Șerban Popa. DECALOGUL CAPITALULUI ROMÂNESC

DECALOGUL CAPITALULUI ROMÂNESC

Poporul român nu va renunța niciodată la ceea ce îi aparține de drept

Pentru că Guvernul Câțu intenționează să „privatizeze” activele deținute ilegal de către statul român, viitorii poftitori trebuie să știe ce urmează să li se întâmple ; mai devreme sau mai târziu.

1. Orice societate, inclusiv societatea românească, are la baza ei proprietatea, cu precădere proprietatea asupra capitalului. Rezolvarea incorectă a dreptului de proprietate asupra capitalului este principala cauză a existenței și funcționării - inclusiv în cazul României - a unei societăți nedrepte

2. În Republica Populară Română și, ulterior, în Republica Socialistă România, proprietarul capitalului naționalizat prin Legea 116/1948 și acumulat ulterior în proprietate socialistă a fost întregul popor, statul comunist/socialist fiind DOAR administratorul respectivului capital. Capitalul cu pricina are, și în momentul de față, o pondere covârșitoare în capitalul total existent în România.

3. Statul post comunist/post socialist, ca moștenitor asumat al statului comunist/socialist nu a putut, nu poate și nu va putea emite pretenția de a fi proprietar al capitalului românesc.

4. Statul român post comunist/socialist a furat însă, de la poporul român, întregul capital aflat în proprietatea comună a tuturor cetățenilor Țării. Faptul că, la inițiativa guvernului roman și cu aprobarea parlamentului României, Ion iIiescu a promulgat legea 15/1990 (a transformării fostelor întreprinderi socialiste în regii autonome și societăți comerciale la care statul este unic acționar/proprietar), reprezIntă un cumul de infracțiuni gravissime comise de sus numiții, în condițiile în care, la 7 august 1990, prevederile din Constituția României din 1965 privitoare la proprietatea socialistă a întregului popor, precum și prevederile Codului penal privitoare la infracțiunile săvârșite împotriva avutului obștesc erau în vigoare.

5. Principalele consecințe directe ale promulgării legii 15/1990 sunt :

a. Prin cumulul de infracțiuni comise (furt, delapidare, înșelăciune, fals și uz de fals etc, în dauna avutului obștesc) statul român este infractor, ca orice alt infractori. Sintagmele de „stat corupt” și „stat mafiot” nu sunt figuri de stil, ci realități juridice ;

b. Toți membrii guvernului roman, toți parlamentarii care au votat sau nu legea 15/1990, președintele Iliescu cu toți membrii staffului prezidențiali, toți funcționarii cu putere de decizie din aparatul statului care au pus în aplicare prevederile legii 15/1990 sunt infractori ;

c. Toți membrii guvernelor ulterioare care au inițiat (și, după caz, au trimis parlamentului) acte normative și au luat decizii potrivit efectelor produse de legea 15/1990, toți parlamentarii care au votat, sau nu, legi derivând din legea 15/1990, toți președinții României care au promulgat legile în speță, împreună cu membrii staffului lor prezidențial, toți funcționarii cu putere de decizie din aparatul statului care au pus în aplicare prevederile legilor și actelor normative subsecvente legii 15/1990 sunt infractori ;

d. Toți procurorii și toți judecătorii care au anchetat și judecat spețe patrimoniale, precum și toți juriștii/avocații care au pledat în spețele patrimoniale, eludând actul infracțional săvârșit prin promulgarea legii 15/1990, precum și actele infracționale subsecvente promulgării și punerii în aplicare a legii 15/1990, sunt infractori ;

e. Deși sunt victime ale celei mai mari infracțiuni comise vreodată, toți cetățenii României care posedă, produc, schimbă, consumă produse/bunuri rezultate din producția și schimbul de bunuri provenite din exploatarea capitalului furat de statul român sunt infractori.

e. Întrucât însă, infracțiunea nu creează drept de proprietate infractorului (statului), poporul român - victimă și infractor în același timp - este și în prezent proprietarul în comun al capitalului românesc pe care statul post comunist/socialist l-a furat prin promulgarea legii 15/1990.

Astfel, românii care, pe vremea Împușcatului aveau tripla calitate de „proprietari, producători și beneficiari”, au și acum o triplă calitate : aceea de proprietari, victime/păgubiți și infractori

6. Celor 6 (șase) consecințe directe le corespund 4 (patru) consecințe indirecte astfel :

a. starea de infracționalitate generată de furtul comis de către statul român prin promulgarea legii 15/1990, a făcut cu putință și a favorizat perpetuarea la putere (la conducerea statului) a activiștilor pcr din eșalonul doi și a securiștilor care au preluat puterea politică în stat în urma evenimentelor/loviturii de stat din decembrie 1989. Postură din care aceștia să se poată eterniza la putere în România printr-o falsă alternare la guvernare a două partide politice (psd și pnl) care, ambele, provin din trunchiul găunos al fsn, urmașul direct al pcr.

b. furtul a deschis calea ca, prin legislația privitoare la „privatizare”, foștii activiști pcr și securiștii să se metamorfozeze, din vechili ai fostului stat comunist - administrator al proprietății comune a întregului popor - în proprietari privați ai unor părți/hălci din ea ;

c. privatizarea a dus la distrugerea celei mai mari părți a capitalului productiv românesc și la aneantizarea capitalului financiar românesc ;

d. distrugerea capitalului românesc a făcut posibilă invazia capitalului străin.

7. Consecințele directe și indirecte au produs următoarele 14 principale efecte ;

- “privatizările” pe doi lei ;

- distrugerea industriei și agriculturii, transferul finanțelor în proprietatea străinilor ;

- debilizarea sistemelor de cercetare, de învățământ și de sănătate ;

- mafiotizarea economiei prin așa-zisul “capitalism de cumetrie” ;

- evaziunea fiscală, economia neagră și cea gri ;

- politizarea, corupția și furturile la toate nivelurile administrației centrale și locale ;

- legislația defectuoasă, uneori de-a dreptul criminală ;

- politizarea, subordonarea și coruperea justiției de către politicieni și oligarhi ;

- încălcarea grosolană și brutală a drepturilor și libertăților cetățenești ;

- prăbușirea nivelului de trai, sub cotele catastrofale atinse pe vremea regimului comunist ;

- dispariția a peste zece la sută din populația României prin emigrare și genocid ;

- pervertirea fără precedent a moravurilor ;

- colonizarea efectivă a României de către străini ;

- permanentizarea ILEGALĂ, potrivit dreptului internațional, a unui alt stat românesc

8. Soluția "ieșirii din prăpastie” constă în următoarele 3 (trei) etape :

a. CONFISCAREA FĂRĂ DESPĂGUBIRE a capitalului pe care statul l-a furat de la poporul român prin promulgarea legii 15/1990 și, fie îl mai păstrează, fie l-a dat pe nimic oligarhilor autohtoni și străini. Excepție de la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va dovedi că activele în speță nu fac parte din capitalul aflat în proprietatea comună a întregului popor începând cu 11 iunie 1948 ;

B. CONFISCAREA FĂRĂ DESPĂGUBIRE, de la stat, de la oligarhii autohtoni și de la străini a tuturor bunurilor și fondurilor bănești care au rezultat din exploatarea, fără drept, a capitalului pe care statul l-a furat și cu care s-a auto-cadorisit pe el și i-a cadorisit pe oligarhi și străini. Excepție de la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va dovedi că activele și/sau titlulurile de valoare în speță nu provin din exploatarea capitalului furat de către statul român prin promulgarea legii 15/1990 ;

c. ÎMPĂRȚIREA, ÎN PROPRIETATE PRIVATĂ, a capitalului confiscat - atâta cât mai există și/sau mai poate fi recuperat - între noi, TOȚI cetățenii României, proprietarii lui de drept.

Iar modul (modalitatea tehnică) de a împărți capitalul în proprietatea privată a tuturor cetățenilor îndreptățiți constă în aplicarea - actualizată la starea prezentă a patrimoniului a - VARIANTEI COJOCARU în primele ei versiuni, cele din 1990-1994.

9. Orice altă soluție este greșită dacă își propune ca - prin reforme economice sau/și fiscale (de exemplu impozit progresiv pe venituri, cifră de afaceri, sau avere instituit în vederea alcătuirii unui fond de investiții distributiv) - să scoată societatea și economia românească din criză. Orice astfel de soluție lasă nerezolvată problema juridică constând în eludarea dreptului de proprietate inalienabil și imprescriptibil al întregului popor asupra capitalului românesc. O asemenea rezolvare - care, practic, este eminamente economică - are în vedere (doar) dreptul de proprietate asupra viitorului capital românesc, bazat pe munca și investițiile viitoare și eludează prezentul și trecutul capitalului românesc, respectiv dreptul de proprietate al întregului popor asupra capitalului de care a fost deposedat ilegal și ilegitim. Este de asemenea greșită orice soluție bazată pe reformare morală

10. Soluția confiscării și distribuirii capitalului confiscat nu (credem că) are șanse în condițiile existenței și funcționării actualelor instanțe (parchete și judecătorii) din România.

Aceasta nu înseamnă însă că nu putem apela (chiar și acum) la calea justiției.

Dar această abordare trebuie avută în vedere în tandem cu soluția politică, constând în :

- preluarea de către un partid politic a tezelor referitoare la dreptul de proprietate inalienabil și imprescriptibil al întregului popor asupra capitalului românesc

- cucerirea puterii politice de către respectivul partid

- restaurarea dreptului de proprietate al românilor

- distribuirea în proprietate privată, către toți cetățenii Țării, a capitalului confiscat

P.S. Încă din 1994, ziarul Evenimentul zilei a publicat articolul „Statul vinde ce nu este (numai) al lui,” articol în care atrăgeam atenția asupra ilegitimității și ilegalității „privatizării” puse la cale de guvernul văcăroiu. Nădăjduiesc ca, de data aceasta, românii să nu mai doarmă în bocanci.

Șerban POPA. MANIFESTUL Revistei CERTITUDINEA Privind așa-zisa PRIVATIZARE a ultimelor așa-zise ÎNTREPRINDERI DE STAT: regii autonome și companii naționale

  MANIFESTUL

Revistei CERTITUDINEA

Privind așa-zisa PRIVATIZARE a ultimelor așa-zise ÎNTREPRINDERI DE STAT: regii autonome și companii naționale

• Spre știința tuturor cetățenilor români!

• Spre maxima atenție a cetățenilor români foști și actuali: consilieri locali, primari, deputați și senatori, membri ai guvernului, magistrați, președinți ai României, cu o atenționare specială pentru avocatul poporului!

• Spre informarea președintelui și a membrilor Comisiei Europene și a membrilor Parlamentului European!

• Spre informarea șefilor de stat sau de guvern, a membrilor guvernelor și (după caz) a membrilor parlamentelor țărilor cu care România întreține relații de colaborare!

1. Câteva lămuriri preliminare despre principalele trei minciuni folosite de cei care conduc pentru a ține bocancul pe jugulara celor conduși

A. Despre așa-zisa „privatizare”

După data de 7 august 1990 - dată la care președintele Ion Iliescu a promulgat Legea 15/1990 - în România nu a mai avut loc nici o privatizare. Motivul fiind acela că, prin Decizia Curții Contituționale nr. 1/07.09.1993, a fost stabilit faptul că patrimoniul societăților comerciale și al regiilor autonome, înființate ca urmare a promulgării mai sus menționatei legi, este PROPRIETATE PRIVATĂ a statului. Proprietate privată a statului care, potrivit Constituției, se bucură de exact același tratament ca și orice altă proprietate privată, aparținând oricui altcuiva.

Drept urmare, o proprietate deja privată (inclusiv a statului) nu poate fi privatizată. De unde rezultă că folosirea conceptului/termenului de privatizare pentru a desemna înstrăinarea de către stat a proprietăților sale private este fie o MINCIUNĂ. În cazul României, deci, pentru procesul în mod fals denumit „privatizare”, denumirea corectă este aceea de DEZETATIZARE.

B. Despre așa-zisa „vânzare”

Actul de vânzare-cumpărare - ar trebui să o știe orice economist - este un schimb de valori economice echivalente. Sau pe românește: „De câți bani, atâta pește”. În acest sens, a vorbi despre vânzare sub valoare este, în cel mai bun caz, un nonsens. De fapt, tot o MINCIUNĂ. De aceea, pentru a vorbi de vânzare - inclusiv, sau mai ales în cazul unui proces de privatizare - este obligatoriu nevoie de o piață. Adică de mai mulți vânzători și, simultan, de mai mulți cumpărători. Condiție care, după cum bine știm, nu a fost și nu este îndeplinită în cazul așa zisei „privatizări” din România deoarece - admițând că uneori au fost mai mulți potențiali cumpărători - întotdeauna singurul vânzător a fost și este statul. Ceea ce a făcut și face ca întreprinderile românești să fi intrat în proprietatea unor particulari la prețuri absolut ridicole. Cum a fost cazul cu: IMGB, PETROMIDIA, COMBINATUL SIDERURGIC GALAȚI, ca și cu nenumărat de multe alte întreprinderi care, practic, au fost donate, nicidecum vândute.

De aceea, deoarece - în cazul inexistenței pieței care să reglementeze așa zisa „privatizare” din România - nu se poate vorbi despre acte de vânzare/cumpărare reală. Singurul concept/termen ce poate fi folosit pentru transferul de bunuri din autodeclarata proprietate privată a statului, în proprietatea unor terți este acela de ÎNSTRĂINARE.

C. Despre așa-zisa „democrație”

Democrația înseamnă - știm cu toții - puterea poporului. Aceasta însemnând că majoritatea cetățenilor ar trebui (să poată) să ia hotărâri în ceea ce privește problemele comunității. Însă în acea parte a lumii, unde începând cu ultimele două sute de ani, se pretinde a exista democrație, nu cetățenii sunt cei care hotărăsc, ci reprezentanții lor. Mai mult sau mai puțin aleși. Or, din momentul în care cetățenii nu mai sunt cei care iau hotărâri, ci aleg un număr determinat de reprezentanți care să ia hotărâri în locul lor și pentru ei, puterea NU se mai află la popor, la majoritatea cetățenilor, ci la reprezentanți. Nu mai avem deci de a face cu o DEMOCRAȚIE, ci cu o minciună, a cărei denumire reală este: ARISTOCRAȚIE ELECTIVĂ. Sistem politic astfel gândit încă de la începuturi de către inventatorii lui: Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii. Sistem politic care a degenerat, în mod implacabil, într-o OLIGARHIE OCULTĂ care domină Occidentul spre care noi ne îndreptăm. Ca în Parabola orbilor .

2. Poporul român este proprietarul întreprinderilor pe care statul le înstrăinează

Având în vedere cele de mai sus, referitoare la înstrăinarea de active, pretinse a se afla în proprietatea privată a statului, precum și la cadrul politic în care are loc respectivul proces:

a. aducem, încă o dată, la cunoștința tuturor cetățenilor români

b. atragem, încă o dată, atenția cetățenilor români foști și actuali: consilieri locali, primari, deputați și senatori, membri ai guvernului, magistrați, președinți ai României, cu o atenționare specială pentru avocatul poporului și

c. informăm pe președintele, pe membrii Comisiei Europene și pe membrii Parlamentului European, precum și pe șefii de stat sau de guvern, pe membrii guvernelor și (după caz) pe membrii parlamentelor țărilor cu care România întreține relații de colaborare, despre două aspecte fundamentale privind:

A. Proprietatea socialistă

În Republica Socialistă România, mijloacele de producție - inclusiv aceste ultime active dorite a fi acum „privatizate” sub denumirile schimbate de: Hidroelectrica, Portul Constanța, CEC-Bank, Transgaz etc. - s-au aflat în proprietatea socialistă, adică în proprietatea comună a întregului popor.

Astfel, din textul articolelelor 5, 6, 7 și 13 din Constituția Republicii Socialiste România adoptată în 1965 și revizuită în 1986, mai jos citate:

„Art. 5. – Economia națională a României este o economie socialistă, bazată pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție ...

Art. 6. – Proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție este fie proprietate de stat - asupra bunurilor aparținînd întregului popor, fie proprietate cooperatistă - asupra bunurilor aparținînd fiecărei organizații cooperatiste.

Art. 7. – Bogățiile de orice natură ale subsolului, minele, terenurile din fondul funciar de stat, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, fabricile și uzinele, băncile, întreprinderile agricole de stat, stațiunile pentru mecanizarea agriculturii, căile de comunicație, mijloacele de transport și telecomunicații de stat, fondul de stat de clădiri și locuințe, baza materială a instituțiilor social-culturale de stat, aparțin întregului popor, sînt proprietate de stat.

Art. 13. – În Republica Socialistă România, întreaga activitate de stat are drept scop dezvoltarea orînduirii și înflorirea națiunii socialiste, creșterea continuă a bunăstării materiale și culturale a poporului, asigurarea libertății și demnitțătii omului, afirmarea multilaterală a personalității umane. Pentru aceasta, statul socialist român:

- Organizeaza, planifică și conduce economia națională;

- Apără proprietatea socialist”,   

reiese cu claritate că întregul popor, toți cetățenii, erau proprietarii în comun ai bunurilor mijloace de producție, în vreme ce statul socialist – „ca organizație a puterii politice a clasei muncitoare aliată cu țărănimea colectivistă și intelectualitatea progresistă” - era doar administratorul bunurilor respective.

În felul acesta, și numai în felul acesta, putea fi respectată PRICIPALA dogmă marxistă/comunistă potrivit căreia: „Ceea ce caracterizează comunismul nu este desființarea proprietății în general, ci desființarea proprietății burgheze […]. În acest sens, comuniștii pot rezuma teoria lor la desființarea proprietății private”.

Faptul că statul socialist, în loc să-și respecte statutul de administrator - asumat/atribuit prin Constituția care a respectat dogma marxistă/comunistă - și l-a depășit în mod abuziv, comportându-se tiranic, nu este de natură să-i valideze o postură de pretins proprietar . Statut de proprietar pe care, de altfel, statul socialist nici nu și l-a asumat vreodată explicit juridic. Ci, dimpotrivă, justifică revolta populară împotriva nomenclaturii comuniste care nu și-a respectat angajamentele luate față de cetățenii proprietari.

B. „Transferul” proprietății socialiste în proprietate publică și privată a statului

În acest sensul celor arătate mai sus, trebuie subliniat faptul că, urmare a evenimentelor din 22 Decembrie 1989, nu s-a adus nici o atingere proprietății socialiste, deoarece la punctul 4 din Programul Frontului Salvării Naționale se preciza doar că va avea loc: „Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată şi promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice”

Drept urmare, proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, consființită prin articolele 5, 6, 7 și 13, mai sus citate din Constituția RSR din 1965, republicată în 1986, a continuat să existe și să (își) producă efectele juridice, economice, sociale și politice și după această dată. Inclusiv după (8) decembrie 1991, atunci când, prin referendum, a fost adoptată noua Constituție.

Cu toate acestea, încălcând prevederile privitoare la proprietatea socialistă stipulate în Constituția din 1965 și aflate în vigoare - ca urmare a inițiativei legislative a Guvernului Roman, votată de Parlamentul, ales la 20 Mai 1990 - a fost promulgată, de către președintele Ion Iliescu, la 7 august, Legea 15/1990.

Astfel, FĂRĂ DREPT, proprietatea socialistă a întregului popor asupra bunurilor mijloace de producție a fost transferată, în temeiul articolelor 5, 20 și 21 din lege, în patrimoniul întreprinderilor socialiste. Care astfel au încetat să mai fie socialiste. Fiind rebotezate regii autonome și societăți comerciale, la care unic acționar/proprietar a fost declarat statul român.

Transferul FĂRĂ DREPT al unui bun, din proprietatea cuiva în proprietatea altcuiva, nu șterge însă dreptul de proprietate al proprietarului asupra bunului în speță. Și nici nu înzestrează cu drept de proprietate pe cel care a comis (unilateral) transferul ilegal. Drept urmare, bunurile mijloace de producție, care au făcut obiectul Legii 15/1990, se află și în prezent în proprietatea comună/socialistă a întregului popor.

3. Ce-i de făcut?

A. Ce au de făcut „simpli” cetățeni români?

1. În primul rând, au OBLIGAȚIA față de viitorul lor și al copiilor lor de a lua cunoștință și de a-și însuși textul acestui MANIFEST, pentru ca să se dezbare de frica atavică cauzată de opresiunea la care sunt supuși. Opresiune venită atât din partea străinilor, dar cauzată mai ales de propria clasă politică trădătoare, aservită intereselor alogene.

2. În al doilea rând, au OBLIGAȚIA ca, odată edificați asupra dreptului de proprietate INALIENABIL și IMPRESCRIPTIBIL asupra averii lor comune, să coaguleze și să susțină o forță politică care să își asume sarcina recuperării, respectivei averi în proprietatea lor efectivă.

3. În al treilea rând, au OBLIGAȚIA ca, după recuperarea averii lor comune, să găsească modalitatea prin care bunurile ce o alcătuiesc să lucreze exclusiv în favoarea marii lor majorități. Astfel încât actuala economie și societate oligarhică să devină o economie și o societate autentic democratice.

B. Ce au de făcut cetățenii, foști și actuali: consilieri locali, primari, deputați și senatori, membri ai guvernului, magistrați, președinți ai României, mai ales avocatul poporului

1. În primul rând au obligația să renunțe definitiv la înstrăinarea (indiferent sub ce formă) de active pe care statul, ca urmare a promulgării și punerii în aplicare, ilegitime și ilegale a legii 15/1990 și a legislației subsecvente, le gestionează în prezent FĂRĂ DREPT.

2. În al doilea rând, au obligația să recunoașcă că statul român deține FĂRĂ DREPT bunurile mijloace de producție/activele pe care și le-a însușit cu încălcarea prevederilor constituționale aflate în vigoare. Și, pe cale de consecință să recunoască că statul român a înstrăinat FĂRĂ DREPT o foarte mare parte din respectivele bunuri

3. În al treilea rând, au obligația să se retragă din viața politică sau, după caz, publică și să ceară iertare poporului român pentru gravele prejudicii pe care i le-au adus.

C. Ce au de făcut președintele, membrii Comisiei Europene și membrii Parlamentului European, precum și șefii de stat sau de guvern, membrii guvernelor și (după caz) membrii parlamentelor țărilor cu care România întreține relații de colaborare?

Au obligația să înțeleagă că, dacă acum România este sat fără câini, va veni o vreme când îi va dobândi. Și atunci românii își vor lua înapoi, cu dobândă tot ceea ce li s-a furat, fără ca cei vinovați de jaf să poată pretinde că n-au știut ce fac!

P.S. Atunci când fostul premier Florin Cîțu a anunțat că intenționează să „privatizeze” ultimele regii autonome și companii naționale, „Certitudinea” a adresat o petiție Guvernului prin care îl soma să renunțe, având în vedere faptul că respectivele active NU se află în proprietatea statului, ci au rămas și sunt în continuare în proprietatea comună a tuturor cetățenilor români.

Din păcate, însă, cetățenii proprietari nu au reacționat la semnalul de alarmă tras de „Certitudinea” și nu s-au solidarizat într-o acțiune care să-i determine pe guvernanți să renunțe la planurile lor aflate în totală contradicție cu interesele poporului român.

Nădăjduim că acum, când văd că se apropie funia de par și simt că le ajunge cuțitul la os, respectivii cetățeni proprietari o vor face.

Demers inițiat de ȘERBAN POPA, asumat de revista CERTITUDINEA și susținut de următorii...

Inițiativă pentru o Acțiune politică esențială : recucerirea democrației și eliminarea oligarhiilor post-comuniste și neo-capitalaliste născute din burta Restaurației, monstruoasei coaliții dintre aparatul partido-securist și descendenții burghezo-moșierimii coloniale și localnice. Textul poate fi liber difuzat, comentat, criticat. Cu dorința de a face duin ele un plan de acțiunue politică. Dan Culcer

Droits d'auteur :

© All Rights Reserved