Marius Oprea scrie
despre Alexandru Florian și „Războiul statuilor - între două
legi contradictorii”
De Marius
Oprea / Știri, Social / Publicat:
Joi, 06 iulie 2017, 13:16 / Actualizat: Joi, 06 iulie
2017, 13:59 /
Articole relaționate
Istoricul
Marius Oprea, academicienii Eugen Mihăescu și Sorin Dumitrescu sau
actorul Dan Puric au semnat o petiție către autoritățile
Sectorului 4 pentru a reveni asupra deciziei de schimbare a
denumirii Liceului „Mircea Vulcănescu”
Istoricul
Marius Oprea despre legea anti-legionară: Multe din pasajele ei nu
respectă limba română. Seamănă cu ordonanțele secrete din anii
'50
Marius
Oprea: PARADOXUL IEINICERILOR. LEGEA 217 ȘI URMĂRILE EI
Istoricul Marius Oprea scrie, într-un material trimis pe adresa
redacției ActiveNews, despre
„războiul statuilor” declanșat de președintele Institutului
„Elie Wiesel” în ultimele zile.
Fostul director al Institutului pentru Cercetarea Crimelor
Comunismului scrie despre faptul că „Prin recentele sale
demersuri, Institutul „Elie Wiesel", instituție a statului
român, plătită din bani publici, încalcă în mod direct și
asumat în primul rînd Constituția României. La articolul 15,
privind Universalitatea, alineatul (2) arată clar că „legea
dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau
contravenționale mai favorabile" – ceea ce nu e cazul.
Astfel, prevederile din Ordonanța de urgență a Guvernului 32
din 2002, reluate în Legea 217 din 2015 privind „interzicerea
organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist,
legionar, rasist sau xenofob și a cultului persoanelor vinovate de
genocid contra umanității și de crime de război"
funcționează și produc efecte după data adoptării Ordonanței.
Dar numele străzilor, ale unităților de învățămînt și
busturile menționate au fost ridicate înainte de aceasta, ca
rezultat al unor demersuri legale, la nivelul administrației publice
locale (decizii ale Consiliilor locale, cu valoare de lege pentru
comunitate), sau ale Comisiei Monumentelor Istorice și Direcțiilor
de Cultură de la nivel județean, care avizează ridicarea unei
statui – cum a fost cazul bustului lui Mircea Vulcănescu, opera de
artă realizată de cunoscuta și regretata sculptoriță Valentina
Boștină. Toate acestea nu pot fi desființate, prin aplicarea
retroactivă a unei legi”.
Mai mult, scrie reputatul istoric, „ar trebui ca Guvernul,
care-l plătește ca secretar de stat, să constate că, într-adevăr,
a stat (altfel, pe bani buni, peste 77.000 RON pe an), cînd nu a
iscat scandaluri inutile, menite numai să arate România cu degetul,
drept o țară antisemită și xenofobă. Căci, dacă am presupune
că a premeditat lipsa sa de reacție, atunci s-ar putea spune că
lucrează împotriva intereselor României și aceasta ar fi o
problemă de securitate națională” .
Iată textul integral
Totul a început printr-o adresă
aparent benignă, ca multe alte comunicări, trimisă de Direcția
Generală pentru relațiile cu Instituțiile Prefectului din
Ministerul Afacerilor Interne, prin care se cere verificarea
aplicării în teritoriu a unei legi. De astă dată însă, adresa,
trimisă pe data de 8 mai anul curent în nouă județe și în
Municipiul București, cerea „verificarea situațiilor din județul
dumneavoastră și luarea măsurilor ce le apreciați necesare în
respectarea dispozițiilor legale în materie", în conformitate
cu Ordonanța Guvernului 31/2002, devenită ulterior Legea 217/2015
care statuează „interzicerea organizațiilor, simbolurilor și
faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a
cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de
genocid contra umanității și crime de război".
De astă dată, țintele Instututului
Național pentru Studierea Holocaustului în România nu mai sînt
fabricanții de tricouri, expozițiile de pictură sau titlurile de
cetățean de onoare, ci străzi și persoane juridice (în cazul de
față, instituții de învățămînt), care „poartă numele unor
persoane condamnate pentru crime de război sau infracțiuni contra
umanității" și chiar busturi ridicate pentru comemorarea
acestora. Anexa adresei trimisă de cercetătorii de la Institutul
„Elie Wiesel" către Ministerul Afacerilor Interne cuprinde 16
asemenea „obiective", patru străzi, șapte unități de
învățămînt și cinci busturi, unele ridicate în spațiul unor
lăcașe de cult. Bineînțeles, la loc de frunte se află Mircea
Vulcănescu – stradă, un liceu, un grup școlar și bustul ridicat
în Piața Sfîntul Ștefan din București, precum și o școală
generală în Bîrsana – Maramureș (a fost scăpată,
impardonabil, din vedere placa comemorativă de pe casa unde a locuit
Vulcănescu, de pe strada Popa Soare 16 bis), Radu Gyr (stradă în
Cluj) și Vintilă Horia (stradă în Mangalia și școală la
Segarcea).
Acestui triptic deja previzibil (căci
numele celor trei s-a mai tot aflat pe lisa de preocupări ale
Institutului Wiesel) i se alătură mitropolitul Visarion Puiu,
căruia i s-a ridicat un bust la Mînăstirea Putna și pe care
cercetătorii Institutului „Elie Wiesel" îl vor dărîmat.
Condamnat în 1946 la moarte în contumacie de Tribunalul Poporului
din București și excomunicat de Sfîntul Sinod al BOR în 1950,
fostul mitropolit al Bucovinei și apoi cîrmuitor spiritual al
românilor din exil a fost reabilitat post mortem de același for pe
25 septembrie 1990.
Numelor sonore de mai sus li se mai
adaugă altele. De pildă, Gheorghe Jienescu. Odată cu
intrarea României în Primul Război Mondial, tînărul învățător
Gheorghe Jienescu a fost mobilizat ca sublocotenent și pentru
curajul dovedit a fost decorat cu Coroana și Steaua României cu
spade, fiind trimis după război într-un lot de tineri ofițeri în
Franța, pentru a urma pilotajul, în vederea completării nevoilor
de încadrare ale aviației. Reîntors în țară, după cîțiva ani
calitățile lui excepționale i-au determinat promovarea la
conducerea aviației militare românești, cu toate că avea doar
gradul de colonel. Era celebru în epocă, pentru că în 1935
reușise performanța mondială de a străbate imensa distanță
București / Capetown, de 24.000 kilometri la bordul unei aeronave,
faptă pentru care fusese decorat cu ordinul „Virtutea
Aeronautică".
În timpul guvernării antonesciene a
fost subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naționale pentru
Aer și Marină. A fost condamnat, în procesul grupului de 17
miniștri ai guvernelor Antonescu (Ședința din 6 februarie 1948),
la 20 de ani temniță grea cu degradarea civică, fiind închis la
Sighet și în alte închisori. La trei decenii după moartea lui
Gheorghe Jienescu, în aprilie 1971 la București, consătenii săi
nu l-au uitat și în semn de prețuire pentru amintirea unuia dintre
pionerii aviației românești, Școala din comuna Rast, județul
Dolj, unde s-a născut și căreia i s-a dedicat ca tînăr
învățător, îi poartă numele, ca și o stradă din localitate.
Institutul Elie Wiesel cere ștergerea numelui său de pe acestea.
La fel și în cazul lui I.C.
Petrescu, un mare pedagog și reformator al învățămîntului
românesc (alături de Onisifor Ghibu și Simion Mehedinți), născut
în comuna Stîlpeni, județul Muscel, la 26 ianuarie 1892 și
decedat la 15 martie 1967. Era fiu de învățător. În 1924, după
terminarea studiilor secundare și universitare, a obținut
doctoratul în filozofie și litere din București, și a
continuat studiile la universitățile din Leipzig, Berlin, Dresda,
Paris. Revenit în țară, între1934-1947 a fost profesor de
pedagogie socială la Universitatea din București. A publicat studii
și lucrări numeroase, prin care a creat fundamente ale pedagogiei
și a clarificat probleme esențiale ale acesteia: Școala activă,
Problema selecției în școala democrației, Școala și viața etc.
În opinia sa, școala românească era întemeiată după model
occidental și nu răspundea cerințelor comunităților din România,
unde mare parte a populației locuia în mediul rural și deci școala
trebuia să răspundă necesităților acestora. După părerea lui
I.C. Petrescu, copiii satului care au absolvit școlile rurale nu se
puteau integra în nici una din lumi, nici în cea a orașului și
nici în lumea unde își aveau rădăcinile. Prin principiile
formulate și puse în practică, a fost considerat creatorul școlii
românești moderne din lumea satului, ceea ce a făcut ca Secția
Pedagogică de la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I"
(fosta Bibliotecă Pedagogică Națională „I.C. Petrescu") să
se numească astfel. Faptul acesta (grav!) a scăpat Institutului
Elie Wiesel, care solicită doar ca Liceul tehologic din comuna
natală, Stîlpeni – Argeș, să nu-i mai poarte numele, pentru
aceeași vină ca și a comandorului aviator Jienescu: a fost
subsecretar de stat în guvernul antonescian, pe lîngă
Departamentul Culturii Naționale și al Cultelor. La fel ca toți
cei de mai sus, a fost condamnat din acest motiv pentru „crime de
război" de Tribunalul Poporului, în 1948.
Ultimul nume de pe listă este al unui
maghiar din Ardeal, condamnat pentru crime de război, contele
Albert Wass. S-a născut la Răscruci în județul Cluj. fiind
totodată inginer forestier, scriitor și poet. În perioada ocupării
Transilvaniei de Nord ca urmare a Dictatului de la Viena, prin
scrierile sale a fost premiat de înalte instituții academice din
Ungaria, fiind numit totodată membru al Academiei Ungare, pentru
cunoștințele sale forestiere. În mai 1946, atît Albert Wass cît
și tatăl său Endre Wass, au fost condamnați la moarte în
contumacie de Tribunalul Cluj, iar posesiunile le-au fost confiscate,
fiind găsiți responsabili pentru evenimentele care au avut loc în
septembrie 1940, cînd un locotenent ungur a arestat șase locuitori
din Sucutard și a executat patru dintre ei (doi români și două
evreice) în localitatea Țaga, ca și pentru instigarea și
provocarea unui măcel de la Mureșenii de Cîmpie, cînd soldați
unguri au ucis 11 persoane civile. S-a sinucis în februarie 1998 în
Florida. Fiul său, unul dintre coordonatorii din Războiul din Golf,
moment după care a fost propus la un moment dat chiar reprezentat al
Forțelor Armate Nord Americane pentru Europa de Est, i-a încercat
reabilitarea, care însă a fost respinsă definitiv de autoritățile
judiciare din România în 2008. Albert Wass are ridicate trei
busturi, două în curțile bisericilor romano-catolice din Lunca
Mureșului și Reghin și unul la Odorheiul Secuiesc, în Covasna. Se
subînțelege că nu au ce căuta acolo, mai greu de estimat este
care va fi reacția comunității maghiare, care îl apreciază drept
unul dintre marii ei scriitori.
Cu mai multă vreme în urmă, criticam
faptul că această lege, prost alcătuită, a dat naștere la
interpretări de natură să transforme Institutul Național pentru
Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel" într-un
soi de poliție orweliană a gîndurilor și un cenzor al istoriei
României, prin reluarea rechizitoriilor și a retoricii
stalinismului, care a condamnat drept fasciști o mulțime dintre
inamicii ei politici, socotiți astfel și în prezent drept complici
sau autori direcți ai Holocaustului din România, fără o
individualizare a presupusei vinovății, după o analiză istorică
adecvată. Nici nu se putea un vis mai frumos pentru acuzatorii
publici ai proceselor staliniste, decît acela ca sentințele lor
date în numele urii de clasă să fie socotite drept juste în plină
democrație.
Acest derapaj fără sens este însă
acum împins mult mai departe. Prin recentele sale demersuri,
Institutul „Elie Wiesel", instituție a statului român,
plătită din bani publici, încalcă în mod direct și asumat în
primul rînd Constituția României. La articolul 15, privind
Universalitatea, alineatul (2) arată clar că „legea dispune numai
pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai
favorabile" – ceea ce nu e cazul. Astfel, prevederile din
Ordonanța de urgență a Guvernului 32 din 2002, reluate în Legea
217 din 2015 privind „interzicerea organizațiilor,
simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau
xenofob și a cultului persoanelor vinovate de genocid contra
umanității și de crime de război" funcționează și produc
efecte după data adoptării Ordonanței. Dar numele străzilor, ale
unităților de învățămînt și busturile menționate au fost
ridicate înainte de aceasta, ca rezultat al unor demersuri legale,
la nivelul administrației publice locale (decizii ale Consiliilor
locale, cu valoare de lege pentru comunitate), sau ale Comisiei
Monumentelor Istorice și Direcțiilor de Cultură de la nivel
județean, care avizează ridicarea unei statui – cum a fost cazul
bustului lui Mircea Vulcănescu, opera de artă realizată de
cunoscuta și regretata sculptoriță Valentina Boștină. Toate
acestea nu pot fi desființate, prin aplicarea retroactivă a unei
legi.
Excepție poate face doar statuia lui
Albert Wass din Odorhei, ridicată după aprobarea OUG 32 din 2002,
dar aceasta, tocmai pentru că autoritățile locale au fost
prevăzătoare, nu poartă numele poetului maghiar, socotit prin
decizie definitivă a justiției din România drept criminal de
război, ci este intitulată „Secuiul rătăcitor", deși
bustul este aidoma chipului său. Aplicînd retroactiv o lege care și
așa cuprinde dispoziții și interdicții pe care nu m-am ferit să
le socotesc anacronice în raport cu realitatea, domnul Alexandru
Florian, directorul Insitutului Național pentru Studierea
Holocaustului din România „Elie Wiesel", care ne plasa prin
acțiunile insitituției guvernamentale pe care o conduce în
realitatea juridică a anului 1945, împinge acum lucrurile și mai
departe. Dincolo de Constituție.
Astfel, ignorînd cu bună știință
un principiu constitutional, Institutul Național pentru Studierea
Holocaustului din România ”Elie Wiesel” pornește războiul său
cu statuile, străzile și școlile care e sortit în mod inevitabil
eșecului, numai pentru a arăta că lucrează, sau și pentru a
arăta apoi cu degetul asupra României, o țară unde „criminalii
de război" sînt în continuare comemorați. Astfel, nici
amestecarea de-a valma a numelui criminalului de război Albert Wass
cu al mitropolitului Visarion Puiu, al pedagogului I.C. Petrescu, al
comandorului Jienescu, al poetului Radu Gyr sau al lui Mircea
Vulcănescu ori al scriitorului Vintilă Horia nu este nici ea
întîmplătoare.
Dacă se arată extrem de perseverent
în războiul său cu statuile, numele unor străzi sau instituții
de înățămînt, Insitutul Național pentru Studierea Holocaustului
din România „Elie Wiesel" a lăsat să treacă, fără să
aibă vreo intervenție publică în Parlament (deși avea toate
pîrghiile pentru aceasta, ca instituție a Guvernului României,
direct interesată, să emită un punct de vedere) să fie promovată
o lege care, în fond, îi poate anula activitatea. În numele a sute
de mii de oameni care au pierit în timpul represiunii regimului
comunist, socotit, la cel mai înalt nivel, printr-o declarație
oficială, citită de fostul președinte Traian Băsescu în
Parlamentul României, drept un regim ilegitim și criminal, actualul
președinte al României, Klaus Johannis, a promulgat recent Legea
127 din 30 mai 2017, prin care se instituie ziua de 14 mai drept
„Ziua
națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste",
inițiată de către 34 de deputați aparținînd PNL, UNPR,
minorități sau neafiliați. Această lege menționează explicit
în expunerea de motive care face parte integrantă din lege numele
lui Radu Gyr și al lui Mircea Vulcănescu, socotiți explicit
printre acești martiri care trebuiesc cinstiți.
Mai mult decît atît, INSHR, condus de
Alexandru Florian, nu a observant nici că data aleasă pentru
această comemorare de către inițiatorii legii: valul de arestări
din noaptea de 14 spre 15 mai 1948 este tocmai data
în care a fost pus în aplicare Ordinul nr. 5, emis cu o zi
înainte de ministrul de interne comunist Teohari Georgescu, pentru
arestarea în masă a legionarilor. În acea noapte, la aceeași oră,
pe întreg cuprinsul țării s-a declanșat o acțiune concomitentă
în toate orașele și satele țării. În baza unor liste minuțios
alcătuite, au fost arestați fruntași legionari și din Frățiile
de Cruce: „s-au alcătuit echipe speciale formate din trei
persoane. Șeful echipei era de regulă agent al Siguranței
Statului. El a primit un plic închis conținînd adresele celor care
urmau să fie arestați, dar nu avea voie să-l deschidă înainte de
plecare", își amintește unul dintre aceștia. S-au operat
după unele surse 7.000 de arestări, altele susținînd că cifra
s-a ridicat la 15.000. Arestările din 14-15 mai 1948 au survenit
abia după ce comuniștii lichidaseră cele două partide istorice –
PNȚ și PNL –, începînd din 1946. Ele coincid în mod straniu cu
data expirării mandatului britanic în Palestina și declararea de
către Ben Gurion a independenței Statului Israel.
Deși reacționează la cele mai
neînsemnate situații, semnalînd cele mai mici derapaje de genul
fabricării de tricouri cu Petre Țuțea sau Mircea Vulcănescu și
în genere își bazează analizele pe reactualizarea și cauționarea
unor sentințe ale tribunalelor staliniste, Institutul „Elie
Wiesel" condus de Alexandru Florian nu a intervenit în nici un
moment pe parcursul legislativ care a dus la stabilirea acestei zile
drept zi a comemorării martirilor din temnițele comuniste. Și nici
față de expunerea de motive, care face parte integrantă din lege
și care îi înscrie în mod explicit pe Radu Gyr și Mircea
Vulcănescu, ținte predilecte ale Institutului Holocaustului „Elie
Wiesel", în rîndul acestora. Proiectul a fost depus la Senat
în 14 martie 2016, cameră de care a trecut prin adoptare tacită
după opt luni, timp în care a rămas postat pe site-ul camerei
superioare a Parlamentului fără ca INSHR să aibă vreo reacție. A
intrat pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, unde în 29 decembrie
2016 a primit aviz inclusiv de la Comisia pentru drepturile omului,
culte și problemele minorităților naționale.
Nici în acest caz și nici în
dezbaterea parlamentară și adoptarea Legii 127, care a avut loc pe
16 mai 2017, nu au existat obiecții nici din partea Institutului
Național pentru Studierea Holocaustului din România și nici din
partea deputatului minorității evreiești, Silviu Vexler.
Culmea, în aceeași zi s-a votat o
lege, inițiată de acesta din urmă, prin care indemnizațiile
evreilor deportați în timpul Holocaustului în România și a
urmașilor lor (soț sau soție) au fost crescute la 400 RON,
respectiv 250 RON pentru fiecare an de deportare sau strămutare din
domiciliu (dublu față de pensia foștilor deținuți politici
anticomuniști). Aceasta poartă numărul 126 și a fost promulgată
de președintele Klaus Johannis în aceeași zi, 30 mai a.c., cu
Legea 127, de comemorare a martirilor din temnițele comuniste –
stabilită în mod straniu de către inițiatori tocmai în ziua în
care au fost arestați fruntașii legionari. Prin aceasta din urmă,
se desființează practic „cîmpul tactic" în care Institutul
”Elie Wiesel” aplica Legea 217 și, după vînătoarea de
tricouri, a început lupta cu străzile, școlile și statuile.
Adresa remisă pe data de 8 mai anul
curent de Direcția Generală pentru relațiile cu Instituțiile
Prefectului din Ministerul Afacerilor Interne, prin care se cerea
verificarea aplicării în teritoriu, în nouă județe și în
Municipiul București a „situațiilor din județul dumneavoastră
și luarea măsurilor ce le apreciați necesare în respectarea
dispozițiilor legale în materie", în conformitate cu
Ordonanța Guvernului 31/2002 de „interzicere a cultului
persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid
contra umanității și crime de război" a produs rapid efecte.
Mai întîi, la Cluj. Pe 22 iunie, s-a discutat un proiect al
Primăriei, de a șterge deja, în baza sesizărilor Insitutului
„Elie Wiesel", numele străzii Radu Gyr. Intervenția
societății civile și a Asociației Foștilor Deținuți Politici
care au arătat că măsura contravine expunerii de motive a Legii
127, recent promulgată de președintele Klaus Johannis, de cinstire
a martirilor din temnițele comuniste, unde numele poetului
închisorilor, ca și cel al lui Mircea Vulcănescu sînt menționate
explicit, au împiedicat ca acest lucru să se întîmple.
Cezarina Condurache, de la Fundația
George Manu, care a fost prezentă în sală alături de mai mulți
clujeni, a relatat pentru presă ce s-a întîmplat: „Domnul Emil
Boc a spus că retragerea proiectului se face ca urmare a
numeroaselor solicitări venite din partea societății civile (peste
6000 de solicitări!), venite pe căi legale și formulate pe ton
democratic. Dumnealui a spus că nu poate ignora vocea societății
civile. Va solicita analizarea situației de către instituții
abilitate și, în urma acestei analize, se va decide DACĂ se va mai
reintroduce vreodată pe agenda Consiliului Local schimbarea
denumirii „«străzii Radu Gyr»". E o decizie firească,
normal, cum normală trebuie să fie și încetarea de a se mai
aplica retroactiv prevederile unei legi și așa mult discutate,
Legea 217 din 2015, prin care se cere scoaterea din conștiința
națională a numelor unora dintre iluștrii intelectuali
interbelici, mulți trecuți prin temnițele comuniste – acțiuni
față de care s-au întețit protestele publice, nu neapărat venite
din partea unor organizații radicale de dreapta (acum se adună
semnături pentru un apel inițiat de revista Contemporanul,
intitulat ”Mari scriitori români – criminali de război?!”).
„Războiul statuilor", ștergerea
numelor unor străzi sau instituții de învățămînt, prin
„verificarea aplicării" măsurilor solicitate de Institutul
„Elie Wiesel” s-a extins recent în Capitală. La sectorul 2, pe
raza căruia se află bustul lui Mircea Vulcănescu, pe strada
Sfîntul Ștefan, viceprimarul liberal Dan Cristian Popescu a
declarat, simultan cu hotărîrea luată în Consiliul local la Cluj,
că nu va întreprinde nimic în sensul cerut de Institutul Wiesel,
fără o sentință a unei instanțe care să-i ceară să demoleze
statuia. De asemenea, la Sectorul 1, în ședința de Consiliului din
30 iunie a.c., s-a luat act de solicitarea interzicerii numelui
străzii Mircea Vulcănescu, dar acasta a fost respinsă cu o largă
unanimitate.
Cert este, însă. că INSHR face din
nou valuri, probabil pentru a camufla grava eroare de a nu fi
intervenit deloc vreme de un an și mai bine, cît a durat procesul
de adoptare a Legii 127, de comemorare a martirilor din temnițele
comuniste pe data 14 mai, zi în care, în 1948, au fost operate
valuri de arestări în rîndurile membrilor de vază ai mișcării
legionare. Singura intervenție a fost una tardivă și simbolică,
după votarea și promulgarea legii: un comunicat de presă.
Instituția condusă de domnul Alexandru Florian a aflat de la
Agerpres (și nu din Monitorul Oficial, cum se întîmplă în
practica unei istituții de stat) că „președintele României a
semnat decretul de promulgare a Legii pentru instituirea Zilei
naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste"
și că „în expunerea de motive care a însoțit legea pe
parcursul circuitului legislativ sunt invocate ca martiri ai
temnițelor comuniste persoane condamnate pentru crime de război.
Acest fapt, deși contravine nu numai valorilor și principiilor
democratice, dar și legislației românești în vigoare, nu a
stîrnit nici o reacție publică", spune comunicatul
Insitutului Național pentru Studierea Holocaustului din România
„Elie Wiesel".
Această reacție, vreme de mai bine de
un an, cît legea s-a aflat în dezbatere publică, trebuia să vină
în primul rînd din partea sa și intra în ”fișa postului”
angajaților Institutului, aflat în subordinea Secretariatului
General al Guvernului și finanțat din bani publici tocmai să
supravegheze ca un asemenea derapaj legislative să nu se petreacă.
Dar INSHR nu a avut nici cea mai mică reacție pe tot parcursul
adoptării legii și nici domnul Alexandru Florian directorul
Insitutului, foarte vocal în alte situații. Ori e total nepotrivit
pentru funcția bine plătită pe care o ocupă, ori, în mod
deliberat, nu-și face treaba, pentru a putea acuza, ulterior,
cele mai înalte instituții ale statului român, Parlamentul și
Președinția, de promovare a unor politici care încurajează
comemorări cu caracter nationalist și antisemit. E simplu, cînd
toate s-au petrecut în văzul lumii (și al tău) să-ți exprimi
„consternarea pentru faptul că inițiatorii legii au ales ca
argument pentru promovarea acestui proiect legislativ să citeze din
Iustin Pârvu, care în tinerețe a activat în Mișcarea Legionară"
sau că „ziua de comemorare a victimelor regimului comunist din
România nu trebuie să reprezinte un prilej de reabilitare a celor
care în anii regimurilor totalitare precedente au contribuit, din
ipostaze multiple și cu responsabilități diferite, la respingerea
democrației și la instituirea antisemitismului ca politică de
stat". Observație tardivă și fără nici un efect. Domnul
Alexandru Florian trebuia să atragă atenția asupra acestui fapt
Parlamentului, în timpul dezbaterii legii. Era datoria sa. Este
plătit să facă tocmai asta. În schimb, în contradicție cu
Constituția și cu prevederile nou-adoptatei legi 127, Institutul
„Elie Wiesel" a înțeles să producă un nou scandal, prin
adresa remisă Ministerului de Interne, cu care a început "războiul
statuilor”.
Pînă la urmă, autoritățile locale
care au primit somații de la Institutul „Elie Wiesel" nu
trebuie să întreprindă nimic, pînă ce Înalta Curte de Casație
și Justiție nu hotărăște care este legea care trebuie aplicată:
legea 217 din 2015, a cărei interpretare de către Institutul de
Național pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie
Wiesel”, și a cărei punere în practică de către unii
reprezentanți ai executivului și administrației publice locale ar
duce la ciuntirea memoriei naționale, socotindu-i fasciști pe unii
din marii noștri intelectuali morți în închisori, sau legea 127
din 2017, care îi socotește, cu nume și prenume, drept martiri ai
temnițelor comuniste? Rămîne ca justiția să decidă.
Pînă atunci, ne rămîne o
certitudine. Domnul Alexandru Florian a început probabil acest nou
„război al statuilor", ca punct din planul pe care îl asumă
oficial drept „regestionarea istoriei în România de după
decembrie 1989", dar orice lipsă de reacție (în afara
comunicatului citat), vreme de mai bine de un an, cît a stat în
Parlament proiectul Legii 127, care comemorează drept zi a
martirilor din închisori tocmai ziua arestării în masă a
legionarilor nu poate fi calificată decît incompetență. Așa că
ar trebui ca Guvernul, care-l plătește ca secretar de stat, să
constate că, într-adevăr, a stat (altfel, pe bani buni, peste
77.000 RON pe an), cînd nu a iscat scandaluri inutile, menite numai
să arate România cu degetul, drept o țară antisemită și
xenofobă. Căci, dacă am presupune că a premeditat lipsa sa de
reacție, atunci s-ar putea spune că lucrează împotriva
intereselor României și aceasta ar fi o problemă de securitate
națională. Ce rămîne straniu e că statul îl va plăti de acum
înainte pe directorul Institutului „Elie Wiesel", odată cu
promulgarea Legii 127 (care anulează practic multe din prevederile
Legii 217) să acuze de antisemitism autoritățile statului – de
la primării, prefecturi, pînă la Parlament și Președinte, care a
promulgat Legea pentru comemorarea martirilor din temnițele
comuniste.
Deși, avînd în vedere expunerea de motive a acesteia, ar fi
fost imperativă o intervenție fermă pe parcursul dezbaterii
parlamentare, pentru prevenirea posibilității oricărui derapaj
antisemit și xenofob în România, Institutul de Național pentru
Studierea Holocaustului din România a ales calea, mult mai
spectaculoasă mediatic, a unui război dinainte pierdut cu
statuile.
Dacă
te regăsești întru idealurile noastre și vrei să participi la
lupta neamului nostru, fii alături de noi! Sprijină ActiveNews
ca site-ul să poată continuă mai departe lupta pentru tot ceea ce
a avut mai scump poporul nostru peste veacuri – credinţa şi
libertatea!
ActiveNews
îl mărturiseşte pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem
în El.
ActiveNews
își dorește ca românii împreună cu toți locuitorii acestei
țări să trăiască liberi, înțelepți și curajoși.
ActiveNews
crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor,
într-o lume în care încrederea în noi este subminată mai mult
decât orice altceva pentru a dispărea ca neam şi a deveni pentru
totdeauna robii unor interese străine.
ActiveNews
este un site deținut în totalitate de acționari români, în
contextul în care cei care susţin public cu totul altceva sunt cel
mai probabil agenţi străini sau manipulaţi de aceştia! Dar de
fapt ActiveNews este deţinut de
fiecare cititor.
Dacă
crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews
ca acesta să poată continua.