Treceți la conținutul principal

Dan Culcer comentează Romii: grup social sau minoritate etnică? — un articol de Gelu Duminică publicat în Dilema veche

Am văzut ieri un reportaj pe un canal al televiziunii ungare. Un concurs de folclor sub denumirea Zboară păunul (Szal a pava). Personajul central era un țigan din Ungaria, care se auto-denumea țigan (cigany) și nu era deloc complexat sau umilit din această pricină. De unde vine acest oportunism al ziariștilor și oamenilor politici din România, care nu mai cutează să numească un țigan-țigan? Am avut ocazia în 1990 să fac un lung interviu cu Marcel Courthiade, țigan din Franța, fost consul al Franței în Albania, vorbitor a vreo zece limbi. A apărut în revista lui Dan C. Mihăilescu, suplimentul LAI. Nici el nu era un țigan complexat. Cred că țiganii (și deci și cei din România) sunt, ca orice comunitate, deci și românii, o masă heteroclită de indivizi, cu diferențieri interne foarte mari, inclusiv lingvistice, fără a fi un grup ci fiind constituită din grupuri sociale în tensiune la nivel economic (foarte săraci și foarte bogați), aglutinate într-o pseudo-comunitate etnică dispersă și neomogenă, în curs de manipulare de către lideri politici (de alte etnii, evrei sau țigani străini) care o folosesc ca masă de manevră la nivele internațional, sub pretextul luptei contra discriminărilor locale. Țiganii nu sunt discriminați decât atunci când sunt săraci. Deci discriminarea nu este etnică (adică rasistă) ci economică și politică. Dar în anumite grupuri țigănești, rurale sau periurbane, regula este comportamentul asocial, cu o moralitate specifică, în care furtul și înșelăciunea în exteriorul grupului, nu sunt considerate păcate. Această minoritate dăunează imaginii globale a țiganilor. Este deci treaba liderilor țigani de bună credință să lupte pentru controlul și educarea grupurilor asociale și infracționale, cu banii care li se încredințează în acest scop și să blocheze tendința infractorilor cocoțați în funcții pe scare pseudo-societății civile, obligându-i să înceteze a-i consuma, utiliza prin deturnare de fonduri, în interes personal, nu comunitar. Împărtășesc deci atitudinea de rezervă sau respingere a majorității ne=rome, adică a multor cetățeni ai României cinstite (mai există, din fericire), atitudine care este cât se poate de motivată, legală, normală, tot atât de normală ca și respingerea morală și juridică a cleptocraților din guvernele succesive ale României post-«revoluționare», români, țigani, maghiari, evrei, turci, armeni etc.
Dan Culcer romaniapresse@gmail.com
 
La Centenar. Minorităţi naţionale

Romii: grup social sau minoritate etnică?

Cu ceva timp în urmă, parte din colegii mei mai tineri au dorit să organizeze un Forum al Studenților Romi în care să dezbată nevoia de împuternicire locală, dezvoltare a identității etnico-culturale şi stimă de sine. Am înțeles că mare parte nu se (mai) regăsesc în ideea că „romii sînt săraci, analfabeți şi sînt veșnic victime“, discurs promovat atît de instituțiile statului, cît şi de parte a liderilor mișcării civico-politice a romilor. Din păcate, cei care doreau să susțină financiar acest eveniment, o instituție publică, au considerat că trebuie să schimbe obiectivul identificat de studenții romi şi să le propună (cu mențiunea că, dacă refuză, nu vor primi finanțare) să discute despre „drepturile tinerilor dezavantajați social“ împreună cu tineri aparținînd şi altor grupuri vulnerabile. Nevoia unui eveniment în care să se discute despre agenda incluziunii tinerilor proveniți din medii vulnerabile este evidentă. Ceea ce m-a intrigat în acest mod de acțiune a instituției finanțatoare a fost faptul că a pus egal între „sărăcie/excluziune“ şi minoritatea romilor, chiar şi atunci cînd cei avuți în vedere drept „beneficiari“ sînt cei din clasa de mijloc, suprareprezentată în rîndul studenților.
În mentalul colectiv, romii sînt fie foarte săraci (cerșetorii), fie foarte bogați (cei cu „palate“ şi „maneliștii“). Între cele două categorii, pentru foarte mulți din jurul nostru nu e nimic, toți romii care muncesc, studiază, plătesc taxe şi locuiesc oriunde printre ceilalți fiind total invizibili atît pentru societatea românească, cît şi, paradoxal, pentru leadership-ul rom. Nevoile lor, chiar dacă există şi țin mai degrabă de respectarea drepturilor culturale, egalitate de șanse, stimă de sine şi autorealizare, sînt ignorate şi nu sînt cuprinse de discursul nimănui. A fi rom/ţigan era definit, pînă de curînd, ca un „epitet acordat unei persoane cu apucături rele“ (DEX, 2013), acest lucru fiind posibil şi din cauza unui mod profund deficitar de reprezentare a intereselor etnice pus în practică de societatea civilă şi politică romă.
Incapabili să dezvolte o viziune modernă de dezvoltare a minorității şi deturnată de mediocri, fără a-şi propune să coaguleze masa de votanți romi care să-și voteze propriii candidați (de altfel, este şi foarte greu ca cineva care trăiește de sute de ani la marginea societății să aibă stima de sine suficient de dezvoltată astfel încît să se exprime, în spațiul politic, etnico-identitar), foarte ușor de „cumpărat“ cu mici atenții oferite în perioada alegerilor, liderii politici ai romilor sînt percepuți ca fiind niște „vătafi“ capabili să-i controleze pe cei ce sînt considerați „sălbatici“. Acest fel de a reprezenta interesele romilor a adus cu sine schimbări minore ale situației existente la nivelul comunităților locale, mediul politic românesc fiind conștient că-și poate cumpăra votanții aruncînd ciozvârte doar în perioada alegerilor.
Fără a fi considerat un partener şi un sprijin ce poate fi accesat de instituția statului în demersul său de a promova bunăstarea socială, mediul asociativ non-guvernamental rom, chiar dacă a încercat să contrabalanseze gellnerian rolul statului fără să-i ia locul, a reușit, mai degrabă, să aibă acțiuni reactive decît unele strategice. Atît dialogul cu Guvernul, cît şi cel interorganizațional au fost şi rămîn deficitare. Chiar şi așa, marile realizări în dezvoltarea romilor din România în context social, cultural-identitar şi de reprezentare sînt, în integralitatea lor, meritul mediului asociativ.
Spațiul public românesc este ocupat, atunci cînd vorbim despre romi, de regi, împărați, vrăjitori, gagicari, maneliști şi infractori. Sîntem singura minoritate națională care reușește să nu reacționeze solid atunci cînd majoritatea îi impune reprezentanții, transformîndu-i chiar în „modele“. În următoarea perioadă, societatea civico-politică a romilor trebuie să treacă în secundar agenda socială, în favoarea uneia care presupune dezvoltarea unei viziuni etnico-minoritare. Acest lucru nu înseamnă abandonarea nevoilor sociale ale unora dintre romi, ci doar conștientizarea faptului că nu putem dezvolta o minoritate fără a promova agenda clasei de mijloc, cea fără de care nu se poate face o schimbare reală şi sustenabilă. Iar acest lucru presupune să vorbim şi să acționăm mai mult pe ceea ce studenții care doreau să organizeze Forumul propuneau să o facă, şi anume despre respectarea drepturilor identitare, egalitate de șanse, stimă de sine şi autorealizare. 
Gelu Duminică este sociolog, director executiv al Agenției de dezvoltare comunitară „Împreună“.
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE