ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Colegul nostru Victor Roncea, redactorul șef al ActiveNews, a câștigat pentru a treia oară același proces cu patronul Humanitas, omul de afaceri Gabriel Liiceanu, fost candidat la Parlamentul României, susținător USR și membru GDS. Victoria este a libertății presei din România, pe care o sărbătorim azi, 3 mai, și pe care Liiceanu o dorea suprimată iar pe Roncea amendat cu 50.000 de euro. După Tribunalui București și Curtea de Apel și după un recurs al lui Liiceanu la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel, unde s-a întors procesul, i-a dat DIN NOU dreptate jurnalistului. Putem spune, așadar, că a câștigat a treia oară același proces pentru care ziaristul activ în presa română din 1990 este târât prin instanțe de ani de zile. Redactorul șef al ActiveNews a fost reprezentat în acest proces întru apărarea Libertății Presei de prestigioasa casă de avocatură Țuca / Zbârcea & Asociații.

Cinste Justiției Române și Felicitări Avocaților ȚZA!

După câteva amânări în pronunțare, pe 28 aprilie 2022 Curtea de Apel București a făcut public pe site-ul instanței Hotărârea acesteia în dosarul nr. 8752/3/2019* : Soluția pe scurt: Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă. Pronunțată azi,27.04.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. A.A.P./A.M.M..

Jurnalistul Valentin Busuioc de la Lumea Justiției a obținut prima sentință prin care Curtea de Apel București i-a dat dreptate colegului nostru, Victor Roncea, și a publicat largi extrase din aceasta pe cunoscutul portal citit de toți magistrații și avocații din România. Este o adevărată Lecție de predat la Facultatea de Jurnalism în privința Libertății Presei și a apărării ei.

Oricat de stupefiat s-a aratat omul de afaceri Gabriel Liiceanu fata de sentinta prin care Tribunalul Bucuresti i-a refuzat daunele morale de 50.000 de euro cerute de la jurnalistul Victor Roncea, Curtea de Apel Bucuresti, la fel ca TMB, i-a explicat lui Liiceanu principiile CEDO care protejeaza libertatea presei, a scris LUJU la vremea respectivă, scrie Lumea Justiției.

Prin sentinta nr. 2983/2019 din 18 decembrie 2019, judecatoarea Tatiana Loredana Severin de la Tribunalul Bucuresti a respins actiunea formulata de Liiceanu atat impotriva lui Roncea, cat si impotriva SC Editura Evenimentul Zilei si a Capital SRL Bucuresti (firma care editeaza ziarul EVZ). Patronul Humanitas cerea tot 50.000 de euro ca daune morale de la trustul lui Dan Andronic, aratandu-se ofensat de mai multe articole scrise de catre Victor Roncea in EVZ pe tema înființării Grupului de Dialog Social de către un agent al KGB și un altul al AVO și a privatizarii Editurii Politice a PCR si transformării ei in Editura Humanitas in anii 1990-1991, prin tovărășia dintre ministrul FSN Andrei Pleșu și colegul său de GDS Gabriel Liiceanu. Foto Arhiva GDS:

Jurnalistul Victor Roncea a fost apărat magistral de SCA Țuca Zbârcea & Asociații prin avocații Ana Pârvu, Dan Cristea și Vicențiu Dine. Mulțumim! 

Iată Concluziile scrise la rejudecarea cauzei:

Țuca Zbârcea & Asociații

Șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, America House, Aripa de Vest, etaj 8, sector 1, 011141, București, România

T +4 021 204 88 90 / F +4 021 204 88 99 / E office@tuca.ro / www.tuca.ro

Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

Dosar nr. 8752/3/2019*

Amânare pronunțare: 13.04.2022

Concluzii scrise

formulate de intimatul Victor Roncea

prin care vă solicităm ca, prin decizia pe care o veți pronunța, să respingeți ca nefondată cererea de apel formulată de apelantul Liiceanu Gabriel

A. SUMAR AL EXPUNERII

Victor Roncea este jurnalist având misiunea de a supune dezbaterii publice subiecte de interes public.

Rolul de „câine de pază al democrației”, în considerarea căruia presa este supranumită „a patra putere în stat” nu poate fi exercitat în mod efectiv dacă o anchetă jurnalistică în care au fost coroborate informații publice preexistente și au fost realizate judecăți de valoare ar reprezenta un fapt ilicit. Conform jurisprudenței Curții de la Strasbourg, sancționarea exercitării cu bună-credință a actului jurnalistic are asupra libertății de exprimare un efect descurajant, chilling effect 1.

[1 Efectul negativ al sancțiunilor pecuniare aplicate jurnaliștilor pentru articolele pe care le realizează și descurajarea excesivă a continuării activității jurnalistice a fost îndelung constatat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, obligatorie potrivit art. 52 alin. (3) din Carta UE:

a) „Desigur, în ceea ce privește pedepsele pronunțate, Curtea reamintește că natura și intensitatea pedepselor aplicate reprezintă de asemenea elemente care trebuie să fie luate în considerare în examinarea proporționalității ingerinței (cauza Surek, par. 64; cauza Chauvy, par. 78). Or, în speță, reclamantul a fost condamnat numai la plata unui singur franc cu titlu de daune-interese pentru o defăimare care a constituit un delict civil. Deși condamnarea în temeiul „francului simbolic” ar fi cea mai puțin excesivă, Curtea consideră că această chestiune nu este suficientă, în sine, pentru a justifica ingerința în dreptul la liberă expresie al reclamantului. Curtea a subliniat de multe ori că o atingere la libertatea de expresie poate risca să determine un comportament disuasiv în privința exercițiului acestei libertăți” (cauza Brasilier c. Franței, 71343/01, par. 43);

b) „În fine, Curtea notează că ziarul reclamant a fost obligat să plătească o amendă în mărime de EUR 8,430 în urma căreia ziarul a trebuit să se închidă (a se vedea paragraful 24 de mai sus), un fapt care nu a fost contestat de către Guvern. Deși gravitatea amenzii este irelevantă pentru soluția acestei cauze, Curtea ia notă de efectul său de descurajare asupra ziarului reclamant și de faptul că impunerea acesteia a fost capabilă „să descurajeze discuțiile deschise cu privire la chestiuni de interes public” (...) prin reducerea definitivă la tăcere a unei voci disidente” (cauza Timpul Info-Magazin și Anghel c. Moldovei, 42864/05, par. 39);

c) „Natura și severitatea pedepsei aplicate sunt, de asemenea, factori de luat în considerare atunci când se evaluează proporționalitatea ingerinței în temeiul articolului 10 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Ceylan împotriva Turciei [GC], nr. 23556/94.” (cauza Pedersesn și Baadsgaard v. Danemarcei, 49017/99, par. 93).]

Urmând considerentele instanței de casare, prezentele concluzii scrise au rolul de a expune succint motivele pentru care se impune respingerea apelului formulat de către Gabriel Liiceanu.

Domnul Gabriel Liiceanu nu poate obține cenzurarea oricărui scrutin public asupra subiectului privatizării Editurii Politice (devenită Humanitas) și nici nu poate obliga mass-media să achieseze la punctele sale de vedere sub sancțiunea plății unor daune. Formularea unei judecăți care ia în considerare și premise publice de natură factuală nu înseamnă nici că (i) respectiva judecată reprezintă o acuzație de fapt, nici că (ii) autorul judecății poartă răspunderea pentru dovedirea afirmațiilor publicate în mass-media centrală, la care intimatul a făcut pur și simplu trimitere.

A nega intimatului dreptul de a cere scrutin public asupra modului în care dl. Liiceanu a uzat de bani publici – chiar prin uzul exagerării și/sau provocării – reprezintă o ingerință gravă în dreptul intimatului de liberă exprimare.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că presa are: „datoria de a furniza informații de interes public. Instanțele de judecată nu funcționează într-un vid; existența unui forum de soluționare a disputelor nu anihilează posibilitatea ca aceste dispute să aibă loc, în prealabil, într-un alt spațiu” (vedeți Sunday Times c/a Marii Britanii, 6538/74, paragraful 65).

Mai mult, Curtea Europeană a argumentat că „atunci când au a fi puse în balanță, în lumina criteriului de necesitate arătat de art. 10 parag. 2 al Convenției, interese legate de libertatea de expresie și altele ce țin de protecția reputației altei persoane, trebuie acordată o importanță mai mare participării active a autorului plângerii la o discuție publică animată.”2. [2 C. Bârsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. All Beck, București, 2005, p. 780.]

În fine, însăși jurisprudența CEDO a stabilit cu privire la dreptul la liberă exprimare: „nefiind aplicabil doar la idei, ci și la informații care jignesc, șochează sau deranjează; într-atât de mari sunt cerințele pluralismului, toleranței și deschiderii care guvernează o societate democratică” (inter alia, Wille c/a Liechtenstein, 28396/95, paragraful 61).

B. LIPSA FAPTEI ILICITE

B.1.Subiectele articolelor sunt de interes public

1. Exact precum în primul ciclu procesual, prin concluziile orale apelantul a invocat lipsa necesității publicării în Evenimentul Zilei, la data de 21, 22 respectiv 23 ianuarie 2019 a articolelor criticate. Concret, acesta a susținut că subiecte adiacente privatizării Editurii Humanitas sau conexe Grupului de Dialog Social deja au fost dezbătute în „ultimii 30 de ani”.

2. În primul rând, chiar recunoașterea de către apelant a faptului că subiectele tratate de către cele trei articole reiau informații și aspecte deja discutate în presă nu o dată ci „în ultimii 30 de ani” dovedește prin sine însuși faptul că (i) este abordată o chestiune de larg interes public și de asemenea că (ii) respectivele articole nu îl vizează în mod direct pe apelant (însă în mod corect îl menționează și fac referință la funcția dlui Liiceanu). Simplul caracter inconfortabil al acestor discuții nu poate, însă, să interzică intimatului dreptul de a cere scrutin public asupra privatizării Editurii „Humanitas” și, cu atât mai puțin, nu îmi poate interzice să prezint date concrete, factuale, cu privire la aceste elemente.

3. În al doilea rând, calitatea de om „celebru” a dlui Liiceanu este de fapt calitatea de persoană publică. În acest context, comentariul intimatului a avut drept obiectiv imperativul legitim al clarificării poziției unei persoane publice cu privire la chestiuni care implică modalitatea de cheltuire a resurselor publice. Invitarea unei persoane publice la clarificarea relației sale cu diverse entități private beneficiare de bani publici nu doar că face parte din dreptul la scrutin public recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 10, dar reprezintă chiar o obligație a acestuia.

4. În al treilea rând, apelantul în mod eronat face referire la articolul care a fost publicat în Evenimentul Zilei din data de 27.12.2019 intitulat „Victor Roncea și Evenimentul Zilei au câștigat. Liiceanu rămâne un profitor al relațiilor dintre GDS și FSN.”. Articolul este scris de un alt jurnalist, Adriana Mușat: https://evz.ro/victor-roncea-si-evenimentul-zilei-au-castigat-liiceanu-ramane-un-profitor-al-relatiilor-dintre-gds-si-fsn.html și nu are legătură cu motivele de apel.

5. În susținerea afirmațiilor din articolele publicate de către Victor Roncea, intimatul a adus un probatoriu complex, care a fundamentat în integralitate informațiile, ideile și concluziile atacate în prezenta cauză. Proba verității absolute a informațiilor, opiniilor și concluziilor jurnalistului nu este solicitată de nicio normă ori jurisprudență europeană sau națională. Orice astfel de sarcină impusă jurnalistului ar determina imposibilitatea acestuia de îndeplinire a obligației de a comunica informații și idei privind aspecte de interes public.

6. Astfel cum reiese din jurisprudența CEDO 3 [3 Kulis și Rozycki c/a Poloniei, 27209/03, Dalban c/a României, 28114/95.], actul jurnalistic presupune un anumit grad de exagerare – el atrage publicul larg într-o discuție generalizată asupra intereselor publice, cu atât mai mult cu cât unul dintre principalii actori ai acestei discuții este o persoană de notorietate. Oricum, în dorința de a realiza un act jurnalistic onest și de calitate, Victor Roncea și-a fundamentat afirmațiile pe date factuale, fiabile și concrete, de natură a credibiliza pe deplin ancheta jurnalistică analizată. În continuare, susținerile apelantului reclamant sunt analizate, fiind indicată expres fiecare bază factuală concretă avută în vedere de subsemnatul.

7. Ca atare, demersul subsemnatului se înscrie în granițele normale ale libertății de exprimare, protejate prin Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât toate și fiecare dintre afirmațiile realizate în cuprinsul anchetei jurnalistice reprezintă interpretări, coroborări și notații pe baza unor elemente concrete, a unor documente emise de autorități publice, respectiv utilizând alte surse de informare.

B.2.Toate susținerile contestate de apelant sunt fundamentate pe probe clare, fiabile și credibile.

8. Primus, la termenul de judecată din data de 13.04.2022 am demonstrat că afirmațiile preluate de la Valerian Stan sunt conform adevărului: pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului s-a aflat cauza nr. 29497/13 – Valerian Stan c. României, în care s-a discutat inclusiv despre privatizarea Editurii „Humanitas”4 . Este așadar evident că afirmația este probată (a se vedea de asemenea: Anexele nr. 4 și nr. 38 ale întâmpinării din etapa fondului).[4 A se vedea: Cauza nr. 29497/13, Valerian Stan c. României, par. 7, 8, 13, 16 și 19, disponibilă la: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22fulltext%22:[%22valerian%20stan%22],%22itemid%22:[%22001-200629%22]} (ultima accesare: 08.04.2022)].

9. Secundus, prin Ordinul nr. 82/20.02.1990, dl. Andrei Pleșu, în calitate de ministru al Culturii la acea vreme, a înființat, cu efect retroactiv, „începând cu data de 1 februarie 1990”, Editura „Humanitas” și, „cu aceeași dată”, l-a numit pe dl. Gabriel Liiceanu „în funcția de director al Editurii „Humanitas” (a se vedea: Anexa nr. 19 a întâmpinării din etapa fondului). Prin urmare, este de netăgăduit că, de la înființarea Editurii Humanitas, dl. Liiceanu Gabriel a asigurat conducerea acestei edituri. Înființarea retroactivă a editurii, precum și numirea retroactivă a apelantului în funcția de director suscită interes și invită la dezbatere publică.

10. Tertius, am prezentat deja date factuale privind atribuirea sediului către Grupul de Dialog Social încă dinainte de dobândirea personalității juridice și de adoptarea statutului entității în cauză:

(i) cererea Grupului de Dialog Social, semnată de Liiceanu Gabriel și Teodorescu Alin, prin care s-a solicitat trecerea în patrimoniul propriu a edificiului din Calea Victoriei, nr. 120, adresată Consiliului Frontului Salvării Naționale a fost aprobată de dl. Silviu Brucan, reprezentant al Consiliului Frontului Salvării Naționale la data de 8.01.1990 (a se vedea: Anexa nr. 14 a întâmpinării din etapa fondului). Dl Silviu Brucan era și membru fondator al Grupului de Dialog Social (a se vedea: Anexele nr. 19A, nr. 19B, respectiv nr. 20 și nr. 21 ale întâmpinării din etapa fondului); [AICI - la MEGA.nz - găsiți cele 110 probe din ANEXE, dintre care aproape 100 sunt sursele de documentare sau materialele obținute de Victor Roncea și folosite pentru cele trei articole incriminate din Evenimentul Zilei]

(ii) ulterior, la data de 20.01.1990, Grupul de Dialog Social a depus cererea de înregistrare a acestei entități și de dobândire a personalității juridice (a se vedea: Anexa nr. 15 a întâmpinării din etapa fondului), în care precizează expres că statutul asociației a fost aprobat în adunarea generală din 16.01.1990. Această cerere de acordare a personalității juridice a fost aprobată ulterior, la 22.01.1990 (a se vedea: Anexa nr. 43 a întâmpinării din etapa fondului), prin Încheierea nr. 27/22.01.1990, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1.

11. În mod evident, având în vedere că statutul Grupului de Dialog Social a fost aprobat la data de 16.01.1990, pe când trecerea imobilului în patrimoniul propriu a sediului din Calea Victoriei a fost aprobată anterior existenței chiar a statutului, anume 08.01.1990, s-au născut suspiciuni care să dea naștere în mod legitim unor dezbateri privind succesiunea actelor de dobândire a sediului menționat.

12. Caracterul ambiguu al statutului juridic al Grupului de Dialog Social a fost menționat chiar de către Gabriel Liiceanu în cuprinsul demisiei acestuia publicate pe https://www.g4media.ro/exclusiv-gabriel-liiceanu-a-demisionat-din-grupul-pentru-dialog-social-cum-isi-motiveaza-gestul-intr-o-scrisoare-devastatoare-de-11-pagini-si-de-ce-il-numeste-neo-paturica-pe-senatorul-usr-vlad-ale.html.

13. Astfel, în cuprinsul demisiei dlui. Gabriel Liiceanu din Grupul de Dialog Social, acesta a specificat în mod expres că: „a realizat că de ani de zile Grupul trăia într-un haos juridic-administrativ perfect.”.

14. Astfel, chiar dl. Liiceanu notează că starea de „haos juridic-administrativ” în care se află Grupul de Dialog Social privește și „situația sediului GDS de pe Calea Victoriei 120”, situație care, potrivit dlui Liiceanu, era „neclară pentru cei mai mulți dintre noi”5 [5 A se vedea: https://www.g4media.ro/exclusiv-gabriel-liiceanu-a-demisionat-din-grupul-pentru-dialog-social-cum-isi-motiveaza-gestul-intr-o-scrisoare-devastatoare-de-11-pagini-si-de-ce-il-numeste-neo-paturica-pe-senatorul-usr-vlad-ale.html (ultima accesare: 08.04.2022) (ultima accesare: 08.04.2022)]. Evident că această „neclaritate” susținută chiar de dl Liiceanu reprezintă chiar dubiul rezonabil pe care Victor Roncea, ca jurnalist, l-a expus dezbaterii publice.

15. Quartus, susținerile privind dobândirea de către membrii Grupului de Dialog Social a unor sume de bani a căror valoare nu a fost precizată din fondurile Ministerului Culturii se întemeiază pe aceeași bază factuală, cu atât mai mult cu cât solicitarea dobândirii personalității juridice de către această entitate a cuprins precizarea obținerii unor fonduri alocate de Ministerul Culturii, de care entitatea nu putea beneficia decât utilizând un cont bancar, pentru constituirea căruia era necesară dobândirea personalității juridice (a se vedea: Anexa nr. 16 a întâmpinării).

16. Quintus, aspectele privind înlesnirile fiscale de care a beneficiat Editura „Humanitas” sunt, de asemenea, fundamentate. Prin adresa nr. 186/01.08.2019, Curtea de Conturi a României a arătat că SC Humanitas SA a formulat o cerere de acordare a unor înlesniri fiscale, adresată Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 1 și înregistrată de această autoritate prin adresa nr. 155190/29.03.2000 (a se vedea: Anexa nr. 29 a întâmpinării din etapa fondului). Cererea SC Humanitas SA a fost aprobată prin Nota nr. 431581/12.07.2000 de dl Decebal Traian Remeș, ministrul Finanțelor, prin derogare de la circulara ministrului Finanțelor nr. 5775/3.04.2000, prin care fusese anterior suspendată soluționarea cererilor de acordare a facilităților fiscale. Astfel, SC Humanitas SA a beneficiat, de eșalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani a impozitului pe profit în sumă de 3,1 miliarde lei ROL și a impozitului pe salarii de 0,1 miliarde lei ROL, precum și de scutirea la plată a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe salarii însumând 0,1 miliarde de lei ROL. Acordarea înlesnirilor fiscale (inclusiv a scuturilor de la plată) reiese și din Procesul verbal încheiat la 24.03.2000 de echipa de control a Administrației Financiare Sector 1, care a fundamentat adresa nr. 272465/27.03.2000, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, Cabinetul Secretarului de Stat Iosefina Moroșan (a se vedea: Anexele nr. 27-34 ale întâmpinării din etapa fondului).

17. Prin urmare, aceste categorii de susțineri sunt îndelung probate de intimat și se fundamentează pe date factuale reale, concrete și identificabile. Din nou, analiza documentelor a născut un dubiu care a suscitat interes: deși înlesnirile fiscale fuseseră suspendate, printr-o circulară a ministrului Finanțelor, totuși, dl Decebal Traian Remeș, prin Nota nr. 431581/12.07.2000, a dispus, în mod derogatoriu, acordarea înlesnirilor fiscale în beneficiul Grupului de Dialog Social.

18. Sextus, veritatea susținerilor potrivit cărora dl. Liiceanu Gabriel este membru fondator al Grupului de Dialog Social este incontestabilă și reiese inclusiv din CV-ul apelantului reclamant, anexat cererii de chemare în judecată (a se vedea, inclusiv, Anexa nr. 61 a întâmpinării din etapa fondului).

19. Septus, susținerile referitoare la legăturile cu serviciile de informații naționale ori internaționale s-au referit exclusiv la dl Silviu Brucan și dl Alin Teodorescu, a căror afiliere la serviciile de informații străine era cunoscută publicului (a se vedea: Anexele nr. 39, nr. 40 și nr. 18A, respectiv nr. 18B ale întâmpinării din etapa fondului).

20. Octus, afirmațiile potrivit cărora Grupul de Dialog Social ar fi indisolubil legat de Frontul Salvării Naționale sunt, în mod incontestabil, legate de persoana dlui Silviu Brucan – atât membru al Frontului Salvării Naționale, cât și membru fondator al Grupului de Dialog Social, calitate ce rezultă din Anexele nr. 19A, nr. 19B, respectiv nr. 20 și nr. 21 ale întâmpinării din etapa fondului.

21. Nonus, pretinsul disconfort al apelantului intimat privind afirmațiile referitoare la grupul „tenebros” de „trafic de influență”, respectiv menționarea unor termeni precum „corupție la nivel înalt, trafic de influență, conflict de interese, devalizare” reprezintă simple judecăți de valoare care nu au nicio legătură cu apelantul reclamant. Oricum, folosirea adjectivului „tenebros”, reprezintă nimic mai mult decât un epitet obișnuit stilului jurnalistic. În plus, în consonanță cu jurisprudența Curții de la Strasbourg – cauzele Jerusalem c/a Austriei, 26958/95, Cumpănă și Mazăre c/a României, 33348/96), baza factuală a acestor judecăți de valoare rezidă în următoarele elemente:

a) Pe de o parte, dl Dan Radu Rușanu, fostul șef al Autorității pentru Supraveghere Financiară, a afirmat în numeroase rânduri, atât în presa publicată pe Internet, cât și în cadrul unor emisiuni la TVR, respectiv în propriul volum de memorii 6 [6 A se vedea, inter alia: http://mariannazat.ro/iarasi-despre-lichele/ (ultima accesare: 08.04.2022)]:

„Într-adevăr, peste un an de zile, controlul Curții de Conturi a considerat nelegale facilitățile de care a beneficiat societatea Humanitas, iar fostul ministru a trebuit să explice în scris oportunitatea acordării acestora și să dea cu „subsemnatul” la organele abilitate.

„Actul de cultură” a fost considerat de către inspectorii Curții de Conturi drept o „simplă înlesnire fiscală acordată unei societăți comerciale aducătoare de profit.”. [subl. ns];

b) Pe de altă parte, chiar dl Liiceanu indică, în cuprinsul scrisorii anexate demisiei acestuia din Grupul de Dialog Social și dată publicității susține că „din politețe și colegialitate am închis ochii când unii dintre noi își aduceau în Grup iubite, neveste, fii, nepoți, prieteni irelevanți sau persoane de care depindea un contract prelungit dincolo de vârsta pensionării”. Tot dl Liiceanu critică, în cuprinsul actului său de demisie, „nepotismul” și „lipsa de coerență” de care este legată activitatea din interiorul Grupului de Dialog Social7; [7 A se vedea: https://www.g4media.ro/exclusiv-gabriel-liiceanu-a-demisionat-din-grupul-pentru-dialog-social-cum-isi-motiveaza-gestul-intr-o-scrisoare-devastatoare-de-11-pagini-si-de-ce-il-numeste-neo-paturica-pe-senatorul-usr-vlad-ale.html (ultima accesare: 08.04.2022)]

c) În plus, membrii Grupului de Dialog Social au mai făcut obiectul scrutinului public în legătură cu dobândirea, respectiv menținerea unor funcții publice de interes general. Ca atare, ancheta jurnalistică derulată de subsemnatul nu a făcut decât să rezume astfel de opinii anterior exprimate și în legătură cu care apelantul reclamant nu a luat niciodată poziție publică 8; [8 A se vedea: https://www.cotidianul.ro/tismaneanu-il-denunta-pe-basescu-pentru-trafic-de-influenta/ (ultima accesare: 08.04.2022)]

22. În fine, a-i solicita unui jurnalist ca, la redactarea unei anchete jurnalistice, să realizeze o proba similară celor solicitate într-un litigiu reprezintă o optică în mod manifest contrară libertății de exprimare și care suprimă posibilitatea efectuării activității editoriale. Jurnalistul nu se erijează în rolul de instanță de judecată, pentru a pronunța sentințe, ci ridică opiniei publice dezbaterii de interes general.

B.3. Articolele nu privesc viața privată a apelantului

23. Întreaga anchetă jurnalistică a privit clarificarea poziției unei persoane publice – dl Liiceanu Gabriel cu privire la chestiuni ce implică modalitatea de cheltuire a banului public. Cum dl Liiceanu Gabriel ocupă o poziție constantă în viața publică a societății românești și, mai mult, în perioada de referință a articolului – anii 1990 – 2000, a dezvoltat și activitate politică, clarificarea relației sale cu diverse entități private beneficiare de bani publici nu doar că face parte din dreptul la scrutin public recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 10, dar reprezintă chiar o obligație a acestuia. Dacă presa nu ar avea dreptul de a face astfel de investigații, atunci însăși rațiunea existenței acesteia ar dispărea.

24. Așadar, nicio informație din cele cuprinse în ancheta jurnalistică realizată nu privește elemente cuprinse în sfera dreptului la viață privată de care beneficiază dl Liiceanu Gabriel. Dimpotrivă, ancheta jurnalistică a analizat elemente conexe vieții publice a acestuia, care poartă un impact în viața colectivității, motiv pentru care activitatea presei nu poate, sub nicio formă, să fie considerată dincolo de granițele libertății de exprimare, ținând cont că se sprijină pe date concrete și fiabile.

C. INEXISTENȚA VREUNUI PREJUDICIU PRODUS DLUI. LIICEANU

25. Lipsa faptei ilicite determină în sine inexistența prejudiciului.

26. Oricum pretinsul prejudiciu clamat de către dl. Liiceanu este nedovedit. Practica instanțelor românești a statuat în numeroase rânduri că prejudiciul trebuie să fie dovedit prin circumstanțe concrete, nefiind suficient ca acesta să fie explicat prin aprecieri generice de tipul celor făcute în cauză.

27. În acest sens, este relevant că apelantul nu posedă vreun mijloc de probă concret în dovedirea existenței și întinderii prejudiciului.

D. INEXISTENȚA UNUI RAPORT DE CAUZALITATE ÎNTRE AFIRMAȚIA INTIMATULUI ȘI PREJUDICIUL PRETINS LA NIVEL ABSTRACT DE APELANT

28. Pe de altă parte, chiar dacă, prin absurd, s-ar admite teza că prestigiul apelantului ar fi putut fi atins de judecăți de tipul celor reclamate prin cererea introductivă, este cert că vătămarea era deja produsă.

29. Astfel, declarațiile intimatului reprezintă o sinteză a unor investigații jurnalistice publicate și preluate deja pe larg de mass-media centrală. În acest context, este cert că pretinsul prejudiciu ar fi existat deja de la momentul publicării investigațiilor sus amintite (și care sunt,de fapt, motivul nemulțumirii apelantului).

30. Este cu totul neclar în ce mod Gabriel Liiceanu a putut suferi vreo pierdere a prestigiului profesional în urma coroborării de către autorul articolelor a unor informații preluate din alte surse larg răspândite public.

E. LIPSA VINOVĂȚIEI

31. Absența caracterului ilicit al faptelor înlătură existența unei forme de vinovăție. Condiția vinovăției nu este îndeplinită atâta vreme cât intimatul, ca jurnalist, a acționat având reprezentarea că afirmațiile acestuia au un caracter licit.

32. De asemenea, este exclusă o formă de vinovăție în contextul în care:

i. Intimatul a publicat, de bună-credință, toate materialele pe care și-a bazat investigația de presă.

ii. autorul afirmațiilor pretins defăimătoare face aceste afirmații conștient că acestea sunt conforme realității. În situația de față, intimatul și-a bazat opiniile pe relatările presei contemporane.

33. Încă o dată, un jurnalist nu comite un delict de opinie atunci când emite concluziile inconfortabile pentru un personaj public și cu implicații politice, câtă vreme ele sunt în mod transparent bazate pe documente și surse publice.

Pentru motivele subsumate, vă solicităm ca, prin decizia pe care o veți pronunța, sărespingeți ca nefondată cererea de apel formulată de apelantul Liiceanu Gabriel.

Victor Roncea,

prin SCA Țuca Zbârcea & Asociații

Nota ActiveNews: Reamintim că G. Liiceanu a pierdut un proces similar și cu jurnalistul TVR Ionuț Cristache

ISTORIA PROCESULUI, LA RONCEA.RO