Treceți la conținutul principal

H.H. Stahl. Intre „stanga” si „dreapta”, o datorie

Intre „stanga” si „dreapta”, o datorie

Intre „stanga” si „dreapta”, o datorie


”Între stânga și dreapta, o datorie”

Articol publicat de Henri H. Stahl in publicatia Dreapta, nr. 2, 1932

Fisa de descriere

Cine: Henri H. Stal (1901-1991), unul din cei mai importanti monografisti ai Scolii Gustiene, fondator al sociologiei istorice. La vremea respectiva, avea deja contributii stiintifice publicate in urma campaniilor monografice de la Dragus, Nerej, Cornova.
Ce: H.H. Stahl atrage atentia asupra caracterului artificial al dihotomiilor ideologice din anii interbelici. Nici „stanga” marxista, nici „dreapta” fascista si nationalista nu aveau productii ideologice care sa derive din cunoasterea realitatilor sociale de pe teren – in principal, de pe terenul rural -, ci functionau in registrul imprumuturilor teoretice, al importului de doctrine din spatiul de referinta occidental.
Cand: In 1932, in al doilea an si al doilea numar al publicatiei saptamanale „Dreapta”.  Cand spunem „al doilea an” ne referim, de fapt, la a doua serie a acestei publicatii interbelice, aparuta dupa o pauza de noua luni. Aparitia sa fusese intrerupta din cauza imprejurarilor politice: grevele si demonstratiile studentesti soldate cu violente din martie 1932, suspendarea publicatiei „Calendarul” la care scria Nichifor Crainic.
Unde: „Dreapta, Foae de cultură, informație și luptă naționalistă” (primul numar – 13 dec. 1931), a fost, initial, „gazeta” oficiala a Centrului Studentesc din Bucuresti (filiala locala a Uniunii Nationale a Studentilor Crestini Romani – UNSCR, principala organizatie studenteasca interbelica), fiind condusa de Traian Cotiga si avandu-l ca redactor pe E. Horescu. Gruparea studenteasca „simpatiza” cu miscarile nationaliste ca LANC-ul lui A.C. Cuza sau Garda de Fier a lui C.Z. Codreanu insa, inca din prima serie, si-a revendicat un anume statut de independenta in zona dreptei nationaliste, un statut de voce aparte. In a doua serie a gazetei, redactor este in continuare E. Horescu, dispare asocierea formala cu Centrul Studentesc Bucuresti, iar revendicarea unei voci distinctive este mult mai vizibila. Apar monografisti importanti ca Mircea Vulcanescu, H.H. Stahl, Anton Golopentia si altii. A. Golopentia se gandea la o posibila transformare a acestei „gazete” intr-una a monografistilor, proiect esuat. Este important de retinut ca Octavian Neamtu, un alt membru important al Scolii Gustiene (insa mai degraba pentru rolul important organizatoric jucat  in coordonarea echipelor regale studentesti din perioada 1934-1939), este implicat in redactarea „Dreptei” inca de la debutul acesteia.
Cum: H.H. Stahl, asumandu-si formarea intelectuala marxista, isi aroga, totodata, un statut independent, lipsit de partis-pris-uri ideologice, care i-ar permite, astfel, sa critice la fel de legitim „dreapta” ca si „stanga”. Legitimitatea ii este conferinta de experienta sa directa a realitatilor sociale ale tarii capatata prin intermediul monografiei sociologice. Practic, Stahl afirma ca zona politica – fie ca vorbim despre polemici ideologice, fie ca vorbim despre coduri de legi – este rupta de societate.
De ce: Sunt doua „de ce-„uri aici. 1) H.H. Stahl scrie in „Dreapta” pentru ca, asa cum am precizat (si cum se va detalia si in alte articole viitoare), monografistii au crezut, la un moment dat, ca o pot transforma in publicatie monografista. 2) Mesajul lui Stahl consuna cu alte articole din „Dreapta” din acelasi numar. Se pot identifica doua tematici comune: critica modului „galagios” de a face politica, a stilului bombastic, a „pozei” de nationalist, in favoarea unei implicari „mediocre”, care sa inceapa cu „munca de jos”, cu mai putina frazeologie si retorica; evidentierea clivajului adanc intre orasul si satul Romaniei interbelice. In acelasi numar, Mircea Vulcanescu publicase „Cele doua Romanii”. (I.B.)

***

”Un cetățean care se respectă trebuie să aibe un crez politic: așa te cere lumea. Grăbit, tânărul intelectual aleargă deci la calea cea mai ușoară pentru constituirea unei gândiri politice, adică aceia a compulsării textelor.
Textele, la rândul lor, sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt mai la modă, deci scrise în limbi străine.
Află astfel neofitul întru ale politicei că în Occident există o ”dreaptă” și o ”stângă”. Și atunci, temperamental sau prin influența grupului căruia întâmplător aparține, se hotărăște și el spre una din cele două atitudini. Și învață crezul pe de rost, din broșuri de propagandă și articole de ziar și încetează, astfel, a mai fi un om cu care se poate sta de vorbă: orice împrejurare de fapt i-ai ridica, piedică, entuziasmului său, ea este gata soluționată prin fraza broșurei de propagandă pentru care a optat. Mai dinainte știi părerile pro și contra, ce se vor ciocni, singurul elan oratoric și violența fanatică urmând să deosebească, de aci înainte, pe om de om.
Boala aceasta intelectuală o cunosc – acei care o cunosc – de mult, la noi în țară. Mai pregnant sub forma ”bonjurismului”, de care deseori râdem. Însă forma cea nouă a bonjurismului nostru întors cu ochii spre Răsăritul Sovietic sau spre Apusul fascist, hitlerist sau maurrassist, nu ne pare ridicolă. Cădem, astfel, în aceleași greșeli pe care la alții le osândim.
Căci greșeală este a scoate gândul politic din cărți. Gândul politic se scoate din nevoia luării unei atitudini etice față de realitatea socială în milocul căreia trăiești, care te doare sau îți este dragă, dar pe care, în tot cazul, o cunoști. Cu atât mai serioasă va fi gândirea politică a cuiva, cu cât această cunoaștere istorică și sociologică a realității este mai adâncă. Și cunoașterea aceasta nu se face numai cu intenții bune și nobil entuziasm, ci cu trudă umilă și muncă, ani de ani, zi la zi.
Și pentru că azi scriu pentru cei de la ”Dreapta”, să spun, în același șir de gânduri ce mă neliniștește în partea lor după cum și celor din ”stânga” le-aș putea spune ceva tot așa de grav, după credința mea.
”Dreapta” noastră tinerească și-a făcut o specialitate protestatară. Se ține de capul stângii s-o lovească. Își mărginește activitatea la această urmărire pas cu pas a stângii și la proclamarea manifest după manifest, a ”naționalismului” și ”autohtonismului” ei. Nimic de spus.
Întreb numai: ”naționalism”, ”autohtonism”, foarte bine; dar, pe ce se cunoaște? Pe frază? E rușinos ca cineva să se laude doar cu naționalismul lui. Iubirea pământului în care te-ai născut e profund omenească, dar afirmarea dumitale că ești naționalist e altceva. În care eu nu pot crede atâta timp cât lucrul acesta nu te obligă la nimic în faptele tale de muncă. Ce prinos ai adus dumneata, prinos efectiv, fie cât de modest, la cultura acestei națiuni? Și ”autohton” fiind, unde e străduința de a iubi cunoscând, acest fond autohton?
Dar la această întrebare, puțini ar putea răspunde.
Plecați de la țară, majoritatea, odată cu lepădarea straielor țărănești (păstrate uneori demonstrativ politic, nu cultural), se leapădă de viața copilăriei care a rămas încă a rudelor lor. La oraș, se înghesuie dând cu coatele, ca la praznic, să apuce măcar frânturi din cultura aceasta orășenească, a ceea ce însemnează o din ce în ce mai întreagă părăsire trădătoare a țării însăși, țară de vechi tradiții culturale în toate domeniile spirituale, țară de veșnic spontană creație rurală.
O spun nu pentru că am cetit-o undeva, ce am cetit m-ar duce mai curând spre stânga, ci o spun pentru că, atât cât am putut, opt ani de zile, am cutreierat sate. Monografia sociologică (hulită uneori ca francmasonă sau mai știu eu ce) m-a învățat că în țara aceasta, pe care o iubeam din datorie abstractă, sunt oameni (și cât de mulți!) pe care-i poți iubi și altfel: adevărat! Dacă-i cunoști.
Îmi amintesc cum adeseori, în sate, mergând singur din casă în casă, ceteam seara, oamenilor adunați la odihnă, câte ceva din cărți. Și ți-era rușine că n-aveai mult ce le ceti, căci rușinos de puțini sunt acei cărturari care să fi creat literatură românească, adică lietarură pe care și țăranul să o poată citi. Plecai cu ură împotriva orașului acestuia mitocănesc care e orașul românesc, orașul în care fiul cutăruia sau cutăruia din întinsul plaiurilor țării ajuns ”naționalist” cu tremolo în glas și mari demonstrațiuni de stradă, scrie într-o limbă care nu mai seamănă a nimic, o literatură și o știință care nu se mai potrivește cu nimic. Și apoi, aceiași naționaliști ajung oameni de stat și fac legi. De pildă fac un cod civil în care se interzice un cod de stăpânire devălmașă, pe care nimeni nu-l știe în amănunt, deși cuprinde aproape 30% din Vechiul Regat. Sau fac coduri ale familiei care din fericire nu se aplică, altfel ar duce la dezastru, atât de străine sunt de ralitatea socială. Sau ajung oameni politici cari, lasă rudele lor sărace, biata rumânime până mai ieri clăcașe, în cea mai cumplită mizerie igienică ce se poate închipui.
Muncă de umil cărturar pus în slujba înțelegerii nevoilor și drepturilor pe cari le au cei mulți. Muncă ce nu trebuie să fie neapărat și numaidecât politică.
De s-ar putea, aș dori ca la ea să se adune, fără comitete și fără ligi, oameni de treabă mulți. Să ajungă, prin legături veșnic păstrate, iarna în biblioteci, cu trecutul ei, vara de-a dreptul de la om la om, cu prezentul ei, să-și cunoască țara, altfel decât cu fraze și cu manifeste.
Apoi, va veni abia timpul ca să ne despărțim din nou și să o luăm, unii la stânga, alții la dreapta. Ceea ce ar însemna însă, sunt sigur, cu totul altceva decât stânga și dreapta frazei învățate pe de rost.”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE