Maior Pântea Gherman (1894-1968): militar, om politic, deputat în parlament, făuritor al României Mari, deținut și torturat de regimul comunist
Pântea Gherman s-a născut la 13 mai 1894 într-o familie de țărani
români-moldoveni, fiind fiul lui Vasile și al Ioanei din comuna Zaicani,
județul Bălți.
După terminarea studiilor școlare din localitate, a Școlii medii din
Glodeni și a Școlii normale din Cetatea Albă, lucrează ca dascăl în
învățământul rural. La 1 iunie 1915 este recrutat în armata țaristă și
admis la Școala militară din Kiev. În calitate de ajutor de
sublocotenent, își satisfice serviciul militar în Regimentul 49
infanterie. Este transferat cu gradul de sublocotenent, la Statul Major,
ca translator în Armata rusă, în documente este găsit la Roman,
Regimentul 22 Infanterie Vânători. La 3 decembrie 1916 este avansat la
gradul de locotenent. Participă la lupte în Primul Război Mondial în
cadrul Armatei ruse împotriva germanilor și a austro-ungarilor, care
invadaseră România. Mai multe activități a avut în Statul Major al
Regimentului. Pentru misiuni și merite militare, este decorat cu Ordinul
Militar Sfântul Stanislav, clasa a 3-a.
Din aprilie 1917 face parte din organizațiile social-politice ale
militanților basarabeni, este membru al Comitetului Ostășesc Moldovenesc
din Iași, condus de sublocotenentul Andrei Scobioală și maiorul Vasile
Țanțu. În Iași, locotenentul Pântea Gherman reușește să se ramarce în
activitățile politice, să capete încrederea membrilor Comitetului
Ostășesc, colaborează cu camarazii militari români-moldoveni din Odesa,
iar în iunie 1917 este trimis ca organizator și reprezentant în
Comitetul Ostășesc Chișinău, cu puteri depline, ca președinte.
La Chișinău, locotenentul Pântea Gherman ia legătura cu conducătorul
Guberniei, Vladimir Cristi, cu reprezentanții Partidului Național
Moldovenesc, care erau în opoziție față de socialiștii și liberalii
ruși, stabilește relații constructive cu membrii „Front Otdelului”, cu
grupul politicienilor moldoveni din Petrograd. Comunică și stabilește
întâlniri cu comitetele ostășești din Odesa, Sevastopol, Ecaterinoslav,
Roman, Iași, ș.a. Atunci, problema principală era organizarea Sfatului
Țării și realizarea ideii autonomiei Basarabiei. Problema autonomiei,
lansată de politicienii moldoveni, a fost preluată de organizațiile
militare ale soldaților și ofițerilor moldoveni, care devin îngrijorați
și tot mai preocupați de soarta provinciei natale, amenințată de anarhia
și dezordinea bolșevică.La 23 iulie 1917, din inițiativa lui Gh.Pântea,
V.Țanțu și altor militari basarabeni din unitățile rusești, la Chișinău
a fost convocată o întrunire a reprezentanților ostașilor moldoveni de
pe Frontul românesc și din garnizoanele Chișinău și Odesa, la care se
decide crearea Comitetului Central Ostășesc Moldovenesc a soldaților și
ofițerilor, constituit din împuterniciți de la toate organizațiile
militare din Rusia, unde își făceau serviciul ostașii moldoveni.
Președinte al acestui Comitet a fost ales locotenentul Gh. Pântea și
vicepreședinți: P. Vărzaru și V. Harea. Declarându-se o organizație fără
de partid și fără a face politică, acest Comitet și-a formulat mai
multe scopuri, cele mai importante erau: organizarea Armatei
moldovenești și realizarea autonomiei Basarabiei în cadrul Federației
Ruse.
În ședința din 24 septembrie 1917 se decide ca o delegație formată
din Gherman Pântea, colonelul Furtună și plutonierul Terziman să meargă
la Marele Cartier General Rus de la Mojilău, pentru a cere, în numele
moldovenilor din Basarabia, formarea unităților militare naționale și
confirmarea numirii rotmistrului V.Cijevschi în funcția de Comisar
Superior pentru organizarea și conducerea Armatei Naționale.
Comandamentul militar de la Moghilev refuză cererea Comitetului Central
Moldovenesc.
La 29 septembrie 1917, Comitetul Central Ostășesc Moldovenesc, în
frunte cu Gherman Pântea, sfidând refuzul oficial al marelui Cartier
General al Armatei ruse de a aproba convocarea unui congress al
ostașilor basarabeni la Chișinău, reușește să expedieze chiar de la
telegraful central al unității militare a Cartierului General o
telegramă adresată tuturor comandanților de armată, de corpuri de
armată, de divizii și garnizoene, prin care se anunța adunarea
militarilor basarabeni pentru data de 20 octombrie 1917 în orașul
Chișinău. Invitațiile la Congres au mai fost făcute și din Petrograd –
Cartierul General al armatei ruse, unde au fost trimiși ca delegați
sublocotenenții Șt. Holban, I. Păscăluță și căpitanul A. Popa.
Telegramele și invitațiile și-au atins ținta. De la 18 octombrie au
început a sosi la Chișinău delegații pentru congres. S-au adunat circa
800 de delegați din partea a 250.000 de ostași basarabeni de pe toate
fronturile și din garnizoanele militare ale Rusiei.
Prima zi, 20 octombrie 1917, a Congresului a decurs într-o atmosferă
festivă cu discursurile de salut din partea diverselor organizații
naționale și revoluționare. Au salutat Congresul: I. Inculeț, adjunct al
Comisarului Basarabiei, P. Halippa din partea redacției „Cuvântul
moldovenesc”, P. Erhan din partea țăranilor, E. Alistar din partea
Asociației femeilor, T. Jalbă din partea locuitorilor de peste Nistru,
V. Cijevschi din partea Armatei, din partea Frontului Românesc, ș.a. În
total au participat 600 de militari sosiți din toate colțurile Rusiei și
300 de civili, reprezentanți ai partidelor, organizațiilor naționale
moldovenești și minorităților. La 21 octombrie, în ziua a doua a
Congresului, a fost aprobat Programul de lucru, care includea 14 lucrări
importante. Primul raport ascultat de Congres a fost cel prezentat de
locotenentul Gherman Pântea, „Cu privire la organizarea și activitatea
Comitetului Central Ostășesc Moldovenesc”. „
Comitetul, – menționa vorbitorul,-
a
întâmpinat la început mai multe piedici. …Tovarășii din organizațiile
revoluționare rusești din Chișinău, ne întrebau cine suntem și dacă avem
documente. După ce noi oleacă ne-am mai adunat, -spunea de la tribună Gh.Pântea, –
apoi
i-am poftit pe dumnealor să ne facă și nouă ”loc în casa noastră” și
nimenea n-a îndrăznit să se pună de pricină. Locul ne-a fost dat, am pus
stăpânire pe pământul strămoșesc, pentru a-l împărți țăranilor.”
Comitetul Ostășesc a făcut legătura cu satele moldovenești. Trimițând
comisarii lui, a instalat în Zemstvă și în alte dregătorii de stat, pe
moldoveni, scoțăndu-i pe ruși din funcțiile lor, am venit în apărarea
școlilor moldovenești, am organizat editarea ziarului „Soldatul
Moldovan”, am obținut aprobare pentru organizarea Regimentului
Moldovenesc de infanterie și Regimentului de cavalerie, spunea Gherman
Pântea. Comitetul Ostășesc, în sfârșit, a luat măsuri ca
să se facă Sfatul Țării, care să fie „stăpânirea noastră”, și iată de aceea „s-a strâns această adunare”.
„
Până acum nu ne-am gândit la viața noastră, n-am putut, n-am
avut voie, – menționa în finalul raportului său Gherman Pântea, – dar
acum a sosit ceasul și trebuie toți să mergem împreună!”.
Congresul Ostășesc Moldovenesc îl numește pe locotenentul Pântea
Gherman vice-președinte al Prezidiumului Congresului și îl propune ca
deputat în Sfatul Țării din partea .județului Bălți.
Din alte surse biografice, găsim că locotenentul Gherman Pântea avea uneori o poziție revoluționară șovăielnică, era „
cu trup și suflet”
pentru moldovenii basarabeni, dar și „oscila” între organizațiile
politice rusești și naționale moldovenești. În august 1917, poate fi
găsit pe lista candidaților din Consiliul communal al orașului Chișinău
din partea Partidului Național Moldovenesc, iar în octombrie va fi
propus candidat deputat pentru Constituanta rusă, va fi găsit și pe
lista deputaților țărani, împreună cu Inculeț, Erhan, și alții. În
cadrul discuțiilor la Congresul Ostășesc, Pântea Gherman a mai spus:
„Noi nu trebuie să ne gândim la o unire cu România. .. Trebuie să ne
organizăm astfel, ca să trăim mai bine decât poporul român, …vom putea
merge în ajutorul poporului roman, eliberându-l de coroana neamțului
Ferdinand și de mâinile ciocoilor.” A mai avut și alte greșeli. La
Congresul Ostășesc, i-a aprobat praporșcicului Ilie Catărău,
pro-bolșevic, agent secret al rușilor, să lanseze un Manifest în
rusește, care avea drept antet două steaguri încrucișate, inclusiv cel
rusesc, inscripționatecontradictoriu actualei politici. În primul Guvern
al Basarabiei autonome, Gherman Pântea, împreună cu C.Osoianu și
N.Sacară, este numit adjunct al Directorului General la Ministerul de
război, este înaintat la gradul de maior în Armata moldovenească.
Momentul de vârf al Congresului Ostașilor Moldoveni l-a constituit
proclamarea autonomiei Basarabiei și alegerea Biroului de Organizare a
Sfatului Țării. Ca membri ai Biroului, au fost aleși: V.
Țanțu-președinte, I. Păscăluță –comisar, Șt. Holban – secretar, An.
Moraru, Gh. Pântea, N.Cernăuțan, E. Sinicliu, I. Tudos, I. Ignatiuc, I.
Buzdugan, G. Turcuman – membri simpli. În cadrul congresului, Gherman
Pântea a fost ales în funcția de vicepreședinte.
La Congres au fost adoptate, de asemenea, mai multe rezoluții și
hotărâri importante, referitoare la relațiile cu Republica Federativă
Rusă, naționalizarea trupelor moldovenești, a cohortelor moldovenești și
alte acte de însemnătate majoră pentru soarta populației Basarabiei.
Gherman Pântea a avut și unele acțiuni greșite. L-a promovat pe Ilie
Catărău, un personaj dubios și provocator, pe care îl numește comandant
al Garnizoanei Chișinău. Acesta va lupta împotriva Armatei naționale și a
cohortelor moldovenești, va duce o politică dușmănoasă împotriva lui
Gh. Pântea și altor lideri politici. Ilie Catărău face propagandă,
destabilizează situația în Armata națională, sprijină deschis bolșevicii
din Front Otdel și formează o companie de voluntari evrei și o altă
companie de tracțiune, cu tehnică militară, condusă de un alt bolșevic,
evreul Arnold Lotvin, care acționau împotriva Sfatului Țării. În ajunul
Anului Nou, seara lui 31 decembrie, Gherman Pântea, își repară greșeala
și împreună cu un grup de cazaci, întreprinde o operațiune riscantă,
izolarea și arestarea comandantului garnizoanei, Ilie Catărău, păzit de o
companie bine înarmată de revoluționari ruși. Il. Catărău este arestat
noaptea în hotelul de lux „Londra” din Chișinău, este dus sub escortă,
cu o dubă și predat autorităților „Rumcerod” de la Odesa pentru judecare
de către Tribunalul militar. Însă a fost eliberat. Cu documente false
acesta pleacă în Europa, revine mai târziu în România, colaborează în
cadrul structurilor de poliție secretă „Împotriva militanților
români-moldoveni, după război se refugiază în România, se răzbună pe
Gherman Pântea, denuntândul NKVD-ului și securității românești.
La deschiderea Sfatului Țării, 21 noiembrie 1917, Gherman Pântea a
vorbit în numele Congresului Ostășesc Moldovenesc. Publicistul George
Tofan, participant la acest eveniment, consemnează în cartea
„Sărbătoarea Basarabiei”: „
Președintele Comitetului Central Ostășesc
Moldovenesc, Pântea, om tânăr, vecinic în mișcare, fire de organizator
și agitator de idei, vorbește în rusește scurt, hotărât, cu voce
puternică, cu multe și largi mișcări. Declarațiile lui sunt repetat și
viu aplaudate. Vede scăparea Basarabiei numai În Sfatul Țării și crede
că, dacă i se va da o organizare temeinică, va putea sluji de model și
celorlalte țări.” A fost numit în funcții de conducere a Directoratului Militar de Război, adjunct al Directorului General.
În perioada decembrie 1917, Directoratul Militar era în plină
activitate. Armata Republicii Democratice Moldovenești avea în ștate
două regimente: de infanterie și cavalerie; o baterie de tunari; un
Detașament de pază a Sfatului Țării și alte subunități auxiliare.
În componența Directoratului General pentru Problemele Militare
intrau: secția personal-cadre; secția instruire; secția operativă;
secția de mobilizare; secția medico-sanitară; secția maritimă și
construcție a porturilor; secția mobilizare. Secțiile de recrutare din
Basarabia se supuneau ordinelor Directoratului militar, care era
încadrat cu 176 persoane, dintre care 35 se aflau în serviciul activ,
iar celelalte, în rezerva directoratului. Formațiunile militare
moldovenești, cohortele urmau să fie subordonate nemijlocit Directorului
militar, dar până la crearea acestuia, ele se subordonau Comisariatului
militar Central.
Instituția militară și Guvernul erau încă firave, foarte slabe. S-a
înrăutățit considerabil starea economică. Anarhia domnea în Basarabia în
decembrie 1917 și la începutul lunii ianuarie 1918, la Chișinău s-a
instalat un cuib al bolșevicilor, revoluționarilor și anarhiștilor, care
cereau ca Sfatul Țării și cei din jurul lui să fie ”zdrobiți și
nimiciți”, erau pe calea de preluare a puterii, unitățile militare
moldovenești erau bolșevizate, soldații nu mai ascultau de comandanții
lor..
Pentru a fi preluată puterea executivă și politică la Chișinău,
conducerea „Front Otdelului” a ordonat ca membrii Sfatului Țării să fie
arestați, duși la Odesa, judecați și împușcați de Tribunalul Militar
bolșevic. Unii membri ai Sfatului Țării: Anton Crihan, N. Popa, A.
Carauș și alții au fost arestați și nu se știa nimic despre ei. Gh.
Pântea și-a petrecut multe zile închis în pivnițe și subsoluri,
ascunzându-se de bolșevici, în așteptarea unor situații mai bune,
aștepta ajutorul Armatei române. După eliberarea Chișinăului, la 14
ianuarie 1918 de către Divizia a XI-a a Armatei române și retragerea
unităților militare ruse bolșevizate în Tighina și Tiraspol,
Sfatul
Țării și Guvernul Republicii Democrate Moldovenești își reia și mai
activ acțiunile de consolidare a pozițiilor politice și administrative
pe tot teritoriul Basarabiei.
După cum menționează mai târziu Gherman Pântea, Armata Română a
intrat în Chișinău dinspre bariera Sculeni. A fost întâmpinată și
salutată de populația Chișinăului, de câteva escadroane moldovenești cu
steaguri naționale, iar în fruntea lor, era Directorul General P.Erhan
și Vice-Directorul de Război, Gherman Pântea ș.a. Aici trebuie
menționat, că la început I.Inculeț, P.Erhan și Gh.Pântea erau împotriva
intrării Armatei Române în Chișinău (vezi Declarația maiorului Vasile
Țanțu). S-au purtat pe parcursul zilei de 13 ianuarie 1917 câteva
discuții cu generalul Ernest Broșteanu, care a cerut „să nu se opună
rezistență”, altfel orașul va fi luat prin lupte. I. Inculeț și Gh.
Pântea erau în discuții și cu opoziția din „Front Otdel”. Era o stare
critică, dar, prin compromisuri situația s-a rezolvat. Alături de
generalul Ernest Broșteanu, în drum spre Chișinău, erau membrii Sfatului
Țării: I. Pelivan, V. Țanțu, An. Crihan, ș.a., care au insistat și au
grăbit intrarea în Basarabia a Diviziei XI-a a Armatei Române.
În Guvern și în Sfatul Țării Pântea Gherman a ocupat mai multe
funcții importante, a avut o poziție fermă proromânească, a fost membru
în comisiile Școlară și de Lichidare a Sfatului Țării, a fost deputat
din 21 noiembrie 1917 până la 27 noiembrie 1918. La 27 martie 1918, a
votat PENTRU Unirea Basarabiei cu România.
Din punct de vedere al carierei militare, este în cea mai înaltă
treaptă a ierarhiei militare, vicedirector și Director al
Departamentului de Război, ca ofițer avea gradația mică la 17 februarie i
se conferă gradul de căpitan și la 1 martie 1918, gradul de maior. În
Armata Română este trecut la 28 februarie 1920, i se confirmă gradul de
maior, este trecut în Regimentul 68 Infanterie, este mereu trecut pe
diverse poziții (perioada 1920-1940) în unitățile militare românești
(vezi foaia de personal și alte documente). Din foaia de personal a
Arhivei militare din Pitești, se vede că Gherman Pântea în perioada
1920-1940 a fost înscris ca ofițer în unitățile militare românești, deci
până în 1944 era ca și cadru activ.
În perioada interbelică a României este preocupat de politică, este
vicepreședintele organizației Partidului Național Liberal din Basarabia,
membru în 10 legislaturi consecutive ale Parlamentului României Mari,
de două ori vicepreședinte al Adunării Deputaților, primar al orașului
Chișinău în trei rânduri: 1923, 1927-1928, 1932.
În perioada revoltelor populare și scenariilor bolșevice de a
destabiliza situația din Basarabia (1919-1924), Gherman Pântea ca jurist
și avocat se implică în apărarea legală în procesul celor „108
simpatizanți comuniști” și a procesului răsculaților de la Tatar Bunar.
Majoritatea acuzaților – 104 din cei 108 persoane arestate au fost
achitate de instanța de la Iași, din lipsă de probe. Mai târziu, la
adunarea deputaților din 13 decembrie 1919, deputatul Gherman Pântea a
adresat o interpelare Ministrului de Interne, afirmând că „…
în
Basarabia unii din agenții Siguranței Generale a statului sunt persoane
care au intrat acolo numai ca să terorizeze și să mituiască populația.
Speculând cuvântul de bolșevic atât la modă azi, comite adevărate
șantajuri, amenințând cu arestarea pe presupușii bolșevici, numai pentru
a le putea stoarce cât mai multe parale. Parte din personalul
siguranței este recrutat din persoane suspecte, cu trecut dubios și
care au lucrat în fosta Siguranță a statului Rus, și care, prin urmare,
nu pot lupta sincer pentru țara românească”. Învinuire gravă dată
celui mai temut serviciu din securitate din România, care mai târziu se
va răzbuna și-i va complica viața.
Un rol deosebit l-a avut Gherman Pântea la evenimentul diplomatic de
rezonanță – Conferința sovieto-română de la Viena (27 martie-2 aprilie
1924), când acesta împreună cu dr. Petre Cazacu au făcut parte din
delegația română ca reprezentanți ai provinciei dintre Prut și Nistru.
S-a întâlnit cu dr.Cristian Racovschi, fost mare revoluționar, apropiat
al lui Lenin, Ambasador al Uniunii Sovietice în Franța. S-a mai întâlnit
cu alte persoane importante ale Moscovei, ambasadorul URSS la București
M. Ostrovschi, cu care era în relații amicale, care „pentru a pune
punct” litigiului între URSS și România în privința recunoașterii Unirii
Basarabiei.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial a îndeplinit funcția
de consilier juridic al generalului Nicolae Ciupercă, comandantul
Armatei a 4-a române, a salvat de la moarte o sută persoane din
Basarabia condamnate la moarte (prin împușcare și fără judecată). Lista
cu condamnații la moarte a fost întocmită de siguranța, ofițerul
Majuncă, era bazată pe denunțuri. Gh.Pântea a făcut raport și a cerut
ca cei din listă să fie cercetați de Curtea Marțială, care a stabilit că
98 din cei 100 de acuzați nu au nici o vină și au fost achitați și
eliberați din arest. Celelalte două persoane aveau păreri politice de
stânga, au primit circa doi ani detenție.
Din ordinul mareșalului Ion Antonescu, Gherman Pântea a îndeplinit
misiunea dificilă și delicată de primar general al Odesei. Având
experiență de primar, fiind cunoscător al limbii ruse, a avut imense
activități administrative – de la 18 octombrie 1941 până la 20 martie
1944, desfășurată pe fundalul evenimentelor tragice inerente situației
de război. În cartea „Gherman Pântea între mit și realitate” de
scriitorul Ion Constantin, este remarcată atitudinea corectă, umană,
plină de înțelegere, pe care Gh.Pântea a manifestat-o în timpul
exercitării funcției de primar al Odesei față de populația acestui oraș
străin, administrat în condițiile grele de război. Este ilustrat
efortul lui de a ajuta populația rusă și evreiască să se salveze atunci
când era persecutată de autoritățile militare germane.
După ocuparea României de către trupele sovietice (a.1944) și
instaurarea regimului comunist se începe calvarul vieții familiei
Gherman Pântea: urmărit, arestat, torturat, intentarea primului proces
cu stigmatul „criminal de război” și salvarea de condamnarea
Tribunalului Poporului, ca urmare a intervenției autorităților militare
sovietice (în particular a mareșalului Tolbuhin), care dețineau
informații despre comportamentul său uman ca primar al Odesei. Dar
autoritățile române și securitatea nu s-au oprit, nu au luat în seamă
recomandările mareșalului Tolbuhin, au continuat prigoana din partea
organelor de represiune comunistă, arestarea dânsului la 12 decembrie
1949 și deschiderea unui nou dosar, cu condamnarea (1952), în temeiul
unor învinuiri calomnioase, la 10 ani de închisoare.
După 6 ani de detenție și tratament inuman în penitenciarele de la
Aiud, Ocnele Mari, Gherla, Craiova ș.a. este eliberat. Despre acești ani
aea să menționeze după eliberare, că „
numai credința în nevinovăție
și speranța în viitor l-au salvat de la moarte în urma chinurilor
fizice și morale în care a trăit mai ales primii 3 ani de detenție, când
bătăile și … regimul de înfometare erau să-l „curețe”, după cum i-au
curățat (nimicit) pe mulți”.
În ianuarie 1956 este iarăși chemat în fața Tribunalului Suprem
pentru rejudecarea procesului din 1952 pe motiv că sentința de
condamnare drept „criminal de război” a fost ilegală, căci n-a săvârșit
crimă de război, ci „crimă contra clasei muncitoare”.
Trezesc admirație inteligența, tenacitatea, prezența de spirit
manifestate de vechiul militant în confruntarea sa cu
justiția/injustiția comunistă, care, în cele din urmă, pusă în fața
probelor numeroase și incontestabile de nevinovăție l-a declarat „
neculpabil pe Pântea Gherman pentru crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare...” și l-a achitat la 6 august 1956 „
de orice penalitiate”.
Securitatea română s-a răfuit crunt cu familia Gherman Pântea:
„pentru trecutul său glorios”, în afară de dosarele intentate,
mincinoase și lipsite de probe și anii de pușcărie, Gherman Pântea și
soția sa au fost lipsiți de casă și pensie, iar anchetele și reținerile
au fost prelungite în anii 1960 și 1961.
Gherman Pântea s-a stins din viață în ziua de 1 februarie 1968, la
vârsta de 78 de ani, o moarte bizară, o moarte suspectă, spuneau
contemporanii săi. La ceremonia de înmormântare a militantului
basarabean, la care au luat parte circa 400 de persoane, discursuri
impresionante au rostit preoții Simeon Neaga și Vasile Țepordei, cât și
alți prieteni și luptători pentru cauza Basarabiei: P.Halippa,
El.Sinicliu, S.Vărzaru, avocatul Adrian Brudariu. A fost înmormântat la 4
februarie 1968 la cimitirul Șerban Vodă (Belu) în cavoul Rădulescu,
lângă capela centrală a cimitirului.
A fost decorat cu: sf.Vladimir cl.III, ”Coroana României în grad de
Mare Ofițer”, ”Coroana Italiei în grad de Mare Ofițer”, ”Regele
Ferdinand I”, Ordinul ”Steaua României” și altele.
A publicat: ”Rolul organizațiilor militare moldovenești în actul
Unirii Basarabiei”, Chișinău, 1932; ”Unirea Basarabiei”, Odesa, 1943;
”Două decenii de la Unirea Basarabiei, Chișinău. 1937, a publicat mai
multe articole în presa periodică.
Col. (r) conf. univ. dr. Anatol MUNTEANU, membru AOȘR
Notă: Aflând de telegrama fictivă, expediată
unităților militare din armata rusă pentru învoirea militarilor
moldoveni pe timpul desfășurării Congresului Ostășesc, generalul
Al. Kerenski a dat ordin pentru arestarea lui Gherman Pântea. Dar
Congresul era în plină desfășurare, iar la 25 octombrie 1917, guvernul
provizoriu al lui Al. Kerenski a fost înlăturat de la putere de către
forțele bolșevice, conduse de V.l.Lenin (Ulianov).
Bibliografie:
1.Arhivele Militare, Pitești, dosar F.I. nr.5451, dos.170.
2.A.N.M. f.727, inv. 2, dos.7
3.Ion Constantin, Gherman Pântea între mit și realitate, București, 2010.
4.A.N.I.C., Fond Gherman Pântea (1646), dosar 3, 8, 12, 18.
5.C.N.S.A.S. dosar I 210700, vol.1, f.310, 333, 433.
6.Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol.7.