Anonim 2015. Vindecarea nu vine pentru cei ce nu cred si nu vor sa se vindece

«Vindecarea nu vine pentru cei ce nu cred si nu vor sa se vindece, cei ce abandonează si se abandonează. Viaţa, se spune, e o continuă luptă, nu doar pentru supravieţuire, ci pentru vieţuire. În lupta asta, orice sacrificiu, de sine, e binevenit, orice luptă poate şi trebuie „luptată” ca să ajunga să fie învingătoare. Nu cei ce depun armele vor câştiga, ci cei ce se înarmează mereu și mereu, răbdători și convinşi de câştig. La urma urmei, cea mai frumoasă zi e cea pe care o traiesti, cea mai bună mâncare e cea pe care o mănânci si, de ce nu, cea mai răsunătoare victorie e cea pentru care lupţi. Cinstit, temeinic. Intre crez si victorie nu exista virgula. Doar continuitate. Si nu poate exista viitor fără trecut. Nu poţi construi sau aspira la un viitor fără aţi cunoaşte si fructifica trecutul. Fără de tăgadă, doar tu esti cel ce ţi-l cunoşti mai bine, il simţi, te înfăşoară, te apară si te ajuta să mergi înainte, spre ceva. Acel crez ca, de (încă) exişti e pentru ca atunci, cândva, în trecut, cineva a crezut ca va exista un viitor, mai bun si a luptat voit şi încrezător ca sigur va exista. Nu s-a temut, nu s-a îndoit. Ar fi ca si cum ai pleca la lupta fără nici o bază, fără nici un temei. Atunci spre ce aspiri? Viitorul ar trebui sa fie sinonim cu perfecţiunea. E drept, ea nu exista, dar aspiri spre ea. Îndreptând greşelile, ezitările sau naivităţile trecutului.
Prezentul e doar stadiul intermediar intre trecut si viitor. E doar un câmp actual de unde porneşti spre ceva, viitor, bazându-te pe altceva trecut. Hm, o alta treime! Ciudat cum, oricum am da-o şi-am suci-o, tot la treimi ajungem. Și-atunci de ce nu ne-am face sfânta cruce? De ce ne-am îndoi de victorie dacă trăim într-o perpetua treime? De ce intre trecut, prezent si viitor nu mai încape altceva? De ce nu înţelegem ca ele exista si se întrepătrund si depind unele de celelalte fără de tăgadă? …Fără de tăgadă…cum ar defini DEX-ul expresia asta, ori si asta o avea origini total străine?! Nu de sfânta cruce, prezenta pe străvechile stindarde de luptă ale acestui neam ar trebui sa ne fie teama, ci de stelele impuse si căzătoare. Vise straine si trecătoare. Nu-i habotnicie, ci reazem. Nu-i vis, deșert, ci speranţă. Idioţenia asta de lege nu trebuie revizuită, ci eliminată. Total şi pentru totdeauna, ca cei ce au impus-o să înţeleagă că exista o limită peste care nu pot şi nu trebuie să treacă. Punct.»