POGROMUL DE LA ABATOR și Institutul de Medicină Legală

 Comentariu de Dan Culcer. Dacă o astfel de crimă a avut loc, în arhivele Institutului de Medicină Legală (Mina Minovici) trebuie să existe documente privind ancheta specifică. De ce nu le caută nimeni? Autorul unor studii despre problema evreiască, Sorin Vieru, probabil evreu el însuși, a lucrat ca redactor sau secretar de redacție al revistei de medicină legală a acestui Institut înainte de 1990. După 1990 a devenit universitar. Ar trebui consultat. Poate știe ceva.

POGROMUL DE LA ABATOR
MĂRTURIA UNUI LEGIONAR

Simion Ghinea Vrancea
fost membru în Secretariatul Mişcării Legionare
Publicată în „Expres Magazin“ Nr.4
30 Ian. – 5 Febr. 1991
Cuvîntul redacţiei:
De la ivirea sa pe scena politică, dar mai ales de la venirea sa la putere, Partidul Comunist Român a confiscat şi istoria. Toate evenimentele în care P.C.R. era implicat sau doar contemporan, erau interpretate în lumina intereselor partidului. Revoluţia ne-a restituit şi istoria.
Acum avem din nou dreptul să ne scriem istoria aşa cum a fost, având un singur criteriu, adevărul. În aceste împrejurări este cu atât mai regretabilă amploarea care s-a dat comemorării rebeliunii legionare şi pogromului antievreiesc din Ianuarie 1941, puterea politică pronunţându-se asupra acestui eveniment şi etichetându-l, în condiţiile în care istoricii sunt departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt.
Am ascultat până acum doar punctul de vedere al unei poziţii. Să-l ascultăm şi pe al celeilalte. Publicăm aşadar şi opinia unui om care a făcut parte din conducerea Mişcării Legionare şi care deci cunoaşte evenimentele din interior. Credem că poate suscita discuţii menite să ne conducă la aflarea adevărului.



Redacţia

O ÎNSCENARE – MASACRUL DE LA ABATOR
De cinzeci de ani are loc în România un proces straniu. Zic straniu pentru că în timp ce acuzatorii au putut spune verzi şi uscate, acuzaţii au tăcut pentru că li s-a pus lacăt la gură.
În 1947, Petre Pandrea a tipărit o carte de specialitate – era un penalist emerit, în care cita cazuri de „psihoză şi demenţă colectivă“ din timpul revoluţiei franceze şi din aşa zisa rebeliune legionară din Ianuarie 1941.
Doi ani mai târziu, ne-am întâlnit în aceeaşi celulă la Ocnele Mari: eu ca legionar, Pandrea ca „tovarăş de drum imbecil“ (expresia lui Pandrea). Îi citisem cartea şi l-am întrebat, ce surse a folosit cu privire la evreii ciopârţiţi şi spânzuraţi în cârlige la Abatorul din Bucureşti în zilele „rebeliunii“? Mi-a răspuns, din cartea Pe marginea prăpastiei,despre care mult mai târziu am aflat că fusese întocmită de Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret de informaţii (S.S.I.). Asta aveam s-o aflu, a precizat Pandrea, cu puţin timp înainte de arestare, de la medicul şef al Abatorului.
       Petre Pandrea îl cunoscuse pe doctor în casa lui Lucreţiu Pătrăşcanu, aflând cu altă ocazie că pe la sfârşitul lui Noiembrie 1940, doctorul fusese vizitat la birou de o echipă de poliţişti „misterioşi“, care i-au cerut voie să fotografieze anumite „aspecte“din incinta abatorului. Medicul a fost contrariat: Ce să fotografieze şi de ce? Dar după două luni avea să deslege misterul, văzând fotografiile din infama culegere de minciuni, trucaje şi calomnii menite să-i discrediteze pentru totdeauna pe legionari în ţară şi străinătate. Povestea cu abatorul, aşa cum a spus-o Pandrea, a circulat prin toată închisoarea. Zece ani mai târziu m-am întâlnit iar cu Pandrea, de data asta la închisoarea din Aiud şi din nou l-am rugat să reia povestea cu abatorul, de faţă fiind prinţul Ghica şi Petre Tuţea.
Să presupunem că totuşi versiunea din „Pe marginea prăpastiei“ nu cade pe temeiul doar al celor relatate de Pandrea. Se impun atunci, de la sine, câteva întrebări:
1. Cum de n-a fost implicat nici un legionar în abominabila crimă de la Abator? Repet: nici unul! Şi mă refer la legionari calificaţi ca atare, nu la scursurile mahalalei, care în împrejurări tulburi, precum cele pe care le trăia Bucureştiul, puteau pune cămaşa verde pentru ca, la adăpostul ei, să intre prin casele oamenilor paşnici să fure şi chiar să ucidă. Antonescu a fost necruţător cu legionarii, care plătiseră cu sângele lor detronarea regelui nebun Carol al II-lea şi prin asta înlesniseră înscăunarea lui Antonescu la putere, în ziua de 6 Septembrie 1940. Sute şi mii de tineri au luat drumul temniţei, unii pentru vini imaginare. Alţii au fost executaţi. Dar, încă o dată, nici unul pentru cele întâmplate la Abator. Nici un legionar, în 1941, nu a fost acuzat de crime faţă de evrei.

2. Cum de au avut timp legionarii, în zilele de cumpănă ale rebeliunii, când se juca viitorul lor politic, chiar viaţa lor, cum de au avut timp şi ce motive au avut pentru a se deda la devastarea magazinelor şi caselor evreeşti?

3. Cum de n-a fost transformat acest loc pângărit – abatorul – într-un sanctuar, într-un simbol al holocaustului, ca Auschwitzul, de pildă, după 23 August 1944? Cum de se vorbeşte despre un „progrom de la Bucureşti“ abia acum, după 50 de ani?
       La prima întrebare se poate răspunde uşor. Nu evreii reprezentau pentru legionari pericolul mortal, ci putchul militar din ziua de 21 Ianuarie 1941, al cărui autor era generalul Antonescu, sprijinit de o putere străină, respectiv Germania lui Hitler. Căci numai cu asentimentul acestuia Antonescu a trecut la acţiune, fapt care nu-l onorează. Să vii la putere sau să vrei să rămâi la putere cu ajutor străin, e cea mai mârşavă abdicare de la demnitatea ta de român. (Asta am învăţat-o de la Corneliu Codreanu).
La celelalte întrebări las să dea răspuns persoane mai calificate. Acest răspuns va trebui să cuprindă rezultatele minime ale anchetei penale: numele victimelor şi ale făptuitorilor, ştiut fiind că nimic nu a împiedicat, la momentul respectiv, cercetarea şi  anchetarea completă a „crimelor legionare.“ Au făcut-o? Dacă nu, de ce?

Ion Varlam.— COMUNISMUL ESTE EXPRESIA POLITICÃ A CRIMEI ORGANIZATE

COMUNISMUL ESTE EXPRESIA POLITICÃ A CRIMEI ORGANIZATE

Hoţii la putere nu constituie o bandã izolabilã de complici puşi pe pradã. Ei sunt continuatorii tipului comunist de dominaţie politicã care este însãşi expresia politicã a crimei organizate.

Adaptat la dispariţia pretextului marxist, PSD şi partidele lui satelite au preluat metodologia ex-partidului unic ale cãrui tehnici de acaparare a puterii le folosesc pentru pregãtirea noului totalitarism la a cãrui instalare asistãm zilnic dar fãrã a ne înţelege asupra modalitãţilor de a pune capãt acestei ascensiuni.

Structurile active ale PSD au reuşit sã infiltreze şi sã devieze de la obiectivele lor definitorii chiar şi instanţele al cãror scop proclamat şi recunoscut este lupta împotriva comunismului, cum este spre pildã AFDPR, transformatã de noua ei conducere în instrument de legitimare a puterii neo-comuniste cu care ne-au procopsit bolşevicul Ion Iliescu şi "minierii" care au înlocuit Securitatea. Partidele istorice care incarneazã legitimitatea democraticã tocmai prin respingerea lor fermã a oricãrui tip de compromis cu totaliutarismul bolşevic, au fost scoase din joc puţin dupã ieşirea lor din ilegalitate, fiind cu succes infiltrate şi fagocitate de agenţii neo-comunismului la putere, care au reuşit sã le prefracã în "aliaţi obiectivi" ai puterii opoziţie a lor.   

Nicãieri şi niciodatã comuniştii nu au cucerit, nu au exercitat şi nu au pãstrat puterea în mod legal şi conform voinţei generale exprimate prin sufragiul universal. Pretutindeni şi întotdeauna ei au luat, exercitat şi conservat puterea prin mijloace care, în lumea civilizatã, cad sub incidenţa codului penal (crminal law).

Activiştii comunişti şi susţinãtorii lor sunt nişte rãufãcãtori specializaţi în omucidere, tâlhãrie, jaf şi fraudã al cãror unic scop real este însuşirea totalã şi absolutã a tuturor formelor de proprietate. Dacã obiectivele patrimoniale ale adepţilor comunismului nu au fost clar revelate şi fãţiş proclamate pânã la abandonarea faţadei marxiste a modelului bolşevic de totalitarism în 1990, astãzi ele constituie motivarea de netãgãduit a "noii clase conducãtoare" - cum a numit sociologul comunist Milovan Djilas oligarhia politicã generatã de regimulrile care au înlocuit prin "revoluţie" instituţiile politice ale statelor "burghezo-moşiereşti" de Armata roşie dupã înfrângerea "fascismului" în 1945.

Urmaşii actuali ai noii clase constituite de Stalin pentru a opera schimbãrile necesare bunei funcţionãri şi vasalitãţii necondiţionale a statelor satelite ale URSS, sunt astãzi rãmãşiţele nomenclaturii de partid - cu neamurile şi ciumetiile lor  (parentela politicã) şi aparatul de partid, adicã clientela politicã a categoriei precedente. Cu alte cuvinte, serviciile secrete formate din membrii verificaţi ai gãrzilor pretoriene oficial desfiinţate odatã cu pretinsa scoatere din peisajul politic al defunctei conduceri supreme.

Aceastã oligarhie colonialã controleazã tot ceea ce mişcã în Ţarã prin centrele de decizie şi de profit infiltrate de creaturile "serviciilor" (gãrzile pretoriene şi structurile de informaţii).

Pe planul politic, Partidele istorice, purtãtoarele fireşti ale legitimitãţii democratice, au fost primul inamic care trebuia scos din joc. Conştienţi de lipsa lor absolutã de legimitate în contextul concurenţei democratice, oamenii Kremlinului în frunte cu coteria lui Ion Iliescu au scos rapid şi brutal de pe piaţa politicã partidele care întruchipau în mod necontestabil legitimitatea democraticã, în frunte cu PNŢCD.

Dupã fagocitarea acestora, s'a restabilit monopolul absolut asupra mijloacelor de informare. A cãror aparentã libertate şi obiectivitate sunt este asiguratã de farsa talk-show-urilor conduse de propagandiştii cei mai infocaţi de ieri, preschimbaţi în moderatori de adoptarea stilului civilizat al confruntãrilor politice care au loc pe posturile occidentale.

Pe planul puterii economice, filialele de faţadã ale noului partid unic au obţinut exploatarea succesiunii patrimoniului rezultat din acapararea proprietãţii private prin aşa zisa naţionalizare.

 Corupţia împotriva cãreia s'au ridicat oamenii strãzii este consubstanţialã sistemului comunist. Situaţiile publice şi interesele patrimoniale ale potentaţilor zilei sunt asigurate prin fraudã şi corupţie. Mai întâi ca succesiune de la prima generaţie de tâlhari, şi apoi prin aranjamentele ce caracterizeazã mecanismul tranzacţiilor în toate domeniile, patronate subteran de fosta Securitate. "Lasã-te corupt, Mon Cher, ca sã fii şantajabil!

În România actualã cel ce nu este un anti-comunist intransigent şi tenace, nu este un democrat credibil!

Prin urmare, singura cale de a ieşi din impasul în care ne sbatem astãzi este scoaterea înafara legii a tuturor celor care provin din aparatul politic al sistemului numai de formã abolit la 22 Decembrie 1989 , prin legiferarea urgentã (înainte ca Putin s'o facã inutilã!) a Punctului 8. al Proclamaţiei de la Timişoara.

Lichidarea prin mãsuri ferme a moştenirii comunismului nu este în niciun chip mai puţin justificatã, nici pe planul etic, nici pe cel al rigorii  juridice decât aceea a fascismului: la fapte egale, pedepse egale! Europa se mai agitã isteric de fiecare datã cã viseazã reapariţia unor manifestãri ale naţional-socialismuluii, dar este insensibilã la extinderea şi intensificarea hegemoniei ideologice a stângii revoluţionare, instrumentate, ca întotdeauna de stãpânitorii de la Kremlin.

Orice concesie fãcutã în aceastã direcţie ne condamnã la acceptarea democraţiei închipuite de autorii regimului intaurat prin expediţiile de terorişti de cãtre cei despre nimeni nu mai poate pretinde cã n'ar fi în serviciul comandat al acelei mari puteri care din nou îşi aratã ambiţiile expansioniste, ameninţându-ne existenţa istoricã şi graniţele imemoriale! 

Ion Varlam

Comentariu Dan CULCER. 

Nu cred că «extinderea şi intensificarea hegemoniei ideologice a stângii revoluţionare, instrumentate, ca întotdeauna de stãpânitorii de la Kremlin»

Dimpotrivă, este o armă de imperialismului trans-național, preluată de la stânga. Este vorba de oligarhi capitaliști care se bat cu alți oligarhi capitaliști, în numele și pentru instaurarea unuia dintre cele două tipuri de imperii:

1. Transnațional global, al ideologilor de tip Soros, speculatorul cu a sa Societate Deschisă pentru comerțul fără frontiere și pentru circulația liberă a capitalului financiar neimpozabil.

2. Imperiul bazat pe un nucleu național, de tip rus, sovietic, promovat pe linia Stalin, Putin sau american, bazat pe tipul alb, anglo-saxon, promovat de Trump. Acest model se află în conflict cu trans-naționalii care reprezintă băncile dezvoltate pe modelul cămătăresc, evreiesc sau goi.