Treceți la conținutul principal

Toma Bălăşoiu. Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), care a fost condus ani de zile de actualul preşedinte Klaus Iohannis, moştenitorul organizaţiei naziste Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)??

9 noiembrie 2018 Ion Spanu in Cotidianul

Un document de-a dreptul spectaculos ne-a parvenit din partea domnului profesor Toma Bălăşoiu. Citind numeroasele articole apărute despre felul în care Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), care a fost condus ani de zile de actualul preşedinte Klaus Iohannis, s-a declarat moştenitorul organizaţiei fasciste Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe), Toma Bălăşoiu a avut ideea să se adreseze ambasadorilor care reprezintă ţările semnatare ale Convenţiei de armistiţiu a Națiunilor Unite din 12 septembrie 1944!
Nu întîmplător a făcut acest demers, căci, după cum se ştie, această Convenţie de armistiţiu, la articolul 15, a decis dizolvarea tuturor organizaţiilor prohitleriste de pe teritoriul românesc. Ca urmare, Grupul Etnic German a fost desfiinţat și patrimoniul acestuia confiscat prin Decretul-lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, emis de guvernul Sănătescu şi semnat de regele Mihai I al României.
Iată textul scrisorii pe care prof. Toma Bălăşoiu a trimis-o către reprezentanţii Marii Britanii, Federaţiei Ruse şi Statelor Unite ale Americii:
„Excelenței Sale domnului Andrew NOBLE, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii,
Excelenței Sale domnului Valery KUZMIN, ambasadorul Federației Ruse,
Excelenței Sale domnului Hans KLEMM, ambasadorul Statelor Unite ale Americii,
Excelențele Voastre,
Vă adresăm această scrisoare având în vedere că sunteți reprezentanți în România ai statelor victorioase în cel de-al Doilea Război Mondial – garante ale Convenției de armistițiu semnate (și) de România la 12 septembrie 1944.
Pe baza obligațiilor asumate prin această Convenție, România a dispus, prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1944, desființarea organizației hitleriste Grupul Etnic German din România (GEGR).
După evenimentele din decembrie 1989, românii au constatat cu surprindere/indignare că reprezentanți ai minorității germane din România, în frunte cu actualul președinte al României, dl Klaus Werner IOHANNIS, au recurs la ciudato-dubioase manevre prin care s-a urmărit, prin crearea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), preluarea bunurilor confiscate abuzivo-samavolnic de către GEGR, sub protecția ocupantului hitlerist, nu numai de la români, ci și de la evrei.
La 26 februarie 2007, FDGR, reprezentat de președintele său (dl Klaus Werner IOHANNIS), a adresat Judecătoriei Sibiu cererea de chemare în judecată a municipiului Sibiu, reprezentat de primarul municipiului Sibiu (același domn Klaus Werner IOHANNIS !?), prin care a solicitat:
«SĂ CONSTATE CALITATEA DE SUCCESOR ÎN DREPTURI AL ORGANIZAȚIEI NOASTRE FAȚĂ DE GRUPUL ETNIC GERMAN».
Solicitarea era «MOTIVATĂ ȘI FUNDAMENTATĂ PE LEGISLAȚIA CU CARACTER REPARATORIU DIN ROMÂNIA», apreciind – în mod eronat/mincinos – că GEGR a fost desființat «ÎN MOD ABUZIV DE VECHIUL REGIM».
În declarații publice, dl Klaus Werner IOHANNIS a afirmat – mincinos – că «VECHIUL REGIM» ar fi cel COMUNIST, ceea ce nu corespunde adevărului, deoarece GEGR a fost desființat prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1944 semnat de Regele Mihai, în perioada guvernului democrat condus de monarhistul gen. Constantin SĂNĂTESCU.
Spre uimirea/indignarea românilor, prin sentința din 28 mai 2007, Judecătoria Sibiu a legalizat dreptul FDGR de a fi SUCCESOR AL ORGANIZAȚIEI NAZISTE GEGR, batjocorindu-se astfel obligațiile asumate de România prin Convenția de armistițiu din 12.09.1944 și Decretul-lege nr. 485/7.10.1944.
Având în vedere:
a.- calitatea statelor dvs. de garante ale Convenției de armistițiu din 12.09.1944;
b.- procedeele suspecto-dubioase la care s-a recurs, cu strania implicare/complicitate a dlui Klaus Werner IOHANNIS, pentru a se obține scandaloasa sentință din 28.05.2007 a Judecătoriei Sibiu;
c.- amploarea deosebită/îngrijorătoare a actualelor dispute pe plan politic din România privind această speță și – mai ales –
d.- eludarea de către România a obligațiilor pe care și le-a asumat, în această speță, prin cele două documente sus-menționate,
vă rugăm să ne comunicați:
1.- Statele dvs. tolerează/au reacționat/vor reacționa față de ignorarea de către România a obligațiilor internaționale privind speța abordată prin această scrisoare?
2.- Cunoașteți dacă și alte state semnatare ale Convenției de armistițiu din 12.09.1944 au procedat ca România, respectiv dacă au acordat vreunei organizații nou-create dreptul de succesiune față de organizațiile hitleriste existente pe teritoriile lor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial?
3.- Organizațiile comunităților evreiești din statele dvs. se situează pe poziții similare – mușamalizoare/tolerante – cu cele ale celor din România (Federația Comunităților Evreiești din România și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel»), față de activitatea criminală a organizației naziste GEGR, de consecințele devastatoare, inclusiv pentru interesele/averile evreilor din România, ale sentinței din 28.05.2007 a Judecătoriei Sibiu?
Vă mulțumim!
Cu deosebit respect,
Prof. Toma Bălășoiu“
În anexă, prof. Toma Bălăşoiu indică mai multe articole de presă care au apărut în Justiţiarul şi Cotidianul, referitoare la acest subiect. Scrisoarea are numărul de înregistrare 3395 şi a fost redactată în ziua de 9 noiembrie 2018.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE