Mihai ȘEERBAN, Obârșia Neamului nostru

Într-o tară tot mai deformată de concepte menite să ucidă ce a mai rămas viu în creierul colectiv, anihilarea ultimelor dizidențe a devenit o prioritate asumată pe față, fără ocolișuri, fără complexe – Legea nr. 217/215 (supralegiferată abuziv prin Lege Vexler, mârșăvie anticonstituțională, antiromânească, votată de Parlament fără dezbatere, în timp record și promulgată de  Iohannis) arătând orizonturile strâmte ale societății,  încorsetată tot mai mult de o cenzură inactuală, nenecesară, dar atât de utilă celor de la Putere… dovada faptului că, dincolo de diversiunile hertziene menite să promoveze false antagonisme, românii se află sub influența unui regim politic compact, coerent și eminamente represiv! Această stare de fapt, este specifică tuturor țărilor care se află sub ocupație pentru a fi  jecmănite de mafia transfrontalieră care, pentru a crea confuzie, se autodefinește prin mijlocul corporatist al așa zisei „prese  libere” (forțele de ocupație mentală), ca fiind democratică și liberală. Întru confiscarea radicală a conștiinței identității naționale, istorice, religioase, culturale, morale și fizice a națiunii, instanțele globaliste ne-au declarat războiul ultim! Dar   nu   orice   fel    de  război, ci unul în care armele ne-au fost interzise cu desăvârșire… și noi, prin tăcere, ca o vinovată complicitate, am acceptat provocarea! Înțelegem de ce trădătorii din conducerea coloniei române, fiind vânduți altor interese, au acceptat sinuciderea de grup organizată de șefii lor (nealeși democratic!) din vârful putrezit al Europei… pardon! Bruxelles, fiindcă, de fapt, ei nu fac parte din grupul nostru… 
Dar noi, cei din Obârșia Neamului nostru, de ce acceptăm impunerea acestui protocol al sfârșitului NAȚIONAL? Noua grilă de gândire impusă printr-un viciu matematic elementar… puțini dar puternici, reușind să reformeze realitatea celor mulți și slabi (mass-media din România manipulează prin știri diversioniste), ne aduce inevitabil în poziția de a căuta adevărul acolo unde îl mai putem găsi, adică foarte departe de televizor!

Astăzi, în mod regretabil, rânduiala obștească ce a caracterizat evoluția și continuitatea neamului nostru pe aceste meleaguri, a fost deturnată de la sursă. Acestă deviere (indusă!), cauzează oamenilor o stare de analiză din ce în ce mai abstractă în raport cu națiunea uitând că, de fapt, aceasta reprezintă arealul lor unic de supraviețuire – prelungirea propriei ființe. Motivat de aceste constatări belicoase, cel mai probabil dintr-un complex ideologic inversat, nefiind un reeducat „sănătos”, dar vrând totuși să mai rămân cu o bucată de pământ în țara mea, vrând să trăiesc alături de comunitatea sufletului meu, în Obârșia Neamului nostru, privesc spre mulțimea instrumentalizată de peste mări și țări cu mintea limpede, sprinceana ageră și nervul pregătit! Vrând să trăiesc doar cu ai mei (din nou!) pe glia strămoșească, ignorând cu înțelepciune „chemările” progresiștilor și  violentele trădări interne – anumite gânduri, au început să-mi străbată căile minții…

Mă întreb, dacă ești împotriva invaziilor musulmane pe teritoriul unei țări creștine din Europa, acestă atitudine firească de prezervare, face din tine un xenofob? Dacă ești împotriva prozelitismului anticreștin, promovat cu disperare în România prin directivele U.E., înseamnă  că ești intolerant? Dacă nu înțelegi să te supui modernității eliberatoare a căsătoriilor sodomiste și a paradelor urbane, unde oameni bolnavi defilează în chiloți „tanga“ și cizme de cowboy, uneori cu copii adoptați în cârcă, fluturând frenetici pe ritmuri electronice, baloane „hazlii“ în formă de penis multicolor, înseamnă că ești retrograd? Dacă nu vrei să-ți vezi țara, neamul, identitatea, civilizația și tradițiile străvechi, dispărând în imensitatea eterogenă a nimănui, înseamnă că ești rasist? Dar dacă ești împotriva pedo-criminalilor, a corupților de tot soiul și a trădătorilor de neam, și ți-ai dori ca aceștia să fie supuși oprobiului și judecății poporului, în piața publică, acest gând face, oare, din tine un dușman al rasei umane?

În aceeași ordine de idei, nici un criminal nu ar trebui să fie exonerate de pedeapsă, indiferent de origini, poziție, avere sau influența pe care o poate exercitata, mai cu seamă într-un stat care se pretinde a fi unul de drept, suveran și democratic, adică un stat unde poporul își poate manifesta dreptul suveran la apărare și justiție ori de câte ori este agresat… nu-i așa? Dar ce-i de făcut atunci când agresorul este, de fapt, un perfect anonim, nu este ales prin sufragiu, nu poate fi tras la răspundere, este străin de neamul și civilizația noastră și locuiește la Bruxelles?

Știm că multora mintea le-a fost înecată cu fel de fel de concepte, care, din păcate, le-au încurcat capacitatea de gândire și i-au făcut să vadă totul prin prisma așa-zisei „realități“ pe care o trăim sub dominația mass-media. Dar această realitate nu este decât una virtuală, drept care, contrar aparențelor înșelătoare, sufocantul văl de fum administrat popoarelor autohtone ar putea fi înlăturat cu multă ușurință! Prin urmare, dacă ne împotrivim alianței mafiote transnaționale (U.E.), care impune  regimul de teroare și distrugere prin șantajul financiar, atunci când nu se folosește de forța bombelor (vezi Iugoslavia), distrugând tot ce avem mai scump pe lumea asta, atunci este de la sine înțeles că noi, cei care urmăm calea și învățăturile lui Iisus Hristos, să fim acuzați, de către călăii noștri, de antisemitism, mai ales atunci când uzurpatorii sunt de descendență turco-mongolă (khazari)…

Pentru noi, asumarea acestei poziții a rămas singura cale de supraviețuire! Mai mult, atunci când călăii noștri erau otomanii, cine s-ar fi gândit să-i reproșeze lui Ștefan cel Mare sau lui Mihai Viteazul  înverșunarea și strategia arătată pe câmpul de luptă împotriva invaziilor barbare?… Oare Vlad Țepeș  a fost un islamofob incorect politic sau și-a onorat datoriile de conducător apărându-și neamul de invadatori, asigurând continuitate? Mergând mai departe în lumina acestei analize și dacă este în conformitate cu o anumită realitate, atunci singura întrebare care merită să fie pusă este dacă noi, cei din Obârșia Neamului nostru, mai vrem să dăinuim pe aceste pământuri sacre, sau ne predăm  dușmanilor fără luptă fiindcă așa au decretat: televizorul, noul limbaj impus, guvernul slugilor de casă și stăpânii noștri nealeși democratic de la Bruxelles?

Și până la urmă dacă eu, ca român, sunt învinovățit de ideologii străine de cultura, Crezul, tradiția și simțirea mea, ce-mi pasă mi-e dacă niște venetici sclavagiști – rasiști-antirasiști! – mă acuză că sunt retrograd, xenofob, intolerant, homofob, rasist, islamofob, antisemit, etc.? Chiar nu-mi pasă! Vorba bunicului (Bunul Dumnezeu să-l odihnească!): „Să fiți voi sănătoși, bă’!… dar atâta timp cât pot mânca o bucată de pâine uscată în țara mea, pe pământul strămoșesc, alături de românii mei și în rostul meu, nu-mi pasă nici de voi și nici de ce aveți voi de zis!” – în timp ce bunica, o leacă mai ironică, zicea: „Eh, lasă-i dragă în supărarea lor! Nu-i bai, de noi, i bai, de alții!” – Înțelegeți…?

Să ne aducem aminte de Petre Țuțea care, îndrăznind poziții cu mult mai îndrăznețe, declara pe la asfințitul vieții: „Dumnezeu e român. Sau dacă nu, sunt împotriva lui!”– Ce Român, ce Om!

Mihai ȘERBAN

Col. (r) conf. univ. dr. Anatol MUNTEANU, membru AOȘR. Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România: Maiorul Pântea Gherman (1894-1968)

Sursă

justitiarul

2 days ago

Maior Pântea Gherman (1894-1968): militar, om politic, deputat în parlament, făuritor al României Mari, deținut și torturat de regimul comunist

Pântea Gherman s-a născut la 13 mai 1894 într-o familie de țărani români-moldoveni, fiind fiul lui Vasile și al Ioanei din comuna Zaicani, județul Bălți.
După terminarea studiilor școlare din localitate, a Școlii medii din Glodeni și a Școlii normale din Cetatea Albă, lucrează ca dascăl în învățământul rural. La 1 iunie 1915 este recrutat în armata țaristă și admis la Școala militară din Kiev. În calitate de ajutor de sublocotenent, își satisfice serviciul militar în Regimentul 49 infanterie. Este transferat cu gradul de sublocotenent, la Statul Major, ca translator în Armata rusă, în documente este găsit la Roman, Regimentul 22 Infanterie Vânători. La 3 decembrie 1916 este avansat la gradul de locotenent. Participă la lupte în Primul Război Mondial în cadrul Armatei ruse împotriva germanilor și a austro-ungarilor, care invadaseră România. Mai multe activități a avut în Statul Major al Regimentului. Pentru misiuni și merite militare, este decorat cu Ordinul Militar Sfântul Stanislav, clasa a 3-a.
Din aprilie 1917 face parte din organizațiile social-politice ale militanților basarabeni, este membru al Comitetului Ostășesc Moldovenesc din Iași, condus de sublocotenentul Andrei Scobioală și maiorul Vasile Țanțu. În Iași, locotenentul Pântea Gherman reușește să se ramarce în activitățile politice, să capete încrederea membrilor Comitetului Ostășesc, colaborează cu camarazii militari români-moldoveni din Odesa,  iar în iunie 1917 este trimis ca organizator și reprezentant în Comitetul Ostășesc Chișinău, cu puteri depline, ca președinte.
La Chișinău, locotenentul Pântea Gherman ia legătura cu conducătorul Guberniei, Vladimir Cristi, cu reprezentanții Partidului Național Moldovenesc, care erau în opoziție față de socialiștii și liberalii ruși, stabilește relații constructive cu membrii „Front Otdelului”, cu grupul politicienilor moldoveni din Petrograd. Comunică și stabilește întâlniri cu comitetele ostășești din Odesa, Sevastopol, Ecaterinoslav, Roman, Iași, ș.a. Atunci, problema principală era organizarea Sfatului Țării și realizarea ideii autonomiei Basarabiei. Problema autonomiei, lansată de politicienii moldoveni, a fost preluată de organizațiile militare ale soldaților și ofițerilor moldoveni, care devin îngrijorați și tot mai preocupați de soarta provinciei natale, amenințată de anarhia și dezordinea bolșevică.La 23 iulie 1917, din inițiativa lui Gh.Pântea, V.Țanțu și altor militari basarabeni din unitățile rusești, la Chișinău a fost convocată o întrunire a reprezentanților ostașilor moldoveni de pe Frontul românesc și din garnizoanele Chișinău și Odesa, la care se decide crearea Comitetului Central Ostășesc Moldovenesc a soldaților și ofițerilor, constituit din împuterniciți de la toate organizațiile militare din Rusia, unde își făceau serviciul ostașii moldoveni. Președinte al acestui Comitet a fost ales locotenentul Gh. Pântea și vicepreședinți: P. Vărzaru și V. Harea. Declarându-se o organizație fără de partid și fără a face politică, acest Comitet și-a formulat mai multe scopuri, cele mai importante erau: organizarea Armatei moldovenești și realizarea autonomiei Basarabiei în cadrul Federației Ruse.
În ședința din 24 septembrie 1917 se decide ca o delegație formată din Gherman Pântea, colonelul Furtună și plutonierul Terziman să meargă la Marele Cartier General Rus de la Mojilău, pentru a cere, în numele moldovenilor din Basarabia, formarea unităților militare naționale și confirmarea numirii rotmistrului V.Cijevschi în funcția de Comisar Superior pentru organizarea și conducerea Armatei Naționale. Comandamentul militar de la Moghilev refuză cererea Comitetului Central Moldovenesc.
La 29 septembrie 1917, Comitetul Central Ostășesc Moldovenesc, în frunte cu Gherman Pântea, sfidând refuzul oficial al marelui Cartier General al Armatei ruse de a aproba convocarea unui congress al ostașilor basarabeni la Chișinău, reușește să expedieze chiar de la telegraful central al unității militare a Cartierului General o telegramă adresată tuturor comandanților de armată, de corpuri de armată, de divizii și garnizoene, prin care se anunța adunarea militarilor basarabeni pentru data de 20 octombrie 1917 în orașul Chișinău. Invitațiile la Congres au mai fost făcute și din Petrograd – Cartierul General al armatei ruse, unde au fost trimiși ca delegați sublocotenenții Șt. Holban, I. Păscăluță și căpitanul A. Popa. Telegramele și invitațiile și-au atins ținta. De la 18 octombrie au început a sosi la Chișinău delegații pentru congres. S-au adunat circa 800 de delegați din partea a 250.000 de ostași basarabeni de pe toate fronturile și din garnizoanele militare ale Rusiei.
Prima zi, 20 octombrie 1917, a Congresului a decurs într-o atmosferă festivă cu discursurile de salut din partea diverselor organizații naționale și revoluționare. Au salutat Congresul: I. Inculeț, adjunct al Comisarului Basarabiei, P. Halippa din partea redacției „Cuvântul moldovenesc”, P. Erhan din partea țăranilor, E. Alistar din partea Asociației femeilor, T. Jalbă din partea locuitorilor de peste Nistru, V. Cijevschi din partea Armatei, din partea Frontului Românesc, ș.a. În total au participat 600 de militari sosiți din toate colțurile Rusiei și 300 de civili, reprezentanți ai partidelor, organizațiilor naționale moldovenești și minorităților. La 21 octombrie, în ziua a doua a Congresului, a fost aprobat Programul de lucru, care includea 14 lucrări importante. Primul raport ascultat de Congres a fost cel prezentat de locotenentul Gherman Pântea, „Cu privire la organizarea și activitatea Comitetului Central Ostășesc Moldovenesc”. „Comitetul, – menționa vorbitorul,- a întâmpinat la început mai multe piedici. …Tovarășii din organizațiile revoluționare rusești din Chișinău, ne întrebau cine suntem și dacă avem documente. După ce noi oleacă ne-am mai adunat, -spunea de la tribună Gh.Pântea, – apoi i-am poftit pe dumnealor să ne facă și nouă ”loc în casa noastră” și nimenea n-a îndrăznit să se pună de pricină. Locul ne-a fost dat, am pus stăpânire pe pământul strămoșesc, pentru a-l împărți țăranilor.” Comitetul Ostășesc a făcut legătura cu satele moldovenești. Trimițând comisarii lui, a instalat în Zemstvă și în alte dregătorii de stat, pe moldoveni, scoțăndu-i pe ruși din funcțiile lor, am venit în apărarea școlilor moldovenești, am organizat editarea ziarului „Soldatul Moldovan”, am obținut aprobare pentru organizarea Regimentului Moldovenesc de infanterie și Regimentului de cavalerie, spunea Gherman Pântea. Comitetul Ostășesc, în sfârșit, a luat măsuri ca să se facă Sfatul Țării, care să fie „stăpânirea noastră”, și iată de aceea „s-a strâns această adunare”.
„Până acum nu ne-am gândit la viața noastră, n-am putut, n-am avut voie, – menționa în finalul raportului său Gherman Pântea, – dar acum a sosit ceasul și trebuie toți să mergem împreună!”.
Congresul Ostășesc Moldovenesc îl numește pe locotenentul Pântea Gherman vice-președinte al Prezidiumului Congresului și îl propune ca deputat în Sfatul Țării din partea .județului Bălți.
Din alte surse biografice, găsim că locotenentul Gherman Pântea avea uneori o poziție revoluționară șovăielnică, era „cu trup și suflet” pentru moldovenii basarabeni, dar și „oscila” între organizațiile politice rusești și naționale moldovenești. În august 1917, poate fi găsit pe lista candidaților din Consiliul communal al orașului Chișinău din partea Partidului Național Moldovenesc, iar în octombrie va fi propus candidat deputat pentru Constituanta rusă, va fi găsit și pe lista deputaților țărani, împreună cu Inculeț, Erhan, și alții. În cadrul discuțiilor la Congresul Ostășesc, Pântea Gherman a mai spus: „Noi nu trebuie să ne gândim la o unire cu România. .. Trebuie să ne organizăm astfel, ca să trăim mai bine decât poporul român, …vom putea merge în ajutorul poporului roman, eliberându-l de coroana neamțului Ferdinand și de mâinile ciocoilor.” A mai avut și alte greșeli. La Congresul Ostășesc, i-a aprobat praporșcicului Ilie Catărău, pro-bolșevic, agent secret al rușilor, să lanseze un Manifest în rusește, care avea drept antet două steaguri încrucișate, inclusiv cel rusesc, inscripționatecontradictoriu actualei politici. În primul Guvern al Basarabiei autonome, Gherman Pântea, împreună cu C.Osoianu și N.Sacară, este numit adjunct al Directorului General la Ministerul de război, este înaintat la gradul de maior în Armata moldovenească.
Momentul de vârf al Congresului Ostașilor Moldoveni l-a constituit proclamarea autonomiei Basarabiei și alegerea Biroului de Organizare a Sfatului Țării. Ca membri ai Biroului, au fost aleși: V. Țanțu-președinte, I. Păscăluță –comisar, Șt. Holban – secretar, An. Moraru, Gh. Pântea, N.Cernăuțan, E. Sinicliu, I. Tudos, I. Ignatiuc, I. Buzdugan, G. Turcuman – membri simpli. În cadrul congresului, Gherman Pântea a fost ales în funcția de vicepreședinte.
La Congres au fost adoptate, de asemenea, mai multe rezoluții și hotărâri importante, referitoare la relațiile cu Republica Federativă Rusă, naționalizarea trupelor moldovenești, a cohortelor moldovenești și alte acte de însemnătate majoră pentru soarta populației Basarabiei.
Gherman Pântea a avut și unele acțiuni greșite. L-a promovat pe Ilie Catărău, un personaj dubios și provocator, pe care îl numește comandant al Garnizoanei Chișinău. Acesta va lupta împotriva Armatei naționale și a cohortelor moldovenești, va duce o politică dușmănoasă împotriva lui Gh. Pântea și altor lideri politici. Ilie Catărău face propagandă, destabilizează situația în Armata națională, sprijină deschis bolșevicii din Front Otdel și formează o companie de voluntari evrei și o altă companie de tracțiune, cu tehnică militară, condusă de un alt bolșevic, evreul Arnold Lotvin, care acționau împotriva Sfatului Țării. În ajunul Anului Nou, seara lui 31 decembrie, Gherman Pântea, își repară greșeala și împreună cu un grup de cazaci, întreprinde o operațiune riscantă, izolarea și arestarea comandantului garnizoanei, Ilie Catărău, păzit de o companie bine înarmată de revoluționari ruși. Il. Catărău este arestat noaptea în hotelul de lux „Londra” din Chișinău, este dus sub escortă, cu o dubă și predat autorităților „Rumcerod” de la Odesa pentru judecare de către Tribunalul militar. Însă a fost eliberat. Cu documente false acesta pleacă în Europa, revine mai târziu în România, colaborează în cadrul structurilor de poliție secretă „Împotriva militanților  români-moldoveni, după război se refugiază în România, se răzbună pe Gherman Pântea, denuntândul NKVD-ului și securității românești.
La deschiderea Sfatului Țării, 21 noiembrie 1917, Gherman Pântea a vorbit în numele Congresului Ostășesc Moldovenesc. Publicistul George Tofan, participant la acest eveniment, consemnează în cartea „Sărbătoarea Basarabiei”: „Președintele Comitetului Central Ostășesc Moldovenesc, Pântea, om tânăr, vecinic în mișcare, fire de organizator și agitator de idei, vorbește în rusește scurt, hotărât, cu voce puternică, cu multe și largi mișcări. Declarațiile lui sunt repetat și viu aplaudate. Vede scăparea Basarabiei numai În Sfatul Țării și crede că, dacă i se va da o organizare temeinică, va putea sluji de model și celorlalte țări.” A fost numit în funcții de conducere a Directoratului Militar de Război, adjunct al Directorului General.
În perioada decembrie 1917, Directoratul Militar era în plină activitate. Armata Republicii Democratice Moldovenești avea în ștate două regimente: de infanterie și cavalerie; o baterie de tunari; un Detașament de pază a Sfatului Țării și alte subunități auxiliare.
În componența Directoratului General pentru Problemele Militare intrau: secția personal-cadre; secția instruire; secția operativă; secția de mobilizare; secția medico-sanitară; secția maritimă și construcție a porturilor; secția mobilizare. Secțiile de recrutare din Basarabia se supuneau ordinelor Directoratului militar, care era încadrat cu 176 persoane, dintre care 35 se aflau în serviciul activ, iar celelalte, în rezerva directoratului. Formațiunile militare moldovenești, cohortele urmau să fie subordonate nemijlocit Directorului militar, dar până la crearea acestuia, ele se subordonau Comisariatului militar Central.
Instituția militară și Guvernul erau încă firave, foarte slabe. S-a înrăutățit considerabil starea economică. Anarhia domnea în Basarabia în decembrie 1917 și la începutul lunii ianuarie 1918, la Chișinău s-a instalat un cuib al bolșevicilor, revoluționarilor și anarhiștilor, care cereau ca Sfatul Țării și cei din jurul lui să fie ”zdrobiți și nimiciți”, erau pe calea de preluare a puterii, unitățile militare moldovenești erau bolșevizate, soldații nu mai ascultau de comandanții lor..
Pentru a fi preluată puterea executivă și politică la Chișinău, conducerea „Front Otdelului” a ordonat ca membrii Sfatului Țării să fie arestați, duși la Odesa, judecați și împușcați de Tribunalul Militar bolșevic. Unii membri ai Sfatului Țării: Anton Crihan, N. Popa, A. Carauș și alții au fost arestați și nu se știa nimic despre ei. Gh. Pântea și-a petrecut multe zile închis în pivnițe și subsoluri, ascunzându-se de bolșevici, în așteptarea unor situații mai bune, aștepta ajutorul Armatei române. După eliberarea Chișinăului, la 14 ianuarie 1918 de către Divizia a XI-a a Armatei române și retragerea unităților militare ruse bolșevizate în Tighina și Tiraspol, Sfatul Țării și Guvernul Republicii Democrate Moldovenești își reia și mai activ acțiunile de consolidare a pozițiilor politice și administrative pe tot teritoriul Basarabiei.
După cum menționează mai târziu Gherman Pântea, Armata Română a intrat  în Chișinău dinspre bariera Sculeni. A fost întâmpinată și salutată de populația Chișinăului, de câteva escadroane moldovenești cu steaguri naționale, iar în fruntea lor, era Directorul General P.Erhan și Vice-Directorul de Război, Gherman Pântea ș.a. Aici trebuie menționat, că la început I.Inculeț, P.Erhan și Gh.Pântea erau împotriva intrării Armatei Române în Chișinău (vezi Declarația maiorului Vasile Țanțu). S-au purtat pe parcursul zilei de 13 ianuarie 1917 câteva discuții cu generalul Ernest Broșteanu, care a cerut „să nu se opună rezistență”, altfel orașul va fi luat prin lupte. I. Inculeț și Gh. Pântea erau în discuții și cu opoziția din „Front Otdel”. Era o stare critică, dar, prin compromisuri situația s-a rezolvat. Alături de generalul Ernest Broșteanu, în drum spre Chișinău, erau membrii Sfatului Țării: I. Pelivan, V. Țanțu, An. Crihan, ș.a., care au insistat și au grăbit intrarea în Basarabia a Diviziei  XI-a a Armatei Române.
În Guvern și în Sfatul Țării Pântea Gherman a ocupat mai multe funcții importante, a avut o poziție fermă proromânească, a fost membru în comisiile Școlară și de Lichidare a Sfatului Țării, a fost deputat din 21 noiembrie 1917 până la 27 noiembrie 1918. La 27 martie 1918, a votat PENTRU Unirea Basarabiei cu România.
Din punct de vedere al carierei militare, este în cea mai înaltă treaptă a ierarhiei militare, vicedirector și Director al Departamentului de Război, ca ofițer avea gradația mică la 17 februarie i se conferă gradul de căpitan și la 1 martie 1918, gradul de maior. În Armata Română este trecut la 28 februarie 1920, i se confirmă gradul de maior, este trecut în Regimentul 68 Infanterie, este mereu trecut pe diverse poziții (perioada 1920-1940) în unitățile militare românești (vezi foaia de personal și alte documente). Din foaia de personal a Arhivei militare din Pitești, se vede că Gherman Pântea în perioada 1920-1940 a fost înscris ca ofițer în unitățile militare românești, deci până în 1944 era ca și cadru activ.
În perioada interbelică a României este preocupat de politică, este vicepreședintele organizației Partidului Național Liberal din Basarabia, membru în 10 legislaturi consecutive ale Parlamentului României Mari, de două ori vicepreședinte al Adunării Deputaților, primar al orașului Chișinău în trei rânduri: 1923, 1927-1928, 1932.
În perioada revoltelor populare și scenariilor bolșevice de a destabiliza situația din Basarabia (1919-1924), Gherman Pântea ca jurist și avocat se implică în apărarea legală în procesul celor „108 simpatizanți comuniști” și a procesului răsculaților de la Tatar Bunar. Majoritatea acuzaților – 104 din cei 108 persoane arestate au fost achitate de instanța de la Iași, din lipsă de probe. Mai târziu, la adunarea deputaților din 13 decembrie 1919, deputatul Gherman Pântea a adresat o interpelare Ministrului de Interne, afirmând că „…în Basarabia unii din agenții Siguranței Generale a statului sunt persoane care au intrat acolo numai ca să terorizeze și să mituiască populația. Speculând cuvântul de bolșevic atât la modă azi, comite adevărate șantajuri, amenințând cu arestarea pe presupușii bolșevici, numai pentru a le putea stoarce cât mai multe parale. Parte din personalul siguranței este recrutat din persoane suspecte,  cu trecut dubios și care au lucrat în fosta Siguranță a statului Rus, și care, prin urmare, nu pot lupta sincer pentru țara românească”. Învinuire gravă dată celui mai temut serviciu din securitate din România, care mai târziu se va răzbuna și-i va complica viața.
Un rol deosebit l-a avut Gherman Pântea la evenimentul diplomatic de rezonanță – Conferința sovieto-română de la Viena (27 martie-2 aprilie 1924), când acesta împreună cu dr. Petre Cazacu au făcut parte din delegația română ca reprezentanți ai provinciei dintre Prut și Nistru. S-a întâlnit cu dr.Cristian Racovschi, fost mare revoluționar, apropiat al lui Lenin, Ambasador al Uniunii Sovietice în Franța. S-a mai întâlnit cu alte persoane importante ale Moscovei, ambasadorul URSS la București M. Ostrovschi, cu care era în relații amicale,  care „pentru a pune punct” litigiului între URSS și România în privința recunoașterii Unirii Basarabiei.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial a îndeplinit funcția  de consilier juridic al generalului Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei a 4-a române, a salvat de la moarte o sută persoane din Basarabia condamnate la moarte (prin împușcare și fără judecată). Lista cu condamnații la moarte a fost întocmită de siguranța, ofițerul Majuncă, era bazată pe denunțuri. Gh.Pântea a făcut  raport și a cerut ca cei din listă să fie cercetați de Curtea Marțială, care a stabilit că 98 din cei 100 de acuzați nu au nici o vină și au fost achitați și eliberați  din arest. Celelalte două persoane aveau păreri politice de stânga, au primit circa doi ani detenție.
Din ordinul mareșalului Ion Antonescu, Gherman Pântea a îndeplinit misiunea dificilă și delicată de primar general al Odesei. Având experiență de primar, fiind cunoscător al limbii ruse, a avut imense activități administrative – de la 18 octombrie 1941 până la 20 martie 1944, desfășurată pe fundalul evenimentelor tragice inerente situației de război. În cartea „Gherman Pântea între mit și realitate” de scriitorul Ion Constantin, este remarcată atitudinea corectă, umană, plină de înțelegere, pe care Gh.Pântea a manifestat-o în timpul exercitării funcției de primar al Odesei față de populația acestui oraș străin,  administrat în condițiile grele de război. Este ilustrat efortul lui de a ajuta populația rusă și evreiască să se salveze atunci când era persecutată de autoritățile militare germane.
După ocuparea României de către trupele sovietice (a.1944) și instaurarea regimului comunist se începe calvarul vieții familiei Gherman Pântea: urmărit, arestat, torturat, intentarea primului proces cu stigmatul „criminal de război” și salvarea de condamnarea Tribunalului Poporului, ca urmare a intervenției autorităților militare sovietice (în particular a mareșalului Tolbuhin), care dețineau informații despre comportamentul său uman ca primar al Odesei. Dar autoritățile române și securitatea nu s-au oprit, nu au luat în seamă recomandările mareșalului Tolbuhin, au continuat prigoana din partea organelor de represiune comunistă, arestarea dânsului la 12 decembrie 1949 și deschiderea unui nou dosar, cu condamnarea (1952), în temeiul unor învinuiri calomnioase, la 10 ani de închisoare.
După 6 ani de detenție și tratament inuman în penitenciarele de la Aiud, Ocnele Mari, Gherla, Craiova ș.a. este eliberat. Despre acești ani aea să menționeze după eliberare, că „numai credința în nevinovăție și speranța în viitor l-au salvat de la moarte în urma chinurilor fizice și morale în care a trăit mai ales primii 3 ani de detenție, când bătăile și … regimul de înfometare erau să-l „curețe”, după cum i-au curățat (nimicit) pe mulți”.
În ianuarie 1956 este iarăși chemat în fața Tribunalului Suprem pentru rejudecarea procesului din 1952 pe motiv că sentința de condamnare drept „criminal de război” a fost ilegală, căci n-a săvârșit crimă de război, ci „crimă contra clasei muncitoare”.
Trezesc admirație inteligența, tenacitatea, prezența de spirit manifestate de vechiul militant în confruntarea sa cu justiția/injustiția comunistă, care, în cele din urmă, pusă în fața probelor numeroase și incontestabile de nevinovăție l-a declarat „neculpabil pe Pântea Gherman pentru crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare...” și l-a achitat la 6 august 1956 „de orice penalitiate”.
Securitatea română s-a răfuit crunt cu familia Gherman Pântea: „pentru trecutul său glorios”, în afară de dosarele intentate, mincinoase și lipsite de probe și anii de pușcărie, Gherman Pântea și soția sa au fost lipsiți de casă și pensie, iar anchetele și reținerile au fost prelungite în anii 1960 și 1961.
Gherman Pântea s-a stins din viață în ziua de 1 februarie 1968, la vârsta de 78 de ani, o moarte bizară, o moarte suspectă, spuneau contemporanii săi. La ceremonia de înmormântare a militantului basarabean, la care au luat parte circa 400 de persoane, discursuri impresionante au rostit preoții Simeon Neaga și Vasile Țepordei, cât și alți prieteni și luptători pentru cauza Basarabiei: P.Halippa, El.Sinicliu, S.Vărzaru, avocatul Adrian Brudariu. A fost înmormântat la 4 februarie 1968 la cimitirul Șerban Vodă (Belu) în cavoul Rădulescu, lângă capela centrală a cimitirului.
A fost decorat cu: sf.Vladimir cl.III,  ”Coroana României în grad de Mare Ofițer”, ”Coroana Italiei în grad de Mare Ofițer”, ”Regele Ferdinand I”, Ordinul ”Steaua României” și altele.
A publicat: ”Rolul organizațiilor militare moldovenești în actul Unirii Basarabiei”, Chișinău, 1932; ”Unirea Basarabiei”, Odesa, 1943; ”Două decenii de la Unirea Basarabiei, Chișinău. 1937, a publicat mai multe articole în presa periodică.
                           Col. (r) conf. univ.  dr. Anatol MUNTEANU, membru AOȘR
Notă: Aflând de telegrama fictivă, expediată unităților militare din armata rusă pentru învoirea militarilor moldoveni pe timpul desfășurării Congresului Ostășesc, generalul Al. Kerenski a dat ordin pentru arestarea lui Gherman Pântea. Dar Congresul era în plină desfășurare, iar la 25 octombrie 1917, guvernul provizoriu al lui Al. Kerenski a fost înlăturat de la putere de către forțele bolșevice, conduse de V.l.Lenin (Ulianov).
Bibliografie:
1.Arhivele Militare, Pitești, dosar F.I. nr.5451, dos.170.
2.A.N.M. f.727, inv. 2, dos.7
3.Ion Constantin, Gherman Pântea între mit și realitate, București, 2010.
4.A.N.I.C., Fond Gherman Pântea (1646), dosar 3, 8, 12, 18.
5.C.N.S.A.S. dosar I 210700, vol.1, f.310, 333, 433.
6.Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol.7.

Tags: Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România: Maiorul Pântea Gherman maiorul Pântea Gherman (1894-1968)

Interviu cu Mihai Șerban, autorul cărții „Manifest. Cartea neagră a României”: „Constituția României a fost modificată pe rând pentru a permite jaful resurselor…”

Sursă

justitiarul

on 2 aprilie 2018
 

„… Nu mai putem vorbi de pluralitate politică, simple amăgiri pentru naivi. Indiferent că vorbim de partidele de stânga, de dreapta sau de centru, rezultatul rămâne deja stabilit, agenda progresistă avansează, este de neoprit. După fapte și realități, observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu aroganță.”
Uniunea Europeană se prăbușește. Pentru a prelungi unitatea internă este nevoie de un factor extern de frică. Cum musulmanii nu mai sunt percepuți ca o amenințare, ba chiar sunt primiți cu brațele deschise, Rusia devine factorul principal de frică. Coeziunea U.E. depinde și de un factor intern de frică, pentru a menține poporul divizat. Acest factor format din oamenii cu convingeri naționaliste va fi tot mai demonizat pe măsură ce agenda avansează.
Urmează să pătrundem în mintea unui român care a trăit în Apus de peste zece ani, văzând cu ochii săi, din interior, mirajul prosperității occidentale în care am fost ademeniți, năruindu-se sub jugul totalitarismului capitalului transnațional, a globalismului neoliberal.
Plecând de la ideea unui dialog despre România și problemele abordate, dezbătute, uneori incriminate și, până la urmă, arhicunoscute în spațiul românesc, interviul a deviat de la doxa conformistă cuprinzând imediat forma și esența profundă a cancerului la care este supusă țară noastră….
În această conversație îmi asum un rol de jurnalist cu tendințe de avocat al diavolului, provocându-l pe dizidentul Mihai Șerban să răspundă la subiecte sensibile. Interviul relevă o realitate suprimată de mass media și instruiește cititorul în arta retoricii moderne prin răspunsurile la întrebări puse semi-agresiv.
Natura democrației din U.E., metisajul și marea înlocuire, emigrarea românilor, perioada ceaușistă, cum a revoluționat Dan Puric românismul, jurnaliștii ca niște trupe de ocupare mintală ș.a., sunt câteva dintre chestiunile atinse mai jos. Fără falsă modestie, vă prezint cel mai exploziv interviu din presa românească; provocator, agitator, brutal de sincer, incisiv, grozav și adevărat, un interviu incorect politic:
Sterie Ciumetti – Domnule Mihai Șerban, milioane de români și-au părăsit țara. Nu credeți că acest lucru ar putea afecta în timp echilibrul  economic din România?
Mihai Șerban – Ați făcut o afirmație greșită. Românii nu și-au părăsit țara, ci au fost alungați de o speță politică formată din lichidatori judiciari, alogeni, trădători și slugi de casă dirijate de afară, dar am să revin asupra acestei false dileme pe parcursul interviului. Legat de chestiunea economică, permiteți-mi să vă întreb: ce înțelegi prin echilibru economic?
S.C. – Economia se bazează pe consumatori, milioanele de români plecați din România nu mai participă la economia țării… vorbim de pensii, servicii sociale, sănătate etc.
M.S. – Dincolo de lipsa de înțelegere de care dau dovadă autoritățile vizavi de faptul că dezrădăcinarea unei populații reprezintă o dramă umană și nu o aritmetică economică, am să încerc să vă răspund la întrebare. Probabil faceți referire la capacitatea oamenilor de-a consuma produsele importate pe piața de desfacere creată în România, după lovitura de stat organizată în 1989. Ceea ce este altceva, orice, dar nu economie națională. România a fost o țară puternic industrializată, o forță agricolă de prin plan în Europa și un mediu profesional foarte bine calificat. După asasinarea lui Ceaușescu și trecerea forțată la așa zisa democrație, în mai puțin de două decenii toată structura economică din România a fost lichidată și a început exilul de forță și inteligență.
S.C. – În mare, spuneți că s-a trăit mai bine în România pe vremea dictatorului Ceaușescu?
M.S. – Vreau să știți că asocierea nu mă intimidează, chiar deloc. Vreau să vă întreb, Franco a fost și el un dictator?
S.C. – În România subiectul a fost mai puțin cunoscut, dar așa a fost perceput în Occident. Nu sunteți de aceeași părere?
M.S. – Bineînțeles că nu. Francisco Franco Bahamonde a reușit să țină piept Internaționalei Comuniste și celei capitaliste, disimulată după mișcarea republicanilor, reușind să țină Spania cu o mână de fier departe de hegemonia bancară internațională din 1936 și până în 1977. Dacă numiți asta o dictatură, vă privește, dar atunci eu o numesc o dictatură a binelui. Revenind la esența întrebării dvs., este o realitate pe care o cunosc generațiile care au trăit atunci. Generațiile de astăzi vorbesc despre epoca trecută din perspectiva discursului dominant, prin ecranul televizorului, din manualele școlare.
S.C. – În România părerile sunt împărțite, este adevărat. În schimb, imaginea vehiculată în Occident a fost mai apropiată de o dictatură teribilă.
M.S. – Pentru Occident, orice formă de nesupunere față de imperialismului financiar este o dictatură teribilă. Ceaușescu nu a fost nici înger și nici demon, dar a fost un conducător care a făcut din țara sa una dintre cele mai industrializate națiuni din Estul Europei. În anii ’70, bazându-se pe infrastructura industrială, capacitatea de export tehnologic, alimentar și geniul ingineresc de care dispunea țara noastră, a încercat și a reușit o lovitură de maestru plătind datoria externă a României, provocând  fără întârziere izolarea internațională și consecințele cunoscute. Nici o națiune, în ultimele trei secole,  nu a reușit să se elibereze de jugul mafiei bancare, Ceaușescu a făcut-o. Populația a trebuit să suporte o anumită presiune, dar libertatea are și ea un preț. Dacă am fi fost lăsați să ieșim din această situație, România ar fi avut un destin glorios, ar fi devenit o referință în lume.
S.C. – Cine s-a împotrivit, poporul?
M.S. – Interesele transnaționale, finanțele apatride, numiți-le cum vreți. Vorbim despre aceleași forțe care dețin în continuare 175 de bănci centrale naționale – în lume, Banca Mondială și F.M.I.
S.C. – Nu putem vorbi de sistemul financiar global ca și cum am vorbi despre un grup de oameni. Finanțele acționează după niște principii de piață.
M.S. – Interesantă definiție… să înțeleg că imperiile Rothschild, Rockefeller, Warburg,  Morgan, deținătorii marelui capital, război după război, criză după criză, crimă după crimă, evoluează în timp și spațiu precum niște fundații de binefacere absolut dezinteresate?! Să fim serioși.
S.C. – Nu credeți că sună a discurs conspiraționist?
M.S. – Dacă revoluția franceză, cea bolșevică, primul și al doilea război mondial nu ar fi avut loc, acceptam această acuzație. Istoria nu trebuie privită doar prin faptele ei, ci, îndeosebi, prin consecințele pe care le provoacă. Citiți-l pe Céline dacă îl găsiți, cenzura e mare, a scris o carte unde aduce un omagiu interesant lui Felix M. Warburg, jidanul care și-a subvenționat prietenii cu 15, apoi cu 200 de miliarde de dolari pentru a revoluționa Rusia în 1917. O să vă placă lectura, grozav.
S.C. – Trecând peste intervalul respectiv, factorii economici arată că România are o creștere economică susținută de când a intrat în U.E.: nu credeți că este un lucru pozitiv?
M.S. – După ce o țară este adusă în stadiul zero de productivitate, nu poate decât să crească. Dar asta nu înseamnă că de această creștere profită românii, este pur și simplu o dinamică firească, o conjunctură controlată. Românii au avut totul la dispoziție ca să devină una dintre cele mai prospere popoare din Europa. Faptul că trecem de la echivalentul unui salariu de 200 de euro pe lună, la 250, sau 300 de euro pe lună, într-un interval 5-10-15 ani, matematic vorbind este o creștere, dar când vorbim despre România, sau despre demnitatea unui muncitor, devine ușor ridicol.
S.C. – Nu considerați consumismul drept un factor de creștere economică?
M.S. – Puterea de cumpărare este un element printre altele, dar nu este central. Prosperitatea unei economii sănătoase este dată de  capacitatea de producție internă și export. Or, România nu mai produce nimic și, mai rău, a ajuns în faza umilitoare în care importă chiar și alimente de bază. Vorbim de o țară care are cel mai roditor pământ din Europa. În alimentarele din România găsiți numai produse de import, iar cele care mai poartă denumiri românești, ce-i drept foarte puține, aparțin unor firme străine. Prin urmare, orice bănuț cheltuit în supermarket este un cui bătut în sicriul național, ne întreținem jugul. Nu putem vorbi de economie în acești termeni, ci mai degrabă despre o exploatare economică. După dărâmarea controlată a blocului socialist, țările din Est au fost puse la dispoziția capitalului transnațional, la dispoziția firmelor occidentale. Pe lângă acapararea sistemului bancar, politic, a economiei și a tuturor resurselor naturale, a rezultat o piață de desfacere pentru produsele de calitate inferioară. Timpul a trecut de atunci și astăzi, din păcate, românii au rămas printre ultimii consumatori orientați din Est, rămânem o colonie economică. Mai rău, știam de multă vreme că produsele vândute în România aveau o încărcătură chimică nepermisă în țările din Vest. Odată cu apariția produselor alimentare chimice, modificate genetic, îmbâcsite cu E-uri, perturbatori endocrini, coloranți, aditivi de gust și chiar fecale de animale, a apărut în România o epidemie de cancere… autoritățile aveau la cunoștință acest lucru, idem pentru mass media, dar au tăcut cu desăvârșire, ca și în Occident de astfel.
S.C. – Ceea ce spuneți este foarte grav, aveți dovezi în acest sens?
M.S. – Mai grav este să-ți extermini cu bună știință populația. Aștept argumente bazate pe elemente reale, nu presupuneri și stări de conștiință post mortem. Aveți un raport care să arate că alimentele chimice nu provoacă cancer la consumatori?
S.C. – Bine, dar consumul nu se limitează doar la alimente?
M.S. – Aveți dreptate, pe lângă alimente otrăvite, românii mai consumă o sumedenie de produse românești vândute de firme străine.
S.C. – La ce vă referiți?
M.S. – Firmele străine, transnaționale, au cumpărat dreptul de a exploata, distribui și comercializa toate resursele naționale. Vorba lui Ilie Șerbănescu: „Tragi apa la București să îmbogățești Parisul”. La fel pentru gaze, petrol și alte bogății de care, în mod normal, poporul ar fi trebuit să beneficieze la modul cel mai direct, la prețul mai corect. Aș adăuga un lucru foarte important, în momentul de față, pe lângă asasinarea suveranității și a democrației, în general, asistăm la asasinarea resurselor naturale ale subsolului și solului. Spre exemplu, fondul forestier din România este decimat de austrieci cu sprijinul și asistența întregului guvern de la București. Practic, vorbim de violarea și spolierea moștenirii generațiilor viitoare. Grav, foarte grav!
S.C. – Folosiți termenul, asasinare, dar în cazul de față vorbiți de înțelegeri comerciale bilaterale, parteneriate public-privat.
M.S. – Elementele de comunicare moderne nu pot modifica o realitate, în cel mai bun caz o pot acoperi, o vreme. Eu vă spun că inclusiv Constituția României a fost modificată, succesiv, pentru a permite jefuirea resurselor suverane, vorbim de aur, argint, telur, lemn, petrol, gaz ș.a., în cantități uriașe. Vorbesc despre mii de miliarde de dolari furate sau interzise proprietarului de drept, adică poporul român. Mai mult, un tată, o mamă, o familie, nu pune în primejdie cu bună știință viața copiilor, a generațiilor viitoare, semn că vârful statului român este parazitat de un grup de inși „românizați“ doar cu numele și ale căror inimi bat pentru orizonturi străine.
S.C. – Când spuneți guvern, faceți referire la niște oameni care au fost aleși democratic, nu credeți că acest deznodământ le conferă o formă de legitimitate în administrarea intereselor economice?
M.S. – Nu știu dacă să plâng sau să râd la afirmația dvs.! Această chestiune în jurul alegerilor democratice nu mai are nici o legătură cu realitatea. Vorbim de niște oameni care evoluează într-un sistem analog, o filială dirijată de afară în care orientările politice, economice, sociale, legislative, parteneriatele strategice obligatorii, clasificarea dușmanilor etc., absolut totul este decis și dirijat de afară,  în timp ce complexul mediatico-politic mimează stări de conflict, dezbateri de idei, false soluții și, în fapt, adevărate manipulări ale opiniei publice. Unde este democrația despre care vorbiți? U.E. nu este un spațiu democratic, România nu este un spațiu democratic.
S.C. – Dar nu puteți să spuneți asta și despre o țară ca Franța?
M.S. – Pasărea mălai visează! Franța, ca și România, plecând de la proporții și asemănări distincte, suferă de aceleași simptome cauzate de influența curentelor financiare apatride și a deciziilor luate de funcționari nealeși, care-și impun voința indiferent de rezultatul din urnele naționale. Campania electorală din 2017 a fost prilejul de-a afla acest lucru în mod oficial, candidați precum François Asselineau, Nathalie Artaud sau Jacques Cheminade au străpuns tavanul de sticlă și au avut curajul să vorbească despre marile orientări economice (GOPE), impuse din oficiu oricărui candidat ales, oricărui guvern și asta indiferent de culoarea politică anunțată.
S.C. – Insinuați că Franța mimează democrația, aranjează alegerile?
M.S. – Eu nu v-am spus că se aranjează alegerile, v-am spus că rezultatul lor nu schimbă cu nimic orientările decise de U.E., oamenii votează degeaba. Este mai subtil și mult mai ușor să transformi procesul democratic în ceva steril. De ce să te chinui să furi alegerile, când poți să furi candidații, să mimezi democrația, înțelegeți?
S.C. – Nu puteți să spuneți că toți candidații sunt corupți?
M.S. – În cazul de față nu putem vorbi de corupție, ci mai degrabă de trădarea unui sistem politic în incapacitate, o adunătură formală. Și dacă vorbim de un om cinstit, onest, populist, adică un naționalist care ar vrea să dea de pământ cu sistemul, cine află despre el, cine îl promovează, cine îi finanțează campania,  cine îi acordă timp de emisie, cine îi interpretează declarațiile și, în cele din urmă, cine îl desființează? Alături de curentele financiare, mass media joacă un rol central în alegeri, opinia publică este prelucrată, controlată, orientată. În final, în cursa electorală rămân doar candidații sistemului, indiferent că vorbim de oameni cunoscuți sau fețe noi. Vorbim de eșichierul politic dominant din ultimii cincizeci de ani. Nimeni nu vine să deranjeze această ordine, lipsa fondurilor pentru campanii și cenzura mass media formează un zid insurmontabil, deocamdată.
S.C. – În sistemul actual, politicienii mai pot reprezenta interesul popular?
M.S. – Vă reamintesc că democrația originală înseamnă puterea poporului, pentru popor, de către popor. Dar nu oriunde, ci în cadrul arealului propriu, adică națiunea, fiecare la el acasă. Dacă oamenii sunt puși în situația de-a alege numai reprezentanți în acord cu U.E. și, mai ales, cu Banca Centrală, atunci nu mai putem vorbi de interesul popular.
S.C. – În cadrul apartenenței la U.E., mai are relevanță să vorbim despre națiune?
M.S. – Depinde de ce parte a gratiilor te afli! Dacă faci parte din aristocrația conducătoare, din aparatul de stat, lucrezi în mass media, sau ești bancher, atunci națiunea reprezintă un obstacol în calea fericirii. Dar dacă faci parte din popor, atunci ai face bine să te ții cu dinții de aceasta fiindcă națiunea este ultimul refugiu de care dispune omul în fața progresiștilor.
S.C. – Va referiți la partidele de stânga?
M.S. – Nu, chiar deloc. Nu mai putem vorbi de pluralitate politică, simple amăgiri pentru naivi. Indiferent că vorbim de partidele de stânga, de dreapta sau de centru, rezultatul rămâne deja stabilit, agenda progresistă avansează, este de neoprit. După fapte și realități, observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu aroganță.
S.C. – Din ceea ce spuneți, reiese, dacă nu mă înșel, faptul că politicienii nu fac parte din popor, nu credeți că vehiculați un concept greșit?
M.S. – Poporul este masa asupra căreia se exercită Puterea, politicienii, ca să numim cele mai mărunte elemente ale sistemului, nu se află în această categorie. Atunci când exersezi puterea asupra poporul ca să-l obligi să-și înțepe copiii cu 11-12 vaccinuri, ocultând  realitatea efectelor reale asupra sănătății, putem vorbi de un abuz fenomenal de putere, se numește totalitarism în stare brută. Faceți o anchetă obiectivă și încercați să aflați câți politicieni sau medici și-au otrăvit copiii cu 11-12 vaccinuri și veți înțelege cine este poporul.
S.C. – Credeți că democrația a devenit un concept depășit?
M.S. – Nicidecum, dar formularea corectă este „democrația reprezentativă“. Adică forma viciată a democrației este un concept infiltrat, diluat, deturnat și reformat după rețeta aristocrației cosmopolite, care, după căderea U.R.S.S., a reînființat un centru de putere transnațional independent de voințele populare, un sistem în opoziție radicală cu democrația stricto sensu.
S.C. – Îmi scapă ceva, insinuați că Uniunea Europeană este condusă de ruși?
M.S. – Nu, dar subiectul este foarte complex și nu cred că poate fi abordat în cadrul acestui interviu.
S.C. – Politologii spun că Rusia este un regim mai degrabă dictatorial, puteți nega faptul că Europa este un spațiu democratic?
M.S. – Democrația despre care vorbiți, în ultimele decenii, nu a făcut altceva decât să bombardeze țări nevinovate, să schimbe regimuri legitime, să acapareze resurse suverane, să producă haos și terorism globalizat, să facă din occidentali șomeri și să producă sclavi în lumea a treia. Dictatura despre care vorbiți, în ultimii ani, a provocat o reechilibrare a forțelor pe mapamond, obligând mașinăria sionisto-americană de război să bată în retragere. Intervenția Rusiei în Siria și în Crimeea demonstrează acest lucru. Astfel spus, de aici înainte, democrațiile occidentale vor avea dificultăți din ce în ce mai mari în a subjuga și teroriza națiunile independente de pe glob.
S.C. – Orientul rămâne un subiect foarte complex și discutabil, dar în interiorul Europei, putem vorbi de influențe americane?
M.S. – Când vorbim de Europa, ne referim la un continent compus din națiuni distincte, prin urmare, fiecare țară are interese proprii. Prin înființarea U.E., aceste interese au fost deturnate, uniformizate și, apoi, anihilate. Uniunea Europeană arată, prin toate pozițiile sale, și îndeosebi prin legile și normele pe care le impune prin forță, indiferent de sectorul vizat, că este doar o instituție de tip paravan, care acționează în subordinea și în serviciul marelui capital privat transnațional. Or, capitalul transnațional, insinuat prin bănci și firme transfrontaliere, este deținut în proporție de 90 la sută de americani. Vă las pe dvs. să trageți propriile concluzii.
S.C. – Bine, dar Uniunea Europeană nu poate fi asemănată cu o dictatură?
M.S. – Este o chestiune de terminologie și de abordare a realităților dincolo de discursul oficial. U.E. nu mai este un spațiu democratic din 2006. Vă reamintesc că țări precum Franța, Olanda, Danemarca, Suedia sau Irlanda au votat NU la referendumurile organizate pentru ratificarea Constituției Europene. Din păcate pentru ceea ce avea să urmeze, establishment-ul, care devenea tot mai vizibil și mai agresiv, a ratificat prin forță proiectul antidemocratic în data de 13 decembrie 2007, la Lisabona, în corelare perfectă cu așa-zisa criză financiară provocată de bănci private americane, toate în legătură cu Goldman Sachs. În ce măsură putem spune că ignorarea votului și infiltrarea finanțelor transnaționale în Europa au respectat principiile democratice?
S.C. – Nu cred că Goldman Sachs are capacitatea să influențeze U.E. Afirmația dvs. pare oarecum exagerată, hazardată.
M.S. – Goldman Sachs, nu. Dar Banca Centrală Europeană, da. Din anii ’90, în epoca lui Bill Clinton, toți președinții Băncii Centrale au lucrat la un moment dat pentru Goldman Sachs. Dacă îmi permiteți expresia, aș spune că hazardul nu este un drum cu sens unic.
S.C. – Să revenim la subiect, credeți că locul României este alături de sfera de influență rusă?
M.S. – Vorbiți de România prin prisma opoziției Rusia-Occident. De ce nu luați în considerare și varianta independenței naționale, a suveranității populare, a democrației la care faceți referire? De ce nu credeți în capacitatea de autodeterminare a popoarelor? Eu nu sunt nici pro-rus, nici pro-U.E și nici pro-tocol.  Sunt pro-român, sunt pentru independența și demnitatea nemijlocită a neamului meu.  În definitiv, sunt un naționalist convins, cred în libertatea și destinul propriu a oricărui om.
S.C. – România este membru N.A.T.O., aproprierea de Rusia nu ar fi văzută ca o amenințare pentru echilibrul din zonă, o trădare?
M.S. – Occidentul nu este în poziția de a preda lecții de echilibristică zonală și nici nu este calificat să vorbească despre trădare și, implicit, de moralitate. Să nu uităm că Occidentul ne-a dat pe mâna prietenilor lui Felix M. Warburg… știți dvs. cine este: marele bancher din New-York, amicul lui Troțki și Lenin… Nimeni nu poate impune unei națiuni dependența față de un anumit regim politic, economic sau militar, cu atât mai puțin așezarea unei armate străine pe teritoriul său, altfel se numește că este sub ocupație.
S.C. – Rușii au adus suferință în România, represiune, tiranie. Puteți nega acest lucru?
M.S. – Dacă vreți neapărat să-i numiți ruși pe kominterniști, vă privește. Dar pentru mine Hannah Rabinsohn, recte Ana Pauker, nu a fost nici rusoaică și nici româncă… haideți să mergem mai departe atunci: ce vă face să credeți că ați scăpat de cei care au știut în trecut să acapareze calitatea de ruși, strecurându-se după perestroika sub calitatea de democrați, de europeni, de aliat strategic, sau de români? Gândiți-vă bine la acest lucru pentru că tocmai aici se află cacealmaua istorică în care au căzut toți reeducații mass media, atât în Vest cât și în Est, mai puțin grupul Vișegrád care își trăiește primele clipe de libertate de după Al Doilea Război Mondial.
S.C. – După părerea dvs., grupul Vișegrád este pro-rus?
M.S. – Grupul Vișegrád formează o antiteză sănătoasă și demnă de respect în fața agendei marxiste impusă de U.E. Dar este la fel de adevărat că fără sprijinul neoficial al Rusiei, nucleul de rezistență format din acest grup ar fi anihilat în 24 de ore după modelul Iugoslaviei în aplauzele occidentalilor care, cel mai probabil, ar striga că democrația a învins, Ura!, Ura! etc.
S.C. – Nu sunteți foarte tandru cu mass media, nu credeți că este nevoie de presă liberă, independentă?
M.S. – Există o presă liberă sub forma publicațiilor independente de pe internet, dar acestea sunt lipsite de fonduri și izolate din câmpul informațional generalist, fapt care le limitează capacitatea de difuzare spre mase. De partea cealaltă, în liga profesionistă, aveți balaurul mass media care este o formă de negare a presei libere, un control al informației, o cenzură a realității, o reformulare ilicită a firescului, o manipulare a realului. Mass media sunt, pentru libertatea presei, ceea ce a fost colectivizarea pentru țărani, ori etatizarea pentru proprietățile private. Să fiu mai explicit: atâta timp cât jurnaliștii profesioniști, care nu sunt nimic altceva decât linia întâi a trupelor de ocupație mentală, vor continua să se plimbe liniștiți prin România, vor fi lăsați să producă materie antinațională, anticreștină, antitradițională, antiromânească – deformând și defăimând, împotriva interesului popular, orice acțiune de apărare a valorilor fundamentale naționale, orice încercare de ieșire din robie, tot atâta timp ne vom afla la ani-lumină distanță de orice inițiativă populară, politică, naționalistă, românească, antiimperialistă.
S.C. – După sirieni, românii reprezintă cea mai mare masă de imigranți din Europa. Credeți că România poate să reziste în viitor fără această populație activă?
M.S. – Să nu facem amalgam: musulmanii despre care vorbiți au fost expatriați în mod expeditiv de axa sionisto-americană care, după bombardamentele și procesele trucate, au asasinat conducătorii legitimi și au favorizat instalarea regimurilor teroriste. Revărsarea populațiilor musulmane spre Europa nu este  întâmplătoare, ci dirijată, nici măcar subtil și, mai grav, este presărată cu teroriști. De partea cealaltă,  românii au fost victimele unui regim de ocupație mediatico-politico-financiar care a destabilizat națiunea în mod gradual, după interese succesive. Bombardamentele au fost înlocuite cu distrugerea țesutului industrial, cedarea băncii naționale, ocuparea tuturor sectoarelor economice, strategice, politice etc. Putem vorbi despre o formă de terorism disimulat după aparatul falsei democrații.
S.C. – Ați făcut referire la o populație musulmană presărată cu teroriști, nu credeți că comiteți și dvs. un amalgam, numindu-i pe toți musulmanii teroriști?
M.S. – Amalgamul, ca argument de atac, alături de rasism, xenofobie și islamofobie, sunt elemente de comunicare ofensive folosite de mass media pentru a anihila din fașă orice revendicare protecționistă în fața valului de imigranți. Și totuși, am să intru în jocul dvs. și am să-mi reformulez afirmația: nu toți musulmanii sunt islamiști și nu toți islamiștii sunt teroriști, dar tot teroriștii sunt musulmani. Vă place mai mult acest silogism?
S.C. – Putem vorbi despre terorism în Occident, dar în România?
M.S. – Absolut, da! Terorismul poate căpăta diferite forme, acesta se poate disimula după directive europene, reforme economice, împrumuturi la F.M.I, Banca centrală, politici pro-imigrație, negarea suveranității populare, izgonirea populațiilor indigene, fast-food, propagandă pro-sodomistă etc. Terorismul este practicat pe sectoare, sub diferite forme, în funcție de interesul și intervalul istoric. Nu există nici o diferență între o bombă care sfârtecă corpuri nevinovate și o legislație criminală, ucigașă care pune în genunchi o națiune.
S.C. – Mă scuzați, dar nu am înțeles ceva, vorbeam de terorism și ați menționat fast-food-urile?!
M.S. – În S.U.A. patruzeci la sută dintre oamenii diagnosticați cu cancer suferă de obezitate. Circa 45 la sută dintre adulți și 25 la sută dintre copii suferă de obezitate. Vorbim despre o adevărată  bombă cu întârziere și, totuși, guvernul american permite industriei fast-food să facă 200 de miliarde pe an din vânzarea cancerului și a obezității.  Este cunoscut faptul că obezitatea provoacă teamă, neîncredere, dependență, panică, paranoia și nesiguranță. Terorismul acționează după aceleași principii.
S.C. – Unele voci din diaspora, o să-l amintim doar pe Paul Goma, vorbesc despre un plan de înlocuire a populației din România. În ce constă această înlocuire?
M.S. – Înlocuirea despre care a vorbit Paul Goma este o problemă strict românească și face referire la înlocuirea poporului român cu populația actuală a Israelului. De partea cealaltă, în Occident se vorbește despre „Marea înlocuire“ și este o problemă abordată de intelectualii din Vest. În Franța, Renaud Camus a demonstrat că „Marea înlocuire“ nu este un concept ideologic, ci o realitate palpabilă și este, probabil, cel mai mare șoc civilizațional pe care l-a cunoscut Franța și, mai pe larg, Occidentul. Marea înlocuire se rezumă prin schimbarea de populații și este vizibilă cu ochiul liber în orice aglomerație, spital, școală, supermarket etc.  Însă, mare înlocuire nu se traduce doar prin schimbarea populațiilor indigene, ci și prin schimbarea civilizațiilor, a culturilor, a tradițiilor, a modelului de gândire, de exprimare, de percepție, a felului de a privi mediul înconjurător. Diferența dintre regimurile totalitare asumate și regimurile așa-zise democratice constă în metodologia de constrângere și condiționare a maselor. Putem vorbi de o adevărată revoluție a modului de detenție, Gherla, iadul iudeo-stalinist fiind surclasat! În pușcăria capitalistă, celulele și zidurile au fost înlocuite cu manipularea ideologică, sârma ghimpată cu șantajul financiar, și gardienii înarmați s-au preschimbat în jurnaliști corupți care trag cu salve neîntrerupte și fără somație în deținuți, cu minciuni letale.
S.C. – Din nou, nu credeți că sună a discurs complotist?
M.S. – În timp ce Catedralele cad sub acțiunea buldozerelor, moscheile se ridică din banii publici. În timp ce albii sunt tot mai puțin tolerați de speța conducătoare, minoritățile sunt impuse ca model dominant. În timp ce creștinii sunt din ce în ce mai ridiculizați, musulmanii sunt promovați pe toate căile. În timp ce familia creștină este din ce în ce mai hăituită, sodomiștii își fac de cap defilând în stradă cu copii adoptați în cârcă, uneori smulși din brațele mamelor de organizațiile de stat… are rost să mai continui?
S.C. – La ce vă referiți?
M.S. –  Că doi pederaști se pot căsători și adopta copii nevinovați, răpiți, uneori, chiar din brațele părinților de instituțiile statului. Mă refer la Barnevernet-ul din Norvegia și cazul familiei Bodnariu. Nu este un caz izolat, drama are loc în toate țările nordice, în Suedia, Anglia, Germania și se întinde treptat în toată Europa.
S.C. – Să revenim la conceptul marii înlocuiri și complexitatea acestuia: este și România o țară în proces de înlocuire?
M.S. – Vă repet, marea înlocuire nu este un doar un concept, ci și un plan politic și, în consecință, a devenit o realitate palpabilă. Când vorbim de România, înlocuirea a fost realizată pe plan formal la nivel cultural, social, oarecum ideologic, și, într-o măsură mai mică, pe plan spiritual. Însă pe fond, marea înlocuire, ca multe alte totalitarisme încercate pe neamul nostru, a fost scurtcircuitată de intervalul istoric și substanța profundă din care românii sunt plămădiți.
S.C. – Anumiți intelectuali vorbesc despre o imposibilitate de adaptare a poporului român, incriminând tocmai substanța profundă și specificul românesc care vorbiți, spunând că reprezintă  un obstacol în fața progresului. Cum ați încadra această specificitate?
M.S. – Nu putem porni de la o teză subiectivă pentru a ajunge la concluzia unei specificități, ar fi prea ușor. Intelectualii despre care vorbiți sunt, de fapt, ’telectuali, adică propagandiști autorizați de sistem. Dacă ar spune ceva real despre poporul român, nu i-am mai vedea pe la televizor și nici nu și-ar mai vinde cărțile. Apoi, cred că este firesc să nu înțeleagă complexitatea ființei profunde a unui neam atât de vechi. Ca să fiu mai explicit, pot să vă spun că românii, în marea lor majoritate, dispun de un geniu pe care străinii de țară, de neam și de Dumnezeu nu-l pot înțelege. Este un fel de înțelepciune a eternității, o gândire tipic românească, străveche, dezlegată de influențe străine, o filozofie național creștină, tradițională, profund țărănească și de sine stătătoare. Un fel de coerență cu natura, de intimitate cu anotimpurile – genială prin simplitatea ei, o viziune despre viață care transcende asupra oricărei încercări istorice de mistificare și modificare a valorilor fundamentale. Acesta este marele geniu al culturii românești originale pe care ’telectualii încearcă să-l distrugă.
S.C. – Vorbiți despre oameni care își cunosc istoria, tradițiile și sunt impregnați de cultura românească, dar credeți că tinerele generații vor ști să ducă ștafeta mai departe?
M.S. –  Tinerii din România pot fi duși cu barca o vreme, păcăliți într-un anumit interval de timp să îmbrățișeze curente lăturalnice, umaniste, filozofico-nihiliste, abstracte, goale de sens, într-un cuvânt, iudaizate. Însă, de fiecare dată, acționează asupra lor o forță superioară care-i atrage înapoi în rostul vieții, pe cărarea continuității, în etern, spre Dumnezeu. Românul nu-i treabă ușoară, e abil, teribil de rezistent, el nu poate fi asimilat de nimeni și de nimic, învinge timpul de fiecare dată, e unic prin ființa sa, superior prin destinul său. Cât despre planul înlocuirii, fragmentării și risipirii, acesta a eșuat deja. Izgonirea din țară a milioanelor de români nu a produs terenul prielnic marii înlocuiri, ci mai degrabă cel al deconspirării tuturor dușmanilor noștri și, mai ales, a minciunii occidentale – care, să nu uităm, a fost folosită ca monedă de schimb pentru a distruge continuitatea noastră – reformând chiar în acest moment, printr-un ricoșeu incredibil, idealul național. Conștiința reacționară a Neamului Românesc se află în exil.
S.C. – La ce vă referiți, unde vreți să ajungeți?
M.S. – Fără să realizeze, milioanele de români de pretutindeni își ascut săbiile inteligenței pe ruinele Occidentului. Se vor întoarce acasă la momentul potrivit, cu un naționalism fierbinte, implacabil, revoluționar! Atunci, pe nevăzute o să înceapă exodul trădătorilor, renașterea României. Cei de afară împreună cu cei de acasă, uniți în această inversare neașteptată a forțelor continentale își vor regăsi interesul comun, calea libertății, reînnoind cu idealul național. Atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom avea ceea ce nu are nici un popor prins în ghearele U.E., o națiune liberă. Nu trebuie să acceptăm altă cale.
S.C. – Înțeleg din ceea ce spuneți că nu aveți de gând să vă reconciliați cu ideea unui viitor comun în Europa?
M.S. – Fără români, Occidentul ar fi fost islamizat de mult, dar asta nu i-a împiedicat să ne trateze cu dispreț începând din anii ’90. Cert este că noi nu am decis să ne sinucidem în grup alături de vestici, e treaba lor, e viața lor, e moartea lor. Multiculturalismul este perceput foarte prost în Europa Răsăriteană. Pentru români, islamul a reprezentat dintotdeauna un imperiu cuceritor – „de pradă“, cum l-a definit Nicolae Iorga –, iar lupta împotriva acestuia a lăsat urme adânci pe pământul nostru sacru atât prin jertfele strămoșilor, cât și prin sângele dușmanilor. Consider că Vestul, din păcate, își trădează partea de continent, trecutul, istoria, civilizația; își cedează pământul, casele, femeile, copiii, sângele. Asta este, situația e destul de tristă, asistăm la un genocid acceptat, dar nu ne privește pe noi. Până la urmă nu împărțim aceleiași valori, aceleași crezuri, nu am avut și nu vom avea niciodată un destin similar. Cancerul provocat în Europa de revoluția iudeo-masonică din 1789 nu a reușit să producă metastaze mortale în Est, sistemul imunitar răsăritean le-a anihilat. În definitiv, dacă apartenența la U.E. se traduce prin ieșirea României din istorie, atunci trebuie să scăpăm cât mai repede din această structură.
S.C. – Cum vedeți viitorul în Europa?
M.S. – În primul rând, nu cred că toate ouăle sunt bune pentru omletă. Când vorbim de viitor, trebuie să disociem construcția europeană de interesul real al Europei. Eu cred că vom asista la o inversare nimicitoare a istoriei, toate semnalele ne arată că populațiile occidentale – Italia rămâne o enigmă – au capitulat în fața evidențelor. Re-imigrația masivă spre țările de proveniență a populațiilor venite din Africa de Nord, sub Sahariană și din Orient ar rămâne singura soluție de salvare pentru ei, dar nu cred că axa sionisto-americană împarte același punct de vedere, mai ales acum când se află atât de aproape de reușită. În definitiv, cheia rezolvării se află în Europa originală, de matcă. Viitorul Europei creștine, albă, tradițională, morală și liberă stă în mâinile noastre, am devenit garanții Europei.
S.C. – E de bine, e de rău?
M.S. – Este așa cum este. Avem posibilitatea de-a rescrie istoria Europei cu litere de aur și asta împotriva globalismului neo-liberal, a Vițelului de aur. Este o obligație istorică, un legământ cu învățămintele creștine lăsate de Iisus Hristos la care trebuie să răspundem „Prezent“!
S.C. – Mulți Occidentali nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în U.E., votul spre partidele de extremă dreapta se evidențiază tot mai mult. Cum credeți că acest viraj politic o să influențeze deznodământul în următorii ani?
M.S. – Așa cum am mai spus, nu cred în antitezele oferite de sistem. Aceste partide evoluează într-un penitenciar politic și sunt folosite de elită pentru a genera o falsă impresie de pluralitate politică. De asemenea, prin demonizarea acestor partide, de fapt a electoratului, se creează condițiile necesare pentru a justifica necesitatea partidelor tradiționale. Acest joc al aparențelor permite controlul spațiului zis democratic. Partidele zise extreme joacă după regula tergiversării, ținând electoratul naționalist într-o perpetuă dezamăgire și sufocare: stați calm, fiți încrezători, nu vă revoltați, suntem de neoprit, într-o zi vom câștiga alegerile, Ura!, Ura! etc. Între timp, occidentalii sunt tot mai colorați.
S.C. – Scapă cine poate?
M.S. – Întrevăd că în următorii 20-30 de ani, odată cu împlinirea agendei anticipate de Stephen Smith, africanizarea Europei, un număr foarte important de occidentali își vor lichida activele și își vor părăsi teritoriile pentru a-și îndrepta pașii spre Est. Revărsarea populațiilor de rasă albă din clasele mijlocii și superioare este inevitabilă, logică, altfel vor dispărea în 3-4 generații.
S.C. – Nu credeți că multiculturalismul poate produce o societate echilibrată, armonioasă și acceptabilă pentru populațiile albe?
M.S. – Probabil că o să meargă, o vreme, dar să vedem cum o să explicăm albilor că această societate trebuie să se facă fără ei, dar pe pământul lor? Multiculturalismul o să aibă o durată de viață limitată și în câteva generații rasele vor fi uniformizate, metisate, omogenitatea o să devină noua normă, o subrasă hibridă o să domine și o să intrăm în era metisului occidental.
S.C. – Să spunem că acest scenariu de anticipare de tip horror movies devine o realitate, care credeți că ar fi rolul României?
M.S. – România trebuie să se integreze cât mai repede în grupul Visegrád, dar dintr-o poziție de independență totală fața de U.E. și N.A.T.O., și să formeze un bloc de rezistență care să extindă cooperarea cu țările vecine, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova etc.
S.C. – Dacă înțeleg bine, vă referiți la ieșirea României din U.E.?
M.S. – Ieșirea României din U.E. este inevitabilă, istorică. Dacă ținem cont de creșterea tot mai accentuată a tensiunilor și a brațului de fier angajat între Bruxelles și grupul Vișegrád, în special cu Polonia și Ungaria, ne dăm seama că este o chestiune de timp până la implozie. Problema României în această configurație dezirabilă stă în momentum, nicidecum nu trebuie să ajungem în poziția ultimului trădător din Est, adunat cu fărașul din milă, sau din necesitățile geo-strategice, ar fi o rușine pentru demnitatea noastră și un handicap major în negocierilor viitoare.
S.C. – Nu credeți că ieșirea noastră din U.E și N.A.T.O. ar pune în pericol siguranța României?
M.S. – Siguranță României față de cine, vorbiți despre Rusia, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Serbia, China… cine vrea să ne atace, Mehmed al Doilea? Vă rog, haideți să fim realiști. Sunt trei motive majore care provoacă instabilitate în lume și toate sunt interconectate între ele. De la înființarea Rezervei Federale, care este o bancă centrală privată, mașinăria de război americană a fost creditată fără acoperire reală, doar hârtie. Fără războaie, controlul resurselor planetare, șantajul financiar și imperialismul economic, S.U.A. ar intra imediat în faliment. Economia internă a Statelor Unite este deținută și controlată în cvasitotalitate de o plutocrație care a preluat controlul prin cele trei bănci cunoscute care administrează întreaga masă monetară și financiară în folosul acestei plutocrații. Marele economist Charles Gave, om de rețea și fin cunoscător al fenomenului transnațional, vorbește despre o organizație criminală, aș zice că folosește un termen prea cordial. Conflictul permanent cu țările arabe este condiția sine qua non pentru a putea menține populația Israelului într-un spațiu geografic care nu-i aparține, întreținând acest conflict permanent pentru a provoca, menține și justifica starea continuă de nesiguranță în lume. În definitiv, războiul permanent este o investiție pentru aristocrația jidănească din New-York, o necesitate economică pentru supraviețuirea hotelului american, elementul de bază al agendei globaliste și, nu în ultim rând, argumentul de forță al iudaismului politic. Aceasta este Cutia Pandorei, restul e literatură mass media.
S.C. – Plecând de la această constatare și dacă România ar ieși din această sferă de influență, nu credeți că am fi izolați din punct de vedere comercial?
M.S. – Încercările de izolare s-ar solda cu un eșec total. Nu mai suntem în anii ’90, Perestroika a anihilat U.R.S.S.-ul, dar nu a reușit să transforme Rusia într-o colonie cosmopolită. Renașterea Rusiei a creat o lume multipolară. China a devenit cea mai mare forța economică din lume și alături de India, Brazilia, Africa de Sud și Rusia au format BRICS, o adevărată  structură și un simbol al schimbării în puterea economică mondială, creând o alternativă salutară la organizația criminală amintită de Charles Gave – Banca Mondială și F.M.I. Avem la îndemână posibilitatea înființării unui parteneriat strategic-comercial în sânul  grupului Visegrád, acest parteneriat nu poate fi împiedicat să devină un factor de stabilitate și prosperitate în zonă. Datorită poziției geografice, România poate să joace un rol esențial în această construcție. Portul din Constanța reprezintă o adevărată deschidere spre lume, acesta poate să devină cel mai important port din Europa, imaginați-vă cam ce venituri am putea genera numai din taxe?  Recuperarea pământurilor cedate împotriva interesului național și relansarea agriculturii pe modelul biologic, reînființarea și reabilitarea structurii industriale, posibilă numai prin finanțarea noilor parteneri care ar avea tot interesul să sprijine dezvoltarea infrastructurilor și a serviciilor. Această dinamică ar relansa imediat piața muncii și exportul, vorbim de milioane de locuri de muncă.  Noile investiții ne-ar permite ca după naționalizarea tuturor resurselor ale solului și subsolului, să reînnoim cu exploatarea și distribuția bogățiilor cu care am fost înzestrați. Posibilitățile sunt infinite, dar numai o țară liberă și suverană poate pretinde la izbăvire. Tocmai din această cauză se fac eforturi atât de mari să rămânem în stadiul de colonie, un posibil loc de retragere pentru înlocuirea de care a vorbit Paul Goma.
S.C. – Ați prezentat o viziune foarte pozitivă, dar cum putem realiza acest lucru cu o clasă politică compromisă?
M.S. – Întreg sistemul trebuie dinamitat, poporul trebuie să-și reia ce-i revine de drept, trebuie să înceapă rebeliunea, răscoala, insurecția. Armata trebuie să-și reia atribuțiile reale, să audă strigătul națiunii și să sprijine poporul în răsturnarea acestui regim, să-i judece și, dacă sunt vinovați de înaltă trădare, și sunt, să fie împușcați în Piața Universității. Trebuie instituit o nouă formă de guvernare bazată pe democrația directă, puterea, controlul și voința nemijlocită a poporului român trebuie să prevaleze în orice situație. Constituția trebuie să fie rescrisă pentru a garanta suveranitatea țării, a tuturor resurselor, a pământului, a băncii naționale, a monedei naționale și, mai ales,  a poporului. Trebuie interzise partidele politice, monopolurile private, lobby-iști și ong-uri străine pe teritoriul național,  conflictele de interes trebuie pedepsite cu închisoare fermă și actele de înalta trădare prin pedeapsa cu moartea. Ar trebui să preluăm, să adaptăm și să perfecționăm modelul elvețian.
S.C. –  Care sunt calitățile principale ale democrației directe?
M.S. – Democrația directă împiedică accesul la conducere al oamenilor necinstiți sau incompetenți, fiind asociată cu mecanisme complementare de filtrare și control stabilite în raport cu interesul general și voința populară. Adevărata democrație nu desemnează regi, stăpâni sau dictatori, nu pune poporul în custodia unui singur om atotputernic, a unui partid sau a mafiei bancare transnaționale. Democrația directă este aceea care permite unui grup realmente reprezentativ al societății să muncească cu devotament în folosul comunității din care provine.
S.C. – După părerea dvs., care este principala problemă a României, ce anume ne ține pe loc?
M.S. – Lipsa de orizont, lipsa informației și lipsa înțelegerii că singura manieră viabilă și realistă prin care un om se poate îngriji și gospodări, dar și o familie, un sat, o comună, un oraș, un județ, o regiune și o națiune, în general, este prin implicarea activă, neîntreruptă și directă a tuturor membrilor interesați. Dacă într-o familie se ajunge în situația în care nici tatăl, nici mama nu-și mai arată interesul, grija și nu se implică la modul cel mai serios în treburile zilnice, atunci nu mai există nici familie, nici copii, nici casă, iar viață lor va fi sortită eșecului. Lipsa acestei dinamici esențiale de gospodărire și organizare internă duce la apariția intermediarilor, care, în mod natural, vor ajunge în cele din urmă să uneltească împotriva interesului comun.
S.C. – Anumiți intelectuali din țară încearcă să trezească aceste sentimente. Dan Puric ocupă această poziție, ce părere aveți?
M.S. – Dan Puric ocupă poziția pe care o ocupă paznicii sistemului în toată Europa. Rolul lui este să ducă românismul și ortodoxismul în zona misticului, în complexitatea banalului, în derizoriu. Ca să câștige încrederea oamenilor care nu realizează că un populist onest nu ar fi omniprezent la TV, aceste personaje forțează  ușile deschise denunțând globalismul neoliberal, planurile ocultei financiare, genocidul alb, islamizarea Europei și, bineînțeles, amenințarea Rusiei, având grijă să nu se ajungă la întrebarea care deranjează și anume că cei care provoacă aceste atrocități sunt membrii comunității care-i promovează pe acești mari români. În definitiv, poziția naționalistului de serviciu este asigurată de un actor, de oricine, aiurea, dar niciodată de un naționalist român adevărat. Dacă îmi aduc bine aminte, în urmă cu câțiva ani părintele Iustin Pârvu, Dumnezeu să-l odihnească, spunea că acesta (Dan Puric) s-a opus proiectului de a se construi o mănăstire ortodoxă la Aiud pentru Sfinții Închisorilor, solicitând în locul acesteia un centru cultural ecumenic. Revelator, nu-i așa? Eu l-aș sfătui să se lase de citate și în loc să practice gândirea de duminică, mai bine și-ar exersa talentul actoricesc în cadrul teatral și poate că, în ziua eliberării, vom uita că a fost recrutat de Securitate în 1976, când avea doar 17 ani.
S.C. – Sunteți un intelectual, un publicist și un scriitor  angajat, v-ați gândit să faceți politică?
M.S. – Nu cred că sunt un intelectual, poate mai degrabă un liber cugetător și cel mai probabil, un populist înrăit. Pentru mine un intelectual care intră în politică este un intelectual ratat.
S.C. – De ce nu vă întoarceți în România?
M.S. – Momentul nu este încă potrivit. Atunci când dușmanul ocupă națiunea, elitele sunt vândute și poporul este supus, rezistența se face în vârful munților sau în afara granițelor, altfel națiunea dispare.
S.C. – Ați scris o carte care se numește Manifest Cartea Neagră a României. Ce ne puteți spune despre ea?
M.S. – Plecând de la o stare accentuată de dezacord cu realitatea impusă, am făcut o imersiune profundă în gunoiul societății europene provocat de revoluția bolșevică, primul și al doilea război mondial. Căutând elemente de înțelegere, am ajuns la cauze și analizând conținutul, spre surprinderea mea, am găsit „cutiile negre“ ale României. Manifest Cartea Neagră a României este nota mea sinteză.
S.C. – Ca să nu-mi reproșeze colegii că nu respect rigorile meseriei, trebuie neapărat să vă întreb: sunteți un antisemit?
M.S. – Vă mulțumesc pentru rigurozitate. Cred că cea mai bună definiție dată antisemitismului aparține marelui jurnalist și critic literar, Bernard Lazare – jidan el însuși, dar onest! – din care citez: „Antisemitismul se află în gestație permanentă în jidan și nu în antisemit“.
S.C. – Bine, dar care este poziția dvs.?
M.S. – Imaginați-vă pentru o clipă următorul scenariu de groază: uzurpând identitatea românească străveche, niște țigani fără scrupule, de diferite cetățenii, împrăștiați pe întreg mapamondul, ar lucra concertat la distrugerea și anihilarea tuturor edificiilor create de civilizația iudaică. În măsura în care aceștia ar fi deconspirați, oare ar ezita cineva să-i numească români? Și dacă ar face-o, pe bună dreptate de astfel, credeți că țiganii ar scăpa basma curată acuzându-și victimele de antidacism? Să fim serioși.

                                                                                                                 A consemnat Sterie CIUMETTI
Sursa: INCORECT POLITIC

Tags: Interviu cu Mihai Șerban autorul cărții „Manifest. Cartea neagră a României” Uniunea Europeană se prăbușește

5 Comments

1. Tache Catanu

   Posted aprilie 2, 2018 at 5:23 PM

   Un fluviu de adevăr nerostit. Câtă prospețime și claritate emană din acest om. Am avut ocazia prin anii ’90 să vorbesc pe această temă cu anumiți intelectuali, aveam posibilitatea și oameni la vremea aceea să pășim pe o direcție potrivită, însă nu am înțeles să ne coalizăm, să răzbim peste diferențele fiecăruia. S-a ales praful de țară și, mai grav, infiltrarea ideologică a creat derută și neînțelegere, străinii au născut o generație antiromânească. Acest om ar trebui susținut și să găsească puterea să adune lumea în jurul lui, și nu vorbesc numai de poporul despre care vorbește cu atâta intimitate, ci de elite, militari, intelectuali, oameni de cultură, de presă și chiar oameni din politică câți or mai fi, cât de putini dar cinstiți și iubitori de țară. Cum spune D-ul Serban: „Întreg sistemul trebuie dinamitat, poporul trebuie să-și reia ce-i revine de drept, trebuie să înceapă rebeliunea, răscoala, insurecția. Armata trebuie să-și reia atribuțiile reale, să audă strigătul națiunii și să sprijine poporul în răsturnarea acestui regim, să-i judece, și dacă sunt vinovați de înaltă trădare, și sunt, să fie împușcați în Piața Universității.” Nimic mai adevărat! Doamne! Doamne!! Doamne!!! Măcar o șansă Să ne mai dai!

   Răspunde
2. Antoaneta

   Posted aprilie 9, 2018 at 8:54 PM

   Subscriu, punct cu punct, la toate răspunsurile date de intervievat! Tot respectul pt Mihai Șerban și, totodata, pt cel ce a pus intrebrile! Felicitari și ție, Justitiarule, pt portal!

   Răspunde
3. adria

   Posted aprilie 24, 2018 at 3:10 PM

   Am citit și recitit de câteva ori acest interviu; deși pe alocuri mi se pare un pic exaltat și nerealist, este un material excelent, de referință; o singură umbră îi găsesc; este nedrept ceea ce spune despre Dan Puric. Cu o astfel de atitudine niciodată nu se va putea închega o mișcare naționalistă în România. Așa cum a spus cititorul Tache Catanu trebuie ‘să ne coalizăm, să răzbim peste diferențele fiecăruia’. Avem nevoie de fiecare român bine intenționat și Dan Puric este unul dintre ei.
   1. Sunt multe căi prin care mesajul naționalist poate fi transmis. Dan Puric o face cum știe el cel mai bine, ajutat de talentul său actoricesc. În limbaj de marketing aș spune că a găsit o nișă, ceva ce lipsea românilor, și de aici succesul de care se bucură. Reușește să atragă în special tinerii. Sălile lui de conferință sunt arhipline. Într-o țară unde cititul literaturii universale a căzut în desuetudine, nu este nici o rușine să citezi pe alții mai ales dacă ei sunt mari nume. Nu uit că Dan Puric a străbătut întreaga țară cu conferințele lui, a mers până în cele mai umile colțuri. La televiziunile sistemului este invitat pentru că le crește audiența; în plus, ca invitat, este o cale excelentă de a transmite mesajul pe scară largă; nu văd de ce ar refuza. Prin el am aflat prima dată de Florin Colceag, Mircea Tudor, Pavel Chirilă, Călin Georgescu dar și de marile nume ale generației interbelice, detalii din rezistența anticomunistă, despre martirii închisorilor. Am învățat multe de la el și mi-a dat multe lucruri asupra cărora să reflectez. Dacă fiecare dintre noi și-ar pune la lucru, pentru binele comun, competențele personale, adică ce știe el să facă cel mai bine, alta ar fi situația.
   2. După atâția ani i se pune pe tapet iar și iar că a fost recrutat de Securitate la vârsta de 17 ani; este RIDICOL.
   3. Cum trebuie să fie în viziunea lui Mihai Stoian un „naționalist român adevărat”?
   4. În legătură cu centrul cultural ecumenic de la Aiud nu trebuie să uităm două lucruri: (1) în închisorile comuniste au murit nu numai ortodocși și, (2) la urma urmei Dan Puric a străbătut țara în lung și-n lat și a donat nu puțini bani strânși din conferințele și vânzarea cărților lui pentru acest centru. Numai acest ultim aspect și îi face onoare.

   Răspunde
   • adria

     Posted aprilie 25, 2018 at 2:13 AM

     Erată: scuze pentru greșeală:
     3. a se citi ‘ Mihai Șerban’ în loc de ‘Mihai Stoian’.

     Răspunde
4. Nicolae

   Posted aprilie 28, 2018 at 3:36 PM

   Stimată doamna Adria,
   Știu că nu aveți nici un interes ascuns sau de altă natură, prin urmare merg pe mâna dvs. Aveți dreptate! Dan Puric este un om eminamente cinstit, absolut onest și este un reprezentat al românismului de bun simț, este deschis, împăciuitor și ecumenic. Faptul că este susținut de Rotary Club, o simplă filială a B’nai b’rith-ului, este o dovadă de recunoaștere transnațională de bun augur pentru naționalismul românesc. Cred că dacă ar eșua în misiunea lui de trezire a conștiințelor, „în cele mai umile locuri”, România ar fi pierdută pentru totdeauna… vorba unui jurnalist: „Francmasoneria oricum a ajutat mult națiunea românească în modernism, așa că putem să dormim liniștiți știind că ne veghează în continuare.” -, că tot vorbim de perioda interbelică și, mai ales, despre Sfinții închisorilor care, probabil, nu au fost ortodocși…