Suveranitatea României în domeniul cyber . Nimic nou sub soare

Se afirmă că în domeniul cybersecurity și informații strategice: «Serviciile românești monitorizează amenințările cibernetice regionale și folosesc schimbul de informații cu state din nordul Europei și țările baltice pentru a preveni atacuri și a proteja infrastructura critică. Aceasta arată că integrarea regională, combinată cu evaluarea atentă a riscurilor, consolidează suveranitatea.»

Dan CULCER : De unde provin resursele tehnologice în acest domeniu, ce țări ni le furnizează, în ce măsură dependența de aceste țări impietează asupra suveranității României?

CH. GPT. Ai ridicat un punct foarte important: suveranitatea digitală depinde nu doar de strategia de securitate cibernetică, ci și de resursele tehnologice externe pe care România le utilizează. Iată o analiză detaliată: 

1. Resurse tehnologice în domeniul cybersecurity și informații strategice România se bazează pe mai multe tipuri de tehnologii pentru securitate cibernetică:
— Hardware: servere, echipamente de rețea, firewall-uri, sisteme de detecție a intruziunilor, echipamente pentru infrastructură critică.
— Software: sisteme de operare securizate, platforme de analiză a datelor, software de protecție împotriva malware-ului, soluții de criptare și management al identității.
— Expertiză și know-how: consultanță tehnică, servicii de threat intelligence, suport pentru infrastructură și training pentru personal specializat. 

2. Țările furnizoare

România achiziționează majoritatea echipamentelor și soluțiilor din state cu industrie IT și cybersecurity dezvoltată:

— Statele Unite: furnizează servere, echipamente de rețea (Cisco, Palo Alto), software de analiză și soluții de securitate. SUA sunt principalii parteneri strategici în schimbul de informații cyber (ex. prin parteneriate NATO).

— Israel: soluții avansate de securitate cibernetică și consultanță strategică; Israelul este renumit pentru threat intelligence și protecția infrastructurilor critice.

— Uniunea Europeană (Germania, Franța, Olanda): echipamente de telecomunicații, software de monitorizare, soluții pentru protecția datelor, infrastructură cloud sigură.

— Țările nordice (Suedia, Finlanda): soluții de securitate pentru infrastructura critică și tehnologii de criptare. 

Dan Culcer : Nimic nou sub soare. Nu putem asigura o autonomie în acest domeniu. Deci politica României nu poate fi politica unui stat suveran. Eforturile realizate înainte de 1989 au fost boicotate după această dată. România a pierdut ceea ce câștigase cu eforturi imense.

3. Impactul dependenței asupra suveranității

Vulnerabilitate la presiuni externe: folosirea tehnologiei produse în alte state poate expune România la condiții impuse de furnizor sau la restricții politice. Exemplu: sancțiunile internaționale pot limita accesul la anumite echipamente sau software critic.

Risc de compromitere: echipamentele externe pot fi vizate de backdoor-uri sau exploatări indirecte de către guverne sau agenții de intelligence, ceea ce poate afecta securitatea națională.

Control limitat asupra infrastructurii: chiar dacă România deține tehnologia, know-how-ul complet și suportul tehnic depind adesea de furnizori externi, ceea ce reduce autonomia decizională. 

4. Măsuri de reducere a dependenței 

Dezvoltarea industriilor locale de cybersecurity: crearea de software, echipamente și centre de date securizate în România sau în parteneriate controlate.

Parteneriate strategice regionale: schimbul de tehnologii și expertiză cu statele baltice, nordice și NATO, care permit acces la know-how fără dependență unilaterală.

Criptare și standardizare proprie: utilizarea sistemelor de criptare și platforme cloud dezvoltate intern sau în parteneriat cu entități europene de încredere.

Pe scurt, suveranitatea României în domeniul cyber depinde de echilibrul între integrarea tehnologiilor externe și dezvoltarea capacităților interne. Folosirea tehnologiei străine aduce avantaje evidente, dar crește vulnerabilitatea și poate limita libertatea decizională.