Treceți la conținutul principal

DINTRE CETĂȚENII ROMÂNIEI PUȚINI SUNT CEI CARE URMĂRESC DEZBATERILE PARLAMENTARE.

DINTRE CETĂȚENII ROMÂNIEI PUȚINI SUNT CEI CARE URMĂRESC DEZBATERILE PARLAMENTARE. NU ȘTIU CINE ÎI MAI ASCULTĂ ȘI CINE MAI CITEȘTE DEȘI ÎN CIUDA IMAGINII CREATE DE DIVERSE SURSE, DEPUTAȚII șansează strigăte de alearmă de care nu se ține seama. 
Iată ce spuneau sau ce alterte lansau unii dintr ei în 2007. Citiți-le din perspectova anului 2018. 
Dan Culcer

DEZBATERI PARLAMENTARE


Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007

2.
Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor (consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă):


 
 
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă)
 
 

[Transhumanţa este ilegală pentru că încalcă regulile de bunăstare animală!

Domnul Adrian Emanuil Semcu:
Stimaţi colegi,
Aderarea României la Uniunea Europeană a necesitat eforturi uriaşe atât din partea poporului român, cât şi din cea a guvernanţilor, puşi în faţa unor probleme extrem de dificile, între care şi armonizarea legislaţiei noastre cu cea a U.E. Am spus guvernelor, pentru că procesul preaderării a fost unul îndelungat, iar drumul, la începutul său, a fost făcut cu paşi mici şi timizi, ca spre orice destinaţie nouă, necunoscută.
Au fost şi greşeli. Chiar unele hilare, ţinând de traducere! Dar şi greşeli mai grave, ce ţin de fondul proceselor pre şi post- aderare, greşeli de fond, făcute din neştiinţă, din entuziasm, indiferenţă ori servilism...
Din nefericire, ele, greşelile, aflate până acum doar între coperţile dosarelor stufoase ale acquisului comunitar, au început să iasă la iveală, inacceptabil amplificate de birocraţi care nu văd mai departe de marginea propriului lor birou.
Un astfel de exemplu este şi adevărata nebunie naţională, instituită printr-un ordin, la 8 ianuarie a.c., de A.N.S.V.S.A. prin care li se cerea tuturor oierilor ca, în termen de 10 zile, să se înregistreze, contra-cost, desigur, pentru a mai putea comercializa lapte şi brânza. Şi ce ar mai trebui să facă aceştia? Să se asocieze şi să facă unităţi proprii de procesare autorizate sau să îşi înregistreze, tot contra-cost, desigur, brânza, urda şi burduful ca produse tradiţionale, caz în care, obligatoriu, ar trebui să aibă şi calitate oficială de comercian, societate sau cel puţin persoană fizică autorizată...
Şi asta nu e tot...
Transhumanţa este ilegală pentru că încalcă regulile de bunăstare animală! Vă citez din Jurnalul Naţional: "Ciobanii care se vor aventura să mai ducă oile de la munte la şes şi invers riscă acum amenzi cuprinse între 1.000 şi 3.000 de RON. Noile norme introduse de Autoritatea Naţională Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) s-au adaptat cerinţelor europene şi au interzis transhumanţa lăsând fără obiectul muncii sute de ciobani. "Transhumanţa este ilegală pentru că încalcă regulile de bunăstare animală şi de transport" a declarat preşedintele ANSVSA, Marian Avram.
Ca să devină euro-ciobani, oierii români trebuie să uite tot ce au învăţat şi să facă investiţii serioase. "Regulile sanitar-veterinare impun ca vehiculele cu care sunt transportate animalele să aibă sisteme de adăpare permanentă, să fie realizate minimum două opriri în 24 de ore, iar în cazul transporturilor de peste două zile, animalele trebuie să fie cazate într-o fermă autorizată.
În cazul transhumanţei nu sunt respectate niciuna dintre măsuri şi, în plus, trec pe drumuri naţionale şi încalcă proprietăţi" a spus şeful ANSVSA. Transhumanţa este totuşi admisă numai între judeţe învecinate şi pe arii restrânse. În acest caz, însă, ciobanul trebuie să coboare la oraş ca să ia aprobări, căci traseul trebuie să fie autorizat de direcţia sanitar-veterinară din judeţ. "Noi trebuie să ştim câte animale sunt, dacă sunt vaccinate, deparazitate, unde păşunează, unde circulă. Pe teritoriu restrâns e altceva, dar să transporţi animale din Sibiu şi până în Deltă e o greşeală şi este ilegal. De la un judeţ la altul, serviciile veterinare pot monitoriza. Ciobanul depune traseul la direcţia veterinară, care poate să îl aprobe sau nu, pentru că păşunarea asta nu poate să se desfăşoare oriunde", a spus Marian Avram.
Interzicerea transhumanţei e o nouă lovitură dată oierilor români, după interzicerea vânzării directe a laptelui, brânzei şi cărnii în afara localităţii de provenienţă. "Brânza de la oile care se află în transhumanţă, de exemplu, va putea fi comercializată în judeţul unde oaia a fost înregistrată de proprietar" a spus preşedintele ANSVSA. Fiind puşi în situaţia de a rămâne cu produsele "pe stoc", ciobanii au făcut congres, la Corbii de Argeş, dar autorităţile nu au fost în stare să le ofere soluţia salvatoare."
Cu alte cuvinte, stimaţi colegi, domnul Marian Avram are o mare problemă de înţelegere, de traducere şi mai ales de interpretare a legii.
Dumnealui nu a auzit despre respectul extraordinar pe care U.E. îl are pentru meseriile tradiţionale, pentru produsele specifice anumitor zone, pentru cultura fiecăruia dintre popoarele membre şi pentru bunăstarea fiecăruia dintre cetăţenii europeni.
Iată de ce consider că este cazul să îi cer ministrului agriculturii să îi semneze şefului ANSVSA un concediu de studii pe perioadă nedeterminată şi, eventual, să îi recomande şi bibliografia obligatorie: de la balada Mioriţa, la programul de guvernare!

 
Doamna Anca Constantinescu:
Din păcate, de la o vreme-ncoace, românii sunt obligaţi să asiste la un joc periculos pus în scenă de către reprezentanţii Partidului Social Democrat. Documentul elaborat de către ,,specialiştii" P.S.D. se bazează pe vorbe, iar faptele lipsesc cu desăvârşire. Social - democraţii domnului Iliescu au uitat mineriadele, evenimentele de la Târgu-Mureş? Acelea erau situaţii de criză. Oare intrarea României în Uniunea Europeană, creşterea economică şi investiţiile străine reprezintă o criză, domnule Geoană?
Este îngrijorător modul în care preşedintele P.S.D. înţelege politica şi jocul politic. Demersul domniei sale, sau, mai precis, linia trasată de către Ion Iliescu, nu are nimic în comun du democraţia şi atributele democraţiei. Este o modalitate disperată de a atrage atenţia asupra unui partid uitat de către electorat. Este o dovadă de inconştienţă să afirmi că alegerile pentru Parlamentul European nu prezintă interes în acest moment. Suntem convinşi, domnule Geoană, că nu prezintă interes pentru simplul fapt că nu aveţi cu ce să vă prezentaţi în faţa alegătorilor.
Jonglarea cu declaraţii provocatoare cu privire la eventualitatea susţinerii unui guvern minoritar reprezintă un joc periculos. Vă reamintim că atât P.D., cât şi P.N.L., sunt hotărâte să menţină parteneriatul din cadrul Alianţei DA, parteneriat care a contribuit la câştigarea alegerilor. Dacă aşteptaţi ca P.D. să se transforme într-un adversar al P.N.L., aşteptaţi degeaba, domnilor. P.S.D. nu va ajunge la guvernare prin jocuri de culise care nu fac decât să trădeze aşteptările alegătorilor români.
Apreciem apelul premierului Tăriceanu privind amânarea suspendării preşedintelui până după alegerile pentru Parlamentul European, dar nu înţelegem afirmaţia conform căreia "preşedintele trebuie să se abţină de a mai ataca instituţiile statului sau de a influenţa justiţia". Dacă ar fi vorba despre atac la instituţia sau influenţare a Justiţiei suntem convinşi că exemplele ar fi fost descoperite de către faimoşii jurişti ai P.S.D. teleghidaţi de către Iorgovan şi "Nemuritorul Iliescu".
Cum documentul P.S.D. abundă în vorbe, iar faptele lipsesc cu desăvârşire, nu putem decât să remarcăm că P.S.D. a atins limita penibilului politic.


 
Domnul Aurel Olărean:
"Politica românească privită cu ochi de european"
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Precum deja cunoaşteţi, viaţa politică românească nu duce lipsă de frământări şi cutremure, multe fiind artificiale şi hiperbolizate forţat doar de dragul unei publicităţi politice ieftine. În ultimul timp am avut ocazia să mă întâlnesc cu diverse persoane din ţări vechi membre ale Uniunii Europene, unele cu reale preocupări politice, altele simpli cetăţeni neimplicaţi şi nerodaţi în culisele politicului, cu atât mai puţin cunoscători ai specificului local românesc. Toţi au fost deci, cu sau fără voia lor, martori ai evenimentelor politice rezultate din criza celor doi muncitori reţinuţi de autorităţile militare americane în Irak.
Privit prin ochii cetăţeanului european placid, realist şi lipsit de patima politică dâmboviţeană, faptele se văd altfel decât privite de la ferestrele Palatului Victoria. Evenimentele sunt logice şi urmările sunt pe măsură: doi muncitori români, cu un grad de inconştienţă ce frizează absurdul, s-au apucat, din pură plictiseală, să filmeze interiorul unei baze militare americane. Şi nu orice fel de bază militară americană, ci una din inima Irak-ului, adică în plină zonă de conflict. Probabil credeau că în România fiecare cetăţean filmează obiectivele militare din amuzament şi fără nici o oprelişte. Ca o consecinţă directă, autorităţile i-au reţinut imediat pentru cercetări. Scurt şi la obiect, dar mai ales fără să se consulte (mare greşeală) în prealabil cu autorităţile române aliate, aşa cum ar fi fost normal, în viziunea românească. Cam aşa au perceput cetăţenii europeni faptele logic şi normal. Un fapt lipsit de interes, doi cetăţeni români alături de alte sute, reţinuţi de autorităţile unui stat pentru că au încălcat legea. Mai departe era treaba justiţiei.
În viziunea românească, România, în calitate de aliat, trebuia să fie consultată, cetăţenii români trebuiau menajaţi iar Ministerul de Externe trebuia să ceară eliberarea lor imediată fără nici un fel de cercetări, deci două opinii diametral opuse, partea română excluzând aprioric posibilitatea ca cei doi muncitori să fi greşit cu adevărat.
Şi pentru că orgoliul politic trebuia hrănit, Guvernul a găsit imediat o soluţie: capul ministrului de externe, unul dintre puţinii miniştri care chiar dacă era înregimentat politic, a condus politica externă a României fără patimă politică şi numai pentru imaginea noastră, a tuturor, în exterior. Nici acum nu îmi este clar cine, sau dacă, cineva a câştigat din tot acest scandal politic. România nu a câştigat nimic prin înlocuirea unui ministru de externe bun şi cunoscut la nivel european. Partidul Naţional Liberal, din care făcea parte ex - ministrul, a pierdut un bun profesionist şi o figură populară şi mediatizată în sensul pozitiv. Singurii care au câştigat ceva sunt cei care au sacrificat un bun profesionist numai pentru a-şi satisface orgoliile politice. Dar au făcut-o în detrimentul României.


 
Domnul Aurel Vlădoiu:
"Oficial ne merge bine"
Sărbătorile de iarnă au înghesuit donatorii de sânge în centrele de transfuzii sanguine. Responsabilii din sănătate s-au declarat mulţumiţi că şi-au refăcut stocul pe toate grupele de sânge. La fel şi copiii donatorilor. Din banii cu care părinţii lor şi-au vândut sângele, au avut carne de Crăciun.
Am putea să nu disperăm şi să privim încrezători spre zările portocalii ale economiei de piaţă româneşti, consolându-ne cu ideea că aceştia sunt doar faliţii noştri şi că fiecare ţară îşi are faliţii ei. Dar parcă noi avem prea mulţi! Conştienţi şi responsabili, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical avertizează că 80% dintre salariaţii români câştigă mult mai puţin decât ceilalţi 20%, fără ca europenii să aibă habar de această realitate care, mai devreme sau mai târziu, va arunca România în aer, cu repercusiuni grave asupra Europei unite.
Alianţa pensionarilor din România cere demisia ministrului muncii şi ameninţă că va merge cu jalba-n proţap la forurile europene. Niciuna dintre revendicările pensionarilor, care i-au scos în stradă pe 24 mai anul trecut nu le-a fost luată în seamă, semn că ei sunt vinovaţii care trebuie să plătească pentru toate crimele regimului care l-a făcut istoric pe domnul Tismăneanu, botezat Vladimir de către părinţii săi în cinstea cine ştie cărui ilustru înaintaş. Este drept că, la vremea respectivă, nici domnul Tismăneanu nu a putut schimba istoria prin acţiunile sale de revoltă, dar o face acum, cu succes, chiar dacă nu doar pentru un salariu de profesor de istorie.
Numai în Bucureşti, peste 200 de asociaţii de proprietari au rămas fără apă caldă în prag de sărbători. Măsura luată de către reprezentanţii Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice este neortodoxă, dar neimputabilă acesteia. Condamnabilă este însă atitudinea iresponsabilă a guvernanţilor proveniţi din cea mai perfidă alianţă postdecembristă aflată la conducerea unui popor condamnabil de răbdător. Astăzi, la jumătatea mandatului său, Alianţa Dreptate şi Adevăr, aflată în moarte clinică, anunţă triumfalist o creştere economică fără precedent, în timp ce peste 2 milioane de familii din mediul urban nu-şi pot achita utilităţile.
Când România este declarată vicecampioana Europei la corupţie, când jumătatea rurală a ţării a obosit să se mai zbată în mizeria la care au condamnat-o gulerele portocalii, apare ca lipsită de substanţă realitatea oglindită de publicaţia Der Spiegel, potrivit căreia animalele de la Zoo ar trăi mai bine decât bolnavii psihici din România. N-ar fi exclus ca, în momentul în care prezint această declaraţie în Legislativ, Guvernul Tăriceanu să fi rezolvat problema sesizată de publicaţia germană în deja cunoscutul său stil, adică să fi trimis consiliului redacţional o notă de informare, prin care să demonstreze că bugetul sănătăţii este cel mai mare de după '89, că veniturile reale ale românilor au crescut numai anul acesta cu 20%, că indicele de creştere economică de 8% pe anul în curs ne situează printre primele ţări în Europa şi, în fine, că ceea ce au văzut ei, cu ochii lor, în azilurile româneşti, nu este adevărat.
Şi aşa, Palatul Victoria, sacul de box, până mai ieri inert, al Cotrocenilor, şi-a făcut datoria faţă de alegători ca şi preşedintele - jucăuş care a dat românilor un binemeritat prim-ministru şi un spectacol de circ, prin durata sa, demn de cartea recordurilor.
Şi, totuşi, sunt nevoit să recunosc că distinşii guvernanţi au un maree merit despre care nu a vorbit nimeni, nici măcar ei: acela de a fi făcut imposibilă viaţa românilor în propria lor ţară şi, prin aceasta, de a-i fi determinat să-şi ia lumea în cap, să-şi lase familiile şi să plece la muncă în ţările guvernate ale Europei.
Potrivit datelor pertinente puse la dispoziţie de către Grupul pentru economie aplicată, numai în primele 9 luni ale anului trecut, "stranierii" ilegali au adus în ţară peste 3 miliarde de euro. De fapt, acesta este marele adevăr despre tigrul economic din Balcani, hrănit de vizitatori printre gratii, adevăr pe care îl conştientizează mulţi, dar nu mulţi au interesul să-l rostească. Economia autohtonă este susţinută de munca la negru din afară, cu beneficii reale pentru un procent din societate, periculos de redus.
Atâta timp cât românilor le este teamă să nu fie acuzaţi de prostie sau, mai rău, de nostalgie, pentru că nu înţeleg calculele guvernamentale din care reiese cât de mult le-a crescut nivelul de trai în ultimii 2 ani, oficial ne merge bine.


 
Doamna Gabriela Nedelcu:
"Politica second-hand"
Această declaraţie politică o fac cu mâhnire în suflet şi nu vreau să se constituie într-o critică la adresa colegilor din Parlament şi nici într-o lecţie de morală, ci doar un semnal de alarmă care să ne oblige la meditaţie.
Voi încerca să fac o analiză a mediului politic, mai precis să prezint o stare de fapt alarmantă: degradarea valorică a clasei politice româneşti.
Cetăţenii au votat nu doar ideologii şi liste de partid, ci şi oameni de un anumit calibru intelectual, oameni cu o anumită bogăţie simbolică, persoane care aduceau un plus de valoare partidelor. Din păcate, mulţi oameni de calibru moral şi intelectual au fost înlăturaţi, obligaţi să trăiască în semiobscuritate politică. Au rămas în schimb să diriguiască destinele alegătorilor şi să guverneze ţara şmecherii politici care sunt animaţi doar de interese. Din nefericire, partidele au devenit "cercuri de afaceri, de influenţă, de intimidare prin putere". Intelectualii şi oamenii deştepţi şi care nu au un trecut pătat sunt marginalizaţi în partide. Poate şi din cauza faptului că nu pot fi şantajaţi şi, implicit, nu pot fi controlabili.
Din cauza nenumăratelor scandaluri care au tulburat scena politică, scandaluri provocate şi întreţinute inclusiv de preşedintele ţării, care ar trebui să aibă rol de mediere şi nu de sursa guvernatoare, electoratul nu mai crede în actuala clasă politică. Mai grav, oamenii de rând nu mai cred în aşa-zisele valori servite populaţiei prin intermediul televizorului. Alegătorii văd că printre aceste aşa-zise valori, ba se află turnători, ba se află persoane care au nu ştiu ce afaceri dubioase, ba indivizi care fac abuzuri în justiţie. Din această cauză, aproape a devenit un stigmat să fii membru într-un partid politic, calitatea de actor politic fiind aproape sinonimă în percepţia omului de rând cu o întinare a conştiinţei.
Sper ca tinerii să aibă un cuvânt mai greu de spus în schimbarea imaginii şifonate a politicii şi să dea dovadă de mai mult bun simţ şi moralitate. Este de-a dreptul jenant să deschizi televizorul şi să te uiţi la ultimele ştiri, să afli încă ceva despre un om politic. În politica românească, aproape că nu mai există moralitate. Oamenii nu mai au nevoie de şmecheri în politică. Este nevoie de valoare, oameni nepătaţi. Experienţa se învaţă, iar un om tânăr are această capacitate, se poate adapta schimbării.
Să nu uităm că trăim într-o ţară care se automutilează, în care, conform sondajelor, românii ar emigra în proporţie de peste 50%. Trăim într-o ţară în care populaţia vrea să emigreze nu din motive politice, ci din cauza corupţiei, a hoţiei, lipsei de respect a autorităţilor care se imprimă şi în lipsa de respect a cetăţenilor între ei, intoleranţa extraordinar de mare a românilor unii faţă de alţii.
În concluzie, constat că o mare parte a clasei politice s-a îndepărtat mult de alegători şi aproape total de conceptul de "democraţie".
În concluzie, constat că o mare parte a clasei politice s-a îndepărtat mult de alegători şi aproape total de conceptul de "democraţie".
La toate acestea vă rog să medităm împreună. Să încercăm să facem ceva pentru a putea spune apoi, cu conştiinţa împăcată, că o persoană care stă în faţa televizorului şi are astfel de gânduri se află în eroare.


 
Domnul Petru Călian:
"Demiterea ministrului justiţiei - o necesitate"
Pe o scenă politică europeană ce tinde constant spre democratizarea tuturor procedurilor şi spre independenţa justiţiei, Ministerul Român de Justiţie condus de Monica Macovei demonstrează o cu totul altă logică. Pentru acest minister, încă de la numirea doamnei Macovei, anticorupţia, integritatea şi independenţa justiţiei în stat au fost văzute ca nişte mărfuri cu etichete de preţ pe ele, supuse negocierii între ministru şi preşedintele Băsescu sau terţe interese. Toate aceste valori pe care Ministerul de Justiţie şi Monica Macovei ar fi trebuit să le promoveze mai presus decât orice alt interes, nu au fost altceva decât nişte forme fără fond, aşa cum arăta Titu Maiorescu despre unele instituţii din vremea sa.
Deşi de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până la începutul secolului al XXI-lea, lucrurile ar fi trebuit să evolueze, Ministerul de Justiţie contrazice flagrant această concluzie de bun simţ, dovedind prin tot ceea ce face ministrul Macovei că justiţia nu este altceva decât o instituţie prin care braţul lung al conducerii statului poate să-şi atingă interesele şi să-şi facă jocurile. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât independenţa justiţiei ca putere în stat este prevăzută de justiţiei, iar aservirea actului de justiţie unor interese sau persoane este un exemplu al lipsei de democraţie.
Într-o democraţie şi aşa fragilă în România, ministrul Monica Macovei a demonstrat că are o colaborare mai mult decât deficitară cu Parlamentul ţării, dispreţuind activitatea legislativă şi refuză să înţeleagă necesitatea dezbaterii proiectelor sale proprii în Camera Deputaţilor şi/sau Senat.
Motivele pentru care demiterea ministrului justiţiei este o necesitate sunt multiple, iar textul moţiunii simple depuse în acest sens radiografiază aceste raţiuni, aşa că nu voi insista asupra lor. Îmi permit numai să vă atrag din nou atenţia asupra acestei moţiuni şi a importanţei pe care o prezintă succesul acesteia pentru o Românie europeană democrată.


 
Domnul Ovidiu Victor Ganţ:
"Priorităţile României în perioada preşedinţiei Germaniei a Uniunii Europene"
Aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 marchează, totodată, şi începutul preşedinţiei Germaniei a Uniunii Europene. Este un moment istoric pentru ţara noastră, dar şi unul crucial pentru Uniunea Europeană. Spun aceasta, examinând programul expus de către doamna cancelar Dr. Angela Merkel în plenul Parlamentului European la Strasbourg. Este un program extrem de ambiţios care are implicaţii profunde şi în ceea ce priveşte viitorul României şi, deci, sunt de părere că ţara noastră va trebui să joace un rol activ în susţinerea acestui proiect.
Doamna Merkel vorbea despre casa noastră comună, Europa, în care dorim cu toţii să trăim. Numai că, o astfel de construcţie are la bază nişte reguli unanim respectate. În cazul de faţă este vorba de proiectul de Constituţie Europeană pentru adoptarea căruia la finele mandatului Germania doreşte să prezinte un plan în etape pentru realizarea acestui scop. România are tot interesul să-şi dorească o Uniune Europeană puternică, nu numai din punct de vedere economic, ci şi politic. În plus, orice nouă extindere a Uniunii Europene nu se poate produce în absenţa acestei constituţii, indiferent că e vorba de Croaţia, Balcanii de Vest sau Moldova, de exemplu.
Tot în această jumătate de an se va continua încercarea de soluţionare a problemelor încă deschise din Europa, cum ar fi Kosovo, Bosnia sau Transnistria. În program se face trimitere directă la interesul Uniunii Europene în zona Mării Negre, care a devenit mult mai manifest odată cu aderarea României şi Bulgariei. El nu are doar o componentă politică, ci una cel puţin la fel de importantă de natură energetică. Ambele aspecte sunt extrem de importante pentru România. Conflictul îngheţat transnistrian, dar şi resursele energetice din Asia Centrală, alternativă pentru aprovizionarea ţării noastre sunt, după părerea mea, chestiuni de strategie europeană, cu implicaţii, dar sper şi cu contribuţie românească activă în această perioadă. De altfel, tema principală a summit-ului european din martie va fi tocmai energia.
Mai trebuie spus că în momentul de faţă există o serie de poziţii divergente între diferite state în cadrul Uniunii Europene. Cred că România trebuie să-şi valorifice relaţiile tradiţionale foarte bune pe care le are cu ceilalţi membri, iar în contextul actual, în special cu Germania şi Franţa, ţările care au iniţiat proiectul Uniunii Europene, prin reconcilierea istorică dintre ele după cel de-al doilea război mondial.
Doamna cancelar Merkel spunea în discursul său că nu cunoaşte Uniunea Europeană din interior decât de 17 ani, dar că este de părere că este cel mai bun loc din lume pentru a trăi. Personal îi împărtăşesc părerea, iar noi, românii, care locuim de jure în casa comună Europa doar de la 1 ianuarie 2007, ne vom convinge de acest lucru contribuind totodată activ la această construcţie comună.


 
Domnul Rareş Şerban Mănescu:
Muzeul Municipiului Bucureşti va avea titulatura de muzeu de importanţă naţională ca urmare a unei hotărâri aprobate în urmă cu două săptămâni de Guvernul României.
Muzeul Municipiului Bucureşti are un impresionant patrimoniu de valoare naţională, care este îmbogăţit continuu prin activitatea de cercetare desfăşurată de specialiştii muzeului, fişarea obiectelor pe colecţii, propuneri de clasare în derulare, expoziţii şi cataloage, albume, volume ştiinţifice, sesiuni, simpozioane şi conferinţe.
Muzeul a fost înfiinţat în anul 1921. Patrimoniul iniţial conţinea 851 de piese, iar în prezent este alcătuit din 400.000 de piese din toate categoriile de obiecte muzeistice: artă plastică şi decorativă, arheologie, numismatică, faleristică, medalistică, arhivistică, bibliofilie, cartografie, epigrafie, fotografie, arme, ştiinţă şi tehnică.
În prezent, patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti este structurat în două secţiuni principale, respectiv colecţia de istorie şi colecţia de artă plastică.
Muzeul Municipiului Bucureşti coordonează activitatea a 11 unităţi muzeale, printre care: Casa Cesianu, Palatul Voievodal "Curtea Veche", Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" şi altele.
Salutăm decizia Guvernului deoarece titulatura de "muzeu de importanţă naţională" reprezintă recunoaşterea, pe plan naţional şi internaţional, a valorii culturale deosebite a patrimoniului deţinut de o astfel de instituţie.


 
Domnul Dumitru Bentu:
Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Platforma".
Sincer, nu suntem preocupaţi la nivelul unei reale îngrijorări de cele ce se întâmplă în Partidul Naţional Liberal decât în măsura în care turbulenţele din respectiva formaţiune politică, aflată accidental la guvernare, afectează situaţia din ţară în acest moment. Sunt probleme interne de partid, inerente atunci când intri în combinaţii subminante şi care îşi vor găsi o rezolvare, oricare ar fi ea.
Platformiştii, cărora li s-a completat garnitura de ideologi cu silvaticul bucovinean Gheorghe Flutur, consideră că cei care conduc acum partidul nu se mai pot întreţine din pensia de urmaşi ai Brătienilor. Mult mai consistente sunt, se pare, resursele celor pentru care confiscarea valutei în deceniul trecut a fost un act de normalitate. Atacul la baionetă asupra protăricenilor se desfăşoară pe două direcţii - din interiorul partidului, pe care unii contestatari nu l-au părăsit, şi din exterior, într-un APR (aruncător de proiectile reactive) care îşi mută dispozitivul la sfârşitul fiecărei săptămâni.
Scindările şi regrupările par a fi blestemul peren care gestionează nemilos existenţa liberalilor, atât de siguri pe sine până la părăsirea Cotrocenilor de către prea-cucernicul Theodor Stolojanul - izvorâtorul de lacrimi.
Sigur, Gheorghe Flutur, ex-ministrul aviar, "a defectat" în urma unui proces de "gândire cu premeditare", vorba Caţavencilor.
Lovitura primită de cei din "rezistenţa" penelistă poate fi dură şi poate avea efectul unei bombe cu fragmentaţie, amplificând confuzia de pe scena politică autohtonă şi împingând-o inexorabil spre instabilitate. Se ştie că farmecul unui tablou rezidă şi din posibilităţile de interpretare pe care le oferă. În aceste zile, tabloul expus pe simezele politicii dâmboviţene de către liberali are deja un titlu consacrat: "Platforma cu fluturi".


 
Domnul Dumitru Bentu:
Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Social".
Discrepanţa dintre agenda cetăţeanului şi agenda Guvernului a atins cotele unei divergenţe notorii. Preocupaţi să-şi împartă prada rămasă după retragerea soluţiei conservatoare şi imorale, necrofagii aliaţi au uitat pur şi simplu că destinul, într-un moment de totală eclipsă, le-a încredinţat soarta acestui popor.
Aflăm noi, nu şi ei, că zeci de pensionari din judeţul Vaslui au apelat la împrumuturi de la CARP pentru a-şi putea plăti primele facturi la încălzire pentru luna noiembrie. "Vin la noi şi plâng ca nişte copii mici, că vor fi daţi afară din casă pentru că nu au cu ce să plătească puţina căldură pe care o primesc" spun conducătorii CARP.
Ce fac ei, guvernanţii şi clientela lor contaminată cu bulimia "de stres"? Se înghesuie la secretari de stat şi şefi de regii, profitând de acest neaşteptat "intermercato". Dacă mai au timp, şi au berechet, deturnează ajutoarele pentru sinistraţi către membrii de partid, recte, P.D., aşa cum a făcut prefectul de Dolj, sau organizează paranghelii stradale pentru a marca intrarea în UE.
Mai aflăm că unii dintre noi, pensionari, stau la cozi pentru a-şi vinde ultimele cupoane pe care le-au primit prin Programul de privatizare în masă şi a trece în linişte şi resemnare încă un Crăciun trist.
Ei, oamenii puterii, împart bani publici doar primăriilor P.D.-P.N.L., aşa cum se întâmplă în judeţul Vaslui, pedepsindu-i pe cei care au îndrăznit să aducă în fruntea comunităţilor rurale primari P.S.D.. Înălţător exemplu de "Dreptate şi Adevăr"!
Băieţi deştepţi continuă să adune căpiţe de bani din comerţul cu electroni, iar traficul guvernamental cu bani publici îmbracă aspecte groteşti şi penale, de genul "Nu mai pupaţi fonduri guvernamentale dacă treceţi de partea lui Stolojan!"
Vom bifa încă un Crăciun întunecat, sub înţeleapta guvernare a celor care vor să transfere pe chipurile românilor culoarea celebrelor citrice. Ulterior, rubricile de "social" se vor umple din nou cu ştiri ce vor deveni adevărate citaţii pentru divorţul de un sistem bazat pe "Nedreptate şi Minciună".


 
Domnul Ion Călin:
Declaraţie politică: "Preţul pâinii, produsul alimentar de bază al românilor, a crescut".
Această toamnă, ultima dinaintea aderării la Uniunea Europeană, le-a adus românilor "datorită competenţei" guvernanţilor portocalii, un val de scumpiri, nu numai de gaze, electricitate, gigacalorie şi servicii, ci şi la produsul nostru alimentar de bază, care este pâinea. Marile firme de morărit şi panificaţie din ţară au crescut preţul pâinii, pentru a acoperi creşterile de preţuri la electricitate, la gaze, la transport şi la alte servicii. De exemplu, cel mai mare producător de pâine din Craiova, care deţine mai mult de jumătate din piaţa din Oltenia, a crescut preţul pâinii de 370 de grame cu 1.500 de lei vechi. În alte localităţi, cum este de exemplu Orşova, preţul pâinii am înţeles că s-a dublat.
Zilele trecute am asistat la o scenă de-a dreptul impresionantă: o bătrână din Craiova intrase într-un centru de pâine cu 8.000 de lei vechi pentru a-şi cumpăra o franzelă, pentru că nu a ştiut că preţul pâinii crescuse cu 1.500 de lei, femeia a fost nevoită să plece cu plasa goală, întrucât nu îi ajungeam banii. În momentul în care cineva a vrut să îi dea diferenţa de bani, femeia a izbucnit în plâns, spunând că nu ştie ce o să facă până la viitoarea pensie, pentru că îşi drămuise banii pentru pâine, calculând cu preţul de 8.000 de lei. Sunt convins că astfel de cazuri au loc în fiecare moment în toată ţara.
Firmele ridică preţurile pentru a-şi acoperi cheltuielile. Aceste preţuri le suportă populaţia. Însă guvernanţii portocalii nu se întreabă de unde suportă oamenii de rând preţurile, cine este răspunzător pentru asta, ce trebuie făcut pentru ei, pentru că ei, guvernanţii, au alte priorităţi.


 
Domnul Adrian Valentin Iliescu:
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor colegi,
Art. 69 din Constituţia revizuită mă obligă, obligaţie valabilă de altfel pentru toţi colegii deputaţi şi senatori, ca în exercitarea mandatului meu să fiu în serviciul Poporului. Constrâns de această normă constituţională, supun atenţiei domniilor voastre următoarele consideraţii pe marginea atât de dezbătutului subiect de către societatea românească al suspendării şi, respectiv, demiterii Preşedintelui României în exerciţiu.
1. Se vorbeşte în ultima vreme tot mai insistent despre "filozofia" Constituţiei. Ei bine, cred că este legitim să ne întrebăm, din păcate, la peste 15 ani de la adoptarea şi, respectiv, aprobarea aşezământului nostru fundamental, cum arată această "filozofie"? Care sunt principiile ei? Care sunt principiile exercitării suveranităţii naţionale sau, în cuvinte mai simple, ale exercitării puterii Naţiunii? Şi, în context, în ce constă rolul Preşedintelui României în această uriaşă operă de exercitare? Aceste întrebări nu sunt doar retorice şi teoretice.
Parcurgând cu atenţie dispoziţiile constituţionale, grupându-le după logica firescului, constatăm un prim fapt de o importanţă crucială pentru înţelegerea filozofiei de care vorbeam: Preşedintele României este, ca să mă exprim în termeni ce pot fi înţeleşi de toată lumea, paznicul puterii Naţiunii! El veghează - ori trebuie să vegheze - ca voinţa exprimată de Constituţie să fie respectată, executată; de asemenea, el veghează - sau trebuie să vegheze - ca mijloacele cu ajutorul cărora voinţa în cauză urmează a fi tradusă în fapte, mai clar spus, autorităţile publice, să funcţioneze bine. Căci aceasta este definiţia puterii: perechea formată din voinţă, precum şi din totalitatea mijloacelor - de ordin economic, juridic, financiar, uman ş.a.m.d. - cu ajutorul cărora voinţa este transpusă în fapte.
Când puterea Naţiunii este în pericol, paznicul ei - în cazul nostru, Preşedintele României - are datoria, mandatul să ia toate măsurile pentru a o apăra. Rămâne să judecăm, onorată Cameră, în ce măsură acţiunile şi inacţiunile de până acum ale Preşedintelui României în exerciţiu satisfac acest imperativ. Şi, ca să dau un exemplu: în condiţiile în care Consiliul Suprem al Magistraturii riscă să nu aibă preşedinte, pe motiv că nimeni nu se oferă să îndeplinească această funcţie şi, deci, să nu funcţioneze bine, ca să nu spun să nu funcţioneze deloc, ce ar trebui să întreprindă Preşedintele României? Cum poate să acţioneze el astfel încât să înlăture această situaţie? Să medieze între cine şi cine? Oricât ar părea de scandalos, într-o atare situaţie, Preşedintele României trebuie să acţioneze aidoma lui Alexandru Macedon acum două milenii, cu nodul gordian: fie să prelungească mandatul ce tocmai a expirat fie, pur şi simplu, să numească un înlocuitor! La situaţii de excepţie trebuie răspuns cu măsuri de excepţie, or, tocmai acesta este sensul dispoziţiei cuprinse în art. 80 din Constituţie: în calitatea sa de paznic, Preşedintele României trebuie să ia toate măsurile preliminare pentru repunerea instituţiei în starea normală de funcţionare. O astfel de măsură este echivalentă cu mobilizarea pe funcţie, dar ce altceva face Preşedintele României când mobilizează cetăţenii şi ia primele măsuri pentru respingerea unei agresiuni armate îndreptate împotriva Ţării?
Dacă vom fi în posesia filozofiei Constituţiei, a logicii ei interne, vom înţelege de asemenea ce a vrut legiuitorul constituant să spună când s-a referit la medierea între puterile statului, care sunt în realitate aceste puteri - în orice caz, nu despre clasicele puteri de care face vorbire Montesquieu este vorba în art. 80.
2. În spaţiul mass-media de săptămâna trecută s-a lansat o întrebare pe cât de provocatoare pe atât de tulburătoare, este vorba despre o emisiune a profesorului Corneliu Turianu, la care a participat colegul Sergiu Andon: de unde, de la cine trebuie să pornească procedura de suspendare şi, respectiv, de demitere a Preşedintelui României, din interiorul Parlamentului sau din afara lui? Poate să pornească procedura de suspendare cu adeziuni, cu semnături "în alb" din partea colegilor deputaţi şi senatori? În termenii art. 95 din Constituţia revizuită, propunerea de suspendare poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor, care, reamintesc, sunt - ori trebuie să fie - în exercitarea mandatului, în serviciul Poporului. Aceasta înseamnă că propunerea trebuie să pornească din interiorul Parlamentului, definit de Constituţie drept organul reprezentativ suprem al Poporului român, ca o autosesizare a acestuia, nu din afara lui. Chestiunea provocatoare şi, în aceeaşi măsură, tulburătoare care s-a pus în emisiunea cu pricina este următoarea: în cazul în care acţiunea de suspendare porneşte din afara Parlamentului şi, ce este mai grav, prin adeziuni "în alb", sunt aplicabile sau nu dispoziţiile art. 166 alin. (1) şi, respectiv, 167 din Codul penal, "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale" şi, respectiv, "Complotul"?
O astfel de turnură, extrem de gravă, pe care o pot lua, la o adică, lucrurile trebuie să ne determine să reflectăm în modul cel mai responsabil la conţinutul, la paşii procedurii de suspendare şi, respectiv, de demitere a Preşedintelui României, la termenii pe care îi foloseşte art. 95 din Constituţie. Şi iată câteva întrebări al căror răspuns nu este deloc uşor de găsit, pe care le ridică art. 95 coroborat cu art. 146 din Constituţie:
a. Ce entitate, ce subiect de drept constituţional are capacitatea să impute Preşedintelui României săvârşirea de fapte grave care încalcă prevederile Constituţiei, astfel încât procedura de suspendare, respectiv, de demitere să fie declanşată?
b. Ce autoritate stabileşte că faptele imputate Preşedintelui au fost într-adevăr săvârşite de acesta, că ele sunt grave şi că încalcă prevederile Constituţiei? Parlamentul? Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie? Curtea Constituţională? După ce procedură se conduce o astfel de activitate? Simpla imputare ţine loc de judecată? Se bucură sau nu Preşedintele României de prezumţia de nevinovăţie?
c. Când poate fi introdusă propunerea de suspendare, înainte sau după ce autoritatea competentă a stabilit că într-adevăr faptele imputate au fost şi săvârşite, că ele sunt grave şi că încalcă prevederile constituţionale?
d. Care sunt criteriile care califică o faptă ca fiind gravă?
e. În ce momente ale derulării procedurii intervine în realitate Curtea Constituţională? Poate ea califica faptele ca fiind grave? Poate ea judeca în sensul stabilirii adevărului? Se poate ea pronunţa asupra unor fapte imputate, ipotetice ori doar asupra unor fapte dovedite?
Din logica textului art. 95, a filozofiei Constituţiei, a logicii după acre este exercitată suveranitatea naţională, rezultă un algoritm cu adevărat surprinzător, cu totul altul decât cel care este vehiculat de câteva zile încoace. Anume, procedura nu începe nici în faţa Curţii Constituţionale, nici în faţa celor două Camere reunite! Pentru cei interesaţi, fac trimitere la dreptul comparat, mai precis la art. 62 din legea fundamentală a Germaniei, unde se arată că Preşedintele Republicii poate fi pus sub acuzare pentru violare voluntară a legii fundamentale de Bundestag sau de Bundesrat, într-un fel, echivalentele celor două Camere de la noi. Şi la noi tot aşa, imputarea adusă Preşedintelui trebuie să pornească de la una din Camere, printr-o moţiune ori hotărâre! Textul art. 95 nu menţionează în mod expres aşa ceva, dar soluţia se deduce din logica, din filozofia Constituţiei şi este de datoria noastră să descoperim şi să aplicăm această filozofie, această logică. Procedura de suspendare şi, respectiv, de demitere a Preşedintelui României se dovedeşte a fi mai complicată decât pare şi ea trebuie dedusă atât din textele constituţionale, cât şi, acolo unde textele sunt lacunare, din principiile de exercitare a suveranităţii naţionale.
3. Ca o ultimă problemă pe care o supun atenţiei domniilor voastre, mă voi referi la Legea referendumului. Potrivit principiului universal al puterii, "cea mai mare putere învinge", regula fundamentală a democraţiei este a majorităţii absolute. Când legiuitorul constituant a prevăzut în art. 81 că Preşedintele României urmează să fie ales cu majoritatea de voturi a alegătorilor pe listele electorale, el nu a făcut altceva decât să se conformeze respectivului principiu. Dar, în înţelepciunea sa, legiuitorul constituant a prevăzut şi situaţia în care niciunul din candidaţi nu întruneşte, din diverse motive, această majoritate, motiv pentru care a instituit turul doi, ca o derogare necesară de la principiu. Raţiunea? Ţara nu poate rămâne fără Preşedinte. Or, Preşedintele "curent", ca să zicem aşa, nu poate rămâne în funcţie până la moarte. În perioada următoare demiterii, lucrurile trebuie să stea aidoma ori simetric. Preşedintele nu poate fi demis decât cu majoritate absolută. Aici nu mai este nevoie de derogare, căci problema se tranşează, într-un sens sau altul, dintr-un foc: ori s-a adunat majoritatea absolută pentru demitere şi, pe cale de consecinţă, Preşedintele este demis ori nu s-a adunat majoritatea şi atunci Preşedintele suspendat reintră în funcţie. Simetria se realizează în baza principiului, nu a excepţiei.
De asemenea, să nu pierdem din vedere că cele două Camere îl pot suspenda pe Preşedinte cu majoritatea absolută, de ce oare în perioada următoare demiterii trebuie coborât pragul? Dacă aplicăm principiul simetriei, majoritatea trebuie să fie absolută şi în al doilea caz.
Vă mulţumesc pentru atenţie.


 
Doamna Adriana Mihaela Rusu:
"Situaţia bugetară din perspectivă macroeconomică la finele lui 2006"
Execuţia bugetului general consolidat are un deficit de 1,7% din p.i.b., aproximativ 1,6 miliarde euro, pentru care statul trebuie să facă credit şi să plătească dobândă. Ceea ce este frapant e faptul că, la 11 luni, s-a înregistrat un excedent de 1,22% din p.i.b. Practic, într-o singură lună s-a cheltuit cu peste 2,7 miliarde euro peste veniturile aferente lunii decembrie, dublul unei luni.
Cheltuirea banilor pe ultima sută de metri doreşte să ascundă incapacitatea, lipsa de viziune şi amatorismul guvernanţilor. Actuala guvernare DA a avut norocul unei macrostabilizări realizate în perioada guvernării P.S.D., economia nemaifiind atât de mult afectată de instabilitatea politică prezentă. Agenţii economici şi populaţia plătesc bani la buget, iar, în schimb, primesc bătaie de joc, teatru ieftin al unor impostori ajunşi în funcţii de conducere prin minciună şi demagogie.
Sunt peste 34 de miliarde de euro, o treime din p.i.b.-ul României, gestionaţi ineficient, clientelar, în noul "spirit al Dreptăţii şi Adevărului", o ironie sinistră ce a prins din păcate la oamenii creduli, care au primit în schimb Şantaj şi Minciună.
Problema gravă este lipsa unei etapizări, a unei cadenţări şi sincronizări a veniturilor şi cheltuielilor, a faptului că bugetul a rămas după formatul economiei centralizate, bazat pe mijloace în care adevăratele programe ce necesită o viziune în timp lipsesc. Acest lucru este demonstrat şi de numărul mare de rectificări bugetare (în număr de patru) aferente acestui an de preaderare la UE.
Slăbiciunea sau soliditatea unei guvernări este dată de măsura în care poate anticipa viitorul, or, în cazul României nu se poate şti cu o aproximaţie decentă nici ce se întâmplă în luna viitoare sau peste două luni. Acest amatorism poate fi comparat cu cel al unui cântăreţ ce cântă după ureche şi nicidecum cu unul care are o anumită partitură, atent pregătită şi exersată.
Se pune astfel problema alinierii la standardele Comisiei Europene, care cere statelor membre un buget multianual în care rectificările bugetare vor trebui să dispară. Chiar dacă funcţionarii publici şi executanţii sunt mai mult sau mai puţin pregătiţi, în lipsa unei viziuni bugetare coerente şi a unei bune politici economice generale, a unor minţi limpezi, nu se vor putea îndeplini cerinţele aderării la UE, ale unui nivel de trai mai bun pentru majoritatea populaţiei. Chiar dacă cifrele privind creşterea economică par destul de mari, ea fiind conform statisticilor de 7,8% pe primele nouă luni şi o estimare pentru tot anul de peste 8% din p.i.b., realitatea este cu totul alta, fapt relevat de barometrul economiei care este Bursa de Valori, care a rămas rece la datele statistice guvernamentale.
De ce nu explică guvernanţii cum rata anuală a inflaţiei (pe ultimele 12 luni) a continuat trendul descendent, ajungând la 4,67% la sfârşitul lui noiembrie, faţă de 4,8% la finele lunii octombrie? Aceasta, în condiţiile în care, în penultima lună a anului, gazele s-au scumpit cu 5,7%, fapt ce a dus la o creştere de preţ de 17,5% la energia termică, iar alimentele s-au scumpit în medie cu aproape 1,3%, cele mai pronunţate creşteri fiind la legume (2,7%) şi ouă (23,5%).
Incapacitatea de gestionare a unei ţări se vede clar în legea bugetară anuală, în numărul de rectificări bugetare, în faptul că ordonatorii nu pot cheltui banii într-un ritm logic, programat, corespunzător unui sistem de prioritizare a necesităţilor. Ordonatorii principali de credite au slabă preocupare pentru utilizarea alocaţiilor de la bugetul de stat, la sfârşitul lunii noiembrie, gradul de realizare a prevederilor anuale este de doar 77,9%.
Execuţia bugetară dezvoltată în perioada ianuarie-noiembrie 2006, ca şi cea de anul trecut, se caracterizează printr-o evoluţie cu sezonalitate ridicată în primele 10 luni ale anului, din cauza anumitor venituri bugetare (impozitul pe profit şi t.v.a.-ul), şi nejustificat de accelerată în perioada următoare cheltuielilor, începând cu luna noiembrie.


 
Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:
Declaraţie politică: "Plafon da, dar compensate şi gratuite ba!"
În timp ce peste 100.000 de oameni se luptă în acest moment cu cei peste 200 de viruşi existenţi, după cum declară prof. dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului "Matei Balş", românii rămân dezarmaţi în faţa virozelor şi bolilor cronice, datorită crizei medicamentelor compensate şi gratuite.
Deşi bugetul alocat farmaciilor în acest an a crescut cu 15% faţă de anul trecut, paradoxal, suma care ajunge la farmacii este mult mai mică, motivul fiind "abuzul preşedinţilor caselor judeţene de sănătate, care gestionează fondurile discreţionar, fără a ţine cont de adresabilitate", potrivit preşedintelui Colegiului Farmaciştilor din România. Aceasta însemnând că vor reapărea cozile la farmaciile care mai rămân cu fonduri, cei mai afectaţi fiind copiii şi bătrânii, cei mai frecvenţi consumatori de medicamente gratuite şi compensate.
România este singura ţară din Uniunea Europeană în care există plafon la farmacii, acest plafon fiind principala cauză ce generează criza compensatelor şi gratuitelor.
O altă cauză a crizei din farmacii este degringolada din sistem şi modificările făcute de pe o zi pe alta, ce provoacă sincope în eliberarea medicamentelor.
Românii sunt tot mai îngrijoraţi, în condiţiile în care opt oameni au fost ucişi deja de pneumonie şi se întreabă tot mai des de ce li se mai reţin banii din salarii şi pensii pentru C.A.S.
Întrucât vocea domnului ministru Eugen Nicolăescu nu se aude, vizavi de acest subiect, ne putem gândi că domnia sa califică această criză ca fiind o problemă nesemnificativă. În final, îmi permit să transform urmarea Alianţei D.A. din campania electorală: "Să trăiţi bine!" în sintagma: "Mai trăiţi?! Bine..."


 
Domnul Bogdan Liviu Ciucă:
Declaraţie politica: "Fondul de 2% pentru construcţia de locuinţe"
Procesul de retrocedare a caselor naţionalizate către foştii proprietari a determinat o situaţie de criză pentru pensionarii rămaşi fără locuinţă sau pe cale de a fi evacuaţi. Această situaţie ar fi putut fi evitată dacă guvernele care s-au succedat din anul 2001 şi până în prezent ar fi respectat legislaţia în vigoare.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, prevede constituirea unui fond special pentru construcţia de locuinţe pentru categorii sociale defavorizate. Astfel, în virtutea art. 44 alin. (2), "familiile cu mijloace financiare situate sub nivelul venitului minim pe economie, invalizii, pensionarii şi persoanele cu handicap au dreptul la locuinţe sociale construite dintr-un fond constituit în cotă de 2% din sumele obţinute din privatizare şi care va fi prevăzut anual în legea bugetului de stat".
În perioada 2001 - 2006, sumele reprezentând 2% din sumele obţinute de către statul român din privatizare, în valoare de 8 milioane de dolari, 60 de milioane de euro şi 80 milioane lei noi, nu au fost folosite conform prevederilor legale.
Reprezentanţii Partidului Conservator au atras atenţia asupra acestei grave abateri de la lege atât cu ocazia dezbaterii bugetului pe anul 2007 în Parlament, cât şi printr-o întrebare adresată Ministrului Finanţelor Publice, din plenul Camerei Deputaţilor, în luna decembrie, la care nici până în prezent nu s-a primit răspuns.
În consecinţă, Partidul Conservator solicită angajarea tuturor instituţiilor statului în clarificarea modului în care au fost folosite aceste fonduri şi în găsirea unei soluţii pentru problema pensionarilor cu probleme locative apărute ca urmare a procesului de retrocedare a caselor naţionalizate.


 
Domnul Cătălin Lucian Matei:
«Preşedintele României - un "jucător redutabil" »
Anul 2006 s-a terminat într-o confuzie maximă pentru preşedintele ţării. Emoţiile păşirii în Uniunea Europeană, precum şi "amnezia" cu care deja ne-a obişnuit l-au debusolat complet pe şeful ţării, care a încurcat numărătoarea inversă a scurgerii secundelor, la cumpăna anilor, sărind de la 4 direct la 1.
Când începi anul cu stângul, toate merg pe dos; cât ai vrea să schimbi acest lucru, destinul îţi joacă feste!
Într-o lună i s-au întâmplat "Jucătorului" cât unui ghinionist într-un an. Dacă ar fi să facem o retrospectivă scurtă a ultimelor două luni, evenimentele par a fi avut un curs previzibil. Primul moment l-a reprezentat "plăcuta" surpriză de a-şi fi aruncat parpalacul în mulţimea tremurândă de aşteptare din Capitalei Culturală a Europei, când, sincer am crezut că nu se va opri, dar....spre bucuria tuturor s-a oprit la timp! Următorul episod al cumplitei telenovele l-a reprezentat goana nebună cu snow-mobilul pe la Predeal când, sub efectul adrenalinei şi-a lăsat într-o brumă de zăpadă propria fiică. Şirul evenimentelor a continuat cu aşa-zisa greşeală în indicarea, încă înainte de vot, a Preşedintelui Consiliul Superior al Magistraturii. A fost, pur şi simplu, o scăpare! Apogeul l-a reprezentat scandalul bileţelelor.
Toate aceste episoade au culminat cu declanşarea acţiunii de suspendare din funcţia de Preşedinte al României de către P.S.D.
La semnalul de alarmă tras de P.S.D., toată lumea a început să deschidă ochii şi să realizeze că acţiunile neconstituţionale ale preşedintelui au început chiar de la numirea lui Călin Popescu-Tăriceanu în funcţia de primmMinistru al României, fără consultarea prealabilă cu partidele politice, continuând cu depăşirea atribuţiilor conferite de Constituţie în ceea ce priveşte cererea şi primirea demisiilor şefilor serviciilor secrete, în ciuda faptului că ele sunt atributul exclusiv al Parlamentului. Încălcarea periodică a Constituţiei de către Preşedintele României se relevă zilnic în amestecul în treburile interne ale executivului şi legislativului, încălcând astfel principiul separaţiei puterilor în stat. Să nu uităm nici de implicarea în problemele justiţiei, aici putând să reamintesc o declaraţie prin care şeful statului a acuzat "in corpore" magistraţii de corupţie.
Un alt motiv pentru care se poate cere suspendarea Preşedintelui îl reprezintă constituirea celulei de criză pentru eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak, şantajul pentru formarea actualului guvern, amestecul în schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi lista ar putea continua. Toate acestea sunt numai câteva dintre motivele de suspendare din funcţie a Preşedintelui Traian Băsescu.
O contestare atât de radicală l-a lovit în plină figură! Institutele de sondare a opiniei publice demonstrează şi ele căderea abruptă a şefului statului. Cazul celor doi români arestaţi în Irak, în loc să-l ajute să iasă din neantul în care se afundă din ce în ce mai mult, a scos în evidenţă un Preşedinte amnezic, mult prea amnezic am putea spune în ultimul timp. Cei care i-au acordat votul de încredere în 2004 şi l-au asigurat de toată simpatia lor, acum îl privesc cu îngrijorare şi îi caută scuze.
Cu toţii ne aşteptăm ca acum, în preajma votului din Parlament, domnia sa să fie mai prudent cu încălcarea Constituţiei şi cu aruncarea cu noroi în partidele politice. Domnia sa însă, nu lasă impresia ca ar simţi nevoia unei astfel de autocenzuri. Dimpotrivă! De când s-a anunţat iniţiativa suspendării, Traian Băsescu a trecut la ofensiva oferirii de noi şi noi argumente juridice acuzaţiilor de încălcare a Constituţiei.
Vă mulţumesc.


 
Domnul Claudiu Adrian Pop:
Declaraţie politică: "Impotenţa autorităţilor în faţa minciunilor"
Stimaţi colegi,
Am asistat cu toţii în ultimele săptămâni la campania de denigrare a românilor pe care ziarul britanic " The Sun" a declanşat-o.
O campanie murdară, lipsită de orice argument, îndreptată împotriva întregii naţiuni. Pentru noi, românii, acest tip de campanie nu e ceva nou, am trecut şi noi prin asta: aduceţi-vă stimaţi colegi aminte de campaniile de epurare purtate de către comunişti.
Nici pentru vest-europeni nu e ceva nou: Hitler la fel şi-a început oribilul holocaust. Credeam că astfel de lucruri nu mai sunt posibile în Europa de azi. Şi totuşi se întâmplă - Un popor este împroşcat cu noroi, îi este călcată în picioare demnitatea, este înfierat cu o ardoare şi o convingere care i-ar face să pălească de invidie şi pe cei mai mari activişti ai comuniştilor.
Este regretabil că asemenea lucruri se întâmplă. Dar este strigător la cer modul în care autorităţile române au reacţionat.
Nu au făcut nimic. S-au rezumat la a cere prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe explicaţii guvernului britanic. Aşa au considerat birocraţii portocalii că trebuie să reacţioneze la jignirile aduse.
Astfel, Guvernul "maiestăţii sale" Traian Băsescu a mai bifat un "succes" după cel al numirii comisarului european şi s-a putut întoarce la ceea ce ştie să facă mai bine - să se certe pentru ciolan şi să continuie telenovela de mare insucces : " Joaca de-a guvernarea".
Pentru dumneavoastră, domnilor guvernanţi, cei care staţi atât de confortabil în fotoliile dumneavoastră, poate că modul în care aţi gestionat lucrurile reprezintă un succes. Nu vă mai felicitaţi unii pe alţii. Aţi dat greş, v-aţi făcut de râs, sunteţi penibili.
Incapacitatea şi neputinţa au fost cuvintele după care autorităţile române s-au ghidat în gestionarea acestor atacuri murdare la adresa poporului român.
Domnule preşedinte Băsescu, cum rămâne cu promisiunea dumneavoastră de a fi " un preşedinte jucător"? Se pare că vă daţi lovit atunci când poporul român avea cu adevărat nevoie de dumneavoastră, sau aţi uitat care vă sunt îndatoririle constituţionale. La vorbe sunteţi campion, la fapte concrete sunteţi corigent.
Şpriţurile pe care le consumaţi în cantităţi apreciabile sunt singura explicaţie logică pentru lansarea vestitei axa Washington-Londra-Bucuresti, o axa care după cum am observat cu toţii, există doar în imaginaţia dumneavoastră.
Pot să afirm cu tărie un lucru domnule preşedinte: sunteţi un trădător!
Ne-aţi trădat pe toţi, întregul popor român prin modul laş în care aţi ales să gestionaţi această criză. Acum ştim cu toţii care va fi noul tip de politică externă pe care o veţi promova: cea a struţului.
Vă mulţumesc!


 
Domnul Constantin Amarie:
"Ministrul Hărdău duce o politică duplicitară faţă de profesori"
După întronarea la guvernare a alianţei D.A., sistemul de învăţământ a cunoscut "prefaceri" majore. De la destituiri abuzive, prin care directorii competitivi au fost înlocuiţi cu alţii care nu s-au dumirit nici azi ce caută în aceea funcţie, şi până la întinarea demnităţii dascălului român.
O dovadă de terfelire a eului profesoral este şi atitudinea "cameleonică" a actualului ministru al învăţământului, Mihai Hărdău, care a dat o mostră de cum ştie guvernarea portocalie să o întoarcă "ca la Ploieşti".
Ministrul învăţământului dă dovadă de o politică duplicitară în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ, în speţă bunăstarea şi drepturile profesorilor. În faţa colegilor şi reprezentanţilor confederaţiilor sindicale promite că va respecta doleanţele acestora, iar la momentul adevărului - discutarea bugetului - aruncă în derizoriu promisiunile.
În timpul discuţiilor la bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prevăzut în Legea bugetului din 2007 din cadrul comisiilor reunite de buget-finanţe, ministrul Mihai Hărdău a cerut să se respingă amendamentul, pe care a promis că-l va susţine, prin care se cerea redistribuirea a 420 de milioane de lei de la capitolul investiţii la fondul de salarii.
Astfel, în loc ca după 1 ianuarie 2007 să avem profesorii puţin mai "relaxaţi" din punct de vedere financiar, domnul ministru alege să-i ignore. Aprobarea acestui amendament nu ar fi impietat cu nimic procesul educativ, dar refuzul a bulversat sistemul de învăţământ, împingând profesorii la forme de acţiune sindicală, care cu siguranţă vor crea o breşă nedorită în procesul de derulare a anului şcolar 2006 - 2007.
Un calcul simplu ne arată că, prin redistribuire, salariile ar fi crescut cu 7% de la 1 ianuarie 2007 şi 15% de la 1 octombrie anul viitor faţă de 7 procente de la 1 ianuarie şi 11% din octombrie 2007, cât rezultă după amendamentul respins de ministrul Mihai Hărdău.
În campania electorală, Alianţa D.A. a amăgit electoratul în general, şi profesorii în special, promiţând 6% din p.i.b. pentru învăţământ. Cei care au crezut în "gogoşile portocalii", ignorând avertismentele şi modul concret de reformă în învăţământ propus de P.S.D., au acum o mare decepţie.
Din nefericire, nu putem decela la actualul guvern nici o strategie economică, nici o viziune de rezolvare a problemelor care să îndrepte reforma învăţământului într-o direcţie performantă.
Ca să nu ne transformăm într-o naţiune care suportă istoria şi o acceptă ca pe o fatalitate, trebuie să adoptăm o strategie de viitor începând cu valorizarea actului educativ recompensat corespunzător.
Nici un program politic nu mai are credibilitate în viitor dacă nu prevede salarii corespunzătoare, la nivelul ţărilor Uniunii Europene.


 
Domnul Traian Constantin Igaş:
Declaraţie politică: "Despre oligarhie şi cei care slujesc oligarhia"
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
De foarte mult timp, aş putea spune chiar imediat după Revoluţia din '89, cea în care unii dintre noi ne-am pus atâtea speranţe, am auzit vorbindu-se din ce în ce mai des despre oligarhie şi oligarhi. Două noţiuni diferite, dar care pornesc de la acelaşi numitor, aş putea spune.
Ca niciodată până acum am simţit nevoia să vorbesc despre aceste lucruri, acum, când apele politicii româneşti sunt atât de tulburi, precum şi-au dorit cei care se încadrează atât de bine şi în acelaşi timp slujesc mai mult decât bine aceste noţiuni.
Pentru început, aş vrea să-mi permiteţi să fac o definire clară a acestor noţiuni, pentru ca cei care le slujesc să-şi dea mai bine seama unde se găsesc, iar apoi am să vă explic şi de ce.
Într-o încercare de definire a oligarhiei, aflu, deşi acest lucru nu-mi era străin nici mie, nici domniilor voastre, că aceasta reprezintă guvernarea statului de către un grup, pervertită prin abuzul de putere. Ea reprezintă acea formă de guvernământ în care cea mai mare, sau poate întreaga putere politică este deţinută de un mic segment al societăţii, în general cel mai reprezentativ din punctul de vedere al politicii, exprimată fie prin bani, înrudire, putere militară sau influenţă politică.
În mod tradiţional, oligarhiile se perpetuează prin intermediul câtorva familii importante, ale căror progenituri sunt formate pentru a deveni moştenitorii acestei puteri. Tot ea reprezintă adeseori o manifestare a puterii, exprimată în mod nedemocratic, în care personaje cheie rămân în umbră, preferând să conducă din culise, de cele mai multe ori prin intermediul mijloacelor economice. O societate poate deveni oligarhică într-un anumit moment al evoluţiei ei, printr-un mecanism de acumulare graduală de mijloace economice în mod netransparent de către un grup restrâns de indivizi.
Am să vă întreb acum, doamnelor şi domnilor deputaţi, dacă această explicaţie a oligarhiei nu vă este raportată cumva la aceste vremuri prin care trecem, dacă aceasta nu este de fapt exact ceea ce trăieşte în prezent România.
Imediat după Revoluţie, anumiţi indivizi, beneficiind de sprijinul unor persoane aflate în funcţii de conducere importante şi slujitori ai mai vechilor politici anterevoluţionare, au reuşit de-a lungul timpului să acumuleze foarte multă putere, atât economică, cât şi politică. Au reuşit într-un timp foarte scurt să ajungă la un nivel de-a dreptul scandalos din punct de vedere economic, atât ei cât şi cei care i-au ajutat. Poziţiile s-au schimbat în timp. Astfel, cei care deţineau puterea şi au permis toate fărădelegile şi ilegalităţile, au ajuns să fie astăzi manipulaţi de către cei pe care i-au ajutat. Decizia nu le mai aparţine, iar puterea o deţin cei din umbră, aş putea chiar să spun că frâele se află în mâna lor, iar cei care se află, impropriu spus, la conducere, sunt de fapt marionete care nu fac altceva decât ceea ce dictează omul din umbră.
Iată de fapt adevăratul pericol în care astăzi suntem, aşa după cum am şi încercat să explic, acela că aproape întreaga putere politică este deţinută de un mic segment al societăţii. Un lucru extrem de grav, doamnelor şi domnilor deputaţi.
Preşedintele Traian Băsescu a început în 2004 lupta împotriva corupţiei. Cine ar fi crezut că va fi aşa de grea? A început să schimbe exact ceea ce am afirmat mai sus. Lupta împotriva acelui "mic" segment al societăţii, dar foarte puternic, care a ajuns să deţină aproape întreaga putere politică românească. Cetăţeanului simplu care întrebă de ce s-a ajuns în această situaţie, îi răspundem simplu: pentru că i s-a permis acest lucru de către cei care astăzi deţin funcţii politice foarte importante. Cât de puternic a ajuns acest "mic" segment, a ajuns să fie evident în aceste zile, când oameni politici până acum despărţiţi de bariere ideologice, şi-au descoperit afinităţi identice, comune, care brusc îi unesc. Toţi cei aflaţi într-o aşa zisă umbră au luat hăţurile în mână şi au început manipularea celor din primul eşalon.
Începe să fie din ce în ce mai evident numărul celor care slujesc această oligarhie, a celor pe care nu putem să-i numim altfel decât oligarhi. Ceea ce este cu atât mai dureros este faptul că ei sunt extrem de numeroşi şi, lucru care contrazice bazele democraţiei, aceştia sunt oameni tineri. Politicieni tineri care în mod normal ar trebui să condamne şi să lupte împotriva acestor oligarhi, ale căror origini se află în practicile comuniste, se alătură acestor grupuri de interese, acestor mici, dar extrem de puternice segmente ale societăţii, pe care ar trebui să le eradicheze.
De ce se întâmplă acest lucru care spuneam că contrazice ideile democraţiei iarăşi este uşor de explicat. Pentru că dorinţa de a se ridica individual la un alt nivel economic decât cel normal este mult mai mare şi mai puternică decât este caracterul lor. Pentru că majoritatea dintre ei preferă trecerea peste multe etape normale, fireşti şi ajung brusc asemeni celor care-i ajută pe ei, dar cărora acum li se supun în mod tacit. Iată cum reuşesc aceşti oligarhi să manipuleze o parte îngrijorător de mare a păturii politice actuale. Iată de ce mai întâi strigăm că dorim schimbarea preşedintelui care a declanşat o luptă acerbă împotriva anumitor grupuri oligarhice, iar apoi căutăm motive întemeiate pentru schimbarea acestuia. Iată de ce astăzi opoziţia votează legi cu ajutorul puterii, în sprijinul anumitor grupuri şi iată cum schimbăm regula jocului în timpul meciului. Şi toate astea exact în numele oligarhiei.
Suntem la mai bine de o lună de la aderarea în Uniunea Europeană. Şi cu toate acestea, din exterior se poate vedea cum încă, în România, interesul propriu primează în faţa interesului public. Ceea ce se urmăreşte de fapt este înlăturarea acelui "jucător" care poate înclina balanţa împotriva oligarhilor, sau, de ce nu, chiar înlăturarea lui.
Vă mulţumesc.


 
Doamna Cornelia Ardelean:
Integrarea României în Uniunea Europeană se dovedeşte, cel puţin deocamdată, o sabie cu două tăişuri pentru populaţia ţării, îndeosebi pentru ţăranul român. Locuitorii din mediul rural sunt total debusolaţi din cauza faptului că nimeni nu i-a informat în legătură cu noile reglementări referitoare la valorificarea produselor din propriile gospodării. Ţăranii sunt sceptici în ceea ce priveşte asigurarea traiului minim în cazul în care nu vor mai putea să-şi valorifice munca tradiţională, ba chiar susţin că respectarea noilor condiţii europene îi vor determina să ajungă la sapă de lemn. În urma discuţiilor pe care le-am purtat cu oamenii din zona rurală, concluzia generală a fost aceea că integrarea României în Uniunea Europeană s-a petrecut în mod nefericit, fără informarea prealabilă a efectelor noilor reglementări asupra ţăranilor. Agricultorii se plâng de faptul că un număr însemnat de ovine nu au fost supuse procesului de crotalizare, cu toate că ele au fost înregistrate în registrul agricol al Primăriei, iar din această cauză crescătorii de animale nu vor beneficia de subvenţii. Oamenii s-au mai arătat nemulţumiţi că în acest moment nu cunosc care sunt culturile pentru care se vor acorda subvenţii, de noile norme privind acordarea sumelor aferente subvenţiilor, dar şi pentru faptul că se află în imposibilitatea de a-şi vinde porcii crescuţi în gospodării.
Este cât se poate de evident că viaţa ţăranului român a ajuns în acest moment mai grea ca oricând. Consider că nu putem să stăm cu fruntea sus în Uniunea Europeană fără a avea o agricultură modernă şi performantă şi fără ca statul român să nu încurajeze micii producători şi fermieri, aşa cum se întâmplă în toată Europa. Nu putem să asistăm nepăsători la batjocorirea ţăranului român, adică a oamenilor care au trudit o viaţă întreagă pentru ca noi să avem pâinea cea de toate zilele. Cred că întreaga clasă politică şi toate instituţiile abilitate ale statului trebuie să facă un efort substanţial pentru informarea cetăţenilor despre noile reglementări prevăzute de normele europene, iar în cazurile în care se poate să propunem modificări legislative pentru a-i ajuta pe oameni.


 
Domnul Corneliu Ciontu:
Declaraţie politică: "Apel către presă în vederea ignorării conflictului dintre Palatele Cotroceni şi Victoria".
Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi colegi,
Statul şi instituţiile statului trebuie să fie principalul promotor al stabilităţii, lucru valabil şi evident în orice democraţie competitivă şi stabilă. În mod normal, aceste instituţii ale statului sunt perene şi depersonalizate. În România, din păcate, instituţiile se subordonează persoanelor aflate la conducerea lor. Astfel, ceea ce era creat pentru a fi eficient şi protejat de influenţa subiectivă a oamenilor, la noi este supus criteriilor personale de evaluare şi de acţiune. Avem instituţii europene şi moderne, dar, din păcate, ele sunt supuse capriciilor personale ale celor aflaţi în posturi de conducere, iar acest lucru atrage la rândul său deprecierea imaginii acestor instituţii în rândul electoratului.
Deşi se presupune că scena politică este un spaţiu de confruntare paşnică între diversele politici oferite electoratului, observăm că, în ultima vreme, în România locul confruntării dintre politici a fost luat de confruntarea dintre oameni. Iar acolo unde raţiunea este înlocuită de patos şi interese personale, nici deciziile nu mai sunt coerente şi eficiente.
Asistăm, de luni bune, la un circ politic halucinant. Apar bileţele, dispar bileţele, grupurile de interese se faultează la ore de maxima audienţă, Parlamentul a devenit o scenă cu public naţional pe care se joacă opera suspendării preşedintelui Băsescu. Preşedintele, la rândul lui, adresează cuvinte calomnioase Parlamentului şi găseşte că acesta e un act de responsabilitate prezidenţială. Sistemul de valori a fost inversat şi am putea asista la instituţionalizarea conflictului de interese ca metodă de rezolvare a diferendelor.
Nu doresc să lungesc prezentarea stării politice actuale - o cunoaştem cu toţi, a măcinat nervii tuturor. Aş dori însă să fac presei o sugestie. Politica este un lucru "vandabil", ca orice produs. Prin urmare, şi politica este supusă legilor marketingului, are nevoie de publicitate. Mass-media este unicul canal prin care informaţia ajunge la electorat. Mă voi folosi de această declaraţie pentru a face un apel către mass-media ca, timp de două săptămâni, să ignore conflictul existent între principalii actori politici. Circul şi cabotinismul sunt o opţiune pentru orice persoană dornică de distracţie, dar, atunci când ele devin politică guvernamentală sau prezidenţială, trebuie supuse rigorilor instituţionale şi, mai mult, rigorilor societăţii civile.
Poate că nu ne aflăm în mijlocul unei crize insurmontabile. Problema e că obişnuim electoratul cu un conflict cronic, iar ceea ce nu mai frapează, devine obişnuinţă şi capătă o acceptare tacită. Ne vom obişnui copiii cu un dialog instituţional de tip sud-american, îi vom face să creadă că partidele sunt clanuri interlope în luptă pentru teritoriu şi, mai grav, că acesta e un lucru firesc.
În această fază a conflictului, din punctul meu de vedere, nu criticând atitudinile şi acţiunile domnilor Băsescu şi Tăriceanu mass-media poate contribui la normalizarea dialogului politic, ci izolând mediatic ciocnirile sterile dintre cei doi, deoarece critica oricând poate reprezenta o minge ridicată la fileu pentru fiecare dintre ei.
Nutresc speranţa că importanţi lideri ai mediei centrale vor înţelege corect apelul meu de ignorare, măcar şi temporară a bâlciului de prost gust oferit de cei doi combatanţi.
Vă mulţumesc.


 
Domnul Costică Macaleţi:
"Argument în favoarea studenţilor români"
Domnule preşedinte, stimaţi colegi,
Cunoaştem cu toţii că avem de-a face cu un guvern mai mult decât mediocru ale cărui "performanţe" se văd oglindite în viaţa de zi cu zi a românilor, care devine din ce în ce mai grea. Ei bine, acest guvern are în componenţa sa câţiva distinşi miniştri cu care, fără să ne fie jenă, ne putem încadra într-o panoplie a ridicolului, ce sfidează orice urmă de bun simţ.
În declaraţia de astăzi doresc să mă refer la un astfel de ministru. Vă voi vorbi despre distinsul domn ministru al învăţământului, Mihail Hărdău. Da, este vorba despre omul pentru care a avea la dispoziţie din bani publici o limuzină de lux care să-l plimbe prin lume şi în acelaşi timp a avea în ţară mii de profesori muritori de foame este un lucru cât se poate de normal. Vorba domnului ministru: "Acest Audi este un lucru normal, ca şi mătura şi făraşul din minister!".
Multe sunt "minunile" săvârşite de vajnicul ministru portocaliu. Ultima dintre ele constă în a aprecia ca nejustificată acţiunea în instanţă a Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR), împotriva Ministerului Educaţiei şi Cercetării, apreciind că "gestul studenţilor este un act gratuit, care nu a fost gândit suficient". Mai pe scurt, UNSR a reclamat în justiţie faptul că senatele şi inspectoratele şcolare stabilesc condiţiile specifice, anume ce înseamnă un student performant, ce medie trebuie să aibă pentru a primi bursa, etc. Absolut corect. Însă, indiferent de ce criterii se folosesc pentru acordarea efectivă a burselor, în condiţiile în care senatele şi inspectoratele stabilesc că un student se încadrează în acele criterii, bursa acordată trebuie să acopere cel puţin cheltuielile de cazare şi masă, adică să fie egală cel puţin cu salariul minim pe economie. Replica domnului ministru la acţiunea cât se poate de justificată a studenţilor (fundamentată pe baza legii învăţământului), a fost în a declara că "dacă la fondurile alocate prin burse se adaugă şi alte facilităţi primite de studenţi, cum ar fi reducerile pentru transportul urban, CFR, subvenţii pentru cămine şi cantine, s-ar vedea că ei primesc, de fapt, mult mai mult decât salariul minim pe economie. Îmi pare rău pentru modul în care UNSR a înţeles să reacţioneze la eforturile MEdC".
Poziţia ministrului Hărdău în această problemă, ca de fapt în majoritatea problemelor pe marginea cărora domnia sa şi-a exprimat distinsa opinie, este mai mult decât ridicolă. Ea sfidează, pe lângă realitate, legislaţia României şi obligaţiile constituţionale ale autorităţilor statului de a veghea la bunăstarea cetăţenilor şi la siguranţa lor. Ce viitor va mai avea această ţară în condiţiile în care studenţii, viitoarele elite, sunt trataţi cu dispreţ şi obligaţi să studieze în condiţii grele şi care nu stimulează performanţa? Printre altele, studenţii şi-au exprimat dorinţa de a avea un dialog cu ministrul Hărdău şi cu premierul Tăriceanu, dialog care să aibă loc la Bucureşti, în complexul studenţesc Regie. Am o întrebare: când veţi merge, dacă o veţi face, să le vorbiţi studenţilor, ca să-i convingeţi că, împotriva legii, nu doriţi să le daţi burse decente pentru că şi aşa au prea mult, din ce vehicul veţi coborî în mijlocul lor, domnule ministru?


 
Domnul Cristian Silviu Buşoi:
Declaraţie politică: "Integrarea României în industria de apărare europeană"
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Stimaţi reprezentanţi ai mass-media,
În perioada 6 - 7 februarie 2007 am avut ocazia de a participa la Berlin la colocviul "Politica europeană de securitate şi apărare - strategii viitoare". Evenimentul a reunit parlamentari din toate ţările membre ale Adunării Uniunii Europei Occidentale.
În cadrul acestui colocviu, o dezbatere extrem de interesantă s-a purtat pe tema industriei europene de apărare. La dezbatere au participat, pe lângă parlamentarii din diferite Parlamente ale ţărilor europene, şi responsabilii şi conducătorii Agenţiei Europene de Apărare, dar şi manageri ai principalelor companii europene din domeniul industriei de apărare şi a tehnologiei spaţiale.
Cea mai importantă concluzie a fost aceea a creşterii cooperării între ţările europene în investiţii privind cercetările în securitate, tehnologii spaţiale. Pentru a rămâne competitivă faţă de concurenţa americană sau chineză, industria europeană de apărare are nevoie de o viziune a viitorului, de investiţii în domenii şi tehnologii cheie, dar şi de un efort al ţărilor europene de a cheltui mai mult, dar mai ales de a cheltui mai mult la comun.
România va cheltui în 2007 mai bine de 1 miliard de dolari numai din bugetul naţional pentru înzestrare, fără a mai pune la socoteală creditele externe. Din păcate, aceşti bani nu pot fi folosiţi pentru a oferi comenzi exclusiv industriei de apărare din România. România trebuie să îşi facă înzestrarea de pe piaţa liberă, pentru că are nevoie de cele mai noi şi mai bune tehnologii pentru a putea face faţă integrării armatei noastre în NATO şi pentru a respecta standardele Politicii Europene de Securitate şi Apărare. Industria de apărare românească, odată înfloritoare datorită contextului politic internaţional, trece astăzi printr-o perioadă dificilă. O parte a fost privatizată, alta se află încă în proprietatea statului. Unele întreprinderi au şanse de reuşită în economia de piaţă concurenţială, cele mai multe nu. Iar soluţia nu este alta decât aceea de a continua privatizarea.
E foarte greu ca într-o ţară ca România să impui decizia politică de a avea cheltuieli mai mari pentru apărare, şi mai ales să decizi ca o parte mai mare din aceste fonduri să fie cheltuite în comun cu celelalte ţări europene, în condiţiile în care România, o ţară aflată încă pe calea reformelor şi a modernizării, are nevoie de mai mulţi bani în investiţii în infrastructură, în educaţie, în sănătate.
Dar trebuie să înţelegem că pentru a trăi într-o lume mai sigură, unde drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt respectate, este nevoie de solidaritate între ţările europene şi de voinţa fermă de construi în comun o politică de securitate şi apărare eficientă şi durabilă.


 
Domnul Cristian Stănescu:
"Nimeni nu poate interzice unui popor să-şi trăiască tradiţia şi istoria cu gloriile şi înfrângerile ei" 
(Petre Ţuţea)
It`s a miracle!
Exclamaţia europarlamentarului englez Ashley Mote prefigurează sugestiv iniţialele Grupului Integritate, Tradiţie, Suveranitate (ITS), constituit cu aportul decisiv al celor cinci membri PRM din Parlamentul European.
Până la data de 16 ianuarie 2007, acei europarlamentari care nu s-au lăsat atraşi în niciun grup politic sau care au contestat iluzia unui superstat european monolit, au fost trataţi discriminatoriu în privinţa timpului acordat la dezbateri, mult diminuat în comparaţie cu al celorlalţi vorbitori. Asta în ciuda faptului că erau membri ai Parlamentului European, ca reprezentanţi ai milioane de votanţi şi aleşi tocmai pentru vederile lor contrare unei majorităţi politice care, deocamdată, face regula în sesiunile de la Bruxelles şi Strasbourg.
De acum încolo, datele problemei se vor schimba: oponenţii politici ai Grupului ITS vor fi obligaţi să împartă "masa negocierilor" cu membrii acestui grup, la toate activităţile sau evenimentele programate.
Nimeni nu va fi capabil să ne mai ignore. Grupul ITS va deveni o forţă în Parlamentul European!
Obiectivele sale fundamentale îşi au deja ecou în Europa şi chiar în SUA, de unde avocatul texan de origine română, Peter Costea, ne cere sprijinul pentru amendamentul cu privire la revizuirea art. 48 din Constituţia României, care să interzică poligamia şi să prezinte căsătoria ca fiind o relaţie bărbat-femeie.
Un amendament constituţional similar a fost adoptat deja în statul Texas, precum şi în alte 26 de state americane, în care s-au interzis poligamia şi căsătoriile unisex.
Deşi noi, românii, am fi avut şansa să fim primii europeni cu un alt fel de amendament constituţional, Letonia ne-a luat-o înainte.
Această cerere este rezultatul regăsirii aspiraţiilor distinsului avocat Costea, în angajamentul Grupului ITS de a păstra valorile familiei tradiţionale, alături de celelalte principii fundamentale ale Grupului ITS: de a recunoaşte şi a respecta valorile creştine, cultura şi tradiţiile civilizaţiei europene, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, interesul naţional, suveranitatea şi identitatea popoarelor statelor membre.
Membrii ITS sunt promotori ai naţionalismului luminat. Naţionalismul înseamnă iubire pentru naţiunea ta, dar, în acelaşi timp, cooperare cu celelalte naţiuni europene, într-un climat de civilizaţie şi respect, împotriva eventualelor abuzuri birocratice şi tehnocratice, netransparenţa actului de guvernare şi gestionare a fondurilor publice.
Deasupra oricăror epitete sau metafore care l-ar putea descrie, domnul senator Corneliu Vadim Tudor este legenda vie nu numai a naţionalismului luminat românesc, dar este la fel de bine cunoscut şi la nivel european. Dedicat neamului şi ţării sale, energic şi performant, domnul Corneliu Vadim Tudor este îndrăgit şi aşteptat de membrii Grupului ITS din Parlamentul European şi nu numai!


 
Doamna Daniela Popa:
Declaraţie politică cu privire la necesitatea adoptării unui statut al personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă.
Prin prezenta declaraţie politică, doresc să aduc în atenţia tuturor partidelor politice existenţa categoriei de personal aeronautic civil navigant din aviaţia civilă care îşi desfăşoară activitatea într-un mediu deosebit faţă de celelalte categorii de personal şi care, până în prezent, a fost neglijat de factorii politici, atât de Parlament, cat şi de Guvern în ceea ce priveşte reglementarea activităţii, obligaţiilor, răspunderilor şi drepturilor acestora.
Mediul în care personalul navigant îşi desfăşoară activitatea, mediul aerian, este un spaţiu fizic ostil şi imprevizibil, extrem de complex raportat la responsabilitatea unui pilot faţă de viaţa pasagerilor. Deciziile se iau în secunde şi sunt ireversibile în timp. În aceste condiţii, piloţii trebuie să aibă o pregătire profesională de excepţie şi o capacitate de concentrare deosebită, acestea fiind esenţiale în asigurarea siguranţei zborului.
Activitatea de zbor determină o uzură prematură a piloţilor şi se manifestă prin modificări ale structurii şi funcţiilor organismului cu efect asupra vitezei de reacţie umană în condiţii de lipsă de oxigen şi presiuni scăzute. Acest fapt reduce în mod semnificativ durata de viaţă. Studiile medicale şi socio-profesionale au relevat că anumite profesii din aviaţia civilă, cum este cea de pilot, se situează pe primul loc în ceea ce priveşte factorii de stres excesiv şi risc ridicat ca îmbolnăvire. Condiţiile de zbor la altitudini ridicate accelerează procesul de îmbătrânire biologică, reduce capacitatea de efort şi provoacă modificări la nivelul coloanei vertebrale.
Sunt cutremurătoare statisticile referitoare la îmbolnăvirile foarte grave cu evoluţii rapide şi decese la vârste tinere ale personalului aeronautic civil navigant. Rata de mortalitate atât în perioada de activitate, cât şi după ieşirea la pensie, este foarte ridicată. În primii 5 ani după ieşirea la pensie, rata îmbolnăvirilor grave ajunge la 90%, iar cea a mortalităţii depăşeşte 40%. Numai în cadrul unei singure companii aeriene, în perioada 2000-2005, la un număr de aproximativ 450 de persoane în activitate, au fost înregistrate 18 cazuri de deces, 4 cazuri de comoţie cerebrală soldate cu deces, 10 cazuri de cancer, 2 cazuri ce necesitau transplant de rinichi, 4 cazuri de diabet pe sistem nervos, 5 cazuri de infarct, 2 cazuri de leucemie, 4 cazuri de discopatii lombare cu intervenţii chirurgicale, un caz de invaliditate temporară cauzat de turbulenţe în timpul zborului, 19 cazuri de îmbolnăviri grave şi peste 30 de persoane obligate la un control periodic din 3 în 3 luni. Numărul persoanelor care reuşesc să ajungă la pensie este diminuat, iar speranţa de viaţă după pensionare este scăzută, media fiind între 56-58 de ani. La aceste cazuri tragice se mai adaugă şi cele 35 de persoane decedate în urma unor accidente sau catastrofe aeriene: 9 persoane decedate în anul 1989, 9 în anul 1991, 11 în anul 1995 şi 6 în anul 1996.
Programul variat de curse de zi şi de noapte generează consecinţe nu doar de ordin biologic şi medical, ci are implicaţii şi asupra vieţii sociale şi de familie a persoanei în cauză.
Factorul uman este determinant în asigurarea siguranţei zborului. Personalul aeronautic civil navigant se deosebeşte esenţial de celelalte categorii de angajaţi. Ei lucrează într-un spaţiu tridimensional, într-o continuă criză de timp şi într-o ambianţă severă, incompatibilă cu însăşi viaţa. Studiul efectuat de organisme internaţionale de profil referitor la radiaţiile pe timpul zborului a concluzionat că nivelul radiaţiilor creşte odată cu altitudinea, nivelul acestora dublându-se la fiecare 1500 m altitudine. În aceste condiţii, efectul zborurilor frecvente la altitudini de 11.000 - 12.000 m este devastator pentru sănătatea unui angajat.
Uzura prematură ridicată a personalului navigant ca urmare a desfăşurării activităţii de zbor, se transpune în modificări ale structurii şi funcţiilor organismului cu efect asupra vitezei de reacţie umane în condiţii de lipsă de oxigen şi presiuni scăzute, factor care reduce în mod semnificativ durata de viaţă. De aceea, considerăm că în centrul atenţiei trebuie să stea întotdeauna siguranţa zborului şi a pasagerilor, factorul uman fiind determinant în acest sens.
În prezent, aviaţia civilă se află într-un proces de reorganizare conform cerinţelor economiei de piaţă. Aceste transformări trebuie să se reflecte şi în domeniul resurselor umane, presupunând adoptarea unui plan de perspectivă şi a unei politici de personal pe termen lung care să ţină cont de specificul profesiei şi de implicaţiile activităţii de zbor asupra organismului uman.
Vechea Lege 3/1977 era mult mai realistă în ceea ce priveşte condiţiile de pensionare oferind posibilitatea pensionării după o activitate de 25 de ani de zbor şi la vârsta de 50 de ani, iar Legea 89/2004 a făcut posibil ca sistemul de pensionare prin pensie de serviciu aplicat unor categorii de personal din economia naţională să fie folosit şi pentru personalului aeronautic civil navigant, dar pentru o perioadă limitată de 3 luni.
Legea 19/2000 nu ţine cont de aspectele specifice profesiei şi nici de aportul individual la fondul de pensii, cu toate că personalul aeronautic civil navigant este încadrat la condiţii speciale şi condiţii deosebite de muncă. Legea nr. 399/2005 pentru modificarea şi completarea OUG nr.29/1997 privind Codul aerian al României prevede că drepturile şi obligaţiile personalului aeronautic civil se stabilesc prin reglementări specifice. Până în prezent nu s-a adoptat niciun act normativ, existând un vid legislativ în acest sens.
Există, însă, la Senat, în procedura dezbaterilor parlamentare, propunerea legislativă L999/2006 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din Aviaţia Civilă din România, faţă de care doresc să exprim sprijinul meu şi să îndemn la urgentarea adoptării acestei legi, proiectul de act normativ fiind expresia justificată a doleanţelor reprezentanţilor acestei categorii profesionale, susţinute de studii medicale şi de specialitate privind consecinţele activităţii de zbor asupra organismului uman.
În cadrul acestui proiect se defineşte categoria personalului aeronautic civil navigant: personalul care constituie echipajul de conducere de la bordul aeronavelor civile - piloţi, navigatori, mecanici şi/sau ingineri de bord şi operatori radionaviganţi; însoţitorii de bord; paraşutiştii; inginerii de recepţie şi control aeronave; inginer de recepţie şi control mijloace PNA-TC; personalul de inspecţie în zbor.
În prezent, la pensionarea acestei categorii nu se mai ţine cont nici de specificul profesiei exercitate, una dintre cele mai solicitante pentru organismul uman, şi nici de aportul individual la fondul de pensii. Precizăm faptul că personalul aeronautic civil navigant contribuie la fondul de pensii la nivel maxim de contribuţie, la care se adaugă şi o contribuţie suplimentară. Efectul acestor contribuţii nu se reflectă în mod just şi asupra cuantumului acesteia.
În acest context, proiectul de act normativ propune condiţii de pensionare adecvate efortului depus. La art. 44 se prevede pentru piloţi, însoţitori de bord, paraşutişti şi personalul de inspecţie de zbor vârsta de pensionare de minim 50 de ani şi cu vechimea în muncă de cel puţin 20 de ani, iar pentru navigatori, ingineri şi/sau mecanici de bord naviganţi, operatori radionaviganţi, ingineri de recepţie şi control aeronave şi ingineri de recepţie şi control mijloace PNA -TC vârsta de pensionare de minim 52 de ani şi cu vechimea în muncă de cel puţin 25 de ani. Pensia de serviciu propusă de proiectul de lege este de 85% din media veniturilor brute realizate pe ultimele trei luni de activitate.
Efortul bugetar necesar punerii în aplicare a proiectului de lege este nesemnificativ, în condiţiile în care în prezent numărul de pensionari în viaţă din categoria cuprinsă în lege este de aprox. 270, numărul mediu de personal navigant ce se pensionează anual este în jurul a 30 de persoane, iar rata anuală a mortalităţii este în medie de 45 de persoane. În prezent, pensia medie este de 795 lei, iar conform noii legi ar ajunge la 2.125 lei. Ar rezulta un efort bugetar de 4.149.600 lei în primul an de aplicare a legii, 3.990.000 lei în anul doi, 3.830.400 lei în anul trei, 3.670.800 lei în anul patru, 3.511.200 lei în anul cinci, 3.351.600 lei în anul şase, 2.872.800 lei în anul şapte şi în următorii. Mai adăugăm faptul că o creştere a numărului de pensionari în următorii 25 - 30 de ani nu este posibilă deoarece angajările se fac numai din rândul tinerilor cu vârsta între 20 şi 26 de ani.
Surprinzător este punctul de vedere al Guvernului care nu susţine propunerea legislativă, specificându-se că "acordarea unor beneficii ar conduce la crearea unei discriminări între diferitele categorii profesionale"! A crea un cadrul legislativ care să contribuie la protejarea sănătăţii şi vieţii aviatorilor, precum şi la creşterea siguranţei zborului este în opinia Guvernului o atitudine discriminatorie! De asemenea, celelalte observaţii cuprinse în punctul de vedere al Guvernului nu pot constitui motive de respingere a proiectului de lege deoarece acestea sunt minore şi sunt rezolvabile prin mici modificări ale celor câteva articole.
Importantă este menţiunea din avizul Consiliului Legislativ conform căreia stabilirea unui statut aplicabil unei categorii profesionale cum este cea a personalului aeronautic civil navigant profesionist ţine de competenţa exclusivă a autorităţilor naţionale şi nu implică conotaţii comunitare, ceea ce rezultă că soarta aviatorilor noştri depinde numai de deciziile Parlamentului şi Guvernului.
Un alt aspect pe care doresc să îl supun atenţiei, care nu este prevăzut în propunerea legislativă, el fiind obiectul unor acte normative speciale, este cel referitor la timpul de serviciu pentru zbor. În prezent, prin ordinul nr. 1941/2005 al Ministrului Transportului, Construcţiilor şi Turismului, timpul maxim de serviciu pentru zbor într-o perioadă de 24 de ore consecutive este de 13 şi 14 ore, iar în anumite condiţii ajungând şi la 18 şi 20 de ore, ceea ce depăşeşte cu mult prevederile Codului muncii. Aceşti timpi de muncă excesivi constituie încă un argument în plus care confirmă necesitatea adoptării prevederilor proiectului de lege, pe lângă condiţiile deosebite şi speciale de muncă şi impactul negativ al acestora asupra organismului personalului navigant.
Este evidentă imensa responsabilitate ce revine celor care lucrează într-o aeronavă şi trebuie să conştientizăm faptul că, în timpul unei deplasări cu avionul, viaţa pasagerilor se află în mâinile acestor profesionişti.
De menţionat este faptul că din ce în ce mai puţini tineri doresc să devină piloţi profesionişti, deoarece, aşa după cum unul dintre aceştia a spus, "nu merită să faci această meserie atât timp cât condiţiile de muncă sunt dure, trăieşti puţin, iar drepturile sunt ca şi inexistente în comparaţie cu efortul depus."
Consider că Parlamentul României trebuie să dea dovadă de realism şi receptivitate faţă de problemele specifice acestui domeniu de activitate. În acest sens, fac un apel către toate partidele politice să susţină adoptarea acestei propuneri legislative, mai ales că adoptarea acestui Statut este impusă de Legea nr. 399/2005 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 29/1997 privind Codul aerian al României.


 
Doamna Daniela Popa:
Declaraţie politică: "Restricţionarea accesului românilor pe piaţa muncii din Uniunea Europeană - o decizie în contradicţie cu principiile fundamentale ale UE"
Extinderea Uniunii Europene aduce avantaje pentru toate statele membre. Beneficiile nu vizează doar consolidarea democraţiei, stabilităţii şi securităţii în Europa, ci includ şi aspecte pozitive legate de starea economiei europene.
În timp ce unele ţări membre ale Uniunii Europene anunţă măsuri de interdicţie a accesului pe piaţa muncii pentru România şi Bulgaria, altele îşi deschid porţile în speranţa unui impact pozitiv asupra propriilor economii. Polonia, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia şi Finlanda intenţionează să deschidă piaţa muncii.
Italia nu a ajuns încă la o decizie finală. Totuşi, se pare că se preferă o strategie aprobată şi de cele 25 de state membre ale UE. Şeful Guvernului italian admite că tratează problema cu interes, pentru ca românii reprezintă la momentul acesta cea mai mare comunitate de străini din Italia, oficial 11% din totalul celor 3 milioane de imigranţi. Spania a transmis semnale clare ca nu va renunţa la barierele în calea imigraţiei cel puţin doi ani. Guvernul din Suedia analizează introducerea unei politici a uşilor deschise pentru muncitorii României şi Bulgariei. Suedia nu asociază valul de migraţie cu o criză economică.
Extinderea Uniunii a avut un efect pozitiv, deşi marginal, asupra pieţei de muncă din Suedia. Olanda ar putea introduce măsuri de limitare a migraţiei din noile state care au aderat. Şi Belgia are planuri de limitare a fluxului imigraţionist. Muncitorii ar urma sa fie admişi treptat în zonele unde exista criză de forţă de muncă. Decizia urmează să fie discutată în cele două mari regiuni ale ţării şi apoi prezentată Guvernului. Danemarca a anunţat un regim tranzitoriu pentru muncitorii din România şi Bulgaria, acelaşi care a fost aplicat şi în cazul ţărilor care au aderat în 2004. Astfel, românii pot fi angajaţi în Danemarca, dar vor fi plătiţi conform salariilor şi convenţiilor colective în vigoare în regat, pentru a se preveni dumpingul social. Restricţiile vor fi anulate după trei ani. Austria şi Germania ar putea să introducă măsuri de îngrădire a imigraţiei. Ungaria se gândeşte să impună anumite limite pe piaţa muncii. Marea Britanie, deşi era adepta liberei circulaţii a muncitorilor din ţările est europene, a decis să restricţioneze accesul muncitorilor din România şi Bulgaria, pentru o perioadă, urmând ca după un an de la implementare această decizie să fie reanalizată.
Aceeaşi schimbare de politică o are şi Irlanda. Franţa îşi deschide şi ea parţial piaţa muncii pentru cetăţenii din România şi Bulgaria. Va fi o deschidere progresivă a pieţei muncii, stabilită în urma discuţiilor cu parteneri sociali.
Oficialii Comisiei Europene susţin totuşi că temerile legate de o migraţie masivă a forţei de muncă din Bulgaria şi România după aderarea acestora la UE în ianuarie sunt nefondate, deoarece analizele arată că influxul de muncitori din ultimii ani a fost încet şi moderat. Legile Uniunii Europene permit perioade de tranziţie de până la 7 ani. Din mai 2006, cetăţenii din cele 8 state foste comuniste care au aderat la Uniunea Europeană pot practica fără constrângeri 61 de meserii, în 7 sectoare ale economiei - construcţii, hoteluri şi restaurante, agricultură, industrie metalurgică, comerţ sau imobiliare. Aceleaşi măsuri sunt decise şi pentru cetăţenii români şi bulgari.
Libera circulaţie a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor sunt principii fundamentale ale Uniunii Europene. Libera circulaţie a persoanelor este în strânsă legătură cu promovarea progresului economic şi social, cu atingerea unui nivel de dezvoltare sustenabil şi durabil. Este un concept fără de care nu putem înţelege noţiunea de cetăţean european. Principiul liberei circulaţii a persoanelor este strâns legat de asigurarea coeziunii economice.
Potrivit normelor europene, fiecare cetăţean are dreptul de a munci şi trăi în alt stat membru, fără discriminare pe bază de naţionalitate. Pe piaţa muncii, libertatea de circulaţie există încă de la începuturile Comunităţii Europene. În art. 35 al Tratatului Comunităţii Europene sunt stipulate dreptul de a căuta un loc de muncă într-un alt stat membru, dreptul de a munci în alt stat membru, dreptul la rezidenţă, dreptul de a rămâne pe teritoriul unui alt stat membru şi dreptul la tratament egal în ceea ce priveşte angajarea şi condiţiile de muncă.
În contextul limitării accesului pe piaţa muncii europene pentru cetăţenii români de către unele state membre şi constatând că aceste îngrădiri vin în contradicţie cu principiile de funcţionare ale Uniunii Europene, Partidul Conservator face un apel la reprezentanţii guvernelor naţionale şi la oficialii din instituţiile la nivel comunitar să analizeze cu mai multă responsabilitate şi fără discriminări această problemă deosebit de importantă.
Odată cu aderarea în Uniunea Europeană, cetăţenii români au devenit cetăţeni europeni, bucurându-se de toate drepturile ce derivă din aceasta.


 
Doamna Daniela Popa:
Declaraţie politică: "Apel la solidaritate!"
Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse face obiectul unei propuneri legislative iniţiate de către reprezentanţii Partidului Conservator. Acest proiect de lege, care instituie o taxă de solidaritate socială de 1% din profitul anual net al fiecărui operator economic a cărui cifră de afaceri este mai mare de 100.000 de euro, a fost în dezbaterea Comisiei economice din Senat. Proiectul de lege a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social dar, din păcate, a primit un aviz negativ din partea Guvernului. Cu toate acestea, în cadrul comisiei sesizate în fond, votul a fost unul favorabil, aşa cum sperăm că se va întâmpla şi în plenul Senatului şi, ulterior, în plenul Camerei Deputaţilor.
Această taxă se va aplica pe o perioadă de 3 ani, iar sumele acumulate se constituie ca sursă a bugetului asigurărilor sociale de stat şi ar urma să fie folosite pentru creşterea pensiilor care sunt în cuantum mai mic decât salariul minim pe economie.
Prin iniţierea acestui demers legislativ, Partidul Conservator doreşte să sprijine pensionarii cu venituri reduse. Această categorie se află la limita supravieţuirii, după o viaţă de muncă pensionarii fiind în situaţia de a trăi de la o zi la alta tot mai greu.
Comunitatea economică nu poate rămâne indiferentă la problemele acestei categorii sociale defavorizate. În acest context, mulţumim tuturor oamenilor de afaceri care sunt de acord şi ne susţin în promovarea acestei propuneri legislative. Aşa cum arată şi titlul, Programul prevăzut în textul lui este menit a stimula solidaritatea socială, a consolida relaţia între categoria oamenilor bogaţi şi a celor săraci.
Suntem convinşi că putem miza pe aportul dumneavoastră în lansarea unor dezbateri publice, în scopul de a determina instituţiile statului, fie că este vorba de Legislativ sau de Executiv, să pună în aplicare această lege.
În numele pensionarilor români, vă mulţumim.


 
Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:
Aş vrea astăzi să vă atrag atenţia asupra unor nemulţumiri exprimate printr-un mesaj care, din păcate, a fost trimis prin Internet şi în afara graniţelor ţării, de câţiva finalişti ai concursului" Vrei să fii nr.1?", organizat de TVR1.
Concursul a avut mai multe etape de preselecţie, în urma cărora 50 de finalişti au fost invitaţi la Bucureşti, la faza finală. Fondul de 500.000 de euro şi promisiunea că toţi finaliştii vor fi premiaţi, au determinat pe participanţi să vină, împreună cu un însoţitor, în noaptea dintre ani, la Bucureşti. Speranţele lor de a participa la o competiţie corectă, unde să-şi pună în valoare cultura generală şi poate să câştige marele premiu anunţat, i-au determinat să-şi cheltuiască poate ultimele rezerve financiare, să renunţe la ambientul plăcut al familiei sau la petrecerea din noaptea de Revelion.
Din păcate, "premiile" şi recompensele aşteptate şi-au făcut apariţia mai repede decât credeau ei: aparatele de vot s-au defectat şi nimeni nu a catadicsit să le repună în funcţiune, iar miile de euro zburau la publicul din sală, pentru întrebări extrem de simple.
Bătaia de joc a fost încununată de "premiile de consolare" oferite: bilete la Revelionul organizat la Romexpo. După 7 ore de stat în studio, obosiţi şi dezamăgiţi au ajuns totuşi la Romexpo... şi au plecat...fiindu-le locurile ocupate. Biletele le mai au şi astăzi, în amintirea unei nopţi în care TVR1 a demonstrat cu prisosinţă "seriozitatea" şi "profesionalismul" de care dă dovadă în activitate.
Scrisoarea pe care am primit-o se încheie cu un strigăt de revoltă: "Nu se poate aşa ceva! Este inadmisibil!", mesaj pe care îl împărtăşesc şi eu şi mai întreb: aceasta este televiziunea noastră naţională? Ce anume şi cine se ascunde în culisele ei? Cum serveşte interesul cetăţeanului?
Sunt câteva întrebări care sper că nu vor rămâne retorice, dacă conducerea TVR1 îşi asumă cu adevărat responsabilităţile unei televiziuni publice.


 
Domnul Ion Stan:
Doamnelor şi domnilor colegi,
Ianuarie ăsta fără zăpadă şi frig a zăpăcit de-a binelea o grămadă de oameni, până acolo încât să creadă că e primăvară.
Şi ce fac oamenii primăvara la casa lor? Curăţenie generală!
În casa în care stau gratuit şi temporar, s-au pornit unii oameni să scoată de prin dulapuri la aerisit prin conferinţe de presă, la "însorit" sub reflectoare TV, ce avea fiecare pus la păstrare pentru sezonul "rece", despre care se ştie că nu-i ca vara, dar nu şi când vine şi e mai bine să fii pregătit.
Crezusem că de aşa trebuşoară se ocupă gospodinele, aşa încât nu m-am prea mirat când una dintre ele, făcându-şi curăţenia de primăvară în memorie, a scos la iveală amintirea unui bileţel, păstrată cu grijă acolo vreo doi ani.
M-am mirat însă că un declarat vajnic bărbat a şi pus bileţelul cu pricina la vederea gazetarilor, atârnându-l pe gardul dinspre palatul numit, nu ştiu de ce, Victoria, uite-aşa, să vadă cine trebuie, cum ne scoatem noi intransigenţa, în lupta împotriva oligarhiilor de interese, la soare.
Şi iar nu m-am mirat că, în cea mai neaoşă tradiţie a mahalalelor bucureştene ca şi constănţene, clujene şi de fapt a tuturor mahalalelor lumii, replica vecinului la minunea de pe gardul cotrocenesc nu a întârziat să apară.
Vizatul a scos şi el pe gardul propriu, în ochii şi urechile celor care vor să vadă şi să audă, ce ţinuse la păstrare, în rafturile personale, până la vremea grijiturii celei mari, cum se spune pe la mine pe-acasă.
Rând pe rând, numiri de consilieri prezidenţiali, dosare de licitaţie, contracte de asistenţă juridică, avize medicale pentru căpşunari spanioli, dezinfecţii antiaviariene, toate au fost bine scuturate în ochii şi urechile celor ieşiţi pe la garduri.
Ba, mai mult, deşi mutat din cartierul cu pricina, un fost trăitor în aceeaşi mahala a ţinut morţiş să-şi etaleze strânsura fluturând în faţa lumii rezoluţii prezidenţiale redactate în doi peri.
Ce este de nesuportat în toată tevatura asta nu e numaidecât faptul că suntem siliţi a suporta mirosul de putred al acestor mizerii şi nu atât faptul că suntem plezniţi peste ochi şi urechi cu declaraţii care mai de care mai teatrale şi mai belicoase, cu ultimatumuri care nu obligă la mare lucru, dar au grijă să lase loc de retragere la o adică, ci faptul că "ţara arde şi baba se piaptănă"!
Şi ţara chiar arde pentru că: pe primele 11 luni ale anului 2006, contul curent al balanţei de plăţi a României a înregistrat un deficit de 8,85 miliarde de euro, în creştere cu 48,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005, motivat în principal de importurile masive, de productivitatea scăzută şi de creditele luate de stat pentru cumpărare de bunuri, executare de lucrări şi chiar pentru prestări de servicii; diferenţa dintre importurile şi exporturile de bunuri a crescut cu 48,1% comparativ cu intervalul ianuarie-noiembrie 2005, întrucât creşterea importurilor a fost de 24,5% faţă de numai 16,7% creştere a exporturilor; datoria externă pe termen mediu şi lung era la 30 noiembrie 2006 de 27,16 miliarde de euro, în creştere cu 10,3% faţă de finele anului 2005, ponderea datoriei publice fiind de 39,55%; valoarea exporturilor de produse agro-alimentare în perioada ianuarie-noiembrie 2006 a fost de 764,3 milioane de euro, iar cea a importurilor a fost de trei ori mai mare, adică 2,1 miliarde euro; raportul import-export în ţările Uniunii Europene în aceeaşi perioadă de timp era tot de trei la unu.
Ştiind precis că pot continua o atare enumerare încă şi încă, mă opresc totuşi, din dorinţa de a striga, să mă audă cine trebuie!
Puţin ne pasă de curăţirea tainiţelor voastre! Opriţi-vă!
Încă nu este primăvară în România!


 
Domnul Emilian Vasile Cutean:
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Prin declaraţia mea politică de astăzi, doresc să atrag atenţia asupra modului de aplicare a prevederilor Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 în judeţul Alba, mai precis în comuna Roşia Montană, unde Alianţa DA numai dreptate şi adevăr nu se poate numi.
Săptămâna trecută am avut întâlnire cu locuitorii acestei comune, care sunt nemulţumiţi şi revoltaţi de modul în care îşi fac datoria autorităţile locale, iar în acest sens au semnat un document transmis şi celor două Camere ale Paramentului, în speţă Comisiilor de abuzuri, combaterea corupţiei şi petiţii, prin care se arată comportamentul dictatorial şi incalificabil al prefectului judeţului Alba care,după constatarea încetării mandatului de primar al comunei Roşia Montană a domnului Nariţa Virgil Nicolae, s-a transformat în agent electoral al Alianţei DA.
Domnul prefect Cosmin Covaciu, în loc să se comporte ca un înalt funcţionar public, imparţial şi apolitic, aşa cum prevede legea, dă dovadă de rea-credinţă, favorizând partide politice al cărui membru a fost, abuzând de înalta sa demnitate, alături de reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, dat fiind faptul că nu respectă dreptul locuitorilor comunei Roşia Montană de a avea un primar ales, şi nu unul interimar, aşa cum doreşte domnia sa.
Nemulţumirea locuitorilor comunei Roşia Montană constă în faptul că, după emiterea ordinului de încetare a mandatului fostului primar, domnul prefect nu şi-a făcut datoria şi nu a dat dovadă de profesionalism, astfel că trebuia să facă propuneri Guvernului României, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru a stabili data organizării de către Guvern a alegerilor locale extraordinare, acestea trebuind să aibă loc în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii instanţei.
Prefectul judeţului Alba nu a făcut această propunere Ministrului Administraţiei şi Internelor, pentru stabilirea datei alegerilor, aşa cum îl obliga art.82 alin.(6) din Legea nr.215/2006, astfel că Guvernul nu a adoptat în acest sens o hotărâre prin care să se stabilească data alegerilor.
Prefectul judeţului Alba susţine că reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor s-ar fi pronunţat că nu este posibilă organizarea alegerilor de primar decât după data de 13 mai 2007, pentru a nu "perturba", după spusele prefectului, organizarea alegerilor europarlamentare.
Această poziţie ascunde de fapt adevăratul motiv pentru care nu se doreşte organizarea alegerilor, şi anume faptul că lumea s-a săturat de Alianţa Portocalie care a adus numai nenorocire în ţara asta de la instalarea ilegală şi anticonstituţională în funcţie, în anul 2004, după cum a recunoscut şi preşedintele, aproape suspendat, al României.
Situaţia aceasta convine prefectului de Alba, întrucât cel care s-a instalat în locul fostului primar P.S.D. este un traseist politic ajuns acum în barca Alianţei aflată la guvernare, iar organizarea unor noi alegeri ar schimba această situaţie.
De asemenea, amânarea alegerilor are ca scop intrarea în perioada mai mică de un an până la alegerile locale la termen, perioada în care nu se mai pot organiza alte alegeri, aşa că, după cum spunea şi primarul interimar unor apropiaţi ai săi, "nimeni nu-l mai mişcă din loc până la anul în mai".
Un alt fapt deosebit de grav îl constituie şi participarea frecventă a prefectului la şedinţele partidului din care a făcut parte, lucru interzis de Legea înalţilor funcţionari publici.
Având în vedere aceste fapte grave de încălcare cu bună ştiinţă a legii, protestez împotriva celor care susţin acest mod de a face politică şi sper ca primul-ministru să ia măsurile ce se impun şi să-i tragă la răspundere, aşa cum am cerut şi în interpelarea adresată, pe cei vinovaţi, dispunând de urgenţă stabilirea datei pentru organizarea alegerilor de primar în comuna Roşia Montană.
Vă mulţumesc pentru atenţie.


 
Domnul Gabriel Sandu:
Stimaţi colegi,
După cum bine ştiţi, sâmbătă, 10 februarie 2007, a fost organizat în trei judeţe: Covasna, Harghita şi Mureş, un referendum privind autonomia autointitulatului Ţinut Secuiesc.
Deşi respect dreptul etniilor naţionale de a-şi păstra individualitatea culturală şi de a-şi expune şi susţine opiniile, consider că acţiunile de tipul acestui referendum sunt neconstituţionale şi ilegale. Scopul acestor acţiuni este de a declara autonomie pe criterii etnice, autoproclamatul Ţinut Secuiesc reprezentând un pericol la adresa integrităţii teritoriale a ţării noastre, în condiţiile în care în Constituţie este prevăzut clar că România este "stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil".
Odată cu fenomenul globalizării, se manifestă şi fenomenul complementar şi paradoxal al "proliferării etnopolitice", adică acutizarea politicilor etnice. Acest fenomen se manifestă şi în viaţa publică românească prin acţiunile de obţinere a autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc.
Pe de altă parte, România face parte din Uniunea Europeană, iar în acest spaţiu, orice acţiune de acest tip nu este recunoscută şi este considerată profund ilegală.
Având în vedere cele menţionate mai sus, consider că autorităţile statului trebuie să ia măsuri pentru prevenirea unor probleme mult mai grave care se pot ivi prin neluarea de măsuri clare în acest moment.
În această perioadă, eforturile majorităţii românilor şi ale autorităţilor centrale şi locale sunt canalizare spre realizarea parametrilor stabiliţi pentru integrarea în Uniunea Europeană, iar iniţiativele unor aripi radicale a maghiarilor din România, precum Uniunea Civică Maghiară şi Consiliul Naţional Secuiesc, sunt total scoase din context şi nu fac decât să deturneze atenţia de la problemele cu adevărat importante.
Aceste acţiuni sunt cu atât mai mult ilegale şi neavenite, cu cât România este recunoscută pe plan european şi mondial ca un model de respectare a drepturilor minorităţilor naţionale.
Consideră că nu trebuie confundate descentralizarea şi creşterea autonomiei locale cu crearea de enclave etnice şi ţinuturi autonome, pe alte criterii decât cele administrative.
De asemenea, consider că orice acţiune de tipul referendumului de sâmbătă trebuie stopată, iar autorităţile şi instituţiile statului trebuie să se implice activ pentru rezolvarea acestei probleme definitiv.


 
Domnul Emil Radu Moldovan:
"Praf în ochii românilor"
De la preluarea puterii de către portocalii, românii sunt tot mai amăgiţi şi înşelaţi cu tot felul de promisiuni deşarte. Cel care se achită cel mai bine de această sarcină care se pare că a devenit prioritară pentru actuala putere este preşedintele Traian Băsescu.
Animat de credinţa perfecţiunii deciziilor sale, enunţată la început în glumă şi cu jumătate de glas, acum însă din ce în ce mai prezentă, preşedintele Băsescu se joacă cu soarta României şi a românilor atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.
Pe plan intern, prin decizia de a graţia traficanţii de droguri, care are la bază doar propria convingere, neţinând cont de probele administrate în dosar, riscă să creeze un haos şi o incertitudine şi o mai mare a justiţiei în România. Pe plan extern, prin declaraţiile sale prin care se erijează în rolul de diriginte şi dă lecţii Uniunii Europene despre modul în care trebuie rezolvată problema dependenţei energetice a U.E. faţă de Rusia, riscă să arunce România într-o izolare completă.
Ba, mai mult, luându-şi rolul în serios şi arătând cu degetul spre Rusia ca spre un elev neastâmpărat pe care îl pui zece minute la colţ pentru a-şi reveni, după care aştepţi ca el să-şi înveţe lecţia şi să devină docil, pune în pericol siguranţa socială a românilor, deoarece riscă să compromită relaţiile şi aşa nu prea bune cu cineva care deţine robinetul pentru căldura românilor.
În loc să adopte o soluţie diplomatică, aşa cum au făcut liderii din Uniunea Europeană, discutând cu ceva timp în urmă cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi încercând să găsească o soluţie împreună, Traian Băsescu afirmă pe un ton autoritar că trebuie să găsim soluţii alternative şi să nu mai depindem în aşa mare măsură de gazul rusesc, uitând că nu vorbeşte cu vreun partid aflat la putere în România şi că nu reuşeşte să sperie sau chiar să şantajeze pe cineva în acest fel.
Din contră, poate chiar să enerveze pe cineva, şi asta în condiţiile în care noi plătim cel mai mare preţ la gaze din U.E. şi devenim tot mai dependenţi de gazele ruseşti, şi în urma unor astfel de declaraţii este posibil ca în viitor să plătim şi mai mult.
Toate aceste declaraţii şi atitudini au un singur scop, şi anume acela de a distrage atenţia românilor de la incapacitatea autorităţilor de a găsi soluţii la problemele lor şi a muta atenţia în altă parte.


 
Domnul Dumitru Ioan Puchianu:
"Trebuie întreţinut mitul lui Dracula pe bani publici?"
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Cu puţin timp în urmă populaţia braşoveană a fost solicitată să răspundă unui sondaj pe tema: "Ce îi lipseşte Braşovului?" Rezultatul a fost şocant, majoritatea locuitorilor optând pentru mai multe locuri de distracţie. Aceasta în pofida faptului că, exact în aceeaşi perioadă, Consiliul Judeţean local anunţa că rezultatul unui sondaj privind achiziţionarea Castelului Bran cu astronomica suma de 60 milioane euro din bani publici a întrunit acordul a circa 87 % din locuitori; deci un act mai degrabă de cultură decât unul de divertisment. Asta numai daca privim Castelul Bran prin prisma valorii sale istorice, şi nu prin prisma mitului lui Dracula. De aici şi întrebarea logică: ce dorea în fond să achiziţioneze Consiliul Judeţean şi Ministerul Culturii pe bani publici, valoarea istorică a castelului sau mitul lui Dracula ? Pentru că indiferent dacă castelul a fost vândut sau nu şi indiferent de jocurile comerciale menite să majoreze succesiv preţul de pornire, este una ca pe bani publici să achiziţionezi un castel medieval prost întreţinut şi fără o valoare arhitecturala deosebită, şi alta este să achiziţionezi un brand cu rezonanţă internaţională.
Personal mă îndoiesc că majoritatea celor care au optat pentru această achiziţie de 60 milioane euro şi-au pus această întrebare sau au avut curiozitatea să viziteze muzeul Castelului Bran. Dacă ar fi făcut acest lucru ar fi constatat că între actualul castel-muzeu şi mitul lui Dracula nu există absolut nici o legătură. Tematica muzeului este exclusiv cea a amintirilor istorice dedicate familiei regale de după 1900: fotografii cu Regele Ferdinand, Regina Maria sau Principesa Ileana, mobilier de epocă şi obiecte contemporane acestora. Atât, şi nimic mai mult ! Nici o referire la Dracula. Ar fi fost şi greu de găsit ceva, atâta timp cât se ştie, istoric vorbind, că Vlad Ţepeş supranumit şi Dracula, nu a locuit aici decât două luni, în anul 1462, înainte de a fi întemniţat în Cetatea Vişegrad. Mitul lui Dracula este unul creat artificial şi, deci, ar fi fost imposibil ca autorităţile locale să poată crea ceva pe baze inexistente, căci una este să doreşti înfiinţarea unui parc de distracţii tematic şi alta să transformi de la zero istoria unui castel medieval. Istoria există, şi nu poate fi modificată sau modelată în funcţie de interesele economice locale. Singurii care se încăpăţânează să mai amintească ceva de mitul lui Dracula sunt micii comercianţi care îşi vând produsele artizanale la intrarea în muzeu.
Dacă Consiliul Judeţean Braşov şi Ministerul Culturii doresc cu adevărat să reînvie o istorie falsă a mitului lui Dracula la Bran, şi dacă consideră că riscul merită 60 milioane euro din bani publici, atunci singura soluţie ar fi dezvoltarea unei industrii turistice tematice colaterale în jurul castelului, nu cumpărarea unui castel medieval, cum sunt cu sutele în Europa, şi mai ales la un preţ mult supraevaluat. Căci, dacă în cazul unui excentric miliardar care doreşte să facă această achiziţie, este vorba în fond de banii săi, în cazul nostru este vorba de bani publici, şi fiţi siguri că judeţul Braşov are multe alte priorităţi nerezolvate din motive financiare.


 
Domnul Emil Radu Moldovan:
Declaraţie politică intitulată "Bilanţ portocaliu".
După doi ani de Guvernare Portocalie s-a ales praful de promisiunile trâmbiţate cu atâta tam-tam în campania electorală. Nimic nu s-a realizat, şi speranţele oamenilor au fost înşelate, din nou, de un "CDR" cosmetizat.
Pe lângă haos, degringoladă şi întâmplare, caracteristicile actului lor de guvernare, în acest timp scurs de la preluarea mandatului, au reuşit să creeze o polarizare nemaiîntâlnită până acum în societatea românească.
Prin introducerea cotei unice de impozitare, din punct de vedere al veniturilor realizate, populaţia României se împarte în două categorii. O categorie din care fac parte foarte puţini cetăţeni ai acestei ţări, ale căror venituri au crescut cu o repeziciune uimitoare, şi cealaltă categorie, reprezentată de restul populaţiei, ale căror venituri au scăzut continuu.
Astfel, deşi se anunţa o guvernare care va rezolva marile probleme sociale cu care se confruntă România, această guvernare de dreapta nu a reuşit decât să creeze altele şi mai mari, datorită atenţiei deosebite pe care a acordat-o sporirii veniturilor unei categorii sociale şi uitării totale a programelor sociale.
În tot acest timp, cel mai mult de suferit de pe urma acestei guvernări au avut oamenii cu venituri mici şi pensionarii cărora, dacă nu le-a crescut pensia cu 30% în termeni reali, aşa cum se lăudau portocaliii în campania electorală, în mod sigur le-a crescut factura la întreţinere cu acest procent, în schimb, pensia reală în aceşti doi ani a crescut cu 2 %. Este aproape imposibil de crezut că în următorii 2 ani se va întâmpla vreo minune şi va creşte pensia medie cu 28%.
La fel de dezastruoasă este situaţia şi în învăţământ, unde, în acest început de iarnă, datorită incapacităţii oamenilor din sistemul patronat de portocalii, copiii au fost nevoiţi să înveţe în frig, iar situaţia nu pare a avea o rezolvare rapidă, deoarece Guvernul a refuzat să aloce învăţământului 6% din PIB, încălcând astfel legea.
În sistemul sanitar situaţia este poate şi mai gravă, chiar catastrofală, dacă avem în vedere faptul că în timpul Guvernării Portocalii au murit oameni stând la cozi pentru medicamente, iar în spitale, datorită condiţiilor aproape inumane, oamenii mai repede se îmbolnăvesc decât se vindecă.
Pe scurt, toate sectoarele de activitate sunt la pământ, mai puţin agricultura, care zboară, odată cu fostul ministru Flutur, în zări îndepărtate, încât nimeni nu mai ştie unde e, şi vom fi nevoiţi să ne integrăm fără ea.
Această guvernare tinde să devină cea mai neagră din istoria României postcomuniste, dacă nu se fac schimbări majore şi guvernanţii vor înţelege să guverneze în interesul populaţiei, nu al unei camarile portocalii.


 
Domnul Emil Radu Moldovan:
Declaraţie politică intitulată "Integrare în genunchi".
Guvernarea portocalie prezintă ca pe o mare realizare a sa integrarea României în Uniunea Europeană. Pentru a celebra acest eveniment, ei au împărţit afişe cu liderii Alianţei prin toată ţara, care bineînţeles au fost făcute din banii statului. Deci ei îşi fac campanie electorala pe banii populaţiei.
Lucru foarte grav, cel puţin din două aspecte. În primul rând, pentru că folosesc banii publici în interes personal, şi în al doilea rând, pentru că mint cu neruşinare populaţia, prezentând nişte realizări care nu au avut loc. Ba, mai mult, în acest timp scurs de la preluarea puterii ei nu numai că nu au avut realizări, dar au reuşit să nemulţumească aproape toate categoriile sociale din România, scoţându-i pe cei mai mulţi dintre ei în stradă.
Dacă observăm cu atenţie ce s-a întâmplat după încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în 2004 de către Guvernarea P.S.D., când la scurt timp puterea a fost preluată de portocalii, vom observa că totul a stat sub semnul dezastrului. Atât performanţele pe plan intern, care au adus la exasperare o populaţie din ce în ce mai săracă şi mai uitată de o guvernare de dreapta sensibilă doar la nevoile celor bogaţi, cât şi pe plan extern, unde de cele mai multe ori ne-am făcut de râs datorită prestaţiilor preşedintelui, dar şi ale primulu- ministru.
Nota de plată la toate aceste nerealizări a venit foarte prompt de la U.E. când, considerându-ne o ţară de mâna a doua în Uniune, ne-a oferit un portofoliu de comisar pe măsură: acela de şef peste fotocopiatoarele de la Bruxelles.
Toate acestea arată foarte clar că România se va integra în Uniunea Europeană în genunchi şi va fi considerată Cenuşăreasa Europei, datorită modului dezastruos în care a guvernat ţara Alianţa Portocalie.
Lucrurile vor arăta şi mai rău dacă după integrare România nu va reuşi să absoarbă fondurile comunitare şi va deveni un contribuabil la bugetul UE. Iar situaţia pare să se îndrepte în acea direcţie, deoarece Guvernul nu dă semne că ar putea să iasă din incompetenţa de care dă dovadă de doi ani încoace.
În această situaţie, singura soluţie ar fi să recunoască faptul că sunt depăşiţi de situaţie şi să lase persoanele competente să preia conducerea, până nu afundă prea mult în noroi ţara.


 
Domnul Emil Radu Moldovan:
Declaraţie politică intitulată "Guvernul repetent".
Sub Guvernarea Portocalie totul se prăbuşeşte, de la agricultură, sănătate, industrie şi până la învăţământ. Dezastrul se propagă cu aşa o repeziciune încât există riscul ca în scurt timp să cuprindă toate sectoarele de activitate.
După încheierea negocierilor privind aderarea României la Uniune Europeană în 2004, an ce a coincis şi cu preluarea puterii de către Alianţa P.N.L.-P.D., una dintre principalele coordonate ale politicii interne trebuia să fie elaborarea unui plan postaderare, care să conţină soluţii concrete pentru problemele cu care se vor confrunta românii.
Acest lucru nu s-a întâmplat însă, şi urmările acestui fapt sunt resimţite acum din plin de către români. Agricultura este la pământ, sistemul de sănătate este un pericol pentru cetăţeni, şi viaţa de zi cu zi a omului devine tot mai mult un chin.
La toate aceste probleme guvernanţii răspund cu cifre, afirmând că anul trecut am avut o creştere economică de peste 7%, că veniturile la bugetul de stat au crescut, că totul merge ca pe roate şi că toţi indicatorii economici au o evoluţie pozitivă.
Dar, dacă privim cu atenţie în jur, observăm că numai indicatorii economici au o evoluţie pozitivă, deoarece nivelul de trai al oamenilor în aceşti doi ani de Guvernare Portocalie a scăzut continuu, lucru reliefat şi de faptul că în această iarnă, mai mult de jumătate din familiile din România au avut nevoie de ajutorul de încălzire oferit de către stat.
Situaţia este deosebit de gravă deoarece după încă doi ani de guvernare sub aceleaşi auspicii s-ar putea ajunge la situaţia cu totul dramatică ca aproape toată populaţia ţării să depindă de ajutoarele de la stat, în perioada de iarnă.
Iar Guvernul României refuză cu încăpăţânare să accepte realitatea şi să acţioneze în consecinţă, preferând să prezinte o stare de lucruri fictivă, încercând astfel să-şi ascundă eşecul de până acum şi sperând că va reuşi în continuare să-şi menţină puterea, deşi s-a dovedit mai mult nociv decât folositor poporului român.
Astfel, în condiţiile în care Guvernul la mai toate materiile este corigent, pentru a nu duce ţara în pragul colapsului, singura soluţie este să fie declarat repetent.


 
Domnul Emil Radu Moldovan:
Declaraţie politică intitulată "Ipocrizia - politica portocalie".
Ceea ce până acum a fost spus doar de către Opoziţie şi negat cu vehemenţă de Portocalii a fost confirmat prin deciziile luate în mai multe rânduri de membrii actualei Puteri.
Deşi se arătau consternaţi atunci când liderii P.S.D. afirmau că odată cu actuala Putere s-a instalat şi eşecul în toate domeniile de activitate, iată că premierul, şi cu ceva timp în urmă, preşedintele, prin deciziile luate, confirmă adevărul acelor declaraţii.
Prin hotărârea sa de a se opera în afara ţării, deşi aceleaşi condiţii puteau fi oferite şi de unele spitale din ţară, premierul evidenţiază neîncrederea sa în sistemul medical românesc şi implicit eşecul politicii Guvernului condus de dânsul în domeniul sănătăţii.
Mai grav este însă faptul că deşi eşecul reformelor anunţate cu atâta tam-tam de ministrul Nicolăescu a devenit foarte evident, guvernanţii, în frunte cu premierul Tăriceanu şi preşedintele Băsescu, susţineau sus şi tare că situaţia din sănătate s-a îmbunătăţit în aceşti doi ani, iar în viitor va continua să se îmbunătăţească, când de fapt ei ştiau că situaţia este proastă şi va deveni şi mai proastă datorită incompetenţei ministrului şi neprofesionalismului reformelor sale.
Astfel, ei i-au minţit cu seninătate pe români şi nu şi-au dus la îndeplinire mandatul pentru care au ajuns la guvernare, şi anume să rezolve problemele cu care se confruntă populaţia. Ba, din contră, văzând că nu sunt capabili, au preferat să mintă şi să rămână la putere cu orice preţ.
În aceste condiţii, domnule prim-ministru Călin Popescu- Tăriceanu şi domnule preşedinte Traian Băsescu, vă întreb: cât mai aveţi de gând să continuaţi cu această ipocrizie, prezentând tot felul de situaţii favorabile, când de fapt ceea mai mare parte din populaţie se afundă tot mai mult în mocirlă?
Încetaţi odată pentru totdeauna cu experimentele făcute pe seama românilor care s-au săturat să fie bătaia de joc a unor miniştri-accident precum Mihail Hărdău, care nu au făcut altceva decât să instaureze haosul şi incertitudinea în învăţământul românesc, cu rezultate grave pentru mulţi ani de acum înainte.
Dacă nu aveţi oameni şi soluţii pentru situaţia actuală în care aţi adus România, decât să generalizaţi haosul, incertitudinea şi ipocrizia, mai bine vă retrageţi de la guvernare şi veţi rămâne în istorie drept un accident, în loc să continuaţi joaca de-a guvernarea şi să deveniţi o întâmplare nefericită.


 
Domnul Emil Radu Moldovan:
Declaraţie politică intitulată "Lupta pentru ciolan".
După certurile permanente ale partidelor din Alianţa D.A., în care se invocau diferenţe de viziune în ceea ce priveşte administrarea problemelor ţării, adevăratele motive au ieşit în cele din urmă la iveală. Acestea nu sunt altele decât lupta pentru ciola, şi dorinţa fiecărui partid din Alianţă de a pune mâna pe cât mai mult din acest ciolan şi a nu împărţi nimic cu partenerul de guvernare.
Ceea ce a edificat pe toată lumea despre această stare a lucrurilor a fost faptul că, după ce a obţinut Ministerul Economiei şi Comerţului, Partidul Democrat a renunţat la el ca la o măsea stricată atunci când a aflat că premierul, prevăzător, a trecut Oficiul pentru Privatizare din subordinea ministerului în subordinea AVAS, condus de un om fidel lui şi care iubeşte Partidul Democrat şi pe preşedintele Băsescu ca dracul tămâia.
Miza cea mare a acestor lupte crâncene între cele două partide este Oficiul pentru Privatizare, din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, care deţine 135 de societăţi ce trebuie privatizate în perioada următoare; deci stupul cu miere din care să se înfrupte clientela politică.
Partidul Democrat, care îşi exprimă de câte ori are ocazia preocuparea pentru soarta românilor, a renunţat cu foarte mare uşurinţă la acest minister din fruntea căruia putea să facă foarte multe lucruri bune pentru toţi românii, încercând să rezolve problema facturilor la încălzire. Însă, încă o dată, cei din P.D. doar vorbesc, dar de făcut nu fac nimic. Fie că nu pot, fie că nu vor sau pur şi simplu au alte interese, care nu coincid cu cele ale populaţiei.
În acest sens, trebuie menţionat faptul că vicepreşedintele P.D., deputatul Ioan Oltean, a făcut presiuni pe lângă fostul ministru al economiei şi comerţului, Codruţ Şereş, ca unele firme ale "băieţilor deştepţi" să cumpere energie ieftină de la stat şi să o vândă scump, prejudiciind astfel interesele populaţiei, împovărând-o şi mai mult.
Astfel, în declaraţiile publice, liderii Partidului Democrat îşi arată îngrijorarea faţă de situaţia din domeniul energetic şi cer rezolvarea ei, astfel încât populaţia să nu mai fie afectată atât de grav, dar prin faptele lor, liderii democraţi nu fac altceva decât să pună umărul la degradarea nivelului de trai al populaţiei.


 
Domnul Emil Radu Moldovan:
Declaraţie politică intitulată "De la vorbe la fapte".
Din 2004 şi până în prezent liderii actualei puteri, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, ne spun de câte ori au ocazia ce lucruri măreţe vor face ei şi ce bine o vor duce românii.
Dacă aruncăm însă o privire în jur şi ne uităm atent la realitatea ce ne înconjoară, observăm că nici nu poate fi vorba de vreo realizare care să schimbe în bine viaţa românilor, ci, din contră, în aceşti doi ani scurşi de la preluarea puterii de Alianţa Portocalie situaţia românului de rând a devenit tot mai grea pe zi ce trece.
În timp ce preţurile au crescut galopant, salariile au avut o urcare asemănătoare cu cea a melcului, situaţie care face ca pentru foarte mulţi români cu venituri mici, traiul de zi cu zi în această ţară să fie un lux pe care nu şi-l mai pot permite. Dar majoritatea având o vârstă înaintată nici nu au altă soluţie. Iar Guvernul, care în mod normal ar trebui să se ocupe printre altele şi de rezolvarea problemelor cu care se confruntă populaţia, are, se pare, alte probleme mai importante de rezolvat, cum ar fi îmbogăţirea în continuare a unei pături privilegiate şi sărăcirea continuă a marei mase a populaţiei.
În aceste condiţii, domnule prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, vă întreb: când Guvernul pe care-l conduceţi va guverna şi pentru românii de rând, nu numai pentru cei bogaţi?
Nici în ceea ce priveşte promisiunile făcute de preşedintele Traian Băsescu românilor, pentru un trai mai bun situaţia nu este diferită. Astfel că, în loc să le poarte de grijă românilor, observăm că este foarte atent cu soarta marilor consorţii internaţionale, pentru care sună miniştrii, dă telefoane pentru a obţine un preţ mai mic la energie, asta în timp ce facturile pentru populaţie creşteau cu o repeziciune uimitoare.
Astfel că, Alianţa care trebuia să instaureze în ţară dreptatea şi adevărul a ridicat la rang de politică naţională minciuna şi nedreptatea, nedreptăţind populaţia, care a trebuit şi trebuie în continuare să suporte pe propria piele îmbogăţirea camarilei, atât din jurul preşedintelui, cât şi a primului-ministru, minţind ori de câte ori a fost nevoie, pentru atingerea scopului.
Nimic nu i-a oprit, au călcat totul în picioare, morală, adevăr; conştiinţa era pentru ei un cuvânt străin, ba chiar au reuşit să ducă ipocrizia până aproape de perfecţiune, pozând în fecioare neprihănite, când ei erau ditamai cocota satului.
Astfel, încă odată s-a demonstrat că CDR-ul cosmetizat sub diferite forme are lideri maeştri ai vorbei, dar corigenţi la fapte.


 
Domnul Emilian Valentin Frâncu:
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
De o bună bucată de vreme suntem martorii unui război fratricid, în care se înfruntă preşedintele şi primul-ministru. Acest conflict a devenit atât de dur şi atât de acaparator, încât nimeni nu mai ştie, azi, cu precizie cum a început totul, care a fost primul gest ce a dus la ripostă şi în ce a constat riposta la ripostă.
Am stat de vorbă, în cele câteva săptămâni de vacanţă parlamentară, cu diverşi cetăţeni care au venit la mine să îmi prezinte multele probleme care îi preocupă. Invariabil, după ce mi-am notat aspectele semnalate şi le-am spus cam cum văd eu soluţionarea chestiunilor respective, fiecare din ei şi-a manifestat, într-un fel sau în altul, preocuparea faţă de situaţia de insuportabil conflict la care s-a ajuns între preşedinte şi primul-ministru.
Îmi permit să citez, din memorie, cuvintele unui cetăţean din Râmnicu-Vâlcea. "Acest ianuarie, cu scandalul bileţelelor şi cu tot ce decurge acum din el, mă face să retrăiesc starea de spirit de la începutul anului 1999, când ţara era în fierbere din cu totul alte motive. Sunt vremuri interesante, nu mă mai pot dezlipi de televizor când e ora ştirilor de mare audienţă, e palpitant şi cred că nu numai mie îmi pulsează adrenalina la maximum. Dar am ajuns la o asemenea stare de încordare, încât simt că mă apropii de pragul insuportabilului".
Nu mi-am propus, în această declaraţie politică, să spun eu care anume din cei doi preopinenţi greşeşte în actuala stare de lucruri. Acest "banal amănunt" - cu ghilimelele de rigoare - este evident pentru oricine s-a uitat, cât de cât, la televizor şi a citit ziarele apărute în ultimii doi ani. Nici nu am eu căderea să despic, precum biblicul Moise, apele unei mări învolburate, ca să spun: "Iată, pe aici trebuie să mergem, dacă vrem să ieşim din impas".
Dar nu este mai puţin adevărat că trebuie să ne întrebăm - şi, cu siguranţă, asta o facem cu toţii - cine câştigă şi cine pierde de pe urma conflictului. Aş începe cu partea a doua a întrebării, fiindcă răspunsul este ceva mai uşor de dat. De pierdut, pierde toată lumea, inclusiv acela care crede că are de câştigat. Începând cu cetăţeanul de rând, trecând prin instituţiile statului şi sfârşind unde dorim să punem punct şi să tragem linie, toată lumea are câte ceva de pierdut.
Fireşte, cauzele pentru care s-a ajuns aici sunt extrem de importante. Nu puţini încearcă să dea impresia că sunt pe cale să descifreze aceste cauze, dar se opresc întotdeauna înainte de a ajunge la capătul drumului, înainte de a căuta un pic mai departe. Personalitatea fiecăruia dintre protagonişti este importantă şi nu trebuie neglijată, dar nu ne putem limita la o asemenea explicaţie, mult prea simplistă, după părerea mea.
Asemenea conflicte, mocnite sau nu, între preşedinte şi primul-ministru, au existat în mai toate guvernările precedente. Ele nu au ajuns la paroxismul de acum, însă nici nu pot fi minimalizate sau ignorate. Prin urmare, cauza trebuie căutată în însăşi întocmirea instituţională la vârf a statului şi, evident, în Constituţie şi în legile organice care reglementează existenţa a două centre de putere în sfera executivului: unul la Guvern, celălalt la Palatul Cotroceni.
În mod normal, ar trebui să avem un legislativ puternic Parlamentul, un executiv unic Guvernul şi un reprezentativ de nădejde - şeful statului. Aici ar trebui să punem "punctul pe i", fiindcă de aici derivă toate neajunsurile, fiindcă de aici derivă însuşi conflictul despre care vorbim.
Am auzit, zilele trecute, în gura unui parlamentar care, până nu demult, făcea parte din executiv, expresia: "Se încearcă acum alunecarea României spre o republică parlamentară" şi nu am putut să nu fiu uimit. Poate că respectivul domn ar trebui să deschidă Constituţia şi să ne arate tuturor unde anume scrie că România "nu este" deja o republică parlamentară; şi unde anume scrie că Parlamentul României "nu este" o instituţie suverană, ca expresie a voinţei populare exprimate prin vot universal, egal, liber şi direct.
Să ne mai mirăm că, de ani de zile, există o dublă campanie de discreditare - a Parlamentului, ca instituţie, şi a parlamentarilor, ca reprezentanţi ai acesteia? Dacă noi înşine, ca parlamentari, nu suntem solidari cu ideea că România este, prin Constituţie, cu totul altceva decât o republică prezidenţială condusă cu mână forte de un aşa-zis "despot luminat", atunci ce pretenţii să mai avem de la alţii?
Daţi-mi voie, în încheiere, să îi răspund colegului nostru aşa: Dragă domnule senator, nimeni nu dă acum vreo lovitură de stat, iar România nu alunecă spre o republică parlamentară. România este o ţară condusă de un Executiv, iar acesta din urmă se află - şi trebuie să rămână - sub controlul deplin al Parlamentului, indiferent care este "jocul zilei" şi indiferent cine ar fi... jucătorul de la Cotroceni.


 
Domnul Emilian Valentin Frâncu:
"Se împlinesc 88 de ani de la Marea Unire"
"Vă aşteptam de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără veacuri întregi de suferinţă. Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generaţii. Ea este sfânta tresărire a întregului popor român, care de sute şi sute de ani a îndurat suferinţele cele mai crude, fără să-şi piardă credinţa neclintită în sosirea zilei care ne uneşte astăzi şi care trebuia să vie, care nu se putea să nu vie ".
Acestea sunt, doamnelor şi domnilor deputaţi, cuvintele de întâmpinare pe care le-a adresat marele om politic liberal Ion I.C.Bratianu, prim-ministru al României la acea dată, delegaţiei din care făceau parte Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voevod, Miron Cristea şi alţii, sosiţi în Capitală pentru a prezenta, Regelui şi Guvernului României, Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918.
Reverberaţia acelor clipe o simţim în suflete şi noi, astăzi, când se împlinesc 88 de ani de la Marea Unire care a întregit fiinţa ţării şi a naţiunii române. O unire ce a venit ca parte a unui îndelungat proces istoric, începând cu dubla recunoaştere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Române, în anul 1859, continuând apoi prin proclamarea şi cucerirea independenţei de stat a României şi încheindu-se la 1 Decembrie 1918, când s-a desăvârşit unitatea statală a românilor.
Anul 1918 a avut o importanţă covârşitoare în destinul neamului nostru. O spun istoricii, o spun cărţile şi revistele, o spun oamenii politici şi o spun, deopotrivă, oamenii simpli ai acestui popor. O spune însăşi cronologia evenimentelor de atunci.
Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău, exprimând dorinţa românilor, a votat unirea Republicii Moldoveneşti cu România. A urmat, în lunile octombrie-noiembrie, eliberarea naţională a poporului român de pe cuprinsul Austro-Ungariei. Apoi, pe 27 octombrie 1918, deputaţii români bucovineni din Parlamentul de la Viena, primari ai localităţilor bucovinene şi alţi reprezentanţi ai românilor s-au reunit la Cernăuţi, într-o Adunare Constituantă, şi au adoptat o moţiune ce prevedea "Unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti, într-un stat naţional independent".
La rândul lor, românii din Transilvania s-au organizat, constituindu-şi organe administrative la toate nivelurile-consilii naţionale alese în mod democratic. Amos Frâncu - strămoş direct al meu - a organizat peste tot structuri ale Gărzii Naţionale Române menite să apere ordinea publică în perioada de vid militar generat de retragerea trupelor austro-ungare. Aşa încât, Consiliul Naţional Român Central a putut decide convocarea Marii Adunări Naţionale la Alba-Iulia, pentru a consfinţi unirea Transilvaniei cu România. Alba-Iulia a devenit simbolul unităţii naţionale a tuturor românilor. În ziua de 1 Decembrie 1918, pe porţile cetăţii unde, odinioară, intrase triumfător Mihai Viteazul, s-au revărsat, într-o ordine impresionantă, o mulţime de români. Prin prezenţa lor, ei voiau să certifice dorinţa de a se uni cu ţara şi de a fi martorii acestui moment istoric. Astfel, pe Câmpul lui Horea s-au strâns peste 100.000 de oameni, fiind prezenţi şi cei 1.228 de delegaţi aleşi anterior prin vot de cercurile electorale sau de organizaţii politice şi de instituţiile româneşti din Transilvania, printre care, oameni politici şi fruntaşi ai mişcării naţionale. Tatăl meu, Cornel Frâncu, participant la această Adunare, îmi vorbea adesea, cu multă emoţie, despre acele momente înălţătoare.
Gestul românilor nu a rămas fără ecou, atât în afară, cât mai ales în interiorul ţării. În ianuarie 1919 naţionalitatea germană din Transilvania, întrunită la Mediaş, a hotărât în unanimitate recunoaşterea unirii Transilvaniei cu România. Tot în ianuarie 1919, populaţia evreiască din Transilvania a aderat şi ea la hotărârea de unire. Aceeaşi atitudine au adoptat-o şi şvabii din Banat care, întruniţi în Congresul de la Timişoara din august 1919, şi-au exprimat acordul la unirea cu România, considerând că hotărârea de la Alba-Iulia este o chezăşie pentru dezvoltarea lor etnică şi culturală.
Au trecut ani, s-au schimbat orânduiri şi guverne, iar teritoriul românesc a fost chiar ciuntit din nou în tumultul celui de-al doilea război mondial şi în avalanşa evenimentelor dramatice de după acesta. Toate relele şi mai puţin relele care s-au abătut peste noi de atunci şi până astăzi au fost îndurate cu stoicism de generaţiile care s-au succedat înăuntrul hotarelor acestei patrii. Un singur lucru a rămas neatins în conştiinţa noastră: bucuria veşnica a zilei de 1 Decembrie 1918 - devenită, în cele din urmă, Sărbătoare Naţională a României.
Şi ce pereche mai bună ar fi putut să fie, pentru această zi măreaţă - o zi astrală, aş putea spune eu - a istoriei noastre, decât apropiata sărbătoare a aderării României la Uniunea Europeană, pe care o vom marca exact la o lună după sărbătorirea celor 88 de ani de la Marea Unire! Iată doua evenimente sortite să intre în istorie sub auspiciile guvernării aceluiaşi partid, Partidul Naţional Liberal, şi în decembrie 1918, şi în ianuarie 2007.
Să ne bucurăm, aşadar - şi astăzi, şi peste o lună, şi peste un an. Cu voia Celui de Sus, să ne bucurăm apoi şi la împlinirea unui secol de la Marea Unire, atunci când acesta se va împlini în calendarul deceniului viitor.
Vă mulţumesc pentru atenţie.


 
Domnul Florin Iordache:
"Un preşedinte deasupra tuturor"
Stimaţi colegi parlamentari,
Ne aflăm într-un moment crucial, am putea spune, pentru ţara noastră şi nu numai. Zarurile au fost aruncate pe masa politicului, şi acum jocul se arată deschis tuturor colegilor din Opoziţie şi, de ce nu, şi din cadrul fărâmei Alianţei D punct A punct.
Preşedintele a încălcat, din nou, Constituţia amestecându-se nepermis în întreaga activitate a instituţiilor publice ale statului. O încălcare gravă a principiului separaţiei puterilor în stat s-a produs atunci când a intervenit în activitatea Parchetului, dând indicaţii publice, cine şi cum să fie anchetat. Însă, un nou hobby al domniei sale pare a fi acela de a calomnia deputaţii şi senatorii, acuzându-i că dau legi pentru infractori, fără să realizeze că prin afirmaţiile făcute s-a plasat totuşi deasupra lor, ca o căpetenie a unui trib mare care mânuieşte cu măiestrie actul decizional.
Cred, cu tărie, că Preşedintele şi-a depăşit atribuţiile conferite prin Constituţie. Câteva dintre marile gafe caracteristice domniei sale sunt: cererea şi primirea demisiilor şefilor serviciilor secrete, deşi ele sunt atributul exclusiv al Parlamentului, sau încălcarea separaţiei puterilor în stat, prin stilul propriu în care a înţeles să conducă şedinţele Guvernului, implicarea în problemele Justiţiei, exemplul elocvent fiind acela în care Preşedintele a acuzat magistraţii de corupţie.
Continuând seria gafelor, Preşedintele Traian Băsescu a făcut declaraţii surprinzătoare, la mai bine de doi ani de mandat. Într-o emisiune televizată, şeful statului le-a atras atenţia partidelor aflate la guvernare că nu este meritul lor că au ajuns la putere. "Partidele acestea au pierdut alegerile din 2004", a spus Băsescu, adăugând că el a fost cel care a decis să trimită P.S.D. în Opoziţie.
Adevărul rostit de Traian Basescu e util nu numai publicului larg, nu numai actualilor guvernanţi, ci şi multor colegi de-ai mei care ajunseseră mult prea repede la concluzia că "am pierdut" alegerile în 2004, şi care începuseră, în consecinţă, să caute cauzele unei înfrângeri care nu avusese loc.
Urmărindu-i gesturile şi declaraţiile din ultimul timp, constat cu mirare că domnia sa a fost atins iremediabil de sindromul amneziei de ocazie. Având în vedere că Traian Băsescu se crede mult deasupra Parlamentului, deasupra clasei politice, dincolo de Bine şi de Rău, de tot ceea ce înseamnă Dreptate şi Minciună, cred că orice menţiune suplimentară ar fi de prisos.
Traian Basescu nu are nevoie de nimeni şi nimic pentru a guverna singur, el nu are nevoie de ajutorul nimănui, ba chiar îl enervează când cineva îi sare în ajutor.
Mult invocatul motiv pentru care reprezentanţii Partidului Democrat nu sunt de acord cu suspendarea din funcţie a Preşedintelui Băsescu este acela că " regulile nu se schimbă în timpul jocului". Dacă într-adevăr lucrurile ar sta aşa, atunci nu ar mai trebui să ne străduim să adoptăm legi pentru că, pentru fiecare categorie de persoane, destinatari ai aplicării legilor, regulile jocului nu ar trebui schimbate. Cred că se foloseşte orice subterfugiu pentru ca Preşedintele să nu fie supus procedurii referendumului. Dar o întrebare se desprinde clar din contextual actual: " De ce se teme Preşedintele Băsescu? De ce îi este frică, dacă are încredere în populaţia care i-a dat girul şi pe care o sfidează prin minciunile cu care vine zi de zi în faţa micilor ecrane?"
Cred că, paradoxal sau nu, singurătatea este şi va rămâne unicul său aliat, singurul său prieten adevărat, călăuză în furtuna pe mare, care este gata-gata să răstoarne vasul speranţei şi al tupeului, am putea spune. Acţionând potrivit propriei credinţe şi împotriva voinţei electoratului, Preşedintele a generat o construcţie guvernamentală haotică şi instabilă, sortită unui eşec pe care îl trăim de mai bine de doi ani. Călăuzit mereu de gândul - care s-a transformat de curând în motto - că "orice alternativă este mult mai bună decât P.S.D.-ul", domnul Preşedinte ne-a transformat în martorii unui spectacol de neuitat, care însă are însă repercusiuni vădite asupra electoratului.
Vă mulţumesc.


 
Domnul Gheorghe Dragomir:
Declaraţie politică intitulată "Onoare, un cuvânt mai puţin utilizat în România"
Evenimentele de la sfârşitul săptămânii trecute, cu privire la demisia ministrului de externe Răzvan Ungureanu, au ridicat încă o dată tensiometrul analiştilor politici din România, dar şi al politicienilor care doreau un conflict cât mai accentuat între primul-ministru şi ministrul de externe.
Gestul său, acela de a-şi prezenta demisia de onoare, arată o responsabilitate politică ce se încadrează în normalitatea specifică unei democraţii aşa cum România îşi doreşte să fie, şi nu trebuie să mire pe nimeni. Ministrul de externe a urmat acele reguli impuse de bunul simţ politic, care îţi spun că în momentul în care primul-ministru îţi cere demisia, o oferi şi rămâi la dispoziţia partidului din care faci parte.
Mihai Răzvan Ungureanu a reprezentat şi reprezintă pentru Partidul Naţional Liberal un model de politician european veridic, care dă dovadă de fair-play, cu verticalitate, morală şi care a reprezentat cu cinste partidul din care face parte în calitatea sa oficială de deţinător al portofoliului Afacerilor Externe.
Cred că sunt în asentimentul colegilor mei atunci când spun că plecarea sa de la Ministerul Afacerilor Externe nu reprezintă decât o etapă în evoluţia sa politică. P.N.L. are nevoie de politicieni care fac parte din generaţia tânără şi care pot oferi o nouă viziune europeană asupra politicii româneşti.


 
Domnul Ilie Merce:
Declaraţie politică intitulată "Pseudointelectualii uzurpatori ai inteligenţei naţionale, marionete ale lui George Sörös , sar în apărarea cetăţeanului - preşedinte vinovat de încălcarea jurământului şi a înaltelor sale îndatoriri constituţionale".
Cei 50 de semnatari ai "scrisorii intelectualilor" care iau apărarea cetăţeanului-preşedinte par a se revendica drept uzurpatori ai calităţii de reprezentanţi ai clasei intelectualităţii din România.
Aşadar, cine reprezintă intelectualitatea română? Filosofi fără operă filosofică, istorici ai artei fără operă de istorie a artei, scriitori care după 1989 nu au realizat nimic important sau, pur şi simplu, nimic!
Să fie oare acesta motivul pentru care cei în cauză încearcă să iasă din anonimatul lor obscur, în speranţa că se vor face remarcaţi şi invitaţi să mulgă şi ei vaca puterii, alături de un Liiceanu, Patapievici, Rebengiuc, Alexandru Zub, Rădulescu-Zoner şi mulţi anonimi, precum Sever Voinescu, Mircea Mihăieş, Dan Tăpălagă, Sabina Fati, Tania Radu, care uzurpează până şi calitatea de intelectual.
Nu sunt oare aceleaşi voci disperate care în 2000 cereau naţiunii să-l aleagă pe Ion Iliescu în locul lui Corneliu Vadim Tudor? După ce Iliescu a fost ales, i-au devenit cei mai aprigi detractori. Asta da moralitate civică, şi halal onestitate intelectuală !
Morala subţire a frustrărilor nesatisfăcute ale pârâţilor intelectuali este cea a ideologiei urii, pe care au propagat-o şi pe care continuă să o însămânţeze doar pentru ca ei să se impună efemer în spaţiul public ca "dascăli ai naţiunii". "Banda celor 50" emite "judecăţi de valoare implacabilă": Băsescu şi ai lui sunt "băieţii buni", împotriva cărora s-a constituit "alianţa rea şi agresivă" a Partidului Social Democrat, Partidului România Mare şi a Partidului Conservator. Frustraţi şi complexaţi, cu gena urii în A.D.N., semnatarii apelului inventează, precum înaintaşii lor stalinişti, duşmani ai poporului. Popor pe care îl dispreţuiesc, considerându-l o masă de manevră ce poate fi manipulată cu tehnicile lor de intoxicare, cu diversiunea scandalurilor provocate, cu menţinerea permanentelor pericole inventate de mult prea iubitul şi stimatul lor comandant suprem, a cărui ştiinţă de a conduce se bazează pe o singură regulă: "Divide et impera", şi pe un unic criteriu: "Cine nu mi se supune, este împotriva mea".
Aceşti neostalinişti, care reprezintă "Coloana a V-a cominternisto-sörösistă în România", se pun de-a curmezişul Constituţiei, atentând la valorile supreme ale acesteia, prin prezentarea cetăţeanului-preşedinte cu dosare penale în aşteptare, pe autocratul şi veleitarul politic dictator, drept un simbol al democraţiei şi al luptei anticorupţie. Cei mai mulţi dintre semnatarii apelului nici nu au cunoscut textul acestuia înaintea apariţiei în presă. Să nu creadă cineva că mercenarii condeiului au avut curajul să se întâlnească şi să elaboreze ori să convină asupra conţinutului apelului. Nici vorbă! Nu le-a aparţinut nici măcar iniţiativa.
O elementară analiză de conţinut, stil şi sintactică îl indică drept autor pe scribul de serviciu al Palatului Cotroceni, fostul gazetar Elvis-Claudiu Săftoiu & Consoarta. Adeziunile semnatarilor s-au obţinut telefonic, prin S.M.S.-uri, email-uri şi chiar post factum.
Victime ale unor iluzii, pseudo-intelectualii de dreapta, semnatari ai apelului disperării, au ratat o mare şansă de a fi înţelepţi. Aceea de a provoca la o dezbatere naţională intelectualii de stânga, atât asupra chestiunii suspendării cetăţeanului-preşedinte, cât şi asupra cauzelor de adâncire ale crizei social-politice de care suferă cronic societatea românească. O societate drapată în portocaliul sinucigaş al revoluţiilor conduse de George Sörös pentru iudeo-americanizarea regiunii Mării Negre, extinse până în coasta nord-vestică a Chinei. Saltimbancii portocalii de la Bucureşti nici nu realizează în ce combinaţii geopolitice explozive sunt amestecaţi. Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac !
Mult mai important este cine şi de ce nu semnează "apelul celor 50". Foştii consilieri prezidenţiali Andrei Pleşu şi Renate Weber, deşi aproape în spirit cu mulţi dintre semnatari, sunt absenţele cele mai notabile. L-au cunoscut pe cetăţeanul - preşedinte şi ştiu bine ce-i poate pielea. În plus, spre deosebire de lista celor care au semnat orbeşte sau la ordin, ex-consilierii prezidenţiali ştiu că cetăţeanul-preşedinte s-a situat şi continuă să se situeze în afara Constituţiei României. Ei mai ştiu că imaginea lor ar avea de suferit în faţa opiniilor responsabile, care văd în acţiunea de suspendare a aventurierului politic un exerciţiu democratic firesc, asupra căruia nu trebuie să fie făcute presiuni, mai cu seamă din partea acelor oameni ai cetăţii care se revendică a fi democraţi, pardon, uzurpatori ai democraţiei.
Cine şi cui dă lecţii de democraţie ?
Nişte inşi care au angajamente şi datorii faţă de reţeaua ocultă internaţională condusă de George Sörös în numele unei aşa-zise societăţi deschise, în care statalitatea naţională este distrusă, în favoarea dictaturii internaţionale a unui anumit soi de organizaţii "neguvernamentale". Mai precis şi mai pe înţeles, un nou comintern, bazat pe reţeaua organizaţiilor neguvernamentale, care ştiu cât de profitabilă este corupţia şi cum poate fi ea practicată legal, la adăpostul nenumăratelor crize şi războaie, anume provocate pentru a deveni o inepuizabilă sursă de îmbogăţire pe seama aşa-ziselor acţiuni umanitare şi de consolidare a democraţiei.
Aşadar, nişte oameni de paie, marionete ale feluritelor grupuri de interese ilicite şi nelegitime, în raport cu interesele politice naţionale în actualul context intern, caracterizat printr-o ameninţare deosebit de gravă la adresa democraţiei, tocmai din partea cetăţeanului-preşedinte care, potrivit Constituţiei, a jurat să apere democraţia, vin şi sar în apărarea autocratului şi veleitarului politic cu apucături de tiran şi care a început să conducă precum un dictator.
Argumentele "celor 50" sunt de-a dreptul ridicole:
A. Se afirmă că cetăţeanul-preşedinte a declarat război corupţiei. Nimic mai fals! Dimpotrivă, el fiind, la rândul său, un mare corupt, a ajuns în funcţia actuală propulsat fiind atât de marii corupători din culisele Partidului Democrat, regrupaţi în ceea ce presa a botezat ca fiind "Mica Securitate", dar mai cu seamă de reţeaua internaţională a crimei organizate de stat, căreia i-a cerut protecţia, pentru a nu fi răspunzător în faţa legii de subminare a economiei naţionale prin distrugerea flotelor maritime, fluviale şi de pescuit oceanic ale României.
Este de notorietate în "high life"ul politic internaţional că puterea precedentă a temporizat şi blocat dosarul "Flota" nu din "fair play" politic, aşa cum au declarat adversarii săi politici, ci fiindcă au fost "rugaţi" (n.n. cu ghilimele de rigoare) de către reprezentantul unei mari puteri care, pentru a fi mai convingător, le-a iterat interlocutorilor săi că n-ar fi bine ca şi României să i se livreze gaze la o presiune mai scăzută.
B. I se atribuie cetăţeanului-preşedinte cererea de desecretizare a tuturor arhivelor securităţii. Nimic mai neadevărat. Arhivele Securităţii nu s-au desecretizat! S-a dat doar cale liberă folosirii acestora în jocurile politice, în numele unui aşa-zis liber acces la propriul dosar şi la deconspirarea ofiţerilor şi colaboratorilor securităţii dintr-un segment imprecis determinat, tocmai pentru a se putea manipula.
Arhivele securităţii vor fi desecretizate doar atunci când se vor da publicităţii acţiunile şi agenţii puterilor străine care au operat în România de la 23 august 1944 până la momentul aderării la NATO.
Arhivele sunt în prezent folosite pentru a marca şi finaliza şi adevăratele victorii ale Securităţii. Cea mai elocventă dovadă este chiar criza politică profundă care macină societatea. Ea a fost generată tocmai de aducerea în actualitate a temei securităţii şi mizei controlului serviciilor secrete.
C. I se atribuie cetăţeanului-preşedinte condamnarea, printr-un discurs exemplar, a comunismului şi a ravagiilor acestuia în România. O crasă dezinformare! Un exerciţiu de demagogie politică în care cetăţeanul-preşedinte s-a lăsat prins ca autor la falsificarea istoriei, exclusiv din interesul meschin de a acumula un plus de capital electoral.
Ce mai susţine "banda celor 50"? Susţine aberaţia că majoritatea clasei politice româneşti nu mai reprezintă poporul, ca oameni politici s-au rupt de mersul firesc al istoriei şi de aspiraţiile majorităţii poporului român.
Dar de unde ştie şi cât de bine cunoaşte pseudo-intelighentia cu vocaţie elitistă de dreapta care sunt aspiraţiile poporului român!? Dimpotrivă, producţia lor intelectuală a excelat prin "urinoterapie naţională", disertaţii scatologice şi alte forme ale dispreţului faţă de "vulgul naţional". Totuşi, în tirada lor verbală "cei 50" scapă şi marele adevăr care-i mână pe ei în luptă: teama ca iubitul lor preşedinte - pe care, fie vorba între noi, l-au bălăcărit urât în ultima vreme - să nu rămână posterităţii cu "un portret de infractor politic şi de potenţial dictator." Care portret, că asta este cruda, nuda şi trista realitate, domnilor telectuali!
"Gura păcătosului adevăr grăieşte" - spune proverbul.
Cât de actual este, pentru aceşti mercenari ai vorbelor, marele şi inegalabilul Eminescu?

"Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei.
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni".


 
Domnul Ioan Aurel Rus:
Declaraţie politică "Drum bun, cale bătută..."
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor colegi,
Încă o dată s-a adeverit ce am spus noi, că ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu nu apăra interesele românilor şi ale României. El era aservit întru totul mentorului său «coadă de topor» Sörös. Acesta din urmă, împreună cu congresmanul american Tom Lantos, l-au impus în Guvernul de tristă amintire P.D.-P.N.L.-PC-UDMR. Încă de la început, agentura udmr-istă s-a impus în politica externă a acestui guvern. Nu a fost destul un bursier Sörös, adică Mihai Răzvan Ungureanu, ci au fost desemnaţi secretari de stat alte două unelte compromiţătoare ale democraţiei româneşti, Toni Niculescu şi Aurel Leuştean.
Cine este acest Anton Niculescu? Este o altă «coadă de topor», fost şef de cabinet al «mumieileniniste» Marko Bela şi iată-l pus mare secretar de stat la externe, care împreună cu alt bursier Sörös, Aurel Leuştean, au lucrat sistematic pentru destabilizarea şi defăimarea României peste hotare. Toţi împreună au hotărât, în colaborare cu premierul Tăriceanu, să vândă bunurile fundaţiei Gojdu Guvernului Ungariei, iar acesta, fără pic de ruşine, să le ofere contra cost unor evrei.
La întrunirea din octombrie 2005 de la Bucureşti, Guvernul Ungariei şi-a impus punctele de vedere în faţa unui Guvern al României pe post de vasal. Atunci s-a pecetluit soarta Fundaţiei Gojdu şi a bunurilor lăsate prin testament Bisericii Ortodoxe Române. Dacă aceste bunuri erau lăsate Bisericii Romano-Catolice, alta era soarta lor. Nu întâmplător premierul şi-a renegat credinţa, cununându-se la Budapesta în religia catolică.
Mihai Răzvan Ungureanu a contribuit din plin şi la politica de abandonare şi depopulare a Carpaţilor României. La aproape toate conferinţele şi întâlnirile euroregionale de montanologie, nu a trimis experţi, profesori, doctori sau academicieni români, ci l-a trimis pe un alt vânzător al sfintei Românii, «o coadă de topor» din Baia Mare, Peter Lenghel, membru al unui nu ştiu ce ONG. Acesta a reuşit să impună «Conferinţei din Carpaţi» o ţară fără munţi, cum e Ungaria. Din cauza lui, conducerea Conferinţei o exercită o altă ţară, şi nu România, ce deţine 60% din Carpaţi, cu peste 800 de comune locuite de ţărani care din munte îşi duc traiul zilnic.
Ce să mai vorbim de Tratatul cu Ucraina, ce trebuia amendat până în 5 noiembrie 2006, conform convenţiei comune! Tratat ce trebuia să rezolve problema românilor şi a averilor lor rămase în afara graniţelor ţării în urma Tratatului de la Viena, problema punctelor vamale, a canalului Bîstroe etc.
Abandonând interesul naţional şi pe români, iată-l vinovat şi de situaţia celor doi concetăţeni arestaţi în Irak. În acest ultim caz, ministrul Ungureanu şi-a dovedit din plin slugărnicia faţă de Băsescu, în detrimentul premierului. Salutăm demisia de onoare şi o aşteptăm şi pe cea a lui Elvis Claudiu Săftoiu, directorul SIE. Noului ministru de externe îi atragem atenţia asupra subalternilor, care sunt două vipere antiromâneşti ce trebuie extirpate urgent. Aşadar, domnule Ungureanu, drum bun...


 
Domnul Ioan Hoban:
Declaraţie politică intitulată "Podul peste Tisa şi graniţa cu Ucraina".
Încă din secolul al XVIII-lea, o punte peste Tisa lega localităţile Sighetul Marmaţiei şi Slatina (Solotvino), pe atunci ambele fiind localităţi româneşti. Puntea a fost înlocuită în 1880 cu un pod metalic care a fost distrus de bombardiere germane în al doilea război mondial.
După decembrie 1989, autorităţile maramureşene au venit cu propunerea reconstruirii podului. În toţi aceşti ani, P.N.L. Maramureş a militat pentru găsirea unor formule de finanţare. Astfel că, în 1999, Uniunea Europeană acordă o finanţare prin programul PHARE, argumentul cel mai bun fiind acela că între Sighet şi Solotvino nu există nici o legătură rutieră transfrontalieră, deşi localităţile sunt situate la aproximativ 500 de metri distanţă.
Construcţia podului a fost finalizată în 2001, bugetul proiectului fiind de 373.000 de euro, din care 298.000 - contribuţie UE prin fondurile Phare CREDO.
Sighetul devine, însă, şi punct vamal de importanţă majoră. Pentru finalizarea lucrărilor la punctul de trecere a frontierei şi a clădirilor aferente desfăşurării activităţii punctului vamal de la Sighet, Maramureşul a primit peste 30 de miliarde de lei vechi din partea Guvernului.
Podul, cu lungime de 227,5 metri şi o lăţime maximă de 3,8 metri, a fost inaugurat la mijlocul lunii ianuarie de preşedintele României, Traian Băsescu, şi de preşedintele Ucrainei, Victor Iuscenko. Podul permite circulaţia autovehiculelor cu o greutate de până la 3,5 tone şi asigură accesul la coridoarele rutiere internaţionale de transport IV şi V.
Reluarea traficului între Sighet şi Solotvino a fost de multă vreme aşteptată de cetăţenii celor două ţări. De altfel, mulţimea de oameni care s-a adunat pe cele două maluri ale Tisei a vorbit de la sine despre importanţa podului pentru ambele ţări, devenit acum o punte de trecere pentru Ucraina către UE.
Din păcate, autorităţile maramureşene au mari probleme cu întreţinerea perimetrelor de protecţie de la graniţa cu Ucraina. Deşi e vorba de frontiera externă a Uniunii Europene, nimeni nu e dispus să aloce bani pentru întreţinerea acestor zone.
Administraţiile locale susţin că nu au cum să facă rost de miliardele de lei necesare defrişărilor şi înlocuirii bornelor şi indicatoarelor de la graniţă. La această oră, fâşia de frontieră e acoperită pe porţiuni mari de tufişuri, numai bune pentru eventualii transfugi.
Dacă ne luăm după ce spune legislaţia internaţională, fâşia de frontieră trebuie să fie vizibilă din aer. Dar asta presupune curăţirea a absolut tot ce creşte pe o lăţime de 10 metri de la linia de graniţă, pe o lungime de peste 160 de kilometri. Ca să nu spunem că sunt necesare căi de acces, astfel încât controalele să se facă cât mai uşor. Aceste lucrări nu pot fi făcute din bugetele proprii, şi aşa sărace.
Primarii localităţilor de graniţă au sesizat cu aceste aspecte Prefectura Maramureş, Consiliul judeţean, partidele politice. De aceea mă adresez Guvernului României, întrucât se impune o Hotărâre de Guvern pentru alocarea acestor bani.


 
Domnul Ioan Munteanu:
Declaraţie politică adresată domnului Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii. Subiectul: " Permanenta criză din sistemul de sănătate"
Deşi în Constituţia României se precizează că "Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat", experimentele pe care echipa ministrului Nicolăescu le fac duc la concluzia că această prevedere este ignorată în totalitate.
Aşa-zisa reformă din sănătate a generat numeroase disfuncţiuni, nemulţumiri şi critici, atât la nivelul populaţiei, cât şi la cel al oamenilor din sistem sau al unor oficialităţi europene care au remarcat caracterul neconstituţional, antisocial şi antieuropean.
Deşi ministrului Nicolăescu îi place să se laude ori de câte ori are prilejul, cu marile sale realizări, eşecurile şi crizele semnalate l-au obligat să recunoască faptul că "Spitalele au fost administrate total neprofesionist, au mers prost, au făcut datorii, iar oamenii sunt nemulţumiţi de felul în care sunt trataţi".
Cea mai recentă nemulţumire ţine de criza medicamentelor compensate şi gratuite, constatată în aceste zile în farmaciile din ţară.
Cu nonşalanţa care îl caracterizează şi care ascunde lipsa de competenţă profesională, domnul ministru afirmă că epuizarea acestor medicamente se explică prin numărul mare de viroze şi pneumonii. Dar acest număr mare de îmbolnăviri era previzibil, în condiţiile acestei ierni atipice. De ce nu s-au luat măsuri din vreme?
La fel de confuz ca de fiecare dată când caută scuze pentru nepricepere şi greşeli, ministrul sănătăţii îi găseşte vinovaţi pe farmacişti şi pe cei de la Casele de Asigurări de Sănătate: "Începând de luni (12 februarie) voi continua aceste întâlniri cu autorităţile de sănătate publică, casele de asigurări şi colegiile farmaciştilor, astfel încât să se urmărească din timp epuizarea plafoanelor şi să se intervină profilactic"(!)
Cu mare întârziere, domnul ministru constată că "Disfuncţionalităţile semnalate sunt cauzate de faptul că nu s-a ţinut cont de numărul de pacienţi care se adresează fiecărei farmacii şi că plafoanele pentru medicamente nu au fost distribuite corect".
În concluzie, ministrul sănătăţii afirmă că nu sunt probleme şi neagă criza din farmacii, deşi reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor şi bolnavii sunt de cu totul altă părere.
Ca să nu mai vorbim de lipsa medicamentele din spitale, de faptul că bolnavii trebuie să-şi procure singuri tratamentul, de lista redusă de gratuităţi pentru sugari, gravide şi lehuze, de preţurile exagerate ale medicamentelor de bază, inaccesibile pacienţilor cu venituri limitate.
Oricât de grave ar fi problemele din sistemul sanitar şi oricât de mari nemulţumirile cetăţenilor, domnul ministru-contabil ne va asigura de fiecare dată că nu-i nici o problemă şi că reforma se desfăşoară perfect. Fără comentarii!


 
Domnul Ion Călin:
Declaraţie politică intitulată "P.S.D. continuă demersurile de suspendare a preşedintelui Băsescu".
P.S.D. va continua demersurile pentru suspendarea preşedintelui României, Traian Băsescu, pentru că nu mai dorim prelungirea crizei politice în care se află România, criza generată de conflictele dintre palatele Cotroceni şi Victoria. P.S.D. respinge solicitarea premierului de amânare a procedurilor de suspendare a preşedintelui pe motiv că în acest moment prioritare sunt alegerile pentru Parlamentul European. Potrivit obligaţiilor europene, alegerile europene pot să aibă loc oricând pe parcursul anului 2007. Aşadar, nu este nicio grabă în acest sens. Adevărata noastră prioritate trebuie să fie rezolvarea crizei politice fără precedent în care se află ţara şi programul postaderare. De aceea, P.S.D. consideră că în momentul în care premierul Călin Popescu-Tăriceanu a solicitat amânarea demersului de suspendare a preşedintelui, nu a avut în vedere decât să scape de responsabilitatea de a prezenta modul în care Guvernul pe care-l conduce vede ieşirea din această criză.
P.S.D. constata cu îngrijorare că în România criza politică continuă să se adâncească, iar cei care se află acum la guvernare şi care ar trebui să gestioneze treburile ţării sunt preocupaţi de diversiuni de tot felul, în funcţie de interesele grupurilor din care fac parte. Una dintre diversiunile prin care preşedintele Traian Băsescu încearcă să mintă din nou poporul român o reprezintă crearea partidului prezidenţial, care mai este denumit şi P.L.D.. Nu ştiu cine va mai avea naivitatea să-l urmeze pe preşedintele interimar Theodor Stolojan, care se şi crede în campanie electorală şi încearcă să-şi prezinte singurul mesaj electoral - susţinerea lui Traian Băsescu, pe care îl vede "ca un simbol al luptei anticorupţie" din România, un adevărat Corado Cattani în variantă dâmboviţeană. Probabil că Traian Băsescu va fi prezentat elevilor în manualele alternative ca un salvator al poporului român, alături de Monica Macovei care, într-unul din aceste manuale, este prezentată drept "salvatoarea Europei", "un adevărat noroc pentru România".
România se confrunta cu o situaţie fără precedent: a aderat la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 şi nici până cum nu este realizat un program naţional postaderare. Oamenii sunt derutaţi şi nu ştiu ce pot şi ce nu pot face în continuare. Şi aceasta pentru ca în locul informărilor legate de procesul de integrare reală a României în comunitatea economică europeană ei sunt bombardaţi cu informaţii legate de războiul care se poartă între preşedinte, premier, pe de o parte, şi oligarhiile acestora, pe de altă parte.
De aceea, noi vom continua să acţionăm pentru suspendarea preşedintelui, pentru a pune capăt acestui circ politic dat de Alianţa "Departe de Adevăr", pentru că vrem să ne ocupăm de problemele reale ale ţării.


 
Domnul Ion Luchian:
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Asistăm de câteva săptămâni la scandal după scandal pe scena politică românească, scandaluri care îl au, din păcate, la origine pe însuşi preşedintele Traian Băsescu, cel care ar trebui să constituie, în conformitate cu prevederile Constituţiei, dar şi prin prisma calităţii sale de prim om în stat, un factor de stabilitate în viaţa politică românească, nu unul de criză.
Astfel, nu mai departe de acum câteva zile, într-un discurs ţinut la DNA, domnul preşedinte a găsit de cuviinţă să-i catalogheze pe toţi oamenii politici infractori, afirmând că aceştia "fac legi pentru infractori, şi nu pentru interesul public".
În primul rând, este interesant cum domnul preşedinte s-a plasat în afara clasei politice româneşti, al cărei exponent proeminent este încă din 1990.
În al doilea rând, este evident faptul că o asemenea declaraţie nu are o bază reală solidă, ci face parte din continua campanie a preşedintelui de denigrare a instituţiilor esenţiale ale statului. Pentru că altfel, nu poate fi ignorat faptul că de la preluarea mandatului preşedintele Băsescu a promulgat mai mult de 90% din legile votate de Parlament, ceea ce îl face complice al legilor făcute pentru infractori, conform propriului discurs.
În lipsa unor prerogative constituţionale care să-i permită să intervină în toate domeniile, aşa cum o doreşte, domnul preşedinte face politică de stat prin declaraţii publice şi îndemnuri făcute procurorilor, judecătorilor şi miniştrilor.
Mai mult, domnia sa consideră că este singurul personaj de pe scena politică românească care cunoaşte adevărul, care cunoaşte "interesul naţional" - sintagmă foarte dragă actualului preşedinte -, care vorbeşte în numele întregului popor, de parcă la ultimele alegeri ar fi primit votul tuturor românilor, şi nu doar unei părţi a acestora.
Or, după 17 ani de exerciţiu democratic, domnia sa se pare că nu a înţeles că esenţa democraţiei constă tocmai în existenţa unei diversităţi de interese legitime ale cetăţenilor, interese care îşi găsesc în mod efectiv reprezentarea în urma alegerilor, aşa încât, într-un sistem democratic nu poate exista o singură soluţie pentru situaţii şi interese diferite şi nu poate exista o singură voce care să le reprezinte.
Jocul politic democratic se bazează în general pe consens, şi nu pe conflict, pentru că, aşa cum poate constata în aceste zile domnul preşedinte, şi împreună cu domnia sa toţi românii, un conflict dă naştere la conflicte.
În acest context, de scandaluri neîntrerupte, de crize politice artificiale, este remarcabil apelul primului-ministru către politicieni de a se amâna procedura de suspendare a preşedintelui. Acest apel reprezintă o dovadă de maturitate politică, nu de politicianism, aşa cum s-au grăbit unii oameni politici să afirme, pentru că prin el se doreşte revenirea la normal din punct de vedere politic, ceea ce este cu adevărat esenţial.
Până la urmă, datoria noastră de oameni politici responsabili este de a ne face fiecare cât mai bine treaba pentru care am fost aleşi, nu de a încerca să câştigăm o dispută politică, fie ea şi cu preşedintele ţării.
Vă mulţumesc,


 
Domnul Ion Stan:
Declaraţie politică intitulată "Doi ani de dictatură a ciumei portocalii în România".
Prin declaraţia noastră politică de astăzi anticipăm împlinirea a doi ani din istoria României, pe care judecata obiectivă a urmaşilor noştri îi va pune, neîndoielnic, sub semnul tragi-comicului, reprezentat de "dictatura ciumei portocalii".
Am mai consacrat acestei nefericite guvernări şi declaraţia politică din 6 iunie anul curent, intitulată "Performanţele Guvernului Tăriceanu - România, o ţară expirată". Era prima parte a unei cronici negre din viaţa politică a României prezente.
În această a doua parte a analizei noastre ne-am propus să evaluăm contraperformanţele Guvernului Portocaliu, prin prisma gravelor atentate pe care Puterea le-a săvârşit cu inconştienţă, neruşinare, dar constant şi perseverent împotriva Constituţiei României.
În primul rând, excesele extremiste ale liberalismului extra-doctrinar, practicat de primul-ministru, cumulate cu impotenţa politică a celor care uzurpează tradiţiile politice democrate, pe care le-au mutat de la stânga la dreapta eşichierului politic - precum miliţianul din anecdotă mortul de pe strada Edgar Quinet, pe cea a Academiei - au condus la acte de guvernământ profund antidemocratice, concretizate atât în ştirbirea şi anularea caracteristicilor statului de drept, cât şi în îngrădirea şi sufocarea pluripartidismului, ca valori constituţionale supreme.
În al doilea rând, Guvernul şi o aşa-numită societate civilă, eminamente portocalie, au exercitat presiuni permanente şi de o agresivitate inadmisibilă într-un sistem democratic, asupra Parlamentului, căruia i-au blocat funcţionarea normală şi au încercat, parţial reuşind, să-l transforme într-o anexă a Executivului. În acest mod a fost grav lezată separaţia puterilor în stat, s-au tulburat pacea şi stabilitatea socială.
Forţele politice parlamentare ale coaliţiei de putere au refuzat dialogul politic constructiv, au ignorat principiile democratice ale vieţii parlamentare şi s-au lansat, bazându-se pe instrumentele de forţă ale statului, într-o campanie de teroare politică împotriva Opoziţiei democrate.
În al treilea rând, un ministru al justiţiei aidoma femeii-comisar din literatura de glorificare a stalinismului, paradoxal, în numele satisfacerii exigenţelor Uniunii Europene, a pus Justiţia în slujba intereselor Puterii de a-şi timora şi reduce la tăcere liderii politici reprezentativi ai Opoziţiei.
Urmare: compromiterea reformei justiţiei, prin procese prefabricate, pe criterii politice, şi mârşave înscenări judiciare, prin care ciuma portocalie vizează să-şi netezească drumul către dictatură.
În al patrulea rând, o presă cât de cât combativă şi independentă a fost pusă sub o severă cenzură. Grupuri de interese ticăloşite au cartelizat o parte a mass-media şi au oferit-o pe tavă Puterii. Libertatea de exprimare, garantată constituţional, a fost astfel anulată fie de comenzile politice, fie de interese oligarhice - ambele puternic asistate financiar -, care au dictat că: "libertatea Opoziţiei de a se exprima nu presupune şi dreptul de a fi ascultată ori obligaţia mass-media de a o lua în seamă".
Prin practici total neortodoxe, monştrii portocalii au instituit un puternic embargo mediatic asupra Opoziţiei, ascunzând realităţile din viaţa parlamentară şi orientând informarea publică în direcţii profund nesănătoase, prin alimentarea paginilor ziarelor şi a jurnalelor de actualităţi cu permanentele diversiuni şi scandaluri politice, de afaceri şi can-can-uri, care nu au nimic comun cu frământările şi aspiraţiile poporului român.
Aşadar, statutului de drept i s-a contrapus "statul de drepţi": pluripartidismul a fost substituit cu dictatura ciumei portocalii; justiţia se înfăptuieşte extrajudiciar, prin culisele şi alcovurile palatelor, iar Parlamentul a fost pus în remorca Executivului. Şi pentru ca toate acestea să fie ascunse, Puterea nu a ezitat să pună botniţă presei ori să o manipuleze în scopul dezinformării opiniei publice.
În al cincilea rând, practicând un management strategic defectuos, Puterea a erodat credibilitatea externă a României, dovedind în nenumărate rânduri lipsa unei strategii coerente în domeniul relaţiilor internaţionale, iar principale consecinţe au fost: amplificarea aspectelor contencioase în relaţiile cu vecinii; gestionarea incompetentă şi lipsită de orizont a tensiunilor, diferendelor şi crizelor în relaţiile bilaterale, intervenite succesiv ori concomitent cu toate ţările vecine; absenţa preocupărilor responsabile pentru corecta poziţionare a politicii externe, în noul context geopolitic şi geostrategic regional, continental şi global; o demagogie ruşinoasă, regretabilă şi impardonabilă faţă de obligaţia constituţională a statului privind întărirea legăturii cu românii din afara graniţelor, pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase; nenumărate gafe de politică externă, la loc de frunte fiind, bineînţeles, cele în relaţiile cu Uniunea Europeană şi cu statele principali actori ai scenei politice internaţionale.
În al şaselea rând, depăşindu-şi prerogativele constituţionale, Guvernul Tăriceanu a politizat şi destabilizat profund, în momente critice pentru ţară, întreg sistemul securităţii naţionale, în toate componentele sale: de apărare, siguranţă şi ordine publică.
Nu reluăm toate etapele acestei destructurări, pe care Puterea le-a urmărit cu o perseverenţă patologică. Ne rezumăm doar a reitera concluzia declaraţiei noastre politice din 7 noiembrie anul curent, potrivit căreia "Legile securităţii elaborate de Guvernul Tăriceanu sunt o declaraţie de război la adresa Uniunii Europene" şi nu numai, sunt şi o declaraţie de război la adresa poporului român, pe care Guvernul îl ameninţa - paradoxal, tocmai în numele apărării democraţiei - cu instaurarea unui stat poliţienesc.
În al şaptelea rând, în numele redescoperirii roţii, a apei şi a aţei pentru tăiat mămăliga, ciuma portocalie a lovit nemilos în cultura şi educaţia naţională, neezitând să sfideze şi să umilească până şi Sfânta Biserică Ortodoxă Română, cea dintâi păstrătoare a spiritualităţii şi identităţii naţionale, supunând ierarhii şi reprezentanţii cultelor fie legii lustraţiei, fie controlului averilor, fie ameninţându-i cu dosarele întocmite de fosta Securitate.
Consecinţele, în învăţământ, au fost: terorizarea copiilor şi a părinţilor cu lungi şi păguboase experimente educaţionale, omiţându-se că acestea nu sunt traumatizante doar pe termen scurt, ci şi cu consecinţe incalculabile pentru viitorul naţiunii. Dar cea mai gravă dintre consecinţe este compromiterea sistemului educaţional românesc, cu vechi şi bune tradiţii, respectat şi recunoscut pe plan internaţional.
În cultură, consecinţele au fost şi mai dezastruoase, deoarece ministrul culturii, neregăsindu-şi obiectul de activitate, s-a transformat într-un inchizitor politic, anexă a discutabilului Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
În al optulea rând, Guvernul a politizat, deprofesionalizat şi decredibilizat Sistemul apărării civile şi al managementului crizelor şi urmărilor calamităţilor naturale, dovada elocventă fiind aceea că, în al doilea an consecutiv, sate întregi intră în iarnă, unele pentru a doua oară, fără ca oamenii să aibă un adăpost. Comentariile sunt de prisos.
În al noulea rând, în numele unei aşa-zise reforme a sistemului public de sănătate, Guvernul şi-a promovat clientela politică incompetentă la conducerea instituţiilor sanitare, a marginalizat corpul de elită al medicinii româneşti şi a promovat turismul medical extern, prin cei mai distinşi reprezentanţi ai Puterii.
În al zecelea rând, ciuma portocalie a realizat, de data aceasta, performanţa de a-şi destructura unitatea doctrinar-pragmatică, tocmai la jumătatea mandatului, pentru ca cealaltă jumătate să fie ocupată cu grijile zilelor negre ce vor urma după ieşirea de la guvernare.
În al unsprezecelea rând, dar nu ultimul ca importanţă, noul sistem ticăloşit al Puterii pare a se afunda într-un scandal fără de precedent, asezonat cu conflictele de interese ale acoliţilor ei şi generat de demascarea unui jaf sistematic şi de mari proporţii în exploatarea surselor de energie şi distribuţie a acesteia. S-a întâmplat şi la case mai mari, şi era păcat să nu urmeze exemplul.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Aşa cum menţionam la începutul declaraţiei mele, faptele noastre politice nu vor scăpa de judecata istoriei. Dar până la judecata istoriei, este inevitabilă şi mult mai aproape judecata alegătorilor.
Poporul nu ne-a trimis în Parlament şi nu ne-a încredinţat exercitarea suveranităţii naţionale împotriva intereselor sale, pentru a satisface orgoliile, dorinţa nemăsurată de putere ori setea de avere a unor efemeri şefi de partid.
Apelez, aşadar, la luciditatea dumneavoastră şi vă chem să redăm vieţii parlamentare forţa, strălucirea şi demnitatea prin care să ne bucurăm de încrederea şi respectul naţiunii.
Vă mulţumesc.


 
Domnul Ion Stan:
Declaraţie politică intitulată "Războiul dintre palatul Cotroceni şi palatul Victoria blochează elaborarea şi legiferarea legilor din domeniul securităţii naţionale".
Destructurarea şi politizarea sistemului securităţii naţionale rezultă a fi unul dintre obiectivele programatice ale Alianţei "Dreptate şi Adevăr", devenită între timp, Alianţa "Departe de Adevăr".
Unul dintre cele mai recente argumente, dintre multe altele, ale concluziei de o asemenea gravitate îl constitui dispreţul şi incompetenţa cu care reprezentanţii la vârf ai instituţiilor fundamentale ale statului - Administraţia Prezidenţială şi CSAT - tratează interesul naţional vital privind reconstrucţia juridico-instituţională a domeniului securităţii naţionale şi al activităţii serviciilor de informaţii pentru securitate.
Întreg procesul de elaborare şi avizare a proiectelor de lege prin aşa numitul "pachet al securităţii naţionale" a fost transformat într-o mascaradă care compromite în mod scandalos cele două instituţii.
"Opera legislativă" aprobată prin consens în şedinţa de Guvern din 25 octombrie 2006 şi asumată cu mare pompă în declaraţiile publice pline de sine ale primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a fost remisă domnului Traian Băsescu, în calitatea domniei sale de Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru că acesta, în temeiul art. 4 lit.d) din Legea nr.415/2002, să avizeze cele cinci proiecte de lege privind "securitatea naţională", activitatea de informaţii, contrainformaţii şi protecţie, "Statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii", "organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe".
Preşedintele României a remis proiectele de lege Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării care, fie în mod abuziv, fie din incompetenţă, nu include pachetul legislativ pe vreo ordine de zi a consiliului, pentru a fi analizat în vederea avizării. Avize care puteau fi favorabile sau nu, dar se respecta o procedură obligatorie.
În schimb, secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, generalul-maior Ion Oprişor, se substituie CSAT şi, fără a fi îndeplinită cerinţa de avizare prevăzută de lege, recurge la un subterfugiu birocratic discutabil, comunicându-i ministrului delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului că "Nu au fost îndeplinite toate procedurile necesare supunerii spre avizare (...) şi, pe cale de consecinţă restituie proiectele spre a fi reconsiderate, deoarece:
• sunt marcate de deficienţe în ceea ce priveşte concepţia de elaborare, conţinutul şi respectarea normelor de tehnică legislativă;
• nu sunt avizate de către toate instituţiile sistemului naţional de securitate, a căror activitate o reglementează;
• observaţiile care au însoţit avizele unor instituţii au fost trimise şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
• observaţiile şi propunerile Consiliului Legislativ nu au fost soluţionate în totalitate". (Document: Administraţia Prezidenţială. Departamentul Securităţii Naţionale. Secretariatul Consiliului de Apărare a Ţării - DSN 1/128 din 11 ianuarie 2007)
Odată retrimisă mingea în terenul Guvernului, acesta ripostează comiţând mai mult sau mai puţin inspiratul document 2/nr.577/RS din 17.01.2007, prin care sunt respinse toate argumentele secretarului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, document din care cităm: "Ne exprimăm uimirea în legătură cu faptul că aceste proiecte de lege care au fost transmise oficial de către Guvern, sub semnătura primului-ministru, către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în atenţia Preşedintelui României, sunt restituite Secretariatului General al Guvernului de către secretarul CSAT fără ca acesta să le supună, în prealabil, avizării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (...) Este pentru prima dată când proiecte de acte normative transmise de Guvern în vederea avizării sunt restituite, fără a fi dezbătute în şedinţa CSAT, printr-o adresă semnată de secretarul Consiliului (...)"
Ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului mai iterează secretarului CSAT depăşirea cu 45 de zile a termenului în care CSAT-ul era obligat, potrivit legii, să comunice avizele şi, în final, îl somează: "Să se conformeze reglementărilor în vigoare", deoarece "în raporturile dintre CSAT şi Guvern, în ceea ce priveşte proiectele de acte normative iniţiate de Executiv, instituţia consacrată de Legea nr. 415/2002 este cea a avizului, şi nicidecum cea a comunicării prin diverse forme de corespondenţă".
"Quod erat demonstrandum!" În actualul context politic intern, nici CSAT şi nici Guvernul nu doresc aşezarea pe baze legale a domeniului securităţii naţionale şi activităţii serviciilor de informaţii, deoarece acolo unde nu-i lege, domneşte fărădelegea, ceea ce este specific Alianţei "Departe de Adevăr", care guvernează prin teroare mediatică, teroare judiciară, vid legislativ, minciună, incompetenţă şi prostie.
Cum ar putea să renunţe Puterea portocalie la aceste instrumente atât de dragi pentru a se supune legii?!
Sistemul securităţii naţionale este aproape de faliment. Deriva anticonstituţională a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării continuă, iar declinul Puterii Portocalii a intrat în faza căderii libere.
Solicităm Preşedintelui României şi partidelor politice parlamentare să ia act de gravitatea crizei instituţionale care tulbură echilibrul politic şi ameninţă securitatea naţională şi ordinea constituţională, dispunând măsurile care se impun, potrivit Constituţiei.


 
Domnul Ion Stan:
Declaraţie politică intitulată "Preşedintele Traian Băsescu şi poliţia politică - autorii crizei muncitorilor români arestaţi de poliţia militară americană".
Sunt prea multe semnele de întrebare ridicate în legătură cu reţinerea, timp de trei luni, de către poliţia militară americană, a doi muncitori români angajaţi la o bază militară a S.U.A. din Irak.
Cel mai simplu raţionament ne face să ne întrebăm dacă cei doi cetăţeni ai unui stat aliat şi prezent alături de S.U.A. în Irak puteau fi arestaţi şi deţinuţi sub suspiciunea sau tentativa de spionaj, fără ca partea română să nu fie informată şi fără ca serviciile de contrainformaţii ale armatei S.U.A. să nu solicite cooperarea serviciilor omoloage româneşti.
Mai mult, procedurile de securitate ale alianţei Tratatului Atlanticului de Nord obligau şi la verificări prealabile angajării celor doi muncitori într-o bază militară, tocmai pentru a se preveni ca o putere străină ostilă să-şi infiltreze acolo agenţi cu scopuri de spionaj, sabotaj, terorism sau alte acte subversive împotriva forţei militare a S.U.A.
Nu putem să nu observăm că tocmai acest aspect delicat al problemei a fost de toţi ocolit, mai puţin probabil de ex-ministrul afacerilor externe care, în mod corect, l-a informat direct pe preşedintele României, care este şi preşedintele C.S.A.T.-ului.
Acesta a fost momentul în care eminenţa cenuşie prezidenţială a intrat în fibrilaţie, semnalizând precum ledul unei alarme nucleare şi punând în lucru cele mai pesimiste scenarii ale unui nou complot.
Prima ipoteză a vizat ticăloşenia Serviciului naţional de contrainformaţii care ori nu şi-a făcut datoria, ori a acţionat premeditat pentru a-i deteriora imaginea preşedintelui, de bun şi mare prieten al S.U.A., şi a-i submina loialitatea faţă de preşedintele Bush.
În faţa unui astfel de scenariu, cu sabia lui Traian Damocles deasupra capetelor, şefii serviciilor secrete ale preşedintelui au început să dea din colţ în colţ, achiesând la posibilitatea că s-ar putea ca cei doi muncitori să nu fi fotografiat de capul lor.
Imediat au fost elaborate mai multe versiuni de lucru, potrivit cărora trebuia verificat dacă nu s-a acţionat la comanda unui serviciu străin, care i-a trimis ca să se angajeze în bază ori i-a recrutat ulterior.
În paralel, preşedintelui i s-a mai sugerat că cei în cauză puteau fi victimele manipulării de către elemente ale fostei Securităţi, care au conceput o provocare pentru compromiterea relaţiilor cu S.U.A.
În faţa unei astfel de grave chestiuni de securitate naţională, preşedintele a dispus, în primă urgenţă, izolarea informaţională a primului-ministru, bănuindu-se că afacerea spionilor ar fi fost pusă la cale de fostul ministru liberal al apărării şi omul acestuia din conducerea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, colonelul în rezervă Vasile Păun, autor al mai multor provocări şi diversiuni, menite a decredibiliza profesionalismul şi neutralitatea politică a serviciilor de informaţii militare.
Mai mult, asupra premierului a fost aruncată bănuiala că ar fi patronat, cu bună ştiinţă, întreaga conspiraţie, avându-i-se în vedere antecedentele scandalului declanşat prin anunţarea, fără voie de la preşedinte, a retragerii efectivelor militare româneşti din Irak.
Ca atâtea lucruri de ascuns, Traian Băsescu avea tot interesul să exploateze situaţia pentru a genera o nouă criză politică şi un nou scandal, soldat cu îndepărtarea de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe a unui ministru liberal loial instituţiei prezidenţiale a României. Un preţ mult prea mare, domnule Preşedinte!
Toate acestea explică, deopotrivă, atât furia, cât şi gafele şi minciunile prezidenţiale, în încercările disperate de a nu scăpa situaţia de sub control.
Interesează mai puţin cum s-a ajuns la finalul fericit pentru conaţionalii implicaţi şi folosiţi în această nouă criză politică, cât mai cu seamă se impune ca Parlamentul, prin comisiile permanente de specialitate, sau, dacă acestea sunt mult prea intim legate de domeniul pe care au datoria să-l supravegheze şi să-l controleze, atunci printr-o comisie de anchetă anume constituită să se facă lumină în hăţişurile întunecate ale intereselor şi relaţiilor imposturii prezidenţiale cu serviciile secrete.


 
Domnul Ion Stan:
Declaraţie politică intitulată "Deblocarea crizei politice care paralizează România are o soluţie sigură - demisia premierului Tăriceanu şi constituirea unui nou guvern, alcătuit din tehnocraţi independenţi politic, dar consecvenţi în promovarea şi realizarea intereselor naţionale în noul context pan-european".
Nu numai în opinia noastră, dar şi potrivit observatorilor politici occidentali, România se vede din exterior ca fiind paralizată de o criză guvernamentală. Acesta este, de fapt, un semnal pe care cancelariile occidentale ni-l transmit prin canalele media, cu prudenţa necesară, pentru a ne menaja sentimentele de demnitate naţională.
Preşedintele şi premierul României, angajaţi într-o luptă a orgoliilor personale, au dus ţara într-un impas politic pe care îl argumentăm cu următorul decalog:
1. În loc să-şi reformeze şi să-şi modernizeze administraţia incompetentă, Guvernul şi-a subminat şi ruinat susţinerea politică şi credibilitatea naţiunii guvernate.
2. În loc să dea curs reformelor supervizate, cu care a indus în eroare organismele Uniunii Europene, Guvernul se divizează şi îşi compromite nu numai propria imagine, ci şi pe cea a României, căreia îi accentuează izolarea în Uniunea Europeană.
3. Lipsit de o strategie postaderare, Guvernul este incapabil să absoarbă miliardele de euro repartizate României din fondurile comunitare, este incapabil să modernizeze sectorul agricol învechit şi fără voinţă de a ameliora sărăcia majorităţii populaţiei, dar prea preocupat de prosperitatea miniştrilor şi parlamentarilor săi, precum şi a clientelei politice.
4. În plină campanie de luptă împotriva corupţiei, premierul, în loc să credibilizeze aplicarea strategiei naţionale anticorupţie, a intervenit pentru influenţarea justiţiei în favoarea oligarhilor partidului său.
5. În loc să dovedească bună-credinţă şi onestitate în alegerea unei echipe guvernamentale incoruptibile, premierul recunoaşte public că, pentru a-şi apăra colaboratorii apropiaţi de tentaţiile corupţiei, a preferat, la limita legii şi probabil împotriva legii, să le creeze surse suplimentare de venituri de circa trei-patru ori mai mari decât salariile de ministeriabili sau parlamentari, numindu-i în tot felul de comisii şi consilii la societăţile naţionale şi regiile autonome ale statului şi ale unor bănci cu capital public de stat.
6. În loc să fie consecvent declaraţiilor sale referitoare la neutralitatea politică a serviciilor secrete, premierul a iniţiat şi supervizat proiecte legislative care legalizează dependenţa acestor servicii de interesele grupurilor oligarhice din spatele Guvernului şi care, într-o ţară subminată, constituie Guvernul din umbră, cel real şi puternic, dar antidemocratic, nelegitim şi anticonstituţional.
7. În loc să fie adeptul modernizării şi reconstrucţiei credibile a sistemului securităţii naţionale în interiorul cadrului legislativ al statului de drept, premierul, ca şi de altfel preşedintele Camerei Deputaţilor, atacă public serviciile naţionale de informaţii, care constituie dintotdeauna prima linie a apărării securităţii naţionale, ca şi cum acestea ar aparţine nu statului român, al cărui prim-ministru este, ci unor puteri străine României.
8. În loc să fie apărătorul consecvent al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, aşa cum în repetate rânduri s-a erijat, dar se vede că demagogic Guvernul şi premierul au violat Constituţia, emiţând ordonanţe de urgenţă prin care sunt subminate garanţiile constituţionale ale libertăţii şi inviolabilităţii persoanelor.
9. Cu ridicole şi infantile tentative, incongruente şi mult prea tardive, de a elabora o strategie postaderare, Guvernul nu este pregătit să se prezinte la Bruxelles pentru negocieri, dovedind că este incapabil să-şi definească obiectivele şi să exprime ce vrea.
10. În loc să încerce salvarea Coaliţiei care l-a propulsat în fruntea Guvernului, premierul, în nemăsuratul său orgoliu, în venalitatea sa politică şi cinismul care îl caracterizează, a ales calea "războiului total" sau a "sinuciderii în grup", după cum a observat şi prestigioasa agenţie Reuters.
Opoziţia parlamentară a Partidului Social Democrat este, în schimb, fermă şi ştie ce vrea.
Cere demisia Guvernului imposturii politice care, obedient reţelelor interne şi internaţionale ale grupurilor de interese infracţionale, a subminat economic, social şi politic bazele de subzistenţă ale naţiunii, periclitându-i securitatea alimentară, energetică, medicală, cultural-educaţională, ecologică, precum şi reputaţia în comunitatea internaţională.
Incapabil să perceapă şi să descifreze semnalele care îi sunt transmise de cancelariile occidentale, premierul refuză să se retragă, iar încăpăţânarea sa nu poate decât să agraveze criza politico-instituţională a României şi să accentueze percepţia externă de ţară neguvernată.
Fiţi un bun român, domnule Tăriceanu, şi daţi măcar o singură dată dovada înţelegerii imperativului politic al momentului, pentru a avea parte de o judecată dreaptă din partea istoriei.
Realizaţi că deblocarea crizei politice care paralizează România are soluţia sigură în demisia dumneavoastră şi în formarea unui nou guvern, alcătuit din tehnocraţi independenţi politic, şi în promovarea şi realizarea intereselor naţionale în noul context pan-european. Este vorba, în primă şi ultimă instanţă, domnule prim-ministru, de opţiunea dumneavoastră între demnitate şi onoare sau ruşine şi umilinţă.


 
Domnul Ionel Palăr:
Declaraţie politică intitulată "Falsele priorităţi ale platformei".
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Scena politică românească continuă să demonstreze atât populaţiei, cât şi Europei, faptul că oamenii politici nu au înţeles noţiunea de agendă publică şi de priorităţi, la 17 ani de la Revoluţie şi după aderarea la Uniunea Europeană.
Nu mă voi referi la acţiunea de suspendare a preşedintelui, iniţiată de Opoziţie, altminteri un drept al acesteia, care trebuie tratat cu maximă seriozitate şi responsabilitate de întreaga clasă politică.
Mă voi referi însă la atacurile nefundamentate, lipsite de argumente, ale unor formaţiuni politice încă nenăscute ca partid, care, prin vocea liderilor lor, nu fac nimic altceva decât să inoculeze neadevăruri şi false teme de discuţie în dezbaterea publică. P.N.L. a fost şi este preocupat de probleme precum integrarea europeană, lupta împotriva corupţiei, reformarea justiţiei şi a serviciilor secrete, descentralizarea administraţiei publice centrale şi locale. Spre deosebire de liberali, platformiştii au preocupări din zona manevrelor politice şi a minciunii, iar poziţionarea lor în sondaje arată clar ce crede electoratul despre structura lor politică.
Fostul consilier prezidenţial ar trebui să aibă în vedere faptul că, dintre toţi cei enumeraţi în atacurile sale - Norica Nicolai, Crin Antonescu, Ludovic Orban şi domnia sa, numai acesta din urmă a creat o formaţiune politică fără program, fără doctrină, fără vreo afiliere ideologică şi, în ciuda numelui, fără vreo platformă concretă. În ceea ce priveşte acţiunile politice la care face referire domnul Stolojan în cel mai recent atac al său la adresa P.N.L., poate ar fi înţelept să privească mai curând înspre platformiştii din jurul său, ale căror unice iniţiative politice constau în atacarea, criticarea şi dărâmarea unui singur om - Călin Popescu-Tăriceanu. Mă întreb, aşadar, unde este programul, care este proiectul politic, care sunt acţiunile concrete, constructive, pe care domnul Stolojan şi platforma domniei sale le promovează?
Vă mulţumesc.


 
Domnul Liviu Câmpanu:
Declaraţie politică intitulată "Prea multă autonomie strică?".
Unul din obiectivele majore ale programului de guvernare al Alianţei D.A. a fost obţinerea autonomiei Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru ca aceasta să poată funcţiona în scopul pentru care a fost creată, acţionând flexibil la necesităţile financiare ale sistemul sanitar românesc.
Iată, în momentul de faţă, C.N.A.S. este autonomă! Foloseşte acest lucru cu adevărat asiguratului? Sau satisface anumite orgolii ale şefilor acesteia? Aceste întrebări sunt legitime datorită faptului că disfuncţionalităţile şi birocraţia din sistem persistă. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este cea care strânge fondurile C.N.A.S., iar aceasta le administrează după necesităţi, fiind nevoită să-şi încropească singură o bază de date cu privire la plătitorii către Fondul Asigurărilor Sociale de Sănătate.
Din păcate, utilizarea fondurilor se dovedeşte a fi necorelată cu necesităţile reale ale sistemului şi politica Ministerului Sănătăţii. Faptul că unul e cu banii, iar altul cu strategia, dizarmonizează sistemul.
În mod teoretic, CNAS reprezintă asiguraţii în raport cu furnizorii de servicii medicale de pe piaţă, cu care încheie diferite contracte de furnizare de servicii. Este imperios necesar pentru reprezentanţii CNAS să realizeze măcar în al doisprezecelea ceas că furnizorii de servicii medicale nu le sunt subordonaţi, ci parteneri de contract, iar contractul are, ca orice contract comercial, şi un caracter sinalagmatic - creează drepturi şi obligaţii din partea ambelor părţi. Impunerea unor programe informatice de raportare către Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, programe de altfel nefuncţionale, nu înseamnă altceva decât "băgarea" mâinii CNAS în buzunarul furnizorului de servicii medicale.
Şi am să vă dau un exemplu, din judeţul Botoşani: în anul 2006 raportările către Casa Judeţeană s-au făcut pe un program cumpărat de către reprezentanţii CJAS din Botoşani, de la o firmă din Sibiu. La sfârşitul anul 2006, CJAS a reînnoit contractul cu firma din Sibiu pentru un program uP.D.atat, care ar trebui să permită raportarea îngrijirilor acordate bolnavilor cuprinşi în programul de diabet, insuficienţă cardiacă şi alte boli cronice. Însă, acest program nu permite raportarea examenelor de bilanţ, făcute conform normelor contractului-cadru pentru persoanele sănătoase. Cu alte cuvinte, aplicarea acestui program ne arată că, în România anului 2007, nu mai există oameni sănătoşi. Ba mai mult, pentru acest program, fiecare medic de familie trebuie să plătească, la început, câte 500 RON, urmând ca lunar să plătească încă 45 RON pentru întreţinerea soft-ului. Acest aspect este total nelegal, pentru că achiziţionarea programului este făcută de C.J.A.S., din fonduri proprii, achiziţie la care medicii de familie nu au niciun cuvânt de spus, însă pentru care trebuie să plătească.
Nu e destul că, în momentul de faţă, medicul vine către Casa de Asigurări şi cu bolnavul - pentru că medicul este cel care face demersurile ca un cetăţean să devină asigurat - şi cu serviciile, şi trebuie să mai plătească şi instrumente de desfăşurare a activităţii pentru cei de la Casă. Pentru ce dată li se vor solicita fonduri pentru consumabile, pentru birouri sau poate pentru decontarea deplasărilor celor de la Casa de Asigurări?
Îmi doresc din tot sufletul să nu ajungem în situaţia colegilor noştri din Franţa, care după ce s-au chinuit 5 ani să obţină autonomia Casei de Asigurări, s-au străduit alţi 10 să o treacă din nou în subordinea Ministerului Sănătăţii.


 
Domnul Marian Florian Săniuţă:
Declaraţie politică intitulată "ARIS - între corupţie şi nepăsare".
Stimaţi colegi,
Cu puţin timp în urmă, am avut ocazia să ascult declaraţiile premierului Călin Popescu-Tăriceanu, prilejuite de primirea unui important grup de investitori germani şi respectiv la inaugurarea la Călăraşi a celui mai important proiect de tip "greenfield" din ultimii ani.
De fiecare dată am fost plăcut impresionat de atenţia pe care domnia sa o acordă investiţiilor străine directe în România.
Este şi normal. Nu este cazul şi locul să dezvoltăm acest subiect atât de important pentru toate ţările lumii, competiţia fiind deosebit de acerbă pentru atragerea unui volum cât mai mare de investiţii directe, unul din motoarele dezvoltării economice.
Am fost neplăcut impresionat, însă, de absenţa de lângă premier a Preşedintelui Agenţiei Române pentru Investiţii Străine.
De fapt, acesta este motivul care mă determină să mă adresez dumneavoastră.
De mai bine de 5 luni, Agenţia Română pentru Investiţii Străine funcţionează fără conducere, după scandalul de corupţie dintre demnitarii săi ce a ţinut prima pagină a ziarelor româneşti şi străine, agenţia devenind şi victima unor interese politice mărunte.
ARIS, doamnelor şi domnilor, a fost creată în anul 2002 în urma necesităţii racordării României la competiţia mondială a atragerii de investiţii străine directe şi de punere în valoare a capabilităţilor capitalului autohton aflat în plină dezvoltare.
Nu a fost uşor să se combată şabloanele de imagine şi mentalităţi ce lucrau şi uneori încă mai lucrează atunci când vine vorba despre România.
Oamenii de afaceri ştiu cu toţii cât de importantă este imaginea în lumea afacerilor de succes. Nu a fost uşor să fie creată o echipă de specialişti care, dincolo de o pregătire profesională de excepţie, trebuia să dea dovadă de stabilitate, trebuia să reziste la tentaţiile de toate felurile şi mai ales trebuia să izbândească în competiţia cu celelalte agenţii cu experienţă în domeniul promovării şi atragerii de investiţii străine directe.
Dacă după 4 ani şi jumătate de funcţionare, ARIS a reuşit să atragă investiţii ce se măsoară în miliarde de euro şi în crearea a sute de mii de locuri de muncă directe şi indirecte, ca să nu mai vorbim despre taxele plătite bugetelor locale şi bugetului de stat, atunci această instituţie înseamnă că şi-a îndeplinit rolul pentru care a fost creată şi merită atenţia dumneavoastră pentru numirea unei noi conduceri şi evitarea oricărui partizanat politic, pentru alocarea resurselor necesare dezvoltării activităţii ARIS în străinătate şi în ţară, ca şi pentru efectuarea unei analize serioase la sediul acestei agenţii privind domeniile în care România îşi propune să atragă cu precădere investiţii străine, acum, în perioada posttranziţie.
În încheiere, stimaţi colegi, doresc primului-ministru să taie cât mai multe panglici inaugurale ale unor proiecte devenite realitate în România, fără a uita de eforturile celor care, cu seriozitate, onestitate şi modestie, le-au făcut posibile. Şi nu a fost uşor, ţinând cont de tumultuoasa politică dâmboviţeană, dar şi de inexistenţa unei strategii clare, parte a Programului de guvernare.


 
Domnul Marin Almăjanu:
Doamnelor şi domnilor,
Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a saluta un gest de normalitate în politica românească.
Săptămâna trecută, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a făcut un apel la liderii partidelor politice să-şi concentreze dezbaterile asupra alegerilor pentru Parlamentul European şi să amâne până după alegerile pentru Parlamentul European discuţiile privitoare la suspendarea şefului statului.
Intrarea României în Uniunea Europeană a însemnat un pas important pentru dezvoltarea economiei, pentru transformarea eforturilor făcute de toţi românii înultimii 16 ani în beneficiul unei vieţi mai bune, mai aproape de ceea ce ne dorim cu toţii - poporul roman.
Această declaraţie vine în contextul în care, în ultimele săptămâni, se constată faptul că clasa politică inversează ierarhia priorităţilor, punând obiectivele de partid deasupra obiectivelor României.
Zilele acestea s-au discutat teme precum suspendarea preşedintelui României, s-au adus argumente şi contraargumente pentru un demers care nu are perspective.
Acest mesaj al premierului are ca principal scop reorientarea atenţiei partidelor politice către adevăratele probleme ale României, către agenda cetăţeanului.
Prin această intervenţie, premierul Tăriceanu, dovedeşte încă odată că el este factorul de echilibru pe scena politică românească, încercând să treacă peste toate disputele de ordin politic care ar putea dăuna interesului naţional.
Salu, pe această cale, atitudinea primului-ministru şi aştept şi din partea celorlalţi competitori politici să dea dovadă de aceeaşi responsabilitate.
Vă mulţumesc.


 
Domnul Marius Iriza:
"Oamenii politici nu fac nimic altceva decât să facă legi pentru infractori"- acesta a fost mesajul transmis, în data de 6 februarie, la bilanţul DNA, chiar de către Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, uimind întreaga clasă politică actuală prin nonşalanţa cu care generaliza şi acuza de servitute faţă de grupuri infracţionale Parlamentul României, care, potrivit Constituţiei este: "organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".
Cum în ultimii doi ani Parlamentul a adoptat peste 10.000 de legi, iar cel care le-a promulgat este nimeni altul decât Preşedintele României, în cazul de faţă Traian Băsescu, declaraţia sa este mai mult decât surprinzătoare.
Prin declaraţiile sale, Traian Băsescu mai adaugă o "gafă politică" la şirul interminabil de "derapaje" pe care le tot face de la instalarea sa la Palatul Cotroceni. Dacă ar fi să ne reamintim doar de scandalurile, mai recente, în care actualul Preşedinte al României a fost unul dintre personajele principale, ne-am da seama că acesta nu este capabil să ocupe o funcţie atât de importantă.
Încă de la instalare, Traian Băsescu a încălcat Constituţia României lucrând în slujba unui anumit partid, deşi Constituţia îi interzice acest lucru. Totodată, a încercat sistematic să tulbure viaţa parlamentară, prin susţinerea schimbării preşedinţilor celor două Camere. O alta "gafă" a preşedintelui a constituit-o celebra "condamnare a comunismului", preşedintele asumându-şi în acele zile rolul de judecător al istoriei, fără să ţină seama de poziţia partidelor politice - pe care nu le-a consultat în această privinţă -, dar, mai ales, de faptul că Uniunea Europeană are recomandări care sunt împotriva unor astfel de acţiuni; Cipru, ţară membră a Uniunii Europene, este condusă de un partid comunist.
Multe ar mai fi de spus despre activitatea dezastruoasă desfăşurată de actualul Preşedinte, bileţelul roz, şpriţurile de la Golden Blitz, ofensele aduse Rusiei, flota dispărută, răpirea jurnaliştilor din Irak, cazul recent în care doi cetăţeni români au fost arestaţi de forţe aliate pentru spionaj, şi multe altele, ne fac să ne punem fireasca întrebare: Cât vor mai rezista românii cu un Guvern interesat mai mult de luptele politice interne decât de guvernarea României, dar şi cu un Preşedinte iresponsabil, preocupat de propria imagine şi de demolarea adversarilor politici ?


 
Domnul Marius Rogin:
Declaraţie politică intitulată "De ce se doreşte de fapt schimbarea preşedintelui".
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Suntem astăzi martorii unor evenimente care au reuşit să tulbure apele politicii româneşti. Toate evenimentele la care asistăm în această perioadă nu fac nimic altceva decât să dovedească faptul că mare parte din pătura politică românească este supusă unei oligarhii foarte bine instaurată şi asupra căreia se duce în prezent o luptă foarte acerbă.
Ce este, de fapt, această oligarhie? Într-o încercare de definire a oligarhiei, aflu, deşi acest lucru nu-mi era străin nici mie, nici domniilor voastre, că aceasta reprezintă guvernarea statului de către un grup, pervertită prin abuzul de putere. Ea reprezintă acea formă de guvernământ în care cea mai mare sau poate întreaga putere politică este deţinută de un mic segment al societăţii, în general cel mai reprezentativ din punctul de vedere al politicii, exprimată fie prin bani, înrudire, putere militară sau influenţă politică. În mod tradiţional, oligarhiile se perpetuează prin intermediul câtorva familii importante, ale căror progenituri sunt formate pentru a deveni moştenitorii acestei puteri. Tot ea reprezintă adeseori o manifestare a puterii, exprimată în mod nedemocratic, în care personaje cheie rămân în umbră, preferând să conducă din culise, de cele mai multe ori prin intermediul mijloacelor economice. O societate poate deveni oligarhică într-un anumit moment al evoluţiei ei, printr-un mecanism de acumulare graduală de mijloace economice în mod netransparent de către un grup restrâns de indivizi.
Acest lucru este din ce în ce mai evident în România, datorită tuturor lucrurilor care s-au întâmplat începând imediat după Revoluţie. Cei care au ajuns la guvernare şi care au provenit din vechea pătură comunistă n-au făcut nimic altceva decât să continue vechile practici cu care erau obişnuiţi. A apărut însă şi un alt grup. Cel al celor care au profitat de aceşti aşa-zişi politicieni şi de dorinţa lor aproape evidentă de a se ridica la cele mai înalte niveluri de avuţie. Acceptul lor tacit le-a permis acestora să facă abuzuri care au aruncat România într-un con de umbră şi neîncredere în ochii Uniunii Europene.
Parte din cei care deţineau puterea, au ajuns în acest fel din conducători, în conduşi. Puterea a trecut în acest fel în mâinile celor din umbră, iar cei din forurile de conducere n-au ajuns decât nişte marionete care n-au avut nimic altceva de făcut decât să se supună comenzilor. Iată de fapt adevăratul pericol în care astăzi suntem, aşa după cum am şi încercat să explic: acela că aproape întreaga putere politică este deţinută de un mic segment al societăţii. Un lucru extrem de grav, doamnelor şi domnilor deputaţi.
După alegerile din 2004, preşedintele Traian Băsescu a început o luptă acerbă împotriva grupurilor de interese. Faptul că până în prezent această luptă n-a putut fi oprită, n-a făcut nimic altceva decât să-i determine pe cei din umbră să strângă rândurile şi frâele pentru a-şi întări poziţiile. Oameni politici până acum despărţiţi de bariere ideologice şi-au descoperit afinităţi identice, comune, care brusc îi unesc. Apare însă un alt lucru extrem de dureros. Se observă într-o măsură din ce în ce mai mare că cei care slujesc această oligarhie sunt din ce în ce mai numeroşi. Lucrul care sperie şi mai mult este faptul că aceştia sunt tineri. Tineri politicieni, care în acest fel nu fac altceva decât să contrazică bazele democraţiei. Comportamentul lor ar trebui să fie altul decât cel de sprijinire a anumitor grupuri de influenţă. Ar trebui să-i vedem pe toţi luptându-se împotriva acestor practici, acestor obiceiuri care practic aruncă asupra noastră o pată de noroi. De ce se întâmplă acest lucru care spuneam că contrazice ideile democraţiei, iarăşi este uşor de explicat. Pentru că dorinţa de a se ridica individual la un alt nivel economic decât cel normal este mult mai mare şi mai puternică decât este caracterul lor.
Pentru că majoritatea dintre ei preferă trecerea peste multe etape normale, fireşti şi ajung brusc asemeni celor care-i ajută pe ei, dar cărora acum li se supun în mod tacit. Iată cum reuşesc aceşti oligarhi să manipuleze o parte îngrijorător de mare a păturii politice actuale.
În prezent, asistăm la o dorinţă acerbă de a-l schimba din funcţie pe preşedintele ţării, folosindu-se orice pretext. Nu există motive întemeiate pentru a face acest lucru, dar, cu toate acestea, s-a ajuns până la votarea în Parlament. În acest moment se observă o coalizare a Opoziţiei şi Puterii. Oameni care până acum au fost despărţiţi de ideologii doctrinare, au ajuns să facă front comun pentru a-şi păstra privilegiile. Acest lucru ne prezintă de fapt nivelul la care a ajuns această oligarhie care ne conduce.
Suntem în prezent parte a familiei europene. Uniunea Europeană a acceptat aderarea României datorită paşilor importanţi pe care am reuşit să-i facem în ultimii doi ani. Va trebui însă ca lupta declanşată împotriva corupţiei să fie menţinută, pentru că aceasta n-a fost încă eradicată. Dacă aceasta nu este însă susţinută şi sprijinită, se va întâmpla un lucru extrem de grav. Acele mici segmente ale societăţii vor continua să deţină puterea, iar interesul propriu va continua să primeze în faţa interesului public. Ca să fie eficientă, această luptă începută de preşedintele Traian Băsescu va trebui susţinută de fiecare dintre noi.
Vă mulţumesc.


 
Domnul Mihai Sandu-Capră:
Doamnelor şi domnilor,
Salutăm decizia Guvernul României, care a aprobat în şedinţa demiercuri, 7 februarie,Programele Operaţionale privind Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA) şi Creşterea Competitivităţii Economice, acestea urmând să fie transmise oficial Comisiei Europene.
Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative" (PO DCA), finanţat din Fondul Social European, vizează dezvoltarea capacităţii administrative şi sprijinirea eforturilor de modernizare ale administraţiei publice romaneşti.
PO DCA va beneficia de 244.708.969 euro, din care 85% reprezintă contribuţia Uniunii Europene, în timp ce 15% este contribuţia statului roman. Implementarea PO DCA se va desfăşura în perioada 2007-2013, potrivit prevederilor Regulamentelor Uniunii Europene, iar plăţile se vor efectua pana în 2015.
Programul este structurat în şase părţi. Prima parte cuprinde o descriere a situaţiei actuale a administraţiei publice din România, cea de-a doua o analiză a punctelor slabe şi a punctelor tari ale administraţiei publice, cea de-a treia cuprinde strategia de dezvoltare a capacităţii administrative, care va fi finanţată din PO DCA, iar cea de-a patra se ocupă de repartizarea resurselor financiare în funcţie de priorităţile identificate. Ultimele două părţi tratează elemente legate de implementarea PO DCA, respectiv de partenerii identificaţi în elaborarea acestuia.
Principalele probleme identificate ţin de nivelul de încredere al cetăţenilor în administraţia publică şi se grupează în două mari categorii, şi anume: elemente de credibilitate a administraţiei publice şi probleme de receptivitate scăzută a serviciilor publice la nevoile cetăţenilor.
De aceea, PO DCA îşi propune să contribuie la reforma administraţiei publice în general, dar identifică trei sectoare prioritare în alocarea resurselor financiare, şi anume: sănătatea, educaţia şi asistenţa socială.
O prioritate este dezvoltarea capacităţii administrative, atât la nivelul central, cât şi la cel local, prin promovarea îmbunătăţirilor structurale care să sprijine managementul strategic şi prin optimizarea acestui proces pentru a moderniza performanţa legată de metode, instrumente şi proceduri.
O altă prioritate constă în îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe descentralizare. Se adresează în principal administraţiei publice aflate la nivel local, dar nu în mod exclusiv. Sprijinul va fi direcţionat către îmbunătăţirea atât a serviciilor publice descentralizate, cît şi a celor care rămân centralizate.
Considerăm că aceste demersuri sunt extrem de binevenite deoarece va fi sprijinit efortul administraţiei publice locale de a îmbunătăţi capacitatea de absorbţie a fondurilor de dezvoltare.
Vă mulţumesc.


 
Domnul Mihăiţă Calimente:
Stimaţi colegi,
În intervenţia mea de astăzi aş dori să atrag atenţia asupra unei situaţii pe care noi, cei care astăzi suntem reprezentanţii poporului, trebuie să luăm poziţie. Mă refer la situaţia în care se află Insula Şerpilor.
Istoria acestui teritoriu este cunoscută.
Prin înţelegerile bilaterale - protocolul şi procesul-verbal de predare - semnate între România şi URSS în 1948-1949 România pierde Insula Şerpilor în favoarea URSS. Aceste înţelegeri sunt neconstituţionale, fiind nule şi neavenite. Orice înţelegere bilaterală prin care se cedau porţiuni din teritoriul românesc nu putea să intre în vigoare fără ratificarea ei de către Parlamentele celor două ţări - în acele vremuri Sovietul Suprem al URSS, respectiv Marea Adunare Naţională a României -, lucru care nu s-a întâmplat. Astfel, se consideră conform dreptului constituţional, că Insula Şerpilor nu a fost înstrăinată niciodată de jure.
Încorporarea Insulei Şerpilor la URSS a determinat diminuarea întinderii platoului maritim teritorial al României; din aceste cauze, nu s-a putut ajunge la un acord privind delimitarea platoului continental şi a zonei economice exclusive din Marea Neagră, partea sovietică pretinzând ca această delimitare să se facă între Insula Şerpilor şi ţărmul românesc, ceea ce nu corespunde principiilor dreptului maritim, aşa cum au fost consacrate la Convenţia de la Geneva.
După destrămarea URSS, ucrainenii pretind că insula este locuită, pentru că, conform normelor internaţionale, dacă o insulă este locuită, atunci legile internaţionale îi dau şi dreptul la platou continental de 20 km.
În realitate, Insula Şerpilor are statutul de stâncă, deoarece nu este locuită permanent şi nu are surse de apă potabilă. În disperare de cauză, autorităţile ucrainene au deschis pe insulă, în ultimii ani, un hotel fără canalizare şi un cabinet medical, însă aprovizionarea cu apă se face tot prin intermediul elicopterelor.
În anul 1997 s-a semnat un tratat între România şi Ucraina prin care ambele state "au reafirmat că frontiera existentă între ele este inviolabilă". România a semnat acest acord, ca o condiţie a aderării la NATO, care cerea României să aibă tratate încheiate cu toate ţările vecine.
În 2004, partea română a adus această dispută împotriva Ucrainei în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie, cu privire la delimitarea platoului maritim dintre cele două ţări, întrucât insula nu are importanţă socio-economică.
Acum, Parlamentul ucrainean a dat numele de satul Alb aşezării de pe Insula Şerpilor, într-o nouă încercare a Kievului de a dovedi că insula este un teritoriu locuit, astfel încât Tribunalul Internaţional de la Haga să decidă că Ucraina ar trebui sa beneficieze de un spaţiu maritim mai mare decât consideră România.
Această tentativă a Ucrainei nu poate avea efecte juridice şi nu poate influenţa în niciun fel procesul de delimitare a platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale României şi Ucrainei în Marea Neagră, aflat din 2004 pe rolul Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.
În virtutea acestor fapte, mă simt obligat să ridic problema Insulei Şerpilor în plenul Parlamentului României şi să solicit factorilor de decizie să ia toate măsurile necesare pentru soluţionarea acestei probleme teritoriale şi istorice cu Ucraina.
Vă mulţumesc.


 
Domnul Mircia Giurgiu:
Declaraţie politică: "Eliminăm creştinismul din şcolile româneşti?"
În cursul anului trecut, unul din profesorii din învăţământul românesc de stat a solicitat Ministerului Educaţiei şi Cercetării să emită un ordin prin care să fie eliminate icoanele creştine din şcolile publice.
Propunerea a iscat o serie de controverse atât în rândul părinţilor, cât şi al cadrelor didactice, dar şi printre elevi şi politicieni, mai ales că după 1989, simbolurile religioase au fost puse la mare cinste. În perioada comunistă icoanele au reprezentat un simbol al rezistenţei creştine în faţa ateismului.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a pronunţat, în sensul că Ministerul Educaţiei şi Cercetării să asigure condiţii de egalitate pentru exercitarea dreptului la învăţătură, să respecte caracterul laic al statului şi autonomia cultelor şi să asigure libertatea de religie, conştiinţă şi convingeri a tuturor copiilor.
În mod concret, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a cerut ca afişarea simbolurilor religioase să se facă doar în cursul orelor de religie sau în spaţiile destinate exclusiv învăţământului religios.
Pentru ca elevii care aparţin unor culte diferite de cele ortodox sau greco-catolic să nu se simtă discriminaţi, soluţia firească ar fi fost ca însemne religioase ale tuturor cultelor legal recunoscute în România să fie afişate în aceleaşi locuri cu cele ortodoxe sau greco-catolice.
În aceste condiţii, consider că membrii Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au luat decizia cea mai bună şi normal ar fi ca aceştia să demisioneze din funcţia pe care o deţin.
Revoluţionarii români nu şi-au dat sângele pentru reintroducerea cenzurii, ci pentru libertatea de credinţă şi conştiinţă.


 
Domnul Miron Ignat:
Stimate colege, stimaţi colegi,
Pentru foarte mulţi dintre noi limba rusă este limba pe care a trebuit s-o studiem începând cu clasele primare. Pentru unii era o obligaţie, fiind impusă în şcoli ca limbă străină de studiu. Însă pentru foarte mulţi, limba rusă a fost şi va rămâne limba marilor clasici ruşi, precum Puşkin, Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Esenin şi mulţi alţii. Capodoperele marilor scriitori ruşi ne-au delectat prin profunzime, valoare literară şi încărcătură filozofică. Este suficient să citeşti o singură lucrare a unui clasic rus ca să-ţi doreşti să citeşti toate operele acestuia.
Din păcate, în ultimii ani, studiul limbii ruse a intrat într-un con de umbră, locul acesteia fiind luat de limbile "occidentale". S-a invocat, parcă, inutilitatea studierii limbii ruse, cunoaşterea acesteia neputând deschide "porţile succesului". S-a dorit o descătuşare de "fantomele" trecutului, ajungându-se până la situaţia absurdă de a ne fi ruşine că suntem vorbitori ai acestei limbi.
Şi totuşi, să nu uităm că limba rusă este vorbită de peste 145 de milioane de oameni ca limbă maternă, iar alte peste 120 de milioane de persoane pot purta o conversaţie în această limbă.
Am apreciat cu deosebită satisfacţie şi bucurie iniţiativa Preşedintelui Federaţiei Ruse, domnul Vladimir Putin de a declara anul 2007 ca An Internaţional al Limbii Ruse. Programul domniei sale a fost semnat chiar de Anul Nou şi a intrat în vigoare la semnarea lui. Prin acest demers au fost abilitate instituţii culturale şi educaţionale, precum şi Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse de a elabora până în luna martie un plan de manifestări culturale şi educative.
Anul Limbii Ruse a fost lansat oficial la Târgul Internaţional pentru Limbi Străine Expolangues 2007 în Paris, iar pe toată durata anului în curs vor fi organizate evenimente şi manifestări în peste 76 de ţări, cu susţinerea Guvernului Federaţiei Ruse. Sunt avute în vedere concursuri de eseuri în limba rusă în şcoli, seminarii şi activităţi din domeniile culturii, ştiinţei şi educaţiei. Tot în acest scop, Federaţia Rusă va facilita organizarea de cursuri de studiere a limbii ruse atât pentru începători, cât şi pentru cei cu cunoştinţe avansate. Dată fiind amploarea globală a acestei iniţiative, îmi exprim speranţa că limba rusă îşi va recăpăta locul de cinste în rândul limbilor străine universale, că ea va fi studiată în cât mai multe instituţii şcolare, că operele literare şi culturale ale marilor artişti ruşi vor redeveni, pe drept, opere de elită, şi nu discriminate şi defavorizate datorită amprentei istorice şi politice. Cultura rusă trebuie apreciată la adevărata ei valoare, limba marilor clasici ruşi trebuie să redevină limbă de studiu în instituţiile noastre şcolare.
Comunitatea ruşilor lipoveni din România a salutat iniţiativa preşedintelui Putin, deoarece limba rusă este limba noastră maternă, pe care o promovăm atât în rândul tinerilor, în şcolile unde studiază copiii noştri, dar şi printr-o varietate de manifestări culturale şi educaţionale. Pentru anul 2007, organizaţia noastră a elaborat un plan de activităţi şi proiecte în fiecare şcoală cu predare a limbii ruse materne, prin prezentarea de eseuri, manifestări culturale şi concursuri tematice, având şi sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România. Depunem eforturi substanţiale pentru dotarea cabinetelor de limba rusă cu manuale, material didactic şi extra-curricular în limba rusă, destinate atât etnicilor ruşi lipoveni, dar şi tuturor slavofililor.
Consider că este în puterea noastră de a da credit acestei iniţiative lăudabile, de a ne alătura comunităţii internaţionale şi de a organiza manifestări care să readucă în conştiinţa noastră adevărata valoare a culturii şi limbii ruse. Este în puterea noastră să facilităm organizarea de evenimente în şcolile şi universităţile noastre, activităţi care să sărbătorească cum se cuvine Anul Internaţional al Limbii Ruse.
Vă mulţumesc.


 
Doamna Monalisa Găleteanu:
"Umilinţă şi dispreţ - răsplata pentru o viaţă de muncă"
În fiecare zi, România este scena pe care se joacă, act după act, cumplita dramă a societăţii româneşti. Actorii sunt cetăţenii de rând care-şi joacă propriile roluri triste într-un decor sărăcăcios şi vechi. Cei care pun în scenă această piesă proastă, sunt actualii guvernanţi, care privesc zi de zi, cu aer rece şi cinic haosul în care trăim.
Acum, în prim plan, avem scena deznădejdii, în care pensionarii sunt umiliţi de către actuala Putere şi derutaţi de un sistem în care domneşte confuzia. Dependenţa lor de un petic de hârtie, numit "cupon de pensie", a cărui posesie demonstrează că ei sunt încă vii, îi face neputincioşi în faţa oricărui ghişeu la care se adresează pentru a-şi cere un drept cuvenit. La medic şi la spital pentru consultaţii şi tratament, la bănci pentru un împrumut cu care să-şi amăgească bătrâneţea şi ultimele zile din viaţă, peste tot trebuie să prezinte cuponul care confirmă faptul că sunt pensionari.
Deşi încasează comisioane din partea Casei Naţionale de Pensii pentru distribuirea cupoanelor, Poşta română nu îşi face datoria. Factorii poştali tratează cu superficialitate distribuirea cupoanelor de pensie, pe care le returnează Casei Judeţene de Pensii, fără avizarea pensionarilor care nu au fost găsiţi acasă. După trei luni consecutive în care cuponul de pensie nu a fost semnat de titular, pensia este automat suspendată pe motiv că acesta ar fi decedat. Ca şi cum nu ar fi îndeajuns această neglijenţă, lezarea demnităţii pensionarilor continuă prin inducerea lor în eroare cu informaţii false de către funcţionari incompetenţi. La auzul unor zvonuri derutante conform cărora încasarea pensiei este condiţionată de deschiderea unui cont personal sau de solicitarea unui card bancar, pensionarii intră în panică. Aceste noţiuni sunt pentru cei mai mulţi dintre ei, mai ales pentru pensionarii agricultori, total necunoscute, iar înţelegerea şi acceptarea lor îi sperie.
Nici după o viaţă de muncă, bieţii pensionari nu au parte de tihnă, fiind purtaţi pe drumuri, lună de lună, pentru a-şi încasa amărâta de pensie. Sănătatea precară adesea întreţinută cu medicamente obţinute greu este pusă în pericol de efortul pe care pensionarii îl depun stând în picioare ore în şir într-un aer irespirabil. Mulţi dintre ei şi-au găsit sfârşitul vieţii stând la cozi interminabile şi degradante pentru condiţia umană, aşteptând să-şi ia drepturile cuvenite după o viaţă de muncă.
Nepăsarea şi dispreţul pe care actuala "Putere" le manifestă faţă de situaţia gravă a pensionarilor, confirmă dezinteresul acesteia pentru problemele sociale ale României. Solicităm pe această cale primului-ministru al României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, şi ministrului muncii şi solidarităţii sociale, domnul Gheorghe Barbu, soluţionarea de urgenţă a acestei crize fără precedent privind drepturile legale ale pensionarilor şi stoparea unui şir lung de umilinţe la care aceştia sunt supuşi, nemeritat, după o viaţă de muncă.


 
Domnul Paul Magheru:
Declaraţie politică: "Noul val de şovinism maghiar trebuie oprit!"
În contextul tensiunilor provocate de aşa-zisul referendum organizat de extremiştii maghiari, care forţează obţinerea cu orice preţ a autonomiei teritoriale, doresc să vă aduc în atenţie un alt caz grav, care se încadrează în aceeaşi serie de manifestări provocatoare la adresa populaţiei româneşti şi a ordinii de drept.
De la începutul anului, la Oradea, episcopul reformat Laszlo Tokes şi-a intensificat acţiunile antiromâneşti, acestea culminând, zilele trecute, cu recurgerea la gesturi de forţă, care au determinat intervenţia forţelor de ordine, pentru a stopa actul de încălcare flagrantă a legii şi a normelor elementare de bună convieţuire. Concret, miercurea trecută, episcopul Laszlo Tokes, aflat în fruntea unui grup de circa 30 de tineri, a încercat să intre abuziv pe un teren al Parohiei Ortodoxe "Sfânta Treime". Fără a se lăsa intimidat de ploaia torenţială, Tokes şi-a îndemnat enoriaşii ce-l însoţeau să arunce zeci de mingi peste gardul împrejmuitor, după care, cu un cleşte, a forţat lanţul şi lacătul porţii, pretextând că vrea să recupereze mingile şi să joace fotbal. A fost nevoie de intervenţia Poliţiei, la apelul preotului-paroh Florin Puşcaş, care a şi filmat, de altfel, circul la care s-a dedat prelatul, depunând împotriva acestuia o plângere penală.
Mânat de o viscerală ură antiromânească, Laszlo Tokes face eforturi, de ani de zile, să tulbure relaţiile dintre români şi maghiari, folosind orice prilej în acest sens. Aşa s-a întâmplat şi în cazul acestui teren de 250 de metri pătraţi, care a aparţinut Grupului Şcolar "Andrei Şaguna", al cărui imobil a fost retrocedat Episcopiei Reformate şi transformat în Liceul Reformat "Lorantffy Zsuzsanna". Terenul în cauză, situat între reşedinţa episcopului Tokes şi casa parohială a Bisericii "Sfânta Treime", a fost atribuit, în 2004, de Consiliul Municipal Oradea, parohiei ortodoxe, în compensaţie pentru un alt teren, cu o suprafaţă mai mare. Legalitatea hotărârii consilierilor locali a fost confirmată printr-o decizie a Curţii de Apel Oradea. Învins în instanţă, episcopul Laszlo Tokes încearcă acum să-şi impună legea proprie.
Episodul amintit face parte dintr-o serie recentă de ieşiri publice îngrijorătoare, dintre care nu pot să nu amintesc aici demonstraţia organizată la începutul anului, chiar de Sf. Ioan, când Tokes a instigat mulţimea, strigând: "După ce ne-au luat Ardealul, vor să ne ia şi terenul de sport".
Toată această escaladare a unui conflict artificial ne îngrijorează cu atât mai mult cu cât survine pe fondul amplificării demersurilor separatiste din inima ţării, cărora, iată, le dă apă la moară şi preşedintele Ungariei. Aflat în vizită oficială în ţara noastră, şeful statului vecin şi-a permis să afirme că autonomia teritorială este posibilă, pe un motiv că "nicăieri nu e îndreptată împotriva integrităţii teritoriale a statului respectiv". "Am exprimat exigenţele de a exista facultăţi în limba maghiară, independente", a mai declarat, cu aceeaşi obstinaţie, preşedintele Laszlo Solyom, care nu s-a sfiit să ceară unei ţări suverane accelerarea aplicării retrocedării bunurilor bisericeşti şi intrarea cât mai repede în vigoare a Legii minorităţilor.
În faţa acestui val de acţiuni sfidătoare, desfăşurate, iată, la toate nivelurile, autorităţile răspunzătoare au datoria de a lua atitudine şi de a răspunde, de câte ori este cazul, prin aplicarea promptă a legii.


 
Domnul Viorel Pupeză:
"Traficul de influenţă - sport naţional pentru Partidul Democrat"
Reprezentanţii de frunte ai Alianţei Departe de Adevăr au făcut o adevărată pasiune din trimiterea de bileţele, telefoane şi alte cele, care nu au alt rol decât cel de a promova propriile interese în defavoarea interesului comunităţii. Dacă ar avea atâta forţă de persuasiune, liderii Partidului Democrat, de la nivel naţional şi central, s-ar lupta ca tot al doilea român să aibă la butonieră un trandafir şi să adoarmă cu "vântul bate, apa trece". În lipsă de doctrină şi fapte care să le gireze oferta electorală, singura modalitate de a-şi coagula o masă de oameni uniţi din interese financiare rămâne traficul de influenţă şi jongleriile cu banii publici.
Situaţia nu putea fi alta nici în judeţul Bistriţa-Năsăud. Într-o declaraţie politică prezentată în martie 2005 în plenul Camerei, colegul democrat Ioan Oltean susţinea că profesionalismul pe care-l clama P.S.D. nu a însemnat, timp de patru ani de zile, decât "jaf, cumetrii mafiote şi incompetenţă crasă". El dădea drept exemplu şi modul în care primarii au optat pentru P.S.D., în defavoarea partidului pe care îl conduce. Nu ştiu cum se face, dar aceste afirmaţii, total deplasate la acea vreme, se pliază acum ca o mănuşă pe maniera Partidului Democrat de a face politică.
Şi în Bistriţa-Năsăud, finii şi naşii ajung să dezbată la aceeaşi masă probleme de administraţie locală sau aplicarea politicilor guvernamentale. Ocuparea funcţiilor în instituţiile publice deconcentrate a ţinut cont şi de acest criteriu, nepotismul, rubedenia şi interesul comun lăsând în plan secundar valoarea profesională a candidaţilor. De la reprezentantul executivului în teritoriu, până la ultimul consilier local sau judeţean, totul ar trebui să graviteze în jurul celui care anunţă cu surle şi trâmbiţe că banii alocaţi din fondul de rezervă al Guvernului i se datorează pe deplin acestuia.
Banul public nu mai reprezintă impozite şi taxe strânse de la populaţie, ci o pomană dată la intervenţia deputatului Ioan Oltean. Niciun leu din cele peste 660 de miliarde lei vechi, distribuite clienţilor primăriilor, nu a ajuns în judeţ fără ştirea deputatului democrat, astfel că ne întrebăm de ce sumele mai sunt dezbătute şi prin şedinţe de guvern.
Probabil că meritul său este real, pentru că intervenţiile sale pe lângă miniştrii Cabinetului Tăriceanu sunt deja cunoscute, fapt ce l-a consacrat ca "băiat deştept" al energiei. Dar nu a făcut lobby doar pentru energie mai ieftină pentru firma Beny Alex, fapt deja recunoscut. În mod surprinzător sau nu, aceeaşi firmă a beneficiat de fonduri guvernamentale consistente pentru lucrări de amenajare şi regularizare a râului Someş, în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Prin întâlniri discrete sau declaraţii făţişe, liderul P.D. a reuşit să bulverseze activitatea administraţiei locale dintr-un judeţ întreg. Şirul proceselor dintre Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean este alimentat permanent cu noi soluţii juridice şi iniţiative legislative care mai de care mai democratice. Plângeri penale, presiuni mediatice asupra justiţiei sunt tot atâtea manevre practicate în judeţ. Probabil că şi înscrierea unui copil în clasa I la un învăţător cu renume ar fi posibilă la intervenţia sa!
Decuplat de la banul public, P.D. va avea mari probleme în a face politică în singurul mod în care ştie să o facă, trafic de influenţă, promisiuni fără acoperire şi comisioane.


 
Domnul Ion Dumitru:
"Demagogie transfrontalieră!"
Liberalul Gheorghe Flutur, după ce a pus pe brânci agricultura românească, încercându-i pe ţărani în promisiuni, programe şi proiecte deşarte, şi-a îndreptate atenţia şi spre românii care îşi rup şalele prin Spania, Italia şi Grecia la cules de căpşuni, pepeni sau portocale. Nu a trimis după ei cine ştie ce caravană a fermierului! Pur şi simplu, pe liberali i-a apucat o cu totul altă grijă faţă de cei care au fugit din ţară din cauza sărăciei, lăsându-şi casele goale şi pământurile pârloagă. Una pur electorală. Românii din străinătate să poată candida pentru Parlamentul de la Bucureşti, fie sub steagul vreunui partid politic din ţară, fie ca independenţi. Au ajuns liberalii la concluzia că au cam fost terminate toate prin ţară şi că este momentul să se gândească la viitorul lor privind dincolo de graniţele României. Ideea este cel puţin năstruşnică. Ce ar putea să le promită ministrul Gheorghe Flutur celor care slugăresc pe plantaţiile de căpşuni? Că-i va ajuta să trăiască mai bine? Că va curge lapte şi miere? Sau, probabil, va încerca să implementeze pe meleaguri străine vreun program dintre cele care n-au avut rod în ţară? Cred politicienii aflaţi la putere că românii care şi-au luat lumea în cap pentru a-şi face un rost vor avea timp măcar să-i asculte? Fiindcă i-a fugit electoratul din judeţul de baştină, Gheorghe Flutur şi colegii săi din filiala P.N.L. Suceava au anunţat că îşi vor deschide cabinete parlamentare în Spania şi Italia. Dacă în România pupă-n bot văcuţe cu numele Europa, îşi închipuie ministrul agriculturii că poate lua taurii de coarne în Spania! Demagogie transfrontalieră, asta ne mai lipsea!


 
Domnul Filonaş Chiş:
"Lupta dintre palate şi abandonarea interesului naţional - caracteristica esenţială a vieţii politice din România"
Radiografia, chiar şi sumară, a vieţii politice româneşti la aproape 2 ani de la preluarea guvernării de către alianţa portocalie arată, fără echivoc, un adevăr şi o tristă realitate.
În toată această perioadă, viaţa politică românească a fost marcată necontenit de convulsii majore, de lupta dintre preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, de lupta dintre P.D. şi P.N.L. de situaţiile conflictuale create de partidele satelit Partidul Conservator şi U.D.M.R., care, la rândul lor, aveau alte interese şi priorităţi şi toate acestea, în dauna şi cu abandonarea completă a interesului naţional şi a programului de guvernare asumat.
În aceşti doi ani fatidici pentru ţară, viaţa românilor s-a înrăutăţit în mod evident, nivelul salariilor şi al pensiilor a scăzut (raportat la nivelul salariului mediu brut, pensiile au scăzut cu 4%), criza medicamentelor s-a cronicizat şi s-a acutizat, aşa-zisa reformă din sănătate a dus sistemul sanitar aproape de colaps, salariaţii din cadrul acestui sistem fiind batjocoriţi cu salarii de mizerie şi condiţii de muncă extraordinar de grele, fiind obligaţi să muncească în spitale fără cele mai elementare condiţiile cum ar fi medicamentele şi căldura.
Nu e de mirare că, în aceste condiţii, fenomenul de migraţie în alte ţări a tinerilor medici rezidenţi, dar şi a medicilor specialişti a căpătat un caracter de masă. Este incredibil cum, în anul de graţie 2006, guvernarea portocalie "cadoriseşte" tinerii medici rezidenţi cu salarii între 400-500 lei - mai puţin sau poate la fel ca femeile de serviciu de la o instituţie.
Atrag atenţia în mod cu totul special că dacă această situaţie va continua, România va rămâne, în scurt timp, fără medici, creându-se o situaţie extrem de gravă care va afecta fără îndoială întreaga populaţie a ţării.
Experimentele ministrului Hărdău au bulversat sistemul de învăţământ care se găseşte într-o continuă criză. Managementul deficitar al problemelor complexe din cadrul acestui sistem a generat nemulţumiri permanente în rândul cadrelor didactice, iar acum, în prag de iarnă, sute de şcoli sunt pe punctul de a-şi întrerupe funcţionarea din cauza neasigurării unor condiţii elementare de funcţionare.
Situaţia din agricultură este la fel de grea, sau poate mai grea decât în alte sectoare de activitate. Faptul că au fost eliminate subvenţiile din agricultură a făcut ca un milion de hectare de teren să nu fie lucrate, a dus la scăderea producţiei agricole la jumătate şi a condus la dublarea importului de produse agricole. Dar lucrul cel mai grav este că sute de mii de familii din mediul rural trăiesc într-o neagră şi cumplită sărăcie, fiind abandonate, fără să beneficieze de cel mai mic sprijin din partea guvernanţilor.
În aceste condiţii, nu este de mirare faptul că mai mult de 50% dintre români afirmă - potrivit sondajelor de opinie - că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită.
În calitatea mea de om politic şi parlamentar cer preşedintelui Băsescu, premierului Tăriceanu şi Guvernului României să revină grabnic la priorităţile pe care populaţia, pe care ţara le are cu adevărat.
Abordarea politicilor sociale dintr-o nouă perspectivă, ca investiţii productive cum ar fi: introducerea pensiei minime garantate, corelarea permanentă a salariului minim şi a pensiei minime cu costul vieţii; menţinerea listelor cu medicamente compensate şi gratuite; acordarea de ajutoare pentru micii agricultori şi stimulente financiare pentru asocierea lor în exploataţii agricole, alocarea unor ajutoare mai susţinute pentru populaţie pe timpul iernii care se apropie cred că ar fi priorităţile care se impun să fie în permanenţă pe agenda de lucru a Guvernului României şi a Preşedintelui Traian Băsescu.
Numai în acest fel, sloganul "să trăiţi bine" va avea cu adevărat valoare politică.


 
Domnul Ion Stan:
"Înalţii demnitari ai Alianţei D.A. ("Departe de Adevăr") îşi multiplică veniturile pe seama indemnizaţiilor astronomice de membri în comisiile de privatizare"
Zeci şi cel mai adesea, sute de mii de euro intră în buzunarele înalţilor demnitari ai Alianţei D.A. ("Departe de Adevăr") care fac parte din comisiile de privatizare şi unde, practic, cei mai mulţi nu mişcă un deget.
Aşa cum ne-am referit şi într-o intervenţie anterioară, funcţia de demnitate publică a devenit pentru miniştrii şi parlamentarii Alianţei D.A. ("Departe de Adevăr") o inepuizabilă sursă de îmbogăţire fără de muncă şi fără de just temei.
Chestiunea participării în comisiile de privatizare, ca şi angajarea consultanţelor în acest scop au devenit, deja, mult prea dubioase pentru a nu pune problema oportunităţii şi corectitudinii reglementărilor existente în materie.
Recentele scandaluri de spionaj şi trădare, situaţii penibile pentru imaginea şi prestigiul României, care aruncă anatema suspiciunilor asupra unor membri ai Guvernului şi altor înalţi funcţionari publici, au ca geneză tocmai modul în care comisiile de privatizare îşi fac datoria.
Nu putem fi de acord cu corupţia mascată şi cu jaful banului public practicate în spatele unor comisii de privatizare.
Problema cea mai gravă este, însă, numărul exagerat al derogărilor şi excepţiilor pe care primul-ministru le-a aprobat pentru demnitarii care, prin prezenţa lor în comisii, se pune în situaţii de incompatibilitate legalizate. Sunt peste o sută astfel de derogări, în timp ce, în legislatura anterioară, au fost doar două, ceea ce era într-adevăr excepţia şi nu regula instituită de primul-ministru.
Faţă de această situaţie scandaloasă, solicit birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să învestească o comisie specială de anchetă în legătură cu demnitarii care au fost numiţi în comisiile de privatizare, pentru a se constata activitatea pe care au desfăşurat-o, prestaţiile depuse, veniturile încasate şi măsura în care acestea sunt justificate, respectiv dacă activitatea în cadrul comisiilor au depus-o în afara timpului şi activităţilor care le determină salariul de bază.


 
Domnul Dumitru Bentu:
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Fierul".
Sărăcia citoplasmatică ce se insinuează tot mai mult în viaţa românilor, sub actuala guvernare, îi împinge pe unii dintre ei la gesturi condamnabile şi disperate în acelaşi timp, furtul fiind unul dintre acestea.
În Valea Jiului, mai exact în Petroşani, mai multe unităţi şcolare au devenit ţinta preferată a hoţilor. Aceştia au sustras caloriferele de la Grădiniţa nr.2, lăsându-i pe copii fără căldură şi aşa precară.
Au sustras de asemenea şi cada de fontă în care erau spălaţi micuţii. "Suntem în permanenţă atacaţi de hoţii de fier vechi" afirmă reprezentanţii grădiniţei. La Şcoala generală Bosnea au furat până şi gardul de sârmă care împrejmuia unitatea de învăţământ.
Faptele par insignifiante cantitativ, faţă de marile afaceri din acest domeniu - al fierului vechi.
Cât despre zecile de mii de tone de fier ale vapoarelor, evaporate atunci când se aflau în "grija" actualului preşedinte, nu se mai suflă o vorbă. Parcă le-a înghiţit pământul sau marea.
Între timp, oameni ai primului-ministru sau, dacă vreţi, "prim-meniscului României" transformaţi în "băieţi deştepţi" nu se mai ocupă de metale feroase sau neferoase; au dat de energie vie - petrol, gaze, electricitate.
Definiţia cea mai simplă a curentului electric, "o mişcare dirijată de electroni" a devenit expresie a afacerilor fără fum - o mişcare dirijată de "profitoni".
Cei din Ferentari, mărunţi epigoni ai "marilor curentişti" au fost reîntorşi în întunericul ghetoului cu ajutorul tunurilor cu apă. Cine şi mai ales când îi va trimite în spaţiul meditativ adecvat pe "operatorii" tunurilor cu electroni?


 
Domnul Relu Fenechiu:
"Opoziţia trebuie să ţină cont de priorităţile momentului"
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Contextul politic actual - ne aflăm în primele şi cele mai importante luni după aderarea la Uniunea Europeană - ne obligă, pe toţi cei care le sfârşitul anului 2004 am obţinut sufragiile electoratului, să acordăm prioritate problemelor legate de primii paşi pe care trebuie să-i facem în dificilul proces de integrare.
Plecând de la această teză, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a solicitat săptămâna trecută Opoziţiei un moratoriu în ceea ce priveşte demersurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Intenţia premierului are o finalitate precisă: posibilitatea organizării la termen, 13 mai a.c., a alegerilor pentru Parlamentul European. Această dată nu a apărut din senin, nu reprezintă un dictat al premierului sau al Coaliţiei aflate la guvernare, ci reprezintă consensul tuturor partidelor parlamentare, consens materializat imediat după adoptarea legii alegerilor pentru PE.
Am rămas neplăcut surprins de atitudinea Opoziţiei, care a reacţionat violent la moratoriul justificat al premierului. Evident, nimeni nu are voie să conteste vreunui partid politic, indiferent dacă se află la putere sau în opoziţie, dreptul de a apela la instrumentele pe care democraţia le pune la dispoziţie.
Argumentele prin care reprezentanţii opoziţiei au respins moratoriul demonstrează însă lipsă de maturitate şi de pragmatism politic şi, ceea ce este grav, o lipsă totală de interes faţă de priorităţile României.
Un exemplu în acest sens îl constituie o afirmaţie a preşedintelui P.S.D., domnul Mircea Geoană, care a spus că: "alegeri europene pot fi organizate oricând pe parcursul anului 2007". Numai şi din aceată scurtă afirmaţie se poate trage concluzia că pentru P.S.D. contează în primul rând o acţiune de imagine proprie şi că manifestă un cras dezinteres faţă de o prioritate europeană a României. Domnul Geoană, care a fost şi ministru de externe, ştie foarte bine ce efecte va avea la Bruxelles o amânare a alegerilor pentru Parlamentul European, datorată exclusiv unor lupte politice interne. Dar, probabil pentru P.S.D., acest lucru nu contează. Interesul de partid este mai presus decât interesul naţional la principalul partid de opoziţie.
Am înregistrat tot dinspre zona P.S.D. şi reacţii care frizează absurdul. "Solicitarea premierului de a amâna demersul de suspendare a preşedintelui este urmarea unui armistiţiu temporar între grupurile de interese ale premierului Tăriceanu şi preşedintelui Băsescu", a declarat vicepreşedintele P.S.D., Victor Ponta.
În primul rând, remarc la unul dintre cei mai acerbi critici ai preşedintelui Băsescu, că a preluat de la acesta limbajul pe care şeful statului îl utilizează când iese la atac fără argumente şi mă refer la expresia "grupuri de interese". Dar, indiferent de formularea utilizată de domnul Ponta, a crede că premierul Tăriceanu sau liberalii ar face un armistiţiu cu persoane din anturajul preşedintelui, gen Elena Udrea, este mai mult decât ridicol. Şi, în ultimă instanţă, dacă tot se pomeneşte cuvântul armistiţiu dintre grupuri de interese (acolo unde ele există cu adevărat) relatările din presă spun cu totul altceva, şi anume că grupul denumit "Golden Blitz" şi care gravitează în jurul preşedintelui Traian Băsescu are în componenţă şi persoane care s-au bucurat ani de zile de favorurile P.S.D.
Ca politician responsabil, fac şi eu un apel la reprezentanţii Opoziţiei, să ţină cont în primul rând de priorităţile impuse de interesul naţional şi după aceea să ţină cont de interesele politice proprii. Pentru că, dacă demersurile Opoziţiei nu vor ţine cont de interesul naţional, de pierdut nu vor avea doar partidele din Opoziţie, ci şi România, iar acest lucru trebuie evitat cu orice preţ. Alegerile pentru Parlamentul European trebuie să se desfăşoare la termenul stabilit iniţial de toate forţele politice parlamentare, aceasta este prioritatea de moment, iar demersurile privind suspendarea şefului statului pot fi întreprinse şi ulterior, dacă Opoziţia le consideră necesare.


 
Doamna Raluca Turcan:
Parlamentul României s-a transformat în Parlamentul anti-România. Meritocraţia, activitatea prestată în beneficiul cetăţenilor, crearea de legi sănătoase, comportamentul civilizat care să devină model social, toate aceste atribute care ar trebui să caracterizeze cea mai democratică instituţie a statului, Parlamentul, au devenit vorbe în vânt. Preocuparea fundamentală a colegilor mei parlamentari, în special a celor de la Partidul Naţional Liberal, se rezumă la scandal şi răzbunare. Dintr-o clasă de elită, clasa politică s-a transformat într-o clasă de pradă.
Cum pot să-mi explic altfel atitudinea şi comportamentul parlamentarilor Partidului Naţional Liberal care, cu o înverşunare demnă de cauze mai bune, au eliminat din comisiile permanente toţi parlamentarii care au demisionat din P.N.L. şi au creat Partidul Liberal Democrat? Tentativa lor disperată de a reduce potenţialul Partidului Liberal Democrat este inutilă. În schimb, gestul lor răzbunător cu accente infantile aduce prejudicii cetăţenilo, deoarece expulzarea parlamentarilor P.L.D. din comisii va defecta grav actul legislativ.
Gratuitatea gestului răzbunător al Partidului Naţional Liberal este explicită. În locul parlamentarilor Partidului Liberal Democrat, P.N.L. a introdus în comisiile permanente parlamentari care nu corespund, profesional, cu specificul sectorului respectiv. Distribuirea iniţială a deputaţilor şi senatorilor în comisiile permanente a avut la bază competenţele acestora, în sensul elaborării unor acte normative profesioniste, în interesul cetăţenilor.
Comportamentul revanşard al P.N.L. îl depăşeşte pe cel al parlamentarilor P.S.D. care, atunci când au întâmpinat probleme similare, au acceptat, în multe cazuri, ca parlamentarii care au abandonat partidul să rămână, în continuare, membri în comisiile permanente în care au activat.
Acest aspect mă face să cred că P.N.L., pe care l-am considerat în ultimul timp o clonă tristă a P.S.D., a ajuns mai priceput în practici obscure decât originalul.
Partidul Naţional Liberal nu mai are nimic comun cu liberalismul în afară de particula "Liberal". Diferenţele dintre atitudinile Partidului Liberal Democrat şi cele ale Partidului Naţional Liberal sunt clare pentru toată lumea. Liberalism înseamnă valoare, competenţă, concurenţă corectă, transparenţă şi profesionalism, valori la care P.N.L. a renunţat total, optând pentru parteneriatul explicit cu P.S.D., P.R.M. şi P.C. Valorile liberale autentice au rămas definitiv în zestrea Partidului Liberal Democrat.
Deputaţii şi senatorii Partidului Liberal Democrat îşi asigură susţinătorii că vor continua să activeze în Parlament doar în interesul naţional, pentru crearea unei Românii europene.


 
Domnul Răzvan Petrică Bobeanu:
Declaraţie politică: "Tăriceanu şi operaţia!"
Căderea premierului Tăriceanu de pe motocicletă l-a ajutat pe acesta să crească în sondajele de opinie, dar în acelaşi timp îi dă şi bătăi de cap, cea mai recentă fiind operaţia suferită săptămâna trecută la o clinică specializată din Franţa. Până aici nimic spectaculos, doar poate o anumită neîncredere manifestată atât de premier cât şi de Traian Băsescu în posibilităţile şi capacitatea sistemului medical românesc. Însă, momentul ales pentru această intervenţie mi se pare cel puţin ciudat: în Parlament se dezbate una dintre legile cele mai importante ale anului, Legea bugetului pentru anul 2007, iar în P.N.L. lucrurile nu sunt nici pe de parte liniştite, platformiştii lui Stolojan câştigând teren pe zi ce trece. Dacă mai adăugăm şi replica lui Traian Băsescu, care, întrebat fiind dacă a vorbit cu premierul Tăriceanu după operaţia acestuia, acesta a răspuns hăhăind că e o simplă operaţie la picior, încep să cred că primul-ministru se simte mai bine în Franţa, departe de actorii politicii dâmboviţene, de trădările şi jocurile de culise din politica românească.
Din păcate, toate acestea se întâmplă doar cu o lună înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, iar în acest moment, în loc să avem o guvernare care să fie coerentă şi capabilă să gestioneze realităţile sociale ale României după momentul 1 ianuarie 2007, avem o coaliţie muribundă, în care P.N.L.-ul este sfâşiat între Tăriceanu şi Stolojan, P.D.-ul se poartă ca şi cum ar fi în opoziţie şi se delimitează de tot ceea ce însemnă act de guvernare, P.C.-ul se chinuie să depăşească limita pragului electoral, dar în zadar, iar U.D.M.R.-ul încearcă să-şi menţină cele cinci procente din sondaje lansând pe piaţă tot felul de teme legate de autonomie şi alte asemenea ce aduc atingere clară Constituţiei României. Iar deasupra tuturor, Traian Băsescu, păpuşarul şef, cel care nu a înţeles nici după doi ani de mandat că replicile unui preşedinte sunt şi trebuie să fie altele decât cele ale unui căpitan de vas. Din păcate, acesta este tabloul unei guvernări care nu mai este capabilă să se gândească la interesul naţional pentru că toate energiile sunt canalizate pentru rezolvarea intereselor personale, intereselor de grup şi de partid. Cine este vinovat pentru această situaţie? Cred că vom găsi şi singuri răspunsul.
Cine trebuie să explice populaţiei de ce factura la întreţinere va fi cu 30% mai mare decât anul trecut, de ce gazele se vor scumpi cu 20%, iar energia electrică cu cel puţin 10%? Dumneavoastră, domnilor guvernanţi, iar în aceste condiţii credeţi că mai interesează pe cineva cine va câştiga în P.N.L., cine va fi viitorul prim-ministru, dacă Tăriceanu va pierde lupta, credeţi că mai interesează pe cineva dacă Traian Băsescu îşi va scoate copiii lui de suflet, P.D.-iştii, de la guvernare sau dacă conservatorii vor părăsi arcul guvernamental? Nu domnilor guvernanţi, însă trebuie să înţelegeţi foarte clar că agenda dumneavoastră nu este nici pe departe cea a populaţiei. Aceasta este realitatea!


 
Domnul Răzvan Petrică Bobeanu:
Declaraţie politică: "Ce ascunde bugetul pe anul 2007?
În aceste zile, în Parlament, se discută bugetul pe 2007. O dezbatere care, dincolo de dimensiunea sa politică, presupune şi o componentă tehnică care de cele mai multe ori este pusă în umbră de dezbaterea politică. Tocmai de aceea, am considerat important să încerc în următoarele rânduri o analiză mai puţin politică şi mai mult tehnică pe marginea uneia dintre legile cele mai importante pe care Parlamentul le dezbate anual.
"Este un buget pentru cetăţeanul român considerat ca cetăţean european" spunea Călin Popescu-Tăriceanu, premierul României, la prezentarea proiectului de buget pe anul 2007 în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, reunite în şedinţă comună. În acelaşi timp, primul-ministru prezenta şi principalele obiective ale noului buget: educaţia, buget record de 5,2% din p.i.b., cercetarea 0,5%, sănătatea 4,12%, agricultura 2,3%. Una peste alta o creştere economică de 6,4%, o inflaţie de 4%, cheltuieli publice de peste 38,5% şi un deficit bugetar de 2,8%. Mai mult decât atât, premierul se lăuda că veniturile pe 2007 se ridică la 38,1 miliarde euro (35,2% din p.i.b.), reprezentând mai mult decât dublu faţă de anul 2004 când acestea au reprezentat numai 18,3 miliarde euro (aproximativ 29% din p.i.b.-ul acelui an). Numai că aceşti bani trebuie plătiţi de către cineva, domnule Tăriceanu, şi era normal să menţionaţi acest lucru, deoarece cei care suportă toate acestea sunt contribuabilii români, cetăţeni ai acestei ţări. Iar pentru a putea suporta toate aceste creşteri trebuia să menţionaţi că au fost mărite multe din cele 500 de mici taxe şi impozite (la 16% dividendele şi câştigurile de capital, impozitele pe proprietăţi, impozitele pe teren agricol ş.a.m.d.), adevărul fiind unul simplu şi dureros: statul şi-a dublat bugetul în defavoarea contribuabilului. Realitatea e că toate aceste sume sunt plătite din taxele şi impozitele achitate de cetăţeni, contribuţia la asigurări sociale furnizând grosul veniturilor bugetare, 27,07% din venituri, iar încasările din T.V.A. 26,41%. În concluzie 85,11% din sursele de venit ale statului sunt plătite, direct sau indirect, de consumatori.
În România există 4,6 milioane de angajaţi. La un calcul simplu fiecare angajat va trebui să plătească statului în anul care va urma impozite directe şi indirecte în valoare de 7049 euro, în timp ce salariul mediu brut va ajunge la 350 de euro, comparativ cu anul 2004, când deşi exista un sistem de impozitare progresiv, un angajat plătea impozite la stat 3380 euro anual. Cu alte cuvinte, salariaţii bugetari sau angajaţii în sectorul privat primesc pe hârtie, şi nu în mână, jumătate din suma pe care o plătesc statului. Aceasta este realitatea cuprinsă în filele proiectului de buget pe anul 2007!


 
Doamna Rodica Nassar:
"Domnul Ion Iliescu"
Iubit până la adulare de unii, contestat, chiar cu ură de alţii, domnul Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, rămâne cel mai apreciat om politic din ţară.
Dotat cu multă inteligenţă, şarm şi o mare putere de muncă, Domnia Sa a reuşit, de-a lungul timpului, să treacă peste multe momente dificile şi să realizeze multe lucruri bune pentru care este extrem de apreciat.
Cunoscut încă înainte de 1989 prin opoziţia sa faţă de unele proiecte megalomane promovate de fostul preşedinte comunist, domnul Ion Iliescu a avut mult de suferit din punct de vedere profesional, social cât şi din punct de vedere personal.
În primele zile ale revoluţiei, numele său era pe buzele multor oameni care vedeau în Domnia Sa "salvarea României" şi ruperea sa de trecut.
Apariţia sa în ziua de 22 decembrie 1989 când proclama existenţa unei ţări numite România, democrată şi europeană, urmată de elaborarea şi prezentarea primei platforme program a Frontului Salvării Naţionale a adus mari speranţe oamenilor.
De multe ori s-a spus că nu reuşeşte să-şi aleagă prea bine colaboratorii şi trebuie recunoscut că nu o dată a fost trădat de aceştia şi am în vedere, în principal, criza care s-a declanşat prin desprinderea din P.S.D. a unei aripi intitulată A.p.R, care s-a prăbuşit înainte de a se lansa.
Astfel, într-o perioadă relativ tulbure în viaţa economică şi politică a ţării a creat unele suspiciuni în rândurile unor personaje considerate de ele însele "elitiste", numind prim-ministru un om care nu avea prea multă experienţă şi care nu numai că nu a relansat economia, dar aceasta a prezentat un regres care a încurajat această stare de nemulţumire, chiar şi în rândul altor categorii de persoane.
Pierzând alegerile din 1996, în faţa unui om aflat atunci pe val, dar care a clacat în scurt timp, domnul Ion Iliescu a început reorganizarea partidului. Deşi trădat, aşa cum spuneam, de unii foşti colaboratori, are meritul de a fi pus bazele unui partid puternic, cu multă priză la alegători, partid care a câştigat alegerile din 2000 concomitent cu revenirea Domniei Sale în funcţia de Preşedinte al României.
De la această dată, cu domnul Iliescu în funcţia de Preşedinte al României, şi domnul Adrian Năstase în funcţia de Prim-ministru, România este văzută cu totul altfel în străinătate, reuşindu-se multe acţiuni cum ar fi aderarea României în structurile NATO, efectuarea unor importanţi paşi în integrarea în Uniunea Europeană, semnarea tratatului cu Federaţia Rusă şi a multor altor tratate.
Aceste acţiuni, coroborate cu o vădită îmbunătăţire a situaţiei economice, ne conduc la ideea că acest ultim mandat a fost şi cel mai fructuos.
În fiecare an, în ziua de 3 martie, ziua de naştere a domnului Iliescu, mii de cetăţeni doresc să îl felicite şi să îi ureze numai bine mai ales acum când o serie de indivizi încearcă să-l culpabilizeze în legătură cu unele evenimente care au avut loc după 1990, atunci când ţara îşi căuta echilibrul şi încerca să-şi construiască noi instituţii democratice.
Eu personal îi voi ura şi anul acesta, cu multă sinceritate, la mulţi ani şi voi combate cu hotărâre orice situaţie în care domnul Iliescu ar putea fi implicat, având convingerea că dânsul va continua să fie cel mai bun om politic al României şi va îndruma cu mult profesionalism noua conducere a P.S.D..


 
Domnul Petre Străchinaru:
Domnişoarelor, doamnelor şi domnilor parlamentari,
Stimaţi reprezentanţi ai mass-media,
Ca urmare a situaţiei economice dezastruoase a judeţului Covasna, care, în ultimii ani a cunoscut o cădere de-a dreptul înspăimântătoare, vă aduc la cunoştinţă anumite realităţi şi fapte care, în bună măsură, au determinat starea de fapt. Nu am să aduc în discuţie politica falimentară şi de descurajare a investiţiilor dusă de către autorităţile locale, care au înţeles democraţia ca pe un instrument de manipulare politică şi etnică a cetăţenilor judeţului Covasna. Având în vedere, pe de o parte, lipsa totală a dorinţei de ridicare economică a judeţului Covasna din partea acestora, dar şi existenţa acestei cerinţe fireşti din partea cetăţenilor, mă alătur acestora din urmă şi solicit sprijinul autorităţilor centrale pentru soluţionarea măcar a acelor aspecte ce nu ţin de competenţele locale.
În judeţul Covasna au fost realizate de-a lungul timpului mai multe privatizări ce s-au dovedit a fi eşecuri răsunătoare, iar aici menţionez următoarele societăţi: S.C. Spirt-Amidon Ozun SA, SC MTS SA Târgu-Secuiesc, SC Comcereal SA Sfântu-Gheorghe, Fabrica de Ţigarete Sfântu-Gheorghe, SC IAME SA Sfântu-Gheorghe, SC Zoocomp SA Sfântu-Gheorghe, SC Horticom SA Sfântu-Gheorghe, SC Olt Turism SA Sfântu-Gheorghe. Aceste mari eşecuri ale privatizării din judeţul Covasna afectează mii de oameni, care se agaţă cu disperare de speranţa că încă se mai poate face ceva. Având în vedere că privatizarea a urmărit, de fapt, restructurarea economiei şi creşterea performanţelor în administrarea capacităţilor de producţie, este clar că toate aceste societăţi nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reveneau în urma semnării contractelor de privatizare.
Situaţia dramatică a zonei, în care o îndelungă politică anticetăţenească şi anticonstituţională a cauzat o gravă instabilitate economică, ale cărei consecinţe se traduc în investiţii pe cap de locuitor de 800 de ori mai mici faţă de media naţională, nu îşi mai poate găsi rezolvarea la nivelul autorităţilor locale. Aşadar, singura speranţă a judeţului a rămas reabilitarea societăţilor privatizate şi repunerea lor în circuitul economic, pentru a putea oferi o pâine pe masa covăsnenilor.
Ca o concluzie a celor prezentate, vă propun analizarea contractelor de privatizare a societăţilor enumerate, în contextul legiferării unei legi post-privatizare, în speranţa că şi pentru covăsneni mai poate exista şansă.


 
Domnul Vasile Mocanu:
Tema: "Aşa Nu, domnule preşedinte!"
Un preşedinte de ţară care nu respectă Legislativul acelei ţări nu merită poziţia de mare demnitate pe care o ocupă.
Este clar că Traian Băsescu începe să aibă mari probleme de comunicare cu cele mai importante instituţii ale statului. Faptul că şeful statului a anunţat că se va adresa Parlamentului nu rezolvă în niciun fel aceste probleme. Dimpotrivă, gestul său poate fi interpretat ca o nouă presiune politică asupra aleşilor. Nu poate fi o coincidenţă faptul că, în aceeaşi zi în care senatorii vor discuta tocmai despre suspendarea ministrului Monica Macovei, Traian Băsescu se va afla în Parlament. Ştim cu toţii că doamna Macovei este un soldat credincios al Cotroceniului.
Preşedintele Băsescu nu mai are argumente. Nu mai asistăm doar la şicane şi glumiţe între şeful statului şi adversarii săi politici. De ceva vreme, au apărut insinuările periculoase la adresa judecătorilor; acuzaţiile grave aduse Guvernului; iar acum jignirile la adresa deputaţilor şi senatorilor. Se pare că doar instituţia Preşedinţiei mai funcţionează în România, în timp ce adevăratele puteri ale statului de drept - cea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească - fac legi, le pun în aplicare sau le interpretează doar în favoarea infractorilor.
Aşa Nu, domnule preşedinte!
Vă mulţumesc.


 
Domnul Iulian-Gabriel Bîrsan:
"Pe derdeluş, în sondaje"
Geoană, nea Nelu, Diaconescu, Ponta, într-un cuvânt băieţi din P.S.D. Ei se uită foarte trişti cum coboară în sondaje. Partidul coboară. Liderul coboară. Singur, nea Nelu Iliescu a rămas încremenit la 45. De ani, desigur. Pentru noi asta ar însemna o întoarcere în comunism. Iliescu este acolo, neclintit. În comunism.
Păi atunci, dacă nici congresul şi nici alegerile recente nu te aduc mai aproape de tortul cu frişcă, în inimile alegătorilor, trebuie să faci ceva.
Este adevărat, P.S.D.-iştii se luptă din răsputeri cu propriile slăbiciuni, dar asta nu este suficient. Este o zbatere de animal prins în capcană, fără ieşire. Vânători iscusiţi, Geoană şi ai lui caută soluţia salvatoare.
Şi dacă vrei să revii în sondaje la un nivel acceptabil, de cine te iei? Dacă eşti politician într-o ţară normală, te iei de ai tăi şi îi pui muncă. Avem, însă, şi o soluţie de la noi, din Balcani, simplă şi la modă.
Te iei de cel care stă foarte bine în preferinţele electoratului. Rupi şi tu o bucăţică de notorietate şi smulgi poate 3-4 procente să te scoţi niţel. În România ţinta predilectă a tuturor frustraţilor este, desigur, preşedintele Băsescu.
Au început cu gâdilături, ciupituri ba chiar au scos limba şi au înjurat cu nevinovăţie. Şanse mici, sondaje moi în continuare. Ce-i de făcut cu Băsescu? S-au întrebat P.S.D.-iştii.
Enervaţi că nu-l pot apuca aşa cum îşi doreau, minţi înfierbântate de comunismul cu faţă umană au decis, într-un exerciţiu democratic, cu iz de mineriadă, să-l suspende pe omul care i-a trimis în opoziţie prin victoria personală asupra lui Năstase.
Şi dă-i şi suspendă. În ziare, la radio şi la T.V. de nici gripa nu s-a mai luat de români ca pe vremuri. Sondajele făcute de prieteni arată o uşoară revenire.
P.S.D., susţinut şi de "gaşca" nebună a lui Vadim, suspendă în continuare, cu o poftă de hienă flămândă. Presa, avida, pune umărul la tot balamucul. Problemele serioase ale României sunt date uitării pentru a da frâu liber unor scenarii abracadabrante.
Ca băiat de la ţară, crescut în frica lui Dumnezeu şi în respect pentru aproape, nu pot decât să spun "Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!"


 
Domnul Răzvan-Petrică Bobeanu:
"Suspendarea unui preşedinte..."
"Puci" sau "mineriadă" au fost cuvintele folosite de preşedintele României, Traian Băsescu, atunci când s-a referit la acţiunea opoziţiei de suspendare a sa din funcţie. O nouă greşeală a preşedintelui-jucător, pentru că a califica astfel o procedură perfect legală şi constituţională nu reprezintă decât o gafă a celui care ar trebui să fie, alături de celelalte instituţii ale Statului, garantul respectării Constituţiei.
Suspendarea preşedintelui României, prevăzută la art. 95 din Constituţie, nu este nici lovitură de stat, nu este nici puci, este doar o procedură constituţională menită a aduce echilibrul între puterile statului şi, în acelaşi timp, are rolul de a trage un semnal de alarmă atunci când preşedintele "uită" că activitatea sa se desfăşoară între nişte limite constituţionale. A forţa prevederile constituţionale a devenit ceva obişnuit pentru Traian Băsescu. De ce? Probabil fiindcă nu a înţeles că a conduce o naţiune membră a Uniunii Europene nu înseamnă să te comporţi după bunul plac, împroşcând cu noroi pe cei care nu ţi se supun, nu înseamnă să uiţi de obligaţiile externe ale ţării sau de diplomaţia atât de necesară celui care conduce instituţia prezidenţială.
Motivele care stau la baza cererii de suspendare a preşedintelui nu sunt foarte greu de explicat. A fi mediator între puterile statului, a asigura echilibrul între instituţiile statului sunt aspecte pe care preşedintele nu le poate omite sau neglija, pentru că aceste atribuţii prevăzute de Constituţie reprezintă însăşi coloana vertebrală a instituţiei prezidenţiale. Orice derapaj de la aceste prevederi constituţionale aduce atingere gravă atât separaţiei puterilor în stat, cât şi democraţiei. Rolul preşedintelui trebuie să fie de arbitru şi, în niciun caz, de jucător. Dorinţa preşedintelui de a-şi subordona Consiliul Superior al Magistraturii, de a dizolva cu orice preţ Parlamentul, faptul că de doi ani a evitat orice fel de consultări cu partidele politice pe temele majore ale ţării, dorinţa, mai mult sau mai puţin recunoscută, de a-şi subordona Serviciile Secrete sunt tot atâtea motive pentru care azi îl găsim pe Traian Băsescu izolat în turnul lui de fildeş de la Palatul Cotroceni, înconjurat de rapoartele sale de la Serviciile Secrete şi părăsit de toţi aliaţii politici din 2004, sătui să mai fie cobaii strategiilor prezidenţiale care au un singur scop, şi anume menţinerea pe linia de plutire a preşedintelui în sondajele de opinie.
De altfel, faptul că ultimele sondaje de opinie îl creditează pe Traian Băsescu cu un procent sub 50% pentru prima dată după 2004, explică şi teama de suspendare care se pare că l-a cuprins, pentru că altfel nu pot să-mi explic ieşirea sa la adresa Parlamentului, pe care-l cataloghează drept o adunătură de infractori care dau legi pentru infractori.
Domnule preşedinte Traian Băsescu, indiferent de părerea dumneavoastră faţă de cei care compun Parlamentul României, vă readuc aminte de art. 61 din Constituţia României, pe care cu obstinaţie refuzaţi să o respectaţi: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării." Şi încă ceva, domnule preşedinte: sunteţi produsul clasei politice pe care o incriminaţi, nu mai încercaţi să păreţi altfel, că nu sunteţi. Şi poate, dacă clasa politică este plină de infractori, veţi binevoi să ne explicaţi şi nouă şi poporului, în ce stadiu mai este dosarul "Flota" sau procesul cu casa din Mihăileanu sau ce lucrări de asfaltare aţi mai pregătit pentru prietenii dumneavoastră de la Golden Blitz? Nu de alta, dar prea ne luaţi de fraieri!


 
Domnul Andrei Dominic Gerea:
"Republică parlamentară sau republică prezidenţială"
După 17 ani de la adoptarea Constituţiei, descoperim că legea fundamentală a României are numeroase lipsuri în ceea ce priveşte clarificarea relaţiilor între instituţiile fundamentale ale statului. Cea mai evidentă dintre toate - concurenţa contraproductivă dintre cele două părţi ale Puterii executive: preşedinte şi premier, denotă mai mult decât o simplă lipsă de prevedere a celor care au redactat textul Constituţiei. Nesfârşita dispută din cadrul Executivului este cauzată, de fapt, de modul neprincipial în care este gândită politica în România.
Constituţiile tuturor ţărilor avansate au fost scrise pentru a răspunde cerinţelor momentului, dar, mai ales, pentru a trasa direcţia pentru viitorul unui stat. Legile fundamentale din aceste state se adresează nu numai prezentului, cât, mai ales, generaţiilor viitoare. Cel mai elocvent exemplu în acest sens îl reprezintă Constituţia Statelor Unite ale Americii, adoptată acum mai bine de 200 de ani şi care este şi în prezent în vigoare.
Din păcate, acest model de a gândi principial nu a fost adoptat şi de România. Constituţia din 1991 a fost redactată pentru a se potrivi situaţiei politice de atunci, când, la putere, se găseau doi poli de putere importanţi: Ion Iliescu şi Petre Roman. Fiecare dintre cei doi trebuia să aibă ceva putere, însă niciunul dintre ei nu trebuia să aibă prea multă putere. De aici s-a născut sistemul nostru de guvernământ semiprezidenţial şi, prin urmare, semiparlamentar. Iată cum, prin încercarea de a mulţumi orgoliile a doi oameni, am avut parte, de la acel moment încolo, de veşnica "bătălie a Palatelor", disputa în care fiecare preşedinte sau premier încerca să-şi impună punctele de vedere în detrimentul celuilalt.
V-aş propune o viziune de natură logică asupra prevederilor constituţionale. Pe de-o parte, avem un preşedinte ales uninominal, prin vot universal, direct, cu atribuţii puţine în cadrul executivului şi un premier numit de Parlament, dar care are atribuţii mai multe şi mai puternice, din punct de vedere constituţional. Aşadar, avem parte de un nonsens, cel puţin la nivel logic.
Stimaţi colegi, consider că este de datoria noastră să decidem în privinţa acestui aspect al Constituţiei României. Mai clar, trebuie să decidem între a avea o republică parlamentară sau una prezidenţială. Fiecare cu avantajele şi dezavantajele ce decurg din modelele pe care le promovează.
Republica prezidenţială reprezintă o republică în care preşedintele (Şeful statului) conduce şi Guvernul. Cel mai concludent exemplu de republică prezidenţială este SUA. Constituţia îi conferă preşedintelui o putere considerabilă. Preşedintele SUA este şeful statului, al Guvernului, şeful armatei şi ministrul de externe. În mod obişnuit, el nu depinde de Parlament (aici nu poate fi vorba de un sistem parlamentar) şi nu constituie un guvern în sensul cunoscut al cuvântului, numind, în schimb, secretari de stat cu statut de consilieri, pe care preşedintele poate să îi revoce din funcţie după bunul său plac. O altă formă de sistem prezidenţial este cea din Franţa, elaborată sub Charles de Gaulle (Constituţia din 1958), mai ales în ceea ce priveşte deciziile plebiscitare (încă de pe vremea lui Napoleon I şi Napoleon III). În ambele cazuri, Parlamentul se află pe plan secund, iar puterea executivă se află în mâinile legislativului. Totuşi, preşedintele nu îl poate demite pe primul-ministru, acesta fiind atribuţia exclusivă a Parlamentului. Pe plan european, mai există o singură ţară cu organizare de tip prezidenţial, şi anume Belarusul. Şi cred că acest fapt spune destul de mult.
Pe plan mondial, cele mai importante republici prezidenţiale sunt Mexic, Brazilia, Argentina, Bolivia, Chile, Venezuela, Ecuador, Kazahstan, Pakistan, Senegal. Şi lista poate continua cu alte nume, la fel de "sonore" în ceea ce priveşte adoptarea unei linii democratice.
De cealaltă parte, republica parlamentară este un model de organizare statală, în care prim-ministrul (sau cancelarul) este şeful Guvernului, autoritatea executivă în stat, şeful statului (preşedintele) având, cu mici excepţii, funcţii simbolice. Cele mai puternice exemple pentru această formă constituţională sunt: Cehia, Estonia, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Malta, Ungaria.
Partidul Naţional Liberal şi-a precizat poziţia în cadrul acestei dezbateri privind modificarea Constituţiei, în favoarea modelului de republică parlamentară. Argumentele pentru această opţiune le considerăm clare:
• Parlamentul României, ca instituţie fundamentală a statului, trebuie să îşi reintre în drepturile prevăzute de Constituţie.
• România trebuie să se alăture modelelor constituţionale europene.
• Republica parlamentară împiedică, din start, eventualele derapaje ale personajelor politice aflate în fruntea statului.
• Modelul parlamentar clarifică raporturile între puterile statului şi le soluţionează echitabil, democratic, în cadrul dezbaterilor parlamentare.
Sunt convins că există printre dumneavoastră persoane care şi-au delimitat foarte clar opţiunea pentru una din cele două variante. Însă, cred că suntem de acord cu toţii că actualele prevederi constituţionale trebuie de urgenţă modificate.
Iar pentru cei care doresc o republică prezidenţială, pentru că au un lider foarte puternic, le reamintesc că acel lider nu trebuie neapărat să fie preşedinte. Dacă o persoană vrea cu adevărat să fie personajul politic cel mai important din stat, poate să opteze pentru un premier de republică parlamentară. Dar, haideţi, pentru prima dacă după Revoluţia din 1989, să lăsăm populismul deoparte şi să gândim un sistem democratic principial şi nu unul care să fie legat de persoanele prezentului.


 
Domnul Tudor Mohora:
Domnule preşedinte de şedinţă,
Stimaţi colegi,
Intervenţia mea de astăzi se referă la tema: "Premierul Tăriceanu şi Preşedintele Băsescu se află în întrecere, deocamdată în declaraţii, cu privire la creşterea economică"
Într-un interviu difuzat la Radio România în ziua de 28 decembrie 2006, Premierul Tăriceanu a afirmat că România ar putea recupera decalajele economice faţă de ţările membre ale Uniunii Europene într-o perioadă de 20-40 ani. Perioada mai scurtă de 20 ani este condiţionată de o creştere economică constantă şi de stabilitatea politică. Dacă mediul economic şi politic va fi nefavorabil, intervalul pentru recuperarea decalajelor existente, după părerea Premierului Tăriceanu, ar putea creşte la 40 de ani.
După câteva zile, într-o alocuţiune rostită la Sibiu la 1 ianuarie 2007, Preşedintele Băsescu a afirmat în aceeaşi problemă că "mai avem un drum lung, care înseamnă dezvoltarea noastră de acum înainte, un drum care va dura 15-20 ani ".
Iată deci, în numai câteva zile între cele două centre de Putere s-a dezlănţuit o întrecere, adevărat, deocamdată sub formă declarativă, cu privire la ritmul creşterii economice, respectiv al produsului intern brut pe locuitor (p.i.b./loc.) în perspectivă.
Compararea selectivă a datelor privind nivelul p.i.b./loc. şi a creşterii reale a acestuia în anul 2006, potrivit datelor preliminare difuzate de EUROSTAT, precum şi prelucrarea lor, permit o privire de ansamblu în legătură cu ritmul mediu anual de creştere economică necesar pentru eliminarea decalajelor care ne despart faţă de ţările membre ale Uniunii Europene. Rezultatele acestor comparaţii se prezintă astfel:
Ţări
2006
Numărul de ani necesar pentru egalizarea nivelului p.i.b./loc. exprimat în S.P.C. în ipoteza menţinerii ritmului de creştere realizat în anul 2006 de EU-25 şi ţările comparate iar pentru România o creştere de:
p.i.b./loc exprimat în:
euro şi S.P.C.**
%
Creşterea reală a p.i.b. 2003-2004 în %
***
5,7%
8%
10%
EU-25*
24.500
100,0
2,8
37
21
15
Irlanda
34.100
139,2
5,3
359
54
31
Olanda
30.900
126,1
3,0
49
27
19
Belgia
29.000
118,4
2,7
41
24
17
Germania
27.000
110,2
2,4
35
21
16
Spania
24.000
98,0
3,8
55
25
17
Grecia
20.800
84,9
3,8
47
22
15
Ungaria
15.600
63,7
4,0
35
15
10
România
8.800
35,9
7,2
-
-
-
* 25 ţări membre ale Uniunii Europene la 31 decembrie 2006
** S.P.C. = Standarde ale Puterii de Cumpărare
*** Ritm mediu anual estimat de Comisia Naţională de Prognoză
Nivelul p.i.b./loc. al României în anul 2006 se situează sub nivelul celor 25 ţări membre ale Uniunii Europene existente la 31 decembrie 2006 şi reprezintă numai cca. o treime faţă de nivelul mediu al acestui indicator pe ansamblul celor 25 ţări membre ale U.E.
Eliminarea decalajelor economice existente poate fi realizată de România numai în condiţiile unui ritm mai ridicat al creşterii economice faţă de ţările comparate, care, aşa cum se poate observa din tabelul prezentat, se caracterizează cu ritmuri reale de creştere diferenţiate şi care în medie pentru cele 25 ţări în anul 2006 se exprimă printr-o creştere reală de 2,8%.
Se pare că cel puţin declarativ, factorii de bază ai Puterii executive, Primul-ministru şi Preşedintele României, au înţeles însemnătatea orientării către realizarea unor ritmuri accelerate privind creşterea economică, fiind chiar în competiţie pentru obţinerea unor ritmuri cât mai ridicate.
În ultimii 2 ani am avut 6 intervenţii şi declaraţii politice în şedinţele Camerei Deputaţilor, în care am susţinut că România are nevoie de măsuri fundamentate pentru realizarea unui ritm mediu anual de creştere a p.i.b./loc. de 8% pentru eliminarea decalajelor economice care ne despart de ţările membre ale U.E. şi respectiv a celor privind nivelul de trai într-o perioadă de cca. 20 ani. Am cerut ca strategia Guvernului României în această problemă să fie prezentată şi dezbătută în Parlamentul României. Din păcate, voit sau nevoit, nu s-a găsit voinţa politică pentru un astfel de demers. În schimb, creşterea economică în anul 2005 a fost de numai 4,1%, faţă 8,3% realizat în anul 2004, pentru anul 2006 fundamentarea Bugetului de stat a avut în vedere o creştere de 6% ca până la finele anului, ritmul realizat să fie de aproape de 8% şi chiar în aceste condiţii Bugetul de stat pe anul 2007 a fost fundamentat pe o creştere de numai 6,4%.
Semnificaţia declaraţiei Premierului Tăriceanu privind recuperarea decalajelor faţă de alte state membre ale U.E. într-o perioadă de 20 ani, presupune un ritm mediu anual al creşterii economice de cel puţin 8%, ceea ce înseamnă 21 ani faţă de media celor 25 ţări membre ale U.E, 25 ani faţă de Spania, 27 ani faţă de Olanda, 54 ani faţă de Irlanda etc.
Dacă perioada de recuperare s-ar reduce la 15 ani, aşa cum rezultă din declaraţia Preşedintelui Băsescu, ritmul mediu anual al creşterii economice ar trebui să fie de cel puţin 10%. În aceste condiţii, eliminarea decalajelor faţă de ansamblul celor 25 de ţări membre ale U.E. ar necesita într-adevăr 15 ani, însă faţă de Spania ar fi necesară o perioadă de 17 ani, faţă de Olanda 19 ani, iar faţă de Irlanda 31 ani.
Preşedintele executiv al Partidului Democrat, la începutul acestui an, supralicitează, susţinând ca România să ajungă la standardul mediu de bunăstare din U.E. într-o perioadă de numai 10 ani, ceea ce ar presupune un ritm mediu anual al creşterii economice de 14%.
În contrapondere cu declaraţiile factorilor de bază ai Puterii, estimările specialiştilor din cadrul Comisiei Naţionale de Prognoză, publicate recent, se concretizează într-o creştere medie anuală a p.i.b. în perioada 2007-2013 de numai 5,7%. În aceste condiţii, eliminarea decalajelor economice faţă de ansamblul celor 25 ţări membre ale U.E. ar necesita o perioadă mult mai mare, respectiv de 37 ani. Faţă de Spania, perioada necesară ar fi de 55 ani, faţă de Olanda 49 ani iar faţă de Irlanda, datorită nivelurilor apropiate ale ritmului de creştere economică luate în calcul, 359 ani! Chiar şi faţă de Ungaria perioada necesară pentru eliminarea decalajelor economice ar fi de 35 ani. Rezultă că perioada de eliminare a decalajelor economice, inclusiv a celor privind nivelul de trai s-ar extinde pe un interval corespunzător de aproximativ două generaţii, ceea ce este foarte mult şi greu de acceptat pentru generaţiile existente.
Ţinând seama de datele prezentate, precum şi de declaraţiile vârfurilor Puterii executive din ţara noastră apar unele întrebări care necesită răspunsuri pertinente şi într-un termen cât mai scurt.
Dacă orientarea Puterii executive s-a îndreptat în direcţia unui ritm mediu anual al creşterii economice în viitorii 15-20 ani de 8%, respectiv de 10%, de ce nu s-au pus în discuţie aceste probleme în toamna anului 2006, înainte de definitivarea Bugetului de stat pe anul 2007, care a avut la bază o creştere economică de numai 6,4%?
Declaraţiile şi previziunile Premierului Tăriceanu şi ale Preşedintelui Băsescu se bazează pe calcule personale sau pe cele ale ministerelor sau ale altor instituţii specializate din subordinea Guvernului? Care sunt acestea?
Cum asigură Premierul Tăriceanu coordonarea activităţii ministerelor şi instituţiilor de prognoză din subordinea Guvernului şi cum le apreciază activitatea, dacă rezultatele cercetărilor acestora nu sunt luate în seamă la fundamentarea Bugetului de stat şi nici în declaraţiile făcute cu privire la recuperarea decalajelor economice faţă de statele membre ale U.E.?
De ce prognoza creşterii p.i.b. pe anul 2006 a fost infirmată trimestru de trimestru, excedentul bugetar în 11 luni ale anului 2006 a reprezentat 1,23% din p.i.b. iar în cursul anului au avut loc 4 rectificări bugetare, cu consecinţe negative privind realizarea cheltuielilor bugetare prevăzute şi îndeosebi a investiţiilor?
Ce măsuri economico-financiare au în vedere Premierul Tăriceanu şi Preşedintele Băsescu pentru stimularea realizării în viitorii 15-20 ani a unui ritm mediu anual al creşterii p.i.b./loc. de 8%, respectiv de 10% cu privire la:
• dezvoltarea, calitatea şi competitivitatea producţiei industriale şi stabilirea ramurilor prioritare ale acesteia;
• folosirea integrală a alocaţiilor financiare oferite de U.E;
• realizarea volumului uriaş de lucrări de infrastructură;
• valorificarea uriaşului potenţial al agriculturii noastre, precum şi al turismului;
• ridicarea nivelului salariilor şi al pensiilor la nivelul mediu din U.E.
Ţinând seama de importanţa aspectelor prezentate, solicit prezentarea şi dezbaterea în Parlament a răspunsurilor la întrebările formulate, deoarece declaraţiile menţionate privind creşterea economică, oricât de atractive ar fi ele, dacă nu sunt însoţite de măsuri concrete pentru atingerea obiectivelor formulate, riscă să rămână o simplă propagandă cu caracter demagogic, care nu poate contribui la dezvoltarea economică şi socială a României şi care fără îndoială va fi sancţionată, ca atare, de către electorat.


 
Domnul Ioan Ţundrea:
"Nonapel către intelectualii încremeniţi în propriul proiect"
Wikipedia ne spune că "Un intelectual este o persoană cu un înalt nivel cultural şi/sau ştiinţific, a cărei îndeletnicire comportă în mod esenţial o activitate spirituală (spre deosebire de îndeletnicirile manuale) în domeniul literaturii, artei sau ştiinţei şi care cercetează, analizează şi critică fenomenele sociale şi politice, semnificaţia şi efectele ideilor unei perioade istorice, sau fenomene ale naturii/structuri abstracte, ajungând la concluzii care pot influenţa evoluţia şi dezvoltarea acestora. Poate cel mai important atribut al unui intelectual este o gândire conformă cu logica şi ştiinţa, astfel fiind mai puţin tentat să cadă în ignoranţă, demagogie sau bigotism. Un intelectual este de obicei (afară de artişti) un om în căutarea adevărului, care nu poate fi decât ştiinţific, fiind la rândul lui un om de ştiinţă. Poziţia independentă a unui intelectual este bazată pe principii elaborate exclusiv pe cale raţională şi conduce în mod necesar spre nonconformism, având curajul, spre deosebire de ceilalţi, să adopte o atitudine critică, să-şi pună întrebări, să demascheze "adevăruri" larg acceptate, care se dovedesc a fi doar dogme. Totalitatea intelectualilor dintr-o comunitate socială (localitate, ţară sau comunitate de naţiuni) formează intelectualitatea acelei comunităţi, caracterizată prin diversitate. Cuvântul "intelectual", folosit ca substantiv, referitor la "muncitorul cu mintea" care îşi asumă şi o responsabilitate politică, a fost utilizat se pare pentru prima dată de Georges Clemenceau, referindu-se la "intelectuali" ca Marcel Proust sau Anatole France, care s-au unit cu ...mile Zola în apărarea lui Dreyfus."
Această definiţie extrem de cuprinzătoare relevă, dacă mai era cazul, că această ţară are nu doar 50 de intelectuali, de altfel respectabili, ci sute de mii de specialişti care corespund deplin acestei încadrări.
Nedrept este faptul că de 17 ani aceste sute de mii de intelectuali români au rămas anonimi, inducându-ni-se ideea că aceste câteva personalităţi se substituie mentalităţii tuturor, realitate care este absolut falsă.
Am citit cu nesaţ în toţi aceşti ani publicaţiile Dilemei, 22, Idei în dialog şi a celor mai multe din scrierile apărute la Humanitas fiind un admirator al modelelor culturale autentice pe care le-am venerat, amintind aici doar pe Alexandru Paleologu, Amedeo Lăzărescu, Neagu Djuvara, Octavian Paler, Aurel Stroe, Mircea Ciobanu, Petre Ţuţea sau Bălăceanu Stolnici.
Fiind conservator, evident pleiada de modele intelectuale pe care le venerez cuprinde personalităţile care ne-au scris istoria P.P. Carp, Tache Ionescu, fraţii Rosseti, Lascăr Catargiu şi mulţi alţii.
Evident că şi continuatorii conservatorilor au intelectuali de marcă amintind aici doar pe profesorul Irinel Popescu, avocatul Sergiu Andon sau profesorul Dan Voiculescu, autor a peste 20 de cărţi despre economie.
Caracteristic tuturor acestor intelectuali este faptul că personalitatea lor a evadat din încremenirea propriului proiect, dovedind că aceasta este soluţia pentru ca generaţiile şi timpul viitor să nu te zidească în uitare şi cel mai important aspect constă în faptul că nu ne-au impus această titulatură.
Suprasaturaţia de apeluri ale intelectualilor care impun o astfel de apreciere, debutează la începutul anilor 90 cu Apelul către lichele şi se finalizează în aceste zile cu apelativul de lichelism, termen cu care preşedintele îi gratulează pe reprezentanţii Parlamentului.
În consecinţă, intelectualilor anonimi care nu ne-au impus în toţi aceşti ani dreptul de a le fi recunoscute meritele şi care nu s-au înregimentat mental unor meschine cauze politice, noi, conservatorii, le mulţumim.


 
Domnul Eugen Bejinariu:
Declaraţia politică de astăzi o intitulez semnificativ "Devenim contemporanii unui important eveniment în istoria Ţării".
Istoria românilor încărcată de evenimente, fiecare cu specificul şi cu însemnătatea lui, timp de 50 de ani a suportat şi dominaţia regimului comunist.
După Revoluţia din decembrie 1989, în perioada celor 17 ani de tranziţie, poporul român a cunoscut bucuriile, greutăţile şi speranţele pentru o viaţă mai bună. Speranţele puse, la începutul anilor '90, în clasa politică, în întărirea democraţiei şi a statului de drept, în creşterea nivelului de viaţă nu s-au împlinit pe măsura resurselor materiale şi umane şi a aşteptărilor cetăţeanului român.
Nu ne vom asuma nici rolul analistului politic sau economic, nici al autorităţilor abilitate cu atribuţii de analiză şi prognoză şi nici a politicianului care ştie de toate, dar putem constata că realităţile noastre zilnice sunt dominate de inechităţi, sărăcie, mari pagube în patrimoniul natural şi cultural, accentuarea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci la baza vieţii sociale şi neînţelegeri, certuri, acuzaţii de tot felul şi crize în structurile Puterii. Ceea ce a rămas constant pozitiv a fost promovarea de către toate guvernele postdecembriste a politicilor orientate spre integrarea României în Uniunea Europeană şi care s-au finalizat la 1 ianuarie 2007.
Aderarea României la structurile Uniunii Europene, susţinută de marea majoritate a populaţiei româneşti, fiind un modern mod de unire a statelor europene, este comparată, ca eveniment istoric, cu Actul Unirii din decembrie 1918.
Integrarea în Uniunea Europeană reprezintă şansa poporului român pentru securitate, o viaţă prosperă şi demnitate naţională. Aderarea României la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, propoziţia cea mai optimistă pronunţată de cei mai mulţi români de la Revoluţia din decembrie până astăzi şi apoi procesul integrării în structurile europene sunt momente şi procese complexe, de durată şi cu urmări binefăcătoare pentru populaţia românească.
Ca social-democrat, socotesc că prosperitatea pentru cei mulţi, securitatea şi valorile moral-naţionale moderne vor veni până la urmă, dar nu vor veni de la sine, aşteptându-le doar. Sunt necesare eforturi susţinute, un grad tot mai activ de participare a tuturor românilor în planul vieţii economice şi sociale, după cum necesare sunt şi compatibilizările impuse de modul de viaţă occidental modern.
Cetăţenii din comunităţile locale ale judeţului Suceava, parte a frumoasei Bucovine istorice, au susţinut demersurile aderării şi nădăjduim că vor participa şi la cele ce privesc procesul complex al integrării României în Uniunea Europeană, cu păstrarea specificului naţional şi îmbogăţirea zestrei comune a Europei.


 
Domnul Răzvan Petrică Bobeanu:
"Adio, Alianţa D.A."
Decizia democraţilor de a candida separat de "fraţii" liberali pe listele pentru Parlamentul European vine ca o ultimă confirmare, dacă mai era cazul, a faptului că portocaliul Alianţei D.A. a pălit de tot şi duce cu paşi hotărâţi spre o culoare nedefinită, palidă, spălată cu toate scandalurile care i-au însoţit încă de la asocierea lor nefericită.
Am fost un sceptic în ceea ce priveşte funcţionarea acestei Alianţei încă de la începuturile ei. Încăpăţânarea lor de a rezista împreună, în pofida tuturor loviturilor sub centură administrate reciproc, mi-a depăşit, trebuie să recunosc, aşteptările. Se pare că doar avantajele pe care şi le-au creat de când sunt la Putere şi de care se înfruptă din plin, i-au făcut să reziste până acum. Un lucru e clar însă: divorţul cu pretextul "nepotrivirii de caracter" este iminent.
Dar poate ar trebui să vorbim puţin şi de Naşul mare, cel care a cununat politic această Alianţă. Este bineînţeles omniprezentul Traian Băsescu. Iată că acum naşul nu mai e deloc interesat de fericirea însurăţeilor şi, ca un gest deloc elegant, plănuieşte să fugă cu fina, P.D., uitând totuşi că P.N.L. este cel datorită căruia este el preşedintele ţării. Este un soi de recunoştinţă numai de el înţeleasă. Lăsând la o parte problemele conjugale ale acestor actori politici, trebuie să ne reamintim, cu toată seriozitatea, că el a fost votat pentru a fi un mediator între instituţiile statului, şi nu pentru a cultiva o stare de conflict permanent între acestea.
Preşedintele s-a distanţat de sfera constituţională şi atunci când a folosit abuziv informările Serviciilor Secrete, acumulând dovezi împotriva adversarilor politici, şi atunci când şi-a făcut Guvern paralel la Cotroceni, dar şi prin faptul că ignoră opoziţia, iar pe plan internaţional gafează sistematic.
Pe de altă parte, atitudinea lui neconformă cu cea a unui şef de stat respectabil, condimentată cu injurii la adresa jurnaliştilor sau câteva păhărele de vin după care se aşează sfidător la volan, face ca mulţi dintre români să nu se simtă reprezentaţi de Domnia Sa. Şi momentul şedinţei de alegere a conducerii C.S.M. este elocvent pentru atitudinea sa neconstituţională, atunci când a urat succes magistratului preferat, înainte de depunerea candidaturilor. Dar cireaşa de pe tort rămâne totuşi tăinuirea existenţei bileţelului de la premierul Tăriceanu, timp de 2 ani, fapt care este în mod surprinzător trecut cu vederea de unii lideri de opinie.
Pentru toate aceste motive şi pentru altele pe care le-aţi depistat şi singuri, demersul de suspendare al preşedintelui mi se pare absolut justificat. Suspendarea preşedintelui nu este atât de dificilă pe cât ar vrea unii analişti s-o arate. Procedura reclamă acelaşi număr de voturi ca pentru trecerea unei moţiuni de cenzură, sau chiar pentru declanşarea alegerilor anticipate, atât de dorite de preşedintele Băsescu. Suspendarea preşedintelui nu poate fi considerată nici pe departe o lovitură de stat, aşa cum încearcă unii să insinueze, ci este un demers perfect legal, democratic şi constituţional, iar, după părerea mea, cu reale şanse de reuşită.


 
Domnul Gheorghe Chiper:
"Flutur a zburat, dar agricultura nu-şi poate lua avânt".
Ministrul Flutur a zburat din Guvern. Exprimarea nu este desigur academică, dar cred că îmi este permisă o metaforă care să definească într-un mod sugestiv agitaţia şi intrigile create în jurul numelui şi apucăturilor acestui ministru care, timp de aproape doi ani, a bulversat viaţa noastră politică, în ansamblul său, şi a generat un conflict major în structurile Guvernului.
Fără îndoială că, din postura de parlamentar P.S.D., nu pot decât să mă bucur că acest sinistru personaj s-a împotmolit în propriul venin vărsat în ieşirile publice, îndeosebi asupra a tot ceea ce înseamnă P.S.D., care a dus o adevărată campanie de denigrare a membrilor marcanţi ai partidului nostru, care a ameninţat, cu vădită poftă de răzbunare, fostul Guvern pentru fapte care, până acum, nu le-a dovedit nimeni. Fapte despre care nici el nu mai aminteşte, abandonând rolul asumat, de vârf de lance, în lupta anti-P.S.D. I-au rămas însă deprinderile de a genera conflicte, de a declanşa certuri, de a alimenta o stare de arţag, dacă nu se mai poate cu adversarii, atunci merge şi cu amicii politici.
Cu alte cuvinte, folosind tot stilul metaforic, aş putea spune că Flutur a încercat un zbor peste politica P.N.L., peste principii şi norme, peste uzanţele guvernamentale, dar a căzut în plasa ţesută de el însuşi pentru a-şi satisface propriile ambiţii, vanităţi şi orgolii, pentru a se pune în slujba unei alte cauze - pentru a detrona pe cel care l-a instalat în fotoliul guvernamental.
Nu am uzat de acest ton critic cu accente de pamflet doar pentru a înfiera un adversar notoriu al P.S.D. Aş vrea însă să ştie că instalarea lui Flutur în fruntea ministerului a coincis cu restrângerea subvenţiilor la jumătate faţă de anul 2004, că de atunci s-a pornit fenomenul abandonării cultivării terenurilor, într-un singur an suprafaţa nelucrată crescând în judeţul nostru de mai bine de trei ori.
Tot ministrului Flutur îi datorăm şi psihoza creată în jurul cazurilor de gripă aviară, fiindu-i imputabile chiar şi suferinţele îndurate de miile de familii care şi-au văzut masacrate orătăniile. Ca să nu mai vorbim de cei arestaţi pentru culpe grave, calificate astfel de anturajul de specialişti promovaţi de ministru dintre prieteni politici, pe care ulterior justiţia le-a anulat, rămânând însă stigmatul pus din cauza nepriceperii şi slugărniciei ministeriale pentru a-şi dovedi în grabă eficienţa în combaterea "fenomenului".
Din păcate, agricultura noastră nu dă semne de redresare nici după plecarea acestui demnitar anacronic, rămânând nerezolvate problemele apărute în ultimii doi ani în sector: fiscalitate excesivă (creşteri de 2,3 ori a impozitului pe terenurile extravilane la oraşe), lipsă de subvenţii pentru culturile de bază, dezordine şi subfinanţare, delăsare la nivelul conducerii guvernamentale şi al implementării programelor de integrare europeană.
Regretabil este, aşadar, că nici după "zborul" său din minister, agricultura nu-şi poate lua avântul necesar redresării, fiind tot mai evident că guvernanţii actuali nu se gândesc la marea masă a agricultorilor, a ţăranilor cu pământ mai puţin, a celor care trăiesc exclusiv din mica exploataţie agricolă.


 
Domnul Valeriu Gheorghe:
Având în vedere evenimentele din ultimele zile, astăzi mă voi referi la problema mult dezbătută a autonomiei Ţinutului Secuiesc. Conform art.1 alin.1 al Constituţiei, "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil". Ca urmare, "referendumul" iniţiat de Consiliul Naţional Secuiesc în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, prin care se doreşte consultarea populaţiei secuieşti în privinţa cererii de autonomie a acestei zone este neconstituţional, deoarece pune în discuţie integritatea ţării.
De asemenea, potrivit Constituţiei, "nu pot fi supuse revizuirii, deci nu pot face obiectul unui referendum, caracterul naţional, unitar şi indivizibil al statului român, integritatea teritorială, independenţa justiţiei, pluralismului politic şi limba oficială a statului".
Ţinând cont de aceste prevederi, consider că "referendumul" atentează la ordinea constituţională, această acţiune reprezentând o incitare la separatism teritorial pe criterii etnice. Referendumul intern pentru autonomia Ţinutului Secuiesc nu are valoare juridică, fapt recunoscut chiar şi de către organizatori, iar orice încercare de a repune pe tapet acest subiect nu face decât să creeze tensiuni inutile.
Pe lângă aspectul anticonstituţional al acestui demers, trebuie amintit şi faptul că el este complet lipsit de fundament real. Statul român este un exemplu în Europa privind drepturile asigurate tuturor minorităţilor naţionale. Potrivit art.6 al Constituţiei, "statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase".
Pe de altă parte, argumentul adus de către cei care se pronunţă în favoarea decretării ţinutului secuiesc drept un teritoriu autonom, acela că ar conduce către o mai bună administrare locală, nu este decât un argument de faţadă, întrucât în prezent unităţile administrative locale se bucură de autonomie tocmai în sensul unei mai bune guvernări locale.
Mai mult, în cadrul Uniunii Europene, subiectul separatismului pe criterii etnice nu este unul de actualitate, în spaţiul comunitar orice individ fiind considerat cetăţean european, bucurându-se de drepturi egale.
În concluzie, sub nici o formă nu putem fi de acord cu autonomia teritorială pe criterii etnice sau de orice alt fel.


 
Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:
"Euroliberalii români amendează Raportul Fava".
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Peste numai 24 de ore, în plenul Parlamentului European, se votează Raportul final al Comisiei Parlamentului European privind presupusa folosire a unor ţări europene de către C.I.A. pentru transportarea şi deţinerea ilegală de prizonieri (TDIP).
Ţin să vă precizez că, împreună cu colegii mei europarlamentari liberali români, am făcut în ultimele două săptămâni acţiuni intense de lobby, atât în grupul parlamentar al liberalilor europeni, cât şi în rândul altor europarlamentari, pentru a demonstra că unele prevederi din amintitul raport sunt injuste şi nu concordă cu realitatea.
După cum se ştie, Raportul "Fava" - îl denumesc aşa, după numele raportorului - are în structura sa şapte articole (157-164) cu referire expresă la România. În ceea ce priveşte unele prevederi din respectivele articole, în situaţia în care amendamentele noastre nu vor fi acceptate, atunci, pur şi simplu, vom vota "contra".
Partea referitoare la România este confuză şi conţine numeroase exprimări ambigue, acuzaţii neprobate şi elemente contradictorii.
Primele două articole - art.157 şi art.158 - se anulează reciproc. În primul, se "salută excelenta ospitalitate şi buna cooperare", manifestate de autorităţile române. În cel de-al doilea, se "constată reticenţa autorităţilor române în ceea ce priveşte realizarea unei anchete detaliate". Orice comentariu privind cele două articole este de prisos.
Nu pot fi de acord, de exemplu, cu exprimări de genul "comisia nu poate exclude, doar pe baza declaraţiilor făcute de autorităţile române, posibilitatea ca serviciile secrete ale Statelor Unite ale Americii să fi operat în România în mod clandestin" (art.164). Astfel de exprimări nu pot decât să dăuneze imaginii României. Să fie foarte clar. Nu este vorba de patriotism de paradă. Dacă acest articol era ferm şi menţiona, cu probele de rigoare, prezentate detaliat, că C.I.A. a operat clandestin în România, aş fi avut o cu totul altă poziţie şi, evident, declaraţia politică avea cu totul alt conţinut. Adică, extrem de dur la adresa fostului regim, pentru că majoritatea acuzaţiilor vizează perioada guvernării Năstase şi a prezidenţiatului domnului Ion Iliescu.
Nu pot fi, de asemenea, de acord nici cu teza a doua a art.162, în care se "deplânge faptul" - în limbajul diplomatic, o astfel de exprimare denotă o nuanţă de mare gravitate - că în timpul escalelor pe aeroporturile româneşti a unor avioane S.U.A., România a predat C.I.A. un număr de şase cetăţeni arabi şi a expulzat alţi doi, tot arabi. Mai am şi alte obiecţii, dar îmi exprim speranţa că miercuri, în plenul Parlamentului European, toate aceste exprimări ambigue şi unele acuzaţii nefondate la adresa României să nu mai apară în raport.
P.S. Mă aşteptam ca, în aceste zile, de când Raportul este finalizat şi dat publicităţii, să asist la o luare de poziţii a fostelor şi actualelor conduceri ale S.R.I. şi S.I.E. Tăcerea directorilor foşti şi actuali ai acestor instituţii nu poate decât să dea apă la moară celor care au interesul ca asupra României să planeze o serie de acuzaţii, chiar şi deloc clar dovedite.


 
Domnul Viorel Pupeză:
Declaraţie politică: "Românii vor trăi ".. mai liniştiţi după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu".
Nu mai reprezintă o noutate faptul că preşedintele Traian Băsescu reprezintă o ameninţare la adresa ordinii constituţionale şi că, prin comportamentul său "popular", pune în pericol autoritatea instituţiilor constituţionale.
Prin acţiunile sale, şeful statului demonstrează că nu se poate ridica la înălţimea vremurilor în care România este membru al Uniunii Europene. El se comportă ca un veritabil politician populist, rămânând prizonier al disputelor dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria.
Traian Băsescu nu scapă niciun prilej pentru a arunca sămânţa de scandal, fie că este vorba despre partidele parlamentare, lupta împotriva "oligarhiilor mafiote" sau relaţiile externe ale României.
Atacurile neconstituţionale asupra liderilor unor partide de opoziţie, referirile incriminante la adresa trusturilor de presă ne oferă imaginea unui preşedinte hotărât să dinamiteze pilonii oricărei democraţii: presa liberă şi opoziţia.
Suspendarea preşedintelui nu este doar o lecţie de pedagogie pe care Parlamentul trebuie să i-o predea, ci un "mai bine" pe care oferta electorală a Alianţei l-a propovăduit pe uliţele din România.
Relaţia cu cetăţeanul român nu trebuie văzută doar prin prisma băilor de mulţime pe care le orchestrează ori de câte ori are ocazia. La început, românii se arătau încântaţi de "apropierea preşedintelui faţă de cetăţean", fie că se întâlnea cu el la Golden Blitz, pe terasele de la malul mării, pe pârtii de schi sau prin supermarketuri.
Traian Băsescu s-a obligat să fie un preşedinte al tuturor românilor, dar asta nu înseamnă că toţi românii pot şi trebuie să stea în crâşme, să facă jocuri de culise şi să comercializeze dosare.
Poporul a vrut poate un preşedinte jucător, dar nu unul care să centreze, să paseze, să dea cu capul şi să rateze interesul naţional din 2 metri.
Dacă după doar trei mandate a înţeles care este menirea unui ministru al Transporturilor, asta nu înseamnă că românii trebuie să aibă atâta răbdare până ce el se va dumiri asupra rigorilor şi atribuţiilor funcţiei supreme în stat.
Dincolo de imixtiunile în politica unui stat precum Italia, aprobate sau nu de la Cotroceni, s-a gândit oare preşedintele că acolo trăiesc aproape 2 milioane de români care ar putea avea de suferit de pe urma "bileţelului" din ziarele italiene?
Oare de ce trebuie românii să suporte umilinţele fraţilor europeni pentru gafele unui preşedinte care în ultimul timp doar ".. uită de problemele lor, de agenda cetăţeanului, de promisiunile electorale, de misiunea sa. A uitat de "bileţelul" trimis de premier, a uitat doi "amărâţi" prin Irak. Noroc că şi-a amintit cine a câştigat alegerile în 2004 şi cum a schimbat el votul popular prin negocieri.
Prin acţiunea de suspendare pe care o iniţiază Partidul Social Democrat, vrem să-i oferim preşedintelui cel puţin 30 de zile de reîmprospătare a memoriei, concediu pe care şi l-ar putea petrece dintr-o baie de mulţime în alta, şi cu siguranţă românii ".. vor fi mai liniştiţi, pentru că "mai bine" oricum nu au trăit.


 
Domnul Ion Stan:
Declaraţie politică: "Ministrul anti-justiţie al Puterii portocalii continuă seria atentatelor la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în vederea consolidării statului poliţienesc"
Apetitul puterii portocalii pentru instrumentele represive de control şi intruziune în drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului creşte pe măsura ireversibilităţii declinului care a început să-şi pună amprenta pe toate instituţiile şi agenţiile guvernamentale, a căror politică antipopulară este în prag de faliment.
Eşecul lamentabil al tentativelor de politizare şi aservire prin lege a serviciilor de informaţii pentru securitate a fost, în parte, compensat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.131 din 21 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigaţii a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a cărei adoptare produce efecte de natură a submina statul de drept şi leza drepturile şi libertăţile constituţionale.
În concret, Ministerul Justiţiei a propus, iar Guvernul a aprobat noi măsuri de culegere de informaţii de către procurorii D.I.I.C.O.T., care se realizează prin violarea secretului bancar şi al comunicaţiilor, respectiv "punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora" şi "accesul la sistemele informatice".
Mai sus-menţionata ordonanţă de urgenţă are şi un preambul care se doreşte a fi o expunere a motivelor pentru care se modifică Legea nr.508/2004, dar în care necesitatea măsurilor intruzive nu este în nici un fel susţinută, creându-se aparenţa că modificările vizează doar:
1. unificarea competenţelor la nivelul serviciilor D.I.I.C.O.T. (n.n. ca urmare a lipsei obiectului de activitate);
2. conferirea procurorului-şef al D.I.I.C.O.T. a calităţii de ordonator de credite;
3. reglementarea cheltuielilor operative implicate de folosirea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor şi colaboratorilor acestora.
Niciun cuvânt despre drepturile procurorilor de a viola secretul bancar ori accesa sistemele informatice, a căror definire în lege este extrem de generoasă, ca să nu spunem generică şi imprevizibilă, deoarece ar putea fi laptopul, telefonul fix, bancomatul, telefonul mobil, memory stick-ul, o bază de date şi multe altele asemenea.
Trebuie observat şi faptul că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale şi nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale prevăzute de Constituţie.
Aberaţia legislativă a Guvernului Tăriceanu atentează flagrant la dreptul la viaţă privată al persoanei, deoarece accesul la un sistem informatic - fără autorizarea judecătorului - poate însemna şi accesul la hard-ul computerului, iar acesta presupune violarea domiciliului şi percheziţia domiciliară.
Intenţiile frauduloase ale Guvernului sunt dovedite atât de lipsa de transparenţă a adoptării şi legiferării măsurilor ce atentează la libertatea şi siguranţa persoanei, cât şi la momentul ales - în preajma sărbătorilor de iarnă şi înainte de intrarea României în Uniunea Europeană.
Având în vedere că atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.131/2006, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale, încălcându-se grav atât normele constituţionale, cât şi prevederile internaţionale la care România este parte, apreciem necesar ca birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să ia act de încălcarea de către Guvern a Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, şi să dispună - pe cale de consecinţă - procedurile parlamentare necesare suspendării aplicării respectivelor dispoziţii ale celor două ordonanţe de urgenţă.
Având în vedere recidivele repetate ale ministrului justiţiei în ceea ce priveşte seria atentatelor la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în concret la dreptul la viaţă privată şi, nu în ultimul rând, la libertatea presei, îi solicităm demisia înainte ca organismele internaţionale de apărare a drepturilor omului şi libertăţii presei să responsabilizeze România pentru aberaţiile legislative ale doamnei ministru.
Nu am putea să nu menţionăm dovada de prostie legislativă a doamnei ministru care, în neostenita sa pornire anti-biserică, s-a gândit să prevadă în Proiectul de Lege privind Agenţia Naţională de Integritate controlul averii înalţilor ierarhi ai Bisericii, fără a cunoaşte că aceştia, ca monahi, nu deţin niciun fel de avere.
Halal ministru, aşa justiţie, vai de tine, Ţară!!!


 
Domnul Dumitru Bentu:
Declaraţia politică de astăzi se numeşte "Apucatul".
Născută aidoma unui organism modificat genetic, Alianţa P.N.L. şi P.D. s-a autointitulat - din raţiuni numai de ea ştiute - "Dreptate şi Adevăr". Nu cred că iniţiatorii au fost ghidaţi în demersul lor de proprietatea termenilor (dreptate = principiu moral şi juridic, care cere respectarea drepturilor fiecăruia, şi adevăr = termen complex definind existenţa obiectivă concretă, reală).
Iluminate, probabil, de reverberaţiile paşoptiste ale sintagmei, amplificate de evenimentele post-decembriste, cele două noţiuni juxtapuse de către laboratoarele de inventică ale partidelor respective se doreau expresia unui nou mod de abordare a demersului politic.
Această deviză a avut partea sa de contribuţie la câştigarea doar a turului al II-lea al "prezidenţialelor".
Întregul popor aştepta cu "înfrigurare" primele semne ale politicii dâmboviţene totuşi, germinate de sub hlamida portocalie a mult prea promovatului D.A.
Şi ce-a ieşit ne spune chiar premierul în aceste zile în care P.N.L. este cuprins de convulsiile unor rătăciri care i-ar putea fi fatale.
Cităm din epistolele Tăriceanului către platformişti: "De doi ani nu staţi decât după apucat - umblând pe la diverse ministere după afaceri care sunt în afara legii".
Felicitări, domnule preşedinte-premier. Acesta este ADEVĂRUL despre oamenii din Alianţa P.N.L.-P.D. Vă completează domnul Varujan Vosganian, candidatul la funcţia de comisar european, refuzat de Comisie încă din timpul zborului spre Bruxelles. Spunea domnia sa că mulţi colegi "deviaţionişti" au practicat şantajul, încercând să-şi condiţioneze fidelitatea faţă de actuala conducere prin obţinerea de diverse foloase materiale. Adevărat şi asta.
Aşteptăm acum şi DREPTATEA - pentru că cei din Alianţă sunt alocaţi unor "grupuri de interese, unor grupuri de presiune, unor grupuri de lobby, unor factori de influenţă, unor decizii oneroase".
Faceţi publice numele celor vizaţi, instalaţi indicatoare cu conţinutul "Spre DNA" şi aveţi ocazia să dovediţi că D.A. nu este o construcţie conjuncturală.
Vă trebuie puţin CURAJ, altfel jocul de-a "apucatul" va continua, iar Alianţa "Dreptate şi Adevăr" va avea soarta clădirii din thriller-ul "House of Wax".


 
Doamna Minodora Cliveti:
Declaraţie politică: România la "coadă" sau "Coada" - mod de viaţă la români.
Chiar dacă de la 1 ianuarie 2007, România a devenit membră a Uniunii Europene, pentru foarte mulţi dintre români acest nou statut nu este însoţit de nimic nou, nimic notabil, nimic pentru a justifica urarea portocalie: "Să trăiţi bine!".
În absenţa unei strategii post-aderare, guvernanţii au adoptat ca unitate de măsură naţională "coada", ceea ce pentru cetăţeni se traduce prin "statul la coadă" şi prin supunerea la foarte multe umilinţe.
Aproape că nu este zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu vezi: "cozi" la încasarea pensiilor; "cozi" la încasarea alocaţiilor pentru copii; "cozi" la medici; "cozi" la cumpărarea de medicamente; "cozi" pentru obţinerea asigurării de sănătate pentru călătoriile în străinătate; "cozi" la depunerea dosarelor şi încasarea drepturilor cuvenite persoanelor cu handicap; "cozi" la plata de impozite şi taxe; "cozi" la plata facturilor la utilităţi; "cozi" la depunerile de documente pentru prestaţii sociale la consiliile locale, la direcţiile judeţene de muncă; "cozi" la depunerile de documente pentru impozit pentru automobile în leasing; "cozi" la secţiile de poliţie pentru solicitări de acte, înmatriculări; "cozi" pentru înscrierea asistentelor medicale la cursuri de perfecţionare, iar exemplele ar putea continua.
Mai nou, graţie cinismului autorităţilor, pensionarii sunt obligaţi să stea la "cozi" pentru a declara că mai sunt în viaţă şi, deci, pot beneficia de pensia pentru care au trudit o viaţă.
Cu toate acestea guvernanţii nu văd şi nu aud nimic.
De când cu "gâlceava înţeleptului ca lumea", nimănui nu-i pasă; autorităţile se dovedesc a fi depăşite, legile nu se mai aplică sau se aplică prost, iar dispreţul faţă de cetăţean domneşte.
Toate acestea se întâmplă în România anului 2007 şi toate acestea nu fac decât să plaseze România în coada Europei şi în privinţa serviciilor oferite de instituţiile şi autorităţile publice.


 
Domnul Mihai Cristian Apostolache:
"Ţara tuturor posibilităţilor"
Asistăm de câteva zile la un şir de evenimente care confirmă pe deplin faptul că ne aflăm în ţara tuturor posibilităţilor.
Este vorba, în primul rând, de ultimele acţiuni care s-au produs în secuime, acţiuni pe care autorităţile le tratează cu indiferenţă, de declaraţiile ministrului educaţiei care, probabil, uimit de minunile pe care le face Audi-ul achiziţionat de ministerul pe care îl conduce, face declaraţii goale de conţinut şi care pun în pericol întreg sistemul de învăţământ din România, ajungând până la preşedintele-jucător, care confundă în permanenţă Constituţia cu o minge, lovind-o în permanenţă fără milă.
De partea cealaltă se află cetăţeanul, contribuabilul, stors de ultimul bănuţ, dar care este obligat să asiste la aventura portocalie, şi care aşteaptă ca într-adevăr efectele intrării în Uniunea Europeană să se facă simţite cât mai repede şi să beneficieze de un nivel de trai decent.
Tot în această parte se află şi grupul intelectualilor, care îl salută pe Traian Băsescu, şi care, în loc să propună soluţii concrete de dezvoltare a ţării, devin aliaţii lui Traian Băsescu, în lupta sa cu Constituţia.
Aşadar, putem spune că trăim în ţara tuturor posibilităţilor.


 
Domnul Horea Dorin Uioreanu:
Declaraţie politică: "Secuii faţă cu autonomia"
Stimaţi colegi,
Avem în spaţiul public, de câţiva ani de zile, o discuţie referitoare la dorinţa de autonomie a unei părţi a comunităţii secuieşti, un model extrem de ciudat, cu grave deficienţe de respectare a Constituţiei României.
Pe scurt, se înfiinţează o organizaţie care doreşte autonomie, întâmplător pentru comunitatea de secui din România. După ce se face un pic de scandal pe tema acesta, în care ideea principală este "vrei calule ovăz? se umblă prin sat cu întrebarea respectivă. Riscurile pentru organizatori sunt mari, dar vizibilitatea este garantată; rezultatele sunt uşor de preconizat.
Cam aşa s-a întâmplat şi în această săptămână cu Consiliul Naţional al Secuilor, care a iniţiat un aşa-zis referendum. Cu alte cuvinte, ca să înţeleagă toată lumea; s-a mers cu urna mobilă pentru a întreba locuitorii judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş asupra dorinţei de a-şi gestiona singuri banii şi problemele. Rezultatul ar fost şi mai categoric dacă erau întrebaţi de ce să mai dea bani statului.
Dincolo de aceste aspecte, presărate cu elemente tragico-comice, gestul respectivului Consiliu autointitulat "naţional" suferă aspecte penale şi necesită o discuţie serioasă. Pentru că este anormal ca o seamă de cetăţeni să încerce să se proclame stat în stat, fără ca nimeni să-i oprească. Este cel puţin anacronic ca bătălia pe electoratul maghiar să se ducă la un asemenea nivel riscant pentru statul de drept din România. Nu mai este nici momentul, nici locul pentru a crea astfel de discuţii, pe care le-aş cataloga cel puţin desuete.
Gestul separatiştilor secui îmi pare de o atitudine asemănătoare talibanilor, care nu au aflat de arta şi beneficiile dialogului. Din noua perspectivă de ţară membră a Uniunii Europene, orizonturile noastre ca popor se lărgesc. Este normal să discutăm mai mult despre proiecte la nivel macro şi mai puţin despre frustrări etnice.
Doresc să salut pe această cale atitudinea de dezaprobare a acţiunii CNS din partea colegilor maghiari de la U.D.M.R. Trăiesc în Ardeal, sunt crescut în Ardeal şi vorbesc în cunoştinţă de cauză: minoritatea maghiară nu are probleme de respectare a drepturilor sale din partea statului român.
Mai mult, ştiu că cetăţenii maghiari nu sunt interesaţi de o radicalizare a relaţiei cu comunitatea română. La fel ca şi pe cei români, aspectele importante care îi preocupă sunt cele legate de nivelul de trai.
O manipulare a acestei nevoi în scopuri cel puţin murdare ar trebui analizată de instituţiile care au atribuţii în acest domeniu. Altfel, am putea crea un precedent periculos.
Vă mulţumesc pentru atenţie.


 
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
"Un alt fel de bine"
De mai bine de doi ani de zile, românii sunt obligaţi să încerce să accepte o altă definiţie a cuvântului "bine". Regimul politic impus lor din decembrie 2004, prin jocuri de culise, în dauna adevăraţilor câştigători ai alegerilor, de către Căpitanul de cursă lungă, se dovedeşte a fi o interfaţă portocalie a unei stări de agonie în care se zbate populaţia acestei ţări.
În încercarea disperată de a impune o nouă orânduire în România, bazată exclusiv pe principiile propriei sete de putere şi ale dominării absolute, reprezentanţii Partidului Democrat, în frunte cu preşedintele "tuturor românilor" au renunţat de mult la a se preocupa de problemele pe care au fost mandataţi să le gestioneze, şi sunt preocupaţi exclusiv de binele propriu, acum şi pe viitor.
Considerându-se atotputernici şi atotştiutori, corifeii democraţi acţionează pe toate fronturile pentru a îngropa sistemul democratic din România. Au început cu doi ani în urmă, prin debarcarea de la preşedinţia Camerei Deputaţilor a reprezentantului Partidului Social Democrat. Continuă azi acest demers, ignorând voinţa populară şi interesele majore ale acesteia, instrumentând acerb o adevărată campanie de denigrare a Parlamentului României - chintesenţă a democraţiei. Jignind parlamentarii români, pe care îi cataloghează drept "lichele", Traian Băsescu jigneşte însăşi populaţia tării, pe care parlamentarii, indiferent de culoarea politică, o reprezintă.
Preşedintele tuturor "românilor democraţi" impune reguli ale jocului diferenţiate, ţinând cont în acest demers exclusiv de apartenenţa la un anumit spectru de culori politice. Indiferent de încadrarea în limitele constituţionale, bine nu poate fi decât regula impusă de locatarul din Cotroceni. Nu promulgăm legi (a se vedea legea referendumului) pentru că, deşi conforme cu Constituţia, acestea ne sunt defavorabile! Modificăm acte normative (a se vedea modificările referitoare la listele electorale permanente aduse legii privind alegerea europarlamentarilor), ignorând întreaga legislaţie, pentru că doar aşa ne va fi bine! Ignorăm voinţa populară, nu ţinem cont de algoritmul politic rezultat în urma alegerilor generale din 2004, impunem noi majorităţi parlamentare, căci aşa e bine pentru partidele care nu au obţinut un număr semnificativ de mandate, dar care, în urma unui furt politic, marca Traian Băsescu, au ajuns la putere.
Scena politică românească este astăzi un teatru de război. Setea de putere bolnavă a licuriciului şef nu poate şi nu trebuie să mai fie singura cale către o stare de bine a unui popor care de atâtă vreme trăieşte de pe o zi pe alta.
Demersul Partidului Social Democrat de suspendare a Preşedintelui Traian Băsescu se înscrie astfel în linia logică a încercării de restabilire a ordinii sociale în România. Este momentul ca starea de bine să se instaureze cu adevărat în această ţară, este momentul să arătăm întregii lumi, dar mai ales românilor că suntem un popor care îşi respectă valorile şi principiile şi care acţionează pentru protejarea acestora. Şi mai ales, este momentul să redăm cuvântului "bine" adevăratul său înţeles.






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE