„Trebuia înlăturat pentru că gândea românește!”
Sursa http://www.art-emis.ro/
Cu privire la subiect, în mod sigur, voi primi, şi de această dată, o invitaţie călduroasă de a merge să mă întîlnesc cu „făuritorii” mei, însă, dacă toată lumea ar fi iubit dreptatea, dacă unii ziarişti din ţară nu s-ar fi vîndut asasinilor, adevărul n-ar mai fi umblat astăzi zdrenţăros şi cu capul spart. Nici nu-şi intră bine decembrie în drepturi, că presa o dă cotită şi învîrtită cu asasinarea soţilor Ceauşescu. Indiferent ce a fost şi cum a fost, preşedintele Republicii Socialiste România (pentru cei mai tineri, aşa era denumirea oficială a ţării noastre, în 1989), Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena Ceauşescu, erau oameni de stat şi au fost eliminaţi în stil mafiot, prin împuşcare cu rafale de Kalaşnikov, în marea Sărbătoare a Sfîntului Crăciun, după o „judecată” sumară şi strîmbă. După execuţia barbară şi ruşinoasă, dictată pe 24 decembrie, prin telefon, de la Bucureşti, de un grup din care făceau parte Brucan, Iliescu, Măgureanu, Roman, Voican, Militaru, Kemenici, care aveau garanţia impunităţii lor, totul s-a prăbuşit în România şi am ajuns, realmente, sclavi într-o sărăcie lucie. Cît curaj au Petre Roman şi restul asasinilor cînd afirmă că trupurile Ceauşeştilor şi filmul execuţiei au dispărut timp de cîteva ore!
Ex-preşedintele României şi soţia sa, Elena Ceauşescu, nu au fost condamnaţi de un tribunal oficial.
Au fost executaţi, potrivit unei hîrtii scrise şi semnate, pe 23 decembrie 1989, de către Ion Iliescu, dată la care el nu avea nici o calitate oficială în conducerea Statului Român, în afară de cea de şef al găştii de „profitori sub acoperire” de revoluţionari, ce încercau anihilarea adevăraţilor revoluţionari, pentru a nu scăpa din mînă puterea. Conform zicalei „frica păzeşte bostănăria”, la scurt timp după asasinarea celor doi, de teamă că poate le va veni rîndul şi lor, călăii au trecut, urgent, la abolirea pedepsei capitale în România. Ceauşeştii au fost ucişi cu sînge rece, iar cei implicaţi în asasinarea cuplului prezidenţial ar trebui să răspundă în faţa legii. Acum! Cu prilejul discursurilor publice, preşedintele Nicolae Ceauşescu atrăgea atenţia cu privire la pericolul imperialismului, care poate duce la pierderea identităţii economice, a identităţii de neam şi chiar a independenţei naţionale. Aşa s-a şi întîmplat după lovitura de stat. Cercetaţi documentele, aşa am făcut şi eu, apoi o să vreţi să îl comemoraţi.
Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu se baza pe „neamestecul în treburile interne ale altor state”. Şi pentru că, pe plan internaţional, fostul preşedinte acţiona şi gîndea româneşte, trebuia înlăturat şi înlocuit cu o marionetă care gîndea şi acţiona pe dublu canal: în favoarea marilor puteri capitaliste, dar păstra, prin telefonul roşu, conexiunea cu Moscova… Cinismul cu care un plutonier, pe numele său Dorin Cîrlan, relata anul trecut execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale, la un post central de televiziune, citez – „am făcut-o ferfeniţă pe Elena Ceauşescu şi i-am scos polimerii din cap o dată cu creierii, oasele şi sîngele”, m-a cutremurat şi m-a determinat să cred că omul are „bujiile” ancrasate. Ori s-o fi scrîntit după crimele comise. Ori a fost special ales în plutonul de execuţie, pentru că nu era întreg la minte. Plutonierul acesta împuşcase doi oameni, nu cu un glonţ, ci cu rafale şi deborda de entuziasm infantil pe ecran, facînd din asta o bravadă publică.
Cei care au înfăptuit asasinatul şi cei care l-au comandat, în urma mascaradei judiciare, n-au nici o scuză. Cu toate că au acţionat la comandă externă şi internă şi sub manipulările ce au guvernat lovitura de stat din 1989. Se pare că avem o vocaţie de a ne asasina patrioţii. Istoria stă mărturie. La fel ca şi Mareşalul Ion Antonescu, Ceauşescu a strigat înaintea primului glonţ: „Trăiască România liberă şi independentă, moarte trădătorilor!” S-a avut mare grijă, însă, ca această parte a filmului (cosmetizat, falsificat şi trucat), difuzat pînă la intoxicaţie, în fiecare an, înainte de Crăciun, şi care a făcut înconjurul lumii, să nu ajungă la public, să fie tăiată. De fapt, un asasinat politic abominabil, la scara Istoriei, o ruşine pentru noi.
Execuţia cuplului prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşesc pe 25 decembrie, la Sfînta Sărbătoare a Naşterii Mîntuitorului, este un asasinat anticreştin, iar sub acest blestem a urmat involuţia poporului în libertatea şi democraţia mult-visată de naivi. Asasinarea soţilor Ceauşescu a fost folosită ca „o veste minunată” în presa vremii. Toate ziarele titrau cu litere de-o şchiopă: „O veste minunată: dictatorul a fost prins şi împuşcat!” O manipulare grosolană! Asasinatul înlocuise vestea minunată a Naşterii Domnului Isus, sărbătoarea creştinului român. Ceauşescu le stătea în cap occidentalilor. De fapt, a fost omorît pentru că a ridicat ţara de la stadiul de semifeudalism, la cel al civilizaţiei. Devenise incomod puterilor Occidentului.
Ceauşescu a oferit românilor: educaţie de înaltă clasă, într-un învăţămînt gratuit, loc de muncă garantat, locuinţă pentru fiecare familie sau tînăr, asistenţă medicală gratuită (chiar dacă nu se ridica la standardele europene de astăzi, cînd românii mor cu zile). A oferit demnitate umană şi protecţie socială. Ce-a dat capitalismul românilor? Sărăcie, şomaj, hoţie, tîlhărie, droguri, etnobotanice, escrocherie, homosexualitate, lesbianism, prostituţie, sclavie, discriminare, crime şi pistol la brîu tuturor nenorociţilor. Cine a suferit în regimul dinainte de ’89? Puturoşii, proştii, curvele şi hoţii de buzunare. Desigur, şi atunci se făceau abuzuri, dar nu pot fi comparate cu cele de astăzi. Ultimii 24 de ani de după lovitura de stat şi asasinarea cuplului prezidenţial au fost cu adevărat dramatici. Părinţii au trăit dictatura cu regim socialist, nu comunist, cum zic necunoscătorii şi ignoranţii, care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi cu ce se mănîncă Istoria de pînă în 1944, şi chiar cea pînă în 1964.
Într-o dictatură cu regim socialist, Ceauşescu a construit extrem de multe edificii, ca să aibă ce închide, vinde şi demola capitaliştii. S-au ridicat 4 milioane de apartamente, unde s-a mutat jumătate din populaţia ţării, s-au construit fabrici şi uzine mari, unde au muncit peste 10 milioane de oameni, s-au construit Transfăgărăşanul, Metroul, Canalul Dunăre-Marea Neagră (după care tînjesc mulţi, astăzi), Casa Poporului, Sidex Galaţi, Oltchim, Petromidia, şcoli, grădiniţe, spitale, creşe, pe care capitaliştii nici n-au fost în stare să le dea cu var. România a pierdut în cei 24 de ani de la lovitura de stat aproape întreaga industrie, a pierdut suveranitatea şi independenţa economică. Generaţiile prezentului trebuie să afle că familiile tinere primeau locuri de muncă şi apartamente de la stat, după terminarea facultăţii studenţii primeau repartiţie, iar învăţămîntul şi sănătatea erau gratuite.
Priviţi acum sutele de mii de copii abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în Occident, priviţi fabricile de şomeri, adică universităţile care îi lasă pe tineri în voia libertăţii haotice. Da, teoretic, socialismul e o noţiune neprietenoasă. Dar, cei mulţi, talpa ţării, nu se zbăteau în sărăcie ca astăzi, cînd sîntem liberi să întreţinem Bugetul Statului fraudat de guvernanţii şi politicienii care s-au îngrăşat pe spinarea poporului. Controlul asupra populaţiei este mult mai extins azi decît în socialism, doar că nu mai e realizat prin forţă, ci prin mijloace subtile: lefuri şi credite, înregistrarea neconstituţională şi abuzivă, expunerea codului numeric personal, controlul opiniei publice (adică tot prin frică).
Românii au fost forţaţi să devină consumatori. Li se dau lefuri pe card, ca să consume după nevoile Occidentului, de parcă românii nu ar mai avea voinţă proprie, dar şi ca să fie obişnuiţi cu banii virtuali. Urmează cărţile de identitate cu CIP şi detectare prin GPS inclusă. Spre deosebire de perioada de dinainte de 1989, azi stai cu frica în sîn că o să ajungi şomer, eşti liber, doar să te plimbi pe jos, să-ţi dai copilul pe bani grei la şcolile particulare ale mafioţilor, eşti obligat să cumperi manualele analfabeţilor din sistem, altfel i se scade nota copilului. Astea da, „succesuri” democratice! În socialism nu vedeai oameni dormind pe stradă, daţi afară din case, nu vedeai ţărani săraci. Ceauşescu a construit o economie puternică, cum n-a avut România înainte de război, pentru ca să fie independentă şi să nu cerşească la F.M.I., B.M. etc.
Dar, ca preşedinte, cînd nu eşti dator organismelor financiare mondiale, eşti considerat dictator, eşti invadat de şacali, ţi se iau resursele naturale, iar poporul este transformat în contribuabil activ (deşi nu are loc de muncă, taxele sînt obligatorii), sclav şi consumator. Libia, Egipt, Siria, şi România sînt exemple vii în acest sens. L-au eliminat pe Ceauşescu cînd ţara nu mai avea datorii şi economia mergea strună. Tocmai cînd terminaserăm de plătit datoriile şi urma să ne bucurăm de un nivel de viaţă european, de teamă că vom concura puterile occidentale, au venit alogenii şi-au pus ghiara pe avuţiile naţionale. Chiar dacă în socialism, pentru o perioadă scurtă, s-a mîncat mai puţin, s-a trăit fără căldură, s-a dat curent electric cu porţia, chiar dacă pîinea, zahărul şi uleiul erau cartelate, aşa s-au plătit datoriile externe. Nu existau milionari şi miliardari care să fraudeze statul.
Azi există mîncare şi pîine din belşug (dar puterea de cumpărare este zero), dar garnisite cu E-uri mortale, care au răspîndit boli, obezitate, cancer, diabet, gradul de îmbolnăvire al populaţiei fiind triplat. S-au înmulţit boschetarii, copii străzii, mai ceva decît cîinii comunitari, presa e plină de scandaluri, crime; miliardarii de carton au conturile doldora, şi n-au dat o zi cu sapa. Legea-i făcută pentru ei, au maşini luxoase şi pistolul la brîu. Toate acestea lucruri fermecătoare au fost înscrise în planul loviturii de stat din 1989. Ne merităm soarta. Să trăiţi bine!
Aşadar, mă întorc la întrebarea unui ziarist român din presa centrală : „De ce n-a făcut Ceauşescu autostrăzi?” Simplu: exportul către Rusia şi spre celelalte ţări se făcea pe căile ferate şi pe apă. Specialiştii timpului au gîndit în conformitate cu necesităţile practice. Nimeni nu a umblat în opinci în perioada socialistă, de acum înainte vom umbla, poate, desculţi. Opinca e încălţare ecologică şi mi-e teamă că nu ne vom permite s-o cumpărăm. După 1989, cîţi kilometri de autostradă s-au construit? Poate răspund miniştrii de la Transporturi sau Bechtel?
Toată bogăţia ţării, adunată cu sudoarea poporului, a fost confiscată de „elita” politică şi financiară, în cîrdăşie cu organismele financiare mondiale, de băieţii şmecheri, de pungaşii pripăşiţi pe la noi şi prin guvern, care ne dau atît cît să nu murim de foame. Chiar nu înţeleg de unde toată stupizenia unor colegi de breaslă de a se raporta doar negativ la ceea ce a fost pe vremea lui Ceauşescu? Să lăsăm trecutul distrus cu bună ştiinţă şi cu rea-credinţă, şi să-i întrebăm pe neisprăviţii care au acumulat averi uriaşe, pe care nu le puteau realiza într-un mileniu prin muncă cinstită, de ce ne-au îndatorat pînă la sufocare, de ce au jefuit averea ţării, pe care au depus-o în bănci străine, de nu mai avem fonduri pentru investiţii, pentru salarii şi pensii? Dacă tot se plîng că nu mai sînt bani pentru investiţii, de ce nu investesc, ei, banii furaţi de la popor? De ce, oare, tot aşteptăm noi investitori străini? Aceştia nu vor urmări niciodată binele ţării unde fac investiţia, ci, firesc, propriul lor profit, cît mai mare, pe care-l vor externa, în valută, nu în lei. Leii îi lasă pentru vînzătorii de ţară autohtoni, care le asigură calea spre cîştiguri ilicite.
Cei care au guvernat după lovitura de stat, n-au fost în stare să construiască nimic în ţară, în afara de sedii de birouri pentru stors românul de ultima leţcaie. Toţi au fost puşi pe căpătuire. Au devalizat băncile (Bancorex, Banca Agricolă, Banca Religiilor etc.), întreprinderile, fabricile, combinatele, au sărăcit populaţia prin inflaţie de 300%. Sub minciuna iliesciană, în coabitare cu a lui Petrică în pulover, numită „privatizare”, producţia României a fost redusă, treptat, la tăcere. Ce nu s-a putut fura, s-a vîndut străinilor cu capital majoritar, sau total, pe mai nimic, preţul fiind sub cel de fier vechi, dar pe mită grasă.
Un fost funcţionar al Ministerului Economiei de pe vremuri, de formaţie economist, azi pensionar, mi-a explicat cum s-a reuşit, înainte de 1989, performanţa echilibrului economic şi absorbţia în procent de 100% a forţei de muncă tinere, cum România a refuzat orice contact cu F.M.I.-ul şi cu alte organisme financiare internaţionale, care încercau atragerea României în capcane. „Trepăduşii n-aveau ce căuta în rotiţele sistemului, tocmai de aceea sistemul economic nu avea nici noxe, nici fisuri grave. Nu erau clase favorizate. Multe dintre lucrurile de dinainte de ’89 – păstrînd proporţia evoluţiei în timp – erau superioare celor de azi. Atunci erau tot felul de organisme de cinste şi control, care rezolvau problemele oamenilor, azi nu ai la cine apela, hoţii se dau drept conducători”.
Studii recente arată că, pe atunci, toată populaţia activă avea slujbă, astăzi, aproximativ 6 milioane de români îşi caută de lucru în afara ţării. Toţi românii aveau locuinţe, azi sînt datori pe viaţă băncilor străine, scoşi în stradă şi executaţi silit. Atunci, se întrerupea curentul electric zilnic, astăzi, nu avem bani să-l plătim. Atunci, erau cîteva ore de televiziune pe zi, astăzi, sute de posturi TV ne aduc în case violenţă, destrăbălare, circ politic, crime, dezmăţ, sexualitate, pornografie, homosexualitate, care tulbură minţile copiilor şi îndeamnă la sex de la vîrste fragede, ducînd la angoase, la frustrări, sinucideri şi conflicte interioare cu sinele. Despre ce economie vorbeşte astăzi guvernul? Coloşii industriali, care decenii la rînd au asigurat producţia internă şi exporturile ţării noastre, au fost bombardaţi. Nu sînt bani pentru salariile medicilor, se desfiinţează şcoli şi spitale, sănătatea e la mîna grupurilor farmaceutice care condiţionează numirea factorilor de conducere şi politica instituţiilor de sănătate.
„Regimul socialist investea cam 30% din PIB în cercetare-dezvoltare, tehnică militară (tancuri), aerospaţială (avioane inclusiv supersonice), agricultură, infrastructură (căi ferate, drumuri şi poduri la sate, canale şi sisteme de irigaţii, baraje, canalizări)”.
Ce a adus, aşadar, „revoluţia”, pardon, lovitura de stat? Libertatea de a merge la căpşuni, libertatea sclaviei pe pămînt românesc şi dispreţul Occidentului. O ţară primită cadou în 1990, fără un leu datorie externă şi cu destui bani cash (a se înţelege lichiditate B.R.C.E.), a fost sufocată de datorii pentru generaţii de-a rîndul. Imediat după lovitura de stat, Petre Roman, premier pe atunci, a anunţat că industria ţării este „un morman de fiare vechi”, o minciună colosală, care a dat startul jafului, aflat şi azi în desfăşurare.
Aşadar, de ce a fost asasinat Nicoale Ceauşescu? Pentru că a condamnat invazia U.R.S.S. în Cehoslovacia în 1968; pentru că a construit Casa Poporului, a doua clădire ca mărime în lume după Pentagon; pentru că România era al patrulea exportator de armament din Europa; pentru că, a construit Metroul din Bucureşti, Centrala atomică de la Cernavodă, Canalul Dunăre-Maria Neagră; pentru că în primăvara anului 1989, România achitase toate datoriile externe, în valoare de peste 18 miliarde de dolari; pentru că acumulase depozite în aur la Banca Naţională (volatilizate astăzi şi trimise în excursie, peste hotare); pentru că a interzis avortul şi a încurajat natalitatea, aducînd populaţia la peste 22.000.000, pentru că nu a avut conturi în străinătate, cum au pretins neobolşevicii; pentru că a construit peste 4 milioane de apartamente; pentru că producţia de oţel a ţării era de 8% din producţia mondială, iar în funcţie de acest lucru, România putea modifica oricînd preţul oţelului la bursă; pentru că a construit peste 10.000 de şcoli, universităţi şi grădiniţe, aproape 100 de hidrocentrale; pentru că România avea una din cele mai dezvoltate reţele de cale ferată din Europa; pentru că, începînd din 1973, Nicolae Ceauşescu a permis înfiinţarea a 48 de societăţi mixte, cu participare de capital occidental în ţară şi străinătate, iar volumul schimburilor comerciale cu Occidentul aproape se dublase: de la 28% în 1965, la 45% în 1974; pentru că, între anii 1971-1975, România a înregistrat o rată anuală de creştere de 11,8%, cifră neegalată niciodată în plan european.
Pentru toate acestea şi pentru vina de a nu fi fost un patriot de ocazie, ci unul adevărat, Ceauşescu a fost asasinat cu sînge rece, într-o frenetică grabă, în ziua Sfîntă a Crăciunului. Dacă încerci astăzi să vorbeşti despre Ceauşescu eşti imediat catalogat drept comunist sau nostalgic. În cazul meu, nu pot fi acuzată nici de participaţiune la sistem, nici de nostalgie comunistă. Pe vremea asasinilor lui Nicolae Ceauşescu, ajunşi între timp miliardari cu ajutorul americanilor, mă ocupam cu biberonul. Studiaţi documentele de arhivă şi veţi vedea ce-a făcut Ceauşescu cu banii de la F.M.I. şi de la Banca Mondială, şi ce-au făcut aceşti democraţi, grăsuni de bătătură, specializaţi în escrocherii financiare la şcolile politice de vară ale partidelor. Studiaţi documentele! Preşedintele împuşcat de cei cîţiva antiromâni, îndoctrinaţi de „agenturili străine” nu vi se va mai părea atît de sinistru. Ceauşescu a fost cu adevărat un patriot. În afara lichelelor care au prădat Statul Român şi o duc extrem de bine, astăzi poporul zace în sărăcie, exploatat mişeleşte, de aproape un sfert de veac. Zidul de la Tîrgovişte e prea mic pentru aceste haite de politicieni care au subminat şi ruinat România postdecembristă!
MARIA DIANA POPESCU
Au fost executaţi, potrivit unei hîrtii scrise şi semnate, pe 23 decembrie 1989, de către Ion Iliescu, dată la care el nu avea nici o calitate oficială în conducerea Statului Român, în afară de cea de şef al găştii de „profitori sub acoperire” de revoluţionari, ce încercau anihilarea adevăraţilor revoluţionari, pentru a nu scăpa din mînă puterea. Conform zicalei „frica păzeşte bostănăria”, la scurt timp după asasinarea celor doi, de teamă că poate le va veni rîndul şi lor, călăii au trecut, urgent, la abolirea pedepsei capitale în România. Ceauşeştii au fost ucişi cu sînge rece, iar cei implicaţi în asasinarea cuplului prezidenţial ar trebui să răspundă în faţa legii. Acum! Cu prilejul discursurilor publice, preşedintele Nicolae Ceauşescu atrăgea atenţia cu privire la pericolul imperialismului, care poate duce la pierderea identităţii economice, a identităţii de neam şi chiar a independenţei naţionale. Aşa s-a şi întîmplat după lovitura de stat. Cercetaţi documentele, aşa am făcut şi eu, apoi o să vreţi să îl comemoraţi.
Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu se baza pe „neamestecul în treburile interne ale altor state”. Şi pentru că, pe plan internaţional, fostul preşedinte acţiona şi gîndea româneşte, trebuia înlăturat şi înlocuit cu o marionetă care gîndea şi acţiona pe dublu canal: în favoarea marilor puteri capitaliste, dar păstra, prin telefonul roşu, conexiunea cu Moscova… Cinismul cu care un plutonier, pe numele său Dorin Cîrlan, relata anul trecut execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale, la un post central de televiziune, citez – „am făcut-o ferfeniţă pe Elena Ceauşescu şi i-am scos polimerii din cap o dată cu creierii, oasele şi sîngele”, m-a cutremurat şi m-a determinat să cred că omul are „bujiile” ancrasate. Ori s-o fi scrîntit după crimele comise. Ori a fost special ales în plutonul de execuţie, pentru că nu era întreg la minte. Plutonierul acesta împuşcase doi oameni, nu cu un glonţ, ci cu rafale şi deborda de entuziasm infantil pe ecran, facînd din asta o bravadă publică.
Cei care au înfăptuit asasinatul şi cei care l-au comandat, în urma mascaradei judiciare, n-au nici o scuză. Cu toate că au acţionat la comandă externă şi internă şi sub manipulările ce au guvernat lovitura de stat din 1989. Se pare că avem o vocaţie de a ne asasina patrioţii. Istoria stă mărturie. La fel ca şi Mareşalul Ion Antonescu, Ceauşescu a strigat înaintea primului glonţ: „Trăiască România liberă şi independentă, moarte trădătorilor!” S-a avut mare grijă, însă, ca această parte a filmului (cosmetizat, falsificat şi trucat), difuzat pînă la intoxicaţie, în fiecare an, înainte de Crăciun, şi care a făcut înconjurul lumii, să nu ajungă la public, să fie tăiată. De fapt, un asasinat politic abominabil, la scara Istoriei, o ruşine pentru noi.
Execuţia cuplului prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşesc pe 25 decembrie, la Sfînta Sărbătoare a Naşterii Mîntuitorului, este un asasinat anticreştin, iar sub acest blestem a urmat involuţia poporului în libertatea şi democraţia mult-visată de naivi. Asasinarea soţilor Ceauşescu a fost folosită ca „o veste minunată” în presa vremii. Toate ziarele titrau cu litere de-o şchiopă: „O veste minunată: dictatorul a fost prins şi împuşcat!” O manipulare grosolană! Asasinatul înlocuise vestea minunată a Naşterii Domnului Isus, sărbătoarea creştinului român. Ceauşescu le stătea în cap occidentalilor. De fapt, a fost omorît pentru că a ridicat ţara de la stadiul de semifeudalism, la cel al civilizaţiei. Devenise incomod puterilor Occidentului.
Ceauşescu a oferit românilor: educaţie de înaltă clasă, într-un învăţămînt gratuit, loc de muncă garantat, locuinţă pentru fiecare familie sau tînăr, asistenţă medicală gratuită (chiar dacă nu se ridica la standardele europene de astăzi, cînd românii mor cu zile). A oferit demnitate umană şi protecţie socială. Ce-a dat capitalismul românilor? Sărăcie, şomaj, hoţie, tîlhărie, droguri, etnobotanice, escrocherie, homosexualitate, lesbianism, prostituţie, sclavie, discriminare, crime şi pistol la brîu tuturor nenorociţilor. Cine a suferit în regimul dinainte de ’89? Puturoşii, proştii, curvele şi hoţii de buzunare. Desigur, şi atunci se făceau abuzuri, dar nu pot fi comparate cu cele de astăzi. Ultimii 24 de ani de după lovitura de stat şi asasinarea cuplului prezidenţial au fost cu adevărat dramatici. Părinţii au trăit dictatura cu regim socialist, nu comunist, cum zic necunoscătorii şi ignoranţii, care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi cu ce se mănîncă Istoria de pînă în 1944, şi chiar cea pînă în 1964.
Într-o dictatură cu regim socialist, Ceauşescu a construit extrem de multe edificii, ca să aibă ce închide, vinde şi demola capitaliştii. S-au ridicat 4 milioane de apartamente, unde s-a mutat jumătate din populaţia ţării, s-au construit fabrici şi uzine mari, unde au muncit peste 10 milioane de oameni, s-au construit Transfăgărăşanul, Metroul, Canalul Dunăre-Marea Neagră (după care tînjesc mulţi, astăzi), Casa Poporului, Sidex Galaţi, Oltchim, Petromidia, şcoli, grădiniţe, spitale, creşe, pe care capitaliştii nici n-au fost în stare să le dea cu var. România a pierdut în cei 24 de ani de la lovitura de stat aproape întreaga industrie, a pierdut suveranitatea şi independenţa economică. Generaţiile prezentului trebuie să afle că familiile tinere primeau locuri de muncă şi apartamente de la stat, după terminarea facultăţii studenţii primeau repartiţie, iar învăţămîntul şi sănătatea erau gratuite.
Priviţi acum sutele de mii de copii abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în Occident, priviţi fabricile de şomeri, adică universităţile care îi lasă pe tineri în voia libertăţii haotice. Da, teoretic, socialismul e o noţiune neprietenoasă. Dar, cei mulţi, talpa ţării, nu se zbăteau în sărăcie ca astăzi, cînd sîntem liberi să întreţinem Bugetul Statului fraudat de guvernanţii şi politicienii care s-au îngrăşat pe spinarea poporului. Controlul asupra populaţiei este mult mai extins azi decît în socialism, doar că nu mai e realizat prin forţă, ci prin mijloace subtile: lefuri şi credite, înregistrarea neconstituţională şi abuzivă, expunerea codului numeric personal, controlul opiniei publice (adică tot prin frică).
Românii au fost forţaţi să devină consumatori. Li se dau lefuri pe card, ca să consume după nevoile Occidentului, de parcă românii nu ar mai avea voinţă proprie, dar şi ca să fie obişnuiţi cu banii virtuali. Urmează cărţile de identitate cu CIP şi detectare prin GPS inclusă. Spre deosebire de perioada de dinainte de 1989, azi stai cu frica în sîn că o să ajungi şomer, eşti liber, doar să te plimbi pe jos, să-ţi dai copilul pe bani grei la şcolile particulare ale mafioţilor, eşti obligat să cumperi manualele analfabeţilor din sistem, altfel i se scade nota copilului. Astea da, „succesuri” democratice! În socialism nu vedeai oameni dormind pe stradă, daţi afară din case, nu vedeai ţărani săraci. Ceauşescu a construit o economie puternică, cum n-a avut România înainte de război, pentru ca să fie independentă şi să nu cerşească la F.M.I., B.M. etc.
Dar, ca preşedinte, cînd nu eşti dator organismelor financiare mondiale, eşti considerat dictator, eşti invadat de şacali, ţi se iau resursele naturale, iar poporul este transformat în contribuabil activ (deşi nu are loc de muncă, taxele sînt obligatorii), sclav şi consumator. Libia, Egipt, Siria, şi România sînt exemple vii în acest sens. L-au eliminat pe Ceauşescu cînd ţara nu mai avea datorii şi economia mergea strună. Tocmai cînd terminaserăm de plătit datoriile şi urma să ne bucurăm de un nivel de viaţă european, de teamă că vom concura puterile occidentale, au venit alogenii şi-au pus ghiara pe avuţiile naţionale. Chiar dacă în socialism, pentru o perioadă scurtă, s-a mîncat mai puţin, s-a trăit fără căldură, s-a dat curent electric cu porţia, chiar dacă pîinea, zahărul şi uleiul erau cartelate, aşa s-au plătit datoriile externe. Nu existau milionari şi miliardari care să fraudeze statul.
Azi există mîncare şi pîine din belşug (dar puterea de cumpărare este zero), dar garnisite cu E-uri mortale, care au răspîndit boli, obezitate, cancer, diabet, gradul de îmbolnăvire al populaţiei fiind triplat. S-au înmulţit boschetarii, copii străzii, mai ceva decît cîinii comunitari, presa e plină de scandaluri, crime; miliardarii de carton au conturile doldora, şi n-au dat o zi cu sapa. Legea-i făcută pentru ei, au maşini luxoase şi pistolul la brîu. Toate acestea lucruri fermecătoare au fost înscrise în planul loviturii de stat din 1989. Ne merităm soarta. Să trăiţi bine!
Aşadar, mă întorc la întrebarea unui ziarist român din presa centrală : „De ce n-a făcut Ceauşescu autostrăzi?” Simplu: exportul către Rusia şi spre celelalte ţări se făcea pe căile ferate şi pe apă. Specialiştii timpului au gîndit în conformitate cu necesităţile practice. Nimeni nu a umblat în opinci în perioada socialistă, de acum înainte vom umbla, poate, desculţi. Opinca e încălţare ecologică şi mi-e teamă că nu ne vom permite s-o cumpărăm. După 1989, cîţi kilometri de autostradă s-au construit? Poate răspund miniştrii de la Transporturi sau Bechtel?
Toată bogăţia ţării, adunată cu sudoarea poporului, a fost confiscată de „elita” politică şi financiară, în cîrdăşie cu organismele financiare mondiale, de băieţii şmecheri, de pungaşii pripăşiţi pe la noi şi prin guvern, care ne dau atît cît să nu murim de foame. Chiar nu înţeleg de unde toată stupizenia unor colegi de breaslă de a se raporta doar negativ la ceea ce a fost pe vremea lui Ceauşescu? Să lăsăm trecutul distrus cu bună ştiinţă şi cu rea-credinţă, şi să-i întrebăm pe neisprăviţii care au acumulat averi uriaşe, pe care nu le puteau realiza într-un mileniu prin muncă cinstită, de ce ne-au îndatorat pînă la sufocare, de ce au jefuit averea ţării, pe care au depus-o în bănci străine, de nu mai avem fonduri pentru investiţii, pentru salarii şi pensii? Dacă tot se plîng că nu mai sînt bani pentru investiţii, de ce nu investesc, ei, banii furaţi de la popor? De ce, oare, tot aşteptăm noi investitori străini? Aceştia nu vor urmări niciodată binele ţării unde fac investiţia, ci, firesc, propriul lor profit, cît mai mare, pe care-l vor externa, în valută, nu în lei. Leii îi lasă pentru vînzătorii de ţară autohtoni, care le asigură calea spre cîştiguri ilicite.
Cei care au guvernat după lovitura de stat, n-au fost în stare să construiască nimic în ţară, în afara de sedii de birouri pentru stors românul de ultima leţcaie. Toţi au fost puşi pe căpătuire. Au devalizat băncile (Bancorex, Banca Agricolă, Banca Religiilor etc.), întreprinderile, fabricile, combinatele, au sărăcit populaţia prin inflaţie de 300%. Sub minciuna iliesciană, în coabitare cu a lui Petrică în pulover, numită „privatizare”, producţia României a fost redusă, treptat, la tăcere. Ce nu s-a putut fura, s-a vîndut străinilor cu capital majoritar, sau total, pe mai nimic, preţul fiind sub cel de fier vechi, dar pe mită grasă.
Un fost funcţionar al Ministerului Economiei de pe vremuri, de formaţie economist, azi pensionar, mi-a explicat cum s-a reuşit, înainte de 1989, performanţa echilibrului economic şi absorbţia în procent de 100% a forţei de muncă tinere, cum România a refuzat orice contact cu F.M.I.-ul şi cu alte organisme financiare internaţionale, care încercau atragerea României în capcane. „Trepăduşii n-aveau ce căuta în rotiţele sistemului, tocmai de aceea sistemul economic nu avea nici noxe, nici fisuri grave. Nu erau clase favorizate. Multe dintre lucrurile de dinainte de ’89 – păstrînd proporţia evoluţiei în timp – erau superioare celor de azi. Atunci erau tot felul de organisme de cinste şi control, care rezolvau problemele oamenilor, azi nu ai la cine apela, hoţii se dau drept conducători”.
Studii recente arată că, pe atunci, toată populaţia activă avea slujbă, astăzi, aproximativ 6 milioane de români îşi caută de lucru în afara ţării. Toţi românii aveau locuinţe, azi sînt datori pe viaţă băncilor străine, scoşi în stradă şi executaţi silit. Atunci, se întrerupea curentul electric zilnic, astăzi, nu avem bani să-l plătim. Atunci, erau cîteva ore de televiziune pe zi, astăzi, sute de posturi TV ne aduc în case violenţă, destrăbălare, circ politic, crime, dezmăţ, sexualitate, pornografie, homosexualitate, care tulbură minţile copiilor şi îndeamnă la sex de la vîrste fragede, ducînd la angoase, la frustrări, sinucideri şi conflicte interioare cu sinele. Despre ce economie vorbeşte astăzi guvernul? Coloşii industriali, care decenii la rînd au asigurat producţia internă şi exporturile ţării noastre, au fost bombardaţi. Nu sînt bani pentru salariile medicilor, se desfiinţează şcoli şi spitale, sănătatea e la mîna grupurilor farmaceutice care condiţionează numirea factorilor de conducere şi politica instituţiilor de sănătate.
„Regimul socialist investea cam 30% din PIB în cercetare-dezvoltare, tehnică militară (tancuri), aerospaţială (avioane inclusiv supersonice), agricultură, infrastructură (căi ferate, drumuri şi poduri la sate, canale şi sisteme de irigaţii, baraje, canalizări)”.
Ce a adus, aşadar, „revoluţia”, pardon, lovitura de stat? Libertatea de a merge la căpşuni, libertatea sclaviei pe pămînt românesc şi dispreţul Occidentului. O ţară primită cadou în 1990, fără un leu datorie externă şi cu destui bani cash (a se înţelege lichiditate B.R.C.E.), a fost sufocată de datorii pentru generaţii de-a rîndul. Imediat după lovitura de stat, Petre Roman, premier pe atunci, a anunţat că industria ţării este „un morman de fiare vechi”, o minciună colosală, care a dat startul jafului, aflat şi azi în desfăşurare.
Aşadar, de ce a fost asasinat Nicoale Ceauşescu? Pentru că a condamnat invazia U.R.S.S. în Cehoslovacia în 1968; pentru că a construit Casa Poporului, a doua clădire ca mărime în lume după Pentagon; pentru că România era al patrulea exportator de armament din Europa; pentru că, a construit Metroul din Bucureşti, Centrala atomică de la Cernavodă, Canalul Dunăre-Maria Neagră; pentru că în primăvara anului 1989, România achitase toate datoriile externe, în valoare de peste 18 miliarde de dolari; pentru că acumulase depozite în aur la Banca Naţională (volatilizate astăzi şi trimise în excursie, peste hotare); pentru că a interzis avortul şi a încurajat natalitatea, aducînd populaţia la peste 22.000.000, pentru că nu a avut conturi în străinătate, cum au pretins neobolşevicii; pentru că a construit peste 4 milioane de apartamente; pentru că producţia de oţel a ţării era de 8% din producţia mondială, iar în funcţie de acest lucru, România putea modifica oricînd preţul oţelului la bursă; pentru că a construit peste 10.000 de şcoli, universităţi şi grădiniţe, aproape 100 de hidrocentrale; pentru că România avea una din cele mai dezvoltate reţele de cale ferată din Europa; pentru că, începînd din 1973, Nicolae Ceauşescu a permis înfiinţarea a 48 de societăţi mixte, cu participare de capital occidental în ţară şi străinătate, iar volumul schimburilor comerciale cu Occidentul aproape se dublase: de la 28% în 1965, la 45% în 1974; pentru că, între anii 1971-1975, România a înregistrat o rată anuală de creştere de 11,8%, cifră neegalată niciodată în plan european.
Pentru toate acestea şi pentru vina de a nu fi fost un patriot de ocazie, ci unul adevărat, Ceauşescu a fost asasinat cu sînge rece, într-o frenetică grabă, în ziua Sfîntă a Crăciunului. Dacă încerci astăzi să vorbeşti despre Ceauşescu eşti imediat catalogat drept comunist sau nostalgic. În cazul meu, nu pot fi acuzată nici de participaţiune la sistem, nici de nostalgie comunistă. Pe vremea asasinilor lui Nicolae Ceauşescu, ajunşi între timp miliardari cu ajutorul americanilor, mă ocupam cu biberonul. Studiaţi documentele de arhivă şi veţi vedea ce-a făcut Ceauşescu cu banii de la F.M.I. şi de la Banca Mondială, şi ce-au făcut aceşti democraţi, grăsuni de bătătură, specializaţi în escrocherii financiare la şcolile politice de vară ale partidelor. Studiaţi documentele! Preşedintele împuşcat de cei cîţiva antiromâni, îndoctrinaţi de „agenturili străine” nu vi se va mai părea atît de sinistru. Ceauşescu a fost cu adevărat un patriot. În afara lichelelor care au prădat Statul Român şi o duc extrem de bine, astăzi poporul zace în sărăcie, exploatat mişeleşte, de aproape un sfert de veac. Zidul de la Tîrgovişte e prea mic pentru aceste haite de politicieni care au subminat şi ruinat România postdecembristă!
MARIA DIANA POPESCU
Comentariu de Dan Culcer. Patriotismul lui Nicolae Ceușescu rămâne încă a fi demonstrat. E totuși realizatorul colectivizării forțate, acțiunea care a desăvârșit distrugerea țărănimii din România. Cooperativizarea în interes comun cu păstrarea proprietății individuale ar fi fost necesară, în vreme ce distrugerea relației dintre pămât și țăran a fost fatală bazei tradiționale a națiunii. Redistribuirea proprietății colective după 1990 a avut tot un efect negativ, așa cum a fost realizată. A dat loc unor abuzuri și a distrus ceea ce se realizase pozitiv după suferințele colectivizării forțate. Exemplul pe care l-am dat recent pentru a formula rețineri față de o prea superficială și binevoitoare analiză, este poziția dictatorului față de două teme culturale esențiale, publicistica lui Mihai Eminescu și Istoria literaturii roâne de G. Călinescu. Au trebuit să se manifeste tenacitatea și insistențele unor intelectuali pentru ca cele două opere să fie repuse târziu, foarte tîrziu în circulație, deși ambele erau temelii ale naționalismului cultural organic.
Concentrarea argumentativă subiectivă din articolul Mariei Diana Popescu, punerea pe seama clarviziunii și patriotismului celui asasinat în decembrie 1989 a tutor realizărilro regimului de după 1963 este o iluzie de perespectivă, dacă nu și o manipulare propagandistică.
E adevărat că se produsese în România o concentrare a puterii cum doar în condiții de război s-a mai întâmplat cu Hitler, Churchil sau Ion Antonescu sau cu Stalin după moartea lui Lenin. Deci se poate imagina că tot binele și răul i se datoresc lui Ceaușescu. Înainte și după 1989 i s-au pus în cârcă toate relele. Acum, aici, i se atribuie tot binele. Analize false în ambele cazuri. Activitateai economică complexă a unei țări este prezentată ca fiind rezultatul viziunii acestui om, fără îndoială inteligent dar incult și limitat de tot felul de scheme de gândire pe care le-a achiziționat din dogma leninist-stalinistă, scheme care i-au fost inculcate de cursurile de ideologie la care a fost un elev ca atâția alții. Se elimină din analiză și deci din jocul politic toate grupurile de influență și toate personalitățile care au participat la decizii prin conceprea unor proiecte pe care, sub diverse presiuni, Ceaușescu le accepta și aproba. Amintirile lui Ion Gheorghe Maurer, dispersate și reoconstituibile prin confruntarea unor mărturii diverse, impun o altă persspectivă. Nu sunt singurele texte. Procesele verbale ale reuniunilor de la vârf, (din cele publicate deja de Arhivele Naționale, rolul lui Ceușescu apare mai puțin daurit de perspectivele rozalii ale celor doritori să reconstituie un model de patriotism, documentele produse de Cancelaria, din perioada finală, condusă de Curticeanu, alte documente de arhivă accesibile trebuiesc studiate. Una este ziaristica militantă și adesea pertinentă în condițiile actuale de morozitate politică, a Mariei Diana Popescu sau a altora de la ART@MIS și alta este adevărul istoric, chiar aproximativ încă.Dan Culcer
