Prof. Alexandru Herlea. Asociaţia „La Maison Roumaine" din Paris şi Centenarul Marii Uniri

Conferință, noiembrie 2018, Săliște

Onorată asistenţă,

Este pentru mine o onoare şi o plăcere să iau cuvântul la acest simpozion organizat cu prilejul Centenarului Marii Uniri şi dedicat rolului Franţei în transpunerea în viaţă a proiectului poporului român de a trăi împreună în aceeaşi Ţară, o Ţară europeană în care sunt promovate valorile de libertate, egalitate, solidaritate afirmate de Franţa.

Aşa cum titlul conferinţei o arată, voi vorbi despre felul în care asociaţia  La Maison Roumaine  din Paris a abordat sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, context în care legăturile privilegiate care au existat între Franţa şi România vor fi puse în evidenţă.

Am plăcerea să vă informez că din anul 2016, la 100 de ani de când România a intrat, alături de Aliaţi, în Marele Război, fapt decisiv în realizarea Unirii, sărbătorirea Centenarului acestui eveniment, de o importanţă capitală în istoria Ţării, a ocupat primul loc în programul de activităţi al asociaţiei.

De ce? Pentru că La Maison Roumaine este o asociaţie care are ca scop studierea şi promovarea relaţiilor franco-române şi pentru că Franţa şi mari personalităţi franceze, precum Generalul Henri Mathias Berthelot sau geograful Emmanuel de Martonne au jucat un rol de prim plan în înfăptuirea Marii Uniri. Existenţa acestor relaţii privilegiate în ajunul Marelui Război a contribuit fără nici un dubiu la susţinerea României de către Franţa. Fără această susţinere, România Mare foarte probabil nu ar fi putut fi creată. Aşa cum probabil fără ajutorul Franţei, al lui Napoleon al III-lea, Mica Unire de la 1859 nu s-ar fi putut realiza nici ea.

Înainte însă de a aborda direct felul în care asociaţia La Maison Roumaine s-a implicat în sărbătorirea Centenarului Unirii voi face câteva consideraţii privind legăturile profunde, aproape simbiotice, care au existat între Franţa şi România şi voi prezenta succint asociaţia La Maison Roumaine.

Legăturile franco-române s-au caracterizat atât prin influenţa franceză în România, cât şi prin contribuţia românilor la cultura franceză.

Un rol important l-a jucat descoperirea de către francezi a latinităţii românilor. Decernarea în 1878 a Marelui Premiu pentru cea mai bună poezie dedicată latinităţii poetului Vasile Alecsandri ilustrează acest fapt. Premiul i-a fost înmânat de către Frederic Mistral pentru poezia intitulată Cântecul Ginţii Latine. Amintesc, de asemenea, de poezia lui F. Mistral Á la Roumanie scrisă în martie 1880 în limba provensală, publicată ulterior în cartea Les Français et la Roumanie (Bucureşti, 1937), care cuprinde texte alese de către Paul Desfeuilles şi Jacques Lassaigne.

În Franţa, în primul rând la Paris, s-a format o bună parte din elita românească. Aici, ea a venit în contact cu ideile generoase de libertate, egalitate, fraternitate. Aici şi-au făcut studiile mulţi din cei mai de seamă români în diversele domenii - de la artă, literatură şi filozofie la economie şi organizare socio-politică, trecând prin ştiinţă şi tehnică. Între 1866 şi 1916 din 141 de miniştri pe care i-a avut România, 101 şi-au făcut studiile în Franţa. Marele Spiru Haret a fost primul român care şi-a luat un doctorat în Franţa, în 1878, cu o teză în domeniul astronomiei. Tot în mecanica celestă şi-au dat doctorate în Franţa înaintea Primului Război Mondial Constantin Gogu şi Nicolae Coculescu.

Dar influenţa franceză nu s-a exercitat numai prin românii care au studiat sau au trăit în Franţa, ci şi prin francezi care au acordat o mare atenţie României şi au participat activ la modernizarea ei.

Un cunoscut exemplu este Edgar Quinet, profesor la Collège de France, care susţine mulţi oameni politici, printre care pe Alexandru Ioan Cuza. Căsătorit cu o româncă, Hermiona Ghika Asachi, va deveni cetăţean român şi membru al Academiei Române. Este şi cazul lui Jules Michelet, un alt profesor la Collège de France care a avut mulţi studenţi români.

Geograful Emmanuel de Martonne, cum am menţionat deja, este o personalitate franceză căreia România Mare îi datorează în bună parte graniţele sale. Medicul francez Carol Davila, stabilit în România, este creatorul primului sistem de sănătate publică şi al învăţământului medical din Ţară. Trebuie amintiţi şi arhitecţii Albert Galleron , Cassien Bernard sau Paul Gottereau , care au construit edificii publice de primă importanţă în România, etc.

Închei această foarte sumară trecere în revistă a influenţei franceze în România cu cuvintele profesorului Pompiliu Eliade care scria în cartea sa intitulată: De l’influence française sur l’esprit publique en Roumanie: „Rarement l’action d’un peuple sur un autre fut plus complète, plus envahissante, plus enveloppante que l’influence française en Roumanie... on la reconnait dans toutes les manifestations de l’esprit roumain, en politique aussi bien qu’en législation, dans la littérature aussi bien que dans sa conception administrative ou dans la vie sociale”.

Pe de altă parte, numeroşi români, cum precizează ambasadorul Franţei, Phillipe Etienne, într-un remarcabil discurs pronunţat la Academia Română în iunie 2003: « au jucat şi continuă să joace un rol foarte special în construcţia Franţei; ei au îmbogăţit Franţa din toate punctele de vedere şi ea străluceşte şi datorită imigraţiei române».

Îi menţionez în domeniul tehnicii pe Petrache Poenaru, inventatorul stiloului la Paris (la plume portable sans fin), pe Gheorghe Pănculescu, inginerul a cărui tehnologie de fabricaţie a structurilor metalice a folosit-o Gustav Eiffel la construcţia celebrului sau turn, pe Traian Vuia, primul care a putut să decoleze utilizând numai propriile mijloace ale avionului (Montesson, 18 martie 1906) sau pe Henri Coandă, constructorul primului avion cu reacţie realizat în Franţa şi prezentat la primul salon de aeronautică (Paris, Grand Palais, 1910). Exemple tot atât de revelatoare pot fi date şi în numeroase alte domenii din tehnică şi stiinţele exacte, din economie, istorie şi stiinţele umane, din literatură şi artă.

Relaţiile privilegiate dintre Franţa şi România cunosc o dezvoltare deosebită după terminarea Marelui Război. Universitatea din Cluj la care au fost profesori personalităţi franceze de prim plan, precum Emmanuel de Martonne constituie un excelent exemplu. Un alt exemplu sunt instituţiile româneşti create în Franţa precum Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses şi Fundaţia Universitară Regele Carol I.

Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses a fost fondată în 1920 de N. Iorga ; marele istoric i-a fost director. Aici şi-au desăvârşit studiile absolvenţi ai universităţilor din România în specialităţile istorie, filologie şi artă; ea a fost desfiinţată de puterea comunistă în 1947.

După cel de al Doilea Război Mondial, Parisul a continuat să rămână un loc de excepţie pentru emigraţia românească, a celor care fugeau de tăvălugul sovietic. În 1950, Fundaţia Universitară Regele Carol I, desfiinţată de comunişti în Ţară, în 1948, şi-a reluat activitatea la Paris. La conducerea ei s-a aflat prof. Petre Sergescu în calitate de preşedinte-director general.

Anul acesta se împlinesc 125 de ani de la naşterea matematicianului Petre Sergescu, o figură luminoasă care a jucat un rol eminent nu numai în cadrul exilului românesc, dar şi în dezvoltarea disciplinei istoriei ştiinţei şi tehnicii; el va fi - din 1947 şi până la moartea sa, în decembrie 1954 - preşedinte şi apoi secrétaire perpétuel al Académie Internationale d’Histoire des Sciences – AIHS, a cărui sediu era la Paris.

Căsătorit cu scriitoarea de origine poloneză Marie Kasterska, la domiciliul lor din Paris din Cartierul Latin se întâlneau cunoscute personalităţi ale vieţii culturale franceze, precum Henry de Montherland, matematicienii Paul Montel şi Emil Borel, istoricii ştiinţei René Taton şi Maurice Daumas, alături de români refugiaţi, precum Mircea Eliade, Nicolae Herescu şi alţii.

La decesul lui Petre Sergescu, în decembrie 1954, Paul Montel afirma în discursul său la înmormântare: «La Roumanie perd un de ses savants et historiens universellement appréciés, la France un de ses amis les plus fidèles et les plus généreux». Maurice Daumas, părintele fondator al Istoriei Tehnicii în Franţa şi primul titular al unei catedre în această disciplină, care mi-a condus teza de doctorat, când m-a primit pentru prima dată, în 1972, la Conservatoire National des Arts et Métiers – CNAM, ştiind că sunt de origine română, mi-a vorbit de Petre Sergescu. Printre altele, mi-a spus: «vous savez, nous, les historiens des sciences et des techniques français, nous sommes tous des disciples de Pierre Sergesco». Nu i se putea aduce un omagiu mai frumos.

La aceasta mai adaug, luând în considerare tematica acestui simpozion, că Petre Sergescu, în timpul Marelui Război, a dus o susţinută acţiune în favoarea Franţei şi a intrării României în Război alături de ţările Antantei, fapt pentru care la ocuparea Bucureştiului de către germani a fost arestat şi închis în lagăre din Bulgaria timp de 18 luni.

Asociaţia La Maison Roumaine l-a omagiat anul acesta în cadrul congresului societăţilor savante – CTHS, care a avut loc în luna aprilie la Paris.

In continuare voi spune, aşa cum am anunţat la început, câteva cuvinte despre asociaţia La Maison Roumaine care se străduieşte să contribuie la promovarea relaţiilor culturale ce unesc popoarele francez şi român precum şi la implementarea valorilor europene în România, aşa cum se menţionează în prezentarea (Qui sommes nous) de pe situl asociaţiei :

« La Maison Roumaine est une association française à but non lucratif - loi 1901 - qui œuvre pour la promotion et le développement des relations culturelles qui unissent les peuples français et roumain. Elle contribue à la diffusion de la culture roumaine en France et soutient l’ancrage des valeurs européennes en Roumanie. Créée à Paris, en 1982, elle est depuis 2012 répertoriée dans l’Annuaire des Sociétés Savantes du Comité des Travaux Historiques et Scientifiques.

Fondée par un groupe d’exilés, La Maison Roumaine s’inscrit dans la longue histoire des Roumains établis en France depuis la première moitié du 19^e siècle à nos jours.

Elle est rapidement devenue un des foyers importants de la diaspora roumaine. La Maison Roumaine était alors la réponse des Roumains de France et de leurs amis français à la propagande éhontée du régime communiste. C’était aussi une tentative de résister à la destruction systématique de la culture roumaine par ce régime. Il fallait que la vérité sur l’histoire, la culture et la situation en Roumanie soit connue en France et dans le monde.

Depuis, le régime communiste s’est effondré en Roumanie. On aurait pu penser que le rétablissement des institutions démocratiques dans ce pays et son accession à l’Union Européenne rendaient inutile l’existence d’une institution culturelle indépendante comme La Maison Roumaine. Mais la transition vers une véritable démocratie s’est avérée difficile. Le passé douloureux ancien et récent a laissé des traces profondes dans les mentalités. La Roumanie a encore un long chemin à parcourir avant de devenir le pays que nous appelons de nos vœux: véritablement intégré à l’Europe, fier de son identité, de ses traditions, de son histoire et ayant tiré les leçons des pages sombres de son passé.

L’existence d’un centre culturel indépendant du pouvoir politique en place est de ce fait hautement souhaitable. La Maison Roumaine doit rester ce lieu de rencontre et d’échange, ouvert à tous ceux qui s’intéressent à la Roumanie d’hier et d’aujourd’hui, à sa culture, à son histoire, à ses liens avec la France et à son avenir en Europe. Un lieu d’expression libre dans le respect des valeurs démocratiques et de la vérité, éloigné des déformations idéologiques. »

La Maison Roumaine este convinsă că numai prin promovarea riguroasă a adevărului, prin curajul de a spune lucrurilor pe nume, prin refuzul autocenzurii şi al comportamentului denumit „political correctness” poate servi cu adevărat România.

Astfel, asociaţia noastră continuă angajamentul fondatorilor ei: cel al promovării marilor valori umaniste, al studierii şi valorificării relaţiilor culturale franco-române, al afirmării apartenenţei României la Europa.

La Maison Roumaine desfăşoară un larg evantai de activităţi care sunt grupate în două categorii: 1) Conferinţe cu caracter academic, accesibile marelui public şi 2) Alte activităţi.

Anual sunt organizate între 8 şi 10 conferinţe prezentate în exclusivitate în limba franceză (20% din membrii noştri şi numeroşi participanţi la conferinţe sunt francezi nevorbitori de limba română). Ele se desfăşoară în două cicluri - cel de primăvară şi cel de toamnă - şi sunt susţinute de conferenţiari confirmaţi, majoritatea profesori universitari din Franţa şi România. Subiectele tratate în conferinţe privesc, fără exclusivitate, tematici în care sunt prezente legăturile Franţei şi ale francezilor cu România şi românii. Sunt privilegiate subiectele legate de actualitate. Spre exemplu, în anul acesta, 2018, două tematici au fost reţinute: Centenarul Marii Uniri şi Patrimoniul European, dat fiind faptul că anul 2018 a fost declarat Anul Patrimoniului Cultural European de către Comisia Europeană.

La rubrica Alte activităţi menţionez susţinerea acţiunilor de implementare a valorilor europene în România, denunţarea corupţiei, sprijinirea reunirii României cu Republica Moldova.

In cele ce urmează mă voi opri asupra conferinţelor din ultimii 3 ani în care tematica Marii Uniri de la 1 Decembrie 2018 şi evenimentele care au precedat-o de când România a intrat în Marele Razboi alături de Aliaţi.

Seria acestor conferinţe a fost deschisă în ianuarie 2016 de profesorul emerit George Cipaianu de la Universitatea Babes-Bolyai, Cluj – Napoca, istoric, care a prezentat conferinţa intitulată :  L’image de l’autre : officiers français sur l’armée et la société roumaine pendant la Première Guerre Mondiale.

Profesorul George Cipăianu, în urma studierii unor documente din arhivele militare din Franţa, analizează percepţia pe care o au diferiţi ofiţeri francezi, participanţi la Marele Război, despre România şi societatea românească cu care au venit în contact. Documentele studiate sunt rapoartele şi notele elaborate de către ofiţerii superiori francezi : generalul Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii militare franceze în România; generalul Maurice Janin, şeful Misiunii militare franceze în Rusia, căpitanul de Maleyssie, din Statul Major al Armatei franceze, comandantul Charles Vesperini, şeful adjunct al Statului-Major al celei de a 39-a Divizie română. Două dintre surse prezintă un tablou sumbru al situaţiei României şi al armatei sale, pe când celelalte două prezintă o imagine diametral opusă. Trebuie cunoscut felul în care s-a format imaginea şi resorturile psihologice ale formării ei, afirmă prof. Cipăianu..

Urmează începand cu februarie 2016 conferintele despre Generalul Henri Mathias Berthelot prezentate de profesorul Jean-Claude Dubois, nepotul vărului primar al Generalului Berthelot, şi fiul executorului său testamentar.  Prof. Jean-Claude Dubois, este, fără îndoială, cea mai autorizată persoană care să vorbească despre Generalul Berthelot. El este cel care posedă manuscrisele Generalului şi care a făcut totul ca ele să fie cunoscute şi publicate.

Prima sa conferintă este intitulată : Les Mémoires du Général Henri Mathias Berthelot în care sunt prezentate viaţa şi rolul jucat de Generalul Berthelot, precum şi desfăşurarea acţiunilor întreprinse, începând cu anii 1960, pentru publicarea, la început împreună cu tatăl său, ulterior singur, a memoriilor Generalului. Prima publicare a unor părţi a acestor memorii a avut loc în Statele Unite, în 1987, sub titlul: General Henri Berthelot and Romania, Mémoires et correspondence, 1916 – 1919 (New York, Boulder, CO,1987 ) în îngrijirea profesorului Glenn Torrey (publicate în franceză cu un rezumat în engleză). În această carte sunt publicate şi o parte din scrisorile pe care generalul Berthelot le-a scris vărului său primar, Claudius Dubois (bunicul lui Jean-Claude Dubois), cumnatei sale Louise, văduva fratelui său Joannes, şi fiului acestuia, Georges, care completează în mod fericit memoriile Generalului.

Ulterior, la Universitatea din Strasburg, profesorul Jean-Noël Grandhomme a redactat teza sa de doctorat intitulată : Le Général Berthelot et l’action de la France en Roumanie et en Russie méridionale (1916-1918). Genèse. Aspects diplomatiques, militaires et culturels avec leurs incidences. Prolongements et perspectives. susţinută la Universitatea Paris IV- Sorbonne în 1998 şi publicată în anul următor de către Service historique de l’armée de terre, Vincennes. In anul 2001 Glenn E. Thorrey publică în limba engleză lucrarea intitulată : Henri Mathias Berthelot soldier of France, defender of Romania (editată la Iasi, Oxfoird, Portland) şi în 2011 Jean-Noël Grandhomme publică în editura ECPAD : Henri-Mathias Berthelot (1861-1931), du culte de l'offensive à la stratégie globale. Un an mai tarziu (2012) apare la Editura Militară Bucureşti, tradusă în limba română, cartea lui Glenn Torrey : General Henri Berthelot and Romania, Mémoires et correspondence, 1916 – 1919, cu o prefaţă a acestuia, în se care afirmă : « Se poate argumenta că serviciul descris aici a fost cea mai mare realizare a lui Berthelot. Cu siguranţă, cei interesaţi de istoria României, de soarta războiului pe Frontul de Est, de povestea intervenţiei aliate în Rusia sau de originile intervenţiei militare a României în Ungaria, aceste pagini au o importantă de prim rang. »

Doi ani şi jumătate mai târziu, în septembrie anul acesta (2018), profesorul Dubois a făcut o nouă conferinţă cu ocazia publicării pentru prima dată, gratie eforturilor sale, a memoriilor generalului Berthelot în integralitate. Cartea este intitulată:  Souvenirs de la Grande Guerre: notes extraites de mon Journal de Guerre, apărută la Editions des Paraiges şi prefaţată de prof Jean-Noël Grandhomme.

Asociaţia noastră a avut onoarea să fie citată în pagina de Remerciements a cărţii pentru contribuţia sa la apariţia acesteia.

În conferinţă sa, J. C. Dubois prezintă importanţa acestor memorii, generalul Berthelot fiind (citez de pe coperta a patra a cărţii): « Après les Joffre, Foch, Castelnau, Gouraud, Mangin, Franchet d’Espèrey, Gallieni, Lyautey, Berthelot est l’un des officiers généraux les plus importants de cette immense tragédie... ». Şi mai departe:

« Premier aide-major général de Joffre chargé des opérations en 1914, Henri Mathias Berthelot (1861-1931) se trouve au cœur de la fournaise à Verdun, dès mars 1916, où il doit défendre puis reprendre le Mort-Homme et la cote 304. En octobre, il est chargé de la mission militaire française en Roumanie. En juillet 1918, Foch lui confie le commandement de la 5^e armée. En octobre, il est envoyé à nouveau en Roumanie pour contenir la pression révolutionnaire. Gouverneur militaire de Metz (1919-1922), puis de Strasbourg (1923-1926), il est membre du Conseil supérieur de Guerre (1920-1926), où il participe à la décision de construction de la ligne Maginot. ».

In conferinţa sa prof. Dubois subliniază că în memoriile Generalului Berthelot : « On voit également les efforts déployés par le Général pour la création de la Grande Roumanie telle qu’elle avait été promise lors de l’entrée en guerre en 1916 ».

O săptămână mai târziu, în 8 noiembrie anul acesta, profesorul J. C. Dubois va ţine o altă conferinţă, intitulată: Les deux missions françaises en Roumanie du Général Henri Mathias Berthelot, 1916-1919. Ea va fi prezentată la un colocviu organizat în cadrul expoziţiei temporare: « L'armée d'orient il y a 100 ans, les Balkans dans la Grande Guerre » care are loc la Primăria Sectorului 5 din Paris, între 24 octombrie şi 17 noiembrie şi pe care asociaţia noastră a susţinut-o, contribuind la realizarea ei.

În primăvara lui 2016 au mai fost prezentate două conferinţe despre care trebuie să vorbesc:

Profesoara Dana Baran, de la Universitatea de Medicina şi Farmacie Gr. T. Popa din Iaşi a expus conferinţa intitulată : Les missions médicales françaises en Roumanie pendant et immédiatement après la Première Guerre Mondiale. 

În lucrare, profesoara Dana Baran se ocupă de Misiunea medico-militară franceză (MMF) care făcea parte din Misiunea Militară Franceză ce se găsea în România sub autoritatea Generalului Berthelot. Această Misiune medico-militară, ne spune prof. Baran, este pusă de către generalul Berthelot la dispoziţia comandamentului Armatei Române. Ea era formată în februarie 1917 din 88 de medici cu varii specializări, precum şi din tehnicieni medico-sanitari, infirmiere şi membrii serviciilor de asistenţă tehnică şi administrativă.

Corpul de infirmiere era constituit din infirmiere militare, călugăriţe, soţii de militari francezi. El este organizat de către l`Union des Femmes de France şi de Crucea Roşie franceză. Franţa furniza, de asemenea, ambulanţe şi auto-sanitare de diferite categorii, precum şi medicamente, aparatură medicală, produse antiseptice şi antiparaziţi, Românii erau formaţi de către specialişti francezi în utilizarea acestor bunuri şi materiale. Spitale suplimentare sunt create de francezi pentru a face faţă imperativelor legate nu numai de starea de război, dar şi de epidemiile de tifos şi alte boli contagioase. Şeful MMF a fost doctorul Claude Coulard.

Profesoara Baran ne-a vorbit de toate acestea subliniind că România a beneficiat de expertiza franceză in domeniul medical de la jumatatea sec. 19, începand cu Carol Davila şi că acest ajutor s-a amplificat rapid în anii Marelui Război. După război, România a continuat să beneficieze de suportul Misiunii Universitare Franceze, care cuprindea şi o misiune medicală, iar după 1924 - de asistenţa : l’Institut Scientifique Franco-Roumain des Hautes Études de Bucarest.

La rândul său istoricul Jean-Noël Grandhomme, profesor la Université de Lorraine, Nancy, de care am vorbit deja şi care este recunoscut ca o autoritate în istoria Marelui Război, specialist al Balcanilor şi Europei de Est - a ţinut două conferinte la Maison Roumaine :

In prima, intitulată ; La Reine Marie « l’homme fort » de la Roumanie pendant la Première Guerre Mondiale. Jean-Noël Grandhomme prezintă personalitatea Reginei Maria (1875 – 1938), pe care o consideră artizanul intrării în război a României alături de Antantă în vara anului 1916. Ea a învăţat limba română şi s-a interesat de tradiţiile şi istoria Ţării. În timpul Marelui Război, este infirmieră pe front şi îl sprijină cu hotărâre pe generalul Berthelot în acţiunile sale în România; susţine reformele fundamentale: reforma agrară şi sufragiul universal. În momentul negocierilor de pace joacă un rol important, pledând cauza României în Franţa şi Anglia, al cărei rege este vărul ei primar. În 1924 inaugurează cimitirul militar român de la Soultzmatt, de care asociaţia noastră este strâns legată. Pelerinajele anuale abandonate de oficialităţile române din anii comunismului au fost reluate la iniţiativa ofiţerului Remus Radina, refugiat în Franţa, membru al asociaţiei noastre. În această conferinţă găsim şi alte detalii privind viaţa şi rolul jucat de regina Maria.

Doi ani mai târziu, la 28 martie 2018, profesorul Grandhomme ţine o nouă conferinţă la Maison Roumaine, intitulată: L'Union de la Moldavie/Bessarabie à la Roumanie dans une perspective historique. Această conferinţă este prilejuită de aniversarea Centenarului Unirii Basarabiei cu România. Profesorul Grandhomme prezintă istoria Basarabiei din momentul ocupării ei de către Rusia Ţaristă, în 1812, şi până astăzi, subliniind tragediile trăite de românii din această provincie românească. Se opreşte asupra momentelor importante precum războiul Crimeii din 1854, congresul de la Berlin din 1878, pactul Hitler-Stalin şi ocuparea Basarabiei de către cel din urmă în 1940, deportările românilor în Siberia.

Consideră că, după 1992, situaţia din Basarabia, cea mai săracă ţară din Europa, este extrem de dificilă. Românii doresc reunificarea, însă conjunctura geopolitică actuală face ca situaţia din Republica Moldova să fie deosebit de delicată.

După această conferinţă - la care a participat o numeroasă asistenţă - s-a semnat de către cei prezenţi un text numit « Declaraţia de Unire » care cerea (preconiza) unirea României cu Republica Moldova.

Precizez de asemenea ca în afară de cartea sa despre generalul Berthelot, pe care am menţionat-o deja, prof. Grandhomme a mai publicat şi alte cărţi, printre care, în colaborare:  La Roumanie dans la Grande Guerre et l’effondrement de l’armée russe. Édition critique des rapports du général Berthelot, chef de la Mission militaire française en Roumanie, 1916-1918 (Ed. l’Harmattan, 2000). A publicat, de asemenea, numeroase articole precum:  La Première guerre du containment? Le conflit roumano-bolchevik en Moldavie et en Bessarabie,  publicat în Front d’Orient 1914-1919. Les soldats oubliés, dec. 2014 şi L’Homme fort du royaume. La Reine Marie et la construction de la Grande Roumanie (1913-1922), publicat în revista Guerres mondiales et conflits contemporains, în octombrie 2016. Acest ultim articol are acelaşi conţinut ca şi conferinţa ţinută la Maison Roumaine pe această temă.

O altă remarcabilă conferinţă a fost ţinută, în aprilie anul acesta, de geograful J. P. Amat, profesor emerit la Université Paris-Sorbonne, Presedinte al Société des Amis du Musée de l’Armée, Paris. Conferinţa este intitulată :  Emmanuel de Martonne (1873 – 1955) et la Roumanie. 

În această conferinţă, cunoscutul profesor ne vorbeşte despre viaţa şi opera geografului Emmanuel de Martonne, insistând asupra cercetărilor şi lucrărilor sale privitoare la România şi la rolul pe care l-a avut în definirea graniţelor României Mari.

După ce în anii 1896 – 1906 de Martonne face cercetări în România, el susţine la Paris două teze de doctorat: una ès lettre, intitulată: La Valachie, essai de monographie géographique, urmată de o lucrare complementară, intitulată: Recherches sur la répartition géographique de la population en Valachie avec une étude critique sur les procédés de représentation de la répartition de la population, şi alta ès sciences intitulată : Recherches sur l’évolution morphologique des Alpes de Transylvanie (Karpates méridionales). Ajuns profesor de geografie la Sorbona, publică în 1909: Traité de géographie physique, care a fost timp de o jumătate de secol biblia studenţilor în geografie, după cum afirmă J. P. Amat.

Despre de Martonne şi România, Amat precizează (citez din rezumatul conferinţei pe care a făcut-o şi care se găseşte pe situl asociaţiei noastre):

« La Roumanie reste le terrain et le territoire de cœur du chercheur. Il y séjourne entre 1896 et 1906, en 1911 puis, l’épreuve de la guerre passée, il y revient en 1920, 1921, 1923, 1926, 1928, 1932 et 1937. En 1921, professeur invité à l'université de Cluj pour un semestre, il organise une série d'excursions dont il rapporte de précieux carnets de terrain. Pour la Géographie universelle, il rédige en 1930 le volume consacré à l'Europe centrale.

De Martonne fut aussi un personnage clef de la Conférence de la Paix. Il dirigea le secrétariat du comité qui permit à la délégation française à la Conférence de la Paix de répondre rapidement à des demandes d'analyses, de mémoires ou de cartes. Sa mission était de convaincre du bien-fondé des positions françaises, en tant que géographe spécialiste et il fit accepter le principe de «viabilité des frontières». Il insista pour que la fixation des nouvelles frontières ne retienne pas le seul critère de regroupement ethnique ou national (selon le principe wilsonien du droit des peuples à disposer d’eux-mêmes), mais aussi ceux des infrastructures du territoire à naître: ressources minières, énergétiques, arables, climatiques; infrastructures routières, ferrées et fluviales; données économiques. Un siècle après, maintes frontières européennes sont toujours celles qu’Emmanuel de Martonne contribua à dessiner. »

În afară de conferinţe, La Maison Roumaine a dezvoltat o serie de alte activităţi legate de Marea Unire. Citez câteva :

1. Demersurile făcute pe lângă Musée des Armées aux Invalides - Paris pentru ameliorarea prezenţei României în secţiunea consacrată Marelui Război (au fost făcute propuneri concrete în colaborare cu Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca). De asemenea a existat o implicare în legătură cu realizarea expoziţiei temporare intitulată :  A l’Est la Guerre Sans Fin 1918 - 1923 (deschisă de la începutul lui octombrie 2018 până la sfârşitul lui ianuarie 2019 în incinta Muzeului Armatei de la Invalizi), expoziţie în care României i s-a acordat o importanţă şi un spaţiu corespunzător ; Prof. Cipăianu, membru al asociaţiei noastre, are o înregistrare audio. Din păcate există şi unele omisiuni privind România (nu se precizează, de exemplu, că unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi a celorlalte teritorii din Imperiul Austro-Ungar, în care majoritatea populaţiei era formată din români, s-a realizat ca urmare a voinţei liber exprimate conform procedurilor democratice) şi în catalogul expoziţiei şi-au facut loc unele greşeli şi inexactităţi, afirmaţii tendenţioase, chiar denigratoare (fişa care prezintă România este inacceptabilă). Fapt cu atât mai regretabil cu cât catalogul este amplu, complet şi bine realizat, cu multe informatii şi articole de calitate.
2. Participarea la realizarea expoziţiei temporare :  L'armée d'orient il y a 100 ans, les Balkans dans la Grande Guerre » care are loc la Primăria Sectorului 5 din Paris, între 24 octombrie şi 17 noiembrie, pe care am amintit-o deja.
3. Participarea la Congresul Societăţilor savante, care a avut loc la Paris în aprilie 2018, şi unde, în afara comunicărilor prezentate de mai mulţi membri ai asociaţiei, aceasta a organizat un stand. În fiecare an are loc un astfel de congres organizat de către CTHS. Asociaţia noastră participă la ele din 2012.
4. Deplasarea la Nervieux, localitatea în care s-a nascut generalul Berthelot şi în care este înmormantat, pentru a-i cinsti memoria cu ocazia Centenarului Marii Uniri
5. Acţiuni de susţinere a reuniunii Basarabiei cu România.

- participarea la manifestaţii de susţinere la Paris, Bucureşti şi Chişinău

- participare la Alianţa pentru Centenar

- publicarea în revista Limba Română (nr. 1-2/2018) a textului intitulat Asociaţia La Maison Roumaine sprijină Re-Unirea Republicii Moldova cu România. In acesta se afirmă : « La Maison Roumaine consideră şi susține cu toată fermitatea unirea, care este o obligaţie morală, este răspunsul care trebuie dat criminalului pact Hitler–Stalin (Ribbentrop–Molotov) din 1939. Ea consideră, de asemenea, că unirea este indisolubil legată şi condiţionată de situarea României reunificate în lumea valorilor europene. »

Bibliografie sumară

Bowd, Gavin. Un géographe français et la Roumanie : Emmanuel de Martonne (1873-1955), L'Harmattan, Paris, 2012, 

Desfeuilles, Paul ; Lassagne, Jacques. Les Français et la Roumanie. Bucarest, 1937

Eliade, Pompiliu. Influența franceză asupra spiritului public în România, Humanitas, București, 2000

Etienne, Philippe. Aceşti Români care au facut Franţa. Cultura, Nr. 345, 2011 – 10 – 13

Fezi, Bogdan Andrei. Bucarest et l’influence française. Entre modèle et archétype urbain 1831-1921, L’Harmattan, Paris, 2005

Generalul Henri Berthelot. Memorii si Corespondenţă (1916 – 1919). Editura Militară, București, 2012 (traducerea în limba română a cărţii editată de Glenn E. Torrey intitulată : General Henri Berthelot and Romania. Mémoires et correspondance, 1916-1918, New York, Boulder, 1987)

Grandhomme, Jean-Noël. Le Général Berthelot et l’action de la France en Roumanie et en Russie méridionale (1916-1918). Genèse. aspects diplomatiques, militaires et culturels avec leurs incidences, prolongements et perspectives  Service historique de l’armée de terre, Vincennes, 1999

Grandhomme, Jean-Noël.  La Roumanie dans la Grande Guerre et l’effondrement de l’armée russe. Édition critique des rapports du général Berthelot, chef de la Mission militaire française en Roumanie, 1916-1918, L’Harmattan, Paris, 2000.

Granghomme, Jean-Noël. Henri-Mathias Berthelot (1861-1931), du culte de l'offensive à la stratégie globale. ECPAD, Ivry-sur-Seine, 2011.

Grandhomme, Jean-Noël.  La Première guerre du containment? Le conflit roumano-bolchevik en Moldavie et en Bessarabie. Front d’Orient 1914-1919. Les soldats oubliés, dec. 2014

Grandhomme, Jean-Noël. L’Homme fort du royaume. La Reine Marie et la construction de la Grande Roumanie (1913-1922),  Guerres mondiales et conflits contemporains, octobre 2016

Herlea, Alexandru. Petre Sergescu, personalitate luminoasă a exilului romanesc, Buletinul Bibliotecii Române, Seria nouă, vol. VI, Freiburg i. Br., 2019

Herlea, Alexandre. Petre (Pierre) Sergescu (1893-1954). Historien des Sciences et promoteur de la discipline. Actes du Congrès CTHS 2018. CTHS, sub tipar ; blog : alexandruherlea.wordpress.com

Herlea, Alexandru. Asociaţia La Maison Roumaine sprijină Re-Unirea Republicii Moldova cu România. Limba Română, nr. 1-2, Chisinau, 2018

Iorga, Nicolae. Histoire des relations entre la France et les Roumains. Payot, Paris, 1918

Lagrange, François ; Bertrand, Christophe ; Lachèvre, Carine ; Ranvoisy, Emmanuel. A l’Est la Guerre Sans Fin 1918 – 1923, Gallimard/ Musée de l’Armée, Paris, 2018.

La Maison Roumaine ; site : www.lamaisonroumaine.org (Archives : Conférences ; Autres activités)

Montel, Paul. « Discours prononcé aux funérailles de Pierre Sergescu », Archives Internationales d’Histoire des Sciences, nr. 30, 1955

Souvenirs de la Grande Guerre" du Général Henri Mathias Berthelot ; Présenté et établi par Jean-Claude Dubois ; préface de Jean-Noël Grandhomme. Edition des Paraiges, Metz,2018.

Stavinschi, Magda. Petre Sergescu şi Gândirea Matematică. Eikon, Bucureşti, 2018

Stavinschi, Magda. Nicolae Coculescu, o viaţă printre stele. Eikon, Bucureşti, 2016

Tissier Jean-Louis.  Martonne (Emmanuel de), in Jaques Juillard & Michel Winock, Dictionnaire des intellectuels français, Seuil, Paris, 1996,

Torrey, Glenn E. Henri Mathias Berthelot, soldier of France, defender of Romania. Iaşi, Oxford, Portland, 2001