Comentariu Dan Culcer.
Mircea Morariu are dreptate să-și înceapă însemnările despre cartea cercetătorei Flori Bălănescu cu această timidă mărturisire : « La drept vorbind, nu prea e în rostul semnatarului acestor rânduri să anticipeze de ce primire va avea parte, din binecunoscuta zonă respectabilă a criticii literare, volumul Paul Goma-Conștiință istorică și conștiință literară. Scris de Flori Bălănescu și apărut la finele anului 2022 la editura bucureșteană Corint. Cu toate acestea, îmi asum un consistent cuantum de risc și îmi exprim aici convingerea că cercetarea, una, indubitabil, serioasă, consistentă, cu o apreciabilă rigoare a argumentației, va fi primită fie cu rezerve, fie va fi trecută, tactic, sub tăcere.»
Are dreptate în anticipațiile sale, tocmai fiindcă nici Paul Goma, nici Flori Bălănescu nu au avut sau nu au vreun temei intelectual sau moral de a distribui indulgențe.
Nu acesta, iertarea, a fost scopul literaturii și mai ales a publicisticii lui Paul Goma. DImpotriva, demascarea imposturii concrete, a unora din confrații săi scriitori, a fost scopul acțiunii sale adesea pamfletare, de ecarisaj. Doar că, atunci ca și acum, haitele se adună și latră împreună, ba chiar și mușcă, rânjind solidar.
Mircea Morariu ajunge, după niscai ocolișuri, la o afirmație nu mai e clar despre cine, despre Paul Goma sau Flori Bălănescu, care întrece orice măsură de bun simț : « Luați la refec, puși la zid nenuanțat. Aproape pe același ton ca, de pildă, generalul securist Nicolae Pleșiță. Care a zburdat într-o scandaloasă libertate pe ecranele OTV , în compania nefrecventabilului Dan Diaconescu. »
Persoanele citate mai jos ca fiind tratate cu neiertare de către cei doi autori nu au de ce să fie prezentate altfel, dacă nu amestecăm criteriile. Cei care, ca mine sau ca alți trăitori în epoca respectivă, știm mai multe decât ceea ce se vede, fie din contacte directe cu protagoniștii, fie din informații documentate ulterior, pe bază de arhive cercetate cu răbdare și atent interpretate, utilizate, putem afirma că Paul Goma, și după el, Flori Bălănescu au adunat probele directe sau indirecte pentru schițarea unor portrete mai puțin idilice ale protagoniștilor lumii literare dintre 1956 și 1989.
Nu-i vorbă, Paul Goma era un om ciufut. Am povestit deja undeva istoria ipoteticei pierderi a cetățeniei sale românești, deloc pierdută, cum s-a adeverit, după 1990. Din cauza întârzierii cu totul involuntare a șoferului Ambasadei României la Paris, care îi aducea documentele de cerere pentru obținerea unui pașaport de cetățean român domiciliat în străinătate, pe care le trimitea Ambasadorul, la rugămintea mea, Paul Goma a refuzat să-i deschidă portalul metalic de la parter, nevinovatului șofer, în pofida explicațiilor și scuzelor de rigoare pe care acesta i le prezentase prin interfon sau prin telefon. Și uite așa, Paul Goma nu și-a regularizat antum relațiile cu administrația României.
În ce mă privește, îmi mențin părerea că respingerea definitivă a romanului Ostinato de către cenzură, pe baza avizului defavorabil semnat, IDB, [document văzut de mine în arhive și publicat] adică Ion Dodu Bălan, istoric și critic literar dar și activist cultural la acea vreme, a fost o prostie politică individuală. Romanul nu era nepublicabil, cu excepția câtorva zeci de pagini mai dure vorbind despre pușcăriile comuniste. Nu e vorba ca aș regreta că Paul Goma nu a cedat presiunii cenzurii. Dimpotrivă, cred că putea să se mai înfrunte cu ea. Și ar fi câștigat.
A se consulta și autointerviurile lui Paul Goma : https://www.paulgoma.com/tag/ostinato/
Am publicat documente despre cenzurarea romanului Ostinato de către diversele instituții politico-ideologice implicate, în cartea mea, Cenzură și ideologie în comunismul real, Editura Argonaut, 2015.
După cum scrie Paul Goma, în ediția prescurtatată a romanului, disponibilă liber pe Internet : « Romanul Ostinato a fost început în toamna anului 1965 la București, terminat într-o primă versiune 'definitivă' în iulie 1866 la Vlad, Făgăraș. Fiind mereu respins de cenzură scrie Paul Goma, a fost trimis în occident. În toamna anului 1971, la târgul de carte de la Frankfurt am Main au fost lansate simultan traducere în germană și în franceză (La celiule des liberables). Ar fi trebuit să fie însoțit și de traducerea în italiană a lui Marcu Cuno, dacă Ceaușescu prin Zoe Bușulenga, Alexandru Balaci, Mihnea Gheorghiu nu ar fi cumpărat întregul tiraj.»
De unde va fi aflat acest ultim amănunt, Paul Goma, va rămâne probabil un mister. Doar dacă, spășiți, vinovații au făcut mărturisiri complete. După 1989 au apărut zvonuri că Alexandru Balaci, Valentin Lipatii și Mihnea Gheorghiu au avut și sarcini de ofițeri de informații în DIE.
Deci, au trecut 6 ani până la expatrierea sau, mai precis, expulzarea lui Paul Goma, 1977.
Doar trei ani mai tărziu, adică în 1980, Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni, roman a cărei primă ediție este 1980, și care a avut un succes imens, a dat descrieri de o duritate la fel de mare, dacă nu mai mare. Ceea ce înseamnă că cenzura regimului era deja nesigură și din ce mai maleabilă. Cronica mea la Cel mai iubit dintre pământeni a devenit, aproape fără nici o modificare, textul articolului despre acest roman în Wikipedia. Iar ceea am scris și publicat în revista Vatra în 1980 nu ocolește, ba chiar subliniază aspectele cele mai violente ale criticii sociale și politice integrate de Marin Preda în romanul său. Vezi : Dan Culcer, Note pentru o lectură sociologică [Marin Preda], în volumul Serii și grupuri, Editura Cartea românească, 1981, p. 217-224. Text preluat și formatat la stilul wikiwand. https://www.wikiwand.com/ro/articles/Cel_mai_iubit_dintre_p%C4%83m%C3%A2nteni_(roman)
Despre instituția cenzurii, despre istoria și declinul cenzurii a scris, pe bază de documente de arhivă, cercetătoarea și scriitoarea Liliana Corobca. Din articolul ei, de mai jos, se vede clar procesul de redistribuire a controlului tipăriturilor, dinspre o instituție centralizată spre redactori și redactori șefi. Am trăit direct acest proces în redacția Vatra din Târgu Mureș.
https://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mart65_89/declinul_cenzurii_comuniste.htm
Cam șopârliot comentariul lui Mircea Morariu. Ba, cum se vede din citatul care urmează, o ia chiar razna. Citez :
« După 1989, au intervenit alte dureri, alte istorii. Din tastele computerului autoarei cărții Paul Goma- Conștiință istorică și conștiință literară se revarsă furii, ocări asupra acelorași Balotă. Breban și, mai ales, Nicolae Manolescu. Asupra editurii Humanitas și asupra lui Gabriel Liiceanu. Luați la refec, puși la zid nenuanțat. Aproape pe același ton ca, de pildă, generalul securist Nicolae Pleșiță. Care a zburdat într-o scandaloasă libertate pe ecranele OTV , în compania nefrecventabilului Dan Diaconescu. »
Adică ce nuanțe se cuveneau a fi introduse? De ce de Flori Bălănescu ? Autoarea descrie, organizeazp, sintetizează o biografie. Nu e vorba de a face monografii despre acești alți intelectuali, scriitori, activiști, editori prinși în mrejele oportunimsului, ci despre relațiile lor cu Paul Goma, sau despre micile sau marile porcării morale sau pe care le-au practicat senini toți cei pomeniți, în numele propriului lor interes, după principiul «interesul poartă fesul».
Nu distribuim cum ziceam, indulgemțe. Iar adevăratele indulgențe au fost cele monetizate de biserică. Ceea ce a produs efectul de saturație, care a generat potestantismul. O religie mult mai puțin iertătoare. Paul Goma nu a fost protestant, dar nici iertător nu avea de ce fi. Dan Culcer
Critic de teatru, doctor în filologie și dublu laureat al Premiului Uniter pentru critică de teatru, domnul Mircea Morariu explică, într-o cronică publicată pe Contributors.ro, de ce volumul ”Paul Goma – Conștiință istorică și conștiință literară” (scris de istoricul Flori Bălănescu și publicat la finele anului trecut la editura bucureșteană Corint) va fi primit fie cu rezerve, fie va fi trecut, tactic, sub tăcere.
Podul.ro vă prezintă în integralitate concluziile lui Mircea Morariu:
”La drept vorbind, nu prea e în rostul semnatarului acestor rânduri să anticipeze de ce primire va avea parte, din binecunoscuta zonă respectabilă a criticii literare, volumul Paul Goma-Conștiință istorică și conștiință literară. Scris de Flori Bălănescu și apărut la finele anului 2022 la editura bucureșteană Corint.
Cu toate acestea, îmi asum un consistent cuantum de risc și îmi exprim aici convingerea că cercetarea, una, indubitabil, serioasă, consistentă, cu o apreciabilă rigoare a argumentației, va fi primită fie cu rezerve, fie va fi trecută, tactic, sub tăcere.
De ce cred asta? Asemenea celui căruia îi este reconstituită în ceva cu puțin mai mult de 600 de pagini biografia, Flori Bălănescu nu pare a fi dispusă la nici cea mai măruntă concesie. La nici un fel de negociere, împăcare, conciliere nu numai cu torționarii ai cărui “client” a fost încă din adolescență Paul Goma. O adolescență marcată de statutul de refugiat din Basarabia recăzută din 1944 pradă rușilor. Flori Bălănescu nu iartă absolut pe nimeni. Indiferent dacă e vorba despre securiști, milițieni, activiști de partid ce au dobândit tot felul de funcții de conducere în Universitate sau în feluritele foruri culturale ale timpului și lumii comuniste ( Uniunea Scriitorilor, edituri, redacții) ori despre scriitorii sau criticii literari care au făcut, în opinia autoarei cărții, jocul perfid al puterii, devenind complici la răspândirea și împământenirea ideii că scrierile literare ale lui Goma ar fi modeste, dacă nu chiar complet lipsite de valoare.
Nu ies deloc bine din cartea lui Flori Bălănescu (care trebuie să spuneam că cheamă întru susținerea afirmațiilor sale extrem de multe documente) nume mari ale literaturii române de dinainte de 1989. Precum Nicolae Breban, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Nicolae Balotă, Adrian Marino, Ștefan Augustin Doinaș, Marin Preda, Ioanichie Olteanu, George Macovescu și mulți, mulți alții.
Nici măcar Augustin Buzura sau Nicolae Manolescu nu primesc măcar o biată notă de trecere. Scriitorii, intelectualii din țară, cu extrem de puține excepții (poate cea mai notabilă prin consecvență fiind aceea a psihiatrului și scriitorului Ion Vianu) – ne reamintește în repetate rânduri Flori Bălănescu – nu au protestat atunci când Paul Goma a avut de întâmpinat noian de persecuții după publicarea în străinătate a romanului Ostinato. Punând astfel România pe harta demnității, cum a afirmat Monica Lovinescu. Or, Ostinato a fost un roman așteptat vreme de 20 de ani, cum spunea, de la microfonul Europei Libere, Virgil Ierunca.
În 1973, Goma a fost concediat de la România literară condusă pe atunci de George Ivașcu. Intelectualii, scriitorii nu s-au raliat în 1977 mișcării Goma. Au privit-o fie cu indiferență, fie chiar formulând asupra ei judecăți nici măcar amabile, de conveniență. Cert e că Paul Goma a fost exclus din Uniunea Scriitorilor la 9 aprilie 1977, iar în ședința de excludere unii colegi de breasla au făcut afirmații, au rostit vorbe care astăzi ar trebui să le provoace rușine. Ar trebui, însă ne spune Flori Bălănescu, faptul nu s-a petrecut nici pe departe.
Până în 1989 au scris, cum se spune, de bine despre opoziția lui Paul Goma (acesta a fost un opozant și, nicidecum, doar un disident, cum se spune greșit foarte adesea, diferențele semantice și faptice fiind extrem de importante) și despre literatura lui Paul Goma (de altfel, scriitorului i-a apărut în țară doar un singur volum de nuvele) Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Noel Bernard și ziariști și critici literari din străinătate.
Pornind de la o informație livrată Securității de Nicolae Balotă care își informa conștiincios stăpânii cât de greu o duce materialicește la Paris familia Goma, Flori Bălănescu îl pune la zid chiar și pe Vlad Georgescu, director al Departamentului Românesc al Europei Libere din 1983. Care – afirmă Flori Bălănescu – s-ar fi dovedit foarte strâns la pungă în privința colaborărilor lui Goma. E adevărat, și Vlad Georgescu, și succesorii acestuia, Nestor Rateș și Nicolae Stroescu-Stânișoară, au nutrit o oarecare reticență față de textele lui Goma. A se vedea în acest sens notațiile lui Goma însuși din volumul Scrisori întredeschise. Au intrat în joc, e drept, și constrângerile bugetare ca și-și, din păcate, Flori Bălănescu trece sub tăcere acest detaliu – anumite exuberanțe stilistice (hai să le spunem astfel) ale opozantului. Multe dintre ele deloc în conformitare cu Codul deontologic al postului.
Jurnalul Monicăi Lovinescu certifică anumite tensiuni între Ierunci și succesorii lui Noel Bernard, unele legate chiar de atitudinea calificată a fi prudență a noilor directori, dar și, ceva mai încolo, nerecunoștința cronică opozantului. Nepermis de umoral și de slobod la gură. Care, da, s-a comportat ca un copil, cum admite Monica Lovinescu în cartea Doinei Jela, numai că acest comportament a durut-o pe cea care l-a susținut necondiționat pe autorul Gherlei. Din păcate, Flori Bălănescu trece mult prea ușor peste asemenea dureri.Ca și peste greșelile de toate felurile comise după 1989 de Goma.
După 1989, au intervenit alte dureri, alte istorii. Din tastele computerului autoarei cărții Paul Goma- Conștiință istorică și conștiință literară se revarsă furii, ocări asupra acelorași Balotă. Breban și, mai ales, Nicolae Manolescu. Asupra editurii Humanitas și asupra lui Gabriel Liiceanu. Luați la refec, puși la zid nenuanțat. Aproape pe același ton ca, de pildă, generalul securist Nicolae Pleșiță. Care a zburdat într-o scandaloasă libertate pe ecranele OTV , în compania nefrecventabilului Dan Diaconescu.
Ideea subliniată apăsat de Flori Bălănescu e că nici după Revoluția din Decembrie, atât opoziția singulară și exemplară a lui Goma cât și literatura acestuia nu au avut parte de aprecierile cuvenite. Despre romanele lui Paul Goma au scris așa cum s-ar fi cuvenit Ion Simuț (care a și protestat atunci când și Ion Ioanid a fost numit un Soljenițîn român, așa cum i-a spus cu zeci de ani în urmă lui Goma poetul Miron Radu Paraschivescu), mai tânărul Marius Miheț (acesta a făcut-o aplicat și în periodice ca și în publicații academice, acestea din urmă, din păcate, mai greu accesibile cititorilor din România), Daniel Cristea-Enache, Ruxandra Cesereanu și încă doi sau trei. Oricum, foarte puțini. Jurnaliștii Paul Cozîghian, Mariana Sipos și Marilena Rotaru au fost printre foarte rarele voci ce au readus în memoria românilor curajul, singularitatea și refuzul oricărui compromis și al oricărei negocieri cu reprezentanții puterii totalitare ce îl evidențiază pe Paul Goma.
Frecvent, Flori Bălănescu ține să sublinieze că nu e critic literar și că lucrarea ei nu e nicidecum una de critică literară. Așa și este. Cu toate acestea, întreaga demonstrație conținută în carte e fundamentată și pe textele literare, nu doar cu caracter politic ale lui Goma. Dovedind astfel alianța dintre conștiința istorică și conștiința literară caracteristică pentru întreaga viață a lui Paul Goma”.
Flori Bălănescu- PAUL GOMA. CONȘTIINȚĂ ISTORICĂ ȘI CONȘTIINȚĂ LITERARĂ; Editura Corint, Istorie, București, 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu