsit în prima linie a progresului în domeniu, cum o arată periodicul „Technology and Culture”și societatea americană de istorie a tehnicii:“American Society for History of Technology – SHOT”. Printre figurile cele mai proeminente trebuie amintiti : Melvin Kranzberg, prof. la Case Western Reserve University și Georgia Tech., unul din principalii creatori ai SHOT și ICOHTEC (The International Committee for the History of Technology), Thomas Hughes, prof. la MIT și Pennsylvania Univ. Carroll W. Purselle, prof. la Case Western Reserve Univ., Eugen Ferguson, profesor la Univ. of Delaware și Hagley Museum, George Basalla, prof. Univ. of Delaware, Merritt Roe Smith, prof. la MIT, Edwin Layton, prof. Univ. of Minnesota, etc.
Printre cei care au jucat un rol important în definirea și structurarea noii discipline în Europa trebuie citați: în Marea Britanie, Charles Singer, primul președinte al “British Society for the History of Science”și al“Uniunii Internaționale de Istorie și Filosofie a Știintei”, sub direcția căruia a fost publicat prestigiosul tratat « A History of Technology » și Rupert Hall, profesor la Imperial College din Londra.
Ph 30 - A History of Technology Ph 31 – Charles Joseph Singer
În Franța, Maurice Daumas, directorul « Museului Național al Tehnicilor », profesor la « CNAM », este coordonatorul tratatului « Histoire Générale des Techniques », primul profesor de Istoria Tehnicii în Franța.
Ph 32 - Maurice Daumas & Histoire Générale des Techniques
Bertrand Gille, director cercetător la « Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales », profesor la « Collège de France »;este autor al unei cunoscute « Histoire des Techniques ».
Ph 33 – Gille: Histoire des Techniques
În Germania s-a afirmat Friedrich Klemm, director al Bibliotecii și al Centrului de Cercetări în Istoria Științei și Tehnicii de la Deutsches Museum, profesor la Universitatea din München.
Toți au publicat tratate de referință și au jucat un rol important în structurarea disciplinei.
Mulți alți profesori și cercetători din universități și muzee din țări europene contribuie la dezvoltarea domeniului. Trebuie citați cei din instituțiile deja menționate, cei din universitățile tehnice din: München, Berlin, Aachen, Darmstadt, Eindhoven, Stockholm, Viena; din universitățile Oxford, Paris-Sorbonne, Nantes, Bochum, Hambourg, Barcelona; cercetătorii de la Science Museum - Londra, de la Technisches Museum – Viena, etc. În țările Europei de Est trebuie citați cei de la universitățile și muzeele din Praga, Dresda, Budapesta, București.
După cel de al Doilea Război Mondial au loc dezbateri referitoare la un număr important de aspecte privind istoria tehnicii. Voi evoca succint unele, cu precădere cele privitoare la identitatea domeniului și la metodologia utilizată și cele ale relației istoriei tehnicii cu istoria științei și istoria economică.
Istoria tehnicii a devenit recunoscută academic în momentul în care controversa istorie internă – istorie externă nu s-a mai pus în termeni de una sau alta, istoria tehnicii integrând ambele aspecte. Întrebarea care se mai pune este până la ce nivel, cât de profund, trebuie deschisă „cutia neagră” a tehnicii când se studiază istoria ei. Răspunsul este: analiza „cutiei negre” trebuie adaptată subiectului tratat.
În privința conceptualizării și metodologiei trebuie notată utilizarea structuralismului, teorie care consideră că elementele (structurile) nu au existență separată și nu au sens decât în relația lor cu celelalte elemente ale unui sistem. Foarte în vogă în economie la începutul anilor 1970, francezul Bertrand Gilles propune utilizarea lui în istoria tehnicii. Noțiunea de sistem tehnic, definită că totalitatea structurilor, simple și complexe, și a filierelor tehnice, coerente și compatibile unele cu altele, este o noțiune esențială în istoria tehnicii.
Definirea unei noi periodizări în istorie ținând cont de tehnici, în special de cele dominante, este și ea promovată. Alegerea tehnicilor dominante variază, dar energia, materialele, informația și relațiile cu lumea biologică sunt cele utilizate în general.
Maurice Daumas pune în evidență, de-a lungul istoriei, 5 sisteme tehnice, ”complexe tehnice”, cum le numește el, și pune accentul pe interdependența și coerența care există între structurile și filierele care formează un sistem tehnic. Acesta se găsește în permanentă căutare de echilibru care rămâne constant precar. Daumas consideră, de asemenea, că schimbările tehnice se produc fără rupturi (revoluții) și accelerarea acestora de-a lungul istoriei se produce după o curbă care din Neolitic n-a cunoscut decât un singur punct de inflexiune - în timpul Revoluției Industriale.
Acest punct de vedere este contestat de către un număr mare de istorici (cu precădere de către istorici ai economiei, dar și de istorici ai tehnicii) care consideră că au existat mai multe puncte de inflexiune (de ruptură), precum cel de la sfârșitul secolului XIX și cel pe care îl trăim astăzi legat de tehnologia informației. După cel de-al Doilea Război Mondial este abordată evoluția, de-a lungul istoriei, a relațiilor între tehnică și știință, economie, societate, politică și războaie, mediu, filozofie, ideologii și credințe, și sunt făcute numeroase analize. Domeniile de investigare sunt din ce în ce mai largi și progresează într-un ritm accelerat, corespunzător accelerării schimbărilor din lumea în care trăim. Câteva cuvinte, cum am spus, numai despre relațiile tehnică-știință și tehnică – economie care ocupă locuri privilegiate și au cunoscut modificări importante:
Astfel, relațiile știință – tehnică au fost revizuite. Tehnica nu mai este considerată drept știință aplicată. Se subliniază că până la sfârșitul secolului XIX, cu câteva rare excepții, tehnica a precedat știința și că, chiar dacă, începând cu secolul XX, tehnica este strâns legată de știință și este tributară spiritului științific, ea este departe de a fi numai știință aplicată. Domeniul relațiilor știință – tehnică se îmbogățește și devine din ce în ce mai complex pe măsură ce știința progresează și apar noi tehnici și tehnologii.
Relațiile dintre tehnică și economie sunt tot atât de bogate, substanțiale și complexe ca și cele dintre tehnică și știință și au continuat să beneficieze de același loc privilegiat pe care îl au de la mijlocul secolului XIX. Studiul procesului de inovație leagă strâns istoria tehnicii de istoria economică. Economistul Joseph Schumpeter, autorul celebrului « Business Cycles», publicat la New York în 1939, joacă un rol important, ca de altfel alți cercetători și universitari americani. Trebuie subliniat că accelerarea procesului de schimbări tehnice este intim legată de creșterea investițiilor. François Caron, profesor de istorie economică la Universitatea Paris IV – Sorbonne, consideră că este imposibilă analizarea separată a sistemului tehnic și a celui economic și propune noțiunea de « modele » care regrupează cele 2 sisteme. El subliniază că disfuncționarea tehnică este sursă de inovație și că mai multe concepte utilizate în istoria tehnicii și în istoria economică sunt convergente. Spre exemplu : « goulot d’étranglement (gâtuire) » și « demande d’invention (cerere de invenție) ». Istoria economică este o locomotivă pentru Istoria tehnicii.
Concluzii
Sub formă de concluzie doresc să subliniez că disciplina academică a Istoriei tehnicii este și ea condiționată de puternica accelerare a evoluțiilor din lumea de astăzi pe diferite planuri și de accentuarea interdependenței dintre diferitele domenii. Trecerea, în ultimii ani, de la societatea industrială la societatea informațională este unul din aspectele cele mai relevante. Crizele pe care le traversăm astăzi – în economie și finanțe, energie și mediu și recent în sănătate – nu sunt decât componente și, dacă nu vor apărea soluții adecvate, preludiul unei crize globale cu o importantă dimensiune etică și morală.
Crizele de care vorbesc pun în evidență limitele sistemelor noastre economic și tehnic, bazate pe o creștere nelimitată. Răspunsurile și soluțiile găsite până astăzi sunt total insuficiente și nesatisfăcătoare. S-au luat câteva măsuri în domeniul energiei, mediului, schimbărilor climatice și în domeniul financiar; în acest sector diferendele între economiști sunt notorii și interesele particulare sunt apărate cu multă înverșunare.
Istoria tehnicii joacă un rol important la nivelul evaluării tehnologice și al previziunii tehnologice. Ea pune în evidență faptul că abordarea exploratorie utilizată în prospectivă tehnologică nu poate fi redusă la o simplă extrapolare a tendințelor anterioare, ci trebuie să țină cont de multiplele interacțiuni care există între diversele tehnici în interiorul sistemului tehnic și între acesta și celelalte sisteme. Ea subliniază, de asemenea, faptul că accelerarea continuă a schimbărilor face ca aceasta să devină o variabilă esențială a evoluției tehnologice și că, prin urmare, este dificil să se separe cauza de efect.
Dar în afara tehnicii și economiei, masuri urgente, care să promoveze valorile în toate domeniile, inclusiv în cel social și politic, trebuie luate fără întârziere. Sunt convins că alegerile soluțiilor în domeniile tehnic, economic, financiar, social, politic trebuie să fie bazate în primul rând pe considerente de ordin etic și moral. Într-o lume în profundă și rapidă evoluție, zguduită de crize, eficacitatea trebuie să servească etica și nu s-o domine și marginalizeze. Singura cale pentru evitarea impasului este respectul valorilor și corecta lor ierarhizare.
Vă mulțumesc pentru atenție !
Bibliografie sumară
BALAN, Stefan; MIHAILESCU, Nicolae St. Istoria Stiintei si Tehnicii în România. Ed. Academiei, Bucuresti, 1985
BASALLA, George. The Evolution of Technology. New York: Cambridge University Press, 1989.
BUD, Robert; Warner, Deborah Jean (ed.). Instruments of Science. An Historical Encyclopedia. Science Museum, London; The National Museum of American History, Smithsonian Institution, New York, London, 1998.
CARDWELL, D. S. L. Turning Points in Western Technology, Science History Publications, New York, 1972
CARON, François. Les Deux Révolutions Industrielles du XX siècle, Alban Michel, Paris, 1997
CARON, François. La dynamique de l’innovation, Changement technique et changement social (XVI – XX s.), Gallimard, Paris, 2010
CASSTELS, Manuel. La société en réseaux, Fayard, Paris, 2001
COSANDEY, David. Le Secret de l’Occident, Flammarion, Paris, 1997
DAUMAS, Maurice. Histoire Générale des Techniques, PUF, Paris, 5 vol., 1962 – 1978
DAUMAS, Maurice. Les grandes étapes du progrès technique, PUF, Paris, 1981
DAUMAS, Maurice. Le Cheval de César, Archives contemporaines, Paris, 1991
DEBRU, Claude (ed.). History of Science and Technology in Education and Training in Europe, European Communities, Luxembourg, 1999
ELIADE, Mircea. Forgerons et Alchimistes. Flammarion, Paris, 1977
ELLUL, Jacques. La Technique ou l’Enjeux du siècle. Economica, Paris, 2008
ELLUL, Jacques. Le Bluff Technologique, Hachette, Paris, 1988
ELLUL, Jacques. Théologie et technique. Pour une éthique de la non-puissance, Genève, Labor et Fides, 2014
ESPINAS, Alfred Victor. Les origines de la technologie. Paris, 1897 (Nabu Press, février 2014)
FEBVRE, Lucien. Réflexions sur l’Histoire des Techniques. Annales d’histoire économique et sociale, Paris, 1935
FERGUSON, Eugen. Engineering and the mind's eye, MIT press, 1994
FLICHY, Patrice. L’Innovation Technique, La Découverte, Paris, 2003
FOX, Robert. Science, industrie et société, Mulhouse, 1798-1871, Culture Technique 18, CRCT - Centre de Recherches sur la Culture Technique, Paris, 1988
GILLES, Bertrand. Histoire des Techniques, Gallimard, Paris, 1978
GIMPEL, Jean. La Révolution Technique au Moyen Âge, Paris, 1978
HERLEA Alexandru. Istoria Tehnicii componenta a culturii române. Buletin AGIR nr. XXIV, Bucuresti, 2019
HERLEA, Alexandre. Tribute to Maurice Daumas and Petre Sergescu. ICON: Journal of the International Committee for the History of Technology 24, 2018/2019
HERLEA, Alexandre (ed.). Science – Technology Relationships, San Francisco Press, San Francisco, 1993
HERLEA, Alexandre; PAYEN, Jacques (ed.). Bulletin de la Société Française d’Histoire des Sciences et des Techniques, No. 21-22-23, Paris, mars, 1988
HERLEA, Alexandre. Préliminaires à la naissance des laboratoires publiques de recherche industrielle en France. Culture Technique 18, CRCT - Centre de Recherches sur la Culture Technique, Paris, 1988
HERLEA, Alexandre. Les Moteurs. Que sais-je ? PUF - Presse Universitaire de France, Paris, 1985.
HUGHES, Thomas. Networks of Power: Electrification in Western Society, 1880-1930, Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1983.
HUGHES, Thomas. American Genesis: A Century of Invention and Technological Enthusiasm, 1870-1970, New York, NY: Viking, 1989.
KRANZBERG, Melvin and PURSELL, Carroll W., Jr. Technology in Western Civilization, 2 vols. New York: Oxford University Press, 1967.
LEBEAU, André. L’engrenage de la technique, Gallimard, Paris, 2005
LEBEAU, André. Les horizons terrestres: réflexions sur la survie de l’humanité, Gallimard, Paris, 2011
LEONACHESCU, Nicolae P. Premisele istorice ale tehnicii moderne românesti. 2 vol. Ed. Tehnica, Bucuresti, 1994 & 1996
LOGE, Yves. URSS. Le défi technologique. La révolution inachevée. PUF, Paris, 1991
MANTOUX, Paul. La Révolution Industrielle au 18ème siècle. Société de librairie et d’édition, Paris, 1906
McNEIL, Ian, (ed.). An Encyclopedia of the History of Technology. London: Routledge, 1990.
MORIN, Edgard. Penser l’Europe, Gallimard, Paris, 1987
MUMFORD, Lewis. Technics and Civilization. New York: Harcourt, 1934.
RUSS, Jacqueline. L’aventure de la pensée européenne, Armand Colin, Paris, 1995
SALOMON, Jean-Jacques; SCHMEDER, Geneviève. Les enjeux du changement technologique, Economica, Paris, 1986
SALOMON, Jean-Jacques. Prométhée empêtré. La résistance au changement technique, Anthropos, Paris, 1999
SALTER, W. E. G. Productivity and Technological Change, Cambridge University Press, Cambridge, Mass, 1960
SCHUMPETER, Joseph A. Business Cycles. A Theoretical, Historical and Statistical Analysis of the Capitalist Process. New York, Toronto, London, McGraw-Hill Book Co., 1939
SINGER, Charles. A History of Technology, 8 vols. New York: Oxford University Press, 1956-84.
TAGUIEFF, Pierre-André. Le Sens du Progrès, Flammarion, Paris, 2004
WILLIAMS, Trevor I. A History of Invention: From Stone Axes to Silicon Chips. New York: Facts on File, 2000.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu