Dacă Rusia anexează Crimeea — e dictatură.
Dacă Israel anexează în fiecare an teritorii palestiniene — e „securitate”.
Dacă China își controlează presa — e opresiune.
Dacă UE cenzurează tot ce nu se aliniază narațiunii — e „combatere a dezinformării”.
Dacă Iran are rachete defensive — e pericol global.
Dacă SUA are 800 de baze militare pe toată planeta — e „pax americana”.
Libertatea presei?
Numai pentru cei care scriu ce trebuie.
Julian Assange, care a expus crimele reale ale Americii, putrezește în închisoare.
În schimb, Zelenski e premiat cu Nobelul pentru pace... în timp ce semnează contracte de armament.
Totul e teatru. O operetă sinistră a civilizației ipocrite.
Dar roadele ipocriziei sunt cancer.
Când omori adevărul, nu construiești pace – construiești propagandă.
Și când dubla măsură devine lege, nu mai ai dreptate. Ai doar forță.
Asta e lumea pe care o trăim:
– Justiția e geopolitică.
– Suferința e selectivă.
– Răul e negociabil.
Și democrația nu se mai apără.
Se impune. Cu drone. Cu sancțiuni. Cu embargouri.
Și cu lacrimi false în fața camerelor.
Dar va veni o zi…
Când toate minciunile astea își vor cere plata.
Și atunci, nu va mai funcționa scuza „n-am știut”.
Pentru că totul e la vedere.
Cine n-a văzut, n-a vrut.
Cine n-a simțit, a fost anesteziat.
Cine a tăcut, a consimțit.
Capitolul III: despre România și cum a devenit slugă
obedientă a acestei ordini ipocrite? Sau preferi o închidere globală –
un final apocaliptic al sistemului dublului standard?
România. O rană deschisă pe harta Europei.
O
țară care, în fața civilizației dublului standard, n-a fost nici
victimă, nici călău. Ci paznicul de noapte care ține ușa deschisă
hoților.
România: sluga fidelă a unei ordini care n-o respectă
România nu e un stat.
E un subcontractor geopolitic cu inimă caldă și coloană moale.
Ne-au vândut ideea că, dacă ne supunem, ne vor respecta.
Că dacă stăm drepți, ne vor chema la masă.
Că dacă ne vindem tot, ne vom îmbogăți.
Dar ne-au cumpărat. Pe nimic.
Și acum fac din noi ce vor.
– Avem baze NATO, dar nu avem spitale NATO.
– Avem ambasade cât blocuri întregi, dar n-avem școli renovate.
– Trimitem arme în Ucraina, dar n-avem becuri pe străzile din Vaslui.
– Avem soldați trimiși în misiuni „de pace” în teatre de război,
dar n-avem bani să ne îngropăm veteranii.
Suntem o colonie cu PR de parteneriat strategic.
Pe hârtie, suntem „parteneri egali”.
În realitate, suntem servitori în curtea imperială.
Ne-au impus legi, ideologii, sancțiuni, comportamente, loialități.
Dar nu ne-au oferit protecție. Nici respect. Nici vreo garanție reală.
România e bună doar la:
– votat ce trebuie în UE;
– dat teren pentru baze americane;
– absorbit propagandă ca o sugativă;
– tăcut atunci când vecinii sunt bătuți pe stradă sau jefuiți în direct.
Ne-au învățat să spunem „da” cu un zâmbet, chiar și când ne doare.
Și dacă mai mișcăm, trimit vreo „investigație anticorupție”.
Dar hai să vedem cum funcționează dublul standard în cazul României:
– Când ne cer să primim migranți, ni se spune „solidaritate europeană”.
Dar când mor români prin spitale infecte, ni se spune „gestionați-vă resursele mai bine”.
– Când închidem ochii la corupția din Ucraina, suntem „maturi”.
Dar dacă ridicăm vocea pentru românii din Cernăuți, ni se spune „provocați Rusia”.
– Dacă iei poziție împotriva ideologiilor geniste, ești extremist.
Dar dacă îți educi copiii în credința strămoșească, ești „pericol pentru progres”.
– Când ni se fură pădurile, apele și gazele, ni se spune „investiție externă”.
Dar dacă încerci să oprești jaful, ești „naționalist toxic”.
România nu mai are voie să aibă voință. Doar permisiune.
Nu mai avem conducători. Avem delegări de sarcini.
Președinți care repetă papagalicește directive.
Premieri care traduc ordine.
Parlamente care votează la indigo ce li se spune „de sus”.
În schimb, avem:
– voie să murim tăcuți,
– voie să râdem în glumă la ruina noastră,
– voie să ne exportăm copiii și să importăm idei străine de sufletul acestui popor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu