duminică, 17 iulie 2016

Masacrul prizonierilor germani şi români la Bălţi, din vara-toamna anului 1944


Arhivele comunismului: Masacrul prizonierilor germani şi români la Bălţi, din vara-toamna anului 1944

Sursa http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/arhivele-comunismului-masacrul-prizonierilor-germani-i-rom-ni-b-l-i

 Autor Mihai Taşcă 6085 vizualizări Articole scrise de acelasi autor

Un document strict secret pe care l-am descoperit în arhiva MAI arată că în 71 de gropi comune au fost aruncaţi 2.361 de prizonieri germani şi români ucişi de sovietici.
Soarta militarilor germani şi români decedaţi în lagărele sovietice de prizonieri rămâne în continuare un secret. Atâta timp cât ruşii nu vor face publice materialele documentare este dificil să aflăm numele celor morţi în detenţie şi locul unde au fost înmormântaţi. Cazul prizonierilor decedaţi în lagărul nr. 33 al NKVD din Bălţi în anul 1944 este unul elocvent. Publicăm primele investigaţii din care rezultă că în acel lagăr a avut loc un adevărat masacru. Despre lagărul de prizonieri de pe malul râului Răut de la Bălţi s-a scris în deosebi în ultimii ani. Altfel nici nu se putea întrucât acest subiect, până la destrămarea URSS, a fost secret de stat. Cu regret, el mai continuă să rămână informaţie clasificată şi în statul independent Republica Moldova.
ÎN MEMORIA OAMENILOR
Locuitorii în vârstă din Bălţi îşi amintesc despre un teritoriu situat în partea de nord-est a oraşului, care era înconjurat cu sârmă ghimpată. Acolo, în anul 1944, au fost ţinuţi mii şi mii de prizonieri. Erau militari ai armatei germane, ai celei române şi ai armatelor din ţările aliate capturaţi în urma ofensivei sovieticilor din iarna-primăvara anului 1944, îndeosebi după operaţiunea Iaşi-Chişinău. Unii dintre povestitori au fost acolo pentru a-şi vedea părinţii, fraţii, rudele etc.
De exemplu, Maria Furtună din satul Hiliuţi, raionul Râşcani, i-a povestit fiului său, istoricului Alexandru Furtună, că a fost la Bălţi, împreună cu cumnata şi cei trei copii ai acesteia, pentru ca ultima să-şi vadă soţul, iar copiii tatăl, un militar al Armatei Române făcut prizonier de sovietici. Acolo l-a văzut pentru ultima dată. Gheorghe Blajin din comuna Pererâta, judeţul Hotin, a fost arestat de NKVD în vara anului 1944. În timpul administraţiei româneşti (1941-1944), Blajin a fost jandarm agricol. Soţia l-a văzut în lagărul de la Bălţi. Când a venit a doua oară, el nu mai era acolo.
Alţii au mărturisit că, întorcându-se seara de pe deal, au aruncat porumb peste gard pentru ca prizonierii să-şi potolească măcar un pic foamea. Câţiva dintre cei capturaţi au reuşi să evadeze şi au relatat despre viaţa din lagăr. Se mai spune că lagărul a dispărut ca printr-un mister, iar numărul celor care s-au prăpădit acolo prin executare directă sau prin înfometare, boli etc. este de ordinul miilor sau chiar a zecilor de mii.
După 1990, unele mărturii au fost publicate în ziarul „Curierul de Nord“, a fost identificat locul fostului lagăr al groazei şi a fost ridicată o troiţă în memoria celor morţi. Povestirile care circulă în formă orală ocupă un loc important în istoriografie, însă probele documentare sunt mai credibile. Până mai ieri, nimeni nu a văzut vreun document. Nu se cunoaşte când şi unde au fost executaţi prizonierii şi unde au fost înmormântaţi cei decedaţi. În lipsa acestor dovezi, cele petrecute la Bălţi în 1944 rămân în continuare un mister.
Un proces-verbal, întocmit în 1949 de o comisie sovietică specială, găsit de noi, dezleagă parţial această enigmă. Documentul, calificat ca fiind unul strict secret, probează că la Bălţi, în vara-toamna anului 1944 a avut loc un masacru.
LAGĂRELE DE LA BĂLŢI
Pentru a stabili numărul de lagăre de prizonieri de la Bălţi, este binevenită o retrospectivă. Se ştie că aici, în toamna anului 1944, a fost înfiinţat lagărul nr. 103 şi spitalul militar special nr. 3376 pentru prizonieri, fapt despre care am scris de curând (a se vedea „Adevărul“ Moldova din 1 august, 15 august şi 29 august 2013). Lagărul de prizonieri nr. 103 a funcţionat un an de zile (1944-1945), iar spitalul militar special nr. 3376 - până la finele anului 1948.
Până la organizarea acestor instituţii, la Bălţi a funcţionat un alt lagăr de prizonieri, cu numărul de identificare 33, care a staţionat la Bălţi între 16 iulie şi 10 octombrie 1944. Timp de un an, cât a funcţionat lagărul nr. 103, şi în cei patru ani cât a activat spitalul militar special nr. 3376, în cele două structuri au decedat 106 şi, respectiv, 216 prizonieri. Pentru fiecare dintre aceste două unităţi militare au fost instituite cimitire separate. Acestea au fost amplasate în localitatea Pământeni, la circa 400 de metri de oraşul Bălţi, cu specificarea: în zona cimitirului evreiesc.
FOTO Planul cimitirului lagărului de prizonieri nr. 103 de la Bălţi, în care au fost identificate cele 71 de gropi comune cu 2.361 de prizonieri. Document publicat în premieră/ Arhiva MAI
Registrele de deces ţinute de lagăr şi spital, păstrate până-n prezent şi consultate de noi, conţin informaţii despre numele decedatului, gradul militar, naţionalitatea, data morţii şi data înhumării, precum şi numărul mormântului în care a fost înhumat prizonierul.
CE SOLICITA MOSCOVA?
Despre aceste cimitire s-ar fi uitat, dacă o directivă a Direcţiei Principale pentru Prizonierii de Război şi Internaţi a Ministerului Afacerilor Interne al URSS, din 28 mai 1949, nu ar fi obligat ministerele de Interne ale republicilor unionale să inventarieze şi să aducă în ordine locurile unde au fost înmormântaţi prizonieri. Drept motiv pentru inspectarea cimitirelor a fost invocat faptul că în acel an urmau să fie închise cele mai multe lagăre ale prizonierilor, iar militarii deţinuţi în ele - să fie repatriaţi în ţările de provenienţă. Potrivit depeşei, inspecţia trebuia să cuprindă atât cimitirele funcţionale, cât şi cele închise. Ordinul atrăgea atenţia asupra faptului că îngrijirea mormintelor prizonierilor de război este prevăzută de o convenţie internaţională şi se poate întâmpla ca organele de stat ale URSS să accepte inspectarea unor cimitire de către reprezentanţii ţărilor străine (amintim că URSS nu semnase Convenţia de la Geneva din 1929 privind statutul prizonierilor). La finalul documentului, Moscova solicita un raport detaliat asupra stării cimitirelor, la care trebuia să fie anexate: o copie după actul organelor locale prin care a fost atribuit terenul pentru cimitir; o schemă a cimitirului; o descriere amănunţită a amplasării acestuia; lista prizonierilor decedaţi şi înmormântaţi, cu indicarea numărului mormântului şi a parcelei; actul de închidere a cimitirului şi de transmitere pentru pază organelor locale.
Executând ordinul, la 17 iunie 1949, o comisie specială a MAI a RSSM, din care făceau parte preşedintele - maiorul Videaşev şi membrii: locotenent-colonelul Strunin, maiorul Kudiukin, locotenentul Saltâkov, locotenentul Gavriusev şi tovarăşul Totoc, directorul Arhivei revoluţiei socialiste, au inspectat cimitirele de la Bălţi. Ca rezultat, a fost redactat un proces-verbal prin care Moscova a fost informată că cimitirele, care la acea dată se aflau în paragină, au fost aduse în ordine şi transmise pentru pază organelor locale ale miliţiei (vedeţi originalul şi traducerea).

2.361 DE PRIZONIERI MASACRAŢI LA BĂLŢI
În acel raport se mai preciza că numărul prizonierilor înmormântaţi în cimitirul lagărului nr. 103 este de 2.323 de persoane (o altă informaţie trimisă mai târziu la Moscova arată cifra de 2.361 de persoane). Un plan al cimitirului ataşat la raport precizează că au fost identificate 71 de morminte, pe fiecare fiind indicat numărul de ordine şi numărul de oameni înhumaţi.
Pentru a fi mai explicit în ceea ce priveşte numărul mormintelor şi numărul celor înmormântaţi, arhitectul planului a plasat pe schema cimitirului, în partea stângă de sus, o inscripţie, de fapt, o precizare, în care spunea că numărătorul indică numărul mormântului, iar numitorul – numărul prizonierilor înhumaţi în el.
La o examinare atentă a numărului celor înmormântaţi în cele 71 de morminte, adunând cifrele, obţinem, într-adevăr, numărul de 2.361 de persoane. Or, cifra respectivă este de 20 de ori mai mare decât numărul consemnat în cărţile de deces ale lagărului nr. 103 (potrivit acestora, erau doar 106 prizonieri decedaţi). Planul nu specifică dacă cei 106 prizonieri decedaţi au fost incluşi în numărul total al celor îngropaţi. Moscova a luat act de raportul comisiei de la Chişinău, însă a fost nemulţumită de informaţia seacă prezentată şi, la 7 octombrie 1949, a dispus identificarea documentelor cu referire la acest cimitir.
O lună mai târziu, locţiitorul ministrului de interne al RSS Moldoveneşti, general-maiorul Orlov, a transmis la Moscova informaţia potrivit căreia numărul celor înmormântaţi în cimitirul lagărului nr. 103 a fost socotit de pe planul cimitirului care s-a păstrat. Observăm că cele mai multe înhumări au fost efectuate în mormintele cu numerele: 33 - 55 de prizonieri, 34 - 102, 38 - 82 de cadavre, nr. 50 – 133 şi nr. 51 - 98 de prizonieri.
Lagărul de lângă râul Răut a funcţionat 86 de zile, iar numerele mormintelor ar corespunde zilelor de funcţionare a lui în care a fost săpată groapa. Astfel, mormântul numărul 1 ar corespunde zilei de 16/17 iulie, nr. 2 - zilei de 17 iulie etc. Faptul că prizonierii mureau ca muştele demonstrează şi următoarele: în mormintele cu nr. 33-39, care ar reprezenta o săptămână, au fost înmormântaţi 469 de prizonieri (în medie câte 67 de cadavre pe zi), iar în mormintele cu nr. 45-51, care la fel reprezintă o săptămână, au fost înmormântaţi alţi 525 de prizonieri (în medie câte 75 pe zi). În lagăr mureau în medie câte 27 de prizonieri pe zi.
Cine sunt prizonierii înmormântaţi la Bălţi?
1) O primă concluzie e că cei înhumaţi sunt prizonierii fostului lagăr numărul 33, militari capturaţi care au decedat în ţarcul de lângă Răut şi care au fost îngropaţi în locul ce va deveni ulterior cimitirul lagărului de prizonieri nr. 103. Inscripţia de pe schema cimitirului confirmă că în morminte se află prizonieri. Or, nu putea într-un cimitir militar să fie înmormântaţi persoane civile.
2) Planul cimitirului lagărului nr. 103 a fost redactat încă în anul 1944, iar comisia din 1949 a făcut doar o copie (fapt care se deduce şi din cele două planuri găsite la dosar, pe unul dintre care e notat „copia numărul 1“). Cele enunţate se certifică şi după numele persoanelor care au executat sau care consemnat planul: originalul a fost certificat de medicul militar locotenentul Golosman, iar copia - de Oleinik.
3) Nu se cunoaşte dacă acel prim lagăr a ţinut registre, cărţi de deces (cel puţin pe teritoriul Republicii Moldova nu au fost identificate). Cei decedaţi au fost aruncaţi în gropi comune. Prizonierii înhumaţi acolo nu puteau fi ai lagărului nr. 103, care a fost înfiinţat mai târziu (la 25 noiembrie 1944) şi a ţinut cărţi de deces bine ordonate (datele privind decesele în lagărul nr. 103 sunt trecute în cărţile de deces din luna ianuarie).
4) Numele prizonierilor decedaţi în lagărul nr. 33 şi înmormântaţi în gropile comune ale cimitirului lagărului nr. 103 trebuie căutate la Moscova.
5) Pentru a ascunde urmele masacrului, cei 106 prizonieri decedaţi în lagărul nr. 103 au fost înmormântaţi în unul din mormintele săpate anterior, în care erau înhumaţi prizonierii decedaţi ai lagărului nr. 33. Nu putea pe un teritoriu atât de mic să fie săpate alte 106 morminte.
6) Înhumările în acel loc nu au fost autorizate de administraţia publică locală, întrucât un document în acest sens pentru organizarea cimitirului lagărului nr. 103, pe suprafaţa respectivă, a fost eliberat militarilor mult mai târziu, în toamna anului 1944, fapt constatat şi în raportul comisiei din 1949.
P.S.: Membrii comisiei de inspectare a cimitirelor din or. Bălţi din 1949, fără să vrea, prin documentul redactat de ei, inclusiv schema cimitirului lagărului nr. 103 şi cifrele trecute în raport, confirmă masacrul comis de sovietici la Bălţi.
Planul cimitirului trebuie multiplicat şi distribuit în toate şcolile şi poate servi drept probă la procesul comunismului, confirmând crimele comise de sovietici la Bălţi în anul 1944.
Proces-verbal
Anul 1949, iunie, 17 or.Bălţi RSSM
Comisia privind verificarea stării cimitirelor prizonierilor de război decedaţi, în componenţa preşedintelui – maior Videaşev şi a membrilor: locotenent-colonel Strunin, maiorul Kudiukin, locotenentul Saltâcov, locotenentul Gavriusev şi tovarăşul Totoc.
Au efectuat un control la cimitirul prizonierilor de război decedaţi al fostului lagăr nr. 103 şi al spitalului militar special nr. 3376 a MAI, amplasat în or. Bălţi, RSS Moldovenească.
Ca urmare a inspecţiei s-a constatat:
1. Cimitirul prizonierilor decedaţi al fostului lagăr de prizonieri nr. 103 şi cel al spitalului militar special nr. 3376 al NKVD a URSS au fost înfiinţate la 25 noiembrie 1944, potrivit unei decizii a Sovietului Executiv al or. Bălţi, pe teritoriul cimitirului orăşenesc evreiesc, la distanţa de 400 de metri de oraş, pe o suprafaţă specială /despărţit de cimitirul evreiesc de un zid/.
2. Nimeni nu a avut grijă de aceste cimitire ale prizonierilor, aşa că la data inspecţiei se aflau în paragină: însemnele de pe morminte lipseau, movilele de pe morminte erau nivelate, iar teritoriul era plin de buruieni.
3. Lagărul pentru prizonieri nr. 103 (apoi sublagărul) a fost lichidat în anul 1947, iar spitalul militar special nr. 3376 – la 23 decembrie 1948. Cimitirul lagărului nr. 103 şi cel al spitalului militar special nr. 3376 au fost închise la 9 ianuarie 1949 şi transmise pentru pază Direcţiei comunale.
4. Cimitirul lagărului de prizonieri nr. 103 şi cel al spitalului militar nr. 3376, potrivit directivei Direcţiei Principale pentru Prizonierii de război şi Internaţi a MAI al URSS nr. 8/2/3651, au fost amenajate: au fost curăţate de buruieni, au fost reabilitate mormintele, au fost confecţionate jetoane metalice pentru identificarea fiecărui mormânt şi a fost construit un gard suplimentar, cu pari îngropaţi peste fiecare trei metri, iar între ele au fost întinse două sârme.
5. În cimitirul lagărului de prizonieri nr. 103 au fost înmormântaţi 2.361 de prizonieri şi la spitalul militar – 218. Cimitirele au trecut din supravegherea Direcţiei comunale a oraşului şi transmise pentru pază secţiei de miliţe a MAI a or. Bălţi, prin actul din 17 iunie 1949 (se anexează).
6. Documentele privind evidenţa prizonierilor decedaţi în cimitirul spitalului militar special nr. 3376 se păstrează în ordine la Arhiva de Stat a Revoluţiei Socialiste din Octombrie din RSS Moldovenească.
Documentele privind lagărul nr. 103 lipsesc. Fapt pentru care am redactat prezentul Proces-verbal: Comisia: Preşedinte – maior /ss/ Videaşev Membri: Locotenent-colonel /ss/ Strunin Maiorul /ss/ Kudiukin Locotenent /ss/ Gavriusev Locotenent /ss/ Saltîkov, Tov. Totoc /ss/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu