miercuri, 29 ianuarie 2025

Andrei NICOLAIE. Cea mai importantă colecție de patrimoniu istoric a României este în pericol de distrugere. Cine sunt vinovații?

Sursă https://www.activenews.ro/opinii/Andrei-Dinca-Cine-sunt-vinovatii-principali-de-atacul-sistematic-la-istoria-nationala-si-la-patrimoniul-nostru-national-194830

Andrei Dincă: Cine sunt vinovații principali de atacul sistematic la istoria națională și la patrimoniul nostru național?

De Andrei Nicolae / Opinii / Publicat: Marţi, 28 ianuarie 2025, 09:10 / Actualizat: Marţi, 28 ianuarie 2025, 09:17 / 3 comentarii

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

Cea mai importantă colecție de patrimoniu istoric este în pericol de distrugere. Cine sunt vinovații? Ce ar trebui făcut de urgență?

Furtul coifului si bratarii din Olanda, sunt o tragedie, dar sunt si un semnal de alarma, pentru 600.000 de obiecte, care reprezinta istoria noastra, toate aflate acum in pericol de disparitie.

ATENTIE:

1) Iata cum cele mai importante obiecte de patrimoniu istoric al României (din care fac parte si obiectele furate) sunt batjocorite de peste 20 de ani, si sunt în pericol de a fi distruse oricand, partial sau chiar in totalitate.

2) Iata cine sunt principalii vinovati pentru degradarea si disparitia valorilor noastre inestimabile de patrimoniu.

3) De ce se fac eforturi sistematice pentru a tine generatii intregi de copiii români departe de contactul direct cu istoria noastra nationala?

Locul expozitiei cu Aurul Dacilor, care a fost jefuita in Olanda, ar fi fost la Muzeul National de Istorie a Romaniei, de unde si provin multe dintre exponatele principale, insa, din pacate cel mai important muzeu de istorie al Romaniei se afla intr-o stare dezastruoasa, de foarte multi ani, dar nu din vina conducerii muzeului, ci din vina autoritatilor, care nu gasesc suficienti bani pentru cultura si pentru salvarea patrimoniului, avand mereu alte prioritati.

VA vine sa credeti faptul ca ROMÂNIA este SINGURA TARA DIN EUROPA si probabil din LUME care isi tine INCHIS Muzeul National de Istorie (in proportie de peste 90%), timp ce peste 22 de ani (inca din 2002)?

Va puteti imagina ca peste 90% dintre cele peste 600.000 (sase sute de mii) de artefacte, reprezentand intreaga noastra istorie, adunate de pe intreg cuprinsul tarii in ultimii 200 de ani, sunt tinute de 22 de ani inchise in cutii, in conditii improprii, in praf, umiditate, unele in sali cu mucegai pe pereti, si cu tencuiala cazand de pe tavane, cu tamplarie putreda la usi si ferestre, cu tavanul gaurit?

Va puteti imagina ca mai exista o tara in Europa sau in lume unde autoritatile sa isi bata joc in asemnea hal de patrimoniul inestimabil al tarii, care reprezinta chiar reperele identitatii nationale, lasand sute de mii de obiecte de o valoare imensa si importanta inestimabila sa se degradeze, din nepasare, incompetenta sau reavointa, sau o combinatie intre acestea?

Va puteti imagina ca mai exista vreo tara unde, timp de 22 de ani, generatii intregi de copii si tineri au fost tinuti departe de contractul direct, palpabil, cu obiectele si imaginile fundamentale ale istoriei nationale, aceasta fiind redusa la cateva expozitii de mica amploare, in cele doar 10% din spatii deschise? (Eu am trait asta pe propria piele, mergand in vizita cu fiica mea de 8 ani…).

Va puteti imagina suprinderea si dezamagirea sutelor de mii de turisti straini care au vizitat capitala Romaniei in ultimii 22 de ani, si vrand sa afle mai multe despre istoria tarii noastre, au intrebat Doar atat? Unde este restul?, si li s-a raspuns, invariabil, de catre curatorii (tristi de situatie, si platiti cu salarii de mizerie), ca "Restul obiectelor sunt puse la pastrare, cladirea urmeaza sa fie consolidata si reamenajata”…de 22 de ani tot urmeaza. (Am asistat si personal, recent, la o astfel de discutie, cu un grup de turisti americani la MNIR).

CHIAR SI MAI GRAV: Cladirea Muzeului National de Istorie a României (MNIR), in care se afla cele peste 600.000 de exponate, este in mare pericol, in cazul unui cutremur major. Cladirea, construita acum 125 de ani, este intregral cu structura din caramida, si a fost afectat de cutremurele din 1940 si 1977. In urma unei expertize tehnice efectuate in 2015 de reputatul expert tehnic Paul Ioan, a fost incadrata in Clasa a II-a de risc seismic. Fundatiile sunt din caramida, toti peretii sunt din caramida, fara stalpi de beton, iar umiditatea datorata apropierii de Dambovita, a afectat fundatiile in profunzime. (Nu vorbesc fara acoperire, sunt si eu inginer constructor, cu 20 de ani de experienta in spate, si inteleg situatia).

IN CAZUL UNUI CUTREMUR MAJOR (care poate avea loc oricand, din focarul Vrancea) cladirea MNIR va suferi, cel mai probabil, multiple degradari majore, si posibil si prabusiri partiale a unor zone... Ceea ce va duce inevitabil si la distrugerea unei parti importante din patrimoniul depozitat aici, ceea ce ar reprezenta o pierdere imensa si irecuperabila, infinit peste furtul obiectelor de aur in jaful din Olanda. Dar, oare cui ii pasa? Clar, nu autoritatilor noastre.

CINE SUNT VINOVATII PRINCIPALI DE ATACUL SISTEMATIC LA ISTORIA NATIONALA SI LA PATRIMONIUL NOSTRU NATIONAL?

Vinovat este SISTEMUL CORUPT SI PUTRED care guverneaza Romania de 35 de ani. Vinovata este intreaga clasa politica din ultimii 35 de ani, pentru care cultura si patrimoniul nu au reprezentat niciodata o prioritate, ba chiar o cenusareasa.

Dar, si mai concret: vinovatii principali, nominal, sunt TOTI cei care au ocupat functia de prim-ministru si de ministru al culturii in Romania, din anul 2002 (cand a fost inchis Muzeul) pana azi, inclusiv Marcel Ciolacu si Raluca Turcan. Absolut toti au pus umarul la degradarea Muzeului National de Istorie si a patrimoniului inestimabil gazduit de acesta, prin nepasare, incompetenta, dar si prin reavointa, multi dintre ei. Nu mai vorbesc de ungurii din UDMR care a fost pe la cultura, care au cu totul alte interese, decat promovarea istoriei romanilor si intarirea identitatii romanesti...

DE CE s-a lucrat si se lucreaza de 35 de ani pentru a-i tine departe pe romani de istoria lor? Pentru ca un popor care nu isi mai cunoaste istoria, trecutul, eroii, isi pierde reperele, i se poate sterge mai usor identitatea, si devine din popor o populatie amorfa, usor de mintit, manipulat si condus. Evident.

CE E DE FACUT:

1) Toti cei care se doveste ca au vreo vina legata de nerespectarea procedurilor nationale legale, in ce priveste organizarea expozitiei cu Aurul Dacilor sa fie demisi, judecati si condamnati, conform legislatiei.

2) Guvernul sa demareze, in regim de urgenta maxima, o procedura pentru a pune in siguranta exponatele depozitate in cladirea MNIR, si sa deblocheze fondurile necesare din surse interne.

3) Guvernul sa demareze, in procedura de urgenta, o procedura de licitatie pentru realizarea proiectului si a executiei consolidarii, renovarii si reamenajarii cladirii MNIR, si sa asigure toate fondurile necesare acestei investitii esentiale.

4) Guvernul sa asigure gasirea unei cladiri corespunzatoare (proprietate de stat sau privata), unde sa poata fi depozitate in conditii potrivite toate artefactele din muzeu, dar si unde sa poate fi expuse in mare parte, avand in vedere ca lucrarile de reamenjare vor fi in mod sigur de durata.

AJUNGE! De 22 de ani si-au batut joc de patrimoniul national si de Muzeul National de Istorie! Macar acum, in al 12-lea ceas, guvernantii au obligatia de a face absolut tot ce tine de ei pentru a salva ce se mai poate! Dar si pentru a crea conditiile in care romanii si copiii lor sa poata sa se bucure, cat mai curand, de toate comorile care reprezinta trecutul si identitatea noastra. Românii au acest drept!

NOTA: anexez mai jos un reportaj de investigatie, facut la Muzeul National de Istorie in 2017, in care puteti vedea cu ochii vostrii cum arata interiorul MNAIR (inaccesibil publicului), si in ce conditii sunt pastrate cele 600.000 de exponate reprezentand istoria noastra. E aceeasi situatie tragica si azi…

Ing. Andrei Lucian Dinca

luni, 27 ianuarie 2025

Aurel Coja la 24 Ianuarie 1959 – Centenarul Unirii, așa cum a fost sărbătorit la Cluj

22 ianuarie 2025|Doctrină naţionalistă

Aurel Coja la 24 Ianuarie 1959 – Centenarul Unirii, așa cum a fost sărbătorit la Cluj

29 august 2012

Preafratele nostru

Au trecut atâția ani de atunci! Din când în când am povestit și altora ce s-a petrecut la Cluj în ziua aceea și am constatat cu oarecare mirare că mulți găsesc interesantă relatarea mea. Din întâmplare, fără voia mea, am jucat și eu un oarecare rol, am fost una dintre „vedetele” evenimentului, poate că de aceea m-am sfiit să fac publice amintirile mele. Cedez în cele din urmă îndemnurilor primite de la prietenii și cunoscuții pe care nu i-a plictisit povestea mea. Sper, scriind mărturiile de față, să-mi umplu această Duminică de iarnă, tristă și anostă ca toate duminicile…

…Eram student la medicină în anul patru și sesiunea de iarnă era pe sfârșite, urma să plec curând în vacanță, acasă la Constanța. Locuiam în gazdă, locul meu în cămin îl închiriasem. Sâmbătă seara trecusem pe la cămin să-mi procur niște notițe și am aflat că ziua următoare, de 24 ianuarie, o să se serbeze „Unirea”!

Era o veste neașteptată! Un adevărat eveniment! Comuniștii uitaseră de Unire și nu se mai pomenise de ea nimic până atunci. Anul acela se împlinea însă Centenarul!… La cămin, în oraș, peste tot plutea în aer ceva nedeslușit, ca o presimțire. Am discutat cu colegii din cămin și ne-am înțeles ca a doua zi să mergem la Casa Universitarilor, unde se auzea că se va ține o serbare. Toată ziua am simțit o stare ciudată de așteptare și înfrigurare bucuroasă.

Stăteam într-o cameră pe malul Someșului, dar chiar pe malul Someșului, împreună cu colegul meu din Constanța, Ursache Teodor, Toso, acum coleg și de facultate. Apa Someșului era mare și ajungea la un metru sub fereastra noastră. Ne tot minunam. Am tocit în seara aceea și o bună parte din noapte. A doua zi am dus notițele înapoi la cămin, am mai stat de vorbă cu colegii despre Unire și am plecat mai mulți spre Casa Universitarilor. În oraș aceeași atmosferă, de liniște și așteptare misterioasă. Pe străzi lume mai multă ca de obicei și toți în straie de sărbătoare, ca și noi. Dar sunt și acum sigur că nu a fost vorba de nicio organizare, de niciun consemn.

Am ajuns mult înainte de ora anunțată pentru începerea serbării, dar nu mai erau locuri în sală. Atâta lume nu se mai văzuse niciodată în Casa Universitarilor. Ne-au strigat niște colegi de la balcon și am reușit să găsim locuri la balcon, pe scară.

În jurul meu o mulțime de studenți și studente, veseli, încălziți deja de atmosferă, vorbeau tare, se strigau peste capetele celorlalți. O vânzoleală calmă, destinsă. Scena era goală, nici masa cu pânza roșie obișnuită. Nici pe peretele din fundul scenei clasicele portrete. Iar în sală în primele rânduri erau profesori de la toate facultățile. Nu se zăreau profesorii cu funcții în partid sau oficialitățile orașului.

Deodată, de la parterul de sub balcon, a început să se cânte Hora Unirii – cântec despre care știam cu toții că este interzis de comuniști. Ne-am uitat unii la alții, uimiți și fericiți. Era extraordinar ce se întâmpla! În câteva clipe toată sala s-a ridicat în picioare și cântecul acela minunat încerca parcă să spargă pereții și să irupă în tot orașul! Cântecul a fost repetat de mai multe ori, tot mai tare, mai însuflețitor. Cineva s-a urcat pe scenă și a încercat să spună ceva. Dar sala nu se putea opri din cântat! Prea fusese lungă așteptarea. Cântam cu toții și mulți plângeam ca niște copii!

Apoi, în mijlocul uralelor amestecate cu cuvintele Horii au apărut pe scenă dansatori în costume naționale, și s-au prins în horă, pe melodia cântată de noi, cei din sală! S-a jucat Hora Unirii fără orchestră, fără taraf, pe muzica cântată în sală, la nesfârșit, vreo două ceasuri! Pe scenă au urcat printre dansatori și câțiva profesori, studenți. Cântam și ne îmbrățisam, ne amestecasem și fiecare se pierduse de grupul său, așa că ne îmbrățișam fără să ne cunoaștem! Dacă nu știam cine suntem, era suficient că știam ce suntem! Era prima dată când nu ne mai sfiam să ne simțim români!…

La un moment dat s-a produs o rumoare în sală și s-a auzit tot mai tare îndemnul: Mergem în Piață! Am început să părăsim sala, am ieșit în stradă unde deja se făcuse o coloană care a pornit spre Piața Libertății, cântând din răsputeri Hora Unirii! Lumea de pe stradă ne aplauda, se opreau să cânte și ei, mulți ni s-au alăturat. Emoție mare, densă.

Piața Libertății era deja plină de oameni care cântau. Era și un grup de țărani frumos îmbrăcați în costume naționale alb, s-a aflat imediat că au coborît din Mânăștur. M-am trezit într-un grup de colegi de la medicină, lângă mine nedespărțit Toso, colegul de cameră, și o studentă frumoasă de la farmacie, una dintre frumusețile Clujului, mi s-a adresat, m-a întrebat ceva, n-am înțeles, dar am strigat tare: Hai să facem hora! Hora Unirii!

Imediat toți din jurul meu s-au prins în horă și în câteva clipe hora s-a lățit în toată Piața. A fost cea mai mare horă pe care am văzut-o vreodată! Cu Biserica Sf Mihai și statuia lui Corvin în centrul horei, mai multe hore concentrice. Toată lumea pășea domol în horă și cânta din toți rărunchii. Era zloată, frig, dar cine să-l simtă?!

Grupul nostru ne-am repezit la cantina IMF și am avut ideea să se mănânce în picioare, în graba cea mai mare, să nu pierdem hora. Ne-am întors de îndată și am intrat iar în horă. La un moment dat ne-am dat puțin la o parte să ne tragem sufletul. Ce facem mai departe?, a întrebat un coleg. Alt coleg a spus câteva vorbe despre episcopul Hossu, că ieșise deunăzi din închisoare. Am întrebat unde locuiește și același coleg mi-a spus că ne duce el la dînsul. Nu era departe de Piață. Într-o casă modestă, la parter locuia preotul eliberat de comuniști pentru că era prea bolnav. I-am cântat din stradă Hora Unirii, ne-a invitat în casă, am intrat câțiva: fostul deținut avea lacrimi pe obraz de emoție, cineva din familie ne-a omenit cu un pahar de vin și cozonac.

Am fost binecuvîntați de episcop și lăudați pentru ce făceam. Era slăbit de puteri, nu am zăbovit mai mult și ne-am întors în Piață. În lipsa noastră nu se întâmplase nimic nou: o mare de oameni care cânta și juca hora mai departe. Țăranii din Mânăștur erau și mai mulți. Spontan am ținut un mic sfat, ce să mai facem, și am avut ideea să ne împărțim în mai multe grupuri și să mergem câte un grup pe la fiecare profesor care ne era mai drag. Pe care îi știam că se bucură de ziua Unirii. Nu aveam niciun profesor băgat în politica comunistă. Dar i-am ales pe cei care îi disprețuiau fățiș pe comuniștii care stricaseră țara. Unii au plecat la Iuliu Hațeganul despre care știam că făcuse ani grei de temniță. Locuia lângă Parcul orașului. Alții la Ioan Goia, nu departe, lângă Medicala II. Eu cu Toso și un grup mare am mers la Eduard Pamfil, pe dealul Pasteur.

În balconul de la Neuro-psihiatrie a ieșit imediat profesorul, cu capul gol în seara rece care se lăsase, a cântat cu noi, apoi a ținut un discurs naționalist care ne-a cutremurat. Discursul acela l-a costat mult pe Eduard Pamfil: a fost scos din învățămînt și din clinica unde locuia. Și cu tot doctoratul său strălucit luat la Sorbona, l-au trimis să lucrez la un spital oarecare din Maramureș!

Am plecat târziu din fața balconului, cu un entuziasm sporit. La ceilalți profesori lucrurile s-au petrecut la fel. Hațieganu i-a făcut pe mulți să plângă.

Ne-am regăsit cu toții în Piață unde Hora Unirii se cânta și se juca în continuare. Colegii, ba chiar și unele persoane necunoscute, veneau la mine să-mi dea idei ce să facem mai departe. Am constatam cu uimire că devenisem un fel de vedetă, de lider, lumea aștepta să fac ceva. Cineva a zis să-i facem pe toți clujenii să joace Hora Unirii. Adică și ungurii din Piață. Nu se aflau propriu zis în Piață, ci în restaurantele din jurul Pieței, ca de obicei, Duminica. Ideea mi s-a părut excelentă: să-i facem și pe unguri să se bucure! Și ușor de realizat ideea.

Am organizat un grup, un comando de manifestanți mai bine legați, am luat și câteva fete, și am luat la rând toate restaurantele, pe care le știam bine: Continental, Ursus, Pescăruș… Am auzit voci îndemnând să nu fim violenți. N-am fost violenți, dar am fost fermi în buna noastră dispoziție: intram în restaurant cu tricolorul în frunte, opream orchestra, dansatorii erau pe ring și ne priveau curioși. Apoi le explicam: de ziua Unirii nu se poate să nu se cânte peste tot Hora Unirii! Și invitam orchestra să se execute. Noi porneam hora și cine dorea se prindea în horă! Și n-au fost puțini consumatorii care ni s-au alăturat! Lăsam să se joace hora și noi plecam mai departe, la alt local, ținându-ne după tricolor. Nu a ieșit nicio bătaie, cum se temeau unii. Numai la Ursus violonistul, țigan ungur, a încercat să protesteze, dar m-a recunoscut ca vechi și statornic client al localului, și a stat în banca lui!

Mai târziu, la anchetă, miliția a reproșat faptul că manifestanții au luat din benere numai steagul tricolor. În tot orașul, alături de tricolor era arborat și steagul roșu, bolșevic, cu secera și ciocanul. Nimeni nu s-a atins de el, ferindu-se ca de ceva spurcat, malefic. Hora Unirii cerea numai steagul tricolor și atât! Ce legătură aveau comuniștii cu Unirea din 1859 sau cea din 1918? Nu era sărbătoarea lor!

Grupul condus de mine se afla acum la Pescăruș, ne făcusem treaba și ne pregăteam să plecăm mai departe. Toată lumea din restaurant era pe ringul de dans, cântând și jucând Hora Unirii. Am ieșit printre ultimii. Pe culoarul restaurantului care dădea în Piață un chelner ne-a avertizat că afară suntem așteptați de milițieni. Ne-a sfătuit să urcăm la etaj, la bar. Ne-am așezat pe scaunele libere de la bar și, cu complicitatea barmanului, ne-am purtat ca și când ne aflam acolo de câteva ore, cu paharul de băutură în față. Un coleg care a urcat după noi, a fost găsit de securiști în picioare, nu mai rămăsese scaun liber. Intraseră vreo șase inși în haine de piele, clasicele, și l-au înhățat pe colegul nostru fără să-l mai întrebe ceva.

Jos, în stradă, securiștii băgaseră o dubă cu spatele în ușa restaurantului și au umplut-o cu studenți! Mai târziu, pe rând, am ieșit și eu cu prietenii mei care scăpaserăm de arestare. Piața era plină acum de milițieni, soldați și trecători pașnici, în aceleași haine de piele.

M-am dus acasă, la gazda de pe malul Someșului, am dormit și nu prea, iar a doua zi am ieșit în oraș mai devreme ca de obicei. Am dat ocol căminului George Coșbuc, unde eram înregistrat că locuiesc, și am pândit să iasă vreun coleg cunoscut. Am aflat că eram căutat de „organe”, așa că mi-am făcut bagajele și am plecat din Cluj înainte de a se încheia sesiunea. Am stat câteva zile la București, apoi la Constanța, apoi iar la București, de unde am sunat la Cluj. Eram căutat în continuare. Colegii care fuseseră ridicați din Piață au fost anchetați timp de o săptămână, apoi au fost tunși zero și eliberați. Eu aș fi putut s-o pățesc mai rău, căci nu eram utemist. Din 360 de studenți din anul meu, numai eu și cea mai frumoasă colegă, fiică de mare „exploatator”, nu eram utemiști. Poate că ar fi contat asta dacă ajungeam în arestul Miliției.

Începuse al doilea semestru și eu tot mai eram căutat la Medicala III, pe malul Someșului, chiar vizavi de gazda mea. Erau doi tipi, postați la poarta spitalului și-i întrebau pe colegii mei dacă nu l-au văzut pe „Coja de la Medicină”. După o vreme au dispărut. Am apărut și eu odată cu primăvara. Nu m-a întrebat nimeni de sănătate. Colegilor mei le crescuse părul și parcă ne feream unul de altul acum: teama noastră cea de toate zilele! Reveneam la normalitate…

Ziua cea magică trecuse. Parcă visasem ceva nemaipomenit de frumos. Nu-mi explic prea bine nici azi cum am ajuns în acea zi să mă asculte atâta lume, să-mi ceară să iau decizii și să le urmeze. Am avut-o alături, ca lideră și ea, însuflețindu-i pe cei din jur, pe frumoasa studentă de la Farmacie. N-am știut niciodată cum o chema. Câteva ore bune toată Piața Libertății de noi doi a ascultat, mii de oameni. Nu le-am ținut cuvîntări, ci din când în când ne lumina Dumnezeu cu un gând, cu o vorbă care îi mobiliza pe toți! Când retrăiesc acele ore am net un sentiment unic: pluteam!

Ceva asemănător am simțit pe 22 decembrie, la prânz, când am primit telefon de la București, de la frate-meu, că Ceaușescu și-a luat zborul. După câteva minute eram în față la Casa Albă din Constanța, îl aplaudam pe revoluționarul Cercel, care îl scosese în balcon pe primul secretar PCR al județului și încerca să-l facă să înghită microfonul. De jos, din public, eu îi strigam lui Cercel să-l învețe pe bolșevic să zboare!…

Mai trebuie precizat ceva: următoarele aniversări ale Unirii au fost terne și cenușii, i-a avut pe oficialii comuniști la tribună, nici vorbă de entuziasm, de emoții. În 1959, ziua de 24 Ianuarie a avut însă o desfășurare unică, eroică. Atunci, după ani de interdicții, s-a cântat din nou Hora Unirii. Am fost și eu printre cei care s-au prins în acea Horă fără egal!

Aurel COJA

P.S. În dosarul primit de la CNSAS – două volume, 425 de file, nu se pomenște nimic despre Ziua Unirii de la Cluj, din 1959. Lipsesc și alte momente „publice” din viața mea, de la Cluj și din alte locuri, când am deviat rău de la linia partidului comunist… După ce mi-am citit dosarul întocmit de securitate am simțit nevoia să protestez. Securitatea a lucrat de mântuială. A scăpat din vedere fapte și aspecte esențiale. A consemnat fel și fel de fleacuri. M-a dezamăgit profund.

Notă: Am reușit să-l conving pe frate-meu să-și scrie amintirile. Cele petrecute pe 24 ianuarie 1959 la Cluj au însemnat mult și pentru mine. Mi le-a povestit frate-meu chiar atunci, când a venit la Constanța într-o vacanță oarecum forțată. În general, pentru mine, ca frate mai mic, isprăvile fratelui mai mare au contat mult, fie de el însuși povestite, fie de alții. La câteva am fost eu însumi martor și partener… Face parte din norocul vieții mele că am avut parte de un frate mai mare, de o soră mai mare! Dacă s-a ales ceva de capul meu, li se datorează și lor!

Revin la subiect: după informații dobândite întâmplător, se pare că la Cluj, în acele zile, nu toți studenții arestați au scăpat cu o săptămână de „bulău” și un tuns zero! Unora li s-a făcut dosar penal și au fost condamnați, cu ani de temniță executați. Alți studenți au fost exmatriculați, cu drept de rematriculare numai în alte centre universitare. E drept, după câțiva ani, aceștia au fost reabilitați, probabil după 1964 sau 1965. Acțiunea lor din 24 ianuarie 1959 a contat ca o dovadă de atașament la valorile naționale și au primit însărcinări de încredere în aparatul de stat. Unii au fost decorați! Asta s-a întâmplat sigur după 1965, în „regimul Ceaușescu”! Subiectul ar merita o cercetare metodică, să profităm că mulți martori mai sunt în viață. După știința mea un astfel de martor este și domnul Iftene Pop, la care țin atât de mult!

Ion Coja

Sursa https://ioncoja.ro/aurel-coja-la-24-ianuarie-1959-centenarul-unirii-asa-cum-a-fost-sarbatorit-la-cluj-2/

Daniel Ghiță și Valer Marian. Proclamație din Transilvania către toată Românimea!

Proclamație din Transilvania către toată Românimea!
25 ianuarie 2025, 17:06 (R.C.) Actualitate, Comentariu 45

Initiațivă inedită a lui Daniel Ghiță și Valer Marian. Cei doi au lansat o Proclamație al cărei text îl redăm mai jos:

Români! Compatrioți!

Sub auspiciile organizației civice ULTIMII PATRIOȚI (cu arie principală de activitate în Transilvania), de Ziua Unirii Principatelor Moldovei și Țării Românești, aflându-ne într-o conjunctură geopolitică instabilă și periculoasă, cu război la frontierele noastre din răsărit și din miazănoapte, și aproape de ceasul al doisprezecelea al salvării și izbăvirii neamului românesc, subsemnații VALER MARIAN (licențiat în drept, luptător anticeaușist-membru al Ligii Luptătorilor din Decembrie 1989/nesolicitant de certificat de revoluționar/, voluntar în Basarabia în războiul de pe Nistru din 1992, membru al Societății Cultural-Patriotice Avram Iancu, președinte onorific al Uniunii Românilor DACIA din Transcarpatia-Ucraina, fost procuror, prefect, jurnalist, scriitor și senator independent -în al doilea mandat) și DANIEL GHIȚĂ (licențiat în educație fizică și sport, fost profesor de sport, ofițer SPP, campion mondial la kickbox, categoria supergrea, activist civic și deputat independent-la final de mandat), ambii căpitani în rezervă ai Ministerului Apărării Naționale, anunțăm, la începutul unui an cu semne astrale pentru români și pentru România, inițierea și constituirea unei ample mișcări de redresare și renaștere națională, de activizare civică și patriotică, de relansare și revigorare a suveranismului în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Condițiile care au premers și cauzele care au generat proiectul nostru

Constituirea mișcării noastre a fost generată de mai multe cauze conjugate și de anumite premise pregnante:

I.Încălcarea gravă a ordinii constituționale și subminarea politică, economică și a capacității de apărare a statului român prin lovitura de stat din 6 decembrie 2024 (de Moș Nicolae), soldată cu anularea vădit nelegală și neconstituționalăa alegerilor pentru funcția de președinte al României, care a fost dirijată de cercuri progresiste de la Bruxelles și de la Washington și a fost executată de președintele expirat Klaus Iohannis, prin marionetele sale din fruntea unor servicii secrete (SPP, SRI și SIE) și prin cei nouă pseudo-judecători lachei de la Curtea Constituțională a României. Nu putem trece cu vederea faptul că, după câteva ore de la anunțarea hotărârii nefundamentate, de-a dreptul aberante a Curții Constituționale în confuzia și în nesiguranța create a fost diseminată în spațiul public o scrisoare cu iz separatist adresată Guvernului României de către un așa-zis Guvern al Transilvaniei, care revendică independența acestei provincii a României.

II.Neglijarea problemelor reale ale Transilvaniei și marginalizarea acestei provincii istorice, care vrând-nevrând a fost și este perla coroanei Românimii, inclusiv în ce privește componența și conducerea Guvernului, a principalelor ministere, autorități și agenții publice, îndeosebi de către guvernările de sultanat politic instituite, conduse și controlate de liderii PSD Victor Viorel Ponta, Liviu Nicolae Dragnea (via ciracii și saltimbacii Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Vasilica Dăncilă) și Ion Marcel Ciolacu;

III. Relansarea în Răsăritul și în Apusul apropiat, după invadarea militară a Ucrainei de către Rusia, a unor teze și pretenții revizioniste asupra Transilvaniei, îndeosebi prin diseminarea de către actualii guvernanți de la Budapesta a unui narativ conform căruia va fi realizată o resetare a actualei ordini mondiale sub auspiciile Chinei și Rusiei, în care va a avea loc o retrasare a frontierelor actuale, urmând ca Transilvania să fie încorporată în Ungaria;

IV.Atitudinea panseistă și concesivă, chiar complice, a ultimelor guverne de la București față de pretențiile Ungariei de acceptare și de exercitare a unui condominium asupra Transilvaniei, cel puțin sub aspect economic, educațional și cultural-sportiv;

V.Creșterea influenței economice, culturale și educaționale a Ungariei în Transilvania în urma adoptării și aplicării de către actualul guvern de la Budapesta a Planului Kos începând din anul 2017. Prin acest plan, guvernul conservator si ultranationalist condus de premierul Viktor Orban realizează nestingherit in Transilvania investitii substantiale pe plan economic, social, cultural si sportiv, destinate exclusiv minoritatii maghiare din Ardeal. Planul Kos Karoly-Conceptul de dezvoltare economica pentru alinierea localitatilor locuite de maghiarii din Romania este parte integranta a Strategiei Unitatii Nationale, pe care Ungaria a adoptat-o in 2011, in scopul reunirii maghiarilor din Bazinul Carpatic. Planul stă la baza asa-numitului „Program de dezvoltare economica a Ardealului” si se aplica in 16 judete din spațiul transilvan, prin intermediul unei fundatii controlate de UDMR (Fundatia Pro Economica). O mare parte a banilor au fost și sunt alocati prin Fondul Bethlen Gabor, care este folosit de guvernul ungar pentru distribuirea sprijinului financiar catre ONG-urile din strainatate și est coordonat de serviciul maghiar de spionaj.

VI.Demolarea și eliminarea masivă a simbolurilor naționale românești (monumente, statui, busturi, plăcuțe comemorative și case memoriale ale marilor noștri eroi naționali, cărturari, oameni de artă, oameni politici) sau obturarea lor prin marginalizare ori periferizare în mai multe orașe fanion din Transilvania, în care au fost înlocuite cu simboluri ale altor neamuri și țări. Fenomenul este mai vizibil și mai plenar în cele mai mari și vechi orașe din Transilvania, Oradea și Cluj, care au fost și sunt conduse de primari de naționalitate română și de orientare popular-liberală, care, pentru scopul meschin de a obține un pumn de euro în plus de la Bruxelles, și-au vândut sufletul și au devenit adepți peste noapte ai cancel culture și ideologiei woke, ultimele excrescențe demonice ale progresismului- Lipsa de viziune și de interes, dublate chiar de un anumit defetism , manifestate de ultimul președinte și de ultimii doi prim-miniștri ai României cu privire la întărirea capacității de apărare militară a României în Transilvania, motiv pentru care vor trebui aduși într-o bună zi, pentru a fi trași la răspundere, în fața unei curți marțiale populare.

VII.Subminarea politică a statului român prin conciliatorismul și tranzacționismul manifestate de actualul prim-ministru ilegitim Ion Marcel Ciolacu atât față de liderii UDMR cât și față de guvernanții de la Budapesta în problema autonomiei teritoriale a așa-zisului Ținut Secuiesc;

VIII.Subminarea economică a statului român prin tranzacționarea de către Guvernul Ciolacu a vânzării către o companie de stat din Ungaria, la un preț modic (200 de milioane de euro), a companiei EON GAZ, în care statul român este acționar majoritar și care are un portofoliu de aproximativ 3 milioane de clienți în Transilvania de Nord, ce vor fi predați ca niște obiecte de consum.

IX.Emiterea de pretenții asupra celei mai înalte funcții în stat, aceea de președinte al României, de către tot felul de indivizi dubioși, onctuoși și sulfuroși, analfabeți sau eșuați politic, compromiși moral, virusați de corupție, derbedeism și infantilism politic, legați de lumea interlopă și/sau de servici secrete de aici și de aiurea, majoritatea cu inimile frânte de înfrângerea progresismului în AMERICA GREAT AGAIN și de frângerea acestui curent politic cu iz satanic în restul Occidentului, mulți dintre ei străini de neam și de țară, cu prieteni suspuși și cointeresați lângă Strâmtori sau în Pustă, în Orientul Mijlociu sau în Balcanii de Vest, pe la Bruxelles, Paris sau la dracu-lacu, ca Ion Marcel Ciolacu, Victor Viorel Ponta, Crin Antonescu, Eddy Helwig, Elena Valerica Lăsconi, Samir Sprânceană sau Popa Terheș.

Principalele obiective programatice ale mișcării noastre:

1.Împlinirea, după o treime de veac, a marilor și sfintelor idealuri ale Revoluției din decembrie 1989, pentru care au plătit preț de sânge și de viață mii de români, marea lor majoritate tineri curajoși, frumoși și liberi ai marilor orașe, în astralul dar nedeslușitul încă final de an și de epocă: demnitate, libertate, egalitate, solidaritate, prosperitate și democrație, inclusiv alegeri libere și corecte.

2.Dezvoltarea democrației participative prin recurgerea tot mai frecventă la referendumuri naționale și locale și prin instituționalizarea întâlnirilor în agora (piețe și alte locuri publice frecventate) dintre aleși și alegători.

3.Apărarea suveranității, independenței și unității naționale, precum și a indivizibilității și integrității teritoriale a României.

4.Apărarea și promovarea valorilor și simbolurilor naționale. Reintroducerea în Codul penal a infracțiunilor de ofensă adusă însemnelor de stat și simbolurilor naționale, defăimarea țării sau a națiunii și subminarea economiei naționale.

5.Combaterea și contracararea xenofobiei, antisemitismului, iredentismului și revizionismului, de oriunde ar veni acestea.

6.Combaterea și contracararea unor excese și deviații înregistrate în ultimele trei decenii, sub faldurile globalismului, în numele progresismului neo-marxist și sexo-marxist, ca filozofia corectitudinii politice, teoria discriminării pozitive a minorităților, cultura cancel, ideologia woke, politicile de gen, care s-au dovedit neavenite, infructuoase și păguboase pentru evoluția umană și societală.

7.Curățarea clasei politice de prostocrați, aroganți și cleptocrați, profitori și corupți, demagogi și traseiști, incompetenți și indolenți.(în temeiul dreptului natural la insurecție al poporului sau conform precedentului francez din 18 Brumar/9 noiembrie 1799…) Manifestarea temporară și modulară mai autoritară a statului român, sub o formulă executivă colectivă. Introducerea controlului psihologic/psihiatric pentru politicieni, demnitari și funcționari publici și verificarea realității și conformității studiilor lor, precum și a legalității diplomelor de bacalaureat, de licență și de doctorat. Impunerea trecerii unor probe de comunicare și chiar de dictare sau de alergare funcționarilor din anumite compartimente ale administrației publice locale și centrale. Excluderea reprezentanților partidelor politice din consiliile de administrație ale companiilor naționale, instituțiilor financiar-bancare și a instituțiilor de învățământ și de cercetare.

8.Recuperarea unor obiective economice și a unor resurse naturale de importanță strategică majoră, în urma organizării unor referendumuri naționale, prin acordarea de juste despăgubiri sau prin anularea în justiție a privatizărilor frauduloase și păguboase, începând cu cele în care nu au fost respectate clauzele post-privatizare, în baza unor verificări prealabile minuțioase, pertinente și concludente asupra legalității și oportunității acestor privatizări.

9.Anularea în justiție a tuturor retrocedărilor frauduloase de clădiri (palate, castele, spitale, școli, grădinițe, fabrici, ateliere, magazine, locuințe), terenuri și păduri prin hotărâri/dispoziții vădit nelegale ale Guvernului, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), primăriilor și instanțelor judecătorești.

10.Creșterea redevențelor pentru resursele naturale concesionate și instituirea unei taxe între 5-10% asupra cifrei de afaceri a băncilor și companiilor multinaționale care activează în domeniul distribuirii utilităților produse în România (energie electrică, gaze naturale, apă, telefonie) și al comercializării de produse agroalimentare și industriale en-gros și en-detail, prin lanțuri de supermarketuri. Instituirea obligativității achiziționării și comercializării preponderente de către supermarketuri a produselor agroalimentare de origine românească.

11.Instituirea unui management specializat și cvasimilitarizat la Societatea Națională Căile Ferate Române (SNCFR), la companiile naționale TAROM și NAVROM, precum și la companiile naționale de producție, transport și distribuire a principalelor utilități (energie electrică, gaze naturale, apă) pentru contracararea căpușării lor de către birocrația constituită, partide politice și servicii secrete. Reducerea substanțială (cu 30-50%) a salariilor, sporurilor, premiilor și diurnelor administratorilor și directorilor acestora.

12.Instituirea unei echități sociale relative prin organizarea unui referendum național privind stabilirea unei proporții juste și decente (între 1 la 6 șimaximum 1 la 10) între salariul minim respectiv pensia minimă și salariul maxim respectiv pensia maximă în sectorul de stat, privind statuarea exclusivă a principiului contributivității la stabilirea/calcularea pensiilor și pentru tranșarea problemei pensiilor speciale, a cărei soluționare a fost tergiversată și mușamalizată de toate guvernările precedente.

13.Controlul și confiscarea averilor nejustificate/dobândite în mod ilicit începând cu data de 22 decembrie 1989, prin extorcarea fondurilor aflate în conturile fostelor organe și organizații comuniste (PCR, UTC, Securitate, intreprinderi și cooperative de comerț exterior), prin devalizarea unor bănci cu capital de stat, prin înființarea și administrarea de jocuri piramidale cu caracter fraudulos, prin acțiuni de căpușare a societăților comerciale cu capital de stat, prin atribuirea cu dedicație de licitații pentru lucrări și achiziții publice, prin acte de corupție și prin activități de crimă organizată, săvârșite îndeosebi de persoane care s-au prevalat de deținerea și de exercitarea unor demnități sau funcții publice.

14.Preeminența și prioritizarea educației, sănătății, culturii, sportului și apărării naționale și teritoriale în politicile guvernamentale, începând cu repartizarea alocațiilor bugetare. Relansarea culturii populare și a sportului de masă inclusiv prin manifestări naționale similare cu Cântarea României și cu Daciada. Stimularea mecenatului cultural-sportiv prin acordarea unor facilități fiscale semnificative.

15. Adoptarea unei legi a loialității conforme cu precedente adoptate și aplicate în alte state membre ale UE și NATO (Slovacia, Estonia) prin care să fie impuse minorităților naționale și anumite obligații față de Statul Român, alături de drepturile și libertățile largi acordate, începând cu obligația de a cunoaște și recunoaște Proclamația Unirii Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918 și continuând cu obligația de a recunoaște caracterul național, unitar și indivizibil al statului român și cu obligația de a folosi limba oficială de stat în instituțiile și în serviciile publice (primării, prefecturi, spitale, transport public ș.a.)

16.Reorganizarea administrativ-teritorială a României după modelul polonez, desființarea județelor și constituirea de regiuni, reducerea numărului comunelor cu cel puțin o treime și reducerea numărului angajaților din primării, consilii județene și prefecturi cu 30-40%. Reducerea cu cel puțin 50% a personalului ministerelor si a aparatului propriu al primului ministru, începând cu Cancelaria primului ministru și Secretariatul General al Guvernului, care au devenit popasuri/locații de pripas pentru sinecuriștii partidelor politice. Reducerea semnificativă a numărului ministerelor și agențiilor guvernamentale, precum și a instituțiilor deconcentrate ale statului la nivel local.

17.Promovarea meritocrației și a unei conduite de ascetism instituțional, eliminarea nepotismului, afinității (nași-fini) și amantlâcului care au cangrenat Parlamentul, Guvernul, justiția, administrația publică și instituțiile de forță ale statului (servicii secrete, poliție, jandarmerie, pompieri) și au generat un spirit de castă, inclusiv în sistemul barourilor de avocați și în sistemul notarilor publice.

18.Verificarea și desființarea urgentă a tuturor instituțiilor de învățământ superior care au devenit fabrici de diplome inutile și de vise neîmplinite și tragerea la răspundere penală și civilă a administratorilor/reprezentanților legali ai acestora.

19.Desființarea, redimensionarea sau recalibrarea unor instituții publice care și-au pierdut menirea ori au fost emasculate sau au devenit ineficiente, ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Curtea de Conturi a României (CCR), Consiliul Concurenței (CC), Curtea Constituțională a României (CCR), Agenția Națională de Integritate (ANI), Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), Institutul Național de Administrație (INA), Institutul Național al Magistraturii (INM), Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a României.

20.Reformarea din temelii a puterii judecătorești, care are o contributivitate socială tot mai scăzută și a devenit deseori o frână socială, nejustificând privilegiile acordate pe spatele contribuabililor justițiabili (salarii și pensii speciale, ajutoare financiare pentru ochelari, proteze dentare și pentru mâini sau picioare, bani de benzină pentru vacanțe).Creșterea gradului de contributivitate socială a justiției, diminuat substanțial în ultimele decenii, prin accentuarea rolului său de serviciu public și prin stoparea alunecării spre un tehnicism juridic steril în detrimentul fondului dreptului. Creșterea standardelor de pregătire profesională la facultățile de drept și la Institutul Național al Magistraturii (INM), precum și verificarea periodică a nivelului de pregătire profesională al judecătorilor și procurorilor. Demantelarea grupărilor de magistrați aflate sub influența ideologică a unor organisme paneuropene sau globaliste ori a unor organizații neguvernamentale străine care propagă principii fără fond și urmăresc vasalizarea puterii judecătorești și controlarea, printr-un șantaj mai mult sau mai puțin insidios, a puterii legislative, puterii executive, presei independente și societății civile. Legiferarea urgentă a răspunderii materiale a magistraților.

21.Sprijin legislativ, logistic și financiar pentru ca presa să redevină liberă, independentă și critică, pentru a-și exercita în condiții optime rolul de câine de pază al democrației, în consonanță cu principiul enunțat de vizionarul părinte fondator al națiunii americane, Thomas Jefferson, al treielea președinte al SUA: ,,Mai bine presă fără guvern, decât guvern fără presă”. Interzicerea deținerii sau administrării de posturi de televiziune, ziare și site-uri online de către persoane fizice sau juridice care au suferit condamnări penale ori au fost colaboratori ai fostelor sau actualelor servicii secrete.

22.Adoptarea unei legislații noi și moderne privind organizarea și funcționarea serviciilor secrete în vederea reformării profunde a acestor instituții, care funcționează după o legislație mai veche de 30 de ani. Instituirea unui control civil efectiv și ferm asupra serviciilor secrete de informații și instituirea interdicției ca aceste servicii să înființeze și să dețină societăți comerciale ori să intruzioneze în activitatea justiției, presei, partidelor politice sau organizațiilor civice.

23.Reintroducerea stagiului militar obligatoriu pentru bărbați și organizarea de forme premilitare sau paramilitare de autoapărare civic-teritorială pentru elevi, studenți, femei și bărbați fără instrucție militară.

24.Menținerea cursului euroatlantic al României și rămânerea țării noastre în structurile europene și euro-atlantice (NATO, Uniunea Europeană), în care va trebui însă să avem drept azimut principal interesul național, să adoptăm o poziție mai demnă și verticală și să impunem acordarea respectului cuvenit în consonanță cu loialitatea și contributivitatea financiară, comercială și militară a țării noastre.

25.Menținerea și valorizarea mai substanțială, pe bază de avantaj reciproc, a parteneriatului strategic special cu Statele Unite ale Americii. Extinderea cooperării economice și comerciale cu țări emergente, precum China, India, Coreea de Sud, Brazilia, Africa de Sud, Vietnam, Singapore ș.a. și normalizarea relațiilor politice cu Rusia concomitent cu relansarea relațiilor comerciale cu această țară. Încheierea unor parteneriate speciale, reciproc avantajoase, cu Republica Moldova, Polonia, Serbia, Ungaria, Turcia și Israel.

Mișcarea noastră este deschisă tuturor românilor de la Nistru până la Tisa și din toate celelalte zări, de peste țări și mări.

Mișcarea noastră este inspirată de iluminismul Școlii Ardelene și al marilor săi descălecători în Țara Românească (Gheorghe Lazăr) și în Moldova (Gheorghe Asachi), de patriotismul și europenismul marilor noștri luptători pașoptiști și unioniști (Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Barițiu, Simion Bărnuțiu, Avram Iancu, Vasile Lucaciu, Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Maniu, Ioan I.C. Brătianu), care sunt părinții fondatori ai statului român modern, în consonanță cu evoluțiile moderne ale doctrinelor conservatorismului, comunitarismului și patriotismului.

Sloganul călăuzitor al mișcării noastre este ,,Pentru românii din toată țara și din toată lumea, soarele răsare de la București și nu va apune niciodată la Budapesta”. Dar, solicităm guvernanților actuali și viitori de pe malurile Dâmboviței să respecte angajamentele asumate de Regatul României față de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, să nu uite că Noi, românii ardeleni, am vrut să ne unim și vrem să fim uniți cu Țara și să acorde respectul și atenția cuvenite leagănului de naștere al poporului român, denumit, conform izvoarelor de la Vatican, ,,Grădina Maicii Domnului”. Din rațiuni multiple și benefice, ne propunem însă să punem în discuție mutarea în perspectivă a capitalei României de la București la Brașov sau la Cluj Napoca.

Pentru realizarea obiectivelor sale programatice, mișcarea noastră va uza de mijloace nonviolente, după modelul Mahatma Gandhi în India sau după modelul Martin Luther King în SUA. În fața unor conduite arbitrare, totalitare sau absolutiste ale statului, poporul poate uza de dreptul natural la insurecție, precum în cazul Revoluției Americane sau în cazul Revoluției Franceze, iar, dacă o guvernare este cangrenată de corupție și ineficiență, de dezordine și instabilitate, se poate recurge la precedentul bonapartist din 18 Brumar 1799, care, de exemplu, a fost aplicat cu succes în Turcia, cu 45 de ani în urmă, de către generalul Kenan Evren.

Organizația ULTIMII PATRIOȚI veghează și activează în nord-vestul României de 30 de ani, fiind în vizorul Serviciului Român de Informații din 1995, în urma unui ordin expres al directorului de atunci al acestui serviciu secret. Această organizație a fost inspirată de organizațiile PATRIOT care au apărut în Statele Unite ale Americii la începutul ultimului deceniu al secolului trecut după infestarea societății și elitei americane cu primii viruși ai progresismului, politically correct și discriminarea pozitivă.

Obiectivele programatice prezentate au fost elaborate începând din anul 2018 (anul Centenarului Marii Uniri a Transilvaniei cu Regatul României) și până în prezent.

Așteptăm adeziuni, dar și obiecții, corecții sau completări la preambul și la obiectivele programatice pe adresele de email valsm60@yahoo.com și danielghiță33@yahoo.com.

Coordonatori

Daniel Ghiță

Valer Marian

Lucian Ciuchiță: Arhiva TVR în exil - Ultimul asalt asupra identității naționale

În decembrie 1989 am lucrat ca traducător interpret pentru televiziunea franceză, Canalul TF1. Ca atare am văzut ,vreme de peste 30 de zile, multe din emisiunile așa-zisei Televiziuni Române Libere, care transmitea nonstop mai tot ce se filma și transmitea pe canalul TVRL, zi și noapte. Am obținut, la finele perioadei mele de muncă, o listă a tuturor casetelor înregistrate și arhivate, care ar putea fi cercetate la Paris. E poate un dublu pentru perioada până spre finele lui ianuarie 1990, când interesul pentru situația din România a scăzut și apoi a dispărut. Lista este depusă de mine în donația mea de la Biblioteca Centrală Universitară «Lucian Blaga» din Cluj.

Dan Culcer

=========================

Lucian Ciuchiță: Arhiva TVR în exil - Ultimul asalt asupra identității naționale

De Lucian Ciuchiță / Opinii / Publicat: Luni, 27 ianuarie 2025, 14:31 / Actualizat: Luni, 27 ianuarie 2025, 14:36 / 0 comentarii

ascultă articolul

Tezaur după tezaur... așa se pierde identitatea unui popor, a unei națiuni. Rând pe rând, elementele ce definesc spiritul unui neam sunt risipite, distruse sau, mai subtil, exilate în uitare.

Arhiva Televiziunii Române a fost supusă primei sale "arderi" pe 13 iunie 1990, un moment care a marcat începutul unui proces insidios de ștergere a memoriei colective. Acum, o a doua "incendiere" pare iminentă, o dispariție mascată sub pretextul modernizării.

De ce? Simplu: pentru a se pierde orice urmă, orice dovadă ce ar putea atesta decenii de minciună, manipulare și adevăr incomod. O istorie stânjenitoare pentru cei ce doresc să rescrie trecutul după bunul plac.

Un veritabil tezaur cultural, alcătuit din mii de casete Beta ce conțin arhiva Televiziunii Române, a fost expediat peste hotare în condiții cel puțin suspecte. La sfârșitul anului 2024, fără aprobarea Ministerului Culturii și fără ca Arhivele Naționale sau alte autorități competente să fie informate, aceste înregistrări de o valoare inestimabilă, parte integrantă a patrimoniului național neclasat, au fost transferate în Germania. Totul s-a desfășurat sub pretextul unui așa-zis acord de „digitalizare gratuită” încheiat cu European Broadcasting Union (EBU), o inițiativă ce stârnește numeroase semne de întrebare.

Am fost martor ocular la prima incendiere din 1990. Eram reporter la Actualități TVR și am trăit acea tragedie ca pe o rană deschisă în conștiința noastră colectivă. Astăzi, mă aflu din nou în postura unui martor incomod la ceea ce se prefigurează a fi distrugerea definitivă a arhivei TVR. Mă tem că, sub diferite pretexte, se va șterge tot ce a mai rămas, ultimele probe care mai pot spune adevărul despre trecutul recent al României.

Acesta este doar un capitol dintr-o strategie amplă și calculată: tezaurul cultural dispare, resursele naturale sunt exploatate fără discernământ, resursele umane sunt împrăștiate în toate colțurile lumii. Pas cu pas, se șterge identitatea noastră națională pentru a face loc unei populații migratoare, docile și fără rădăcini.

România asistă neputincioasă la propria ei deposedare, într-o tăcere asurzitoare. Fiecare arhivă pierdută, fiecare document șters, fiecare mărturie eliminată înseamnă un pas mai aproape de uitare, de anihilarea identității naționale. Și, odată pierdută memoria colectivă, cine va mai putea spune adevărul? Cine va mai putea reconstitui firul istoriei autentice, al suferinței și al luptei pentru libertate?

Suntem martorii unui proces lent, dar sigur, de distrugere a României profunde, a acelei Românii care a rezistat prin veacuri datorită memoriei sale culturale.

În fața acestui dezastru tăcut, singura armă rămasă este conștiința trează și refuzul de a uita.

Dan Culcer

écrivain, journaliste, traducteur-interprète

Skype : asymetria
Tel : (33) 1 72 82 55 60
Mobil (33) 06 22 39 57 03
Adresse postale :
16, résidence Les Nouveaux Horizons, 78990 Elancourt — FRANCE

« La nation qui oppose sages et guerriers aura pour penseurs des lâches et pour combattants des imbéciles.» Un roi de Sparte, cité par Thucydide

«Națiunea care separă întelepții de războinici

va avea lași care să cugete și proști care să lupte.»

luni, 20 ianuarie 2025

Revista DINCOLO DE ORIZONTURI. Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere (ANCMRR)

În anul 1990, la scurt timp după schimbarea de regim, un grup de ofițeri de rezervă, având în frunte pe inimosul general maior Stelian Popescu, s-a hotărât să formeze o organizație democratică a ofițerilor și generalilor aflați în rezervă și retragere, dând naștere Ligii Naţionale a Ofiţerilor în Rezervă şi în Retragere (LNORR), devenită ulterior Uniunea Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere (UNCMRR) și în prezent Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere (ANCMRR), organizație care să se integreze în eforturile generale ale societății civile și ale armatei pentru democratizarea și progresul României. Inițiativa grupului s-a bucurat de un succes remarcabil în rândurile foștilor militari de profesie, ieșiți din activitate și dornici de a contribui la eforturile generale ale poporului român de a reforma statul și de a-l reașeza pe structuri democratice. În felul acesta se eliminau și condițiile de izolare și de neîmplinire în viața publică a foștilor militari care, în perioada comunistă, erau condamnați la excludere și inutilitate.
La o ședință de lucru a grupului de inițiativă, generalul Stelian Popescu i-a îndemnat pe participați să facă apel la camarazii lor să formeze câte un nucleu care să sprijine acțiunile fiecărui departament din structura de conducere a Ligii.
În acest context, colonelul (r) ing. Mitică Detot, care făcea parte din grupul membrilor fondatori ai LNORR a primit sarcina de a se ocupa de relațiile internaționale ale Ligii. Aşa cum era firesc, acesta s-a orientat către foştii săi colegi, care beneficiau de experienţă în atașatura militară, fiind buni cunoscători ai evoluției politico-militare internaționale și cunoscători a mai multor limbi străine. La solicitările colonelului Detot au răspuns prompt coloneii în rezervă Victor Paraschiv, Stan Vlădescu, Emil Burghelea, Mihai Dranga, Vasile Olaru, Marin Sorescu și Dumitru Apostol, toți foști diplomați militari cu experiență. Astfel, cu acceptul șefului Direcţiei Informaţii Militare (DIM), pe atunci generalul maior Paul Șarpe și cu sprijinul fostului șef al Secției Atașați Militari, colonelul Laurențiu Sbera, au început să fie organizate o serie de reuniuni lunare, cu participarea benevolă a unui număr semnificativ de foști atașați militari, inițial la Cercul Militar Național, „Sala de Șah”. La primele reuniuni au participat circa 20-30 de invitați și apoi din ce în ce mai mulți.
În contextul acestor reuniuni, la 12 decembrie 1991, colonelul în rezervă Marin Sorescu a făcut propunerea să se constituie și o asociaţie a ofițerilor de informații militare aflați în rezervă sau în retragere, separată de LNORR, care să valorifice în mod corespunzător experiența și tradițiile acestui domeniu mai delicat, și care de cele mai multe ori a fost ținut în condițiile aspre ale secretului absolut, cu multe restricții în ceea ce privește viața celor care au lucrat în acest domeniu. Propunerea colonelului Sorescu a fost primită cu interes, viitoarea asociaţie urmând să fie denumită „Asociația Ofițerilor de Informații Militare în Rezervă și în Retragere” (AOIMRR). Participanții la adunare au solicitat declanșarea formalităților pentru legalizare noii asociaţii.
În anul 1993, la conducerea DIM a fost numit generalul locotenent Decebal Ilina, care s-a atașat imediat demersurilor organizatorice și de legalizare a noii asociații, încurajând inițiatorii și implicându-se în înlăturarea dificultăților.
Anticipând rolul și locul AOIMRR în ansamblul formelor asociative ale ofițerilor în rezervă și în retragere, un grup de foști atașați militari români format din coloneii în rezervă Victor Paraschiv, Dumitru Apostol, Emil Burghelea, Mitică Detot și Gheorghe Nicoară au început să se întrunească pentru elaborarea unor lucrări privind evoluția situației politico-militare internaționale și și implicațiile acesteia asupra securității și apărării României, beneficiar principal fiind Ministerul Apărării Naționale. Noul șef al DIM, generalul locotenent Decebal Ilina, încurajat de capacitatea de analiză și sinteză a membrilor viitoarei organizații, a solicitat sprijinul acestora pentru întocmirea unei istorii a serviciului militar de informații care să fie oferit publicului cu ocazia aniversării la 12 noiembrie 1994 a 135 de ani de la emiterea de către domnul Alexandru Ioan Cuza a Înaltului Ordin de Zi nr. 83, pentru înființarea Secției a 2-a, prima structură de informaţii a Armatei României și precursoarea actualei Direcții Informații Militare. În acest sens, s-a constituit un colectiv format din coloneii în rezervă Emil Burghelea, Mihai Dranga, Nicolae Ilie, Dumitru Manea, Vasile Miclea, Victor Paraschiv și Stan Vlădescu, sub coordonarea colonelului Ion Dohotaru din rândul cadrele active ale DIM, care a reușit să redacteze în termenul stabilit lucrarea ”Direcția Informații Militare – între ficțiune și adevăr. A fost o noutate editorială absolută, primită cu surprindere și interes de publicul cititor.
În paralel cu aceste preocupări, grupul de inițiativă format din coloneii în rezervă Dumitru Apostol, Gheorghe Brâncuș, Ion Constantin, Mitică Detot, Victor Paraschiv, Laurențiu Sbera și Stan Vlădescu a întocmit proiectul de statut al AOIMRR precum și celelalte documente necesare demersului de legalizare. Între timp, cu sprijinul şefului DIM, generalul locotenent Decebal Ilina, i s-a repartizat viitoarei Asociaţii un spațiu provizoriu.
Încercările de constituire a AOIMRR au avut loc începând cu adunarea din 10 martie 1995, organizată în sala Alba Iulia a Cercului Militar Național, în prezența șefului DIM, generalul locotenent Decebal Ilina. Comitetul de Inițiativă, prin colonelul în rezervă ing. Mitică Detot, a prezentat participanților la adunare expunerea de motive pentru înființarea organizației, document care a fost aprobat în unanimitate de către aceștia.
Colonelul în rezervă Gheorghe Brâncuș a dat citire proiectului de statut, întocmit de Comitetul de Inițiativă, solicitând părerile participanților. Au luat cuvântul și au făcut propuneri de completare sau de îmbunătățire a proiectului generalul locotenent în rezervă Florian Truță, coloneii în rezervă Florin Cișmigiu, Nicolae Călin, Ion Ionescu, Vasile Mugioiu și căpitanul de rangul I Petru Voicu.
Comitetului de Inițiativă i s-au mai adăugat coloneii în rezervă Emil Burghelea și Constantin Dumitrescu, iar adunarea s-a încheiat cu recomandarea ca dosarul de legalizare să fie completate cu documentele necesare și să fie prezentat Judecătoriei Sectorului 2 București.
La data de 2 iunie 1995, coloneii în rezervă Mitică Detot și Laurențiu Sbera s-au prezentat la ședința publică a Judecătoriei unde completul de judecată a respins inițial dosarul pe motiv că ar contrazice reglementările în vigoare de la acea dată. Decizia completului a fost influențată de campania negativă din mass media la adresa serviciilor de informații românești, apreciindu-se constituirea organizației ofițerilor rezerviști proveniți din DIM ca fiind neoportună în acele momente. La insistențele reprezentanților grupului de inițiativă și pentru a se da posibilitatea identificării unei soluții viabile, completul de judecată a amânat ședința pentru data de 8 iunie 1995.
La data de 8 iunie 1995 completul își menține poziția inițială și recomandă obținerea avizului Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) însă solicitarea făcută CSAT de Grupul de Inițiativă a fost respinsă cu argumente similare celor ale judecătorilor.
La 20 iunie 1995, Grupul de Inițiativă, consultându-se cu șeful DIM asupra dificultăților întâmpinate pentru obținerea legalizării AOIMRR a conturat trei direcții de acțiune:
         a) acceptarea observațiilor CSAT și refacerea dosarului de legalizare conform acestor observații;
         b) continuarea întrunirilor periodice ale foștilor atașați militari fără a se constitui deocamdată într-o formă asociativă;
         c) întreruperea oricărei activităţi şi așteptarea de noi inițiative acceptabile atât pentru justiție cât și pentru CSAT.
În cele din urmă s-a optat pentru prima cale. S-a hotărât astfel refacerea și completarea Statutului, solicitarea avizului ministrului apărării naționale, scoaterea de pe rol a vechiului dosar și prezentarea la judecătorie a unuia nou. Reprezentarea Grupului de Inițiativă în fața instanței de judecată urma să se facă de către coloneii în rezervă Laurențiu Sbera și Constantin Dumitrescu (avocat), ofițeri care să susțină argumentele constituirii asociației.
Astfel, ținându-se cont de observațiile instanței de judecată, s-a hotărât în primul rând schimbarea denumirii AOIMRR în Asociația Diplomaților Militari în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” (ADMRR), iar noul dosar a fost luat în dezbateri de către instanță la 28 noiembrie 1995. Colonelul în rezervă Constantin Dumitrescu a reușit, de această dată, să convingă instanța de judecată de utilitatea acestei forme asociative pentru o importantă categorie de ofițeri și generali în rezervă și în retragere, ceea ce a condus la aprobarea înființării, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial din 25 ianuarie 1996.
Primul Consiliu de Conducere a fost format din 7 membri (coloneii în rezervă Dumitru Apostol, Gheorghe Brâncuș, Ion Constantin, Mitică Detot, Victor Paraschiv, Laurențiu Sbera, Stan Vlădescu) și trei membri supleanți (coloneii în rezervă Emil Burghelea, Constantin Dumitrescu și Vasile Miclea).
Președinte al ADMRR a fost ales colonelul în rezervă ing. Mitică Detot, șeful Departamentului Relații Internaționale din cadrul UNCMRR și fost atașat militar la Tokyo în perioada 1975 - 1987.
La propunerea membrilor Consiliului, prima Adunarea Generală a asociației a aprobat acordarea titlului de Președinte de Onoare al ADMRR generalului locotenent Decebal Ilina, locțiitor al șefului Statului Major General și șef al Direcției Informații Militare, ca o recunoaștere a sprijinului acordat pentru constituirea și legalizarea ADMRR.
În luna mai 2008, Adunarea Generală a ADMRR a acordat titlul de „Președinte Fondator” general de brigadă (r) ing. Mitică Detot.
Astfel a fost înființată o organizație a foștilor diplomați militari, bazată pe principii cu adevărat democratice, în concordanță cu modificările sistemului politico-social din România. Era evident că înfiinţarea ADMRR, axată pe experiența diplomației militare românești, constituia o noutate atât pentru societatea civilă cât și pentru instituția militară.
Încă de la începuturile sale ADMRR a urmărit o incitare a membrilor săi de a scrie și de a publica lucrări memorialistice, relatări inedite din viața de atașat militar, mărturii despre evenimente politico-militare notabile, probleme ale muncii de informații care sunt la ordinea zilei, cât și o serie de analiza și comentarii privind apărarea și securitatea României, în noile condiții de după anul 1989. Ca urmare, perioada imediat următoare înființării a fost marcată de o efervescenţă creatoare a membrilor Asociaţiei, excelând mai ales lucrările de memorialistică şi cele prind activitatea specifică ataşaturii militare. În acest context, în Enciclopedia Armatei Române, apărută în anul 2009, au putut fi menționate 53 de titluri de lucrări având ca autori membri ai ADMRR.
În activitatea sa, conducerea ADMRR a fost preocupată și a promovat permanent stabilirea și întreținerea unor relații de cooperare cu celelalte asociații ale fostelor cadre militare, precum Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, Asociația Națională a Veteranilor de Război, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociația Cercetașilor Militari etc.
După 20 de ani de existență ai ADMRR ne putem pune firesc întrebarea: a fost greu? Privind retrospectiv se poate spune că nu a fost ușor, iar hotărârea judecătorească din 28 noiembrie 1995 a fost luată în urma voinței și dârzeniei Grupului de Inițiativă, a sprijinului masiv și necondiționat din partea celorlalţi camarazi, dar şi ca urmare a ajutorului primit din partea Ministerului Apărării Naționale, personal a ministrului apărării din acea vreme, domnul Gheorghe Tinca şi a conducerii DIM, în persoana generalului locotenent Decebal Ilina.