„Fundația Doina Cornea nu este nici fabrică de cuie, nici instituție bugetară”

 Leontin Horațiu Iuhas: „Fundația Doina Cornea nu este nici fabrică de cuie, nici instituție bugetară”
Posted on septembrie 14, 2026

Un editorial de larg interes semnat de Leontin Horațiu Iuhas
în Buletinul „De la opoziție spre democrație”, Nr. 22/septembrie 2026

Am ținut să fac această precizare (din titlul articolului) nu pentru majoritatea cititorilor acestui buletin ci pentru domnul Ministru al Culturii, Demeter András István. Poate, pe viitor, va înțelege ce sunt organizațiile neguvernamentale, cum funcționează ele şi cum, spre deosebire de instituțiile bugetare, economisesc la maxim banii pe care îi gestionează pentru a-şi maximiza şi performanța.
Fundația Doina Cornea a solicitat Guvernului României recunoaşterea statutului de utilitate publică, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații şi fundații.
În răspunsul primit (înregistrat la Cabinet Ministru cu nr. 3465/26.08.2026) se precizează: 
“În urma analizării documentației depuse de Fundația Doina Cornea (un biblioraft ce cuprindea cererea propriu-zisă, copii ale bilanțurilor anuale, liste de proiecte realizate, parteneriate cu diverse instituții sau organizatii, recomandari, etc. – n.n.), realizată de structurile de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, s-a constatat că activitatea culturală, memorială şi educațională desfăşurată de Fundație este relevantă şi corespunde scopului statutar. Din documentele prezentate rezultă desfăşurarea unei activități constante şi neîntrerupte, prin proiecte culturale şi memoriale dedicate personalității Doinei Cornea şi contextului istoric al rezistenței anticomuniste, precum şi existența unor proiecte de cercetare, activități editoriale şi educaționale, proiecte de digitalizare şi parteneriate cu instituții publice şi alte organizații din țară şi din străinătate.”
Cu toate acestea, cererea de acordare a statutului de utilitate publică a fost respinsă din două motive, unul minor de natură birocratică, pentru care, conform normelor trebuia să se ceară documente suplimentare şi altul, principal, de neînțeles pentru cineva care a citit legea dar este capabil să şi înțeleagă cum funcționează un ONG.
Acest al doilea motiv mă pune însă în fața unei întrebări care depăşeşte cazul particular al Fundației Doina Cornea.
Ministerul constată că Fundația are un singur contract individual de muncă şi apreciază că, “raportat la amploarea şi diversitatea activităților statutare şi a celor prezentate în raportul de activitate, existența unui singur angajat nu demonstrează asigurarea resurselor umane necesare desfăşurării activităților şi realizării scopului Fundației”. Cred totuşi că cei cinci ani de activitate a Fundației, fără multe salarii acordate dar cu o evoluție în creştere atât a activităților desfăşurate cât şi a patrimoniului acesteia dovedeşte din plin existența şi capacitatea de atragere a resursei umane necesare.

Se poate observa însă că OG nr. 26/2000 nu stabileşte un număr minim de salariați pe care trebuie să-i aibă o asociație sau o fundație pentru a putea fi recunoscută ca fiind de utilitate publică. Legea cere ca organizația să dispună de patrimoniu, logistică, membri şi personal angajat corespunzător îndeplinirii scopului său.
De aici apare întrebarea pe care consider legitim să o pun: capacitatea unei organizații neguvernamentale de a-şi îndeplini scopul trebuie măsurată prin numărul persoanelor pe care le remunerează sau prin activitatea şi rezultatele pe care aceasta le poate demonstra?
Pe de altă parte o verificare a informațiilor publice privind organizațiile deja recunoscute ca fiind de utilitate publică arată că statutul a fost menținut inclusiv în cazul unor organizații care, potrivit datelor financiare publice, au funcționat cu un singur salariat sau chiar fără salariați. Există inclusiv un caz în care o fundație recunoscută de Guvern ca fiind de utilitate publică în anul 2025 figurează în cele mai recente informații financiare publice disponibile cu un număr mediu de zero angajați. Bineînțeles că nu voi da numele acelei fundații si am certitudinea  că activitatea ei, cu zero angajați, depaseste pe cea a multora din ONG-urile cu unul sau mai multi salariați.
Sectorul neguvernamental, spre deosebire de cel bugetar şi parțial de cel privat, funcționează, prin însăşi natura lui, şi prin contribuția neremunerată a oamenilor care cred într-o cauză.
O parte importantă a muncii care a făcut posibilă realizarea proiectelor Fundației Doina Cornea nu a fost şi nu este remunerată. 
Singura activitate, deosebit de importantă, care a fost constant remunerată (la început prin contract cu o firmă de specialitate, apoi prin contract de muncă) a fost cea financiar-contabilă. Utilitatea desfăşurării în cele mai bune condiții a acestei activități s-a dovedit la sfârşitul anului trecut când, în urma unui control al tuturor actelor şi documentelor Fundației care a durat peste trei luni, nu a fost găsită nici cea mai mică neregulă şi, mai mult, am fost şi felicitați (verbal) de modul în care am păstrat legalitatea în toate domeniile financiar-contabile dar şi contractuale.
Membrii conducerii, colaboratorii, specialiştii şi partenerii Fundației au contribuit la păstrarea memoriei Doinei Cornea, la cercetarea crimelor comunismului, la expoziții, publicații, proiecte educaționale și la recuperarea memoriei victimelor regimului comunist nu pentru că această activitate le-ar fi adus un salariu, ci pentru că au considerat-o necesară.
Nu cred că munca neremunerată valorează mai puțin decât munca remunerată.
Și nici nu cred că utilitatea publică a unei activități crește sau scade în funcție de numărul statelor de plată.
Există chiar un paradox în răspunsul primit. Pe de o parte, Ministerul Culturii constată existența unei activități „constante și neîntrerupte” și relevă amploarea proiectelor realizate. Pe de altă parte, tocmai amploarea acestor activități devine argument pentru concluzia că un singur salariat nu demonstrează existența resurselor umane necesare.

Eu privesc lucrurile puțin diferit: activitățile realizate constituie ele însele dovada existenței oamenilor care le-au făcut posibile.
Consider însă că această experiență merită făcută publică deoarece ridică o întrebare mai largă, importantă pentru întreaga societate civilă:
Ce loc acordă statul român muncii voluntare atunci când evaluează utilitatea publică a unei organizații neguvernamentale?
Doina Cornea însăși ne-a lăsat o lecție despre valoarea gesturilor făcute fără recompensă și despre responsabilitatea pe care omul și-o asumă față de ceilalți fără să aștepte să fie plătit pentru aceasta.
Fundația care îi poartă numele va continua să lucreze în același spirit — cu salariați acolo unde resursele permit acest lucru, dar și cu oameni care aleg să ofere din timpul, competența și energia lor pentru o cauză pe care o consideră de interes public.
Chiar dacă Fundației Doina Cornea nu i s-a recunoscut statutul de utilitate publică, sunt convins că o bună parte din activitățile acesteia sunt de certă utilitate publică.
Pentru cei care doresc să afle de ce am considerat că şi Fundația Doina Cornea, printre multe alte organizații neguvernamentale, are dreptul la un statut de utilitate publică, statut care nu-i oferă niciun avantaj material, las ca anexă, în încheierea acestui articol, raportul de activitate, aşa cum a fost primit de Ministerul Culturii, de la înființare şi până la depunerea cererii de recunoaştere a utilității publice.
Citiți și anexa aici: https://fundatia-doinacornea.ro/de-la-opozitie-spre-democratie/22/fundatia-doina-cornea-nu-este-nici-fabrica-de-cuie-nici-institutie-bugetara
_________________________________
Ca membru fondator al Fundației „Doina Cornea”, mă alătur și eu președintelui Fundației și îi adresez ministrului demis/interimar al culturii o întrebare: MEMORIA (nu) are „utilitatea publică”? Vasile GOGEA