duminică, 22 ianuarie 2017

Victor Tufescu UN ORAŞ ÎN DECLIN : BOTOŞANII

Extras din SOCIOLOGIE ROMÂNEASCA
Director: D. GUŞTI
INSTITUTUL SOCIAL ROMAN - SECŢIA SOCIOLOGICA FUNDAŢIA REGALĂ CULTURALĂ „PRINCIPELE CAROL
CUPRINSUL
 STUDII: D. Gusti............STAREA DE AZI A SATULUI ROMÂNESC............................. 431 — 436
G. Jacquemyns.......structura sociala a populaţiei agricole italiene............ 436—447
Ion Conea...........om şi natura în ţara haţegului....."......................... 447—462
Paul Sterian........problema debuşeelor interioare............................ 462—468
V. Tufescu.........Un oraş în declin : botoşanii................................. 468—518
J. A. Ştirbu.........vălenii de lângă prut.......................................... 518—521
CERCETĂRI:
Sergiu Ludescu......coloniştii din jurul capului caliacra......................... 522—528
Ştefan Popescu......zidarii teleormăneni la bucureşti............................. 528—531
Ion Racoveanu-Nera.. pădurea jdiorenilor........................................... 531—533 N. Mănătorul........depărtări între locuri şi casă la nepos-nâsăud.............. 533—534
P. Ştefănucă........hora în regiunea iurcenilor................................... 534—537
Ilanon Cocişiu......despre răspândirea geografică a unui cântec de stea....... 537—545
G/t. Reteganul.......jocul de crăciun al tineretului la căianul-mic (someş)........ 545—548
DOCUMENTE:
G. Zâne.............anchetele monografice asupra economiei familiare ţărăneşti ale seminarului de economie politică a universităţii din iaşi. . 549—555
Ion Popovici.........din hârtiile unui epitrop Sătesc din banat................... 556—560
CRONICI:
Mihai Pop ..........CĂLUŞARII ROMÂNI la londra şi realitatea folklorică a BUCUREŞTILOR................................................. 561—564
D. Dogaru..........reforme în spiritul serviciului social la ministerul EDUCAŢIUNII NAŢIONALE..........•............................... 565—568
Ion I. Teodorescu___pentru soluţionarea problemei funcţionarilor publici...... 568—572
Traian Herseni......profesorul simion mehedinţi................................... 572—573
RECENZII: sociologie teoretică: P. Sorokin : Social and cultural dynamics (Chr. Galitzi), p. 574—577; Haufe : Methode und Einsalz der Dorfforschung in Rumănien (Golopenţia), p. 577 ; M. Mano-ilescu: încercări in filosofia ştiinţelor economice (S. Ludescu), p. 577—578; L. Ţopa: La Socio­logia in România (Herseni), p. 578—579.................................................. 574—579 discipline conexe : P. Saintyves : Manuel de folklore (Şt. Cristescu)..................... 579—584
Realitatea românească : G. Stanciu: Structura economică a satului românesc (P. Stăncu-lescu), p. 584 585; Institutul Centrul de Statistică. Statistica agricolă a României in 1937 (1. Measnicov), p. 583—586; G. St. Ciulei: Organizarea şi rentabilitatea gospodăriilor agricole din Dobrogea şi Basarabia (P. Stănculescu), p. 586—587; Ştefănescu Goangă, Roşea, Cupcea: Adaptarea socială (A. Dogaru), p. 587 - 588; Ion Vlasiu: Am plecat din sat (N. Alexe), p. 588—589; /. Nisipeanu: Şcoala psihologică (D. Dogaru), p. 589—591; Lakatos Istvăn: A român zene (Continuarea pe pag. 3-a a copertei)

SOCIOLOGIE ROMANEASCĂ Director: D. GUŞTI Anul III, Nr. 10-12 Octomvrie- Decemvrie 1938
STAREA DE AZI A SATULUI ROMÂNESC -

 TEXT ÎN CURS DE CORECTARE

 UN ORAŞ ÎN DECLIN: BOTOŞANII 


Dacă există un anumit determinism geografic, impunând dela loc Ia loc posibi­lităţi deosebite de desvoltare aşezărilor omeneşti, un rol nu mai puţin însemnat îl păstrează în această privinţă împrejurările istorice^-care impun variaţiuni trecând în timp pe deasupra aceluiaşi punct. Primul element, —determinismul geografic,— este rezultanta directă a mediului geografic, care păstrează în el un oarecare caracter de permanenţă. Variază prea puţin în unitatea de timp istorică, căci elementele naturii ascultă de o unitate de timp cu mult mai lungă, pe care am putea-o numi geologică. Şi pentrucă variază prea puţin sub ochii noştri, pare un determinant static, rămânând acelaşi secole de-a rândul, milenii de-a rândul. In viaţa unei aşezări omeneşti, el are mai mult rolul de-a oferi locul pe care trebue să se nască acea aşezare; desvoltarea ei posterioară ţinând în bună parte, de cel de al doilea factor: împrejurările istorice. Şi totuşi această „ofertă" a mediului, e atât de puter- «) Aceste puncte de program sunt amănunţite în lucrarea noastră: Idealul panromânesc şi desvoltarea econo­mică a tării., Buc. 1938. 468 nică, încât, chiar dacă o aşezare omenească se stinge, datorită împrejurărilor istorice nefavorabile, când acestea se întorc prielnice —peste o sută sau peste o mie de ani— pe aceiaşi vatră începe o nouă pâlpâire de vieaţă, o nouă aşezare se naşte deasupra cenuşei celei vechi. Avem destule exemple chiar Ia noi: oraşele de pe ţărmul Mării Negre, care au cunoscut o înflorire din antichitate până în evul mediu, o decădere —până la completă nimicire pentru unele,— de atunci încoace şi o nouă chemare la vieaţă sub ochii noştri. Putem afirma deci, că localizarea geografică e cel dintâiu element important de cercetat, pentru descifrarea vieţii organismului social care e oraşul. Dacă ne referim la cel de al doilea determinant în vieaţă aşezărilor omeneşti, pe care l-am numit cu un termen atât de larg, împrejurările istorice, acesta ţine de întorsăturile vremelnice şi schimbătoare ale societăţii omeneşti. Pe când cel dintâiu conţine în el elementul spaţial, acesta de al doilea e legat de curgerea timpului. De aceea prezintă caracterul de variabilitate. Prezintă epoce de adevărat dinamism, când oraşul creşte, se desvoltă şi prosperează, întretăiate de epoci în care bate un fel de vânt al pustiului, care aduce stagnare, regres sau chiar ruinare completă. Aşa dar, acest de al doilea element, împrejurările istorice, îşi păstrează importanţa Iui mare nu atât în naşterea, ci mai ales în evoluţia unei aşezări omeneşti. Şi dacă am vrea să intrăm mai în intimitatea fenomenului de vieaţă a unei aşezări urbane, ni se pare că avem de aface cu două forţe în luptă: pe de o parte mediul, care pretinde ascultare dela toate vieţuitoarele, şi şi-o impune prin necesitatea adaptării, pe de altă parte, tendinţa de emancipare a omului de sub tutela forţelor naturii, tendinţă care se accentuiază şi câştigă teren paralel cu desvoltarea civilizaţiei. Din acest cuplu de forţe contrarii, îşi trage seva de vieaţă, oraşul. Se dovedeşte aşa dar încă odată, că la baza vieţii oricărui organism —cum îi socotim şi pe cel urban— trebuie să stea mişcare continuă, luptă. Adevărata tendinţă a evoluţiei oraşului însă, e să se poată rupe de sub influenţa mediului. Marile metropele, aproape nu mai ţin seamă de mediul înconjurător, îl nesocotesc, îl corija, transformându-1 câteodată radical, subjugându-1 dea binelea. In modul acesta marile oraşe, apar ca nişte nuclee unde se concentrează cea mai splendidă răzvrătire a speciei omeneşti, împotriva mediului. Se merge atât de departe, încât deasupra marilor oraşe însăşi clima are nuanţe proprii, influenţată fiind de materialul de construcţie de îndosirea împotriva vânturilor, de ecranul protector al fumului care pluteşte deasupra şi atâtea alte elemente. Iată de ce oraşele pot fi considerate ca veritabile focare de isbândă omenească, în care ştiinţa sociologică îşi găseşte un vast câmp de cercetare. In paginile următoare ne propunem să cercetăm existenţa unui oraş dela noi, Botoşanii, care prezintă în evoluţia lui, chiar sub ochii noştri, un element patogen: oraşul acesta dă înapoi pe vre-o patruzeci de ani, regresează, se chirceşte. Nu pornim aşa dar cu intenţia de a scrie o monografie, ci de a cerceta doar unele aspecte ale problemei acestui oraş, I. — Cauze creatoare. Ceea ce se înţelege în mod obişnuit sub numele de mediu geografic cuprinde două soiuri de elemente, unele naturale (structură geologică, relief, nuanţe de climă, vegetaţie etc), care alcătuesc trăsăturile fundamentale a peisajului şi altele, care nu sunt decât nişte adaose datorite mânii omeneşti (drumuri, felul culturilor şi aşezărilor, etc), care sunt supuse vremelniciei şi transformărilor neîncetate. Deşi fiecare element în sine luat izolat, reprezintă o abstracţiune şi nu o realitate concretă,— căci realitatea concretă e redată numai de ansamblul şi de inlerpătrunderea tuturor— le vom analiza rând, pe rând pentru o mai clară descifrare a fenomenului. § 1. Aşezarea geografică a oraşului. — Acolo, în Nordul Moldovei, unde e situat oraşul Botoşani, se leagă strâns două regiuni deosebite între ele în multe privinţe. La apus e un podiş de vr'o 400 m înălţime, care se întinde până în marginea Carpaţilor : e Podişul Sucevei. La răsărit se întinde până dincolo de Prut, un ţinut jos, cu dealuri 469 mărunte, abia estompate în zare: e Câmpia Moldovei. Ţâţâna de legătură dintre ele trece prin marginea oraşului. a) Deosebirea începe chiar dela făptura rocelor din care sunt zidite cele două regiuni vecine. Temelia podişului e alcătuită dintr'o succesiune de pături tari de grezie, de nisipuri sarmatice şi de strate de argile; adică dintr'o succesiune de pături permiabile şi impermiabile, ceea ce reprezintă structura ideală pentru formarea pânzelor acvifere. Urmarea e bogăţia de isvoare din cuprinsul podişului. Fundamentul câmpiei e format din argile şi iar argile, până la câteva sute de metri adâncime. Grosimea mare a acestor strate impermiabile, face ca apele de ploae să nu se poată infiltra —decât pe alocuri, unde se întâlnesc modificări locale (nivele de loess sau nisipuri)— rămânând sub formă de bălţi sau mlaştine la suprafaţă. Pânzele de apă subpământeană lipsind, sau fiind foarte sărace, isvoarele sunt rare şi vremelnice. Se explică aşa dar de ce în unele sate, locuitorii se alimentează cu apă din iazuri (Ichimeni). Şi mai e ceva. Nu numai că isvoarele sunt în genere puţine, cu debit mic şi vremelnic, dar de cele mai multe ori, au apele sălcii sau amărui, de nici nu le poţi atinge, datorită sărurilor pe care le cuprind argilele de dedesupt, săruri care apar în vremuri de mare arşiţă şi uscăciune, până la suprafaţă, sub formă de floricele albe cristalizate, care; se ntind ca o pecingine printre firele ierbii arse1). b) Şi din punct de vede al reliefului, deosebirea dintre cele două regiuni e clară. Podişul Sucevei, care are în preajma Botoşanilor cea. 300—350 m altitudine, se ridică treptat spre Vest şi Sud, întrecând 500 de m la marginea Carpaţilor şi în părţile Hârlăului. Podişul acesta, format din dealuri mari, semeţe (593 m. în Dealul Mare dela Tudora), despărţite de văii adânci şi priporoase, stă lângă ţinutul jos al Câmpiei Moldave, ca o masă mai înaltă lângă una mai scundă. Intr'adevăr, câmpia dela răsărit e o suprafaţă uşor ondulată, cu dealuri mărunte, care abia ating 200 m. altitudine şi se întind atât de monoton, cu spinările largi la aceaşi înălţime, încât par într'adins netezite. Văile sunt de obiceiu largi, imense pentru firicelul neînsemnat de apă care le drenează. Pe lângă varie­tatea caleidoscopică a peisajelor din podişul Sucevei, Câmpia oferă mereu aceleaşi şi aceleaşi zări largi, cu aceleaşi dealuri scunde şi monotone, repetate pe zeci de km.2). c) Clima adaugă încă un element de deosebire, între aceste regiuni. Sus pe podiş clima se arată cu o nuanţă mai răcoroasă şi mai umedă decât în câmpie. Temperatura medie anuală prezintă o diferenţă de un grad între cele două regiuni (cea. 7°,5 pe podiş, 8°,5 —9° în câmpie) ceea ce se oglindeşte concret, zilnic, prin mult mai mari diferenţe şi se răsfrânge puternic asupra vegetaţiei şi activităţii omeneşti. De asemenea precipitaţiunile atmosferice sunt mult mai abundente în podişul Sucevei (650 — 700 mm anual), decât în Câmpia Moldovei (cea. 450 mm.); ceea ce iarăşi contribuie într'o mare măsură la deosebirea hotărâtoare dintre aceste regiuni naturale. Aşa de exemplu, ţinutul Sucevei păstrează mai tot timpul anului un colorit de un verde proaspăt, în timp ce câmpia e bântuită aproape anual de secete, care o îmbracă de prin Iulie, într'o haină cafenie de ierburi uscate. Recoltele se coc în câmpie cu vro săptămână mai devreme ca pe podiş. Iată aşa dar elemente concrete, care intră şi'n intuiţia ţăranilor localnici, în afară de cele pe care ni le desvălue anumite observaţiuni meteorologice. d) Urmarea directă a climei, e că apele curgătoare care străbat podişul, sunt mari, cu apă abundentă şi curs sprinten (Şiretul, Suceava, Suceviţa, Şomuzul ş. a.), pe când râurile din câmpie sunt neînsemnat de mărunte, cu un debit atât de redus vara, că ajung ') Pentru geologia acestor regiuni se poate consulta: Ion Slmlonescu: Geologia Moldovei dintre Şiret şi Prut. (Publ. Fond. Adam. — Acad. Rom. 1903); Victor Tufescu: Observatlons geologlques sur ies collines de Hârlău (Ann. se. de l'Univ. Iassy, 1937). !) Pentru geografia regiunilor acestora, vezi: Vintilă Mlhăllescu: Podişul înalt din W. Botoşanilor (Bul. Soc. R. Rom. Oeogr. 1929); Idem: Depresiunea Botoşani-Hârlău şi zona ei de contact cu podişul înalt din spre Şiret (Lucră­rile Univ. Cluj IV 1931); Rick Iul: Cercetări geografice şi antropogeograflce în Depresiunea Jijiel (Bul Soc. Rom. Oeogr-1931 şi 1932); I. V. Luca: Relieful şi apele jud. Botoşani (în .Botoşanii în 1932"); Oh. Nastase: Centum monticuli (Lucrările Soc. D. Cantemir I, 1937); şi V. Tufescu: Dealul Mare-Hârlău (Bul. S. R. R. Geogr. 1937). 470 ca nişte gârle noroioase pe care le poţi păşi cu uşurinţă şi cu un debit atât de sporit în vremea ploilor mocnite de toamnă sau a desgheţului primăverii, încât inundă mii de hectare (Jijia, Sitna, Miletinul, Bahluiul etc....). Nici în întinderea podişului, debitul râu­rilor nu e absolut constant tot timpul anului; şi Şiretul mai iese câteodată din matcă, dar aceste întâmplări sunt destul de rare — apele variază foarte puţin ca nivel — în timp ce inundaţiile în Câmpia Moldovei se ţin lanţ, fiind ceva cu totul obişnuit. Ele se dato-resc în bună parte substratului argilos, impermeabil, care reţine apele de infiltraţie la suprafaţă, transformându-le în mlaştine, după cum se datoresc şi pantelor prea line, prea apropiate de orizontală, care reduc scurgerea. Aşadar, cursurile capricioase, cu diferenţe enorme de debit între anotimpuri, sunt caracteristice râurilor câmpiei, pe când cursurile aproape regulate, cu debitul mult mai constant, sunt specifice râurilor podişului. Oglinda acestei deosebiri, apare şi 'n alt fapt concret, datorit strădaniei omeneşti, care caută să corije cât de cât natura prea sgârcită pe alocuri. In câmpie, râurile mai au o caracteristică : poartă în lungul lor şiraguri întregi de iazuri. Debitul râului fiind prea mic pentru trebuinţele gospodăreşti ale satului (adăpatul vitelor, grădinărie, ş. a.), valea e barată de-a curmezişul cu o iezătură care opreşte apele formând un mic lac artificial: iazul. Aseste rezervoare de apă, care se întind în lungul râului ca nişte salbe, nu numai că întreţin oarecare umezeală în preajma lor, contrastând cu câmpia prăjită de secetă, dar reglementează cursurile capricioase ale acestor râuri nărăvaşe. Ei bine, aceste crea-ţiuni omeneşti — iazurile — lipsesc aproape cu totul în ţinutul Sucevei. Acolo râurile au apă îndestulătoare pentru trebuinţele omeneşti şi nu se simte nevoe de iazuri. e) Chiar solul, — adică pătura subţire de pământ care acopere ca o manta de 40 — 100 cm, stratele geologice, adică pătura în care-şi înfig rădăcinile cele mai multe plante, — se deosebeşte dela o regiune Ia alta. Podişul e acoperit cu podzol (adică un pământ cenuşiu, sărac în materii grase), pe când câmpia e acoperită cu ciornoziom (un pământ negru, foarte roditor din cauza materiilor grase — humus ce conţine). f) O altă urmare a reliefului, şi climei, şi solului care subliniază şi mai vizibil contras­tul dintre cele două regiuni, e învelişul plante lor.Podişul Sucevei e şi astăzi, dar era cu mult mai mult în trecut, acoperit cu codri străvechi de fag : vestiţii codri ai Cosminului, Herţei, Copălăului, Tudorii, etc... Câmpia, e o întinsă stepă. In trecut ca şi astăzi, orizon­tul acestei regiuni a rămas lipsit de pădure. Adeseori nicăeri, până 'n marginea zării, nu se iveşte geana negrie a unui crâng. Odinioară acoperită cu ierburi, — care înverzesc repede după topirea zăpezii şi se usucă la dogoarea arşiţelor verii, de capătă întreaga câmpie un colorit sumbru roşietic-pământiu, — astăzi în bună parte înegrită de arături şi vărgată de covorul multicolor a semănăturilor, a rămas însă tot stepă, tot lipsită de umbra pădurilor, tot dogorită vara de soare şi spulberată iarna de crivăţ 3).
Acesta e contrastul cel mai puternic: într'o parte codru mereu, dincolo, întindere goală de stepă, pe care D. Cantemir o numea Pustia Moldovei. într'o parte e ţara fagu­lui (Bucovina), în cealaltă parte, în câmpie, nu e lemn nici pentru construcţii, nici pentru foc, de ard oamenii în vatră tlzic (bălegar uscat). g) In fine, o ultimă trăsătură adăugată peisajului de către om, vine să întărească contrastul dintre cele două regiuni, sunt aşezările omeneşti. Pe podiş satele sunt mari, gospodăroase, cu casele resfirate printre grădini pline cu pometuri; curţile cu şuri şi coşare, sunt îngrădite cu garduri de nuele sau scânduri etc... In Câmpia Moldovei, satele prezintă Un alt tipar caracteristic: sunt mai mici, — o adunătură de case strâse grâmă-gioară — lipsite de grădini, adesea lipsite şi de garduri, cu un aspect mult mai sărăcăcios. Cele mai multe sate de pe podiş sunt vechi de sute de ani, pe când majoritatea satelor din câmpie au apărut abia în secolul din urmă. Iată aşadar deosebirile: două regiuni care n'au nimic comun între ele, nici ca 3) Pentru soluri şi vegetaţie, vezi: G. Murgocl: Zonele naturale de soluri în România (An. Inst. Oeol. Rom. VI. 1911); P. Eaculessu : Zonele de vegetaţie lemnoasă din România (Mem, Inst. Geol. Rom. 1924). 471 aspecte naturale, nici ca funcţiuni antropogeografice. Două regiuni fundamental deose­bite, puse una lângă alta. Una, podiş înalt, acoperit cu păduri străvechi, prin care se iţesc apele sprintene ale râurilor şi isvoarelor dese, cu sate mari, gospodăroase etc... alta, câmpie joasă, cu dealuri mărunte, acoperite cu ierburi şi semănături, cu pârae anemice şi sate prăpădite. Moldova m ISoro Flg. 1. — Principalele diviziuni naturale ale Moldovei de Nord: munţii, podişul si câmpia. (1 = limita răsăriteană a podzolulul; 2= limita răsăriteană a fagului). Alăturarea acestor două ţinuturi naturale, aproape se face pe o singură linie. Caracte­rele uneia dispar dintr'odată şi sunt înlocuite cu ale celeilalte, pe o făşie de teren nu mai lată de 3—5 km. O adevărată linie de contraste, de schimbare bruscă în aspectul peisajului, în mijloacele de subsistenţă, în funcţiunile economice şi cele sociale. E ceea ce se numeşte în antropogeografie o linie de contact. E o puternică linie de contact, în lungul căreia se alungeşte un adevărat şirag de sate. Şiragul acesta se poate urmări încă dela Nord de Dorohoi, pe la poalele Coastei Ibâneştilor şi se continuă sat lângă sat, prin Văculeşti, Brăeşti, Cerviceşti, Stânceşti, până mai la Sud de Botoşani (Băiceni, Orăşeni, Cristeşti, Coşula), legându-se cu un alt şir de sate, care se prelungesc până dincolo de Hârlău şi Cotnari (v. fig. 1). Este una dintre cele mai frumoase şi mai dense linii de sate dela noi, putându-se compara doar cu cea dela curbura Carpaţilor (spre Câmpia Română) sau cu cea dd pe valea Culei dela marginea Codrilor Bacului. Adeseori satele sunt atât de strâns legate între ele, încât nu ştii când eşi din unul şi intri în celălalt. Se înţelege astfel îngrămădirea atâtor sate pe o singură linie. In antropogeografie, astfel de îngrămădiri se explică prin posibilitatea utilizării resurselor din două medii diferite, la care se mai adaugă şi alte cauze locale. Ei bine, linia aceasta, care a strâns în lungul ei atâta vieaţă, atâta furnicar omenesc, din timpuri foarte vechi, a impus nu 472 numai o vie circulaţie de bunuri şi oameni în lungul ei, dar a activat şi schimbuf de pro­duse dintre cele două regiuni deosebite, creind o circulaţie încrucişată cu cea dintâi, scoţând la iveală primele elemente generatoare de vieaţă urbană. Dar şi circulaţia aceasta nu s'a făcut la întâmplare, ci în bună parte a fost coordo­nată de anumite cauze naturale şi strâns legată de aşezarea unor mai vechi centre comerciale sau politice din ţară şi de peste hotare. § 2. — Condiţiuni de întreţinere şi circulaţie. Produsele celor două regiuni ve­cine, se deosebesc astăzi, dar se deosebiau şi mai mult în vechime. Câmpia, cu întinsele ei semănături de astăzi, era înainte vreme mai ales o vastă întindere de păşune. Princi­pala bogăţie erau vitele ; regiunea fiind locul de predilecţie unde se ridicau renumiţii cai moldoveneşti, crescuţi sub cerul liber ca în preriile americane şi de boi moldoveneşti, puternici şi rezistenţi la poveri. Nu numai că în numeroase documente din trecut se po­meneşte despre bogăţiile de vite din partea locului, dar unele localităţi din stepă au păs­trat până în zilele noastre vechiul renume pentru iarmaroacele lor de vite (Săveni...) Braniştele — adică locurile domneşti anume lăsate pentru creşterea animalelor de rasă — erau foarte numeroase în Câmpia Moldovei. Desigur şi agricultură se făcea în stepă; dar pe o scară cu mult mai redusă decât astăzi, dar se făcea. Există numeroase documente care pomenesc despre semănături şi ţarine acolo, fie cu prilejul unor prădăciuni, fie cu ocazii de hotărnicii. La aceste produse — vite şi grâne — se mai adăuga bogăţia peştelui din nume­roasele iazuri şi din bălţile Prutului. Unele iazuri mari, cum e cel dela Dracşani (mare de peste 300 de ha) şi-au păstrat până astăzi faima. Toate aceste bogăţii: harabale cu grâne, cirezi întregi de boi, herghelii de cai, cară cu peşte, poloboace cu vin,... urcau spre Podiş, unde erau de lipsă. Acolo pe podiş, altele erau produsele de căpetenie. In rândul întâi sta lemnul: lem­nul de foc (dela Copălău şi Tudora, Corni şi Baisa etc...), cheresteaua de brad adusă din părţile Humorului şi llişeştilor, şindrila, ş. a... Obiceiul vechiu s'a păstrat şi astăzi ca în vremea descălecării oraşului: dinspre munte coboară căruţele bucovinenilor, cu un singur cal înhămat stingher la o parte a oiştei, căruţe încărcate cu grinzi şi scânduri sau cu şindrilă. Dinspre câmpie le vezi întorcându-se peste o zi-două, încărcate cu saci de porumb şi grâu. Această pendulaţie între două regiuni cu produse diferite, se păstrează desigur din vremuri străvechi, ca o mărturie a schimbului de odinioară care a scos la iveală trebuinţa unui târg între cele două ţinuturi. Mai coborau de pe podiş cară cu piatră de construcţie. Preţuită era cea dela Bur-dujeni, vânătă la culoare şi tare. Mai coborau şi turmele de oi la iernat în câmpie. Un adevărat dute-vino între Podiş şi Câmpie. Necesitatea de schimb evidentă, era simţită desi­gur în tot lungul liniei de contact, dintre cele două ţinuturi — de aci însemnătatea centurii neîntreruptă de sate — dar ea se cerea canalizată, strânsă grămadă de pe o rază mai mare într'un singur punct; un punct în care să se înâlnească produsele din cele două ţinu­turi şi unde să se facă schimbul, scurtându-sedrumul şi truda. Un punct, unde întâlnindu-se cât mai mulţi, schimbul să se poată face mai potrivit nevoilor fiecăruia. Punctul acesta n'a fost ales de om, ci impus de o serie de cauze. Punctul acesta a apărut întâiu el, cu importanţa lui evidentă şi omul a trebuit numai să se supue şi să-1 accepte. O răscruce de drumuri, — ale acelor drumuri mari sau şleahuri, care nici ele nu erau mai dinainte trasate după vr'un plan preconceput, ci erau acele dintre drumurile de ţară care se dove­deau mai de trebuinţă şi care se arătau a fi umblate mai mult — o răscruce mai însemnată, unde la început să făcea popas de odihnă şi adăpătoare, după o bună bucată de cale parcursă între centrele comerciale mai însemnate de pe atunci. Surprind bunăoară distanţele sensibil egale dintre Botoşani şi centrele mai de seamă din vechime: Baia, Suceava, Şiret, Dorohoi, Ştefăneşti, Hârlău..., cam toate la o depărtare de 40—50 de km de Botoşani. Adică la depărtare de jumătate de zi, cale după care era necesar un popas. Ori de unde-ai fi venit, trecând spre unul din aceste centre, 473 punctul acesta de răscruce era cam la jumătate de cale şi mai era şi la marginea a două regiuni deosebite. Acesta e locul viitoarei vetre a oraşului. Dar mai sunt şi alte cauze pentru care anume acest punct s'a impus şi nu altul, pentru aşezarea orăşenească care trebuia să răsară undeva în lungul liniei de contact. Podişul Sucevei e străbătut în lung de larga vale a Şiretului. Intre ea şi Câmpia Moldovei se întinde prelungă Culmea Şiretului; o şiră formată din dealuri inegal de înalte. In dreptul Botoşanilor culmea aceasta e foarte îngustă şi dealurile abia ating 329 m în dealul Crivăţ, în timp ce mai la Nord, această culme e din ce în ce mai înaltă, depăşind chiar 400 m (Hăpăi, 477 m la Dersaca), iar mai la Sud se ridicaşi mai mult, atingând 593 m la Tudora. In felul acesta, porţiunea din dreptul Botoşanilor din culmea Şiretului, prezintă o coborîre, o adevărată şea, care a înlesnit circulaţia de-a curmezişul ei, forţând-o oarecum, impunând gruparea mai multor drumuri principale pe acolo. Toate drumurile, care dinspre câmp ie se îndreaptă spre Apus, urcând la oraşele de pe podiş (spre Fălticenii de astăzi sau Baia de odinioară, spre Suceava, Rădăuţi sau Şiret), pe acolo trec, folosind această Şea naturală, ca o ştirbitură în culmea înaltă a dealurilor Şiretului. Până şi calea ferată, — construită în ultimele decenii, — utilizează aceeaşi înşeurare. Adică, vrând-nevrând, drumurile acestea se îndreptau şi treceau încrucişându-se într'un punct dela piciorul înşeuării. Punctul acela nu e decât locul de astăzi al oraşului Botoşani. Şi mai e ceva. Linia de contact, prezintă la Sud de oraş o arcuire în formă de semicerc. Dealurile înalte dela Vest se încovoaie, prelungindu-se puţin spre Răsărit. Această curbură e formată din două rânduri de dealuri: o treaptă mai joasă (230—250 m) trece prin dealul Raiului şi Zăiceşti, o a doua mai înaltă, ceva mai departe, trece pe la Sud de Costeşti — Copălău. Oraşul Botoşani stă în concavitatea acestei sprincene de dealuri mai înalte, ca un focar în care se intersectează şease vechi drumuri mari. Această încovoiere a liniei de contact, a făcut ca încrucişarea drumurilor să nu se ivească chiar pe linia de contact, ci cu câtva kilometri spre interiorul câmpiei. De aceea şi oraşul e deplasat de pe această linie4). In fine, o ultimă cauză care a hotărît apariţia unei aşezări urbane în locul pe care-1 ocupă astăzi Botoşanii, e şi următoarea. Câmpia dela Răsărit e o stepă ierboasă, cu zări larg deschise, deci expusă la năvăliri şi prădăciuni, în vremurile tulburi ale trecutului. Un vechiu drum de acolo, poartă şi astăzi numele de „drumul furilor" adică al hoţilor. Excepţie făcea o făşie de pământ aşezată de-a curmezişul Câmpiei, cu direcţia V-E, făşie umbrită de păduri, pe unde circulaţia era mai ferită. E ţinutul Cozancea-Guranda; regiune de intensă circulaţie în trecut, plină cu sate vechi, pătrunsă ca un cui în mijlocul stepei lipsite de aşezări omeneşti şi de izvoare cu apă bună de băut. Până la un punct, ea a jucat acelaşi rol pentru circulaţie, pe care l'a avut ţinutul păduros al Vlăsiei, intrat adânc în Câmpia Română, fiind adică o regiune de vie circulaţie. Ei bine, această limbă de pădure, care-a înlesnit circulaţia în curmezişul Câmpiei Moldovei, spre vadul dela Ştefâneşh şi de acolo spre Orhei şi ţinuturile transnistriene, limba aceasta numită Cozancea-Guranda, se află în prelungirea unei linii ce ar trece prin Şeaua culmei Şiretului şi prin Botoşani. Circulaţia de-a curmezişul celor două regiuni (Podiş —Câmpie), îşi găsea astfel indicată de către natură, calea prin acest loc. Apariţia Botoşanilor acolo unde se află, îşi găseşte astfel explicaţia. Punctul acela beneficiază de linia de contact dintre două regiuni deosebite, beneficiază de o adevă­rata trecătoare, care e Şeaua din culmea Şiretului, beneficiază de intersectarea dru­murilor impusă de încovoiarea coastei dealurilor înalte dela S. şi V., care l'a impus ca pe un focar de circulaţie şi, mai beneficiază de calea indicată de natură pentru circulaţie V-E, prin ţinutul păduros Cozancea-Guranda, pătruns adânc în interiorul stepei uscate, fără isvoare bune şi aproape lipsite de sate şi de siguranţă. «) Pentru acest fenomen, vezi V. Tuf eseu: Iaşii şl oraşele din N. Moldovei (Arh. Bas. IV, 3). 474 In lumina acestor constatări, afirmaţia unor autori că oraşul Botoşani ar avea o aşezare neprielnică, e lipsită de temeiu. „Aşezat într'un loc oarecare departe şi de apa cea mare a Prutului, într'un ţinut care n'avea altă bogăţie decât a vitelor, ce găseau păşune înaltă şi grasă pe povârnişurile dealurilor de lut ce se introlocă aici, — satul Botăşanilor nu făcea să se prevadă prin nimic un viitor mare" (N. Iorga, p. 1685). Părerea că un oraş nu-şi poate trage vlaga decât din aşezarea în valea unui important râu şi că pros­peritatea lui ar sta în strânsă legătură cu această aşezare, nu se verifică pentru destul de numeroase mari centre urbane europene. Iar întru cât priveşte situaţia geografică locală, Prutul nu e o apă care să prilejuiască apariţia de oraşe sau desvoltarea lor. Prutul este o apă sălbatică, cu regim continental — adică cu creşteri uriaşe şi revărsări păgubi­toare în anumite timpuri ale anului şi cu scăderi enorme ale apelor în altele; — de apa Prutului se feresc aşezările omeneşti. Afară de Cernăuţi, — aşezat în cursul superior al râului, unde acesta încă primeşte afluenţi ce-şi trag isvoarele din munţi, având deci un regim al apelor mai regulat — chiar târgurile mărunte câte sunt — şi tocmai pentru că sunt mărunte n'ar ilustra decât teza contrară aceleia a autorului citat — stau retrase pe terasele văii şi nu în albie, nefolosind deci cursul propriu zis al râului. Aşezarea Botoşanilor, pe locul unde se află, era foarte prielnică, punându-i la dis­poziţie destule resurse de vieaţă, care au şi stat la baza desvoltării lui rapide, până într'un anume moment şi tocmai nesocotirea acestei aşezări de către întocmirile omeneşti recente, a dus la decăderea de astăzi a oraşului. Dacă punem destul de mult temeiu pe faptul că însăşi natura a indicat locul unde trebuia să se desvolte centrul urban al Botoşanilor, adică pe puterea determinantă a me­diului geografic, nu mai puţin însemnat rol au jucat pentru desvoltarea lui, forţele econo­mice de circulaţie şi schimb, în raport cu marile târguri ale vremii. In afară de măruntul comerţ local, impus de necesitatea schimbului dintre cele două regiuni deosebit înzestrate, care stau una lângă alta — podiş şi câmpie — adevăratul impuls iniţial pentru ivirea oraşului, l'a adus strămutarea axei de circulaţie cu orientul, de pe plaiurile tătărăşti ale Ucrainei, pe cele moldoveneşti. Unul din principalele drumuri ale Orientului — ale Levantului cum se spunea — lega ţinuturile Poloniei şi Galiţiei, cu Caffa, trecând pe la răsărit de Nistru. Acesta era marele şleah tătărăsc, care se prelungea mai încolo pe mare şi prin Asia mică, până spre Indii. Nu se descoperise drumul pe la sudul Africei, iar Suezul şi Marea Roşie, erau oarecum blocate, aflându-se în mâinile Arabilor. O bună parte a bogăţiilor Orientu­lui, pe această cale se strecurau spre Europa centrală şi chiar apuseana. Se înţelege astfel, cât de însemnat era acel drum. Două mari centre comerciale s'au desvoltat dato­rită lui. Caffa activată de genovezi, dar plină şi de alte seminţii: armeni, saracini, greci,... şi Lembergul (Lwow-ul sau Liowul), apărut după marea năvălire a tătarilor, când noua aşezare a acestora se înjghebase, intrând oarecum pe un făgaş de linişte şi oarecare siguranţă. Oraşul acesta, atrase şi el, datorită activităţii mari de acolo, nu numai italieni şi mulţi armeni, dar şi un mare număr de colonişti germani. Centrul acela avea să influenţeze profund vieaţa economică a Moldovei; mai mult încă, avea să pricinuiască importante migraţiuni de populaţie alogenă (armeni, nemţi,...) spre Mol­dova. De un „drum al Moldovei" însă, nu se pomeneşte nimic până prin preajma lui 1400; tot comerţul se făcea pe drumul tătărăsc. ■ Câteva decenii însă, după ce Moldova îşi capătă o organizaţie politică de sine stă­tătoare, cu anumite aşezăminte care-au introdus siguranţa şi înlesnirea circulaţiei, dru­mul moldovenesc se face din ce în ce mai cunoscut şi—1 substitue pe încetul complet, pe cel tătărăsc. Se trecea Nistrul prin vadul Hotinului, Prutul prin vadul Ţeţinei, — unde *) N. Iorga: Ist. rom. în chip şl icoane (cap.: Un oraş românesc: Botoşanii, p.168). Aceeaşi părere e împăr­tăşită şi de d, A. Corovei (Monografia oraşului Botoşani, p. 4) — când vorbeşte despre aşezarea „Botoşanilor într'un loc aşa de puţin prielnic pentru un oraş şl chiar pentru un sat". 475 nu întârzie să se ivească Târgul Cernăuţi — pentru a continua drumul pe la Şiret şi Su­ceava, apoi prin trecătoarea dintre dealurile Şiretului, prin locul viitorului Botoşani ş'apoi, despărţindu-se în două, — o parte prin vadul Prutului dela Ştefăneşti, altul prin vadul dela Ţuţora (la Sud de Iaşi) — drumul străbătea Basarabia dea curmezişul, până la Moncastro sau Cetatea Albă. Caffa începea să decadă, deşi mai păstra legătura cu drumul moldovenesc prin vadul dela Tighinea (Teghin)6). Pe acest drum, circulau în sus şi'n jos, mărfuri scumpe. Dinspre mare, se transporta spre Liov: mătase, piper, camha, tămâe („temian"), vinul grecesc dulce, porfiră orientală, ş. a.... Dela Dunăre se mai adăuga morunul, iar din câmpiile noastre: vite, cai moldove­neşti, ş. a. Toate luau drumul Liovului, iar de acolo prin Cracovia erau răspândite de către companiile Hansei. Dinspre Liow, cu alte mărfuri veneau încărcate carele: postavuri, pălării, nădragi, coarde de arc, săbii, puşti (baliste), căciuli roşii de Scorlatto, etc...7) „Drumul Moldovenesc odată bine asigurat, înlocui repede, aproape cu totul, în folosul aproape exclusiv al Liovenilor, care isbutiră iute să înlăture pe rivalii din Cra­covia, vechiul drum tătărăsc, între altele pentrucă nu mai era de nevoie acum riscul trecerii pe la Tătari, ori cheltuiala suplimentară a Caffei, căci tot ce era cerut se găsea în depozit la Cetatea-Albă"8). Nu întârzie mult — doar vreo trei decenii — după înfiriparea acestui mare drum moldovenesc, şi Târgul Botoşanilor îşi face apariţia în istorie, fund pentru prima dată pomenit în anul 1439. § 3.— Intemeerea şi primele pâlpâiri de vieaţă. Cea dintâi pomenire despre Boto­şani se datoreşte cronicarului Gr. Ureche; ba încă şi el o reproduce după vechiul leto­piseţ moldovenesc, care cuprindea vieaţa şi faptele domnilor Moldovei dela Dragoş până la Petru Şchiopul, lată fragmentul: „scrie letopiseţul nostru, că în anul 6947(1439) Noem-brie 28, intrat'a în ţară oastea tătărască, de-a prădat şi ars până la Botoşeni şi a ars şi târgul Botoşani" 9). Este de mare însemnătate pomenirea aceasta, nu numai pentru vechimea ei, ci şi pentru că vorbeşte despre târgul şi nu satul Botoşani. Aşa dar, dintru început, docu­mentele arată că Botoşaniul ar fi fost târg. De aceea, greşit s'a emis părerea că oraşul ar fi evoluat dintru'un vechi sat ,0) chiar admiţând că Ureche scria cu două secole mai târziu, însă nu există nicio însemnare, niciun act, care să vorbească despre satul Botoşani. Chiar atunci când nu i se adaugă titulatura de târg, nu reesă prin nimic că ar fi fost vreodată sat. Şi lucrul acesta nu e lipsit de importanţă, pen­tru problema naşterii oraşelor noastre, căci el răstoarnă — ca şi mai toate cazurile oraşelor moldovene de altfel — părerea preconcepută şi atât de greşită, că majoritatea oraşelor noastre s'ar fi desvoltat din vechi sate privilegiate cumva de natură sau de împre­jurările politice, crescând mai repede. Ca şi laşul, ca şi Romanul, Suceava sau Baia, ca şi foarte multe dintre oraşele Moldovei, Botoşaniul a apărut dintr'odată cu alt aspect, cu alte funcţiuni, cu altfel de populaţie, decât o aşezare rurală; a apărut dintru început ca târg. Aşa dar, niciun biet sat care prin nimic nu făceau să i se prevadă un viitor mare şi care s'a prefăcut mai târziu, destul de târziu, într'un târg, —cum spune d. N. Ioroa — şi niciun sat care „mulţămită importanţei ce o dobândea mereu, din faptul că prin el trecea drumul pe care se făcea schimbul de mărfuri dintre Polonia şi Turcia, se desvoltă repede şi ajunge în rândul oraşelor Moldovei", cum spune d. A. Gorovei. Boto­şanii au fost dintru început o aşezare de târg, ieşit din îmbinarea unor factori naturali prielnici, cu anume împrejurări istorice şi mai ales cu anume axe economice. 6) N. lorga: Istoria comerţului românesc, I, 75 şi urm. ') N. lorga: Op. cit. 84-85. «) N. lorga: — Op. cit. 87. ») Letopls. Mold. Tom. I, p. 110, Iaşi 1852. Cf. Papadopol-Calimach: Notiţă istorică despre oraşul Botoşani, p.3 şl Nădejde & Ţlfu: Dlc(, geogr. al jud. Botoşani p. 51. *>) N. lorga: Ist. Rom. In chipuri şl icoane, p. 168; Gorovei, op. cit. p. 7. 476 SOCIOLOGIE ROMÂNNASCA, III, 10-12. Tnfescu: Un oraş în declin : Botoşanii Clişeu: V. Tufeseu Clişeu: V. Tufesca Clişeu: Fotofilm, Cluj Fig. 2. — Ctitorii oraşului: Petru Rareş (după o pictură din Biserica Uspenia, zidită de Elena Despot Doamna). Fig. 3. — Biserica Si. Gheorglie, ridicată de Elena Despot Doamna, stăpâna Botoşanilor, in 1541. Fig. 4. — Ctitorii oraşului : Elena Despot Doamna (după o pictură din Biserica Us-penia, zidită de Elena Despot Doamna). La origina acestei aşezări nu stă aşa dar satul ci iarmarocul, târgul. Şi chezăş este nu numai faptul că nicăeri în documente, însemnări de călătorie sau inscripţii nu se pomeneşte de vr'un sat Botoşani — pe locul viitorului târg — dar şi anume vechi însemnări care o spun lămurit. Iată spre pildă un fragment dintr'un uric a lui Petru Şchiopul, din 1579, adresat neguţătorilor mari şi mici din Liow şi din celelalte părţi ale Crăiei Leşeşti, în privinţa iarmaroacelor şi vămilor din Moldova: ?Domnia mea a convocat pe toţi neguţitorii noştri moldoveneşti şi pe boerii de ţară, întrebându-i despre starea cea dintru început a comerţului nostru internaţional şi ne-au răspuns, cum că cel mai vechia iarmaroc în Moldova a fost acel care se ţine în Botoşanh "). Nu dintr'o liniştită aşezare sătească, cu populaţie agricolă au ieşit Botoşanii, ci dintr'o sbuciumată şi sgomotoasă — deşi la început poate vremelnică — aşezare de iarmaroc, trebue să fi ieşit târgul Botoşanilor. Poate un simplu popas de cară la început, cu oarecare schimb de produse, devine pe încetul loc de întâlnire la anumite date fixe, ştiute de neguţători până la mari depărtări, până unde-i ajungea faima. Aşa s'au ivit cele dintâi barăci de lemn, cele dintâi hanuri, lângă care unii dintre venetici s'au simţit ispitiţi a-şi dura locuinţe permanente. Acesta trebue să fi fost nucleul viitorului târg: răscrucea, hanul şi locul de bâlci. Se află ^acolo la Botoşani un loc slobod, carele dintru început a fost menit pentru adunarea oamenilor ce se strângeau la zi de târg, ţiindu-şi vitele ce aveau de vânzare pe acel loc....", se spune într'un hrisov dela 177612). Iată elementele datorită cărora putem întrezări începuturile oraşului nostru. Că era un oraş mai mic decât Hârlăul, din ţinutul căruia făcea parte şi că aşa s'ar fi menţinut până prin sec. XVII—XVIII, e fără îndoială. Dar tocmai prin aceasta se întăreşte bănuiala că Hârlăul era deja o aşezare orăşănească bine întemeiată, cu o vieaţă de mult statornicită şi chiar strâns legată de treburile politice ale ţării (reşedinţă dom­nească), în timp ce, Botoşaniul era o aşezare care-şi căpătă vieaţă numai datorită iarma­rocului şi nu-şi capătă temeiu de veritabilă aşezare orăşenească — cu aceeaşi importanţă politică şi vieaţă permanentă, cu toate fluctuaţiile ei economice şi sociale — decât pe încetul. înfiripată în preajma unui atât de renumit iarmaroc, pe un drum atât de circulat aşezarea aceasta atrăgea desigur nu numai neguţători şi mărfuri, ci şi urgia năvălirilor oştilor străine, care adesea aduceau prădăciuni şi jaf. Chiar cea dintâi ştire despre Botoşani, e legată de năvălirea Tătarilor, care-au ars târgul acela începător. Prădăciunile şi incendiile se ţinură lanţ: la 1505, 1509, 1529, 1538 prădară polonii, la 1650 Tătarii şi Cazacii etc... A mai ars târgul câteodată şi singur, datorită neglijenţei vreunui târgoveţ; căsuţele de lemn13), acoperite cu stuh sau şindrilă, se prefăceau lesne în cenuşă. Cum de nu s'a nimicit târgul în urma atâtor incendii şi prădăciuni, să rămâe în locul său doar vatra unei vechi silişti, a cărei amintire să mai dăinuiască metamorfozată în lumea legendei? De unde îndărătnicia că numai şi numai pe acest punct să se zidească, — peste cenuşa incendiilor nimicitoare — şi să nu se tragă aiurea într'un loc mai ferit, unde să se ridice aşezare nouă? Aşa doar se petrecea cu multe sate. Răspunsul vine dela însemnătatea locuîui acestuia, dela puterea lui generatoare de vieaţă orăşă­nească, care l'a predestinat să perziste şi să se desvolte ca târg. Prin această prismă privite lucrurile, chestiunea fundării acestei aşezări omeneşti de către un oarecare Botăş,işi pierde cu totul importanţa exagerată cărei s'a atribuit. Un pro­prietar, oricât ar fi el de bogat sau puternic — dacă va fi existat un Botăş, — nu poate dicta peste secole şi peste vitregiile vremei, soarta unei aşezări omeneşti. Greutatea cade ") Publicat de Haşdeu in Arh. Ist. Tom. 1, partea I, p. 172—74; Cf. Dicţ. geogr. jud. Bt. p. 53. ") Oorovet, op. cit. p. 292. u) Până târziu se pomeneşte despre căsuţele de lemn ale Botoşaniulul. Astfel Max Thtelen, in cartea sa din 1828, scrie intr'un loc, că oraşul „Are cam 1.000 de case numai de lemn'.... 477 aproape exclusiv pe împrejurările istorice şi pe privilegiile acordate de către mediul geografic. De aceea nici numele nu interesează prea mult. Unii au emis părerea — destul de comică — prin care porecla oraşului s'ar trage dela Batus-chan, care a venit în fruntea hoardelor tătăreşti şi a cucerit jumătate de Europă, în 1240 şi care şi-ar fi avut reşedinţa la Botoşani (1)M). Alţii au emis altă părere: că numele oraşului s'ar datori unui oarecare Botâş sau Botăşan care-ar fi întemeiat satul devenit mai apoi, târgul Botoşani, Deşi cea de a doua părere şi-a câştigat mulţi adepţi, mai ales printre cei ce cred în teoria că oraşele s'au desvoltat dintre satele prospere - există de astfel şi o veche pecete muni­cipală, pe care spune «Târgul Botăş» —şi deşi nu o respingem, nu trebue să uităm totuşi, că şi una şi alta sunt numai ipoteze, nedovedite prin nimic până în prezent. Nu departe de oraş, spre nord, pe un platou neted, cu marginele prăpăstioase atât spre E. cât şi spre W., exista un sat cu nume românesc, însă cărftia terminaţiunea în ăuţi — altfel ades întâlnită pe vremuri la satele din Nordul Moldovei — îi dădea o formă slavă; era satul Popăuţi. — Din timpuri vechi sat domnesc, a stat până târziu în strânse legături cu Botoşaniul; raporturi bune câteodată, raporturi de vrajbă alteori; după împrejurări. Până'n cele din urmă, către finele secolului al XlX-lea, evoluţia se termină prin aceea că satul e înghiţit de târgul care se'ntinsese până la el. în Popăuţi, ridică Ştefan cel Mare în 1496, o mare biserică de piatră, în acel stil caracteristic epocei, având şi ziduri de apărare prinprejur. Răscrucea de drumuri fiind importantă şi popasul între capitala Suceava şi importantul centru de pe vremuri al Hâr-lăului, fiind absolut necesar, se pare că tot pe atunci s'a clădit şi o curte domnească între zidurile care împrejmuiau biserica. Despre acea curte domnească ne vorbesc mai multe documente15), iar urmele temeliilor ei mi se pare că au fost găsite nu de mult. Faptul de a nu se fi zidit curtea domnească la Botoşani, ci în satul Popăuţi de alături, a făcut pe unii istorici să creadă că Botoşanii trebue să fi fost pe atunci un simplu sat şi încă mult mai neînsemnat decât Popăuţii, devremece n'a fost luat în seamă la ale­gerea locului de zidire, preferându-se Popăuţii. Cred însă că faptul acesta confirmă tocmai părerea inversă. Botoşanii, trebue să fi fost încă pe vremea aceea târg. Desigur, nu un târg evoluat ca Baia, sau Suceava, cu case frumoase şi negustorime bogată, ci un târg vestit pentru iarmarocul său; dar care tocmai datorită acelei funcţiuni economice, nu va fi avut dela început un aspect prea estetic şi nici un aer prea bun, printre cirezile de vite, carele cu cereale sau peştele adus acolo de vânzare şi printre norodul de toată mâna venit de departe. Toate acestea nu-1 făceau proprice pentru aşezarea unei curţi domneşti, care avea nevoie de liniştea necesară popasurilor. Totuşi, acea curte a fost zidită destul de aproape de târg (2—8 km) pentru a se putea priveghea de acolo negus­toriile acele producătoare de câştig domniei. Cu cât iarmarocul dela Botoşani creştea în vaza neguţătărilor şi ştirea despre importanţa lui se lăţea până departe dincolo de hotare, începură a se aşeza statornic, pe lângă oamenii noştri de ţară şi seminţii străine, cum erau Armenii coborîţi dela Şiret şi Nemţii dela Lemberg, activând comerţul tot timpul anului, permanentizând oarecum miş­carea economică şi în vremurile de linişte, de eclipsă comercială adică, dintre două epoci de bâlci. Aşa s'a făcut că târgul acesta, în care banul circula atât de activ, târgul acesta aducător de mari venituri, să fie dăruit de către domnie soţiei lui Petru Rareş, Elena Despot Doamna. Dela acea dată, începe o eră nouă, o eră de adevărată prosperitate pentru Botoşani, căci acea doamnă de sânge regesc, înzestrată cu o remarcabilă cultură (scria cu mâna ei frumoase scrisori în limba diplomatică a vremei — slavonă — către marele Sultan Suleiman), se ocupă îndeaproape de târgul ei, aducându-i o grabnică ») Papadopol-CallmacM :j>p. cit. 34. 16) La 1639, 1661, 1678, 1733, 1751, etc... vezi Gorovei. op. cit. p. 6—7. 478 înflorire. A zidit biserici mari de piatră chiar în cuprinsul lui (Sf. Qheorghe 1541, Uspenia 1552), a introdus Ia Botoşani o organizaţie orăşenească, similară celei din toate târgurile Moldovei — în fruntejcu un şoltuz şi doisprezece pârgari — şi desigur tot ea a dat directive pentru înfrumuseţarea lui. Un târg în care locuia Doamna ţării, trebuia desigur să capete un aspect mai îngrijit. De aceia, pe drept cuvânt, Botoşaniul şi-a căpătat denumirea de „ Târgul Doamnei", denumire care se găseşte chiar în unele documente oficiale. Alături de Elena Despot Doamna, însăşi Petru Rareş a ajutat mult la prosperarea oraşului. Ii plăcea chiar să locuiască adesea la Botoşani. Există foarte multe scrisori şi hrisoave date de Petru Rareş din Târgul Botoşani, „ca dintr'o adevărată reşedinţă dom­nească Ie). Iată de ce, socotim pe Elena Despot Doamna şi pe Petru Rareş, ca pe nişte adevăraţi ctitori ai oraşului, meritând desigur mult mai multă atenţie în această privinţă, decât ipoteticul Botăş, care e posibil nici să nu fi existat. II. Populaţia oraşului. §. 1. Evoluţia numerică a populaţiei. După ultimul recen­sământ al populaţiei, efectuat în 1930, oraşul Botoşani avea 32.107 locuitori. Intre cele vreo71 de oraşe capitale de judeţ ale ţării, Botoşaniul ocupă locul al douzeci şi unulea "). Cu alte cuvinte, Botoşaniul se numără între oraşele mijlocii ale ţării. In trecut, cu totul alta era situaţia. Boto- şaniul a fost multă vreme unul dintre cele mai de seamă oraşe ale ţării. Recensăminte însă, nu avem decât pentru ultima sută şi ceva de ani; în trecutul mai depărtat, putându-ne doar servi de însemnările unor călători care au vizitat Botoşaniul. In acele însemnări însă, nu găsim decât evaluări cu totul aproximative, luate după spusa locuitorilor sau pur şi simplu „din ochi". Totuşi nici aceste date, cu toată valoarea lor relativă, nu sunt mai vechi de mijlocul sec. XVIII. Tre­cutul mai îndepărtat rămâne în această privinţă cu totul necunoscut. Cea dintâi însemnare despre numărul lo­cuitorilor din Botoşani o avem dela Abatele Boscowicz, care trecu prin Botoşani în anul u 1,0 30 5! SO ÎS M § j i i î V î c f i 5 S 5 < O 1762. El ne spune că acest oraş avea atunci 400 de case19), înmulţind numărul caselor cu coeficientul de 1.5 care e de obicei raportul dintre numărul menajelor şi al clădirilor în ora­şele cu caracter rural şi multiplicând rezultatul Fig. 5. — Creşterea şi descreşterea populaţiei oraşului Botoşani. (Pe verticală, populaţia In mii de locuitori. Pe orizontală, anii. Punctele arată datele de când ne-au rămas însemnări asupra numărului locuitorilor). cu coeficientul 5, cât e media membrilor într'o familie, găsim cifra de aproximativ 3.000 de suflete.- Trebue însă să fi fost mai mulţi locuitorii târgului pe atunci, căci alt călător care trece prin Botoşani numai peste şease ani (1768), şi anume Baronul de Tott, scrie lămurit că Botoşaniul e unul dintre cele mai mari oraşe ale Moldovei şi numără 7—8.000 locuitori19). Câţiva ani mai târziu geologul Hacquet, trecând prin Botoşani (1789), ,8) Qorovel: — op. cit., p. 7-8. ") După el urmează alte 50 de capitale de judeţ având intre 5.014 (Miercurea Ciucului) şl 31.698 (Tlghlna) precum şi alte 73 de oraşe necapitale, mal mari de 5.000 locuitori. ") N. lorga: — Un oraş românesc: Botoşanii, (in voi.: „Istoria Românilor în chipuri şi Icoane. Cralova 1929 pg. 176; Qorovel: — Op. cit., p. 50, 70. ") De Tott: — Mâmoires sur ies Turcs et ies Tartares (ed. Maestricht, II, p. 134 şi urm.); cf. Iorga: — Op cit., p. 176; S. Labtn: — Pagini străvechi (în „Revista Moldovei" I, Nr. 2, p. 13—19); cf. Qorovel: — Op, cit., p.48. 479 a găsit o mie de case neprădate20). Aceasta înseamnă că trebue să fi existat mai mult de o mie,ceea ce înseamnă mai mult de 1.500 de familii şi mai mult de 7.500 de suflete. In 1805 alţi doi călători care vizitează oraşul, — şi anume KaraczAy şi Vincenz RatthyAni21), evaluează amândoi populaţia Botoşaniului la vreo 10.000 de locuitori. La 1828 călătorul Max. Frid. Thielen spune că oraşul are 1.000 de case de lemn şi vreo 4.000 de locuitori. Aprecierea lui însă e lipsită de temei, întrucât numai peste patru ani (1832), un recensământ executat în condiţiuni ştiinţifice, cum e „Catagrafia a toată suflarea aflătoare în târgul Botoşanilor din ţinutul Botoşanilor, în anul 1832" dă un total de 13.796 de locuitori în acest târg. .-» 3 «o li II - 30 7o I f 3 & e s i I 9 & a ut m n. m Et. ui or 3 9 t/V -J MI £382 FIg. 6. - Locul Botoşaniului In răndul oraşelor mari ale României vecnl Pe vremea aceia Botoşaniul era al doilea oraş al Moldovei după Iaşi, care număra 48.350 de suflete. Alte oraşe mai importante în Moldova erau Galaţii, cu 8.606, Bârla­dul cu 6.973 locuitori şi Romanul cu 6.320 locuitori. Bacăul n'avea decât 2.881 locui­tori, fiind întrecut de Tg.-Ocna cu 4.935 locuitori. De asemenea Piatra Neamţ, avea abia 2.907 locuitori, fiind aproape egalat de către Tg.-Neamţ, cu 2.607 locuitori. Alte capitale de judeţ aveau şi mai puţin: Dorohoiul 1.703 locuitori, Tecuci 1.513 locui­tori, Vasluiul 1.459 locuitori, etc... Catagrafia din 1832 arată că numărul familiilor în Botoşani era de 2.853, iar nu­mărul caselor 2.934. Arată de asemeni că în 1831 au murit de holeră 710 persoane în Botoşani (cu alte cuvinte, populaţia oraşului ar fi depăşit 14.000 de suflete). Toată nu­mărătoarea e făcută —cum dicta mentalitatea depe atunci, — după clase sociale, enume-rându-se mai întâi „clasul boerilor", „tagma bisericească" şi mai pe urmă „clasul mai de gios", care cuprindea pe meşteşugari, lucrători şi slujitori. Se înşiră supuşii streini Jidovii, Armenii, Ţiganii etc. în 1854, F. Neioebaur 22) dă câteva interesante informaţiuni despre Botoşani, despre care zice că e al treilea oraş al principatului, având peste 20.000 locuitori, locuind în 3.847 case, aşezate pe nişte străzi foarte neregulate şi murdare, stare pe care nu şi-o poate explica, la un oraş care face un aşa de întins comerţ şi are un venit anual atât de *>) Hacquet: „Neuste physlkallsch-polltlsche Relsen In den Jahren 1788 und 1789, durch dle Daceschen und Sar­ma tischen Karpaten II Nurenberg 1790; cf. Iorga. Trecut Botoşănean „Rev. Moldovei' 1, Nr. 9. H) V. Oorovet: Op. cit. pag. 76 şi 51. «; F. Netgebaur: „Beschrelbung der Moldau und Walachel", Breslau 1854, p. 16; cf. Oorovet: op. cit., p. 54. 480 mare. Şi Cezar Boliac scrie la fel în 1856, arătând că Botoşanul e un oraş foarte important, care trece de 20.000 locuitori. Statistica oficială din 1860 **), arată că în oraşul Botoşani locuiau 27.147 oameni. Chiar la acea dată, era al doilea oraş din Principat, după Iaşi, care număra 65.745 locuitori. îndată după Botoşani, urmau Galaţii cu 26.050 loc, apoi Bârladul cu 13.165 loc, Huşii cu 12.7641oc, Piatra cu 11.805 loc. etc... Focşanii n'aveau decât 9.752 loc, iar Bacăul şi mai puţin (8.972). în 1872, dicţionarul topografic al d-lui D. Frunzescu24), arată că populaţia Botoşanilor se ridicase la 39.941 de locuitori, fiind al patrulea în rândul oraşelor României, venind după Bucu­reşti (221.805 loc), laşi (90.000) şi Galaţi (80.000). Oraşele: Ploeşti, Brăila, Craiova, Buzău etc... rămâneau cu mult în urmă, ca număr de locuitori. Pela 1890, populaţia oraşului Botoşani se ridică la 41.000 locuitori25). Alex. Papadopol-Calimach, scrie în 1887: «Astăzi populaţia Botoşanilor se urcă la peste 40.000 de locuitori. Poziţiunea sa, activitatea sa comercială şi agricolă, îi dau înfăţişarea ,unei localităţi cu mare viitor> 2fl). Dela această dată, populaţia oraşului e în descreştere. Astfel, la recenzământul din 1899, Botoşaniul avea 32.193 locuitori. Cam acelaş număr de locuitori se menţine până'n zilele noa­stre. Astfel în 1912 erau 32.574, în 1928 erau 34.121 locuitori, iar în 1930 32.107 locuitori21). Din înşirarea acestor cifre, se pot trage următoarele concluzii, cu privire la evoluţia nu­merică a Botoşanilor: 1. Considerând numai aproximative cifrele de până la 1832, observăm totuşi o neîndoelnică creştere, dela 3.000 în 1762 până la peste 10.000 în preajma lui 1830. 2. între 1830—1890 populaţia Botoşanului creşte foarte repede, împătrindu-se în şaizeci de ani (dela 10 mii, Ia 40 de mii). 3. în ultima jumătate de secol, numărul lo­cuitorilor arată o bruscă scădere, apoi o continuă stagnare în jurul cifrei de 32.000 locuitori. Fig. 7. — Evoluţia numărului locuitorilor din oraşele României,dela 1859 până la 1930. (In anul Unirii, Bo­toşaniul era al treilea oraş din principate. In 1890 era al patrulea, Oalaţul luându-i-o inainte. în 1930 ajunge al 21-lea). S) «Lucrări statistice făcute In anii 1859—1860». Publicate de direcţia generală de statistică din Ministerul de Interne al Moldovei, Iaşi 1861. ") D. Frunzescu: Dicţionar topografic şi statistic al României. Buc. 1872, p. XVI—XVIIf. B) După «Anuarul României» Buc, 1890. La fel scrie Lion Rousset in «Atlas de geographie moderne par, F. Schrader, F. Prudent et E. Anttaolne, Paris 1891: «..Botoşani, au nord de la Moldavie, centre d'une importante region agricole, 40M0 habitants..». Alexandrini Insă, dă pentru aceiaşi dată un număr mult mai mic de locuitori. *») Alex. Papadodol-Callmach: Notiţă istorică despre oraşul Botoşani, pag. 1. ") Pentru 1899, a se vedea: «Recenzământul general al populaţiunii României din Decemvrie 1899» Buc. 1901; pentru 1912 vezi: «Dicţionarul Statistic al României întocmit pe baza rezultatelor definitive ale recensământului general al popuiatiunti din 19 Decemvrie 1912», Buc. 1914; pentru 1928 am utilizat datele recensământului Ooga, aflător la primăria din Botoşani; pentru 1930 «Indicatarul Statistic al satelor şi unităţilor administrative din România, cuprinzând rezultatele recensământului general al populaţiei din 29 Decemvrie 1930» Buc. 1932. 481 § 2. — Infiltrări de populaţiuni în oraş. Creşterea continuă a numărului locuitorilor, accentuată către finele veacului al XVIII-lea şi începutul secolului XIX, ajunsă la proporţii aproape americăneşti după 1830, nu se datora numai excedentelor anuale a locuitorilor târgului, ci şi infiltrării unor oameni veniţi din alte părţi. Ca oraş plin de vitalitate, ducând un comerţ atât de viu că impresiona pe călătorii apuseni, făcându-i să exclame că oraşul ar fi cel mai important centru comercial din Principatele dunărene, Botoşaniul era un punct de atracţie pentru mulţi. Se concentrau spre el nu numai produsele ţării, dar şi mâna de lucru, — energiile economice cum se obişnueşte a se spune — îndeplinindu-şi astfel încă una din funcţiunile urbanistice ale unui oraş. Veneau locuitori străini de târg şi se aşezau acolo; ba încă veneau locuitori şi de dincolo de hotare, sub numele de sudiţi, păstrând încă o vreme protecţiunea altor state, până se împământeau intrând în masa locuitorilor ţării. Mai erau şi Iluzii, adică oameni de peste hotare aduşi de către boeri şi mănăstiri, scutiţi de bir un număr de ani, după care intrau pe încetul în marea masă a pământenilor. S'au mai întâmplat pe atunci o serie de evenimente istorice, cu adânci repercusiuni antropogeografice. S'au strămutat unele hotare ale Moldovei. La 1775 Bucovina intră în stăpânirea austriacă; la 1812 Basarabia trece la ruşi. Acei dintre locuitori care erau prea legaţi prin interese de restul Moldovei rămasă liberă, chiar dacă locuiau în una din provinciile pierdute, au trecut în patrie. Aşa se întâmplă cu mulţi neguţători din Bucovina, care trec hotarul şi se aşează în Botoşani. Cei mai mulţi dintre ei erau armeni. Dar în afară de aceştia, desfiinţându-se hotarul dintre cele două provincii şi cele două împărăţii care le-a încorporat, ele ajung teatrul unor infiltrări de populaţiuni noi, aparţinând statelor respective, pentru care desfiinţarea acelor hotare a însemnat un fel de rupere a zăgazurilor. Aşa s'a întâmplat bunăoară cu Bucovina, unde populaţia era destul de rară faţă de densitatea mare din Qaliţia, unde în afară de înghesuiala locuitorilor, apăsa şi o anumită stare agrară asupritoare pentru mulţi şi anumite oprelişti care incomodau mica burghezie (în special evreiască) dela oraşe. Acesta e motivul pentru care îndată după anexarea Bucovinei Ia Austria, încep două puternice curente de înfiltrare; unul de populaţie orăşenească de neam evreesc, altul de populaţie rurală de neam rutenesc. Ramuri ale acestor curente de înfiltrare, trec şi în Moldova liberă, ajungând până la Botoşani. Astfel de infiltraţiuni, la care se mai adăugă şi populaţia autohtonă moldove­nească, de prin diferite ţinuturi ale Moldovei, se dirijau încă şi înainte de aceste eveni­mente spre Botoşani. Aceasta ne-o spune lămurit hrisovul lui Grigore Alexandru Ghica Vv. din 1776 care zice că târgul Botoşani, „cu mila şi buna rânduialâ ce s'a urmat de către Domnia mea, au mers şi merge spre întemeiere şi adăugirea oamenilor, ce năzuesc din părţi străine şi se aşează la numitul târg, Botoşanii fiind loc cu toată îndestularea hranei trebuincioasă şi cu lesnire a face agonisită şi orice chip de ne-guţătorie"2S). Intr'o statistică din 1803,. făcută în scopuri fiscale, numită „Condica liuzilor" se vede numărul oamenilor (liude), aduşi de peste hotare de către boeri şi mănăstiri, pentru slujba lor. In Botoşani numărul acestora era de vr'o 400. La aceştia se mai adaugă 20 de negustori hrisoveliţi, apoi breasla armenilor în număr de 62 şi 350 de jidovi ce plătesc pe toată luna. Mai toţi aceştia în număr de peste 800, trebue să fi fost venetici, sau de puţin timp aşezaţi în Moldova. Numărul liuzilor din Botoşani creştea. In această privinţă statistica din 1820, inti­tulată „Catagrafia pentru birnici şi alţii fără de bir care se scutesc supt numele unora şi altora aici în târg în 1820"; arată că la acea dată ar fi fost în total 581 de liuzi şi 80 de sudiţi (dintre care 65 de sudiţi austrieceşti şi 14 sudiţi ruseşti). Dar alături de aceasta, în acelaş an, s'a făcut o „Catagrafie de toţi sudiţii din târgul Botoşani, în ") Qorovel: — Op. cit. p. 292. 482 1820". Din ea se vede că erau 260 de sădiţi în Botoşani, la 1820. Cei mai mulţi erau Armeni (137 de inşi), în al doilea rând veneau Moldovenii în număr de 61 oameni, mai erau vr'o 16 Lehi, 12 Nemţi, 11 Unguri, 9 Greci, 5 Ruşi, 3 Bulgari şi un Italian. Cei mai mulţi erau veniţi din Bucovina şi anume de la Suceava (56 de sudiţi) şi Cernăuţi (7 sudiţi); dar erau venetici şi de prin Moldova, Basarabia, Transilvania (Braşov, Bistriţa), dar şi foarte de departe: din Polonia (Sniatin, Stanislau, Galiţia), de peste Nistru, de peste Dunăre, din Banat şi Ungaria. Cei mai mulţi erau veniţi de puţină vreme, mai ales între 1800 -1810; erau însă unii veniţi încă de pela 1783, 1793,1797. Dăm mai jos tabloul extras din însemnările acelei catagrafii29): Locul de unde au venit 0) «e 8 o os (2) s •> e <! (3) £ .J (4) z (5) C a M a (6) U V JM O O) 3 « (8) 3 n (9) a V a (io) 73 o (11) Observa tiuni (12) Eşl................ 3 1 I 1 2 3 I 4 - - — - 1 - - 3 3 2 1 1 1 6 8 6 5 1 2 2 I 2 8 50 2 1 1 1 1 - 17 56 7 1 1 1 1 2 2 1 3 f Veniţi între anii 1782- [ 1820 (maximum între (1800-1810). 2 moldoveni (1802), Sadagura ............. Rădăuţi ............. 1 leah (1814). Venit la 1811. Venit la 1800. Venit! la 1793. 19 50 1 3 1 1 2 1 1 1 1 - - - - 75 2 1 1 3 Ltov............... Sniatin (Galiţia)......... Stanlslav (Galiţia)........ Galiţia.............. Venit la 1797, 1 1 3 4 1 1 : 7 1 3 - Venit la 1800. Unul venit în 1783. — 4 3 1 2 — 2 2 — 1 1 "■" -■ 1 4 3 1 2 1 1 3 2 De peste Nistru......... Dela Bucureşti.......... De peste Dunăre (Turcia).... Dela Biserica Albă (Banat) . . . Dela Triest (Italia)....... Dela Rusciuc (?) Bistriţa.............. Total Transilvania....... Rap (Ungaria).......... — — - 4 1 1 — — 5 1 Din acest tablou rezultă că deşi infiltrările în oraşul Botoşani începuseră încă din ultimele decenii ale sec. XVIII, ele se accentuară după 1800. In afară de locuitorii de toate neamurile şi din toate părţile, care veniseră răzleţi, erau destui români bucovineni cari 1) Catagrafia se găseşte in Gorovei: op. cit, pag. 72—91. 483 trecură graniţa şi se aşezară la Botoşani. Un veritabil curent de infiltrare însă, e cel armenesc, care numără în 2 decenii 50 de inşi veniţi numai din Suceava, în afară de cei veniţi din alte oraşe moldoveneşti sau de aiurea. In acelaşi interval, trebue să se mai fi petrecut o infiltrare de evrei, care însă după obiceiul de-a se sustrage dela recensăminte, nu au apărut de loc în această catagrafie a sudiţilor. O socoteală simplă însă, ne arată că cea. 60 de familii de evrei trebue să fi venit în intervalul 1803—20 la Botoşani. La 1803 erau în oraş, 350 familii de evrei. Admiţând cel mai mare excedent anual, în şaptesprezece ani — adică până la 1820 — populaţia evreiască ar fi trebuit să atingă cel mult 450 de familii. In realitate, la acea dată găsim 511 familii de evrei la Botoşani. Diferenţa de 60 familii, adică aproxi­mativ 3.000 de suflete), se explică prin infiltrări din altă parte şi mai ales din Galiţia. O a doua infiltraţie evreiască mult mai compactă, s'a petrecut în intervalul dintre anii 1831—1838. In cei şapte ani, au sosit în Botoşani cca. 7.000 de evrei, veniţi, cei mai mulţi, din Bucovina şi Galiţia. (vezi mai departe). Desigur că infiltrările acestea de locuitori din alte părţi spre Botoşani, — nu numai evrei, dar şi armeni, moldoveni, etc... — au continuat şi mai târziu, poate chiar cu mai mare intensitate câteodată, până pela 1880 5 nu avem însă putinţa de a le reconstitui. Recensămintele care urmează n'au mai notat locul de origină al fiecărui om, nici data când s'au aşezat în localitatea respectivă. § 3. — Elementele etnice. Ultimul recenzământ care înfăţişează compoziţia popu­laţiei în interiorul cifrei globale a locuitorilor, e cel din 1899. Erau atunci în Botoşani 32.531 suflete, dintre care: Ortodoxl...................14.278................ 43,9*1, Mozaici....................16.817................ 51,7*1, Catolici.................... 912................ 2,8»/« Armeni.................... 465................ 1,4*1, Alţii...................... 49................ 0,2*1, Cu toate că nici acel recensământ nu dă populaţia după origina etnică, aceasta se poate deduce din rubricele reprezentând confesiunile. Astfel ortodoxii sunt mai toţi români, afară de lipoveni, ţigani şi câteva elemente ruseşti, bulgăreşti, greceşti, etc. Mo­zaicii sunt toţi evrei; catolicii sunt nemţi, unguri, italieni, ş. a. Se poate observa aşadar, că la 1899 elementul predominant în Botoşani era popu­laţia evrească (51,7%), întrecând populaţia românească cu cea. 8%. Un alt element etnic însemnat, îl formau Armenii, fiind însă mult mai putini la număr (465), reprezen­tând 1,4%. Cum s'a ajuns la această situaţie ? Să luăm pe rând fiecare element etnic : a) Armenii. După români, cel mal vechi neam întâlnit în Botoşani, e cel armenesc. S'a spus că în Moldova cea dintâi infiltrare armenească s'ar fi produs în sec. XI, când anume evenimente — ca invazia lui Monomah (1046) şi devastarea Armeniei de către Perşi — ar fi produs un exod armenesc spre Caffa şi Moncastro, iar de acolo în Moldova. A doua infiltrare, se produce prin sec. XIV din cauza unui cutremur care a distrus capitala regatului (1313) şi cuceririi turceşti dela 1378. Veniră atunci în Moldova, — prin intermediul oraşelor poloneze Cracovia şi Lemberg — peste 40 mii de oameni. Nici prima, nici a doua infiltrare însă, nu privesc Botoşaniul, care probabil că nu se ivise încă. O a treia infiltrare armenească se produce în vremea lui Alexandru cel Bun, când cea. 3.000 de familii armeneşti, s'au aşezat în diferite oraşe ale Moldovei, între care şi în Botoşani30) care pe atunci se întemeia. *>) ,Pe la 1418, sub Alexandru cel Bun, alte 3.000 de familii armene, alungate din patrie prin o invazie persană se aşează tot tn Moldova, distribulndu-se mai cu seamă tn oraşele Suceava, Hotin, Botoşani, Dorohoi, Vaslui, Galaţi şi laşi". B. P. Hajdeu: Ist. toleranţei religioase In România, p. 62. 484 Se crede că armenii aceştia ar fi venit Ia Botoşani, dela Şiret şi Suceava31). Unii istorici au afirmat că la fundarea Botoşaniului au luat parte şi armeni32). Mai mult decât atât, d. N. Iorqa afirmă că „Botoşanii ar fi rămas întotdeauna satul descendenţilor lui Botoş, dacă nu i-ar fi avut pe armeni33). O a patra infiltrare s'a petrecut în vremea lui Ştefan cel Mare. La 1475 Crimeia căzu sub Turci, iar numeroşi armeni din Caffa, trecură fie în Polonia, fie în Moldova. O nouă pătură de imigranţi se aşeză în Botoşani. Peste cei vechi, s'au aşezat cu timpul alţii, sporindu-le numărul. Pela 1530 colonia armenească era desigur bine întemeiată în Botoşani34). La începutul sec. XVII existau deja numeroşi armeni, care aveau nume curat româneşti — Hanca, Chi- rilă, Minciună, — ceea ce le arată vechimea pe plaiurile Moldovei35). Comunitatea armenească dela Boto­şani trebue să fi fost puternică. La 1669 se menţionează (de către preotul Luigi Marica Pindou), existenţa unei biserici armeneşti mari de piatră, care s'a păstrat până astăzi. Un alt fapt mai întăreşte presupunerea aceasta, între 1670-90, Moldova fiind teatrul luptelor îndelungate între Turci şi Poloni, o mulţime de armeni în frunte cu Axinte Vărzărescu (sau Oxendie Virzirescu) din Botoşani, trec în Ar­deal fondând acolo două colonii pu­ternice, trecute apoi la unirea cu Papa: Armenopolis (Gherla) şi Eli-sabetopolis (Dumbrăveni). Cu tot exodul acesta, colonia armenească din Botoşani rămâne una dintre cele mai importante şi mai înfloritoare din Fig. 8. — Harta etnografică a Botoşanilor (1 = Români; 2=Evrei; 3 = Armeni; 4= Ţigani; 5= Lipoveni; 6 = Pieţe,clădiri publice, locuri virane etc). principate. Mai tot negoţul acestui târg era purtat de armeni, care ca­ pătă chiar multe privilegii domneşti referitoare la această activitate. Ei purtau tot comerţul de vite — zice d. Iorqa — cumpărându-le slabe, îngrăşându-le în păşuni moldoveneşti arendate, pentru a le vinde cu preţ mult mai mare peste graniţă şi a aduce în schimb postav şi al te mărfuri germane36). Prosperitatea oraşului face sase adauge mereu noi emigranţi, veniţi de pela Rusciuc, Roman, Neamţ, Ismail şi chiar mult mai de departe din „Ţinutul Păstunicului"37). Mahalaua armenilor, e adeseori pomenită în documentele sec. XVIII. După o statistică a populaţiei armeneşti din Moldova38), la 1809 erau 328 de familii armeneşti, adică 1.640 de suflete în Botoşani. Atracţia ce prezintă acest oraş pentru o populaţie negustorească cum sunt armenii, produce noi infiltrări. La 1820 erau în Botoşani 140 de armeni sudiţi austrieci, veniţi de puţin timp şi păstrând încă protec-ţiunea Austriacă. Vro 35 veniseră dela Suceava numai de câţiva ani. Cei mai mulţi erau a) lorga: Patru conferinţe despre Armenia. Buc. 1929, pg. 22, idem Or. Ooitov: Bisericile Armene de prin Ţările Române, Buc. 1912, pg. 17. Pentru Armeni, a se mai vedea N. Iorga: Armenii şl Românii (An. Ac. Rom. T. 36). a) Or. Qoilov: op.cit. pg. 27. B) Iorga: Patru conferinţe despre Armenia, pg.82. ") Iorga: — Istoria românilor, in chipuri şi icoane. 85) lorga: — Istoria comerţului românesc I, 257—8. x)JIorga: — Ist comerj. rom. I, p. 71 — 72 v) Iorga: — Op. cit. 72. a») L. Popov(ct:-0 statistică a Armenilor din Jările Române la 1809 .Arhivele Basarabiei", II Nr. 3. 485 negustori de vite, ţinând în acelaş timp moşii în arendă, alţii erau cârciumari, negustori de lipscanii şi marfă turcească, bogasieri, tutungii etc. începând cam dela acea dată însă, armenii din Botoşani — în cea mai mare parte îmbogăţiţi,— încep a stagna sub raport numeric. La 1832 se găseau 324 familii arme­neşti la Botoşani, reprezentând cea 11% din populaţia oraşului. La 1854, F. Neioebaur spune că erau 2.000 armeni în Botoşani, reprezentând cea 10°/0 din populaţia oraşului. Cam tot atâţia erau şi la 1890 (1910 armeni), reprezentând însă numai 6 °/„39). Recensământul dela 1899, arată numai 465 de Armeni în Botoşani; ceeace înseamnă l,4°/0. Astăzi ei sunt şi mai puţini la număr. Din însemnările primăriei Botoşani pentru anul 1928, rezultă că ar mai fi astăzi numai 127 de Armeni în Botoşani, adică 0,37°/0 din populaţia oraşului. După cum se vede avem deaface cu un neam care se stinge. b) Evreii sunt mult mai noi în întreaga Moldovă. Se pomeneşte în 1604 despre nişte evrei la Botoşani, dar care erau numai în treacăt pe acolo, ei fiind din Lemberg. Abia pela începutul sec. XVlII-lea, se pomeneşte despre evrei statorniciţi la Botoşani. Astfel la 1720 se găseau aşezaţi „lângă ţinutul Bisericii Albe, o sumă de evrei şi alţi târgoveţi moldo­veni".40) Aceştia trebue să fi imigrat de puţină vreme din Polonia. Un document, din 1723, ne dă indicaţii în această privinţă. Se vorbeşte acolo despre un oarecare Ilie Jido­vul, venit din ţara leşească şi stabilit în Botoşani. Dela acea dată numărul evreilor creşte, căci peste douăzeci de ani, se pomeneşte despre unul Mihăl Peveţul, „credincios breslei jidoveşti" din Botoşani.41) Faptul că exista o „breaslă", adică o comunitate a evreilor la Botoşani, însemnează că vor fi fost deja mai multe familii; nu prea multe însă. Numărul lor spori mult către finele sec. XVIII, şi mai ales după căderea Bucovinei sub Austrieci. La 1781 era o comunitate puternică la Botoşani, condusă de un staroste de jidovi*2). La 1803 numărul lor era de 350 de familii 43). Botoşaniul având după Iaşi, cea mai numeroasă comunitate evreiască din Moldova de pe atunci. Dela acea dată încep infiltrări tot mai puternice. La 1820 ar fi fost în Botoşani după unele socoteli 511 familii evreeşti **), iar la 1832 —după recensământul oficial —1477 de indivizi, reprezentând 13.8 % din popu­laţia totală a oraşului, întrecând cu puţin numărul armenilor. In acel an din numărul total de 1351 familii de negustori şi meseriaşi, câte erau în Botoşani, majoritatea o formau moldovenii (638), urmau apoi evreii (558), armenii fiind cei mai puţini (155). Evreii se ocu­pau în special cu următoarele meserii 45): argintari şi alămari, cârciumari şi rachieri, chitari (brutari), ciubotari, croitori, cuşmari, lipţicani, precupeţi, sacagii, steclari etc...
In unele meserii încă nu pătrunsese nici un evreu; aşa de exemplu nu existau: blănari, băcani, bărbieri, dulgheri, „posesori", adică arendaşi de pământ. In aceste ramuri de activitate au pătruns mai târziu. Intre 1832 şi 1838, numărul lor creşte considerabil, prin infiltrări masive de peste graniţă. Catagrafia din 1832 arată că în acel an s'au născut 334 şi au murit 61 de evrei la Botoşani. Admiţând cam acelaş excedent anual al populaţiei evreeşti din Botoşani, urma ca peste şase ani la 1838, să existe cea. 3.100 de evrei în oraş. In realitate se găseau vro 11.000 (2.470 de familii)46). Diferenţa de 7.000 de evrei au venit, în acest răstimp de şase ani, de peste graniţă. lntr'un ritm mai slab, infiltrările continuă şi după acea dată. In anul unirei erau la Botoşani 13.123 de evrei, constituind 48.30% din populaţia oraşului. Evoluţia acesta continuă şi după aceia, astfel că la 1899, numărul lor depăşeşte pe al creştinilor (15.700 creştini, 16.817 evrei), alcătuind 51.80% din populaţia totală, iar ordodoxii, adică Românii, Lipovenii, Grecii, etc... la un loc, numai 43,8%. In ce priveşte ocupaţia lor, ei sunt în cea mai mare parte comercianţi şi meseriaşi. În comerţ Ia acea dată (1899), înlocuiseră deja aproape cu totul pe Români. Astfel dintr'un «•) lorga: Op. cit. pag. 16 j ci. Qorovel, pag. 54. *) Oorovel: op. cit, p. 75. °) IV. lor ga: Istoria evreilor in (arile noastre. (An. Acad. Rom., XXXVI p. 171). «) Qorovel: op. cit. p. 311. *») Condica Uuzllor, In „Uricarul" lui Kodrescu, VII VIII. «) Verax : La IRoumanie et Ies Juifs. p. 8 — 9. «) Vezi tabloul dela § Structura socială şi densităţile. ">) Verax: La Roumanle et Ies Juifs. pag. 8 — 9. 486 total de 820 întreprinderi comerciale, 758 erau ale evreilor, adică 92 % şi numai 47 sau 5°/0 ale Românilor, restul de 3 °/0 ale altor străini47).

Numărul Evreilor a continuat să crească şi după această dată, în detrimentul popu­laţiei româneşti, înlocuind-o şi în celelalte ramuri de activitate: meserii, profesiuni libere etc......

Ce număr de evrei erau la 1930 în Botoşani ? Recensămintele nu se preocupă de nici o rubrică privitoare la compoziţia populaţie, (elementele etnice sau confesionale). Se poate ajunge însă pe bază de calcul, la cifra actuală a evreilor. In interval de 23 de ani, între 1870 şi 1893, mişcarea populaţiei din Botoşani a înregistrat: 31.030 naşteri, dintre care 12.196 ortodocşi şi 18.834 mozaici. In acelaş inter­val de timp au murit 29.135 inşi în Botoşani, dintre care: 15.372 Români şi 13.763 Evrei. Se poate observa că: în timp ce sporul evreilor în cei 23 de ani a fost de 5.071481, populaţia românească a scăzut ca număr cu 3.176 inşi. In medie aşadar, populaţia evreiască din Botoşani, s'a adăugat în fiecare an cu 220 conaţionali; iar populaţia româ­nească a scăzut anual cu câte 137 inşi. Ţinând seama de aceste cifre medii, calculate de o perioadă relativ lungă (23 ani), şi presupunând că ea s'a menţinut la fel până la 1916, urma ca la începutul acelui an să fi avut în Botoşani: 12.163 Români, reprezentând 37,6°/0 şi 20.117 evrei, reprezentând 62,4°/0 din totalul populaţiei 49). Ne socotind vreun excedent pentru anii războiului şi neadmiţând nici o nouă infil­trare evreiască, deşi avem informaţii precise despre ele, ţinând doar seama de „mişcarea populaţiei" oraşului de după războiu, constatăm că descreşterea numerică a populaţiei româneşti continuă. In primul deceniu după războiu, Românii au scăzut anual cu 2°/00 (acest număr în ceeace priveşte diferenţa dintre născuţi şi morţi, afară de cei destul de numeroşi care au plecat în alte părţi ale ţării), iar evreii au crescut anual cu câte ÎO0^50) — In raport cu aceste date oficiale, urmează că la 1930 erau în Botoşani 33°l0 romani şi 66°l0 evrei. c) Lipovenii, erau în 1932 în număr de vro 200 familii, cu 1.023 suflete. Din punct de vedere etnic sunt ruşi albi. Locul lor de origină e în regiunea Volgăi şi a Donului. Au venit în Moldova pela începutul sec. XVIII, în urma unei mişcări religioase cu carec-ter novator, pornită de patriarhul Nicon. Ne primind acelea reforme, au fost consideraţi schismatici (rascolnichi). Prigoana împotriva lor era foarte necruţătoare, mergând până la arderea pe rug. Aceasta îi face să se retragă în pădurile neumblate ale Rusiei. Numele de lipoveni le vine dela teii (lipa) care alcătuiau acele păduri. Primele colonii de lipoveni dela noi, se iviră la începutul sec. XVIII, în localităţile: Tulcea, Brăila, Galaţi, Vaslui, Roman, Iaşi, Fălticeni (în satul Manole) şi la Botoşani. Această populaţie ar fi venit de pe la Caluga (oraş pe un afluent al Volgăi), Sara-tov şi chiar dela Crasnoiarsc din Siberia 51)- La 1832 „naţia lipovenească" numără 58 de familii şi avea o mahala aparte, în „Târgul nou" 52) unde aveau o capelă de lemn. Pe la 1853 populaţia aceasta trebue să fi fost destul de numeroasă pentru a putea să-şi zidească o frumoasă biserică în maha­laua lor. Cei mai mulţi dintre ei se ocupă cu grădinăria, cu albinăritul şi cu comerţul mărunt. °) Verax: op. cit. p. 20 — 21. «) După Buletinul Direcţiunii Generale a serviciului Sanitar An. XI No. 21—22; cf. Verax op. cit. pag. 314 — 315 *») Pentru conformitate a se vedea: L. Co teşea: Mişcarea populaţiei' României In anul 1900. Idem pentru 1901 1902 etc. Astfel în 1900, diferenţa dintre născuţi şi morţi, a arătat o scădere de 2 la populaţia românească şi o creştere de 230 la populaţia evreiască, in 1901 s'a Înregistrat o diferenţă deficitară de 97 la populaţia românească şi una exce­dentarii de 61 la populaţia evreiască. A se vedea şi pentru anii următori acelaş autor op. cit. ») Vezi pentru aceasta, cifrele biroului stării civile a primăriei Botoşani, precum şl articolul Dr. C. Băcăoana: Descreşterea populatiunil româneşti din oraşul Botoşani „Revista Moldovei* An. III No. 10. ») T. Cruda: Lipovenii (Botoşani in 1932, pg. 239). *) Oorovet: op. cit pg. 178. 487 d) Ţiganii, veniţi în Moldova pe vremea lui Alexandru cel Bun, se pomenesc în Botoşani destul de timpuriu, mai ales ca robi boereşti. La 1815 se pomeneşte despre partea de târg numită „Ţigăniile", din apropiere de Halele de astăzi. Acesta e cel mai vechi cartier ţigănesc din Botoşani. Pe Ia 1832 „naţia ţigănească" număra vreo 900 de inşi, dintre cari 559 robi, restul liberi. Cei mai mulţi „covali" (fierari), „lăutari", „bucătari" şi chiar 2 croitori. Abia după desrobirea lor se întemeiază mahalaua nouă a ţiganilor, numită mahalaua lui Belciug. In statistică nu sunt trecuţi, dându-se drept români; de aceea actualmente nu li se cunoaşte numărul. Majoritatea sunt muzicanţi, căruţaşi... Cei din vechea Ţigănie sunt în număr relativ mic şi se consideră superiori celor din Belciug (foştii robi), cu care nu se amestecă nici în tarafurile de lăutari. Pe scurt se poate spune aşa dar că: populaţia românească din Botoşani e în continuă descreştere, constituind în prezent abia 33 °/0, faţă de 75 °/0 cât era cu o sută de ani în urmă (1832). Populaţia armenească e pe cale de dispariţie, însemnând astăzi abia vreo 0,37 °/0 faţă de ll°/0, câţi erau în 1832. Evreii constituesc majoritatea populaţiei oraşului (66 °/0), fiind într'o continuă înmulţire în timpul ultimului veac (erau abia 13°/0 în 1832). Celelalte neamuri, lipovenii şi ţiganii, constituesc populaţii mărgi­naşe, cu o redusă importanţă economică şi socială în Botoşani. III. Fizionomia şi structura socială a oraşului. § 1. — întinderea în spaţiu. Pentru explicarea actualei fizionomii a oraşului, cea dintăiu chestiune de lămurit, e aceea a creşterii lui în spaţiu. In decursul timpului, suprafaţa ocupată de oraş, a variat destul de mult. Dar deşi există numeroase documente botoşănene, ele păstrează o adevărată sărăcie de informaţii privitoare la această chestiune. Abia de prin a doua jumătate a sec. XVIII avem oarecare elemente care ne înlesnesc reconstituirea, numai în linii mari, a procesului de întindere a oraşului. O bună bucată de vreme, creşterea spaţială a oraşului a stat în strânsă legătură cu o chestie de moşii. Până pe Ia jumătatea sec. XVlII-lea, situaţia se prezintă în felul următor: Satul Popăuţi, vechiul sat domnesc din apropiere, cu biserica şi curţile dom­neşti de acolo, era complet separat de târgul Botoşanilor. Intre ele se afla o moşie destul de întinsă, numită Tătăraşi, pe care pare că exista şi un vechi sat cu acelaş nume. Satul acesta va fi provenit din vechile sălaşe ale tătăraşilor învinşi şi ale ţiganilor aduşi de ei, care devenind proprietate domnească, erau aşezaţi pe moşiile domneşti. De altfel, mai toate măhălălile numite Tătăraşi, de prin târgurile Moldovei, şi-ar fi căpătat numele cam în acelaş mod53). Mai înainte vreme, atât moşia Popăuţi cât şi moşia Tătăraşilor, aparţinea târgului. La 1673, domnul de pe atunci dărueşte moşia Popăuţilor unui anume Andronic Cerchiazul54), fostul mare armaş. La 1751, biserica Sf. Neculai din Popăuţi, este transformată de către Domn în mănăstire şi înzestrată nu numai cu toată vechea moşie a satului Popăuţi, dar şi cu întreaga moşie Tătăraşi, cu satul de pe ea. Târgul pierde astfel şi pe a doua mare moşie a lui, rămânând astfel strâmtorat de pământuri, închis între hotare de moşii străine, trebuind să se înghesuiască pe loc. Pe vremea aceea târgul era mult mai redus ca întindere şi cuprindea mai multe mahalale. Partea centrală, sau Târgul vechi, era aceea dinprejurul vechei pieţi „carele dintru început au fost menit (ă) pentru adunarea oamenilor ce se strângeau Ia zi de târg, ţinând-şi vitele ce aveau de vânzare pe acel loc...55) şi care trebue să fi fost vechea răs­cruce, care-a dat naştere târgului. Se pomenesc în cartierul acesta: uliţa târgului vechi, uliţa băcăliilor, uliţa căsăpiei, uliţa cea mare, ş. a... Partea de jos a cartierului acesta se ») Pentru moşia şl satul Tătăraşi, vezi lorga: Doc. CallmachI, II, 177, Idem: Ist. Rom. în chip. şl Icoane, Qorovet: op. cit., 64 ") Din hrisovul Iul Qrigore Alex. Ohica Vv. din 4 Mal 1776. Cf. Qorovtl, op. cit., 292. b) Se ştie că şi moşiile târgurilor aparţineau domniei, care puteau dispune de ele, ca şl de vechile branişte, sau aşa zisele .locuri pustii", adică nelocuite. 488 numea Târgul de jos şi pentru că pe acolo erau vechile dughene de făină, — în făină fiind din vechi timpuri renumit oraşul — partea aceea se mai numea şi Târgul Fainei, care se cobora până spre Halele actuale şi Biserica Sf. Qheorghe. In partea aceea erau nu numai făinării ci şi „băcâlii", după cum tot acolo era şi „meserniţa", adică abatorul. Numai dela 1720 Tg. Fainei se mută în partea de sus a târgului, pe platou, în Târgul de sus , care se întindea cam pe unde e acum Piaţa Regele Ferdinand, biserica Uspenia etc. Ambele părţi ale Târgului vechi, — atât Târgul de jos, cât şi Târgul de sus, — sunt pomenite adesea prin documentele sec. XVIlI-lea. Târgul nou e cartierul din preajma oborului de astăzi, dar întinzându-se până pela biserica Lipovenească şi spre Duminica mare. Acest cartier e mai nou într'adevăr şi se formează în a doua jumătate a sec. XVIII, datorită următoarelor împrejurări — după cum reese din hrisovul lui Gr. Alexandru Ghica Vv. din 1776 —: Vechea piaţă a târgului devenise prea neîncăpătoare în zilele de târg, nu numai din cauză că oraşul „au mers şi merge spre întemeiere şi adăogi­rea oamenilor, ce năzuesc din părţi străine şi se aşează la numitul târg Boto­şanii...", dar şi pentrucă unii s'au întins cu gospodăriile în acea piaţă veche, strămtând-o. Aceasta determină pe dom­nitor, în 1776, să mute oborul în alt loc, dându-i o întindere mai mare (120/280 stânjeni gospod.), „din marginea dru­mului ce vine printre dughenile Visterni-cesei Catrina Catargi şi printre dughe­nile Stolnicesei Cogălniceniţei, pe din sus de cerdacul vămii Târgului Boilor, din marginea drumului la vale spre Sâcna"56). Aşa a apărut Târgul Nou, în care se găsesc dintru început despărţituri pentru Târgul Boilor, Târgul Cailor, etc... O altă mahala e Mahalaua Arme­nilor, în preajma celor două biserici "^*fc. ^m Moşiq jlaailL TflrâBBŞI*^. y^Wim*^.^^^..... armeneşti, dar întinzându-se până la podul de piatră şi până la marginea pârăului Cacaina. Era cartierul negus­ Fig. 9. — Oraşul Botoşani şl Împrejurimile, la mijlocul seco­lului XVIII-lea. Intre satul Popăuţi şl moşia Tatăraşllor pe care s'a întins mal târziu oraşul torilor bogaţi, cu case arătoase, deşi lipsit de dughene. Ca părţi periferice, erau : Mahalaua de sus, în preajma bisericei Sf-ţii Voevozi,care ajungea abia până pe la strada de astăzi Alexandru cel Bun, pe unde trecea atunci o gârlă în care se aruncau gunoaele şi până pe la bisericuţa de lemn Sf. Neculai, - căreia i se mai zicea şi Sf. Neculai cel Sărac, pentru a o diferenţia de cealaltă Sf. Neculai din Popăuţi. De altfel şi biserica Sf-ţii Voevozi, era pe atunci tot o modestă bisericuţă de lemn, pe strada Laho-vari de astăzi; era doar o biserică la margine de târg. Părţile de pe străzile: Victoriei, Vânători, I. Brăteanu, erau locuri goale şi nu încep a se zidi decât după mijlocul sec. XlX-lea, ca şi cele din str. Alexandu cel Bun, capătul străzii Lahovari şi Sf. Neculai. Aceasta era numai o parte a oraşului — cea mai însemnată, — care se întindea până la pârăul Cacaina. Acest pârău, astăzi canalizat şi acoperit, începea de pe la Teatrul Eminescu, ţinea cam prin lungul străzii Lascăr Catargiu, pela „Pod-de-piatră" şi în lungul străzii Abatorul Vechi. Valea Cacainei, plină de gunoae şi murdării, neacoperitâ »•) lorga, Stud. şl Docum., V, p. 254; Gorovei, op. cit., 292. 489 cu case până prin preajma Iui 1800, era o făşie nelocuită, care despărţea oraşul în două. La N şi E de vale, era Tg. Vechi, Tg. Nou, Mahalaua Armenească, Mahalaua de sus, Mahalaua Sf. Gheorghe, ş. a... La S. V. de vale, erau cartiere periferice cu caracter sătesc: Mahalaua Vrăbienilor, Mahalaua Treisfetitelor şi Mahalaua Morâreştilor, Mahalaua Vrăbienilor, — poate un vechi sat care şi-ar fi luat numele dela vr'un Vrabie — e pomenită în numeroase documente din sec. XVIII şi XIX, cu următoarele indicaţii: „mahalaua Vrăbienilor în poporul preacuvioasei maica noastră Paraschevii, „o casă cu locul ei din Botoşani, în mahalaua Vrăbieni, lângă biserica Vovideniai, alta e citată în Mahalaua Vrăbieni, „lângă podi 5Î). Indicaţiile acestea — ca şi altele care mai există — ne precizează că Mahalaua Vrăbieni trebue să se fi întins de pe Ia biserica Sf. Paraschiva, până pe la Vovidenia şi de acolo până la marginea pârâului Cacaina, lângă „Pod-de-Piatrăi. Mahalaua Treisfetitelor, deşi nu e citată ca atare decât foarte târziu (1831), tre­bue să fi existat totuşi încă din a doua jumătate a sec. XVIII, măcar ca o strânsură de case în jurul bisericei Treisfetite, zidită din 1789; altfel nu şi-ar explica rostul biserica, Poate să fi existat şi o parte din mahalaua Morăresti, despre care se spune că se afla „din gios de podul cel de piatrăi, probabil până la răscrucea şoselei laşului cu str. Sf. Ioan, cuprinzând şi cartierul bisericei Sf. Ioan, zidită din piatră în 1750. Intr'o privire de ansamblu, oraşul era despărţit în două de către valea pârăului Cacaina. La apus erau măhălălile Vrăbieni, Treisfetite şi Morăresti, toate cu aspect sătesc; Ia răsărit era cea mai mare parte a târgului (Tg, Vechi, Tg. Nou, Mahalaua Sf. Gheorghe, Armenească, de Sus, etc... păstrând tiparul vechilor târguri moldoveneşti). Marginea de Vest a oraşului ţinea cam pe la biserica Vovidenia, biserica Cuvioasa Paraschiva, biserica Sf. Ilie (zidită la 1778, pe locul uneia mai vechi de lemn). Dincolo de această linie se întindea moşia Tătăraşilor şi tocmai departe dincolo de ea se vedea satul cu turlele mânăstirei Popăuţi. Moşia Tătăraşilor, cuprinsă aşa dar între această margine de târg şi satul Popăuţilor, era acoperită cu ogoare, cu locuri de fâneaţă şi imaş, Iată un fragment din hrisovul dela 1754 a domnitorului Matei Ghica, prin care Ii se recu­noaşte locuitorilor târgului oarecare drepturi de folosinţă asupra acestei moşii: „să fie volnici cu cartea Domniei Mele a se hrăni pe acel loc, să are şi pe unde a fi Ioc de fânaţ, să facă. fân şi să-şi păstorească bucatele lor...i 5§). Aceasta era situaţia la mijlocul sec. XVIII-lea. Toată jumătatea a doua a acestui veac, ba încă şi vreo două-trei decenii din cel următor, a fost plină de certuri pentru pământ între călugării greci dela Popăuţi şi târgoveţi. Pe baza hotărîrilor judecătoreşti, se poate urmări evoluţia înaintării târgului şi umplerii întregului gol intermediar. Fenomenul lăţirei târgului pe acea moşie Tătăraşi se vede din plângerea egume­nului mânăstirei din 1776, care se tângue „că târgoveţii, cu întemeerea şi adăugirea oraşului, au făcut case şi pe moşia Tătăraşani, şi nu se supun a plăti dijma obiş-nuităi. Certurile continuând, la 1780 domnul pune să se cerceteze hotarul dintre târg şi moşia Tătăraşi. In urma cercetării lor, hotărnicii «au descoperit că târgul din vechime a fost mai mic şi că de atunci s'a fost mărit cu trei părţi de cât a fost mai înaintei; ceea ce e foarte important, arătând cum numai în vro trei decenii (cam între 1750—1780), cu toate opreliştele mânăstirei, târgul se întinse destul de repede pe locul moşiei Tătă­raşilor. De altfel întreagă a doua jumătate a sec. XVIII-lea e plină de prosperitate pen­tru târgul Botoşanilor. La 1794, domnitorul dă danie târgoveţilor vatra târgului unde au case şi dugheni, precum şi locul pe care eventual nu au zidiri. Dar se vede că lăţirea oraşului continuă şi după aceia. Casele se îndeseau pe vechea moşie Tătăraşi, aşa fel că Moruzi se vede silit a impune în 1803 locuitorilor cari s'au întins dincolo de hotarul tras în 1780, să plătească bezmăn mânăstirei. Se dă în grijă de asemenea ca „mănăstirea să nu mai primească a se w) Pentru fflafoalaua Vrăbieni, a se vepjea: Oorovei, op,) Oh, Năstase: — Curs de geografie umană, (litografiat) 1932, Iaşi. 495 acea răscruce de drum. Câteva hanuri sau ratoşe —locuri de popas— singure mai întreţineau atunci vieaţa târgului, în aşteptarea marei îmbulzeli de limbi străine şi de oameni de toată mâna, care trebuia să înceapă la cutare dată. Cu cât însemnătatea iarmarocului dela Botoşani creştea, cu atât negustorii străini se simţeau mai ispitiţi de a se statornici acolo. Veniră astfel destul de mulţi armeni, veniră nemţi şi alte populaţii care aduceau cu ele un adânc spirit de vieaţă urbană şi care dădură desigur pe încetul măcar părţii centrale un caracter orăşănesc. Orăşănesc nu în sensul de astăzi al cuvântului, ci în înţelesul acelor vremuri: cu unele case durate în piatră, cu altele măcar şi de lemn dar ieşite cu un perete până la marginea uliţei, ceea ce dădea un aspect mai compact acelei părţi. In schimb, măhălălile rămîţn până târziu, cu înfăţişare deadreptul rurală. Tendinţa de îndesire a caselor se face atât de simţită mai ales la începutul sec. XVIII-lea, încât chiar piaţa centrală din Târgul vechi este invadată de case, aşa fel că vornicul de Botoşani se vede silit (în 1742), să mute târgul fainei, care se ţinea acolo din vremuri vechi, în altă parte, fiindcă „îndesindu-se casele, n'au unde sta carele". Stăpânirea chiar, dă poruncă severă, că întru cât priveşte locul cel nou unde se face târgul fainei, „nimeni să nu-I astupe cu case sau dughene, ca să rămâe loc slobod". Iată aşa dar un început de preocupare de raţionalizare a târgului, dictată de îndesirea continuă a caselor. Acestea sunt, fără îndoială, elemente care arată că Botoşanii nu mai păstrau înfăţişarea unui sat. Dar să nu ne facem prea mari iluzii despre urbanistica de pe atunci a Botoşanilor. Dintr'un document contimporan (1742), în care e vorba despre o pricină între nişte evrei, se poate vedea care era aspectul unei case din partea centrală a Târgului. Mai înainte vreme —zice documentul™ casa fusese „cu acoperemântul ei prost, cu nişte sun şi după ce au intrat Iosăp în casa aceia, o au tocmit "şi o au coperit cu şindrilă şi au îngrădifo cu zaplaz şi au făcut şi alte damuri în ograda, suind'o la bun preţ"61). Aşa dar casele din centrul oraşului erau acoperite cu stuh sau şindrilă şi împrejmuite cu zaplaz. De acela abatele Boscowicz în 1762, când trece prin oraşul nostru, nu spune că e un oraş, ci numai un fel de oraş —„una specie di cittâ"— despre care se exprimă cu destulă surprindere că a văzut şi geamuri de sticlă pe la unele ferestre, ceea ce era o raritate pe atunci. Nevoia de a se îndesi târgul în centrul său, se vede că era şi mai simţită prin 1776, când locuitorii de prin preajma bisericii Uspenia, cer voie să-şi facă dughene „pe locui bisericii pentru alişverişul lor şi să plătească la biserică bezmenul locului" 62). Totuşi, îndesirea aceea nu era ceva pur urban, după cum se vede din acelaşi document, în care se arată că bezmănarii n'au respectat condiţiunile, „făcând grajduri de cai şi găinării,... osăbit că tot într'acele dughene sau deschis şi furme ( = pitarii), lucru primejduitor, fiind desime şi lângă biserică". Alt document prin 1787 arată cam acelaş fel de case în centrul oraşului. Cutare lasă prin diată ( = testament) „casile meale în carele am lăcuit şi cu pivniţă supt casă" şi cu grajd, care se megieşeşte curn ratoş şi cu „zaplazii bisericii Uspenii", lângă care casă s'au făcut „doî dugheni". Totuşi existau destule case mari de piatră, mai ales cele boereşti, la unele chiar cu două rânduri. La 1796, când se zideşte, casa în care e astăzi farmacia roşie, era cea mai mare clădire din târg. La 1805 trece prin Botoşani călătorul Vincenz RATTHVrtNi, care lasă câteva însemnări foarte sugestive, deşi nu prea măgulitoare, cu privire la aspectul târgului. „După Iaşi şi Focşani, (Botoşaniul), trece drept cel mai mare oraş din Moldova, nu are însă un aspect mai bun ca un sat prost. Casele sunt joase, uliţele încurcate, murdare şi mai cu seamă pustii. Toate se înghesuesc în piaţă, care e destul de spaţioasă şi încon- «') A', [orga: Studii si documente IV, p. 254, Qorovei: op. cit- p. 62, °) N. lorga: Documente botoşănene. In „Buf. Comis, monum. ist. voi. VIII p. 6. 494 jurată cu o mulţime de magherniţi63)". Mai departe însă, adaugă că a văzut şi case frumoase în Botoşani. In acelaşi an englezul Adam Neale, vorbeşte despre dughenile „aranjate după moda orientală" pe care le-a văzut la Botoşani64). Cu toată severitatea observaţiilor lui Ratthyâni, Botoşaniul nu păstra chiar înfăţi­şarea de „sat prost", decât doar pe la periferii. In părţile centrale, avea aspectul târgurilor orientale de pe vremuri. Un document din 1814 ne dă referinţe destul de cuprinzătoare despre această chestiune. „Fiindcă în uliţa Târgului vechi, toate dughenile şi de o parte de uliţă şi de altă parte, din învechime sînt făcute cu şandramale pe dinaintea dughenilor, care şandramale sînt făcute şi pentru folosul mărfurilor ce sînt pentru dugheni, că nu se strică de arşiţa soarelui şi a vântului şi, la vreme de ploi şi de gloduri, pentru înlesnirea norodului, având loc de mers pe jos, pe supt acele şăndrămăli, fără să pătimească atâta supărare65)". Şi mai departe „toate dughenile au şandrămălile lor spre alişveriş şi folosul mărfurilor ce ţin prin dugheni, asemine şi această dugheană poate să aibă şandramaua ei". Ca trăsături urbaniste se remarcă alinierea caselor, — aşezate „de rând şi într'o linie" ca şi gândurile de „împodobire" a dughenilor. Materialul de construcţie al caselor era variat: „unele cu bârne şr vălătuci"66), altele din piatră67). întrucât priveşte străzile, acestea erau în cea mai mare parte drumuri naturale, fără pavaj sau poduri, cum se spunea pe atunci pavajului de lemn. Lucrul acesta se vede limpede dintr'un hrisov al Domnului Mihail Grigorie Suţu, din 1820: „acest târg se află şi până acum fără poduri pe uliţele sale, din care pricină toată obştia târgo­veţilor se află în cea mai mare strâmtorare de nevoe şi întru pătimire, afară din putinţă de a se mai suferi... Căci afară de greutatea aceia a umbletului de a nu putea străbate uneori nici cu sufletul dela un Ioc Ia altul,... osebit de vătămarea şi primejdia ce li se întâmplă de apururea în dobitoace, apoi cele mai de multe ori şi îndestularea târgului despre cele trebuincioase ale petrecerii, precum lemne, zahirele şi alte asemenea lucruri, vine cu totul în scădere, iar uneori şi în cea de istov împuţinare şi lipsă, neputând locui­torii să străbată în târg ca să aducă lucruri de acestea şi mai vârtos în vremile de ploi, primăvara şi toamna, când toate uliţele târgului se năruesc şi se fac de istov neumblate"68). Anul 1820 înseamnă pentru Botoşani începutul unei noi epoci, în care preocupările edilitare îşi capătă o importanţă din ce în ce mai mare. Târgul crescuse, era în plină desvoltare, iar târgoveţii în frunte cu boerii şi negustorii, dându-şi seama de trebuinţa unor anumite îmbunătăţiri absolut necesare vieţii orăşeneşti, au făcut „obştească cerere şi rugăminte", către domnul ţării, „ca să se facă şi târgului acestuia o punere la cale", cerîndu-se îndreptarea uliţelor, prin alcătuirea de poduri sau şosele. Domnitorul se arată foarte favorabil, socotind cererea lor dreaptă, întrucât „acest târg, care, după întinderea lui, este al doilea politic al ţării acesteia şi care după tot cuvîntul, se cuvine a fi adus în starea cea mai îndemânatică, spre odihna norodului lăcuitor într'ânsul"69). Se institue o „Casă obştească" compusă din şase epitropi, care pe lângă alte atribuţiuni de administraţie orăşenească70), aveau îndatorirea de-a îngriji de pavarea «) N. lorga: Documente botoşănene. „In Bul. Comis, monum. ist." voi. VIII p. 6. m) Vincenz Ratthyănl: Reise durch einen Theil Ungarns, Slebenburgens, der Moldau und Bukovina im Jahr 1805, Pest, 1812. p. 77. [cf. Oorovei op. cit. 51 şi 62]. es) Adam Neale: Voyage en Allemagne, en Pologne, en Moldavle et en Turquie. Paris. 1818, p. 12—13 cf. lorga: — Un oraş românesc]. 8«) N. lorga: Stud. şi doc. VII, H3; cf. Oorovei: — op. cit., 61. <») A. Gorovel: — op. cit. p. 62. 87) „..Dughenile mele ce am in oraşul Botoşani, In Târgul Vitelor, doi dugheni de piatra,., cu ogradă din dos..." 1816. N. lorga: Doc. Botoşănene, Bul. Com. Ist. Rom. VIII p. 11. 8«) AI. lorga: Stud. şi doc. V. p. 669; Cf. Oorovei: — op. cit. 60—61. 89) Hrisovul din 1820 In Oorovei: — Op. cit. p. 187. 'o) „Aşijderea şi pentru pricini de locuri de case şi dugheni, epitropii să fie slobozi a face cercetările cuviin­cioase şi a desbate acele pricini,., spre a nu intra adică unii în locul altora sau In locurile uliţelor şi a medianelor slobode.." (Oorovei, op. cit. 190). s 495 uliţelor. Se institue şi un soi de prestaţie pentru lăcuitorii mahalalelor şi pentru scu-telnici, de a lucra câte cinci zile pe an pentru îmbunătăţirea străzilor, Imbunătăţirele urbanistice încep, deşi nu cu prea multă grabă şi cu destule poticniri. In 1825, prin poruncă domnească, începe construirea unui „pliat", adică pieţe, în mijlocul oraşului. In „Sama de bani" — adică bugetul — oraşului din 1831, se văd trecuţi doi oameni pe cinci luni pentru curăţitul drumurilor şi „20 de cară ce au lucrat la drumuri* 71), ceea ce înseamnă încă prea puţin pentru străzile unui oraş întins cum era Botoşaniul. De aceea, în 1832 se cere de către Eforia oraşului, pavarea cu piatră a 3136 stânjeni de străzi72). Departamentul nu aprobă lucrările şi recomandă „deodată numai astuparea batacurilor ce îngreuiază comunicaţia". Deşi descurajaţi de această rezoluţie, totuşi în 1833 eforii aduc la cunoştinţa Departamentului că au astupat cu moloz gropile străzilor. De asemenea făceau cunoscut că „o găsit un meşter cu salahorii lui, ca să pietruiască pliaturile cu piatra ce o are Eforia adunată încă din anul trecut". Se pavează cu piatră atât piaţa, cât şi o uliţă centrală „care uliţă fiind podită cu scânduri până la un loc, acum cu totul se află stricată şi la vreme de sloată nu numai că trecători cu sloboda nu pot-umbla, dară cu trăsurile apoi nici cum" 73). In afară de aceasta se pavează una dintre străzile principale ale oraşului „unde este pe acolo drum mare al ţării de jos, pe unde vin în oraş carăle cu sare, vin, păcură şi altele", adică probabil cel din spre bariera Hârlăului. Dar să nu ne închipuim că prin aceasta urbanistica botoşăneană câştigă prea mult. în acel târg cu aspect oriental, indolenţa şi lipsa de grijă îl fac să se prezinte sub toate raporturile ca un târg murdar. Chiar „pliatul" cel pavat, ajunsese în curând să fie „plin de gunoae şi de tină, ca de două palme". însăşi Departamentul treburilor din Iăuntru, a fost sezisat de „marea neorânduială" în ceea ce priveşte curăţenia târgului. „Că pe toate uliţele ar fi aruncate gunoae de prin ogrăzi, că mulţi locuitori ar fi făcut anume şanţuri de scurgere de prin ogrăzile lor în uliţe, pe Ia cuhni şi fântâni, că toate carele şi căruţele ce aduc lucruri de vânzare ar fi şezând în pliatul pardosit cu piatră, încât gunoiul s'ar fi făcut nesuferit locuitorilor; că păscăriile nu s'au scos din târg, încât urmează putoare vătămătoare sănătăţii" 74). Se iau aspre măsuri de îmbunătăţire. Totuşi, deşi cu ocazia vizitării oraşului de către domnitor în 1835, se fac în grabă şi ocazional — după obiceiul românesc, — încă trei poduri noi, târgul nu evoluase prea mult. Se găsesc cu ocazia acelei vizite «uliţele foarte strâmte şi strâmbe», gardurile nealiniate chiar şi prin «ţentru». Ceea ce face să se dea imediat dispoziţii de aliniere şi lărgire a străzilor. Dacă părţile centrale ale oraşului erau într'o adevărată efervescenţă edilitară, aşa cu mult puţinul care se putea realiza pe atunci, în schimb celelalte cartiere se menţin într'o stare cu totul sătească. Uliţele de pe Ia mahalale rămăseseră în starea lor naturală, pline de găuri, care le făceau cu totul impracticabile în timpul ploilor. Iată de exemplu un pasaj edificator, dintr'o jalubă din 1835, a unor târgoveţi din mahalaua Sfinţilor Voevozi, către cinstita isprăvnicie a ţinutului Botoşani: „în uliţa unde ne aflăm lăcuitori cu casele noastre sânt două batacuri, pline cu noroiu şi cu apă, unde nu este cu putinţă a trece trăsuri cu încărcatul nici cu deşertul, măcar a ni aduce câte un car de lemne şi altele, nici măcar pe jos a trece, că în trecutele zile vrând un copil a trece pe acea uliţă şi ţinându-se de zaplaz, s'au scăpătat şi au căzut într'un batac şi de nu s'ar fi întâmplat un om pe acolo de a-I scoate, putea a se îneca"75). în afară de chestia pavării şi alinierii străzilor, o altă preocupare de îmbunătăţire urbanistică a constituit pentru efori captarea şi aducerea apei prin conducte în oraş. »•) Qorovei: op. cit. 201. «) .Drumurile mari i o soma din a uliţelor şi a pliaturilor, care după măsura ce 11 s'au făcut sânt in lungime de 3.136 stânjeni (afară de drumurile altor ullţl ce sânt mai in dos şi a măhălălilor care şi aceste In urmă sânt de nevoe a se face, precum se va socoti), să se facă din piatră". Tratan Ichlm: — Din trecutul gospodăriei oraşului Botoşani (Rev. Moldovei „An. IV, Nr. 6—7; Qorovei: — p. 214. n) Qorovei: 215—16, 257, 258. «) Qorovei: op. cit. 279. ") Qorovei: op. cit. 260. 496 încă din 1828, târgoveţii cer să se construiască în piaţa centrală, „un havuz în care să se aducă apă pe oale, care să se verse într'însul, prin o cişme făcută lângă havuz"... Nu se execută însă nimic. în 1832 Eforia oraşului cere şi ea Departamentului treburilor interne, între altele: „Adusul apei de izvoară, pe oale, cu depărtare aproape cale de un ceas (căci mai cu apropiere nu se găseşte), i facerea unei case de ape cu cişmea în pliaţu târgului". Nici de data aceasta însă proiectul nu e primit, ca nefiind de primă necesitate. Totuşi populaţia îndesindu-se, fântânile existente nu puteau satisface nevoia de apă a oraşului. De aceea, împotriva deciziei Departamentului, în 1836, Eforia angajează doi ingineri să cerceteze împrejurimile oraşului pentru aflarea unui izvor puternic a cărui apă să se aducă pe oale în târg. Cercetările n'au dat rezultat favorabil. în 1844 se fac în oraş, mai multe fântâni cu pompă"76). în aceiaşi vreme se pune şi altă problemă de ordin urbanistic, în Botoşani; e vorba de luminatul oraşului în timpul nopţii. Până pela 1832, ne relatează d. Gorovei, existau vreo 9 fânaragii, «cari aprindeau lumânări de său înfipte în vârful unor pari, dar lumânările şi fânaragii erau plătiţi de dughengii de pe la uliţi». în 1832 se face proiectul de instalare a 150 de fanare noi, care au a se aşeza în depărtare de 15 stânjeni unul de altul, pe «generalnicele uliţi», iar pe celelalte uliţe la câte 25 stânjeni unul de altul. Nu s'au executat însă decât în 1833, şaizeci de fanare pentru tot târgul, adaos la cele vechi. La finele acelui an (1833), Botoşanji aveau în tolal 65 de fanare «numai prin uliţele din centru, iar la mahalale nu-s deloc». în 1834 numărul fanarelor din oraş se ridică la 100; ceea ce/ămânea totuşi prea puţin, fiind nevoe ca şi'n anii următori să se sporească numărul lor. în 1843 se pun alte 30 de fanare noi, mai înalte şi mai luminoase, făcute «după pruba Eşului». Toate aceste fanare însă erau luminate cu lumânări de său. La 1845 se introduce un sistem nou de „luminarisire" a oraşului, care trebue să fi stârnit mândria târgoveţilor. Se introduc 56 de fanare cu lămpi de oloi11). Dar încă o necesitate se ivea pentru acest târg în plină desvoltare. Casele târgului îngrămădindu-se din ce în ce mai mult şi fiind construite încă în mare parte din lemn, acoperite cu şindrilă sau stuh, lesne cădeau pradă incendiilor. De aici preocuparea Eforiei de a institui un corp de pompieri («tulumbagii») pentru paza de foc. în 1832 ia naştere cea dintâi organizare de pompieri în Botoşani78). în fine în ce priveşte higiena, oraşul e împărţit în 6 despărţiri sau ceastii. „De fiecare ceasta vor fi câte 4 ciocli însărcinaţi şi cu sănătatea locuitorilor"79) După cum se vede din cele de mai sus, cu toate lipsurile, cu toate încetinelele începutului, epoca de după 1830 înseamnă o adevărată silinţă a târgului de a se gospodări, după trebuinţele orăşeneşti. Se vedea strădanie şi preocupări de îmbunătăţire la fiecare pas, cu toate micile frământări omeneşti care întovărăşeau fapta propriu zisă. „Socotim că cu vremea vom putea a săvârşi înfrumuseţarea oraşului"... Iată gândurile eforilor de pe atunci! La baza acestor primeniri, — trebue să recunoaştem — stă organizarea nouă, intro­dusă de Regulamentul Organic, datorită căruia, oraşele Moldovei şi-au căpătat conduceri proprii: eforiile orăşeneşti, puse sub ordinele directe ale Departamentului treburilor din lăuntru (Ministerul Internelor); ceea ce a adus pretutindeni un suflu de viaţă nouă, care Ie smulse din amorţela de până atunci. In vremurile următoare, Botoşaniul se desvoltă repede F. Neioebaur care trecu pe Ia jumătatea sec. XIX prin acest oraş, scrie : „Botoşani este al treilea oraş din principat cu mai mult de 20.000 locuitori..." Insă despre aspectul său nu are cuvinte prea de laudă : „cele 3847 case ale acestui oraş, sunt pe nişte strade foarte neregulate şi murdare." Dela acea dată însă, oraşul se primeneşte destul de repede. Casele cu două rânduri se îmulţesc; '8) Pentru chestia apel vezi: Traian IcMm: Din trecutul gospodăriei oraşului Botoşani. „Rev. Moldovei" II. 6—7 şi A. Oorovei: op. cit. pp. 214, 291. ") Pentru chestia luminatului: Ichlm: op. cit.; Oorovei: op. cit. 262 şi urm. ") Jchim: op. cit.; Oorovei.-215. '») Tr. Ichlm: Docum. botoşănene. „Rev. Moldovei" IV, Nr. 8-9. 497 relicvă a mai rămas până astăzi doar o singură casă cu boite într'o margine a pieţii Ferdinand. Străzile se îndreaptă şi se întreţin mai curate. Incendiile dese ajutară mult la aceste înoiri. La focul cel mare din 1887 mai toată strada mare avea case cu două rânduri. In centru, casele cu şandramale în faţă au dispărut, aspecul oriental al oraşului s'a pierdut încetul cu încetul. In celelate cartiere, în locul măruntelor căsuţe de ţară, case mari boereşti, construite în stilul european al vremei, înconjurat de parcuri, la care se întreceau florari vestiţi, transformă complet oraşul. Epoca însă, în care târgul se modernizează cu totul, căpătându-şi aspectul acela îngrijit, estetic şi apreciat ca unul dintre cele mai frumoase oraşe ale ţării vechi, a fost între 1900 şi 1914. In aceşti paisprezece ani se pavară cu piatră cubică numeroase străzi, se asfaltară cele din centrul oraşului, se canalizară mai toate străzile, printr'o reţea de canale care asigură bine scurgerea şi întreţin higiena oraşului, se realiză şi un alt vechi deziderat al botoşănenilor, aducându-se apă de băut pe conducte, dela 30 km depărtare, unde s'au găsit isvoare bune şi abundente (la Bucecea în dealurile Şiretului), se lumina oraşul cu electricitate — Botoşaniul fiind printre primele oraşe ale ţării care introduce sistemul acesta nou de iluminare — se clădiră frumoase edificii publice, un teatru, şcoli primare şi secundare, spitale, cazărmi etc. In preajma războiului mondial Botoşaniul ajunsese unul dintre cele mai frumoase şi îngrijite oraşe ale ţării, în afară doar de câteva cartiere, care rămăseseră veritabile ghetto-dr'i mizerabile. Locuri virane mai rămăseseră destule, precum şi foarte numeroase grădini de pomi. Acestea au alcătuit şi alcătuesc încă un caracter rural al oraşului. De pe la 1916 însă, Botoşanii au început a se ruraliza. Tot timpul răsboiului — când oraşul a trebuit să adăpostească cea. 80—100 mii de locuitori — a fost o epocă de inerentă distrugere. Şi după aceea însă, urmă o continuă ruinare. Ruinare datorită edililor preocupaţi cu totul alte idei decât cele urbanistice, precum şi unor împrejurări generale, nefavorabile oraşului. întrucât priveşte urbanistica actuală a Botoşanilor se remarcă următoarele : Există trei aspecte diferite de oraş în Botoşani, ca şi cum ar fi trei aşezări omeneşti deosebite puse una lângă alta:
1. Părţile centrale sunt ocupate cu case îngrămădite, lipite prin pereţiii lor, afară de mici şi puţine locuri neclădite. Cele mai multe case au două rânduri (adică parter şi un etaj), un mic număr doar având trei rânduri sau un singur cat. Străzile în acest cartier sunt toate pavate sau asfaltate. O caracteristică a părţii acesteia sunt străzile de „faţadă" cu un aspect destul de acceptabil, între altele „dosnice", spre care toate casele stau întoarse cu spatele. Nu s'a ajuns la concepţia urbanistică a caselor cu două faţade, menţinându-se încă strâmte şi murdare ogrăzi interne. Din acelaş cartier central, sau ca prelungiri ale lui, fac parte unele porţiuni care au păstrat caracterul tipic de Ghetto ; case mici, murdare, de cele mai multe ori numai cu parter, înghesuite, stând adese ori gata să cadă; Străzi înguste şi întortochiate, pe unde se joacă copii murdari de-avalma cu purceii, unde umblă nestingherite păsările de curte şi cânii, scurmând prin gunoae, unde femeele îşi atârnă rufele la uscat şi unde foesc molimele. Acest aspect urbanistic de import, adus din Galiţia, se menţine încă în parte prin cartierul halelor — vechea calicime, — cartierul din jurul străzii Sf. Ilie, pe lângă Târgul vitelor etc. Părţile acestea sunt în cea mai mare parte locuite de evrei. Porţiuni cu casele îngrămădite perete în perete, deşi cele mai multe fiind numai cu parter, se află şi pe la bariere, în lungul arterelor principale: bariera laşului, bariera Suliţei (Ştefăneştilor), bariera Dorohoiului până la Uzina electrică, bariera Săvenilor etc.
2. Cartierele mijlocit, formează o arie de lărgime neegală, care înconjoară centrul compact. In această porţiune casele deşi mari şi adese luxoase, sunt înconjurate de curţi. Nu stau cu faţada până la stradă, ci trasă cu câţiva metri în interiorul curţii. Adeseori întovărăşite de parcuri particulare sau publice (Grădina Eminescu, grădina 498 Primăriei), sau chiar numai de grădini cu pomi roditori. Aspectul general al acestei părţi e aşa dar, de case mari, ascunse între verdeaţa pomilor (Fig. 10). La Nord această zonă cuprinde mai toată strada Primăriei, Bulevardul Eminescu până pe la spitalul Mavromati şi străzile intermediare. Spre Vest ţine până pe la răscrucea dintre strada Agafton cu strada Vila Boian şi pe aceasta din urmă până la strada Kogălniceanu. Spre Sud strada Liceului şi strada Sf. Ioan, strada Armeană, strada Sf-ţii Voevozi, strada Victoriei, strada I. C. Brăteanu. Spre răsărit acest cartier lipseşte, fiind înlocuit cu mahalale de tip ghetto. 3. In fine zona periferică, sau măhălălile, — cuprinzând cartierele Belciug, Humăria, Cărămidăria, Popăuţi, Luizoaia, Cartierul Agafton, Procov ek. — e formată din case mici, cu aspect adesea ţărănesc, înconjurate de grădini în care se cultivă plante alimentare, unele păstrând dimensiuni şi aspecte de veritabile ogoare, cu porumb, cartofi sau zarzavaturi, pe unele locuri se adaugă grădinile cu arbori fructiferi şi „ogrăzile" în care se cresc păsări de curte. De asemenea se pot observa pe alocuri şi grajduri de vite. Cu un cuvânt, un cartier de veritabile gospodării ţărăneşti. Străzile, deşi mai toate luminate cu electricitate, chiar dacă sunt aliniate, nu sunt pavate şi nici şoseluite, după cum mai pretutindeni lipsesc trotuarele de pe margine. E un aspect întru totul rural. Deosebirile atât de fundamentale între cele trei zone ale oraşului de astăzi, nu sunt numai simple aspecte, datorite poate capriciului locuitorilor; înfăţişarea lor deosebită se datoreşte unui cumul de cauze : diferenţei de structură socială între cele trei zone, dife­renţei de funcţiuni economice, diferenţelor de densitate omenească şi diferenţelor etnice. § 3. — Structura socială şi densităţile. — Categoriile social-economice ale oraşu­lui au variat în decursul timpului; transformarea lor procentuală stând în funcţiune nu numai de evoluţia funcţiunilor oraşului, ci şi de evoluţia mentalităţii sociale. Pentru ilustrarea celor de mai sus, vom analiza pe scurt structura populaţiei oraşului cu o sută de ani în urmă (la 1832), utilizând rezultatele catagrafiei din acel an. Populaţia totală de 13.795 suflete sau 2.853 familii (4, 8 membri de fiecare familie), locuia în 2.934 de case. Erau în total 6.897 bărbaţi şi 6.899 femei. Statistica e întocmită după clase sociale. In frunte stă „clasul boerilor", numărând 405 suflete. Cei mai mulţi locuiau în mahalaua Vrăbieni. Urmează apoi „clasul mai de gios", care cuprinde negustorii, meşteşugarii, lucrătorii şi slujitorii. Clasul acesta era cel mai numeros (72°/0), cuprinzând 10.027 suflete. „Tagma bisericească" era trecută deo­sebit, reprezentând 372 de suflete. Pe cvartale erau răspândiţi după cum urmează:80) Felul locuitorilor 0) Cvart. 1 (Procov; Mură- reşti) (2) Cvart. 2 (Sf. Ohe- orghe) (3) Cvart. 3 (Tg.Nou) (•») Cvart. 4 (Calicl- inea) (5) Cvart. 5 (Vră­bieni) (6) Cvart. 6 (Pliatul Târgului) (7) TOTAL (8) 10 11 10 16 23 16 2 2 20 28 2 4 1.403 38 30 63 5 6 4 3 3 4 1 1.890 85 50 108 14 10 12 7 91 16 1 7 5 1.494 61 65 229 10 10 7 4 6 5 4 4 21 26 9 10 2.230 55 33 362 70 77 38 22 103 120 60 27 53 90 25 17 842 94 60 45 15 16 5 3 21 20 80 93 45 14 2.168 39 185 665 124 130 76 75 Fii de slugi ................... 250 181 66 Ţigani...................... Ţlgance ..................... 33 183 245 Fii de ţigani . •................. 81 50 10.027 372 423 1.477 Total . . . 1.683 334 2.159 382 2.020 412 2.796 643 1.743 287 3369 816 13793 2.934 ") Extras din lucrarea d. Gorovet: Monografia oraşului Botoşani, p. 93. 499 „Clasul mal de gios", e cel mai interesant. Sunt de exemplu, unele meşteşuguri sau negustorii ocupate exclusiv de români (abagerii, blănării, boengii, chetrarii, dulgherii, olarii, pălărierii, pescarii, talpalarii, etc...; altele care aparţin mai ales armenilor (boga­sierii, cafengii, mindirigii, posesorii adică arendaşi de moşii, etc...); altele în fine, în care evreii pătrunseseră în foarte mare număr (ex: argintari, cârciumari, casapi, chitari, croi­tori, cuşmari, lipţicani, sacagii, steclari, etc...). Pentru mai multe amănunte dăm tabloul de mai jos81). Meşteşuguri şi negustorii (1) Români (2) Armeni (3) Evrei (4) Total (5) Meşteşuguri şi negustorii ________m_______ Români Armeni Evrei (2) (3) (4) 7 _ _ - 5 42 2 1 72 6 11 - _ _ 17 1 7 — — 38 _ 33 2 — 23 8 20 5 11 2 — 1 2 2 45 — 11 — 9 2 10 - 202 Total (5) Abageri...... Argintari, alamari . Bacall....... Bărbieri...... Blănari....... Boengii....... Bogasieri...... Braşoveni ..... Bucătari...... Butnari....... Cafengii...... Cârciumari, rachieri Casapi ....... Cavafi....... Chetrari...... Chitari....... Ciocli........ Ciubotari...... CUmarl...... Cojocari...... Croitori...... Curălarl...... Cuşmari...... Dulgheri....... Făclieri...... 5 2 24 4 45 5 2 2 5 4 79 10 1 32 3 82 19 15 32 4 21 4 22 3 15 5 17 33 6 45 5 22 5 2 5 16 131 32 1 33 12 8 IU 48 15 133 5 33 21 5 Furmagll........ . Llpjlcani......... Mahall.......... Mindirigii........ Moşănaşi......... Muncitori........ Olari........... Pălărieri......... Păscarl.......... Pastramagii....... Posesori......... Precupeji......... Rotari.......... Sacagii.......... Solonari......... Soponarl......... Steclari .......... Stoleri.......... Străchlnari ........ Şlicari.......... Talpalari......... Trăistari......... Zugravi ......... Cu tot felul de meşteşuguri 7 42 2 5 1 72 6 11 17 1 45 56 2 5 28 13 11 1 2 2 45 9 2 212 12 6 46 22 29 12 5 29 33

Categoriile de meşteşugari în care n'au putut pătrunde străinii şi rămăseseră până la acea dată (1832) aproape exclusiv româneşti, s'au putut păstra datorită acelor organizaţiuni medievale, breslele, care erau nişte asociaţiuni cu caracter strict închis pentru străini. Unele din ele s'au menţinut tari până pela Unire, fiind înlocuite apoi — sub in­fluenţa vremurilor noi — şi nimicite de către meseriaşii străini. Unele bresle, cum era cea a blănarilor, şi-au avut o organizaţie bine închegată, cu statute întărite de către mitro­politul ţării, cu biserică proprie de închinare (Sf. Ilie), cu justiţie proprie etc...
Astăzi, din numărul total al locuitorilor oraşului Botoşani, cea. 25-27
% sunt co­mercianţi, 20% meseriaşi, 10% lucrători de fabrici şi cea. 23% agricultori, etc... Se observă aşa dar că ocupaţiile pur urbane, — adică comercianţi, meseriaşi şi lucrători industriali,—formează la un loc abia 55—57%; cu alte cuvinte puţin mai mult de jumătate din populaţie. Proporţia agricultorilor (23%), e prea mare pentru o aşezare urbană, ceea ce explică în parte înfăţişarea şi funcţiunile economice rurale, pe care le păstrează Botoşaniul. E de observat însă, că nu toate cartierele oraşului păstrează un procentaj asemănă­tor celui general al oraşului. După cum sub raport urbanistic oraşul se împarte în trei zone cu caractere deosebite, tot aşa şi sub raportul structurei sociale. Astfel deosebim: 1. — Cartierul comercial şi industrial, care se întinde aproximativ cam cât ţine cartierul central (al caselor îndesite, cu unul sau mai multe etaje), cu deosebirea că îl *») A. Qorovei: op. cit. p. 179 — 180. 500 SOCIOLOGIE ROMANEASCĂ, III, 10 12 Tuf escu: Un oraş în declin: Botoşanii

Clişee : lng. Botescu Fig. 12. — O stradă din Botoşani acum treizeci şi ceva de ani (se văd fanarele cu petrol şi fântâna. Nu fusese introdusă nici electricitatea, nici canalizarea). Fig. 13. — Botoşanii Ia 1900. Privire generală. SOCIOLOGIE ROMÂNEASCĂ, III 10—12 Tufescu: Un oraş in declin : Botoşanii.

Clişee -.Fotofilm, Cluj. Fig. 14. — Teatrul din Botoşani Fig. 15.— Primăria oraşului Fig. 16. - O parte din cartierul central al oraşului Fig. 17.— Colţ din grădina publică a oraşului depăşeşte în partea dinspre gară, unde se întinde cea mai importantă zonă industrială a oraşului. (Sunt acolo uzina electrică a oraşului, morile cele mari, fabrici de uleiuri, de ţesături, ateliere metalurgice etc...). Cartierul acesta e ocupat mai ales de negustorime şi de meseriaşi. Lucrătorii din fa­brici, de altfel puţini la număr, locuesc în cartierele periferice şi stau acolo numai în timpul orelor de lucru. Micii meseriaşi, care au atelierele în partea centrală a oraşului, au şi ei Flg. 18. — Harta zonelor structurale a oraşulni Botoşani (Negru - cartiere comerciale şi industriale ; haşuri=cartierele mijlocii, ocupate de funcţionari, profesionişti liberi etc; puncte = cartierele periferice cu aspect rural şi populaţia agricolă). De obicei locuinţele tot în zonele periferice. Negustorii în schimb, locuesc în majoritate în acest cartier central, la etaj; deşi în ultima vreme se observă o tendinţă de-aşi strămuta locuinţele mai mult în cartierele mijlocii ale oraşului. Un fel de descongestionare a car­tierului comercial, pe delături, o tendinţă aşa dar de nivelare a densităţilor omeneşti în interiorul oraşului. Astfel, deşi această zonă pe care am numit'o comercială şi industrială, prezintă o 501 densitate mai mare decât celelalte, densitatea ei nu e permanentă, din cauză că 30°/0 din populaţia care o locueşte în timpul zilei, se retrage noaptea în alte zone ale oraşului. O principală zonă de odihnă a populaţiei negustoreşti, o formează cele două-trei ghetto-uri ale târgului, unde locuesc comercianţii mărunţi, micii meseriaşi şi o parte din lucrătorii de fabrică. Astfel de cartiere sunt: Calicimea de lângă hale şi Cartierul Sf. Ilie, până dincolo de obor. 2. — O zonă mijlocie, ocupată în genere de pătura intelectuală a oraşului (liber profesionişti, funcţionari...), negustorii bogaţi, de patronii industriali şi de unii mari pro­prietari agricoli. Această zonă cuprinde cartierul dintre strada Primăriei şi bulevardul Eminescu, apoi porţiunea dintre strada Lascăr-Catargiu şi strada Vila Boian, până la Spitalul de Copii, Cartierul Sf. loan, Cartierul Armenesc, apoi zona se închide cu străzile: Victoriei, Vânători, Brăteanu. La partea de Nord a oraşului nu există această zonă mijlocie, căci dela cartierele comerciale se trece direct la zona agricolă. Această a doua zonă, ar putea fi numită zona de odihnă, deoarece atât liber profesioniştii, cât şi funcţionarii sau negustorii care îşi au locuinţele acolo, lipsesc toată ziua sau o bună parte a ei, fiind reţinuţi la birourile şi instituţiile la care lucrează. Cu alte cuvinte, cu această zonă se întâmplă tocmai contrariul de ceea ce se petrece în zona centrală: acolo se remarcă o aglomerare în timpul zilei şi o rărime nocturnă, pe când în zona mijlocie, tocmai în timpul orelor de lucru ale zilei, locuitorii lipsesc, aglomerându-se în timpul destinat odihnei (orele dela amiază şi din cursul nopţii). Există aşadar o strânsă relaţiune de compensaţie între cele două zone, centrală şi mijlocie. 3. — In fine ultima zonă, pe care o numim zona agricolă sau sătească, înconjoară de jurîmprejur oraşul. In afară de porţiunile ocupate cu vii şi livezi dintre bulevardul Eminescu şi Manutanţă, Cimitirul Pacea, bariera Curteşti, zona aceasta mai cuprinde mahalaua dintre Cazarma 37 Infanterie şi Cimitirul Evreesc, mahalaua de pe valea Cacai-nei, mahalaua Sf. Niculai şi cea dela capătul străzii Alexandru cel Bun, mahalaua Belciug apoi Humăria, Cărămidăria şi Lipovenia ca şi părţile dinspre valea Sitnei şi iazul Hainal (Cartierul Luizoaia), şi cel al Şcoalelor normale. In această zonă, cea mai mare parte a locuitorilor au păstrat îndeletniciri săteşti. Cultivă zarzavaturile necesare pieţii zilnice, fiind ajutaţi la aceasta şi de văile din jurul oraşului: Dresleuca, Cacaina şi afluenţii Sitnei. Cultivă porumb, cartofi, sfeclă şi plante de furaj chiar în grădinile lor din oraş, dar mulţi dintre locuitorii acestei zone, au sau arendează ogoare în apropiere de oraş; cresc vaci pentru laptele pecare-1 distribue în celelalte zone ale oraşului, cresc cai pentru cărăuşie, după cum şi destule oi, pe care le pasc pe islazul oraşului. Cu alte cuvinte prin ocupaţia lor aceşti locuitori rămân numai cu numele orăşeni, ei fiind în realitate săteni. De aceea, cu excepţia micilor meseriaşi şi a lucrătorilor de fabrică sau funcţionarilor inferiori cari locuesc în această zonă, restul populaţiei, populaţia agricolă, duce la periferia oraşului o vieaţă quasi-rurală, îndeletnicirile fiindu-i ţărăneşti, dar profitând de unele beneficii urbane între cari cel mai de seamă e apropierea debuşeului pentru desfacerea produ­selor lor. Din urmărirea structurei sociale a târgului se poate desprinde limpede o strânsă concordanţă între cele trei zone limitate după criterii urbanistice şi cele trei zone limitate în funcţie de criterii sociale. Funcţiunile sociale se resfrâng direct în fizionomia diferi­telor zone ale oraşului. In privinţa densităţii locuitorilor, neavând la îndemână un recensământ pe străzi, ne vom mărgini la câteva observaţii generale. Densitatea locuitorilor pe întreaga întindere a oraşului până la şanţurile lui înconjură­toare e de cea 35loc.la ha, ceea ce reprezintă o densitate urbană foarte redusă. Această cifră, alături de ocupaţia sătească a celor 23 °/o din locuitorii târgului, explică până la un punct aspectul zonelor mijlocie şi periferică, unde casele se răsfaţă printre grădini imense sau maidane neclădite. 502 Zona cu adevărat orăşenească şi ca aspect (case îngrămădite cu etaj) şi ca structură socială (zonă comercială şi industrială), are o densitate de cea 150 loc. la ha., cuprinzând singură aproape o jumătate din populaţia oraşului pe o întindere numai de % din supra­faţa totală a oraşului. Iată de unde rezultă caracterul compact al acestei porţiuni de oraş. Celelalte două zone (mijlocie şi periferică), prezintă o densitate rurală, de21 loc. la ha. Această densitate e chiar mai redusă decât a satelor de tip compact, apropiindu-se de aceia a satelor de tip adunat, ţinând seamă de împărţirea lor nouă datorită d. Vintilă Mihăilescu. Cât priveşte periferia propriu zisă a oraşului, în zona viilor şi livezilor (de ex. dela Cimitirul Pacea, până la bariera Curteşti) densitatea e aceea a satelor de tip răsfirat. După cum se vede, luată în general, populaţia în cuprinsul oraşului e extrem de rară. Dacă ar avea o densitate normală orăşănească, ar putea încăpea în medie cea. 150.000 de locuitori în Botoşani. In realitate el are de 5 ori mai puţin. Deşi oraşul nu are un plan regulat, — de altfel ca majoritatea oraşelor cu vechime măcar de câteva secole,— cu toate micile alinieri şi rectificări făcute de câteva decenii, totuşi se pot desprinde marile linii ale planului său. Reţeaua de drumuri se apropie de tipul radiocentric. Principalele străzi sunt prelungirea celor vreo 8 şosele care intrând pe barierele târgului se întrunesc în inima oraşului, în porţiunea centrală dintre Uspenia şi Sf, Gheorghe, adică în Târgul Vechiu de odinioară. Acolo era vechea răscruce care a creiat şi dat viaţă târgului. Cele 8 artere principale sunt următoarele: 1. Şoseaua Naţională (care intră în oraş în partea dinspre Dorohoi şi Cernăuţi). 2. Str. Agafton şi Marchian (care continuă dinspre Suceava). 3. Str. Vila Boian, Liceului (care continuă şoseaua dinspre Corni-Curteşti). 4. Şoseaua laşului, dinspre Hârlău-Iaşi. 5. Str. Sf. Neculai, Sf. Voevozi, venind dinspre Teasc-Zăiceşti. 6. Vânători, continuând şoseaua dinspre Ştefăneşti şi Bivolari-Todireni-Suliţa. 7. Strada care coboară din Târgul vitelor spre Ungureni-Săveni). 8. Str. Popăuţi spre Cişmea-Nicşeni. S'ar părea că porţiunile cu case îndesite din preajma barierelor mai importante (bariera laşului, bariera Suliţei, bariera Săvenilor, a Dorohoiului etc...), în care îndelet­nicirea locuitorilor e în cea mai mare parte comerţul, ar constitui un început de formare a unor centre subsidiare, care să dea oraşului tiparul polinuclear. E numai o aparenţă, întrucât oraşul polinuclear îşi are altfel de evoluţie a întinderii în spaţiu, rămânând multă vreme cu întinderi mari agricole nezidite şi umplute relativ târziu, între porţiuni de oraş evoluat (Timişoara) sau, acolo unde în întinderea lui grăbită, un oraş a înglobat în aria sa vechi târguşoare (în parte laşul). Botoşanii şi-au avut o desvoltare de continuă întindere în lungul marilor artere care formau din vechime răscrucea din mijlocul său. Tocmai această întindere radiară se vădeşte prin acele porţiuni cu case îndesite şi rosturi comerciale, din lungul principalelor drumuri. Ele constituesc astăzi un fel de avant-posturi ale centrului; locul de activitate al negustorimei mărunte, care iese înaintea populaţiei rurale, atât pentru a o uşura de produsele ei săteşti, înainte de a fi concurată de negus-torimea mai dornică din centru, fie pentru a-i strecura mărfurile ei inferioare. Acesta e un fel de hop pe care-1 are de trecut populaţia sătească înainte de a ajunge în obor şi în care de cele mai multe ori se împiedică. Din observarea hărţii structurii geografice (zonei structurale) şi aceea a structurei sociale a Botoşanilor,—concordante în bună parte,— se vede aşa dar că măruntele nuclee comerciale dela bariere, întăresc tocmai aspectul radiocentric al oraşului prin marcarea mai distinctă a principalelor artere economice ale oraşului. IV. Funcţiunile economice ale oraşului. § 1. — In trecut. —Născut la o răscruce de drumuri mari, în legătură cu una din principalele axe de comerţ ale Europei evului mediu, Botoşaniul a avut dela început rolul unui mare iarmaroc. După un hrisov al lui Petru Şchiopul din 1579, „cel mai vechi iarmaroc în Moldova a fost cel care se ţine în Botoşani"; iar după mărturiile unor călători cari l-au vizitat în veacurile următoare, ar fi fost nu 503 numai cel mai de seamă iarmaroc al Principatelor, dar chiar unul dintre cele mai mar iarmaroace din Europa centrală. Astfel geologul Hacqoet, care vizitează Botoşaniul în 1789 rămâne cu totul impresionat de negoţul său. Despre iarmarocul de acolo se exprimă că ar fi mult mai însemnat decât al oricărui oraş din Austria. Se aduce stofă engleză, franceză şi turcească. Atâta dever nu sefaceniciîntr'un mare oraş european 82). De asemenea Max. Fred. Thielen, care trece prin Botoşani după 1810, spune că oraşul „face un comerţ foarte viu, care se întinde până la Brody, Brunn şi Leipzig", iar despre Iarmaroc, spune că e dintre cele mai vizitate din întreaga Moldovă 83). O mulţime de alţi călători (Abatele Boschovich, în 1762, Baronul De Tott în 1768, Polonul Mikoscha în 1782, Doctorul englez Neale în 1805), trecând prin Botoşani, vorbesc despre negoţul sau prăvăliile acestui oraş 84). Dela început, comerţul botoşănean, trebue să fi avut mai ales specialitatea produ­selor locale din N. Moldovei. D. N. Ioroa, crede că aci în Botoşani „fusese la început târgul de hotar al boilor, înainte de a se muta la Şipineţ şi Lenteşti" 85). In afară de boi, oraşul a rămas vestit multă vreme pentru comerţul său de cai. Vestiţii cai moldo­veneşti de pe timpuri, din câmpiile de Nord ale Moldovei veneau, unde se pomeneşte până târziu despre multe crescătorii de cai sau iepe, pe vechile branişti domneşti. Până târziu s'a păstrat obiceiul să se trimită caii dela curtea domnească la iernat în Botoşani86). Mai era vestit comerţul cu făină şi cereale la Botoşani. Era — după cum am arătat— şi un cartier care se numea Tg. Fainei, încă pe la 1740. Se pomeneşte adeseori şi de comerţul cu miere de albine, care se vindea cu poloboacele, iar în vreme de invazii de-ale oştirilor străine, se ascundeau în gropi săpate în pământ87). Se mai făceau mare negoţ de blănuri96); nu numai blăniţe de miel şi oaie sau de vânat din părţile de Nord ale Moldovei (iepure, vulpe, lup etc...), dar chiar blăni scumpe şi rare aduse de negustori ruşi şi ucrainiţi. Se mai vindea lemnărie, adusă din părţile de munte, fân89), peşte din numeroasele iazuri ale Moldovei de N., de unde până în timpul din urmă se mai scoteau 60—70.000 kg. anual etc... întrucât priveşte „industria" oraşului în trecut, aceasta n'a fost multă vreme repre­zentată decât prin ateliere, chiar dacă ele erau numite pompos „fabrici". Astfel în „Cata­grafia a toată suflarea aflătoare în târgul Botoşanilor din ţinutul Botoşani in anul 1832', se arată a fi în total 49 de „fabrici". Intre acestea se enumără : Una de lumânări, trei de oloi, colţuni, boia, tulpane, pălării; 22 fabrici de pânzeturi şi piei, 6 de găitan, 8 de mătasă, de lână şi de sopon, precum şi 6 velniţi, 15 fierării şi 3 mori. Totuşi, aceste modeste începuturi, sunt acele care stau la baza desvoltării industriale de mai târziu; în aceleaşi ramuri activează şi veritabilele fabrici cari apar câteva decenii mai târziu. Mai erau numeroşi meseriaşi cu diferite meşteşuguri ca : argintari, butnari, pietrari, cismari, brutari, croitori, olari, soponari, stoleri etc... cea 800 la număr, cari contribuiau la transformarea materiilor prime, făcând astfel încă de pe atunci din Botoşani, un important centru cu funcţiune economică de pompă aspiro-respingătoare, pentru regiu­nea din care făcea parte. Atingând încă de pe atunci una din cerinţele urbanistice — de a fi centru de acumulare şi transformare a materiilor brute şi apoi de distribuire a produ­selor fabricate — Botoşaniul se dovedea un oraş foarte viu. Datorită activităţii lui, spre el tindeau de pretutindeni negustorii şi meseriaşii ca spre un centru înfloritor. Astfel,între 1800—1820, în afară de evreii cari se îngrămădeau aci, venind din Bucovina şi Galiţia, <*) Hacqaef: „Neuste plysikallch-pollsche Reisen in den Jahrer 178S und 1789 durch dieDaceschen unSarmatischen Karpathen. Nllrenberg 1790., c. f. N. Iorga: Trecut Botoşănean („Rev. Moldovei, An. I Nr. 8. ») Max. Frted Thielen: Dle Europăische Tiirkey, Wien 1828; Cf. Qorovei, op. cit pag. 53 »') N. Iorga: Botoşani 1932 (10—11). ss) jy. Iorga: Ist. corner J. românesc I, p. 257—258. se) N. Iorga: Stud şi doc. VI 315, 323,338. 87) Qorovei op. cit. p. 331, 332. 88) Qorovei op. cit. p. 334. 6°) Din (Inutul Botoşanilor se alimenta şi Curtea Domnească cu fân. fn 1739 se duceau 200 de stoguri la Curte. De altfel bogăţia aceasta a ierbei a rămas şi ca marcă pentru judeţ: ° coasă infiptă Intr'un câmp cu iarbă Înaltă. 504 se observă un veritabil curent de revărsare a populaţiei negustoreşti dela Suceava (în special Armeni), din părţile Cernăuţului şi Galiţiei (Lehi), ba chiar şi câţiva nemţi şi unguri din Transilvania etc, De altfel, faptul că Botoşaniul era într'o adevărată stare de înflorire, ne-o arată şi unele descrieri de ale contemporanilor. Astfel, atât FiLipidE în 1790, cât şi Fotino în 1800, vorbind despre ţările româneşti, pomenesc despre Botoşani ca despre un foarte important centru al Moldovei, care ar veni „în al doilea rang după Iaşi şi este oraş de comerciu al doilea după Galaţi". In 1810 cunoscutul geograf Malte-Brun se exprimă despre Botoşani că ar fi un oraş foarte comercial („viile tres commercante"). Deasemenea Cezar Boliac scrie în 1856, că Botoşanii sunt „une viile tres impor­tante et par sa population, — qui est de 20.000 habitants — et par son commerce avec la Bucovine et la Galicie"90). La fel, în dicţionarul general de bibliografie şi istorie al lui Dezobry şi Bachelet din 1866, găsim menţionându-se despre acest oraş următoarele: „Botoczany, Commerce de Vins avec l'Allemagne. Foires tres importantes" 91). In raport cu definiţia care s'a dat oraşului — „o formă de organizare a spaţiului geografic în vederea concentrării, prefacerii şi redistribuirei bogăţiilor şi a energiilor sociale" 92), — e de observat că într'o normală funcţionare, aglomerarea urbană prezintă o zonificare în aria influenţelor sale. 1) Mai întâi se remarcă o zonă restrânsă la o rază de câteva ore de jurîmprejurul oraşului ceea ce poate însenina o întindere variabilă după viteza vehiculului: dela carul cu boi, până la vehiculele cu tracţiune mecanică-rapidă — zonă care să slujească la alimentarea acelei populaţii îngrămădite şi dedate unei activităţi neproductive în raport cu aprovizionarea ei zilnică. Zona aceasta care cuprinde sate ce trăesc din aruncarea aproape zilnică pe piaţa oraşului a produselor lor, a fost numită zona de aprovizionare nemijlocită 93). 2) Dincolo de ea, cuprinzând câteodată spaţii extrem de largi, dar discontinui, e zona aprovizionării depărtate. Nu toată întinderea ei, ci numai unele centre sau regiuni răzleţe, stau în raport de schimb cu aglomerarea noastră urbană şi între acele centre, pot fi adeseori oraşe cu mult mai mari sub raport economic; E vorba aşa dar de interpătrun-derea şi suprapunerea acestor hinterlanduri. Lărgimea celor două zone în relaţii economice cu Botoşaniul, se va lămuri prin descrierea funcţiunilor lui economice şi anume: concentrarea produselor brute din ţinutul Moldovei de Nord, prelucrarea sau transformarea lor în produse fabricate şi redistribuirea sau aruncarea lor pe pieţele care stau sub influenţa economică a oraşului nostru. § 2. — Concentrarea produselor brute. Cea dintâi nevoe a unui oraş e în legătură cu alimentarea locuitorilor săi, care în marea lor majoritate au ocupaţii neproductive ci numai consumatoare sub raport economic. Pentru Botoşani s'a văzut, că numai cea. 20—25°/0din locuitori se ocupă cu agricultura sau creşterea vitelor, —ocupaţiuni direct productive pentru alimentaţie — restul consumă. Ne lipseşte o anchetă asupra consumului de alimente a oraşului cu privire la mai multe produse (pâine, legume, fructe, brânzeturi etc...), avem doar cifra vitelor tăiate şi consumate în oraş. Aceste cifre 94), arată o simţitoare scădere în consumarea cărnii de oaie şi miel. w) Pentru citatele de mai sus, vezi Nădejle S. Ţtţu: Dicţionar geografic al jud. Botoşani, pg, 46, 51, 53. oi) Dezobry & Bachelet: Dictionnaire general de bibliog.-aphie et d'histoire, Tom. I, p. 341, Paris 1856. o2) V. Mlhătlescu : Câteva observaţii asupra geografiei oraşelor. Bul. Soc, Reg. Rom. Geogr, XLVIII, p. 331. B) Vintllă Mlhătlescu: Op. cit M) Care arată numai vitele tăiate la abator, nu şi pe cele tăiate de particulari pentru consumul lor propriu. Mai ales mieii şi porcii, din aceasta de-a doua categorie, sunt destul de numeroşi. 505 Explicaţia e că industria ghiudenului, care odinioară, când era în floare, consuma o mare cantitate de carne de oaie e astăzi complet nimicită. Actuala consumaţie este departe de a fi acoperită de cei cea 20—25% dintre locuitorii târgului, care se ocupă cu creşterea vitelor şi agricultura. Ea este acoperită şi de locuitorii satelor din zona aprovizionării nemijlocite. Tablou de vitele tăiate anual in Botoşani »•">) Anii O) Bovine (2) Ol (3) Miel (4) Capre (5) Porci (6) Total (7) 1875 ................. 4.480 6.585 4.931 7.172 1.945 2.161 12393 9355 7302 2 10 2.047 1.610 1925............... 20234 16.214 Procurarea acestor produse se face: a) în piaţa halelor din centrul oraşului, care funcţionează în fiecare zi. La această aprovizionare concurează mai ales populaţia măr­ginaşe a oraşului; aceea populaţie mai mult săteană decât urbană, b) In obor, în târgurile săptămânale (Miercurea), unde vin locuitori din în- treaga zonă de aprovizionare directă şi odată pe an, în iarmaroace (între 15 Septemvrie şi 10 Octomvrie) unde însă mai vin locuitori şi din regiuni mai de­părtate, deşi raza acestor reuniuni se strâmtează din deceniu înrleceniu. d) In fine, în prăvăliile ali­mentare (băcănii, brutării, mezelarii, fructării etc.) care acumulează produse din zone de dimensiuni foarte largi, cuprizând mai toate felurile de climă ale pământului (dela ţinuturile cu poame meditera-niene şi tropicale, până la cele arctice care ne trimit pescării conservate) şi din toate gradele de longitu­dine) dela ceaiul şi orezul chinezesc, la mirodeniile Indiei, Ia vanilia şi cafeaua Americei etc). Dintre aceste trei categorii, cea de-a doua pre­zintă un interes geografic mai deosebit. Zilele de târg şi mai ales iarmaroacele sunt acele care au dat viaţă oraşului şi i-au adus înflorirea din secolele trecute. Raza satelor care iau parte la zilele de târg săptă­mânale din Botoşani, cuprinde: Curteşti, Stânceşti, Vlădeni, Cucorăni, Băluşeni.Tudora, Vorona, Poiana, Flg. 19. — Oboarele şi iarmaroacele din Nordul Moldovei 'mărimea pătratelor arată activitatea lor anuală. Haşurat = întinde­rea zonei de activitate a oborului săptă­mânal al Botoşanilor). Orăşeni, Buzeni, Blândeşti, Cristeşti, Coşula, Gorbă-neşti, Burleşti, Stăuceni, Dorobanţi, Popăuţi, Cişmea, Mănăstireni, Călugureni9B). Aceasta e aproximativ şi zona de aprovizio­nare directă a oraşului. Distanţele până la aceste sate fiind între jumătate oră şi cel mult 3—4 ore de mers. Toate târgurile săptămânale, care înconjoară raza satelor ce merg la târgurile săptămânale din Botoşani şi anume: Dumbrăveni, Frumuşica, Suliţa, Truşeşti, Dângeni, Bucecea, cuprinde suprafeţe mult mai mici. (v. fig. 19). Iarmaroacele se ţin în fiecare an între 15 Septemvrie şi 1 Octomvrie. In timpurile *0 Pt. 1875 şl 1925 a ae vedea: Dr. C. Bdcăoanu: Medicii şl farmaciştii din Botoşani, în „Rev. Moldovei" An.V. Nr. 7—9. Pentru 1928: Starea economică şi raportul activităţii Camerei de Comerţ şi Industrie Botoşani, pe 1928, pg. 10 M) Vezi, „Starea economică şl raportul asupra activităţii Camerei de Comerţ şi Industrie Botoşani, 1927". — Anexa III. 506 vechi, erau patru iarmaroace pe an: unul de St. Ilie, altul de Sântămăria mică, altul de Sf. Vineri şi în fine de Sf. Teodor. Cele patru iarmaroace anuale întreţineau vie acti­vitatea comercială a Botoşaniului. Astăzi, deşi schimbul acesta efectuat în iarmaroc şi-a redus mult proporţiile, Botoşaniul e încă cel mai important centru de târg, din tot nordul Moldovei. După statistica din 1928 a Camerei de Comerţ din Botoşani, — care Cameră cuprindea, pe atunci judeţele: Hotin, Dorohoi, Botoşani şi Fălticeni — în ordinea importanţei lor (după coeficientul activităţii lor de schimb), târgurile din Nordul Mol­dovei sunt: Botoşani (cu coeficientul 90), Fălticeni (64), Noua Suliţă (46), Săveni (37), Dorohoi (24), Hotin (24), Hârlău (22), Briceni (20), Bucecea (18), Frumuşica (16), Liteni (16), Herţa (9), Ştefăneşti (7), Mihăileni (7), Darabani (7), Secureni (7), Truşeşti (6), Paşcani (5), Lipcani (5), Suliţa (5), Călăraşi (4), Vârful Câmpului (4), Lespezi (4), Chel-menţi (4), Edinţia (4), Slobozia (3), Vereşti (3), Zvorăştea (3), Dumbrăveni (3), Dângeni f3), Româncăuţi (3), Rădăuţi (2), Boroaia (2), Lencăuţi (2), Todireni (2), Drăguşeni (1), Corjeuţi (1), Braniştea (1), Dolhasca (1), Răuseni (1). Cifrele acestea — rezumate în diagramă şi schiţa de hartă alăturată, — arată că sub raportul schimbului în oboare, Botoşanul e cel mai important centru economic al Moldovei de Nord, trecând cu mult înaintea Fălticenilor, Nouei Suliţe şi Săvenilor, cu iarmaroace vestite în toată ţara. Iarmaroacele mai mărunte care înconjură ca o aureolă Botoşaniul, gravitează economiceşte de fapt şi ele în bună parte spre acest oraş, rămânând cu toată activitatea lor, sateliţi ai Botoşaniului. Activitatea târgurilor săptămânale şi iarmaroacelor anuale din Botoşani în anii 1927 şi 1928 a fost următoarea 97). Anii Orâu Porumb Orz Ovăz Secară Fasole Seminţe Cartofi Fructe 0) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10) 1927 1 car. §1 41.278 kg 4 cară si 234.505 kg 7.065 kg 4 cară 29.788 kg 520 kg 2 cară 636 kg 470 kg 140 cară 37.150 kg 135 cară 4.200 kg 1928 3 cară, 99 vag. 180.527 kg 8 cară, 42.456 kg 52.813 kg 2 cară 22.683 kg 3.487 kg 5 cară 4.098 kg 926 cară 1.676 kg 439 cară 24200 kg 422 cară Anii Fân Lemne Cherestea Zarzavat Ouă Cai Bol Bivoli Oi Porci (11) (12) (13) (14) (15) (16) (17) (18) (19) (20) 700 kg 1.726 cară 1.134 cară 343.010 kg 2.761 kg 36 vag. 3.238 kg 1.171 cară 2.730 kg 553 lăzi 455.936 kg 1302 4397 17 661 1.610 1928........ 526 cară 1.154 c. 26300 kg 60 vag. 1357 cară 2.098 lăzi 222.330 kg 484 2.770 - 929 1.077 1906........ - - — — — 1337 9.673 — 5374 3516
După cum se vede din tabloul de mai sus, oborul din Botoşani e un important centru de schimb pentru produsele agricole (mai ales grâu şi porumb), lemne şi cherestea, ouă şi vite (mai ales boi, porci şi cai). Se constată de asemeni, că sub raport cantitativ, diferitele produse — vegetale sau animale — care se vând şi cumpără în acest obor, variază dela an la an, în direct raport cu producţia şi preţurile anuale. în general privite aceste cifre, ele arată însă un incontestabil regres faţă de situaţia de acum treizeci de ani, pe când Botoşaniul încă nu decăzuse economiceşte la ceea ce e astăzi. Dăm ca exemplu, activitatea oborului din 1906 în privinţa vitelor98). w) Starea economică şi raportul asupra activităţii Camerei de Comer| şi Industrie Botoşani, pe anii 1927 şl 1928. *>) Dare de seamă asupra stărei economice a (ud. Botoşani, Dorohoi şl Suceava, 1906 (Botoşani 1906), pag. 254. 507 S'au vândut în acel an, în oborul Botoşani, 9.673 boi, 1.837 cai, 5.374 oi, 27 capre şi 3.516 porci; ceea ce arată o activitate de 2—5 ori mai mare atunci decât în prezent. Acest important indiciu de amorţire a schimbului din Botoşani, nu e unic, ci face parte dintr'un ansamblu de semne de decădere, ale căror cauze vor fi analizate în altă parte. Comerţul cu materii fabricate, era pe vremuri mult mai întins şi efectuat direct de către marele case de comerţ din Botoşani, cu centrele industriale europene. Astăzi acest comerţ s'a restrâns mult, sau a pierit cu totul, pentru unele ramuri de comerţ. Comerţul oe import RL BOTOţHMLOR «00-I8OJ Fig. 20. — Provenienţa mărfurilor Importate de negustorii botoşăneni. Restrângerea la cadrul hotarelor ţării, s'a făcut nu numai din cauza regimului vamal actual — căci chiar şi înainte de a se fi aplicat acesta, în anii de după războiu, vechile case comerciale de en-gros din Botoşani, dispăruseră în bună parte, sau nu mai activau direct ci prin intermediul altor oraşe, în special Cernăuţi, Galaţi şi Bucureşti — ci şi datorită cauzelor generale de decădere ale oraşului. Acum treizeci şi mai bine de ani însă, comerţul Botoşaniului era încă destul de bine reprezentat, deşi începuse alunecarea spre decădere. După cifrele Camerei de Comerţ şi Industrie din Botoşani pentru anul 1906, iată care erau articolele fabricate şi articolele de coloniale cu care casele de en-gros din Botoşani făceau comerţ direct cu străinătatea: a.) Fer aria ocupa primul loc. Se aducea din Anglia (table, maşini de treier, seceri, etc...), din Germania, (tablă, pluguri, semănători, unelte agricole, lanţuri, tuburi de plumb, cărbuni), din Austria (fier brut, tablă, maşini de treier cu manej şi cu mâna liberă, batoze mici pentru porumb, vânturători, sape, coase, hârleţe, cărbuni de pământ pentru forje, lanţuri de fier, tuburi de plumb), din Belgia (tablă neagră, fier în drugi, articole de fontă, arme), din Italia (plumb), în fine din America (maşini, secerătoare, maşini de treier, de bătut trifoi, grape, pluguri şi fierărie uşoară); 508 b) Manufactura venea într'al doilea rând ca importantă. Se aducea direct din Anglia (în special pânzeturi de bumbac şi lână, stofe etc), din Germania (pânzeturi de bumbac, stofe, broboade de lână, tricotaje de lână), din Franţa (barizuri şi lână pentru împletit), din Austria (pânzeturi de bumbac imprimate, casînci de bumbac şi mătase, tricotaje), din Elveţia (mătăsuri, toile de bumbac), din Olanda (pânză de in); deasemeni pânzeturi se mai aduceau din Italia şi chiar Spania; c) Coloniale se aduceau din Turcia, Grecia, Austria, pentru fructele mediteraniene şi din Germania, Anglia, Belgia, Franţa şi Olanda, pentru produsele ţinuturilor oceanice şi fructelor tropicale ale Asiei, Africei şi Americei. Mai toate vechile case comerciale de pe atunci, au dispărut sau şi-au schimbat reşedinţa din Botoşani în alte oraşe. Pe atunci casele comerciale din Botoşani şi Galaţi îşi împărţeau Moldova pentru furnizarea acestor produse. Astăzi rolul Botoşaniului a fost luat de către Cernăuţi. Comerţul său direct cu străinătatea, e cu totul neînsemnat, păstrându-se numai pentru consumul local. § 3. — Centra de transformare a produselor prime. Transformarea produselor prime se face de către meseriaşi, ateliere şi fabrici. în 1906 erau 2.537 de meseriaşi în Botoşani din diferite bresle. Astăzi numărul lor a scăzut. Meşterii buni au plecat în alte oraşe unde este mai mult de lucru şi unde munca se plăteşte mai bine. Intru cât priveşte industria în ateliere şi fabrici, e de observat că Botoşaniul nu prezintă condiţiuni optime pentru o desvoltare industrială. Mai întâi rentabilitatea culturii agricole în regiune (datorită produselor calitativ şi cantitativ superioare mai tuturor regiunilor ţării), apoi lipsa forţei motrice eftine, depărtarea pieţelor de aprovi­zionare şi debuşeelor de răspândire lesnicioasă a produselor, lipsa căilor de comunicaţie moderne, lipsa braţelor pregătite pentru industrie etc... iată cauzele care au făcut ca regiunea aceasta în general şi Botoşaniul în special, să nu capete un important avânt industrial. Mai mult încă, să regreseze faţă de ceea ce fusese acum 30—40 ani în urmă. La 1906 industria botoşăneană era reprezentată prin mai multe fabrici decât astăzi. Multe din ele s'au distrus, au pierit, s'au ruinat. Industria alimentară. Morăritul era reprezentat prin două mori mari (una fundată în 1847, alta în 1875), la care s'au mai adăugat pe urmă altele două. (Forţa motrice era de cea. 800 H. P., iar lucrători în număr de 60). Măcinând grâul din stepa Jijiei, clasat ca cel mai bun din producţia mondială (rivalizând şi adeseori întrecând grâul de Manitoba, considerat ca cel mai bun din lume) şi fiind prevăzute cu maşini perfecţionate, aceste mori ajunseseră să producă făină foarte mult preţuită nu numai în ţară ci şi peste graniţă"). Astăzi industria morăritului din Botoşani a decăzut. Una dintre cele mai însemnate mori, a ars; debuşeurile s'au înstrăinat, din caza lipsei căilor de transport şi înconju­rului mare care scumpesc produsul, iar concurenţa fainelor din câmpia Română —slabe calitativ, dar eftine — datorită apropierei de porturi, sunt cauzele acestei decăderi. Alte industrii alimentare, mai sunt reprezentate prin fabricile de ulei, trei la număr, având 97 H. P. şi 27 lucrători, producând uleiuri vegetale ; o fabrica de bere, lângă Botoşani, lucrând cu 22 H. P. şi 24 lucrători, produce bere şi malţ. Mai înainte vreme, industria botoşeneană mai era renumită prin două ramuri ale industriei alimen­tare : industria conservelor de peşte şi a conservelor de carne. Industria conservelor de peşte era reprezentată prin patru mari ateliere care aducea peşte (sardele) din Olanda şi—1 preparau la noi. Era o industrie temporală, care se făcea în lunile August-Septem-vrie-Octomvrie, când pescuitul,în mările nordiceeîn toi.Producţia— „SchneideHăringe", ") Făina de Botoşani are următoarele calităţi: a) conţine o foarte mică cantitate de apă, abia 13°/o. (Fainele clasate bune nu s'au coborât de obicei decât până la 14—16°/o, deci cea de Botoşani le întrece), b) Conţine cea mai mare cantitate de gluten umed (27—34°/o), depăşind cu mult fainele declarate de prima calitate (cu 25"o gluten umed); c) cenuşa şi materiile grase etc. au făcut ca această făină să nu poată fi încă întrecută pe pie(ele lumii. (Vezi mai multe amănunte în: "Dare de seamă asupra stării economice a jud. Botoşani—Dorohoi—Suceava, 1906", p. 157 şi urm). 509 vestiţii „ruşi" de Botoşani, — era de cea. 10.000—12.000 butoiaşe şi se răspândea în toată ţara.

Industria cărnii conservate era reprezentată prin vre-o două ateliere de me­zeluri şi un atelier de Ghiudem şi pastrama. Aceste din urmă două produse, ajunseseră la mare perfecţiune, fiind renumite pretutindeni, chiar peste hotare. Astăzi această industre, care era o specialitate armenească, a decăzut cu totul 10°). Alte industrii, odinioară mult mai desvoltate, astăzi decăzute, sunt: a) Industria lumânărilor, reprezentată printr'o fabrică — unică pe vremuri în România ,— care utiliza cea 50 de lucrători şi producea cea 300.000 kg stearină şi 40.000 kg lumânări de ceară, astăzi abia mai lucrează cu 5 lucrători, producând foarte puţin ; b) Industria metalurgică, reprezentată odinioară prin patru ateliere, utilizând 200 H.P. şi 200 de lucrători, producea : portiţe de sobe, cuptoare metalice, instalaţiuni de mori şi fabrici de ulei, piese de maşini agricole, unelte, ş. a. Mai toate aceste ateliere, şi-au încetat activitatea; c) Industria jucăriilor, reprezentată odinioară printr'o singură fabrică „Tedy", cu 9 maşini şi 35 de lucrători, producea jucării, păpuşi etc. Astăzi nu mai lucrează; d) Industria negrului animal, (Spodiului), reprezentată odinioară printr'o singură fabrică, cu două cuptoare, producea: negru animal şi făină de oase. Nu mai lucrează de multă vreme; e) Industria ceramică, reprezentată odinioară prin trei fabrici de teracotă şi una de olărie. Produceau: sobe, ornamente, ceramică, teracotă, tuburi de beton, etc. Fabrica de oale producea: oale, străchini, căni, ulcioare, etc. în cantitate de cea 800.000 bucăţi anual. Astăzi mare parte din aceste stabilimente şi-au încetat activitatea; f) Industria textilă, reprezentată odinioară prin 10 fabrici şi ateliere, întrebuinţa 165 maşini de tricotat, cusut şi împletit, 157 H.P., 322 lucrători. Patru ateliere lucrează mătase artificială, produ­când : panglici, basmale, galoane, şireturi etc, trei altele (având 72 de lucrători), lucrează frânghii, guri de ham, sfoară etc, producând până la 180 tone anual. Două ateliere lucrează tricotaje de lână. Cea mai mare fabrică textilă e însă cea de linjerie şi confecţiuni, având singură 89 de maşini, 50 H. P. şi 90 lucrători. Produce până la 85.000 bucăţi anual. Dintre aceste ateliere şi fabrici numai câteva mai Flg. 21. — Procurarea pieilor de vită, pen­tru prelucrarea în fabricele din N. Mol­dovei.

Botoşaniul ocupă locul de frunte. lucrează astăzi; g) O altă ramură a industriei îmbrăcămintei, e aceea a hainelor gata. Pe vremuri existau vreo 10 ateliere, cu cea. 58 maşini şi peste 150 lucrători, pro­ducând până la 21.000 costume anual şi având o largă piaţă de desfacere în oraşele ţării. Actualmente producţia s'a mai redus; h) Industria pielăriei, reprezentată prin 4 mari ateliere, cu cea 93 H. P. şi 70 lucrători. Producţia — talpă, piele, toval, etc. — e de peste 20 tone anual. Materia primă e procurată din întreg nordul Moldovei. Pentru o lămurită exemplificare notăm că întrucât priveşte pieile de bou şi vacă, cumpărate anual de fabricile de pielărie din Boto­şani pentru prelucrare, se aduceau de obiceiu din următoarele locuri (pentru anul 1905) : din oraşul Botoşani (6.000), din Ştefăneşti (1.000), din Frumuşica (400), din Hârlău (1.200), din Suliţa (8—900), din Darabani (600) şi Rădăuţi (300), etc.I01) (v. schiţa de hartă fig. 21). "*>) Ttberlu Cruda: Botoşanii în 19S2, pg. 222-227. "») Dare de seamă asupra stări) economice a Jud. Botoşani, Dorohol, Suceava, 1906, pg. 256. 310 i) Industria confecţiuntlor de umbrele, era reprezentată odinioară printr'un mare atelier, astăzi în inactivitate. Pe vremuri furnisa întreaga Moldovă ; j) împletiturile de răchită, paie, papură şi trestie, erau executate mai de mult într'un mare atelier, care utilisa materialul prim (paiele, papura şi trestia... din Austria), iar răchita din ţară (dela Strunga, jud. Roman şi Ştefăneşti, jud. Botoşani). Producţia era destul de mare pentru a acoperi nevoile unei bune părţi din ţară ; k) Mai există ateliere de papetărie şi de arte grafice, care întrebuinţează vro 35 H. P. şi cea 50 de lucrători, confecţionând: pungi, cartonate, plicuri, caiete, imprimări de cărţi şi ziare etc,; 1) Industria periilor se face într'un singur atelier, în care lucrau pe vremuri 16—20 de lucrători, producând: perii de tot felul, bidinele, pensoane etc. ; m) Industria oţetului reprezentată printr'o fabrică care trimetea oţetul într'o bună parte a ţării, astăzi şiaa încetat activitatea. Mai există ateliere pentru prepararea săpunului de rufe, maţelor uscate, etc. In general Botoşaniul nu poate fi privit ca un centru industrial; deşi începuturile industriale de acum 2—3 decenii, — care ajunseseră a utiliza 1.200»-1.500 H. P. şi peste 1,000 de lucrători, şi făceau să se prevadă o largă desfăşurare industrială, —r s'au ofilit şi cele mai multe s'au distrus, datorită cauzelor de decădere ale oraşului. § 4, — Redistribuirea materiilor prime şi fabricate. Ramura de comerţ care aducea cele mai mari venituri Botoşanilor, erau grâul şi făina de grâu. Ambele produse fiind clasate calitativ între cele mai bune produse mondiale, erau foarte căutate. Făina de Botoşani era renumită până în Elveţia şi Germania. In comerţul de făină şi grâu, Botoşaniul ocupa un loc mai însemnat decât Brăila, distribuind produse de calitate superioară în toate oraşele ţării precum şi în Germania de Sud, Elveţia, Bucovina şi Galiţia, căutând să cucerească piaţa Angliei, Olandei şi Belgiei, De asemenea era căutată târâta de grâu, din care morile botoşănene exportau peste 200 vagoane anual în Austria şi Germania. Astăzi comerţul acesta e aproape total nimicit. Diferenţa la preţ adusă de transportul până în porturi a făcut ca produsele superioare botoşănene să fie concurate de produse inferioare calitativ, dar mai ieftine; iar lipsa căilor de comunicaţie mecanică, face ca grâul din Nordul Moldovei să ia calea altor centre mai favorizate de căile ferate (Dorohoi, Iaşi şi chiar Galaţi), dar ale căror mori nu pot realiza calitatea fainei de Botoşani. O altă principală ramură de comerţ botoşănean, e comerţul de vite. Acesta ajunsese apogeul pela 1880, de când începe să decadă. Totuşi, acum 3-4 decenii, comerţul acesta era încă destul de activ, Boii îngrăşaţi anume pentru export, se trimeteau în Rusia (în oraşele: Varşovia, Chişinău, Brisc, Odessa etc,), In marele abatoare dela Odessa erau tăiate, carnea trimisă în frigorifere, ajungea până la Malta. Afară de aceasta se mai exportau boi, în Austria. Comerţul acesta a decăzut mult chiar înainte de războiu; decăderea însă s'a accentuat după desfiinţarea velniţelor unde erau îngrăşaţi boii. Alt articol de intens comerţ botoşănean, îl constituia peile tăbăcite şi crude. Boto» şaniul era pe vremuri un foarte important centru al ţării în acest comerţ. In privinţa pieilor de vite mart, ele erau prelucrate în cea mai mare parte de către fabricele locale, şi într'o mică parte exportate în Austria (130 bucăţi în 1904, 548 bucăţi în 1905). In privinţa pieilor de oaie şi pielcelelor de miel, acestea se vindeau în mult mai mare număr. Cele de oae, până la 5.000 în anii buni pentru nutreţ şi până la 8«10.000 în anii răi pentru nutreţ. Pielcelele de miel se vindeau în mult mai mare număr (cea. 60-80.000 bucăţi). Cea mai mare parte dintre ele erau exportate în Rusia (în iarmaroacele Balta şi larmelinţ) şi în Austria, la iarmaroacele din Galiţia (Ulaschkowtzi şi Uniow). Pielcelele trimise în Rusia, eşiau pela Ungheni (cele care mergeau la Balta) şi pela Rădăuţi (cele care mergeau la larmelinţ). ,La iarmaroacele din Galiţia nu merg comercianţii dela noi, pentrucă acele ce le rămân nevândute la larmelinţ, le duc la Fălticeni, la iarmaroc (15™ 20 Iulie), unde e 511 vin comercianţii din Galiţia şi cumpără pielcelele pentru iarmarocul dela Uniow"102). Şi această ramura de comerţ a dat astăzi înapoi. Comerţul de ouă deşi nu a decăzut mult în prezent, e totuşi departe de ceea ce a fost odinioară. Ouăle se strâng de prin târguşoare şi sate, de către negustorii ambulanţi, care le adună odată pe săptămână, de pela cârciumari, care la rândul lor le strânge dela săteni. Dela ţară, ouăle mai erau strânse în trecut de către Lipoveni, care duc cu căruţele diferite mărfuri de galanterie uşoară (mărunţişuri) şi manufactură pe care le dau sătenilor în schimbul ouălor. Ouăle sunt mai numeroase în anii următori unei recolte de porumb îmbelşugate. Din Botoşani se exportă cea. 12—13 milioane de ouă anual. Ele merg în Germania (la Berlin, Lipsea şi Dresda), Austria şi Anglia.103) f GRRU .FOWfl ^rV Redistribuirea produselor djn botoşani Germania oBldto GRRU. TflHÎŢE DI CRdu ]OUA ) .,.-.-./- varşovia • Unlov • "v usiA \ PIÎLCELE . ce miel Sţ/to^i) \<,-s, _;,_.....■caCiha"' V, / f 'ţM^^BB^-'-" pAinA qe grâu * GRÂU, \, faiuA oe cRou, OuSTRiR, tAbiSţc gc mia, ^ 101. PlEI. *i lllaschliowA, \ MELCEIE de xia .\wLcaE.•HPVfcsJJc-^.BalB inamtl """ ^OTOŞPNI V-Hhijinay (vite) ytLVETIfltV%''" ° INTESTINE USCOTE, \ Ti ■■ COT*) V Omc.Peau FAlMÂ BC GMMU.lGHiLItl ^Hu|î»,T(iiTiLr _ >A^O ţ ^r^ HaIni car* l U«n»r.t| > lHPţ.*TinMt „.____.„.^r* 3u(Jlml>- MM*, 1 tWDN Flg. 22. —
Destinaţia produselor redistribuite de negustorii din Botoşani.
Dacă produsele brute botoşănene, aveau o arie de răspândire atât de largă, depăşind hotarele ţării, produsele fabricate în acest centru îşi aveau mărginită suprafaţa de redistribuire în interiorul hotarelor ţării; lucru care în trecut se întâmpla cam cu toate produsele fabricate ale ţării, noi aflându-ne într'un stadiu începător pe calea industriei. Astfel, lumânările dela Botoşani, erau vândute în mai toate oraşele Moldovei şi unele din Muntenia. Teracota se desfăcea acum două-trei decenii în toată ţara. Olâria alimenta pe la 1906 oraşele: Roman, Bacău, Brăila, Vaslui, Huşi, Podul-Iloaie şi Iaşi. După războiu încă mai alimenta cu produsele ei Moldova de Sud şi târguşoarele din Nordul Moldovei. Papetâria din Botoşani se distribue în tot Nordul Moldovei şi Bucovina. Periile şi bidinelele, care odinioară se vindeau în toată ţara veche, şi-au restrâns astăzi aria numai la oraşele din cuprinsul Moldovei. Industria hainelor gata îşi desfăcea în 1906 produsele — în cantitate de cea 21.000 costume anual, — în oraşele : Bucureşti, Buzău, l0r) Dare de seamă asupra stării economice a judeţelor Botoşani, Dorohol, Suceava In 1906, pg. 256—259. 1M) Dare de seamă asupra jud. Botoşani, Dorohol, Suceava, pg. 252. 512 Craiova, Piteşti, Slatina, Caracal, R.-Sărat, Fălticeni, Constanta şi Medgidia. In prezent producţia a mai scăzut şi debuşeele s'au împuţinat. Industria maţelor uscate, trimitea produsele sale mai ales în Ungaria. Oţetul din Botoşani se desfăcea în^Moldova, Basa­rabia şi Bucovina; astăzi industria aceasta a încetat. Umbrelele aveau înainte vreme o largă piaţă de desfacere (Iaşi, Roman, Bacău, Galaţi, Brăila, Bârlad, Vaslui, Focşani, R.-Sărat, Buzău şi Ploeşti). Actualmente în Botoşani industria aceasta e în regres şi pieţele acestea au fost ocupate de produsele altor fabrici. împletiturile de lemn şi paie, se desfăceau înainte de războiu, în următoarele oraşe: Bucureşti, Iaşi, Craiova, Constanta, Galaţi, Slatina, Roman, Focşani etc. Frânghiile produse în Botoşani se desfac mai ales în Basarabia şi Nordul Moldovei. Produsele textile (lingerie, panglici de mătase, trico­taje), se desfac în câteva din oraşele Moldovei şi chiar în unele din Muntenia. Industria jucăriilor, care astăzi a încetat din cauza concurentei firmelor germane, îşi trimitea până acum câţiva ani produsele bine apreciate în toate oraşele tării. Uleiurile fabricate în Bo­toşani, aprovizionează în special populara să­tească, iar turtele se exportă. Conservele de carne (ghiuden, pastrama) şi peşte („ruşi") ajunsese la o bună reputaţie, alimentau înainte de războiu întreaga ţară. Astăzi, aceste industrii au decăzut cu totul. Vestitul „ghiuden de Bo­toşani", nu se mai găseşte decât întâmplător, chiar în oraşul acesta. Rezumând cele de mai sus, în schitele de hartă alăturate, putem trage concluzia că sub raportul redistribuirii produselor prime şi fabri­cate, Botoşaniul ocupa acum 3—4 decenii un loc de frunte între oraşele industriale ale tării; aria de răspândire a produselor sale, o arăta. Astăzi, mai toate ramurile de activitate indus- trială şi-au redus producţia şi numărul debu-şeelor. Cauza nu se datoreşte calităţii produ­ Flg. 23. — Ariile de răspândire ale câtorva produse fabricate în Botoşani, acum treizeci de ani. selor — care ajunseseră la o reputaţie deplin recunoscută — lipsei căilor de comunicaţie, centralismului nostru administrativ exa­gerat etc.
§. 4. In cadrul general al ţării, Botoşaniul nu mai are astăzi importanţa comercială şi industrială din trecut, când era clasificat între primele trei oraşe ale vechei ţări, pentru comerţul de export-import. Astăzi păstrează doar rostul unui centru regional de comerţ, căci comerţul direct de export-import a fost părăsit aproape cu totul. După coeficientul său de comerţ, Botoşanii se situează între oraşele mijlocii ale ţării, ocupând încă şi astăzi al treilea loc între oraşele Moldovei (venind imediat după Galaţi şi Iaşi). După d. Paul Sterian 104), judeţele cu comerţ mai activ — care depăşesc media de 9.7 a ţării, — sunt ^"nV'J11^^ coeficientul 20), Braşov, Timiş, (cu 18,2), Arad (15), Constanta (14,8), Brăila (14,7), Covurlui (13,8), Cernăuţi (12,4), Prahova (12), Caliacra (11,8), 5fV,wîî fi1*?)/ Teleorman (10,6), Muscel (10,5), Iaşi (10,3), Tulcea (10,2), Lăpuşna (9,7), Dolj (9,5), Bihor, Botoşani şi Putna (9,2), - celelalte judeţe au un comerţ mai redus. Intr'o privire de ansamblu, se mai vede că în întregime Moldova şi Basarabia agonizează sub raport comercial. Judeţe cu oraşe mari, de peste 100.000 locuitori (Iaşi, Chişinău), rămân ca activitate comercială în urma unor judeţe care prin oraşele lor mă­runte păstrează în mare parte caracterul rural (Caliacra, Muscel, Teleorman), ceea ce e cu totul anormal. Cauzele sunt multiple. Mai întâi e lipsa de discernământ urbanistic şi »») Comerţul Interior în România. Rev. Sociologie Românească an III 1938, Nr. 4-6 pag. 165. 513 economic, la creearea căilor ferate, care în Moldova, în marea lor majoritate, nu au ajutat vechile centre orăşeneşti în desvoltarea lor, dar nici n'a putut promova altele noi. Intr'al doilea loc e lipsa de grije a întreţinerii celorlalte căi de comunicaţie, (şosele) pentru acti­varea circulaţiei. A treia cauză: deşi Prutul taie în două Moldova, el nu leagă nici astăzi, după douăzeci de ani dela unire, cele două provincii cu pământ şi produse similare, ci le desparte. A rămas şi astăzi obstacol. Regiuni întregi cum e grânarul de pe Jijia şi Răut, au rămas până astăzi lipsite de o singură şosea practicabilă pentru automobile, care să străbată de-a curmezişul regiunea. Produsele rămân locului nevalorificate, sau ajung în centrele comerciale extrem de scumpe, datorită transportului. Multe produse alimentare care nu pot suporta un drum de mai lungă durată, sau sdruncinul căruţei, au fost părăsite. In bună parte comerţul Moldovei, rămâne un comerţ pe loc. De aceea se poate vedea atât de des anomalia ca, în unele părţi ale Moldovei, un produs oarecare să se deprecieze din cauza supraproducţiei iar nu departe, tot în cuprinsul Moldovei, acelaş produs să lipsească cu totul. Marfa nu se mişcă, sufere de-un fel de anchilozare. Cum majoritatea produselor prime ale Moldovei sunt cele agricole şi animale; urmează că nemişcarea lor — adică aglomerarea în anumite puncte de unde se organizează redistribuirea — să atingă fun­damental însăşi comerţul. In scurt, sub raportul schimbului, Moldova a rămas la un comerţ aproape rural, ţărănesc. Numai comerţul alimentar îşi mai păstrează oarecare valoare. (La toate aceste observaţiuni, se exceptează Galaţii, care prin situaţia lui avantajoasă de port, aglome­rează şi redistribue mai multe mărfuri decât toate celelalte oraşe ale Moldovei). De aceea şi centrele economice ale provinciei, amorţesc. Nicări, afară poate de Bălţi şi Bacău, nu se vede o cât de mică înviorare, ci numai lâncezire. Deciderea oraşului. Către sfârşitul veacului trecut, Botoşaniul ajunsese cel mai important oraş al ţării după Bucureşti, Iaşi şi Galaţi, numărând peste 40 mii locuitori. Era considerat între cele mai industriale oraşe ale ţării, precum şi unul dintre marile antrepozite. începând de pela 1890 însă, o adevărată amorţeală cuprinde Botoşaniul. Rând pe rând, de atunci încoace, au dispărut fabrici, case comerciale însemnate, iar numărul locuitorilor a început să descrească. întrucât priveşte comerţul, acesta a dat înapoi. Nu mai e o piaţă internaţională, cum era mai demult pentru unele produse. „Comerţul de cereale, ouă, vite, manufac­tură, odată în floare în regiunea noastră, a ajuns aproape neînsemnat. Firme mari cu reputaţie mondială s'au desfăcut. Nu se mai fac transacţiuni de mii de vagoane de cereale, nu se mai aduc vagoane de coloniale şi manufactură, nu se mai trimit cârduri de vitef, spune un raport al Camerii de Comerţ din Botoşani105). întreg comerţul a amorţit. Prăvăliile seamănă tot mai mult a dughene în faţa cărora somnolent negustorul aşteaptă clienţii sau îi trage de pe uliţă, ca în măruntele târguri orientale. în privinţa industriei, cele mai însemnate întreprinderi s'aq ruinat. O moară cu renume european, întreaga industrie metalurgică, cea de stearină şi lumânări, industria conser­velor de carne şi peşte, industria jucăriilor, a butoaelor, a umbrelelor, a împletiturilor de pae şi răchită, a oţetului, etc, au dispărut cu totul sau aproape cu totul. Altele noi nu s'au mai creat. Astăzi Botoşaniul nu mai e un oraş industrial. în multe locuri se văd doar zidurile şi coşurile dărăpănate ale vechilor fabrici sau ateliere. Şi aspectul arată decăderea. Străzile stricate, case odinioară frumoase astăzi pustii, faptul că aproape nu se mai clădeşte, circulaţia foarte redusă, arată cum Botoşaniul evoluiază cu paşi repezi spre o existenţă rurală. Un mult mai bun indiciu însă, e descreşterea numerică a populaţiei. în timp ce mai toate oraşele ţării şi-au sporit numărul locuitorilor, — unele chiar în proporţii mari — "*) Starea economică şi raportul asupra activităţii Camerll de comerţ,» 1928 p. 16. 514 Botoşaniul a dat înapoi, dela peste 40 de mii, cât avea în 1880, până la 32.000, cât are astăzi. Dacă ar fi avut o evoluţie normală, crescând adică în aceaşi proporţie în care începuse (cu 14 mii de locuitori în vreo 30 de ani, dela 1831 până la 1859, cu 13 mii în 20 de ani, de atunci până la 1880), ar trebui să aibă astăzi vreo 10.000 locuitori. Iată cum se explică faptul că unele oraşe, odinioară mai mici decât Botoşaniul, — precum: Galaţi, Ploeşti, Brăila, Craiova, Constanţa, Buzău, etc. — au întrecut astăzi cu mult populaţia Botoşaniului. Galaţii de exemplu, care în anul unirei avea o populaţie mai mică decât a Botoşanilor, şi-a cvadruplat numărul locuitorilor numai în 70 de ani, trecând astăzi de 100 de mii. Ploeştiul şi-a triplat populaţia în acelaş interval de timp: la fel Brăila, Craiova, Buzăul, etc. Botoşaniul e singurul oraş din vechiul regat care a dat înapoi ca număt de locuitori. Care să fie cauzele acestei decăderi? Cum aproape toate simptomele de mai sus s'au arătat cam din preajma anilor 1885—1890, cauzele decăderii trebuesc căutate în evenimente petrecute cam de pe atunci încoace. Fig. 24 — Căile de comunicaţie ale Botoşanilor: la stingă V-.9-. — odinioară (şoselele), la dreapta — astăzi (căile ferate). — în prezent Botoşaniul nu mai e la o răscruce de drumuri, ca odinioară. Una dintre cele mai însemnate pricini de decădere constă în schimbarea traseului arterelor de circulaţie economică, odată cu construirea căilor ferate. Atâta vreme cât şoselele sau chiar numai şleahurile erau singurele căi de comunicaţie şi transport, Botoşa­niul se afla situat în centrul unui adevărat painjeniş de artere de circulaţie (v. fig. 24). Toate concurau în acest oraş, ajutându-i să-şi îndeplinească cu uşurinţă funcţiunile de impor­tant centru urban. Aceasta nu era o simplă întâmplare, căci între cauzele care au creiat oraşul, stă şi răscrucea de drumuri. 515 De îndată însă ce s'a trecut la transporturile feroviare, care activează ritmul circu­laţiei, apropiind în timp punctele de aprovizionare şi debuşeele, cu totul alta a devenit situaţia Botoşanilor. Nu numai că nu mai e la o răscruce feroviară atât de importantă ca aceea a şoselelor de până atunci, dar rămâne departe chiar de orice cale ferată principală. O linie la Vestul judeţului, îi răpeşte produsele depe Valea Şiretului îndreptându-le spre oraşele din lungul acelei linii (Paşcani, Roman, Cernăuţi,...), altă linie pe Valea Jijiei îi răpeşte produsele din estul judeţului, trecându-le prin filtrul economic al Dorohoiului şi laşului, înainte de-a putea ajunge la Botoşani. Intre acestea, la mijloc, oraşul a rămas la capătul unei linii secundare, li mai rămâne doar o foarte îngustă arie de aprovizionare şi redistribuire a produselor, o arie cu rază de 10—15 Km. de jur împrejur. Din acest punct de vedere, apariţia căilor ferate a fost fatală pentru Botoşani, fiind asemenea cu tăierea rădăcinilor prin care curgea seva economică a oraşului. Cu alte cuvinte, când ar fi trebuit ca Botoşaniul să-şi mărească hinterlandul, datorită scurtării distanţelor ca timp prin mijloace mai rapide de transport, el e lovit tocmai de acest nou sistem de comunicaţie. Nu căile ferate prin ele înşile sunt dafavorabile oraşului Botoşani, ci construirea lor fără noimă, nesocotindu-se realităţile economice locale. De altfel, mai toate căile ferate din Nordul Moldovei, sunt la fel de nechibzuit trase, neslujind câtuşi de puţin la valo­rificarea produselor acelui colţ de ţară. Moşii întinse în regiunea celui mai bun ciornozim al ţării şi celui mai bun grâu din lume, stau pârloage pentru oi, din cauza lipsei căilor de transport, care fac nerentabilă agricultura. Urmările acestei izolări în reţeaua căilor ferate s'au făcut imediat simţite în comerţ şi industrie. Iată ce ne spune un judicios raport al Camerei de Comerţ din Botoşani la 1905: „Este cunoscut că oraşul Botoşani, din vechime încă, a fost cel mai renumit centru comercial şi agricol al Ţării de Sus. De aci se aprovizionau cu diferite mărfuri în afară de târgurile şi târguşoarele din apropiere şi cele mai multe oraşe din restul Moldovei; iar în ultimele două decenii, de când industria morăritului a luat o desvoltare mai mare, acest oraş a devenit şi mai renumit prin specia­litatea făinurilor ce fabrică morile de aici, astfel că în ceea ce priveşte industria morări­tului, Botoşanii este pentru România ceea ce este Buda-Pesta pentru Ungaria. Oraşul Botoşani, care era şi servia drept antrepozit al comerciului Moldovei cu ţările Occiden­tale — aici erau depozite însemnate de manufactură, cizmărie, tutunuri, brânzeturi, lână, conserve de carne, cereale etc, — oraşul care făcea cel mai mare comerciu de vite, astăzi a ajuns un oraş de mâna treia, de nu va ajunge şi mai rău dacă va mai dăinui această stare de lucruri. Netăgăduit că cea dintâi şi mai însemnată cauză a acestei decăderi este că oraşul Botoşani a fost lăsat la o parte de reţeaua principală a căilor ferate" 106). Aceasta este adevărata cauză a decăderii Botoşanilor şi nu aceea despre care s'a pomenit107) şi anume că prosperitatea oraşului fusese legată de aproprierea graniţelor Austriei şi Rusiei "şi numai desfiinţarea lor la 1918 ar fi cauzat regresul economic al Botoşaniului. Acele graniţe apropiate n'au contribuit la ridicarea Botoşaniului, ci la ridicarea altor centre ca: Burdujeni, Mihăileni, Ştefăneşti etc... Dovada e că, deşi acele graniţe s'au menţinut până la 1918, decadenţa Botoşaniului începe cu mult mai înainte, adică de pe la'1885—90, de pe când s'au construit liniile ferate. încă pe la 1905 se vorbia despre degenerarea comerţului Botoşănean. Iată constatările Camerei de Comerţ şi Industrie din Botoşani, din anul acela: „...dintr'un oraş cu mare trafic de mărfuri, ce se aduceau fie din Austria, fie dela Galaţi pentru toată Moldova de Sus; dintr'un punct însemnat de tranzit în spre Austria şi în spre oraşele Moldovei până la Galaţi; dintr'un oraş, ce figura cu comersanţii săi în Anuarele comerciale din străinătate ca oraş important, ca mare centru comercial şi cu firme renumite în special pentru importul de manufactură — la 1880 Botoşanii încă număra vreo 20 de angrosişti de manufactură — şi pentru expor- !«) Dare de seamă asupra stărel economice a jud. Botoşani, Dorohol, Suceava, 1906, p. 272 şl urm. ln) N. lorga : Un oraş românesc : Botoşanii (in voi. „Botoşanii In 1932", p. 11). 516 tul de lână, cereale, vite şi alte produse brute; dintr'un oraş cu aşa situaţiune comercială însemnată a ajuns azi oraş de mâna a doua" I08). O a doua cauză a decăderii Botoşaniului stă în fărâmiţarea marei proprietăţi boere-reşti. Toate produsele agricole ale Moldovei de Nord erau adunate în Botoşani şi acolo transformate sau redistribuite în diferite părţi ale ţării sau Europei. Nu trebue să uităm ca în cea mai mare parte Botoşaniul era centrul unei importante regiuni agricole şi că industria lui prelucra produsele agricole sau lucra pentru agricultură (unelte, repa­raţii etc....) De asemenea nu trebue să uităm că marii proprietari agricoli din judeţele înconjurătoare îşi aveau reşedinţa în Botoşani. Pulverizarea marilor latifundii şi economia ţărănească care i-a luat locul, cu risipirea produselor pe pieţele mărunte lăturalnice, a făcut ca produsele naturale ale ţinutului să se dirijeze altfel, pe alte căi, ocolind Botoşa­niul izolat de marile linii ferate. A treia cauză a decăderii oraşului se datoreşte distrugerii comerţului de vite, care forma bogăţia de căpetenie a ţinutului. Acest comerţ capătă o puternică lovitură dela convenţiile comerciale „nechibzuite poate, oricum nenorocite" încheiate de statul român cu străinătatea, care distrug în bună parte acest comerţ109). Altă lovitură puternică a primit creşterea vitelor odată cu "desfiinţarea velniţelor, pe lângă care se creşteau şi îngrăşau vitele albe pentru export (Dumbrăveni etc...). Mai sunt şi alte cauze de ordin mai mărunt, ca înmulţirea excesivă a evreilor, cen­tralismul exagerat al statului etc..., după cum există şi cauze derivate precum : decăderea industriei, care pe de o parte nu mai are ce prelucra, pe de alta dă produse mult mai scumpe — datorite lipsei căilor de transport — putând fi uşor concurate chiar de produse inferioare dar ieftine; strămutarea sediului de afaceri al marilor case comerciale, pe care le incomoda lipsa căilor ferate etc... In concluzie, observăm că transformarea sistemului de transport şi a traseului căilor 'de comunicaţie, introduce profunde schimbări în vieaţa economică şi socială a aşezărilor omeneşti urbane. Aşa dar, valoarea factorilor fizici, care au contribuit la naşterea organismului urban, nu are un caracter absolut şi permanent, fiind depăşită de puterea pe care o imprimă anumite întocmiri omeneşti. Dovedindu-se printr'aceasta încă odată că aşezările urbane sunt punctele de concentrare a sforţărilor omeneşti de eman­cipare de sub dominaţia mediului. Totuşi, întocmirile omeneşti sunt şi rămân vremelnice, pe când elementele mediului străbat mai departe în timp, răbdătoare, până când circumstanţe favorabile le vor scoate iarăşi la iveală. Şi dacă am trece dincolo de această concluzie generală, se poate observa că dacă nu moartea acestui mare centru economic atrage luarea aminte, ceea ce trebue să intereseze întreaga ţară, sunt cel puţin următoarele considerente: a) Traseul nechibzuit al căilor ferate din N. Moldovei a distrus vechile centre comerciale şi industriale, fără a putea promova altele noi, făcând astfel ca întreaga pro­vincie să lâncezească} b) Produse care făceau odinioară fala ţării (cerealele, făina de Botoşani etc.) departe dincolo de hotare, rămân acum pe loc, nepuse în valoare şi unele din ele nu se mai pot produce nicăeri aiurea în restul ţării; produse româneşti fiind astfel înlocuite uşor pe pieţele străine. Punerea în valoare a bogăţiilor agricole din acest ţinut, nu se va face aşa dar decât prin reactivarea circulaţiei din partea locului şi îndrumarea ei spre centrul natural al regiunei: Botoşaniul. Pentru îndreptarea acestei stări de lucruri, s'au propus mai multe remedii. între altele a fost: a) prelungirea căii ferate dela Botoşani până la Hârlău şi Todireni-Bălţi, «*) Camera de corner} şt industrie: Dare de seamă asupra stării economice a jud. Botoşani, Dorohol, Suceava în 1906, p. 229. '«) N. lor ga: Un oraş românesc- pg. 15. 517 înodând astfel actualul capăt de linie, cu alte puncte ale traseului feroviar. După con­struirea liniei transversale Carpaţilor (llva-Dorna), creiată de curând cu scopul de-a lega între ele prin strânse relatiuni economice, provinciile nordice ale ţării, s'a propus oirentarea prin Botoşani şi Câmpia Moldavă, a acestei principale artere de circulaţie, punând astfel în contact regiuni care au o absolută nevoie de schimb reciproc (regiuni muntoase de produse agricole, câmpia de lemne), b) Sa mai propus captarea Şiretului la Bucecea şi îndrumarea apelor lui spre răsărit spre Sitna, utilizând o trecătoare naturală pe unde cele două râuri s'au apropiat până la o distanţă de câteva sute de metrii. Apele Şiretului ar trece astfel prin Botoşani. Ţinând seamă că afluenţii Sitnei prin albiile cărora s'ar trage apele Şiretului, au un nivel cu vre-o 70 m. mai jos, rezultă un mare avantaj; producerea unei căderi, care-ar furniza o enormă cantitate de energie electrică întregei Moldove de Nord. Se înţelege că aceasta ar ajuta desvoltarea unei prospere industrii. VICTOR TUFESCU VĂLENII DE LÂNGĂ PRUT La 20 km depărtare de gara Vulcăneşti şi Ia 30 km de Cahul, pe malul Prutului, este aşezat străvechiul sat moldovenesc Vălenii, cu 700 case şi 3.000 suflete. Sub deal, pe o făşie îngustă de pământ, cruţată de apele Prutului, casele acoperite cu stuf, de departe par înghesuite una lângă alta, fără curţi şi grădini despărţitoare de gospodării. Regiunea este deluroasă, presărată cu movile ridicate din timpurile tătăreşti şi stră­bătute de râpi, mlaştini şi iazuri create de revărsările Prutului. Satul este pomenit prin hrisoave încă dela începutul sec. XVII şi a fost la început un adăpost pentru pescarii dela Prut, a căror familii înmulţind-se cu timpul, au ajuns ca astăzi să formeze un sat cu câteva mii de suflete, toţi moldoveni, inclusiv negustorii din sat. Pământul este insuficient şi puţin roditor, stratul fertil fiind spălat de ape în urma despăduririlor sălbatice şi terenul accidentat fiind greu de cultivat. De aceea pământul serveşte mai mult pentru păşuni, locuitorii fiind crescători de oi şi cai de tracţiune, iar în văile, care şi-au păstrat fertilitatea, se cultivă păioasele şi leguminoasele. Deşi sat de pescari odinioară, astăzi pescuitul nu mai poate forma un izvor de câştig, fiind conce­sionat. Intr'o oarecare măsură, pescuitul, după sistemul actual, aduce daune agricultorilor din Văleni, întrucât concesionarul, cu scopul de a capta mai mult peşte, produce inundaţii artificiale la timp nepotrivit în balta arată şi semănată de mulţi ţărani. Locuitorii, în trecut, ocupându-se mai mult cu pescuitul, care era rentabil, peştele prins fiind vândut la Reni şi Galaţi, nu se interesau de agricultură. Populaţia pare sărăcită, insuficient îmbrăcată şi alimentată, lipsită de rezerve de porumb, pe care trebue să şi-1 procure din Reni. Din lipsa de îmbrăcăminte mai bună a slăbit şi frecventarea bisericii în timpul sărbătorilor. A apărut baptismul, satul având 30 familii, care fac parte din această sectă. Vitele suferă din cauza lipsei de nutreţ. Depresiunea sufletească a locuitorilor din Văleni se datoreşte nu numai secetei care, bântuind dela Paşti, le-a distrus odată cu recolta şi speranţele în zile mai bune, ci şi nă-praznicului incendiu, care, în Mai a. c, a mistuit toată partea centrală a satului —186 de gospodării, împreună cu şcoala, localul postului de jandarmi şi altele. Acest incendiu este cu atât mai simţitor că nu este primul de care suferă satul. In anul 1930 a ars toată Ştirbii: Vălenii de lângă Prut. Clişee: Aurel Bauh Fig. 1. —Vedere a unei margini a satului. Fig. 2.— O gospodărie distrusă de incendiu. SOCIOLOGIE ROMÂNEASCA, III, 10-12 Ştirbu: Vălenii de lângă Prut. Clişee: Aurel Bauh W«M* *k*m&dA« Fig. 3.— Turmă la păscut, în împrejurimile Vălenilor. Fig. 4. — Femeie din Văleni, partea de Nord care s'a refăcut mai târziu, în mod primitiv, cu mijloacele restrânse de care dispuneau locuitorii. Astăzi centrul satului are înfăţişare de ruină, iar locuitorii se adăpostesc In nişte cocioabe de pământ, acoperite de stuf şi lipite de zidurile rămase din casele arse. Terenul mlăştinos contribue la desvoltarea malariei. Vatra satului este aşezată la loc nepotrivit pe o făşie îngustă dintre deal şi Prut, ceeace face ca satul să fie întins în lungime şi greu de administrat şi întreţinut. In balta Prutului s'ar putea face construcţii numai în cazul când ar fi asanată ceeace ar cere investiţii însemnate. Terenul accidentat şi deplasabil, râpile şi lipsa de apă împie­dică extinderea satului în lăţime, spre dealuri. In căutarea apei pe aceste dealuri s'au făcut sondagii de către Stat şi judeţ încă înainte de războiu dar nu s'a ajuns la rezultate bune. Astăzi săteanul cu stare Ion Ştirbăţ încearcă pe cont propriu săparea unei fântâni pe proprietatea lui, situată în regiunea deluroasă; a ajuns la 55 m adâncime, dar n'a dat încă de apă. Tocmai lipsa de apă în stepă este unul din motivele pentru care satele stau înşirate unul lângă altul dealungul Prutului la o distanţă de abia câţiva km., iar în interior sunt rare; astfel dela Vulcăneşti până Ia Văleni, pe o distanţă de 26 km nu se întâlneşte niciun sat. Pe dealurile descoperite, monotone la vedere, solul spălat de torenţi şi sărac în ve­getaţie nu este bun pentru agricultură şi este lăsat toloacă, adică se întrebuinţează pentru păşunatul oilor. Sărăcia solului face ca, în această regiune, să fie încă terenuri libere, administrate de comuni, deoarece nu caută nimeni să Ie stăpânească. Această stare de lucruri a fost luată în consideraţie la aplicarea reformei agrare şi de aceea o parte din Văleneni au fost împroprietăriţi în locuri mai îndepărtate dar cu pământ mai fertil, 30 de familii au primit loturi la Qăvănoasa la 40 km depărtare de Văleni, alţii la 52 km dincolo de Vulcăneşti. Paralel cu Prutul, moşia satului Văleni este ingustă, în schimb se întinde mult în interior, ajungând până la hotarul Vulcăneştilor. Loturile sunt lungi şi înguste ca nişte cureluşe, pornind din deal spre vale. Vatra satului, din cauza condiţiunilor neprielnice, nu poate fi nici lungită în baltă nici ridicată în deal. Reclădirea completă a satului pe locul vechiu, deşi este posibilă, are desavantajul că iar va forma o îngrămădire de case în spaţiu limitat şi nu va prezenta siguranţă în cazul unui nou incendiu. De aceea ar fi mai raţional să se impună familiilor care au fost împro­prietărite în alte părţi, să-şi clădească acolo casele, descongestionând astfel vatra actuală a satului şi în acelaşi timp să se interzică construcţii de garduri, coteţe şi acoperişuri de stuf în Văleni. In planul de reclădire al satului, ar trebui să se prevadă o stradă largă spre Prut, perpendiculară pe uliţa principală a satului şi deschizându-se în faţa bisericii într'o pia­ţetă în jurul căreia să fie concentrate clădirile instituţiilor publice din Văleni, ca: primărie, şcoala, căminul cultural, banca populară, postul de jandarmi, dispensarul medical şi baia comunală. Realizarea acestui plan ar prezenta următoarele avantaje: 1. Uşuruarea admini­straţiei satului şi a comunicaţiei, mai ales în anotimpul ploios; 2. Asigurarea pazei insti­tuţiilor satului; 3. înlesnirea accesului spre Prut. In ultimul incendiu, pompierii sosiţi la timp din Galaţi, Cahul şi Reni n'au putut să dea concurs efectiv de stingere din cauză că uliţele, înguste şi întortochiate ale Vălenilor, au împiedicat alimentarea cu apă din Prut. Plantarea de pomi spre uliţa mare şi cea spre Prut ale satului şi formarea unui parc co­munal în jurul bisericii, ar contribui mult la înfrumuseţarea şi înviorarea satului sărac în vegetaţie. Moşia satului Văleni este împărţită în 216 loturi a 14-25 ha fiecare, rolurile fis­cale stabilindu-se tot după loturi, iar plata repartizându-se între moştenitorii lotului; aceste proprietăţi fiind indivizibile între membrii familiei, sunt stăpânite şi astăzi în devălmăşie. 519 Unii din actualii moştenitori fiind în a treia generaţie, partea fiecăruia este mai mică de 1 ha. Vânzările individuale ale dreptului de proprietate nu se pot face decât cu con­simţământul scris şi autentificat al tuturor moştenitorilor lotului. Cultura lotului se face în modul următor: lotul este împărţit în atâtea parcele câţi moştenitori sunt şi în fiecare primăvară aceste parcele de cultivat, fitoace, sunt trase la sorţi în asistenţa primarului comunei. Din cauza acestui sistem cultura pământului lasă mult de dorit; nu se fac îmbunătăţiri funciare, nici culturi raţionale, deoarece culti­vatorul neştiind ce parcelă va avea de cultivat în anul viitor, lucrează superficial. Nu se fac desmiriştiri, arături de toamnă şi adânci, îngunoieri, nu se plivesc buruienile şi nu se fac ameliorări de teren. Dacă s'ar construi un dig pe malul stâng al Prutului, ar putea fi redată culturii balta care numai în raza comunei Văleni are o suprafaţă de peste 1.000 ha. Digul ar putea fi ridicat cu ajutorul muncii obşteşti a premilitarilor din Văleni şi comunele învecinate. Această baltă împreună cu toate iazurile din Sudul Basarabiei, în suprafaţă de câteva sute de mii de ha, aparţine la 38 comune de coloniştişi este adminis­trată de o Eforie, cu sediul la Bolgrad. Veniturile realizate din exploatarea acestor iazuri şi bălţi, ca la 20 miloane lei anual, servesc la întreţinerea instituţiunilor şcolare supraprimare (liceul teoretic, şcoala profe­sională, internate etc.) din Bolgrad, precum şi pentru diferite nevoi culturale ale celor 38 comune. Deoarece exploatarea bălţilor se face prin concesionare şi modul de a se com­porta al concesionarului aduce prejudicii ţăranilor din Văleni, aceştia ar prefera să fie împroprietăriţi în baltă, care în prealabil să fie expropriată de Stat. Prin tradiţie fiecare ţăran din Văleni avea dreptul să pescuiască în Prut şi baltă pentru nevoile lui. Fiecare ţăran folosea 2 coteţe şi două perechi ventiri (vărşi) pentru prins peşte. Astăzi pentru acest drept ţăranul plăteşte 35 lei pe an pentru pescuitul cu ciorpag (chipiciag) şi 300 lei cu năvodul (vălog). Tot astfel gratuitatea folosirii stufului pentru nevoile proprii a fost înlocuită cu o taxă de lei 700 anual de „tarpant. „Tarpanf se chiamă unealta de tăiat stuful; un tarpan anual se consideră atâta stuf cât poate să taie în timpul anului ţăranul singur fără ajutorul familiei şi fără dreptul de a avea înlocuitor la tăiere, în cazul când se îmbol­năveşte sau este ocupat cu altceva. Ferma statului „Brateşi procedează şi Ia tăierea stufului în dijmă; jumătate din stuful tăiat, ţăranul este obligat să-1 transporte în curtea fermei. Pentru a evita neînţelegerile între ţărani şi concesionar, s'ar putea organiza, cu concursul financiar al Institutului Naţional al Cooperaţiei, o cooperativă de pescari, care având şi o reducere de 10°/0 din arendă conform legii, ar concesiona dela Eforia din Bolgrad bălţile şi islazurile. Avantagiile cooperativei ar fi următoarele: 1. Ar da ocupaţie ţăranilor lipsiţi de pământ sau cu loturi insuficiente, cu atât mai mult că Ia origine Vălenenii au fost pescari; ■ 2. S'ar evita neînţelegerile şi procesele dintre ţărani şi concesionari, care astăzi dau mult de lucru instituţiilor şi autorităţilor din sat şi regiune. Moşia satului Văleni, în suprafaţă de circa 3.500 ha, din care 300 inapte pentru cultură, produce o recoltă anuală normală de 750 vagoane cereale. Terenurile arabile din baltă produc 200 vagoane, în cazul când nu sunt inundaţii. Treeratul se face cu piatră trasă de cai. Recolta anului curent a fost complet compromisa; ţăranii nu şi-au întors nici sămânţa; seceta durând din luna Aprilie, porumbul n'a legat. Nu există nici nutreţ pentru vite, care sunt vândute cu preţuri derizorii, în special caii, la târgurile din Galaţi, Reni şi Cahul. Prefectura judeţului a întreprins de pe acum ajutorarea cu porumb a populaţiei, Crucea Roşie a promis patru vagoane de porumb. Ţăranii susţin că până Ia războiu recolta era mai bună; în timpul războiului 520 făcându-se despăduriri atât pentru procurarea materialului lemnos cât şi pentru cons­trucţia unei linii ferate înguste strategice spre Prut, terenurile s'au degradat, compromi­ţând recoltele. Astfel, din 10 ani numai 2—3 au recoltă bună. Terenurile mai puţin productive şi accidentate de pe dealuri sunt utilizate pentru păşunatul oilor. Păsările de curte destul de numeroase sunt cumpărate de negustorii dela Galaţi. Lângă Văleni sunt cariere de piatră ce nu pot fi însă valorificate, piatra fiind de calitate inferioară: rară şi nisipoasă. Prin baltă, se cultivă inul şi cânepa, care se prelucrează pe loc de sătence pentru nevoile familiei. O parte din braţele de muncă disponibile sunt folosite de ferma Statului „Brateş" şi de ţăranii mai înstăriţi. Plata zilnică este de 15—25 Iei cu hrana lucrătorului; femeile sunt plătite cu 10 — 15 lei. Din cauza paludismului, potenţialul de muncă este scăzut. Sătenii sunt lipsiţi de noţiuni elementare de igienă. Bolile sociale sunt în creştere şi mortalitatea este ridicată. Debilitatea populaţiei se explică şi prin căsătorii premature. Vieaţa sexuală începe la fete la 13 ani şi băieţi la 14; trăesc în concubinaj până la împlinirea vârstei legale, când se căsătoresc. Sunt cazuri când la 16 ani, îndeplinind formele legale, femeile sunt mame cu doi copii debili sau morţi; 75 la sută din locuitori se căsătoresc până la vârsta de 20 ani. Există cazuri când din consideraţiuni materiale, tinerii de 15 ani iau în căsătorie văduve de 25 ani şi mai în etate. Alimentaţia este insuficientă şi neregulată. în timpul verii se mănâncă zarzăre şi chiseliţă din fructe, iar iarna o mămăligă cu fiertură. Nu cunosc modul de alimentare mai raţional. Apa din Văleni nu este bună de băut. Iarna iau apă din Prut, iar vara din fântâni din cauza scăldatului. Lipsiţi de iniţiativă, exploataţi de negustori, arendaşi şi neglijaţi de autorităţi, suportă în tăcere dificultăţile traiului. Privesc cu indiferenţă viitorul şi nu se interesează de ceeace se petrece în ţară. La 6 posturi de învăţători, populaţia şcolară este de 700 copii pentru curs primar şi 200 pentru grădini de copii. Singura clădire de şcoală a ars complet în ultimul incediu. Cu toate că frecvenţa şcolară este de circa 40°/0, analfabetismul în sat este de 80°/„. Populaţia exploatată de cămătari, contractează cu uşurinţă împrumuturi, fără ca să se gândească Ia consecinţele lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu